COLEGIUL 
LIPOZOMII ‐ VECTORI 
FARMACIȘTILOR 
DIN ROMÂNIA  MEDICAMENTOŞI ŞI COSMETICI 
 

Prof. univ. Dumitru Lupuliasa, Prof. univ. Victoria Hîrjău

Organizator: 
 

Parteneri: 
 

                                       
 

Martie 2011
 1. Introducere
Cercetările extinse din domeniul ştiinţelor farmaceutice au condus în ultimele decenii la
dezvoltarea unor sisteme inovative de eliberare a ingredientelor active, capabile să
îmbogăţească posibilităţile de tratament aflate în prezent la dispoziţia farmacoterapiei.
În acest sens, se pot menţiona sistemele de transport şi eliberare la ţintă (vectorizate) de tip
micro- şi nanoparticule, microemulsii, emulsii multiple, cristale lichide, lipozomi etc.
Lipozomii sunt sisteme veziculare sferice constituite din unul sau mai multe straturi duble de
lipide amfifile (în principal fosfolipide) dispuse concentric, care înglobează un număr egal de
spaţii sau compartimente apoase.
Au dimensiuni ce pot fi cuprinse de la 30-50 nm până la câţiva μm.
Denumirea provine din limba greacă (lipos ═ grăsime şi soma ═ corpuscul), cu referire la
compoziţia şi forma lor.

Figura 1. Secţiune transversală în structura unui lipozom unilamelar

Figura 2. Reprezentarea schematică a structurii unui lipozom multilamelar

2
 Lipozomii au fost inventaţi de Alec Bangham în anii ΄70, fiind folosiţi ca modele ale
membranelor biologice în studii de biofizică. Încă de la început, asemenea structuri de
dimensiuni coloidale au fost considerate de farmacologi ca fiind sisteme mai mult sau mai puţin
biomimetice, capabile să servească la administrarea unor substanţe medicamentoase.
Ulterior, lipozomii au fost extensiv cercetaţi ca sisteme de eliberare sau ca sisteme de transport
şi eliberare la ţintă (vectori medicamentoşi) a unei game largi de agenţi terapeutici de mare
interes medical, utili în tratamentul unor boli, prin modularea farmacocineticii şi/sau a
biodistribuţiei substanţei active, în beneficiul căii de administrare.
Încercările iniţiale de folosire a lipozomilor ca sisteme de eliberare a substanţelor
medicamentoase au scos în evidenţă principalul dezavantaj al acestora, şi anume clearance-ul
nespecific și rapid din circulaţia sistemică de celulele sistemului reticulo-endotelial (SRE).
S-a considerat însă că recunoaşterea de macrofagele SRE ar putea fi utilă pentru transportul
antigenelor, activarea macrofagelor şi combaterea infecţiilor parazitare.
Ulterior, prin controlul caracteristicilor fizico-chimice ale straturilor duble lipidice şi a
interacţiilor cu mediul biologic s-au investigat și obţinut diverse tipuri de lipozomi, care pot
prezenta interes şi pentru alte aplicaţii în terapeutică.
Tabel 1. Domenii de cercetare şi aplicare terapeutică a lipozomilor

Domeniu de aplicare Compuşi încapsulaţi

Deficienţe enzimatice
Lizozim, α-glucozidază, β-glucozidază

Inginerie genetică Cromozomii care exprimă sinteza de HGPRT

Citozin-arabinoză, vinblastină, actinomicină D,
Chimioterapia cancerului
daunorubicină, metotrexat
Coadjuvanţi pentru creşterea
Virus influenzae, antigen pentru hepatita B, toxină difterică
imunităţii
Terapia antimicrobiană Antibiotice beta-lactamice, cloramfenicol

Tratamentul intoxicaţiei cu metale EDTA-fosfatidiletanolamină, desferioxamina

Tratamentul artritei reumatoide Corticosteroizi

Coadjuvanţi pentru absorbţie orală Insulină, heparină

Primachin, clorochin, ketoconazol, compuşi cu stibiu di- şi
Tratamentul infecţiilor parazitare
trivalent

3
2. Avantajele lipozomilor ca sisteme de eliberare a substanţelor medicamentoase
Avantajele principale ale lipozomilor ca vectori medicamentoşi sunt următoarele:
- au structură versatilă care poate fi uşor adaptată prin formulare şi/ sau preparare, în
scopul conferirii unor proprietăţi necesare pentru o aplicaţie specifică;
- pot fi utilizaţi pentru a include numeroase substanţe medicamentoase lipofile (în
stratul dublu lipidic), hidrofile (în compartimentul apos) sau amfifile (în ambele);
- sunt inerţi din punct de vedere biologic şi complet biodegradabili, deoarece
fosfolipidele din structura lor sunt constituenţi naturali ai membranelor celulare;
- prin încapsulare în straturile duble lipidice sau în compartimentele apoase, substanţele
medicamentoase sunt protejate faţă de acţiunea distructivă a unor factori de mediu
extern (aer, lumina) sau intern (enzime sau inhibitori prezenţi în mediile biologice);
- oferă noi posibilităţi pentru furnizarea agenţilor terapeutici încapsulaţi la ”ţinta” vizată
din organism (organ, ţesut, celulă), aceştia având aceeaşi evoluţie ca lipozomii şi fiind
eliberaţi doar la locul lor de desfacere;
- ca vectori medicamentoşi permit administrarea unor compuşi activi a căror
administrare ridică probleme: indice terapeutic scăzut, specificitate redusă, numeroase
efecte secundare (antitumorale), stabilitate redusă (proteine), inaccesibilitatea locului
de acţiune (ADN).

3. Dezvantajele lipozomilor ca sisteme de eliberare a substanţelor medicamentoase

Lipozomii prezintă şi unele dezavantaje potenţiale comparativ cu alte sisteme farmaceutice,
care le limitează folosirea şi anume:
- prepararea poate fi mai costisitoare;
- păstrarea mai dificilă şi de scurtă durată;
- incapacitatea de a traversa peretele capilar (cu excepţia ţesuturilor inflamate), având
predispoziţia de a se acumula la nivelul SRE;
- capacitate de încapsulare redusă a substanţelor active;
- tropism accentuat pentru ficat şi splină, după injectare intravenoasă;
- dirijarea selectivă dificilă a substanţei medicamentoase către ţesuturi-ţintă;
- nu constituie un sistem transportor (cărăuş) medicamentos universal, ci prezintă avantaje
specifice doar pentru anumite aplicaţii farmaceutice şi cosmetice.

4
4. Obiectivele utilizării lipozomilor
Avantajele menţionate anterior justifică pe deplin obiectivele urmărite prin folosirea
lipozomilor ca vectori medicamentoşi:
- dirijarea (ţintirea, vectorizarea) substanţei active către locul de acţiune din organism,
crescându-i eficacitatea terapeutică;
- prelungirea duratei de eliberare a substanţei active încorporate; lipozomii constituie un
fel de „rezervor” care cedează în timp respectivul compus, fapt ce menţine nivelele terapeutice
plasmatice sau tisulare ale substanţei active un timp mai îndelungat şi permite reducerea
frecvenţei administrărilor;
- protejarea compusului activ, în special a celui înglobat în compartimentul intern apos al
lipozomilor, faţă de potenţiale degradări sub acţiunea unor factori ostili din mediul ambiental;
- protejarea pacientului de efectele toxice ale unor substanţe active (nefrotoxicitate,
cardiotoxicitate etc.) ca urmare a eliberării acestora chiar în aria patologică/la locul de acțiune;
- posibilitatea eliberării intracelulare a unor molecule active ca urmare a interacţiunii
lipozomilor cu celulele ţintă, molecule care în mod normal nu pot pătrunde ca atare în celule
din cauza unor proprietăţi fizico-chimice restrictive (de exemplu, o masă moleculară mare);
- amplificarea răspunsului imun; lipozomii se pot comporta ca adjuvanţi imunologici în
formulările vaccinurilor.

5. Clasificarea lipozomilor
Se pot distinge mai multe criterii de clasificare a lipozomilor:
- după dimensiune și organizare;
- după natura lipidelor care formează stratul dublu lipidic;
- după sarcina superficială a veziculei lipozomale;
- după metoda de preparare;
- după comportamentul in vivo.
În continuare sunt prezentate clasificările în funcţie de dimensiune şi organizare şi după
aplicaţiile in vivo.

5.1. Clasificarea după dimensiune şi organizare

În funcţie de numărul de bistraturi (lamelaritate) şi de mărime, se disting lipozomi
multilamelari şi unilamelari.

5
Lipozomi multilamelari (MLV - multilamellar vesicles)
Sunt alcătuiţi din mai multe starturi duble (lamele) concentrice lipidice ce înconjoară un
compartiment intern apos relativ mic. Au un diametru cuprins între 0,4 şi 3,5 μm.

Figura 3. Secţiune în structura schematică a unui lipozom multilamelar

Lipozomi unilamelari (ULV - unilamellar vesicles)

În aceşti lipozomi există doar o singură structură bistratificată ce înconjoară un nucleu apos
intern.

Figura 4. Secţiune în structura schematică a unui lipozom multilamelar

În cadrul acestui grup se disting câteva subcategorii, în funcţie de mărime:

- lipozomi unilamelari mici (SUV - small unilamellar vesicles), cu o dimensiune a veziculelor
cuprinsă între 20 şi 40 nm; au o capacitate redusă de încapsulare (0,1-1%), dependent de
concentraţia lipidică, care le limitează aplicabilitatea ca sisteme de eliberare a substanţelor
medicamentoase;
6
- lipozomi unilamelari medii (MUV - medium unilamellar vesicles), cu o mărime a veziculelor
cuprinsă în domeniul 40-80 nm;

- lipozomi unilamelari mari (LUV - large unilamellar vesicles), cu un nucleu intern apos mare,
având o dimensiune de la 10 la 1.000 nm , fapt ce permite încapsularea unor cantităţi mai mari
de substanţe active decât SUV;

- lipozomi unilamelari giganţi (GUV - giant unilamellar vesicles), a căror dimensiune depăşeşte
1.000 nm şi care sunt, probabil, cei mai instabili din considerente fizico-mecanice.

Lipozomi multiveziculari (MVV - multivesicullar vesicles)

- în care o veziculă mare conţine vezicule mai mici, în mod obişnuit unilamelare.

Figura 5. Tablou sinoptic al reprezentării structurilor lipozomale

Mărimea şi modul de organizare ale lipozomilor sunt determinate de metoda folosită pentru
obţinerea lor.

5.2. După compoziţie şi aplicaţiile in vivo

Se disting:
- lipozomi convenţionali;
- lipozomi de lungă circulaţie (PEG-ylaţi , ascunşi, disimulaţi);
- imunolipozomi;
7
 - lipozomi cationici.
Ultimele trei tipuri de lipozomi au fost concepuţi pentru a răspunde unor cerinţe terapeutice
specifice prin schimbarea caracteristicilor lor structurale şi fizico-chimice. Aceste schimbări
permit modificarea comportamentului in vivo al lipozomilor cu scopul de a atinge obiective
bine definite.

Tabel 2. Clasificarea lipozomilor în funcţie de evoluţia in vivo

Tip de lipozomi Utilizarea principală
Ţintirea macrofagelor
Lipozomi convenţionali Depozit localizat
Vaccinare
Ţintirea selectivă a ariei patologice
Lipozomi cu circulaţie îndelungată
Microrezervor circulant
Imunolipozomi Ţintire specifică; pilotaţi de anticorpi
Lipozomi cationici Eliberarea la ţintă a genelor

Lipozomi convenţionali
Sunt lipozomi alcătuiţi doar din fosfolipide (neutre şi/sau încărcate negativ) şi/sau colesterol. Au un
timp de circulaţie în fluxul sangvin relativ scurt. Biodistribuţia lor depinde în mare măsură de
proprietăţile lor fizico-chimice (mărime, potenţial zeta, compoziţie) şi de condiţiile fiziologice
şi patologice ale organismului. Aceşti lipozomi realizează o ţintire pasivă a moleculelor
medicamentoase.
Când sunt administraţi pe căile parenterale (foarte des pe cale i.v.) prezintă o tendinţă puternică
de acumulare rapidă în celulele sistemului fagocitar mononuclear (MPS) şi frecvent, în sistemul
reticuloendotelial (SRE). Splina şi ficatul, datorită abundenţei de macrofage MPS şi a unei
irigări sangvine bogate, reprezintă organele principale de acumulare.
De aceea, acest tip de lipozomi sunt candidaţi potriviţi pentru eliberarea substanţelor
medicamentoase în macrofagele sistemului fagocitar mononuclear, putând fi incărcaţi cu
substanţe antimicrobiene sau imunomodulatoare.
Au dezavantajul că sunt rapid eliminaţi din circulaţie de macrofage, fapt ce compromite în
mare măsură utilizarea lor în tratamentul bolilor care sunt extinse şi la alte arii ale
organismului.

8
Lipozomi cu circulaţie îndelungată (PEG-ylaţi , ascunşi)
S-au dezvoltat cu scopul de a evita preluarea lor de SRE şi implicit de a prelungi timpul de
circulaţie a acestora în organism (T1/2 la om este de aproximativ 48 de ore).
S-au obţinut prin grefarea pe suprafaţa lor a unor lanţuri liniare de polietilenglicoli (PEG-uri),
polimeri hidrofili inerţi.

Figura 6. Reprezentarea schematică a lipozomilor cu circulaţie lungă

Lipozomii pe care sunt grefate moleculele de PEG (stabilizaţi steric) evită recunoaşterea de
sistemul imunitar.
Stabilizarea sterică rezultă din concentrarea locală la suprafaţa lipozomilor a grupărilor PEG
înalt hidratate, care conferă o barieră sterică între lipozomii pe care s-au grefat PEG-urile
împotriva interacţiunilor cu componentele moleculare şi celulare din mediul biologic.
Moleculele de PEG neutralizează sarcina electrică a veziculelor şi previne astfel opsonizarea
lor. De asemenea, opsonizarea lipozomilor este redusă din cauza inabilităţii opsoninelor de a
lega de suprafeţe hidrofile. În plus, grosimea stratului de PEG (dependentă de masa moleculară
şi de procentul încorporat în compoziţia lipozomilor) influenţează interacţia lipozomilor cu
macrofagele.
Apariţia acestui tip de vezicule a dus la un reviriment al interesului faţă de sistemele de
eliberare lipozomale şi a deschis oportunităţi terapeutice noi în raport cu lipozomii
convenţionali.

9
Cea mai importantă caracteristică a lipozomilor de lungă circulaţie este faptul că sunt capabili
să extravazeze în locurile din organism în care permeabilitatea peretelui vascular este ridicată,
incluzând tumori solide şi arii infectate sau inflamate.
Produsele autorizate pentru uz clinic, Doxil®- doxorubicină şi DaunoXome® - daunorubicină,
reprezintă exemple de formulări lipozomale de acest tip.

Imunolipozomii
Imunolipozomii conţin pe suprafaţa bistratului lipidic anticorpi specifici sau fragmente de
anticorpi, cu scopul de a mări legarea de locul-ţintă.
Deşi imunolipozomii au fost cercetaţi pentru diverse aplicaţii terapeutice, interesul a fost în
principal centrat pe eliberarea la ţintă a agenţilor antitumorali.
Totuși, accesul lor din circulaţia sangvină în alte locuri decât ficatul şi splina este dificil,
administrarea locală în cavităţile organismului prezentând un interes mai mare.
Aceşti lipozomi sunt potriviţi pentru inducerea imunităţii umorale şi celulare in vivo, putând fi
folosiţi în procedurile de imunizare ca vehicule ideale pentru vaccinuri.

Figura 7. Reprezentarea schematică a unui imunolipozom

Lipozomi cationici
Lipozomii cationici, denumiţi și catezomi, sunt cei mai noi reprezentanţi, fiind cercetaţi pentru
îmbunătăţirea cedării materialului genetic. Sunt constituiţi dintr-un compus amfifil cationic şi
lipide neutre.

10
Transferul genei este mediat de interacţia electrostatică a lipozomilor încărcaţi electric pozitiv
cu secvenţele oligonucleotidice ale ADN-ului încărcat negativ. Se formează complecşi capabili
să pătrundă în celulă, unde ADN-ul este cedat lent nucleului acesteia.
Din această categorie sunt disponibile comercial produsele LipofectAMINE, LipofectAce,
Lipofectine (GIBCO/BRL), Transfectam (Promega) şi DOTAP (Boeringer).

6. Formularea lipozomilor
În formularea lipozomilor se găsesc următoarele categorii de componente:
- componentele stratului dublu lipidic;
- componentele compartimentului apos;
- substanţa activă.
Componentele care intră în formularea lipozomilor joacă un rol important în stabilizarea şi
în modul lor de acţiune.

6.1. Componentele bistratului lipidic

Fosfolipide
Fosfolipidele reprezintă componenta principală, elementul „constructiv” al lipozomilor. Sunt
biomacromolecule naturale care joacă un rol important în fiziologia umană, fiind componente
structurale ale membranelor biologice.
Aceste molecule amfifile constau dintr-o parte polară, hidrofilă, şi una hidrofobă, având
dimensiune şi sarcină variabile, precum şi un lanţ dublu hidrocarbonat saturat sau nesaturat
format din 12-24 de atomi de carbon.

11
 Figura 8

În procesul de formare a lipozomilor, moleculele se autoorganizează prin orientarea părţilor

polare către faza apoasă, în timp ce lanţurile hidrocarbonate aderă unele de altele sub forma
unui bistrat. Aceasta se datorează probabil structurii lor constituită din lanţuri de acizi graşi
nesaturaţi, care imprimă moleculei o formă tubulară adecvată pentru aranjarea în folii plane,
deosebindu-se de lipidele monocatenare care au tendinţa de a se organiza sub forma de micele

12
 Figura 9. Modele geometrice de organizare a lipidelor la dispersarea în apă

În prezent, este disponibil un număr mare de lipide amfifilice naturale, de semisinteză sau
sinteză, care poate fi inclus în formularea lipozomilor, redate în tabelul următor:

13
 Tabel 3
Abreviere Denumire
DMPC Dimiristoil-fosfatidilcolină
DPPC Dipalmitoil-fosfatidilcolină
DSPC Distearil-fosfatidilcolină
DLPC Dilauril-fosfatidilcolină
DOPC Dioleoil-fosfatidilcolină
DGPC Diglicerilil-fosfatidilcolină
DMPE Dimiristoil-fosfatidiletanolamină
DPPE Dipalmitoil-fosfatidiletanolamină
DSPE Distearil-fosfatidiletanolamină
DPPG Dipalmitoil-fosfatidilglicerol
DSPG Distearil-fosfatidilglicerol
DPPA Acid dipalmitoil-fosfatidic
DPPS Dipalmitoil-fosfatidilserină
DSPS Distearil-fosfatidilserină

Dintre acestea, cele mai folosite sunt fosfatidilcolinele, cunoscute şi sub denumirea de lecitine,
obţinute din surse naturale sau prin sinteză.
Dintre fosfolipide naturale, uzual se folosesc lecitina de ou şi lecitina de soia, care sunt ieftine,
lipsite de sarcină şi inerte chimic.
În tabelul următor sunt redate unele caracteristici ale unor lipide folosite la prepararea
lipozomilor.

14
 Tabel 4. Caracteristicile unor fosfolipide utilizate în formularea lipozomilor
Lipide Caracteristici principale
Fosfatidilcolina din gălbenuş de ou (PC) - componentă majoritară utilizată frecvent
în formularea lipozomilor
Dipalmitilfosfatidilcolina (DPPC) - fosfolipidă sintetică saturată
Distearilfosfatidilcolina (DSPC) - fosfolipidă sintetică saturată, mai puţin
premeabilă pentru faza apoasă decât
fosfatidilcolina
Sfingomielina (SM) - creşte stabilitatea lipozomilor ,,in vitro”
Colesterol (CH) - reduce permeabilitatea veziculelor de
fosfatidilcolină
- proporţia maximă de încorporat este de 50
moli %
Stearilamina (SA) - conferă suprafeței lipozomului sarcină
electrică pozitivă
- poate fi toxică pentru pereţii celulari
Diacetilfosfat (DACP) - conferă suprafeței lipozomului sarcină
electrică negativă
- poate fi toxică pentru pereţii celulari
Acid fosfatidic (PA) - conferă bistratului sarcină electrică
negativă
Fosfatidilserina (PS) - conferă bistratului sarcină electrică
negativă
Cardiolipida (CL) - lipidă antigenică care se utilizează în
aplicaţii imunologice
Fosfatidildiletanolamina (PE) - nu formează vezicule închise
- se utilizează, când este necesar ca un
material capabil să se cupleze cu lipozomii
- derivaţii substituiţi se utilizează în studii
imunologice
Lizofosfatidilcolina (LPC) - creşte permeabilitatea lipozomală
- poate mări fuziunea lipozomilor cu
celulele

15
Alţi aditivi în bistraturile lipidice
Lipozomii alcătuiţi doar din fosfolipide nu sunt suficient de rigizi, în principal din cauza
temperaturilor de tranziţie de fază mai joase şi/sau nesaturării lanţurilor acil prezente în
structură, care determină imperfecţiuni în aranjarea sub forma de bistraturi lipidice.
De aceea, din asemenea lipozomi are loc aproape întotdeauna scurgerea (pierderea) substanţei
medicamentoase încapsulate în timpul conservării.
Pentru a preveni acest neajuns, în compoziţia lipozomilor sunt incluşi unul sau mai mulţi aditivi
(de exemplu colesterol sau α-tocoferol) care îmbunătăţesc rigiditatea şi hidrofobicitatea
membranei, reducându-i permeabilitatea. Colesterolul, cel mai utilizat sterol, poate fi uşor
inserat în straturile duble lipidice, ca urmare a interacţiilor cu fosfolipidele din membranele
lipidice, cu modificarea conformaţiei lanţului acil-lipidic din membrana lipozomală.
Colesterolul inserat în membrana lipozomală, datorită nucleului steroid rigid, realizează o
împachetare strânsă a stratului dublu lipidic şi o diminuare/evitare a scurgerii substanţei active
înglobate în bistrat sau în compartimentul apos.
α-tocoferolul acţionează atât pentru consolidarea membranei, cât şi ca antioxidant, protejând
lipidele de procesul oxidativ.
S-au obţinut şi compuşi conjugaţi ai lipidelor cu polietilenglicoli, care se utilizează frecvent în
formulările lipozomale.
De asemenea, se folosesc şi fosfolipide funcţionalizate (obţinute prin conjugare, cu formarea de
legături amidice, disulfidice sau tioeter) utilizate pentru ataşarea covalentă sau necovalentă a
proteinelor, peptidelor sau a altor substanţe active la suprafaţa lipozomilor.

6.2. Componentele compartimentului apos

Aceasta fază poate fi reprezentată de apă distilată sau purificată sau de soluţia apoasă a unei
substanţe active.
În faza hidrofilă se pot dizolva sisteme sau substanţe tampon, în cazul lipozomilor care se obţin
printr-o metodă bazată pe existenţa unui gradient de pH ori a formulărilor care necesită
ajustarea pH-ului pentru asigurarea stabilităţii substanţei medicamentoase şi a lipozomilor.

16
 6.3. Alte componente
Pentru formarea şi stabilizarea lipozomilor este deseori necesară adăugarea şi a altor
componente. Astfel, atunci când se prepară lipozomi cu sarcină superficială, se adaugă, de
exemplu, stearilamină şi dicetilfosfat.
Dacă la preparare se folosesc lipide nesaturate, pot fi încorporaţi antioxidanţi precum
butilhidroxitoluen, α-tocoferol şi α-hidroxiacizi. Alegerea acestora se face cu atenţie pentru a
nu interfera cu lipozomii şi a nu pătrunde în interiorul lor.
Agenţii de chelatare (EDTA) sunt incluşi pentru a reduce oxidarea catalitică a lipidelor ce poate
fi indusă de contaminarea cu ioni metalici.
Pentru a menţine izotonicitatea este esenţială adăugarea clorurii de sodiu sau a unor săruri
similare.
Unele metode de preparare (liofilizarea sau criodesicarea) necesită aditivi speciali, precum
agenţii crioprotectori, destinaţi să asigure stabilitatea lipidelor şi a substanţelor
medicamentoase instabile în apă în timpul preparării (rehidratării).
Agenţii antifungici şi antimicrobieni pot fi adăugaţi cu scopul de a asigura stabilitatea
microbiologică a preparatelor lipozomale.
Parfumuri și coloranţi se pot include în lipozomi cosmetici.
Aşadar, lipozomii sunt sisteme farmaceutice care prezintă o mare flexibilitate în design prin
modificarea structurii şi a proprietăţilor fizico-chimice.
Prin selectarea atentă a componentelor incluse în formulare se pot modela unele proprietăţi ale
lipozomilor (sarcina superficială, randamentul de încărcare cu substanță activă etc.) ca şi
comportarea in vivo, astfel încât acesta să satisfacă o acţiune terapeutică specifică.

6.4 Substanţe active

Lipozomii pot conţine şi vehicula substanţe active diverse, cu caracter hidrofil, lipofil sau
amfifil.
În tabelul următor sunt trecute în revistă exemple de substanţe active investigate pentru
includerea în lipozomi.

17
Tabel 5. Substanţe medicamentoase investigate pentru a fi incorporate în lipozomi
Enzime hexozaminidaza A, amiloglucozidaza, peroxidaza, dextranaza,
hexochinaza, β-galactozidaza, elastaza, ATP-sintetaza,
superoxid dismutaza, catalaze
Substanţe actinomicina D, bleomicina, cisplatina, daunorubicina,
antitumorale doxorubicina, amfotericina B, fluoxuridina, 5-fluorouracil,
mercaptopurina, metotrexat, vinblastina, vincristina
Vectori de interferon, interleukine
imunomodulare
Insulinoterapice insulină
Substanţe derivaţi de antimoniu, grizeofulvină, amfotericină B, 5-
antiparazitare fluorouracil
Agenţi chelatanţi EDTA
Antiinflamatoare hidrocortizon, prednison, triamcinolon, dexametazonă
Polinucleotide interferon
Adjuvanţi de antigeni, vaccinuri, anatoxină difterică, virus gripal, agentul HB
imunizare al hepatitei virale, antigeni din Plasmodium falciparum -
antipaludic, antigeni din celule tumorale (limfocitomi)
Substanţe diverse: - antiinfecţioase
- interferon
- hormoni steroidici
- angiostensina II
- heparină
- substanţe pentru tratamentul infarctului miocardic
- factor VIII
- hemoglobină
- substanţe pentru tratamentul insuficienţei respiratorii
- substanţe de contrast: acid diatrizoic (renografina),
hidroxitalamat de sodiu
- produse radiofarmaceutice pentru diagnostic: 99Tc (în
limfoscintigrafie şi studiul distribuţiei lipidelor în organism)
- produse ca: citocrom b5; hidroxicobalamina, clorura de litiu,
procaina

18
Vitamine A, E, F, D, K ( mai ales în produsele cosmetice)

6.4. Obiectivele principale ale formulării lipozomilor

În ceea ce priveşte obiectivele principale ale formulării lipozomilor, acestea constau în:
- formarea şi stabilizarea structurilor veziculare bistratificate;
- încorporarea şi/sau încapsularea substanţelor active în lipozomi;
- asigurarea stabilităţii fizice, chimice, microbiologice şi biologice pe perioada de
valabilitate a formulării lipozomale;
- realizarea unor caracteristici specifice formei farmaceutice, dependent de calea de
administrare;
- asigurarea inocuității, toleranţei şi eficacității terapeutice.

6.5.1. Formarea şi stabilizarea lipozomilor

Formarea şi stabilizarea lipozomilor au la bază proprietăţile unor lipide şi a altor compuşi
amfifili care prin dispersare în apă pot produce, aşa cum s-a menţionat deja, structuri coloidale
diverse (vezicule, micele, nano-emulsii) în funcţie de preponderenţa părţii hidrofile sau lipofile
a moleculei.
Atunci când predomină partea hidrofilă, există tendinţa de formare a micelelor, iar dacă
predomină partea lipofilă (hidrofobă), se manifestă capacitatea de a forma în mod spontan
structuri bistratificate (lipozomi) atunci când se adaugă cantităţi mici de apă.

Figura 10. Etapele formării lipozomilor

În formarea şi stabilizarea lipozomilor intervin o serie de factori precum:

- proprietăţile structurale ale substanţelor lipofile amfifilice;
- proprietăţile superficiale şi electrice ale componentelor;
- proprietăţile dimensionale şi optice;

19
 - proprietăţile reologice.
La acestea se adaugă şi:
- raportul molar fosfolipide/apă, temperatura, prezenţa ionilor de Ca2+’, metoda de
preparare a lipozomilor.
Dintre factorii de mai sus, relevanţi sunt mărimea şi distribuţia după mărime a lipozomilor şi
sarcina superficială a acestora.

Dimensiunea şi distribuţia după mărime a veziculelor lipozomale

Dimensiunile lipozomilor depind de metoda de preparare şi de aparatura utilizată.
Sunt proprietăţi importante care influenţează:
- proprietăţile fizice ale lipozomilor;
- capacitatea de încapsulare a substanţei active;
- comportarea biologică.
Lipozomii trebuie să fie mai mici decât porii vasculari pentru a extravasa şi a ajunge în
tumorile solide. Totodată, lipozomii cu dimensiuni mai mici (0,001-10µm) asigură o stabilitate
mai mare, iar veziculele mai mici de 100 nm necesită strategii suplimentare pentru a preveni
opsonizarea şi pentru a prelungi semiviaţa biologică (sau durata de circulaţie în fluxul sangvin).

Sarcina superficială a lipozomilor

Proprietăţile electrice ale suprafeţei membranare a lipozomilor pot influenţa stabilitatea fizică a
dispersiilor lipozomale pe durata stocării ca şi comportamentul lipozomilor în mediul biologic
şi interacţia lor cu celulele.
Agregarea lipozomilor, adică modificarea dimensiunilor originare, in vitro şi in vivo reprezintă
o problemă majoră de stabilitate. De aceea, este preferabil ca sarcina superficială a lipozomilor
să fie mare pentru a împiedica fenomenul de reunire a lipozomilor.
Introducerea unor molecule naturale (glicolipide, lectine, anticorpi) pe suprafaţa lipozomilor le
conferă stabilitate faţă de autoagregare şi interacţii nespecifice. Un efect similar se obţine şi
prin grefarea pe suprafaţa lipozomilor a unor polimeri hidrofili (PEG-uri), care protejează
lipozomii cu o barieră sterică ce inhibă adsorbţia componentelor sangvine.
În tabelul de mai jos sunt redate metodele de modelare a proprietăţilor fizico-chimice ale
lipozomilor şi consecinţele modificărilor rezultate asupra stabilităţii şi comportamentului
biologic al lipozomilor.

20
Tabel 6. Metode şi rezultate ale modificării proprietăţilor fizico-chimice ale lipidelor
Proprietăţi fizico-chimice Metoda aplicată Rezultatul modificării

Distribuţia mărimii sonicare, extrudere, - controlul timpului de

particulelor microfluidizare circulaţie
- creşterea extravazării
Permeabilitatea membranei modificarea compoziţiei - creşterea stabilităţii
lipidice (colesterol) lipozomilor
- sensibilitate indusă de pH
sau temperatură
Tendinţa de agregare sau modificarea compoziţiei -formarea structurii care
fuziune lipidelor, adăugarea de poate transporta antigene,
cationic ADN, vaccinuri
Hidrofobicitatea suprafeţei stabilizarea sterică prin -creşterea timpului de
grefarea moleculelor circulaţie
hidrofile pe suprafaţa -modificarea
lipozomilor (dextrani farmacocineticii şi
lineari, derivaţi lipidici de distribuirii tisulare a
polimeri hidrofili) lipozomilor şi substanţelor
încapsulate
Randament de încărcare a încărcare activă sau de la - încapsularea lipozomilor
substanţei active distanţă stabili cu substanţe
medicamentoase (în
rapoarte mari între
substanţă medicamentoasă:
component lipidic)
Elasticitate, rigiditate introducerea de detergenţi - creşterea penetraţiei
sau activatori marginali şi cutanate şi retenţia în piele,
lipide cutanate (ceramide) (favorabilă absorbţiei
în preparate lipozomice transdermice a substanţelor
medicamentoase
lipozomale)
Proprietăţi superficiale, adiţia unor liganzi specifici - potenţial crescut pentru

21
stabilitatea lipozomilor şi pe suprafaţa lipozomilor, ţintire eficace
alte proprietăţi asociată cu stabilizarea
sterică

6.5.2. Încorporarea sau încapsularea substanţelor active în lipozomi

Substanţele active pot fi incluse în lipozomi pe trei căi:
- prin încorporare în structura lipozomilor;
- prin asociere cu lipozomii preformați;
- prin formarea unui sistem compatibil cu aceştia.
Toate aceste forme se pot obţine prin procedee diferite şi anume:
- încapsularea substanţei hidrofile în compartimentul apos al lipozomilor;
- interacţiunea electrostatică cu lipidele încărcate electric din compoziţia stratului dublu
electric;
- interacţia hidrofobă cu lipidele constituente ale bistratului;
- legătura chimică cu lipidele bistratului;
- combinarea acestor mecanisme.

Încapsularea substanţelor active hidrofile

Este o fază critică a preparării, care se evaluează prin 2 parametri:

- eficacitatea (randamentul) de încapsulare, respectiv procentul de substanţă activă

încapsulată în compartimentul apos, parametru ce depinde de cantităţile relative de
lipide şi apă din formularea lipozomilor;
- volumul compartimentului apos, care depinde de dimensiunea şi numărul de bistraturi
din vezicula lipozomală.
Randamentul de încorporare a substanței active în lipozomi, esențial pentru eficacitatea clinică
a formulărilor lipozomale, depinde de o serie de factori:
- concentraţia de substanţă hidrosolubilă.
Dacă încapsularea substanţei este pasivă, adică nu interferează cu nici un alt proces, atunci
concentraţia în compartimentul apos intern este identică cu cea din exterior. Când concentraţia
de substanţă iniţială este mare, cantitatea de substanţă activă încapsulată va fi crescută. Se pot
aplica şi tehnici de încapsulare prin transportul activ al substanţei active în lipozomi, de
exemplu prin crearea unui gradient de pH.
– tipul şi mărimea veziculelor.
22
Randamentul de încapsulare a substanţei hidrofile este mai mare în cazul lipozomilor mari
multilamelari, deci conţinând mai multe compartimente apoase.
– sarcina electrică a lipidelor.
Volumul compartimentului care separă bistraturile lipozomilor multilamelari este, în general,
mai mic de 0,01 μm.
Adăugarea de lipide încărcate cu sarcini electrice antrenează respingerea electrostatică între
straturile duble electrice adiacente, rezultând mărirea compartimentului apos chiar şi până la
50%.
– tăria ionică a mediului apos.
Dacă veziculele lipozomale nu sunt încărcate cu sarcini electrice (de exemplu cele formulate pe
bază de fosfatidilcolină), compartimentul apos nu este influenţat de tăria ionică a mediului.
În cazul în care bistratul este încărcat electric (conţine fosfatidilglicerol) compartimentul apos
este redus prin creşterea tăriei ionice (respectiv prin neutralizarea sarcinilor electrice de ionii
prezenţi în mediu).
– natura fosfolipidelor.
Aceast parametru influenţează rigiditatea şi deci, permeabilitatea bistraturilor lipozomilor.
– concentraţia de cholesterol.
Colesterolul măreşte rigiditatea şi permeabilitatea stratului dublu lipidic.
Conţinutul de colesterol din bistrat influenţează nivelul de încapsulare a substanţei active până
la o anumită valoare, peste care colesterolul însuşi nu mai poate fi inclus în bistrat şi tinde să
cristalizeze.
– condiţiile de fabricare/preparare a lipozomilor.
Influenţează tipul, mărimea şi distribuţia după mărime a lipozomilor.

Încorporarea substanţelor lipofile

Și încorporarea substanţelor active lipofile în bistratul lipidic este influenţată de o serie de
factori:
- natura substanţei lipofile.
Cu cât lipofilia unei substanţe este mai mare, cu atât procentul de încorporare este mai mare.
- concentraţia substanţei lipofile.
Încorporarea creşte cu creşterea concentraţiei substanţei active lipofile până la o limită şi la un
anumit raport substanţă lipofilă/lipidele din bistratul lipozomal.
- natura fosfolipidelor, concentraţia de colesterol şi condiţiile de fabricare.

23
În general, încapsularea unei substanţe lipofile este favorizată dacă bistraturile lipidice prezintă
o oarecare fluiditate; adăugarea de colesterol scade procentul de substanţă lipofilică
încorporată.
- Temperature.
Este un parametru care influenţează în mod diferit încapsularea unei substanţe lipofile; pentru
unele substanţe active asocierea este maximă la temperatura de tranziţie de fază a componentei
lipidice.

Tehnici de încorporare a substanțelor active în lipozomi

Pentru încorporarea lipozomilor cu substanţe medicamentoase se folosesc strategii de încărcare
pasivă sau activă.

Încărcarea pasivă se efectuează în timpul formării lipozomilor sau în condiţiile în care

structura lipozomilor nu este consolidată în procesul de obţinere. Produsul rezultat poate

conţine proporţii mari de substanţă medicamentoasă neîncorporată, a cărei îndepărare din

suspensia lipozomală este laborioasă. De asemenea, după îndepărtarea completă a substanţei

active rămasă neîncărcată, datorită dezechilibrului osmotic creat (gradientului de concentraţie),

substanţa medicamentoasă încorporată se scurge din lipozomi în timpul păstrării.

Încorporarea prin strategii active sau de la distanţă se referă la tehnici de încărcare a substanţei

active după formarea veziculelor, fără afectarea integrităţii bistratului lipozomal. Acest

procedeu se bazează în principiu pe crearea unei diferenţe între mediul interior şi cel exterior al

lipozomilor, prin intermediul căreia se asigură un singur sens de pasaj (de la exterior la

interior) pentru moleculele de substanţă medicamentoasă. Datorită acestei diferenţe, poate fi

obţinută o încărcare de aproape 100%, evitându-se necesitatea îndepărtării substanţei

neîncapsulate.

Metodele de încărcare activă se bazează pe crearea unei gradient de pH, pe folosirea perechilor

de ioni sau a complexării cu liganzi. Încărcarea activă reprezintă un avantaj pentru substanţele

medicamntoase labile care se pot încărca chiar înainte de utilizarea preparatelor lipozomale.

24
Metoda deshidratării lipozomilor prin liofilizare (criodesicare)

Este o metodă simplă de obţinere a lipozomilor cu volume apoase de încapsulare mari, care se

desfăşoară în condiţii blânde.

În această metodă, o suspensie de vezicule unilamelare mici, împreună cu materialul de

încapsulat, este liofilizată prin mijloace convenţionale. Se formează o structură asemănătoare

unei spume afânate, având o arie a suprafeţei mare. Hidratarea eficientă a acestei spume se

poate realiza cu ajutorul unui volum mic de apă distilată ori soluţie tampon, rezultând vezicule

multilamelare cu o mare eficacitate de încapsulare.

Pe lângă avantajul unor condiţii blânde de preparare, lipozomii obţinuţi prin aceatsă metodă pot

fi păstraţi o perioadă de timp relativ mai lungă, rehidratarea făcându-se chiar înainte de

utilizarea suspensiei lipozomale.

În acest procedeu modern de preparare, intervin compoziţia lipidică, asocierea de agenţi

crioprotectori, condiţiile de congelare (viteza de congelare nu trebuie să fie prea rapidă sau

prea lentă).

Agenţii crioprotectori au rolul de a preveni fuziunea, agregarea şi pierderea componentelor

încapsulate prin formarea unor structuri amorfe şi/sau interacţia cu grupele fosfolipidice.

Crioprotectorii (dizaharide precum maltoza, zaharoza, lactoza sau dextran şi polividonă)

menţin integritatea fizică a lipozomilor în cursul liofilizării, ca şi în cursul rehidratării

lipozomilor chiar înainte de utilizare.

Aplicarea liofilizării ca modalitate de stabilizare a lipozomilor este convenabilă în cazul

încapsulării substanţelor medicamentoase liposolubile (amfotericina B, doxorubicina) care,

dizolvându-se în dublul strat lipidic, rămân la acest nivel şi după rehidratarea lipozomilor

înainte de administrare, fără ca localizarea lor să fie influenţată de rehidratare.

25
Reconstituirea lipozomilor liofilizaţi este mai dificilă în cazul substanţelor active hidrosolubile,

datorită partiţiei acestora între faza apoasă externă şi compartimentul apos intern al veziculelor

lipozomale.

Este un procedeu de încărcare in situ a substanței active care necesită anumite manipulări

tehnice, de aceea personalul farmaceutic şi medical trebuie să fie bine informat şi pregătit

pentru a evita încărcarea necorespunzătoare a lipozomilor.

6.5.3. Asigurarea stabilităţii fizice, chimice şi microbiologice a lipozomilor

Asigurarea stabilităţii fizico-chimice şi microbiologice a lipozomilor, ca în cazul tuturor
formelor farmaceutice, reprezintă un obiectiv esenţial al formulării, cu consecinţe directe în
asigurarea calităţii acestora.
Structura veziculară şi compoziţia complexă conferă lipozomilor un potenţial mare de
instabilitate.
În cazul lor, stabilitatea implică:
- menţinerea structurii şi dimensiunii lipozomilor;
- reţinerea substanţei active încorporate în bistratul lipidic sau în faza apoasă;
- menţinerea stabilităţii fizico-chimice;
- menţinerea stabilităţii în mediile biologice întâlnite;
- împiedicarea contaminării microbiene.
Principalele tipuri de instabilitate întâlnite în cazul lipozomilor sunt rezumate în tabelul
următor:
Tabel 7. Tipuri de instabilitate a lipozomilor
Tipuri de Efecte produse
instabilitate
Fizică - pierderea substanţei medicamentoase
- modificarea structurii şi dimensiunii veziculelor
- modificarea permeabilității membranei
- agregarea-fuziunea lipozomilor
- influenţarea compoziţiei lipidice
- influenţarea tehnologiei de fabricare
Chimică - oxidarea lipidelor nesaturate

26
 - hidroliza componentelor lipidice
- degradarea substanţei medicamentoase încapsulate
Microbiologică - contaminarea microbiană
- influenţarea tehnicilor de sterilizare
- interacţiunea cu conservanţii

Stabilitatea fizică
Factorii care influenţează stabilitatea fizică a lipozomilor și consecințele asupra acestora sunt
rezumate în tabelul următor.
Tabel 8
Factori Efecte produse
Lumina - pot desface sau pot sparge veziculele
Acizi (dacă membrana a fost în prealabil
Baze deteriorată prin depozitare sau de substanţe
Ioni metalici străine)
Electroliţi concentraţi - deteriorează veziculele lipozomale

Unele molecule organice (încorporate în - modificare permeabilității

membrana lipozomală)

Stabilitatea chimică
Asigurarea stabilității chimice a lipozomilor vizează evitarea degradării chimice atât a
lipidelor, cât și a substanţei active.

Degradarea chimică a componentelor lipidice

Compoziţia în acizi graşi nesaturaţi a fosfolipidelor din formulare predispune lipozomii la
degradare prin autooxidare sau hidroliză.
Lanţurile acil-nesaturate din structura lipidelor sunt vulnerabile la degradare oxidativă
(peroxidare lipidică). Reacţiile de oxidare se produc rapid şi sunt accelerate de metale, lumină,
un pH crescut.
Degradarea poate fi produsă și prin hidroliza legăturilor esterice covalente care leagă acizii
graşi de glicerol din molecula fosfolipidelor. Așadar, preparatele lipozomale conţinând

27
fosfolipide sunt sensibile la degradarea hidrolitică atât în domeniul acid (pH <5), cât şi în cel
alcalin (pH >8).
De asemenea, procedeele de preparare (sonicarea) sau condiţiile de depozitare (expunerea la
diferite valori de pH) pot afecta viteza de descompunere a lipidelor lipozomale.
Compuşii de oxidare şi hidroliză ai componentelor lipidice din lipozomi produc modificări
importante ale permeabilităţii stratului dublu lipidic.

Degradarea chimică a substanţei active

Procesul de degradare chimică a substanţei active creşte pe măsura creşterii concentraţiei
componentelor lipofile, deoarece stabilizarea lor se efectuează prin cuplare la structurile
membranare (bistratul lipidic).

Stabilitatea microbiologică
Datorită compoziţiei complexe, dispersiile lipozomale reprezintă medii prielnice pentru
dezvoltarea microorganismelor.
În cazul lipozomilor administraţi extern (cutanat/pe piele şi pe mucoase), stabilitatea
microbiologică este asigurată prin adăugarea în formulare a conservanţilor antimicrobieni
(alcool benzilic, acid sorbic, acid benzoic, sorbat de potasiu, nipaesteri). În selectarea agenţilor
conservanţi se va ţine seama de interacţiile acestora cu bistratul lipozomal.
În cazul lipozomilor destinaţi administrării parenterale sau oculare este obligatorie asigurarea
sterilităţii, un demers dificil de realizat, ţinând seama de procedeele uzuale de sterilizare a
preparatelor farmaceutice. Sterilizarea se efectuează cu radiaţii gamma, deoarece sterilizarea
prin filtrare are inconvenientul că nu poate fi aplicată decât în cazul microveziculelor de mici
dimensiuni, iar alte procedee de sterilizare, îndeosebi cele termice influenţează negativ
stabilitatea fizico-chimică a lipozomilor.
Pentru asigurarea stabilităţii lipoziomilor se recurge la diverse procedee de stabilizare:
- selectarea adecvată a componentelor stratului dublu lipidic, inclusive folosirea de
lipide saturate la formulare/preparare;
- adăugarea de colesterol în stratul dublu lipidic (până la 25%) în momentul
preparării lipozomilor (care rigidizează membrana lipozomală);
- încărcarea membranei lipozomale cu sarcini electrice (poate evita agregarea
lipozomilor prin respingere electrostatică);
- adaosul de antioxidanţi în formulare;

28
 - adăugarea de conservanți antimicrobieni;
- prepararea prin liofilizare;
- încărcarea lipozomilor chiar înainte de administrare, prin tehnici de încărcare activă;
- evitarea încălzirii şi lucrând la pH = 6-7 în cursul fabricației (pentru diminuarea
proceselor de hidroliză);
- - depozitare adecvată (de exemplu, la +40C, în recipiente sigilate, sub gaz inert).
Lipozomii trebuie să fie stabili în suspensie sau în stare deshidratată timp de 1,5-2 ani, la

temperatura ambiantă.

6.5.4. Realizarea caracterelor specifice, formelor farmaceutice, în funcţie de calea de

administrare
Formularea lipozomilor urmăreşte obţinerea unor preparate cu caracteristici organoleptice,
fizico-chimice sau farmacotehnice bine definite și corelate cu calea de administrare:
- caracteristici organoleptice: aspect, miros, culoare;
- pentru formulările lipozomale parenterale: sterilitate şi apirogenitate;
- pentru formulările dermatologice sau cosmetice: aspect elegant, consistenţă.

7. Prepararea lipozomilor
Aşa cum s-a menţionat anterior, formarea lipozomilor are loc spontan atunci când fosfolipidele
se dispersează în apă. Totuşi, prepararea lipozomilor încărcaţi cu substanţe active cu nivele
crescute de încapsulare şi o anumită mărime şi structură (lamelaritate) este un proces dificil de
realizat.
În literatură sunt descrise numeroase metode de preparare a lipozomilor, a căror alegere
necesită o mare atenţie deoarece metoda de preparare influenţează proprietăţile lipozomilor
(tipul, mărimea şi distribuţia mărimiii ca şi capacitatea de încărcare şi de reţinere a substanţei
medicamentoase).
Tehnicile propuse sunt conceptual distincte, nici una dintre ele nu oferă avantaje absolute şi nu
poate fi utilizată ca o procedură universală. Unele dintre metode se pot aplica doar la scară de
laborator, altele se pot transpune la scară industrială.

29
Etapele preparării lipozomilor includ:
- etapa de hidratare a componentei lipidice;
- încorporarea substanţei active;
- etapa de uniformizare a dimensiunii lipozomilor;
- etapa de îndepărtare a substanţei active neîncapsulate.

1. În etapa de hidratare a filmului lipidic se pot aplica:

Metode mecanice
- agitaremanuală sau mecanică (agitatoare tip Vortex) a dispersiei de fosfolipide;
- microfluidizare;
- omogenizare prin forfecare înaltă.

Metode bazate pe înlocuirea solvenţilor organici cu un mediu apos

- îndepărtarea solvenţilor organici înainte de hidratare;
- evaporarea în faza inversă;
- injecţia cu etanol sau eter în fază hidrofilă.

Metode bazate pe îndepărtarea agentului tensioactiv

- gel-cromatografie prin excludere;
- dializă în timp;
- diluţie rapidă.

Metode bazate pe modificarea dimensiunilor lipozomilor obţinuţi anterior şi fuziune

- fuziunea spontană a lipozomilor unilamelari mici în faza de gel;
- îngheţare-dezgheţare;
- liofilizare (criodesicare).

Metode bazate pe ajustarea pH-ului

2. Încărcarea substanţei active în lipozomi

Lipozomii care conţin substanţe hidrosolubile se prepară direct cu soluția apoasă sau soluția -
tampon apoasă a acesteia.

30
Substanţele lipofile se pot încorpora fie adăugându-se în solventul organic în care se dizolvă
compusul lipofil, fie prin complexare cu compusul lipidic din structura bistratului lipozomal.
Asocierea proteinelor în lipozomi are loc prin încapsularea în fază hidrofilă (de exemplu
interferon) sau prin legare la suprafața lipozomului (de exemplu insulina) prin legături
hidrofobe sau de natură electrostatică.

Figura 11. Modalitatea de încorporare a substanţelor active în lipozomi

3. Etapa de uniformizare a dimensiunii lipozomilor

În aceasta faza se aplică:
- extruderea la presiune ridicată sau scăzută;
- ultrasonicarea.

4. Etapa de îndepărtare a materialului neîncapsulat

În această etapă se apelează la:
- dializă;
- ultracentrifugare;
- cromatografie de penetrare în gel;
- răşini schimbătoare de ioni.

În metoda de hidratare a filmului lipidic descrisă de Bangham, lipidele se dizolvă în solvenţi

organici (cloroform sau amestecuri cu metanol) şi solventul este apoi îndepărtat într-un
rotaevaporator la vid, formând un film subţire pe pereţii balonului cu fund rotund. Peste acesta
se adaugă faza apoasă necesară pentru rehidratatrea filmului, preîncălzită la o temperatură
superioară tranziţiei de fază a lipidelor folosite la preparare. Filmul subţire se detaşează de pe
pereţi prin agitare, obţinându-se vezicule multilamelare, diferite ca mărime.

31
Simultan, poate fi încorporată şi substanţa activă dependent de proprietăţile fizico-chimice, fie
prin introducerea în film împreună cu lipidele, fie în soluţia apoasă de rehidratare a filmului
lipidic, dacă compusul este hidrofil.
Pentru omogenizarea dispersiei, respectiv pentru reducerea dimensiunii la scară nanometrică a
lipozomilor multilamelari rezultați, dispersia se supune ultrasonicării obţinându-se vezicule
unilamelare mici.

Figura 12. Fazele preparării lipozomilor prin metoda hidratării filmului lipidic

32
Alegerea metodei de preparare este importantă, deoarece de aceasta depind:
- tipul de lipozomi formaţi;
- mărimea acestora şi distribuţia mărimii lor;
- randamentul încărcării cu substanţă activă.

8. Caracterele şi controlul calităţii lipozomilor

Controlul calităţii lipozomilor presupune determinarea unor parametri caracteristici fizico-
chimici, microbiologici şi biologici. Posibilitatea caracterizării lipozomilor şi a formulărilor cu
lipozomi a devenit mai evidentă o dată cu dezvoltarea unor metode analitice şi echipamente de
control performante.
În tabelul următor sunt redate sintetic metodele folosite pentru controlul calităţii formulărilor
lipozomale.

Tabel 9. Controlul calității lipozomilor(caracteristici și metode)

Parametri de control Procedeu analitic
Caracterizarea fizico-chimică
aspect
pH potenţiometrie
osmolaritatea osmometru
indice de refracţie refractometru
concentraţia în fosfolipide conţinut în fosfor lipidic/HPLC
compoziţia în fosfolipide CSS şi HPLC
concentraţia în colesterol determinarea colesterol- oxidazei şi HPLC
concentraţia în sm (randamentul metoda adecvată
încorporării)
Stabilitatea chimică
pH potentiometrie
hidroliza fosfolipidelor HPLC, CSS
autooxidarea colesterolului HPLC, CSS
degradarea antioxidantului HPLC, CSS
Stabilitatea fizică
mărimea şi distribuţia mărimii difracţia dinamică a luminii
lamelaritatea miroscopie electronică

33
potenţialul electric zeta zeta-sizer

Caracterizarea biologică
sterilitatea culturi aerobe sau anaerobe
pirogenitatea testul pe iepure ori testul LAL(Limulus)
toxicitatea animală monitorizarea letalităţii, histologiei şi patologiei
Evaluarea eficienţei terapeutice teste in vitro utilizând membrane artificiale
teste in vivo

Pentru lipozomii cu aplicaţie cutanată se efectuează teste suplimentare cum ar fi:

- determinarea capacităţii de umectare a pielii, determinarea efectului
emolient

9. Dificultăţi privind dezvoltarea lipozomilor

Realizarea lipozomilor întâmpină o serie de dificultăţi generate de calitatea materiilor prime,
caracteristicile lipozomilor, tehnologiile de fabricație, metodele de control, stabilitate etc.

Calitatea materiilor prime

Compoziţia variabila a fosfolipidelor provenind din surse naturale diverse poate afecta
reproductibilitatea, de la o serie la alta, a calităţii lor şi implicit a lipozomilor. Utilizarea
produselor de sinteză minimizează acest neajuns.

Proprietăţile fizico-chimice ale lipozomilor

Eficacitatea in vivo a lipozomilor este în mare măsură dependentă de proprietăţile structurale şi
de suprafaţă.
La dezvoltarea unei formulări lipozomale este necesar să se ia în considerație unele
caracteristici importante ale lipozomilor (mărimea şi distribuţia după mărime, potenţialul zeta şi
randamentul de încărcare a substanţei medicamentoase) care determina comportamentul
lipozomilor in vitro şi in vivo.
Se impune deci o caracterizare completă fizico-chimică a lipozomilor farmaceutici în stadiile
preliminare ale dezvoltării farmaceutice, fapt ce reclamă utilizarea unor metode analitice
complicate.

34
Randamentul încărcării cu substanţă medicamentoasă
În mod obișnuit, în lipozomi nu se înglobează toată cantitatea de substanţă medicamentoasă
introdusa în formulare. Uzual, procentele incluse sunt mai reduse, iar cantitatea rămasă
neîncărcată trebuie să fie îndepărtată (dacă este mai mare de 10%), acțiune laborioasă şi
cronofagă.
Dezvoltarea unor strategii de încărcare „activă” sau „de la distanţă” creşte eficacitatea
încapsulării.

Perioada de valabilitate
După cum s-a descris anterior, valabilitatea lipozomilor poate fi limitată de fenomenele de
instabilitate fizică și chimică.
Ambele tipuri de instabilităţi modifică disponibilitatea in vivo, iar procesul degradării chimice
poate influenţa şi siguranţa lipozomilor.

Transpunerea preparării la scară industrială a lipozomilor

Prepararea lipozomilor necesită existența unui echipament de fabricaţie adecvat. În plus,
preparatele lipozomale parenterale reclama aplicarea unor tehnici de fabricatie capabile să
asigure sterilitatea şi apirogenitatea preparatelor parenterale sau oftalmice.

10. Alte tipuri de sisteme veziculare

Pentru a evita unele limite ale lipozomilor (instabilitate chimică, costul şi puritatea
fosfolipidelor, degradarea oxidativă a fosfolipidelor) s-au dezvoltat şi alte tipuri de sisteme
veziculare, care să constituie alternative la sistemele lipozomale.
Denumirile acestor vezicule fac referire la natura componentelor ce formează învelişul
vesicular şi sunt limitate doar de imaginaţia producătorilor.
Niozomii sunt vezicule obţinute cu surfactanţi (agenţi tensioactivi) bicatenari de sinteză
neionogeni.
Sfingozomii sunt lipozomi care conţin sfingolipide (sfingomielina, gangliozide) sau lipide a
căror compoziţie este asemănătoare pielii (ceramide, colesterol, acizi graşi, sulfat de clesterol).
Imunozomii sunt sisteme veziculare la care sunt ataşaţi anticorpi specifici sau fragmente de
anticorpi.
Hemozomii sunt vezicule asemănătoare lipozomilor care conţin hemoglobine.
Catezomii sunt lipozomi cationici care conţin săruri ale acizilor graşi cu amine cuaternare.

35
Virozomii conţin vaccinuri.
Imunoenzimozomii sunt vezicule coloidale ce conţin enzime (utili în maladii autoimune).
Ufazomii sunt sisteme veziculare ce conţin acizi graşi nesaturaţi cu catenă lungă.
Etozomii sunt vezicule lipidice cu un conţinut ridicat (până la 45%) de etanol. Etanolul
fluidizează atât lipidele etozomale, cât şi din straturile lipidice ale celulelor stratului cornos.
Acţiunea de dezorganizare a stratului lipidic cornos permite penetraţia veziculelor în piele.
Sunt capabili să încapsuleze şi să elibereze în piele molecule lipofile, precum testosteron,
minoxidil, ca şi substanţe medicamentoase cationice, precum propranololul sau chiar plasmide
şi insulină.
Rovizomii sunt transportori veziculari multifuncţionali care au un conţinut mare de acizi graşi
esenţiali (de exemplu, acid linoleic) utilizaţi pentru transferul a numeroase ingrediente active
cosmetice.
Dragozomii sunt sisteme veziculare obţinute din lecitină hidrogenată şi colesterol, cu aplicaţii
în cosmetologie.
Transferozomii sunt un tip special de lipozomi în care sunt încorporaţi aşa numiţi activatori
marginali (molecule, precum colat de sodiu).
Sunt vezicule ultradeformabile cu o capacitate de deformare mai mare de până la 105 în
comparaţie cu lipozomii. Datorită elasticităţii şi capacităţii de deformare, ei se pot strecura prin
porii stratului cornos (care sunt cu 1/10 mai mici decât diametrul lor). Astfel, ei pot penetra prin
pielea intactă acţionând pe baza existenţei gradientului de hidratare cutanată (diferenţei de
hidratare din stratul cornos şi ţesuturile viabile ale epidermului mai hidratate în comparaţie cu
stratul cornos deshidratat).

11. Mecanisme de acţiune in vitro a lipozomilor

Natura fosfolipidică a lipozomilor le conferă o mare asemănare cu membranele biologice, în
care cele mai importante componente sunt fosfolipidele (considerate elemente ale vieţii).
În principal, pe această similitudine se bazează mecanismul de acţiune a lipozomilor, respectiv
interacţiile dintre aceştia şi celulele vii.
În absenţa oricarei specificităţi, interacţiile dintre lipozomi şi celulele vii, investigate in vitro,
pot fi descrise de următoarele procese:

36
Adsorbţia la suprafaţa celulelor - facilitată de încărcătura electrică a veziculelor lipozomale.
Adsorbția se poate produce prin forţe hidrofobe nespecifice sau electrostatice sau prin
interacţiuni specifice cu componentele suprafeţei celulare.

Transferul lipidic- mediat de proteinele de suprafaţă (există o analogie între lipide, lipozomi şi
membrane lipidice). Colesterolul trece foarte uşor între membranele lipozomală și celulară,
fără distrugerea lipozomului
Transferul lipidic poate determina modificarea permeabilităţii lipozomilor însoţită de eliberarea
unei părţi din faza apoasă a veziculelor. În anumite condiţii, substanţele active încapsulate
traversează apoi membrana celulară.

Endocitoza, un fenomen influenţat de sarcina electrică a particulelor, permite digestia

lipozomilor de lizozomi în interiorul celulei și facilitarea cedării ingredientului active.
Endocitoza reprezintă mecanismul predominant de pătrundere a lipozomilor în celule; în acest
caz există riscul degradării principiului activ în lizozomii intracelulari.

Fuziunea cu plasma membranei celulare este un proces care rezultă prin inserarea
constituenţilor membranei lipozomale în membrana celulară, însoţit de eliberarea simultană a
conţinutului lipozomal în citoplasma celulară.

Figura 13. Reprezentarea schematică a interacțiilor lipozomilor cu celulele

37
Adesea este greu de stabilit mecanismul de interacţiune dintre lipozomi și celule, existând
posibilitatea ca simultan să intervină mai multe mecanisme.
Afinitatea lipozomilor pentru diverse ţesuturi poate fi modificată prin utilizare în formulare a
diferite fosfolipide, cu configuraţii diverse ale lanţului de acid gras.
De asemenea, modificarea sarcinii (încărcăturii) veziculelor lipozomale poate influenţa în mare
măsură distribuţia lor în organism.
Veziculele încărcate negativ, de exemplu, intră în celule prin fuziune, în timp ce veziculele
neutre sunt încorporate prin endocitoză, substanţa medicamentoasă fiind expusă sistemul
hidrolitic liozomal al celulelor.
Veziculele pozitive sau neutre sunt îndepărtate mai lent decât acelea încărcate negativ.

12. Căi de administrare a lipozomilor

In vivo, obstacolele întâmpinate la transportul şi eliberarea la ţintă a substanţelor
medicamentoase încorporate în lipozomi sunt substanţiale şi dificil de depăşit.
În acest sens, se pot cita ca fiind bariere de depăşit:
- clearance-ul nespecific și rapid al lipozomilor prin intermediul celulelor SRE;
- dificultatea traversării endoteliului capilar şi a membranei bazale;
- capacitatea endocitară foarte mică a numeroase tipuri de celule, inclusiv a celulelor tumorale.
Aceste bariere limitează în mare măsură aplicarea cu succes a lipozomilor.
Efectul lipozomilor ca sisteme farmaceutice de eliberare a agenților terapeutici este intrinsec
legat de capacitatea de a controla cu exactitate concentraţia de substanţă activă eliberată care
atinge locul de acţiune într-o perioadă de timp dată.
Atingerea locului ţintă din organism presupune ca lipozomii să rămână intacţi ca transportori ai
substanţei active (să-şi menţină integritatea structurală) şi să conţină cantitatea iniţială de
substanţă activă încorporată ce urmează a fi eliberată la ţinta vizată.
Succesul unui tratament cu lipozomi nu depinde doar de caracteristicile de formulare, ci și de
calea de administrare.
Inițial, lipozomii au fost dezvoltați pentru administrare pe cale parenterală, ca vectori
medicamentoși în terapia cancerului. Ulterior, s-a studiat și posibilitatea administrării lor și pe
alte căi (orală, transmucozală sau cutanată).
Mediile biologice variate întâlnite după administrare (sânge, fluide digestive, lichidele:
interstiţial, peritoneal, sinovial) influențează evoluţia in vivo a acestora.

38
Calea intravenoasă
Lipozomii convenţionali administraţi intravenos sunt puşi în faţa unor bariere precum endoteliul
vascular şi bariera hemato-encefalică.
Ca atare, așa cum s-a mai subliniat, extravazarea lipozomilor, îndeosebi a celor multilamelari și
a celor unilamelari mari, apare doar în organe, precum ficat, splină şi măduva spinării (datorită
fenestrelor şi joncţiunilor lejere dintre celule endoteliale), şi în anumite stări patologice
(prezenţa tumorilor, inflamaţie, infecţie).
Lipozomii unilamleari mici pot avea o distribuție mai mare în țesuturi, dar și ei pot fi
sechestrați de ficat și splină.
În afară de asta, lipozomii preîncărcaţi cu sarcină electrică superficială și cu dimensiuni mai
mici de 100 nm prezintă un clearance sangvin lent în comparaţie cu alţi lipozomi cu
dimensiune mai mare şi/sau transportori încărcaţi pozitv sau negativ.
Schimbul lipidic dintre transportorii lipozomali şi lipoproteinele plasmatice contribuie la
ruperea membranei şi ulterior la pierderea substanţei active. De aceea, lipozomii convenţionali
se folosesc în principal în tratarea SRE sau pentru a masca efectele adverse ale substanţelor
medicamentoase antitumorale.
În cazul lipozomilor de lungă-circulaţie, profilul biodistribuţiei se schimbă semnificativ
deoarece suprafaţa veziculelor este acoperită cu polimeri, uzual cu PEG-uri. Studii
experimentale au evidențiat o circulaţie sangvină mai lungă, o preluare mai mică de ficat şi o
acumulare mai mare în tumori.
Acoperirea cu PEG a lipozomilor îi face potriviţi pentru administrarea intravenoasă. Moleculele
de PEG furnizează o repulsie electrostatică şi sterică între lipozomii și neutralizează sarcina
electrică, previnind opsonizarea lor.
De asemenea, opsonizarea lipozomului este redusă din cauza inabilităţii opsoninelor de a se
lega de suprafeţe hidrofile. Mai mult, grosimea stratului de PEG, care depinde de masa
moleculară a PEG şi de procentul încorporat în compoziţia lipozomilor, influenţează interacţia
lipozomilor cu macrofage.
De altfel, acest tip de lipozomi au fost concepuți pentru a fi administraţi pe cale parenterală și
de a mări timpul de remanenţă și circulaţia sistemică.
În design-ul unor lipozomi eficienţi pe cale parenterală trebuie luate în considerație parametrii
importanţi, precum mărimea, compoziţia, sarcina electrică a lipozomilor, densitatea substanţei

39
active în membrana lipozomală şi metoda de preparare, parametrii care influenţează soarta și
biodistribuţia lor după administrare.

Calea intramusculară
În acest caz, transferul de molecule are loc de la locul de administrare în sânge prin difuzie
pasivă, injecția respectivă realizând un depozit local de substanță activă și implicit o eliberare
prelungită a sa.

Calea subcutanată
Lipozomii administraţi subcutanat au scopul de a ţinti sistemul limfatic în scop imagistic,
precum și în distribuirea unor agenţi terapeutici sau în vaccinare.
Lipozomii injectaţi subcutanat care nu intră în fluxul sangvin, fie intră în capilarele limfatice,
fie staţionează la locul de injectare.
Veziculele neutre mai mici de 100 nm traversează prin interstiţiu şi apoi spre limfatice cu mult
mai uşor decât veziculele mari.
Transportorii medicamentoşi rămaşi la locul de injectare vor ceda moleculele active
încorporate.

Calea intraperitoneală
Administrarea intraperitoneală are avantajul de a asigura o expunere directă a tumorii, infecţiei
sau inflamaţiei la agentul terapeutic inclus în lipozomi.
Această metodă de eliberare a substanţei medicamentoase creşte efectul dozei în cavitatea
peritoneală.
Pentru substanţele antitumorale, acest mod de administrare este preferat celui intravenos
datorită acumulării mai mari a substanţei medicamentoase și a minimizării toxicităţii.

Calea orală
Prin administrarea pe cale orală a lipozomilor se urmăreşte evitarea degradării substanţei active
şi facilitarea absorbţiei substanţelor active conţinute.
Eficacitatea lipozomilor administraţi oral impune menţinerea integrităţii structurale în cursul
trecerii prin tractul gastrointestinal și necesitatea absorbţiei intestinale cu un randament
suficient.

40
Pentru menţinerea structurii, lipozomii trebuie să reziste la valorile de pH variate din tractul
digestiv și la acțiunea sărurilor biliare și a lipazei pancreatice (acțiune fosfolipazică).
Administrarea orală a lipozomilor ce conţin fosfolipide saturate are efecte benefice asupra
mucoasei gastrice, inhibând aciditatea sau acţiunea dăunătoare a unor substanţe asupra
mucoasei gastrice.

Calea dermică (cutanată)

Administrarea dermică a veziculelor bazate pe fosfolipide apare pentru prima dată în literatură
la începutul anilor ‘80.
După aplicarea pe piele, lipozomii joacă un dublu rol și anume acela de a reţine/proteja
compusul activ de-a lungul stratului cornos şi de a acţiona ca un promotor pentru penetraţie.
Viteza de transport a substanţei medicamentoase conţinute în formulările lipozomale prin piele
poate fi influenţată de compoziţia, mărimea şi sarcina de suprafaţă a lipozomilor.
În cazul lipozomilor destinați aplicării cutanate este necesar un design atent pentru a defini
compoziţia optimă, dependent de obiectivul specific, respectiv:
- eliberarea dermică, când se doreşte retenţia crescută a substanţei medicamentoase în
piele sau
- eliberarea transdermică, când se impune penetrarea mai profundă a transportorului
lipozomal în piele.
Lipozomii cu sarcină pozitivă pot interacţiona cu pielea încărcată negativ.
Deoarece mărimea porilor cutanați este de aproximativ 0,3 nm, mărimea lipozomilor pentru
eliberare transdermică este un parametru crucial pentru performanţa globală a formulării.
În general, se consideră că principalele căi de penetraţie transdermică a compuşilor activi sunt
căile intercelulară sau pe la nivelul anexelor cutanate (calea transfoliculară).
Tratamentul local al bolilor de piele prin intermediul lipozomilor vizează tratamentul acneii, a
arsurilor solare și a plăgilor sau pentru combaterea îmbătrânirii.
Lipozomii pentru uz dermatologic sunt potriviţi pentru încărcarea cu antiinflamatoare,
antimicotice, antibiotice, retinoide.
Recent, pentru eliberarea transdermică a substanţelor medicamentoase, atenţia a fost centrată pe
dezvoltarea unor vezicule transformabile sau elastice, precum transferozomii şi etozomii,
menţionaţi anterior.

41
În pofida unor rezultate promițătoare raportate în unele cercetări, mecanismul eliberării
transdermice rămâne încă un subiect controversat, în special în legătură cu profunzimea
penetraţiei în piele a lipozomilor intacţi.

Calea oculară (oftalmică)

Corneea reprezintă o barieră eficace faţă de absorbţia substanţelor medicamentoase
hidro/lipofile la nivelul segmentului posterior al ochiului.
Lipozomii au caracteristici promiţătoare pentru eliberarea oculară a substanțelor
medicamentoase deoarece pot fi administraţi sub formă de picături sau geluri oftalmice, care
vor localiza şi menţine activitatea farmacologică a acestora la locul de acţiune.
Niozomii prezintă o biodisponibilitate oculară crescută pentru substanţe medicamentoase
hidrofile, deoarece agenții tensioactivi din formulare acţionează ca promotori de absorbţie şi
îndepărtrează stratul mucos de pe suprafaţa oculară.
O versiune modificată a niozomilor, denumiţi discozomi, variază în mărime şi formă.
Dimensiunea mai mare a acestora (12-60 μm) previne drenajul în sistemul de drenaj
nasolacrimal. Mai mult, forma lor asemănătoare unor discuri furnizează o fixare mai bună la
nivel ocular.
Studii pe niozomi şi discozomi cu timolol maleat au demonstrat o biodisponibilitate mai mare a
timololului.

Calea vaginală
Administraţi vaginal, lipozomii au avantajul că pot controla şi susţine eliberarea substanţei
medicamentoase la locul de acţiune. Substanţele investigate sunt contraceptive, antimicrobiene,
antibiotice, antifungice, antivirale. Au fost dezvoltate formulări lipozomale în geluri de
carbopol care să mărească timpul de retenţie în vagin.
Alte căi investigate pentru administrarea lipozomilor sunt calea nazală (pentru eliberarea
vaccinurilor) şi cea pulmonară (pentru eliberarea peptidelor şi proteinelor).

13. Produse farmaceutice lipozomale

Faţă de numărul mare de cercetări raportate de literatura de specialitate, se constată că numărul
produselor lipozomale care au obținut autorizația de punere pe piață este restrâns, fapt
explicabil având în vedere considerațiile de mai sus.

42
Totuşi, agenţii terapeutici investigaţi sunt mult mai numeroşi, ca şi numărul produselor aflate în
diverse stadii ale studiilor clinice.
Câteva exemple dintre cele mai folosite preparate medicamentoase care conțin lipozomi sunt
redate în continuare.

Tabel 10. Preparate parenterale

Substanţă
Produs Tipul particulelor Indicaţii Producător
medicamentoasă
Lipozomi (de
Infecţii fungice NeXstar
AmBisome Amfotericina B circulaţie
grave Pharmaceuticals
îndelungată)
Complex lipidic Infecţii fungice The Liposome
Abelcet Amfotericina B grave Company
Complex lipidic Infecţii fungice Sequus
Amphocil Amfotericina B grave Pharmaceuticals
Llipozomi de
Sequus
circulaţie lungă Sarcom Kaposi
Doxil Doxorubicina Pharmaceuticals
(PEGY-laţi)
Lipozomi de
NeXstar
circulaţie Sarcom Kaposi
DaunoXome Daunorubicina Pharmaceuticals
lungă(PEGY-laţi)

Tabel 11. Preparate cutanate

Substanţă
Produs Tipul particulelor Indicaţii Producător
medicamentoasă
Pevaryl® - Eczeme/micoze
Econazol bază Lipozomi (gel) Cilag Corp.
Lipogel cutanate
Ratiopharm
Heparin Pur® Heparină Lipozomi (gel) Anticoagulant
Corp.
Heparin Pur Ratiopharm
®
Heparină Lipozomi (gel) Anticoagulant
Forte Corp.
HepaPlus 30 Ratiopharm
Heparină Emulgel Anticoagulant
Emgel® Corp.Corp.

43
Alte preparate lipozomale aflate în uz clinic conţin:
Amfotericină B, vaccinuri pentru hepatita A, hepatita B, difterie, tetanos vaccin oral E. coli sau
Shigella flexneri, amikacină vincristină nistatin, kanamicină şi tretionină.

14. Lipozomii - vectori cosmetici

Cercetările privind utilizarea lipozomilor în domeniul cosmetic sunt mai recente decât cele

iniţiate pentru aplicaţiile farmaceutice.

Primul produs lipozomal cosmetic, Capture, a fost obținut de DIOR în 1987.

Totuşi, în prezent pe piaţa produselor cosmetice lipozomii sunt larg comercializaţi, înregistrând

adevărate „succese comerciale”, spre deosebire de lipozomii medicamentoşi care au o aplicare

clinică mult mai restrânsă.

Se pot desprinde două motive esenţiale care justifică puterea de atracţie a acestor preparate în

cosmetologie:

- pielea îndeplineşte funcţii fiziologice foarte importante pentru organism şi, depunând

de-a lungul timpului o muncă extraordinară, merită o atenţie specială, mai ales atunci când

vreuna dintre aceste funcţii este perturbată;

- similaritatea unor componente ale epidermului cu cele ale lipozomilor, fac din aceştia

principalii transportori (vectori) ai compuşilor dermatologici, respectiv ai ingredientelor

cosmetice.

Preparatele lipozomale au deschis calea unor noi formulări şi chiar a unor categorii de produse

care oferă consumatorului şansa unei îngrijiri eficace şi intense.

Lipozomii utilizaţi în cosmetică prezintă o serie de avantaje:

- au o bună compatibilitate cu lipidele cutanate;
- formează o barieră naturală la suprafaţa pielii, favorizând hidratarea acesteia;
- asigură o eliberare prelungită a ingredientului activ;

44
 - prezintă afinitate pentru cheratină, favorizând fixarea ingredientului cosmetic în stratul
cornos şi o absorbţie prelungită;
Multe din produsele comerciale reprezintă variante ale lipozomilor, niozomi, rovizomi,
dragozomi etc., a căror denumire au legătură cu compoziţia lor sau sunt rodul imaginaţiei
producătorilor.
Produsele cosmetice conţinând lipozomi sunt formulate:
- pentru aplicare în timpul zilei, cu acţiune protectoare;
- pentru aplicare în timpul nopţii, cu acţiune de regenerare;
- pentru pielea uscată şi sensibilă;
- ca produse anti-age, antirid, ecrane solare, bronzare, autobronzare etc.
În tabelul următor sunt prezentate unele ingredientele active cosmetice încorporate în lipozomi,
acţiunile şi formele de prezentare a produselor lipozomale cosmetice.

Tabel 12
Ingredient cosmetic Acţiune Forme cosmetice

Vitamine (A, B3, C, E, F) Revitalizantă Creme

Ulei de Avocado - protectoare
Emolientă, nutritivă
Ulei de Jojoba - restructurante
Aloe - antirid
alfa hidroxi -acizi - antiage
Pirolidon-carboxilat de sodiu Hidratantă
NMF (Factor natural de umectare) Geluri
Hialuronat de sodiu
Filtre UV Protecţie solară Loţiuni

Ginkgo Biloba Antioxidantă

Factor uman de creştere Antiaging Contur de ochi

Hidrolizat de colagen
Baze de machiaj
Elastină Refacerea arhitecturii
Precursori de glicozaminoglicani dermice
Sprayuri
Ceramide
Produse pentru baie
Stimularea lipolizei şi
Cofeină Şampoane
microcirculaţiei

45
De asemenea, există lipozomi în care sunt încorporate şi alte ingrediente:
- depigmentanţi;
- compuşi nutritivi;
- alte substanţe „pro-barieră” (acizi graşi linoleic şi gamalinoleic);
- extracte vegetale;
- cheratină;
- peptide capilare;
- triclosan (antiacneic);
- salicilat de sodiu (antiacneic);
- aminoacizi;
- coenzima Q (regenerarea și netezirea pielii);
- lactat de sodiu (hidratant);
- dihidroxiacetonă (autobronzant) etc.

Bibliografie
1. Baillie A.J., Florence A.T., Muirhead L.H., J. Pharm. Pharmacol., 37, 863, (1985).
2. Bangham A.D., Standish M.M., Watkins J.C./1965, “Diffusion of univalent ions across
the lamellae of swallen phospholipids, J.Mol.Biol., 13, 238-252.
3. Betageri Guru V., Shirish B. Kulkarni, Preparation of Liposomes in Preparation &
Chemical Applications, vol. I, ed. Reza Arshady, Citus Books, 489-521, (1999).
4. Billah M.M., Finean J.B., Coleman R., Biochim. Biophys. Acta, 433, 54, (1976);
5. Boddy A., Aarons L., Adv. Drug Deliv. Rev., 3, 155, (1989).
6. Burkhanov S.A. et al., Int. J. Pharm., 46, 31, (1988).
7. Cafiso D.P., Petty F.R., Biochim. Biophys. Acta, 649, 129-132, (1981).
8. Caque J.P. and Bernoud T., Les cristaux liquides dans les cosmetiques, Parf. Cosmet.
Aromes, (1990).
9. Cerezo Galan, Liposomas, in Tratado de Farmacia Galenica, ed. Faulii Trillo, Luzan 5,
S. A. De Ediciones, Madrid, 173-186, (1993).
10. Chakravarty P.K. & colab., J. Med. Chem., 26, 638, (1983).
11. Chew C.H. and Gan L.M., Monohexylether of ethylene glycol and diethylene glycol as
microemulsions cosurfactants, J. Dispersion Sci. Tchnol., 1990.

46
12. Cioca G. and Calvo L., Liquid crystals and cosmetics applications, Cosmet. Toiletries
(1990).
13. Davis S.S., J. Pharm. Pharmacool., 44 (suppl. 1), 186, (1992).
14. Deamer D., Bangham A.D., Biochim. Biophys. Acta, 443, 629-634, (1976).
15. Dlattre J., Couvreur P., Puisieux F. et al., Les liposomes: Aspects technologiques,
biologiques et pharmacotechniques, Lavoisier Tec et Doc, Paris 1993.
16. Dressman J.B., Bas P., Ritschel W.A., J. Pharm. Sci., 82, 857, (1983).
17. D’Silva J.B., Notary R.E., J. Pharm. Sci., 71, 1394-1398, (1982).
18. De Luca M., Grossiord J.L., Medard J.M., A stable W/O/W multiple emulsion, Cosmet.
Toiletries, 1990.
19. Ghiţescu L., Fixman A., Simionescu M., Simionescu N., J. Cell. Biol., 102, 1304,
(1986).
20. Gonzales-Rothi, R.J. SchreiperH, „Pulmonary delivery of liposomes, J. Controlled
Release”, 1993,5, 149-161.
21. Grossiord J.L., Seiller M. and Puisieux F., Apport des analyses rheologiques dans
l’etude des emulsions multiples H/L/H, Rheologica Acta, 1993.
22. Gruner S.M., Novel Multilayered Lipid Vesicles, Biochem., 24, 2833-2842, (1985).
23. Haran G., Cohen R., Bar L., Barenholz Y., “Transmembrane ammonium sulphate
gradients in liposomes produce efficient and stable entrapment of amphipathis weak
bases”, Biochim. Biophys. Acta, 1993, 1151, 201-215.
24. Hellstrom K.E. & colab., Antibodies for Drug Delivery, in Controlled Drug Delivery:
Fundamental and Applications, ed. J. R. Robinson and V. H. Lee, Marcel Dekker, N.
Y., 623, (1987).
25. Harrington K.J., Syrigos K.N., Vile R.G., “Liposomally targeted cytotoxic drugs for the
treatment of cancer”, J. Pharm. Pharmacol., 2002, 54, 1573-1600.
26. Hîrjău V., Lupuliasa D., Dumitrescu A.M., Dermocosmetologie, ed. Polirom, 30-35,
(1998).
27. Hîrjău Victoria, Lupuliasa D., Hîrjău M., Sisteme cu eliberare la ţintă a substanţelor
medicamentoase în Tehnologie Farmaceutică, (Iuliana Popovici, D. Lupuliasa), Editura
Polirom, vol. 3, 2009, 682-686.
28. Hofland H.E., Bouwstra J.A., Spies F., Interactions between nonioniques surfactant
vesicles and human stratum corneum in vitro, J. Liposome, 1995.
29. Hope M.J., Bally M.B., Biochim. Biophys. Acta, 816, 294, (1985).

47
30. Hopkins C.R., Site-specific Drug Delivery Cell Biology Medical and Pharmaceutical
Aspects, ed. Tomlinson E. şi Davis S.S., John Wiley & Sons, Chichester, 27, (1986).
31. Hsu M.J., Juliano R.L., Biochim Biophys. Acta, 720, 411, (1982).
32. Hussain A., Truelove J.E., J. Pharm. Sci., 65, 1510, (1976).
33. Illum L., Farraj F., Davis S.S., Int. J. Pharm., 46, 261 (1988).
34. Ishida O., Maruyama K., Sasaki K., Iwatsuru M., “Size-dependent extravasation and
interstitial localization of polyethylenglycolliposomes in solid tumor bearing mice”, Int.
J. Pharm., 1999, 190, 49-56.
35. Johnson M.M., Biochim. Biophys. Acta, 307, 27-41, (1973).
36. Kenneth A. Walters, „Drug Delivery: Topical and Transdermal Routes”, Encyclopedia
of Pharmaceutical Technology, Informa Healthcare USA, 2007, 1318-1319.
37. Kirby C., Clarke J. and Gregoriadis G. (1980), “Cholesterol content of small
unilamellar liposomes controls phospholipid loss to high density lipoproteins in the
presence of serum”, FEBS, Lett, 111, 324-328.
38. Kim C.K., Lee M.K., Int. J. Pharm., 108, 21, (1994).
39. Kulkarni S.B., Betageri G.V., Singh M., J. Microencap., 12, 229-246, (1995).
40. Kumar V., Banker G.S., Target - Oriented Drug Delivery Systems, in Modern
Pharmaceutics, third ed., ed. Banker S. G. şi Rhodes T. C., Marcel Dekker Inc., 611-
679, (oct. 1995).
41. Lasic D.D., Liposomes: From Physics to Applications, Elsevier, Amsterdam, 63-107,
(1993).
42. Lassic D.D., The Mechanism of Vesicle Formation, Biochem. J., 29, 335-348, (1988).
43. Leucuţa S., Medicamente vectorizate, Ed. Medicală, 163-165, (1993).
44. Machida K.J., Hu R., Int. J. Pharm., 61, 109, (1990).
45. Magenheim B. and Benita S., Nanoparticles characterisation. A Comprehensive
physicochemical approach, STP Pharma., (1991).
46. Martn F.J., Morano J.K., Liposome Extrusion Method, U.S. Patents, 4737 323, 1988.
47. Marsh D., Handbook of Lipid Bilayers, CRC Press, Boca Raton, FL, 1990.
48. Mayer L.D., Hope M., Cullis P.R., Biochem. Biophys. Acta, 817, 193-196, (1985).
49. Merică E., Tehnologia produselor cosmetice, ed. Corson Iaşi, 274-278, (2000).
50. Mezei M., Nugent F.J., Method of Encapsulating Biologically Active Materials in
Multilamellar Lipid Vesicles, U. S. Patent, 4 485 054, CA 101, 12 227 w., 1984.

48
51. Muller R.H., Hildebrand G.E., Pharmazeutiche Technologie: Moderne Arzneiformen,
Wissenschaftliche Verlagsgesellschaft mbH Stuttgart (1998).
52. Muranishi S.S. et al., Delivery Systems for Peptide Drugs, ed. S. S. Davis, L. Illum, E.
Tomlinson, Plenum Press, N. Y., 177, (1986).
53. New R.R.C., Liposomes, A Practical Approach, IRL press, Oxford and New York, 33-
103, (1989).
54. Notari R.E., Optimization of Drug Delivery, ed. H. Bundgaard, A. B. Hansen, H.
Koford, Munksgaarg Copenhagan, 117, (1982).
55. Oku N., MacDonald R.C., Biochem, 22, 855-863, (1983).
56. Oussoren C., Storm G., „Liposomes to target the lymphates by subcutaneous
administratio”, Adv. Drug Delivery rev. 2001, 50, 143-156.
57. Popovici Adriana, Antofie I., “Lipozomii ca vectori medicamentoşi”, Cluj-Napoca
2004, 123-128.
58. Popovici Iuliana, D. Lupuliasa, “Tehnologia farmaceutică”, volumul 2, ed. Polirom,
2008, 311-386.
59. Prybilski C., de Luca M., Grossiord J.L., et al., W/O/W multiple emulsions
manufacturing and formulation considerations, Cosmet. Toiletries, 1990.
60. Seiller M., Orecchioni A.M., and Vautions C., Vesicular Systems in cosmetologye, in
Cosmetic Dermatologye (R. Baran and H. I. Maibach), London, Martin Dunitz, 1994.
61. Seymour L. W., Crit. Rev. Ther. Drug Carrier Syst., 19, 135 (1992).
62. Sone S., Matsura S., J. Immunol., 132, 2105, (1984).
63. Sophia G. Antimisiaris, Paraskevi Kallinteri, Dimitrios G. Fatouros, Liposomes and
Drug Delivery, in Pharmaceutical Manufacturing Handbook: Production and
Processes”, edited by Shayne Cox Cad, John Willey&Sons, Inc., 2008, 443-506
64. Stella V. I. & colab., J. Med. Chem., 23, 1275, (1980).
65. Storm G., Crommelia D.J.A: „Liposomes: Quo vadis?”, Pharma Science & Tehnology
Today, 1998,vol.1,nr.1, 19-31.
66. Suzuki T., Nakamura M., Sumida H. and Shigeta I., Liquid crystal make-up
remover:condition of formation and its cleansing mechanisms, J. Soc. Cosmet. Chem.
1992.
67. Talsma H., Crommelin D.J., Liposomes As Drug Delivery Systems, Pharmaceutical
Technology International, 24-36, (Nov. 1992).

49
68. Talsma H., Crommelin D.J., Liposomes As Drug Delivery Systems, Pharmaceutical
Technology International, 34-38, (Dec. 1992).
69. Talsma H., Crommelin D.J., Liposomes As Drug Delivery Systems, Pharmaceutical
Technology International, 48-59, (Jan. 1993).
70. Taylor K.M., Taylor G., Stevens J., Int. J. Pharm., 58, 57-61, (1998).
71. Tomlinson E., Int. J. Pharm. Technol., 4, 49, (1983).
72. Vasant V. Ranade, Manfred A. Hollinger, „Site-specific Drug delivery using
Liposomes as carriers, Drug delivery Systems”, CRC Press, Boca Roton, Florida 1995,
3-25.
73. Vauthier C., Holzcherer, S. Benabbou, G. Spenlehauer, et al., Methodology for the
preparation of ultradispersed polyner systems, STP Pharma Sci., 1991.
74. Wu P.C., Liao Y.H. C.C., Chang J.S., Hiang, Y.B., “The characterization and
biodistribution of cefocitin-loaded liposomes”, Int. J. Pharm., 2004, 271, 31-39.

50