TRANZACȚII BURSIERE

Tranzacțiile bursiere pot fi definite:

- în sens larg  toate tranzacțiile de vânzare/cumpărare de titluri și active
financiare, încheiate pe o piață secundară organizată (bursă sau piețe
interdealeri)
- în sens restrâns  operațiunile derulate în incinta burselor de valori prin intermediul
agenților specializați, în vederea determinării unui curs de echilibru
între cerere și ofertă, conform reglementărilor pieței bursiere

Tranzacțiile bursiere se pot clasifica având în vedere mai multe criterii. Astfel:

1) după caracteristicile piețelor pe care sunt inițiate:

> tranzacții de tip american

a) cu lichidare imediată  executarea (predarea/plata titlurilor) are loc chiar în ziua încheierii
contractului
b) cu lichidare normală  din momentul încheierii contractului, finalizarea are loc într-un anumit
număr de zile bursiere (între 3 – 7 zile) potrivit reglementărilor fiecărei piețe bursiere (ex. 5 zile la NYSE, 3
zile la TSE, 3 zile la BVB etc.)
c) cu lichidare pe bază de aranjament special  finalizarea operațiunii are loc într-un interval mai mare
decât lichidarea normală, prin înțelegere între părți (ex. la NewYork Stock Exchange lichidarea prelungită
poate fi realizată la opțiunea vânzătorului, dar nu mai târziu de 60 zile, la Tokyo Stock Exchange livrarea
titlurilor poate fi realizată în 19 zile de la contractare etc.)
d) cu lichidare la emisiune  se utilizează în cazul titlurilor autorizate a fi emise, dar neemise încă, cu
obligația specificării de către emitent a datei ferme a emisiunii, care va fi în același timp și dată de lichidare

> tranzacții de tip european (după modelul pieței franceze)

a) la vedere  se execută la cursul zilei, urmând ca livrarea titlurilor/plata prețului să aibă loc imediat
sau într-o perioadă de câteva zile (3, 5, 7 zile) stabilită de autoritatea fiecărei piețe bursiere
b) pe piața cu reglementare lunară  se inițiază la un moment dat, urmând a fi executate la o dată fixă (zi
de lichidare), în cursul aceleiași luni sau a unei luni calendaristice viitoare, dar nu mai târziu de sfârșitul
anului
c) la termen ferm  se prestabilesc elementele contractuale cu privire la cantitate, preț, momentul
decontării, finalizarea tranzacției având loc la o dată viitoare (contracte forward)
d) condiționate  se execută la termen și dau posibilitatea operatorului să aleagă între executarea
contractului sau abandonarea sa prin plata unui cost al operațiunii

2) după scopul efectuării tranzacțiilor:

a) operațiuni simple de investire / modificare a structurii portofoliului  sunt generate de dorința

participanților de a tranzacționa capitalurile disponibile, de a schimba structura investițiilor sau de a obține
lichidități
b) operațiuni speculative  urmăresc obținerea unui câștig din diferența de cursuri între momentul
încheierii și momentul finalizării operațiunii, cu asumarea riscului corespunzator în cazul unei evoluții
diferite a cursului față de cea anticipată (principiul este: cumpără ieftin și vinde scump)
c) operațiuni de arbitraj  presupun obținerea unui câștig din diferența de curs bursier pe piețe
diferite, fără asumarea riscului de preț. O formă specifică este spreading-ul: se cumpără titluri pentru
scadența t1 și se face concomitent o vânzare pentru scadența t 2, operatorul bazându-se pe diferența
favorabilă dintre cele două cursuri
 d) operațiuni de acoperire (hedging)  operatorul dorește să se acopere împotriva riscului de variație
nefavorabilă a prețului, urmărind conservarea valorii titlurilor din portofoliu în condițiile unei piețe
instabile
e) operațiuni cu caracter tehnic  sunt efectuate de agenții de bursă (cu rol de market-makers) pentru
menținerea echilibrului și stabilității pieței, aceștia dispunând de portofoliu propriu de titluri (pe care le
vând în cazul unei cereri excedentare), dar și de numerar (pe care îl folosesc pentru cumpărarea ofertei
suplimentare)

3) după natura contului deschis de client la intermediar:

a) tranzacții cash (”pe bani gheață”)  se derulează pe baza disponibilului din contul în numerar
deținut de client la firma broker
b) tranzacții în marjă  se derulează pe baza împrumuturilor (în numerar / în titluri) obținute de client
de la broker-ul cu care lucrează

TRANZACȚII LA VEDERE

Prezintă următoarele caracteristici:

- au la bază contul cash deținut de client la firma broker
- este necesar angajamentul ferm al vânzătorului de a livra titlurile (imediat sau în intervalul
prevăzut de reglementările pieței respective) și obligația fermă a cumpărătorului de a efectua plata
- investitorul poate cumpăra titluri cu condiția să plătească integral contravaloarea acestora, vărsând
suma respectivă în contul său de la broker
- clientul care vinde cash trebuie să predea titlurile care fac obiectul tranzacției în cadrul aceluiași
termen, primind contravaloarea integrală în contul său
- derularea tranzacțiilor se face la cursul zilei (determinat potrivit ordinelor clienților și în raport de
posibilitățile de alocare în cadrul ședințelor de tranzacționare)
- termenul de executare diferă în funcție de reglementările fiecărei piețe bursiere
- scopul tranzacțiilor la vedere este în general reprezentat de interesul imediat privind formarea /
modificarea structurii unui portofoliu sau privind mobilitatea capitalurilor (nu este exclus însă nici
caracterul speculativ)

În cazul neexecutării obligației asumată de către client, brokerul va proceda la lichidarea poziției
clientului astfel:
 vânzarea titlurilor respective la valoarea lor de piață din momentul în care obligația scadentă de
depunere a fondurilor nu a fost îndeplinită
 cumpărarea titlurilor de pe piață, la cursul curent, în vederea lichidării poziției unui client care nu a
predat integral titlurile vândute

Mecanismul tranzacțiilor la vedere este considerat cel mai simplu, având următoarele etape:
- adresarea și înregistrarea ordinelor
- formarea cursului
- executarea ordinelor
- transmiterea informațiilor către client privind executarea
- efectuarea reglementărilor în conturile clienților
- realizarea modificărilor cu privire la dreptul de proprietate

La Bursa de Valori București derularea unei tranzacții la vedere de vânzare/cumpărare se bazează pe

un mecanism prin care intermediarii au acces direct și continuu la informațiile legate de preț și implică
două fluxuri: transferul banilor și transferul titlurilor.
 Tranzacțiile la vedere presupun parcurgerea următoarelor etape:
1) deschiderea unui cont de client la un intermediar
2) plasarea ordinului de vânzare/cumpărare
3) tranzacționarea
4) compensarea și decontarea
5) transferul dreptului de proprietate

Derularea tranzacțiilor implică un flux operațional (de trazacționare și post-tranzacționare), finalizarea

lor având loc în intervalul de 3 zile lucrătoare (T+3) de la data tranzacționării și se realizează în mai multe
momente:

Momentul T
Presupune introducerea ordinului în ședința de tranzacționare a bursei.
La sfârșitul zilei, sistemul de tranzacționare al BVB transmite intermediarilor raportul privind
tranzacțiile efectuate în acea zi.
Participanții la sistemul de compensare-decontare și registru preiau din sistemul electronic al
Depozitarului Central rapoartele de compensare și decontare, iar Depozitarul Central emite și transmite
participanților rapoartele de decontare bancară aferente zilei de tranzacționare.

Momentul T+1
Participanții compensatori au obligația de a transmite Depozitarului Central (până la ora 12) eventuale
obiecții cu privire la raportul de decontare bancară.
În cazul în care nu există obiecții sau dacă acestea nu au fost formulate în termenul menționat,
rapoartele se consideră a fi confirmate în vederea decontarii.
Momentul T + 2
Dacă sistemul de tranzacționare transmite corecții ale unor tranzacții, după înregistrarea acestora la
Depozitarul Central se notifică participanții la sistemul de compensare-decontare și registru și se reiau
operațiunile de preluare și/sau confirmare a rapoartelor în vederea decontării.

Momentul T + 3
Depozitarul Central întocmește Balanța pentru decontarea finală care include pozițiile nete ale tuturor
participanților pentru ziua de decontare respectivă, balanță ce va sta la baza inițierii ordinelor de plată
aferente tranzacțiilor respective.
BNR asigură decontarea finală prin efectuarea transferurilor de fonduri din conturile debitoare în
conturile creditoare (pe baza instrucțiunii de plată transmisă de Depozitarul Central).
După această operațiune, Depozitarul Central efectuează transferul dreptului de proprietate de la
vânzător la cumpărător (prin transferul instrumentelor financiare din conturile vânzătorilor în conturile
cumpărătorilor).

TRANZACȚII ÎN MARJĂ

Tranzacțiile în marjă reprezintă o variantă a tranzacțiilor la vedere prin care există posibilitatea
cumpărării pe datorie, efectuată prin intermediul contului în marjă deținut de client la firma broker. Spre
deosebire de tranzacțiile pe bani gheață (la care clientul trebuie să depună integral suma necesară
cumpărării de titluri), în acest caz brokerul acordă clientului său, în anumite limite, un credit pentru
realizarea tranzacției bursiere.
Investitorul care dă un ordin de cumpărare în marjă pentru un anumit volum de titluri, nu trebuie să
achite firmei broker cu care lucrează întreaga contravaloare a acestora, ci numai o anumită “acoperire” sau
marjă, diferența până la valoarea integrală a contractului fiind reprezentată de împrumutul pe care clientul
îl obține de la broker pentru tranzacția respectivă.
 Rolul tranzacțiilor în marjă este de a crea capacitate financiară suplimentară clientului. În funcție de
nivelul marjei, acesta poate, cu o anumită sumă avansată în operațiune, să câștige sau să piardă mai mult
decât într-o tranzacție cash. La tranzacția în marjă se manifestă efectul de levier (multiplicarea câștigului)
sau efectul de măciucă (multiplicarea pierderii). Efectul de levier este evidențiat de inversul marjei (levier =
1 / marja inițială).
Ca la orice credit, clientul trebuie să ofere o garanție, iar aceasta este reprezentată de titlurile care fac
obiectul contractului și care rămân la broker; dacă investitorul dorește să intre în posesia titlurilor, el
trebuie să restituie creditul (inclusiv dobânda datorată), anulând astfel datoria sa la broker. Aceste titluri
care servesc drept garanție se numesc ”colateral”.
Nivelul dobânzii percepută de societatea de intermediere depinde de rata medie a dobânzii practicată
pe piața capitalului de împrumut, care poate fi majorată cu un spread (pentru acoperirea costurilor de
tranzacționare și obținerea unui anumit profit de către societatea care accepta să își împrumute clientul).
Tranzacțiile în marjă sunt cunoscute în practica internațională și sub denumirea de tranzacții în conturi
de siguranță. Contul de siguranță se deschide atunci când un client cumpără mai multe titluri cu aceeași
sumă de bani sau același număr de titluri, cu o sumă de bani inițială mai redusă, titlurile fiind folosite drept
garanție pentru împrumut.
Cerința esențială pentru funcționarea contului în marjă este ca pentru fiecare client valoarea
colateralului să fie tot timpul mai mare decât datoria pe care clientul o are la broker. Astfel, marja este un
mijloc de acoperire a brokerului împotriva riscului de evoluție nefavorabilă a cursului de piață pentru
titlurile ce sunt incluse în collateral.
Pe toată durata derulării tranzacțiilor în marjă, clientul trebuie să mențină în contul său un anumit
capital propriu (marjă de menținere). Trebuie avut în vedere faptul că valoarea colateralului fluctuează
zilnic în funcție de evoluția cursului de piață al titlurilor respective. Ca urmare, contul în marjă al clientului
poate fi:
- nerestricționat  marjă curentă > marja inițială  diferență favorabilă pentru client (exces de marjă)
pe care clientul o poate retrage în numerar sau o poate utiliza pentru inițierea unei tranzacții noi
- restricționat  marja curentă < marja inițială  diferență nefavorabilă pentru client:
 dacă marja permanentă < marja curentă  clientul nu are posibilitatea să efectueze
tranzacții noi
 dacă marja curentă < marja permanentă  apel în marjă (clientul trebuie să depună
fonduri suplimentare sau, în cazul în care nu răspunde apelului, se procedează la
vânzarea unui anumit număr de titluri din colateral fără solicitarea acordului
clientului)

Operațiunile efectuate se reflectă în contul în marjă astfel:

DEBIT (-) CREDIT (+)

CUMPĂRĂRI de titluri MARJA
DOBÂNDA percepută de broker la credit DIVIDENDE/DOBÂNZI încasate pentru titluri
VÂNZĂRI de titluri

Diferența dintre valoarea colateralului și datoria clientului la broker reprezintă capitalul avansat de
client sub forma capitalului propriu (marja absolută).
Raportul dintre marja absolută și valoarea de piață a titlurilor existente în contul clientului în calitate de
colateral reprezintă marja relativă.
În cursul derulării operațiunilor, mărimea marjei curente, atât absolută cât și relativă, variază continuu
în funcție de valoarea de piață a titlurilor care formează colateralul, precum și de intrările și ieșirile din
contul în marjă.

Principalele caracteristici ale tranzacției în marjă sunt:

- clientul beneficiază de avantajele ce decurg din deținerea unui cont în marjă în ceea ce privește
derularea tranzacțiilor bursiere. Astfel, operatorul poate să realizeze mai multe cumpărări și vânzări pe
baza contului în marjă respectiv, fără să fie necesară plata pentru fiecare cumpărare sau încasarea pentru
fiecare vânzare: tranzacțiile de sens opus se compensează astfel încât brokerul urmărește numai soldul
contului clientului

- contul în marjă poate fi privit ca un mijloc de achiziționare de titluri cu plata în rate. Dacă clientul
depune o marjă inițială, el poate cumpăra titluri de o valoare mai mare rămânând dator față de broker. În
continuare, clientul poate să depună periodic în contul său fonduri bănești, reducând continuu datoria sa
până când împrumutul brokerului este restituit. Toate câștigurile obținute de client din derularea
operațiunii se varsă în contul său în marjă, ceea ce contribuie la reducerea împrumutului acordat de broker.

- în cazul cumpărării de titluri în marjă poziția clientului se prezintă astfel:

 poziție long pe titluri deoarece din momentul executării operațiunii titlurile aparțin clientului
investitor, toate dividendele acțiunilor sau dobânzile obligațiunilor respective vor fi colectate de broker și
trecute în contul acestuia
 poziție short pentru fondurile împrumutate de la broker pe care este obligat să le ramburseze și să
plătească dobânda aferentă

TEHNICA VÂNZĂRILOR SCURTE

Vânzările scurte sunt tranzacții de tip american, derulate după caracteristicile operațiilor la vedere, în
condițiile în care clientul nu deține titlurile ce urmează a fi vândute și ca urmare apelează la un împrumut
de titluri de la broker (aceste tranzacții se mai numesc și “vânzări în absență”).
Participanții la realizarea acestor tranzacții sunt: clientul, brokerul, bursa și casa de compensație a
bursei, iar mecanismul derulării operațiunii este:

FIRMA BROKER (B2)

CLIENT FIRMA BROKER (B1) BURSA

CASA DE
COMPENSAȚII

Etapele derulării tranzacției sunt:

1 = inițierea operațiunii prin ordinul dat de client brokerului de a vinde la vedere titluri pe care
clientul nu le deține la momentul adresării ordinului
2 = încheierea contractului. În acest moment clientul este vânzător pentru titlurile pe care nu le are
și pe care până în ziua executării contractului urmează să le obțină prin împrumut dintr-o sursă terță
3 = brokerul B1 împrumută titlurile în contul clientului de la brokerul B 2 și informează că acest
împrumut a fost efectuat pentru contul clientului său = 3’
4 = brokerul execută contractul  livrează titlurile la casa de compensație, iar în calitate de vânzător
primește de la casa de compensație contravaloarea titlurilor respective la cursul din contract
5 = depunerea fondurilor cash ca garanție pentru împrumutul în titluri realizat  clientul a executat
contractul în bursă, dar rămâne dator cu titlurile respective și are contul de titluri blocat, la dispoziția
împrumutătorului
 6 = adresarea ordinului de cumpărare a titlurilor de către client pentru acoperirea poziției debitoare,
în momentul în care cursul de piață este mai mic decât cel de la vânzarea scurtă
7 = executarea ordinului de cumpărare al clientului în bursă
8 = restituirea titlurilor primate către împrumutător

În urma unei vânzări scurte, poziția clientului se prezintă astfel:

 short pe titluri deoarece în urma executării ordinului clientul rămâne dator față de broker cu titlurile
respective, până în momentul în care se va acoperi prin cumpărarea titlurilor
 long pe fondurile bănești reprezentând contravaloarea titlurilor vândute la cursul din contract

Vânzarea scurtă constă în două contracte de bursă, de sens opus, încheiate la momente diferite.
Împrumutul de titluri este acordat de regulă de către brokerul cu care lucrează clientul, acesta preluând
titlurile din conturile altor clienți. Dacă brokerul nu dispune de titluri în contul altor clienți, el folosește
contul firmei proprii de brokeraj sau poate apela la alți brokeri.
Condițiile în care se acordă împrumutul depind de situația raportului dintre cererea și oferta de titluri
și, respectiv, de lichidități, în acea perioadă:
 dacă titlurile sunt relativ rare pe piață, deci brokerul poate împrumuta mai greu acele titluri, ele vor fi
împrumutate cu o primă (datorată de clientul care inițiază operațiunea de vânzare scurtă)
 dacă lichiditățile sunt relativ rare, atunci cel ce acordă împrumutul în titluri plătește o dobândă
împrumutatului pentru banii pe care îi deține ca garanție până la lichidarea împrumutului
În practică, în cele mai multe cazuri, împrumutul se derulează fără plată de primă sau de dobândă.

Înregistrarea în cont a operațiunilor se face astfel:

DEBIT (-)
CUMPĂREA titlurilor pentru acoperirea poziției
debitoare
PRIMA plătită pentru titlurile împrumutate (dacă
titlurile sunt rare pe piață)
CREDIT (+)
MARJA depusă de client
VÂNZĂRI de titluri în absență
DOBÂNDA încasată pentru banii reținuți ca
garanție (dacă lichiditățile sunt rare)

Una din caracteristicile principale ale operațiunilor în marjă este: marcarea la piață al cărei principiu
este: tot timpul titlurile împrumutate trebuie garantate cu o sumă cash egală cu valoarea curentă de piață a
acelor titluri. Apar astfel două situații:
 dacă scade cursul titlurilor  valoarea garanției devine mai mare decât valoarea titlurilor împrumutate
și brokerul împrumutător trebuie să verse diferența în contul clientului împrumutat
 dacă crește cursul titlurilor  garanția devine insuficientă și brokerul împrumutător îi solicită clientului
noi depuneri cash (apel în marjă)
Aceste reglări se fac zilnic și determină modificări corespunzătoare în situația contului clientului la
broker.