UNIVERSITATEA DE ȘTIINTE AGRONOMICE

ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII

DISCIPLINA BIOTEHNOLOGII DE REPRODUCŢIE

PORTOFOLIU

COORDONATOR:
ŞEF LUCRĂRI DOCTOR MARIUS HANGAN

STUDENT: CHEBAC A. MARIA

ANUL UNIVERSITAR 2017-2018 / SEM II

 Morfologia şi fiziologia aparatului reproducător

Aparatul reproducător sau genital se compune din organe esenţiale

(producătoare degameţi), căi genitale şi glande anexe.La animalele cu
dimorfism sexual (toate speciile de animale domestice) se distinge un aparat genital
femel şi unul mascul.
Aparatul genital femel

Sub aspect morfologic, la mamifere, organele esenţiale ale aparatului genital

femelsunt reprezentate de ovare, căile genitale de către oviducte, uter, vagin şi vestibul
vaginal, iar glandele anexe de către glanda mamară.
Organele esenţiale. Ovarele sunt două formaţiuni ovoide, situate în cavitatea
abdominală, în regiunea sublombară, suspendate prin câte o cută peritoneală, numită
mezovarium.

La taurine şi cabaline, ovarul prezintă o elasticitate relativă, suprafaţa netedă sau

eventual deformată de foliculii ovarieni maturi, în timp ce la suine şi ovine apare
boselat, cu aspect muriform.
Structura ovarului. La exterior se distinge o învelitoare subţire numită albuginee
ovariană, sub care se găseşte un epiteliu germinativ, delimitând ţesutul ovarian în a
cărei compoziţie intră foliculii germinativi, vase şi nervi.
Foliculii germinativi (ovarieni) se disting prin caracteristici morfo-funcţionale bine
determinate, putând fi sistematizaţi în trei categorii:
-foliculi primari;
-foliculi secundari;
-foliculi maturi

Foliculul primar conţine ca element de bază ovocitul ce a pare înconjurat de

un singurrând de celule foliculare satelite. Prin dezvoltare, aceşti foliculi vor da naştere
la foliculii secundari.
Foliculul secundar , pe cale de creştere, este format dintr-un ovocit înconjurat de mai
multe straturi de celule foliculare, între care, în timp, începe să apară lichidul folicular.

Foliculul matur sau foliculul De Graaf are aspectul unei vezicule chistice pline cu
lichid (de unde şi denumirea de ovisac), care proeminează în faza finală la suprafaţa
ovarului.
În structura acestui folicul se deosebesc:
-teaca externă, care este o aglomerare de ţesut conjunctiv al stromei ovariene;
- teaca internă, formată din celule poliedrice cu rol endocrin şi foarte vascularizată;
-granuloasa, formată din mai multe straturi de celule foliculare cu o proeminenţă spre
interiorul foliculului – cumulus – proliger – care conţine ovocitul;
-ovocitul , o celulă voluminoasă, sferică, înconjurată de o membrană vitelină, dezona
pellucidă (un înveliş transparent al ovulului) şi de coroana radiată (formată din câteva
structuri de celule cimentate între ele printr-un gel de acid hialuric);
-cavitatea foliculară, plină cu lichid folicular.

Cea mai importantă formaţiune din interiorul foliculului este ovocitul.

Foliculul matur (De Graaf) predomină pe suprafaţa ovarului, găsindu-se de obicei, câte
unul la monotocice şi mai mulţi la politocice. Ajuns la maturitate, foliculul ovarian se
sparge, într- o zonă numită stigmă, eliberând ovocitul (care va cădea în oviduct),
în cavitatea foliculară formându-se ulterior corpul galben. Ovocitul, prin două diviziuni
succesive, prin eliminareaglobulilor polari, va da naştere la ovula matură, aptă pentru
fecundare.
Funcţia ovarului. Ovarul îndeplineşte o funcţie exocrină (gametogenetică) şi
unaendocrină (secretorie). Funcţia gametogenetică constă în producerea celulelor
sexuale femele (ovulele), proces numit ovogeneză.
Funcţia endocrină constă în secreţia hormonilor sexuali femeli -foliculina,
progesteronul şi relaxina.

Căile genitale. La femele căile genitale apar sub forma unor conducte cu calibru
neregulat, stabilind comunicarea între cavitatea peritoneală şi exterior .
Oviductele. În număr de două, mai poartă denumirea de trompele lui Falllope. Fiecare
oviduct are aspectul unui tub, de grosimea unei mine de creion (la animalele mari),
prezentând o deschidere abdominală (ostium abdominale),
flancat de o prelungire în evantaicu aspect de pâlnie franjurată, reprezentând
pavilionul trompei.

Flexuos, oviductul (salpinxul) este legat de ovar şi de peretele abdominal printr -o

cută peritoneală numită mezosalpinx. Între mezosalpinx şi mexoul ovarian
se observă oînfundătură numită punga ovariană.
Oviductul se deschide în vârful cornului uterin corespunzător printr -un orificiu
redus(ostium uterinum).Rolul oviductelor este de a conduce ovulul fecundat de către
ovar spre uter.

Uterul. Reprezintă o porţiune dilatată a căilor genitale, prevăzută cu o

musculatură puternică în care se fixează zigotul şi se dezvoltă embrionul.
Prezintă o porţiune mijlocie sau corpul uterin, prelungită spre înainte cu
douăînfundături sau coarne uterine şi se termină, spre vagin, printr -o porţiune
îngroşată (cu omusculatură foarte dezvoltată) numit gât uterin.
La unele animale, (iapă, vacă), gâtul uterină proemină în fundul vaginei formând “botul
de lin” pe suprafaţa căreia mucoasa prezintă o serie de cute realizând, aşa
numita“floare involtă”. În centrul acesteia, se observă orificiul de comunicare între
uter şi vagin.
În structura uterului intră musculoasa foarte puternică, învelită la exterior de peritoneu
care formează un pliu lateral, pe fiecare parte, denumite ligamente largi. În interior,
uterul estecăptuşit de o mucoasă uterină care suferă modificări în funcţie de ciclul
sexual. Larumegătoare, pe suprafaţa mucoasei se observă nişte proeminenţe numite
carunculi, situaţi înşiruri ce se prelungesc şi în coarnele uterine.

Vaginul. Reprezintă porţiunea copulatoare a căilor genitale. În fundul vaginei

seobservă floarea involtă şi deschiderea utero-vaginală. În partea posterioară, vagina
ţine până la nivelul meatului urinar (deschiderea uretrei) unde la unele animale
mucoasa formează pe pereţii vaginei nişte cute reduse corespunzătoare himenului de
la femei.
Vestibulul vaginal corespunde porţiunii situate înapoia meatului urina, fiind o
calecomună a aparatului genital şi urinar.
La exterior, vestibulul vaginal se deschide printr-un orificiu sub formă de fantă,limitată
de două cute musculoase, denumită vulvă.Vulva. Prezintă două buze şi două comisuri
(ventrală şi dorsală). Comisura ventralăeste rotunjită la iapă şi ascuţită la restul
mamiferelor domestice, pe când comisura dorsală esteascuţită la iapă şi rotunjită la
celelalte mamifere. La nivelul comisurii inferioare, la toatespeciile, se observă o
formaţiune erectilă rudimentară numită clitoris.

Glandele anexe. Sunt considerate ca glande anexe la femele, glandele mamare,

deoarece funcţia şi evoluţia lor sunt dependente de funcţia şi evoluţia aparatului
genital.
Specifice mamiferelor, mamelele sunt glande cutanate, modificate, numărul lor fiind
diferit în funcţie de specie. Astfel, se întâlnesc două mamele situate în regiunea
ingvinală laoaie, capră şi iapă, patru mamele situate în regiunea ingvinală relativ unite,
formând ugerul la vacă şi 6-7 perechi la scroafă, situate pe două rânduri paralele,
sistematizate în
mamele pectorale, abdominale şi ingvinală. Fiecare mamelă prezintă un corp mamar
(în generalglobulos) şi un mamelon (sfârc) în vârful căreia se deschid canalele
papilare.

Aparatul genital mascul

La mascul, organele esenţiale ale aparatuluigenital sunt reprezentate de către
testicule. Căile genitale sunt reprezentate de epididim, canale
deferente, canal ejaculator şi canalul urogenital, iar glandele anexe de
veziculele seminale, prostată şi glandele bulbo -uretrale.
Organele esenţiale. Testiculele se găsesc aşezate la mamiferele domestice în
pungiletesticulare, care pot fi situate în regiunea ingvinală (taur, berbec, ţap, armăsar)
sau în regiunea perineală (vier).
eză).

Funcţia endocrină constă în secretarea hormonului androgen –testosteron.

Secreţiaacestui hormon se află sub directa influenţă a hormonilor anterohipofizari
(prolan A şi B).
Testosteronul influenţează dezvoltarea aparatului genital mascul, instinctul genezic şi
spermatogeneza.

Căile genitale. Sunt formate din mai multe canale de diferite calibre. Epididimul se
găseşte aşezat pe marginea posterioară a testiculului. El cuprinde laexterior o
învelitoare numită albuginee epididimară, iar în interior un lung şi fin canal cu multe
îndoituri, numit canal epididimar (în care are loc maturarea spermatozoizilor).Canalul
defe rent este o continuare aepididimului şi ţine de la coada epididimului până la nivelul
canalului ejaculator.
Canalul ejaculator este o redusă porţiune a căilor genitale rezultând din unirea
canalului deferent cu gâtul veziculei seminale. Deschiderea canalului ejaculator are loc
în uretră, la nivelul unei ridicături mucoase numită verummontanum. De la această
ridicătură,căile genitale sunt comune cu cele urinare reprezentând canalul uro-
genital.Canalul uro-genital prezintă o porţiune intrapelviană (în care se deschid
canalele glandelor anexe) şi o porţiune extra- pelvină care intră în constituţia penisului.

Penisul este organul copulator mascul şi este aşezat între cele două coapse,
dinregiunea ischiatică până la regiunea preingvinală. Are aspect de tijă suspendată
(este fixat laarcada ischiatică) şi protejată de o cută a pielii.
Penisul prezintă o porţiune fixă, formând la rumegătoare şi suine o îndoitură în formă
de S (s-ul penian) şi o porţiune liberă (fig.23) adăpostită într -o cută a pielii numită
furou.
În structura penisului intră: corpul cavernos, uretra şi ţesutul erectil urectral, muşchii
ischio-cavernoşi şi bulbo-cavernoşi.
Corpul cavernos este o formaţiune spongioasă având la exterior o albuginee
inextensibilă, care trimite în interior o serie
de pereţi despărţitori. Aceşti pereţi delimiteazănişte areole (cămăruţe) în care se
deschid vase sangvine. Datorită procesiunii sangvine,sângele care stagnează în
aceste cămăruţe face să intre sub presiune pereţii, imprimând astfel o duritate a
acestui organ în timpul erecţiei.

Glandele anexe. Se găsesc situate pe traiectul căilor genitale.

Veziculele seminale apar ca două dilataţii, cu aspect boselat la rumegătoare, situate
la nivelul gâtului vezicii urinare.
Prostata are aspect şi forme diferite. Astfel, la armăsar are aspect de castană, pe
cândla suine şi rumegătoare cuprinde două porţiuni, porţiunea cea mai mare
(profundă) fiindsituată în grosimea peretelui uretrei intrapelvine.
Glandele bulbo-.uretrale (Cowper) sunt aşezate înaintea arcadei
ischiatice pe podeauacavităţii pelvine, canalele lor deschizându-se în uretra
intrapelvină.

Rolul glandelor anexe este de a secreta lichidul sau plasma seminală care
stimuleazămobilitatea spermatozoizilor. De asemenea, secreţia glandelor bulbo-
uretrale, curăţă uretra, prealabil trecerii spermatozoizilor, iar secreţia prostatei (la vier)
are rolul ca prin coagulare săconcure la obsturarea temporară a lumenului cervical
după depunerea spermei.

Însămânţarea femelelor
Femelele aflate în călduri trebuiesc însămânţate în vederea fecundării. De
organizareaşi executarea ei depinde fecundaţia, şi ca urmare a acesteia, gestaţia.În
practică, însămânţarea femelelor se face în mod natural prin montă şi artificial prin
însămânţări artificiale.
Monta. Prin montă se înţelege actul fiziologic prin care masculul face
însămânţareafemelelor domestice. După modul în care se execută, monta poate fi:
liberă şi dirijată.

Însămânţările artificiale. Prin însămânţarea artificială se înţelege recoltarea

şiintroducerea spermei în organele genitale ale femelelor aflate în călduri, prin
diferite metode.
Comparativ cu monta însămânţările artificiale prezintă o serie de avantaje din punct
de vedere zoo-veterinar şi economic. Astfel, din punct de vedere zootehnic, aplicarea
însămânţărilor artificiale prezintă avantajul că se pot folosi cei mai valoroşi masculi, iar
numărul de descendenţi ce se pot obţine de la un reproducător mascul este infinit mai
mare decât în cazul montei.
Datorită faptului că sperma poate fi transportată la distanţe mari, masculii pot figrupaţi
în unităţi specializate, unde li se asigură condiţii optime de hrănire, îngrijire şi
întreţinere.

Din punct de vedere sanitar veterinar, însămânţările artificiale constituie unul din cele
mai eficiente mijloace de a evita transmiterea bolilor prin actul montei şi totodată de a
combate sterilitatea, întrucât pot fi folosite şi femele cu afecţiuni ale aparatului genital.

Din punct de vedere economic, avantajele însămânţărilor artificiale sunt foarte

mari.Eficienţa economică derivă din faptul că într -un ejaculat se găsesc miliarde de
spermatozoizi, iar pentru a asigura fecundarea ovulei este necesar un număr mult mai
mic (câteva zeci demilioane), aşa că se poate face o economie mare de reproducători
(10-15 ori mai puţin).
Tehnica însămânţărilor artificiale
Cuprinde o serie de etape: recoltarea spermei, verificarea, conserva
rea şi însămânţarea propriu-zisă la femelele în călduri.
Recoltarea spermei. Se poate face prin mai multe metode, dintre aceste metode
ceamai răspândită în practică fiind aceea a vaginei artificiale, fiind uşor de aplicat şi de
manipulat. Principiul vaginei artificiale constă în mimarea condiţiilor care se găsesc în
vagin,adică a excitanţilor necesari pentru ejaculare. În acest scop vagina artificială
(care este dediferite modele) este pregătită în prealabil, în aşa fel încât să fie create
cele trei condiţiiexistente în vaginul femelei şi anume: o temperatură şi o presiune
potrivită şi un mediualunecos, corespunzător apariţiei şi menţinerii reflexelor sexuale.

Vagina astfel pregătită este ţinută în mână de operator (tehnician) care, în momentul
în care masculul efectuează saltul pe femelă, introduce penisul acestuia în
deschiderea vagineiartificiale în care are loc ejacularea. Pentru recoltare se folosesc
femele aparţinând aceleiaşispecii sau chiar masculi, în cazul în care la reproducători
s-au format reflexele condiţionate.La unele specii, mai ales la suine, se folosesc
manechine în interiorul cărora se fixează vaginaartificială.

Verificarea spermei. Este necesară pentru a se aprecia cantitatea şi calitatea ei, ca şi

capacitatea de fecundare a unui reproducător. Această capacitate de fecundare
estedeterminată, în ultima analiză, de cantitatea şi calitatea spermei.

Pentru aprecierea calităţii spermei există o serie de metode de laborator, care

urmăresc determinarea caracterelor macroscopice ale sperm
ei (volum, culoare, densitate etc.) şi acaracterelor microscopice ale spermatozoizilor
(morfologia normală şi anormală, concentraţiaşi mobilitatea spermatozoizilor,
procentul de spermatozoizi vii şi morţi etc.).
Sperma este un lichid tulbure, albicios, cu miros specific, fiind compusă din spermat
ozoizi eliberaţi de testicule şi de lichidul seminal produs de glandele anexe.

Volumul şi densitatea (concentraţia în spermatozoizi) diferă de la o specie la alta.

La principalele specii de animale domestice, aceste valori sunt redate în tabelul de mai
jos.
Diluarea spermei cu diferite substanţe chimice sau biologice, permit prelungireaviabilităţii
spermatozoizilor şi menţin conservarea puterii lor fecundante. Pe de altă parte, prin diluarea
volumului unui ejaculat se pot însămânţa un număr mai mare de femele. Diluţia seface în
proporţie de 1:10, 1:20 (exemplu la vaci) însă poate fi şi mai mare; ca atare şi numărulde femele
ce pot fi însămânţate va creşte în aceeaşi proporţie. Este necesar însă, ca doza de spermă care
se însămânţează să aibă o concentraţie optimă de spermatozoizi. De regulă, secere ca o doză să
conţină aproximativ 20-30 milioane spermatozoizi viabili (la taurine). Maifrecvent, se foloseşte
ca diluant gălbenuşul de ou citratat (citratul de sodiu neutru).
Conservarea spermei se poate face sub formă lichidă (prin scăderea temperaturii între 0-50C,
putându-se păstra 3-4 zile), sub formă congelată (prin scăderea temperaturii până la 790C cu
ajutorul zăpezii carbonice) sau sub formă uscată, liofilizată (urcată la rece în vid),care asigură
o conservare indefinită.
Însămânţarea spermei în organele genitale ale femelei se face cu ajutorul unei aparaturi speciale,
respectând cele mai severe reguli de igienă.
Eficacitatea însămânţărilor artificiale este dovedită de practică. La noi în ţară se aplicăîn special
la bovine şi ovine, ajungându-se ca peste 80% din efectivul acestor specii să fieînsămânţat
artificial. În acest scop a fost organizată o vastă reţea de unităţi specializate (staţiuni şi puncte
de însămânţări artificiale), dotate cu utilaj modern, mijloace de transport şireproducători de
valoare, fiind încadrate cu tehnic de specialitate.
Organizarea însămânţării femelelor
În activitatea practică, trebuie să se urmărească, pe de oparte, realizarea unui procent ridicat de
fecunditate, iar pe de altă parte, desfăşurarea fătărilor în perioadele cât se potasigura condiţii
optime pentru creşterea tineretului.
În funcţie de modul în care se planifică fătările, va trebui să se facă şi însămânţareafemelelor.
Dacă se planifică fătări în tot cursul anului, reproducţia are un caracter permanent,lucru care
este recomandat a se aplica la taurine şi în fermele mari de porci. La celelaltespecii, reproducţia
are un caracter sezonier. În acest caz, însămânţarea femelelor se face într-un interval de timp
mai scurt pentru a obţine produşi cât mai apropiaţi ca vârstă (fătări pachet), lucru deosebit de
important în fermele de oi şi porci.
Indiferent de modul în care se va desfăşura reproducţia şi de metoda folosită,verificarea
reproducătorilor trebuie făcută periodic. Astfel, masculii de reproducţie trebuieverificaţi după
calitatea spermei cu 2 luni înainte de începerea campaniei de montă, prinrecoltări făcute la
interval de 6-8 zile. Femelele vor fi controlate înainte se însămânţare.
Pentru a mări procentul femelelor fecundate, ca şi prolificitatea se recomandă maimulte metode
de însămânţare: repetată, dublă şi dublă-repetată.
Însămânţarea repetată
Este indicată pentru fermele de prăsilă în care se urmăreşte originea produşilor. Înacest caz, la
10-12 ore după prima însămânţare, dacă femelele se află în călduri, vor fiînsămânţate încă odată
cu sperma de la acelaşi mascul.
Însămânţarea dublă(numită şi heterospermică)
Este indicată în fermele de producţie, deci acolo unde nu este nevoie să fie cunoscutăoriginea
produşilor, respectiv acolo unde nu se face o selecţie genotipică. În acest caz, după prima
însămânţare la interval de cel mult o oră, femela va fi însămânţată din nou cu sperma de
la alt mascul. Prezintă avantajul că prin această metodă se obţin produşi mai viguroşi
datorităelectivităţii fecundării.
Însămânţarea dublă-repetată
Indicată tot în fermele de producţie, constă în repetarea heterospermiei după 10-12 ore, dacă
femela mai este în călduri. Ca urmare a heterospermiei, creşte viabilitatea produşilor, iar prin
repetare se asigură o fecunditate şi o prolificitate mai mare.
Indiferent de metodă, reproducţia trebuie să fie asigurată numai cu masculi selecţionaţişi
aprobaţi pentru aceasta. Folosirea lor trebuie făcută după un plan de reproducţie laîntocmirea
căruia se repartizează fiecărui mascul un anumit număr de femele. Numărul de femele
repartizate pe un an unui mascul diferă de la o specie la alta şi în funcţie de vârsta
reproducătorilor masculi.

Fecundaţia
Prin fecundaţie se înţelege procesul fiziologic prin care cei doi gameţi(spermatozoidul şi ovula)
se unesc contopindu-se şi asimilându-se reciproc pentru a da naştereunei celule noi, numită
ou sau zigot.
Fecundaţia constituie faza cea mai importantă a reproducţiei, fază în care se formeazăo fiinţă
nouă şi se pun bazele eredităţii şi a vitalităţii produsului de concepţie.
După locul unde se produce, fecundaţia poate fi externă (la peşti) sau internă(mamifere, păsări),
la care acest proces are loc în căile genitale.
Procesul fecundaţiei este precedat şi condiţionat şi condiţionat de procesulînsămânţării (pe cale
naturală sau artificială).
Aceste două procese (însămânţarea şi fecundaţia) sunt separate între ele de un timp mai lung
sau mai scurt în funcţie de o serie de factori şi anume: migraţia spermatozoizilor înorganele
genitale femele, durata acesteia, supravieţuirea (viabilitatea) spermatozoizilor,numărul de
spermatozoizi care înaintează în tractusul genital femele, momentul ovulaţiei şidurata migraţiei
ovulului, viabilitatea ovulului.
Tehnica reproducţiei taurinelor.
Vacile sunt animale poliestrice prezentînd mai multe cicluri de călduri pe parcursulanului,
călduri care se repetă din 21 în 21 de zile dacă vaca nu a rămas gestantă. Călduriledurează 12-
36 ore şi se pot manifesta mai intens sau mai şters în funcţie de individualitatea animalului.
Depistarea căldurilor se face de obicei prin observarea modificărilorcomportamentale (vaca
devine neliniştită, sare pe alte vaci şi se lasă sărită, scade pofta demîncare în schimb setea este
mai intensă, la păşune se izolează de grup căutînd taurul) dar
şi pe seama unor semne organice (vulva se înroşeşte, se tumefiază, prezintă scurgeri de lichidf
ilant, ugerul se edemaţiază, scade producţia de lapte, etc.). Este cert că animalele care nu
facmişcare manifestă căldurile mai puţin intens, motiv pentru care este recomandată
folosireataurilor încercători. S-a constatat că ovulaţia are loc de obicei la 12- 16 ore de la
începutul manifestării căldurilor. Pe acest considerent, pentru a avea rezultate bune în ce
priveştefecunditatea, se recomandă ca vacile să fie montate sau însămînţate o dată în
momentulobservării căldurilor şI ulterior să se repete operaţia la 10-12 ore.
Termenul optim de însămînţare al vacilor
După fătare ciclul sexual se reia prin manifestarea căldurilor la 21-45 zile după carese repetă la
fiecare 21 zile. Nu se recomandă însămînţarea la primul ciclu deoarece în acest interval se
produce încă regresia uterului şi revenirea sa la dimensiunile normale.
Este de asemenea necesară refacerea mucoasei uterine pentru a găzdui o nouă gestaţie. În a
doua lună dupa fătarese însămînţează în mod obişnuit primiparele cu stare bună de întreţinere,
cu producţie mică de lapte sau adultele care au producţii medii de lapte şi stare bună
de întreţinere.
În cea de a treia şi a patra lună se însămînţează vacile recordiste, primiparele cu producţii mari
de lapte ca şivacile cu stare de întreţinere mai puţin bună dar cu producţii bune de lapte.
Însămînţarea vacilor se poate face fie prin montă dirijată fie prin însămînţareartificială, aceasta
din urmă fiind cea mai recomandată datorită avantajelor pe care le prezintă.Prin alegera
termenului de însămînţare după fătare, reproducţia în fermele de vaci se poate dirija astfel încît,
în funcţie de condiţiile locale, fătările să poată avea loc eşalonat sau grupat .
Microclimatul din adăposturi se caracterizează printr -o temperatură de 8-12oC, şi o umiditate
relativă de 60-75 %.
Hrana care se administrează trebuie să fie constituită din nutreţuri bogate în substanţe proteice
şi vitaminice, cele mai indicate fiind: fânul de graminee, de leguminoase, paiele deovăz, fânul
de borceag, grăunţe de ovăz şi de orz etc. In perioada de montă intensă, pe lângăfân de bună
calitate (2-4 kg/zi), concentrate şi săruri minerale, hrana trebuie completată cufuraje de origine
animală cu valoare biologică ridicată (ouă, lapte, făină de carne etc.).
Furajele concentrate (5-7 kg/zi), se administrează în trei tainuri după adăpare: dimineaţa şi seara
se dă ovăz de bună calitate, iar la prânz un amestec de uruială de orz, mazăre, ovăz,tărâţe de
grâu, bine amestecate şi înmuiate cu apă. In perioada de vară, când armăsarii sunt înrepaus, o
parte din fân este înlocuită cu masă verde (10-15 kg/zi), uşor pălită.
Zilnic, armăsarii vor fi supuşi unui program de mişcare de 2-3 ore. Mişcarea lor se execută
numai dirijat sub supravegherea atentă a personalului calificat. De asemenea, se vaacorda o
atenţie deosebită igienei corporale şi igienei copitelor.
Intreţinerea şi hrănirea iepelor de reproducţie.
Iepele sunt cazate în grajduri tip halăunde se ţin libere, nepotcovite şi sunt grupate pe
stări fiziologice: iepe mame cu mânji, iepegestante înţărcate, iepe sterpe. Adăposturile au o
înălţime de 3-3,5 m, o lăţime de 10 m şi olungime variabilă, în funcţie de capacitatea de cazare.
Pardoseala este din pământ bătut pestecare se aşterne zilnic un strat de paie, după ce a fost
curăţat precedentul. De-a lungul pereţilor laterali sunt amplasate jgheaburile pentru concentrate,
suculente şi bazinele de apă.
Pe timp de vară, se practică sistemul mixt de întreţinere, iepele fiind menţinute ziua pe păşune
sau la padoc şi noaptea sau pe timp nefavorabil în adăpost.
Deoarece în perioada de alăptare iepele sunt şi în primele 4-5 luni de gestaţie, acesteatrebuie
hrănite raţional. Furajele indicate în acest scop sunt: fânul de leguminoase, degraminee,
grăunţele de ovăz şi orz, mazăre, tărâţe, porumb, şroturi, iar vara se administreazănutreţuri
verzi.
Monta şi însămânţarea artificială
Maturitatea sexuală depinde de numeroşi factori (rasă, precocitate, individ, condiţii de
întreţinere şi hrănire) şi se instalează la vârsta de 15-18 luni.
Vârsta optimă de reproducţie este de 2,5-3 ani la rasele grele şi semigrele, de 3 ani la raselePur
sânge englez, Arab şi Trăpaş, de 3,5-4 ani la “jumătăţile de sânge” şi de 5-5,5 ani la rasele
naturale.
La iepele adulte, căldurile apar în medie la 8 zile după fătare. Dacă iepele nu au rămasgestante
căldurile reapar după 21 de zile.Durata ciclului sexual la iapă variază între 16 şi 28 de zile, fiind
în medie de 21 dezile. Estrusul durează timp de 4-5 zile, moment în care se realizează ovulaţia,
care are loc cu 24- 48 de ore înainte de sfârşitul căldurilor.
Iapa în călduri este neliniştită, nechează, are vulva tumefiată şi de culoare roşie aprins.
Momentul optim pentru montă sau însămânţare, este în prima zi de călduri la iepeleadulte şi în
a 2-a şi a 3-a zi la cele primipare. Monta se va repeta din 2 în 2 zile până ladispariţia căldurilor.
Insămânţarea artificială la cabaline a fost limitată drastic de consensul că unle produse de
concepţie apărut pe această cale să nu fie înscris în cartea crescătoriei. Totuşi, ea se practică,
dar într -o scară mult mai redusă. Cu sperma recoltată de la un armăsar adult se poate însămânţa
un număr de 250-300 de iepe.
Trebuie precizat că durata căldurilor reprezintă perioada în care femelele acceptă efectuarea
actului sexual, iar această perioadă include:
- stadiul de pregătire (ultima parte a proestrului), în care femelamanifestă interes pentru vier
dar nu-l acceptă;
- stadiul de montă (estrul), în care excitaţia sexuală este maximă, femela prezentând starea de
imobilitate pentru vier;-stadiul de postestru (perioada de trecere de la estru la metestru), în care
scroafa mai poate manifesta interes pentru vier, dar refuză monta.

Însămânţarea artificială a scroafelor.

Reprezintă o metodă superioară de reproducţie, datorită avantajelor de ordin zootehnic, sanitar-
veterinar, economic şi practic pe care la oferă.
Avantajele ofeerite de aplicarea însămânţărilor artificiale la suine, sunt:
-favorizarea procesului de ameliorare prin folosirea vierilor cu performanţe superioare;
-testarea vierilor după descendenţi într -o perioadă de timp scurtă;
-reducerea numărului de vieri necesari la reproducţie de circa 10 ori;
-se pot însămânţa scrofiţe cu spermă de la vierii bătrâni, dar care au performanţe şi valoare de
ameliorare mare;- posibilitatea transportului materialului seminal dintr-o zonă în alta;
- efectuarea controlului calitativ al materialului seminal;
-evitarea transmitarii bolilor, care de regulă se transmit prin montă (bruceloză,leptospiroză).
În ciuda avantajelor menţionate anterior, însămânţarea artificială prezintă anumite dezavantaje,
între care amintim:
- sperma de vier diluată nu se poate păstra în condiţii de fermă mai mult de 48 ore,după acest
interval spematozoizii pierzându-şi capacitatea fecundantă;
-fecunditatea şi prolificitatea sunt mai mici în comparaţie cu monta ;
-numărul dozelor obţinute dintr -un ejaculat de vier este mult mai mic decât la alte specii,
datorită densităţii reduse a spermatozoizilor (6-10 doze).
Alegerea momentului însămânţării se stabileşte după aceleaşi reguli ca şi la montă.
Materialul seminal se poate inocula cu ajutorul mai multor tipuri de instrumentar: seminetă
dematerial plastic; cateter spiralat de cuciuc; seringă de sticlă prevăzută cu cateter din
cauciuc;aparat pentru însămânţare fracţionată ş.a.
Însămânţarea trebuie să se realizeze în condiţii optime de igienă, sperma fiind depusăla nivelul
uterului. Dozele individuale considerate optime pentru însămânţare sunt de 100-150 ml spermă
diluată, în care să se găsească aproximativ 5 mild. spermatozoizi.
Insămânţarea artificială a ovinelor
Ciclul sexual la ovine are o durată medie de 17-21 zile, perioada de estru durând 24-36 ore.
Ovulaţia se produce la circa 28-30 ore de la apariţia căldurilor şi din această cauzăînsămânţarea
se recomandă să se facă la 10-12 ore de la declanşarea căldurilor. Dacă oaia nu arămas gestantă,
ciclul de călduri reapare după 21 zile.
Oile sunt animale cu o reproducţie sezonieră. În unităţile care asigură condiţii bune de
întreţinere şi hrănire, monta oilor va fi începută vara devreme, în timp ce în unităţile care
nudispun de condiţii pre bune, monta va începe mai târziu în lunile de toamnă. In ţara
noastră, perioadele de montă, în funcţie de cazurile menţionate mai sus pot fi: iulie-
august;septembrie-octombrie; noiembrie-decembrie. De regulă, se recomandă ca durata
sezonului demontă să fie cât mai scurtă (aproximativ o lună) pentru a se obţine miei cât mai
uniformi din punct de vedere al dezvoltării corporale.
Insămânţarea artificială s-a extins în ultimii ani în aproape toate fermele de creştere aovinelor.
Acest sistem de montă, prezintă o serie de avantaje printre care enumerăm:întreţinerea unui
număr mai redus de berbeci reproducători şi grăbirea procesului de
ameliorare, folosindu-se cei mai valoroşi masculi. Când nu se respectă anumite reguli
(oselecţie riguroasă, rotirea berbecilor la doi ani etc.), apar o serie de dezavantaje cum ar fi:
posibilitatea transmiterii unor caractere nedorite, limitarea bazei de selecţie şi apariţia unui pr
ocent de consangvinizare ridicat.
Insămânţarea artificială reprezintă, un procedeu economic raţional şi igienic dacă esteexecutată
în condiţii corespunzătoare. Cu un ejaculat (1-1,5 ml), se pot însămânţa cu spermă brută 5-6 oi
şi cu spermă diluată 15-20 de oi. Sperma se aplică direct în cervix, fiecare dozăde însămânţare
conţinând 0,2 ml.