Sunteți pe pagina 1din 28

CARBONUL 6 C 0 : 1s 2 2s 2 2p 2

STARE NATURALĂ Carbonul este cunoscut din cele mai vechi timpuri deşi a fost recunoscut ca element numai în sec. XVIII. Formele sale alotropice grafitul şi diamantul sunt cunoscute de mult timp Diamantul este cunoscut cu 3000-6000 ani în urmă, dar popularitatea sa atinge maximum în secolul XIX. Carbonul este unul dintre cele mai răspândite elemente de pe planetă – 0,3% în litosferă şi hidrosferă, 0,03% (volum) în atmosferă (oxizii CO, CO 2 – mai ales ca agenţi de poluare a aerului). În scoarţa terestră se găseşte:

– în stare elementară (nativ) în rocile vulcanice: grafit (Canada, Ceylon, Rusia, Ucraina) şi diamant (India, Brazilia, Africa de Sud, Congo, Gana, Angola, Australia, Rusia)

sub formă de combinaţii anorganice (carbonaţi, silicato-carbonaţi sau sulfato- carbonaţi) şi organice: cărbuni de pământ, ţiţei, gaze naturale (metan).

Are 3 izotopi naturali: 12 C, stabil – 98,89 %,

C stabil – 1,108 % (utilizat în rezonanţă

magnetică nucleară, RMN, datorită spinului de ½) şi 14 C – 1,2 · 10 -12 % izotop radioactiv (utilizat pentru determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50000– 60000 de ani. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor, obiectelor vestimentare, lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent, din punct de vedere arheologic, al planetei.). Atomii de carbon sunt prezenţi în natură în proporţie covârşitoare sub forma izotopului 12 C, care nu este radioactiv. Proporţia în care cei doi

izotopi 12 C şi 14 C sunt răspândiţi în natură este constantă în aer, în organismele vii, plante sau animale.

13

natur ă este constant ă – în aer, în organismele vii, plante sau animale. 13 Ciclul

Ciclul carbonului în natură

CICLUL 1 4 C 1 4 C se formeaz ă în straturile înalte ale atmosferei

CICLUL 14 C

14 C se formează în straturile înalte ale atmosferei în urma acţiunii razelor cosmice asupra

7 14 N:

7 14 N + 0 1 n 6 14 C + 1 1 p

Abia format, 6 14 C se oxidează rapid în dioxid de carbon 14 CO 2 şi intră astfel în ciclul natural al planetelor si animalelor, prin fotosinteză şi ciclul alimentar. Cât timp organismul este viu, se menţine un echilibru permanent cu atmosfera şi cantitatea de carbon (inclusiv 14 C) este tot timpul reînnoită (completată). Deşi izotopii de 14 C se dezintegrează cu o rată de înjumătăţire constantă, radiaţia cosmică dă naştere altora, păstrându-se astfel raportul dintre izotopii 14 C şi 12 C în organismele vii. Raportul dintre izotopii 14 C şi 12 C este acelaşi în toate organismele umane, iar proporţia se păstrează şi în cazul plantelor sau animalelor. Când organismul moare, acest proces de fixare al 14 C încetează. Din acest moment se poate urmări cu precizie dezintegrarea 14 C, conţinutul în 12 C rămânând acelaşi ca în timpul vieţii.

ri cu precizie dezintegrarea 1 4 C, con ţ inutul în 1 2 C r ă
Dezintegrarea 1 4 C 6 1 4 C 7 1 4 N + - 1

Dezintegrarea 14 C

6 14 C 7 14 N + -1 0 e

6 14 C β

+ -1 0 e

Timpul de înjumătăţire al 14 C este de 5568 ± 30 ani (propus de Willard Libby - adoptat 1951). Se măsoară cantitatea de 14 C (radioactivitatea reziduală) într-o proba de vârstă necunoscută, se ştie că nu se schimbă cantitatea de 12 C nici după moartea organismelor vii, se compară radioactivitatea reziduală cu nivelele actuale de radioactivitate, se folosesc timpii de înjumătăţire măsuraţi, se estimează procentul de atomi de 14 C raportaţi la atomi de 12 C şi se poate astfel estima vârsta probei. Formarea şi dezintegrarea 14 C – procese care au loc simultan echilibru radioactiv – menţine constant compoziţia izotopică şi activitatea specifică a carbonului din atmosferă activitatea naturală foarte slabă: 13,56 + (- 0,07) dezintegrări / minut / gram de carbon ( KARLEN et

Al.,1966)

Estimând procentul de izotop 14 C raportaţi la izotopii 12 C dintr-o mostră prelevată din rămăşiţele vegetale sau animale dezgropate în siturile arheologice, se poate estima cu o precizie mulţumitoare vechimea mostrei. Datarea cu 14 C a unui eşantion constă în măsurarea conţinutului actual de izotop 14 C şi compararea cu conţinutul avut la formarea sa, ştiut fiind timpul de înjumătăţire.

Frank Willard Libby 1908 – 1980 PREMIUL NOBEL CHIMIE 1960 OB Ţ INERE – extragere

Frank Willard Libby 1908 – 1980 PREMIUL NOBEL CHIMIE 1960

OBŢINERE

extragere din natură – diamant şi grafit

pe cale artificială s-a obţinut: diamant, grafit, fulerene precum şi varietăţi de cărbune negru: negru de fum, cărbune de lemn, cocs, cărbune medicinal (de oase), cărbune activ

FORME ALOTOROPE ALE CARBONULUI

oase), c ă rbune activ – FORME ALOTOROPE ALE CARBONULUI Error! COMPU Ş I Ş I
oase), c ă rbune activ – FORME ALOTOROPE ALE CARBONULUI Error! COMPU Ş I Ş I
oase), c ă rbune activ – FORME ALOTOROPE ALE CARBONULUI Error! COMPU Ş I Ş I
oase), c ă rbune activ – FORME ALOTOROPE ALE CARBONULUI Error! COMPU Ş I Ş I
Error!
Error!

COMPUŞI ŞI NUMERE DE OXIDARE

N. O.

COMPUŞI

-4

CH 4 Metan Al 4 C 3 Carbura de aluminiu

I Ş I NUMERE DE OXIDARE N. O. COMPU Ş I -4 CH 4 Metan Al

(Al 3+

C

4- )

-3

H 3 C – CH 3 Etan

 
-3 H 3 C – CH 3 Etan  

-2

H 2 C = CH 2 Etena

-2 H 2 C = CH 2 Etena

-1

HC CH Acetilena

-1 HC ≡ CH Acetilena

0

 

C

0

 
0   C 0  

CH 2 O Aldehida formică

+1

CH 3 CHO Aldehida acetică

 
+1 CH 3 – C HO Aldehida acetic ă  

+2

CO Monoxid de carbon HCN Acid cianhidric HCOOH Acid formic

 

: C O:

H – C N:

HCOOH Acid formic   : C ≡ O: H – C ≡ N: +3 CH 3

+3

CH 3 COOH Acid acetic

+3 CH 3 – C OOH Acid acetic
+3 CH 3 – C OOH Acid acetic

H

2 C 2 O 4

Acid oxalic NC–CN Dician = Cianogen

Acid acetic

Acid oxalic

N C – C N Dician

+4

CO 2 Dioxid de carbon

+4 CO 2 Dioxid de carbon
+4 CO 2 Dioxid de carbon

H

2 CO 3

 

Acid carbonic

Hibridizările sp 3 , sp 2 şi sp ale atomului de C

E

2p 2(sp 3 ) 2(sp 2 ) 2(sp) 2s
2p
2(sp 3 )
2(sp 2 )
2(sp)
2s

Carbon – stare fundamentală

Carbon – stare excitată

2p px py pz 2s 1s
2p
px
py
pz
2s
1s

2s,p

2s,p
2s,p
2s,p
2s,p
 

px

py

pz

1s

   
1s 2s,p   px py pz 1s     4 OA fiecare cu 1 e -

4 OA fiecare cu 1 e - 3 posibilităţi de combinare a celor 4 OA

1 OA s + 3 OA p

4OAH sp 3

Toţi OA hibrizi

 

Rămâne 1OA pur

1 OA s + 2 OA p

3OAHsp 2

formează 1 leg. π

1 OA s + 1 OA p

2OAHsp

Rămân 2OA puri formează 2 leg.π

Hibridizare sp 3 / Carbon tetragonal

1OAs + 3OAp 4OAH sp 3 2p 2s Ex. CH 4 , CCl 4 Geometrie
1OAs + 3OAp
4OAH sp 3
2p
2s
Ex. CH 4 , CCl 4
Geometrie tetraedrică
unghiul dintre legături
109°28'
1s
tetraedrică unghiul dintre legături 109°28' 1s H 1s 1s sp 3 sp 3 sp 3 sp
H 1s 1s sp 3 sp 3 sp 3 sp 3 1s 1s H H
H
1s
1s
sp 3
sp 3
sp 3
sp 3
1s
1s
H
H

H

Hibridizare sp 2 / Carbon trigonal

1OAs + 2OAp

3OAH sp 2

1 OA p nehibridizat

px py pz
px
py
pz

2p

2s

1s

1s
1s

Ex. H 2 C=CH 2 , H 2 CO 3 , CH 2 O

2s 1s Ex. H 2 C=CH 2 , H 2 CO 3 , CH 2 O

Cei 3 OAH sp 2 sunt coplanari

2 O Cei 3 OAH sp 2 sunt c o p l a n a r

1

OA nehibridizat pt. 1 leg. π

c o p l a n a r i 1 OA nehibridizat pt. 1 leg. π

OA 2p z (în albastru şi roşu) perpendicular pe planul OAH

cei 3 OAH sp 2 pt. 1 leg. σ (gri)

UTILIZĂRI

Hibridizare sp / geometrie liniară

Formarea unei legături triple impune dispoziţia liniară a atomilor care se leagă. Atomul hibridizat formează cu cei 2 OAH sp 2 leg. σ, iar cu cei 2 OA p puri formează 2 leg. π.

1OAs + 1OAp

2OAH sp

Rămân 2 OA p nehibridizaţi

O A p 2 O A H s p R ă mân 2 OA p nehibridiza

2p

2s

1s

1s
1s
p pp
p pp
sp spsp sp spsp p pp
sp spsp
sp spsp
p pp
2 OA p nehibridiza ţ i 2p 2s 1s p pp sp spsp sp spsp p
2 OA p nehibridiza ţ i 2p 2s 1s p pp sp spsp sp spsp p

Ex. HCCH, HCN, CO, CO 2

Carbonul este unul dintre cele 4 bioelemente constitutive (H, O, C, N) implicate în mod esenţial în structura şi funcţionalitatea organismelor vii, este „elementul vieţii”, fără de care nu ar fi posibilă viaţa pe pământ; formează o varietate mare de compuşi, mulţi dintre aceştia fiind şi ei indispensabili vieţii. Fotosinteza, una dintre cele mai importante reacţii ce există pe pământ, conduce la formarea unor cantităţi imense de materie organică:

UV 6CO 2 + 6H 2 O C 6 H 12 O 6 + 6O
UV
6CO 2 + 6H 2 O
C 6 H 12 O 6 + 6O 2

Grafit

 

o

Lubrifiant; mine de creion; aditiv uleiuri de motor; căptuşirea cuptoarelor electrice

o

Combinaţii interstiţiale şi lamelare cu metale

Conductibilitate electrică foarte bună

 

Proprietăţi magnetice

 

o

Grafit sintetic

Electrografit (din cocs şi Si)

 

Pirografit (din hidrocarburi) Rezistenţă mare la oxidare şi agenţi chimici construcţia unor aparate chimice, nave spaţiale

Cărbunii artificiali – prin carbonizarea materialelor organice

o Mai reactivi decât diamantul şi grafitul

Cărbunii de lemn (mangal) – prin distilarea uscată (absenţa aerului) a lemnului

o

Obţinerea fontei, feroaliaje, la tratamente chimice

o

Obţinerea cărbunelui activ – proprietăţi adsorbante

Oficinal în FRX

În tulburări gastro-intestinale – adsoarbe gaze, bacterii, toxine bacteriene,

alcaloizi În intoxicaţii medicamentoase

Decolorant – în industrie – siropuri, etc.

Măşti de gaze – nu reţine CO!

Cataliza eterogenă

Separarea gazelor de sondă

Cocsul – carbon impur rămas la distilarea destructivă a cărbunelui superior sau petrolului (obţinere de hidrocarburi volatile)

o

Obţinerea fontei

o

Metalurgie – reducerea oxizilor metalici

o

Obţinerea de electrozi

Semicocsul distilarea cărbunilor inferiori

o Combustibil casnic

Negrul de fum – prin arderea incompletă a gudroanelor de cărbune, motorinei, gazului metan

o

Pigment în cerneluri

o

Fabricarea de anvelope

Electrozii de cărbune – din cărbuni săraci în cenuşă praf / + liant organic / presare

o

Metalurgie – obţinere de Al, oţeluri aliate

o

Electrotehnică

o

Industria chimică

Cărbune sticlos – piroliza răşinilor sintetice

o Căptuşirea rachetelor spaţiale - dur şi impermeabil pentru gaze

Spuma de cărbune - piroliza celulozei microcristaline foarte poroasă

o

Suport pentru catalizatori

o

Electrozi pentru pile de combustie

TETRACLORURA DE CARBON CCl 4

OBŢINERE:

CS 2 + Cl 2 CCl 4 + S 2 Cl 2

CH 4 + Cl 2 CCl 4 + 4HCl STRUCTURĂ:

Atomul de C este hibridizat sp 3 , geometria moleculei este tetraedrică, simetrică moleculă nepolară cu legături C–Cl covalent polare. PROPRIETĂŢI:

Lichid incolor, nemiscibil cu apa, nu conduce curentul electric, nu este inflamabil

Este agent halogenant obţinerea freonilor = CFCl 3 ; CF 2 Cl 2 ; CF 3 Cl agenţi de răcire (frigidere, aer condiţionat); gaz propulsor (limitat – distrug stratul de O 3 ). TOXICITATE:

o

Toxic hepatic

Cancerigen

UTILIZĂRI:

o Solvent nepolar dizolvare grăsimi şi uleiuri

MONOXIDUL DE CARBON CO

STARE NATURALĂ

Emanaţii vulcanice – gaze – cantităţi mici

Agent de poluare (9 ppm) – rezultă din activităţile industriale prin combustia cărbunilor şi hidrocarburilor – combinate metalurgice, uzine termoelectrice, circulaţia rutieră şi aeriană, etc.).

circula ţ ia rutier ă ş i aerian ă , etc.). OBTINERE • Ac ţ iunea

OBTINERE

Acţiunea aerului asupra C (cocs) la t°C ridicate / arderea în cantităţi insuficiente de aer CO + N 2

Acţiunea vaporilor de apă asupra C incandescent CO + H 2

Reducerea CO 2 cu C CO

Deshidratarea acizilor oxalic şi formic cu H 2 SO 4 conc.

H SO conc

2

4

HCOOH

CO + H 2 O

H 2 C 2 O 4

H SO conc

2

4

CO + CO 2 + H 2 O

STRUCTURĂ

Formula lui Lewis – atomul de C hibridizat sp, moleculă liniară:

:C=O:

Metoda MOM O.L. = 3

• Metoda MOM O.L. = 3

(–)

Forme de rezonanţă:

(+)
(+)

(+)

(+) (+)

(+)
(+)
(–) • Forme de rezonan ţă : (+)
(–) • Forme de rezonan ţă : (+)
(–) • Forme de rezonan ţă : (+)
(–) • Forme de rezonan ţă : (+)
O.L. = 3 (–) • Forme de rezonan ţă : (+) • Molecul ă izoelectronic ă

Moleculă izoelectronică şi izosteră cu molecula de N 2 , cu polaritate mică PROPRIETĂŢI FIZICE

Gaz incolor, inodor, insipid, puţin solubil în apă

Multe constante fizice au valori apropiate de cele ele moleculei de N 2 PROPRIETĂŢI CHIMICE

Stabil, puţin reactiv la t°C camerei, reactivitatea creşte cu creşterea temperaturii

Formal poate fi considerată anhidrida HCOOH CO + NaOH HCOONa

Caracter oxido-reducător – predomină C.R:

1. Reducerea oxizilor metalici:

Fe 3 O 4 + 4CO 3Fe + 4CO 2 PdCl 2 + CO + H 2 O Pd + CO 2 +2HCl

2. Reacţia cu H 2 O CO 2 + H 2

3. Reacţia cu O 2 ; Cl 2 :

CO + 1/2O 2 CO 2 CO + Cl 2 COCl 2 (fosgen)

4. Reacţia cu H 2 :

CO + 3H 2 200 300°C K Ni, Co

CO + 2H 2 200°C K20atmK Fe, oxiziK Zn, Cr

nCO + (2n+1) H 2 ⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯→ 300°C K100atmK Fe Co

CH 4 + H 2 O

CH 3 OH

C n H 2n+2 + nH 2 O

5. Reacţia cu metale reducătoare (alcaline, alcalino-pământoase, Al):

CO + M ⎯⎯⎯⎯⎯→ 1200°C

MO + C 0

Caracter de bază Lewis liganzi pentru ioni / atomi metalici carbonili metalici:

Fe(CO) 5 , Mn 2 (CO) 10 , etc.

Ni + 4CO Ni(CO) 4

(!TOXIC)

(CO) 1 0 , etc. Ni + 4 CO Ni ( CO ) 4 (!TOXIC) Carboxihemoglobina

Carboxihemoglobina = HbCO Legarea moleculei de CO de ionul central Fe(II) din Hb generează un complex cu cromofor FeN 5 C, COHb, (al 6-lea punct de coordinaţie al Fe(II) fiind ocupat de CO în locul O 2 ). Carboxihemoglobina COHb, un complex stabil d.p.d.v. termodinamic şi inert d.p.d.v. cinetic, afinitatea Hb pentru CO fiind de aprox. 250 mai mare decât pentru O 2 . TOXICITATE CO este un compus asfixiant. Formarea carboxihemoglobinei împiedică fixarea O 2 de către hemoglobină (formarea oxihemoglobinei), deci transportul O 2 de la plămâni la celule este împiedicat, producând în final moartea prin asfixiere. COHb are o culoare roşie- vişinie, fapt ce determină aspectul „îmbujorat” al celor intoxicaţi. COHb poate persista până la 210 zile după moarte. Intoxicaţia cu CO:

Concentraţii de CO periculoase:

o

0,1 % CO în aer moarte în 1 oră (6,25 mg/L sânge)

o

1 % de CO în aer moarte în 15 minute

o

10% de CO în aer moarte imediat

Manifestări ale intoxicaţiei – dureri de cap, oboseală, astenie, tulburări respiratorii, moarte

Măsuri de intervenţie şi tratament:

o

intoxicatul se scoate din spaţiul (încăpere, maşină în care s-a acumulat CO peste concentraţia maximă admisă)

o

intoxicatul trebuie să stea liniştit pentru a conserva O 2 în sânge, care este deja în cantităţi mai mici ca urmare a înlocuirii lui cu CO

o oxigenoterapia – măşti etanşe cu O 2 100% sau intubare şi respiraţie artificială; în unele cazuri terapia cu oxigen hiperbar (postarea intoxicatului în cameră cu presiunea aerului crescută pentru dislocarea mai rapidă a CO). UTILIZĂRI

Agent reducător

Sinteze chimice

DIOXIDUL DE CARBON, CO 2

STARE NATURALĂ

Gazele din emanaţii vulcanice – cantităţi mici

În atmosferă (380 ppm) rezultă din respiraţia vieţuitoarelor, din apele minerale, din procesele de fermentaţie (bere, celuloză, etc.)

Agent de poluare prin arderea combustibililor şi hidrocarburilor (industrie, termocentrale, motoarele vehiculelor rutiere şi aeriene, etc.).

Cantitatea de CO 2 variază pe parcursul unei zile şi pe anotimpuri, fiind mai redusă ziua decât noaptea, mai redusă vara decât iarna, mai crescută toamna decât vara şi iarna.

Este unul din gazele care produc efectul de seră incriminat în încălzirea globală.

OBŢINERE

LABORATOR

CARBONAŢI + ACIZI: CaCO 3 + HCl

INDUSTRIAL

Arderea cocsului în aer t = 900° - 1000°C

Disocierea termică a CaCO 3

STRUCTURĂ Moleculă cu geometrie liniară, legături covalente polare dar molecula este nepolară datorită structurii simetrice; hibrizi de rezonanţă:

datorit ă structurii simetrice; hibrizi de rezonan ţă : Hibridizarea sp C în molecula de C
datorit ă structurii simetrice; hibrizi de rezonan ţă : Hibridizarea sp C în molecula de C

Hibridizarea sp C în molecula de CO 2

rezonan ţă : Hibridizarea sp C în molecula de C O 2 Legături σ C –
Legături σ C – O legătură π legătură π
Legături σ
C – O
legătură
π
legătură
π

PROPRIETĂŢI FIZICE

gaz incolor, miros slab înţepător, gust slab acid, mai greu ca aerul; se lichefiază uşor la t = 20°C şi p = 56,6 atm destindere la presiune normală – răcire solidificare zăpadă carbonică (= agent refrigerant). Dioxidul de carbon solid sublimează asemeni iodului şi naftalinei, transformându-se cu consum de căldură în vapori. O baie conţinând un lichid cu punct de îngheţare scăzut (eter, acetona,benzina) şi CO 2 solid poate atinge temperatura minimă de –78 o C.

se dizolvă în apă (1.45 g/L la 25 °C, 100 kPa) anhidrida H 2 CO 3

PROPRIET ĂŢ I CHIMICE • nu arde ş i nu între ţ ine arderea stingerea
PROPRIET ĂŢ I CHIMICE • nu arde ş i nu între ţ ine arderea stingerea
PROPRIET ĂŢ I CHIMICE • nu arde ş i nu între ţ ine arderea stingerea
PROPRIET ĂŢ I CHIMICE • nu arde ş i nu între ţ ine arderea stingerea

PROPRIETĂŢI CHIMICE

nu arde şi nu întreţine arderea stingerea incendiilor care nu pot fi stinse cu apă (incendii de natură electrică)

disociază în O 2 şi CO la t > 1000°C are Caracter Oxidant

CO 2 + H 2 CO + H 2 O

CO 2 + H 2 C + H 2 O

(t, catalizator)

este un oxid acid: CO 2 + Ca(OH) 2 CaCO 3 + H 2 O TOXICITATE

nu întreţine respiraţia

UTILIZĂRI

sinteza chimică Na 2 CO 3 , uree, acid salicilic, etc.

industria alimentară conservarea alimentelor, fabricarea băuturilor carbogazoase

agent frigorific

stingerea incendiilor POLUARE – efect de seră creşterea temperaturii la suprafaţa solului.

ACIDUL CARBONIC = H 2 CO 3 CARBONAŢI: M I HCO 3 , M I 2 CO 3

STARE NATURALĂ:

H 2 CO 3 nu există în stare liberă, numai în soluţiile apoase diluate

– Majoritatea carbonaţilor neutri sunt greu solubili în apă minereuri în natură PREPARARE 1) H 2 CO 3 :

din anhidridă:

CO 2 + H 2 O H 2 CO 3 H + + HCO 3 - 2H + + CO 3 2-

cu creşterea presiunii şi scăderea temperaturii

din carbonaţi în reacţie cu acizi tari:

CaCO 3 + H 2 SO 4 H 2 CO 3 + CaSO 4 2) Carbonaţii:

Na 2 CO 3 – procedeul Solvay NH 3 + CO 2 +H 2 O NH 4 HCO 3 NaCl + NH 4 HCO 3 NaHCO 3 + NH 4 Cl

Solubilitatea CO 2 în apă creşte

t°C

2NaHCO 3 ⎯⎯⎯→

– alţi carbonaţi, greu solubili în apă:

FeSO 4 + Na 2 CO 3 FeCO 3 + Na 2 SO 4 Ca(OH) 2 + CO 2 CaCO 3 + H 2 O STRUCTURA

Atomul de C din H 2 CO 3 , HCO 3 şi CO 3 2 – hibridizat sp 2 , geometrie triunghiular –

Na 2 CO 3 + CO 2 + H 2 O

planară:

PROPRIET ĂŢ I H 2 CO 3 • acid diprotic de t ă rie mijlocie
PROPRIET ĂŢ I H 2 CO 3 • acid diprotic de t ă rie mijlocie

PROPRIETĂŢI

H 2 CO 3

acid diprotic de tărie mijlocie spre slab CO(OH) 2 m=1

prezintă proprietăţile ale generale acizilor ! EXEMPLIFICAŢI prin reacţii

formează săruri acide M I HCO 3 (hidrogencarbonaţi) şi săruri neutre M II 2 CO 3 toate substanţe ionice:

neutre M I I 2 CO 3 toate substan ţ e ionice: CARBONA Ţ II :

CARBONAŢII:

substanţe solide incolore sau colorate (cei ai metalelor tranziţionale)

carbonaţii metalelor alcaline, cel de amoniu şi hidrogencarbonaţii sunt solubili în apă; ceilalţi carbonaţi neutri şi carbonaţii bazici sunt greu solubili în apă:

o

carbonaţii solubili şi hidrogencarbonaţii hidrolizează vezi reacţiile Na 2 CO 3 ; NaHCO 3 ; (NH 4 ) 2 CO 3

o

carbonaţii greu solubili în apă se solubilizează în prezenţa CO 2 prin transformare în hidrogencarbonaţi:

CaCO 3 + CO 2 + H 2 O Ca(HCO 3 ) 2 Pe baza acestei reacţii se explică formarea peşterilor în urma acţiunii apei de ploaie încărcată cu CO 2 , care dizolvă calcarul (CaCO 3 ) sub formă de Ca(HCO 3 ) 2 ; ulterior prin degajare de CO 2 se depune CaCO 3 şi se formează stalactitele şi stalagmitele.

în reacţie cu acizii mai tari decât H 2 CO 3 carbonaţii eliberează CO 2 (prin descompunerea H 2 CO 3 dezlocuit)

la încălzire, în funcţie de cationul metalic, se descompun:

o

o

o

o

o

t°C

Li 2 CO 3 ⎯⎯⎯→

t°C

MCO 3 ⎯⎯⎯→

t°C

Ag 2 CO 3 ⎯⎯⎯→

Li 2 O + CO 2 MO + CO 2 2Ag + CO 2 + 1/2O 2

M = M alcalino – pământos

t°C

2MHCO 3 ⎯⎯⎯→

M 2 CO 3 + CO 2 + H 2 O M = M alcalin

t°C

(NH 4 ) 2 CO 3 ⎯⎯⎯→

2NH 3 + CO 2 + H 2 O

CaCO 3 este o substanţă polimorfă

MgCO 3 ZnCO 3 FeCO 3 sunt substanţe izomorfe

Mg(HCO 3 ) 2 şi Ca(HCO 3 ) 2 dau duritatea temporară a apei

Na 2 CO 3 – higroscopic; K 2 CO 3 şi Rb 2 CO 3 – delicvescenţi

mulţi carbonaţi formează cristalohidraţi cu 2 – 12 molecule de H 2 O: Na 2 CO 3 ·10H 2 O,

K

2 CO 3 ·2H 2 O

anionul carbonat CO 3 2 ligand carbonatocomplecşi M I [M III (CO 3 ) 2 ]·nH 2 O, M I = Na, K, Tl, NH 4 + ; M III = Sc, Y, La

Carbonaţi bazici: x M II CO 3 ·yM II (OH) 2 , M II = Be, Mg, Pb, Ni, Cu, Hg, Zn, Cd, etc.

Carbonaţi dubli – rezultaţi prin topirea sau cristalizarea amestecurilor de carbonaţi metalici divalenţi: M II CO 3 ·M I 2 CO 3 ·nH 2 O, M II = Ca, Mn, Co, Cu, Ni, Mg şi M I = Na, K, Rb, Cs, Tl

Oficinali în FRX: CaCO 3 , K 2 CO 3 , Li 2 CO 3 ; NaHCO 3 ; carbonat bazic de magneziu şi carbonat bazic de bismut.

ACIDUL CIANHIDRIC HCN

lichid incolor la temperatura camerei, cu miros de migdale amare

acidul şi sărurile sale, cianurile, în special cele ale metalelor alcaline sunt extrem de toxice – paralizează centrul nervos al respiraţiei producând moartea doza letală este de 0,3 mg/L aer.

DICIANUL (CN) 2

gaz incolor cu miros de migdale amare, picant cu acţiune lacrimogenă

SILICIUL 14 Si 0 : Ne3s 2 3p 2

lacrimogen ă SILICIUL 1 4 Si 0 : Ne3s 2 3p 2 • de ş i

deşi compuşi ai Si cum sunt argilele (silicaţi) au fost folosiţi de la începuturile civilizaţiei omeneşti, elementul a fost izolat în 1824 de Berzelius

Denumirea provine de la latinescul „silex” care înseamnă cremene, silice STARE NATURALĂ

este al doilea element ca răspândire în scoarţa terestră după oxigen (aprox. 28%) şi al 7- lea ca răspândire în Univers. Nu se găseşte niciodată în stare liberă, afinitatea lui pentru oxigen este dovedită de răspândirea sub formă de dioxid de siliciu şi silicaţi:

sub form ă de dioxid de siliciu ş i silica ţ i: α -cuar ţ (SiO
sub form ă de dioxid de siliciu ş i silica ţ i: α -cuar ţ (SiO
sub form ă de dioxid de siliciu ş i silica ţ i: α -cuar ţ (SiO
sub form ă de dioxid de siliciu ş i silica ţ i: α -cuar ţ (SiO

α-cuarţ (SiO 2 )

β-cuarţ (SiO 2 )

ţ i: α -cuar ţ (SiO 2 ) β -cuar ţ (SiO 2 ) feldspat (aluminosilica
ţ i: α -cuar ţ (SiO 2 ) β -cuar ţ (SiO 2 ) feldspat (aluminosilica

feldspat

α -cuar ţ (SiO 2 ) β -cuar ţ (SiO 2 ) feldspat (aluminosilica ţ i)

(aluminosilicaţi)

) β -cuar ţ (SiO 2 ) feldspat (aluminosilica ţ i) caolinit montmorilonit argile talc turmalina

caolinit

ţ (SiO 2 ) feldspat (aluminosilica ţ i) caolinit montmorilonit argile talc turmalina mica OB Ţ

montmorilonit

argile

talc

turmalina

mica

OBŢINERE

reacţii de reducere a SiO 2 , a K 2 [SiF 6 ], a SiX 4 (X = F, Cl, I) cu reducători puternici:

metale (Mg, Al, K, Al, Zn) sau descompunerea termică a SiF 4 :

SiO 2 + Mg Si + 2Mg O 3 Si O 2 + 4Al 3Si + 2Al 2 O 3

K 2 [SiF 6 [ + 4K Si + 6KF SiCl 4 + 2Zn Si + 2ZnCl 2

SiF 4 ---(100°C, fir de tantal)-- Si + 2F 2

3K 2 [SiF 6 ] + 4Al Si + 6KF + 4AlF 3 SiCl 4 + 2H 2 Si + 4HCl

Purificarea siliciului se face prin tratare cu acizi, iar în scopuri electronice cu ajutorul metodei topirii zonare

STRUCTURA

cristalizează

în

sistem

asemănătoare grafitului!

cubic,

reţea

similară

diamantului;

NU

toare grafitului! cubic, re ţ ea similar ă diamantului; NU are form ă alotrop ă PROPRIET
toare grafitului! cubic, re ţ ea similar ă diamantului; NU are form ă alotrop ă PROPRIET

are

formă

alotropă

PROPRIETĂŢI

este un semimetal cristalin, cenuşiu, are duritatea 7 (Mohs), este casant, diamagnetic, are proprietăţi semiconductoare

la temperatura ordinară este puţin reactiv, la încălzire se combină cu X 2 , S, N 2 , B, C, O 2 , metale diverse combinaţii chimice sau compuşi interstiţiali

la t°C camerei se combină cu F 2 , cu HF SiF 4 sau H 2 [SiF 6 ]

la t°C se combină cu apa, NaOH

Si + 2 H 2 O SiO 2 + 2H 2

Si + 4NaOH Na 4 SiO 4 + 2H 2

este un reducător puternic; cu excepţia oxizilor M alcaline reduce la t°C înalte diverşi oxizi metalici

compuşii săi sunt aproape exclusiv de natură covalentă

UTILIZĂRI

în industria electronică; redresor, tranzistor, fabricare baterii solare, aparate radio, TV, calculatoare

fabricare de materiale cu rezistenţă mare şi refractare

catalizator de antioxidare, electrod în titrări acido-bazice

obţinere de siliconi, siliciuri, aliaje pe bază de Si, silicaţi

COMPUŞI AI SILICIULUI

MONOXIDUL DE SILICIU – SiO

se obţine la temperaturi înalte din SiO 2 redus cu H 2

substanţă amorfă sau cristalizată în sistem cubic, instabilă, cu caracter reducător

DIOXIDUL DE SILICIU – SILICEA SiO 2

unul dintre cei mai importanţi compuşi ai Si; intră în compoziţia majorităţii rocilor din scoarţa terestră şi a nisipului STARE NATURALĂ

se găseşte în natură în forme cristaline polimorfe (cuarţ, tridimit, cristobalit în formele α şi β, care trec una în cealaltă greu, la temperaturi ridicate) şi în forme amorfe sau policristaline

o

Culoarea sa variază în funcţie de impurităţi, de la incolor , alb-lăptos la cenuşiu. Varietăţile transparente sau semitransparente, după culoare au denumiri

speciale: cristalul de stâncă (incolor),

), ametistul (violet),

cuarţul fumuriu (brun),

citrinul ( galben morionul ( negru )
citrinul
(
galben
morionul
(
negru
)

o

uneori apare sub formă de calcedonie: agat

onix; jasp; opal;

o

varietăţi de cremene sau silex

o

kiselgur

citrin
citrin
citrin ametist onix agat opal STRUCTURA • cuar ţ ul este forma cea mai stabil ă

ametist

citrin ametist onix agat opal STRUCTURA • cuar ţ ul este forma cea mai stabil ă

onix

agat opal
agat
opal

STRUCTURA

cuarţul este forma cea mai stabilă de SiO 2 , cristalizează în sistem romboedric (α) sau hexagonal (β), este format din tetraedre SiO 4 în care Si este hibridizat sp 3 , fiecare atom de O fiind comun la două tetraedre

, fiecare atom de O fiind comun la dou ă tetraedre PROPRIET ĂŢ I • SiO

PROPRIETĂŢI

SiO 2 are duritate mare (7 scara Mohs), nu clivează, este transparent pentru radiaţiile UV; se înmoaie la încălzire la 1600°C, topeşte la 1713°C, iar la răcire formează sticla de cuarţ, o masă amorfă poate fi prelucrat prin turnare şi presare, poate fi utilizat la confecţionarea de aparate optice şi vase de laborator (acestea rezistă la majoritatea agenţilor chimici exceptând acizii: HF, H 3 BO 3 , H 3 PO 4 şi bazele)

este considerat anhidrida acidului silicic, chiar dacă nu reacţionează direct cu apa; topit cu hidroxizi alcalini sau oxizi bazici formează silicaţi; poate fi considerat un oxid amfoter căruia îi predomină caracterul bazic:

t°C

SiO 2 + 4NaOH

Na 4 SiO 4 + 2H 2 O

t°C

SiO 2 + 2MgO SiO 2 + 4HF SiF 4

Mg 2 SiO 4

SiF 4 + 2HF H 2 [SiF 6 ]

UTILIZĂRI

industria optică (lentile, prisme), radiotehnică, fabricarea carburii de siliciu (CSi), în industria ceramicii şi a sticlei, în construcţii, etc.

ACIDUL ORTOSILICIC H 4 SiO 4 ; ACIZII POLISILICICI

acidul H 4 SiO 4 este instabil, foarte puţin ionizabil în stare pură, condensează şi formează acizi polisilicici. Aceştia sunt veritabile macromolecule liniare care se transformă în soluri şi geluri, iar în cele din urmă în silicagel

H 4 SiO 4 = acid tetraoxosilicic = tetraoxosilicat de tetrahidrogen = Si(OH) 4 PREPARARE

din sărurile sale, silicaţi, deplasat de acizi; prin hidroliza halogenurilor sau hidrurilor. Din cauza instabilităţii sale nu poate fi obţinut în stare pură. STRUCTURA

Deşi structura Lewis propusă arată că în acidul ortosilicic H 4 SiO 4 atomul de Si implicat în 4 legături σ cu cei 4 atomi de O, care fiecare mai are o câte 1 legătură σ cu câte 1 atom de H, deci acidul ar părea tetraprotic, din cauza instabilităţii sale disociază numai în 2 trepte. Oxoanionul SiO 4 4 are o structură tetraedrică, cu atomul de Si

hibridizat sp 3 . Acidul metasilicic, H 2 SiO 3 este un acid diprotic slab, cu atomul de Si hibridizat sp 3 cu o pereche de electroni neparticipanţi şi o geometrie de piramidă cu baza triunghiulară:

ş i o geometrie de piramid ă cu baza triunghiular ă : PROPRIET ĂŢ I •
ş i o geometrie de piramid ă cu baza triunghiular ă : PROPRIET ĂŢ I •
ş i o geometrie de piramid ă cu baza triunghiular ă : PROPRIET ĂŢ I •

PROPRIETĂŢI

este un acid diprotic slab, mai slab ca H 2 CO 3 :

Si(OH) 4 H + + SiO(OH) 3 SiO(OH) 3 H + + SiO 2 (OH) 2 2

Ka 1 = 1·10 10 Ka 2 = 1·10 12,2

în soluţie H 4 SiO 4 se gelifică prin condensare şi formează acizi polisilicici, compuşi macromoleculari cu structură tridimensională. Cel mai simplu este acidul disilicic,

H 2 [Si 2 O 3 (OH) 4 ] cu structura anionului disilicat (pirosilicat):

4 ] cu structura anionului disilicat ( pirosilicat ): • condensarea are loc în solu ţ

condensarea are loc în soluţie apoasă cu o evoluţie lentă la pH = 3,2 şi practic instantaneu la pH = 6:

ACIZII POLISILICICI au structură liniară şi formula H 2 [Si n O n+1 (OH) 2n ]