FACULTATEA …………………………………….
ÎNDRUMĂTOR LUCRARE:
STUDENT CONVERSIE:
POPESCU CORNELIA
TÂRGOVIȘTE 2018
1
PLANUL LUCRĂRII
1. INTRODUCERE
2
1. INTRODUCERE
În literatură un loc aparte îl ocupă basmul, o specie literară care a suscitat de-a
lungul timpului un viu interes atât din partea cititorilor de orice vârstă, cât și din partea
criticilor literari. Este una dintre acele specii literare cu adânci rădăcini în înțelepciunea
străveche a omenirii prezentând adevăruri universal valabile: Cine nu a citit în viața lui
măcar un basm? Dacă, totuși, cineva a pierdut o astfel de trăire, îi recomandăm să
treacă peste această lipsă, lăsându-vă inima să se bucure, visând și trăind în lumea
basmelor, indiferent de vârstă. Întrucât, dincolo de basm, există întotdeauna o dorință
de a visa, aceste creații literare sunt gândurile cele mai adevărate, și mai vechi, ale
omenirii. Informația conținută în basme ascunde, de multe ori, conotații spirituale, și
chiar metafizice. Sau unele basme sunt descrieri hiperbolice ale condiției umane aflată
în fața multiplelor probe, le-am putea spune, ale existenței și ale devenirii.1
Basmul este una dintre cele mai vechi specii ale literaturii, la fel ca și povestirea,
snoava și legenda, fiind semnalat încă din antichitate și răspândindu-se într-un număr
enorm de variante la toate popoarele lumii.
Nu s-a putut și nici nu se va putea vreodată să se dovedească vârsta basmului;
este de demult, de când omul există ca subiect al Universului, îndeplinindu-și
dezideratele prin basm și copilărind cu el.2
G. Călinescu definește basmul ca o operă de creație literară, cu o geneză
specială, o oglindire în orice caz a vieții în moduri fabuloase…3
O altă definiție ilustrativă este formulată astfel de către Tzvetan Todorov: Genul
miraculosului este, în general, relaționat cu basmul; de fapt, basmul nu este decât o
specie a miraculosului caracterizându-se prin aceea că evenimentele supranaturale nu
provoacă câtuși de puțin mirarea: nici somnul de o sută de ani, nici lupul care vorbește,
nici darurile magice ale zânelor.4
Basmul se diferențiază așadar de alte scrieri fantastice prin faptul că prezintă
evenimente și personaje care au însușiri supranaturale, fără a pretinde că acestea sunt
reale sau că au vreo legătură cu realitatea, fără a face ca cititorul să oscileze între o
explicație realistă și una supranaturală pentru evenimentele prezentate. Evenimentele
sunt din start acceptate ca supranaturale.
Tema bine cunoscută a basmului este lupta dintre bine și rău, sau, altfel spus,
lupta dintre dreptate și nedreptate, dintre adevăr și minciună, dintre curaj și lașitate. Se
poate afirma că triumful forțelor binelui asupra forțelor răului întâlnit în basme
reprezintă dorința aprinsă a omenirii, la modul general, de a depăși toate obstacolele,
toate greutățile și de a ieși la lumină valorile morale fundamentale: adevărul, dreptatea,
binele, iubirea, înțelepciunea.
În cele ce urmează, vom prezenta unele aspecte legate de basmul cult pe care le
considerăm semnificative, însoțite de exemple și justificări adecvate.
1
Ștefan Lucian Mureșanu, Conceptul de autoritate în basmul popular românesc, 2011, site confluente.org
2
Ibidem
3
G.Călinescu, Estetica basmului, Editura pentru literatură, București, 1965, p.6
4
Tzvetan Todorov, Introducere în literatura fantastică, Editura Univers, București, 1973, p.73
3
2. BASMUL CULT VERSUS BASMUL POPULAR
Basmul cult își are rădăcinile, așa cum este și firesc, în basmul popular. Se cuvine
așadar să prezentăm pentru început câteva aspecte definitorii ale basmului popular,
urmate de prezentarea asemănărilor și deosebirilor dintre cele două tipuri de basm.
G. Călinescu definește basmul popular astfel: Principial, geneza basmului e
următoarea: un subiect A spune unui subiect B, dintr-o carte sau din auzite (și nu
trebuie exclusă nici invenția personală) o istorisire. B o transmite mai departe, nu chiar
întocmai, adesea punând de la sine și nu o dată, ci de fiecare dată altceva când
povestește. C o transmite lui D și așa mai departe.5
Așadar, o trăsătură de bază a basmului popular este faptul că are caracter anonim,
autorul fiind necunoscut. De asemenea, basmul popular preia și toate celelalte trăsături
ale literaturii populare: caracter colectiv, deoarece nu reprezintă opera unei singure
persoane; caracter oral, fiind transmis de la o generație la alta prin viu grai; caracter
sincretic, deoarece în timpul spunerii poate fi însoțit de muzica instrumentelor populare
sau de jocul scenic (în cadrul unei șezători, de exemplu).
Spre deosebire de basmul popular, basmul cult are un autor cunoscut, se
transmite sub formă scrisă, tipărită sau sub manuscris și nu are caracter sincretic.
În basmul cult autorul pornește de la tiparul basmului popular, însă își marchează
propria originalitate și propria viziune prin diverse tehnici narative.
De exemplu, Mihai Eminescu, în basmul Făt-Frumos din Lacrimă, valorifică
modelul popular, însă îl îmbogățește cu noi valențe, depășind cu mult granița basmului
popular: Intensitatea fastuoasă a colorii deosebește basmul lui Eminescu de modelul lui
popular în măsura în care separă un banchet princiar de un simplu ospăț țărănesc. Dar
există în stilizarea eminesciană a basmului nu numai mai mult aur și argint, mai multe
pietre prețioase, nu numai o intensificare a ornamentului fabulos, dar și o atitudine
descriptivă, atentă la nuanțele aparenței și ale expresiunii, prin care simțim lămurit că
poetul a părăsit terenul propriu-zis al artei populare.6
Oferim un exemplu edificator în acest sens din basmul lui Mihai Eminescu:
Făt-Frumos ospătă ce ospătă, dar apoi, luându-și buzduganul de-a umăr, merse mereu
pe dâra trasă de piuă, până ce ajunse lângă-o casă frumoasă, albă, care steclea la
lumina lunei în mijlocul unei grădini de flori. Florile erau în straturi verzi și luminau
albastre, roșie închise și albe, iar printre ele roiau fluturi ușori, ca sclipitoare stele de
aur. Miros, lumină și un cântec nesfârșit, încet, dulce, ieșind din roirea fluturilor și
albinelor, îmbătau grădina și casa. Lângă prispă steteau două butii cu apă, iar pe
prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre,
iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de
mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunei, ea părea
muiată într-un aer de aur.7
Observăm descrierea detaliată și nuanțată, bogată în procedee artistice, prin care
Eminescu depășește astfel granițele literaturii populare.
5
G. Călinescu, op.cit., p. 6
6
Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, Editura Albatros, București, 1977
7
Mihai Eminescu, Făt-Frumos din Lacrimă, Editura Clusium, Cluj, 1990, p. 6
4
În basmul popular, modul predominant de expunere este narațiunea, pe când în
cadrul basmului cult stilul este elaborat, iar narațiunea se împletește în mod armonios
cu dialogul și descrierea.
În cazul basmelor lui Ion Creangă originalitatea este reprezentată de faptul că
personajele sale au trăsături foarte asemănătoare lumii reale. Criticii literari vorbesc
chiar despre o umanizare a fantasticului. De asemenea, stilul lui Creangă se remarcă
prin prezența unor mijloace specifice exprimării orale, ceea ce face ca basmele sale să
aibă un farmec aparte, o savoare indescriptibila, fiind pe alocuri pline de vervă și umor.
Tudor Vianu descrie foarte elocvent stilul lui Creangă subliniind faptul că
prezența elementelor oralității nu înseamnă că opera preia elemente din literatura
populară: Cu toate acestea, cine ar vedea în paginile lui Creangă o simplă culegere
folclorică sau un medium întâmplător, prin care se rostește fantazia lingvistică a
poporului, ar comite una dintre cele mai grave erori ale judecății literare. Zicerile tipice
sunt la Creangă mijloacele unui artist individual. Prin ele ne vorbește un om al
poporului, dar nu un exemplar impersonal și anonim. (…) Ceea ce observatorului
superficial îi apare ca folclor este de fapt creație artistică, grefată pe o înzestrare
individuală, jovialitate și vervă.8
O altă deosebire constă în faptul că în basmul popular personajele sunt, în
general, unilaterale, reprezentând fie forțele binelui, fie forțele răului, pe când în basmul
cult personajele sunt complexe, vii, unele dintre ele fiind mai greu de catalogat. Vom
reveni însă asupra prezentării personajelor în capitolul următor.
Asemănările dintre cele două tipuri de basm sunt, după cum era de așteptat,
numeroase, având în vedere că basmul cult își are rădăcinile în cel popular. Enumerăm
în continuare cele mai semnificative asemănări: prezența unor teme, motive și situații
tipice (de exemplu: călătoria, motivul fraților, ajutorul unor viețuitoare, vicleșugul,
probele, motivul împăratului fără urmași, calul năzdrăvan, cifrele magice, apa vie / apa
moartă, obiectele miraculoase), îmbinarea elementelor reale cu cele fabuloase, finalul
fericit, limbajul marcat de unele elemente de oralitate, formulele tipice (inițiale,
mediane, finale).
În concluzie, după cum am văzut, basmul cult preia elementele inițiale de la
basmul popular, însă acestea sunt îmbogățite cu propria viziune a autorului. Putem chiar
să precizăm că basmul evoluează, că se adaptează vremurilor, asemenea altor specii
literare, așa cum pe bună dreptate afirma criticul G. Călinescu: Că basmul se înnoiește
e un fapt ce s-a observat și va fi instructiv ca pe temeiul materialului cules recent, prin
stenografiere sau înregistrare magnetofonică, să vedem cum evoluează în noile condiții
de civilizație. De dispariția lui vreodată nu poate fi vorba, dar ce credibilitate fantastică
mai poate întâmpina cu vremea calul năzdrăvan? Mecanica și armamentul modern au
pătruns și în basmele din culegerile existente. Va veni vremea, probabil, în care voinicul
va fi prevăzut cu racheta omoară zmeii și se va transporta cu avionul din tinerețe –
având grai și 99 de motoare – al împăratului, sau luat din herghelia de aeroplane
năzdrăvane a unei zmeoaice sau a Babei Iaga.9
8
Tudor Vianu, op. cit., p. 102
9
G. Călinescu, op. cit., p. 388
5
3. PERSONAJELE BASMULUI CULT
10
G. Călinescu, op. cit., p. 9
11
https://ro.wikipedia.org/wiki/Basm
12
Ibidem
6
teroarea unui balaur hydric, dându-le apa potabilă necesară, să aducă foc, să
extermine pe zmei.13
Nu putem vorbi despre protagonist fără să ne referim la personajul feminin din
basme. Eroina din basme este, de obicei, personajul căutat. Este cunoscută ca Ileana-
Cosânzeana sau fiica mai mică a împăratului sau fiica Împăratului Roșu sau prințesa.
Indiferent de nume sau de situație, eroina este întotdeauna foarte frumoasă, asemenea
unei zâne, curajoasă, pură și uneori are chiar anumite puteri supranaturale. Pentru
protagonist ea reprezintă idealul său de frumusețe. În general, fie este răpită de către
personajul negativ (zmeul, de exemplu), fie este fiica personajului negativ (fiica Mumei
Pădurii, de exemplu, în Făt-Frumos din Lacrimă). În final, protagonistul este cel care o
salvează, după ce trece, în drumul său către ea, prin mai multe încercări (probe)
inițiatice. După salvarea fetei, urmează nunta celor doi îndrăgostiți și cei doi trăiesc
fericiți până la adânci bătrâneți,14 ca în orice basm.
Antagonistul din basme (de obicei, este zmeul, balaurul, Muma Pădurii,
Gheonoaia, Scorpia sau diavolul) este oponentul pe măsură al lui protagonistului. În
general, este dizgrațios, un dușman al naturii și al oamenilor și uneori știe dinainte de
existența eroului, singurul care poate să-l răpună. Antagonistul trezește repulsia
cititorului prin faptele sale, însă este necesară prezența sa în basm pentru a se dezvolta
conflictul, lucru care menține treaz interesul cititorului. Întotdeauna antagonistul este
învins în final, fapt care reprezintă o cerință imperioasă a basmului în vederea restabilirii
ordinii.
Donatorii au un rol semnificativ într-un basm întrucât ei îi pun la dispoziție
eroului un obiect care să îi ajute în încercările care îi așteaptă. Întotdeauna eroul face o
faptă bună, urmarea fiind primirea obiectului ajutător. De exemplu, în Povestea lui
Harap-Alb, protagonistul primește de la crăiasa albinelor o aripă drept răsplată pentru
că a făcut un adăpost pentru roiul de albine, cu mențiunea că atunci când va avea nevoie
de ajutor trebuie să dea foc aripii, iar crăiasa albinelor îl va ajuta de îndată. Ulterior,
crăiasa albinelor îl va ajuta pe Arap-Alb la una dintre probe: împăratul îi prezintă două
fete identice și îi cere să o recunoască pe fiica lui.
Ajutoarele din basm formează o clasă bogată și diversă. Protagonistul săvârșește
acte generoase față de aceștia, iar drept recompensă ei îl însoțesc la drum și îl ajută în
încercările prin care trece. În general, ajutoarele sunt înzestrate cu puteri supranaturale.
Unele dintre personajele ajutătoare sunt chiar descrise într-o manieră care stârnește
râsul, fiind ca o hiperbolizare a simțurilor omenești. Oferim ca exemplu descrierea plină
de savoare și umor a personajului Gerilă din basmul Povestea lui Harap-Alb: Mai merge
el cât merge și, când la poalele unui codru, numai iaca ce vede o dihanie de om, care
se pârpălea pe lângă un foc de douăzeci și patru de stânjeni de lemne și tot atunci striga,
cât îi lua gura, că moare de frig. Și-apoi, afară de aceasta, omul acela era ceva de
speriat; avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. Și când sufla
cu dânsele, cea deasupra se răsfrângea în sus peste scăfârlia capului, iar cea dedesubt
atârna în jos, de-i acoperea pântecele. Și, ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea
promoroaca mai groasă de-o palmă. Nu era chip să te apropii de dânsul, că așa tremura
de tare, de parcă-l zghihuia dracul. Și dac-ar fi tremurat numai el, ce ți-ar fi fost? Dar
13
G. Călinescu, op. cit., p.218
14
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_Cos%C3%A2nzeana
7
toată suflarea și făptura de primprejur îi țineau hangul: vântul gemea ca un nebun,
copacii din pădure se văicărau, pietrele țipau, vreascurile țiuiau și chiar lemnele de pe
foc pocneau de ger. Iară veverițele, găvozdite una peste alta în scorburi de copaci,
suflau în unghii și plângeau în pumni, blestemându-și ceasul în care s-au născut. Mă
rog, foc de ger era: ce să vă spun mai mult!15
În concluzie, personajele din basme creează un spațiu mirific, magic, în care
valorile pozitive triumfă întotdeauna, iar personajele negative, care au stricat echilibrul
inițial sunt întotdeauna pedepsite. Putem face, de altfel, o corelație între lumea basmelor
și lumea reală, subiect care va fi dezvoltat în capitolul următor. Ideea de bază este aceea
că există o anumite ordine, o lege a firii care cere ca toți aceia care sunt de partea răului
să plătească pentru faptele lor. La fel și în lumea reală: fiecare va culege exact ceea ce
a semănat.
15
Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Ion Creangă, 1979, p. 62
8
4. VALORI EDUCATIVE ȘI SPIRITUALE ÎNTÂLNITE ÎN BASME
16
Maria Ciobanu, Dorina Negriu, Dicționar de motive și simboluri literare, Editura Simtech, București, 2011, p.
54
17
Ibidem
9
basmul este una dintre speciile literare care a cunoscut și va cunoaște în continuare o
înflorire fără precedent.
10
BIBLIOGRAFIE
2) Ion Creangă, Povestea lui Arap-Alb, Editura Ion Creangă, București, 1979
8) https://ro.wikipedia.org/wiki
11