Dintre toate fiintele supranaturale a caror menire e sa faca rau oamenilor, cele mai de temut

sunt Ielele. Nici unele n-au atatea nume ca acestea, nume eufemistice, create pentru a le
imbuna, pentru a nu atrage asupra-si efectele teribile ale maniei lor.

Numele de Iele, identic cu pronumele personal feminin, ele, dupa cum dovedeste sinonimul
Dansele, le-a fost dat pentru a evita rostirea unui nume care ar fi putut sa le supere. Celelalte
nume, formate din epitete, unul mai magulitor decat altul, sunt extrem de numeroase. Le citam
pe cele mai cunoscute: Mandrele, Frumoasele, Frumuselele, Ale-frumoase, Zanele, Sfintele, Ale-
sfinte, Milostivele, Miluitele, Vrednicele, Cinstitele, Harnicele, Puternicele, Maiestrele,
Soimanele, Vitezele, Doamnele, Cuconitele, Jupanesele, Imparatesele, Vantoasele, Vinturitele,
Dragaicele, Nemaipomenitele, Iudele, Fetele campului, Fetele lui Sandru etc.

Ielele sunt niste duhuri, in chip de fete tinere, 3, 5, 7, 9 sau 12 la numar, de o frumusete
uimitoare. Dupa unii, au aripi, sunt imbracate in alb, de sus pana jos, au zale pe piept si clopotei
la picioare. Umbla despletite si capul le e impodobit cu flori. Extragem dintr-un descantec de
"Soimane", din Ploiesti si din judetul Buzau, urmatoarea descriere a Ielelor:

"Noua sfinte Soimane, La rasarit a plecat.

Cu noua lopatele, Cu (cutare) s-a-ntalnit.
Cu noua maturele, Pe el l-a-ntampinat,
Cu rochii negre-mpodobite, L-a sagetat,
Cu salbi de galbeni gatite. Varsaturi,
Cu rochiile rotate, Trecaturi.
Cu iile raurate, Ameteala,
Cu salbile pe piept lasate. Fierbinteala
De la apus s-a ridicat, In trup i-a lasat."

Traiesc in paduri departate si in zavoaie si, cand trec zburand prin vazduh dintr-un zavoi intr-altul,
peste varfurile copacilor, se aude cum chita din gura, din viori, din fluiere sau din cimpoaie.
Uneori trec pe deasupra intr-o caruta luata de pe pamant. Cateodata au cu ele lumanari, cand
vezi pe sus niste luminite, cand trec ele insotite de lautari sau cimpoieri.

Se hranesc cu flori si beau apa din izvoare. Aici e locul lor de intalnire si tot aici se scalda.
Petrecerea lor e cantarea si jocul. Versul lor e asa de duios, ca nu se poate asemana cu nici o
cantare de fiinta omeneasca. De aceea, unuia care canta bine i se zice: „canta ca Ale-sfinte'" sau
„ca Milostivele", „ca Soimanele", ori „canta parca-i luat din Soimane'". Intind o hora si joaca pana
dupa miezul noptii. Daca joaca pe pamant, isi aleg o poienita curata, in inima codrului sau a
zavoiului, o gradina cu iarba verde sau o fata de arie, unde apoi isi intind masa. Pe unde au jucat
ele, nu mai creste iarba. Iarba care a fost verde se usuca, parc-ar fi fost parlita de foc. Se vede
uneori pe pajiste cate un rotocol fara iarba, pe unde au calcat Ielele jucand. Creste mai tarziu
otava pe locul acela parlit, dar vitele nu vor s-o manance. Ele sunt sfinte, ca, pe unde e gradina
lor, nu umbla nici vite, nici care. Nu-i e permis nici omului sa mearga pe-acolo decat pana la
pranz. Dupa pranz, ele se duc la flori, ca sa-si culeaga mancarea. Ciupesc din toate florile, si din
toate buruienile, ca sa n-aiba leac. Cine le-a auzit, zice c-ar fi cantand:

"Daca n-ar fi avrameasa,

Musetel si imparateasa,
Odolean si leustean.
Usturoi de samulastra,
Toata lumea ar fi a noastra."

Sau:

"Cand n-ar mai fi

Avrameasa si carstaneasa
Si leustean la fereastra,
Ar fi toata lumea a noastra."

Vezi ca lumea pune sa creasca leustean pe la fereastra, si ele nu se pot apropia de casa. Tot
astfel, intr-o insemnare a monahului Porfirie, din anul 1839 : "Babele si bobarii invata pe oameni
sa poarte usturoi trei catei in punga, curea, brau, ca sa nu-i bantueasca Ielele. O buruiana
radacina de odolean, radacina avrameasa-carstineasa, asemenea sa poarte, ca nu pot a se
apropia de ei Maiestrele, pe care zic mincinoasele vrajitoare ca le-au auzit cantand in raspantii
aceste vorbe: «De n-ar fi avrameasa-carstineasa. Ar fi toata lumea a noastra!»".

Daca trece cineva pe locul unde fac ele hora sau pe unde au jucat Ielele, il pocesc, si omul nu se
mai face bine nici cu leacurile babelor, nici cu ale doftorilor. De aceea, cel ce vede pe undeva un
rotocol de iarba calcata, sa se fereasca de a calca pe acolo, caci e locul unde au jucat Ielele si
poate sa-l poceasca; i se zgarcesc mainile si picioarele. Daca sade cineva in vatra lor, se spuzeste
pe tot trupul sau se umple de bube. Daca le superi de la veselia lor, ele se inraiesc si te ologesc ;
daca insa le lasi in voia lor, nesuparate, iti dau cateodata tot ce le ceri. Cine aude cantarea lor
ramane surd, iar cel ce raspunde, cand il striga ele pe nume, ramane mut. Daca cel ce le-a simtit
ca vin, nu s-a trantit cu fata la pamant si nu si-a pus ceva in cap, ca sa nu le vada si sa nu auda
cantarea lor, Ielele vin la dansul, si omul ramane mut si schilod.

Cand vor sa pedepseasca pe cineva, Ielele il dezmiarda prin cantari, il adorm in visuri placute,
apoi joaca de trei ori hora in jurul lui si incep sa-l blesteme: ori limba sa i se lege, ori din minte
sa-si sara, ori sa nu-si mai dea peste leac. De cele mai multe ori, ii iau mainile sau picioarele, ori ii
stramba fata. Atunci se zice ca omul e "soimanit", caci au dat Soimanele peste el.

Dar nu numai cand vine omul in timpul cand petrec Ielele, il schilodesc. Cateodata doarme
cineva pe-afara, noaptea, si cand trec ele in zbor pe deasupra lui, ii sucesc mainile si picioarele, il
damblagesc. Altii mai spun ca ele umbla noaptea pe sub streasina casei si, daca trece omul sau
urineaza pe-acolo, il ologesc. Cainii le simt: cand trec ele pe langa casa, incep sa urle.
Ielele vin noaptea si te striga la poarta, dar sa nu raspunzi, daca nu te striga de trei ori. Cine
raspunde inainte de a fi strigat de trei ori. Ielele il ologesc sau il innebunesc. Unul a raspuns
indata si a iesit afara la poarta si i s-a intors gatul la spate : l-au strambat Ielele.

Pe locul unde au jucat ele, se gasesc uneori semne: margele, par sau altele. Cine se atinge de
aceste lucruri se poceste. Intr-o seara, se povesteste in judetul Brasov, se facuse hora in sat.
Venisera fete si baieti din satele vecine. Aproape cand sa sfarseasca jocul, se aud de sus cantari
de fete. Ascultau toti si spuneau ca sunt Frumoasele. A doua zi, o fata, dintr-un sat vecin, care
fusese la joc si plecase aproape de ziua acasa, a intalnit o masa intinsa pe iarba, cu diferite
lucruri frumoase, cercei, margele, si vreo patru fete care vindeau. Fetele au rugat-o sa le
cumpere si ea ceva, dar ea le-a raspuns ca n-are bani. Ele i-au spus ca, in loc de bani, sa le lase s-
o sarute si ele cate o data pentru fiecare lucru ce-si va alege si sa-i dea cate un fir de par din cap.
Lucrurile fiind frumoase, plata mica, fata s-a invoit si si-a ales multe lucruri. In zorii zilei, fetele cu
targul s-au inaltat in vazduh cu toate lucrurile lor cele frumoase. Biata fata, in fiecare loc unde o
sarutase, capatase cate o buba, iar parul ii ramasese aproape numai jumatate in cap. Fata a
ramas pocita de Frumoase.

Ielele beau noaptea apa din fantani, si oricine bea dupa ele ramane pocit. De aceea, cand bea
cineva dimineata apa dintr-o fantana, sa lase un semn acolo, ca poceala sa cada pe acel semn.
Chiar acasa, e bine sa acoperi caldarea cu apa, sau alt vas sa-l pui cu gura in jos, ca sa nu se
scalde Ielele si sa te poceasca apoi. Cand treci sambata ori marti seara peste ape, fa-ti cruce si
sufla peste apa, ca sa nu te imbolnavesti, caci atunci se scalda Milostivele. Cine bea apa de unde
au scuipat ele, se alege cu arsuri pe piept, ori cu sfarseala, de nu mai scapa de boala, pana nu-si
descanta. Alt leac mai e: sa intre in jocul calusarilor, fara sa vorbeasca, si acestia sa joace calcand
pe dansul.

Oamenii obisnuiesc sa puna o capatana de cal intr-un par al gardului, ca s-o vada Ielele si sa fuga,
si cei de-acolo scapa astfel de pacostea lor. Cat priveste originea Ielelor, sunt doua legende care
circula in popor. Una, ca ele ar fi cele trei slujnice, dupa altii fetele lui Alexandru Machedon, care
au baut toata apa vie din sticla pe care o pecetluise imparatul, ca sa bea la batranete. Dupa ce au
baut apa, s-au facut zane rele, nemuritoare, si au zburat in lume. Cea de-a treia, care e tiganca, e
cea mai nemilostiva. Asa se explica poate si numirea de Fetele lui Sandru (= Alexandru), care li se
da pe alocuri.

Alta, ca ele s-ar trage din cele cinci (dupa altii, sapte) fete care au ramas cu candelele stinse,
pentru ca n-au adus untdelemn de ajuns, cand s-au dus intru intampinarea ginerelui, despre care
vorbeste parabola Mantuitorului, in Evanghelie.

Credintele despre Iele, care se gasesc, aproape la fel, la mai toate popoarele din Europa, sunt la
noi, in mare parte, influentate de credintele slave. Corespund intocmai acelora pe care le au
sarbii despre Vile (sing. Vila), si bulgarii, despre Samodiva. De altfel, acest din urma nume a
patruns si in mitologia poporului nostru, dar ca nume eufemistic al Mortii (judetele Dolj, Valcea,
Teleorman etc).

Numele de Iude, care se da pe alocuri Ielelor, e si el imprumutat de la bulgari, la care Iudi

inseamna, ca si Samodiva, ceea ce intelegem noi prin Iele.

ALT

Despre frumoasele fecioare zanatice se spune ca traiesc in inima padurii, iar in puterea noptii
pasesc in lumina lunii si se impletesc intr-o hora salbatica. Dansul lor nebun parjoleste pamantul,
care ramane ars si neroditor. In mitologia populara sunt fapturi feminine supranaturale,
posesoarele unei frumuseti si senzualitati nepamantene, care danseaza goale sau invesmantate
in voaluri diafane.

Ielele sunt asociate cu vantul, sunt “nimfe ale aerului“, asa cum le numea Dimitrie Cantemir, care
se ridica de la sol usoare precum fulgii, atunci cand se impletesc in dansul lor nebun. Astfel se
explica de ce nu fac parte din sfera telurica si de ce oamenii ar trebui sa nu le intalneasca
niciodata. Daca totusi asta se intampla, consecintele sunt devastatoare pentru bietul muritor. Cei
care vad ielele raman slutiti, isi pierd mintile, sau pur si simplu dispar fara urma. Tinerii frumosi
care se lasa sedusi de trupurile voluptoase ale ielelor sfarsesc de cele mai multe ori prinsi in
hora. Frenezia dansului nu aduce insa decat moarte, tanarul avand sa joace pana la ultima
suflare.
Originile ielelor

Nu se stie exact cum au aparut ielele. Unii spun ca ar fi fiice ale Lunii. Altii spun ca ielele sunt
fiicele lui Alexandru Macedon, care au baut apa vie pe care acesta o pastra pentru batranete.
Fetele au devenit zane, fapturi nemuritoare care au zburat in desisul codrilor si in locuri in care
piciorul omului nu calcase vreodata.

Provenienta cuvantului iele este de asemenea ambigua. Cea mai probabila explicatie este ca
“iele” nu este altceva decat varianta populara a cuvantului ele. O alta explicatie vine de la
Bogdan Petriceicu Hasdeu care spune ca denumirea de iele vine de la sanscritul Vel, termen
asociat in acelasi timp cu miscarea dar si cu boala sau moartea subita.

In multe regiuni ale tarii exista superstitia conform careia cuvantul iele nici nu ar trebui rostit.
Simpla mentionare a zanelor atrage dupa sine ghinion, asa ca oamenii au folosit alte apelative
pentru a le numi, cum ar fi: Frumoasele, Fecioarele, Soimanele ( in judetul Buzau si in
Muntenia ), Rusaliile sau Sanzienele.

Ielele apar intotdeauna in grupuri de 3, 5, 7, 9 sau 12, numere magice in folclorul popular. Se
spune ca vrajitoarele cunosc numele ielelor si le invoca in ritualuri. Cele mai populare nume sunt
Margalina, Savatina si Rujalina.
Ielele si muritorii

Precum accentuam si mai sus, ielele sunt prea frumoase pentru a fi privite. Prezenta lor diafana
si jocul lor ametitor nu ar trebui niciodata sa bucure ochiul uman. Insa daca intamplarea face ca
un muritor sa dea nas in nas cu ele, frumosele au sa pedepseasca pe cel care a indraznit sa
priveasca.

Ielele se hranesc cu flori si beau apa din izvoare sau din fantanile care au fost uitate descoperite
peste noapte. Cei care beau dupa iele raman pociti, schiloditi sau se imbolnavesc grav. Ielele
intind hora intr-o poienita sau intr-o gradina cu iarba verde. A doua zi iarba ramane parjolita sub
forma de cerc. Exista chiar marturii de cercuri misterioase aparute in lanuri de cereale, gradini
sau poienite, cele mai recente fiind inregistrate in judetele Arad, Alba sau Brasov, intre anii 90 si
2000. Animalele detin un al saselea simt caci nu calca pe iarba care a fost parjolita de iele si nici
nu se adapa din fantani sau izvoare de unde au baut ele.

In folclorul popular ielele sunt strans legate de sarboatoarea de Rusalii. Se spune ca in aceasta
noapte ies din ascunzis si incing o hora salbatica la lumina lunii. De aceea, nimeni nu ar trebui sa
doarma afara in aceasta noapte, pentru ar risca sa fie gasit de iele si pedepsit aspru. Exista
numeroase povesti despre ciobani adormiti afara si gasiti a doua zi inconjurati de un cerc de
iarba parjolita. Desigur, niciodata nu au mai fost la fel. Dimineata i-a gasit paralizati, muti, surzi
sau schiloditi.

De asemenea, sunt pedepsiti cei care muncesc in ziua de Rusalii. Povestile vorbesc de mini
vartejuri care apar din senin si lovesc gospodaria, ridicand in aer de la capite de fan pana la
animale si chiar oameni.

Ielele sunt in special atrase de tinerii frumosi, care deja au o aleasa. Nu stim de ce apare
predilectia pentru barbatii deja luati, dar cel mai probabil frumosele fecioare reusesc usor sa ii
seduca iar apoi simt nevoia sa ii pedepseasca, luandu-i in hora.
Cum sa te feresti de iele

E destul de greu sa te aperi de iele daca deja te-au vazut deja si te striga sa te alaturi dansului lor
frenetic, dar e posibil sa le indepartezi inca de la inceput. E mai bine sa previi decat sa tratezi, nu-
i asa? Casa si gospodaria pot fi protejate daca proprietarul agata leustean la fereastra. Tinerii
care sunt nevoiti sa umble noaptea si ciobanii sunt sfatuiti sa poarte trei catei de usturoi la brau.
Valeriana tine ielele de parte, asa ca fetele tinere sunt sfatuite sa poarte planta fie in par, dupa
ureche sau agatata in piept.

Exista si alte modalitati de protectie, sa le spunem…mai putin naturiste. In loc de leustean la

geam, gospodarii mai pot folosi si un cap de cal infipt intr-un par. Da, este grotesc, dar
frumoasele fecioare se vor speria si vor fugi.

Exista un remediu si pentru cei schiloditi sau smintiti de iele. Dansul Calusarilor joaca un rol
asemanator unui ritual de exorcizare. Victima trebuia sa intre in jocul calusarilor fara sa
vorbeasca si apoi sa ramana tacuta si rabdatoare in timp ce acestia jucau calcand pe nefericit. Nu
stim cat de mult ajuta ritualul un om care era deja schilod asa ca recomandam metodele
naturiste de preventie: usturoi, leustean si valeriana.

Ielele vin odata cu lumina lunii si se transforma in vant la venirea zorilor. Frumusetea lor
nepamanteana a inflacarat imaginatia muritorilor de peste tot, marturie facand numeroasele
povesti asemanatoare din mitologia slava. O mica paralela cu mitologia universala demonstreaza
ca seducatoarele fecioare au existat de la inceputul timpului in inima padurii. Ielele sunt
echivalentul sirenelor care ii vrajeau in trecut pe marinari, sunt intruchipari ale zeitei Hecate si
totodata pot fi asemanate cu muzele lui Pan.