Sunteți pe pagina 1din 39

MOTTO

ARGUMENT

CUPRINS

CAP. I . NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE APARATULUI RESPIRATOR

CAP. II. PREZENTAREA TEORETICĂ A ABCESULUI PULMONAR

1.Definiție

2.Etiologie

3.Patogenie

4.Diagnostic clinic

5.Diagnostic paraclinic

6.Diagnostic diferențiat

7.Evoluție.Prognostic

8.Tratament

CAP. III. ROLUL ASISTENȚEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ABCES


PULMONAR

Supravegherea pacientului din momentul internării până la externare și efectuarea tehnicilor


impuse de abcesul pulmonary

1.Internarea pacientului în spital

2.Asigurarea condițiilor de spitalizare

3.Asigurarea condițiilor igienice pacienților internați

4.Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative

5.Alimentația bolnavului

6.Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului

1
7.Recoltarea produselor biologice și patologice

8.Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune

9.Pregătirea preoperatorie și îngrijirea postoperatorie

10.Educație pentru sănătate

11.Externarea pacientului-Plan general de nursing-P.E.S-uri

Dosar de îngrijire

Fișa tehnică

Bibliografie

2
ARGUMENT

Abcesul pulmonar este o afecțiune mai rar întâlnită,dar care are totuși o deosebită importantă
pentru întreg organismal deoarece ,deși derivă din alte afecțiuni(cu precădere cele din
vecinătate:faringe,laringe,esofag) minore,nu rareori se ajunge la complicații severe și-sau
recidive. Dacă nu se intervine la timp sau nu se primesc informațiile și educația necesară unui
echilibru bio-psiho-social necesar oricărui individ ,atunci asistență nu își îndeplinește rolul.

Toate efectiunile sunt importante pentru sănătate și bunul mers al vieții,dar aparatul respirator
are,cred,o dreosebita importantă deoarece fără un plămân care să asigure o oxigenare de calitate
și alte procese ce au loc în organism indifferent de poziție,de ocupație,de inteligență și de multe
alte lucruri care nu au o mare importantă dacă un om nu poate avea o respirație de
calitate,această fiind un fenomen vital.

Partea teoretică a acestei lucrări cuprinde,alături de o scurtă prezentare a anatomiei și fiziologiei


aparatului respirator și un capitol rezervat acestei afecțiuni:definiție,tablou
clinic,diagnostic,tratament ,etc. partea practică a acestei lucrări este alcătuită din prezentarea
unui caz ce a fost diagnosticat cu abces pulmonar și tratat în cadrul sectiuei de Penumologie în
perioada stagiului clinic efectuat în cadrul acestei secții,și cuprinde alături prezentarea generală a
cazului,culegerea de dată și planul de îngrijire pe care l-am acordat pacientului pe perioada
internării.

Depistarea precoce a abcesului pulmonar , instituirea unui tratament adecvat și mai ales stabilirea
și îndeplinirea unor obiectiveadecvate de îngrijire,depinde vindecarea ,prevenirea recurențelor
sau a complicațiilor și recuperarea pacienților cu această patologie.

3
MOTTO

“Mai ales sănătatea întrece atât de mult toate bunurile exterioare încât într-adevăr un cerșetor
sănătos este mai fericit decât un rege bolnav .”

“Nu e prietenia la fel că sănătatea,nu e dușman la fel că boală,nu e iubire la fel că aceea față de
copii,nu e durere la fel că moartea. “

SCHOPENHAUER

4
CAPITOLUL I

ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

Anatomia aparatului respirator este reprezentate de către plămâni.Aceștia sunt organele în care se
realizează schimbul de gaze,oxigen și dioxid de carbon. Sunt 2 la număr,plămânul drept și cel
stâng, fiind poziționați în cavitatea toracică,de o parte și de altă a mediastinului.

Capacitatatea plămânului de a conține volum de aer este 4500-5000 cm cubi.

Culoarea plămânilor variază în funcție de vârstă și substanțele care sunt inhalate(la fumători și
cei care lucrează în mediu cu pulberi plămânii au culoarea cenușiu-negricios,la copii plămânii
sunt de culoare roz).

Formă plămânilor este asemănătoare unui trunchi de con ,cu baza spre diafragmă.

Că și configurație externă,plămânul drept este format din trei lobi:lobul superior,cel mijlociu și
inferior,iar plămânul stâng este format numai din doi lobi:superior și inferior. Lobii sunt
delimitați de niște șanțuri adânci denumite scizuri în care pătrunde pleura viscerală.Fiecare
plămân este format din două fete,cea costală,în raport direct cu peretele toracic, și cea
mediastinalala nivelul căruia se află hilul pulmonar; trei margini:anterioară,posterioară și
inferioară;o baza sau față diafragmatica în raport cu diafragmă și prin el cu lobul hepatic drept,în
dreapta și fundul stomacului în stânga;vârful este porțiunea situate deasupra coastei ÎI,are formă
rotunjită,vine în raport cu coastele Își ÎI,corespunde regiunii de la baza gâtului.

STRUCTURA PLĂMÂNILOR

Plămânii sunt construiți dintr-un sistem de canale rezultat din ramificarea fiecărei bronhii
pricipale în arborele bronșic , și un sistem de saci în care se termină arborele bronșic(lobulii
pulmonari).

Arborele bronșic reprezintă totalitatea ramificățiilor intrapulmonare ale bronhiei principale în


bronhii lobare(trei pentru plămânul drept și două pentru plămânul stâng);bronhii
segmentare(câte zece pentru fiecare plămân,câte una pentru fiecare segment pulmonar);bronhii
interlobulare;bronhiole respiratorii;canale alveolare.

Bronhiile intrapulmonare sunt de formă cilindrică,regulate și au peretele compus din 3 tunici:

-tunică fibrocartilaginoasa,sub formă de inel incomplet,

-tunică musculară(mușchii netezi bronsici) ,

-tunică mucoasa care este formată dintr-un epiteliu pluristratificat,ciliat a căror mișcare este
îndreptată spre căile aeriene superioare și numaroase glande.

Pe măsură ce bronhiile se ramifică, fibrele musculare netede devin din ce în ce mai


numaroase,astfel încât bronhiile respiratorii și terminale sunt lipite de inelul cartilaginous,dar
5
prezintă un strat muscular foarte dezvoltat care intervine activ în modificarea lumenului
bronhiolelor și astfel în reglarea circulației aerului în căile pulmonare.

Arborele bronșic poate prezența dilatatii patologice sub formă de saci în care se strâng
secreții(puroi,bronsiectazii).

Lobul pulmonar continuă ultimele ramificații ale arborelui bronșic.Acesta reprezintă unitatea
morfologică și funcțională a plămânului,la nivelul căruia se face schimbul de gaze. Are formă
unei piramide cu baza spre exteriorul plămânului și vârful spre bronhia respiratorie.

Lobul pulmonar este constituit din: bronhia respiratorie,canale,alveole,alveole pulmonare,


împreună cu vase de sânge limfatice,fibre motorii nervoase și sensitive.

Alveola pulmonară reprezintă peretele alveolar format dintr-un epiteliu,sub care se găsește o
bogată rețea capilară ce provine din ramificațiile arterei pulmonare(adduce sânge venos din
ventriculul drept).

Împreună cu epiteliul alveolar,epiteliul capilarelor alveolare formează o structura funcțională


comună și anume membrană alveocapilara.La nivelul acesteia au loc schimburi gazoase, prin
difuziune,între aerul din alveole, a cărui compoziție este menținută constanța prin ventilația
pulmonară și sânge. Sângele oxigenat pleacă din plămâni prin venele pulmonare spre atriul
stâng.

Suprafață epiteliului alveolar este acoperită cu o lama fină de lichid surfactant.

Distrugerea pereților alveolări produce emfizemul.

Mai mulți lobuli se grupează în unități morfologice și funcționale mai mari denumite segmente
pulmonare.

Segmentul pulmonar este unitatea morfologică și funcțională caracterizată printeritoriul anatomic


cu limiteprecise, cu pedicul bronhovascular propriu și aspect patologice special. Segmente
pulmonare corespund bronhiilor segmentate cu același nume,fiecare plămân având câte 10
segmente.

Segmentele se grupează la rândul lor formând lobii pulmonari.

VASCULARIZAȚIA PLĂMÂNULUI

la nivelul plămânului există 2 circulații sanguine:

-functională,

-nutritivă.

6
Circulația funcțională este asigurată de arteră pulmonară care ia naștere din ventriculul drept și
se capilarizeaza la nivelul alveolelor pulmonare. Circulația funcțională de întoarcere este
asigurată de venele pulmonare care se varsă în atriul stâng. Se încheie astfel circulația mică,în
care sângele neoxigenat plin de dioxid de carbon se încarcă cu oxigen se se întoarce în venele
pulmonare care conțîn sânge oxigenat, roșu, la atriul stâng.

Circulația nutritivă face parte din circulația funcțională și adduce plămânului sânge încărcat cu
substanțe nutritive și oxigen. Este asigurată de arterele bronsice, ramuri ale aortei toracice;ele
iriga arborele bronșic. O parte din sânge se întoarce în venele bronsice, care se varsă în venele
azygos și acestea în venă cava superioară și atriul drept, o altă parte din sânge se întoarce prin

venele pulmonare în atriul stâng. Cantitatea de sânge care trece prin anastomozele bronsice este
de 1% din totalulu sângelui care iriga plămânul. În condiții patologice (insuficientă
cardiac,bronsiectazii) debitul anastomotic poate ajunge la 80% din totalul sângelui care iriga
plămânul.

Circulația limfatica este tributară ganglionilor hilari și celor traheobronsici. De aici se varsă în
final în canalul toracic.

INERVAȚIA PLĂMÂNILOR

Această este de 2 tipuri;

1. Motorie,asigurată de simpatic (fire postganglionare) și parasimpatic(nervul vag),simpaticulfiind


responsabil de acțiunea bronhodilatatoare și vasodilatatoare, și relaxarea musculaturii bronsice,
iar parasimpaticul având drept acțiune bronhoconstructia,vasoconstructia și hipersecretia de
mucus.

2. Senzitivă,anexată simpaticului și parasimpaticului. Cele mai multe fibre sensitive sunt în


legătură cu nervul vag.

PLEURĂ

Plămânii se află într-un înveliș seros sub denumire de pleură.

Această are rolul de a ușura mișcările plămânilor prin alunecare,fiecare plămân fiind învelit
individual de pleură.

Pleura ,la rândul sau, este formată din 2 foițe,una în continuarea celeilate și anume, pleura
viscerală care acoperă plămânul ,și pleura parietală care învelește pereții cavității toracice. Între

7
cele 2 pleure există o cavitate închisă,și anume cavitatea pleurala,care în mod normal este irtuala
și care conține o cantitate infimă de lichid,care favorizează alunecarea. În condiții patologice
cavitatea pleurala poate deveni reală,putând fi umplută cu puroi(pleurezie),
sânge(hemotorax),aer(pneumotorax).

Când cantitatea de lichid sau aer este mare, plamanulrespectiv apare turtit spre hil(colabat) și
funcția să este redusă sau anulată.

Presiunea în cavitatea pleurala este negative,-2mmHg fapt de o deosebită importantă în mișcările


respiratorii. Datorită presiunii negative vidul pleural și cel al lamei de lichid
interpleural,plămânul poate urmă cu fidelitate mișcările cutiei toracice în inspire și expir.

Totodată presiune negativă din cavitatea pleurala favorizează circulația venoasă de


întoarcere,atât prin venele pulmonare cât și prin venele cave superioare și inferioare.

VASCULARIZAŢIA ȘI INERVAŢIA PLEUREI

Arterele pleurale provin din arterele bronșice,intercostale,mamare și diafragmatice. Venele


însoțesc arterele cu aceleași nume.

Inervatia este vegetativă, simpatico și parasimpatica. Pleura este aproape insensibilă că și


plămânul,în schimb cea parietală are o sensibilitate marcată ,fiind o zona reflexogena importantă.
Iritatie ei în timpul unor manevre că de exemplu puncția pleurala,poate determina șoc pleural
prin acțiunea reflexă asupra centrilor respiratori și circulari ,șoc ce poate fi cauzator de deces.

MEDIASTINUL

Toracele este împărțit din punct de vedere topographic într-o regiune mediană,mediastinul, și 2
regiune laterale,pleuro-pulmonare.

Mediastinul se referă la regiunea mediană care desparte cele 2 regiuni pleuro-pulmonare. Acesta
corespunde în sens antero-posterior spațiului dintre stern sii coloana vertebrală și în sens supero-
inferior orificiului superior al toracelui și diafragmului.

Mediastinul conține organe aparțînând aparatului respirator ,cardio-vascular și digestive ,dar


trebuie privit că o unitate,datorită relațiilor strânse între aceste organe privind simptomatologia
comună a acestora în cursul unor boli.

Regiunile pleuro-pulmonare sunt dispuse de o parte și de altă a mediastinului și conțin plămânul


și pleura respectivă.

8
FIZIOLOGIA RESPIRAŢIEI

Respirația face parte dintre funcțiile vegetative ,de nutritive. Această se compune din 2 etape
fundamentale:

-procesul de respirație externă sau pulmonaraprin care se face schimbul de oxigen și dioxid de
carbon la nivelul pulmonar,

-procesul de respirație internă sau celulară,prin care se face schimbul de gaze la nivel cellular.

Procesul de respirație este continuu,oprirea lui ducând în scurt timp la moartea celulelor,doarece
organismal nu poate dispune de rezerve de oxigen,iar acumularea de dioxid de carboneste toxică
pentru celule. Încetarea respirației precede oprirea funcționarii cordului.

VENTILAȚIA PULMONARĂ

Aerul atmospheric este introdus în plămâni prin procesul de ventilație pulmonară,prin care se
menține constanța compoziția aerului alveolar.

MECANICĂ RESPIRAȚIEI

Schimburile gazoase la nivelui plămânului se realizează datorită succesiunii ritmice a 2 procese:


inspirația și expirația.

Inspirația este un proces activ care reprezintă rezultatul contracției mușchilor inspiratori ,ducând
la mărirea tuturor diametrelor cutiei toracice. Inspirul normal durează 1 secundă.

În timpul inspirului forțat intervin și mușchii inspirator


accesori(sternocleidomastoridian,pectoralul mare,dintatul și trapezul).

Expirația normal este un proces pasivv care urmează fără pauză după inspirație. Durează
aproximativ 2 secunde la adult. În timpul expirației ,cutia toracică revine pasiv la dimensiunile
avute anterior.

În timpul efortului fizic sau în caz de obstacol pe căile aeriene,expirația poate deveni activă prin
intervenția mușchilor expiratori. Contracția lor comprimă viscerele abdominal care deplasează
diafragmul spre cutia toracică și apropie rebordurile costale,reducând volumul toracelui.

În inspirație,prin creșterea volumului pulmonar,alveolele se destind și volumul lor crește. Că


urmare ,presiunea aerului în regiunea alveolara scade,-1.5 mmHg. Se creează astfel o diferența
de presiune între aerul atmosferic(unde presiunea rămâne neschimbată) și presiunea
intrapulmonara(care scade). Astfel aerul pătrunde prin căile respiratorii până la alveole ,pe baza
forței fizice.

9
În expirație, prin retracția plămânului și revenirea la formă inițială a cutiei toracice,se întâlnesc 2
faze:

Faza 1 în care revenirea cutiei toracice se face pe seama elasticității cartilajelor și ligamentelor
ei, și faza 2 ,în care plămânul elastic,în tendința de a se retracta spre hil ,exercită o presiune
asupra cutiei toracice.

În felul acesta volumul alveolar se reduce ,presiunea aerului intraalveolar crește ,devenind
superioară presiunii atmosferice ,+1.5 mmHg. Diferența de presiune, face că aerul din plămâni să
fie expulzat în exterior ,printr-un mecanism pur fizic.

Ciclul respirator este format dintr-o inspirație și expirație și durează 3 secunde ceea ce revine la
aproximativ 14 mișcări respiratorii /minut(o respirație normală având între 12-15 mișcări) ce
poartă numele de frecvența respiratorie(FR).

În efort fizic , frecvența respiratorie poate ajunge la 40-60 respirații/minut,de asemenea și în


condiții patologice: febra,hipertiroidism,hipercapnie,hipoxie,tahipnee.

VOLUME RESPIRATORII

Volumele de gaz ce se regăsesc în plămâni în timpul respirației sunt:

1.volumul respirator curent(VC=500 ml) reprezintă cantitatea de aer care întră și ieși din plămâni
în timpul unei respirații normale

2.volumul inspirator de rezervă(VÎR) este cantitatea de aer care poate pătrunde în plămâni la
finalul unei inspirații normale

3.volumul expirator de rezervă(VER) ,cantitatea de aer care poate fi expirată forțat la sfârșitul
unei expirații normale

4.volumul residual ,cantitatea de aer care rămâne în plămâni după o expirație forțată.

Volumul respirator/minut este ventilația pulmonară și reprezintă cantitatea de aer respirata într-
un minut.

VCxFR=500x12=600ml

Capacităţile respiratorii reprezintă suma mai multor volume sus amimtite

1.CPT=VIR+VC+VER+VR=CI+CRF=CV+VR=5.500-6.000 ml

VIR+VC=CI

VER+VR=CRF

10
CPT-capacitatea pulmonară totală

CI-capacitate inspirator

CRF-capacitate reziduală funcţională

CV-capacitate vitală.

2.CV-volumul expirat forţat după o inspiraţie forţată

CV=VC+VIR+VER=CI+VER=4.000ml

CI=VC+VIR

3.CI-volumul inspirat forţat la sfarsitul unei expiraţii normale

CI=VC+VIR=3.000 ml

4.CRF=VER+VR=2.500 ml(CRF este volumul de aer conţinut de plămân după o respiraţie


linistită).

Valoarea fiziologică a capacităţii vitale pulmonare este de aproximativ 3.600-4.000 ml. CV


creste in timpul efortului fizic sis cade in timpul sedentarismului.

Volumele și capacitățile pulmonare sunt importante pentru stabilirea diagnosticului și


prognosticului diferitelor boli pulmonare,totuși ele nu dau indicații despre funcția ventilatorie.

SCIMBUL DE GAZE LA NIVEL ALVEOLAR

Aerul atmospheric ajuns în plămâni prin ventilația pulmonară este condus în alveole unde are loc
schimbul de gaze între aerull alveolar și sânge, la nivelul membraneor alveolo-capilare.

Schimbul de gaze la nivelul membrane alveolo-capilare se face prin difuziune de presiune


parțială a gazelor respiratorii-oxigen și dioxid de carbon-de o parte și de altă a membrane
alveolo-capilare.

Ventilația pulmonară normală sau normoventilatia se realizează la concentrații alveolare ale


dioxidului de carbon de 5-6 % și ale oxigenului de 14%, menținute la o frecvența respiratorie
normală ,de repaus(12-15 respirații/minut).

Când ventilația pulmonară crește peste nevoile metabolice apare hiperventilația: dioxidul de
carbon alveolar scade și oxigenul crește. Procesul este compensat reflex prin apnee și bradipnee.

În sens opus , prin creșterea oxigenului alveolar și scăderea dioxidului de carbon


apare hipoventilația care este compensată reflex prin polipnee .

11
Schimbul de gaze între aerul alveolar și sângele venos se face datorită diferenței de presiune
parțială a gazelor de o parte și de altă a membranei alveolo-capilare.

Presiunea parțială a unui gaz în amestec(legea lui Dalton) este proporțională cu concentrația
gazului în amestec și egală cu presiunea pe care ar exercită-o asupra pereților recipientului unui
gaz,dacă acesta ar ocupă singur recipientul. Această înseamnă că prin difuziunea unui gaz aflat la
presiune ridicată într-o regiunese deplasează spre o regiune cu resiune mică. Mișcarea
moleculelor de gaz este continuă până la egalizarea presiunilor.

Așadar,datorită diferenței de presiune dioxidul de carbon trece din sângele vens în aerul
alveolar,astfel având loc respirația pulmonară. Procesul este invers la nivelul țesuturilor.
Schimbul de gaze se face cu viteză foarte mare.

Dacă membrană alveolară este îngroșată(edem pulmonar,emfizem),schimbul de gaze este


alterat,mai ales în ceea ce privește oxigenul și se instalează hipoxemia.

Centrul respirator este localizat la nivelul bulbului și este format din tr-un centru inspirator și
unul expirator. Secționarea axului cerebrospinal dedesubtul centrilor respiratori duce l aoprirea
respirației.

Centrul respirator bulbar permite reglarea automată a ventilație pulmonare. Acest automatism
este influențat mai ales de proprietățile chimice ale sângelui.

Rolul principal în reglarea respirației revine concentrației de dioxid de carbon din sânge
(dioxidul de carbon sanguin acționează direct pe cale umorală asupra centrului
respirator,stimulându-i activitatea):

-până la o concentrație de 9% dioxid de carbon în aerul inspirat, se intensifica progresiv


activitatea centrului respirator(hiperventilatie)

-mai puțîn de 9% dioxid de carbon în aerul inspirat ,activitatea centrului respirator scade
progresiv

-la33% dioxid de carbon în aerul inspirat ,se produce narcoză

-la 40% dioxid de carbon în aerul inspirat ,se produce moartea.

12
CAPITOLUL ÎI . PREZENTAREA TEORETICĂ A ABCESULUI PULMONAR

DEFINIŢIE

Abcesul pulmonar este o infecție gravă, localizată și supurativă în substanță plămânului,


asociată cu formarea unei cavități necrozante sau fluid (din cauza infecției microbiene) în decurs
de câteva zile sau săptămâni. Procesul este de obicei înconjurat de o reacție fibroasă, ce
formează peretele abcesului, prin urmare un grup de mici abcese pot apărea (mai mici de 2 cm).
Este cunoscut și sub denumirea de pneumonie necrozanta sau gangrenă pulmonară. În cazul în
care nu este diferențiat de alte afecțiuni cu simptome similare, poate avea un prognostic
îngrijorător.

Abcesele pulmonare pot fi clasificate în funcție de durata și de cauza după cum


urmează: acute cu o durata mai mică de 4-6 săptămâni sau cronice în care au o durata mai lungă,
respectiv primare care au o origine infecțioasă (cauza este aspirația pulmonară sau a secretiei
gastrice/orofaringiene sau pneumonia bacteriană la o persoană sănătoasă; pot fi aspirate corpuri
străine și în timpul sedării sau stării de inconștiență prin intoxicație sau anestezie)
sau secundare care au o afecțiune preexistentă asociată (de exemplu
obstrucție, anormalități ale plămânilor, răspândirea infecției localizată
extrapulmonar cum este a abcesului hepatic sau endocardită
tricuspidala ce conduce la embolizare pulmonară septică sau
pulmonară printr-o complicație a unei pneumonii grave/insuficient
tratate, bronsiectazie și/sau stare de sănătate imunocompromisă,
cancerul, trauma pulmonară penetrantă, sindromul Lemierre - o
infecție orofaringiană acută urmată de tromboflebita septică a venei
jugulare interne).

Specialiștii iau în considerare și o clasificare în funcție de agentul


patogen responsabil: abces pulmonar cu Staphylococcus și abces
pulmonar cu Aspergillus. Cel mai frecvent este vorba de o complicație
a pneumoniei de aspirație cauzată de anaerobi bucali (bolnavii suferă
de boli parodontale; bacteriile se răspandesc din spațiile gingivale în
căile respiratorii inferioare deoarece sistemul imunitar nu funcționează
corespunzător), prin urmare apare pneumonia și necrozarea tisulara
după 7-14 zile și respectiv abcesul pulmonar.

13
Etiologie

Bacteriile anaerobe ce pot conduce la abces pulmonar sunt: Peptostreptococcus spp.,


Bacteroides spp., Fusobacterium spp., Microaerophilic streptococci.
Bacteriile aerobe ce pot conduce la abces pulmonar sunt: S. aureus, Streptococcus pyogenes,
Haemophilus influenza, Pseudomonas aeruginosa, K. pneumonia, Burkholderia
cepacia (asociată cu fibroză chistica), Streptococcus pneumonia, Legionella pneumonia,
Actinomyces spp., Nocardia spp., Proteus mirabilis, Pasteurella multocida - infecție transmisă
de la pisici/câini/bovine, Burkholderia pseudomallei (doar în zona Asia-Australia, a apărut în
urmă dezastrului cu tsunami din 2004).

Cel mai des întâlnite dintre acestea sunt anaerobul stafilococ auriu, F necrophorum și tulpinile
gram negative cum este Klebsiella pneumonia.
Alte organisme cauzatoare: infecții micobacteriale (în special tuberculoză), infecții fungice
(specii cum sunt Aspergillus, Cryptococcus, Histoplasmă, Blastomyces, Coccidioides) sau
paraziți (Entamoeba histolytica, Paragonimus spp).

Etiopatogenie

Agenții patogenici ai abcesului pulmonar


sunt :pneumococul,streptococul,stafilococul,pneumobacilul Friedlander.

Germenii pătrund în parenchimul pulmonar pe cale aeriană-prin inhalarea unor procese septice
sau pe cale limfatică ori hematogena prin însamântarea plămânilor cu emboli dintr-un focar
supurat,sau prin continuitatea de la un factor septic din vecinătate.

Cauzele cele mai frecvente sunt:stenoza bronsica(de obicei în cancer pulmonar) ,dilatarea
bronsica,emboliile septice,suprainfectarea unor afecțiuni preexistente(chist hidotic,chist aerian),
diverse inflamații situate la distanță,sinuzite,otite,afecțiuni dentare,furuncule,flebite,traumatisme
toracice.

În raport cu modul de formare supuratia poate fi : primitive-abces cu piogeni,amibian,micotic;


sau secundară unei afecțiuni pulmonare-pneumonie,bronhopneumonie,supurație toracică sau
subdiafragmatica,embolie septică pulmonară.

Că și factori favorizanti amintim frigul,oboseală,alcoolismul,diabetul.

DIAGNOSTIC CLINIC(SIMPTOMATOLOGIE)

Debutul abcesului pulmonar este de regulă brutal,caracterizat prin frisoane,febra până la


40ºC,junghi toracic, și mai rar insidious;urmează o perioada de 5-10 zile cu caracter de
pneumonie sau bronhopeneumonie în care febra există(39-40ºC),tușe și expectoratie mucoasa.

În această perioada apar unele elemente care sugerează abcesul pulmonr și anume: facies
palid,temperatura neregulată,rezistență la antibiotic,leucocitoză mare (20.000-30.000) cu
polinucloza.

14
Urmează o perioada de deschidere în bronhiincu evacuare brutală a secretiei purulente,evacuare
numită vomică și care apare între a 5-a și a 15-a zi de evoluție.

Uneori vomică este precedată de hemoptizie sau de spute hemopteice. Vomică poate fi
unică,masivă când este însoțită de asfixie sau mai des fracționate.

După episoadele de vomică ,febra scade și starea generela să ameliorează. Ultima etapă este de
drenare bronsica:tușe frecvența,expectoratie mucopurulenta abundență(10-400
ml/zi),temperature în jur de 37ºC,hemoptizii.

EVOLUȚIE

Abcesul pulmonar tratat correct se vindecă fără sechele. Uneori se vindecă spontan în 4-8
săptămâni,dar există și cazurii rezistente la tratament(cancer bronșic,stenoze bronsice). Dacă în
decurs de 8-12 săptămâni de tratamen vindecarea nu s-a produs,supuratia intră în faza de
cronicizare.

Complicațiile pot fi locale-bronsiectazii(abces pronsiectaziant), pleurezie purulenta,mediastinita


supurala,piopneumatorax,scheroza pulmonară reziduală; sau generale –miloidazia,cord pulmonar
cronic

Prognosticul este în general favorabil , peste 80% din cazuri vindecandu-se când diagnosticul
precoce permite instituirea unui tratament active la un bolnav netratat. În supurațiile cornice
prognosticul este rezervat și depinde de multiplele complicații ce pot surveni,el este însă radical
influențat de excizia focarului de supurație cronică. Antibiogramă influențează pozitiv
prognosticul care însă se menține rezervat în supurațiile cornice.

15
Diagnosticul abcesului pulmonar este sugerat de debutul brusc, cu aspect de pneumonie franc-
lobară urmat și de semen de supurație deschisă.

Diagnosticul pozitiv al abcesului pulmonar este sugerat de anamneză tabloului clinic de


pneumopatie acută urmată de bronhoree masivă fetidă și confirmată de examenul radiologic
characteristic(imagine hidro-aerica).

Diagnosticul diferențial în abcesul pulmonarface referire la deosebirea acestuia de supurațiile


pulmonare secundare prin :

-pneumopatii preexistente:pneumonia abcedata,bronsiectazii(abces bronsiectazic),cancerul


bronhopulmonar,infarctul pulmonar,hematomul pulmonar posttraumatic

-cavități preexistente-cavernă turuleloasa,chistul hidatic pulmonar,chisturile aeriene congenitale.

PROFILAXIE

Pentru a putea fi prevenită boală trebuie pus accent pe tratarea infecțiilor rino-buco-
faringiene,antibiotic de protective în intervențiile
chirurgicale(amigdalectomie,bronhoscopie),tratarea bolilor generele(diabet zaharat,alcoholism).

TRATAMENT

Tratamentul medical al abcesului pulmonar constă în doze mari de antibiotice și asociate


administrate pe cale generală(parenteral) și locală(endobronsic în cazuri special). Acesta începe
cu Penicilină G 10-20ml u/ziin 2 perfuzii i.v ,în caz de penicilino-rezistență,această va fi
înlocuită cu Ampicilină 4-6 gr/zi sau se asociază cu Gentamicina 80mg/zi,ori Kanamicina 500
mg x2 /zi i.m sau i.v.

În abcesul pulmonar de origine fungica se administrează Stamicina sau Amfotericina,iar în


abcesul pulmonar amoebien se administrează Metronidazol 2-3 gr/zi sau Fasigyn- gr/zi timp
de 10 zile.

Drenajul pastural și bronhoaspiratia la 3-7 zile sunt utile în abcesul pulmonar pentru evacuarea
puroiului din focarul septic urmată de introducerea locală a antibioticelor cu ajutorull unei sonde
Netras.

Tratamentul chirurgical (lobectomies au pneumectomie) este indicat după 3-6 luni ,timp în care
tratamendul medicamentos s-a dovedid ineficient ,iar abcesul pulmonar s-a cronicizat
(pioscleroză) sau a recidivat.

16
17
CAPITOLUL III

I ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI

INTERVENȚII GENERALE

Rolul asistenței în evaluarea funcțiilor vitale ale pacientului este acela de a menține măsurile de
ordin general.

Asistență trebuie să observe starea generală a pacientului și să supravegheze funcțiile vitale,să


controleze frecvența respiratorie și ritmul respirator. Această va ajută pacientul să se așeze în
poziție șezând cu repaus absolut pentru reducerea nevoilor de oxigen,îl va așeza correct în
poziția decubit dorsal fără pernă ,cu capul înclinat lateral pe partea sănătoasă pentru aspirația
mucozitailor și secretiilor orofaringiene.

Asistență va sfătui pacientul să țînă bărbia într-o poziție ridicată pentru deschiderea cailor
aeriene,îl va învață săa expectoreze,această fiind dificilă în cazul vâscozitățîi mari a secretiilor și
ii va efectua exerciții de tușe cu pacientul.

Poziția pacientului va fi modificată frecvent de către asistență din decubit lateral stâng în decubit
lateral drept. Această va umidifică aerul prin fierbere de apă bicarbonatata și ceai de musetele
sau va plasa pe caloriferul din salon recipient cu apă în care se vor adaugă câteva picături de
esență de eucalipt.

Va aplică comprese calde pe gâtul pacientului și va observă dacă acesta este


alert,confuz,solemn,răspunde sau nu la stimuli.

Asistență va institui măsuri de ordin general-regim desodat,repaus obligatoriu la pat,efetueaza


balanță volemica,cântărește zilnic pacientul și va ridică pacientul în șezut astfel presarcina este
scăzută dacă nu există contraindicație medicală-hemoragie cerebrală.

În funcție de gravitatea tulburărilor respiratorii medical va decide dezobstructia cailor


aeriene,intubatia orofaringiana,intubație orotraheala,traheostomie,oxigenoterapie.

INTERVENȚII

Asistență va recunoaște în evaluarea respirației pacientului tot ceea ce este normal față de
anormal. Această va sugera pacientului evitarea expunerii prelungite la frig,umezeală,căldură,să
aibă un aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor animale,a excesului de sare și
dulciuri,evitarea expunerii în mediu chimic,toxic,poluar fără a lua măsuri de protecție
corespunzătoare:masca,costum de protective.

Pacientul va fi educat de către asistență la pauze adecvate în funcție de efortul fizic,locul de


muncă,evitarea depășirii greutății normale prin respectarea regimului de viață și dietă.

18
Va sfătui pacientul să renunțe la fumat,consumul de alcool, să aibă activități de relaxare și să
facă plimbări,să folosească vetimentatie care să nu implice mișcările respiratorii,să aerisească
locuința și camera în care stă în mod repetat,constant,să adopte o poziție care să permită
expansiunea cavitatii toracice.

Asistență va crea un mediu ambient care să aibă temperature,umiditatea și luminozitatea în limite


normale,va supraveghea consumul de lichide pentru o hidratare corespunzătoare și evitarea
consumului de medicamente cu effect de polipragmazie(predispune la decompresari
respiratorii). Această va ajută pacientul să își cunoască limitele fiziologice și să dezvolte un
control preventive și educativ.

INTERVENȚII ÎN RESPIRAȚIE

Asistență va educa pacientul pentru repaus înainte și după mese dacă acest lucru provoacă
dispnee. Aceast va învață pacientul tehnici de respirație pentru menținerea expansiunii
pulmonare că de exemplunrespiratia cu presiune pozitivă sau profundă și respirația
diafragmatică.

Respirația profundă sau respirația cu presiune pozitivă este eficace în reducerea dispneei la
efort,acesta fiind executată cu buzele strânse.

Pacientul poate fi așezat în poziție șezândă,decubit sau ortostatism. În ortostatism


pacientulinspira pe nas și expiră pe gură cu buzele strânse efectuând 5-10 pași în timp ce
balansează membrele superioare; în șezând ,poziția pacientului este pe scaun cu brațele
încrucișate pe piept executând timpul inspirator pen aș și expirând pe gură cu buzele
strânse,aplecandu-se în față. Între un ciclu și altul al acestui exercițiu sunt obligatorii pauze de
aproximativ 10 minute. În poziția decubit ,pacientulinspira pe nas și expiră pe gură cu buzele
strânse că pentru pronunțarea vocalei “u”, contractând mușchii abdominali.

Sunt necesare între ciclurile de exersare pauze de circa 10 minute.

Respirația profundă favorizează oxigenarea,crește presiunea exercitată în timpul


expirator,diminuează spațial mort ,rezistență la nivelul cailor respiratorii superioare și
menține/întărește tonusul mușchilor respiratori.

Respirația diafragmatică constă în aplificarea rolului diafragmei în procesul respirator. Pozițiile


pacientului pot fi :ortostatism,șezând și decubit dorsal.

În decubit pacientul va plasa o man ape stomac și cealaltă pe abdomen sub coaste. Rugăm
pacientul să inspire lent și adânc pe nas ,având gură închisă,permițând expansiunea abdominală
cât mai mult posibil. Acesta va expiră pe gură cu buzele strânse,contractandu-și mușchii
abdominali ;în parallel executând cu mâna aflată pe abdomen o ușoară presiune,concomitant cu
coborârea abdomenului.

Durata acestui exercițiu va crește progresiv de la un minut la 10 minute cu pauze obligatorii de 2


minute. În decursul a 24 de ore, acest exercițiu va fi repetat de 4 ori.

19
Când mușchii cu rol respirator nu își mai pot îndeplini funcțiile , pacientul va fi poziționat forțat
și anume în poziție ortopnee,pentru utilizarea mușchilor respiratori:pectoralul mare și
mic,scalenii,sternocleidomastodian.

În poziția ortopnee ,pacientul stă în poziție șezând având trunchiul și capul aplecat înainte cu
sprijin în brațe(situate în jos pentru imobilizarea umerilor). Această poziție este adoptată pentru a
permite dilatarea cutiei toracice.

DUREREA TORACICĂ

Asistență trebuie să aibă în vedere că nu orice semnalare a prezenței durerii toracice constituie o
afecțiune a aparatului respirator.

Durerea toracică ,în căzu tulburărilor funcționale respiratorii constituie un indiciu ferm pentru
diagnosticul afecțiunilor pulmonare. Această se prezintă sub formă de junghi toracic –durere
localizată,exacerbate de tușe și de expectorație profundă,are caracter acut și superficial și este
intalnitain:pleurite,pleurezii,pneumonii,congestii pulmonare.

Durerea vie este o durere atroce,violență care provoacă imobilizarea cutiei toracice și oprirea
respirației. Această este însoțită de sgtare de colaps și întâlnită în;embolie pulmonară su
pneumotoraxul spontan.

Durerea prin compresiune produce accentuarea durerilor,acestea fiind de regulă parietale.

Durerea prin iritare este cauzată de o pleurita diafragmatică cu localizare în umărul drept.

Durerea amplificată este cauzată de fracțiunile costale și apare intensificată la mișcările


respiratorii.

TUSEA

Actul tușei este format din mai multe faze:faza inspirator-aerul pătrunde în plămâni; faza de
compresiune-are loc închiderea glutei; faza de expulzie-expulzia bruscă a aerului datorată
contracției mușchilor abdominali cu ridicarea brutală a diafragmei și deschiderea în mod forțat a
glotei.

În faza de expulzie sunt proiectate o dată cu coloana de aer și mucozitatile,corpurile străine și


expectorația. După caracter și circumstanțe de apariție deosebim următoarele tipuri de tușe:

Tușe uscată-tușe cu expulzare violență a aerului fără expectorație. Este întâlnită în


TBC,pleurite,faza de debut a bronsitelor acute.

Tușe umedă-tușe cu expulzare violengta a aerului însoțită de expectorație,întâlnită în brosite


acute/cornice,pneumonie.

20
Tușe seacă-tușe cu expulzarea aerului puțîn violență,dar care constituie o sursă de contaminare
prin răspândirea infecției. Din cauza persistenței poate epuiza cordul și împiedică odihnă și
somnul pacientului.

Tușe chintoasa-caracterizată prin expirații zgomotoase,puternice și inspirație forțată.

Tușe bitonala-tușe pe mai multe tonuri,de regulă două,sugerând paralizia nervului recurrent
stâng.

Tușe lătrătoare- tușe zgomotoasă repetitive întâlnită în tumori mediastinale sau adenopatii
traheo-bronsice

Tușe surdă- tușe voalată,răgușită,întâlnită în afecțiuni laringiene.

Tușe emetizanta-tușe zgomotoaza urmată de vărsături puternice.

Tușe de postura-tușe care după adoptarea anumitor poziții favorizează eliminarea unor cavități.

Tușe matinală-tușe care survine dimineață că de exemplu în supuratiile bronho-pulmonare

Tușe vesperală-tușe care syrvine seară și trădează tuberculoză pulmonară.

INTERVENȚII

Asistență va menține măsuri de ordin general. După etiologie tusea poate fi: faringiană(faringite
acute/cornice) ; laringiană(laringite,tumori laringiene) ; bronsica(bronșite,cancer bronșic) ;
pulmonară(pneumatii acute/cornice) ; pleurala(pleurite) ; mediastinala(tumori,pericardite).

Asistență urmărește ,supraveghează și delimitează caracteerul tușei,liniștește pacientul și îl educa


pentru evitarea fumatului.

În cazul tușei iritativa ,asistență sfătuiește pacientul să își controleze tusea, să evite aerul uscat
sau temperatura ridicată,să evite ingestia de lichide calde/reci,conversația în timpul tușei,să
tușească cu batista la gură.

Pentru eliminarea secretiilor ,asistență va efectua împreună cu pacientul exerciții și tehnici de a


tuși.

Pacientul va execută câteva respirații diafragmatice , apoi va fi poziționat pe scaun sau la


marginea patului cu tălpile bine fixate pe sol. Îl vom ruga să mențînă cu brațele o pernă pe
abdomen,aplecăm capul pacientului ușor în față având umerii înainte;după câteva respirații
diafragmatice ajutăm pacientul să se aplece cu trunchiul în față și să tușească de câteva ori.

21
Educăm pacientul că între episoadele de tușe să prezinte respirații scurte,îl vom așeza în poziție
sezandsi îl rugăm să inspire profund. La nevoie pacientul se poate sprijini pe coate de un support
aflat în față să.

Se va evita epuizarea pacientului prin exersare forțată și excesul personal în efectuarea acestor
exerciții. Invităm pacientul să efectueze aceste exerciții după un program stabilit împreună și
anume dimineață la sculare ,înainte de micul dejun și înainte de cină.

În afară de aceste metode tusea poate fi provocată în cazuri special : tușe artificială prin utilizarea
tusomatelor care în inspirație șulfă aerosoli, sau prin aparatură special ace produce o exuflatie
activă de -60mmHg.

EXPECTORAȚIA

Această constituie actul reflex și voluntar de eliminare a secretiilor și sputei formate în căile
respiratorii. Pentru evaluarea sputei urmărim cantitatea ,consistentă,culoarea și mirosul.

În timpul procesului de expectorație cantitatea maximă de secreție și sputa este de 40-50 ml. La
afecțiunile pulmonare precum abces pulmonar,cangrenă pulmonară,produsele eliminate ajung la
200-400 ml/24 ore. În acțiuni că abcese pulmonare sau pleurezii purulente colecția purulenta este
expulzată brutal, iar expectorația devine vomică.

Consistentă sputei mucose are aspect vâscos,aerat și aderența și este întâlnită în bronșită acută și
astmul bronșic. Sputa purulenta alcătuită din puroi cu aspect cremos trădează supuratia
bronhopulmonara și este întâlnită în abces pulmonar. Cea muco-purulenta cu aspect galben-
verzui,opacă, sugerează infecții ale cailor aeriene că de exemplu-bronșită. Sputa sero-purulenta
prezintă în plus un adaos abundant de serozitate și apare în abcese pulmonare.

Culoarea roșie cu aspect gelatinos a sputei ne indică un cancer bronho-pulmonar. În infarctul


pulmonar,sputa este de culoare negricioasă,culoarea ruginie a sputei este prezena în
pneumonie,iar în tuberculoză pulmonară sputa este hemopteica.

Sputa are un miros respingător și putred în gangrene pulmonară,iar în abcesul pulmonar această
prezintă un miros fetid.

INTERVENȚII

Asistență menține măsuri de ordin general,urmărește ,supraveghează și delimitează caracterul


expectorației,calmează pacientul și îl poziționează în postura care permite expectorația cu mai
multă ușurință.

Se iau măsurile pentru respectarea unei asepsii riguroase , deoarece expectorația reprezintă un
pericol de contaminare prin comportamentele sale patologice.

Asistență va interzice pacientului să fumeze,să servească masă fără igienă mâinilor în


prealabil,să împrumute veselă celorlalți pacienți,să expectoreze la întâmplare.

22
Această va educa pacientul pentru expulzarea colecției prinț use,pentru a evita expulzarea brutală
și necontrolată a secretiilor. Vor fi educați în special copii sau femeile pentru
expectorație,deoarece de regulă ei nu știu să expectoreze și își înghit secrețiile eliminate prin
tușe.

Pacintul va fi educat că după fiecare expectorație să își efectueze toaletă. La nevoie menținem
igienă bucală a pacientului prin ștergere cu comprese sau tampoane de vată.

Asistență va utiliza mănuși de unică folosință sterile și soluții dezinfectante,va evalua volumetric
sputa în pahare după care va comunica medicului cantitatea,consistentă,culoarea și mirosul
sputei. Această va fi colectată pentru analize de laborator.

Pacientului i se va provoca tusea artificială pentru dezobstrurea cailor aeriene prin următoarea
manevră: acesta va fi așezat în poziție semisezanda, i se va comprimă brusc și repetitiv baza
toracelui după inspirație forțată. În paralel îl vom ruga să efectueze un efort de tușe. Aceeași
manevră poate fi efectuatain anumite cazuri cu pacientul aflat în poziție șezândă,atenția fiind
concentrată la afecțiuni și traumatisme toracice,cranienesau fracturii decoloana vertebrală.

Hemoptizia reprezintă eliminarea pe gură de masă sanguină provenită din cail aeriene inferioare.
Eliminarea sângelui este brutală,de obicei precedată de o serie de prodroame: senzație de căldură
retrosternala,gust sărat ușor metalic,discomfort respirator însoțit de stare anxioasă,jenă laringiana
urmată de tușe.

În timpul crizei de tușe pacientul elimina cantitativ între 100-300 ml sânge aerat,spumos,având o
culoare de roșu vin. Pacientul poate prezența hemoptizie în cursul aceleiași zile sau în cursul
următoarelor zile,sputa prezantand cheaguri de sânge negricioase.

În cursul unei hemoptizii pacientul poate prezența următoarele semne și


simptome: tahicardie,dispnee,paloare și transpirații.

Hemoptizia severă și masivă din anumite afecțiuni precum tuberculoză pulmonară sau dilatația
bronșica are caracter fulgerător,fără prodrome,cu eliminare de sânge în cantitate mare,având că
urmare decesul pacientul prin asfixiere.

INTERVENȚII

Asistență va asigura repausul,confortul și toaletă bucală a pacientului precum și repausul total la


pat. Acesta va fi poziționat în semisezand pe parte leziuni.

Asistență se va aigura că pacientul este calm și liniștit și îi va asigura toaletă bucală prin
îndepărtarea cheagurilor . Pacientul va fi educat pentru a nu tuși și să inspire lent,profund,pentru
a nu consumă alimente și lichide inn următoarele aproximativ 24 ore. I se vor asigura și
administra cuburi de gheață.

23
Pacientul va fi instruit să nu vorbească și să își păstreze imobilitatea cât mai mult timp posibil.
La nevoie acesta poate fi izolat pentru a evita agitația celorlalți pacienți sau a aparțînătorilor. Se
vor asigura condiții de semiobscuritate și evitarea stimulilor zgomotoși. Se vor efectua manopere
de aspirație și oxigenoterapie. La recomandarea medicului se abordează linie venoasă pentru
transfuzii.

Asistență va comunica medicului orice schimbare survenită în starea pacientului și efectul


tratamentului prescris.

INTERVENȚII

-manevră Heimlich

-obstrucțiile supraglotice

Manevrele de prim ajutor constau în susținerea maxilarului inferior și hiperextensiunea


capului,utilizarea pipelor de tit Guedel(orofaringiene sau nasofaringiene),toaletă faringelui cu
comprese,aspirația cu sau fără control visual,fixarea limbii.

În eventualitatea pierderii reflexelor laringiene se recomandă aspirația traheobronsica,intubația


traheala,respirație asistată și controlată,obstrucțiile glotice.

În spasmul glotic(întâlnit în tentative de intubație traheala și în intoxicații) efectuăm evacuare


gastrică,efectuarea intubație sub control visual,intubație traheala,respirație asistatata și
controlată.

Pentru obstrucția inflamatorie pot fi effectuate intubația digitală(tehnică O’Dwyer), intubația sub
control visual,traheostomia.

Manevrele de extremă urgență executate de către medic sunt: puncția conului laringian,puncția
traheii cervicale. În timpul intervențiilor toracice se va efectua puncția intratoracică a traheii sau
a plămânului.

În situația obstructiilor subglotice în cazul pacientului conștient care prezintă hipersecreții


traheobronsice se va instrui pacientul pentru a expectoră prin tușe, asigurăm poziția pacientului
pentru a favoriza drenajul de postura. Se vor utiliza manevre de percuție și apăsare că în
respirațiile artificiale manual ce vor avea că rezultat expectorația asistată,se va apela la
chineziterapie(utilizare în scop therapeutic a mișcărilor active sau pasive).

În cazul pacientului chirurgical, tusea și expectorația sunt favorizate prin infiltrația în jurull
plăgii sau a blocajului intercostal cu novocaină sau amestecuri ce se absorb lent. Fluidificarea
secretiilor,bronhodilatatia,aseptizarea cailor aeriene constituie modalități ce favorizează
dezobtructia acestora.

Pacientul va fi supravegheat permanent , cât și funcțiile vitale ale acestuia. Salonul trebuie să
aibă o atmosfera umedă,moderat încălzită 18º-21ºC.

24
Hidratarea va fi efectuată cu maximă prudență pentru a nu favoriza prezența lichidelor în trahee.
Secrețiile care nu pot fi eliminate printoaleta bucală sau drenajul postural ,vor fi
aspirate.Utilizăm catetere sterile de aspirație,de calibru corespunzător,pentru a nu se înfundă cu
secrețiile vâscoase,purulente. Ori de câte ori este nevoie secrețiile vor fi aspirate introducând
cateterul în gură până la oro-faringe și rotim cateterul pe măsură ce îl scoatem. Sondă este
metinuta 10-15 secunde pentru extragerea secretiilor de pe toată suprafață.

În cazul aspirațiilor neofaringiene,cateterul se întoarce într-o narină,pe linia mediană cu mișcări


blânde de înaintare,secrețiile aspirate fiind eliminate prinaspiratea de soluție sterile. La pacientul
intubate sau traheostomizat,sondă de aspirație se introduce prin canula în trahee,respectând
riguros măsurile de asepsie și sterilitate.

Aspirația nu va fi efectuată în timp ce se introduce sona. Între aspirații solicităm pacientului să


tușească și să respire profund. Această va fi efectuată cu ajutorul apiratoarelor acționate central.

În cazul obstrucției datorate căderii limbii în glota,în specialla pacienții adinamici,cu pierdere de
cunoștință sau comatose,vom folosi departatorul de maxilare și efectuăm tracțiunea limbii în
exterior cu pensă specială.

În caz de nevoie se poate administra oxigen și efectua respirația artificial manuală.

INTERVENȚII

Asistență va supraveghea și va institui măsurile pacientului intubate,va supraveghea permanent


funcțiile vitale ale acestuia, va repoziționa corect la fiecare 8 ore sondă traheala pentru a evita
leziunile bucale și ale mucoaselor și va menține permeabilitatea sondei,fixează sondă traheala
netraumatica pentru a crea etanșeitate,deoarece această nu are balonas. Balonasul de etanseizare
va fi umflat și desumflat periodic cu modificarea poziției sondei pentru a preveni leziunile de
decubitla fiecare 3-4 ore,menținem 15 minute balonasul desumflat.

Pacientul va fi imobilizat atraumatic pentru a preveni detubarea spontană în cazul celor agitate și
necooperanți. Menținem sondă și însoțim pacientul în timpul mobilizării și al deplasării pentru
investigații,pansamente.

Secrețiile din sondă trahheala vor fi aspirate introducând cateter steril în lumenul sondei traheale
și se va efectua repetat toaletă cavitații bucale și aspirarea acestora. Echipamentul necesar pentru
îngrijirea sondei și a trusei de intubație va fi verificat constant și păstrat în
apropierea pacientului.

25
Se va verifică cu strictețe și frecvența ridicată permeabilitatea sondei traheale și racordarea
etanșă a aparatului respirator la sondă traheala și eficacitatea ventilației. Traumatismele dentare
din cursul larigoscopiei directe se vor evita pe cât posibil.

Orice schimbare survenită în starea pacientului va fi comunicată medicului,acesta putând fi


solicitat de urgență în cazul aparițiilor posibilelor complicații. Detubarea pacientului se va
efectua la indicația medicului(pacientul poate respire normal ,neasistat) prin scoatera mesei din
gură sau desumflarea balonasului de etanseizare,se aspiră secretiie din cavitatea bucală și cele
din sondă de intubație,care va fi extrasă lent,atraumatic,asppirand continuu, apoi va fi efectuată
toaletă cavitații bucale a pacientului.

INTERVENȚII

Oxigenoterapia este condiționată de următorii factori : vârstă,temperature corpului,echilibrul


acidă-bazic,tensiunea dioxidului de carbon în sânge și țesuturi,activitatea sistemului limfatic.

Asistență este responsabilă de pregătirea pacientului și menținerea măsurilor generale de


supraveghere.

Administrarea de oxigen se efectuează la indicația medicului în mod continuu sau cu pauze.

Asistență va asigura pregătirea psihică a pacientului,îl va așeza corespunzător,și dacă este posibil
și diagnosticul permite,îl va așeza în poziție semisezanda pentru favorizarea expansiunii
pulmonare(preasarcina este scăzută). Îi va fixă sondă,cateterul sau masca și va urmări reacția
pacientului,și va urmări debitul de oxigen pentru a preveni fluctuația acestuia. În caz de terapie
îndelungată ,alternează sondă/cateterul de la o nara la altă pentru a nu provoca leziuni de decubit
ale mucoasei nazale,acestea fiind introduse până în cavum.

Funcțiile vitale și starea generală a pacientului vor fi supravegheate,medical fiind anunțat de


urgență dacă pacientul devine alert,confuz,somnolent,dispneic,cianotic,anxios sau nuu răspunde
la stimuli.

Asistență observă și controlează căile aeriene deoarece oxigenoterapia nu poate fi eficientă dacă
acestea nu sunt libere,recunoaște efectele oxigenoterapiei prelungite su în concentrații
mari:scăderea hemoglobinei,hipertensiune arterial,colaps.

În cazul folosirii măștilor ,se va evita fixarea incomodă pentru a nu jenă și agită pacientul. Dacă
pacientul are episoade vomitive în timpul purtării măștii de oxigen se instituie măsurile de
urgență pentru prevenirea regurgitarii.

Dacă se folosește cortul de oxigen,acesta va fi ridicat periodic pentru a menține contactull cu


pacientul,orice deschidere a cortului provocând scăderea concentrației de oxigen astfel fiind
nevoie de se face verificarea decubitmetrelor pentru realizarea concentrației de gaz dorită.

26
Oxigenoterapia va fi întreruptă dacă se observă apariția afecțiunilor abdominale însoțite de
dispnee cu insuficientă respiratorie acută,că de exemplu retenția acută de urină(glob vezical),
ascită masivă sau obezitate.

Se instituie măsurile de ordin general,atunci când sunt necesare,iar pacientul va fi în repaus total
la [at,va avea regim alimentar,va fi cântărit zilnic și i se va efectua balanță volemica.

O bună oxigenare este demonstrate clinic de coloritul rozat al tegumentelor care devin uscate și
calde.

RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE ȘI PATOLOGICE

Recoltarea produselor biologice și patologice este foarte importantă mai ales pentru examenele
de laborator , deoarece acestea completează simptomatologia bolii cu elemnete
obiective,confirmă sau infirmă diagnosticul clinic,reflectă evoluția bolii și eficacitatea
tratamentului,cconfirma vindecarea,semnalează apariția unor complicații,permit depistarea
îmbolnăvirilor infecțioase că și a persoanelor sănătoase purtătoare de germeni patogeni.

În acțiunea de recoltarea de probe biologice sau patologice ,asistență trebuie să respecte


următoarele reguli și pași importanți :orarul recoltărilor;prepararea/informarea pacientului;
pregătirea fizică-regim alimentar, repaus la pat, așezarea în poziție corespunzătoarea în funcție
de recoltare;pregătirea materialelor și a instrumentelor necesare recoltării; efectuarea tehnicii
propriu-zise cu profesionalism; completarea imediată și corectă a buletinului de analiză care va
cuprinde numele și prenumele pacientului,numărul salonului și al patului,natură
produsului,analiză cerută, dată recoltării; etichetarea produsului prin scrierea direct ape recipient
sau pe etichete bine fixate de acesta; expedierea și transportul produselor recoltate se va face
astfel încât acestea să ajungă în starea în care au fost prelevate din organism.

Recoltarea sângelui se face pentru examene hematologice, biochimice,bacteriologice,


parazitologice,serologice, iar tehnică poate fi exectutata prin mai multe metode cum ar fi
înțeparea-la adult –pulpă degetului,lobul urechii/ la copii-față plantara a halucelui,călcai; punctie
venoasă,punctie arterial.

Recoltarea sputei are drept scop explorator-pentru examinări


macroscopice,citologice,bacteriologice,parazitologice în vederea stabiirii diagnosticului.

În pregătirea recoltării sputei se vor folosi material sterile,cutie Petri,pahar conic,scuipatoare


specială(rezistență fără substanță dezinfectantă),material nesterile cum ar fi pahar cu
apă,șervețele sau batiste de unică folosință.

Asistență se va ocupă și de pregătirea psihică a pacientului și îi va explică necesitatea executării


examinării,va instrui pacientul să nu înghită sputa,să nu o împrăștie,să expectoreze numai în
vasul dat,să nu introducă în vas și salivă.

27
Pentru execuția recoltării I se va oferi pacientului un pahar cu apă pentru a-și clăti gură și
faringele apoi I se oferă vasul de colectare în funcție de examenul cerut.

Se solicită pacientului să expectoreze după un efort de tușe,se colectează sputa matinală sau
adunată timp de 24 ore.

În cazul recoltării sputei prin frotiu laringian și faringian,se umezește un tampon de vată cu apă
distilată sterile,se apasă limba cu o spatulă,se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să
tușească. Sputa eliminate se prinde de tamponul de vată care se introduce imediat în eprubetă
sterile.

Frotiul laringian se recoltează de către medic pătrunzând cu tamponul în laringe sub control
laringiroscopic.

Recoltarea sputei prin spălături gastrice se face introducând sondă Einhorn sau Faucher în
stomac,dimineață înainte că pacientul să mănânce. Se introduce prin sondă 200 ml apă
distilată,bicarbonatata călduță,care este evacuată imediat sau extrasă cu seringă.

Lichidul recoltat se trimite imediat la laborator,deoarece germenii căutați pot fi distruși dacă stau
prea mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric,dacă recolta se face pentru
însămânțare și lichidul trebuie trimis la laborator,sucul obținut poate fi neutralizat cu bicarbonat
de sodiu.

La pacienții cu TBC cavitar,care nu expectorează se tulizeaza metodă recoltării sputei prin


spălătură bronsica. Astfel se pun în evidență baciliiin submucoasă care nu apar în mod obișnuit
în sputa. Pentru exectutie se introduc în recipientul de aerosoli 5 ml ser fiziologic sau 4 ml
soluție teofilina 3% cu 1 ml soluție de stricnina 1%0.

După efectuarea recoltării tipului de sputa necesar sunt pregătite produsele pentru laborator ,se
acoperă recipientele,se etichetează apoi se trimit la laborator.

Asistență reorganizează masă de lucru și notează în foaia de observație.

Regimul alimentar este foarte important. Hidratarea corespunzătoare împiedică acumularea de


secreții și menține umidificarea necesară proceselor respiratorii. Glucoză asigura aportul de
energie pentru activitatea mușchilor respiratori și ai diafragmei.

Obezitatea rezultată prin excesul de grăsimi,sedentarismul,lipsa unei educații alimentare


corespunzătoare împiedică dilatarea cutiei toracice cu afectarea mușchilor respiratori(scade
capacitatea virală,volumul de aer current,volumul inspirator de rezervă,volumul expirator de
rezervă).

28
În efort fizic ,activitatea musculară determina creșterea frecvenței mișcărilor respiratorii prin
necesarul mai mare de oxigen raportat la intensitatea efortului. La repaos și odihnă valorile
frecvenței respiratorii se normalizează.

În timpul somnului numărul respirățiilor scade sub valoarea numărului de respirății din starea de
veghe datorită stării de repaos absolut și nevoi de oxigen.

De asemenea este importantă și temperature mediului înconjurător, deoarece scăderea


temperaturii determina scăderea frecvenței mușchilor respiratori. Creșterea temperaturii mediului
ambient determina efectul invers scăderii temperaturii,crește frecvența mișcărilor
respiratorii,aerul expirat constituind un mod de eliminare a căldurii(polipnee). Umiditatea
mediului înconjurător trebuie să se situeze în jurul a 50% pentru a constitui un mediu favorabil.

EDUCAȚIA PACIENTULUI

Respirația este funcția vitală cea mai importantă,a respiră în mod conștient înseamnă a respiră
încet, adânc.

În general oamenii nu știu să respire corect rezultând un deficit de oxigen cu numeroase


consecințe,ritm cardiac crescut,stare de anxietate,insomnia,durere de cap,respirație
superficială(este folosită numai partea superioară a plămânului) .

Pentru a avea o respirație corectă ,conștientă, pacientul trebuie să urmeze un set de reguli
esențiale. Aerul îl inspiră pe nas cu gură închisă,inspirația aerului trebuie să fie
adâncă,profundă,până în abdomen(rezultând împingerea înainte a mușchilor abdominali).

Acest mod de respirație are efect relaxant și stimulator.

Diafragma, prin alternarea mișcărilor sus-jos, execută masaj organelor zonei inferioare și
favorizează circulația sanguine. Respirația trebuie să fie regulată și cu ritm constant; inspirăm
când ridicăm picioarul și expiram când acesta ajunge în contact cu solul.Se evita stresul și starea
de nervozitate deoarece în acest mod forțăm respirația care devine superficială și rapidă.

Respirația conștientă înseamnă o bună respirație și contribuie la menținerea echilibrului fizic și


psihic. Pentru utilizarea la capacitate reală a plămânilor putem efectua gimnastică respiratorie.
Modul cel mai simplu pentru refacera plinului de aer din plămâni constă în executarea unor

29
mișcări circulare cu brațele,având picioarele depărtate; inspirația este adâncă ,ridicăm
brațele,expiram puternic,apoi coboram brațele. Acest exercițiu exercițiu poate fi executat
dimineață la trezire.

Un alt exercițiu ce poate fi lucrat pentru a avea o respirație completă este format din mai multe
etape,și anume:

1.Poziția în care poate fi practicată această respirație este decubit dorsal,în picioare sau în timpul
mersului. Brațele sunt întinse pe lângă corp,ochii închiși și inspirăm profund pe nas. Aerul este
propulsat în abdomen,abdomenul se bombează. După reținerea timp de câteva secunde a
aerului,expiram complet,abdomenul revine la formă inițială. Această se numește respirație
diafragmatică.

2.Continuăm faza de inspirație și menținere a aerului în cutia toracică,această se dilată. După


câteva secunde scoatem aerul în totalitate,cutia toracică revine la formă inițială. Acest tip de
respirație se numește respirație pectoral. Poate fi efectuată și de pacienții imobilizați la pat prin
comprimare blanda asupra coastelor, rezultând umplerea completă cu aer a plămânului opus.

3.În timpul respirației umerii trebuie să aibă o poziție cât mai aproape de postura normală. Pentru
favorizarea poziție așezăm mâinile la spate în timpul expiratiei,iar pentru eliminarea aerului în
totalitate împinge umerii ușor înapoi. Această etapă deservește partea superioară a cutiei toracice
până la omoplați și anume vârful plămânilor.

Se execută etapele respirație complet fără întrerupere de 10 ori. Acestea trebuie effectuate în
ordinea descrisă.

Acest exercițiu are că rezultat ,pe lângă efectuarea unei bune respirații complete,combaterea
flatulentei(balonare),a tulburărilor circulatorii,a migrenelor.

MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE (T.A).

Scopul măsurării este evaluarea tensiunii arteriale sistolice(maxime) și a tensiunii arteriale


diastolice(minime).

Pentru efectuarea măsurătorii sunt necesare următoarele material:


tensiometru,stetoscop,tampoane de vată și alcool, creion roșu și foaie de temperatura.

30
Înainte de efectuarea tehnicii,asistență se spală pe mâine cu apă și săpun,dezinfectează cu alcool
tegumentul pacientului aflat sprijinit și în extensie,apoi fixează membrană stetoscopului pe arteră
humerala stânga a pacientului sub marginea inferioară a manșetei.

Se introduce olivele stetoscopului în urechi,se pompează aer din manetă pneumatică cu ajutorul
peretelui de cauciuc până la dispariția zgomotelor pulsatile. Aerul este decomprimat progresiv
din manșetă prin deschiderea treptată a supapei până se percepe primul sunet arterial(care
reprezintă valoarea T.A. maxime) a cărei valoare se reține;se continuă decomprimarea și se
reține valoarea ultimului zgomot arterial(care reprezintă valoarea T.A. minimă) .

După ce au fost reținute valorile T.A. se scoate manșetă și se dezinfectează pompă stetoscopului.

Valorile obținute în urmă măsurătorii efectuate se notează cu o linie orizontală de culoare roșie,
socotindu-se pentru fiecare linie(sau 10) unitate coloana de mercur după care se unesc liniile
verticale și se hașurează spațial rezultat. În alte documente măsurătoare ne notează cifirc că de
exemplu: T.A MAX= 185mmHg, T.A. MIN=90mmHg.

În caz de suspiciune,se repetă măsurarea fără manșetă de la brațul pacientului. La indicația


medicului și pot face măsurători comparative la ambele brațe.

MĂSURAREA ȘI NOTAREA PULSULUI

Scopul acestei măsurători este acela de a evalua funcția cardio-vasculară. Locul de măsurare
poate fi orice arteră accesibilă palparii sau care poate fi comprimată pe un plan osos:
radial,cubitala,femurală,humerala,carotida temporală,pedioasa,poliptee.

Pacientul este pregătit prin asigurarea repaosului fizic și psihic timp de 10-15 minute.

Pentru efectuare tehnici materialele necesare sunt un ceas cu secundar și un creion roșu,apoi
asistență se spală pe mâini,reperează o arteră,fixează degetele palpitatoare pe traiectul arterei și
exercită presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor timp în care numără pulsațiile în
decurs de 1 minut.

31
Notarea se face prin consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foaia de temperatura țînând
cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă 4 pulsații. Notarea se poate face de asemenea și
cifric ,exempul: P(A.V)=80/min.

OBSERVAREA ȘI NOTAREA RESPIRAȚIEI

Respirația reprezintă funcția organismului prin care se realizează aportul de oxigen necesar
proceselor vitale , în paralel cu eliminarea în atmosfera a dioxidului de carbon rezultat din
această. Prima etapă este ventilația pulmonară (circulația aerului prin plămâni),care se realizează
prin cele două mișcări ventilatorii de sens opus-inspirația și expirația-în care volumul cutiei
toracice crește și respective descrește.

Scopul observării și notarii respirației constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului,


aprecierea evoluție bolii,recunoașterea complicațiilor, prognosticul bolii.

Caracteristicile frecvenței respirației sunt semnele unei respirații suple,regulate,ample,pe


nas,lentă și profundă,acestea reprezantand indicii ale unei respirații normale.

Materialele necesare observării și notarii respirației sunt ceas cu secundar,foaie de


observație,stilou cu cerneală și un pix cu pastă albastră. După ce au fost pregătit materialele se
pregătește pacientul prin așezarea în decubit dorsal.

Pacientul nu va fi anunțat de efectuarea tehnicii deoarece există riscul modificării ritmul


respirator,astfel valorile obținute nu vor fi cele reale. Momentul potrivit este perioada în care
bolnavul doarme.

Efectuarea tehnici se face prin numărarea frecvenței mișcărilor de respirație,prin inspecție,când


bolnavul este treaz ,conștient sau când doarme. Se așează mâna ușor cu față palmara pe suprafață
toracelui bolnavului și se numără inspirațiile timp de 1 minut.

Notarea cifirca ce face în “Carnetul propriu de observații medicale independente” sub formă :
nume pacient,număr salon,număr pat,dată ,ora,17V Rp=26r/min,Rs=30r/min;18
Rp=24r/min,Rs=34r/min.

Notarea grafică se face în foaia de temperatura cu un punct de caloare de culoare albastră și se


unește cu o linie cu valoarea anterioară. Pentru fiecare linie orizontală a foii de observație se
socotesc două respirații.

32
Interpretarea rezultatelor se face după frecvența mișcărilor respiratorii care variază în funcție de
sex,vârstă,poziție,temperatura mediului ambient,starea de veghe a somnului. În starea
fiziologică,curbă respiratorie merge în paralel cu cea a temperaturii și a pulsului.

După patologie,respirația dificilă(sete de aer) poate fi dispnee cu accelerarea ritmului respirator-


tahipnee-polipnee; dispnee cu rărirea ritmului respirator-bradipnee;dispnee cu perturbarea
ritmică și periodică a respirației:dispnee Cheyne Stockes-respirație cu amplitudini crescânde
până la maxim și apoi scăzând până la apnee ce durează 10-20 secunde , și dispneea Kussmaul-
respirație în patru timpi,o inspirație profundă urmată de o scurtă pauză și o expirație
scurtă,zgomotoasă,după care urmează o altă pauză scurtă.

În dispnee se notează orarul,intensitatea,tipul și evoluția în timp. Dispneea paraxistica Cheyne


Stockes trebuie depistată sistematică ,căci nu este semnalată de nimic,pe când dispneea
Kussmaul apare când valoarea Ph-ului scade sub 7,2 ,și este descoperită și în come.

TRATAMENT

Acesta se face prin mijloace terapeutice ajutătoare precum evacuarea revarsarilor pleurale sau
peritoneale prin punctii,evacuarea aerului în pneumothorax,fixarea volelor costale în
traumatisme toracice,stimularea medicamentoasă a centrilor respiratori în cazul deprimării
primare a acestor centrii(intoxicații,leziuni nervoase );administrarea bronhodilatatoarelor cu
acțiune moderată(papaverină,sulfat de magneziu);tratamentulsimptomatic al unor manifestări
patologice(anxietate,durere,tușe).

În prezent,folosirea analepticelor respiratorii este din ce în ce mai puțin recomandată din cauza
riscurilor pe care le comportă.

Combaterea acidozei respiratorii se face cu perfuzii cu bicarbonate de sodium 14,5%0 200-


300ml.

Că și măsuri terapeutice etiopatigenetice se utilizează scoaterea din mediul dăunător,respirația


artificială,oxigenoterapia în insuficiențele respiratorii apărute în condiții de aer viciat,tratament la
indicația medicului cu hemisuccinat de hidrocortizon(100-300mg) intravenos sau în perfuzie în
cazurile de edem laringian alergic,laringite edematoase,intoxicație cu corozive,bronhoalveolita

33
de deglutitie. Se poate adaugă calciu clorat i.v ,calciu gluconic( soluție 20%-10-20 ml i.v);ser
antidifteric în crup difteric,spasmolitice în cazul spamului glotic,combaterea spasmului
bronșic(Miofilin 2-30fiole în 24 ore).

Pe lângă tratamentele etiologice indicate de către medic,asistență se va îngriji de liniștea


bolnavului,așezarea lui în poziție comodă,eventual semisezanda,va crea o atmosfera umedă prin
așezarea unui vas cu apă pe sursă de căldură din încăpere,va aplică comprese calde pe gâtul
bolanvului,se va asigura că este aerisită camera.

Morfină și barbituricele vor fi evitate ,date fiind efectele lor deprimante respiratorii.

CAPITOLUL V

PROCESUL DE NURSING(ÎNGRIJIRE)

Definiție

Procesul de nursing este o metodă organizată și sistematică ce permite acordarea de îngrijiri


individualizate. El este centrat pe reacțiile particulare ale fiacarui individ la o madificare reală
sau potențială de sănătate.

Procesul de nursing este format din 5 etape.

1.Culegerea de date este un process continuu,deoarece pe tot parcursul muncii sale,asistență nu


încetează în a observă,de a notă și centraliza datele privind fiecare pacient.

2.Analiză și interpretarea datelor presupune o verificare a datelor și clasificare a acestora ce va


conduce asistență la stabilirea diagnosticului de îngrijire format din 3 părți principale:a)
problema de dependență a bolnavului;b)cauza problemei de dependență;c)semne și simptome.

3.Planificarea îngrijirilor sau planul de intervenții cuprinde două etape:a)obiectivele de


îngrijire;b)intervențiile necesare. Această etapă presupune stabilirea unui plan de
intervenție ,prevederea etapelor,a mijlocului de desfășurare că și a precautiilor care trebuiesc
luate. Se ține cont și de prescripțiile medicale.

34
4.Realizarea intervențiilor constată momentul efectuării acesteia,constituente și voluntare a
intervențiilor planificate pentru a obține rezultatul așteptat. În aplicarea în practică a
intervențiilor sunt antrenați asistență,bolnavul,echipa de îngrijire și familia(aparțînătorii).

5.Evaluarea constă în apreciera progresului bolnavului în raport cu intervențiile asistenței și


reprezintă o condiție absolută a calității îngrijirilor.

EXTERNREA PACIENTULUI

Pacientul T.P se internează cu diagnosticul medical de abces pulmonar ,dar și cuu următoarele
manifestări de dependent: dispenee,polipnee,tușe cu expectoratie fetidă, pentru investigații și
tratament.

În perioada spitalizării a urmat tratament cu medicamente expectorante, bronhodilatatoare,


antibiotice și antialgice.

Prin îngrijirea de nursing și administrarea corespunzătoare a tratamentului prescris de medic,


pacientul se externează cu o stare de sănătate ameliorată și cu următoarele recomandări:evitarea
frigului,a efortului fizic,regim alimentar igienic și control peste o luna.

PLAN GENERAL DE NURSING

1.Nevoia de a respira

P:dispnee

E:dureri precordiale

S:oboseală la efort,respirație anevoioasă

2.Nevoia de a elimina

P: eliminare inadecvată cantitativ și calitativ

E:alimentație deficitare

S:constipație,oligurie

35
3.Nevoia de a evita pericolele

P: anxietate

E:durere

S:facies crispat,frică,neliniște,insomnia

4.Nevoia de a mânca,a bea

P:dificultate în respectarea regimului

E:necunoașterea etiologiei bolii

S:consum de alimente interzise,mese neechilibrate

5.Nevoia de a se mișcă a avea o bună postura

P:postura inadecvată

E:durere,dispnee

S:dificultate la schimbarea poziției

FIȘA TEHNICĂ

MĂSURAREA ȘI NOTAREA PULSULUI

Puls arterial – senzația de șoc percepută la palparea unei artere superficiale, comprimată
incomplet pe un plan rezistent.

Scopul -evaluarea funcția cardio-vasculară.

Locul de măsurare - fi orice arteră accesibilă palpării sau care poate fi comprimată pe un plan
osos: radial,cubitală,femurala,humerală,carotidă temporală,pedioasa,poliptee.

Pacientul este pregătit prin asigurarea repaosului fizic și psihic timp de 10-15 minute.

Materialele necesare - ceas cu secundar și un creion roșu

36
Efectuarea tehnicii -asistență se spală pe mâini,reperează o arteră,fixează degetele palpitatoare
pe traiectul arterei și exercită presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor timp în care
numără pulsațiile în decurs de 1 minut.

Notarea -se face prin consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foaia de temperatura
ținând cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă 4 pulsații. Notarea se poate face de
asemenea și cifric ,exempul: P(A.V)=80/min.

BIBLIOGRAFIE

Borundel C. Manual de medicină internă pentru cadre medii. Editura All ,2000

Bocarnea C. Boli infecțioase și epidemiologie.Editura InfoTeam,Bucuresti1999

37
Chiru F,Chiru G,Morariu L. Îngrijirea omului bolnav și a omului sănătos. Editura Cison,București
2001

Chiru F,Simon S,Marcean C,Iancu E. Urgențe medicale.Manual-sinteză pentru asistente medicale.


Editura RCR Prinț,București 2003

Daschievici S,Mihăileanu M. Chirurgie pentru cadre medii. Editura Medicală. București 1999

Titircă L. Urgențe medico-chirurgicale. Sinteze. Editura Medicală. București 1999

Titircă L. Manual de îngrijiri special acordate pacienților. Editura Viață Medicală Românească
1999

Mozes C. Tehnică îngrijirii bolnavului 1997

Http:/www.google.com

38
39