1.1 Notiunea dreptului afacerilor. Obiectul si metoda dr afacerilor.

Dreptul afacerilor reprezintă o totalitate de norme juridice ce reglementează raporturile

patrimoniale şi personal nepatrimoniale ce apar între persoanele fizice şi juridice în legătură cu
desfăşurarea activităţii de întreprinzător, precum şi raporturile ce apar între aceste persoane şi organele
statului ca rezultat al reglementării de către stat a acestor relaţii.
OBIECTUL DREPTULUI AFACERILOR reglementează relaţiile ce ţin de obţinerea calităţii
de întreprinzător, adică înregistrarea în calitate de subiect al dreptului afacerilor, raporturile legate de
desfăşurarea activităţii de întreprinzător, suspendarea sau lichidarea subiectului de drept, raporturile între
agenţii economici în legătură cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător, raporturile între agenţii
economici şi organele abilitate ale statului în legătură cu relaţiile numite mai sus.
Trei mari categorii de raporturi, care de fapt formează obiectul de studiu al disciplinei în cauză,
şi care pot fi clasificate convenţional în:
A) raporturi patrimoniale, adică acele raporturi care urmăresc nemijlocit obţinerea
venitului (executarea contractelor comerciale);
B) raporturi nepatrimoniale, adică acele raporturi care nu urmăresc nemijlocit
obţinerea venitului, dar care sunt necesare având în vedere că aceste raporturi urmăresc
eficientizarea acestei activităţi (convocarea şi petrecerea adunărilor generale, înregistrarea obiectelor
proprietăţii intelectuale a întreprinderii etc.);
C) raporturile întreprinzătorilor persoane fizice şi juridice cu organelor abilitate ale
statului în cadrul procesului desfăşurării activităţii de întreprinzător (înregistrarea subiectelor
dreptului afacerilor, obţinerea licenţelor şi autorizaţiilor, lichidarea subiectelor dreptului afacerilor şi
derularea procesului de insolvabilitate).
METODA DREPTULUI AFACERILOR. Prin metoda ramurii de drept înţelegem caracterul
normelor cu ajutorul cărora se reglementează raporturile sociale ce constituie obiectul de studiu al
dreptului afacerilor. Pentru dreptul afacerilor este metoda imperativ- dispozitivă, ceea ce înseamnă că
activitatea de întreprinzător este liberă şi independentă însă se desfăşoară sub controlul strict al statului în
scopul evitării abuzurilor din partea agenţilor economici şi prejudicierea intereselor statului (achitarea
impozitelor, protecţia concurenţei, protecţia mediului înconjurător şi a securităţii statului). Dispozitiva –
metoda potrivit careia participantii la activ de intrepr sunt in drept sa-si aleaga comportamentul.
Imperativa –statul are competenta de a impune participantilor la act de intr respectarea anumitor reguli in
scopul protejarii intereselor publice.
1.2 Sistemul de drept si corelatia dr afacerilor cu alte ramuri de drept.
Ramura de drept Caracteristici
Drept civil - Furnizează reguli generale în privința bunurilor, contractelor și asigurărilor,
respectiv regimul juridic al bunurilor, capacitatea juridică (de folosință sau de
exercițiu), a subiecților de drept participanți la raporturile de drept civil și
comercial.
Drept fiscal - Stipulează importanța reglementărilor fiscale în constituirea și funcționarea
societăților comerciale și a firmelor.
- Reglementează stabilirea și încasarea impozitului pe venit, a altor impozite și taxe
prevăzute în legislația fiscală, plătibile de către contribuabilii persoane juridice.
Dreptul muncii - Corelația este legată de organizarea internă a societății, repartizarea muncii,
încheierea/modificarea/încetarea contractului de muncă, răspunderea disciplinară
și materială a angajatului, alte relații între angajator și salariat.
Dreptul comertului - Reglementează ansamblul de operațiuni care implică activitatea de antreprenoriat.
internațional
Drept penal - Raporturile legate de regulile de ordine publică economică, incriminarea și
sancționarea faptelor legate de existența, derularea și realizarea afacerilor și care
sunt sancționate penal.
Drept administrativ - Corelația în privința regulilor care vizează relațiile societăților comerciale și a
firmelor cu autoritățile administrative, regulile privind egalitatea în fața serviciilor
publice, ordinea publică economică, raporturi juridice de drept administrativ
concretizate în acte administrative individuale aplicabile afacerilor.
Dreptul Activitatea de comerţ se realizează pe baza unor avize, autorizaţii, licenţe emise de
administrativ autorităţile publice administrative care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale,
 unde comerciantul îşi are sediul principal sau unde îşi desfăşoară activitatea. Actele
administrative individuale, actele normative, competenţele autorităţilor administrative sunt
reglementate de normele dreptului administrative.
Dreptul comercial are interferenţe cu dreptul penal ori de câte ori în activitatea de comerţ
Drept penal se comit fapte calificate de legiuitor ca fiind infracţiuni.
Dreptul Dreptul comercial are puncte de tangenţă cu dreptul familiei
familiei privind:

 regimul juridic matrimonial al bunurilor soţilor;

 operaţiunile juridice care se pot încheia între soţi şi implicaţiile lor în

dreptul comercial; constituirea de societăţi comerciale între soţi;
 aportul la societate cu bunurile comune ale soţilor;

1.3 Izvoarele dreptului afacerilor

Prin izvoare ale dreptului afacerilor se subînţelege totalitatea actelor normative, aranjate după o
anumită ierarhie în dependenţă de forţa lor juridică, ce reglementează raporturile juridice ale dreptului
afacerilor.
Izvoarele dr afacerilor cunoaste 2 acceptiuni: in sens material si in sens formal. Izvoarele de dtrept
in sens material includ monumente, opera istorice, literare, discursurile oratorilor, monede, diferite
inscriptii. In sens formal izvoarele include formele in care isi gasesc expresie normele dreptului. Acestea
include obiceiurile si uzantele comerciale, actele normative si practica judiciara. Sunt considerate izvor al
dreptului afacerilor actele normative cu prevederi care reglementează raporturile dintre întreprinzători.
După forţa lor juridică, actele normative au următoarea ierarhie: Constituţia, acordurile şi convenţiile
internaţionale, legile (organice şi ordinare), ordonanţele şi hotărârile Guvernului, actele Băncii Naţionale
a Moldovei şi ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, actele autorităţilor publice centrale
(ministere, departamente etc.), actele autorităţilor publice locale şi actele corporative.
1. Constituţia Republicii Moldova
2. Codul civil
3. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi
4. Legea cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali
5. Legea cu privire la societăţile pe acţiuni
 6. Legea privind piaţa de capital
7. Legea privind societăţile cu răspundere limitată
8. Legea cu privire la investiţii in activitatea de întreprinzător
9. Legea insolvabilităţii
10. Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător
11. Legea cu privire la patenta de întreprinzător
12. Legea contabilităţii
13. Legea concurenţei
14. Legea privind zonele economice libere
15. Legea privind protecţia mediului înconjurător
16. Regulamentul – model al întreprinderii municipale aprobat prin Hotărârea Guvernului
17. Hotărârea Guvernului cu privire la reglementarea monopolurilor,
18. Hotărârea Guvernului nr. 977 privind înregistrarea gospodăriilor ţărăneşti

1.4 Principiile dreptului afacerilor

Un loc important în reglementarea activităţii de întreprinzător îl ocupă principiile dreptului, idei
directoare cărora le sunt subordonate structura şi sistemul de drept. Doctrina juridică evidenţiază un şir
de principii ale dreptului afacerilor, unele fiind caracteristice întregului sistem de drept, altele numai
câtorva sau unei singure ramuri de drept.
Principii fundamentale ale dreptului:
-democratiei (Democrația în Republica Moldova se exercită în condițiile pluralismului politic, care este
incompatibil cu dictatura și cu totalitarismul.Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a
statului)
egalitatii in fata legii, (Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și a autorităților publice,
fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau
de origine social)
separarii puterii in stat (În Republica Moldova puterea legislativă, executivă și judecătorească sunt separate
și colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituției.)
, legalitatii,
neretroactivitatii legii (Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii,
nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era
aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.)
, exercitarea drepturilor cu buna credinta. (Orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale
cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora.)
Principii interramurale:
- Inadmisibilitatii imixtiunii in viata private a pers fizice
- Inviolabilitatii proprietatii
- Egalitatii subiectilor
- Apararii drepturilor si intereselor ocrotitie prin lege
- Libertatii de a contracta
- Consensualismului privitor la forma actului juridic
- Fortei obligatorii a contractului
- Autonomia de vointa in contracte
- Dispozitivitatea normelor juridice
Principii ramurale:
- Libertatea activitatii de intreprinzator. Această libertate presupune posibilitatea subiectului de a-şi alege
forma de organizare a activităţii, genul de activitate, de a stabili preţul la bunurile şi serviciile sale în scopul
obţinerii unor beneficii.
-Principiul concurenţei loiale, statul se obligă să asigure protecţia concurenţei loiale, ceea ce constă în
adoptarea unor măsuri de protejare a întreprinzătorilor împotriva acţiunilor ilegale şi dăunătoare ale
concurenţilor şi împotriva acţiunilor autorităţilor publice.
-Principiul inviolabilităţii investiţiilor persoanelor fizice şi juridice. investiţii pot fi nu numai lucrurile
asupra cărora se instituie un drept de proprietate, ci şi drepturile, tehnologiile, inovaţiile, ideile de afaceri şi
alte valori incorporale.
-Principiul interventiei statului in activitatea economica. Statul intervine, punînd în sarcina
întreprinzătorilor o serie de obligaţii, inclusiv obligaţia de a se înregistra la autorităţile publice şi, cu mici
excepţii, de a ţine evidenţa contabilă a operaţiunilor efectuate. Pentru a proteja interesele publice în
desfăşurarea unor genuri de activitate, statul impune obţinerea de licenţe, respectarea standardelor,
respectarea regulilor liberei concurenţe, respectarea normelor de protecţie a consumatorilor, a mediului
Tema 2. Activitatea de intreprinzator. Reglementarea jridica a activitati de ]
2.1 Notiunea si elemenetele activitatii de intreprinzator
„Prin activitatea de întreprinzător se subînţelege activitatea de fabricare a producţiei, de executare a
lucrărilor şi de prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent,
din propria iniţiativă, în numele şi cu riscul propriu, sub răspunderea lor patrimonială, în scopul asigurării
unei surse de venituri permanente”.
Elementele activ de intr:
I. „activitate practicată de cetăţeni şi asociaţiile acestora” . Activitatea de întreprinzător se poate
desfăşura de persoane fizice sau de asociaţiile acestora, adică de persoane juridice. Conform art. 26 a
Codului Civil persoana fizică are dreptul să practice activitate de întreprinzător, fără a constitui o persoană
juridică, din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de
lege.
Persoanele fizice pot desfăşura activitate de întreprinzător în următoarele forme:
 titular al patentei de întreprinzător (se obţin de la inspectoratele fiscale);
 s-a înregistrat în calitate de întreprinzător individual (la CÎS); (afacere familiar cu raspundere soldara(
 a înregistrat o gospodărie ţărănească (primăriile unităţilor administrativ teritoriale). (activitate familiar in
domenii agricole, roduse animaliere)
Persoanele juridice pot efectua activitate de întreprinzător doar după efectuarea înregistrării de stat, iar în
unele cazuri expres prevăzute de lege doar după obţinerea licenţei.
Persoanele juridice pot fi clasificate în:
-persoane juridice cu scop lucrativ (societati comerciale, s cooperatiste, intreprinderi de stat si municipal)
-persoane juridice fara scop lucrative(asociatii, fundatii, institutii)
Al II element – „activitate independentă şi din propria iniţiativă”. Propria iniţiativă se manifestă
prin faptul că întreprinzătorul îşi manifestă liber iniţiativa de a practica o anumită activitate, de a investi
anumite surse şi bunuri în afacere pentru a obţine ulterior venituri. Iniţiativa trebuie să fie raţională, reală,
legală.
Al III element – „activitate în nume propriu”. Din momentul constituirii persoanele juridice
acţionează în nume propriu, deoarece dispune de petrsonalitate juridică, drepturi şi obligaţii, răspunde
pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul său, iar voinţa sa este exteriorizată prin intermediul
administratorului
Al IV element – „activitate pe riscul propriu şi sub răspundere patrimonială proprie”. Activitatea de
întreprinzător se bazează pe risc, deoarece nu poate fi activitate fără risc mai ales că întreprinzătorul fondând
o afacere pune în circulaţie bani, bunuri pentru a majora veniturile sale.
Al V element – „activitate permanentă aducătoare de venituri”. semnifică o activitate permanentă,
continuă în timp şi nu o activitate ocazională.
2.2 Genurile activitatii de intreprinzator
A) Fabricarea producţiei ca gen de activitate economică constă în transformarea materiilor
prime sau a semifabricatelor în produse noi cu o valoare economică mai mare. În cadrul acestui proces
întreprinzătorul este obligat să respecte tehnologiile, drepturile consumatorului, să nu polueze mediul
înconjurător.
 B) Executarea lucrărilor – gen de activitate economică prin care întreprinzătorul se obligă să
efectueze o anumită lucrare fie din propriul material, fie din cel al beneficiarului contra unei remuneraţii;
C) Prestarea serviciilor - gen de activitate economică prin care întreprinzătorul se obligă să
satisfacă anumite necesităţi ale persoanelor fizice sau juridice sau a statului (consultanţă, transport,
publicitate, asigurări). Deosebirea esenţială dintre executarea de lucrări şi prestarea de servicii este că
serviciile sunt de regulă imateriale;
D) Comercializarea mărfurilor şi produselor – gen de activitate economică prin care
vânzătorul se obligă să transfere dreptul de proprietate asupra bunurilor cumpărătorului iar ultimul se
obligă să recepţioneze bunul şi să achite preţul bunului.
Întreprinzătorii nu pot însă practica orice gen de activitate în acest sens existând anumite restricţii.
Astfel deosebim activităţi:
a. Interzise. sunt interzise acele activităţi care deşi pot aduce beneficii sunt interzise de
normele imperative ale legii, iar pentru practicarea acestora se prevede o pedeapsă penală sau
administrativă (întreţinerea caselor de toleranţă, proxenetismul, traficul de fiinţe umane, munca fortata,
practicarea ilegala a medicinei).
b. Activităţi monopol de stat- adică activităţi ce pot fi desfăşurate exclusiv de către organele
statului sau de agenţii economici constituiţi de stat pentru aceste scopuri. (supravegherea si tratamentul
bolnavilor ce sufera de narcomanie, boli contagioase periculoase, tratamentul animalellor ce sufera de
boli periculoase, confectionarea ordinelosr si medaliilor, prestarea serviciilor postale, imprimarea
bancnotelor si monedelor)
c. Activităţi monopol natural. Este situaţia în care fabricarea producţiei, executarea anumitor
lucrări, prestarea anumitor servicii în virtutea unor factori de ordin natural, economic, tehnologic,
geografic se află sub controlul direct al unui sau câţiva agenţi economici.Activităţile desemnate ca
monopol natural sunt exercitate doar de unii agenţi economic datorită importanţei acestor activităţi sau a
imposibilităţii desfăşurării genului dat de activitate de către mai mulţi agenţi economici
IV practicate în baza licenţei.

2.3 Obligatiile profesionale ale intreprinzatorului

Obligaţia de a obţine licenţa.
persoana juridică poate practica anumite tipuri de activitate a căror listă este stabilită de lege, doar
în baza unui permis special (licenţă). Dreptul persoanei juridice de a practica activitatea pentru care este
necesară licenţa apare în momentul obţinerii ei sau în momentul indicat în ea şi încetează o dată cu
expirarea licenţei dacă legea nu prevede altfel.
“licenţă – act administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de licenţiere în procesul de
reglementare a activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o
perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral sau parţial, cu respectarea obligatorie a
condiţiilor de licenţiere”
Titularii de licenţă - Licenţa poate fi obţinută de către persoanele fizice sau juridice înregistrate
în modul stabilit în Republica Moldova în calitate de întreprindere sau de organizaţie, indiferent de tipul
de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi persoană fizică ce poate practica unele genuri de
activitate supuse licenţierii în temeiul unor alte acte legislative, care depune la autoritatea de licenţiere
declaraţie şi documentele necesare eliberării licenţei;
Autorităţile de licenţiere sânt:
a) Camera de licenţiere a Republicii Moldova. Majoritatea licenţelor se eliberează de către acest
organ. Alte organe abilitate cu funcţia eliberării licenţelor sunt:
b) Banca Naţională a Moldovei;
 c) Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
d) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;
e) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei;
f)Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
Actele necesare pentru obţinerea licenţei
Pentru obţinerea licenţei, conducătorul întreprinderii sau organizaţiei ori persoana împuternicită
de acesta sau persoana fizică depune la autoritatea de licenţiere respectivă personal, prin scrisoare
recomandată sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală) o
declaraţie de modelul stabilit de această autoritate, semnată de persoana care depune declaraţia, ce
conţine:
a) denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO al întreprinderii sau al organizaţiei ori
numele, prenumele, adresa şi IDNP al persoanei fizice;
b) genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare solicitantul de licenţă
intenţionează să obţină licenţă;
c) asumarea pe propria răspundere de către solicitantul de licenţă a responsabilităţii pentru
respectarea condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate pentru care se solicită licenţă şi
pentru veridicitatea documentelor prezentate.
La declaraţia pentru eliberarea licenţei se anexează:
a) copia de pe certificatul de înregistrare de stat a întreprinderii sau organizaţiei ori de pe buletinul
de identitate al persoanei fizice;
b) documentele suplimentare în conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementează
activitatea licenţiată pentru care se solicită licenţa.

Decizia de eliberare a licenţei

Autoritatea de licenţiere, în baza declaraţiei pentru eliberarea licenţei şi documentelor anexate, adoptă
decizia privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei în cel mult 5 zile lucrătoare de la data
înregistrării acesteia.
Informaţia despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei se comunică solicitantului cel târziu în
ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei.
Temei pentru respingerea declaraţiei pentru eliberarea licenţei este depistarea de către autoritatea de
licenţiere a datelor neveridice în documentele prezentate de către solicitantul de licenţă.
Retragerea licenţei este reglementată de Articolul 21 a Legii. Licenţa poate fi retrasă în conformitate
în următoarele cazuri:
a) cererea titularului de licenţă privind retragerea acesteia;
b) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a titularului de licenţă;
c) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii de licenţiere;
d) stabilirea faptului de transmitere a licenţei sau a copiei de pe aceasta altei persoane în scopul
desfăşurării genului de activitate licenţiat;
e) neînlăturarea, în termenul stabilit, a circumstanţelor care au dus la suspendarea temporară a
licenţei;
f) nerespectarea a doua oară a prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de
licenţiere;
g) neachitarea lunară şi trimestrială, în termenul stabilit, a taxei pentru licenţă.
Licenţa se retrage şi în alte cazuri prevăzute expres de legile ce reglementează genul de activitate licenţiat.
În cazul retragerii licenţei, taxa pentru licenţă nu se restituie
Obligaţia de a ţine evidenţa contabilă
 În conformitate cu prevederile Legii contabilităţii şi anume art. 2 al legii se spune că legea
contabilităţii se aplică tuturor persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător,
organizaţiilor necomerciale, inclusiv instituţiilor publice, notarilor, avocaţilor şi birourilor înfiinţate de
aceştia, precum şi reprezentanţelor şi filialelor întreprinderilor (organizaţiilor) nerezidente, înregistrate
în Republica Moldova (denumite în cele ce urmează entităţi), indiferent de domeniul de activitate, tipul
de proprietate şi forma juridică de organizare.
Entitatea este obligată să ţină contabilitatea şi să întocmească rapoartele financiare în modul prevăzut
de prezenta lege, de standardele de contabilitate, de planul de conturi contabile şi de alte acte normative
aprobate în conformitate cu art.11 alin.(2) lit.a).
Contabilitatea este un sistem de evidenţă a operaţiunilor efectuate de către întreprindere de determinare
a datelor necesare pentru întocmirea rapoartelor financiare, calcularea şi achitarea impozitelor.
Contabilitatea trebuie să reflecte toate bunurile persoanei, în expresie naturală şi bănească, drepturile şi
obligaţiile veniturile şi cheltuielile persoanei.
Funcţiile contabilităţii:
1. Înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiunilor efectuate, prelucrarea şi păstrarea
informaţiei cu privire la patrimonial persoanei, cheltuielile suportate şi veniturile realizate.
2. Controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate;
3. posibilitatea determinării patrimoniului naţional.
Organizarea evidenţei contabile este pusă în sarcina conducătorului întreprinderii., care este
responsabil de întocmirea corectă a rapoartelor, ţinerea evidenţei contabile
C) Obligaţia de a desfăşura activitatea în limitele concurenţei licite
În cazul în care pe o anumită piaţă există un singur agent economic care desfăşoară anumite
genuri de activitate suntem în prezenţa situaţiei denumite monopol, şi invers în cazul în care pe piaţă
există mai mulţi agenţi economic care desfăşoară genuri de activitate similare suntem în prezenţa situaţiei
denumite concurenţă.
Concurenţa e favorabilă consumatorului (poate alege mărfuri sau produse mai calitative, la
preţul convenabil);
Monopolul este favorabil producătorului, deoarece în cazul dat el de sine stătător poate
stabili criteriile de formare a condiţiilor pieţii (preţ, calitate ş.a.).
Conform art. 4 din Legea concurenţei - concurenţa – este o rivalitate economică, existentă
sau potenţială, între două sau mai multe întreprinderi independente pe o piaţă relevantă, cînd acţiunile lor
limitează efectiv posibilităţile fiecăreia dintre ele de a influenţa unilateral condiţiile generale de circulaţie
a produselor de pe piaţa respectivă, stimulează progresul tehnico-ştiinţific şi creşterea bunăstării
consumatorilor;
Conform definiţiei doctrinare – concurenţa - este o liberă competiţie între mai mulţi agenţi
economici care oferă produse şi servicii similare.
Condiţiile necesare pentru existenţa concurenţei.
1. Liberalizarea comerţului.– statul trebuie să asigure libertatea comerţului şi a activităţii de
întreprinzător, protecţia concurenţei loiale.
2. Existenţa unui număr suficient de agenţi economici privaţi, deoarece numai în cazul dat poate fi
vorba de o concurenţă sănătoasă, în caz contrar fiind în preajma situaţiei denumite monopol sau a
situaţiei agentului economic dominant pe piaţă
3. Liberalizarea preţurilor şi a tarifelor. În RM preţurile sunt libere iar autorităţilor publice li se
interzice să dea dispoziţii privind majorarea, reducerea sau menţinerea preţurilor şi a tarifelor
 4. Asigurarea cadrului legal. Concurenţa este eficientă doar atunci când este asigurat cadrul
legal de existenţă al acesteia adică existenţa unui număr suficient de reglementări juridice care să asigure
existenţa şi dezvoltarea concurenţei licite şi să combată concurenţa ilicită.
Funcţiile concurenţei.
1. Reglator al cererii şi ofertei;
2. Determină preţul real al mărfurilor şi serviciilor.
Formele concurenţei:
1. Concurenţa licită;
2. Concurenţa ilicită.
Concurenţa ilicită sau acţiunile care dăunează concurenţei se realizează prin:
A) Practici anticoncurenţiale ce se pot manifesta prin:
1. Acorduri anticoncurenţiale
2. Abuzul de poziţie dominanta;
3. Acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice
centrale sau locale de restrângere, împiedicare sau denaturare a concurenţei.
B) CONCURENTA NELOIALA ce se poate manifesta prin:
1. Discreditarea concurenţilor
2. Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul
3. Obţinerea şi/sau folosirea ilegală a secretului comercial al concurentului
4. Deturnarea clientelei concurentului
Tema 5. Consitutirea persoanei juridice cu scop lucrativ
5.1 Procedura de constituire a pers juridice cu scop lucrativ
In cazul initierii unei activ de intrepr, potentialii fondatori urmeaza sa respecte o procedura de constituire a
p.j.:
1. negocierea dintre potentialii fondatori,
2. elaborarea actelor constitutive
3. aprobarea actelor constitutive
4. formarea capitalului social
5. prezentarea actelor necesare pentru inregistrare
6. verificarea actelor de catre organul de inregistrare
- respingerea cererii de inregistrare
- inregistrarea pers juridice si eliberarea Certificatului de inregistrare in Registrul de stat.
Actul de constituire, document întocmit şi semnat de toţi fondatorii, reflectă voinţa acestora de a
înfiinţa o persoană juridică. După înregistrarea de stat, actul de constituire este cel care determină statutul
juridic al societăţii, stabilind structura organizatorică, atribuţiile organelor şi ale persoanelor cu funcţie de
răspundere, structura capitalului, drepturile şi obligaţiile asociaţilor, alte probleme ce ţin de funcţionarea ei.
Actele constitutive ale pj cu scop lucrative difera pu fiecare forma organizatorico-juridica:
- SNC. SC –act de constituire
- SRL si cooperative d eintreprinzator - contract de constituire, statutul
- SA -act de constituire
- Coop de prod – statutul
- Intrepr de stat – decizia fond si statut
- Intre munic – decizia autoritatii administratiei publice locale si statut
Continutul actului de constituire:
1. Clause obligatorii
2. Clause specific pentru fiecare forma de pj si gen de activitate
3. Clause facultative
Caracterele juridice ale actelor de constituire
1. Caracterul oneros al actului de constituire decurge din faptul că fiecare asociat înţelege să devină
membru al viitoarei entităţi colective în scopul – vădit patrimonial – de a obţine o cotă predeterminată din
câştigul prezumabil sau, altfel spus, din „foloasele ce ar putea deriva” şi care trebuie împărţite între ei
2.Caracterul comutativ. Întinderea obligaţiilor pe care şi le asumă fiecare fondator nu depinde de un
eveniment viitor (aleas), ci este cunoscută de părţi, adică este certă şi determinantă la momentul semnării
contractului.
3.Caracterul comercial al contractului de societate este determinat de obiectul de activitate al viitoarei
societăţi care desemnează activitatea de întreprinzător preconizată de societate şi care trebuie să fie indicat
în actul de constituire. Totul ce face o societate comercială o face în scopul obţinerii profitului, faptul acesta
fiind de esenţă.
4. translativ de proprietate. potrivit căruia bunurile date ca aport în capitalul social al societăţi comerciale se
consideră transmise cu titlu de proprietate dacă actul de constituire nu prevede altfel.
5.2 principiile inregistrarii de stat
Principiile inregistrarii de stat:
1. stabilirea unei procedure unice de inregistare
2. existent unui singur organ de inregistrare
3. existent unui singur registru al persoanei juridice cu scop lucrative
Scopurile inregistrarii de stat si intocmirii registrului:
1. executarea controlului de stat asupra constituirii pj si combaterea practicii ilegale de intrepr
2. tinerea evidentei statistice pentru reglementarea economiei
3. promovarea politicii d eimpozitare
4. eliberarea de date solicitantilor
Actele necesare pentru inregistrare:
1. cererea de inregistrare
2. Hotarirea si actul de consituire
3. Bonul d eplata a taxei d einregistrare
4. Alte doc prevazute de lege
5.3 cerintele privind informatia din registrul de stat
Registrul de stat al întreprinderilor este o listă de societăţi comerciale persoane juridice şi date
informative despre ele. În el se înscriu: denumirea completă şi prescurtată a societăţii; sediul; obiectul
principal de activitate; termenul pentru care a fost constituită; mărimea capitalului social; partea din capitalul
social al fiecărui fondator; datele de identitate ale fiecărui fondator şi ale administratorului (managerului)
societăţii; data şi numărul de înregistrare; numele registratorului; alte date prevăzute de legi speciale ori
solicitate de fondatori.
Informaţia scrisă în registru, precum şi cea din actele prezentate la înregistrare şi îndosariate la Cameră
se consideră a fi veridice, până la proba contrarie. Societatea este în drept să modifice date din registru, dar
numai prin hotărârea, de o formă stabilită, a organului suprem de decizie (care poate modifica actul de
constituire) prezentată Camerei.
Cerintele privind informatia din registru:
- transparenta
- autentica
După cum am menţionat, societăţii comerciale, ca dovadă a înscrierii ei în Registrul de stat, i se
eliberează un certificat de înregistrare de un model stabilit de Guvern, iar, la cerere, şi extrase din acest
registrul. Spre deosebire de certificatul de înregistrare, care face dovada înscrierii în registru a datelor,
extrasul demonstrează că o asemenea societate există cu adevărat, iar datele înscrise sunt veridice. Extrasele
din Registrul de stat, diferite după complexitate, se eliberează în cel mult 3 zile de la solicitare
Trebuie asigurată deplina transparenţă a informaţiilor din Registrul de stat prin accesul publicului la ele
contra cost, direct sau prin corespondenţă, eliberându-i-se extrase din acte sau copii de pe ele, la cerere.
Formele de info eliberate din Registrul de stat si actele de constituire a pj:
1. extras din Registrul de stat al pj
2. copii ale actelor de constituire
3. informatii din actele de constituire
4. certificate privind constatarea unui fapt
Temeiuri pentru refuzarea inregistrarii>
1. nedepunerea tuturor doc necesare pu inregistrare
2. necorespunderea actelor de consituire
3. incalcarea procedurii legale de constituire a pj
4. in cazul in care pe numele unei pers au fost inregistr anterior inrtreprinderi care nu functioneaza si nu
au fost lichidate in mod corespunzator
5. in cazul in care fondatorul are o sentinta de condanare nestinsa, stipulate cu interdictia de a practica
o anumita activitate.

5.4 elementele constitutive ale pj cu scop lucrative

1 Structura organizatorică
• Organ suprem – fondator, adunare generală a menbrilor, asociația acționarilor. Asigură activitatea unui
colectiv ca un tot întreg, formînd o voință unică.
• Organ executiv - conducător, președinte, director, administratorul care gestionează și prezintă persoana
juridică. Exprimă voința persoanei juridice în raport cu terții.
2 Patrimoniu distinct
Patrimoniul persoanei juridice este ansamblul de drepturi și obligații cu conținut economic.
Patrimoniul persoanei juridice este distinct de patrimoniul participanților (fondatori, membri,
asociați).
3 Răspundere patrimonială proprie Persoana juridică răspunde pentru obligațiile asumate cu toate
bunurile sale. În cazurile indicate de lege, statut sau contracte răspundere pentru obligațiile
persoanei juridice poartă și alte persoane (membrii cooperativei de producție, fidejusorii
4 Scop propriu Scopul trebuie să fie legal și determinat. Scopul persoanei juridice este lucrativco
În literatura juridică s-a relatat că noţiunea teoretică de persoană juridică permite evidenţierea unor
particularităţi care fac conceptul de persoană juridică mai accesibil. În acest sens, persoana juridică se
caracterizează prin următoarele:
D) este o organizaţie cu existenţă independentă, distinctă de cea a fondatorilor
(asociaţilor).
E) are o voinţă independentă (proprie), diferită de cea a fondatorilor (asociaţilor);
F)are un patrimoniu propriu, distinct de cel al fondatorilor(asociaţilor);
G) poartă de sine stătător răspundere pentru obligaţiile asumate de organele sale şi de
persoanele cu funcţie de răspundere, răspunde, în condiţiile legii şi al statutului, cu toate bunurile ce
îi aparţin;
H) este în drept să încheie contracte civile şi comerciale în nume propriu şi să emită acte
juridice în limitele permise de lege;
I) poate participa în organele jurisdicţionale în calitate de reclamant sau pârât.
Tema 7. Patrimoniul persoanei juridice și regimul jurdic ale acestuia.
7.1 Notiunea si caracterele patrimoniului
Prin patrimoniu, în sens juridic, se înţelege o totalitate de drepturi şi obligaţii cu caracter economic pe care
societatea comercială le are în mod distinct şi independent de cele ale altor subiecte de drept, precum şi de
cele ale persoanelor care o alcătuiesc. Acest sens are o latură activă (drepturile) şi o latură pasivă
(obligaţiile).
Patrimoniul societăţii comerciale este suportul material care oferă acesteia posibilitatea realizării
scopului pentru care a fost înfiinţată, permiţându-i să participe în nume propriu la raporturile juridice şi să-şi
asume drepturile şi obligaţiile pe care această participare le presupune.
Caracterele juridice ale patrimoniului:
1. Este o universalitate juridical si nu una de fapt.
2. Numai persoanele fizice si juridice pot avea patrimoniu
3. Orice persoana are un patrimoniu
4. Patrimonial este unic, fiindca o persoana poate avea doar un singur patrimoniu
 5. Patrimonial poate fi impartit in mai multe mase de bunuri, fiecare dintre ele cu un regim juridic
distinct
6. Patrimonial este inalienabil
Functiile patrimoniului
1. Constituie gajul general al creditorilor
2. Explica si face posibila transmiterea reala cu titlu universal a bunurilor in vederea realizarii scopului
propus.
7.2 criteriile de clasificare a bunurilor
A. Dupa modul de percepere
1. bunuri corporale – care au o existent materiala fiind perceptibile simtulrilor omului (o casa, automobile, o
cantitate de alimente)
2. Bunuri incorporale, care un au o existenţă materială, un pot fi văzute, dar au o valoare economică ce poate
fi transpusă în bani; (drepturi patrimoniale, marca d eproductie, drept de autor, o inventie, denumirea de
firma, dr asupra emblemei.)
B. Dupa natura juridical
1. Bunurile mobile, care se pot mişca dintr-un loc în altul, fie prin forţă proprie, fie cu ajutorul energiei
străine (o masă, un televizor, un autoturism, o carte) fără aşi pierde forma sau valoarea economică. În
această categorie intră banii şi hârtiile de valoare, orice alt lucru care nu este imobil.
2. Bunurile imobile, care, prin natura lor, au o aşezare fixă şi nu pot fi mutate din loc în loc fără a-şi pierde
valoarea lor economică. ( terenurile, porţiunile de subsol, obiectivele acvatice separate, plantaţiile prinse de
sol prin rădăcini, clădirile, construcţiile)
C. Dupa criterial financiar economic
1. Mijloacele economice ale întreprinzătorului se formează din totalitatea activelor materiale şi
băneşti ce servesc activităţii de întreprinzător. Activele societăţii comerciale, la rândul lor, se împart în active
fixe şi active circulante. Activele fixe sunt bunuri materiale care iau parte la mai multe cicluri de producţie,
consumându-se treptat şi transferându-şi parţial valoarea, pe măsura uzării lor, asupra produselor fabricate.
( clădirile, maşinile, agregatele, instalaţiile, alte bunuri imobile) Activele circulante sunt bunuri materiale
care se consumă integral în fiecare ciclu de producţie, îşi schimbă forma materială şi trec succesiv prin
fazele de aprovizionare, producţie, desfacere ( materiile prime, materialele, combustibilul, mărfurile produse
şi stocate în depozite, semifabricatele, ambalajele, banii din casa întreprinderii sau de pe conturile b
2. Sursele mijloacelor economice reprezintă locul de unde provin ele sau modul lor de dobândire.
Astfel, mijloacele economice se clasifică în capital propriu şi capital asimilat.
Capitalul propriu provine din fondurile băneşti ale societăţii comerciale, adică din capitalul social, din
capitalul de rezervă, din alte fonduri ale ei.
Capitalul atras reprezintă datoriile societăţii faţă de creditori. Creditori sunt: agenţii economici - pentru
marfa vândută; statul - pentru sumele impozitelor neplătite; salariaţii întreprinderii - pentru salariul neprimit,
deţinătorii de obligaţii, instituţiile financiare - pentru creditele şi împrumuturile acordate şi pentru dobânda
la ele

7.3 bunurile domeniului public

Totalitatea bunurilor mobile şi imobile care aparţin statului Republica Moldova formează proprietatea
statului. Aceste bunuri sunt folosite în interese naţionale, pentru întreaga societate.
Anumite bunuri ale statului, care au o importanţă deosebită pentru stat şi toată societatea, nu pot fi trecute
din proprietatea statului în proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice (întreprinderi sau
organizaţii). Aceste bunuri sunt denumite bunuri din domeniul public al statului, iar cetăţenii, întreprinderile
şi organizaţiile pot avea acces la aceste bunuri doar pentru a le folosi, cu respectarea condiţiilor prevăzute de
lege. Bunuri din domeniul public al statului sunt:
- Bogatiile subsolului
- Spatiul aerian
- Apele folosite in interes public
- Padurile folosite in intires public
- Caile de comunicatie
- Resursele natural ale zone economice si ale platoului continental
Doar Parlamentul Republicii Moldova este în drept să includă un obiectiv sau altul în lista bunurilor
domeniului public care aparţin statului Republica Moldova sau să excludă un obiectiv din această listă.
Acele bunuri ale statului care nu fac parte din domeniul public sunt denumite bunuri din domeniul privat al
statului. Aceste bunuri pot fi trecute din proprietatea statului în proprietatea privată a unor persoane fizice
sau juridice (întreprinderi sau organizaţii).

7.5 bunurile incorporale

Bunurile incorporale ocupă în activul patrimoniului un loc deosebit. Ele au o reglementare specifică, iar
succesul ori insuccesul întreprinzătorului depinde în mare măsură şi de ele. Sunt bunuri incorporale: dreptul
asupra denumirii de firmă, dreptul asupra emblemei, dreptul de autor, drepturile asupra mărcii, drepturile
asupra modelelor industriale, clientela, vadul comercial.
Dreptul asupra firmei. Spre deosebire de persoana fizică, identificată în societate prin nume şi prenume,
societatea comercială ca persoană juridică se individualizează prin denumire (firmă). Denumirea identifică
persoana juridică din totalitatea subiectelor de drept, această identificare impunându-se în activitatea
comercială nu numai în scopuri de evidenţă şi de control administrative, economic sau financiar, cît
îndeosebi ca modalitate de integrare şi de reclamă pe piaţă. Denumirea de firma a pj trebuie sa contina:
forma de organizare, genul principal de activitate, numele, denumirea,cuvinte strict individuale.
Principiile denumirii de firma>
- Principiul veridicitatii
- Principiul exclusivitatii
- Principal stabilitatii.
Dreptul asupra emblemei. emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de
altul de acelaşi fel. Valoarea economică a emblemei depinde de aptitudinea ei de a atrage clientela şi, ca în
cazul firmei, de calitatea mărfurilor, produselor, serviciilor societăţii, de vechimea utilizării sale.Emblema se
aplică pe panouri de reclamă, pe facturi, scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe, publicaţii, se
Drepturile asupra mărcilor de producţie şi de serviciu. Marca de produs şi marca de serviciu sunt
semne care fac să se deosebească produsele şi serviciile unei persoane fizice sau juridice de produsele şi
serviciile similare ale altor persoane fizice sau juridice. Legislaţia în vigoare stabileşte că marca poate fi:
verbală, constituită din cuvinte, inclusiv din prenume şi nume, din litere, cifre;
figurativă, având reprezentări grafice plane sau forme tridimensionale;
combinată, alcătuită din elemente verbale şi figurative
După destinaţie, mărcile sunt de fabrică şi de comerţ. Marca de fabrică se foloseşte de producător sau
de fabricant în domeniul activităţii industriale, agricole, meşteşugăreşti. Marca de comerţ este utilizată de
comerciant sau de distribuitor prin aplicare pe produsele pe care le vinde.
După obiect, mărcile se clasifică în mărci de producţie şi mărci de servicii. Mărcile de producţie
cuprind mărcile de fabrică şi de comerţ şi se aplică pe mărfurile şi produsele fabricate sau naturale. Mărcile
de serviciu se aplică direct sau indirect. Astfel, o societate de taximetre aplică marca pe autovehicule,
restaurantele pe veselă şi tacâmuri, atelierele de proiectare pe documentaţia tehnică.
Dreptul de autor este un bun incorporal care poate fi inclus în patrimoniul societăţii comerciale în
calitate de aport la capitalul social sau care poate fi dobândit de societate în timpul activităţii. Prin drept
exclusiv de valorificare a operei, legislatorul înţelege dreptul autorului de a efectua, a permite sau a interzice
reproducerea, demonstrarea, interpretarea,comunicarea publică a operei, traducerea, prelucrarea, adaptarea şi
Dreptul asupra modelului şi desenului industrial. Dreptul societăţii asupra modelului sau desenului
industrial apare dacă acesta a fost creat de un salariat al societăţii, în baza unui contract de cercetări
ştiinţifice cu autorul sau în baza unui contract de cesiune a drepturilor încheiat cu autorul.
Dreptul asupra invenţiilor. În patrimoniul societăţii comerciale pot fi incluse şi drepturile asupra
invenţiilor create de salariaţii săi ori de persoane străine în baza unor contracte de cercetări ştiinţifice,
precum şi în cazul în care un drept asupra unei invenţii a fost transmis cu titlu de aport la capitalul social.
Dreptul asupra clientelei şi vadului comercial. Clientela este definită ca totalitate a persoanelor fizice şi
juridice care apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant, pentru procurarea unor mărfuri şi servicii.
Dintre bunurile incorporale, clientela este cel mai important, deoarece fara clientelă nu s-ar vinde şi, deci, nu
s-ar mai produce, nu ar putea exista nici fondul de comert. Vadul comercial se consideră un factor obiectiv,
care desemnează obişnuinţa consumatorului de a cumpăra constant produse şi servicii de la un anumit
întreprinzător.