Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Proiect de an
La disciplina : Sisteme de transmisiuni optoelectronice
A elaborat
St.gr. SOE-151 Cepeleaga Ștefan
Conducătorul proiectului
Conf.univ.dr. Deșanu Pintilie
Chișinău 2018
CUPRINS
SARCINA ȘI DATELE INIȚIALE
INTRODUCERE
1. SISTEMELE DE TRANSMISIUNE A INFORMAȚIEI PRIN FIBRE
OPTICE (STIFO)................................................................................................4
2. ALEGEREA TRASEULUI TRAFICULUI DE LINIE ÎN BAZA
CABLULUI OPTIC ...........................................................................................9
3. EMIȚĂTOARELE OPTICE (EO) ȘI MODULUL OPTOELECTRONIC
DE EMISIE (MOE)...........................................................................................10
4. FOTORECEPTORII ȘI MODULUL OPTOELECTRONIC DE
RECEPȚII..........................................................................................................16
5. CALCULUL PARAMETRILOR FIBREI CABLULUI OPTIC
MONOMOD......................................................................................................23
6. DETERMINAREA LUNGIMII SECTORULUI DE REGENERARE
PENTRU STIFO ȘI AMPLASAREA PUNCTELOR DE REGENERARE
PE TRASEUL TRAFICULUI DE LINIE.........................................................28
7. DETERMINAREA VALORILOR PROBABILITĂŢII ERORII DE
REGENERARE A SEMNALULUI LA RECEPȚIE .......................................33
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
2
INTRODUCERE
Elaborarea și utilizarea sistemelor optoelectronice a primei generații s-a început din
momentul inventării și producerii laserului în 1960.Utilizările lor de bază se refereau la
organizarea comunicațiilor neghidate,adică prin atmosferă și cosmos.
Producerea fibrei optice cu coeficientul de atenuare redus (anii 1970) a contribuit la
dezvoltarea sistemelor optoelectronice a generației a doua, în care de acum informația se
transmite prin cablul optic cu utilizarea modulației intensității readiației laser și detectării
directe a radiației optice prin intermediul fotodiodei. După eficiență, sistemele
optoelectronice ale generației a doua sunt superioare sistemelor de transmisiuni prin
cablul coaxial și radioreleu, însă în ele se utilizează insuficient proprietatea coerenței
radiației laser și capacitatea informațională a cablului optic.
La începutul anilor 1980,în legătură cu elaborarea și producerea fibrei optice monomod
și a diodei laser monomod, au fost elaborate sistemele optoelectronice de generația a treia,
după cum sunt sistemele optoelectronice coerente.Sistemele optoelectronicecoerente
permit asigurarea vitezei de transmisiune a informației 8...10 Gbit/s,sporirea sectorului de
amplificare pînăla 250...300 km,utilizarea amplificatoarelor optice în linie ,realizarea
deplină a capacității informaționale a cablului optic datorită utilizării metodelor de
modulație a frecvenței și fazei ,fotomixării la recepție și multiplexării spectrale a
canalelor.Elementele importante ale sistemelor de transmisiuni ale informației prin cablul
optic (STIFO) sunt emițătorul optic , fotoreceptorul și generatorul.
În STIFO în calitate de emițătoare optice se utilizează diodele electroluminiscente
(DEL) și diodele lase (DL), confecționate în baza semiconductoarelor.De obicei DEL sunt
niște emițătoare optice cu radiația necoerentă și se utilizează la distanțe reduse ,iar DL
sunt emițătoare optice cu radiație coerentă și se utilizează în STICO la distanțe medii și
sporite.La recepție in STIFO în calitate de fotoreceptoare se utilizează fotodiodele
semiconductoare cu structura p-i-n și în avalanșă.
Pentru a compensa atenuarea semnalului optic ce se propagă prin CO ,peste anumite
sectoare de regnerare pot fi amplasate regeneratoerele sau amplificatoarele
optice.Principiul de funcțioanare al regeneratoarelor se bazează pe convertarea dublă a
semnalului și anume: semnalul optic se convertează în semnal electric, semnalul electric
se amplifică , i se restabilește forma inițială și relațiile în timp, apoi din nou, din semnal
electric se convertează în semnal optic. În amplificatoarele optice semnalul optic se
amplifică fără convertări și prelucrări suplimentare.
3
1 SISTEMELE DE TRANSMISIUNE A INFORMAȚIEI PRIN FIBRE
STIFO reprezintă un ansamblu de mijloace tehnice care asigură organizarea
canalelor de telecomunicații prin intermediul circuitului fizic în baza cablului optic.
Schema de structură a STIFO depinde de destinație, lungimea liniei de transmisiune,
tipul informației ce se transmite și o serie de alți factori. În STIFO poate fi utilizată atât
modulația analogică cât și cea digitală. În schemele cu modulație analogică comunicarea
utilă nemijlocit modulează amplitudinea, frecvența sau faza purtătoarei optice a
emițătorului optic (EO).
Performanțele STIFO pe deplin pot fi realizate în cazul utilizării modulației
digitale, după cum este modulația impulsurilor în cod (PCM). Pentru STIFO digitale
comunicarea utilă reprezintă o serie de impulsuri care modulează purtatoarea optică a EO
conform intensității, amplitudinii, frecvenței și fazei. În prezent, de regulă, se utilizează
modulația purtătoarei optice conform intensității.
Schema de structură a STIFO este reprezentata în Figura 1.1 și conține două seturi
de echipament terminal și traficul liniar optic.
5
Figura 1.2 Schema de structură a PRN
unde: AC – amplificator corector;
DL – dispozitiv de linie;
DS – dispozitivul de regenerare.
Conform Figurii 1.2 principiul de funcționare a PRN este bazat pe convertatrea
dublă a semnalelor – din optic în electric și din electric în optic. Și anume, impuisurile
optice atenuante și distorsionate prin intermediul MOR sunt convertate în impulsuri
electrice care se amplifică, li se restabilesc forma inițială și relațiile în timp, după ce ele
din nou se convertează în impulsuri optice prin intermediul MOE. Pentru asigurarea
comunicațiilor duplexe din A și din B către PRN sunt instalate două fibre optice: una se
utilizează pentru transmisiunea semnalului în direcția de la A la B, cealaltă de la B la A.
Dacă în cablul optic se utilizează "m" perechi de FO pentru funcționarea a "m"
sisteme de transmisiune, atunci în punctul de regenerare se instaleaza "m" regeneratoare.
STIFO pot să funcționeze în regim multimod, pentru aceasta se utilizează CO multimod,
cât și în regim monomod, pentru aceasta se utilizează CO monomod. La fel sunt elaborate
STIFO care funcționează în regim monomod și în care este posibilă combaterea dispersiei
semnalului optic ce se propagă prin fibra monomod prin alegerea lungimii de undă a
purtătoarei optice, parametrilor FO și diodei laser. În astfel de STIFO regeneratoarele în
traficul lineic optic sunt înlocuite cu amplificatoare optice (AO) care compensează
pierderile și sunt amplasate peste anumite sectoare de amplificare (Figura 1.3).
6
Figura 1.3 Shema de structură a STIFO cu amplificatoare optice
(FTJ - filtru trece-jos)
STIFO posedă o serie de avantaje care pot fi divizate în două grupe.
Primul grup de avantaje a STIFO se datorează naturii luminii și particularităților
fibrei optice. Dintre ele pot fi menționate următoarele:
1. Atenuarea mică a CO ce asigură o lungime majoră a sectoarelor de regenerare și, ca
urmare, se reduce numărul de regeneratoare, adică, concomitent se reduce costul STIFO;
2. Posibilitatea de transmitere a semnalelor într-o bandă largă de frecvențe, ce permite să
organizăm un număr major de canale de telecomunicații printr-o singură fibră optică (pot
fi utilizate până la 107 canale de bază);
3. Nereceptivitatea fibrei optice (ghidului dielectric) și purtătoarei optice la bruiajul
electromagnetic sau inducerile electromagnetice exterioare. Aceasta contribuie la sporirea
lungimii sectorului de regenerare și la dezvoltarea comunicațiilor optice în interiorul
clădirilor, vaselor maritime și aparatelor de zbor;
4. Diafonie redusă între fibrele vecine ale CO;
5. Izolarea electrică a emițătorului de receptor și lipsa necesității de a folosi priza de sol
comună între emițător și receptor;
6. Diametrul mic și durabilitatea mecanică înaltă a fibrei și, ca urmare, diametrului și
masei reduse ale CO sporesc flexibilitatea și comoditatea de instalare a cablului optic;
7. Utilizarea CO permite economia materialelor colorate deficitare, și poate în genere să
nu conțină elemente metalice, fiind un cablu pur dielectric;
8. STIFO se utilizează tot mai larg în acordarea serviciilor de telecomunicații, și costul lor
treptat se reduce.
7
Al doilea grup de avantaje ale STIFO se datorează transmisiunii semnalelor prin CO
în formă digitală. Dintre aceste avantaje pot fi menționate urmatoarele:
1. Stabilitate sporită a semnalului informațional față de zgomotul ce se datorează utilizării
modulației impulsurilor în cod PCM;
2. Un grad înalt de tehnologie la producerea bazei de elemente din componența
echipamentul STIFO;
3. Utilizarea minimală sau omiterea elementelor din echipamentul STIFO, cum sunt
bobinele de inductanță și filtrele de tip LC;
4. Parametrii constanți ai STIFO și independența lor față de oscilațiile atenuării în fibrele
CO;
5. Identitatea caracteristicilor tuturor canalelor și independența caracteristicilor de
temperatură și de lungime a liniei de transmisiune;
6. Independența caracteristicilor canalelor de numărul canalelor ce se utilizează;
7. Lipsa fenomenului de acumulare a zgomotului;
8. Comoditatea de transmisiune a informației digitale în STIFO cu oferirea serviciilor
integrate, în care metodele digitale se utilizează atât multiplexarea, cât și la comutarea
canalelor și liniilor de transmisiune;
9. Micșorarea considerabilă a lungimii sectorului de regenerare ne permite să asigurăm
regenerarea semnalului practic fără erori;
10. Organizarea simplă a punctelor de tranzit pentru introducerea sau sustragerea grupelor
de canale sau a fluxurilor digitale primare în stațiile intermediare;
11. Cerințe reduse către caracteristicile elementelor de amplificare, deoarece de la ele nu
se cere o limitare înaltă;
12. Corecția comparativ simplă a distorsiunilor semnalului ce se datorează faptului că
corectorul nu corectează forma semnalului, însă funcția lui este de a depista cu certitudine
înaltă nivelul unității logice ,,1" sau nivelul zeroului ,,0" asigurând o valoare redusă a
probabilității erorii de prelucrare a semnalului la recepție.
De rând cu avantajele enumerate ale STIFO urmează să luăm în considerare și acel
fapt, că dezvoltarea opticii integrate și tehnicii senzorilor cu fibră optică deschide
perspective de producere a echipamentului de telecomunicații pur optic.
8
2. ALEGEREA TRASEULUI TRAFICULUI LINEIC
10
P, mW
DL
DSL
DEL
25 50 75 I p , mA
1,0
DEL
DSL
0,5 ∆λ
DL
λl λ, µm
11
Radiația EO reală posedă o valoare finită a lărgimii caracteristicii spectrale de
emisie, care se determină conform nivelului jumătate din putere.
0.01.....10nm pentru DL
10.....50nm pentru DSL
50.....120nm pentru DEL
12
4. puterea medie a impulsului la ieșire (mW);
5. puterea radiației de fond (mW);
6. diametrul dispozitivului optic de acordare(µm);
7. apertura numerică la ieșire;
8. durata frontului impulsului conform nivelelor 0,1..0,95; în s;
9. durata de tăiere a impulsului conform nivelelor 0,1..0,95; în s;
10. tensiunea de alimentare (V).
MOE se proiectează conform următoarei consecutivității. Inițial se alege EO. La
alegerea EO urmează de a lua în considerare valoarea puterii, lungimii de undă, lărgimea
caracteristicii spectrale de emisie și viteza de transmisiune a informației. În caz de
necesitate urmează de a fi utilizat circuitul de stabilizare a temperaturii EO.
Următoarea etapă este alegerea metodei de modulație: analogică sau digitală. La
utilizarea modulației analogice, pe lângă puterea și lărgimea benzii informaționale trebuie
să fie luată în considerare și neliniaritatea caracteristicii Watt-Aperice a EO, care
determină valoarea distorsiunilor neliniare. La utilizarea modulației digitale este necesar
de a aprecia rapiditatea de funcționare a EO și metoda de codificare.
După alegerea metodei de modulație urmează de a fi calculate pierderile radiației la
injectarea ei în FO și de determinat dacă puterea injectată este de ajuns pentru funcționarea
sistemului. Dacă puterea injectată este mai mică decât valoarea puterii necesare, atunci se
poate de utilizat alte metode de codificare sau de ales un alt EO.
După alegerea EO și metodei de modulație este necesar de a calcula puterea
injectată și puterea zgomotului EO, de determinat puterea de consum și de apreciat
influența temperaturii asupra caracteristicilor MOE. Dacă modificările temperaturii
esențial influențează asupra nivelului puterii radiației optice, atunci urmează de a
întreprinde măsuri pentru a compensa schimbările de temperatură (răcirea cu ajutorul
microfrigiderelor, stabilizarea curenților de polarizare sau pompaj a EO, introducerea
circuitului de reacție conform semnalului optic).
MOE digitale se realizează în baza DL, deoarece caracteristicile watt-amperice
neliniare nu acționează esențial asupra parametrilor de funcționare a STIFO, iar puterea
injectată asigură o valoare sporită a sectorului de regenerare.
DL semiconductoare pot fi alimentate nemijlocit prin intermediul curentului de
pompaj, însă în cazul dat se manifestă întârzieri sporite a impulsului optic față de impulsul
electric și totodată sporește lărgimea sectorului de emisie, care la nivelul jumătate din
putere alcătuiește ≈100nm, ca și la dioda luminiscentă. Rezultă că această metodă de
excitare a DL nu poate fi considerată cea mai reușită.
13
Mai perfectă este metoda când DL se alimentează cu curentul de polarizare constant
Ip valoarea căruia se apropie de valoarea curentului de prag Ip față de el se aplică
impulsurile curentului de pompaj.
Avantajele acestei metode sunt:
1. Reducerea amplitudini necesare a impulsului curentului de pompaj;
2. Micșorarea de întârzieri de declanșare a DL,
3. Reducerea lărgimii spectrului de emisie până la 0,1 nm.
Avantajele nominalizate se compensează prin sporirea puterii consumate, sporirea
temperaturii de funcționare a EO și sporirea radiației de fond la transmisiunea simbolurilor
,,0".
Dacă expunerea la lumina de fond nu se pastrează de o valoare minimală, atunci
zgomotul de alice provocat de ea în dispozitivul de recepție va reduce calitatea
transmisiuni informației. Prin urmare curentul de polarizare în MOE este necesar de a fi
stabilit prin utilizarea circuitului de reacție, ce permite de asemenea compensarea
modificării parametrilor dispozitivelor în dependență de temperatura și dereglarea
parametrilor elementelor în timp. În continuare vom analiza schemele de ajustare automată
a puterii optice.
În practică se utilizează două scheme de bază: stabilitatea puterii medii a semnalului
în timp și stabilizarea puterilor minimă și maximă a semnalului. Schema de structură
pentru stabilizarea puterii medii a semnalului este prezentată în Figura 3.3 Această schemă
conține comparatorul (l), sursa de ajustare a curentului de polarizare Ip (2), amplificatorul
de pompaj (3) și de curent continuu (4).
Circuitul reacției optice conține fotodioda de control FD, amplificatorul 4 și
comparatorul, ce dirijeaza sursa Ip. Fotodioda de control detectează radiația emisă de pe o
față a cristalului DL.
Figura 3.3 Schema de structură pentru stabilizarea puterii medii a semnalului de emisie
U
Tensiunea fotosemnalului f , proporțională cu puterea radiației, se mediază în timp
pe calea alegerii R, cu valoare mare, se amplifică în amplificatorul (4) și în comparator se
U ref kU F U ref
compară tensiunea de referință . Dacă unde k – coeficientul de tensiune a
14
amplificatorului a curentului continuu, atunci la ieșirea comparatorului se creează un
semnal ce dirijează curentul de polarizare a DL.
Necesitatea de mediere (dictată de semnalul fotodiodei de control) se explică prin
aceea că nivelul al impulsurilor informaționale consecutive ce se transmit poate fluctua în
intervalele de timp finite (consecutivitatea aleatoare de simboluri ,,0" si ,,1").
Într-un MOE real de asemenea se prevăd scheme de protecție contra depășirilor de
curent la conectarea/deconectarea alimentării și contra curenților nestaționari, care pot
apărea când din unele motive se intrerupe fluxul de date.
În Figura 3.4 este prezentată o schemă mai complicată în care nivelele puterii optice
minime și maxime se ajustează separat. Pentru aceasta avem nevoie de o fotodiodă de
control rapidă și două conturi cu reacție de dirijare. Unul dintre ele, ce constă din
amplificatorul curentului continuu (5), amplificatorul diferențial (6), comparatorul (1') și
sursa de dirijare a curentului de polarizare (2) ce reglează curentul de polarizare Ip.
Al doilea contur, ce constă din amplificatorul de bandă largă (4), detectorul de vârf
DV, comparatorul (1), amplificatorul de dirijare a curentului de pompaj (3), ce ajustează
amplitudinea curentului de pompaj. Sunt necesare măsuri pentru ambele conturi să nu
interacționeze unul cu altul.
Schema analizată asigură stabilitatea puterii de ieșire pe tot parcursul timpului de
funcționare a DL, însa se consumă mai multă putere, deoarece în această schemă se
utilizează amplificatoare și comparatoare rapide.
15
4.FOTORECEPTORII ȘI MODULUL OPTOELECTRONIC DE
RECEPȚIE
unde:
η – este randamentul cuantic;
q – sarcina electronului;
Ri – sensibilitatea conform curentului a FD.
Ri q / h 0.8 (4.2)
unde: este lungimea de undă a semnalului optic.
Analizăm caracteristicile și parametrii de bază a FD.
16
1. Sensibilitatea conform curentului Ri care reprezintă eficacitatea de convertare de
către fotodiodă a puterii optice în curent electric. Cu cât este mai mare valoarea lui R i cu
atât este mai bun FD.
De exemplu pentru FD ideal 1 sensibilitatea alcatuiește:
Pentru FD reale <1 și Rj = 0,4...0,8 A/W. În circuitele reale puterea semnalului optic
recepționată de către fotodiodă alcătuiește aproximativ de la 1 până la 10nW, iar
fotocurentul în sarcina FD alcătuiește I f = 0.5...5nA. Astfel de valori mici a curentului
sunt dificile pentru a fi înregistrate și prelucrate de circuitele electronice. În unele cazuri
pot fi utilizate FDA care posedă mecanism interior de amplificare a fotocurentului ce se
determină conform formulei:
I f qP / h Ri P (4.4)
17
4. Frecvența de limită f lim a benzii de transfer a semnalului optic recepționat de FD
reprezintă frecvența pentru care sensibilitatea conform curentului se reduce de 2 ori față de
valoarea la recepția radiației nemodulate. Frecvența de limită a FD moderne alcătuieşte
până la unități, zeci și sute de GHz.
5. Tensiunea de polarizatie și capacitatea de joncțiuni FD. FD funcționează în
STFO în regim fotodiodic (tensiunea de polarizare inversă). În acest caz se reduce
capacitatea joncțiunii și sporește frecvența de limită în comparație cu regimul fotodiodic
de conectare a FD. Reducerea capacității FD este importantă pentru crearea MOR cu
bandă largă și micșorarea nivelului puterii zgomotului sumar. Valoarea tensiunii de
polarizare pentru FD cu structura p-i-n alcătuiește 5 și 20 V, iar pentru FDA alcătuiște 30
și 300V corespunzător produse din Ge și Si.
6. Diapazonul dinamic a FD caracterizează capacitatea lui de a converta atât cele
mai mici cât și cele mai mari nivele a semnalului optic. Valoarea minimă a diapazonului
dinamic este limitată de zgomotul de alice a FD, iar valoarea maximă a diapazonului
dinamic este limitată de distorsiunile neliniare și alcătuiește 50...60dB, (conform puterii)
în dependență de materialul semiconductor.
7. Caracteristicile de zgomot. Practic principala sursă de zgomot a FD este
zgomotul de alice a curentului la întuneric care se descrie conform formulei:
I zg2 2qI int F (4.5)
I r2 ( PRi ) 2
2 (4.6)
I zg 2qI int F
P0 P / F 2qI int / Ri
I
(4.8)
18
Analizăm caracteristicile de zgomot a FDA. Curentul la întuneric ce creează
zgomotul de alice în banda F pentru FDA este egal:
2
I zg2 2qI int.v k zg F (4.9)
Unde:
2
I zg este valoarea medie patratică a curentului de zgomot;
I r2 ( PRi ) 2
2
2 x
(4.11)
I zgFDA 2qI int.v F
de unde:
2 x
P0 2qI int.v F / Ri (4.12)
2 x
P0 P0 / F 2qI int.v / Ri
I
(4.13)
19
Parametrul de bază a MOR este sensibilitatea care reprezintă puterea minimă la
intrarea modulului pentru care se asigură valoarea necesară a RSZ sau a coeficientului de
erori. Sensibilitatea MOR depinde de parametrii FD și indicii de zgomot a amplificatorului
preliminar. Din această cauză către circuitele de intrare a MOR se înaintează cerințe
contradictorii: nivel minim al puterii zgomotului în banda de transfer a semnalului pentru
un diapazon dinamic sporit. În legătură cu aceasta amplificatoarele preliminare cu zgomot
redus pentru MOR se produc conform două scheme de bază:
20
a) cu impedanța de intrare mare; b) cu reacție negativă
21
Urmatoarea etapă în procesul de proiectare este alegerea FD maximumului
sensibilității spectrale a căruia trebuie să corespundă cu lungimea de undă emisă de EO. În
continuare urmează să ne determinăm cu tipul amplificatorului preliminar și tipul
tranzistorului din primul etaj al amplificatorului. Dacă valoarea obținută a sensibilității
este insuficientă pentru îndeplinirea cerințelor sistemului, atunci urmează să alegem o FD
mai bună sau să reducem lățimea benzii de transfer (dacă aceasta este posibil).
După alegerea elementelor, care satisfac cerinței după sensibilitate, este necesar de a
analiza marimea diapazonului dinamic. Valoarea diapazonului dinamic este importantă
datorită schimbării unei serii de factori, care influențează asupra funcționării normale a
sistemului după cum sunt schimbarea condițiilor exterioare (în particular temperatura),
limitele diferite a sectoarelor de regenerare și degradarea parametrilor elementelor in timp.
Prin urmare la proiectarea MOR urmează să analizăm cea mai dificilă variantă de
schimbare a parametrilor elementelor sistemului, în particular al MOE și MOR, și la fel
schimbările de temperatură ale mediului ambiant. Dacă schimbările de temperatură
influențează esențial asupra MOR, atunci trebuie să utilizăm circuitul de compensare a
temperaturii.
La etapa finală de montaj a MOR este necesar de a lua în considerare factorii
mediului ambiant: temperatura, umiditatea, posibilitatea pătrunderii undelor
electromagnetice și expunerii FD la lumina de fond.
22
5.CALCULUL PARAMETRILOR FIBREI CABLULUI OPTIC
MONOMOD
Calcularea parametrilor fibrei cablului optic monomod este prezentată mai jos:
5.1. Valoarea relativă a indicelui de refracţie:
n1 n2 1.5110 1.5002 0.0108
0.0071 (5.1)
n1 1.5110 1.5110
𝑎 = 4.5µ𝑚
23
5.6. Coeficientul de atenuare cauzat de polarizarea materialului miezului optic al fibrei:
p 1 2.55 10 3 exp 4.63 1
4.63 4.63
p 1 2.55 * 10 3 exp 2.55 * 10 3 exp 2.55 * 10 * 35.2159 0.0898dBm / km
3
1 1.3
4.63 4.63
p 2 2.55 * 10 3 exp 2.55 *10 3 exp 2.55 *10 * 19.8261 0.0505dBm / km
3
(5.6)
2 1.55
48.5 48.5
a 2 7.81 *1011 exp 7.81 *10 exp
11 3
20,1169 *10 [dBm / km] (5.7)
1.55
2 1.55 μm
ps
m1 M ( )1 0.025(nm) * (5) * 12
0.125 *10 ( s / km)
km nm
2 1.55 μm
ps
m 2 M ( ) 2 0.025(nm) * (18) * 12
0,45 *10 ( s / km) (5.11)
km nm
unde M(λ) este dispersia kilometrică materială specifică pentru fibrele optice din SiO2,
valorile căreia sunt indicate în tabelul 5.1.
Valorile dispersiilor kilometrice materiale specifice M(λ) şi ghidul de undă specifică
B(λ) pentru fibrele optice din SiO2:
Tabelul 5.1
B(λ), 5 5 6 7 8 8 12 14 16
ps/(km·nm)
25
5.12. Dispersia kilometrică ghid de undă:
1 1.3 μm
ps
g1 B( )1 0.025(nm) * 8 12
0.2 *10 ( s / km)
km nm
2 1.55 μm
ps
g 2 B( ) 2 0.084(nm) *12 12
0.3 *10 ( s / km) (5.12)
km nm
unde B(λ) este dispersia kilometrică ghid de undă specifică pentru fibrele optice din SiO 2,
valorile cărora sunt indicate în tabelul 5.1.
1 1.3 μm
1 m1 g1 (0.125) *10 12 0.2 *10 12 (s / km) | 0.075 *10 12 | (s / km)
2 1.55 μm
2 m2 g 2 (0.375) *10 12 0.3 *10 12 (s / km) | 0.075 *10 12 | (s / km) (5.13)
1
F1( 2) B1( 2) 1 / 2 12
13.3 *1012 ( Hz * km)
0.075 *10 ( s / km)
(5.14)
26
3.96 *1012 ( Hz km)
F2 F1( 2) / L B1( 2) / Lr max 2 0.074 *1012 ( Hz )
53,67(km)
λ2 =1.55 μm
1.98 *1012 ( Hz km)
2) F1 F1(1) / L B1(1) / Lr max 1 0.025 *1012 ( Hz )
78,77(km)
27
6. DETERMINAREA LUNGIMII SECTORULUI DE REGENERARE
PENTRU SISTEMELE DE TRANSMISIUNE A INFORMAŢIEI PRIN
FIBRE OPTICE (STIFO) ŞI AMPLASAREA PUNCTELOR DE
REGENERARE
0.22
Bcr 2 0.027 *1012 [bps]
4W 4 * (0,075) *10 * 26,8
12 (6.1)
unde:
W Q aef a fr 33 4,6 1.6 26,8 [dBm ] (6.2)
Q A ar aef a fr n * acd a ff
Lr1min . [km] (6.6)
a ff
[ ]
lc
28
I c este lungimea de construcţie a CO (se indică de producătorul CO).
Deseori tamburul cu CO conţine diferite lungimi de construcţie şi, de obicei, 70% din
lungimile de construcţie ale CO sunt de lungimea I c1 şi 30% - de lungimea I c 2 . Astfel,
lungimea de construcţie aducţională I c a CO pe lungimea sectorului de regenerare se va
determina conform relaţiei:
I c 0.7 I c1 0.3 I c 2 (6.7)
unde :
1) I c1 =2.0 (km)-70% şi I c 2 =1.0 (km)-30%;
I c 0.7 * 2(km) 0.3 *1(km) 1.7(km)
B ≤ B cr
29
6.3. Determinarea numărului de puncte de regenerare:
λ1 =1.3 μm
L 404(km)
m1 8,11 8
Lr max 1 49,77(km)
L 404(km)
m2 7,52 8
Lr max 1 53.67(km)
λ2 =1.55 μm
L 404(km)
m1 5,12 5
Lr max 2 78,77(km)
L 404(km)
m2 4,39 4 (6.10)
Lr max 1 92,01(km)
440 440
e 0,0286(ns ) (6.11)
Fmax . 15360[ MHz ]
s
f 1 2 * Lr max 1 0.075 *10 12 ( ) * 53,67(km) 0.0040(ns )
km
s
2) f 2 1 * Lr max 2 0.075 *10 12 ( ) * 78,77(km) 0.0059(ns)
km
s
f 2 1 * Lr max 2 0.075 *10 12 ( ) * 92.01(km) 0.0069(ns) (6.12)
km
30
6.6. Determinarea duratei frontului impulsului la ieşirea modulului optoelecronic de
recepţie.
350 350
r 0.0277(ns) (6.13)
F0,5 15400( MHz )
unde: F 0,5 este lărgimea benzii de transfer a MOR conform nivelului puterii semnalului
0.5, şi care aproximativ este egală cu valoarea frecvenţei de limită a benzii de transfer
pentru fotoreceptor F lim .
6.8. Verificarea condiţiei conform căreia durata frontului impulsului la sfirșitul lungimii
sectorului de regenerare nu trebuie sa depăşească valoarea admisibilă.
31
unde: T este durata intervalului unitar (secunda) pentru viteza de transmisiune B a
simbolurilor în linie.
1 1
T 0.000094 *10 6 ( s) 0,094(ns) (6.16)
B 10575,36 *10 6
32
7. DETERMINAREA VALORILOR PROBABILITĂŢII ERORII DE REGENERARE
A SEMNALULUI LA RECEPȚIE
Pzg.t 103 *1,38 *10 23 ( J / K ) * 300( K ) *155,52 *106 ( Hz ) 6,4261*10 10 (mW )
unde: k 1,38 *10 23 J / K este constanta lui Boltzman; T 300K -temperatura
absolută; F -lărgimea benzii de frecvențe, în Hz.
C
Pzg.a1 103 * 2 * h * * F 103 * 2 * h 0 * F ,[mW ] (7.2)
1
unde: h 6.6 *10 34 J / Hz - este constanta Plank; ν – frecvenţa purtătoarei optice, în Hz; C
C
Pzg.a1 10 3 * 2 * h * * F 10 3 * 2 * h * 0 F
1
3 *10 8 (m / s )
10 3 * 2 * 6.6 *10 34 ( J / Hz ) * 6
*155.52 *10 6 ( Hz ) 473.59 *10 10 (mW )
1.3 *10 (m)
C
Pzg.a 2 10 3 * 2 * h * * F 10 3 * 2 * h * 0 F
2
3 *10 8 (m / s )
10 3 * 2 * 6.6 *10 34 ( J / Hz ) * 6
*155.52 * 10 6 ( Hz ) 397,22 *10 10 (mW )
1.55 * 10 ( m )
pe 10 lg( Pe / 4) (7.6)
5.5(mW )
p e 10 lg 0.1383(dBm )
4
atl Lr max (a ff / I c ) 2acd Lr 1 2acd (7.7)
atl1 Lr max * (a ff / I c ) 2 * acd Lr1 * 1 2 * acd 49,77 * 0.39 2 * 0.5 20.41(dBm)
atl1 Lr max * (a ff / I c ) 2 * acd Lr1 * 1 2 * acd 53,67 * 0.39 2 * 0.5 21.93(dBm)
atl 2 Lr max * (a ff / I c ) 2 * acd Lr1 * 1 2 * acd 78,77 * 0.22 2 * 0.5 18,33(dBm)
atl 2 Lr * (a ff / I c ) 2 * acd Lr 2 * 1 2 * acd 92,01* 0.22 2 0.5 21,24 (dBm)
34
7.7 Determinarea valorii probabilității erorii de regenerare a semnalului la recepție:
10 x 10
Apr 10.65/ 11.42 10 39.3610.65 / 11.42 10
2.51
Per 10 10 10 10
10 380; 10 9 10 380
35
CONCLUZII:
37
BIBLIOGRAFIE
1) Волоконно-оптическая техника: история, достижения, перспективы/ Под
ред: С.А.Дмитриева и Н.Н. Слепова.- М., Connect 2000.
2) Nistiriuc P., Bejan N. Sisteme de transmisiuni optoelectronice. Îndrumar privind
îndeplinirea proiectelor de an şi de dilomă. Partea II
3) Nistiriuc P., Bejan N. Sisteme de transmisiuni multiplexe. Îndrumar privind
îndeplinirea proiectelor de an şi de dilomă. Partea I.
4) Teodor Petrescu. Fibre optice pentru telecomunicaţii. Bucuresti, 2006
5) Băjenescu T. Comunicaţii de bandă largă. - Bucuresti Matrix Rom: 2006.
6) Бейли Д., Райт Э. Волоконная оптика.- Масква, Мир: 2006.
7) http://www.tc.etc.upt.ro/teaching/idd-cd/idd-cd-cap2.pdf
8) Кунегин С.В. Системы и сеть передачи информации.- Москва, Эко-
трендз:2004.
9) Ершов В.А. Мултьсервиные телекоммуникационые сеть.-М., Радио и связь:
2003.
38