Introducere în Istoria ieroglifică

Dimitrie Cantemir este una dintre cele mai de seamă personalități din epoca feudală a
istoriei țării noastre datorită activității politice inovatoare pentru acea vreme cât și pentru ideile
înaintate, laice, raționaliste, și umaniste pe care le cuprinde opera sa vastă și variată de filosof și
literat, de istoric și orientalist, pătrunsă de cultul pentru civilizația grecă-romană.1

Dimitrie Cantemir a fost un cărturar și umanist român. Pe lângă aceste două încadrări
profesionale, Dimitrie Cantemir mai avea ocupații și în alte domenii, cum ar fi cea de
enciclopedist, etnograf, geograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor.

Acesta s-a născut în satul Silișteni, județul Vaslui la data de 26 octombrie 1673. Aceasta
ar fi data acceptată de exegeza ulterioară. Camariano-Cioran susține pe baza scrierii a lui însuși
Dimitrie Cantemir, Viața lui Constantin Voda Cantemir, că între anii 1688 și 1691 acesta se afla
la Constantinopol, iar în anul 1688 acesta avea vârsta de 12 ani, ceea ce ne conduce prin niște
calcule matematice la adevărata dată a nașterii lui: 1675.2

Semnificația titlului este de ordin religios, în sensul că îi putem atribui o analiză

pertinentă din acest punct de vedere. Dimitrie Cantemir este fascinat de magia cifrelor și a
literelor, și de aici o întreagă teorie în jurul numerologiei. Cantemir susține că prima cultură
atestată cu acest gen de alfabet, hieroglific, este cea egipteană din care s-a nascut cea greacă și
ebraică. Limbajul din Istoria ieroglifică este criptat sub alfabetul slavon care este alcătuit după
modelul celui grecesc și care a păstrat simbolurile cifrice ale literelor, ceea ce Cantemir
folosesște în scara tâlcuitoare a Istoriei ieroglifice. Semnul lingvistic avea și valoare
emblematică, hieroglifică. Fiecare semn poate fi reprezentat printr-un idol cu formă animală, cod
al unei esențe spirituale sau nu, divinizări ale animalelor de către omul primitv care se temea de
ele. 3

1
C.I. Gulian, Antologia gândirii românești. Secolele XV-XIX, ed. Politică, București, 1967, p. 66-67
2
3
Ecaterina Tzaralungă, Dimitrie Cantemir, ed. Minerva, București, 1989, p. 148
 În cele ce urmează voi încerca să destructurez opera lui Dimitrie Cantemir ”Istoria
Ieroglifică” în mai multe secvențe, printre care s-ar număra cea politică, filosofică, istorică și
literară. Pe lângă câteva date generale pe care le voi oferi din întreg conținutul operei, mă voi axa
pe partea ”a dzecea” a operei mai sus menționate.

Pentru o înțelegere mai bună a textului voi organiza disecția acestuia în următoarea
ordine: în primul rând, părerea mea este că mai întâi de toate trebuie caracterizat din punct de
vedere literar ca să înțelegem care este modul de organizare al textului, care este subiectul
acestuia și în ce gen literar îl putem încadra.

1. Literar

Această analiză literară a textului ne sublinează faptul că avem de-a face cu un versat
mânuitor al limbii române și un scriitor complex

Istoria Ieroglifică este încadrată ca aparținând genului epic, acesta fiind un roman. Ceea
ce este interesant este faptul că Dimitrie Cantemir inserează în romanul său elemente
caracteristice fabulei (vedem cum personajele sunt diverse constiințe umane, atestate istoric, dar
reprezentate de imaginiea unor animale conforme cu statului moral al fiecăruia). Romanul acesta
este un roman alegoric, un pamflet social-politic în care sunt zugrăvite cu umor moravurile
decăzute ale boierimii asupritoare și jefuitoare a poporului.4

Istoria ieroglifică este alcătuită din 12 părți, și prezinta războiul dintre două mari
împărății, împărăția patrupedelor (țara Leului) și împărăția păsărilor (țara Vulturului). Leul este
simbolul Moldovei, iar Vulturul este simbolul Țării Românești. Pe lângă aceste înțelesuri ale
animalelor menționate mai devreme, autorul oferă și alte semnificații Leului și Vulturului,
semnificații religioase. Vulturul ceresc, însemnând ”Dumnădzău Părintele”, iar Leul ceresc Iisus
Hristos, Mântuitorul lumii”.5

4
.C. I. Gulian, op. cit, p.68
5
Gianina Maria-Cristina Piciorus, Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română. Vol. II: Dimitrie
Cantemir, Ed. Teologia pentru azi, București, 2015 , p 11
 2. Filosofic

Filosofia ocupă un rol important în operele lui Dimitrie Cantemir, cu precădere în Istoria
Ieroglifică, unde la o lectură sumară putem identifica influențe aristotelice, helmontiene,
atomiste, scolastice, neoplatoniste.

Aceata partea a dzecea o putem cataloga drept o retorică a lui Dimitrie Cantemir în
dovedirea nevinovăției sale. Această parte a dzecea o putem rezuma la două fraze:

”Că adevărul, deși tîrdziu, însă în deșert și nedovedit a râmânea nu poate (...).

”Căci dreptății dreptate a nu face peste putință ieste (...)”

Pe lângă acea problemă a adevărului să reflectăm asupra primului paragraf al părții a

dzecea unde observăm un Dimitrie Cantemir preocopat de probleme ontologice. Una dintre ele
este aceea a cauzalității fenomenelor naturale ”Lucrurile firești (...) și cu un cuvânt să dzic,
oricîte de la ceriu pînă la ceriu să văd, să simt și să înțeleagă, cei a firii iscoditori și cu de-a
dinsul cercetători, dzic, precum patru pricini să li să dea. Pricina adecă: cine, din ce, în ce chip
și pentru ce”6. Această problemă de ordin ontologic este preluată de la Aristotel care susține
faptul că aceste cauze sunt de patru feluri: una din acestea este substanța formală, a doua cauză
este materia și substratul, a treia este cea de la care pornește mișcarea, iar a patra este scopul și
binele, care este țelul oricărei deveniri și mișcări.7

Cele patru pricini evidențiate de Cantemir le putem cupla una câte una cu cele aristotelice în felul
următor: substanța formală ca fiind cine, materia și substratul ca fiind din ce, principiul de la care
pornește mișcarea ca fiind în ce chip, iar scopul și binele ca fiind pentru ce. Aceasta ultimă
cauză sau principiu, Binele, este principiul care domină întreaga gândire aristotelică, la ea
rezumându-se tot. Binele suprem este lucrul la care întreaga omenire este chemată să participe
atât individual cât și colectiv. În aparatul critic al Istorii Ieroglifice, care este îngrijit și alcătuit
de P. P. Panaitescu și Ioan Verdeș găsim o interpretare după părerea mea eronată a ceea ce
expune Dimitrie Cantemir din Aristotel. Aceștia susțin că Dimitrie Cantemir preia întradevăr
acea problemă ontologică de la Aristotel, doar că la un moment dat poziția lor diferă datorită lui

6
Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. Minerva, București, 1983, p. 124.
7
Aristotel, Metafizica, trad. Ștefan Bezdechi, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2010, p.22
Cantemir care atribuie acea ultimă pricină moralei. Părerea mea este că Dimitrie Cantemir a
preluat în întregime ideea aristotelică și a expus-o în limba lui maternă. Bazez această afirmație
și pe cronologia operelor sale, acesta scriind Etica nicomahică și Politica cu ani buni înainte de
Metafizica. Cele două opere fiind niște lucrări etice, care propun virtutea ca fiind binele absolut
care este scopul existenței umane.

”Neschimbată, cînd dzic, în fețe, iară nu în atomuri, trebuie să înțelegi de vreme

ce toate atomurile în toate fețele, în toată vremea cursul perioadelor sale fâcînd și
săvîrșind și ca-ntr-un vîrtej întorcîndu să, tînd la nemica, tînd la a fi a lucrului să întorc.
Adecă de o parte născînd, iară de altă parte perind, singură schimbarea atomurilor,
tîmplîndu-să, ființa fețelor, după hireșul său neam întreagă și neschimbată să pădzește
(căci nici cel mai firesc lucrătoriu osteneala simpte, nici materiia lipsește, nici formei
după a sa orînduială firește împiedecare sau de tot ștergere a să da poate). Că,
amintirilea fiind, încă de demult vrunul din chipurile neamurilor de tot a pieri s-ar fi
tîmplat”8

Văzând interesul lui Dimitrie Cantemir în ceea ce privește alcătuirea lumii, a lucrurilor, a
esenței lucrurilor dacă doriți, deoarece el pătrunde până în nucleul lucrurilor, care îl constituie
atomii, cele mai mici particule acestea fiind indivizibile, am decis să fac o incursiune în gândirea
atomistă greacă pentru a cerceta originele acestei idei în gândirea cantemireană. Am descoperit
faptul că Dimitrie Cantemir folosește ideile parmenidiene ale atomilor cu specificația că autorul
român în comparație cu Parmenide susține mișcarea atomilor9. Fragmentul de mai sus îl putem
comenta dând un exemplu în acest scop. Spre exemplu avem o ferigă, aceasta este alcătuită din
atomi de ferigă, deoarece după moartea ferigii, adică a degradării unității atomilor, acestia se
separă iar pe urmă se reunesc luând aceeași formă, cea de ferigă. De aceea susțin că Dimitrie
Cantemir crede în atomi personalizați și nu universali. Feriga este alcătuită din atomi de ferigă
deoarece aceștia repetă o mișcare ciclică, pierzând și luând aceeași formă la infinit.

8
Dimitrie Cantemir, op. cit, p. 125
9
Andrew G. van Melsen, From Atomos to Atom: The History and Concept of the Atom. Dover Phoenix Editions,
1952
 3. Politic

Cantemir manifestă o înțelegere a situației sociale ale țăranilor cărora le atribuie ca și

asociere albinele, și condamnă înrobirea acestora. Acest roman mai reprezintă și o critică adusă
Imperiului Otoman și face apel la unirea muntenilor și a moldovenilor pentru a scăpa de jugul
otoman.10 Spun că este și o lucrare politică deoarece surprinde anumite jocuri politice duse între
cele doua regate.

4. Istorică

În concluzie putem spune că datorită epocii în care Dimitrie Cantemir a trăit, concepțiile
sale social-politice, filosofice și istorice sunt lipsite de limite. Prin această operă a sa a adus o
contribuție valoroasă la dezvoltarea culturii românești și la afirmarea ei înafara granițelor țării.
Spun că este o lucrare istorică deoarece ne dezvăluie traiul vremii. Ne face cunoștiință cu o parte
din veacul din care si el a făcut parte.

10
. C. I. Gulian, op. cit, p.68