Sunteți pe pagina 1din 1

Spatile teocosmice

. Principalele repere ale comuniunii paradisiace a omului cu Dumnezeu şi


lumea
Cursul de Filozofie a Religiilor a precizat viziunea creştină asupra comuniunii fundamentale
dintre Dumnezeu şi om, pornind de la comuniunea existenţa la nivelul lui Dumnezeu însuşi şi la acţiunea
sa creatoare, prin care a transmis şi oamenilor aceste posibilităţi de comuniune ca element constitutiv al
fiinţării lor.

În cadrul aceluiaşi demers s-au stabilit principalele repere al comuniunii constitutive dintre
Dumnezeu şi om, dintre om şi lume, arătându-se că această comuniune nu poate să dispară niciodată în
întregime (e constitutivă). Dispariţia ei totală ar echivala cuieşirea omului din fiinţare. Aceste repere,
precizate pe baza referatelor biblice asupra creaţiei la nivelul existenţei paradisiace a omului,includ:

- complementaritatea constitutivă a omului cu Dumnezeu şi cu lumea (ce face în raport cu lumea


se raportează la Dumnezeu şiinvers);

-integralitatea relativă a comuniunii: omul are în raport cu Dumnezeu şi cu lumea o serie de


posibilităţi pe care trebuie să le actualizeze, în cadrul unei dinamici chip - asemănare; fiecare moment
de actualizare reprezintă un moment distinct al acestei dinamici şi un nivel deintegralitate diferit

- dinamica chip - asemănare este şi ea constitutivă, adică se manifestăindiferent de calitatea


omului: şi omul cel mai amărât, cu probleme morale maxime, are tendinţa naturală a realizare a binelui,
aşa cum îl vede el;

2. Pierderea comuniunii paradisiace, parţialitarea, falsa valorizare

Comuniuneainiţială a fost pierdută prin ceea ce este cunoscut că păcat strămoşesc. Acestainclude
două momente, la fel deimportante: parţializarea comuniunii constitutive pe toate direcţiile (spre
Dumnezeu, spre îngeri, spre sine însuşi, spre ceilalţi oameni, spre celelalte făpturi) şi redirijarea
comuniunii c