CUPRINS

Definiția și clasificarea izvoarelor formale ale dreptului internațional

privat ....................................................................................................... 2
Izvoarele internaționale .......................................................................... 3
Izvoarele interne ..................................................................................... 7
Izvoarele convenționale ....................................................................... 10
Însemnătatea doctrinei, jurisprudenței, dreptului natural ................... 12
Conflictul între diversele izvoare ale dreptului internațional privat....... 14
Conflictul între izvoarele internaționale și izvoarele interne ................. 15
Bibliografie ........................................................................................... 16
Definiția și clasificarea izvoarelor formale ale dreptului internațional privat

Izvoarele formale ale dreptului internațional privat sunt formele sub care se prezintă
normele de DIP. Aceste izvoare sunt identice cu ale altor ramuri ale dreptului, cum ar fi ale
dreptului civil, industrial, al muncii, aerian sau de procedură.1

Fiecare ramură de drept are la bază un ansamblu de acte normative esențiale care conțin
principalele norme juridice care interesează respectiva ramură. Dreptul internațional privat, este la
rândul său, o ramură a dreptului privat român. Având această trăsătură, nici el nu poate sa facă
notă discordantă în sensul că, la rândul său, îșî extrage seva din diferite izvoare de drept.

Fiind o ramură de drept care vizează un raport juridic cu element de extraneitate, fapt ce-i
confera și acel caracter de internaționalitate, dreptul internațional privat are un set de izvoare de
drept interne, dar și un set de izvoare internaționale.2

Izvoarele dreptului internațional privat pot fi clasificate în:

❖ Izvoare internaționale;

❖ Izvoare interne;

❖ Izvoare convenționale;

❖ Izvoare doctrinare;

❖ Dreptul natural, după unii autori3

În materiile clasice este folosită mai ales legea, în materiile moderne și contemporane sunt
folosite tratatele, în altele, unde legislația este incompletă, preponderența o dețin doctrina și
jurisprudența, iar alte materii sunt supuse autonomiei de voință, declarațiilor și convențiilor,
acordurilor bilaterale etc.4

1
Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat, Ediția a V-a, Editura Universul Juridic 2018, pag
23.
2
Claudiu-Paul Buglea, Dreptul internațional privat român, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic 2015, pag. 15.
3
Cosmin Dariescu, op.cit. pag. 23
4
Ibidem

2
Izvoarele internaționale
Izvoarele internaționale are dreptului internațional privat sunt:

- Tratatele, convențiile sau acordurile internaționale, bi și multilaterale;

- Cutuma internațională;
- Uzanțele comerciale.

În dreptul internațional privat român sunt izvoare internaționale acele convenții la care țara
noastră este parte, fie ca stat semnatar, fie ca urmare a aderării prin actul de ratificare. Din
momentul semnării sau ratificării, convențiile internaționale se includ în legislația internă, devin
parte integrantă a sistemului de drept român. 5

Referitor la această categorie de izvoare, în doctrină se admite, uneori, o clasificare a lor,

după conținut, astfel:

- izvoare internaționale conținând norme conflictuale;

- izvoare internaționale conținând norme materiale.

1. Izvoare internaționale care conțin norme conflictuale.

Relativ la această categorie, se impune precizarea că, deși există o îndelungată preocupare
pentru unificarea conflictelor de legi, sunt foarte puține convențiile care conțin exclusiv norme
conflictuale. Autorii de specialitate se referă, pentru exemplificare, la Convenția pentru
reglementarea conflictelor de legi în materie de căsătorie și Convenția pentru reglementarea
conflictului de legi și de jurisdicție în materie de despărțenie si de separațiune de corp, ratificate
de țara noastră prin Decretul – Lege nr. 873/19046

2. Izvoare internaționale care conțin norme materiale.

Cele mai multe convenții conțin, in principal, norme de drept material unificat și doar în
mod izolat norme conflictuale. Dacă ne referim la convențiile multilaterale, trebuie observat ca în

5
Ion P. Filiescu, Andrei I Filipescu, Tratat de dret internațional privat, Editura Universul Juridic 2008, pag. 61.
6
Ernestina Ungureanu, Drept international privat, Partea I, Editura Cugetarea Iași 1999, pag.64

3
anumite domenii s-a impus unificare, statele având un interes deosebit în adoptarea unor norme
comune. Exemple edificatoare, în acest sens, sunt Convenția privind transportul aerian
internațional încheiata la Varșovia în 1929 și Convenția privind transportul de mărfuri pe șosele
încheiată la Geneva în 1956. Țara noastră este parte la numeroase convenții multilaterale conținând
norme conflictuale, norme pentru soluționarea conflictului de jurisdicție, norme privind condiția
juridică a străinului și norme matriale (care inlătura conflictele de legi)7

Unificarea normelor materiale și conflictuale în ceea ce privește relațiile private s-a făcut,
mai ales, pe calea tratatelor, convențiilor și acordurilor bilaterale. În măsura în care obiectul lor de
regelementare îi constituie domenii ale dreptului internațional privat, ele sunt izvoare ale acestei
ramuri de drept.

Referitor la eficiența izvoarelor internaționale, aprecierile sunt în sensul că, de multe ori,
rezultatele sunt modeste.

Tratatele internaționale

Tratatul internațional este un act juridic bilateral sau multilateral, încheiat între state sau
între acestea și alte subiecte de drept internațional, act juridic care reprezintă manifestarea de
voință a statelor sau a subiectelor de drept intenațional, prin care acestea reglementează raporturile
dintre ele8. De asemenea, tratatul reprezintă principalul izvor de drept internațional și, ca mijloc
de reglementare a relațiilor internaționale este cunoscut incă din antichitate.

Tratatele conțin reguli comune pentru statele membre și sunt clasificate în doctrină în trei
categorii:9

1. Tratate privind reguli uniforme, de drept substanțial, cum ar fi:

- din domeniul proprietății industriale ( Convenția de la Paris din 1883 ) și intelectuale
( Convenția de la Berna din 1886 );

7
Ernestina Ungureanu, op.cit. pag.
8
Ioan Chelaru; Gheorghe Gheorghiu, Drept internațional privat, Ediția a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2009,
pag. 21.
9
Ibidem.

4
 - din domeniul navigației aeriene ( Convenția de la Varșovia, 1929) și transportului rutier
( Convenția de la Geneva, 1956 ) ;
- din domeniul maritim ( Conv. de la Bruxelles, 1924);
- din domeniul arbitrajului internațional ( Conv. de la New York, 1958);
- din domeniul comercial ( Conv. de la Viena, 1980).

2. Convenția Europeană a Drepturilor Omului (1950)

Aceasta este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat
la Roma în anul 1950 și intrat in vigoare în 1953.

România a ratificat Convenția la 20 iunie 1994, această ratificare deschizând calea petițiilor
individuale în fața Curtii Europene a Drepturilor Omului pentru persoanele fizice și juridice
române.

Convenția europeană a drepturilor omului are un loc particular datorită importanței

drepturilor fundamentale pe care le ocrotește, normele sale având prioritate față de cele interne.
Acest argument este susținut și de articolul 27 din Convenția de la Viena din 1969 privind dreptul
tratatelor, care interzice statelor semnatare să invoce legislația internă pentru a justifica
neexecutarea unui tratat.

3. Convenții privind unificarea regulilor conflictului de legi.

Nu există un drept internațional privat general sau unanim admis de către toate statele care
participă la circuitul de persoane și de valori pe plan internațional.

Avem în vedere:

- Conferința de drept internațional privat de la Haga ( reunită prima dată in 1893 ) al cărei
scop constă în unificarea progresivă a dreptului internațional privat;
- Comunitatea Economică Europeană ( CEE ) care a dus la adoptarea unei legislații unitare
între state în anumite domenii precum: libera circulație a mărfurilor, capitalurilor,
serviciilor și a persoanelor.
- Tratatul de la Mastricht (1992).

5
 Referitor la natura juridică a tratatelor internaționale, si anume dacă acestea se incadrează in
categoria juridică a contractelor sau a legilor, avem in vedere următoarea concluzie:10

➢ Tratatele internaționale au natură juridică de contracte in raporturile dintre statele

(părți), semnatare ale tratatului, fiecare stat având obligația să respecte intocmai
dispozitiile tratatului respectiv;

➢ Tratatele intenationale au natura juridică de lege in raporturile dintre fiecare stat

semnatar si resortisantii săi.

Cutuma internațională

Este definită ca fiind o regulă de conduită stabilită în practică și respectată un timp îndelungat
în virtutea deprinderii ca o normă obligatorie11 Din aceasta rezultă două elemente esențiale a căror
existență cumulative ne permite să vorbim despre cutumă. Elementul obiectiv constă în conduit
aplicată un timp îndelungat ca o deprindere. Elementul subiectiv sau psihologic nu este altceva
decât convingerea că respective conduit are valoare juridică, este obligatorie.12.

Uzanțele comerciale

Acestea presupun doar elementul obiectiv13. Părțile acceptă aplicarea acestora cu

convingerea că este vorba de o anumită practică corespunzătoare unui anumit domeniu de
activitate. Uzanțele nu sunt admise în sensul de normă juridică, nu se are în vedere obligativitatea
lor și de aceea ele se aplică sub forma unor clauze convenționale (exprese sau tacite) 14. Uzanțele
comerciale nu pot deroga de la normele imperative sau prohibitive.

10
Nicoleta Diaconu, Drept internațional privat, Ediția a 4-a , Editura Lumina Lex, București, 2009, p. 55.
11
Ion P. Filipescu, op. cit., pag. 65.
12
Ibidem, pag 64.
13
Ernestina Ungureanu, op.cit. pag 74.
14
Ibidem.

6
 Izvoarele interne

Prin noțiunea de izvor intern de drept internațional privat avem în vedere atât legea ce
cuprinde exclusiv reglementări din materia dreptului internațional privat cât și actele subordonate
legii, acte emise de organele competente ale statului, ce cuprind reglementări dintr-un anumit
domeniu, dar ce interesează și dreptul internațional privat.
Pornind de la simple menționări în partea de introducere a unor coduri sau legi speciale,
izvoarele interne au cunoscut un progres semnificativ în epoca contemporană.15
Înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, situația izvoarelor interne de drept
internațional privat era relativ simplă, făcându-se deosebirea între actele normative și uzanțele și
practica judiciară sau arbitrală de drept internațional privat.

Constituția României, stabilind principiile fundamentale ale politicii internaționale a

statului român, cuprinde și norme ce interesează dreptul internațional privat. Spre exemplu, cele
privind cetățenia, românii din străinătate, cetățenii străini și apatrizii, protecția proprietății private,
exercitarea drepturilor și libertăților.
În conformitate cu dispozițiile articolului 20, prevederile constituționale privitoare la
drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte. Dacă
există neconcordanță între pactele și tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului la
care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția
situației în care Constituția sau legile interne cuprind dispoziții mai favorabile. În ceea ce privește
aderarea României la Uniunea Europeană, articolul 148, alin. (2) și (3) din Constituție stabilesc că
prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări
comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu
respectarea prevederilor actului de aderare.16

15
Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat, Editura Universul Juridic, București, 2018, p. 25.
16
Sergiu Deleanu, Drept internațional privat, Partea generală, Editura Universul Juridic, p. 47.

7
 Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional
privat ce cuprinde dispoziții referitoare la determinarea legii aplicabile unui raport de drept
internațional privat, precum și norme de procedură în litigiile de drept internațional privat.
Aceasta reprezenta principalul act normativ în materie de drept internațional privat român,
ce realizează pentru prima dată în legislația noastră o reglementare de ansamblu a raporturilor de
drept internațional privat. Aici se regăseau normele conflictuale, respectiv cele de trimitere, de
fixare, sau, altfel spus, normele care rezolvă conflictele de legi născute ca urmare a apariției în
cadrul unui raport juridic de drept privat a unui element de extraneitate, norma conflictuală
indicând care dintre sistemele de drept în prezent urmează să soluționeze pe fond raportul juridic
de drept privat cu element de extraneitate.
În urma aderării României la Uniunea Europeană, au devenit aplicabile o serie de reglementări
europene cu aplicație imediată și obligatorie, multe dintre ele interferând cu materia dreptului
internațional privat.

În prezent raporturile de drept internațional privat sunt reglementate de dispozițiile

Noului Cod civil ce preia în conținutul său dispozițiile fostei legi cadru în materie, respectiv Legea
nr. 105/1992, aducând perspective noi în domeniu și de Codul de procedură civilă, Cartea a VII-
a.17
Cât mai multe domenii ale dreptului privat, cu elemente de extraneitate, elemente de
generează conflicte de legi au început să primească reglementări unitare prin crearea unei legislații
europene. Anumite regulamente europene interesează Dreptul internațional privat atât din
perspectiva aplicării efective pe teritoriul României, cât și din perspectiva comparării cu modul în
care aceleași norme au fost aplicate pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene.
Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind
legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma 1) reprezintă unul dintre cele mai importante acte
normative de la nivelul Uniunii Europene cu impact semnificativ asupra reglementărilor de drept
internațional privat și utilitate practică la nivelul dreptului privat, a raportului obligațional izvorât
dintr-un contract.
În articolul 2640, Noul Cod civil prevede că legea aplicabilă obligațiilor contractuale se determină
potrivit reglementărilor dreptului comunitar, făcând astfel trimiterea spre regulamentul Roma 1.

17
Claudiu-Paul Buglea, Dreptul internațional privat român, Editura Universul Juridic, p. 17.

8
Doar în materiile ce nu intra sub incidența reglementărilor europene sunt aplicabile prevederile
Codului civil din domeniul actului juridic civil, legiuitorul român încorporând legislația europeană
în dreptul intern.
În mod similar, în domeniul obligațiilor izvorâte din fapte juridice a devenit aplicabil
Regulamentul (CE) nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II).
Alături de alte acte normative, cu relevanță în materia Dreptului internațional privat este
și Regulamentul nr. 1215/2012 (Bruxelles I bis) privind competența, recunoașterea și executarea
hotărârilor în materie civilă și comercială, reglementând aspecte de importanță deosebită mai ales
în ceea ce privește procesul civil internațional.18 Acesta nu se aplică în materie fiscală, vamală,
administrativă și nici în materia arbitrajului.
Pentru ca o hotărâre judecătorească străină să aibă autoritate de lucru judecat în România, aceasta
trebuie să fie recunoscută. Recunoașterea poate fi solicitată pe cale principală sau pe cale
incidentală.
O hotărâre pronunțată într-un stat membru și care este executorie în statul în cauză este pusă în
executare într-un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost
declarată executorie în statul respectiv.
De asemenea, Codul de procedură penală, articolul 549 ce se referă la executarea
dispozițiilor civile din hotărârile judecătorești penale străine.
Acte normative speciale ce cuprind prevederi ce interesează dreptul internațional privat: Codul
aerian aprobat prin Decretul nr. 516/1953, cu modificările ulterioare, Legea nr. 25/1969 privind
regimul străinilor în România, cu modificările ulterioare, Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar,
Legea cetățeniei române, Legea nr. 15/1996 privind regimul și statutul refugiaților în România.
Practica judiciară nu este considerată izvor de drept, însă acest lucru nu înseamnă negarea
totală a rolului creator al acestei practici care contribuie prin diferite forme concrete la formarea și
perfecționarea dreptului. Aceasta are importanță în ceea ce privește interpretarea normelor de drept
internațional privat, cât și în completarea lacunelor din cuprinsul acestor norme.
Practica arbitrală. În fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de
Comerț și industrie a României vin spre soluționare cele mai variate probleme ridicate de relațiile
de comerț exterior, de cooperare economică și tehnico-științifică. Curtea are rol deosebit în

18
Claudiu-Paul Buglea, Dreptul internațional privat român, Editura Universul Juridic, p. 20.

9
interpretarea normelor cuprinse în legislația destinată a servi relațiilor economice internaționale și
ajută la cunoașterea dispozițiilor noastre conflictuale în domeniul acestor relații.
Oricât de completă ar fi o legislație, este inevitabilă existența lacunelor. Acestea vor fi
umplute prin analogia legii sau a dreptului. De exemplu, până la adoptarea Legii nr. 105/1992, art
2, alin. 2 din C. civil român se referea doar la starea civilă și capacitatea cetățenilor români care se
găseau în străinătate, textul nefăcând referință la starea și capacitatea civilă a străinilor care se
regăseau în țara noastră. Practica judecătorească a stabilit, prin analogia legii, că și starea civilă și
capacitatea străinilor erau cârmuite de legea lor națională.

Izvoarele convenționale

Izvoarele convenționale provin din autonomia de voință, fiind concretizate în acorduri

internaționale, fie ale statelor (tratate și convenții), fie ale asociațiilor, întreprinderilor, indivizilor
sau în acorduri interne (în interiorul fiecărui stat, referitor la același gen de asociații și persoane
fizice). Cu ajutorul acestor acorduri au luat naștere norme juridice bilaterale sau multilaterale ce
se aplică în prezent și care stau la baza desfășurării diverselor activități interne și internaționale,
printre care se numără activități literare, sportive, economice. Spre exemplu19, comerțul
internațional cu diamante, participanții și-au creat un drept propriu independent de cel cel stabilit
de către stat, cu instituții proprii (forma orală a contractului de vânzare-cumpărare20), cu un sistem
specific de sancțiuni morale, o deosebită importanță prezentând reputația nepătată, și de rezolvare
a litigiilor prin arbitraj.

În România, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 38/26 august 2015 privind soluționarea
alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, prin Hotărârea Consiliului Autorității de
Supraveghere Financiară din data de 19 noiembrie 2015, a luat naștere în cadrul Autorității de
Supraveghere Financiară, Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar
Non-Bancar (SAL-Fin).

19
Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat, Ediția a V-a, revăzută și adăugită, Editura
Universul Juridic, București, 2018, p. 26.
20
Contractul se încheie cu o strângere de mână și prin rostirea frazei „Mazel u’broche”.

10
 SAL-Fin este o structură creată în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară cu scopul
de a permite consumatorilor să apeleze gratuit la un mecanism de soluționare alternativă a litigiilor
din domeniul financiar nonbancar.Misiunea SAL-Fin este de a organiza soluționarea
extrajudiciară a disputelor financiare nonbancare, interne sau transfrontaliere, în materie de
consum21. Conciliatorii din domeniul financiar nonbancar cu experiență în mediere, negociere sau
arbitraj pot propune sau impune o variantă de soluționare a litigiului în mod echilibrat, imparțial,
într-un termen rezonabil și fără costuri pentru consumatori. SAL-Fin informează părţile cu privire
la derularea și consecinţele alegerii uneia dintre procedurile de soluționare. Consumatorul este cel
care decide derularea procedurii aleasă, iar SAL-Fin va informa comerciantul cu privire la
constituirea și rezolvarea cererii. Pentru soluţionarea unui litigiu cu un profesionist/comerciant
prin aplicarea procedurii SAL, consumatorul trebuie să îşi exprime această opţiune în mod voluntar
şi să se adreseze SAL-Fin în scris, direct la sediul SAL-Fin, prin poştă sau prin mijloace electronice
de comunicare.
Consumatorii de produse financiare nonbancare se pot adresa SAL-Fin pentru soluționarea
alternativă a disputelor care se nasc din relația contractuală dintre acesta și comerciantul unor astfel
de servicii. Prin consumator înțelegem orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite
în asociații care cumpără, dobândește, utilizează ori consumă produse sau servicii, în afara
activității sale profesionale. Comerciantul sau profesionistul cu care un consumator este într-un
litigiu poate fi orice persoană fizică sau juridică, publică ori privată care acţionează în cadrul
activităţii sale în sectoarele pieței financiare nonbancare, respectiv asigurări-reasigurări, piața de
capital și pensiile private.
Soluționarea alternativă a litigiilor (Procedura SAL) este gratuită pentru consumator, cu
excepţia cazului în care sunt solicitate expertize, traduceri de documente sau alte probe
suplimentare, caz în care cheltuielile vor fi suportate de către partea care le solicită.
Alternativa la sistemul judiciar de soluţionare a litigiilor pusă la dispoziție de SAL-Fin se dorește
a fi, prin natura sa, mai rapidă şi mai uşor de accesat de către consumatori.
Consumatorii pot alege dintre două tipuri de proceduri de soluționare alternativă a litigiilor:
● propunerea unei soluții;
● impunerea unei soluţii.

21
http://www.salfin.ro

11
 Procedura de soluționare prin propunerea unei soluții (PPS) reprezintă soluționarea unui
litigiu sub supravegherea și îndrumarea unui conciliator din cadrul SAL-Fin. În urma propunerilor
făcute de acesta, a sugestiilor și concesiilor părților, se poate ajunge la un rezultat unanim
acceptat. Înainte de a accepta soluţia propusă, părţile sunt informate cu privire la: posibilitatea de
a alege dacă acceptă sau nu soluţia propusă, faptul că implicarea în procedură nu exclude
posibilitatea de a cere despăgubiri printr-o procedură judiciară, precum și că soluţia propusă poate
fi diferită de un rezultat stabilit de către o instanţă care aplică dispoziţiile legale în vigoare.
Prin Procedura de soluționare prin impunere a unei soluții (PIS), părțile reprezentate în
litigiu pot desemna un conciliator unic sau o comisie formată din trei conciliatori. Înainte de a
alege această posibilitate de soluţionare a litigiului, părţile sunt informate cu privire la condițiile
speciale ale unei astfel de alegeri, și anume: caracterul obligatoriu al soluţiei întrucât părţile nu au
posibilitatea de a alege dacă acceptă sau nu soluţia, niciuna dintre părţi nu se poate retrage din
procedură și implicarea în procedură nu exclude posibilitatea de a cere despăgubiri printr-o
procedură judiciară separată. Soluţia propusă poate fi diferită de un rezultat stabilit de către o
instanţă care aplică dispoziţiile legale în vigoare.
Consumatorii pot accesa procedurile SAL doar dacă fac dovada că, în prealabil, au încercat
să soluţioneze litigiul direct cu comerciantul în cauză. Prin această condiție, se asigură existența
bunei-intenții în rezolvarea amiabilă a disputei dintre cele două părți.
Solicitarea de soluționare a litigiului se respinge de către Secretariatul tehnic în cazul în care
consumatorul nu a prezentat reclamaţia către SAL-Fin în termen de un an de la data la care acesta,
după caz, a prezentat reclamaţia comerciantului sau de la data săvârşirii faptei care a dat naştere
litigiului ori, în cazul faptelor continue, de la data încetării acestora.

Însemnătatea doctrinei, jurisprudenței, dreptului natural

Doctrina se constituie prin lucrările autorilor care explică şi comentează regulile juridice,
expun teoriile despre dreptul international privat, precum şi despre aplicarea practică a principiilor
şi arată părerile lor cu privire la problemele juridice. Opiniile unui autor, chiar consacrat, nu sunt
obligatorii şi nu se impun instanţelor judecătoreşti şi legiuitorului.

12
 Jurisprudența este alcătuită din totalitatea hotărârilor judecătorești pronunțate de către
instanțele de toate gradele. Rolul jurisprudenței este Acela de a interpreta și aplica la cazuri
concrete legea. În practică se constată de multi ori faptul că instanțele de judecată ajung la soluții
unitare în interpretarea și aplicarea unui text de lege. Pe calea precedentului, judecătorul poate
pronunța decizii cu valoarea generală. În loc să fie doar sursă interpretative, decizia judecătorului
devine sursă creatoare a dreptului.

Adepții teoriei dreptului natural (Heraclit, Democrit, Cicero, Platon, Aristotel)

argumentează că există un drept absolut, care e identic pentru toți, aplicabil tuturor, fie că izvorăște
din interior, fie din exterior. Conform lor, dreptul natural este unicul drept autentic, drept în
adevăratul sens al acestui cuvânt. Cel care a conturat teoria dreptului natural a fost Aristotel (384-
322 î.e.n.).

În concepţia lui Aristotel, dreptul derivă din observarea raţională a naturii. În învăţătura sa
el face deosebire dintre dreptul natural şi dreptul artificial (pozitiv). Dreptul are un caracter dublu:
dreptul natural şi dreptul pozitiv. Dreptul natural este dreptul de la natură şi constituie un
fundament esenţial al dreptului pozitiv, ultimul urmând să corespundă principiilor dreptului
predestinat. Dreptul natural, ca lege nescrisă, exprimă echitatea şi stă deasupra legilor scrise
(artificiale).

Thomas d’Aquino (1225-1274) defineşte dreptul natural ca acea parte a dreptului divin
care se dezvăluie raţiunii naturale, iar omul, ca fiinţă raţională, aplică această parte a dreptului
divin, treburilor lumeşti. Dreptul făcut de oameni provine din principiile dreptului etern, altfel cum
se reflectă în dreptul natural. De aceea, orice drept care provine de la o autoritate omenească trebuie
să se conformeze legii divine. Numai legea divină este eternă. Legile făcute de oameni pot varia
în timp şi în spaţiu. Indivizii trebuie să se supună acelei puteri, care are binecuvântarea puterii
divine.

Potrivit acestuia, există patru tipuri de legi/drept: legea eternă (lex aeterna), legea naturală
(lex naturalis), legea umană (lex humana) şi legea divină (lex divina).

Ideea de lex aeterna omul trebuie s-o realizeze prin raţiunea sa. Natura umană este
caracterizată prin raţiune. A acţiona după raţiune înseamnă a executa legea morală care, după
d’Aquino, este o parte integrantă a legii lui Dumnezeu. Există, deci, în lume două ordini: ordinea

13
naturală şi ordinea morală. Lex naturalis, la rândul său, este o reflectare a legii eterne în toate
fiinţele vii dotate cu raţiune. Legea naturală stă la baza legislaţiei pragmatice şi, datorită acestei
legi, între normele de drept ale diferitor popoare există coincidenţă. Astfel, legile naturale sunt
aceleaşi legi eterne, însă ele funcţionează în natura organică. Lex humana include atât normele
juridice, cât şi cele morale. Legea umană trebuie să ia în consideraţie natura oamenilor pentru care
ea este emisă. Lex divina se conţine în Biblie, în „revelaţia divină” şi este necesară din mai multe
considerente. În primul rând, fiindcă scopurile umane sunt mai înalte decât posibilităţile naturale
ale omului. Legea umană nu este în stare să nimicească răul. Păcatele neinterzise de legea umană
trebuie interzise de legea care are un început divin. Din cauza raţiunii imperfecte a oamenilor ei
singuri nu pot ajunge la o închipuire unică despre dreptate şi adevăr. Lor le poate ajuta numai
Biblia.

Atunci când lipsesc regulile de drept internațional privat după care judecătorul se ghidează,
acesta trebuie să respecte drepturile fundamentale ale omului prescrise de natura umană.

Conflictul între diversele izvoare ale dreptului internațional privat

Diversitatea legislativă dintre diferitele state sau din același stat necesită stabilirea unui
criteriu sau a unui set de criterii care să servească la determinarea ipotezelor în care se aplică una
sau mai multe legislații. Conflictele dintre legile statelor suverane dau naștere unei ciocniri
legislative pe care dreptul internațional privat dorește să o înlăture prin soluționarea acestora.
Astfel se stabilește o ierarhie conform căreia în cazul conflictelor dintre izvoarelor formale
internaționale, normele fundamentale generale prevalează asupra tratatelor, convențiilor și
regulilor ce le încalcă, în cazul conflictelor dintre izvoarele formale interne, dispozițiile
constituționale prevalează asupra celor legale și ambele asupra celor date în aplicare legii22.

22
Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat, Ediția a V-a

14
Conflictul între izvoarele internaționale și izvoarele interne

Divergențele dintre reglementările convenționale și reglementările interne de drept

internațional privat dau naștere a ceea ce se poate numi conflict între legea internă și tratatul sau
convenția internațională. Așadar, conflictul de legi se referă la acea situație în care există un
concurs de două sau mai multe norme juridice care emană de la diferite suveranități și care sunt
susceptibile de a fi aplicate aceluiași fapt juridic. Practica și doctrina au stabilit că rezolvarea
acestor conflicte se face potrivit principiilor de rezolvare a conflictelor între legi interne dar ținănd
seamă și de interesele colaborării internaționale23 și cooperării juridice între state. Art. 10 din
Legea nr. 105/1992 rezolva această problemă, dispunând că „dispozitiile prezentei legi sint
aplicabile in masura in care conventiile internationale la care Romania este parte nu stabilesc o
alta reglementare”. Această prevedere era susținută de dispozițiile constituționale și urma să se
aplice în raportul dintre convențiile internaționale și orice alte reglementări interne de drept
internațional privat. Totuși, prin această dispoziție nu se încerca o conturare a superiorității
tratatului internațional asupra legii interne, ci a principiului constituțional al strictei respectări a
convențiilor încheiate de țara noastră. Astfel, art 11 alin. 2 din Constituția României prevede că
„Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Legea nr. 105/1992
cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat este în prezent abrogată, iar
locul ei este luat de Cartea a VII-a din Codul civil. Prin acesta sunt stabilite reguli pentru
determinarea legilor aplicabile în raporturile de drept internațional privat. Trebuie menționat faptul
că dispoziția internă are un caracter general, spre deosebire de cea străină care are, de regulă, un
caracter special, fiind o excepție de la caracterul absolut al legii interne. Relevante sunt prevederile
art. 2557 alin.3 care stabilesc că „Dispoziţiile prezentei cărţi sunt aplicabile în măsura în care
convenţiile internaţionale la care România este parte, dreptul Uniunii Europene sau dispoziţiile din
legile speciale nu stabilesc o altă reglementare”. Se observă că legiuitorul român este adeptul
monismului juridic și că în concepția sa nici doctrina, nici jurisprudența și nici cutuma nu ar avea
statut de izvor formal de drept internațional privat24.

23
Ion P. Filipescu, op. cit. p.59; Dumitra Popescu, Florian Coman, Drept internațional public, București, 1993, p.
157
24
Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat, Ediția a V-a

15
Bibliografie

 Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat, Ediția a V-a,

revizuită și adăugită, Editura Universul juridic. București, 2018.

 Ernestina Ungureanu, Drept internațional privat, Editura Cugetarea, Iași, 1999.

 Sergiu Deleanu, Drept internațional privat, Editura Universul Juridic, 2013.

 Claudiu-Paul Buglea, Drept internațional privat român, Editura Universul

Juridic, 2015.

 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Editura

Universul Juridic, 2008.

 Ioan Chelaru; Gheorghe Gheorghiu, Drept internațional privat, Ediția a II-a,

Editura C.H. Beck, București, 2009.
 Nicoleta Diaconu, Drept internațional privat, Ediția a 4-a , Editura Lumina Lex,
București, 2009.

16