Religie, Istorie și Mit

Cuprins
0. Prefață / Clarificare / Declarație
1. Creștinism
1.1. Nașterea creștinismului
1.2. Dogma religioasă, idei și simbolistică preluate din credințele precreștine
1.3. Alcătuirea Bibliei.
1.4. Istorie vs Mesaj codificat
1.5. Contradicții sau neconformități prezentate în cărțile sacre în raport cu corpul dogmatic al
credinței și învățăturile transmise de Isus Cristos
1.6. Considerațiuni asupra Bibliei
1.7. Evoluția lumii creștine raportată la mesajul creștinismului/bisericii creștine
2. Iudaism
2.1. Biblia ebraică
*Tora (legea – învățătura) – cele 5 cărți atribuite lui Moise
*Profețiile – perioada de așezare a celor 12 triburi israeliene în Canaan, adică perioada până
la exil
*Celelalte scrieri – scrieri referitoare la întoarcerea din exil
3. Islamism
3.1. Coranul
3.2. Diferențe între dogmele islamice și creștine rezultate din cărțile sfinte ce reprezintă cele două
religii
4. Egipt
4.1. Cărțile sacre ale Egiptului
5. Hinduism
5.1. Vedele
6. Teoria cosmogonică a Chinei – Corpul dogmatic
7. Credințele Nordice
8. Religii primordiale (Mesopotamia, ...)
*Considerațiuni asupra Religiilor în general și a Creștinismului în special
*Elemente comune ale marilor religii
*Tipul de informație transmis: cât de evoluat este mesajul față de nivelul civilizației în timpul căreia
a fost scris textul / Istoria cunoștințelor / Istoria cunoașterii
*Impactul fiecărei religii asupra civilizațiilor care le-au adoptat, nivelul de întindere, aderenți, status
actual, Norme și principii de viață transmise vs cultura și comportamentul real al civilizației care a
adoptat religia (practicarea mesajului (viața civică și politică) și practicarea religiei – vezi istoria
vieții private), și atitudinea instituției care gestionează credința respectivă.
*Evoluția geopolitică a lumii și influența sa asupra religiilor – vezi hărți
*Evoluția omenirii raportată la mesajul marilor religii
0. Prefață
Oricare ar fi mesajul, dovezile prezentate, sau eșafodajul mesajului din acest material, care încearcă
să urmărească rațiunea, trebuie avut în vedere că este vorba de Divinitate, adică dincolo de rațional,
raționalul raportat la nivelul nostru de cunoaștere, evident. Prin urmare am plecat de la premisa
acceptării existenței lui Dumnezeu (nu ca personaj biblic ci mai degrabă ca forță creatoare, motor al
evoluției vieții pe o planetă) și nu a negării Divinității. Sunt evenimente în istorie, care nu trebuiau
să aibe loc în mod rațional, din punct de vedere al contextului politic, economic, social și religios,
cel puțin statistic vorbind aveau o probabilitate foarte mică de apariție și totuși acele evenimente au
avut loc cu aportul direct, uneori sub rațiuni care nouă ne scapă, al unor lideri politici, spirituali,
religioși, toate la un loc, având ca rezultat momentul prezent. De asemenea evoluția vieții, din punct
de vedere strict științific nu pare a fi un proces haotic ci mai degrabă ghidat, dacă luăm în vedere
structura extrem de complexă a codului ADN al organismelor, sau natura conștiinței.
Mesaje (ca și corp de informații complex cum ar fi coduri de etică și morală care au stat la baza
corpurilor dogmatice a religiilor și care au contribuit la menținerea în echilibru a societăților) din
partea Divinității au existat atât la începutul istoriei cât și pe parcursul acesteia. Ele continuă să fie
transmise și în prezent, recepția, analiza, stocarea și compatibilizarea vieții cu aceste tipuri de
mesaje fiind problema nu existența lor.

1. Creștinismul
They must find it difficult...
Those who have taken the authority as the truth,
Rather than truth as the autority
G. Massey - Egyptologist

Până când nu suntem pregătiți să înțelegem și să acceptăm adevărul, ....

1.1. Nașterea creștinismului

1.2. Dogma religioasă, idei și simbolistică preluate din credințele precreștine

1.3. Alcătuirea Bibliei.

Vechiul Testament conține 39 de cărți canonice, recunoscute de către tradiția iudaică, pe de-o parte,
și de Biserica Ortodoxă, pe de alta. Acestora li se adaugă alte 14 cărți, pe care ambele tradiții le
consideră doar „bune de citit“, adică ziditoare de suflet, conținutul lor nefiind obligatoriu pentru
actul de credință în sine.
Noul Testament cuprinde 27 de cărți canonice, recunoscute încă din secolul IV (Sinodul local din
Laodiceea, anul 360) și secolul VIII (Sinodul al VII-lea Ecumenic, anul 787) și rămase astfel în
conștiința și practica Bisericilor Ortodoxe.
În totalitate, Sfânta Scriptură cuprinde 80 de cărți dintre care 66 sunt considerate de Biserica
Ortodoxă ca fiind canonice, adică inspirate de Duhul Sfânt.
IPS Bartolomeu Anania face o descriere a ceea ce reprezintă Biblia:
"Biblia e Cartea care cuprinde cărțile. Biblia, așadar, e Biblioteca; Biblioteca prin excelență,
singură și singulară în dumnezeiasca ei omenitate. Orice bibliotecă din lume poate avea cuvinte
despre Dumnezeu; Biblia e însăși rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni și prin oameni.
Inspirată de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenită cărți."
1.4. Istorie vs Mesaj codificat
1.5. Contradicții sau neconformități prezentate în cărțile sacre în raport cu corpul dogmatic al
credinței și învățăturile transmise de Isus Cristos
1.6. Considerațiuni asupra Bibliei
1.7. Evoluția lumii creștine raportată la mesajul creștinismului/bisericii creștine
2.1. Structură și origini
Pentru că nu există autori cerți ai textelor biblice, în special pentru Vechiul Testament, putem lua în
considerare următoarele presupuneri:
Vechiul Testament
A. Creștinii și iudeii practicanți, afirmă că primele cinci cărți (Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și
Deuteronomul) sunt scrise de Moise pe muntele Sinai prin intermediul revelațiilor venite de la
Dumnezeu. Împotriva acestor afirmații se află o serie de argument cum ar fi:
- stilurile diferite ale celor cinci cărți
- ultima carte (Deuteronomul), descrie detaliat timpul și împrejurările în care a murit Moise
- cele cinci cărți, cuprind capitole care reiau evenimente anterioare și le descriu diferit (ex: cartea
neamurilor lui Adam-cap.5 vs Cain și Abel cap.4) necesită exemple mai detaliate
B. Conținutul Vechiului Testament este scris de mai multe persoane în perioade diferite de timp, în
aceleași condiții ale revelațiilor de origine divină. Necesită exemple și explicații
Oricare dintre cele două variante iau în considerare comunicarea directă cu Divinitatea. Însă această
presupunere, suferă de inadvertențe care o fac imposibilă de luat în calcul. Dar mai presus de toate,
conține câteva contradicții majore, care ruinează tot eșafodajul pe care este construit Vechiul
Testament. Textele respective fie distorsionează fundamental dogma, teoria cosmogonică revelată,
principiile creștine, fie contrazic realitatea istorică a unor perioade cunoscute din istorie:
Unicitatea și primordialitatea oamenilor civilizației actuale, creați de Dumnezeu
- Geneza 5:16 / 5:17 – Cain primul fiu al lui Adam, este gonit de către Dumnezeu pentru că își
omoară fratele Abel și pleacă, stabilindu-se în țara Nod, la răsărit de Eden. Problema este că la acel
moment încă nu erau alți oameni și ca atare nu puteau exista încă țări. Mai mult decât atât, el
găsește o femeie și împreună vor avea un copil (Enoh). Lucrurile se complică deoarece Cain nu se
oprește aici, ci începe să ”zidească o cetate”. Am putea trece cu vederea acest fapt, prinși de firul
poveștii, dar din punct de vedere politic, economic, social, logistic dar mai ales religios, este un
nonsens. Cetatea presupune cetățeni, lideri, o viață economică, socială, dar mai ales religioasă
complexă. De asemenea construcția unei cetăți presupune echipamente și cunoștințe de construcție
și militare elaborate, altfel rezultatul lucrării se poate numi cel mult bordei. Însă o viață religioasă a
unor oameni care se presupune că nu puteau exista, adică premergătoare Facerii este de-a dreptul
periculoasă pentru structura Bibliei. O variantă care unii doresc să lămurească cumva lucrurile este
că Adam a avut mai mulți copii, iar Cain s-a căsătorit și a avut urmași cu propria soră și atunci
vorbim de incest, lucru neacceptat de dogma creștină și în general neacceptat de nici o religie.
- Geneza 3:24 – Astfel a izgonit El pe Adam; și la răsăritul grădinii Edenului a pus niște heruvimi,
care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul ce duce la pomul vieții.
- Geneza 6:1 – Când au început oamenii să se înmulțească pe fața pământului și li s-au născut fii și
fice, (6:2) fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; și din toate și-au luat de
neveste pe acelea pe care și le-au ales.
Versete de mai sus, intră în contradicție cu versetele din Geneză 1:2 – Pământul era pustiu și gol;
peste fața adâncului de ape era întuneric și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor.
Aici din contră, avem imaginea unui Dumnezeu singur, neînsoțit de familie (fiii Săi), sau alte
ajutoare (arhangheli, heruvimi, serafimi).
Prin urmare prima contradicție este legată de însăși teoria cosmogonică creștină. Adică Dumnezeu
Și-a început lucrarea universală cu noi, sau suntem noi suntem un nou început? Care ar fi mesajul,
sau cum se poate interpreta textul în ansamblul său?
O interpretare posibilă este că la un moment dat a existat un nou început, dar în acel moment
existau încă rămășițe ale unei mai vechi civilizații. De altfel varianta primordialității și unicității nu
poate justifica nicicum multitudinea de rase într-un interval de timp atât de scurt, pentru ca Vechiul
Testament acoperă o perioadă relativ scurtă de timp după cum se va dovedi mai departe. Într-o
oarecare măsură, putem identifica, atât începuturile civilizației noastre, cât și evenimentele descrise
în Biblie.
Geneza 4:16 ”Apoi Cain a ieșit din fața Domnului și a locuit în țara Nod, la răsărit de Eden”.
Geneza 4:17 ”Cain s-a împreunat cu nevasta sa; ea a rămas însărcinată și a născut pe Enoh. El a
început apoi să zidească o cetate și a pus acestei cetăți numele fiului său Enoh.
Geneza 5:22 ”Țila de partea ei, a născut și ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă și
de fier...”
Geneza 10:8 ”Cuș a născut și pe Nimrod. El este acela care a început să fie puternic pe pământ
Geneza 10:10-10:12 ”El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad și Calne în țara Șinear. Din
țara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah și Resen între Ninive și Calah;
aceasta este cetatea cea mare”
Apar mai sus ca și coordonate istorice identificabile în timp cu o marje acceptabilă pentru textul
prezent următoarele repere:
”făuritorul tuturor uneltelor de aramă și de fier”
Cuvântul ”cetate”
Cetatea Ninive
Babel
Asiria
a se vedea verifica toate reperele de mai sus
Logica după care am procedat la datarea evenimentelor este următoarea:
În primul rând vorbim de perioada orașelor stat din bazinul mediteraneean.
...
Unul din fiii lui Ham, este Cuș, tatăl lui Nimrod care este întemeietorul cetății Ninive, devenită
ulterior capitala imperiului asirian. Prima atestare a cetății datează din 6000 î.Hr. (Nineveh-
Wikipedia). Considerând anul 0 anul creării lui Adam, atunci Ham, fiul lui Noe și descendent pe
linie directă din Adam și Eva (a noua generație), se naște în jurul anului 1500 conform datelor de
naștere și datele morților tuturor înaintașilor lui Nimrod conform Vechiului Testament. Deci Nimrod
a trăit undeva între anii 1500 și 1600 luând în considerare arborele genealogic și linia temporală a
fiilor lui Adam și urmașilor acestora. Rezultă că anul 0 ar fi în jurul anilor 7000 î.Hr. Dacă punem o
marje de eroare de câteva mii de ani datorită lipsei informațiilor exacte legate de construcția cetății
Ninive, obținem datarea originii Facerii la aproximativ 7.000-11.000 de ani. Această cifră este
relevantă în condițiile unor afirmații recente referitoare la o extincție umană datată ca având loc
acum 9.000-12.000 de ani (vezi Civilizația Uitată).
După cum știm epoca bronzului a început undeva la mijlocul mileniului IV î.Hr. (cultura Maikop în
Rusia de sud) și s-a extins ulterior spre Egipt.

Luând în considerare și cetatea construită de către Cain, rezultă că faptele descrise sunt relativ
recente, vorbim mai degrabă de perioada orașelor stat.
Pe de altă parte, unul din fiii lui Ham, este Cuș, tatăl lui Nimrod care este întemeietorul cetății
Ninive, devenită ulterior capitala imperiului asirian. Prima atestare a cetății datează din 6000 î.Hr.
(Nineveh-Wikipedia). Considerând anul 0 anul creării lui Adam, atunci Ham, fiul lui Noe și
descendent pe linie directă din Adam și Eva, se naște în jurul anului 1500 conform Vechiului
Testament. Deci Nimrod a trăit undeva între anii 1500 și 1600 luând în considerare arborele
genealogic și linia temporală a fiilor lui Adam. Rezultă că anul 0 ar fi în jurul anilor 7000 î.Hr.
Această cifră este relevantă în condițiile unor afirmații recente referitoare la o extincție umană
datată ca având loc acum 9.000-12.000 de ani (vezi Civilizația Uitată).

Excepții de la respectarea poruncilor

- O a doua contradicție majoră se află în Deuteronom și constă în negarea unora dintre cele zece
porunci, baza religiei creștine de către Dumnezeu însuși, dacă presupunem că El este transmițătorul
textului Biblic în întregimea lui.
În capitolul șase este dedicat un întreg subcapitol, ”Ținerea poruncilor Domnului”, pentru a sublinia
importanța poruncilor. Neîndeplinirea lor strictă va atrage după sine pedeapsa capitală pentru
oricine le va încălca. În ciuda textelor respective, în capitolele următoare, Dumnezeu îndeamnă în
mod direct la nerespectarea unora dintre legi:
Deuteronom 6:17 ”Să nu ucizi”.
Deuteronom 6:19 ”Să nu furi”.
Deuteronom 6:21 ”Să nu poftești nevasta aproapelui tău; să nu poftești casa aproapelui tău; nici
ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici un alt lucru care este al
aproapelui tău.”
Deuteronom 7:1, 7:2 – Când Domnul Dumnezeu te va duce în țara în care vei intra și o vei lua în
stăpânire și va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe hetiți, pe ghirgasiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe
fereziți, și pe iebusiști, șapte neamuri mai mari la număr și mai puternice decât tine; când Domnul
Dumnezeul tău ți le va da în mâini și le vei bate, să le nimicești cu desăvârșire, să nu închei
legământ cu ele și să nu ai milă de ele.
Cine își închipuie că în antichitate puteai cuceri o țară fără a vorbi de crimă în masă se înșeală
amarnic. În astfel de expediții sunt menționate aproape în toate situațiile violul, jaful, crima, tortura
și chiar canibalismul – vezi asediul asupra Antiohiei (necesită citare). Numai că aici este vorba
specific de exterminare în masă a unor întregi popoare... Să spunem de dragul dorinței de justificare
că era vorba de păgâni, dușmani, străini va să zică de neamul lui Israel. Numai că lucrurile nu stau
așa:
Deuteronom 13:6-9. Trecerea la altă religie a celor din familie trebuie pedepsită cu moartea.
Deuteronom 22:18-21 Copiii neascultători trebuiesc omorâți chiar de părinții lor împreună cu toți
cei din comunitate prin lapidare.
Deuteronom 22:13-20 Dacă un bărbat acuză o femeie de adulter și se dovedește că nu este adevărat,
bărbatul primește amendă, dar dacă este adevărat, femeia este omorâtă de asemenea prin lapidare.
Oricare ar fi interpretarea dată cuvântului ”aproape”, din Deuteronom 6:21, rudă, cetățean al
aceleiași cetăți, membru al aceluiași popor, sau ființă umană în general creată de Dumnezeu,dar
străină de neamul lui Israel, găsim în Vechiul Testament porunci ale lui Dumnezeu către persoane
din neamul lui Adam cu referire directă la jaf, viol, crimă, împotriva unor membrii ai propriei
familii, cetățeni ai aceleiași cetăți, sau oameni aparținând altor popoare. Perioada 1099-1400 a fost
marcată de fenomenul Cruciadelor și multe din evenimentele de atunci au avut justificare tocmai
aceste texte.
Instigarea la crimă este prezentă și în Geneză:
Geneza 4:15 – Domnul i-a zis: ”Nicidecum; ci dacă va omorâ cineva pe Cain , Cain să fie răzbunat
de 7 ori.”
nu trebuie să uităm că în momente cruciale ale istoriei, instituția bisericii a apelat chiar la unele
dintre aceste pasaje pentru a susține, sclavia sau crima. (exemple)
Contradicții cu privire la istoria cunoscută
-Geneza 11:1 – Tot Pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. Titlul capitolului este turnul
Babel și este descris ulterior construirii cetății Ninive fapt care ne permite să identificăm cu
aproximație în timp evenimentele. Identificarea în timp este periculoasă pentru cei ce susțin
traducerea literară a Bibliei și inspirația divină a întregului text deoarece contradicțiile cu faptele
istorice sunt evidente: În perioada Babilonului și a cetății Ninive avem deja atestate mai multe limbi
și mai multe popoare chiar în zona geografică descrisă de Biblie.
Problema sclaviei
Este foarte puțin probabil ca o revelație de acest fel să conțină asemenea contradicții.
Rezultă de aici cel puțin alte două variante posibile pentru originea și mesajul textelor ce alcătuiesc
Vechiul Testament:
C. Oamenii care au avut într-adevăr revelații, au transmis mesajul pe cale orală, dar pe parcurs, cei
care au rescris textele, au alterat mesajul revelat, pentru a acorda avantaje sau superioritate unui
popor, clasă politică, socială, unei instituții, sau unor anumite persoane, importante la data
respectivă.
D. Textele preiau unul sau mai multe mesaje mai vechi, care constituie corpul unei alte dogme,
mesaje care conțin informații extrem de importante în existența, evoluția și credința unei civilizații.
Oricare ar fi adevărul, Vechiul Testament stă la baza monoteismului și a dus în prezent la stadiul în
care umanitatea, în ciuda aparențelor este bazată pe principii morale solide, solidaritatea,
compasiunea, dragostea, iertarea, fiind pentru mulți oameni caracteristici importante, care sunt
motorul deciziilor pe care le luăm toată viața.

Cele două femei au avut copii, cărora Biblia le atribuie fapte care ne pot face să identificăm
perioadele de timp descrise în Geneză: Țila, de partea ei a născut și ea pe Tubal-Cain, făuritorul
tuturor uneltelor de aramă și de fier. După cum știm epoca bronzului a început undeva la mijlocul
mileniului IV î.Hr. (cultura Maikop în Rusia de sud) și s-a extins ulterior spre Egipt. Luând în
considerare și cetatea construită de către Cain, rezultă că faptele descrise sunt relativ recente,
vorbim mai degrabă de perioada orașelor stat.
Pe de altă parte, unul din fiii lui Ham, este Cuș, tatăl lui Nimrod care este întemeietorul cetății
Ninive, devenită ulterior capitala imperiului asirian. Prima atestare a cetății datează din 6000 î.Hr.
(Nineveh-Wikipedia). Considerând anul 0 anul creării lui Adam, atunci Ham, fiul lui Noe și
descendent pe linie directă din Adam și Eva, se naște în jurul anului 1500 conform Vechiului
Testament. Deci Nimrod a trăit undeva între anii 1500 și 1600 luând în considerare arborele
genealogic și linia temporală a fiilor lui Adam. Rezultă că anul 0 ar fi în jurul anilor 7000 î.Hr.
Această cifră este relevantă în condițiile unor afirmații recente referitoare la o extincție umană
datată ca având loc acum 9.000-12.000 de ani (vezi Civilizația Uitată).

Luând în considerare aceste argumente suntem forțați să renunțăm la presupunerea că cei care au
scris efectiv textele au fost inspirați divin. Dar nu este în mod necesar ca mesajul textelor să nu aibe
un suport divin sau cel puțin o informație cu totul și cu totul deosebită, referitoare la origini și
Divinitate. Problema este că mesajul inițial, dacă el există, a fost distorsionat cu adăugirile de pe
parcurs a diferiților indivizi care au scris textele ce compun Vechiul Testament. În mod evident
textele au suferit modificări pentru a avantaja o națiune anume. Dar este posibil ca textele să
aparțină unor alte popoare care aveau alte credințe, sau chiar unor alte civilizații premergătoare celei
actuale. Este posibil prin urmare să putem identifica mesajul original, dacă vom căuta originile
textelor, cel mai probabil în dogme și credințe mai vechi care au elemente comune cu Scriptura.

Biblia, în forma pe care o avem astăzi, este o adunare de cărţi din Vechiul şi Noul Testament, având
autori diferiţi şi fiind scrise chiar şi la câteva sute de ani distanţă una de alta.
Vechiul Testament conţine 39 de cărţi canonice, recunoscute de către tradiţia iudaică, pe de-o parte,
şi de Biserica Ortodoxă, pe de alta. Acestora li se adaugă alte 14 cărţi, pe care ambele tradiţii le
consideră doar „bune de citit“, adică ziditoare de suflet, conţinutul lor nefiind obligatoriu pentru
actul de credinţă în sine.
Noul Testament cuprinde 27 de cărţi canonice, recunoscute încă din secolul IV (Sinodul local din
Laodiceea, anul 360) şi secolul VIII (Sinodul al VII-lea Ecumenic, anul 787) şi rămase astfel în
conştiinţa şi practica Bisericilor Ortodoxe.
În totalitate, Sfânta Scriptură cuprinde 80 de cărţi dintre care 66 sunt considerate de Biserica
Ortodoxă ca fiind canonice, adică inspirate de Duhul Sfânt.
IPS Bartolomeu Anania face o descriere magistrală a ceea ce reprezintă Biblia:
"Biblia e Cartea care cuprinde cărţile. Biblia, aşadar, e Biblioteca; Biblioteca prin excelenţă,
singură şi singulară în dumnezeiasca ei omenitate. Orice bibliotecă din lume poate avea cuvinte
despre Dumnezeu; Biblia e însăşi rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni şi prin oameni.
Inspirată de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenită cărţi."

Civilizațiile din antichitate:

Civilizație Perioada Civilizație Perioada

Civ. Mesopotamiei Nubia

Egipt Imp. Roman

Civ. Minoiană Imp. R. de Apus

Hatti Imp. Bizantin

Asiria Selgiucizii

Babilon Parții
Civ. Kush Aztecii

Persia Sumer

Grecia

Macedonia
Etape:
3.100 î.Hr. - 30 î.Hr.

EGIPT

Cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administrație, o fiscalitate, o
justiție și o armată comparabile cu cele ce-au luat naștere mai apoi în țările de pe toate continentele,
înainte și după era noastră.
Nomazii vânători-culegători s-au mutat în valea Nilului până la sfârșitul Pleistocenului Mijlociu în
urmă cu 120 de mii de ani. Până la sfârșitul paleoliticului , climatul arid din Africa de Nord a
devenit tot mai cald și uscat, forțând populația din zonă să se concentreze de-a lungul regiunii.
Istoria propriu-zisă începe prin unirea sub conducerea unui singur rege, a celor două regate mai
vechi, a celui din Deltă (Egiptul de Jos) și a celui din Valea Nilului (Egiptul de Sus). Apariția
statului egiptean - primul stat din lume - trebuie considerată ca impusă de necesitatea imperioasă a
coordonării pe întreg spatiul Văii Nilului, a sistemului de irigații și îndiguiri care aveau să
domolească furia inundațiilor anuale ale fluviului și să le facă folositoare agriculturii. Popoarele
primitive, care locuiau în regiunile aflate de o parte și de alta a Văii Nilului, în deșerturile arabice și
libice dar și cele ce erau în Nubia, putea invada și jefui ținuturile bogate ale Egiptului.
Acești factori au impus în mod stringent constituirea statului egiptean (mai întâi două state, apoi
unul singur). Amândouă regatele au avut de fapt o autonomie în tot timpul domniei faraonilor - prin
particularitățile, păstrate cu grijă, ale regimului lor și prin administrațiile separate. Legătura dintre
aceste două regate autonome a fost totdeauna faraonul, care era și rege al sudului și al nordului. De
altfel la moartea lor, faraonii din imperiul vechi aveau două morminte dintre care unul nu conținea
mumia defunctului rege,deci era cenotaf - dar exista un mormânt pentru Egiptul de Sud și unul
pentru Egiptul de Nord pentru același faraon. De câte ori se produceau răscoale, răzmerițe sau
invazii străine, Egiptul avea tendința foarte netă să se despartă iarăși în cele două regate care
renășteau fiecare sub alt faraon.
Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Hr., fiind stăpânit de numeroase
dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes și Ramses, prin dominația asupra
Africii și Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie nativă, a căzut sub dominația persanilor,
în 595 î.Hr. și cucerit apoi de Alexandru cel Mare în 320 î.Hr.
Arabii au cucerit Alexandria în 642 și în 647, completând astfel cucerirea musulmană a Egiptului și
sfârșind 975 de ani de dominație greco-romană asupra Egiptului.
Egiptul antic a fost o veche civilizație din nord-estul Africii, care s-a dezvoltat în zonele joase de-a
lungul fluviului Nil. Civilizația egipteană s-a format în jurul anilor 3150 î.Hr. (în conformitate cu
cronologia egipteană convențională), prin unificarea politică a Egiptului de Sus și a Egiptului de Jos
sub conducerea primului faraon. Istoria Egiptului antic se împarte într-o serie de regate stabile
Vechiul Regat Egiptean, Regatul Mijlociu Egiptean și Noul Regat Egiptean separate prin perioade
de instabilitate relativă cunoscute sub numele de perioade intermediare.
Egiptul a ajuns la apogeul puterii sale în timpul Noului Regat, în perioada Ramesside care rivaliza
cu Imperiul Hitit, Imperiul Asirian și Imperiul Mitanni, după care a intrat într-o perioadă de declin
lent.
Egiptul a fost invadat și cucerit de o succesiune de puteri străine (canaaniți/hyksoși, libieni, nubieni,
asirieni, babilonienii, perși, macedoneni și romani), în a treia perioadă intermediară și perioada
târzie. În urma morții lui Alexandru cel Mare, generalul acestuia Ptolemeu I Soter, s-a proclamat
noul conducător al Egiptului. Dinastia Ptolemeică a condus Egiptul până în anul 30 î.Hr., când, sub
domnia Cleopatrei, Egiptul a fost cucerit de romani și a devenit o provincie romană.
Succesul civilizației egiptene antice a rezultat datorită capacității de a exploata eficient zonele
fertile de-a lungul văii Nilului. Surplusul de recolte provenit din exploatarea inundațiilor naturale
previzibile și a sistemului de irigații au facilitat dezvoltarea unui surplus de populație care a
contribut la dezvoltarea socială și culturală. De asemenea, resursele alimentare bogate au putut
susține exploatarea mineralelor din vale și din regiunile deșertice din jurul văii Nilului, dezvoltarea
un sistem de scriere timpuriu, dezvoltarea construcțiilor și proiectelor agricole, dezvoltarea
comerțului și dezvoltarea forțelor militare necesare pentru apărare și pentru campaniile militare care
au dus la afirmarea dominației civilizației egiptene în regiune. Organizarea și conducerea acestor
activități a fost posibilă printr-o birocrație de elită formată din scribi, preoți și administratori sub
controlul unui faraon cu puteri divine care asigura cooperarea și unitatea poporului egiptean.
Multele realizări ale vechilor egipteni includ tehnicile de extracție a mineralelor, măsurătorile
topografice, tehnicile de construcție care au facilitat construirea unor monumente grandioase
precum piramidele, templele și obeliscurile; un sistem matematic și un sistem practic și efectiv de
medicină, sistemele de irigații și tehnicile de producție agricolă, producția navală, tehnicile de
producție a faianței și a sticlei, noi forme de literatură și primul tratat de pace cunoscut, întocmit cu
Imperiul Hitit. Egiptul a lăsat o moștenire durabilă.
Mesopotamia (dintre râuri)
Mărginit de Tigru și Eufrat
Nu a existat niciodată o entitate politică sau o țară numită Mesopotamia, și nici nu există granițe
definite; numele e unul convențional, inventat de istoricii pentru a se referi la aria geografică largă
dintre cele 2 râuri.
Contradicțiile
1. Contradicții flagrante între Vechiul Testament și învățăturile lui Isus Cristos
*Sclavia
Noe are trei fii: Sem, Ham și Iafet. Într-o noapte Noe se îmbată și adoarme. Ham îl vede dezbrăcat,
Noe află și îl condamnă pe fiul acestuia și pe neamul lui la sclavie permanentă. Este o pedeapsă
disproporționată care va sta sute de ani mai târziu la bazele acceptării sclaviei în imperiile coloniale
cu acordul Bisericii. (Geneza 9/21:27). Sclavia este acceptată și recunoscută în numeroase alte citări
ale vechiului testament:....
*Crima
(Geneza 4/15; 4/23,24). Oameni care ucid (pe motive emoționale-pisma, sau necunoscute în cazul
lui Lameth), pretind o răzbunare mult disproporționată pentru oricine i-ar pedepsi pentru faptele
săvârșite și chiar Dumnezeu recomandă răzbunarea prin moartea a criminalilor (Geneza 9/6)
Învățăturile lui Isus Cristos din contră, exclud răzbunarea (dacă un om te pălmuiește întoarce și
celălalt obraz)
(Geneza 34/1:31, 35/1:29). Dina fiica lui Iacov (ulterior Israel) are relații sexuale cu fiul
domnitorului local, apoi este cerută de soție cu promisiunea familiei regale ca poporul lui Israel să
împartă locurile și să aibe drepturi egale cu ceilalți membrii ai cetății. Inițial familia lui Israel
acceptă, dar mai apoi extermină bărbații din cetatea Sihem din Canaan. Răzbunarea este din nou
disproporționată și protejată de către Dumnezeu care ajută neamul lui Israel să fugă de frica
represaliilor ce ar fi urmat. Nicăieri în învățăturile sale Isus nu încurajează crima și cu atât mai mult
crima în masă.
2.Contradicții flagrante în interiorul Vechiului testament
Linie temporală.
Originea temporală a faptelor istorice narate în Geneză nu sunt totuși foarte îndepărtate, având în
vedere că fiul lui Adam, respectiv Cain, ”a zidit o cetate” (Geneza 5/17), deci mult după
sedentarizarea oamenilor, fiind vorba prin urmare de primele orașe stat. Pe de altă parte, nouă
generații mai târziu se naște Tubal-Cain, fiul Țilei și descendent pe line directă din Adam și Eva,
despre care se spune că este făuritorul tuturor uneltelor de aramă și de fier (Geneza 5/22). După cum
știm epoca bronzului a început undeva la mijlocul mileniului IV îdH (cultura Maikop în Rusia de
sud) și s-a extins ulterior spre Egipt.
Unul din fiii lui Ham, este Cuș, tatăl lui Nimrod care este întemeietorul cetății Ninive, devenită
ulterior capitala imperiului asirian. Prima atestare a cetății datează din 6000 îdH (Nineveh-
Wikipedia). Considerând anul 0 anul creării lui Adam, atunci Ham, fiul lui Noe se naște în anul
1465 conform Vechiului Testament (vezi anexa 1). Deci Nimrod a trăit undeva între anii 1500 și
1600 dacă luăm în considerare arborele genealogic al fiilor lui Adam. Rezultă că anul 0 ar fi în jurul
anilor 7000 îdH.

Textul
Geneza
Textele narează o istorie a unei zone geografice limitate (Peninsula Arabică, nord estul Africii și o
parte din Asia), din punctul de vedere al unei singure etnii (evreiești). Însăși textele biblice nu arată
în această etnie un popor deosebit, cu înalte calități religioase, morale, militare, economice sau de
altă natură. Este de luat în considerare dreptul a avea sclavi, lucru care va consfinți câteva sute de
ani mai târziu politicile colonialiste. Cei care își atribuie credința în Dumnezeu fac adesea fapte
reprobabile, care de altfel sunt interzise mai târziu prin cele zece porunci. (furt, acte sexuale cu
sclavii sau sau cu alți indivizi din afara familiei, omoruri, necinstirea părinților, mărturii
mincinoase, acaparare de proprietăți străine). Deci șase porunci din zece, sunt încălcate constant de
personajele principale, mai precis precursorii religiei creștine. Toate aceste însă nu au totuși un
aspect negativ pentru acele vrfemuri. Este descris un popor migrator care se conduce după legile
tribului. Cap 34 de altfel, descrie exterminarea locuitorilor unei cetăți de către fiul lui Iacov pentru
că fiul regelui respectiv a avut relații sexuale cu fiica lui Iacov apoi a luat-o de nevastă. În cap. 35,
Dumnezeu protejează familia lui Iacov ajutând-o să scape de represalii. Este puțin probabil ca acest
fapt să fie real, conform învățăturilor lui Cristos. De altfel foarte puține fapte din istoria descrisă în
Geneză sunt conforme cu învățăturile lui Cristos, adică nimic care să justifice ”un popor ales”.
*Este de remarcat că toți copiii născuți de sclavi din relații cu stăpânii sunt considerați ca aparținând
familiei stăpânului de sclavi respectiv.
*Există tendința de a judeca faptele descrise în Biblie din punctul de vedere al rasei dominante
(oamenii), dar dacă se schimbă perspectiva, și se face o analiză globală care să aibe cuprinderea pe
care ar avea-o Creatorul, faptele capătă o altă importanță, ele fiind îndreptate către anumite efecte și
împrejurări. Adică sunt create contexte pentru a se ajunge într-un punct bine determinat. În acest caz
faptele, principiile umane sunt irelevante din punct de vedere global.
Exodul
Cap. 3-22: ”Fiecare femeie* va cere, de la vecina ei si de la cea care locuieste în casa ei, vase de
argint, vase de aur si haine, pe care le veţi pune pe fiii si fiicele voastre. Si veţi jefui astfel pe
egipteni.” Se remarcă din nou o contradicție între învățăturile lui Cristos și textele Biblice prin
încălcarea poruncii: ”Să nu furi”, deși este vorba de jaf.

2.Semnificația și istoria Paștilor

3.Cum au murit apostolii?
4.Istoria Cărților sfinte ale religiilor și raportarea lor la celelalte religii
5.Poruncile și sistemul de norme ale Cărților sfinte
6.Istoria perioadei de început a creștinismului (anul 100 îdC / anul 500 dC), (Marea Schismă a
Bisericii)
7.Raportul dintre religii
*de studiat punctul de cotitură ce l-a reprezentat convertirea lui Constantin la creștinsm: crearea
legăturii deosebit de puternice dintre religie și politică (porunci - să nu omori / realitate - războiul
sfânt) diferența între ânvățături și istorie, amănuntele thnice asupra personajelor istorice și
religioase
*Relativ la istoria actului religios este relevant faptul că deși vechiul testament vorbește de
personaje biblice și de Dumnezeu ca interacționând și ca fiind inițiatorii/inițiatorul unor evenimente
istorice, documente vechi cum ar fi tăblițele sumeriene narează numai fapte în care apar
reprezentări ale zeilor și o cosmogonie în legătură cu aceștia și nu este nici o referire la un
Dumnezeu unic.
*Din notițe rezultă că:
1. Biblia nu poate fi citită și interpretată literal. Mai degrabă Biblia conține mesaje mai vechi, cel
puțin preia mesaje, cunoștințe mai vechi (vezi Potop, posibilitatea descrierii unui război nuclear sau
a unei activități deosebite a soarelui – vezi Civilizația uitată,
2. Trebuie făcută o diferență între Vechiul Testament și Noul Testament (care conține scrieri de la
diferite persoane identificate istoric)
*Gospel of Nicodemus
Judecată lui Isus și trimiterea lui în Iad (15:2)
Biblia interzisă – Banned from Bible - documentar
Istoria Bibliei interzise începe la 150 de ani după nașterea lui Isus. Marcian era convins că
Dumnezul descris în Biblia israelită nu era Dumnezeul descris de Isus, așa că a realizat o adunare de
texte din care a făcut propria Biblie. Singurele texte admise erau cel din Evanghelia după Luca și
scrisorile lui Paul. Marcian nu a realizat nimic, dar a făcut ca liderii creștini să simtă nevoia unui
suport pentru o Biblie unică. În acest fel lideri ai bisericii creștine au început să adune independent
unul de altul, texte care să compună o Biblie unitară. Au fost texte admise și texte creștine ale
vremii respinse. ”Bibliile” rezultate au circulat independent pe teritoriul Imperiului Roman. Au fost
luate în considerare Evangheliile, scrisorile apostolului Paul, Epistolele lui Timothy și Titus. Aceste
Biblii au început să circule cam de la anul 150 DC. Abia la 28 Octombrie 312 Constantin a avut o
viziune cu Isus care i-a spus: ”Cucerește în numele Meu”. În ziua următoare a cucerit bătălia
împotriva rivalului său Maximus (?). Constantin și-a dat seama că are nevoie de o religie unitară
care să țină imperiul unit și puternic, pentru că Imperiul era un conglomerat de popoare și religii.
Chiar și creștinismul era foarte diferit pe teritoriul Imperiului. Principala dispută în creștinism era
asupra naturii lui Isus: era de natură divină sau era om?
Arias un monastic din Alexandria era de părere că Isus era de natură umană.
În opoziție era Athanasius episcopul Alexandriei care era de părere că Isus era și om și de natură
divină.
În consecință Constantin a cerut o adunare – Conciliul de la Niceea (325) – vezi Wiki. A câștigat
Athanasius.
Cărți creștine interzise de Biblie
*The Book of Adam and Eve
Povestea din ”Viața lui Adam și Eva nu se află în Biblie, dar se află în Coran, scris 800 de ani mai
tîrziu. Povestea lui Adam și Eva din Biblie, naște următoarea problemă: Dacă Adam și Eva au fost
primii oameni și ei au avut doi fii, pe Cain și Abel. Cain l-a omorât pe Abel, a fost pedepsit și a
devenit un fugar. Apoi brusc Biblia povestește că ”a avut-o pe femeia lui, care a rămas însărcinată
(Geneza 4:6)”. Întrebarea este cine a născut-o pe femeia lui? Deci cum a pornit umanitatea? Cum a
fost născut Enoh?
*The Book of Jubilees
Cartea urmărea să dea răspunsuri pentru problemele nelămurite din Biblie. La problema lui Cain și
a soției lui, cartea spune că Adam și Eva au avut 9 fii și fice, iar Cain a luat-o de nevastă pe una din
aceste fiice, adică s-a însurat cu sora lui (Jubilee 4:9). Dar Biblia este împotriva incestului.
*Manuscrisele de la Marea Moartă – vechi de peste 2000 de ani
Cartea Jubileelor era printre manuscrisele de la Marea Moartă.
Cartea Jubileelor există totuși în Biblia din Etiopia
*The Book of Enoch
Enoch este omul despre care Biblia spune că ”a umblat cu Dumnezeu” - Geneza 5:22, după moartea
lui Matusalem. A umblat cu Dumnezeu 325 de ani apoi nu a mai fost pentru că Dumnezeu l-a luat la
El.
Pentru mulți creștini ai timpului cartea lui Enoh era esențială. Cartea începe cu un avertisment și o
descriere a pedepsei lui Dumnezeu. Cartea de asemenea vorbește despre ”uriași”, copii ai ingerilor
decăzuți care s-au împerecheat cu femei de pe pământ. Biblia vorbește în trecere de giganți. În carte
se vorbește de asemenea că îngerii decăzuți au povestit oamenilor cum să facă arme. Mai departe
cartea vorbește despre cum Azazel merge la Enoch pentru a-l ruga să intervină la Dumnezeu pentru
a obține iertarea pentru îngerii decăzuți. Cererea a fost respinsă. Este descris și obiceiul femeilor de
a se acoperi pentru a nu mai seduce pe îngeri.
Alt personaj din cartea lui Enoch este Euriel, îngerul stelelor. El este ghidul lui Enoch printre stele.
El îi spune lui Enoch poziția stelelor, adică îi dă accesul la putere. Euriel înseamnă ”. Dumnezeu
este lumina mea” . Euriel este prezentat ca stân la estul tronului lui Dumnezeu, adică la răsărit,
adică el este lumina. Enoch 74:2
Obs: deși rotația și forma Pământului au fost descoperite mai târziu și respinse de Biserică
informația face totuși parte din cărțile creștine vechi.
Cartea a fost redescoperită în sec XVIII în Etiopia. Face parte de asemenea din manuscrisele de la
Marea Moartă din peșterile de la Cumran.
*Evanghelia după Toma
Este printre evangheliile neintroduse în Biblie și singura care vorbește despre copilăria lui Isus.
A fost scrisă totuși destul de târziu (cam în sec II DC)
Aceste istorii se regăsesc de asemenea în Coran
*Gospel of James
verișorul sau fratele lui Isus
vorbește despre nașterea Mariei și a lui Isus
* De citit The Gnostic Bible-Marvin Meyer
Cele 13 Codecuri găsite în deșert
Evanghelia Egiptenilor, Evanghelia lui Toma, Evanghelia lui Filip,...
aparțineau sectei Gnosticilor
Ideea gnosticilor: Lumea a fost o greșeală creată de un Dumnezeu satanic
*Evanghelia după Maria – Gospel of Mary – vezi wiki pt toate evangheliile
*Gospel of Nicodemus
Judecată lui Isus și trimiterea lui în Iad (15:2); (16:1)
dar Iadul nu era răul, era locul unde ajungeau toți morții, unde dreptatea era restaurată. Iadul a fost
inventat mai târziu de biserică!
*Apocalipsa după Petru
a fost aleasă Cartea revelațiilor în loc de Apocalipsa după Petru deși era mai populară decât aceasta.

Animal Armagedon - documentar

Concluzii: Civilizația modernă este mult mai puțin pregătită să facă față unui dezastru natural
precum supervulcanul din Sumatra. Oamenii moderni au caracteristici fizice și o pregătire mult mai
slabă decât omul preistoric obișnuit cu natura.

Christianity, the first 1000 years – documentar

*primul lider al creștinismului după moartea lui Isus a fost James, fratele lui Isus, deși evanghelia
lui James nu a fost introdusă în Biblie
*După momentul Isus, creștinismul se desparte de iudaism. Este de altfel și momentul când încep să
apară tensiuni între iudaism și creștinism. Adepții lui Isus devin controversați și astfel violențele
sunt pe cale să apară.
*De la o sectă destinată extincției, creștinismul devine cea mai importantă religie din Imperiul
Roman în numai 300 de ani
*Decizii sau fenomene sociale petrecute prin prisma unor viziuni, cu impacte de o magnitudine
deosebit de mare:
-Întâlnirea dintre Papa Leo I și Atila – oprește jaful Romei
-Trecerea la creștinism a lui Constantin
-Sfântul Patrik se întoarce în Irlanda în urma unei viziuni și reușește creștinarea Irlandei

A History of God
*În antichitate, evreii, creștinii și musulmanii erau numiți atei din cauza percepției lor foarte diferite
pentru sacru
Zeitgeist 1 - Documentar
Horus (zeul soarelui mitologia egipteană)– s-a născut pe 25 decembrie din fecioara Isis Maria
Nașterea lui a coincis cu răsărirea unei stele în est
Care a fost urmărită de trei regi
La vârsta de 12 ani era un copil învățător prodigios
La vârsta de 30 de ani a fost botezat de către Anap, după care și-a început lucrarea
Horus avea 12 discipoli cu care călătorea peste tot, înfăptuind miracole (vindecarea celor bolnavi
sau mersul pe apă)
Horus era cunoscut sub multe nume ca ”Adevărul”, ”Lumina”, ”Fiul ales al lui Dumnezeu”, ”Bunul
Păstor”, Mielul Domnului”, etc
După ce a fost trădat de Tayphon, Horus a fost crucificat, a fost mort și îngropat pentru 3 zile și apoi
a revenit la viață.
Attis din Phrygia, născut din fecioara Nana pe 25 decembrie, crucificat, pus în mormânt, din care a
revenit la viață după 3 zile
Krishna (India 900 î.Hr.) născut din fecioara Devaki, a cărui venire pe lume a coincis cu răsărirea
unei stele în est. A înfăptuit minuni cu discipolii săi, și a înviat după moarte
Dionysus (Grecia 500 î.Hr.) născut dintr-o fecioară pe 25 Decembrie, era un învățător care călătorea
înfăptuind miracole, cum ar fi transformarea apei în vin. Era numit ”Regele Regilor”, Unicul Fiu
zămilisit de Dumnezeu”, ”Alpha și Omega”. Și el a înviat după moarte.
Mithra (Persia 1200 î.Hr.) născut din fecioară pe 25 Decembrie. A avut 12 discipoli și înfăptuia
miracole. După moarte a fost îngropat, dar după 3 zile a înviat. Și el era numit ”Adevărul”,
”Lumina”, etc. Ziua sacră de adorare a lui Mithra era Duminica.
Budha Sakia – India
Salivahana – Bermuda
Zulis / Zhule, Osiris – Egiptean
Odin – Scandinavia
Crite – Chaldea
Zoroaster – Persia
Baal and Taut ”the only Begotten of God – Phoenicia
Indra – Tibet
Bali – Afganistan
Jao – Nepal
Wittoba – Bilingonese
Thammuz – Siria
Xamolxis – Tracia (Thrace)
Adad of Asiria
Alcides of Thebes
Deva Tat and Sammonocadam of Siam
Beddru of Japan
Hesus or Eros, and Bremrillah of the Druids
Thor son of Odin of the Gauls
Cadmus of Grece
Gentaut and Quexalcote of Mexico
Fohi and Tien of China
Ixion and Quirinus of Rome
Prometheus of Caucasus

De ce aceste atribute?
De ce nașterea dintr-o fecioară pe 25 Decembrie?
De trebuie să mori 3 zile ca apoi să urmeze inevitabil reînvierea (resurescted)?
De ce 12 discipoli sau adepți?

Pentru a afla răspunsul săl cercetăm pe cel mai apropiat Mesia solar:
Isus Cristos a fost născut pe 25 Decembrie de fecioara Maria
Nașterea sa a fost anunțată de apariția unei stele la răsărit, pe care cei trei regi au urmărit-o,
găsindu-l astfel pe mântuitor.
La 12 ani era copilul învățător, iar la 30 de ani a fost botezat de Ioan Botezătorul și și-a început
lucrarea. Isus avea 12 discipoli cu care umbla, săvârșind miracole. Era cunoscut și ca ”Regele
Regilor”, ”Fiul Domnului”, Lumina Lumii”, ”Începutul și Sfârșitul”, Mielul Domnului”, ...
După ce a fost trădat de discipolul său Iuda și vândut de acesta pentru 30 de monezi de argint, a fost
crucificat, așezat într-un mormânt, apoi după 3 zile a înviat.

Secvența nașterii este complet astrologică. Steaua din est este Sirius, cea mai strălucitoare stea de pe
cerul nopții, care în ziua de 24 Decembrie se aliniază cu cele 3 stele strălucitoare din centura lui
Orion. Aceste 3 stele au aceeași denumire pe care o aveau și în antichitate: Cei trei Regi. Iar cei 3
Regi și cea mai strălucitoare stea – Sirius, indică locul unde răsare soarele în ziua de 25 Decembrie.
(Nașterea fiului soarelui, la solstițiul de iarna). Acesta este motivul pentru care cei 3 Regi urmăresc
steaua în est.
Fecioara Maria este constelația Virgo, cunostcută și ca Virgo (virgină în latină) Fecioara. Simbolul
antic pentru Virgo este un M modificat, motiv pentru care și mamele altor proroci (Budha – Maya,
Adonis – Myrra,...)
Virgo este de asemenea cunoscut și drept ”Casa pâinii”, iar reprezentarea este o fecioară ținând în
mână un mănunchi de grâu. Zodiile sunt reprezentate de August și Septembrie, lunile recoltei, iar
Bethleem înseamnă literal ”Casa Pâinii”, Bethleem este un loc din cer și nu de pe Pământ...
Un alt fenomen are loc pe 25 Decembrie: Solstițiul de iarnă. Între Solstițiul de vară și cel de iarnă,
zilele devin mai scurte și mai reci și din emisfera nordică, soarele pare a se deplasa spre sud,
făcându-se mai mic și mai șters. Scurtarea zilelor și uscarea grânelor când se apropie solstițiul de
iarnă simboliza pentru antici procesul morții, moartea soarelui și până pe 22 Decembrie, moartea
soarelui era deplină, pentru că soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni,
ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Și aici se întâmplă un lucru curios: Soarele
încetează a se mai deplasa spre sud, cel puțin perceptibil pentru 3 zile, iar în aceste 3 zile, Soarele
rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelațiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie,
Soarele se deplasează cu un grad, de această dată spre Nord, prevestind zile mai lungi și mai calde,
adică venirea primăverii. De aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce pentru 3 zile, numai pentru a
renaște 3 zile mai târziu.
Acesta este motivul pentru care Isus și ceilalți fii ai soarelui împart aceeași legendă. Au în comun
crucificarea, 3 zile de moarte și renașterea. Este modificarea mișcării soarelui, încălzirea și deci
salvarea. Totuși nu se celebra renașterea Soarelui până la echinocțiul de primăvară sau Paștele,
deoarece la echinocțiu Soarele oficial detronează răul, adică întunericul, ziua devine mai mare decât
noaptea și se ivesc condițiile revitalizării naturii.
Cea mai relevantă caracteristică a lui Isus sunt cei 12 discipoli. Aceștia sunt cele 12 Constelații ale
zodiacului împreună cu care călătorește Isus, adică soarele
vezi în continuare interpretări din Biblie

Contradicții în cadrul dogmei creștine:

* Când un preot greșește, el a fost dus în ispită, dacă însă este vorba de un simplu om sau mai ales
de un necreștin, el este păcătos și trebuie pedepsit.
* A se vedea atitudinea oamenilor de-a lungul timpului în fața dezastrelor (adică a evenimentelor
care scot la iveală adevăratul caracter uman, eul intim). În cadrul acestor evenimente se pot analiza
capacitatea de empatie, solidaritatea umană. Astfel se poate observa (de adus exemple concrete cu
studii de caz), că indiferent de religie, există un cod etic și moral (cel mai adesea legat de credință –
adică ceva superior propriei persoane, ceva care transcende interesului personal și simțului de
supraviețuire pe care îl posedă în general orice specie), în oricare comunitate, într-un procent mai
mare sau mai mic, după cum există și indivizi care nu sunt în stare de sacrificii, compasiune,
solidaritate în astfel de momente, deși unii dintre ei se declară ca fiind adepți (chiar practicanți
activi) ai unor religii a căror dogmă conține de altfel coduri etice și morale. Mai mult chiar, însăși
oamenii instituției, reprezentanții ei, care gestionează aceste religii încalcă în mod voluntar, sau
îndeamnă prin vocea instituției încălcarea acestor coduri. Vezi Cruciadele, vezi vânzarea de
indulgente în timpul papei Inocențiu (de dezvoltat). De altfel pasajele, informația din cadrul dogmei
care permite interpretarea actelor sociale astfel încât să se ajungă la încălcarea codurilor etice și
morale au fost introduse în dogmă instituțional (vezi conciliile și adunările marilor prelați în care s-
a stabilit de exemplu ce documente să fie admise drept corecte și care să nu ajungă în cadrul
Bibliei).

*De studiat religia zoroastriană