Sunteți pe pagina 1din 3

1.

Modelul informațional- este constituit din schema clasică a procesului de comunicare, făcută
de Shen și dezvoltată de Weaver. comunicarea este explicată prin următoarea schemă: există o
sursă (de informaţie) la care este conectat un emiţător, acesta produce un semnal (adică
emiţătorul stabileşte un cod pentru o informaţie dată), semnalul este transmis prin intermediul
unui canal, codul protejează semnalul de alte surse perturbatoare (de zgomot), astfel încât
semnalul ajunge într-o formă aproape nealterată la recepto. Conceptul-cheie pentru înţelegerea
acestei scheme este informaţia, un conţinut având forma cea mai simplă, binară, de tipul
„pozitiv/negativ”, „alb/negru”, „da/nu” ş.a.m.d
Principala limită de percepție constă în faptul că acest model clasic abordează comunicarea ca pe
o relație liniară. Ori com. soc. de fapt, este nonliniară și nu implică neapărta o cauzalitate directă
de la E spre R. De fapt R nu doar va decodifica mesajul, dar îi va adăuga subtilitățile propriului
caracter, parte a mediului social din care vine, oferind o nouă identitate M.

2. Modelul constructivist- Spre deosebire de modelul informaţional centrat asupra aspectelor


măsurabile şi explicite ale comunicării, constructivismul ia în considerare conţinutul implicit. În
primul rând, analizele constructiviste subliniază faptul că actorii sociali se raportează la lumea
înconjurătoare fiind ghidaţi de cunoaşterea şi experienţele pe care le‑au acumulat în timp. Pe
baza acestei cunoaşteri acumulate despre diverse subiecte şi situaţii, actorii sociali comunică
selectând anumite aspecte pe care le reinterpretează în funcţie de specificul situaţiei în care
interacţionează.

3. Modelul semiotic- (constructivismul ia în considerare elementele implicite ale comunicării, în


primul rând valorile şi normele care se interpun în interacţiunea dintre comunicatori) Semiotica
va continua această tendinţă în cadrul unei „teorii a semnelor” care îşi propune să explice relaţia
dintre conţinutul comunicării şi forma acesteia. Se porneşte de la următoarea constatare: indivizii
nu se raportează la o realitate „brută”, ci la interpretări ale realităţii care sunt acceptate prin
convenţie (sunt semne); mai mult, indivizii suprapun peste aceste interpretări propriile
interpretări (alte semne). În consecinţă, comunicarea nu reflectă direct („obiectiv”) realitatea, ci
o interpretează prin cuvinte, sunete, imagini şi alte tipuri de semne pe care indivizii le selectează
în funcţie identitatea, motivaţiile şi obiectivele lor.

4. Modelul pragmatic- pragmatica se interesează de modul în care comunicatorii utilizează


diversele categorii lingvistice şi limbaje în funcţie de interlocutor şi de caracteristicile situaţiei.

II Principiile școlii de la Palo Alto: Scoala de la Palo Alto postuleaza urmatoarea teza: TOTUL
ESTE COMUNICARE. Comunicarea este noul termen care exprima relatia omului cu lumea.
Axionmele:
1) Comunicarea este inevitabila sau Noncomunicarea este imposibila.
2) Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational, cel de-al doilea
oferind indicatii de interpretare a continutului celui dintai. (Comunicarea nu se limiteaza sa
transmita o informatie, ci induce in acelasi timp un comportament)
3) Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni de cauza- efect sau
stimul - raspuns. (Axioma deriva din studiul interactiunii sau schimbului de mesaje dintre
partnereri. O serie de comunicatii poate fi inteleasa ca un sir neintrerupt de schimburi de
elemente informationale.)
4) Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie una analogica. (Termenii provin din
cibernetica)
5) Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, daca el se intemeiaza pe
egalitate sau diferenta. (In comportamentul comunicational se pot distinge sisteme simetrice in
care partenerii adopta un comportament in oglinda, bazat pe egalitate, respectiv sisteme
complementare, centrate pe diferenta.)
6) Comunicarea este ireversibila. (Aceasta axioma are in vedere proprietatea oricarei
comunicari de a produce, o data receptata, un efect oarecare asupra celui care a primit-o)
7) Comunicarea presupune procese de ajustare si acomodare. (Unicitatea experientei de viata
si lingvistice atrage dupa sine necomcidenta sensurilor atribuite acelorasi cuvinte de catre
receptori diferiti.)

III. Definiții:
1. Semnul este un obiect fizic sau un concept care ţine locul pentru altceva.
În definiţia lui Ferdinand de Saussure, fondatorul lingvisticii, semnul este alcătuit din două
componente: 1) semnificantul sau partea materială a semnului (de exemplu, în cazul cuvântului,
partea materială o reprezintă sunetul, silabele etc) 2) semnificatul – interpretarea semnului de
către cineva (de exemplu, imaginea mentală pe care o suscită un cuvânt).
2. Semiotica este disciplina care cercetează felul în care funcționează comunicarea și
semnificarea, i.e. relațiile dintre cod și mesaj, dintre semn și discurs. Totodată reprezintă studiul
semnelor și codurilor - semne care sunt utilizate în procesul de producere și interpretare a
mesajelor, respectiv codurile care guvernează utilizarea acestor semne.
3. Un simbol este, în sensul general, un semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect un
obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment, etc.
4. Icon- Mic simbol grafic afișat pe ecranul calculatorului, care permite efectuarea rapidă a unei
comenzi speciale.
5. Discursul indică modul în care un actor social utilizează un limbaj (conversaţional, ştiinţific,
administrativ etc.), precum şi alte resurse comunicaţionale (comportament nonverbal, diverse
mijloace de comunicare etc.) pentru a construi un „punct de vedere” sau o „poziţie” în legătură
cu ceea ce se comunică şi în raport cu interlocutorii.
6. Clișeu- formulă stilistică, expresie etc. banalizată din cauza repetării excesive.
7. Cuvântul prejudecată este cel mai adesea folosit cu referire la opiniile preconcepute față de
anumiți oameni sau o persoană din motive de rasă / etnie, sex, clasă socială, vârstă, handicap,
religie, naționalitate sau alte caracteristici personale.
8. Stereotipurile sunt „o idee fixă pe care oamenii o au despre cum este cineva sau ceva, în
special despre ceva greşit”. Conform aceluiaşi dicţionar, prejudecăţile sunt „o opinie sau
sentiment nedrept şi nerezonabil, format fără îndeajuns de multă gândire sau cunoaştere”.

V. O l a t u r ă i m p o r t a n t ă a a c ţ i u n i i m a s s m e d i a e s t e d a t ă d e f a p t u l c ă e l e
c o n s t i t u i e , împreună cu familia, şcoala şi alte instituţii, un factor important de socializare, de
educare anormelor şi valorilor unei societăţi şi comunităţi, comunicarea servind
astfel ca factor deintegrare a individului în mediul cultural, social şi economic căruia îi
aparţine. Efectele pe care publicitatea le are asupra societatii contemporane sunt multiple, se
manifesta direct sau indirect si sunt mai mult sau mai putin vizibile. Exista campanii care
informeaza, altele care au rol de educare, unele incearca sa schimbe atitudini si mentalitati etc. In
acelasi timp insa, asistam la desfasurarea a o mutitudine de campanii pe teme sociale si nu
numai, care au ca scop costientizarea unor probleme cum sunt : violenta in familie, consumul de
droguri, alcool si tutun, abandonul copiilor etc.