Sunteți pe pagina 1din 8

ELEMENTUL BIZANTIN ÎN ARTA

ROMÂNEASCĂ &
ELEMENTUL ROMÂNEASC ÎN ARTA
BIZANTINĂ

Că ar exista o artă aparţinând exclusiv unei singure ţări sau reprezentând


calităţile unui singur popor, iată ceea ce trebuie în mod hotărât dezminţit. O
cercetare obiectivă a aşa numitei arte bizantine tinde să dovedească aceasta.

- Coroana Sfântului Stephen -

-1-
Ca artă sau cultură Bizanţul este o concepţie abstractă, care poate fi
transferată, după circumstanţe, asupra altor ţări, să slujească altor rase . Sensul
clasic al termenului conţine o sinteză a elementului oriental cu cel grecesc şi
roman, care vin să se amestece într-un mod nou, armonios, caracteristic. Dar
această sinteză, odată înfăptuită, era capabilă de modificări, pentru a deveni, că
alte naţiuni decât grecii şi slavii au adoptat formula bizantină pentru a o
transforma în alcătuiri mai bogate.

Factori răspunzători de producerea acestei schimbări, odată deveniţi logici


şi de înţeles, au fost: natura pământului nou în care forma străină era
transplantată, naţionalitatea, stadiul de civilizaţie, şi existenţa noilor lucrători şi
artişti. E ceea ce reiese limpede din începuturile şi dezvoltarea artei româneşti.

Cea mai veche structură existentă de cărămidă şi piatră, se găseşte la


Argeş: renumita Biserică Domnească, cu frumoasele ei fresce din secolul al
XIV-lea, în maniera mozaicurilor de la Khariehdjami, sau a picturilor de la
Mistra, care reprezentau o perioadă revoluţionară în arta tipică ţărilor bizantine.

Stilul este al bisericilor greceşti din provinciile de apus, sau de pe Sfântul


Munte de la Athos . Compoziţia tehnică a zidurilor corespunde vechilor metode
folosite în peninsula Balcanică. Inscripţiile de sub numeroasele picturi sunt
parte în greceşte , parte în slavonă.

- Mănăstirea Cozia -

-2-
- Biserica Sfânta Sophia –

Bisericile de mai târziu, ca Vodiţa, Tismana, Cozia, Cotmeana, atestă


caracterul artei sârbeştidin regiunile Dunării. Forma generală este păstrată, iar
ornamentele înconjurând ferestrele înfăţişează, cu toate restaurările din secolul
XVII-lea , vulturii Nemanizilor. Radu cel Mare a ridicat pe colinele de la Dealu,
o construcţie mai puternică, în stilul veneto-dalmaţian vizibil în inscripţiile
votive.
Când mai târziu, în jurul anului 1500, Neagoe Basarab a hotărât să
zidească impunătoarea biserică episcopală de la Curtea de Argeş, s-a adoptat
acelaşi tip de arhitectură, ale cărui caracteristici erau splendoarea sculpturii ce-l
decora din belşug şi a materialelor întrebuinţate. Prin cele douăsprezece coloane
ale pronaosului şi prin ferestrele oblice ale celor două turle principale, ea
reprezintă o replică ceva mai mare a bisericii sârbeşti de la Cruşevaţ . Biserica
metropolitană din Târgovişte, acum demolată, cu numeroasele ei turle, era
similară în aparenţă şi a fost o repetare, la o scară mai mare, a bisericii de la
Argeş.

-3-
- Mănăstirea Dealu -

Dar această dezvoltare nu putea să continue. După căderea definitivă a


statelor sârbeşti era greu să găseşti artişti din aceiaşi stirpe. Era mult de când
dispăruse ultimul dintre meşterii greci care i-ar fi putut ajuta pe domnii români
în dorinţa lor de a ridica bisericii din piatră, şi abia către secolul al XV-lea
meşterii saşi din Transilvania deja renumiţi pentru îndemânarea lor în lucrarea
metalelor, li s-a încredinţat fabricarea candelabrelor, crucilor şi a altor
ornamente ale vechilor biserici valahe. S-a afirmat că inscripţiile de la Dealu au
fost identificate ca fiind de factură dalmată, şi este posibil ca aceleaşi mâini să fi
sculptat inscripţiile încă şi mai vechi, de pe mormintele primilor domni îngropaţi
la Argeş. Această tradiţie a unei scrieri latine regulate şi simetrice este menţinută
într-o lungă serie de inscripţii funerare din ţară. Dincolo de aceasta, influenţa
Occidentului italian n-a mai trecut .
Altfel s-au petrecut lucrurile în Moldova .
-4-
Grecii şi slavii din sud se găseau rareori în ţara de la nord, mărginită de
munţii Transilvaniei şi de câmpiile ruso-polone. De aceea e mult mai probabil că
au fost chemaţi meşteri polonezi pentru construirea de la Baia – prima modestă
capitală a ţării, la poalele Carpaţilor – a unei biserici catolice pentru principesa
poloneză Ringala, soţia lui Alexandru cel Bun, adevăratul întemeietor al
Moldovei. Dar mai târziu, sub glorioasa domnie a lui Ştefan cel Mare, artiştii,
ale căror relaţii cu domnii se pot în documentele contemporane, erau saşi din
oraşul vecin, Bistriţa. Lor li s-a cerut să ridice o biserică răspunzând cerinţelor
ritului răsăritean şi după aceea să o decoreze.
Dar cum ei nu cunoşteau decât stilul lor gotic de a construi, care era o
formă miniaturizată a marilor modele germane, tiparul bizantin a trebuit să
sufere schimbări datorită influenţei unei arte care era complet diferită ca origine
şi ca sens, fiind bazată pe alte principii şi fiind dezvoltată după alte legi. În
biserica moldovenească a vremii, planul bizantin era riguros legat de rit, adică:
pronaos, naos şi altar, obişnuitele trei abside formau corul şi altarul era ascuns
de credincioşi printr-o tâmplă de lemn, bogat sculptată; culorile folosite pentru
picturile oarecum sobre, se limitau la albastru închis şi diferite nuanţe de violet.
Cu toate acestea, arcele uşii secundare, ale uşii principale, ale impunătoarelor
ferestre din faţada principală şi ale celor mai mici din zidurile laterale erau toate
formate din arce frânte de factură gotică.

- Frescă – Mănăstirea Voroneţ -

-
Aceasta n-a fost însă de ajuns pentru a aclimatiza formele bizantine în această
ţară ale cărei interese erau îndreptate , în cea mai mare parte , către Apus .
Natura moldovenească îşi cerea şi ea drepturile ei . Iernile sale ruseşti , bogate în
zăpadă , cer un acoperiş special , înalt şi în acelaşi timp , foarte înclinat ; iar
rezultatul este o completă transformare a liniei acoperişului , care a ajuns să fie
un element de o frumuseţe caracteristică . Primăvara , câmpurile şi poienile din
pădurile seculare sunt acoperite cu o lume zâmbitoare de flori de toate felurile şi
culori vii , amintind de peisajele lui Botticelli . Aceasta are o directă influenţă
asupra stilului decoraţiilor , dând uluitoare contraste de roşu , albastru şi gri în
picturile murale şi frescele care impresionează şi încântă dintr-o dată ochiul
privitorului . Ploile torenţiale ale regiunii au impus necesitatea unor fundaţii
puternice şi această nevoie de soliditate s-a manifestat printr-o
-3-
continuare orizontală a zidurilor mult în afara lor . Toate acestea au determinat
schimbări cuprinzătoare , inovaţii interesante de diferite origini în arta
tradiţională împrumutată din Bizanţ şi folosită de meşterii transilvăneni .
Soclul bisericilor moldoveneşti era din gresie . Cărămida se folosea în cea
mai mare parte la ziduri , fie cărămidă roşie obişnuită , fie smălţuită . La baza
turlelor , mici discuri de faianţă erau inserate formând grupuri multicolore de
roşu , galben şi verde , reieşind din suprafaţa de un roşu mai închis . Pe
clopotniţă se poate găsi aceeaşi ornamentaţie colorată .
Un singur lucru a fost omis de către arhitect : nevoia de lumină a fost
complet trecută cu vederea . Razele de soare intrau cu greu prin ferestrele
înguste . În interiorul bisericii preoţii şi credincioşii se strângeau în
semiîntuneric . Biserica mai era şi prea mică pentru a-i cuprinde pe toţi cei ce
participau la ceremonii de familie care cereau binecuvântarea preotului . Astfel ,
în Moldova secolului XVI-lea a luat naştere nartexul exterior , un exemplu fiind
cel al bisericii din Bălineşti . În a doua jumătate a secolului următor această
inovaţie a devenit mai mult sau mai puţin generală .
Către 1550 muntenii au adoptat această sinteză , care era opera fraţilor lor
mai de la nord . În climatul mai cald al regiunii , prispa era şi mai necesară decât
în Moldova . Trăsăturile principale ale bisericii româneşti n-au putut fi
schimbate prea mult .
Artiştii din ambele principate nu erau străini de Peninsula Balcanică sau
de statele occidentale mai apropiate . Meşteşugarii străini erau folosiţi de domnii
bogaţi care doreau să-şi perpetueze amintirea domniei lor prin zidirea de
biserici . În biserica necropolă de la Cozia se pot găsi operele ultimilor pictori
sârbi .
Dar a început o nouă eră , cu un caracter de o mare uniformitate . Fiecare
nouă dezvoltare este determinată de calităţile rasei , dar lucrătorii se supuneau în
acelaşi timp unei influenţe venite din două părţi : arta turcească din Răsărit şi
Renaşterea apuseană .
Influenţa turcească a fost perceptibilă mai întâi în primii ani ai secolului al
XVII-lea şi exclusiv în Moldova . Numai un arhitect care trăise mulţi ani în
provinciile Imperiului Otoman a putut introduce acele inovaţii care se găsesc în
toate bisericile Principatului de nord , până către sfârşitul secolului . Această
nouă influenţa se observă în special în ornamentaţie : flori şi stele mari , forme
geometrice pătrate se adăugau intersecţiilor bolţilor . Pietrele de mormânt au fost
îmbogăţite cu ornamente similare .
În Ţara Românească , Orientul a dat arhitecturii regiunii uşa şi cadrul de
fereastră înflorate şi foliate ( acolo unde nu au preluat vechea linie gotică a
Moldovei ) , sculptura bogată a pietrelor de mormânt şi , către 1700 , stucaturile
de pe zidurile exterioare ale bisericilor sau din decoraţia interioară a palatelor ,
reprezentând struguri , flori , lămpi persane şi păsări asiatice .
Dar cea mai puternică influenţa este de inspiraţie locală ţărănească . Ea
-4-
corespunde desenelor de pe covoare şi scoarţe , de pe fote şi alte veşminte , de
pe multele obiecte folosite la sate . Biserica este aproape în întregime acoperită
cu o haină de imagini viu colorate .
Profeţii Israelului , arborele lui Iesei şi genealogia Fecioarei , Sibilele şi
înţelepţii Greciei vechi , bucuriile Paradisului şi chinurile Iadului , figuri
reprezentând pe duşmanii ereditari ai ţăranului , păcătoşi de toate gradele , până
la omul care vine prea târziu la biserică , fără a-l omite pe cămătar şi pe
negustorul hrăpăreţ, toţi aceştia formează interesanta galerie a folclorului în
Europa de sud-est , şi erau imaginaţi spre a face parte din decoraţia bisericii .
În felul acesta arta bizantină , care avea afinităţi mai puternice cu clasele
mai cultivate , coboară la sentimentele şi gusturile modestului ţăran . De
asemenea este o dovadă izbitoare a sufletului democratic al poporului român .
Mănăstirea Moldoviţa

Referat al elevului:

Cls. a IX-a

-5-