Sunteți pe pagina 1din 4

Cum te ajută eșecul să obții succesul

Eșecul reprezintă una dintre cele mai mari temeri ale noastre.

Însă dacă avem abordarea potrivită, putem învăța din eșecuri. Iar eșecul poate fi
tocmai deschizătorul de drumuri pentru atingerea succesului.

Albert Einstein spunea că: “Eșecul este succesul în progres”.

Și (cam toți) oamenii de succes au eșuat

Personalități care au acum o imagine bine conturată, de oameni de afaceri, inventatori,


artiști consacrați, au de fapt în istoria lor și numeroase eșecuri.

Eșecuri care poate uneori i-au tras înapoi, iar alteori au fost percepute ca semnale că
ceva trebuie schimbat.

Spre exemplu, Steve Jobs a fost concediat din firma la care a fost co-fondator.

Însă în perioada de după, va achiziționa o mică firmă cunoscută azi sub denumirea de
Pixar Animation Studios.

A fost CEO aici până în 2006, când Pixar a fost achiziționată de Walt Disney
Company. Tranzacția l-a făcut bogat.

Henry Ford s-a confruntat cu pierderea a două afaceri auto înainte de a deschide
compania Ford la vârsta de 45 de ani.

Scriitorul Harry Bernstein s-a dedicat scrisului întreaga sa viață, însă va avea un
best-seller abia la 96 de ani, sub titlul “The Invisible Wall: A Love Story That Broke
Barriers”.

J.K.Rowling, autoarea Harry Potter, spunea în cadrul unui discurs ținut la Harvard,
că: “Eșecul mi-a dat o siguranță interioară pe care nu am obținut-o prin trecerea
examenelor. Eșecul m-a învățat lucruri despre mine pe care nu aș fi putut să le învăț
în nici un alt mod.”
Acestea sunt doar câteva exemple. I-a oprit eșecul să mai încerce?

Dimpotrivă, e posibil să îi fi ambiționat și mai mult. Sau să îi facă să își regândească


sistemul de valori. Sau să muncească mai mult.

De ce ne temem de eșecuri?

Pentru că le percepem pe două planuri: față de noi înșine și față de ceilalți.

Față de noi înșine, ne temem că ne vom pierde încrederea în forțele proprii.

Uneori, devenim cei mai mari dușmani ai noștri.

Teama față de ceilalți poate fi și mai copleșitoare. Pentru că nimeni nu apreciază un


om care eșuează.

Tot dintr-un sentiment de teamă, pentru că nu vor să fie în locul lui sau să se
identifice cu un astfel de model.

Ne place să ne identificăm cu persoane de succes.

Însă după cum spunea Dr. Seuss, scriitor și desenator american,„Cei care contează nu
te deranjează, iar cei care deranjează nu contează.”

Așa că nu întotdeauna este vitală părerea celorlalți.

Ce spun studiile psihologice despre noi si eșec?

Psihologul Albert Bandura a realizat un studiu prin care a vrut să vadă cât de
important este rolul pe care îl joacă atitudinea noastră în fața unui eșec.

În cadrul experimentului, două grupuri au trebuit să realizeze un task identic de


management.

Primului grup i s-a spus că prin realizarea taskului se dorește măsurarea abilităților lor
de management.

Celui de-al doilea grup i s-a spus că aptitudinile necesare pentru realizarea taskului
pot fi îmbunătățite și că acum au oportunitatea de a practica pentru a învăța.

Taskul a fost făcut însă destul de dificil, astfel încât ambele grupuri să eșueze, ceea ce
s-a și întâmplat.

Primul grup – care a perceput eșecul ca rezultat al faptului că aptitudinile lor nu erau
destul de bune – nu a dat dovadă de o îmbunătățire vizibilă atunci când i s-a oferit
ocazia de a repeta taskul.
Cel de-al doilea grup în schimb – care a perceput eșecul ca pe o posibilitate de a
învăța – a înregistrat nivele de performanță din ce în ce mai crescute atunci când a
repetat taskul. Iar grupul chiar s-a autodefinit ca fiind mai încrezător decât primul
grup.

Ce învățăm de aici?

Faptul că este foarte importantă atitudinea pe care o avem vizavi de eșec. Până la
urmă, e singurul lucru pe care îl putem controla.

Avem de ales între două reacții: fie vedem eșecurile ca pe o reflexie a abilităților
noastre care nu sunt destul de bune, fie le considerăm oportunități de a crește.

În orice caz, nu e atât de rău!

“Puține dintre eșecurile noastre sunt cu adevărat fatale”, a spus Tim Harford,
economist care publică în Financial Times și care a scris cartea “Adapt: Why Success
Always Starts With Failure”.

Autorul consideră că “succesul vine mai des prin rezolvarea rapidă a greșelilor pe
care le facem, decât prin realizarea lor corectă de prima dată.”

Primul pas spre îmbunătățirea sinelui în urma unui eșec este tocmai recunoașterea
respectivului eșec.

“Pare să fie cel mai greu lucru din lume să admiți că ai făcut o greșeală și să încerci
să o repari. Pentru că solicită o regândire a modului în care iei decizii.”, spune
Harford.

El dă exemplul celor care pariază la poker.

Decât să admită că au pierdut, ei tind să parieze și mai mulți bani, în încercarea


disperată de a acoperi eșecul anterior. Situație care de cele mai multe ori duce la un
eșec și mai grav.

Soluții?

În cartea lui, Harford oferă o serie de soluții care pot fi aplicate în urma unui eșec:

 Încearcă ceva nou – dacă până acum nu a funcționat, poate ar fi timpul să


încerci altceva. Altă abordare, alt plan, altă strategie.
 Experimentează acolo unde există șanse – nu te încăpățâna să câștigi acolo
unde nu există șanse de reușită. Până la urmă, o doză de realism te menține pe
linia de plutire.
 Fii deschis la feedback – “Dincolo de orice, feedback-ul este esențial pentru a
determina care acțiuni au reușit și care au eșuat. Cere o părere, însă nu doar
de la o persoană, ci de la cât mai multe”, spune Harford.
 Exersează în multiple zone – încearcă diverse lucruri și apoi insistă acolo unde
lucrurile încep să meargă. După cum spune Harford: “Pluralismul
funcționează pentru că viața nu merită trăită fără noi experiențe.”
 Nu rămâne atașat de planul tău – atunci când lucrurile nu mai funcționează,
tinzi să te descurajezi pentru că nu a ieșit conform planului tău. “Pericolul
constă într-un plan care ne face să credem că eșecul este imposibil și
adaptarea nu neapărat necesară – un fel de Titanic, nescufundabil (până când
lovește aisbergul).”

S-ar putea să vă placă și