Sunteți pe pagina 1din 24

1

APARATE SI ECHIPAMENTE DE DIALIZA

Au rolul de a suplini temporar activitatea rinichilor, situatie ce apare in urma unor


accidente, fie ca urmare a unor imbolnaviri, precum in insuficienta renala acuta sau cronica.
In aceste cazuri, mecanismele compensatoare ale organismului sunt depasite, apar
tulburari grave si moartea este iminenta daca nu se intervine prin mijloace tehnice energice.
Necesitatea interventiei urgente a determinat includerea acestei categorii de aparate
medicale in grupa echipamentelor de terapie intensiva.
Denumite generic tehnici de epurare extrarenala, aceste echipamente asigura in prezent nu
numai eliminarea substantelor toxice neeliminate de rinichiul afectat, ci si o reechilibrare hidro-
electrolitica si acido-bazica a organismului.Complexitatea functiei renale, in ansamblu, nu a
permis inca realizarea unui sistem tehnic intrutotul similar rinichilor, acestia asigurand pe langa
excretie si homeostazie si functii metabolice si endocrine.
Dintre tehnicile de epurare extrarenala cea mai utilizata este hemodializa. Pe langa acestea
se mai folosesc, in prezent, urmatoarele: dializa peritoneala, hemofiltrarea, plasmodializa, etc.
Termenul de dializa a fost utilizat prima oara in literatura stiintifica in 1854, de chimistul
scotian Thomas Graham, pentru a descrie schimburile ce au loc intre diferite solutii separate
printr-o memmbrana semipermeabila.Ulterior el a fost utilizat si la epurarea uremica, deci la
extragerea din sangele bolnavului cu insuficienta renala a toxinelor acumulate, rinichii acestuia
fiind in imposibilitatea de a-si indeplini functiile.
Aplicarea practica a hemodializei la om a fost realizata abia in 1943 de Willem Johan
Kolff, nefiind posibila decat in urma a numeroase descoperiri de ordin fizico-chimic,
farmacologic si tehnic, a punerii la punct a tehnicilor de abord vascular care au permis colectarea
sangelui, a introducerii substantelor anticoagulante (hesparina) si nu in ultimul rand a
perfectionarii tehnologiilor de realizare a membranelor semipermeabile.

PRINCIPIUL DIALIZEI
Linie arteriala Dializor Hemodializa (fig.1) este metoda
(LA)
terapeutica prin care sangele uremic (1) sau
care contine alte toxine este pus in contact, in
afara organismului, cu o solutie
Circuit Circuit
hidroelectrolitica (2) prin intermediul unei
sanguin al membrane semipermeabile (3) in scopul
(CS) lichidului eliminarii substantelor acumulate si
de dializa reechilibrarii hidroelectrolitice si acido-bazice.
(CLD) Instalatia va contine in principiu:
• circuitul sanguin (CS), prin care sangele
1 2
extras dintr-o artera a pacientului este dirijat
Linie venoasa 3 prin linia arteriala (LA) spre dializor (D),
(LV) urmand sa fie reintrodus dupa epurare prin linia
Fig. 1 venoasa (LV) inapoi in organismul
pacientului (P);
• circuitul lichidului de dializa (CLD), prin
care se asigura transportul substantelor nutritive spre dializor si prelucrarea toxinelor;
• dializorul (D) sau rinichiul artificial, care asigura prin membrana semipermeabila 3 trecerea
apei si a substantelor toxice din sangele bolnavului in lichidul de dializa si prelucrarea celor
nutritive.
2

PROCESELE FIZICO-CHIMICE ALE HEMODIALIZEI

Factorii care determina transferul prin membrana a componentelor din cele doua solutii –
sange, respectiv lichid de dializa – sunt urmatoarele:

• diferentele de concentratie a substantelor din cele doua lichide;


• diferenta de presiune dintre cele doua lichide;
• proprietatile speciale ale membranei de dializa.

Procesele fizico-chimice care intervin in hemodializa sunt:


§ difuziunea
§ ultrafiltrarea
§ osmoza.

Difuziunea substantelor prin membrana dializorului este un fenomen pasiv si este


determinat de gradientul de concentratie dintre plasma si lichidul de dializa.Prin difuziune se
asigura doar trecerea substantelor dizolvate, nu si a solventului, deci a apei.
Astfel, prin utilizarea unui lichid de dializa cu concentratie redusa in substantele ce se
doresc a fi eliminate din sange se realizeaza difuzia in baia de dializa a ureei, acidului uric,
potasiului, fosforului si in special a substantelor cu greutate moleculara foarte mica.
Pe de alta parte, utilizarea unui lichid de dializa cu o concentratie mai mare in substante
importante pentru organism va permite corijarea concentratiei substantelor aflate in cantitate
redusa in plasma ca de exemplu: calciu, bicarbonati, etc.
Cantitatea de substante care difuzeaza prin membrana depinde nu numai de diferenta de
concentratie a substantelor din cele doua compartimente ale dializorului ci si de permeabilitatea si
suprafata membranei.
Difuziunea fiind un fenomen pasiv nu se poate produce decat daca moleculele
substantelor ce difuzeaza au dimensiuni mai mici decat porii membranei semipermeabile.
Pentru dializa se folosesc membrane semipermeabile cu urmatoarele proprietati:
§ sunt impermeabile pentru elementele celulare (celule sanguine, micro-organisme din
solutia de dializa) si pentru proteine;
§ sunt permeabile pentru molecule de dimensiuni mici (ioni, apa, uree, creatinina, acid uric,
glucoza, aminoacizi);
§ au o permeabilitate limitata pentru moleculele de dimensiune mijlocie si cu greutate
moleculara intre 500 – 2000.
Marimea suprafetei de dializa influenteaza cantitatea de substanta care poate traversa prin
difuziune membrana. Deci un dializor va fi cu atat mai eficient cu cat suprafata membranei va fi
mai mare.
Pentru a avea loc procesul de dializa este necesar ca atat sangele cat si solutia dializanta sa
circule permanent si sa mentina gradientul de concentratie prin reinnoirea lichidului de dializa.
Ultrafiltrarea este procesul prin care membrana de dializa este traversata de o cantitate
de solvent impreuna cu substantele dizolvate ca urmare a diferentei de presiune existente intre
cele doua solutii.
In cazul hemodializei, diferenta de presiune se realizeza fie prin crearea de presiune
pozitiva in compartimentul sanguin, fie prin crearea unei presiuni negative in compartimentul
solutiei de dializa.
Ultrafiltrarea este mecanismul principal de eliminare a apei si a sarurilor din organism.
3

Osmoza este fenomenul prin care moleculele de apa din doua solutii de concentratii
diferite, despartite printr-o membrana permeabila la apa, au tendinta de a egaliza concentratiile
solutiilor, trecand din solutia mai concentrata in solutia mai diluata.
Osmoza intervine cand presiunea hidrostatica este egala intre cele doua compartimente cu
solutii si din aceasta cauza are o importanta redusa in hemodializa unde este anulata de diferenta
de presiune transmembranara.

ELEMENTELE DE BAZA ALE HEMODIALIZEI

Principalele elemente ale hemodializei sunt:


1. Accesul la vasele sanguine;
2. Dializorul si membrana semipermeabila;
3. Solutia dializanta.

1. Accesul la vasele sanguine :


Conditia esentiala pentru efectuarea hemodializei este asigurarea circulatiei permanente a
sangelui de la bolnav la aparat si invers.
Pentru aceasta sunt necesare doua vase: unul cu presiune ridicata (artera: p=100-120
mmHg) si altul cu presiune scazuta (vena: p=70-80 mmHg).
Partea circuitului sanguin ce merge de la bolnav la aparat se numeste linie arteriala, iar
cea care merge de la aparat la bolnav se numeste linie venoasa.
Exista trei posibilitati de conectare a dializorului cu vasele sanguine:veno-venos; arterio-
arterial; arterio-venos.
Vasul treuie sa asigure un debit de cel putin 150-200 ml/min si sa primeasca aceeasi
cantitate de sange dupa trecerea prin aparat. Se folosesc vase ce au un diametru minim de 1,5
mm. Avand in vedere periodicitatea realizarii hemodializei, la bolnavii cronici se fac interventii
speciale la nivelul vaselor sanguine asigurandu-se accesul prin catetere ce se introduc in canule
de teflon implantate anterior in vena si artera.
Metodele cele mai utilizate de abord vascular sunt:
a) scurtcircuitul arterio-venos Scribner-Quinton (1959);
b) fistula arterio-venoasa interna Cimina Brescia (1966).
2.Dializorul
Dializorul este elementul tehnic esential al hemodializei la nivelul lui realizandu-se
schimburile intre sangele uremic si solutia de dializa.Indiferent de tipul constructiv, la orice
dializor se vor distinge urmatoarele structuri functionale(fig.2):
1. membrana de dializa (M);
2. compartimentul sanguin (CS);
3. compartimentul lichidului de dializa (CLD).

2.1 Membrana dializanta


Elementul principal al dializorului il
constituie membrana semipermeabila prin care se
pun in contact sangele cu lichidul de dializa si care
prin caracteristicile sale asigura transferul de
substante.

Fig.2
4

Membranele de dializa folosite in prezent sunt de trei feluri:


a) membrane filtru (celofan, cuprofan);
b) membrane solutii (poliacrilonitril);
c) membrane biologice.
Natura membranelor este variabila (a se vedea tabelul 3.3), ele putand fi celulozice sau
necelulozice.Cele mai folosite membrane sunt cele din cuprofan si poliacrilonitrili.
Parametrii principali ce influenteaza functionalitatea unei membrane sunt, pe langa natura
membranei, grosimea si suprafeta acesteia.
Grosimea membranei este variabila fiind cuprinsa intre 8 – 30 µm, ea influentand atat
difuzabilitatea substantelor cat si ultrafiltrarea, viteza de transfer fiind cu atat mai mare cu cat
grosimea membranei este mai mica.
Suprafata membranei influenteaza eficacitatea dializei. Se produc dializoare cu suprafete
de: 0,1 m2 (pentru noi nascuti),0,6 m2 (pediatrie),1-1,3 m2 sau chiar 2-3 m2 (adulti).

2.2 Compartimentul sanguin


Compartimentul sanguin al dializorului avea la dializoarele mai vechi volume de 600-800
ml, ceea ce necesita la inceperea dializei completarea circuitului extracorporal cu sange de la
donatori. In prezent, se utilizeaza dializoare al caror volum este mult mai redus (70-250ml), astfel
incat pacientul poate fi conectat fara a mai fi necesara incarcarea prealabila a dializorului cu
sange.
Pentru eficacitatea dializei sunt importante doua elemente:
- debitul sanguin;
- grosimea stratului de sange din dializor.
Debitul sanguin influenteaza direct transferul moleculelor mici, viteza de transfer
(clearence-ul) crescand progresiv pana la 200 ml/min, dupa care se plafoneaza.
Cresterea debitului peste valori de 200-220 ml/min nu este indicata pentru ca eficienta
dializei scade si apar fenomene ce perturba procesele fizice: creste presiunea in compartimentul
sanguin si secundar creste ultrafiltrarea ce poate deveni necontrolabila.
Grosimea stratului de sange rezulta din constructia dializorului. Pentru cresterea
eficacitatii dializei este de dorit ca stratul de sange sa fie cat mai mare.
Cand grosimea peliculei de sange din dializor este mare, moleculele aflate la distanta de
membrana nu vor putea dializa. La dializoarele vechi grosimea stratului de sange era de 400 µm,
la cele moderne fiind de 150 µm (dializoare cu placi) si 100 µm (dializoare capilare).

2.3 Compartimentul lichidului de dializa


Compartimentul lichidului de dializa asigura circulatia solutiei hidroelectrolitice, care
reprezinta mediul de schimb necesar pentru producerea dializei.
Pentru a se crea o diferenta de concentratie cat mai mare intre sange si solutia de dializa
sunt importante doua elemente: debitul si sensul de circulatie al lichidului de dializa.
Debitul dializantului este variabil in functie de tipul dializorului si al aparatului de dializa,
avand valori cuprinse in gama (0,5-30) l/min. Majoritatea aparatelor moderne utilizeaza un debit
de 0,5 l/min.
Sensul de circulatie al solutiei de dializa in dializor, trebuie sa fie intotdeauna opus sau
perpendicular pe cel al sangelui, pentru a se obtine pe toate suprafetele membranei de dializa,
gradul de concentratie maxim intre cele doua solutii.
5

Evaluarea dializoarelor

Evalurea performantelor unui dializor se stabileste in vitro, prin teste de laborator, ce permit
stabilirea unor parametri ce pun in evidenta capacitatea sa de epurare.

Principalii parametri, specifici dializoarelor, sunt:

C − Cex
Clearence-ul notat CL= Q s ⋅ in
Cex
in care:
QS = debitul in compartimentul sanguin;
Cin = concentratia substantelor cercetate (uree, creatinina, etc.) la intrarea in dializor;
Cex= concentratia substantelor la iesirea din dializor.
C − C ex
Dializanta, notata D= Q s ⋅ in
C ex − C din
in care:
QS, Cin, Cex au semnificatiile de mai sus;
Cdin = concentratia substantelor cercetate in solutia de dializa, la intrarea in dializor.
In cazul aparatelor in care lichidul de dializa trece o singura data prin dializor, Cdin =0 si
deci dializanta este egala cu clearence-ul.

TIPURI DE DIALIZOARE
In functie de modul de dispunere a membranei in
dializor, se poate vorbi de trei tipuri de dializoare:
§ dializoare in bobina sau in spirala [ Fig.3a];
§ dializoare in placi [ Fig.3b];
§ dializoare capilare [Fig.3c]. Fig.3a
Dializorul bobina: sau dializorul spirala (fig.3a), este
alcatuit din tuburile de cuprofan 7, infasurate impreuna cu
o plasa semirigida din material plastic, in jurul unui
cilindru tot din material plastic. In timpul dializei, bobina
se introduce intr-un recipient 5 cu lichid de dializa, sangele Fig.3a
circuland in interiorul tubului de la linia arteriala 1, spre
linia venoasa 2, iar lichidul de dializa (LD) se deplaseaza
prin ochiurile de plastic ale bobinei pe directie
perpendiculara fata de sange, sensul fiind de la 3 la 4.
La aceste dializoare rezistenta opusa la circulatia
sangelui este mare, ceea ce impune cresterea presiunii in
circuit, determinand, pe langa o filtrare obligatorie si risc
crescut de rupere a membranei.

Dializorul de tip placa: (fig.3b) este un dializor de tip plat,


in care membranele semipermeabile sunt duble si dispuse
intre placi rigide din material plastic 5. Sangele circula
intre cele doua foi de membrana, de la linia arteriala 1 la
linia venoasa 2, iar solutia de dializa trece prin spatiile
Fig.3b
6

existente intre membrane si placile suport, pe directia 3-4 deci perpendicular pe cea a sangelui.
Placile si membranele sunt in numar variabil functie de suprafata de dializa dorita, fiind
sustinute de suportul 5.
Dializoarele detip placa au rezistenta opusa sangelui redusa, riscul de rupere a
membranelor fiind de asemenea scazut.

Dializoarele capilare: (fig.3c) sunt formate dintr-un manunchi de aproximativ 10000-15000 de


fibre capilare 5 din cuprofan, avand diametrul interior de 200-250 µm si grosimea peretelui de
10-16 µm, asezate intr-un cilindru suport 6. Fibrele sunt dispuse
paralel, prin ele circuland sangele de la linia arteriala 1 la cea venoasa
2, prin exteriorul lor si in contracurent fiind dirijata curgerea
lichidului de dializa, directia fiind 3-4.
Avantajele dializoarelor capilare sunt:
§ eficacitate buna, grosimea filmului sanguin fiind minima;
§ ultrafiltrare controlabila;
§ posibilitatea continuarii dializei in cazul ruperii unor capilare.
§ volum mic de sange (70-150 ml);
Dezavantajul major il constituie coagularea sangelui in
capilare, ceea ce determina reducerea suprafetei de schimb.
Dializoarele se livreaza presterilizate si sunt, de regula, cu
utilizare unica. Fig.3c
3. LICHIDUL DE DIALIZA

Dializantul sau lichidul de dializa are o compozitie electrolitica asemanatoare cu cea a


plasmei umane normale. La obtinerea dializantului se foloseste apa tratata prin diverse procedee
si anume: filtrare, dedurizare, deionizare sau demineralizare, osmoza inversa si distilare. Cea mai
buna metoda este distilarea, care este insa costisitoare datorita consumului mare de apa
(aproximativ 120-180 litri de apa / sedinta de dializa de bare).
In clinicile noastre se foloseste pentru epurarea apei deionizarea, care consta in trecerea
apei prin doua coloane de rasini ce retin anionii si cationii. Dezavantajul metodei consta in
necesitatea regenerarii periodice a rasinilor.
Generarea lichidului de dializa se face in cadrul unor instalatii ce asigura amestecul in
anumite proportii al apei cu un concentrat de saruri minerale, precum si circulatia baii.
Generatoarele de lichid de dializa pot fi individuale sau colective, in acest din urma caz
instalatia alimentand mai multe aparate de dializa (existand insa si riscul contaminarii).
Securitatea functionarii instalatiei este asigurata de diverse dispozitive de control (de
monitorizare) ce urmaresc permanent concentratia amestecului, temperatura acestuia, presiunea
transmembranara.
Lichidul de dializa se depoziteaza in containere cu capacitatea de (200-300) litri, de unde
se distribuie in rezervoare mai mici. Circulatia prin dializor este asigurata de pompe avand debite
de aproximativ 500 ml/min. Pentru o sedinta de dializa sunt necesare aproximativ (200-500) litri
de solutie dializanta. Lichidul poate fi preparat si in cantitati mai reduse, de aproximativ (25-120)
litri, reinnoindu-se la fiecare doua ore.
Sistemul de realizare a circulatiei lichidului de dializa pot fi:
§ sisteme cu o singura trecere prin dializor (single-pass);
§ sisteme cu recirculare (circuit inchis);
§ sisteme combinate.
7

In circuitele deschise de tip single-pass, lichidul de dializa trece o singura data, fiind
eliminat impreuna cu ultrafiltrantul, prin depresiune.
In acest tip de circuit, ultrafiltrarea se obtine prin reglarea presiunii negative de circulatie
a lichidului de dializa, ceea cedetermina modificarea presiunii transmembranare.
Circuitele inchise, cu recirculare, sunt caracteristice sistemelor ce utilizeaza membrane de
inalta permeabilitate. La ciclu, pompa preia dintr-un rezervor de mare capacitate 5 o cantitate
variabila de dializant ce se inlocuieste cu o cantitate echivalenta de ultrafiltrant. Ultrafiltrarea este
proportionala cu debitul pompei, oprirea pompei determinand oprirea filtrarii. In sistemele
moderne, combinate, eliminarea lichidului saturat se face automat, la intervale prestabilite.
Pentru regenerarea lichidului de dializa pot fi utilizate si cartuse filtrante, care reduc
considerabil cantitatile de lichid necesare, ele fiind foarte utile la sistemele portabile.

SCHEMA DE PRINCIPIU A UNEI INSTALATII DE DIALIZA

Fig.4

Echipamentele de dializa asigura:

- circulatia extracorporala a sangelui


- circulatia solutiei de dializa
- monitorizarea (controlul) circulatiei sangelui si a lichidului de dializa.

Circulatia sangelui:
Este asigurata în principal de pompa 1 denumita pompa de sange sau pompa arteriala, ea fiind
plasata pe LA a circuitului sanguin al aparatului.
În aparatele de dializa se folosesc pompe de tip special numite pompe peristaltice care asigura
aspirarea sangelui de la bolnav si reintroducerea lui în organism dupa trecerea prin dializorul 3
datorita miscarii circulare de apasare a tubulaturii 1 pe peretele pompei de catre rolele 2` si 2``
montate pe rotor.
Sangele circula prin tuburile 1 si 4 din polietilena sau poliuretan acestea constituind liniile
arteriala LA si venoasa LV.
8

Monitorizarea circulatiei sangelui prin aparat :


Se realizeaza de catre urmatoarele dispozitive:
• monitorul pentru controlul presiunii din linia arteriala 5 care semnalizeaza acustic si
optic daca linia arteriala este golita de sange (situatie ce apare în caz de cadere a tensiunii
arteriale a bolnavului sau de pozitionare gresita a acului în vasul de acces). La aparatele
moderne alarma e cuplata cu pompa de sange pe care o opreste automat pentru a nu umple
circuitul cu aer.
• monitorul pentru controlul presiunii din linia venoasa 5` este de tip manometru (gradat în
mmHg) si pus în legatura cu capcana de aer 6 de pe linia venoasa 4. Presiunea acesteia din
urma este egala cu cea din fiind semnalizat optic si sonor. Punerea în functiune a alarmei duce
la oprirea pompei de sange.
• monitorul pentru controlul nivelului de sange din capcana de aer de pe linia venoasa 4
poate fi de tip optoelectronic (celula fotoelectrica) care determina punerea în functiune a unor
sisteme de alarma optice si sonore, de clampare a liniei venoase si de oprire a pompei de
sange cand nivelul coloanei de sange din capcana de aer creste sau scade peste limitele
admise. Cresterea nivelului de sange în capcana de aer apare cand presiunea pe LV creste
consecutiv datorita unei pozitionari gresite a aerului în vasul de acces sau datorita unui cheag
pe ac, pe linie sau la nivelul filtrului din capcana de aer. Scaderea nivelului de sange se
produce în situatiile care duc la scaderea cantitatii de sange ce iese din dializor: cantitatea
insuficienta de sange care intra în linia arteriala, ruperea membranei, aspirarea de aer în
amonte de pompa, etc.
• capcana de aer 6 este o dilatatie a LV prevazuta cu un filtru pentru cheaguri, la nivelul ei
putandu-se elimina bulele de aer patrunse pe LA sau la nivelul dializorului. Înainte de intrarea
în organism sangele purificat cu dializorul este supus controlului privind prezenta aerului în el
prin 7.
• detectorul de aer 7.

Circulatia lichidului de dializa:


Se asigura prin prezenta în circuit a uneia sau a mai multor pompe cu debit fix sau reglabil
care pot fi de tip peristaltic.
În cazul sistemelor de tip single pass se folosesc doua pompe: o pompa de apa avand debit
fix de 500 ml /m; si o pompa de concentrat avand debit reglabil.
Prin modificarea debitului pompei de concentrat se pot obtine pentru solutia de dializa
diverse concentratii .
În cazul instalatiei din figura 1, pompa 14 aspira concentratul din rezervorul 15 iar pompa
9 asigura dializantului format în containerul 20 presiunea necesara trecerii prin dializorul 3.
Formarea dializantului are loc prin diluarea unei solutii electrolitice concentrate în apa
purificata.Apa preluata de la robinet este filtrata printr-un filtru 18 cu fante de aproximativ 15 ìm
si supusa demineralizarii si dedurizarii, acestea realizandu-se cu ajutorul unor rasini schimbatoare
de ioni aflate în coloanele 17 si 17` care retin cationii ce dau duritatea apei (Ca, Mg, +Zn, Cu,
Al). În schimbul acestor ioni rasina elibereaza în apa sodiul (Na).Dupa eliminarea clorului (Cl) în
dispozitivul 16 filtrare d ~3 ìm apa tratata intra în rezervorul 20 unde urmeaza sa se formeze
lichidul de dializa propriu-zis prin combinarea cu concentratul preluat de pompa 14 din
rezervorul 15.
Înainte de patrunderea în dializorul 3 lichidului de dializa trebuie sa i se asigure (1) o
compozitie omogena; si (2) o temperatura de aproximativ 37º - 40º C cat mai constanta.
9

Omogenizarea compozitiei se poate realiza printr-un dispozitiv de tipul agitator cu palete


21 antrenat prin intermediul reductoarelor 13,13` de la motorul electric 12.
Încalzirea si termostatarea lichidului de dializa se asigura prin dispozitivul electric de
încalzire 1 el avand rolul de a asigura sangelui o temperatura suficienta pentru a nu se coagula si
a nu-si schimba proprietatile situatie în care acesta devine incompatibil cu organismul.
Pentru asigurarea bunei functionari a aparatului precum si pentru asigurarea securitatii
bolnavului supus dializei se prevad si la nivelul circuitului lichidului de dializa o serie de
dispozitive de monitorizare a circulatiei lichidului de dializa (CLD).
Monitorizarea circulatiei lichidului de dializa controlul urmatorilor parametrii:
• debitul lichidului de dializa care trebuie sa fie aproximativ 500 ml /m, conditie ce se
realizeaza prin aparate de tip rotametru (ex. Dispozitivul 8);
• temperatura : mentinerea temperaturii în limitele dorite asigurata prin dotarea cu sisteme de
alarma prin care se semnalizeaza prompt depasirea limitelor.
• prezenta sangelui în circuitul dializantului situatie caracteristica se semnalizeaza prin
intermediul unei celule fotoelectrice.
• compozitia solutiei de dializa se controleaza cu ajutorul unui conductivmetru 10 ce masoara
concentratia prin conductivitatea acesteia.
• presiunea în circuitul solutiei de dializa se masoara printr-un manometru (mmHg) plasat
între dializorul 1 si pompa de aspirare a solutiei, lucrandu-se astfel cu presiuni negative.

Aparatele ce dispun de aceasta dispunere au urmatoarele avantaje:


§ pot realiza presiuni mari la nivelul membranei dializorul însumand presiunile
pozitive din CS cu presiunile negative din CD ;
§ în caz de rupere a membranei este exclusa posibilitatea patrunderii solutiei de
dializa nesterila în CS.

Principalele conditii pe care trebuie sa le îndeplineasca o instalatie de dializa :

q sa necesite pentru umplere o cantitate mica de sange (~500 ml) recuperabila la sfarsitul
procesului de dializa ;
q sa realizeze o diminuare eficace a substantei reziduale;
q sa nu fie traumatizanta pentru elementele figurate ale sangelui;
q sa aiba o suprafata mare de dializa (0.8÷1.5)m² ;
q sa permita circulatia sangelui si a lichidului în limitele admise corespunzatoare parametrilor
fiziologici;
q rezistenta opusa fluxului sanguin sa fie cat mai mica.

INSTALATII DE DIALIZA ROMANESTI: HEMODIAROM

Hemodiaromul este un echipament complet pentru tratarea renale cronice si acute.


Dializa se realizeaza pe principiul single-pass, pacientul putand fi conectat la dializor prin
cateterizare cu:
- un ac;
- doua ace.
În acest sens aparatul dispune de doua pompe peristaltice.
10

Fig.5

Apa deionizata este introdusa în aparat prin stutul de alimentare S, presostatul T1


semnalizand scaderea presiunii în circuit sub 0.6 bar.
Reductorul de presiune R asigura apei o presiune în circuit de 0.2÷0.4 bar.
Electrovalva E1 este comandata de traductorul de nivel al apei T2 ce asigura mentinerea
unui nivel de apa cvasiconstant în vasul de încalzire V1 .
Apa patrunde prin cilindrul lateral al vasului V1 si deverseaza în compartimentul de
încalzire peste peretele interior al vasului.
Pompa de degazare P1 asigura simultan cu degazarea si recircularea apei în vederea
uniformizarii temperaturii apei din vasul de încalzire V1 .
Încalzirea este asigurata de termoplonjorul T2 ` care este alimentat element termosensibil
de tipul unei rezistente de platina E.
Apa degazata si încalzita este împinsa de pompa de apa P2 în debitmetru T3 prin care se
poate regla debitul de apa si deci si debitul dializantului.
Realizarea concentratiei dializantului este supravegheata de traductoarele T3 - T3 `, T4 , T5
conform urmatoarelor principii: debitmetrul T3 este de tip aotometru cu plonjor ghidat ce are
rolul de traductor inductor, T3 fiind partea electronica: în functie de debitul înregistrat este
comandata pompa P3 care alimenteaza circuitul cu concentrat preluat din rezervorul V5 . Cele
doua lichide (apa si concentratul) patrund în traductorul de temperatura T4 . Daca temperatura este
sub 37º se comanda supraîncalzirea apei din vasele V1 , V2 .
Traductorul de concentratie T4 contine un termistor compensator prin care se asigura
mentinerea constanta a turatiei motorului ce actioneaza pompa de concentrat P3 independent de
temperatura lichidului de dializa.
Dializantul cu concentratia stabilita trece prin dispozitivul de clampare C1 direct în
dializorul D. Lichidul utilizat parcurge E2 care în mod normal este deschis si trece prin
11

traductorul T6 care controleaza prezenta hemoglobinei semnalizand eventuala patrundere a


sangelui în lichid ca urmare a ruperii membranei de dializa.
T6 asigura si un control al calitatii dializantului care în cazul unei compozitii adecvate
(daca nu este foarte impurificata) este preluat de E5 si reintrodusa prin E1 în circuit.
Daca gradul de impurificare este mare lichidul trece prin E3 în rezervorul de deversare V4 .
Pentru realizarea accelerata a schimbului de substanta în dializor se foloseste o pompa P5 care
creaza presiune negativa în curent aspirand lichidul în rezervorul V4 . Daca nivelul în V4 este
depasit se comanda pompa P6 care evacueaza lichidul la canal.
Din lichidul de dializa ce trece prin T5 - 10% este preluat – deversata în tubul de scurgere
a concentratului V3 . Nivelul lichidului în V3 este asigurat printr-un furtun de preaplin care
deverseaza surplusul în vasul de drenaj V4 .
Lichidul acumulat în V3 este utilizat pentru un al doilea control al concentratiei prin
masurarea conductivitatii de catre traductorul T8 . Aceasta se realizeaza prin recircularea unei
cantitati constante de lichid ce este continuu împrospatata prin tubul V3 cu traductorul de
concentratie T8 prin pompa P4 .
Acest al doilea control al conductivitatii reprezinta controlul final asupra exactitatii
prepararii solutiei de dializa. Daca solutia iese din limitele predeterminate dispozitivul de control
al conductivitatii actioneaza alarmele optice si acustic si clampeaza linia de concentrat.
Electropensa C1 obtureaza linia de concentrat spre dializor iar C2 este neactivata facilitand
scurgerea lichidului de dializa în tubul de scurgere V3 . Cele doua electropense comuta în antifaza.
Dupa fiecare utilizare aparatul se supune spalarii prin dirijarea prin conductele sale de apa
rece.
Lichidul de spalare trece prin doua trasee:
• I – reductorul R, electrovalvele E1 , E5 , detectorul de hemoglobina T6 ,
electrovalva E3 , pompa de presiune negativa P5 si vasul de drenaj V4 ;
• II – reductorul R, electrovalvele E1 , E4 , traductorul de concentrat T8 , vasul
de concentrat V3 , pompa P4 , vasul de drenaj V4 .
În cazul nespalarii circuitului pe elementele pompelor – roti dintate – se depun saruri ce
determina în timp blocarea lor .
Circulatia sangelui se poate realiza prin preluarea sangelui din organism cu:
• un ac;
• doua ace.

T11 T11
19 19
D
Caer D
Caer

LA LA

P P
LV LV
a. Fig.6 b.
12

Fig. 6a: sangele preluat din artera de pompa P7 este dirijat prin dializorul D si reintrodus în
organism dupa trecerea prin capcana de aer C si traductorul de debit T. Prin pompa P7 sangele
capata presiunea necesara trecerii prin dializor si revenirea în organism.
Sistemul se caracterizeaza prin:
- eficienta mai mare;
- dezavantajos pentru bolnav.
Fig. 6b: sangele este preluat din organism în faza de diastola prin pompa P7 si reintrodus în
organism printr-o a doua pompa dupa un control în prealabil al debitului si dupa eliminarea
aerului prin trecerea prin capcana de aer C.
Pompele P7 si P8 functioneaza alternativ .
Avantaje: - este mai suportabila;
- gradul de intoxicare este mai mic.
Aparatul Hemodiarom asigura grad înalt de siguranta pacientului prin controlul riguros al tuturor
parametrilor importanti ai celor doua circuite de sange si de lichid de dializa acestia fiind si
afisati. Parametrii afisati sunt:
- temperatura solutiei de dializa;
- concentratia solutiei de dializa;
- presiunea de ultrafiltrare ;
- debitul pompelor de sange;
- presiunea negativa din dializor.
Aparatul dispune de monitoare pentru tensiunea arteriala, ritm cardiac si este conceput astfel
încat prin partea electronica se regleaza frecventa pompelor P7 , P8 în functie de cea a inimii.

POMPE PERISTALTICE

Sunt cele mai utilizate tipuri de pompe din constructia aparatelor medicale fiind specifice
transportarii sangelui în circuitele extracorporale.
Prin constructia lor ele permit miscarea si transportul altor lichide ca de exemplu
vehicularea concentratului prin aspirare din rezervorul V5 (fig.5).
Rolul principal al subansamblului de pompare din circuitul extracorporal este asigurarea
presiunii necesare sangelui pentru a strabate rezervorul sistemului de filtrare (dializorul) cu
reglarea si mentinerea cat mai constanta a debitului.
Denumirea acestor pompe provine de la însasi fenomenul pe principiul caruia
functioneaza, peristaltismul fiind miscarea de contractie si relaxare periodica a musculaturii
stomacului si intestinelor care se propaga sub forma de unde si fac ca alimentele sa fie împinse
de-a lungul tubului digestiv. Acest fenomen îl întalnim si în cazul dar a altor structuri anatomice.
În cazul pompelor peristaltice vehicularea lichidului se realizeaza prin comprimarea
progresiva a tubului prin interiorul caruia lichidul circula.
Avand în vedere posibilitatile de realizare a lichidului în tub pompele peristaltice pot fi:

• rotative – fig. 7a;


• liniare - fig. 7b.
13

Fig.7a Fig.7b

Pompele rotative (fig. 7a)


Tachetii sau rolele 4 montate pe rotorul 2 comprima succesiv tubul 3 dispus circular în statorul
1 ca urmare a miscarii de rotatie în jurul axei centrale a rolelor.

Pompele liniare (fig. 7b)


Tubul 3 este amplasat liniar pe statorul 1 al pompei fiind supus unei miscari ondulatorii prin
intermediul unui ansamblu de came 4 montate pe un arbore 2 rotativ si amplasat în paralel cu
tubul.

CONSTRUCTIA POMPELOR PERISTALTICE ROTATIVE

Exista numeroase solutii constructive de pompe peristaltice rotative toate avand la baza
acelasi principiu de functionare: comprimarea progresiva a unui tub 1 prin intermediul unui
ansamblu de role sau tacheti 2, tubul fiind dispus circular într-un stator 4 sau pe un rotor (bloc
motor 4).
Gradul de comprimare a tubului influenteaza direct debitul pompei efectul de aspirare
fiind nul la tubul necomprimat (fig. 11) si crescand spre maxim la comprimarea (ocluzarea)
completa a tubului.

a. b. c.
Fig.8

Cand tubul este ocluzat partial (fig. 11b) diferenta de presiune Äp = prefulare – padmisie
creaza debite inverse ce debitul pompei.
Pentru realizarea aspirarii lichidului tubul trebuie deci comprimat într-un anumit grad.
14

Comprimarea tubului poate fi realizata :

A. prin întinderea tubului 1 pe rotorul 4 purtator de role, tubul fiind prins între doua placi
mobile 3 si 3` (fig. 5a; 5b; 6; 8);
B. prin comprimarea tubului pe peretele statorului 3 de catre rolele 4 montate pe rotorul 2
rolele avand distanta dintre ele reglabila sau nu.

A. Pompele ce functioneaza prin intinderea tubului pe rotor

a.

c.

b.

Fig.9
Tubul 1 (fig.9a,b) înfasoara blocul rolelor cilindrice 2 fiind întins între placile 3 si 3`.
Antrenarea rolelor se realizeaza prin transmisia prin curea 5 si 5` actionata de motorul 7.
Pentru fixarea tubului cu placi se utilizeaza o piesa canelata 2 ce se introduce în degajarile
placilor 3,3` (fig.7b ? ? ?). În piesa 2 se amplaseaza tubul 1 în care se introduce racordul metalic
3 care prin profilul sau asigura deformarea capatului tubului ce se strange elastic pe el.
Pentru un anumit sens de rotatie motorul M determina încarcarea lagarului neuniform. Se
înlatura acest dezavantaj prin constructia pompei pe acelasi principiu dar în varianta dubla
(fig.9c), tuburile 1 si 1` avand ambele capete fixate de aceeasi placa 3 sau 3`.
Cand nu se doreste o pompa dubla se elimina încarcarea neuniforma a lagarului printr-o
curea elastica în care forta de întindere are sens opus celei din tub care si aici are ambele capete
fixate cu placa 3`. Rotorul 4 cu rolele 2 si motorul de M se pot deplasa pe un ghidaj format din
bare cilindrice fixate în placile 3 si 3`.
Deformatia variabila a tubului 1 se realizeaza printr-un sistem surub-piulita (6-7).
Solutiile din fig.9 prezinta dezavantajul unei puteri mari necesare la motor care trebuie sa
învinga forta rezistenta a doua elemente elastice. Aceste dezavantaje pot fi rezumate astfel :
• încarcarea neuniforma a lagarului;
• uzura neunuforma a tubului;
Pentru a evita uzura neuniforma a tubului si pentru a limita forta de tractiune în tub pentru
sistemul de aplatizare a tubului se prefera urmatoarele solutie:
15

Deformarea tubului 1 se realizeaza cu rolele


2, 2`, 2`` în tub introducandu-se initial o forta de
pretensionare F0 . Capetele tubului sunt fixate pe o
parghie oscilanta 5.
Cand rolele se rotesc, deci exista debit de la
racordul 4 la 4`, avand în vedere presiunea de
admisie p1 si de refulare p2 se poate calcula forta de
tractiune ce se creeaza în tub:

F1 = F0 + S · (p2 - p1 ) (+)
F2 = F0 - S · (p2 - p1 ) (-)
Fig.10

Cuplul fortelor F în raport cu articulatia parghiei 5 este:

M = F2 · b – F1 · a = b · [ F0 – S · (p2 – p1 ) ] – [ F0 + S · (p2 – p1 ) ] · a

M = (b – a) · F0 - S · (p2 – p1 ) · (a + b)

Daca M este în sens trigonometric parghia 5 se blocheaza fata de un stift 6 de limitare


(situatia este caracteristica Äp = p2 – p1 mic).
Daca M este în sens orar parghia 5 se roteste fara ca în sa se depaseasca forta maxima de
întindere.
(b − a )
M > 0 => p2 – p1 < F0 ·
S ⋅ ( a + b)

Se asigura in acest mod conditia ca tubul sa fie solicitat sub limita de rezistenta.
Daca se depaseste aceasta valoare parghia se roteste orar si închide un contact K care
comanda întreruperea motorului pentru remedierea defectiunii care este de cele mai multe ori
determinata de o strangulare.
În pompele peristaltice functionand cu întinderea tubului uzura este foarte pronuntata.
Sunt preferate solutiile ce folosesc role ce permit un reglaj în sens radial realizand prin aceasta
aplatizarea tubului.

Pompele ce functioneaza prin comprimarea tubului pe rotor

Pompele din aceasta categorie asigura transportul fluidului prin comprimarea tubului care
poate fi pe directie radiala ( fig. 11a,d,e,f )sau pe directie axiala (fig.11 b,c ).
Rolele de forma cilindrica sau tronconica sunt montate pe rotor echiunghiular distanta dintre ele
fiind nereglabila sau reglabila, in acest din urma caz existind posibilitatea ca subansamblul
rolelor sa-si pastreze distanta pe directie diametrala constanta ( montaj rigid) sau ca acesta sa
varieze in timpul functionarii ( montaj elastic). Desi pompele cu role montate elastic asigura
functionarea pompei cu fluctuatii de debit reduse, cele mai utilizate sunt pompele cu montaj
reglabil al rolelor ceea ce mentine distanta dintre acestea contanta.
16

Reglajul rolelor se poate realiza prin solutii diverse, el putind fi individual, pentru fiecare
rola in parte, sau simultan, pentru toate rolele.

a. b. c.

d. e. f.
Fig.11
Pompa din fig.11a este alcatuita din tubul flexibil 1 dispus circular pe statorul 3 si un
ansamblu de role montate pe un rotor 2.
Rolele 4 si 4` sunt dispuse pe parghiile articulate 6 si 6` prevazute cu mecanismul de
reglare a pozitiei rolelor de tip surub-piulita 5 si 5` mecanism prin care rolele pot aplatiza mai
mult sau mai putin tubul. Se regleaza astfel si debitul pe care pompa îl poate furniza.
Prin actiunea de comprimare executata de role se produce o uzura pronuntata a tubului,
uzura ce poate fi diminuata prin înlocuirea frecarii de alunecare existenta cand rolele 2 sunt fixe
pe rotor (sunt de tip tachet) cu frecare de rostogolire cand acestea se pot roti în jurul axei proprii.
Prin folosirea unor role tronconice cu rol de galeti (Fig. 11 b si c) se realizeaza reducerea
într-un anumit grad a uzurii, tubul fiind ghidat în corpul pompei avand de asemenea suprafata de
forma tronconica. Reglajul aplatizarii tubului se realizeaza prin apropierea galetilor de stator prin
intermediul unui mecanism surub-piulita. Deformarea tubului se realizeaza automat prin efect de
pana ceea ce necesita forte de deformare foarte mici .
Dezavantajele acestei solutii constau în necesitatea ghidarii perfecte a galetilor tronconice
sau a comprimarii egale prin parghiile 5 si 5` de actionare a rolelor în caz contrar aparand uzura
neuniforma.
Pompele cu reglaj simultan folosesc pentru varierea distantei dintre role solutii diverse.
17

In solutia din fig. 11 d, rolele 2 si 2` sunt montate pe suportii cremaliera 4 si 4` ce sunt


antrenati simultan prin roata 3 prevazuta în exterior cu un buton de reglaj. Cremalierele sunt
ghidate, ghidajele 5 si 5` precum si rolele cu suportii-cremaliera facand parte din rotorul pompei .
O alta varianta constructiva ( fig.11e) este cea in care pe rotorul pompei este amplasat
arborele 10 prevazut cu excentrice E1 si E2 pe care sunt fixati suportii 5 si 5` ai rolelor 2 si 2`.
Arborele 10 se roteste prin intermediul rotii melcate 3 antrenate prin melcul 4 de la un buton
exterior de reglaj. Prin rotirea arborelui 10 excentrice E1 si E2 determina îndepartarea sau
apropierea rolelor si deci comprimarea mai mult sau mai putin a tubului.
In pompa din fig. 11f, rolele 2 si 2` sunt sustinute printr-un sistem de parghii articulate 5
si 5` a caror pozitie poate fi modificata prin rotirea rotii de reglaj 3 solidara cu surubul 4 si 4`
filetat în sens contrar. Se determina astfel apropierea sau departarea rolelor 2 si 2` si prin aceasta
comprimarea tubului.
Prin comprimarea tubului se regleaza într-o anumita masura debitul metoda neoferind însa
o precizie suficienta necesara mai ales în cazul utilizarii pompelor peristaltice pentru dozarea
substantelor lichide sau gazoase.
Pentru reglarea debitului pompei se folosesc în mod curent doua metode:
• utilizarea unei game largi de dimensiuni ale tubului;
• modificarea turatiei motorului de antrenare.

CALCULUL POMPELOR PERISTALTICE ROTATIVE

Determinarea debitului pompelor peristaltice rotative

Pompele peristaltice rotative realizeaz` transportul fluidului prin comprimarea unui tub 1
(fig.12a), dispus pe un stator circular 3, cu ajutorul unui ansamblu de role 2, montate echidistant
pe un rotor antrenat prin intermediul unui sistem de ac\ionare cu o vitez` unghiular` ω ]i o tura\ie
n. Caracteristicile constructive sunt date de :Rs – raza statorulu; Rm- raza medie(corespunz`toare
axei tubului); R- raza cercului de montaj al rolelor; r – raza rolelor; g- grosimea tubului; r,d –
raza/diametrul tubului; ϕ - pasul unghiular de dispunere al rolelor pe rotor.

ϕ ϕ

a. Fig.12 b.
Debitul poate fi scris ca raport între volumul de lichid transportat, Vt ]i timp :

Vt
Q= (1)
t
18

În cazul pompelor peristaltice rotative volumul transportat Vt este volumul cuprins intre
punctele A si B (fig.12b) de pe dou` role succesive dispuse echidistant pe rotor cu un pas
unghiular ϕ . Pasul unghiular ϕ este dat de relatia:

2 ⋅π
ϕ= (2)
N
în care: N = num`rul de role.

ϕ π ⋅ n pompa
Deoarece: ωpompa = = (4)
t 30

30 ⋅ ϕ 30 2 ⋅π 60
t= = ⋅ = (5)
π ⋅ n pompa π ⋅ n pompa N N ⋅ n pompa

Vt ⋅ N ⋅ n p
rezulta : Q= (6)
60

în care: n = [n rot /min ]i Q = [n ml /sec,

sau (6’)
Q = Vt · N · np

în care: n = [n rot /min ]i Q = [n ml /min .

Volumul de fluid transportat Vt depinde de caracteristicile geometrice ale pompei, deci:

Vt = f ( Rs , r , d , g , ö , h )

[n care h reprezint` valoarea interstiþiului existent între pereþii interiori ai tubului în zona de
deformaþie maximã .
Cu cât interstiþiul h are valoare mai mare cu atit debitul Q scade, presiunea de la ieºire
determinând apariþia debitului invers ºi deci diminuarea debitului principal .
Ideal ar fi ca intersti\iul h s` fie nul ceea ce [ns` este greu de realizat practic ]i [n plus
conduce la apari\ia unor for\e de frecare mari.
La pompele utilizate în circuitele extracorporale, deci la pompele de sânge, nu este
recomandat ca h sã atingã valoarea h = 0 datoritã apariþiei fenomenului de hemolizã – deci de
distrugere a celulelor sanguine ca urmare a strivirii lor între pereþii tubului . Literatura de
specilitate recomand` pentru intersti\iul h valori de (0.15 ÷ 0.25) mm, depãºirea acestor limite
conducând la modificãri nedorite ale debitului .
Având în vedere modificãrile ce apar în timp în materialul tubului ajustarea acestui
interstiþiu nu este posibilã decât la pompele prevãzute cu dispozitive de reglare a distanþei între
role ceea ce le recomandã a fi utilizate în circuite extracorporale ca pompe de sânge .
Deformarea tubului pe role, [ntre punctele A ºi B, fiind greu de apreciat, volumul de fluid
Vt transportat [ntre dou` role succesive poate fi calculat cu aproxima\ie ca fiind dat de volumul V,
19

al cilindrului curbiliniu, de sec\iune S, corespunz`tor deschiderii unghiulare ϕ , diminuat cu


volumul V1 , ce se pierde prin intersti\iul h.
{n aceste condi\ii se poate scrie :

Vt = V – V 1 (7)
π⋅ d 2
V ≅ S ⋅l = ⋅ ϕ ⋅ Rm (8)
4

în care: d - diametrul interior , ö - unghiul dintre role , Rm - raza medie de înfãºurare a tubului.
Pentru cazul general al ocluz`rii incomplete a tubului (h≠0) volumul V1 se determin` cu
rela\ia:
S S’
V1 ≅ S` · l = b · h · ö · Rm (9)
=r
h

[n care h – ocluzarea tubului iar b – axa mare a sec\iunii


d 2

aplatizate de rol`, a tubului. Aceast` sec\iune, notat` cu


S’, poate fi asimilat`, cu o aproxima\ie satisf`c`toare, ca
fiind cea corespunz`toare unui dreptunghi av[nd laturile b
b ]i h, calculul ei fiind f`cut [n ipoteza conserv`rii lungimii
sec\iunii tubului, deci a absen\ei deforma\iilor de
Fig.13
[ntindere [n pere\ii acestuia.

Punind conditia de egalitate a lungimilor contururilor celor doua sectiuni – cea deformata
si cea nedeformata - a tubului:
2·b+2·h=2·ð·r=ð·d (10)

rezult` pentru dimensiunea b expresia:


π⋅d − 2⋅ h
⇒ b= 11)
2
{nlocuind expresia (11) [n rela\ia (9) se ob\ine pentru volumul V1 :

π⋅d− 2⋅h
V1 = b · h · ö · Rm = ⋅ h ⋅ ϕ ⋅ Rm (12)
2

Expresia corespunz`toare volumului transportat va fi data de diferen\a Vt = V – V1, de


unde prin [nlocuire succesiv` se ob\ine:

2
π⋅d π ⋅ d − 2⋅ h π ⋅ d 2 π ⋅ d − 2⋅ h 
Vt = V – V1 = ⋅ ϕ ⋅ Rm − ⋅ h ⋅ ϕ ⋅ Rm = ϕ ⋅ Rm ⋅  − ⋅ h
4 2  4 2 
deci
π ⋅ d 2 π⋅d− 2⋅h 
Vt = ϕ ⋅ Rm ⋅  − ⋅ h =f(h,d)
 4 2 
Având în vedere relaþia (6) se obþine :
20

π ⋅ d 2 π⋅d− 2⋅h 
Q = Vt · N · np = N · np ·ϕ ⋅ Rm ⋅  − ⋅ h
= f ( h , d , np ) (13)
4  2 
Rela\ia (13) eviden\iaz` ]i modalit`\ile de variere a debitului pompelor peristaltice:
varierea tura\iei n, a diametrului d ( schimbarea tubului) sau modificarea intersti\iului h, aceasta
din urm` fiind [nsa pu\in utilizat` datorit` efectelor nedorite ce pot sa apara [n func\ionarea
pompei.

Determinarea puterii motorului de antrenare a pompei

Se au în vedere forþele ce acþioneazã


pe o rolã (fig. 3) :
• forþa de presiune:
2
π⋅d
Fp = ⋅ ( p 2 − p1 ) (13)
4
• forþa de frecare de alunecare:
Ff = ì · F e
ϕ • forþa de frecare ca rezultat al
momentului de rostogolire :

Fig.14 Mr = S · Fe ≅ 0
2

Valorile acestei forte fiind relativ mici, se


considerã neglijabilã.
/

Momentul rezistent redus M la arborele pompei este, cu aceste ipoteze :


)
h

M = Fp · Rm + ì · Fe · Rc (15)
-
d

Forþa Fe necesarã pentru deformarea tubului cu o sãgeatã f


(

= d – h poate fi calculatã considerând tubul ca fiind format din


d 2r
h
=

douã arcuri lamelare curbate preformate (fig.4).


2

La compresiunea cu o forþã F’e a unei jumãtãþi de arc se


/

obþine o sãgeatã :
f

` 3
Fig.15 π Fe ⋅ r
f = ⋅ (16)
2 E⋅I

Fe 
Fe` =  π Fe r3 4⋅ E ⋅ I 4⋅ E ⋅ I
Dar 2  ⇒ f = ⋅ ⋅ ⇒ Fe = 3
⋅ f = 3
⋅ (d − h )
2 2 E ⋅ I π ⋅ r π ⋅ r
f = d − h 

2
π⋅d 4⋅ E ⋅ I
Deci M rr = ⋅ ( p2 − p1 ) ⋅ Rm + µ ⋅ Rc ⋅ 3
( d − h) (17)
4 π⋅r
21

Momentul total redus la arborele pompei va avea în vedere ºi inerþia mecanismului deci :

Mred = Jr · å + Mrr · N` · N`` (18)

în care: Jr este momentul de inerþie redus la arborele pompei , å = Äù / Ät, acceleratia unghiulara
la pornire cu Ät - timp de demarare de 0.1 ÷ 0.2 sec. , N` - numãrul de role aflate simultan în
contact cu tubul , N`` - numãrul de tuburi ale pompei (identic cu num`rul de consumatori ) .

CALCULUL POMPELOR PERISTALTICE LINIARE

Determinarea debitului

La pompele peristaltice liniare (fig. 5)


tubul 3 este dispus pe o suprafaþã planã 4, cu
rol de stator, comprimarea sa realizându-se
prin tache\ii 2 dispusi pe un arbore 1 prevãzut
cu camele 3`(fig.6) dispuse decalat.
Axa arborelui 1 este paralelã cu tubul,
aplatizarea acestuia crescând de stânga spre
dreapta .
Profilul cel mai simplu de executat
pentru came este cel cosinusoidal în acest caz Fig.16
cama fiind o rolã excentricã
Legea exactã de deplasare a tacheþior este :

St = O1 R – O1 M

St = e + r – ( e ·cos ö + r 2 − ( e ⋅ sin ϕ ) 2 ) (18 )

în care: St - deplasarea teoretic` a tachetului;


e - excentricitatea camei;
r - raza camei,
ϕ - unghiul instantaneu de rotire
Fig.17 e
Dac` λ = este mic se ob\in legile aproximative de
r
mi]care pentru deplasare , vitez` ]i accelera\ie ca fiind:

 e 2
 S t = e + r − e ⋅ cos ϕ − r ⋅ 1− ⋅ sin ϕ = e + r − e ⋅ cos ϕ − r = e ⋅ (1 − cos ϕ )
 r1424 3
 0

 vt
 = e ⋅ sin ϕ (19)
 ωc
 a
t
 2 = e ⋅ cos ϕ
 ωc

22

Conform fig.5 volumul de fluid transportat la o rota\ie complet` arborelui cu came este :

V = V1 + V 2 + V3 + V4 +…. (20)

Deci pentru debitul mediu refulat la o rota\ie complet` a arborelui cu came se ob\ine
rela\ia:
V
Qm = (21)
T
2⋅π
în care: T= (22)
ωc
si unde: ω c = viteza unghiular` a arborelui cu came .

Dac` transmiterea mi]c`rii la pomp` se realizeaz` printr-un reductor cu raportul de


transmitere
ω 2⋅π ⋅ i
i= m , atunci T= . (23)
ωc ωm

V
Rezult`: Q= ⋅ ωm (24)
2 ⋅π ⋅ i

Conform relaþiei (24) rezultã cã debitul Q poate fi reglat prin modificarea turaþiei
motorului .

Determinarea puterii necesare a motorului de antrenare

Rezistenþele (fig.6) ce apar în sistem în timpul funcþionãrii mecanismului sunt :

Fe – forþa elastica pe care o opune furtunul nemetalic,


Ff1 ,Ff2 - forþele de frecare din ghidajele exterioare ºi interioare (rolã + tachet),
Ff3 - forþa de frecare dintre tacheþi

Momentul rezistent redus la arborele motorului de antrenare va fi :


v
Mrr = (∑ F fi + Fe ) ⋅ t (25)
ωm
unde: vt este viteza tachetului si ϖ m - viteza unghiularã a motorului.
Momentul motor necesar va fi :

Mm = Jr·å + Mrr (26)

unde: Jr este momentul de inerþie al rotorului pompei redus la arborele motorului .


La antrenarea pompei se pot folosi :
• motoare pas cu pas – care permit reglarea incrementalã a debitului prin modificarea
frecvenþei , dar au gabarit relativ mare,
• motoare de tip servomotor – debitul se regleazã prin modificarea tensiunii sau
interpunerea unui variator de turaþie
23

Dializor tip placa

Singe ( Linie arteriala)

Lichid de dializa

Lichid de dializa
Singe ( Linie venoasa)

Dializor tip bobina

Lichid de dializa

Singe (Linie arteriala)

Singe (Linie venoasa)

Lichid de dializa
24