I.

Considerații generale cu privire la comerțul exterior

I.1 Definirea conceptului de comerț exterior

Comerțul este unul dintre acele lucruri pe care în mod natural îl ințelegem, dar
întâmpinăm dificultați atunci cînd trebuie sa-l definim. Aceasta barieră sau dificultatea se
datorează drept conținutului foarte diferit pe care-l primește termenul, ca atare, în expresii
sau forme derivate.
„Comerţul exterior1 reprezintă o ramură distinctă a unei economii naţionale care
cuprinde operaţiunile comerciale sau de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică în
raporturile cu străinătatea privind vânzarea-cumpărarea de mărfuri, lucrări, servicii, licenţe,
consignaţia sau depozitul, reprezentarea sau comisionul, operaţiunile financiare, asigurările,
turismul şi, în general, orice acte sau fapte de comerţ.”
Fundamentul comerțului internațional este constituit de operațiunile comerciale
internaționale, de alianțele strategice, de cooperările internaționale și de implementările în
străinătate.
 Operațiunile comerciale internaționale constituie principala formă de
realizare a comerțului exterior exprimată prin interdependența dintre întreprinderi și
economiile naționale aflate în sfera comercializării. Acestea cuprind:
- comerțul internațional cu mărfuri alcătuit din exportul și importul de
mărfuri. Exportul înseamnă întreg ansamblul de operațiuni comerciale prin care
persoanele autorizate vând altor țări o parte din mărfurile produse și prelucrate la
nivel național. Importul este activitatea desfașurată de persoanele autorizate ale unei
țări pentru achiziționarea mărfurilor din alte state cu scopul satisfacerii consumului
productiv și neproductiv.
- comerțul internațional cu servicii comerciale, denumit și “comerț invizibil”
are în componența sa turismul internațional și serviciile conexe operațiunilor de
import-export( transporturi, asigurări, etc).

1
Vișan D., - Contabilitatea în comerțul exterior, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 1999, p.13

1
 - operațiunile comerciale combinate care desemnează tehnicile utilizate
pentru facilitarea schimburilor și valorificarea oportunităților de profit comercial,
cum ar fi reexportul, compensațiile, operațiunile de perfecționare,switch-ul.
 Alianțele strategice și cooperările internaționale presupun stabilirea unor
relații durabile ce se pot întemeia pe baza contractelor de cooperare sau în cadrul
unor structuri instituționalizate cu scopul efectuării unor strategii comune de
management in domenii diferite de activitate. Printre acestea se numară:
- cooperările pe baze contractuale în cadrul cărora sunt incluse contractele de
licență, franșizarea, subcontractarea, fiind forme transfer internațional de de
tehnologie de producție sau de comercializare.
- alianțele strategice sub formă de asociații, consorții a căror scop este
realizarea obiectivelor comune.
- cooperarea instituționalizată, reprezentată de societăti mixte.
 Implementarea în strănătate vizează creearea de către o întreprindere a unor
structuri organizatorice proprii pe piața internă și participarea la structuri
preexistente. Această operațiune se efectuează pe calea investițiilor directe, fiind o
activitate pe termen lung din partea firmei care investește și participă la gestiunea
societății din țara terță.
Așadar, operațiunile comerciale internaționale, alianțele strategice si cooperările
internaționale, dar şi implementarea în străinătate au ca principal obiectiv schimbul
internațional de mărfuri, de servicii și ca bază interdependența dintre statele aflate în sfera
comercializării.
În înțelesul cel mai comprensiv, dreptul comerțului internațional înfațisează
ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile social-economice care se
stabilesc în cursul desfașurarii operațiilor de comerț exterior și de cooperare economică și
tehnico-stiințifică cu străinatatea. În acest înțeles care se impune tot mai mult pe tărâm
teoretic și practic, dreptul comerțului internațional nu constituie o ramură distinctă a
sistemelor juridice interdisciplinară reunind reglementări de natură variată aparținând
deopotrivă dreptului intern și dreptului internațional.2

2
Ștefănescu B., RUCAREANUI., Dreptul comerțului internațional, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1983, pag.5

2
 Comerțul exterior este definit și prin numeroasele efecte economice si neeconomice
asupra fiecărui participant la actul de comerț, printre care sunt amintite3 :
- efecte economice de tip valoric concretizate sub forma diferențelor dintre
încasările și plățile internaționale din operațiunile de expor-import generate de
diferențele dintre productivitatea națională și internațională a factorilor de producție.
- efecte economice de tip material concretizate sub forma valorilor de
întrebuințare care satisfac cantitativ și calitativ anumite nevoi reale ale economiei
naționale.
- efecte economice de tip propagat (indirect) care reprezintă aprecieri
orientative privind aportul comerțului exterior la introducerea progresului tehnic,
îmbunătățirea proporțiilot din economie, valorificarea mai bună a factorilor de
producție interni, facilitarea mutațiilor structurale ale producției materiale interne,
etc.
- efecte de tip social și politic care exercită influențe pozitive cu incidențele
multiple asupra unei economii naționale.
În concluzie, dezvoltarea unei economii naționale se datorează în mare parte comerțului
internațional tocmai pentru că acesta este caracterizat de efectele prezentate.

I.2 Locul comerțului exterior în economie

Autorii unui studiu publicat de Productivity commission din Australia 4 prezintă în mod
sugestiv – bazandu-se la rândul lor pe cercetările lui Barger şi Oi – creșterea importanței
comerțului în lumea contemporană: „Pe masură ce economia se dezvoltă, progresul
tehnologic în privința producției și dorința de a extinde vînzările pe piețe mai indepărtate –
cuplate cu reducerea costurilor de transport – conduc la înmulțirea tranzacțiilor între
producători și consumători. Adesea aceste tranzacții pot fi realizate mai eficient de către
instituții de comerț cu ridicata și cu amănuntul specializate în a asigura deplasarea de
bunuri, furnizarea de informații cu privire la produse, potrivirea cererii cu oferta și
reducerea costului schimbului. Creșterea comerțului este demonstrată în lucrările lui
3
Pop Atanasiu, „Contabilitatea de gestiune în comerț”, Editura Intelcredo, Deva, 1997, pag.155
4
Alan Johnston, Darrell Porter, Trevor Cobbold, Robert Dolamore, Productivitz in Australia’s Wholesale and
Retail Trade, October 2000, pag. 5 -8

3
Berger (1955) și, mai recent, în cele ale lui Oi (1992). De exemplu, în Statele Unite, pentru
fiecare 100 de persoane care produc bunuri, era nevoie, în 1880 de circa 9 lucrători în
comerț. Această cifră a crescut progresiv la 13 în 1900, 46 în 1950 și 77 în 1980.”
Comerţul îndeplindește condiția de factor activ în economie întrucât acesta realizează
şi menţine echilibrul dintre producție și consum, dintre cerere și ofertă, putându-se genera
creșterea economică. Desfășurarea activiăților economice în parametri normali este
condiționată de menținerea permanentă a nivelului de dezvoltare a comerțului și de
legăturile acestuia cu restul sectoarelor economice, în caz contrar eficiența economiei poate
fi afectată prin subdezvoltare, încetinind mișcarea produsului sau prin supradimensionare ,
scumpind costul de distribuție.
Pentru a putea fi stabilit locul pe care comerțul îl ocupă în ansamblul activităţii
comerciale, trebuie să se aibă în vedere transformările pe care le cunoaşte statul si
societățile sale în perioada analizată şi în perspectivă, precum şi mutaţiile pe care
respectivele transformări le generează asupra evoluţiei comerţului exterior. Comerțul
exterior trebuie sa facă fața unei complex de probleme în prezent, dar și în viitor, dintre
acestea cele majore fiind:
- creşterea gradului de deschidere a economiei, în condiţiile extinderii efectelor
globalizării;
- necesitatea creşterii nivelului competitivităţii economice, în general, şi a celei la
export;
- adaptarea la noile tendinţe pe plan mondial şi european, analizate pe plan teoretic în
literatura de profil şi demonstrate pe plan empiric prin rezultatele studiilor bazate pe cele
mai recente date statistice publicate;
- înăsprirea competiţiei pe pieţele internaţionale, inclusiv pe cele europene;
- valorificarea superioară prin intermediul relaţiilor comerciale externe a potenţialului
de resurse interne, a forţei de muncă, în special, prin creşterea ponderii la export a ramurilor
cu un nivel specific ridicat al valorii adăugate;
- amplificarea în economia naţională a efectului, direct şi propagat, al relaţiilor
economice externe, reflectată prin creşterea valorii aşa-numitului multiplicator al
comerţului exterior.

4
 I.3 Fluxuri comerciale internaționale

Pentru satisfacerea nevoilor interne și pentru realizarea schimburilor între economiile

naționale este necesar să se stabilească raporturi între agenții economici aparținând
diferitelor țări care să fie generate de tranzacţii, schimburi și transferuri economice dintre
economiile naționale. Aceste raporturi formează sistemul relațiilor economice
internaționale care cuprinde:
• relaţiile comerciale internaţionale- generate de schimburile de mărfuri corporale sau
necorporale (schimb de cunoştinţe ştiinţifico-tehnice, schimb de servicii: transport, de
turism, asigurări, servicii bancare, servicii tehnice etc);
• relaţiile financiar- valutare- care exprimă totalitatea raporturilor generate de mişcările
internaţionale ale fondurilor băneşti ocazionate de operaţiunile comerciale, necomerciale şi
financiare, realizate în valută, între agenţii economici-persoane fizice sau juridice,
aparţinând unor state diferite;
• relaţiile de cooperare economică internaţională- care expun raporturile contractuale de
conlucrare dintre parteneri din ţări diferite având ca obiectiv realizarea în comun a unor
activităţi din domeniile producţiei, dezvoltării tehnologice, cercetării ştiinţifice,
comercializării sau financiar-valutare.
În relațiile economice internaționale intervin, în primul rând, statele naționale
reprezentate de autorităţile şi instituţiile guvernamentale, apoi organizaţiile şi organismele
internaţionale a căror capacitate juridică rezultă din funcțiile ce le sunt impuse de state.
Schimburile economice internaţionale care se desfășoară între firmele publice sau
private și a căror activitate este, în principiu, subordonată intereselor economiei naţionale
prin reglementări statale, sunt stimulate de progresele în domeniile transporturilor,
comunicațiilor, informaticii și de diversificarea specializării internaționale.
Acești factori influențează semnificativ obiectul relațiilor economice internaționale,
obiect ce ia variate forme ale schimburilor de bunuri, băneşti, spirituale şi de activităţi
terţiare. Faptul că astfel de schimburi se repetă între anumiţi parteneri, din diferite ţări sau
zone geografice a conferit caracterul de fluxuri internaţionale.

5
 Deci,“noţiunea de flux economic internaţional desemnează forma concretă de
realizare a schimburilor reciproce de activităţi, care depăşesc caracterul sporadic în relaţiile
dintre parteneri, din ţări diferite.”5
Elementele definitorii ale oricărui flux economic internațional sunt6:
•obiectul schimbului- constituit din valorile materiale, băneşti şi spirituale sau
activităţile terţiare şi de cooperare;
•orientarea geografică- fiecare flux derulându-se între partenerii din anumite ţări sau
zone ale globului;
•anumită frecvenţă, valoare, volum şi importanţă, care îi conferă o individualizare
proprie.
Ansamblul fluxurilor de valori materiale şi băneşti, de consecințele proceselor tehnico-
științifice şi ale activităţilor prestatoare de servicii, care reprezintă obiectul schimbului
reciproc de activităţi desfășurate între economiile naţionale, caracterizate de o strânsă
împletire şi intercondiţionare, formează circuitul economic mondial. Fluxurile circuitului
economic mondial pot fi clasificate după natura fizică a obiectului dintre state astfel:
• fluxuri comerciale- sunt alcătuite din fluxurile de mărfuri corporale şi de mărfuri
necorporale(numite comerț invizibil deoarece aceste fluxuri nu sunt înscrise în tarifele
vamale astfel că nu li se fixează taxe vamale la trecerea graniței).
Fluxurile mărfurilor necorporale au în componență: fluxurile de prestări de servicii
(turismul, transporturile, asigurările, telecomunicaţiile internaţionale), fluxurile de
tehnologie (licenţierea brevetelor de invenţie, a operaţiunilor de know-how, consulting,
engineering, leasing).
• fluxuri de cooperare economică internaţională
• fluxuri financiar-valutare.
În ceea ce privește orientărea geografică, circuitul economic mondial este vizualizat ca
grup de curente geografice de schimburi între diferite state, grupe de state sau regiuni
geografice, printre care se enumeră:

5
Dicţionar REI, Ed. Enciclopedica, Bucureşti, 2003, pag. 58
6
Muntean M.-C. - Comerț internațional – Note de curs, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor,
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, 2013

6
 • fluxurile schimburilor reciproce dintre statele unei anumite grupe, colectivități
economice sau zone geografice (schimburile dintre statele NAFTA, UE, fluxurile
transpacifice, transatlantice, etc);
• fluxurile de schimb dintre ţările Europei Centrale şi de Răsărit şi cele dezvoltate;
• fluxurile de schimb dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, numite fluxuri
Nord - Sud;
• fluxurile de schimb dintre ţările Europei Centrale şi de Răsărit şi cele în curs de
dezvoltare.