Definiția și clasificarea izvoarelor formale ale dreptului internațional privat

Izvoarele formale ale dreptului internațional privat sunt formele sub care se prezintă
normele de DIP. Aceste izvoare sunt identice cu ale altor ramuri ale dreptului, cum ar fi ale
dreptului civil, industrial, al muncii, aerian sau de procedură.1

Fiecare ramură de drept are la bază un ansamblu de acte normative esențiale care conțin
principalele norme juridice care interesează respectiva ramură. Dreptul internațional privat, este la
rândul său, o ramură a dreptului privat român. Având această trăsătură, nici el nu poate sa facă
notă discordantă în sensul că, la rândul său, îșî extrage seva din diferite izvoare de drept.

Fiind o ramură de drept care vizează un raport juridic cu element de extraneitate, fapt ce-i
confera și acel caracter de internaționalitate, dreptul internațional privat are un set de izvoare de
drept interne, dar și un set de izvoare internaționale.2

Izvoarele dreptului internațional privat pot fi clasificate în:

 Izvoare internaționale;
 Izvoare interne;
 Izvoare convenționale;
 Izvoare doctrinare;
 Dreptul natural, după unii autori3

În materiile clasice este folosită mai ales legea, în materiile moderne și contemporane sunt
folosite tratatele, în altele, unde legislația este incompletă, preponderența o dețin doctrina și
jurisprudența, iar alte materii sunt supuse autonomiei de voință, declarațiilor și convențiilor,
acordurilor bilaterale etc.4

1
Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat, Ediția a V-a, Editura Universul Juridic 2018, pag 23.
2
Claudiu-Paul Buglea, Dreptul internațional privat român, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic 2015, pag. 15.
3
Cosmin Dariescu, op.cit. pag. 23
4
Ibidem
Izvoarele internaționale

Izvoarele internaționale are dreptului internațional privat sunt:

- Tratatele, convențiile sau acordurile internaționale, bi și multilaterale;

- Cutuma internațională;
- Uzanțele comerciale.

În dreptul internațional privat român sunt izvoare internaționale acele convenții la care țara
noastră este parte, fie ca stat semnatar, fie ca urmare a aderării prin actul de ratificare. Din
momentul semnării sau ratificării, convențiile internaționale se includ în legislația internă, devin
parte integrantă a sistemului de drept român. 5

Referitor la această categorie de izvoare, în doctrină se admite, uneori, o clasificare a lor,

după conținut, astfel:

- izvoare internaționale conținând norme conflictuale;

- izvoare internaționale conținând norme materiale.

1. Izvoare internaționale care conțin norme conflictuale.

Relativ la această categorie, se impune precizarea că, deși există o îndelungată preocupare pentru
unificarea conflictelor de legi, sunt foarte puține convențiile care conțin exclusiv norme
conflictuale. Autorii de specialitate se referă, pentru exemplificare, la Convenția pentru
reglementarea conflictelor de legi în materie de căsătorie și Convenția pentru reglementarea
conflictului de legi și de jurisdicție în materie de despărțenie si de separațiune de corp, ratificate
de țara noastră prin Decretul – Lege nr. 873/19046

2. Izvoare internaționale care conțin norme materiale.

5
Ion P. Filiescu, Andrei I Filipescu, Tratat de dret internațional privat, Editura Universul Juridic 2008, pag. 61.
6
Ernestina Ungureanu, Drept international privat, Partea I, Editura Cugetarea Iași 1999, pag.??????
Cele mai multe convenții conțin, in principal, norme de drept material unificat și doar în mod izolat
norme conflictuale. Dacă ne referim la convențiile multilaterale, trebuie observat ca în anumite
domenii s-a impus unificare, statele având un interes deosebit în adoptarea unor norme comune.
Exemple edificatoare, în acest sens, sunt Convenția privind transportul aerian internațional
încheiata la Varșovia în 1929 și Convenția privind transportul de mărfuri pe șosele încheiată la
Geneva în 1956. Țara noastră este parte la numeroase convenții multilaterale conținând norme
conflictuale, norme pentru soluționarea conflictului de jurisdicție, norme privind condiția juridică
a străinului și norme matriale (care inlătura conflictele de legi)7

Unificarea normelor materiale și conflictuale în ceea ce privește relațiile private s-a făcut,
mai ales, pe calea tratatelor, convențiilor și acordurilor bilaterale. În măsura în care obiectul lor de
regelementare îi constituie domenii ale dreptului internațional privat, ele sunt izvoare ale acestei
ramuri de drept.

Referitor la eficiența izvoarelor internaționale, aprecierile sunt în sensul că, de multe ori,
rezultatele sunt modeste.

Tratatele internaționale
Tratatul internațional este un act juridic bilateral sau multilateral, încheiat între state sau
între acestea și alte subiecte de drept internațional, act juridic care reprezintă manifestarea de
voință a statelor sau a subiectelor de drept intenațional, prin care acestea reglementează raporturile
dintre ele8. De asemenea, tratatul reprezintă principalul izvor de drept internațional și, ca mijloc
de reglementare a relațiilor internaționale este cunoscut incă din antichitate.

Tratatele conțin reguli comune pentru statele membre și sunt clasificate în doctrină în trei
categorii:9

1. Tratate privind reguli uniforme, de drept substanțial, cum ar fi:

- din domeniul proprietății industriale ( Convenția de la Paris din 1883 ) și intelectuale
( Convenția de la Berna din 1886 );

7
Ernestina Ungureanu, op.cit. pag.
8
Ioan Chelaru; Gheorghe Gheorghiu, Drept internațional privat, Ediția a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2009,
pag. 21.
9
Ibidem.
 - din domeniul navigației aeriene ( Convenția de la Varșovia, 1929) și transportului rutier
( Convenția de la Geneva, 1956 ) ;
- din domeniul maritim ( Conv. de la Bruxelles, 1924);
- din domeniul arbitrajului internațional ( Conv. de la New York, 1958);
- din domeniul comercial ( Conv. de la Viena, 1980).

2. Convenția Europeană a Drepturilor Omului (1950)

Aceasta este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat
la Roma în anul 1950 și intrat in vigoare în 1953.

România a ratificat Convenția la 20 iunie 1994, această ratificare deschizând calea petițiilor
individuale în fața Curtii Europene a Drepturilor Omului pentru persoanele fizice și juridice
române.

Convenția europeană a drepturilor omului are un loc particular datorită importanței

drepturilor fundamentale pe care le ocrotește, normele sale având prioritate față de cele interne.
Acest argument este susținut și de articolul 27 din Convenția de la Viena din 1969 privind dreptul
tratatelor, care interzice statelor semnatare să invoce legislația internă pentru a justifica
neexecutarea unui tratat.

3. Convenții privind unificarea regulilor conflictului de legi.

Nu există un drept internațional privat general sau unanim admis de către toate statele care
participă la circuitul de persoane și de valori pe plan internațional.

Avem în vedere:

- Conferința de drept internațional privat de la Haga ( reunită prima dată in 1893 ) al cărei
scop constă în unificarea progresivă a dreptului internațional privat;
- Comunitatea Economică Europeană ( CEE ) care a dus la adoptarea unei legislații unitare
între state în anumite domenii precum: libera circulație a mărfurilor, capitalurilor,
serviciilor și a persoanelor.
- Tratatul de la Mastricht (1992).
 Referitor la natura juridică a tratatelor internaționale, si anume dacă acestea se incadrează in
categoria juridică a contractelor sau a legilor, avem in vedere următoarea concluzie:10

 Tratatele internaționale au natură juridică de contracte in raporturile dintre statele

(părți), semnatare ale tratatului, fiecare stat având obligația să respecte intocmai
dispozitiile tratatului respectiv;
 Tratatele intenationale au natura juridică de lege in raporturile dintre fiecare stat
semnatar si resortisantii săi.

Cutuma internațională
Este definita ca fiind o regulă de conduită stabilită în practică și respectată un timp
îndelungat în virtutea deprinderii ca o normă obligatorie11 Din aceasta rezultă două
elemente esențiale a căror existență cumulative ne permite să vorbim despre cutumă.
Elementul obiectiv constă în conduit aplicată un timp îndelungat ca o deprindere. Elementul
subiectiv sau psihologic nu este altceva decât convingerea că respective conduit are valoare
juridică, este obligatorie.12.

Uzanțele comerciale
Acestea presupun doar elementul obiectiv13. Părțile acceptă aplicarea acestora cu
convingerea că este vorba de o anumită practică corespunzătoare unui anumit domeniu de
activitate. Uzanțele nu sunt admise în sensul de normă juridică, nu se are în vedere
obligativitatea lor și de aceea ele se aplică sub forma unor clause convenționale (exprese
sau tacite)14. Uzanțele comerciale nu pot deroga de la normele imperative sau prohibitive.

10
Nicoleta Diaconu, Drept internațional privat, Ediția a 4-a , Editura Lumina Lex, București, 2009, p. 55.
11
Ion P. Filipescu, op. cit., pag. 65.
12
Ibidem, pag 64.
13
Ernestina Ungureanu, op.cit. pag ????????/
14
Ibidem.