Sunteți pe pagina 1din 4

Una dintre cele mai importante investiţii ale unei organizaţii este reprezentată de

resursele umane, rezultatele acestui fapt devenind tot mai evidente în timp.
Instituţiile cheltuiesc sume importante cu angajarea iar datorită costurilor ridicate
atât remunerarea personalului cât şi angajarea şi dezvoltarea acestuia reprezintă,
unul dintre cele mai evidente investiţii în resurse umane.
Unul dintre cele mai importante elemente al politicii de resurse umane îl constituie
demersul recrutării. Prin intermediul recrutării poate fi întinerită forţa de muncă din
tr-o organizaţie sau poate fi ameliorat sau ajustat nivelul mediu de competenţă
profesională.
Luând în considerare ideea că în bună măsură realizarea deciziilor organizaţionale,
a progresului economic şi social depind de calitatea tuturor activităţilor care se
desfăşoară este de înţeles şi atenţia deosebită acordată de unii specialişti înţelegerii
particularităţilor acestui proces de către o serie de specialişti din
domeniul resurselor umane.

recrutarea personalului reprezintă activitateao r g a n i z a t ă d e
întreprindere de a atrage resursele umane neocupate, pe
ntru satisfacerean e c e s a r u l u i d e f o r ţ ă d e m u n c ă d i n p e
r i o a d a r e s p e c t i v ă – a c ţ i u n e p r e a l a b i l ă î n c h e i e r i i con
tractului de muncă şi care nu implică obligaţii din partea
întreprinderii
”.

O mare problema privind recrutare este criza de personal din zona clujului, timis si
zona aradului. Criza de personal simitita in IT, in mobilier si termopane, dar mai
ales in domeniul constructiilor
Antreprenorii generali în construcții din România semnalează de ceva vreme o
nouă criză în piață: lipsa acută de muncitori calificați. Mai precis, 52% din
antreprenori spuneau anul trecut că au refuzat ofertarea de noi proiecte din lipsă
de personal, conform studiului publicat în Top 100 Antreprenori Generali în
Construcții.

Responsabilitatea oricărei organizaţii derivă din finalitatea activităţii sale. Pentru a-


şiatinge această finalitate (satisfacerea utilizatorului final) sau chiar şi numai pentru
a supravieţuiaceasta trebuie să se îngrijească de împlinirea următoarele deziderate:
 în primul râd trebuie să asigure o identificare a aptitudinilor şi a calităţilor
candidaţilor pentru a putea alege pe aceia care corespund cel mai bine
cerinţelor postului;
 trebuie să asigure utilizarea unor metode de recrutare cât mai adecvate
pentruidentificarea candidaţilor cei mai competitivi;
 în tot acest timp trebuie să asigure respectarea legislaţiei în ceea ce priveşte
acordarea de oportunităţi egale candidaţilor, fără să recurgă la pracici
discriminatorii.

Metode de selecţie a resurselor umane utilizate în companiile din România

Metode de recrutare a resurselor umane alese de Danibuilding SRL


În ceea ce priveşte ocuparea posturilor vacante, acesta se poate realiza pri
intermediulmai multor modalităţi şi reprezintă de fapt scopul principal al procesului
de recrutare a personalului.
In cazul unei firme de constructii recrutarea personalului necesar este extrem de
importanta datorita unor factori precum
 Sezonul
In perioada iernii nu se construieste intr-un grad mare, dat fiind faptul ca se
poate pune in pericol calitatea acelei constructii, in timpul verii in schimb
numarul de angajati necesar dublandu-se sau chiar triplandu-se
 Proiecte
Fiecare firma de constructii poate sa lucreze doar pe baza de proiect, in functie
de numarul de proiecte pe care le contracteaza firma are nevoie de un numar
mai mare sau mai mic de angajati
Recrutarea internă
Acestă formă de recrutare se poate realiza în două modalităţi şi anume:
1.recrutarea personalului din interiorul firmei prin intermediul promovării
angajaţiilor vechi, transferului acestora între departamente, retrogradarea din
diverse motive sau chiar recalificarea pentru a putea ocupa posturi noi;
2. recrutarea prin intermediul cunoştiinţelor, familiilor, etc. ale angajaţilor.
Recrutarea externă
Recrutarea externă a personalului ocupă fără îndoială cea mai mare podere între
diversele metode de recrutare utilizate. Aceasta prezintă însă marele dezavantaj al
costurilor ridicate atât financiare cât şi de timp.
În situaţia în care criza economică actuală produce o creştere tot mai accentuată
anumărului de şomeri, aceştia au devenit o sursă de recrutare la care se aplelează
din ce în ce maides pe piaţa forţei de muncă. Această modalitate este preferată în
cazul în care posturile vacante necesită anumite calificări şi mai puţin aleasă pentru
posturile de muncitori necalificaţi, în aceste situaţii angajatorii optând pentru
metode mai puţin costisitoare şi anume: şcoli profesionale,licee, asociaţiile
handicapaţilor, asociaţii guvernamentale, etc
Printre metodele de recrutare din exterior mai pot enumera:
Anunţurile publicitare constituie cea mai des utilizată metodă de recrutare
externă.Deşi presupune costuri ridicate aferente campaniilor publicitare, unele
societăţi au reuşit săreducă aceste costuri prin intermediul unei baze de date create
cu ocazia unei campanii publicitare. Astfel la următoarea nevoie de resurse umane
societatea va putea apela la personaldeja înregistrat în baza respectivă de date fără
să mai parcurgă procesul costisitor de campanie publicitară.
Recrutarea prin Internet constituie o cale de acces rapidă şi ieftină a managerilor
deresurse datorită mulţimii utilizatorilor şi utilizează cea mai înaltă rată cost-efectiv
de candidaţi cuo performanţă semnificativă
Colaborarea cu organismele oficiale reprezintă o modalitate la care se optează
destul derar în procesul de recrutare. Acesta presupune apelarea la serviciile
Oficiului Pentru PlasareaForţei de Muncă, societăţi publice de forţă de muncă sau
firme private. Acest gen de recrutare prezintă însă costuri ridicate pentru o ofertă în
cea mai mare măsură de personal necalificat.
Indiferent de metoda aleasă procesul de recrutare trebuie să asigure atragerea unui
număr suficient de candidaţi care să permită o selecţie riguroasă şi în acelaşi timp
artaegrea unor candidaţi de calitate, realizarea procesului de recrutare prin oricare
sursă de către persoanecalificate în acest sens şi alegerea unei metode optime de
recrutare pentru fiecare caz în parte.

S-ar putea să vă placă și