Sunteți pe pagina 1din 34

A. REFORMA PROTESTANTĂ ȘI ROMÂNII ORTODOCȘI DIN TRANSILVANIA SEC.

XVI

În spațiile locuite de români, au pătruns ideile Reformei încă din deceniile II și III ale sec. XVI-lea, prin comercianții
germani, care aduc de la Leipzig cărți ale lui Luther, ca și prin studenții sași care merg să învețe la Wittenberg.
- 1530 - anul proclamării Confesiunii de la Augsburg, pătrunderea ideilor protestante în formă luterană între saşii
transilvăneni se intensifică.
- 1552 - „Agenţi” harnici şi de un incontestabil prestigiu cultural, precum Johannes Honterus, V. Wagner sau P.
Haller, fac ca luteranismul să ajungă dominant între saşii din Braşov şi din Sibiu, devenind confesiune receptă în Transilvania.
- 1564 calvinismul, devine confesiune receptă de mulţi maghiari.
- 1568 Unitarianismul a fost decalarat, de asemenea, confesiune receptă.
Biserica ortodoxă românească din Transilvania este singura instituţie românească, în jurul căreia se desfăşura întreaga viaţă
naţională, culturală şi religioasă a românilor. Cea mai de seamă instituţie a lor era Mitropolia Ortodoxă, care a avut multă vreme
sediul în oraşul Alba Iulia.
- 1541, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate turcească, având în frunte, principi de naţionalitate
maghiară, cu sediul la Alba Iulia.
La scurt timp, Dieta ţării a recunoscut ca „recepte” cele trei confesiuni noi, născute din Reforma protestantă: luterană,
calvină şi unitariană, fireşte, pe lângă Biserica romano-catolică existentă mai de mult. Doar românii şi credinţa lor ortodoxă au
rămas în afara legii, socotiţi ca „toleraţi” în propria lor ţară.
- În anul 1543, Universitatea săsească din Sibiu decidea că toţi locuitorii din Ardeal, indiferent de etnia lor, trebuie să
accepte credinţa protestantă.
- În anul 1544, Filip Moldoveanul tipărea la Sibiu, Catehismul luteran în limba română.
- În 1566, Dieta, întrunită la Sibiu, hotăra convertirea românilor şi restructurarea bisericii acestora.
- Numirea de episcopi români calvini pentru românii ortodocşi: Gheorghe din Sângeorz, Pavel Tordaşi şi Mihail
Tordaşi.

CONDIŢII IMPUSE DE PRINCIPII GABRIEL BETHLEN, GHEORGHE RAKOCZY, MIHAIL APAFFI ŞI DE


SUPERINTENDENŢII CALVINI PENTRU TRECEREA ROMÂNILOR ORTODOCŞI DIN TRANSILVANIA LA
CALVINISM

La 22 septembrie 1640, superintendentul calvin Ştefan Geleji îi prezenta principelui Transilvaniei, Gheorghe Rakoczy
condiţiile care vor trebui impuse viitorului episcop român ortodox din Transilvania:
1. Episcopul va întemeia în Alba Iulia ori în alt loc potrivit, o şcoală românească cu vreo trei profesori învăţaţi,
cunoscători ai limbilor latine, greceşti şi româneşti, care să-i înveţe pe elevi latineşte şi să fie în stare a le preda şi învăţăturile
creştine.
2. Va ţine o tipografie în care va tipări cărţile necesare pentru şcoală şi biserică.
3. Va elimina limba străină din biserică, îngrijindu-se ca toate slujbele să fie făcute în româneşte.
4. Se va îngriji ca preoţii să predice româneşte de două ori pe săptămână, miercurea şi vinerea.
5. Va traduce şi va tipări în româneşte rugăciunile zilnice, atât cele de dimineaţa cât şi cele de seara şi va lua măsuri ca
acestea să fie recitate în toate bisericile.
6. Va copia şi va tipări cântările româneşti traduse şi folosite de bisericile din Lugoj şi Caransebeş şi se va îngriji ca
pretutindeni să fie cântate înainte şi după predică.
7. Catehismele deja traduse în româneşte le va tipări şi va lua măsuri ca băieţii şi fetele să le înveţe în ore determinate.
8. Se va îngriji ca la împărtăşanie să se dea separat pâinea şi separat vinul, iar nu amestecate, cum se face acum în
bisericile româneşti. Pâinea să o dea credincioşilor care se împărtăşesc, în mână, iar vinul din potir.
9. Să facă pe credincioşi să înţeleagă folosul învăţăturilor pe care le pot primi de la calvini.
10. Să nu împărtăşească copii nevârstnici, ci numai oameni bătrâni care îşi pot da seama de sfinţenia tainei.
11. Botezul să fie săvârşit în forma simplă cum l-a întemeiat Hristos, cu apă curată în numele Tatălui, al Fiului şi al
Duhului Sfânt, fără lumânări, fără ungerea cu mir şi fără alte adausuri papistăşeşti.
1
12. Să elimine liturghisirile, afumatul cu cădelniţa, sunarea clopoţeilor şi alte superstiţii rămase de la papistaşi.
13. Va elimina din biserici răzimatul de cârje. În biserică credincioşii, bărbaţi şi femei să şadă iar în cursul rugăciunilor
să îngenuncheze.
14. Nu va cunoaşte alt mijlocitor între Dumnezeu şi om decât pe Iisus Hristos, deci va elimina cultul sfinţilor şi al
îngerilor.
15. Se va îngriji ca morţii să fie îngropaţi în forma simplă creştinească, fără bocete, predică, tămâiere şi alte superstiţii;
nu va îngădui să li se pună în sicriu ban pentru drum, alimente şi altele.
16. Va interzice satelor „proaste” să aşeze lumânări pe morminte şi să bocească după morţi.
17. Va opri credincioşii să îngenuncheze, să se închine şi să sărute crucile ridicate la încrucişarea drumurilor, fiindcă şi
Dumnezeu opreşte astfel de lucruri.
18. Va învăţa credincioşii să nu aştepte mântuirea de la post, să nu postească pentru iertarea păcatelor, ci să se roage cu
zel, căci fără rugăciune postul nu are nici o valoare şi să nu creadă că, în sine, carnea ar fi mai necurată decât alte mâncări; celor
curaţi toate le sunt curate.
19. Va face să fie părăsit obiceiul românesc de a sărbători vinerea.
20. Va lua măsuri ca credincioşii să jure numai în numele sfânt al lui Dumnezeu.
21. Va elimina cu totul obiceiul alegerii reginei Rusaliilor şi ospeţele ce se organizează cu acest prilej.
22. Va elimina din biserică obiceiul de a se da mirilor miere la cununie.
23. Nu va despărţi căsătoriile, soţului părăsit cu necredinţă îi va reda însă libertatea.
24. Va depinde de episcopul calvinesc; va cere sfatul acestuia şi va primi instrucţiunile pe care i le va da din când în
când. Pe preoţii români care vor cununa, vor despărţi, vor boteza ori vor înmormânta maghiari, îi va destitui fără cruţare.

La doar două zile, acelaşi superintendent scria, însă, principelui Transilvaniei, că privitor la candidaţii pentru scaunul de
episcop al românilor ortodocşi, nu se găseşte nici unul care să-şi schimbe credinţa „in fundamentalibus”, pentru că l-ar
excomunica patriarhul şi ar împiedica sfinţirea lui, iar credincioşii nu l-ar primi.
La 30 sept. 1641, i se impuneau lui Avram Burdanfalvi, confirmat ca episcop al bisericilor româneşti din comitatul
Bihorului, următoarele condiţii:
1. Să depindă de superintendentul calvin, de protopopul şi de sinodul protopopesc calvin al Bihorului.
2. Să propovăduiască adevărul evanghelic adevărat în limba română
3. Tainele să fie săvârşite în forma curată, deci fără „adăugiri omeneşti”.

La 10 oct. 1643 episcopului Simion Ştefan i se impuneau următoarele condiţii:


1. Cuvântul lui Dumnezeu va fi propovăduit în duminici şi sărbători atât în biserici cât şi la înmormântări şi
pretutindeni unde va fi necesar numai după textul Bibliei.
2. Va fi impusă tineretului învăţarea Catehismului tipărit în 1640 cu cheltuiala lui Gh. Csulai.
3. Botezul va fi administrat cu apă simplă, deci nu cu apă sfinţită şi fără ungere cu mir şi celelalte ceremonii obişnuite
în biserica românească.
4. Împărtăşania va fi dată numai adulţilor şi celor cu viaţă curată.
5. Iisus Hristos va fi venerat ca unicul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni.
6. Crucilor şi icoanelor din biserici nu li se va da un cult religios ci vor fi socotite numai ca simple podoabe şi ca unele
ce amintesc patima Mântuitorului.
7. Vor fi eliminate superstiţiile de la înmormântări, acestea făcându-se „după obiceiul creştinilor”, folosindu-se, când
va fi nevoie, cântări religioase şi predici.
8. Căsătoriile vor fi anunţate, înainte, de trei ori în biserică în faţa poporului pentru a se putea descoperi eventualele
piedici ce s-ar opune încheierii lor. Cununia va fi făcută cu jurământ. Căsătoriile nu vor fi desfăcute, însă, dacă un soţ îl părăseşte
„perfid” pe celălalt şi pleacă departe, atunci după 4-5 ani, soţul părăsit poate fi declarat liber după obiceiul observat în biserica
ungurească de legea lui Calvin.
9. Răufăcătorii vor fi scoşi din biserică.

2
10. Aceia dintre români, preoţi sau mireni, care luminaţi de Duhul Sfânt vor dori să îmbrăţişeze credinţa calvină şi să
treacă sub jurisdicţia superintendentului calvin, vor fi liberi să o facă.
11. Vlădica va convoca în fiecare an un sinod, în care va dezbate toate chestiunile importante, cerând însă şi sfatul
superintendentului calvin.
12. Protopopii vor fi aleşi cu votul unanim al consistoriului şi cu aprobarea superintendentului şi nici unul dintre ei nu
va fi judecat şi pedepsit fără această aprobare.
13. Cu prilejul vizitaţiunilor canonice, va judeca împreună cu protopopii, care îl însoţesc, cauzele mai importante ce se
vor ivi. Cei judecaţi pot apela la scaunul de judecată vlădicesc, care va supune deciziile sale cenzurii episcopului calvin.
14. Preoţii români nu vor cununa, boteza şi înmormânta credincioşi maghiari, afară de cazul când un român se însoară
cu o unguroaică şi ţine să fie cununat de preotul român.

În anul 1669, episcopului Sava Brancovici i se impuneau alături de condiţiile mai sus menţionate, încă patru, dintre care
cea mai importantă era aceea ca episcopul românesc să depindă de superintendentul calvin nu numai în chestiunile privitoare la
sfinţirea preoţilor, la destituirea ori reprimirea în slujbă a celor care au dat dovezi de îndreptare, la vizitaţiunile canonice şi la
soluţionarea cauzelor matrimoniale ci şi în ceea ce priveşte convocarea şi conducerea lucrărilor sinoadelor. După fiecare sinod,
episcopul român era dator să meargă cu câţiva preoţi la sinodul calvin şi să-i supună acestuia spre aprobare hotărârile sinodului
său.
La 14 iunie 1674, superintendentul maghiar calvin, Gaspar Tiszabecsi, era investit de principele Apaffi cu dreptul să
inspecteze toate bisericile româneşti, să le conducă şi să îndrepte după a sa conştiinţă, greşelile ce le va găsi. Episcopul, preoţii şi
protopopii erau deci datori să-l primească pe superintendent, şi să se supună dispoziţiilor lui.
Alături de condiţiile de calvinizare impuse ierarhilor ortodocşi români, în sec. al XVII-lea, principii şi superintendenţii
calvini au urmărit tipărirea unor cărţi cu conţinut teologic calvin:
 Catehismul lui Gh. Csulai (1640)
 Catehismul lui Ştefan Fagarasi (1648)
Scutul Cathismului cu răspuns din Scriptura Sfântă împotriva răspunsului a două ţări fără Scriptura Sfântă (1655)
REACŢII ORTODOXE ÎN FAŢA PROZELITISMULUI CALVIN

În ciuda repetatelor încercări de calvinizare a românilor, aceștia au rămas statornici în drepta credință, fiind susținuți de
episcopii vremii și de smeriții preoți care deși erau slab pregătiți, au biruit prin râvna întru slujirea neamului lor.
Ierarhul GHENADIE II a fost slab, iar singura opreliște care stătea împotriva dorințelor principelui maghiar calvin
Gabriel Bethlen, de a impune învățătura calvină în Biserica Ortodoxă românească, a fost teamă de revolta poporului și de
autosesizarea Patriarhiei de C-pol. Principele, în aceste condiții, s-a adresat direct patriarhului C-polului, Chiril Lukaris.
După o lungă expunere a lui Gabriel B. despre multiplele beneficii de care s-ar bucura lumea și de aprecierile ulterioare ale
Suediei și ale turcilor prin consimțirea patriarhului Lukaris la această activitate de calvinizare a românilor, acțiunea sa se
dovedește a fi fără succes deoarece:
- Nu poate consimţi nici chiar în taină, la o acţiune calvinistă a lui Ghenadie, fiindcă de cele mai multe ori şi
cele mai mari secrete se descoperă.
- Se îndoieşte că turcii ar privi nepăsători dacă s-ar încerca convertirea numai a românilor, fiindcă o astfel de
încercare nu poate fi făcută fără tulburarea şi iritarea sufletească a credincioşilor celorlalte biserici.
- Pentru a putea realiza opera de convertire trebuie, apoi, rupte legăturile de sânge şi sentimente care leagă
atât de strâns pe românii din Transilvania cu cei din Ţara Românească şi Moldova.
- Patriarhul îi dă dreptate lui Bethlen că ţările sunt cu atât mai fericite cu cât sunt mai puţine deosebiri
religioase între cetăţeni, însă acest principiu politic al conducătorilor lumeşti nu poate fi o poruncă şi din punct de vedere
bisericesc, căci noi, spune patriarhul, „nu putem sacrifica credinţa de dragul bunurilor pământeşti”.
Chiril Lukaris nu încearcă cu nici un cuvânt să abată pe Bethlen de la planul său, ci după ce îi atrage atenţia asupra
dificultăţilor, pe care le va întâmpina dacă stăruie în planul ce-şi propusese, încheie, scriindu-i să facă cum va socoti dânsul că
e mai bine. În acelaşi an, la 16 nov. 1629, principele Bethlen murea, nemaiputând să-şi ducă la îndeplinire planul de
calvinizare a românilor ortodocşi din Transilvania.
3
MITROPOLIŢII ILIE IOREST ŞI SAVA BRANCOVICI

MITROPOLITUL ILIE IOREST, se naște în jurul anului 1600, într-un sat din Transilvania, undeva în părţile învecinate
cu Moldova, sau Maramureş. S-a închinoviat de tânăr în mănăstirea Putna, minunată ctitorie a lui Ştefan cel Mare.
În 1640 a trecut la cele veşnice mitropolitul Ghenadie II al Transilvaniei. La stăruinţele domnitorului Vasile Lupu al
Moldovei, în scaunul vacant a fost ales ieromonahul Iorest de la Putna. Potrivit tradiţiei, a fost hirotonit arhiereu la catedrala
din Târgovişte, ctitoria lui Neagoe Vodă Basarab, de către mitropolitul Teofil, care păstorea pe atunci, împreună cu alţi
arhierei. Fără îndoială că domnitorul Matei Basarab a oferit noului ierarh felurite daruri, aşa cum au primit toţi ceilalţi mitropoliţi
ai Transilvaniei. A fost instalat apoi, cu cinstea cuvenită, în catedrala mitropolitană din Alba Iulia. principele Gheorghe
Rakoczy I, i-a impus înlesnirea propagandei calvine printre români, i se cerea să traducă şi să tipărească în româneşte anumite
rugăciuni şi cântări calvine, precum şi un Catehism calvinesc. S-a interesat îndeaproape de viaţa bisericească din cuprinsul
eparhiei: a făcut vizite canonice, a convocat „soborul mare” al Mitropoliei, format din protopopi şi unii preoţi, a făcut hirotonii
de preoţi, a terminat de tipărit, la Alba Iulia, Evanghelia cu învăţătură, dată în lucru încă de înaintaşul său, a întreţinut legături
cu Moldova. El va fi fost întărit în adevărurile Ortodoxiei şi de Sinodul de la Iaşi, din septembrie-octombrie 1642, care a
aprobat Mărturisirea Ortodoxă a mitropolitului român Petru Movilă al Kievului. La începutul anului 1643, din ordinul
principelui Gheorghe Rakoczy I, s-a convocat „un sinod” de protopopi, preoţi şi mireni, care a hotărât înlăturarea
mitropolitului Iorest din scaunul vlădicesc. Înlăturat din scaunul mitropolitan, Iorest a fost aruncat în închisoare, iar
bunurile i-au fost confiscate. A fost eliberat abia în noiembrie 1643, după nouă luni de detenţie, pe baza răspunderii ce şi-au
luat-o 24 de credincioşi că vor plăti 1.000 de taleri, sumă mare pe atunci, pentru vistieria principelui. După eliberare, s-a reîntors
la mănăstirea Putna. În iunie 1645, mitropolitul Iorest a plecat în Rusia, pentru a strânge ajutoare, în vederea răscumpărării
celor 24 de garanţi, aşa cum făcuseră şi alţi ierarhi şi călugări transilvăneni. Avea o scrisoare de recomandare către ţarul
Rusiei, Mihail Fedorovici Romanov, semnată de ierarhii moldoveni, în care înfăţişau pe scurt viaţa mitropolitului şi suferinţele
pe care le îndurase din partea cârmuitorilor calvini; o altă scrisoare primise din partea lui Vasile Lupu. Ajuns la Moscova, a fost
primit de ţar în două rânduri, obţinând felurite daruri şi bani. Se pare că s-a reîntors în ţară în primăvara anului următor.
Şi-a petrecut restul vieţii în mănăstirea sa de metanie, la Putna, după ce-şi va fi răscumpărat garanţii din Transilvania prin
plătirea celor 1.000 de taleri. A murit la adânci bătrâneţi, după cum aflăm dintr-o însemnare pe un Minei în manuscris: „Să se
ştie când a murit vlădica Iorist, în anul 7186 (1678), luna martie 12”.

MITROPOLITUL SAVA BRANCOVICI


Viitorul mitropolit făcea parte dintr-o veche familie sârbească, care s-a refugiat din Herţegovina în părţile Aradului, la
sfârşitul sec. al XVI-lea, în contextul expansiunii turceşti în peninsula balcanică.
- hirotonit preot la Târgovişte, de mitropolitul Ştefan
- preot-protopop în Ineu
- în anul 1656 a fost ales mitropolit al Transilvaniei
- în perioada 1659-1661 a fost înlocuit cu alţi doi mitropoliţi
- 1661 – 1680: a păstorit pentru a doua oară
- Datorită greutăţilor materiale prin care trecea Biserica sa, a plecat, în anul 1668, în Rusia după ajutoare, aşa cum
făcuse şi Ilie Iorest. A stat la Moscova vreo trei luni, fiind primit în două rânduri de ţarul Alexei Mihailovici Romanov,
care i-a oferit mai multe ajutoare pentru Biserica sa. La sărbătoarea Sf. Apostoli Petru şi Pavel, a slujit în biserica
Uspenia, alături de patriarhii Paisie al Alexandriei, Macarie al Antiohiei, cel al Moscovei şi alţi ierarhi ruşi sau străini.
- În 1675 a convocat, în Alba Iulia, un „sobor” al protopopilor, preoţilor şi mirenilor, pentru întărirea vieţii
religios-morale a preoţilor şi credincioşilor români din Transilvania.
- 1680- un complot îndreptat împotriva principelui Apaffi, la care îşi dăduse consimţământul şi fratele mitropolitului,
Gheorghe Brancovici. Din acest motiv, în acest an, mitropolitul a fost judecat şi el şi condamnat la închisoare.
- Din raţiuni de ordin politic, la intervenţia domnitorului Şerban Cantacuzino, a fost eliberat din închisoare. A murit în anul
1683.

4
În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca mitropoliţii Transilvaniei Ilie Iorest şi Sava Brancovici
să fie trecuţi în calendarele ortodoxe româneşti (24 aprilie), ca sfinţi şi mărturisitori. Canonizarea lor – adică trecerea în
rândul sfinţilor, după rânduiala ortodoxă – s-a făcut în 1955, la Alba Iulia, oraşul în care şi-au desfăşurat activitatea ca
mitropoliţi.

PREFAŢA EVANGHELIEI ÎNVĂŢĂTOARE (GOVORA, 1642)


Traducătorul, ieromonahul Silvestru, pare a fi avut în vedere şi victimele propagandei calvine de peste munţi, pentru că în
prefaţa către cititori spune despre ceea ce l-a îndemnat să traducă în româneşte această carte. Rostul cărţii era „să fie
propovedanie creştinătăţii noastre a sfintei biserici apostolească a Răsăritului” şi ca „o spadă de amândouă părţile ascuţită, să taie
toată fărădelegea şi necurăţia şi hulele ereticilor”.

MITROPOLITUL VARLAAM AL MOLDOVEI: RĂSPUNSUL LA CATEHISMUL CALVINESC (1645)


Lucrarea ierarhului moldovean se adresează „iubiţilor creştini şi cu noi de un neam români, pretutindeni tuturor ce se
află în părţile Ardealului şi în alte părţi pretutindeni ce sunteţi cu noi într-o credinţă”…, „ca nu cumva să se întâmple să fie
neşcine sfătuit şi amăgit de vicleşugul şarpelui adică al ereticilor” şi să cadă îndepărtându-se de „Biserica noastră cea
pravoslavnică”. Rostul Răspunsului este să arate „strâmbătura şi tâlcul cel rău” al ereticilor care „tâlcuiesc rău şi strâmbează Sf.
Scriptură”, nădăjduind cei „din afară de pravoslavie” că românii se vor speria şi se vor lăsa înşelaţi de „eresia cea rătăcită”.
„Biserica lor, a calvinilor, scrie Răspunsul, nici o sfinţie nu are, nici preoţie nici are cele şapte taine. Nici săbornicească că
nu-i în toată lumea, nici din toate limbile adunată. Nici apostolească că nu-i de la apostoli, ci-i de curând şi nouă”.
În încheiere sunt îndemnaţi din nou să ţină cu tărie la ceea ce „a legiuit şi ce a tocmit biserica cea adevărată ce se cheamă a
soborului şi a apostolilor” iar pe aceia care „scad şi adaug din câte au tocmit şi au legat acele sfinte şapte soboare” să-i gonească
din biserica lui Hristos ca pe nişte eretici.
B. 1. MĂNĂSTIRI, SCHITURI ȘI SIHĂSTRII ÎNTRE SEC AL XV-LEA ȘI SEC. AL XVIII-LEA
Secolul XVI-lea a pregatit deci calea către o puternică înflorire a vieții monahale în secolele următoare. Domnitorii români
au construit de-a rândul, un număr impresionant de mănăstiri. Părintele Ioanichie Bălan, de la mănăstirea Sihăstria ne prezintă un
tablou cu 930 de așezări monastic existente actualmente sau care au existat în decursul secolelor pe pământul românesc.
 Mănăstirea Tismana
Sf. Nicodim, prin concursul voievozilor Radu I și Dan I, transformă sihăstria de la sec. al XIV-lea, așezată sub protecția
Maicii Domnului într-o mănăstire. Biserica a fost sfințită între 1377-1378. Ea va fi refăcută la începutul sec. al XVI-lea de
voievozii Radu cel Mare și Neagoe Basarab. Este organizată după modelul din Sf. Munte Athos, va fi mult timp autonomă de
orice autoritate politică și eclesiastică.
 Mănăstirea Cozia
Construită de voievodul Mircea cel Bătrân, înainte de 1388, cu hramul Sf. Treimi. Prin Bula de aur, a ctitorului, dată în
1388, hotăra ca mănăstirea Cotmeana să depindă întru totul de Cozia, aceasta fiind organizată după modelul mănăstirii Tismana.
Primul egumen a fost Gavriil, probabil un ucenic al Sf. Nicodim. Aici a trăit și celebrul călugăr Filoftei, fost logofăt
domnesc, care a compus imnuri liturgice intrate în uzul Bisericilor de limbă slavonă. Cozia a cunoscut o perioadă de
dezvoltare în sec. al XVI-lea sub domnia voievodului Neagoe Basarab.
 Mănăstirea Bistrița
Este ridicată la sf. sec. al XV-lea de boierii Craiovești, avându-și obârșia într-un vechi schit din sec. al XIV-lea, cu
hramul Schimbării la Față. După aducerea moaștelor sf. Grigorie Decapolitul – de la C-pol, ctitorii, Barbu Craiovescu, și
soția sa de origine sârbă, Neagoslava, au îmbrăcat haina călugărească sub numele de Pahomie și Salomeea. Aici a funcționat o
școală veritabilă de copiști și de traducători de texte liturgice și patristice. Domnitorul Neagoe Basarab și-a petrecut mult timp în
această mănăstire, formându-se prin citirea colecției bogate de manuscrise patristice slavone și grecești.
 Mănăstirea Hurezi
Este cel mai vast și mai frumos ansamblu architectural păstrat în Țara Românească. Ctitorie a lui Constantin
Brâncoveanu, din anul 1690, în apropierea unei sihăstrii mai vechi închinate Sf. Ioan Botezătorul. În jurul mănăstirii au mai
fost construite și alte schituri pentru călugări isihaști. Și aici a existat o școală de copiști și de traducători de manuscrise.
 Mănăstirea Snagov
5
Primii călugări s-au instalat în Codrii Vlăsiei, păduri care se întind pe Câmpia Bărăganului. Un document emis de
domnitorul Mircea cel Bătrân, la începutul sec. al XV-lea, numește Snagovul ”mănăstirea noastră”, ceea ce înseamnă că acest
voievod a transformat vechea sihăstrie în mănăstire. Mănăstirea se bucură de o atenție special din partea domnitorului Vlad
Țepeș (1512-1521) și Constantin Brâncoveanu ( 1688-1714). Începând cu secolele XVII, XVIII călugării de la Snagov au
imprimat numeroase cărți de cult și de învățătură religioasă. Egumenul Antim Ivireanu s-a distins aici prin calitățile sale de
editor.
CENTRUL ISIHAST DIN MUNȚII BUZĂULUI

Schiturile și sihăstriile din munții Buzăului, din regiunea Nucu-Aluniș reprezintă cel mai vechi centru isihast din Tările
Române. Viața isihastă din munții Buzăului, ca de altfel cea din întreaga țară, a cunoscut sub domnia lui Neagoe Basarab un
avânt deosebit. Vom vedea mai încolo că Neagoe Basarab a primit în tinerețea ta o formație isihastă, atât la mănăstirea Bistrița
cât și din partea ex-patriarhului C-polului Sfântul Nifon, părintele său spiritual. Primele încercări de organizare pe baze
cenobitice a vieții monahiceștidin munții Buzăului datează din vremea domnului Mihnea (1577-1583) numit ”Turcitul”.
 Moldova
 Mănăstirea Neamț
Crescând numărul isihaștilor de la Neamț, domnitorul Petru Mușat (1375-1391) le-a construit o biserică din lemn, cu
hramul Înălțării Domnului. Mai târziu, Alexandru cel Bun (1407) și Ștefan cel Mare (1497) au reconstruit în întregime
mănăstirea, care a devenit cel mai puternic centru monastic. În pădurile și în luminișurile din împrejurimi viața în singurătate sau
în grupuri foarte mici s-a dezvoltat paralel cu viața de obște a mănăstirii. Marcus Bandinus, episcop catolic care vizita țara în
1649, spunea că ”pădurile și râpele din jurul mănăstirii foiau de mulțimea sihaștrilor”. La Neamț, a existat încă de la începutul
secolului al XV-lea o veritabilă școală de copiști, miniaturiști și caligrafi conduși de renumitul călugăr Gavril Uric.
 Mănăstirea Bistrița
Această mănăstire a fost construită înainte de 1407 de domnitorul Alexandru cel Bun, pe locul unei vechi sihăstrii sau al
unui schit. În 1677, mănăstirea a fost dedicată Sf. Mormânt al Mântuitorului, de la Ierusalim.În sec. al XV-lea pe un munte izolat
în apropierea Bistriței trăia ca isihast ierschimonahul Ciprian, al cărui nume a fost dat ulterior muntelui. Ștefăniță Vodă
construiește în 1517, mănăstirea Bisericani, pe locul fostei sihăstrii numită ”La chilii”. În sec. al XVII-lea aici a trăit timp de
șaizeci de ani, într-o sărăcie extremă, lipsit chiar și de veșminte, cuviosul Chiriac, cel mai mare ascet român al tuturor timpurilor.
 Mănăstirea Agapia
La origine, mănăstirea Agapia ”cea veche” așezată pe o colină, era o sihăstrie întemeiată de călugărul Agapie, la începutul
secolului al XV-lea, cu hramul Schimbării la Față a Mântuitorului. Spre sfărșitul sec al XVI-lea sub egumenul Nicanor, devenit
ulterior Mitropolit al Moldovei, domnitorul Petru Șchiopul va construi acolo o biserică de piatră. În 1642, fratele voievodului
moldovean Vasile Lupu, hatmanul Gavrilă, construiește Agapia ”cea nouă”, mai mare și mai întinsă. Călugărițele din această
mănăstire duc și în zilele noastre o viață situată între cenobitism și idioritmie, grupate câte două sau trei într-o căsuță.
 Mănăstirea Văratec
Începuturile acestei mănăstiri sunt legate de numele starețului Paisie Velicikovski, egumenul mănăstirilor Secu și Neamț,
care a construit cu binecuvântarea Mitropolitului Gavriil, un schit pe locul actualei mănăstiri pentru călugărițele care ”viețuiau
pustnicește” în diferitele părți dintre Secu și Neamț. Până astăzi, călugărițele de la Văratec, ca și cele de la Agapia, trăiesc după o
rânduială de semieremitism.
 Mănăstirea Secu
La începutul sec. al XVI-lea, pustinii care trăiau în valea Secului au întemeiat un schit cu hramul Sf. Ioan Botezătorul.
Schitul va fi renovat în 1564 de un înalt demnitar din Suceava, care a devenit el însuși călugăr cu numele de Zosima. Acest schit,
a fost transformat în mănăstire în anul 1602 de boierul Grigore Ureche. De mănăstirea Secu este legat numele unuia dintre cei
mai mari Mitropoliți ai Moldovei, Varlaam, care i-a fost egumen timp de 24 de ani (1608-1632). Format spiritual la Neamț, apoi
la Sihăstria lui Zosima, Varlaam a fost unul dintre erudiții vremii sale, un scriitor și un traducător asiduu.
La Secu și-a început activitatea de traducere în limba română a Scării Sfântului Ioan Scărarul, precum și a altor cărți. În
1642, Varlaam a organizat la Iași un Sinod ortodox în care, pentru prima oară de la căderea Constantinopolului, s-au reunit
reprezentanții Ortodoxiei grecești, slave și românești. În 1639, Varlaam a figurat printre cei trei candidați la Scaunul ecumenic.
 Schitul Sihla
6
Munții Sihla, cu pădurile și peșterile lor naturale, au fost locuiți de sihaștrii încă din sec. al XV-lea. Ei și-au construit acolo,
în sec. al XVI-lea, o biserică din lemn, închinată Sf. Ioan Botezătorul, și în sec. al XVIII-lea o altă biserică, cu hramul Schimbării
la Față a Mântuitorului. Printre isihaști, să o semnalăm pe ce mai venerată dintre ei, Sfânta Teodora. Moaștele ei au fost duse,
către 1828-1894, la Lavra Peșterilor din Kiev, acolo unde se află și astăzi.
 Mănăstirea Sihăstria
Cel mai renumit din călugării isihaști de aici, a fost Atanasie, care a transmis numele său locului unde s-a nevoit și schitului
(Sihăstriei) construit aici în 1655, de Mitropolitul Ghedeon. În secolul nostru, ”Sihăstria Secului” primește statut de mănăstire,
fiind una din cele mai vestite din România prin numărul mare de părinți duhovnicești pe care i-a lăsat neamului. Ioanichie Moroi
(†1944), Părintele Ioil Gheorghiu (†1987), Părintele Paisie Olaru (†1991).

 Mănăstirea Putna și Voroneț


Aceste două mănăstiri au fost ctitorite de voievodul moldovean Ștefan cel Mare (1457-1504). Amândouă au fost ctitorite de
domnitor la îndemnul părintelui său duhovnicesc, Daniil Sihastrul. Aceeași tradiție face din Sfântul Daniil ”părintele isihaștilor
moldoveni”, datorită ascendentului pe care l-a exercitat asupra dezvoltării vieții isihaste atât în timpul vieții căt și după moarte.
Putna a fost construită în 1466, cu hramul Adormirii Maicii Domnului (15 august). Douăzeci de ani mai târziu (1486),
Ștefan a construit Voronețul pentru a înlocui o bisericuță de lemn în care se ruga Daniil Sihastrul. În 1547, sub domnia lui Petru
Rareș, biserica Voroneț a fost decorată, atât înăuntru cât și pe dinafară, cu frescele care au transformat-o într-un giuvaer al artei
religioase.
 Mănăstirea Moldovița
La origine a fost o sihăstrie, pe care prințul Roman Mușat (1391-1394) a transformat-o în mănăstire. Petru Rareș a dispus
reconstruirea ei în întregime și pictarea bisericii, în interior și în exterior. Și aici, a existat o școală de copiști și, mai tîrziu,
traducători ai manuscriselor patristice și liturghice. Viața isihastă s-a perpetuat până la ocupația Bucovinei de Austria (1775). În
sec al XV-lea la Moldovița a trăit Vasile Sihastrul.
 Mănăstirea Sucevița
Mănăstirea actuală a fost ridicată în (1538-1586) locul numit ”La Pustnici” cu hramul Schimbării la Față a Mântuitorului de
către episcopul de Rădăuți, Gheorghe Movilă. Fratele său, Ieremia Movilă, domnul Moldovei a comandat în 1601 pictura
interioară și exterioară a bisericii.
 Mănăstirea Dragomirna
Isihaștii din împrejurimile Dragomirnei au ridicat în cea de-a doua jumătate a sec. al XV-lea, o bisericuță de lemn cu
hramul Sf. Enoh, Ilie și Ioan Teologul. Mitropolitul Anastasie Crimca a construit ulterior, alături de acest schit, o mare mănăstire
închinată Pogorârii Sfântului Duh.
 Mănăstirea Slatina
Nil ieroschimonahul, a întemeiat spre sfârșitul sec. al XV-lea în valea Suha din munții Stânișoara, o sihăstrie a cărei biserică
din lemn avea hramul Schimbării la Față a Domnului. În urma unei minuni surprinsă de sihastrul Pahomie, în ziua de praznic a
Schimbării la Față, domnul Alexandru Lăpușneanu ar fi construit actuala mănăstire Slatina închinată Schimbării la Față a
Domnului. Mănăstirea a fost sfințită la 14 octombrie 1558 de către Mitropolitul Grigorie.

 ÎN TRANSLVANIA
Provincia Transilvaniei a cunoscut o dezvoltare istorică diferită de cea a Țării Românești și a Moldovei. Din cauza
dominației străine, care s-a prelungit până la sfârșitul primului război mondial, românii din Transilvania n-au putut constitui un
stat independent. Lucrul acesta a marcat puternic și dezvoltarea monahismului și caracterul lui mai mult defensiv, pentru salvarea
Ortodoxiei. În secolul al XVII-lea, în special, după o epocă de tentative zadarnice de a obliga poporul român să treacă la
calvinism, și în timpul propagandei uniate din prima jumătate a secolului următor, schiturile din Transilvania se înmulțesc (mai
mult de o suto) ca reacție evidentă împotriva acțiunilor de prozelitism.
 Mănăstirea Hodoș Bodrog
Situată în câmpia Mureșului, mănăstirea Hodoș Bodrog este menționată pentru prima dată într-un document din 1177. Este
cea mai veche mănăstire din toată România, și care n-a cunoscut nici o perioadă de întrerupere până în zilele noastre. Mănăstirea
7
a fost timp îndelungat dependentă de Biserica Sârbă. Biserica actuală care datează de la secolul XIV este contemporană cu
bisericile de la Tismana și Cotmeana.
 Mănăstirea Prislop
După o tradiție locală, la poalele munților Parâng și Prislop, în ținutul Hațegului, ar fi existat o sihăstrie a cărei biserică din
lemn este închinată Sfântului Ioan Teologul. Sihăstria de la Prislop a fost reconstruită și transformată în mănăstire de către Sf.
Nicodim de la Tismana, către sf. sec. al XIV-lea. Sfântul a petrecut aici șase ani; aici a copiat o Evanghelie și a organizat
mănăstirea după spiritul isihast, pe care l-a promovat peste tot. În prima jumătate a sec. al XVII-lea, a trăit la Prislop sihastrul
Ioan de la Prislop, cinstit după moarte ca sfânt tămăduitor.
 Mănăstirea de la Partoș
Cnf. tradiției, mănăstirea Partoș își are progonea într-un schit a căreui existență datează din sec. al XIV-lea. În 1571,
sihăstria Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil este menționată pentru prima oară ca mănăstire. În această mănăstire a trăit în sec.
al XVII-lea Sfântul Iosif, Mitropolit al Timișoarei.
 Mănăstirea Râmeț și Geoagiu
Printre cele mai vechi sihăstrii din Transilvania figurează și cea de la Râmeț. Denumirea de Râmeț derivată din cuvântul
”eremit”, i-a fost dată mănăstirii, construite în valea Geoagiului, în sec. al XIII-lea. În sec. al XV-lea – sec. al XVI-lea aici a trăit
ca sihastru cuviosul Ghelasie, cinstit de tradiția locală ca sfânt. Călugării din Râmeți au jucat un rol important în sec. al XVII-lea
– sec. al XVIII-lea, în apărarea Ortodoxiei împotriva uniatismului. Acesta este și motivul pentru care mănăstirea a fost distrusă în
anii 1761 și 1785. Viața monahală n-a mai fost reluată aici decât în secolul al XX-lea.
La câțiva kilometri de Râmeți în aceeași vale a Geoagiului, a fost intemeiată către sfârșitul sec. al XV-lea, mănăstirea
Geoagiu, devenită începând cu a doua jumătate a sec. al XVI-lea Scaun episcopal.
 Mănăstirea Sâmbăta de Sus
A fost construită înainte de 1700, de către voievodul martir Constantin Brâncoveanu din Țara Românească. Călugării de la
Sâmbăta au apărat credința ortodoxă prin predicile lor, prin reproducerea unor cărți și chiar printr-un mic tratat original, compus
de egumenul Visarion în 1746. Abia în 1935 biserica a fost reconstruită și a fost reluată viața monahală.
B. 2. ȚĂRILE ROMÂNE ȘI LOCURILE SFINTE DIN ORIENT
Propagarea osohasmului în țările slave și românești a fost în special rezultatul relațiilor avute de aceste țări cu centrele de
iradiere a isihasmului, și anume Muntele Athos și Bulgaria.

PATRIARHIA CONSTANTINOPOLULUI
Raporturile Țărilor Române cu Patriarhia de Constantinopol nu s-au redus la o supunere nominal a Bisericilor față de
Scaunul ecumenic. După căderea C-polului speranța Patriarhilor s-a îndreptat către Țările Române, singurele rămase libere în
proximitatea imediată. Dpdv chronologic primul patriarh care a locuit în Țara Românească în calitate de Mitropolit al Bisericii
acestei țări a fost Nifon II (1503-1505). Acesta a reorganizat viața eclesiastică a țării prin crearea a două noi Episcopii, la Râmnic
și la Buzău. Renumit isihast, dascăl și părinte duhovnicesc al lui Neagoe Basarab, viitorul voievod al Țării Românești, Nifon a
fost canonizat în 1517. Neagoe Basarab a fost unul dintre domnitorii români cei mai generoși față de întreg Orientul creștin.
Vasile LUPU în 1641, a plătit toate datoriile Patriarhiei și a instituit o comisie special pentru a-I gira afacerile financiare. Prin
marea sa generozitate și autoritate, Vasile Lupu a exercitat un puternic ascendent asupra întregii lumi ortodoxe supuse turcilor.
Printre patriarhii cei mai cunoscuți ai C-polului care au petrecut îndelungi perioade în Țările Române, îi putem menționa pe
Chiril Lukaris, Athanasie Pantellaros (și-a petrecut mulți ani la mănăstirea Păun Vameșul de lângă Iași), Partenie IV (mort la
București după 1688) și Dionisie IV, erudit ierarh care l-a uns ca voievod al Țării Românești pe Constantin Brâncoveanu și a
murit la Târgoviște în 1696. Recunoscând rolul excepțional pe care Țara Românească l-a jucat în ocrotirea popoarelor ortodoxe
supuse turcilor, Patriarhul Sofronie i-a acordat în 1776 Mitropolitului Grigorie II al Țării Românești și succesorilor săi titlul
onorific de locum tenens al Scaunului Cezareei Capadociei.

PATRIARHIA IERUSALIMULUI
Mai târziu, în timpul voievodului Neagoe Basarab, care a făcut danii marii bisericii din Sion și tuturor bisericilor din
împrejurimi, s-au stabilit legături oficiale între Țara Românească și Patriarhia Ierusalimului. Documentele de la începutul sec. al
XVI-lea vorbesc despre restaurarea mănăstirii Sfântul Sava de la Ierusalim la insistențele domnilor Țării Românești și ale
8
egumenului Ioachim Valahul de la Muntele Sinai. Patriarhul Dosoftei (1669-1707), spunea despre Vasile Lupu că ”de la căderea
C-polului, niciun bazileu sau domnitor nu a făcut atâta bine Scaunului patriarhal de la Ierusalim, ca acest domnitor român. În
timpul șederii sale în Moldova, patriarhul a instalat la mănăstirea Cetățuia de lângă Iași o tiparniță grecească, de unde au ieșit
mai multe cărți de cult și lucrări teologice.

PATRIARHIA ALEXANDRIEI
Primul Patriarh al Alexandriei care a avut legături cu voievozii români și cu Biserica din Țara Românească și Moldova a
fost Meletie Pigas (1590-1601). El nu a putut vizita Țările Române, dar a întreținut o bogată corespondență cu domnitorii
Mihnea și Mihai Viteazul din Țara Românească, precum și cu Petre Șchiopul și Ieremia Movilă din Moldova. Succesorul său
Chiril Lukaris a fost foarte legat de poporul român și s-a interesat de soarta românilor din Transilvania oprimați de clavini.
Succesorii lui Chiril Lukaris la Alexandria, Mitrofan Crytopoulos, Nichifor Klarozanis, ioanichie Diodios, Partenie Prohoros,
Gherasim Pallados și alții au făcut cu toții, călătorii su au șezut în Țara Românească și în Moldova.

PATRIARHIA ANTIOHIEI
Legăturile Țărilor Române cu acestă patriarhie datează de la sfârșitul sec. al XVI-lea, când Patriarhul Ioachim a făcut o
călătorie în Țara Românească. Unul dintre patriarhii cei mai celebri ai Antiohiei, din sec. al XVII-lea și care a întreținut strânse
relații cu românii a fost Macarie III Zaim. Acesta a întreprins o lungă călători atât în Țările Române, cât și în Rusia între anii
1652 – 1659. Atât în Țara Românească, unde domnea Matei Basarab, cât și în Moldova lui Vasile Lupu, patriarhul a fost
întâmpinat peste tot cu cele mai înalte onoruri și a primit importante daruri pentru biserica sa.
În timpul lui C-tin Brâncoveanu, la Curtea sa a petrecut mult timp un alt patriarh antiohian, Athanasie Dabbas. Un ultimo
patriarh al Antiohiei, Silvestru Cipriotul a stat cinci ani în Țările Române. Cu această ocazie mănăstirea Sf. Spiridon din
București a fost Închinată Patriarhiei antiohiene.

MUNTELE ATHOS
Timp de cinci secole, republica monastică de la Athos s-a bucurat de cele mai mari favoruri din partea voievozilor și a
ierarhilor valahi și moldoveni. Am văzut deja că în sec al XIV-lea mănăstirea Kutlumuș a fost în întregime reconstruită pe
cheltuiala voievozilor valahi și că, în această lavră, s-au instalat primii călugări români. Biserica Protaton din Karies, capitala
Muntelui Athos, cu toate dependințele sale a fost renovată în întregime la 1508, pe cheltuiala domnitorului Bogdan al Moldovei.
Marea Lavră a Sf. Athanasie a fost în același epocă reconstruită de domnitorul Neagoe Basarab. În 1643, Matei Basarab a
construit acolo o biserică nouă cu hramul Sf. Mihail Mărturisitorul. Neagoe Basarab a renovat mănăstirea Dionisiu între 1512-
1515. Mănăstirea Dochiaru a fost reconstruită în întregime, iar biserica ei pictată pe cheltuiala domnitorului Alexandru
Lăpușneanu (1552-1568). Neagoe Basarab a reconstruit parțial mănăstirea Vatopedi, și a construit acolo o biserică închinată
Maicii Domnului. Mănăstirea Grigoriu și Zografu îl numără pe Ștefan cel Mare printre ctitori, iar Simon Petra pe Mihai Viteazu.

MUNTELE SINAI
Deși geografic foarte depărtată, mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai a avut, timp de secole, legături strânse cu Țările
Române. S-ar părea că ele au debutat printr-o donație anuală acordată de domnitorul Țării Românești, Radu cel Mare începând
cu 1497. Relații nu s-au limitat doar la daruri materiale, ci au atins în mod firesc și viața spirituală ne este confirmat de ridicarea,
în Țara Românească, a Mănăstirii Sinaia (1690), în amintirea acelor locuri.

STAREȚUL VASILE DE LA POIANA MĂRULUI


Conform unei note conținută într-unul din acele manuscrise numite Miscellanea, copiat în 1818 la schitul Poiana Mărului,
starețul Vasile s-ar fi născut în 1692 și ar fi murit la 25 aprilie 1767, veridicitatea acestor două date pare a fi atestată de un
examen atent al manuscrisului și, cel puțin, în ce privește data morții sale, prin confruntarea cu alte surse. După toate aparențele,
Vasile era ucrainian. Înainte de a trece granițele Țării Românești, „a trăit destulă vreme în Rusia și în munții Moșenski (Ucraina),
precum și în alte locuri sfinte”. În această „țară ocrotită de Dumnezeu”, el se îndreaptă către regiunea Buzăului și se stabilește în
schitul Dălhăuți, unde va fi curând numit egumen. Între 1730 și 1733, după „aproape douăzeci de ani de egumenat”.starețul a
construit, cu ajutorul voievodului Constantin Mavrocordat, schitul din Poiana Mărului, unde s-a stabilit împreună cu duăsprezece
9
călugări. Sub îndrumarea pirituală a lui Vasile se aflau unsprezece schituri din regiune, iar el își exercita această sarcină atât prin
vizite personale cât și prin scrisori. Un călugăr athonit nota la vremea aceea: „Al doilea munte sfânt se găsește la Poiana Mărului
în România”. În 1750, starețul se afla într-o călătorie la Muntele Athos, unde l-a tuns și l-a primit călugăr pe „ucenicul” său
Platon – Paisie Velicicovski. Venerabilul streț a murit în 1767, în vârstă de șaptezeci și cinci de ani.
Personalitatea lui Vasile ni se face cunoscută mai ales prin scrierile lui care vădesc o adâncă originalitate. Prin aceste
scrieri, el „inaugurează în cultura românească un nou gen de literatură religioasă”, care va fi continuată și aprofundată de Paisie
Velicicovski și de școala lui.
Vasile și-a scris opera în slavonă. Ea a fost tradusă imediat în românește sub supravegherea sa și multiplicată prin
intermediul a numeroase copii în mai multe mănăstiri și schituri din Țara Românească și Moldova. Astăzi se cunosc cincizeci și
opt de culegeri manuscrise românești care cuprind, printre alte opere patristice și ascetice, scrieri ale starețului nostru.
Raportul dintre rugăciunea lui Iisus și psalmodiere
Această rugăciune prezintă avantajul pentru minte de a-și putea găsi odihna în inimă, locul prin excelență al întâlnirii dintre
om și Dumnezeu.Psalmodierea este proprie călugărilor supuși încă patimilor, din cauza ascezei pe care o cere, cei „desîvârșiți”
nu mai au nevoie de ea, decât în momentele de oboseală, va scrie în sec. al XIV-lea Sfântul Grigorie Sinaitul. Psalmodia este o
practică ascetică și în această calitate, ea pregătește sufletul pentru rugăciunea contemplativă. Ea nu-și este sieși suficientă,
nefiind decât o etapă în progresul duhovnicesc spre starea de contemplație. În alt loc, Vasile, comparând cântarea cu răsăritul
soarelui și rugăciunea inimii cu soarele, precizează: „Răsăritul soarelui poate fi privit o oră sau două, în timp ce soarele
strălucește o întreagă zi”.
Întregul discurs al lui Vasile asupra caracterului funcțional și pedagogic al psalmodiei, în raport cu rugăciunea inimii,
trebuie evaluat din această perspectivăȘ doar rugăciunea interioară poate conduce la curățirea patimilor și la unirea cu
Dumnezeu.
Valoarea rugăciunii interioare și locul său în lupta ascetică
Cel care se dedică rugăciunii lui Iisus „alungă cu ușurință gândurile din adâncul inimii” și „săvârșește, doar prin ea, întregul
canon călugăresc”. Pornind de la această convingere fermă, strețul Vasile observă că rugăciunea minții nu este doar apanajul
celor „desăvârșiți”, ci ea se potrivește tuturor, oricare ar fi nivelul lor de curăție. Și aceasta, în primul rând pentru că ea
este mijlocul cel mai eficace în lupta împotriva patimilor.
Condițiile rugăciunii „practice” a lui Iisus
Ca orice practică ascetică, rugăciunea lui Iisus, în stadiul său, „practic”, are ca prim obiectiv pocăința, această virtute care
reclamă o transformare radicală a sufletului, a viziunii sale asupra lui Dumnezeu și a lumii. Pe de altă parte pocăința ne împinge,
la rândul ei, spre o rugăciune din ce în ce mai sobră și mai atentă. Adevărata rugăciune se naște din pocăință. Practica ei cere
„frică și cutremur, căința inimii și umilință, precum și citirea atentă a Sfintei Scripturi, și nu fugă sau abandon, trufie sau plăcere
personală”. De fapt orice război duhovnicesc ce se desfășoară în jurul lor, întrucât nerespectarea poruncilor înseamnă să „alungi”
harul și să te lași în voia puterilor răului.
Concluzia pe care o trage starețul nostru este că cei stăpâniți de patimi nu se pot dedica rugăciunii lui Iisus. În ceea
ce-i privește pe cei care se împotrivesc patimilor, ei pot practica rugăciunea interioară, fără a mai aștepta completa dezrădăcinare
a răului din inima lor. Pentru Vasile, constată Părintele Raccanello, „important este să te pui în postura justă, care constă din
dorința de a respecta poruncile cu intenția fermă de a te opune patimilor”.
În „metoda” starețului Vasile, avem de-a face cu depășirea tentației evagriene, care îl închidea pe om în interioritate sa,
pentru a savura acolo lumina Treimii. Rugăciunea lui Iisus nu este pentru el o rugăciune contemplativă rezervată unei elite
curățite de patimi, ci mai mult, o sabie înmânată tuturor, chiar și începătorilor, pentru a combate gândurile și patimile.

I. Manuscrise slavone şi lucrări teologice originale în secolele XIV-XV


Prima etapă în evoluţia culturii bisericeşti româneşti o constituie copierea de manuscrise, au fost copiate mai ales lucrări
originale bizantine, care au apărut în Bizanţ, fiind redactate în limba greacă. După unele evaluări, există azi în România
aproximativ 2.000 de manuscrise slave. Sute de alte manuscrise slave scrise în mănăstirile româneşti există azi în afara ţării, în
mari biblioteci naţionale. Manuscrisele erau lucrate pe pergament sau hârtie, procurate de la fabricile din Veneţia, Silezia,

10
Braşov. Cel mai renumit copist de manuscrise din secolul al XV-lea a fost ieromonahul Gavriil Uric de la mănăstirea Neamţ.
Dintre copiştii mai însemnaţi, pot fi amintiţi:
- Nicodim de la Putna, Casian, Paladie, Spiridon, Vasile, Iacob – la mănăstirea Putna,
- Teodor Mărişescu, Ghervasie, Ioanichie – La mănăstirea Neamţ.
O a doua etapă în evoluţia culturii bisericeşti româneşti a constituit-o redactarea de lucrări teologice originale, în limba
slavonă, în manuscris.
1. Viaţa Sf. Ioan cel Nou de la Suceava (mult timp s-a considerat că a fost scrisă în anul 1402 de către ieromonahul Grigore
Ţamblac, trimis de Patriarhia ecumenică în Moldova. Ulterior, s-a dovedit faptul că e vorba de un cărturar moldovean, care a
scris lucrarea înainte de anul 1439.
2. Pripelele (scurte texte imnografice) scrise de monahul Filotei, fostul sfetnic al lui Mircea cel Bătrân.

II. Lucrări originale în limba slavonă (în manuscris) şi traduceri româneşti (în manuscris) în secolele XVI-XVII

În secolul al XVI-lea, s-a continuat caligrafierea de manuscrise liturgice teologice. Au fost redactate apoi, lucrări
originale în limba slavonă în manuscris:
1. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
- un manual de educaţie moral-politică, cu caracter militar, dar şi pedagogic.
Partea I – concepţia despre monarhia de drept divin, cu obligaţiile monarhului faţă de Dumnezeu şi supuşii săi, lecturi
morale şi pedagogice. Domnul este „unsul” lui Dumnezeu. Este doctrina clasică a absolutismului bizantin. Originea ei este în
teocraţia biblică, în concepţia politică a marilor monarhii ale Orientului antic şi în cea romană imperială. Învăţăturile se deschid,
în mod logic, prin elogiul patronului ceresc al domnilor de pe pământ.
Partea a II-a – 13 capitole despre cinstirea icoanelor, frica şi dragostea lui Dumnezeu, gândirea social-politică, diplomatică
şi militară.
2. Letopiseţul de la Putna – prelucrează vechi anale moldoveneşti scrise în timpul lui Ştefan cel Mare.
3. Cronicile episcopilor Macarie al Romanului (pentru perioada 1504-1542), Eftimie al Rădăuţilor (pentru
perioada 1542-1554) şi a călugărului Azarie (pentru perioada 1554-1574), care expun faptele istorice petrecute între anii
1504-1574.
4. Călugărul Isaia a alcătuit prima colecţie de cronici la mănăstirea Slatina în 1561.
5. Viaţa şi traiul Sfinţiei Sale părintelui nostru Nifon, patriarhul Ţarigradului, scrisă de Gavriil Protul Muntelui
Athos, la îndemnul lui Neagoe Basarab.
6. Compoziţii muzicale ale unor psalţi în limba greacă şi slavonă. (Eustatie de la Putna, Antonie de la Putna). La
Putna a existat o adevărată şcoală de muzică bisericească psaltică.

III. Activitatea tipografică în secolul al XVI-lea

Tiparul a apărut în Ţările Române la aproximativ 60 de ani de la invenţia lui de către Johannes Gutenberg. Primele cărţi
liturgice ortodoxe slave au fost tipărite în Cracovia, pe atunci capitala Poloniei, între anii 1491-1492, în atelierul lui Schweipolt
Fiol. A doua tipografie slavă ortodoxă a funcţionat într-o mănăstire din Cetinie, capitala Muntenegrului, între anii 1493-1496,
sub patronajul principelui Gh. Cernoievici. Tipograf era călugărul Macarie. După 1496, când Muntenegru a fost ocupat de turci,
activitatea lui Macarie a încetat în acest stat, el venind în Ţara Românească, înfiinţându-se aici, aşadar, a treia tipografie slavă
ortodoxă.
În Ţara Românească domnea Radu cel Mare, sprijinitor al artei şi culturii bisericeşti româneşti. Mitropolit era Maxim
Brancovici, rudă cu principele Cernoievici. Se consideră faptul că atelierul tipografic al lui Macarie a fost instalat la Târgovişte,
unde era reşedinţa domnească, sau la mănăstirea Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare. Literele şi frontispiciile au fost lucrate în ţară.

Ieromonahul Macarie a tipărit trei cărţi de slujbă în limba slavonă de redacţie medio-bulgară.
Liturghierul – în anul 1508. Era prima ediţie a acestei cărţi de cult în ţările ortodoxe.

11
Octoihul – în anul 1510. Cuprindea slujbele pe glasul I pentru toate zilele săptămânii şi slujbele pe glasul II-VIII pentru
sâmbăta şi duminica.
Tetraevanghelul – în anul 1512. În acelaşi an a fost ridicat în scaunul mitropolitan.
Activitatea lui Macarie a fost continuată de Dimitrie Liubavici şi călugărul Moise. Aceştia au tipărit în limba slavonă la
Târgovişte un Molitvelnic slavon, un Apostol, un Tetraevanghel şi un Minei.
Un alt tipograf, Lavrentie, a lucrat într-o nouă tipografie la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul (Plumbuita) din Bucureşti.
Diaconul Coresi a fost unul dintre cei mai străluciţi tipografi din cultura românească. Era originar din Târgovişte şi ucenic
al lui Dimitrie Liubavici. A tipărit la Braşov un Octoih slavon între anii 1556-1557, apoi la Târgovişte un Triod-Penticostar
slavon între anii 1557-1558. După 1559, s-a stabilit definitiv la Braşov, unde a tipărit peste 20 de cărţi fie în slavoneşte, fie în
româneşte. Atelierul său tipografic era aşezat în afara zidurilor oraşului medieval, în cartierul românesc Şchei, lângă biserica Sf.
Nicolae.
Carti tiparite in limba romana: Intrebare crestineasca (un mic catehism) 1560; Tetraevanghel 1560-1561; Apostol
1565-1566; Tâlcul Evangheliilor 1567 (un amestec ciudat de invataturi ortodoxe si protestante – apar atacuri impotriva sfintilor,
icoanelor, postului insa apar si citate din Sf. Parinti); Liturghier 1570; Psaltire 1570; Pravila Sf. Parinti 1570-1571;
Evanghelia cu învățătură sau Cazania 1580-1581 (tradusa de preotii Iane si Mihai).
Fiul sau, Serban, a publicat in 1581-1582 Palia de la Orăștie – cuprindea primele 2 carti din VT (Facerea si Iesirea). Coresi
a fost primul care a inceput procesul românizarii slujbelor bisericesti; a luptat in mod constient pentru introducerea limbii
romane in Biserica.
Activitatea tipografica in sec. XVII
Apar noi tipgorafii: Campulung 1653; Govora 1637; Dealu 1644; Targoviste 1646; Bucuresti 1678; Buzau 1691; Snagov
1696; Ramnic 1642; Iasi 1641; Alba Iulia 1640; Sebes 1683.
Transilvania:
Mitr. Simion Ștefan 1643-1656: Noul Testament Alba Iulia 1648: traducerea a inceput-o ieromonahul Silvestru de la
Govora in 1642. Valoarea acestei lucrari consta in faptul ca este prima editie integrala a NT in romana. In a doua prefata,
ierarhul punea in discutie problema unitatii limbii literare romanesti. O serie de cuvinte n-au fost traduse, ci au fost imbracate
intr-o forma fonetica si morfologica romaneasca, intrand astfel in limba romana unele neologisme. La 23 de carti apar
introduceri (vezi in rezumatul lui Sibaca). Traducerea din 1648 a fost folosita si in editia Bibliei de la Bucuresti din 1688 si editia
NT de la Bucuresti 1703. In 1651, Simion Stefan publica la Alba Iulia si o Psaltire!
Protopopul Vasile de la biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului a redactat prima cronica romaneasca din Transilvania.

Moldova:
Mitr. Varlaam 1632-1653: Cazania sau Carte romaneasca de invatatura la dumenecele de preste an, si la praznice
imparatesti si la svânți mari 1643 – are 503 foi si este ilustrata cu umeroase scene biblice; cuprinde 54 de cazanii la duminici si
21 la sarbatorile imparatesti; principalul izvor al Cazaniei il constituie lucrarea Comoara a lui Damaschin Studitul; 20 de
cuvantari sunt preluate din Cazania din 1643; are 2 prefete: prima, semnata de domnitorul Vasile Lupu; a doua semnata de mitr.
Varlaam – arata motivele care l-au determinat sa scrie aceasta carte de predici (limba romaneasca n-are carte pre limba sa, lipsa
dascalilor si a invataturii). Aflam deasemenea ca tiparul a fost trimis de Petru Movila si cheltuielile de tiparire au fost suportate
de Vasile Lupu.
1644 – Sapte Taine ale Bisericii.
1645 – Răspunsul impotriva Catehismului calvinesc. Este vorba de Catehismul din 1642, tiparit la ordinul principelui Gh.
Rakoczy I. Un exemplar ajunge in biblioteca lui Udirște Năsturel, unde este gasit de mitr. Varlaam (cand venise la Targoviste
pentru a-i impaca pe Vasile Lupu si Matei Basarab), care il citeste si convoaca un sinod al ierarhilor si egumenilor din T.R. si
Moldova, care a elaborat Raspunsul.
1646 – Carte romaneasca de invatatura la pravilele imparatesti si de la alte giudeațe = Pravila lui Vasile Lupu!

Mitr. Dosoftei 1671-1686: studiaza la scoala Fratiei Ortodoxe din Lvov, calugar la Probota, episcop de Huși si Roman,
apoi mitropolit al Moldovei. Traduce: Istoriile lui Herodot; Pateric egiptean; Mântuirea păcătoșilor. A revizuit, cand era
episcop la Roman, traducerea VT a lui Nicolae Milescu, care a fost ulterior tiparita in cadrul Bibliei de la Bucuresti 1688.
12
A elaborat psaltirea in versuri, tiparita in 1673 la Uniev, Polonia. Este prima lucrare poetica de mari proportii in romana,
cu 8634 de versuri si peste 500 de pagini. Mitr. Dosoftei a fost primul carturar din Moldova care a inceput traducerea si
tiparirea unor carti de slujba din limba slavona in limba romana:
- Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu 1673; Dumnezeiasca Liturghie 1679; Psaltire de-nțeles 1680; Molitvelnic de-nțeles
1681; Poem cronologic despre domnii Moldovei 1681; Viata și petrecerea sfinților 1682-1686 in 4 volume. Dupa deportarea in
Polonia, in localitatea Stryi, mitr. Dosoftei continua activitatea carturareasca. Traduce din neograca prologul dramei Erofili si 4
capitole din Dogmatica Sf. Ioan Damaschin. Traduce din greaca: Scrisorile Sf. Ignatie al Antiohiei; Constitutiile Sf. Apostoli si
Dialog impotriva ereziilor de Simion al Tesalonicului.

Nicolae Milescu Spătarul – umanist moldovean, care a trait in Rusia. A tradus VT, care a fost inclus apoi in Biblia de la
Bucuresti 1688. In 1667, aflat in Suedia, a scris lucrarea Manual sau Steaua Răsăritului strălucind în Apus, adică părerea
Bisericii Rărăritene Ortodoxe despre prefacerea Trupului Domnului și despre alte controverse!!! Arnauld trimite scrisoarea la
Paris, unde a fost tiparita in limba latina in 1669.
Dimitrie Cantemir: domn al Moldovei 1710-1711 – studii la Scoala cea mare din C-pol, lucrari: Divanul sau gâlceava
înțeleptului cu lumea, sau giudețul sufletului cu trupul; Sistemul religiei mahomedane.

Țara Românească: marele merit al mitr. Ștefan este acela ca a facut primul pas in procesul de românizare a
slujbelor bisericesti.
Biblia de la București 1688 – numita si Biblia lui Șerban Cantacuzino. Cartea are 2 prefete, semnate de Serban
Cantacuzino si patriarhul Dositei al Ierusalimului. VT este tradus de Nicolae Milescu si revizuit de fratii Radu si Șerban
Greuceanu, Constantin Cantacuzino si mitr. Doistei al Ierusalimului. Biblia de la 1688 este o incununare a tuturor
stradaniilor carturarilor de pana atunci, din cele 3 Tari romanesti, de a traduce Cuvantul lui Dumnezeu in limba romana.
1640 – Pravila de la Govora; 1642 – Evanghelia invatatoare; 1652 – Indreptarea legii (prima colectie de legi civile si
bisericesti din T.R.).
Udriște Năsturel – a tradus in 1647 din latina in slavona Urmarea lui Hristos.
Radu și Șerban Greceanu – au revizuit Biblia de la Bucuresti. Au tradus si Mărgăritarele Sf. Ioan Gura de Aur.
Călugărul Mihail Moxa – a tiparit la man. Bistrita o Istorie universala in limba romana pana la anul 1489.
Primele scoli superioare: 1. Academia de la manastirea Sf. Trei Ierarhi din Iasi 1640; Colegiul superior din
Targoviste (schola graeca e latina) 1646 si Academia de la Sf. Sava din Bucuresti 1694!

I. Uniatismul
1. Instituții și persoane implicate în unirea bisericească din Transilvania 1698-1761:
Curtea din Viena: Indata dupa trecerea Trans. in stapanirea habsburgilor catolici, acestia au inceput o actiune sustinuta
pentru consolidarea stapanirii lor – un rol insemnat a revenit Bisericii R-catolice. De aproximativ un veac si jumatate, calvinii
detineau o situatie privilegiata in Trans., catolicii fiind inlaturati aproape cu desavarsire din arena politica. Majoritatea
covarsitoare a nobilimii maghiare si a secuilor era calvina, iar sasii erau luterani. Principii calvini au urmărit, în a doua ½ a sec.
XVI și tot sec. XVII, slăbirea Bisericii catolice și întărirea Bisericii calvine. La începutul sec. XVIII, raportul de forțe s-a
schimbat în favoarea catolicilor (intrarea Transilvaniei sub stapanire habsburgică).
Atragerea religioasă a românilor transilvăneni ( ½ din populatie) la unirea cu Roma corespundea cerințelor specifice ale
politicii habsburgice în Transilvania: sprijinirea catolicilor din Transilvania în realizarea unui echilibru numeric cu celelalate
confesiuni; creșterea rolului politic al statusului catolic ardelean; controlarea tendinețelor centrifuge ale stărilor protestane;
înfrângerea particularităților locale în interesul centralizării birocratice austriece și a uniformizării; ruperea legăturilor cu românii
ortodocși din Ț.R. și Moldova.
Diploma leopoldină (4 decembrie 1691: deși toate cele 4 religii erau declarate recepte, Maria Tereza considera doar religia
catolica valabila, celalalte fiind doar ”tolerate„. Între 1730-1773 au activat în Transilvania 335 de iezuiți.
13
Cardinalul Kollonich: Autoritățile din Viena au încredințat proiectul de unire bisericească a românilor cardinalului
Leopold Kollonich (avusese un succes in Ucraina). Conceptul de organizare a regatului Ungariei (1688) cuprinde oarecum
programul politicii bisericești și naționale a Vienei pentru următoarea jumătate de secol. Aici este susținut principiul că eforturile
religioase nesatisfăcătoare pot fi dirijiate numai prin ”unirea cu Biserica Romei”.
În tratativele de unire, Kollonich a promovat principiul tridentin al convertirii individuale. A considerat că trebuie să
pretindă din partea românilor un acord clar cu Biserica latină. De aceea, în momentul încheierii unirii a cerut episcopului român
depunerea mărturisirii de credință trindentină și a obligat Biserica română unită să aibă lângă ea un iezut ”teolog”. A pus la
îndoială însăși eclesialitatea Bisericii românești din Transilvania și a trecut la o rehirotonie a episcopului care a acceptat unirea.
Rehirotonirea = dovadă de favoare față de Biserica catolica, care se considera singura mântuitoare (comuniunea dintre cele 2
Biserici surori trebuia sa aiba la baza egalitatea).
Datorita faptului ca iezuitii au purtat tratative cu episcopii Teofil si Atanasie in duhul sinodului de la Florienta, țelul a fost
unirea intre cele 2 Biserici, unire care s-ar fi extins sigur asupra tuturor credinciosilor romani din Trans. Atunci când cardinalul
Kollonich și episcopul Atanasie au întreprins ultimul pas, au considerat mai departe să încheie un acord care ar fi avut
valabilitatea pentru toți românii din Transilvania (s-au înșelat, deoarece comunitățile parohiale românești s-au opus episcopului
Atanasie când au aflat că acesta s-a lăsat hirotonit pentru a doua oară). Datorită faptului că în decursul tratativelor s-a recurs la
îndepărtarea de la gândirea florentină, încheierea Unirii a determinat o ruptură între români.
Tratativele de unire (episcopul Teofil): Motive: Românii din Transilvania nu erau recunoscuți ca o națiune politica
(exclusi de la viata sociala) iar boierilor (foarte putini erau in randul natiunii maghiare pentru ca boierii romani erau ”tolerati”)
nu le-a fost ușor să găsească posibilități pentru îmbunătățirea situației politice și bisericești. Din cauza acțiunilor prozelitiste între
români (sec. XVI-XVII), unii ierarhi au fost înlăturați din scaun pentru neîndeplinirea condițiilor impuse de calvini. În timpul
războiului turco-siriac, preoții trebuiau să plătească dări foarte mari – pe acest fond al greutăților numeroase, sociale și
bisericești, au început tratativele pentru unire.
3 sinoade: istoricii bisericești uniți vorbesc despre 3 sinoade de unire cu Biserica Romei: 1. 1697 cu 12 protopopi; 2. 1698
cu 38 protopopi; 3. 1700 cu 54 protopopi (acceptate de majoritatea istoricilor laici români și străini dar contetate de unii
istorici ortodocși). Unii istorici ortodocși vorbesc despre tratative de unire între mitropolitul Teofil și iezuiți, contestând însă
sinoadele unioniste, alții consideră că mitropolitul Teofil n-a fost amestecat în niciun fel.
Actul de unire 7 octombrie 1698: Mitropolitul Atanasie și protopopii români:
Mult disputată este problema autenticității documentului unirii, ale cărui lacune și contradicții alimentează speculațiile.
Dacă istoricii uniți recunosc validitatea integrală a declarației, istoricii ortodocși au opinii diferite:
Ioan Lupaș: în toamna anului 1698, s-a redactat un manifest întărit cu iscăliturile a 38 de protopi, dar Mitropolitul Atanasie
nu a iscălit manifestul unirii. Deși a semnat într-un final manifestul, timp de 2 ani iezuiții s-au îndoit de catolicismul lui.
Chirstofor Gebhard (superiorul iezuiților din Sibiu), relatează că Atanasie a fost întrebat de către Dindar (omul lui Constantin
Brâncoveanu) dacă este sau nu unit, Atanasie a răspuns că nu. Este arestat și dus la Viena și din această cauză, în 1701, îi este
smuls falsul jurământ de la începutul lui aprilie 1701.
Silviu Dragomir: recunoaște tratativele de unire duse de Atanasie și Protopopii români (spune că Mitropolitul Atanasie a
îngăduit să circule o lista cu iscălituri). Silviu Dragomir revine asupra afirmațiilor sale și spune că discuțiile despre unire
fusesera, de fapt, conduse de către Mitropolit (având ca bază mărturia lui Mihai din Călata).
Manualul de IBOR (Stefan Lupșa): Actul de unire a fost intocmit de catre protopopul Gheorghe din Daia, notarul
soborului, dupa un proiect latin al lui Baranyi, din care inlaturase primirea intregului catolicism si a celor 4 puncte. Iscaliturile le
puneau cu chirilice cei cativa protopopi amagiti de Barany.
Mircea Păcurariu: contestă atât sinodul de unire, cât și vreo declarație de unire întocmită la 7 octombrie 1698, pentru că: o
foaie din 3 este lipită cu doua adaosuri ulterioare, lipsa iscăliturii mitropolitului, secretarul sinodului nu semnează imediat după
mitropolit, transcierea în latină a numelor localităților este cu prea multe greșeli, traducerea defectuoasă a textului românesc →
manifestul este un fals desăvârșit de iezuiți. Nu este exclus ca acest act din 1698 să fi fost scris în 1701, când Atanasie era în exil

14
la Viena. Mircea Păcurariu concluzionează că unirea are la baza interese de ordin material, și nu vreo nemulțumire a clerului
împotriva legii.
Motivația clericilor români rezultă din condițiile pe care aceștia le pun: păstrarea neștirbită a doctrinei ortodoxe, a cultului
și a organizării canonice pe care le aveau până atunci și obținerea privilegiilor deținute până atunci doar de clericii celorlalte
confesiuni. La 14 iunie 1699, guvernul transilvan semnala Curții din Viena că principii de sectă grecească din țările vecine sunt
indispusi din cauza schimbarii religiei celor din Trans; Transilvanii nu vor fi de niciun folos, pentru ca in realitate nu sunt nici
catolici, nici uniți, nici iubitori sau aderenți ai catolicilor, ci urmăresc doar scopul să scape de dări și de servitute.
Urmașul lui Atanasie, episcopul Ioan Patachi, a impus o eclesiologie tridentină. A căutat să impună credincioșilor români
învățătura de credință latină și ritul Bisericii apusene. Motivele principale pentru protopopii romîni s-au opus în mod repetat
alegerii lui Patachi ca episcop unit au fost: a nesocotit ritul Bisericii române, prin trecerea la ritul latin; era prea absolutist; ar fi
vrut sa reformeze liturghia.
Episcopul Inochentie Micu (1728-1751, 1744 – exil la Roma):
A fost văzut mai întâi un conducător politic național al românilor și apoi un conducător religios. A văzut în unirea cu roma
posibilitatea obținerii de drepturi sociale și politice pentru români. Nu a impus, ca predecesorul sau, o eclesiologie catolica
tridentina sau noi structuri bisericesti. A dus o luptă necurmată împotriva instituției teologului iezuit impusă Bisericii române
unite prin încheierea finală a unirii la Viena, în 1701.
Împărăteasa Maria Tereza: Întărirea și răspândirea unirii cu Biserica Romei a fost unul din țelurile cele mai importante
ale guvernării Mariei Tereza, împărăteasa fiind determinată la aceasta de motive bisericești și politice. A considerat catolicismul
singura religie adevarata si a respins orice alta confesiune. Principiul ”un rege, o lege, o credinta” era considerat la vremea aceea
inca valabil. Unitatea de credinta urma sa constituie pentru monarhie un puternic element de unitate politica.
Trupele militare imperiale: Curtea din Viena a acordat o atentie deosebita securitatii interne militare a Trans, aceasta
constituind o zona de granita in S Imperiului – avea rolul unui bastion de aparare in fata Imp. Otoman, la fel si Moldova si T.R.
Misiunea armatei era trasata de Consiliul aulic de razboi din Viena.
1761-1764 – are loc militarizarea granitei transilvane. La inceput au fost primiti doar graniceri romani uniti, dar incepand
cu 1764 puteau si cei ortocosi sa se inregimeze. Comandamentul militar a fost primul organ al politicii imperiale de centralizare.
Granita transilvana a indeplinit si un rol sanitar – a fost organizat un cordon sanitar pentru a ocroti Principatul de ciuma care
izbucnise si se raspundea la S Carpatilor. In perioada de criza sanitara, nu se putea trece intre principatele romane.
Opiniile miniștrilor Bartenstein, Kaunitz și Uhlfeld privitor la unirea bisericească din Transilvania:
Uhlfeld: a susținut opinia că înainte de 1744, întreg poporul român din Transilvania (în afară de Brașov, Făgăraș și Sibiu)
a fost unit. A propus toleranță religioasă doar pentru acei credincioși ortodocși care locuiau în cele 3 localități. A propus
pedepsirea persoanelor care îndemnau poporul la părăsirea uniației. Cei care paraseau Biserica trebuiau readusi la unirea cu
Biserica Romei prin ”metode misionare crestine pozitive”.
Bartenstein și Kaunitz: au susținut că acelor persoane care după 1744 s-au declarat neunite, să li se acorde toleranță
religioasă. Bartenstein a cerut promovarea unirii refuzand asprimea si masurile violente – considera ca ura impotriva neunitilor
era daunatoare pentru unire. S-a straduit sa arate ca si inainte de 1744 au existat mai multi romani neuniti. Kaunitz a criticat mai
ales măsurile de constrângere confesională aplicate neuniților și a propus metode pașnice, creștine.
Până în 1759, Curtea din Viena a acordat o toleranță religioasă publică doar ortodocșilor din Brașov, ulterior și
Făgăraș și Sibiu (aveau voie sa-si tina slujbele in bisericile lor si dupa 1739 sa aiba chiar preoti hirotoniti in T.R.).
Intervențiile rusești la Curtea din Viena ale Țarinei Elisabeta Petrovna, care îndemna în 1750 pe ambasadorii ruși de la
Viena să stăruie pentru libertatea religioasă a românilor ortodocși. Conferinta ministrilor din 7 noiembrie 1750 a decis ca
trebuie sa se acorde atentie interventiilor Rusiei - propunerile ministrilor au determinat-o pe Maria Tereza să semneze în
aceeași zi doua decrete (1 adresat guvernatorului și 1 guvernului transilvan) prin care neuniților li se acorda toleranță
privată, iar celor din cele 3 localități dreptul de a sluji în biserici (nu a fost facuta publica ci trimisa in secret).

15
”Schismaticii” nu trebuiau pedepsiți pentru că au părăsit unirea. Dacă urmau să-și țină cultul în casele private, trebuiau trecuți cu
vederea, cu condiția să facă aceasta în liniște.
Prin decretul din 13 iulie 1759 s-a acordat oficial toleranță religioasă tuturor românilor din Principat care se
considerau neuniți (opiniile ministrilor Bartenstein si Kaunitz au fost hotaratoare in acest sens – unirea si linistea publica in
Principat pot fi asigurate mai bine prin acordarea tolerantei pentru romanii ”neuniti”).
2. Opoziția la adresa unirii cu Biserica Romei
13 martie 1701 – pe când Atanasie se afla la Viena, înainte cu 12 zile de a fi hirotonit din nou preot și episcop, Pater
Ianoș, negustor bogat din Sibiu, a scris episcopului român o scrisoare în care îi atrăgea atenția asupra primejdiei în care se afla.
25 iuni 1701 - După întoarcerea sa de la Viena, Atanasie a convocat un sinod general pentru în prima joi dupa Rusalii,
când a avut loc și instalarea ca episcop unit. Brașovenii au cerut sfatul lui David Corbea (omul lui Brâncoveanu), care i-a
sfătuit să se împotrivească lui Atanasie.
27 iunie 1701 – brașovenii au înaintat protonotarului Ioan Sarosi un protest oficial contra unirii.
5 august 1701 – patriarhul ecumenic Calinic al Constantinopolului a rostit grea afurisire asupra lui Atanasie! (printr-
o lunga scrisoare adresata credinciosilor romani). Il numeste Satanasie si il ataca cu o deosebita violenta.
Septembrie 1701 – Gavril Nagyszegi (reprezentantul ortodocsilor din Alba Iulia) declara intentia de a redeschide
bisericile inchise si promovarea serviciului divin in conformitate cu veche credinta.
3 mai 1702 – mitropolitul Teodosie al Ț.R. i-a scris lui Atanasie o scrisoare plină de durere și amărăciune, numind a doua
sa hirotonire ”o comedie”, la scrisoare fiind anexata si o excomunicare a patriarhului Calinic.
3 iulie 1702 – intervine și Dosoftei, patriarhul Ierusalimului.
Dupa moartea lui Atanasie 1713, opizitia s-a intarit. 1718-1739, Curtea din Viena a permis ortodocsilor sa-si adreseze
problemele episcopului ortodox din Râmni. Dupa 1739 s-a hotarat sa fie intarita granita de-a lungul Carpatilor – intrarea sau
iesirea din Trans se facea cu mare greutate (era nevoie de pasaport militar si de aprobarea Consiliului Aulic de Razboi). Până în
1744, majoritatea poporului român nu a constata consecințele unirii încheiate în forma tridentină. Credincioșii n-au constat nicio
schimbare în învățătură. Documentele vremii arată 3 categorii sociale:
1. comunități care știau despre unire, dar au avut un alt concept despre ea; au avut constiinta ca, fiind uniti, pastreaza
mai departe credinta ortodoxa rasariteana si traditia lor, ca si anterior unirii.
2. comunități care n-au știu de trecerea preoților lor la unire și care au primit mai departe de la aceștia serviciile
religioase;
3. comunități cărora li s-a înfățișat unirea de la început ca o trădare a credinței și a tradiției înaintașilor și care au
refuzat-o de la început.
Călugărul Visarion a venit în 1744 în Transilvania și a atrat atenția asupra pericolului unirii cu Biserica Romei si a
indemnat masele de tarani la revolta (prezenta unirea ca fiind o trădare a legii strămoșești). Botezurile, cununiile și
înmormântările săvârșite de preoții uniți au fost declarate fără valoare sacramentală. Reacția maselor de țărani nu s-a lăsat
așteptată. Modul în care călugărul Visaion a condamnat unirea în acțiunea lui i-a determinat pe țărani la acțiuni violente
împotriva preoților uniți.
1756-1758: acțiunile lui Ioaneș din Galeș care a fost arestat in 1756 si tinut sub paza in Sibiu.
Mișcarea maselor împotriva unirii a luat forme ample mai ales la sfârșitul anilor 1760. Pentru restaurarea ortodoxiei s-au
angajat în acțiuni bine concertate, mai ales călugărul Sofronie și preotul Ioan din Sadu:
În august 1760, preotul Ioan din Sadu a răspândit în comitatul Cluj o circulară și a provocat o mișcare populară în
comitatul Turda.
25 februarie 1761 neliniștitul călugăr Sofronie a convocat un ”sinod”, la care au participat peste 2000 de susținători ai săi.
Acțiunile călugărului Visarion Sarai (care, in mai putin de 6 saptamani, a rasturnat intregul sistem al unirii) și a celorlalți
călugări și preoți ortodocși români sau străini, care au înregistrat momentul de culme în mișcarea populară condusă de călugărul
Sofronie de la Cioara și Ioan din Sadu, au provocat o mișcare amplă în rândul maselor de credincioși români.
Masurile impotriva celor care in 1744 se declarau ”neuniti” au fost violente – jertfa taranilor ortodocsi a fost semnificativa
si constituie pana zi o expresie a vointei lor ferme pentru pastrarea identitatii traditionale ortodoxe. Ea marca victoria satului
16
impotriva imparatului. Opozitii impotriva unirii au venit si din partea starilor protestante, care isi vedeau pierdute fortele de
munca prin trecerea ortodocilor la unirea cu biserica Romei – acestia deveneau catolici si s-ar fi pututu bucura de drepturi sociale
si politice, lucru nedorit de starile protestante.
Pentru toti ortodocsii din Imperiu (mai putin cei din Trans.), exista o mitropolie ortodoxa la Karlovitz. Românii ortodocși
din Transilvania s-au putut bucura de o toleranță oficială doar din anul 1761, când, după 60 de ani de inexistență a unui
scaun episcopal ortodox în Transilvania, a fost numit pentru ei episcopul ortodox sârb Dionisie Novacovici.
Reflectii eclesiologice: In eclesiologia sec. XVIII a existat convingerea ca harul se obtine exclusiv doar in Biserica romano-
catolica. 1729, prin De Propaganda Fide, s-a emis un decret care interzicea comuniunea sacramentala (slujbe comune si
participarea la Sf. Taine) cu ortodocsii! Acest lucru i-a nelinistit pe patriarhii greci, care in 1755 ii declara pe catolici ”nesfintiti
si nebotezati” – toate riturile catolicilor au fost declarate simple ceremonii, care nu transmiteau Duhul Sfant.
Iezuiții: Actiunea de uniune in spatiul Bisericii rasaritene isi trage originea din intentiile contrareformatoare propagate de
Curia papala. Misiunea lor era aceea de a pune în aplicare instrucțiunile emise în 1669 de Congregația ”De Propaganda Fide”
pentru misionarii din Răsărit, după care unirea cu Roma avea să aiba loc după normele sinodului florentin, deci prin
recunoașterea celor 4 puncte stabilite de sinod și cu păstrarea în continuare a ritului oriental (egalitatea ritului latin cu cel
oriental).
Opera lor, secondată de cea a cardinalului Kollonich și a împăratului Leopold I, a adus la dezbinarea Bisericii românești din
Transilvania. Iezuitii au profitat de nemultumirile clerului ortodox pentru a-i atrage la unirea cu Roma. S-au folosit de: fals in
acte publice, șantaj, fagaduieli care n-au fost implinite etc. Actiunea iezuitilor este prezentata ca sprijinind in mod direct
orientarea politica bisericeasca a cardinalului Kollonich.
Cele 4 puncte florentine: 1. papa este capul întregii Biserici; 2. Sf. Împărtășanie se poate face și cu pâine nedospită; 3.
Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul; 4. în afara de rai și iad mai există un loc curățitor – purgatoriul. Majoritatea
intelegeau acceptarea acestor 4 puncte ca fiind o schimbare a credintei.
Exista o deosebire majora intre cele 2 acte din 1698: iunie 1698 – actul emis de Kollonich conditiona clar privilegiile
clerului unit de marturisirea si credinta in tot ceea ce invata biserica Catolica, in special cele 4 puncte deosebitoare iar in
rezolutia din aprilie 1698 prevede doar recunoasterea papei, fara parasirea credintei ortodoxe.
Viata bisericeasca in sec. XVIII
Introducere: in acest secol, tarile romane continua sa-si duca viata ca state separate fata de imperiul otoman. Transilvania
ramane pana in 1688 principat autonom, sub suzeranitate otomana, dar va fi ocupata de trupele habsburgice, situatie recunoscuta
si prin tratatul de pace de la Carloviț 1699. S-a accentuat colaborarea intre cele 3 tari romanesti prin tratate si legaturi de
prietenie intre cârmuitori. Domnii români cauta insa aliante antiotomane si in afara, toate urmarind acelasi scop: recunoasterea
independentei tarii si inlaturarea pericolului otoman.
Dupa 1683, in urma infrângerii turcilor in fata Vienei si de constituirea unei noi ”Ligi Sfinte” (Austria, Polonia, Venetia si
Rusia) incepe o perioada deosebit de grea pentru tarile romanesti. Biserica Ortodoxa din toate 3 tarile romanesti cunoaste acum
perioada ei de apogeu, prin marii ei ierarhi carturari, prin multimea cartilor tiparite, prin introducerea limbii romane in cult, in
locul celei slavone, prin multiplele legaturi interortodoxe care culmineaza cu Sinodul de la Iasi 1642.
Sec. XVII-XVIII atesta documentar in Moldova cativa episcopi catolici, cu resedinta la Bacau si prezenta unor calugari
franciscani. Multi calatori catolici care s-au abatut prin Moldova se plangeau de starea de saracie a parohiilor catolice, de
comportarea preotilor (unii erau casatoriti). Toti consemneaza ajutoarele oferite de domnii moldoveni bisericilor si preotilor
catolici. In T.R. existau putini catolici maghiari si sași, pastoriti de regula de franciscani. Si acestia au fost ajutati de domnii
romani (Matei Basarab). In Trans., situatia Bisericii catolice era mult mai grea, sasii trecand la luteranism, si maghiarii la
calvinism, iar Episcopiile de Alba Iulia si Oradea fusesera desfiintate.
Mitropolia Tarii Romanesti sau a Ungrovlahiei
1. Primele 3 decenii ale secolului a fost carmuita de Luca din Cipru sau Cipriotul (1602-1629), fost episcop de Buzau.
Mihai viteazul il trimite in 2 misiuni diplomatice: la Alba iulia si la Moscova pentru a face aliante antiotomane cu principele
17
Sigismund Bathory si țarul rus. Numele său e consemnat in zeci de acte interne, cei 5 domni sub care a pastorit incredintandu-i o
serie de cazuri civile sau penale pentru judecate. A fost un talentat caligraf, pastrandu-se de la el o serie de manuscrise, mai ales
Evangheliare, in limba greaca. I-a sprijinit pe conationalii sai greci, mai ales clerici si oameni de carte, incat influenta greaca s-a
facut simtita in viata bisericeasca. O consecinta imediata a fost alegerea unui alt grec in scaunul mitropolitan, Grigorie I 1629-
1636.
2. Mitropolitul Teofil (1636-1648), fost episcop de Râmnic, era omul de incredere al lui Matei Basarab, trimis in misiune
diplomatica la Alba Iulia la principele Gheorghe Rakoczy I. In aceasta perioada avem 3 curente culturale: slavon (sprijinit de
domn si de sotia sa), grecesc (sprijinit de unii ierarhi, calugari si dascali greci) si cel românesc (sustinut de clerul de mir si
monahal si de credinciosii romani). A iesit biruitor cel din urma.
In T.R. activitatea tipografiei incetase in 1582 (ieromonahul Lavrentie tiparise la Bucuresti un Tetraevanghel si o Psaltire,
amandoua in slavona). Profitand de faptul ca in scaunul mitropolitan de la Kiev domnea Petru Movilă, Matei Basarab i-a
solicitat o tipografie. Mitropolitul i-a satisfacut dorinta, transmitandu-i o tiparnita si cativa mesteri tipografi (Timotei Verbințki
– fostul conducator al tipografiei din Lavra Pecerska). Tipografia a fost instalata in manastirea de la Câmpulung, publicand 3
carti slavone (Molitvelnicul 1635, Antologhionul 1643 si Psaltirea 1650) si una in romana (Invatatura preste toate zilele 1642).
In 1637 s-a infiintat a doua tipografie, la manastirea Govora (Oltenia), unde s-au tiparit cateva carti in slavona si 2 in
romana: Ceaslovul 1640, prima carte romaneasca de cult tiparita in Muntenia si Pravila cea Mica 1640-1641 (Pravila de la
Govora – tradusa in romana de catre calugarul Mihail Moxa din manastirea Bistrita). Pravila era o compilatie de legiuiri
canonice si civile, facuta dupa o traducere slavona. O astfel de carte era necesara atunci si pentru a da preotilor indrumarile
trebuitoare in scaunul spovedaniei, dar si pentru misiunea preotului de a judeca pe credinciosi pentru diferite abateri de la
randuielile vietii obstesti. O parte din tirajul cartii era destinat numai pentru Biserica din Trans. Deci Pravila de la Govora apare
ca o lege oficiala promulgata de autoritatea de stat si de cea bisericeasca, fiind prima colectie tiparita de legi civile si
bisericesti a statului medieval din T.R. si a intregii BOR. 1642 – s-a dat in lucru, tot la Govora, Evanghelia învățătoare, cu
aproape 1000 de pagini, a carei tiparire s-a continuat peste 2 ani la manastirea Dealu (cuprindea Cazanii traduse din rusa). Tot la
Dealu s-a tiparit in 1647 cunoscuta lucrare Urmarea lui Hristos a lui Thomas de Kempis, tradusa din latina in slavona.
Tot in cursul pastoririi lui Teofil s-a infiintat o scoala slavona pe langa Mitropolia din Targoviste. Dupa 1646, carturarii
greci Pantelimon Ligaridis si Ignatie Petritzis au pus bazele unui Colegiu umanist la Targoviste dupa modelul celor
occidentale ”schola graeca et latina” – prima scoala de nivel superior din T.R.
3. Mitropolitul Ștefan 1648-1653 si 1655-1668, urmasul lui Teofil, i-a continuat opera culturara, lucrand staruitor pentru
introducerea limbii romane in slujba bisericeasca. Sub el tipografia a lucrat numai la Targoviste. Pe langa un Triod-Penticostar
in slavona, s-au tiparit cateva carti de cult cu randuiala slujbelor in slavona, dar cu indrumarile de tipic in romana:
Pogribania preotilor mireni si a diaconilor 1650, Sacrament (tradusa de mitropolit, cuprindea slujba si o invatatura despre
Botez si Mirungere) 1651; Târnosania 1652 (slujba sfintirii bisericii).
In 1652 apare o noua carte Îndreptarea Legii (Pravila cea Mare sau Pravila de la Târgoviște) – o lucrare masiva cu 800 de
pagini, tradusa din greceste, tradusa de Daniil Andrean, ajutat de Pantelimon Ligaridis si Ignatie Petritzis. Cuprindea extrase din
Monocanonul lui Manuil Malaxos, intreaga Pravila lui Vasile lupu, colectia canonica a lui Alexie Aristen, canoanele Sf. Parinti
etc. Deci, este o opera de codificare legislativa romaneasca, o imbinare de drept canonic si drept laic – era destinata si pentru
romanii transilvaneni.
O parte din cartile tiparite in timpul domniei lui Matei Basarab erau in slavona, o parte in romana, iar altele erau bilingve –
rezultatul luptei intre curentul slavon si cel romanesc. Schimbarea limbii in cult nu era usoara – putea fi considerata de unii ca o
alunecare spre erezie, mai ales ca in Trans. calvinismul ducea o propaganda active printre romani in acest sens. Aceasta frica l-a
determinat pe mitropolitul Ștefan sa tipareasca acele carti bilingve. Deci, marele merit al mitr. Ștefan este acela ca a facut primul
pas in procesul de romanizare a slujbelor bisericesti!
Reașezat in scaun in 1655 (dupa ce o perioada e inlocuit de Ignatie Sârbul), a ctitorit o biserica in Râmnești. In timpul
pastoririi sale, domnitorul Constantin Șerban Basarab a ctitorit actuala catedrala patriarhala din bucuresti, sfintita in
1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei.

18
Mitropolia Moldovei
1. Anastasie Crimca 1608-1617 si 1619-1629 a fost contemporan cu Luca din Cipru, mare miniaturist si el, fost episcop de
Radauit si Roman. In 1602-1605, ajutat de Lupu Stroici, a ridicat biserica mare a manastirii Dragomirna. In 1619 a infiintat un
spital la Suceava, primul in mediul urban, mai mult un azil pentru bolnavii saraci. Era intretinut din veniturile Dragomirnei,
din daniile mitropolitului si ale unor credinciosi.
Mitropolitul Anastasie a ramas in istorie prin cele 25 manuscrise slavone, majoritatea impodobite cu miniaturi. Din
acestea numai 9 se gasesc in Romania – 3 Tetraevanghele, 3 Liturghiere, o Psaltire si 2 Apostoli. Manuscrisele din tara cuprind
peste 250 de miniaturi – Apostolul de la Viena cuprinde peste 40 de scene care infatiseaza proorocii si dreptii VT; Psaltirea de la
Dragomirna are 50 de scene legate de istoria poporului evreu si de regele David. Anastasie Crimca este primul autoportretist
din pictura romaneasca – chipul sau apare de 15 ori in manuscrisele sale. Scoala miniaturistica de la Dragormirna reprezinta
sfarsitul miniaturisticii moldovenesti, cedant in fata tiparului care s-a impus in acest secol. Anastasie Crimca este si ultimul mare
reprezentant al culturii slavone.
2. Varlaam 1632-1653, urmasul lui Anastasie, originar din S Moldovei, invatase carte la ”schitul lui Zosim”, apoi calugar
la Secu, ajungand egumen aici. Pastoreste sub Vasile Lupu, sprijinitor al culturii si artei bisericesti. In 1653 se retrage din scaun,
asezandu-se la Secu, unde a si murit in 1657.
Vasile Lupu s-a adresat mitropolitului Petru Movila din Kiev, pentru a-i trimite utilaj tipografic. Prima tipografie din
Moldova a fost instalata in chiliile noii manastiri Sf. Trei Ierarhi din Iasi, sub conducerea lui Sofronie Pocitațki, venit din
Kiev. Varlaam a tiparit in romana numai carti de invatatura.
a. In 1641-1643 s-a tiparit una dintre cele mai reprezentantive carti din vechea cultura româneasca Carte românească de
învățătură, dumenecele preste an si la praznice împărătești și la svănți mari sau Cazania lui Varlaam – lucrare masiva, 506
foi, ilustrata cu numeroase gravuri in lemn, reprezentant scene biblice, chipuri de sfinti. Cazania are 2 parti: partea 1 cuprindea
54 de cazanii la duminici, iar a doua 21 de cazanii la sarbatorile imparatesti si ale sfintilor mari. Ca izvor al Cazaniei era cartea
Comoara a mitr. Damaschin Studitul. In Cazanie erau traduse 20 de cuvantari (150 pagini). 32 de cazanii duminecale au fost
traduse de Varlaam dupa cartea Evanghelia Învățătoare a lui Chiril Staroveschi. Prin traducerea si prelucrarea celor 2 carti,
Varlaam a creat o limba de o rara frumusete si a realizat o autentica antologie romaneasca. Cazania a cunoscut cea mai larga
raspandire dintre vechile tiparituri si a contribuit nu numai la apararea Ortodoxiei, ci si la intarirea constiintei de unitate
nationala. S-a retiparit de mai mult de 10 ori.
b. A doua carte a lui Varlaam s-a numit Șapte Taine ale Bisericii aparuta in 1644, dupa opera retorului grec Toma
Eleavulkos. Era o explicare dogmatica si canonica a celor 7 taine, sub forma catehetica – intrebari si raspunsuri.
c. In 1642 carmuitorii calvini maghiar din Alba Iulia au tiparit un Catehism calvinesc in limba romana – dandu-si seama de
scopurile prozelitiste, mitr. Varlaam a convocat un sobor la care au participat toti ierarhii din T.R. si Moldova (probabil la Iasi
prin 1644-1645). Cei prezenti au aprobat un raspuns la acel Catehism, intocmit de mitr. Varlaam – Carte care să chiamă
Răspunsul împotriva Catehismusului calvinesc, in care se combateau principalele invataturi calvine (numai cu citate din Sf.
Scriptura), expunandu-se si invatatura ortodoxa asupra problemei respective. In prefata apare si ideea de unitate nationala, caci
mitropolitul se adresa tuturor românilor.
d. Ultima carte tiparita de Varlaam a fost Carte româneasca de învățătură la pravilele împărătești și de la alte giudeațe la
Iasi 1646 (Pravila lui Vasile Lupu), tradusa de Eustatie. Partea intai era un cod rural bizantin.
Sfintirea manastirii Sf. Trei Ierarhi din Iasi, ctitoria lui Vasile Lupu – 6 mai 1639, aici au fost puse moastele Cuvioasei
Paraschiva. In 1640, Vasile Lupu, la indemnul mitr. Varlaam, a pus bazele unui Colegiu la Iasi, dupa modelul celui din Kiev
infiintat de Petru Movila. Dupa 1646, conducerea scolii a fost data dascalilor greci. Mitr. Varlaam a contribuit la impacarea
dintre Matei Basarab si Vasile Lupu, a avut un rol insemnat in pregatirea Sinodului de la Iasi (1642), iar in 1639 s-a numarat
printre cei 3 candidati pentru scaunul de patriarh ecumenic, caz unic in IBOR.
Petru Movilă si Sinodul de la Iasi 1642

19
Petru Movila, mitr. Kievului, a domnitat intreaga viata bisericeasca si nationala a Ucrainei ortodoxe. S-a nascut la 1596 la
Suceava, ca fiu al domnitorului Simion Movila. Si-a petrecut cea mai mare parte a vietii in Polonia, desi 3 dintre fratii sai au
domnit in T.R. si Moldova. Dupa studii facute la scoala Fratiei Ortodoxe din Lvov, s-a calugarit in Lavra Pecerska din Kiev,
ajungand in 1627 arhimandrit si egumen al acestei manastiri.
Prin uneltirile iezuitilor, o buna parte din episcopii si preotii ortodocsi au fost siliti sa accepte unirea cu Roma, in Sinodul
tinut la Brest-Litovsk in 1596. Dupa aceasta, bisericile ortodoxe au incept sa fie daramate, inchise sau chiar vandute, averile
bisericilor ortodoxe confiscate, credinciosii lipsiti de drepturi si siliti sa accepte uniatia. S-au infiintat colegii iezuite in diferite
orase, prin care se urmarea catolicizarea. In astfel de imprejurari a ajunt Petru Movila egumen al man. Pecerska. De indata si-a
inceput lupta pentru apararea si afirmarea Ortodoxiei.
1632 – a sustiunt alegerea ca rege in Polonia a lui Vladislav IV, pe care l-a obligat sa recunoasca unele din vechile drepturi
si libertati ale ortodocsilor (libertatea de cult a ortodoxiei, recunoasterea mitropoliei Kievului cu 4 epiarhii, dreptul de a avea
biserici, scoli, tipografii si spitale, restituirea bisericilor luate de uniti etc.). Alegerea sa ca arhiepiscop si mitr. al Kievului,
Haliciului si a toata Rusia s-a intamplat in primavara 1633, demnitate pe care o va tine pana cand va muri, in 1646.
1631 – infiinteaza un colegiu la Kiev cu limba de predare latina si programa de studii asemanatoarea cu cea a universitatilor
apousene. Se cunosc 50 de tiparituri ingrijite de mitr. Petru Movila. Publica 3 categorii de lucrari: de slujba (Evhologhionul sau
Molitvoslovul 1646 cea mai importanta – randuiala a 126 de slujbe, 1500 pagini); de invatatura si carti polemice indreptate
impotriva catolicilor.
Cea mai improtanta este, fara indoiala, Mărturisirea Ortodoxă. In urma cu cativa ani aparuse la Geneva o Marturisire de
credinta calvinizanta (in latina 1629, in greaca 1633) pusa sub numele patr. ec. Chiril Lukaris. Marturisirea alcatuita de Petru
Movila era scrisa in latina si impartita dupa cele 3 virtuti teologice (credinta, nadejdea si dragostea), cuprinzand 261 de intrebari
si raspunsuri. Partea 1 cuprindea invatatura despre credinta, explicand Simbolul niceo-constantinopolitan; Partea 2 trata despre
nadejde, explicand Tatal nostru si fericirile; Partea 3 expunea invatatura despre dragostea fata de Dumnezeu si de aproapele.
Intreaga Marturisire se intemeia pe Sf. Scriptura, Sf. Parinti si Canoane.
Un sinod de clerici si mierni ucraino-rusi, convocat de mitr. Petru in catedrala Sf. Sofia din Kiev, 1640, a cercetat noua
Marturisire de credinta. In urma discutiilor, s-a ajuns la solutia convocarii unui alt sinod, cu participarea delegatilor mai multor
BO, care sa examnieze din nou Marturisirea. Acest sinod nu se putea tine nici la C-pol (aflat sub stapanire otomana), nici la Kiev
(ocupatia Poloniei catolice) – s-a ales Iasiul, unde domnea Vasile Lupu, cunoscut sprijinitor al BO.
Sinodul s-a intrunit in incinta manastirii Sf. Trei Ierarhi intre 15 Septembrie – 27 Octombrie 1642. Delegatii Patr. Ec.:
Porfirie si Meletie Syrigos (cel mai invatat teolog al timpului). Delegatii din Kiev: Isaia Kozlovski, Iosif Gorbațki si Ignatie
Starușici. Delegati romani: Mitr. Varlaam si Sofronie Pociațki (rectorul Colegiului din Iasi). Pentru prima oara, s-au intalnit
reprezentantii celor 3 mari ramuri ale Ortodoxiei. Domnitorul Vasile Lupu a prezidat lucrarile Sinodului.
Pe masura examinarii Marturisirii, Meletie Syrigos o traducea din latina in greaca vorbita. S-au indreptat si cele 2 puncte
gresite cu care n-au fost de acord nici membrii Sinodului de la Kiev: purgatoriul si ca prefacerea darurilor la Sf. Liturghie in
Trupul si Sangele Domnului ar avea loc la rostirea cuvintelor ”Luati, mancati” – amandoua de influenta catolica. Prefacerea
darurilor are loc in timpul rugaciunii de chemare sau de invocare a Duhului Sfânt (epicleza).
Martie 1643 – Sinodul patriarhal din C-pol hotaraste ca traducerea greceasca a lucrarii lui Petru Movila sa devina
”Marturisirea Ortodoxa a Bisericii sobornicesti si apostolesti a Rasaritului”, devenind o Marturisire de credinta ”oficiala”.
Versiunea in latina s-a tiparit in 1643 la Amsterdam iar cea in greaca tot la Amsterdam in 1669. In romana, s-a tiparit la Buzau
in 1691 de catre Radu Greceanu – prima traducere intr-o limba nationala. Mult timp a fost folosita ca manual in scolile
teologice din Rusia si tarile romane.
Un mitropolit moldovean poet – Dosoftei
Mitr. Dosoftei, originar din Suceava, a studiat in scoaal intemeiata de Vasile Lupu la Iasi, apoi la scoala Fratiei Ortodoxe
din Lvov, dupa care s-a calugarit la Probota. Ajunge episcop de Huși si Roman dupa care mitrppolit in 1671-1686 si 1674-1675.
A fost preocupat mai mult de probleme culturale, alcatuind sau traducand in romana mai multe carti de slujba sau cu caracter

20
istoric, literar si teologic. Traduce Istoriile lui Herodoc, un Pateric grecesc (cand era calugar). Ca episcop de Roman a revizuit
traducerea VT, facut de spătarul Nicolae Milescu, la C-pol, care se va tipari apoi in cadrul Bibliei de la Bucuresti 1688.
1673 – cunoscuta sa lucrare Psaltirea în versuri – prima lucrare poetica de mari proportii in romana, cu 8634 de versuri, in
peste 500 de pagini. Dosoftei a fost influentat de Jan Kochanowski. Cercetari atente au subliniat insa profunda originalitate a
versiunii lui – multi psalmi au influenta cunoscutei balade populare romanesti ”Miorita” sau a altor cantece vechi ciobanesti.
Un alt merit al mitr. Dosoftei este acela ca a fost primul carturar din Moldova care a inceput traducerea si tiparirea
unor carti de slujba in romana! Dosoftei este primul ierarh al Bisericii care a inceput munca grea si neobosita de
românizare integrala a slujbelor bisericesti, de inlocuire a slavonei – neinteleasa de preoti si de credinciosi. Inceputu l-a facut
inca din 1673, cand a tiparit la Uniev, ca anexa la Psaltirea in versuri, Acatistul Născătoarei de Dumnezeu. In 1679 apare, la
Iasi, Dumnezeiasca Liturghie, a doua traducere in romaneste, dupa coresi si prima facuta de un ierarh. Punea in mana preotilor
cea mai insemnata carte care sa-i ajute la romanizarea totala a slujbelor.
1680 – Psaltirea de-nțeles, 1681 – Molitvelnic de-nțeles care cuprindea un Poem cronologic despre domnii Moldovei.
Aceasta a fost prima lucrare istorica romaneasca tiparita (136 versuri, domnitori de la Dragos Voda pana la Gheorghe Duca).
1683 – tipareste o noua editie a Liturghiei si Paremiile preste an (cuprindea Poemul cronologic despre domnii moldovei cu inca
33 de versuri in plus). 1682-1686 a tiparit o alta insemnata lucrare – Viata sfinților in 4 volume.
1686 – mitr. Dosoftei a fost deportat in Polonia, luand cu el si moastele Sf. Ioan cel Nou, care au fost reasezat in suceava
abea peste 100 de ani. Este exliat in cetatea Stryi unde va muri. Acolo realizeaza o noua versiune a Poemului cronologic despre
Domnii Moldovei, continuand sirul lor pana la Constantin Cantemir (+ 79 versuri), avand si o nota privitoare la originea
romanilor si la continuitatea populatiei daco-romane in Dacia dupa 275. Traduce in romana, din neogreaca, introducerea dramei
Erofili a poetului Gheorghe Hortatzis – prima incercare de traducere in romana aunei opere din dramaturgia universala.
La rugamintea mitr. Kievului si al Moscovei, Dosoftei a tradus din greaca in slavo-rusa mai multe lucrari dogmatice-polemice
ale unor Sf. Parinti.
Dosoftei poate fi considerat drept primul poet national, primul traducator din literatura dramatica universala, unul din
promotorii actiunii de romanizare a slujbelor bisericesti, primul mare cunoscator al literaturii patristice, primul versificator al
Psaltirii in tot Rasaritul Ortodox si unul din marii carturari care si-au adus aportul in procesul de formare a limbii literare
romanesti. In 2005, Sf. Sinod a hotarat sa fie trecut in randul sfintilor – praznuire la 13 Decembrie.
Mitropolitii Transilvaniei – aparatorii Ortodoxiei
Urmasii lui Ioan de la Prislop au avut mult de luptat cu incercarile carmuitorilor de a-i atrage pe romani la calvinism.
Legaturile bisericesti cu T.R. si Moldova au fost mult mai intense, mitropolitii Trans. fiind hirotoniti, in continuare, la
Targoviste, iar in ultimele 2 decenii, la Bucuresti.
Mitropolitul Teoctist (1605-1623) a pastorit lung, fara sa avem stiri despre activitatea sa. Urmasul sau, Dosoftei (1623-
1627) a convocat un sinod la Alba-Iulia in 1627, care a luat mai multe masuri privitoare la viata morala a preotilor si
credinciosilor transilvaneni. Este inlaturat de principele calvin Gabriel Bethlen, punand in locul sau pe mitr. Ghenadie II (1627-
1640). Sub el a continuat activitatea prozelitista calvina – Bethlen s-a adresat patriarhului ecumenic Chiri Lukaris, cerandu-
i acordul ca romanii ortodocsi din Trans. sa treaca la calvinism. Se cunoaste raspunsul patriarhului din 2 sept. 1629, care
pune in lumina adevarata sa atitudine fata de calvinism. Cu ajutorul lui Matei Basarab si a mitr. Teofil, Ghenadie a reusit sa puna
bazele unei tiparnite la Alba-Iulia.
Noul mitropolit, Ilie Iorest 1640-1643, calugar la Putna, a fost ridicat la recomandarea lui Vasile Lupu al Moldovei. Si-a
desfasurat activitatea intr-o perioada de intensa actiune prozelitista calvina, dirijata de principele Gheorghe Rakoczy I. I s-a fixat
un program in mai multe puncte, prin care i se cerea sa lucreze pentru propagarea calvinismului printre romani, cea mai grea
fiind traducerea si tiparirea Catehismului si a slujbelor calvine. Mitropolitul n-a indeplinit niciuna din conditiile impuse, fapt
pentru care a fost inlaturat din scaun si inchis 9 luni. Eliberat pe baza garantiei a 24 de credinciosi ca vor plati 1000 de taleri, s-a
retras la man. Putna.
Urmasul sau a fost mitr. Simion Ștefan 1643-1656, caruia principele Gheorghe Rakoczy I i-a impus 15 conditii umilitoare:
educarea tineretului dupa Catehismul calvinesc, inlocuirea Sf. Impartasanii cu paine si vin nesfintite, inlaturarea ritualului
21
ortodox de la botez si inmormantari etc. Vladica Stefan n-a indeplinit niciuna din conditiile umilitoare, care ar fi dus la
calvinizarea si maghiarizarea credinciosilor romani. Dovada sunt cele 2 tiparituri romanesti aparute la Alba-Iulia sub indrumarea
sa: Noul Testament 1648 si Psaltirea 1651!
Traducerea NT a inceput-o ieromonahul Silvestru, munca sa fiind continuata de alti preoti carturari si de mitr. Stefan.
Valoarea acestei tiparituri consta nu numai in faptul ca este prima editie integrala a Noului Testament in romana, ci mai ales
in prefata sa, in care mitr. Stefan punea in discutie problema unitatii limbii literare romane, declarand ca s-a straduit sa traduca in
asa fel incat sa fie inteles de toti. La 24 dintre cartile NT exista cate o scurta introducere, cu date despre autori, timp, loc, limba
etc. Traducerea din 1648 a fost folosita si in editia Bibliei de la Bucuresti din 1688 si in editiua Noului Testament de la
Bucuresti 1703.
Urmasul lui Simion Stefan a fost mitr. Sava Brancovici 1656-1680. Pastoria lui Sava a fost mult tulburata de actiunea
prozelitista calvina, dirijata de Mihail Apafi. 1659-1660, principii l-au inlocuit pe Sava cu 2 alti mitropoliti. Din cauza greutatilor
materiale, in anul 1668 a facut o calatorie in Rusia pentru a strange ajutoare – țarul Alexei Mihailovici Romanov i-a daruit bani,
vesmite si obiecte de cult, cu dreptul de a merge in Rusia dupa ajutoare o data la 7 ani. Suspectat ca ar fi intrat in legaturi politice
cu Rusia ortodoxa, in anul urmator Apafi a dat un decret prin care impunea o serie de indatoriri si restrictii, identice cu cele din
1643, cea mai umilitoare fiind subordonarea mitr. fata de superintendentul calvin maghiar din Alba-Iulia. In 1675, mitr. a
convocat un sinod de protopopi si mireni la Alba-Iulia, care a adoptat o serie de masuri cu privire la intarirea vietii moral-
religioase a clerului si a credinciosilor romani din Trans.
Mitr. Sava si-a incheiat activitatea in 1680 cand, din dispozitia principelui Apafi, a fost trimis in fata unei comisii de
judecata, fiind invinuit de viata imorala si de neindeplinirea obligatiilor sale arhieresti. Mitr. Sava a fost inlaturat din scaun si
inchis; eliberat din inchisoare de Serban Cantacuzino, vadica Sava a trecut la cele vesnice in 1683. Sf. Sinod in 1950 a hotarat ca
mitr. Ilie Iorest si Sava Brancovici sa fie cinstiti ca sfinti marturisitori, praznuirea pe 24 aprilie (in 1955 a fost facuta
canonizarea).
Din urmasii lui Sava, s-a remarcat Varlaam 1685-1692. Trecerea Trans. sub stapanirea Habsburgilor catolici 1688/1691 a
schimbat cu totul politica religioasa patronata de principii calvini, incepand de acum inainte o intensa actiune de atragere a
romanilor la unirea cu Biserica Romei, incat se va ajunge la desfiintarea Mitropoliei Transilvaniei in 1701.
Din nou despre Mitropolia T.R.
Dupa moartea mitr. Stefan, a fost ales egumenul Teodosie de la Arges 1668, la numai cateva zile dupa alegerea si hirotonia
sa, printr-un hrisov al domnitorului Radu Leon, s-a hotarat oficial ca scaunul mitropolitan sa fie mutat de la Targoviste
la Bucuresti, iar biserica cu hramul Sf. Imp. Constantin si Elena, ctitoria lui Constantin Serban Basarab, sa devina
catedrala mitropolitana.
1672 – Teodosie a fost inlaturat din scaun de Grigore Ghica, aducand pe mitropolitii Dionisie si Varlaam. Varlaam a
infiintat o tipografie in Bucuresti, care a dat la lumina o singura carte, Cheia Înțelesului 1678. In aprilie 1679, Teodosie a fost
reabilitat si reasezat in scaunul mitropolitan pastorind pana in 1708. El a pastorit sub 2 mari domni: Serban Cantacuzino si
Constantin Brâncoveanu – sirul tipariturilor din timpul sau incepe cu un Liturghier 1680, cu slujba in slavona, iar randuielile de
tipic in romana. In anii urmatori s-au tiparit 2 carti de cult cu textul integral in limba romana: Evanghelia 1682 si Apostolul
1683 – trebuie retinut ca prin aceste 2 carti s-a facut un nou pas inainte in vederea introducerii limbii romane in Biserica.
Daca in timpul mitr. Stefan era tradus tipicul in romaneste, acum, sub Teodosie, s-au introdus si citirile din Sf. Scriptura,
iar peste aprox. 2 decenii, datorita lui Antim Ivireanul, aveau sa tipareasca insesi slujbele!
Traducerea cartilor Sf. Scripturi in limba romana a culminat cu tiparirea Bibliei de la Bucuresti 1688 numita si
Biblia lui Șerban Cantacuzino. Era prima editie integrala a acestei carti in limba romana, 944 pagini, pe 2 coloane. Are 2
prefete, una a lui Serban Cantacuzino, alta semnata de Dositei, patr. Ierusalimului (autorul era Constantin Cantacuzino
Stolnicul). La baza textului NT a stat editia de la Alba Iulia din 1648. VT fusese tradus prin anii 1661-1664 la C-pol de Nicolae
Milescu. Inainte de a fi dat la tipar, intregul text a fost revazut de fratii Radu si Serban Greceanu – probabil si de Constantin
Cantacuzino Stolnicul, ajutati de unii carturari greci si de Dositei al Ierusalimului. Biblia de la Bucuresti a avut un rol insemnat
in intarirea constiintei de unitate nationala. In insasi foaia de titlu se arata ca s-a tiparit spre intelegerea limbii romanesti. Toate
acestea fac din ea una dintre cele mai valoroase carti, sub raport istoric, lingvistic si bisericesc, din vechea noastra cultura.

22
Un ivirean pe scaunul mitr. al T.R.
Un loc aparte in istoria Bisericii romanesti ocupa mitr. Antim Ivireanul 1708-1716, originar din Ivira. Robit de tanar de
turci, tanarul georgian Adnrei ajunge la C-pol. Acolo l-a cunoscut Constantin Voda Brâncoveanu care l-a adus in T.R., aceasta
devenind a doua sa patrie. In 1691, ieromonahul Antim aajuns conducatorul tipografiei din Bucuresti – publica prima sa carte,
Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon, tradusa de Hrisant Notara, viitorul patriarh de Ierusalim. In 1696 era
egumen al manastirii Snagov, unde a intemeiat o noua tipografie. In numai 5 ani a imprimat 15 carti: 7 grecesti, 5 romanesti, 1
slavona, 1 slavo-romana si 1 greco-araba! Din cele grecesti: Antologhionul 1697 o carte masiva, cu peste 2000 de pagini,
precum si Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movila 1699, fiind a treia editie greaca. Din cele românesti: Carte sau lumina
1699 combate cele 4 puncte florentine. In mod deosebit trebuie subliniat faptul ca in 1701, ieromonahul Antim a tiparit la
Snagov Liturghierul Greco-Arab – prima carte imprimata cu caractere arabe, facuta la rugamintea patriarhului Antiohiei
Atanasie III Dabbas! Ucenicul lui Antim, Mihail Stefan, va lucra apoi la Alba-Iulia.
1701 – a incetat activitatea tipografica de la Snagov, fiind reluata la Bucuresti. Pana in 1705 s-au tiparit 15 carti, 2 in
romana (intre care NT in 1703), 11 in greaca (Ceaslovul greco-arab 1702 la rugamintea tot lui Dabbas).
1705 – este ales episcop al Râmnicului. Imediat dupa instalare a adus la Râmnic o parte din utilajul tipografic, unde in 3 ani
tipareste 9 carti: 3 in greaca (Tomul Bucuriei – 800 pagini), 3 slavo-romane si 3 romanesti.
Sub mitr. Ștefan s-au tiparit primele carti de slujba cu tipicul si sinaxarul in romaneste, iar cantarile si rugaciunile
in slavona; sub Teodosie s-au tiparit cartile cu lecturi biblice (Apostolul si Evanghelia) in romana. Pentru inceput, vladica
Antim a continua ttraditia inaugurata de mitr. Stefan si Teodosie, tiparit 3 carti cu tipicul, lecturile si sinaxarul in
romana, restul in slavona. Paralel cu acestea, a inceput si tiparirea de carti liturgice exclusiv in limba romana. 1706 – a
tiparit cartea intitulata impropriu Evhologion sau Molitvelnic cu 2 volume distincte: primul era un Liturghier, iar al
doilea Molitvelnicul, caz neintalnit in istoria vechilor tiparituri bisericesti. Liturghierul reprezenta prima editie in Tara
Romaneasca. Molitvelnicul, care de asemenea era prima editie romaneasca in Muntenia, a fost tradus de Antim, dupa o
editie greceasca.
1708 – Antim a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei. Indata dupa inscaunare a mutat tipografia de la Râmnic la Targoviste,
unde a imprimat 18 carti. Învățătura bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților 1710 si
Carte de poruncă la toată ceata bisericească 1714 si Pilde filozofesti 1713.
1715 – muta tipografie de la Targoviste la Bucuresti, tiparind o lucrare in limba greaca populara: Sfătuiri creștine-politice
de către domnitorul Ștefan Cantacuzino 1714-1716, o culegere de sentinte din filosofii antici, intocmita de el insusi. In 1716
a infiintat o noua tipografie, in manastirea Tuturor Sfintilor (Antim).
Intre 1691-1716 a tiparit 63 de carti, dintre care 39 lucrate de el insusi. 30 erau in greaca, 22 in romana. El poate fi
considerat, alaturi de Coresi, drept cel mai de seama tipograf din vechea cultura romaneasca. Dupa inaintasii sai Stefan
(randuielile de tipic) si Teodosie (lecturile biblice), Antim face al treilea mare pas in aceasta actiune, traducand si slujbele . Mitr.
Antim este considerat adevaratul creator al limbii liturgice romanesti.
Lucrari pastrate in manuscris: Chipurile Vechiului si Noului Testament sau Arborele genealogic al lui Iisus Hristos – 503
portrete in medalion, 3 schite si 8 desene, cu personaje din VT si NT. Este una dintre cele mai pretioase opereiconografice din tot
Rasaritul ortodox. Cea mai valoroasa opera literara ramansa de la Antim o constituie Didahiile – 28 de predici rostite in cursul
arhipastoririi sale. El este ctitorul manastirii cu hramul Toți Sfinții din Bucuresti (manastirea Antim) ridicata in 1713-
1715, dupa planurile intocmite de el insusi. Pentru aceasta manastire, mitr. a intocmit un asa-numit ”Așezământ” – un fel
de testament, prin care dispunea, in cele mai mici amanunte, cum sa fie administrate bunurile ei si cum sa se organizeze o
frumoasa oepra de asistenta sociala din veniturile ei.
1716 – dupa venirea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, Antim este acuzat ca ar fi intrat in legatura cu austriecii
si ca ar fi uneltit impotriva turcilor si a domnitorului fanariot, a fost arestat si inchis in temnita palatului. La cererea lui
Mavrocordat, patriarhul ecumenic si sinodul sau l-au caterisit si a fost condamnat la exil in Muntele Sinai. Ostasii turci care-l
duceau spre locul exilului, l-au ucis, aruncandu-i trupul intr-un rau din apropierea Adrianopolului. Antim ivireanul este cel mai
de seama mitropolit al Ungrovlahiei – 1992 trecut in randul sfintilor, praznuit in 27 septembrie.

23
Eparhiile sufragane Mitropoliei Ungrovlahiei
1. Râmnic: au pastorit episcopii Teofil, Ignatie Sârbul, Varlaam (toti 3 ajunsi mitropoliti), Ștefan, Ilarion, Antim Ivireanul,
care inaugureaza activitatea tipografiei de la Râmnic, ales apoi in scaunul mitropolitan.
2. Buzău: Ștefan, Serafim, Grigorie, o activitate bogata a desfasurat Mitrofan (fost episcop de Huși, apoi conducator al
tipografiei domnesti din Bucuresti, intemeiaza la Buzau o tipografie in 1691 cu sprijinul lui Constantin Brâncoveanu, publica 20
de carti printre care Pravoslavnica Mărturisire a lui Petru movila prima editie in limba romana, tradusa de Radu Greceanu
1691, cele 12 Mineie 1698, pentru prima oara tiparite in tarile romane, cu tipicul, paremiile si sinaxarul in romaneste iar
slujba in slavona. Activitatea i-a fost continuata de episcopul Damaschin Dascălul).
3. Mitropolia Proilaviei: cel mai de seama fost Meletie.
4. Mitropolia Dristrei: carmuita de ierarhi greci si sub jurisdictia Patr. Ec. Macarie a zidit noua catedrala mitropolitana in
Dristra. Cel mai de seama mitropolit a fost marele carturar Ioan Ierotei Comnen. Ambele eparhii si-au putut desfasura
activitatea numai datorita ajutoarelor materiale oferite de domnii munteni si moldoveni.
Eparhiile sufragane din Moldova
La toate 3 eparhiile – Roman, Rădăuți si Huși – se constata o mare intabilitate a ierarhilor. La Roman, intre 1606-1706 au
pastorit 17 episcopi, la Radauti 19 si la Husi 21.
1. Roman: notam pe Atanasie Crimca, Dosoftei (care a scris aici cateva lucrari) – amandoi ridicati la scaunul
mitropolitan.
2. Rădăuți: episcopii Efrem si Lavrentie.
3. Huși: ep. Mitrofan, ucenicul marelui mitr. Dosoftei, care a organizat tipografia greceasca de la man. Cetățuia, iar in
1691 episcop la Buzău.

D.Viata bisericeasca in secolul al XVIII-lea.


Regimul fanariot.

 Instaurarea regimului fanariot sau turco-fanariot s-a facut in anii 1711 (Moldova) si 1716 (T.Romaneasca), din
cauza faptului ca turcii numai aveau incredere in domnii romani (mai ales dupa ce Dimitrie Cantemir trece de partea rusilor in
1711) , acestia vor numi la conducerea celor doua tari greci din cartierul Fanar din Istanbul – de unde si numele de “fanarioti”.
 Domnii fanarioti erau simpli guvernatori care aveau o dubla misiune: 1.sa mentina tarile romane sub influenta
otomana si 2.sa integreze cat mai mult tarile romane in sistemul economic turcesc (pt. aprovizionarea Portii si a trupelor de
ieniceri). Totusi, autonomia interna a tarilor romane a fost pastrate nefiind transformate in pasalâcuri.
 Sub raport politic, social, economic, cultural si bisericesc regimul fanariot se descrie ca fiind o perioada de
suferinta pentru poporul roman; unele teritorii au ajuns sub stapanirea Imp.Habsburgic, domnii se schimbau des, (T.R – 40
domni iar Moldova – 36); Durata domniei stabilita de turci era de 3 ani, iar domnii ajunsi la putere impreuna cu favoritii lor nu
vroiau decat imbogatire; se simte si o influenta greceasca in toate domeniile, limba greaca fiind considerata culta.
 Domnii fanarioti jefuiau practic tara din 2 motive (avere si plata tributurilor), imperiul otoman va creste tributul
(pentru ca se afla in criza economica) astfel tributul sau haraciul creste.
 Scaunele domnesti erau scoase la adevarata licitatie – obtinerea consta in cel care ofera cat mai multe pungi cu bani
iar la obtinerea domniei se platea un mucarer (exista si un mic mucarer care se platea in fiecare an).
 Exploatarea cea mai crunta o sufereau taranii – mii de oameni transportau animale, grane, faina, unt, miere pentru
nevoile Portii.
 Sub revolutia cu caracter national condusa de Tudor Vladimirescu in 1821, oamenii isi doreau domni
“pamanteni” – nemaisuportand taxele si fiscalitatea excesiva impusa de turci.

24
 D.p.d.v bisericesc, regimul fanariot se instaureaza in T.R dupa uciderea mitr.Antim Ivireanul din ordinul lui
Nicolae Mavrocordat (primul domn strain) dupa acest eveniment scaunele vladicesti vor fi ocupate in mai multe randuri de
ierarhi greci. Astfel in tot regimul fanariot scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei a fost ocupat de 12 ierarhi (6 greci – 6 romani),
la Ramnic – 2 greci, la Buzau – 11 episcopi dintre care 5 greci (in Moldova doar 2 greci).
 Ierarhii nu mai puteau fi schimbati de domnitori, acestia stateau in scaun pana moarte sau se retrageau la batranete.
 Tot sub regimul fanariot in T.R se stabilesc “arhiereii titulari” de neam grec care, detineau titlurile unor foste
manastiri sau scaune episcopale care nu mai existau. Ei traiau pe langa mitropolii sau episcopiii ori egumeni ai unor manastiri.
 Domnii fanarioti nu vor acorda o foarte mare importanta bisericii romanesti, doar un ajutor slab dat credinciosilor,
iar putinii credinciosi catolici, armeni etc, au avut propria lor organizare bisericeasca.

Mitropolia Ungrovlahiei.
 Urmasul lui Antim Ivireanul este Daniil (1719-1731) promovat in scaunul episcopal la Buzau. El restaureaza si
impodobeste: man.Aninoasa (Muscel, unde a fost si egumen), paraclisul Mitropoliei, biserica zisa “cu sfinti” – sau – “cu
sibile” din Bucuresti iar impreuna cu fica unui preot ctitoreste biserica “Vergu” tot din Bucuresti. Sub el se tiparesc peste 10
carti de slujba. Sub urmasul sau, Stefan II (1732-1738) se tipareste un Chiriacodromion (1732) care are la baza Cazania lui
Varlaam si dar si alte carti.
 Neofit Cretanul (1738-1753) este grec, fost mitropolit titular de Mira Lichiei, ridicat in scaunul Ungrovlahiei – la
staruintele lui Constantin Mavrocordat fiind un om de cultura care va tiparii 30 de carti de slujba si traduceri din lit.patristica,
dintre care amintim: Intrebari bogoslovesti (trad.dupa Sf.Atanasie Cel Mare si altii, 1741), Margaritarele Sf.Ioan Gura de Aur
(tiparita a 2 a oara in romaneste, 1746), Cazaniile predicatorului grec Ilie Miniat (1742), Pravoslavnica Marturisire a lui Petru
Movila (1745) s.a. El este fondatorul unei scoli la Patroaia (jud.Dambovita) in 1746 in care copii taranilor invatau gratis si care
va tine pana in 1774. Va lua parte la divanul domnesc care hotaraste dezlegarea taranilor de glie, prin desfiintarea “rumâniei” si
chiar va protesta fata de unele abuzuri ale unora dintre domnitorii fanarioti.
 In urma vizitelor canonice in eparhia sa si o parte a eparhiei Ramnicului va face numeroase insemnari de calatorie
ce contin date istorice, geografice etc in greceste cu inscriptii copiate de el insusi.
 Grigorie II (1760-1787), urmasul lui Neofit, este roman, egumen la man.Coltea din Bucuresti, apoi mitropolit
titular pentru Mira Lichiei. Sub el se tiparesc 40 de carti de slujba si din lit.patristica si postpatristica dintre care amintim:
Voroava de intrebari si raspunsuri a Sf.Simion al Tesalonicului, Omiliile Sf.Macarie Egipteanul, Cazania (editie noua a
Chiriacodromionului), 2 lucrari ale lui Antim Ivireanul: Invatatura bisericeasca si Capete de porunca. Va ctitorii 2 biserici din
Bucuresti: Oborul Vechi si Sf.Nicolae Vladica.
 Intre anii 1770-1771 este trimis la Petersburg intr-o delegatie de clerici in care trebuia sa ceara sprijin tarinei
Ecaterina II, pentru eliberarea tarilor romane de sub turci.
 In 1774 primeste de la generalul rus Petru Saltâkov moastele Sf.Dimitrie Basarabov pe care le pune in catedrala
mitropolitana din Bucuresti unde le gasim si azi.
 In 1776 patriarhul ecumenic Sofronie ii da titlul de “loctiitor al scaunul Cezareei Capadociei” ceea ce inseamna
recunoasterea importantei mitropoliei Tarii Romanesti.
 Dupa Grigorie, urmeaza doua pastoriri scurte, Cosma Popescu (1787-1792) care vine de la Buzau si Filaret (1792-
1793) fost la Ramnic iar dupa ei vin 3 greci.
 Dositei Filitti (1793-1810) fiind cel mai de seama dintre ei, era din Pogdoriana Epirului, vine la Bucuresti la
Man.Sf.Ioan cel Mare unde ajunge egumen si apoi devine episcop la Buzau. Va lua masuri pentru ameliorarea starii materiale a
preotilor de mir, protesteaza impotriva unui domn fanariot care vroia sa impuna noi dari poporului si va fi preocupat de starea
scolilor dar si de pregatirea clerului. In aceasta privinta el infiinteaza o scoala pentru pregatirea clerului la Antim din Bucuresti si
desigur, si sub el se tiparesc numeroase carti pe cheltuiala lui.
 Intre 1806-1812 cele dou principate ajung sub ocupatie militara rusa, iar printr-un ucaz al tarului Alexandru I dat
in 27 martie 1808, mitropolitul Gavriil Banulescu Bodoni este numit “exarh” al bisericii din Moldova si T.R – incredintandu-

25
i-se conducerea efectiva a Mitropoliei Moldovei. Acesta era roman, nascut in Bistrita Transilvaniei, om de cultura scolit in Kiev,
Athos, Patmos, Smirna, Hios si C-pol a fost prof. la Iasi si Poltava. Ajunge episcop vicar de “Cetatea Alba si Tighina” (1791)
iar in (1792) este numit de sinodul bisericii ruse, mitropolit al Moldovei dupa care va fi numit mitropolit al Kievului si
Poltavei.
 Se retrage in Rusia dupa pacea de la Bucuresti din 16 mai 1812 si este numit anul urmator in fruntea noii
arhiepiscopii a Basarabiei cu resedinta la Chisinau. (+ 30 martie 1821).
 Un atac abuziv al Rusiei tariste in afacerile interne ale bisericii romanesti se semnaleaza atunci cand printr-un ucaz
al tarului Rusiei, Dositei Filitti este inlocuit de Ignatie Babalos (sprijinitor al politicii rusesti).
 Dositei petrece restul vietii la Brasov unde si moare (decembrie 1826 la 90 ani) ramanand in istoria bisericii
romane si greci prin testamentul sau in care dispune sa se dea 12 mii de galbeni spitalului Filantropia din Bucuresti, bani pentru
scolile din Pogdoriana si Ziţa, man. din Grecia, pt. rascumpararea grecilor robiti etc.
 Ignatie Babalos pastoreste doar doi ani (1810-1812) apoi se retrage la Viena unde lucreaza cu marele luptator
pentru independenta Greciei – Ioan Capodistria, apoi la Pisa unde moare in 1828.
 Urmatorii mitropoliti sunt: Nectarie (1813-1819) apoi Dionisie Lupu (1819-1821). Dionisie in cei doi ani de
pastorire: sprijina pe marele carturar Gheorghe Lazar si scoala sa de la Sf.Sava din Bucuresti, deschide o scoala de
muzica bisericeasca la Bucuresti si este primul ierarh muntean ce trimite studenti in Apusul Europei, desigur, si el
tipareste carti de slujba si patristice iar mai tarziu se va retrage la Brasov si revine in 1827.

Episcopia Râmnicului.
 Damaschin Dascalul (1708-1725) este primul episcop aici, venit de la Buzau. Eparhia Ramnicului in timpul
ocupatiei austriece este supusa unui regim special in care, decretul imparatului Carol 6 din 22 feb.1719, pune aceasta eparhie sub
jurisdictia Mitropoliei sarbe din Carloviţ. Manastirile erau supuse d.p.d.v administrativ , Curtii din Viena care confirma si
alegerea egumenilor. Damaschin este preocupat inca din timpul in care era la Buzau de traducerea cartilor in romaneste, astfel ca
pana la sfarsitul vietii traduce aproape toate cartile de slujba, totusi la Ramnic nu a putut tiparii decat 3 carti.
 Dupa ce moare, alegerea unui episcop se incredinteaza unei adunari elective formate din egumeni si mari boieri iar
hirotonirea va fi facuta de un mitropolit sarb de la Belgrad. Urmatorii mitropoliti sunt: Stefan de la Govora (1726-1727,
inscaunat care moare fara a fi hirotonit), Inochentie de la Brancoveni (1728-1735) si Climent de la Bistrita (1735-1748).
 Sub Inochentie, printr-un decret imperial din 1729, se prevede ca averile manastirilor inchinate sa fie preluate de
catre stat, preotii si diaconii numai plateau “plocon” episcopului dar plateau impozit la stat. Episcopul dadea a treia parte din
venituri tezaurului imperial.
 Climent (1735-1748, +1753) incepe pastorirea sub conditiile razboiului ruso-austro-turc, iar eparhia Ramnicului va
redeveni sufragana Mitropoliei Ungrovlahiei prin tratatul de pace de la Belgrad semnat la 1739. Activitatea sa se concentreaza
pe: refacerea catedralei, clopotnitei, resedintei si chiliilor de la Ramnic (arse in razboi). Ctitorii noi facute de el si rude: schitul de
la Pietrarii de Jos, Patrunsa si Colnic, bisericile din Bodesti, Barbatesti etc. Tiparituri noi: traduceri de la Damaschin, editie
noua a Cazaniei lui Varlaam (1748) precum si unele cazanii noi dupa editiile de la Gonova-Dealu (1644) si Alba Iulia (1699).
 Episcopul Grigorie Socoteanu (1748-1746, retras, +1777) zideste locasuri sfinte: paraclisul Episcopiei (existent si
azi), bisericile Bunavestire si Toti Sfintii din Ramnic. Tipareste: traduceri ale lui Damaschin precum si manuale scolare, O
gramatica slavona ceruta de un mitropolit sarb (Pavel Nenadovici), Pravila de rugaciuni a sfintilor sarbi, ceruta de un episcop
sarb (Sinesie Jivanovici), O Bucoavna romaneasca, 1749 etc.
 Episcopii Partenie (1764-1771) – continua tiparirea de carti, si Chesarie (1773-1780) avand aceeasi preocupare.
Chesarie infiinteaza si scoli in Bucuresti si Craiova, iar opera importanta o constituie cele sase Mineie pe lunile octombrie-
martie tiparite pentru prima data in romaneste intre 1776-1779 (s-a ajutat de trad.lui Damaschin precum si de
Antologhioane –mineie mai scurte pt duminici si sarbatori) . Celelalte mineie fiind tiparite sub urmasul sau Filaret.
 Reviziuirea acestor scrieri s-a facut de catre: Grigorie II, Chesarie, Filaret, monahul Rafail de la Hurezi,
ierodiaconul Anatolie si un mirean “grămăticul Iordan Capadocianul”.

26
 Contributie pretioasa a lui Chesarie si Filaret – prefetele celor 12 mineie in care se explica insemnatatea lunii
respective precum si intamplari biblice si sarbatorile dar si incursiuni in istoria poporului fapt ce ajuta la formarea
constiintei nationale romanesti.
 Reeditarea mineielor s-a facut la: Buda (1804-1805), manastirea Neamt (1830-1832) si la Sibiu sub Andrei Saguna
in 1853-1856.
 Filaret (1780-1792) – tipareste si el 6 mineie pe lunile aprilie-septembrie, scrie prefete acestora. Mai tipareste: 15
editii noi ale cartilor de cult, O Cazanie in 1781 si 1792, traduceri din Sf.Atanasie cel Mare, din Sf.Dorotei, Teodor Studitul, si
prima Gramatica romaneasca in 1787 – alcatuita de Ienăchiţă Văcărescu.
 La episcopia Buzaului retinem episcopii: Daniil (1716-1719), Stefan (1719-1732), Misail (1732-1739), Metodie
(1741-1748) – cel ce repune in functiune tipografia eparhiala; Cosma Popescu (1763-1787) si Dositei Filitti (1787-1793).
 Costandie Filitti (1793-1819, +1827) este nepotul lui Dositei,si a fost si el episcop al Buzaului sprijining toate
preocuparile legate de scoala, arte, tipar, muzica, teatru, pictura etc, initiator al infintarii spitalului Filantropia din Bucuresti si
sprijinitor al trupelor rusesti din T.R in speranta eliberarii tarii de sub otomani.
 In 1793 la 18 octombrie se infiinteaza Episcopia de la Arges cu primul episcop si cel mai de seama Iosif (1793-
1820) care nu are tipografie la Arges dar tipareste in alte centre, intre tiparituri se numara: cele 12 mineie retiparite la Buda in
1804-1805, infiinteaza o scoala pentru viitori preoti la Antim in Bucuresti in 1797; Ctitoreste in Valcea si Arges: bisericile din
Malaia, Brezoi, Galeş, Sălişte si reface biserica Batusari din Curtea de Arges si schitul Corbii de Piatra. Restaureaza biserica
manastirii lui Neagoe Basarab – devenita catedrala episcopala in 1793. Cea mai insemnata ctitorie este: Valea Danului langa
Curtea de Arges 1811 existenta si astazi.
 Credinciosii din Dobrogea raman in cadrul Mitropoliei grecesti de la Dristra (Silistra) sub jurisdictia patriarhiei
ecumenice condusa de ierarhi greci. Grigorie II Ghica (1748-1752) reface catedrala mitropolitana din Dristra iar in a doua jum. a
sec domnitorii fanarioti fac o serie de danii. Cartile folosite aici sunt cele tiparite la: Bucuresti, Buda, Ramnic, Iasi etc.
 Credinciosii din raiaua Braila si din cetatile ocupate de turci pe malul stang al Dunarii vor fi carmuiti pana in 1813
de mitropolitii greci ai Proilaviei – cu resedinta la Braila.
 In urma cuceririi de catre turci a cetatii Hotin si a tinuturilor inconjuratoare in 1713-1715, credinciosii raman sub
carmuirea ierarhilor de la Radauti si Iasi dar la mijlocul secolului acestia ridica pretentii de jurisdictie fapt ce duce la crearea
Episcopiei a Hotinului – sufragana a Mitropoliei Proilaviei. Titularul acestei eparhii este Amfilohie (1767-1770) iar dupa 1770
parohiile din raiaua Hotinului sunt date Mitropoliei Proilaviei.
 Amfilohie tipareste in 1795 la Iasi, Gramatica theologiceasca, De obste geografie si Elemente aritmetice.
 Dintre mitropolitii Proilaviei amintim: Ioanichie (1713-1743), Calinic II (1743-1748), Daniil (1751-1773), Partenie
(1793-1810).
 Teritoriile dintre Prut, Nistru si Basarabia intra sub stapanirea Rusie tariste in urma unirii de pace de la Bucuresti
din 16 mai 1812 iar anul urmator i-a fiinta Arhiepiscopia Chisinaului si Hotinului cu sediul la Chisinau – cu primul
carmuitor – Gavriil Banulescu-Bodoni (+1821) ceilalti carmuitori fiind rusi.
 In 1813 Mitropolia Proilaviei se va contopi cu Mitropolia Dristrei iar apoi in 1828 cetatea Braila va fi ocupata si
distrusa de rusi care fac in locul ei un oras, acest eveniment marcheaza incetarea existentei Mitropoliei Proilaviei.
 Pacea de la Adrianopol din 1829 – restituie toate orasele si cetatiile din stanga Dunarii Tarii Romanesti. Bisericile
din raialele Turnu si Giurgiu vor fi incluse in Mitropolia Ungrovlahiei iar cele din raiaua Braila in Episcopia Buzaului.
 O noua mitropolie se infiinteaza la Tulcea – pt partea de nord a Dobrogei – carmuita tot de ierarhi greci care tine
pana in 1878 si tot pana in 1878 raman si romanii de la sud de Dunare sub carmuirea Dristrei.

Mitropolia Moldovei.

 Avem doua pierderi importante teritoriale (Bucovina 1775 si Basarabia 1812) – ceea ce duce la scoaterea lor de
sub Mitropolia Moldovei si crearea unor eparhii noi.
 Alegerea ierarhilor se face si acum de catre divanul domnesc + egumenii manastirilor mari iar in absenta
domnitorului, mitropolitul prelua presedintia.

27
 Dintre mitropoliti consemnam pe Ghedeon (1708-1725), Antonie (1730-1739) nevoit sa se retraga in Rusia
(antiotoman) unde ajunge mitropolit la Cernigov apoi la Belgorod; grecul Nichifor (1740-1750)
 In deceniul 6 al secolului, mitropolit la Iasi a fost Iacob Putneanul (1750-1760), egumen la Putna si apoi la
Radauti. Tipareste carti la tipografia restituita de el – pe cheltuiala sa – si sprijina scolile tiparind un Bucvar in 1775 (adica o
carte de citire). Se impotriveste la hotararea otomanilor de a introduce taxa “vacaritului” fiind apoi nevoit sa demisioneze in
1760. Se retrage la Putna pe care o restaureaza si infiinteaza aici in colaborare cu arhimandritul Vartolomei Mazareanu o scoala
duhovniceasca in 1774 – dupa modelul celei de la Kiev. Moare in (+1778).
 Urmasul sau este Gavriil Callimachi (1760-1768) din familia de razesi romani Calmasul din Campulung iar pana
atunci mitropolit al Tesalonicului. Tipareste la Iasi vreo 20 de carti de toate felurile si indruma scolile din Moldova. Tot sub el se
zideste o noua catedrala mitropolitana cu hramul Sf.Gheorghe (numita azi Mitropolia Veche), este si el contra taxei
“vacaritului”.
 Urmasul lui Gavriil este Leon Gheucă (1786-1788) om cult care sprijina activitatile tipografice si este impotriva
abuzurilor si jafurilor fanariote. Dupa el, vreo 2 ani treburile Mitropoliei sunt conduse de arhiep.Ambrozie Serebrenicov.
 In 1792 este ales Iacob Stamati, transilvanean calugarit la Neamt care construieste o noua resedinta mitropolitana,
ctitoreste biserica Banu din Iasi, tot in Iasi infiinteaza si o farmacie, nu era om de mare cultura dar activitatea tipografica o
sustine tiparind carti si manuale scolare (Aritmetica si Geografia episcopului Amfilohie al Hotinului) si alte carti de literatura.
Moare in 1803 dupa care ii urmeaza Veniamin Costachi.

Eparhiile sufragane.
 Dupa anul 1775 si oficial 1781, Mitropolia Moldovei ramane numai cu doua eparhii sufragane si anume cea a
Romanului si a Husilor.
 In Episcopia Romanului amintim: Pahomie (1707-1713) transilvanean calugarit la Neamt, ctitoreste schitul
Pocrov si moare in 1724 retras la Kiev; Ghedeon (1734-1743) ctitor schitul Sihastria, de langa man. Secu care exista si azi;
Ioanichie (1747-1769) egumen la Neamt, ctitor schit Vovidenia si al bisericii de lemn din Vulpanesti; Leon Gheucă (1769-
1786) traducator de carti; Veniamin Costachi (1796-1803) care ajuta pe Vartolomeu Putneanul sa faca bolniţa man. Precista
Mare din Roman spital.
 In Episcopia Husilor amintim: Inochentie (1752-1782) rezideste din temelie catedrala cu hramul Sf.Apostoli Petru
si Pavel, tot el merge cu delegatia la Petersurg la tarina Ecaterina II; Iacob Stamati (1782-1792) si Veniamin Costachi (1792-
1796).
 In Episcopia Radautilor amintim: Varlaam (1735-1745) infiinteaza tipografie; Iacob Putneanul (1745-1750)
infiinteaza o scoala; Dosoftei Herescu (1750-1789) ctitor biserici de lemn la Vadul Vladicii, Cernauti si Vicovul de Jos.
 Scaunul episcopiei de Radauti va fi mutat la Cernauti in urma invaziei austriece 1775, pe baza imparatului Iosif II si
va deveni Episcopia Bucovinei.
 In 1783 – episcopia Bucovinei va fi subordonata Mitropoliei sarbe de la Carloviţ in probleme spiritual-dogmatice
iar in 1786 si in probleme administrative.
 Tot in 1786 se pune in vigoare noul Regulament de organizare a Bisericii ortodoxe romanesti din Bucovina =
eparhia impartita in 6 protopopiate si 2 vicariate protopopesti iar numarul parohiilor redus la 186 de la 239. In fruntea eparhiei
era un episcop numit de imparat ajutat de vicar si de un “consistoriu” format din 4 “asesori” (consilieri, 2 preoti si 2 mireni).
 Preotii parohi si protopopii erau numiti de guvernatorul Bucovinei si propusi de episcop. Manastirile au avut de
suferit caci din 20 au mai ramas doar 3: Putna, Sucevita si Dragomirna, iar fiecare manastire putea sa aiba maxim 25 de
calugari. Averile Episcopiei + parohiilor se colectau in “Fondul Religionar” administrat de stat.

Biserica romaneasca din Transilvania. Dezbinarea din 1689-1701.

 Din 1683, habsburgii incep sa obtina pozitii in principatul Transilvaniei. In 1686 principele Mihail Apafi incheie cu
acestia un acord iar un an mai tarziu trupele lor imperiale intra in Transilvania unde le este pus la dispozitie 12 cetati si orase –
cu obligatia de a contribuii financiar, in schimbul recunoasterii privilegilor tarii si a domniei lui Apafi (+1690).
 9 mai 1688 – Transilvania este obligata sa accepte “protectoratul” imparatului Austriei.
28
 4 decembrie 1691 – imparatul Leopold I (1658-1705) semneaza “diploma leopoldina” – principatul urma sa fie
condus de un guvernator (ales de Dieta si confirmed de Curtea din Viena) ajutat de un consiliu de 12 membrii. Se infiinteaza
“Cancelaria aulica transilvana” care face legatura intre Curte si Principat. Problemele financiare - conduse de Teuzariat, cele
militare de “Consiliul de razboi al Curtii” – avea reprezentant un “comandant general” iar organul suprem era “Tabla
regeasca”, organul legislativ fiind Dieta.
 Aceasta diploma confirma privilegiile celor “trei natiuni” politice (unguri, sasi si secui) si drepturile celor “patru
religii recepte” (catolica, luterana, calvina si unitariana). Raman in vigoare si vechile legiuiri transilvanene: “Approbatae,
Compilatae si Tripartitum”.
 Prin tratatul de pace din 26 ianuarie 1699 de la Carlovit se recunoaste trecerea Transilvaniei in imperiul
Habsburgic de catre otomani. Transilvania si Banatul raman sub stapanire habsburgica pana in 1918.
 Dupa aceasta trecere a Transilvaniei la habsburgi se va favoriza catolicismul prin: reinfiintarea episcopiilor
catolice din Oradea (1692) si Alba Iulia (1715), iezuitii revin in Transilvania etc. Iezuitii urmaresc sporirea numarului de
catolici iar atentia lor se indreapta spre romanii ortodocsi.
 In acest timp in fruntea B.O.R din Transilvania era Teofil (1692-1697) care dupa unii istorici ar fi acceptat unirea
cu Roma intr-un sinod la Alba Iulia lucru care este fals. Teofil nu a avut treaba cu iezuitii.
 Dupa Teofil, este ales Atanasie (din man.Alba Iulia) care vine la Bucuresti ca sa fie hirotonit arhiereu unde i se
cere sa semneze o marturisire de credinta ortodoxa de catre Teodosie mitr.Ungrovlahiei la 22 ianuaria 1698.
 Iezuitul Paul Ladisclau Baranyi prezinta in septembrie 1697 un memoriu privitor la unire dar Leopold I da o
rezolutie abea un an mai tarziu spunand ca romanii se pot unii sau pot ramane asa cum sunt. Practic aici, iezuitii ofereau in
schimbul unirii (acceptarea primatului papal) anumite privilegii asemenea preotilor catolici.
 La 2 iunie 1698 cardinalul Leopold Kollonich arhiep.de Esztergom adreseaza un manifest in care zice ca aceste
privilegii sunt available pentru preotii care accepta 100% doctrina catolica si cele 4 puncte florentine.
 Singurul act care afirma dorinta de unire a clerului roman este asa-numitul “manifest de unire” (7 octombrie 1698
semnat de 38 de protopopi romani) – dupa aceste semnaturi exista un “codicil” atribuit lui Atanasie insusi. Totusi, dorinta
protopopilor de unire vine din interesul lor de a beneficia de acele privilegii si nu de schimbarea doctrinei, acestia mentionand
clar ca schimbarea doctrinei anuleaza semnaturile lor si prin urmare intregul act. Prof.Silviu Dragomir care a studiat acest
document, spune ca hotararea nu s-a luat in sobor, semnaturile fiind ori culese pe rand, ori luate dintr-un act.
 De retinut, nici un izvor contemporan nu consemneaza vreun sinod intrunit la 7 octombrie 1698. (manifestul
de unire = fals facut de iezuiti redactat probabil prin 1701)
 Baranyi va inainta un memoriu in numele clerului roman prin care cere scutire de impozite – pe baza rezolutiei din
14 aprilie 1698 a imparatului. Dieta (majoritate: luterani si calvini) intervine la imparat spunand sa nu aprobe memoriul si cere
sa se faca o ancheta in urma careia, sa se vada cei care vor unirea. (rezultatul- poporul nu vroia, iar din preoti doar cativa au
spus ca vor doar daca mitropolitul accepta si el).
 Probabil Kollonich prezinta imparatului unirea ca fapt implinit caci acesta din urma da o noua diploma “diploma
intaia leopoldina” in care isi exprima multumirile pentru convertire si acceptarea primatului + celor 4 puncte si tot prin aceeasi
diploma se acordau preotilor ortodocsi privilegiile preotilor catolici.
 In 1699 la hotararea Dietei se mai face o ancheta care are acelasi rezultat, ba mai mult Atanasie da ordin
protopopilor sa nu mai ia parte la aceste anchete. Atanasie in tot acest timp se mentine ortodox, tipareste in 1699 la Alba Iulia o
Bucoavna (carte de citire) si un Chiriacodromion (reproducea Cazania lui Varlaam), mesterul tipograf fiind Mihail Stefan care
era trimis de Constantin Brancoveanu. Un sinod mare al protopopilor la Alba Iulia stabileste 28 de “poncturi” privitoare la
viata religios-morala a preotilor si credinciosilor, “poncturi” care nu fac nici macar o mentiune cu privire la unirea cu Roma.
 Paul Baranyi nascoceste o alta pseudo-istorie si vorbeste de un sinod intrunit la 4-5 septembrie 1700 cu 54 de
protopopi participanti care voteaza unirea de buna voie acceptand si cele 4 puncte florentine. Declaratie originala pt acest sinod
nu exista, decat o copie care nu contine semnaturi = fals. De retinut: sinoadele de unire din 1697, 1698 si 1700 sunt pure
nascociri ale iezuitilor.
 Pentru perfectarea asa-zisei uniri, Atanasie este chemat la Viena in 1701 insotit de Carol Neurautter (in locul lui
Baranyi). Intre timp autoritatiile fac o lista cu 22 de acuze aduse lui Atanasie iar datorita presiunilor exercitate asupra acestuia,
29
accepta unirea. La 19/30 martie 1701, Leopold I emite 4 acte: 1.decretul de confirmare a lui Atanasie ca episcop al
natiunilor unite din Transilvania, 2.ordin pt intalarea lui Atanasie, 3.actul de salarizare a sa, 4.o noua diploma in 15
puncte cunoscuta in istorie sub numele de “diploma a doua leopoldina” – abea pe aceasta o putem socoti actul de intemeie a
Bisericii romanesti unite din Transilvania.
 Aceasta noua diploma asigura acele privilegii clerului ortodox asemeni clerului catolic: art.1 – acorda aceleasi
drepturi asemeni Bisericii catolice, art.2 – acorda preotilor scutire de toate servitutile feudale, art.3 – includerea in statul
catolic a preotilor, laicilor si taranilor; urmatoarele articole prevedeau instituirea unui teolog iezuit care sa il supravegheze pe
Atanasie; imparatul devine “patron suprem” asupra bisericii, oricum originalul diplomei s-a pierdut, drepturile nu au fost
acordate niciodata, abea in 1938 este gasit documentul intr-o biblioteca din Sibiu.
 La 24 martie 1701 Atanasie este rehirotonit (taina care nu se repeta), apoi este facut episcop chiar de Kollonich,
la 7 aprilie 1701 Atanasie semneaza o declaratie in care promite supunere fata de papa, accepta teologul iezuit, si intreruperea
legaturii cu domnul si mitropolitul T.R. Se va intoarce apoi ca “episcop unit” – in catedrala din Alba Iulia – 14/25 februarie
1701.
 Atanasie va face o incercare disperata de a scapa de uniatie, intruneste un sobor de protopopi in 1711, dar intervine
iezuitul Gabriel Hevenessi iar Atanasie nu poate misca. Atanasie moare in 1713 chinuit de remuscari.
 Lucruri importante de retinut: 1. Actul de unire valabile este cel semnat de Atanasie la Viena in 1701, 2.actul de
stat privind infiintarea noii biserici si episcopii unite din Transilvania este “a doua diploma leopoldina” din 19 martie
1701 restul sunt falsuri.

Biserica unita dupa Atanasie Anghel.


 La 10 ani dupa moartea lui Atanasie, dupa patru sinoade electorale in care protopopii eparhiei propuneau pe
secretarul lui Atanasie, Venceslaw Franz iar iezuitii pe Ioan Giurgiu Patachi (preot romano-catolic), abea la al patrulea este
ales Patachi in 1715, la sinod participand doar 1 protopop care aduce votul a inca trei preoti uniti si prin urmare este ales Patachi
care mai apoi este confirmat de catre regele Carol 6 tot in acelasi an. (pana atunci scaunul episcopal a fost condus de niste iezuiti
ca “directori”) In 1716 Curtea din Viena cere confirmarea lui Patachi ca episcop, iar papa abea acum afla de existenta unor
credinciosi uniti cu Roma in Transilvania. Dupa indelungi staruinte Congregatia “De Propaganda Fie” da un decret pt infiintarea
noii Episcopii unite dar “bula” papala vine abea dupa 5 ani si anume la 15 iulie 1721.
 Bula numita “Rationi congrui” – decreta infiintarea Episcopiei unite de Fagaras, caci Curtea de la Viena hotaraste
ca noul sediu al episcopiei unite sa fie la Fagarasi, resedinta din Alba Iulia fiind daramata. Astfel, Patachi se instaleaza in 6
august 1723 in biserica brancoveneasca Sf.Nicolae din Fagaras acesta murind la 1727.

Episcopul Inochentie Micu si urmasii lui.


 Dupa Patachi, va fi ales Inochentie Micu propus inca din 1728. Acesta acorda o foarte mare atentie problemelor
nationale si politice iar uniatia o priveste doar ca pe un instrument pus in slujba bisericii. El prezinta o serie de memorii in fata
Curtii imperiale sau a Dietei, in care prezinta starea poporului roman, inapoierea si situatia critica a tuturor claselor de oameni
si cere inlaturarea taxelor si dijmelor si recunoasterea acelor privilegii promise prin cele doua diplome leopoldine, totusi,
memoriile sale raman fara rezultat. Lupta si pe alte cai pentru prosperitatea bisericii sale astfel ca in 1737 muta resedinta
episcopiei unite de la Fagaras la Blaj unde pune piatra de temelie unei noi catedrale. Tot el trimite tineri sudenti la studii la
Roma si convoaca sinoade eparhiale in care dicuta soarta memoriilor lansate de el.
 Devenit incomod pentru Curtea imperiala, este chemat si el ca si Atanasie, la Viena in 1744 din dispozitia
imparatesei Maria Tereza. I se aduc 82 de acuze dupa care pleaca la Roma sperand sa primeasca ajutor de la papa, dar acest
lucru nu se intampla. Este silit sa ramana la Roma intr-un adevarat exil, timp de 24 de ani trecand la cele vesnice in septembrie
1768.
 In timp ce Inochentie se afla la Roma, papa numeste un “vicar apostolic” al episcopiei Blajului si anume pe Petru
Pavel Aron (1747), propus in 1751, numit in 1752 si instalat in 1754. Sub el se infiinteaza tipografia de la Blaj cu mesteri din
Ramnic; se vor tiparii carti cu continut pur ortodox; in 1754 se dechid primele 3 scoli (de obste; latineasca (viitorul liceu) si
scoala de teologie “seminarul”). Totusi Petru a fost un prigonitor al Bisericii si al ortodocsilor.
30
 Urmasii sai, Atanasie Rednic (1764-1772), Grigorie Maior (1772-1782) si Ioan Bob (1782-1830) vor avea
aceeasi atitudine. Sub primii doi se continua activitatea editoriala, (comferinta din 1773 de la Viena, a tuturor episcopilor uniti
din imperiu, hotarase ca bisericile lor sa rosteasca Crezul fara filioque si sa pastreze nealterata ortodoxia). Tot in 1773 odata cu
desfiintarea ordinului iezuit, episcopii Blajului scapa de acel “teolog” supraveghetor.

Lupta pentru apararea Ortodoxiei.

 Marea masa ortodoxa adica oamenii simpli (taranii) nu au cunoscut adevaratele intentii ale uniatiei, ramanand puri
ortodoxi caci preotul lor nu si-a schimbat cultul nici invatatura. Cei care au aflat de “schimbarea legii” sunt romanii din partile
Brasovului, Fagarasului si Hunedoarei, ei protestand de pe vremea lui Atanasie inca si multi dintre ei au trecut sub carmuirea
mitropolitilor Ungrovlahiei. Nobilul roman Gavriil din Tagu Mare + alti credinciosi inainteaza in fata guvernului Transilvaniei
un memoriu in care semnalau ca le-au fost rapite cele doua biserici rezultatul fiind arestarea acestora, iar lui Gavriil i s-a dat
drumul abea dupa 5 ani.
 Cel ce alerteaza poporul asupra urmarilor uniatiei, este ieromonahul vlah Visarion Sarai, care prin predicile sale
reuseste sa trezeasca constiinta oamenilor impotriva preotilor uniati, desigur, va fi inchis la Sibiu, Timisoara, Osiek, Raab si in
cele din urma la Kufstein unde va trece la cele vesnice. Masura impotriva acestor predici este luata de guvernatorul Transilvaniei
Ioan Haller care pe baza avizului imparatesei Maria Tereza lanseaza o “proclamatie” catre romani care le aducea la cunostiinta
ca acestia trebuiau sa se considere uniti cu Roma, ba mai mult, se evidentia faptul ca era spre binele lor, insiruind din nou acele
privilegii promise. Reactia poporului a fost impotriva unitilor, o alta masura s-a luat si anume, s-au desemnat 4 “aparatori ai
unirii” care, urmau sa duca la indeplinire o “instructie” in 15 puncte cu pedepse crunte asupra ortodocsilor ce impiedicau
uniatia.
 Prin 3 decrete date in 1746, Maria Tereza ordona arestarea preotilor hirotoniti in T.R si Moldova precum si a
preotilor uniti care reveneau la ortodoxie.
 Tot mai multi oameni se impotriceau uniatilor, astfel ca amintim pe taranul Oprea Miclaus care merge de 3 ori la
Viena prezentandu-si memoriile ( in 1748 cu Ioan Oancea, in 1749 cu 4 tarani si in 1752 cu preotul Moise Măcinic – in ultima
calatorie sunt primiti in audienta de catre Maria Tereza, apoi arestati si inchisi si mor in inchisoare la Kufstein).
 Cei care merg la Petersburg si cer ajutor tarinei Elisabeta pt apararea ortodoxiei sunt: Nicolae Pop fost vicar al lui
Inochentie, Nicodim si preotul Ioan din Aciliu.
 In 1755 preotul Cosma din Deal merge impreuna cu Constantin Petric in 42 de sate si face o ancheta a oamenilor
care sufereau din cauza uniatilor, ei inainteaza ancheta mitrop.Pavel Nenadovici de la Carloviţ pentru ca acesta sa o prezinte la
Curta de la Viena.
 Dupa Cosma, in 1756 preotul Ioan Vârvorea se afla in fruntea apararii ortodoxiei, va fi arestat si inchis. La 13
iulie 1759 Maria Tereza da un decret de toleranta romanilor ortodocsi, dar celor care erau uniti le spune sa ramana uniti iar
ortodocsilor sa nu faca nimic impotriva uniatiei, acest decret starneste si mai mult poporul roman impotriva unirii. Sofronie de la
Schitul Cioara va organiza numeroase adunari in care se discuta reintoarcerea la ortodoxie iar cel mai insemnat sinod/adunare
este cel de la Alba Iulia din 1761 14/18 februarie care a insemnat punctul culminant al rascoalei pornite de catre Sofronie,
ortodoxia biruia dupa sase decenii de cosmar.

Generalul Buccow, adevaratul creator al Bisericii unite.

 Imparateasa trimite pentru intarirea uniatiei pe generalul Nicolaus Adolf von Boccow + cavalerie si infanterie, si
mai trimite si un episcop pentru romanii ortodocsi transilvaneni. Sofronie pleaca in T.R considerandu-si misiunea indeplinida
unde va si muri.
 Buccow face si el niste anchete intre anii 1761-1762, vrea sa vada cati ortodocsi sunt si cati uniti sunt. Rezultatele
arata abuzurile unitilor si faptul ca acestia au luat bisericile ortodocsilor care aveau mare nevoie de ele. (ordotocsi: 128.635
familii, 1365 preoti si 1362 biserici; uniti: 25.223 familii, 2250 preoti si 515 biserici). Multe zone au fost declarate arbitrar unite
(ex: Bistrita-Nasaud).
 Motivul pentru care Biserica ortodoxa din Transilvania nu a mai avut manastiri si schituri pana in anul 1918 consta
in faptul ca Buccow le-a distrus pe toate, pe cele de lemn le-a ars, pe cele de piatra le-a daramat cu tunurile sale.
31
 Avem noi miscari pentru apararea ortodoxiei in anul 1763 cand se infiinteaza doua regimente de granita la Orlat
si Nasaud. Astfel ca la 10 mai 1763 in comuna Salva, cand granicerii urmau sa depuna juramant in fata episcopului Aron,
instigati de Tanase Todoran (credincios inaintat in varsta) acestia s-au rasculat. Batranul este omorat cu roata, ceilalti spanzurati
etc. (Prin grănicenizare devin unite satele din zona Nasaudului si cateva din Tara Fagarasului.)
 Si Atanasie Rednic alunga preotii si credinciosii ortodocsi din episcopia de la Blaj, iar Grigorie Maior insotit de 2
maghiari trece prin 60 de sate si le declara unite.
 Framantarile religioase inceteaza pentru moment in urma edictului de toleranta dat de Iosif II
29octombrie/8noiembrie 1781 – interzice asuprirea cetatenilor pe motive de credinta; permite oricarei confesiuni sa isi faca
biserica, scoala, si sa intretina preot si invatator daca confesiunea avea 100 de familii.
 La 16 ianuarie 1782 imparatul revine la acest edict printr-un “rescript” – si dispune celor care vor sa treaca inapoi
la ortodoxie, un proces de catehizare de 6 saptamani facut in invatatura catolica platind catehetului cate 1 zlot pe zi. Dar apoi la
20 august 1782, imparatul va semna “Patenta de unire” prin care zice ca fiecare biserica sa ramana cu credinciosii ei fara sa
mai faca prozelitism dar cu toate acestea prozelitismul a continuat.
 In 1950/1955 Sf.Sinod al Bisericii noastre trece in randul sfintiilor pe Cuviosii marturisitori Visarion si Sofronie
si pe mucenicul Oprea din Saliste; in 1992 sunt canonizati preotii marturisitori Moise Măcinic din Sibiel si Ioan din Gales toti
praznuiti pe 21 octombrie.

Biserica ortodoxa dupa 1761.


 In 1761 imparateasa Maria Tereza numeste episcop pt romanii din Transilvania pe Dionisie Novacovici, episcopul
sarb al Budei dar acesta avea calitatea de “administrator” si putea fi revocat oricand. Acestuia i se impun 19 conditii sau
restrictii avand principalul scop de a nu impiedica propagarea uniatismului. Face si el in 1766 o statistica iar dupa acest
eveniment i se va accepta demisia in 1 octombrie 1767 reintorcandu-se in Sântandrei unde va trece la cele vesnice.
 In 1770 imparateasa numeste episcop ortodox al Transilvaniei pe sarbul Sofronie Chirilovici caruia i se mai
adauga inca 2 restrictii fata de cele ce existau deja: 1.sa nu intretina legaturi cu preotii sai decat cu aprobare de la Guvern;
2.sa nu primeasca preoti hirotoniti in afara Transilvaniei. Dupa numirea acestuia ca episcod de Buda (1774-1783) si apoi de
Timisoara, urmeaza o perioada in care afacerile eparhiei vor fi conduse de Ioan Popovici din Hondol timp in care Grigorie
Maior converteste cu forta la greu numeroase parohii.
 Ghedeon Nichitici este al treilea episcop sarb iar sub el episcopia transilvaneana trece sub jurisdictia celei sarbe de
la Carloviţ in problemele spiritual-dogmatice (1783) iar apoi si administrative (1786) situatie in care ramane pana in 1864. Sub
Ghedeon se infiinteaza un curs pedagogic pentru pregatirea invatatorilor scolilor ortodoxe si un curs teologic – conduse de
Dimitrie Eustatievici.
 Ultimul episcop sarb este Gherasim Adamocivi (1789-1796) – sprijina revendicarile sociale si nationale ale
romanilor transilvaneni din 1791, cand se inainteaza la Viena cunoscutul Supplex Libellus Valachorum – prin care se reiau
vechile postulate ale lui Inchentie Micu unde pe primul loc era recunoasterea romanilo ca a patra natiune in Transilvania.
Gherasim Adamovici + Ioan Bob de la Blaj mai inainteaza curtii de la Viena mai multe memorii cu doleantele natiunii romane.
 Dupa ce Gherasim moare, eparhia e din condusa de Ioan Popovici din Hondol pana in 1805 fiind urmat de
protopopul Nicolae Huţovici din Hunedoara. (eparhia ortodoxa din Transilvania avea in 1805: 1478 de parohii, 1128 biserici,
1295 preoti si 128.279 familii.)
 In 1770 tipograful vienez Iosif Laurentiu Kurzbok primeste dreptul de a tipari carti de slujba pentru ortodocsii din
imperiul habsburgic – se urmarea impiedicarea importarii cartilor de slujba din T.R. Din 1795 astfel de carti incep sa fie tiparite
si la Buda printre aceste carti se numara si cele 12 Mineie. Din 1789 primeste dreptul la tiparire de carti pentru ortodocsii din
Transilvania si tipograful sas Petru Barth din Sibiu.

Viata bisericeasca in Banat.

 Leopold I acorda printr-o diploma data la 21 august 1690 sarbilori imigranti o serie de privilegii politice si
bisericesti astfel patriarhul sarb devine carmuitorul bisericesc al tuturor ortodocsilor din imperiul habsburgic.

32
 In 1716 urmeaza un nou exod sarbesc spre Arad, Timisoara si Vârşeţ iar in 1737 un altul sub conducerea
patriarhului Arsenie 4 Ioanovici Şacabent cand sarbii merg in partea districtelor banatene sudice: Panciova, Becicherec si
Biserica Alba. (Primul exod sarbesc alungandu-i pe acestia in diferite parti din Ungaria de azi).
 In 1716 Banatul iese de sub dominatie otomana si intra sub stapanire habsburgica – fapt confirmat de tratatul de
pace de la Pasaroviţ din 21 iulie 1718.
 Dintre ierarhii de la Timisoara mentionam: Gheorghe Popovici (1745-1757) – ridica o catedrala noua; Vichentie
Ioanovici Vidac (1759-1744); Moise Putnic (1744-1781); Sofronie Chirilovici (1781-1786); Petru Petrovici (1786-1800). La
Caransebes – Ioan Georgievici (1749-1769) ales apoi mitropolit la Carloviţ; Vichentie Popovici (1774-1785).
 Chiar daca ierarhii erau sarbi, majoritatea credinciosilor erau romani astfel – in 1740 – in ambele eparhii avem
183.00 de romani si numai 23.000 de sarbi.
 Se va inregistra si in Banat incercari de unire, dupa anul 1726 dar datorita stradaniilor episcopilor ortodocsi din
Timisoara si Caransebes-Vârşeţ uniatia nu are succes.

Episcopia Aradului.

 Isaia Diacovici al Timisoarei si Ienopolei va muta in 1706 la Arad scaunul episcopal de la Ienopole existent inca
din sec.16. Pana in anul 1828, carmuitorii acestei eparhii au fost sarbi avand jurisdictie asupra romanilor credinciosi din Bihor.
 Intre episcopii de aici mentionam: Isaia Antonovici (1731-1748) – care conduce eparhia Caransebesului in 1731;
Pavel Nenadovici (1748-1749); Sinesie Jivanocivi (1751-1768) – de numele lui se leaga biruinta ortodoxiei din Bihor, tot el
construieste o manastire in Arad Gai si ridica noua resedinta episcopala in Arad; Pahomie Cnejevici (1770-1783) – sub care
incepe prozelitismul prin crearea unui paraclis unit in Arad si a doua parohii unite; Pavel Avacumovici (1786-1815) – sub el
incepe o actiune de reprimare a miscarilor cu caracter romanesc din eparhie.

Viata bisericeasca in Bihor.

 In Bihor, actiunea de atragere a romanilor la uniatie era condusa de Episcopia romano-catolica maghiara din
Oradea. Scaunul episcopal din Bihor va fi refacut la Oradea in 1692. Stim ca exista un numar redus de credinciosi, biserici
parohii etc majoritatea trecusera la calvinism. Din acest motiv latinii isi indreapta atentia asupra ortodocsilor romani.
 Episcopul latin de la Oradea era si prefectul judetului si cel mai mare latifundiar, iar pe terenurile lui munceau
iobagii ortodocsi romani. In 1700 Leopold I decide ca romanii bihoreni fie ei uniti sau “schismatici” sa treaca sub obedienta
episcopului catolic din Oradea.
 Totusi in Bihor deja pastorea un episcop ortodox in primul deceniu al sec 18, si anume Petru Hristofor. In ciuda
piedicilor puse de episcopii-prefecti de la Oradea, episcopii de la Arad au reusit sa isi intinda jurisdictia si asupra credinciosilor
crestini din Bihor.
 Datorita neintelegerilor dintre episcopii de la Arad si cei catolici de la Oradea si in urma sezisariilor facute de cei de
la Arad, Curtea de la Viena trimite in Bihor trei comisii de ancheta ca sa stabileasca numarul ortodocsilor si al unitilor. In prima
(1727) se constata ca tot Bihorul era ortodox, in a doua (1737) se constata ca intreg Bihorul era unit iar in ultima (1754-1756) se
declara unite trei sate, iar la contestatia episcopiei catolice din Oradea intre (1757-1759) se mai face o ancheta unde se mai
declara unite alte 8 sate, in curand numarul lor se va ridica la 21.
 In 1748 este hirotonit un arhiereu unit ca vicar al episcopului catolic din Oradea, in 1777 imparateasa + papa decid
infiintarea Episcopiei romane unita la Oradea – subordonata Arhiepiscopiei romano-catolice maghiare din Esztergom.
 In anul 1792 se infiinteaza un Consistoriu ortodox roman la Oradea pus sub autoritatea episcopilor din Arad, acesta
functioneaza pana in 1920 cand se va infiinta Episcopia ortodoxa romana a Oradiei.

Viata bisericeasca in Maramures.


 Episcopii maramureseni care s-au opus uniatiei: Iosif Stoica (c.1690-c.1705), Iov Ţirca (1707-1709), Serafim
(1711-1714), Dosoftei Teodorovici (1718-c.1739) si Gavriil din Bârsana (1739) care vor suferi mult din cauza episcopilor
uniti din Muncaci.

33
 Carol 6 al Austriei trece Maramuresul sub jurisdictia episcopiei de Muncaci, in pofida incercarilor lui Ioan Patachi
si Inochentie care doreau subordonarea sub episcopia Blajului.
 Chiar daca in urma miscarii lui Sofronie de la Cioara multe parohii din Maramures revin la ortodoxie, episcopul
unit Manuil Olszavski din Muncaci in urma a numeroase arestari pune Maramuresul sub autoritatea sa.
 Sub episcopul Andrei Bacinski (1772-1809) rutean maghirizat, uniatia se intareste, acesta mutand sediul episcopiei
de la Muncaci la Ungvar – apoi Maria Tereza infiinteaza Vicariatul unit al Maramuresului cu sediul la Sighet.
 Parohiile din Maramures si Salaj raman sub jurisdictia Muncaciului pana in 1853 – cand se infiinteaza Episcopia
romana unita de la Gherla.

Mănăstirile şi viaţa monahală.

 Ctitorii ale domnilor fanarioti din T.R: 1.Vacaresti – ctitorita de Nicolae Mavrocordat (1716-1722); Sfantul
Pantelimon, cu spital – ctitorita de Grigorie Ghica (1748-1752) = ambele demolate in perioada comunista; Sfantul Spiridon
Nou – ctitorita de Scarlat Ghica (1765-1766) si fiul sau Alexandru (1766-1768).
 Arhimandritul grec Ioanichie, ridica in Bucuresti o manastire numita Stavropoleos (1724).
 Ctitorii ale marilor dregatori români: Serbanesti-Morunglavu (Valcea); Obedeanu din Craiova; schiturile
Comanca; biserica mica a man.Zamfira; Vistiernicul Constantin Samurcaş zideste man. Ciorogarla; 2 boieri si 1 calugar
zidesc biserica mare de la man. de calugarite Tiganesti.
 Episcopul Climent de la Ramnic reface din temelie catedrala episcopala si ctitoreste schiturile Pietrarii de Jos si
Patrunsa in Valcea;
 Ctitorii ale calugarilor transilvaneni: Suzana – de maica Suzana Arsis; Berislavesti in Arges zidita de egumenul
Nicodim; Cheia sau Telejean – zidita tot de calugari transilvaneni; Cernica – refacuta de staretul Gheorghe; Stânişoara – zidita
de calugarii Sava (sarb) si Teodosie;
 2 ctitorii ale unor egumeni: Pasarea (langa Bucuresti) – ridicata de staretul Timotei si refacuta dupa ce a fost
distrusa de cutremur (1838) de catre Calinic cel Sfant de la Cernica (1846-1847); Ghighiu – langa ploiesti – ridicata de
egumenul Arsenie (1814); Biserica schitului Lainici – ridicata de calugarita Calistrata ajutata de credinciosi (1812-1817);
 Ctitorii in Moldova: man. Precista (Focsani) – ctitorita de Nicolae Mavrocordat; Frumoasa – ctitorita de Grigorie
II Ghica; Sfantul Spiridon – ctitorita de Stefan Bosie intre 1752-1763 iar la 1 ianuarie 1757, Constantin Racovita da un
hrisov pentru infiintarea unui spital in incinta ei; tot Constantin Racovita ctitoreste man.cu hramul Proorocul Samuil in Focsani
avand si ea un spital; o manastire insemnata a Moldovei este Văratecul (jud.Neamt).

34