CUPRINS

CAPITOLUL I - Constituirea Comunităților și Uniunii Europene.........................................2

II. 1. Istoria formării Comunitatilor Europene........................................................................2

II.2. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului(C.E.C.O.).........................................3

II.3. Eșecul Comunității de Apărare Europeană (C.A.E.)……………………………….......4

II.4. Tratatele de la Roma : formarea Comunității Economice Europene ( CEE) și a

Comunității Europene a Energiei Atomice( CEEA/ Euratom)………………………………4

II.4.1. Comunitatea Economică Europeană(C.E.E.)................................................................5

II.4.2. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice( Euratom)..............................................6

II.5. Dezvoltarea Comunităților Europene.............................................................................6

II.6. Actul Unic European.......................................................................................................7

II.7. Procesul de integrare europeană……………………………...……………………..8

II.8. Obiectivele Uniunii Europene………………………………...…………………….8

CAPITOLUL II - Tratatul de la Maastricht…………………………………………...…...10

II.1. Contextul istoric……………………………………………………………………10

II.2. Prevederile Tratatului de la Maastricht…………………………………………….10

II.3. Efectele Tratatului asupra Uniunii Europene.................................................................12

BIBLIOGRAFIA...................................................................................................................14
 CAPITOLUL I
Constituirea Comunităților și Uniunii Europene

II. 1. Istoria formării Comunitatilor Europene

Istoria formării Comunităților Europene este marcată între cele două războaie mondiale de
lucrarea diplomatului austriac Coudenhove Valergi intitulată “Pan Europa, inspirată de modelul
federal al Statelor Unite ale Americii. După cel de-al doilea război mondial, a început de fapt
procesul de creare a Uniunii Europene, care a străbătut mai multe etape. Curentul federalist a fost
reactivat în speranța instituirii Statelor Unite ale Europei, dar interesele divergente ale statelor
europene au dus la formarea doar a Consliului Europei, o organizație internațională de cooperare,
în cadrul căreia suveranitatea fiecărui stat membru este asigurată.
În 1948, guvernul francez a propus Marii Britanii, Belgiei, Olandei și Luxemburgului, care
în temeiul Tratatului de la Bruxelles încheiat la 17 martie 1948 își garantau reciproc asistență în
caz de agresiune, crearea unei Adunări Parlamentare europene, dar nu s-a căzut de acord decât
asupra unei adunări consultative. Pe această bază, la 5 mai 1949, la Londra, Franța, Anglia,
Belgia, Olanda, Bruxelles, Italia, Danemarca, Norvegia, Suedia și irlanda au adoptat Statutul
Consiliului Europei, care a intrat în vigoare la 3 august 1949. Deși obiectivul principal al
Consiliului Europei este”realizarea unei uniuni cât mai strânse între membri săi”, el nu poate fi
considerat ca un premergător al Uniunii Europene, deoarece el reprezintă doar cadrul unor
discuții și adoptării unor convenții, contribuind la cooperarea între statele Europei 1. Consiliul
Europei cuprinde țările europene bazate pe democrația pluralistă și care sunt atașate protecției
drepturilor omului. El constituie locul dialogului politic dintre state, exemplul cel mai edificator
fiind adoptarea la Roma la 4 noiembrie 1950 a Convenției Europene a drepturilor omului, care a
intrat în vigoare la 3 septembrie 1953.
De altfel, în doctrină2 s-a arătat că organizațiile cu caracter de cooperare urmăresc
coordonarea politicilor statelor membre, organele create având un caracter interguvernamental,
iar deciziile adoptate produc efecte pentru fiecare stat, pe când organizațiile de integrare își
crează organe independente de cele ale statelor, iar deciziile acestora, se impun atât statelor
membre, cât și particularilor.

1
Philippe Manin, Les communautes Europeennes, L’Union Europeene, Pedone, 1998, p.13 apud Ovidiu Ținca,
Drept comunitar general, ed. Luminalex, București, 2005, p.5.
2
Jean-Claude Gautron, Droit europeen, Dalloz, 2002, p.13, apud Ovidiu Ținca, Drept comunitar general, ed.
Luminalex, București, 2005, p.7.

2
 II.2. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului(C.E.C.O.)

S-a constituit la 18 aprilie 1951 prin tratatul semnat la Paris de către șase țări europene :
Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg. Ideea a aparținut francezului Jean Monnet
și a fost prezentată de Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, la o conferință de presă
ținută la 9 martie 1950, când a propus Germaniei și celorlalte state din Europa occidentală să
alcătuiască o piață comună, în vederea conjugării forțelor pentru reconstrucția economică.
Unele fragmente ale acestei propuneri istorice se regăsesc în Preambulul Tratatului
CECO/CECA3, exprimând practic esența complexului proces numit “integrare europeană”:
“Europa nu se va realiza dintr-o dată și nici nu va fi o construcție completă; se va face prin
realizări concrete, creând la început o solidaritate de fapt”.
În acest scop, producțiile de cărbune și oțel erau puse sub conducerea unei Înalte Autorități
comune. Obiectivul imediat consta în realizarea reconcilierii franco-germane, întrucât “ unirea
națiunilor europene impune ca opoziția seculară dintre Franța și Germania să fie eliminată”, iar
obiectivul pe termen lung urmărea realizarea unei uniuni politice a statelor Europei occidentale,
care să facă imposibilă orice confruntare armată între ele și în același timp să întărească poziția
lor în arena internațională.
La 18 aprilie 1951 s-a semnat Tratatul de constituire a comunității Europene a Cărbunelui
și Oțelului( CECO), care a intrat în vigoare la 27 iulie 1952. Se stabilize încă de la început ca
Tratatul să fie valabil pe o perioadă de 50 de ani, astfel încât CECO și-a încheiat existența în 23
iulie 2002, iar statele membre nu au hotărât prelungirea acestuia. Tratatul de constituire a CECO
a fost prima încercare reușită de a realiza o integrare europeană pe plan economic, în speranța că
integrării economice îi va urma o integrare politică4. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de
Nord nu a aderat la acest Tratat din cauza relațiilor sale privilegiate cu statele Commonwalth-
ului și a convingerii sale nezdruncinate în rolul său de putere mondială.
Înalta Autoritate, condusă de Jean Monnet, și-a stabilit sediul la Luxemburg în 1952.
C.E.C.O.,prin organizare și competențe( orientarea politicii de investiții, stabilirea unor
contribuții financiare obligatorii pentru întreprinderile din domeniu), a reprezentat prima
experiență de integrare printr-o organizație regională, în cadrul căreia instituții supranaționale au
fost dotate cu o veritabilă putere normativă cu efect în ordinea internă a statelor membre.

3
Uniunea Europeană, Tratatul Uniunii Europene împreună cu textul complet al Tratatului constitutiv al Comunității
Europene, JOCE/DOCE, C224/31.VIII.1992, apud Iordan Gheorghe Bărbulescu, Sistemul Instituțional, ed. Europa
Mea, București, 2007, p.27.
4
G. Goring, I.E. Rusu, Dreptul Uniunii Europene, ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 7-8.

3
 II.3. Eșecul Comunității de Apărare Europeană (C.A.E.)

Nu toate proiectele europene de integrare au avut soarta fericită a Comunității Economice

a Cărbunelui și Oțelului. Astfel, proiectul ambițios al unei comunități care să vizeze domeniul
apărării statelor membre a eșuat.
Proiectul Comunității Europene a Apărării a fost conceput de Franța ca răspuns la dorința
Statelor Unite ale Americii de a accepta reînarmarea Germaniei. Tratatul a fost semnat la 27 mai
1952 la Paris de către Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg și Franța, care l-au și
ratificat în scurt timp,cu exceptia Franței. Deoarece, pentru a intra în vigoare, tratatul trebuia
ratificat de către toate statele semnatare, iar Adunarea Națională franceză, în august 1954, a
refuzat autorizarea ratificării, acțiunea a fost considerată un eșec. Comunitatea Europeană a
Apărării, concepută ca o organizație supranațională, trebuia să gestioneze o armată europeană
multinațională. Fiecare stat având dreptul de a dispune doar de forțe armate limitate, politica de
apărare trebuia transferată de statele membre către Comunitate. Tratatul menținea structura
instituțională stabilită de Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, cu deosebirea că
puterea de decizie o avea Consiliul, iar organul independent- Comisariatul- avea puteri de
gestionare întinse.
Strâns legat de C.A.E. a fost și proiectul unei Comunități Politice Europene(C.P.E.)5, care a
prevăzut integrarea C.E.C.O. și a C.A.E.. Comunitatea politică avea competențe lărgite în
domeniul economic. Eșecul Comunității Europene a Apărării a dus la abandonarea proiectului
Comunității Politice Europene6.

II.4. Tratatele de la Roma : formarea Comunității Economice Europene ( CEE) și a

Comunității Europene a Energiei Atomice( CEEA/ Euratom)

Odata ce a devenit evident că o integrare politică nu poate fi atinsă în Europa, eforturile s-

au îndreptat spre o integrare economică, în speranța că aceasta va aduce și o integrare politică.
La inițiativa Belgiei, Olandei și Luxemburgului, a fost convocată, la 1 iunie 1955, o conferință a
miniștrilor de externe, la Messina, Italia,în cadrul căreia cele șase state membre ale C.E.C.O. au
hotărât crearea unei piețe nucleare comune. La 25 martie 1957, la Roma, în cadrul conferinței
interguvernamentale, au fost semnate cele două tratate care au creat Comunitatea Economică
Europeană și respectiv Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Intrate în vigoare la 1

5
Engleză European Political Community(EPC).
6
G. Goring, I.E. Rusu, op.cit., p.9.

4
ianuarie 1958, după ratificarea lor de către Franța, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg și
Olanda7, tratatele au fost încheiate pe o durată nelimitată.
Cele două noi comunități, deși au competențe lărgite, nu se prezintă în tratate ca având un
caracter supranațional. Înalta Autoritate a fost înlocuită cu o Comisie, care are cu precădere
dreptul de inițiativă legislativă, iar Consiliul Miniștrilor a fost investit cu depline puteri de
decizie.
Existența unor organe comune- Adunarea parlamentară și Curtea de Justiție- precum și
contactele organelor executive au făcut ca cele trei Comunități- C.E.C.O., C.E.E. și Euroatom-ul-
să fie considerate ca un ansamblu 8: s-a arătat că tratatele de la Roma au marcat un recul al
supranaționalității, dare le au prevăzut posibilități de integrare prin extinderea competențelor
Adunării parlamentare, ai cărei membri urmau să fie aleși prin sufragiu universal direct, și prin
trecerea la votul majoritar în cadrul Consiliului( realizat abia începând cu anul 1986, prin
adoptarea Actului Unic European9).

II.4.1. Comunitatea Economică Europeană(C.E.E.)

Devenită Comunitatea Europeana, în urma Tratatului de la Maastricht din 1992, și-a stabilit
ca obiectiv să promoveze o dezvoltare armonioasă a activităților economice în ansamblul
Comunității. Crearea fundamentelor “unei Uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele
europene”, impunea din punct de vedere economic instituirea unei piețe comune, cu caracteristici
asemănătoare piețelor naționale. În acest scop, s-a prevăzut libera circulație a mărfurilor și
protecția acestora față de exteriorul Comunității prin tarife vamale comune, libera circulație a
persoanelor și a capitalurilor, protecția liberei concurențe. De asemenea, s-a urmărit armonizarea
politicilor economice ale statelor membre, stabilirea unor politici sectoriale comune în domeniul
agriculturii, transporturilor, relațiilor comerciale externe. Apoi, progresiv, C.E.E. a primit noi
competențe în domeniul apărării mediului înconjurător, al politicii sociale și al celei regionale, în
domeniile educației, cercetării și tehnologiei.
Comunitatea Economică Europeana, creată prin Tratatul din 25 martie 1957, din punct de
vedere juridic are trei caracteristici specifice 10:

7
Deși a participat la tratative, Anglia nu a semnat tratatele.
8
Philippe Manin, op. cit., p. 17, citat după Ovidiu Ținca, Drept comunitar general, ed. Luminalex, București, 2005,
p.7.
9
Jean-Claude Gautron, op. cit. p.15, citat după Ovidiu Ținca, Drept comunitar general, ed. Luminalex, București,
2005, p.8.
10
Ami Barav, Christian Philip, Dictionaire Juridique des Communautes Europeennes, PUF, 1993,p.211, citat după
Ovidiu Ținca, Drept comunitar general, ed. Luminalex, București, 2005, p.11.

5
 - durata ei este nelimitată, spre deosebire de C.E.C.O. care a fost construită pentru o
perioadă de 50 de ani. Ireversibilitatea și intangibilitatea competențelor comunitare
caracterizează ordinea juridică instaurată prin Tratatul C.E.E.;
- ordinea juridică proprie este confirmată în decizia Costa din 1964 a Curții de
Justiție care arată că dreptul izvorât din Tratatul C.E.E. are un caracter prioritar în raport cu
normele de drept intern ale statelor membre și beneficiază de efectul aplicabilității directe, adică
orice persoană poate cere în anumite condiții judecătorului să aplice tratatul precum și
regulamentele, directivele sau deciziile comunitare emise în baza acestuia, chiar dacă legislația
internă a statului respectiv nu prevede acest lucru;
- este o Comunitate de drept deoarece actele instituțiilor ei trebuie să fie conforme
tratatului constitutiv.

II.4.2. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice( Euratom)

Aceasta dispune, potrivit art. 52 din tratatul de constituire, de un drept de opțiune asupra
mineralelor, materiilor prime și materialelor fisionabile speciale produse pe teritoriul statelor
membre, precum și de posibilitatea de a exercita un control de securitate asupra destinației finale
a produselor, astfel încât acestea să nu fie folosite în scopuri militare.

II.5. Dezvoltarea Comunităților Europene

Incapacitatea conducerilor statelor comunităților europene de a se pune de acord asupra

unui singur loc în care să-și aibă sediul organele comunităților a avut ca urmare faptul că orașele
Bruxelles, Luxemburg și Strassbourg adăpostesc, în prezent, cele mai importante instituții ale
Comunității Europene. Primul președinte al comunității economice europene a fost Walter
Hallstein.
Dacă la crearea lor, C.E.C.O. și Euratom-ul au avut un rol imporant în procesul de
integrare, ulterior importanța lor a scăzut treptat, datorită atât declinului producției de cărbune și
oțel, cât și neîncrederii manifestate îndeosebi de Franța, în privința eficacității prevederilor
tratatului privind energia atomică. Comunitatea Economică Europeană a devenit terenul principal
al acțiunii comunitare a statelor membre. Această constatare a dus la fuzionarea la 8 aprilie 1965
a executivelor celor trei comunități, activitatea C.E.C.O. și Euratom nejustificând un organ
executiv propriu. Tratatul de fuziune semnat la Bruxelles a intrat în vigoare la 1 iulie 1967 și
cuprinde 39 de articole, fără să aducă modificări competențelor atribuite inițial instituțiilor
comunitare prin tratatele de constituire. Inovația tratatului a constituit-o crearea unei Comisii

6
Unice autonome11, stabilind că din Comisie face parte cel puțin o persoană din partea fiecărui
stat membru, iar comandantul a fost limitat la 4 ani.
Tratatul de fuziune stipulează independența Comisiei față de guvernele statelor membre,
dar stabilește răspunderea politică a acesteia față de Parlamentul European, care poate adopta o
moțiune de cenzură împotriva ei.
La Consiliul European ținut la Edinburgh între 11-12 decembrie 1992 s-a hotărât ca
sediile instituțiilor și serviciilor comunitare să funcționeze în continuare unde se aflau în acel
moment. Astfel, Parlamentul European își desfășoară activitatea la Strassbourg, unde au loc cele
12 sesiuni plenare lunare, iar celelalte sesiuni se țin la Bruxelles,unde își au sediile Comisia și
Consiliul.
Începutul anilor ’80 a marcat așa-zisa extindere spre sud a Comunităților, care a inclus
Grecia, Spania și Portugalia. Treptat a avut loc o lărgire a ariei georgrafice a C.E.E., ajungându-
se în 1986 la 12 state, în 1995 la 15 state, iar în 2004 la 25 de state europene.
S-a manifestat o relativă stabilitate juridică, tratatele nesuferind moficări care să
deturneze obiectivele. Obiectivele tratatelor de constituire au fost îndeplinite în mod inegal,cele
mai importante fiind în domeniul Comunității Economice Europene : politica agricolă comună,
instituirea fondului social, cooperarea monetară, protecția mediului înconjurător, generalizarea
sistemului T.V.A..

II.6. Actul Unic European

Actul Unic European a dat noi impulsuri procesului de integrare europeană. Acesta îți are
originile în proiectul germano-italian al unui “Act European” din 4 noiembrie 1981( Planul
Genscher- Colombo), care prevedea o colaborare strână a Comunității Europene, a Cooperării
Politice Europene (C.P.E.) și a Parlamentului European, în vederea formării unei Uniuni
Europene. Proiectul a fost, in parte, pus în practică prin Declarația Solemnă a Consiliului privind
Uniunea Europeană din 19 iulie 1983, de la Stuttgart.
Actul Unic European s-a bazat și pe proiectul de tratat al Parlamentului European din 14
februarie 1984, privind formarea Uniunii Europene.
Actul Unic European este, în prezent, parte componentă a structurii juridice a Comunității
Europene. Actul Unic European s-a vrut a fi o extindere a construcției juridice europene și o
afirmare a voinței de a transforma relațiile dintre statele membre într-o Uniune Europeană.
Pilonii acestei Uniuni urmau să fie Comunitatea Europeană și o Cooperare Politică Europeană
(C.P.E). Actul Unic European a consolidat poziția Comisiei și a Parlamentului și a dus la

11
art.10, paragraf 1, alin (4) din Tratatul de fuziune semnat la Bruxelles din 1 iulie 1967.

7
introducerea de noi domenii de politică comunitară, iar din punct de vedere instituțional a dus la
crearea Tribunalului de Primă Instanță(T.P.I.), la extinderea principiului majorității și la
implicarea Parlamentului European în procesul decizional, la împuternicirea Consiliului de a
delega Comisia și, în fine, la obligația de constituire progresivă a unei Piețe Comune, până la 31
decembrie 1992.

II.7. Procesul de integrare europeană

Procesul de integrare europeană început prin constituirea Comunității Europene a trecut,

prin Tratatul de la Maastricht12, într-o altă etapă de dezvoltare, fără însă ca acesta să aducă o mai
mare transparență și o democratizare a procesului decizional13 sau o creștere a eficienței și
coerenței domeniilor politicilor comunitare.
Simpla declarație de constituire a Uniunii Europene nu este însă suficientă pentru
atingerea acestui scop. Decisive au fost, în acest sens, unele modificări substanțiale, dar și
prevederi care au fixat doar obiective generale de urmărit.

II.8. Obiectivele Uniunii Europene

Obiectivele Uniunii Europene sunt stabilite în art. 2 din Tratatul de la Maastricht (

versiunea consolidată în urma Tratatului de la Amsterdam):
- promovarea progresului economic și social, precum și a unui nivel ridicat al locurilor
de muncă, în vederea unei dezvoltări echilibrate și durabile, îndeosebi prin crearea unui spațiu
fără frontiere interioare, prin întărirea coeziunii economice și sociale și prin instituirea unei
uniuni economice și monetare care comportă o monedă unică;
- afirmarea identității proprii pe scena internațională, îndeosebi prin făurirea unei politici
externe și de securitate comune, incluzând și definirea unei politici de apărare comună, care ar
putea duce, la un moment dat, la o apărare comună;
- întărirea protecției drepturilor și intereselor cetățenilor statelor membre prin instituirea
unei cetățenii a Uniunii;
- menținerea și dezvoltarea Uniunii ca un spațiu al libertății, securității și justiției, în
cadrul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, având în vedere și măsurile de control
la frontierele exterioare ;
12
Tratatul de la Maastricht a fost încheiat la 7 februarie 1992.
13
Astfel, Curtea Constituțională a Germaniei, a artătat că structurile comunitare sunt, în continuare, legitimate
democratic de către popoarele statelor membre și de către parlamentele alese. Culegere de Decizii ale Curții
Constituționale Germane, vol.89,p. 155, apud G. Goring., I.E. Rusu, Dreptul Uniunii Europene, ed. C.H. Beck,
București, 2006, p. 14.

8
- menținerea integrală a acquis-ului comunitar și dezvoltarea lui, în scopul de a examina
în ce măsură politicile și formele de cooperare instaurate prin tratat ar trebui revizuite pentru a
asigura eficacitatea mecanismelor și instituțiilor comunitare.
Obiectivele Uniunii Europene sunt atinse, conform dispozițiilor Tratatului de la
Maastricht, în condițiile și potrivit ritmurilor prevăzute, respectând principiul subsidiarității așa
cum este el definit în art. 5 al Tratatului care instituie Comunitatea Europeană. 14

14
Ovidiu Ținca, Drept comunitar general, ed. Luminalex, București, 2005, p.25-27.

9
 CAPITOLUL II
Tratatul de la Maastricht

II.1. Contextul istoric

Pentru a înțelege natura Tratatului de la Maastricht ar trebui să facem mai întâi referire la
dreptul comunitar în ansamblul și la caracteristicile sale. Dreptul comunitar este lacunar,
incomplet și evolutiv. Tratatele fondatoare, tratatele cadru, nu au inclus de la început toate
procedurile și mijloacele necesare integrării europene. A revenit statelor membre și instituțiilor
europene misiunea de a completa și dinamiza funcționarea Uniunii Europene.
Tratatul de la Maastricht reprezintă cronoligia Comunității Europene, momentul în care
guvernele statelor-membre au ales calea unei integrări politicie, transferând anumite prerogative
strict naționale la nivel comunitar.
Tratatul de la Maastricht este rezultatul a două conferințe interguvernamentale 15, una în cadrul
căreia s-a discutat despre Uniunea economică și monetară și alta în care s-a dezbătut despre
crearea unei Uniuni politice. Ambele conferințe interguvernamentale și-au început lucrările în
anul 1990 și s-au încheiat în decembrie 1991 cu un Proiect de Tratat asupra Uniunii Europene,
semnat pe 7 februarie 1992. Tratatul nu a intrat însă în vigoare decât în noiembrie 1993, datorită
dificultăților de ratificare pe care le-a ridicat statelor membre.

II.2. Prevederile Tratatului de la Maastricht

În Tratatul de la Maastricht se pot distinge două tipuri de dispoziții în vederea integrării

europene : dispoziții instituționale și dispoziții privind politicile publice.
Printre măsurile de natură instutuțională se numără : extinderea votului cu majoritate
calificată în Consiliul de Miniștri, desemnarea Consiliului European drept organismul care
“definește liniile politice generale ale Uniunii Europene”, crearea de posibilități pentru Curtea de
Justiție a Comunităților Europene de a amenda statele-membre, atribuirea de noi puteri
Parlamentului European prin noua procedură de co-decizie și extinderea procedurii de cooperare,
înființarea Comitetului Regiunilor și introducerea principiului de subsidiaritate 16.

15
Vandersanden, Georges, Droit des communautes europeennes, Vol I, curs pentru anul academic 2001-2002,
Presses Universitaires de Bruxelles, p.9, apud Paul Michael Lutzeler, Europa după Maastricht- perspective
americane și europene, ed. Istitutul European, Iași, 2004, p. 7.
16
Nugent, Neil, The Government and Politics of the EU, Houndmills, Machmillan, 1994, apud apud Paul Michael
Lutzeler, Europa după Maastricht- perspective americane și europene, ed. Istitutul European, Iași, 2004, p. 9.

10
 Tratatul de la Maastricht instituționalizează Uniunea Europeană fără însă a înlocui
Comunitățile Europene. Uniunea Europeană este structurată pe trei piloni : Comunitățile
Europene(I), politica externă și de securitate comună (II) și cooperarea în domeniul justiției și
afacerilor externe(III).
Tratatul de la Maastricht introduce cetățenia europeană, care se adaugă cetățeniei
naționale, fără să o înlocuiască. Prin introducerea acestor noi dispoziții, cetățenii Uniunii
Europene au drepturi dar și obligații. Ei pot circula și rezida liber pe teritoriul oricărei țări-
membre, au dreptul de a vota și de a fi aleși la alegerile municipale și europene într-un stat altul
decât cel de origine, beneficiază de protecția diplomatică și consulară oferită de oricare dintre
statele- membre. Cetățenii europeni au dreptul de petiție în fața Parlamentului European și se pot
adresa Mediatorului European.
Tratatul de la Maastricht introduce principiul de subsidiaritate, potrivit căruia deciziile
trebuie să fie luate la nivelul cel mai apropiat de cetățean. Principiul de subsidiaritate, așa cum
este el definit în Tratatul de la Maastricht, prevede separarea competențelor și nu atribuirea lor.
Este înscris și în Articolul A § 2 TUE, deși sub o altă formulare:” Prezentul Tratat marchează o
nouă etapă în procesul care stă la baza creării unei Uniuni din ce în ce mai strânse între
popoarele europene, în care deciziile sunt adoptate la nivelul cel mai apropiat al cetățenilor” 17.
Tratatul de la Maastricht creează Comitetul Regiunilor și introduce un nou articol
referitor la reprezentarea statelor-membre în Consiliu. Comitetul Regiunilor se formează pe
aceeași structură ca și Comitetul Economic și Social, având 222 de membri și posibilitatea de a-
și da avizul în domenii de interes pentru regiuni18.
Tratatul de la Maastricht prevede stabilirea unei Uniuni Economice și Monetare (UEM).
Obiectivul global este introducerea monedei unice și asigurarea stabilității acestei monede prin
stabilizarea prețurilor în respectul economiei de piață.
Trei faze au stat la baza realizării Uniunii Monetare.
Prima fază începe la 1 iulie 1990, în care economiile statelor-membre trebuiau să fie
convergente19.
A doua fază începe în 1 ianuarie 1994 și durează până în 1 ianuarie 1999, dată care
marchează începutul celei de-a treia faze. Din acest moment este stabilită paritatea monede

17
Paul Michael Lutzeler, Europa după Maastricht- perspective americane și europene, ed. Istitutul European, Iași,
2004, p. 11-14.
18
Art. 146, Tratatul de la Maastricht, încheiat la 7 februarie 1992.
19
Criteriile de convergență au fost stabilite în felul următor: (a) o mare stabilitate a prețurilor, adică o rată a inflației
mai mică decât 1,5% din rata a trei state-membre care înregistrează cele mai scăzute procente; (b) absența devaluării
; (c) caracterul durabil al convergenței ratelor de interes pe termen lung; (d) menținerea unei situații a finanțelor
publice sănătoase.

11
naționale- Euro, politica monetară se face în Euro, Euro scriptural este utilizat de către operatori
privați, până la 1 ianuarie 2002 când este introdus pe piață.
Intrarea Euro pe piață a fost moment de bucurie pentru unii, de manifestare a
scepticismului pentru alții. Euro este primul simbol al Uniunii Europene tangibil pentru cetățenii
săi. În economie acesta facilitează tranzacțiile, iar pe plan internațional se doreștea ca Euro să
devină o deviză la fel de puternică precum dolarul american sau yenul japonez. Momentan, Euro
se pare că devine din ce în ce mai puternic prin faptul că multe țări din Uniunea Europeană de
astăzi l-au preluat ca monedă unică națională. 20

II.3. Efectele Tratatului asupra Uniunii Europene

Natura și efectele Tratatului de la Maastricht asupra Uniunii Europene trebuie evidențiate

prin prisma prevederilor art.1 care o consideră “o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni
mai strânse între popoarele Europei, în care hotărârile sunt luate în cel mai înalt respect al
principiului transparenței și cât mai aproape posibil de cetățeni”. Tratatul nu face referire la
vreo “vocație federală” și nu transformă Comunitățile în Uniune21.
Guy Isaac:“Deocamdată, fără personalitate juridică are doar o existență politică”.
Potrivit dispozițiilor pe care le conține tratatul,”Uniunea este fondată pe Comunitățile
Europene, completate de politicile și formele de cooperare instaurate prin prezentul tratat. Ea are
ca misiune să organizeze într-o manieră coerentă și solidară relațiile între statele-membre și între
popoarele lor”22. Ambiguitatea formulării arată că statele semnatare ale tratatului nu au acceptat
pe deplin o structură federală( exemplul delegației britanice care s-a opus vehement folosirii
oricărei referiri la federație sau federalism), dar unele dispoziții prin care se transferă competențe
lărgite Uniunii marchează tendințe în această direcție : moneda unică, politica comună privind
circulația cetățenilor din terțe state pe teritoriul Uniunii, consacrarea principiului subsidiarității,
care reglează exercitarea competențelor concurente de către Comunități și statele membre. Pe de
altă parte, caracterul limitat al competențelor în domeniul politicii externe și neinstituționalizarea
unui organ autonom care să reprezinte Uniunea, indică limitele acestor tendințe federaliste.
Deși utilizează principii și mecanisme specifice structurilor federale cum sunt
primordialitatea normelor comunitare și integrarea, totuși, identitatea națională a țărilor
componente este consacrată prin art. 6, paragraful 3 din tratat. Totodată, pe lângă caracterul
limitat al cooperării în domeniul politicii externe, nu se poate vorbi nici de o politică de apărare
20
Momentan sunt 17 țări din Uniunea Europeană care au adoptat moneda EURO, iar alte 4 microstate au încheiat
acorduri monetare cu zona EURO. Acestea sunt Andorra, Monaco, San Marino și Vatican.
21
Ami Barav, Christian Philip, Dictionaire Juridique des Communautes Europeennes, PUF, 1993,p.1087, citat după
Ovidiu Ținca, Drept comunitar general, ed. Luminalex, București, 2005, p26.
22
Art.1 din Tratatul de la Maastricht, încheiat la 7 februarie 1992.

12
proprie a Uniunii. Pe planul Uniunii, Parlamenul European nu are importanța, competențele și
semnificația parlamentelor statale. Așadar, nu se poate vorbi de o federație în ceea ce privește
Uniunea Europeană. Pe de altă parte, Uniunea diferă mult și de o confederație, care în principal
are ca obiect politica externă și de apărare. Totuși, principiul potrivit căruia într-o confederație
hotărârile se iau prin acordul statelor membre își găsește aplicabilitate în funcționarea Consiliului
European.
S-a concluzionat că Uniunea Europeană constituie o construcție politico-juridico europeană
specifică unică, un sistem nou care intră în categoriile juridice și politice cunoscute până în
prezent. Originalitatea sistemului comunitar constă în aceea că el constituie un cadru în care
statele membre au acceptat să exercite în comun unele atribuții ale suveranității lor 23 .

Efectele esențiale ale Tratatului de la Maastricht sunt următoarele:

a) Crearea Uniunii Europene, care este formată din cele trei Comunități, împreună cu
mecanismele de cooperare între statele-membre;
b) Transformarea Comunității Economice Europene (C.E.E.) în Comunitate
Europeană (C.E.), cu competențe noi în domeniile economic și monetar( Uniunea
Economică și Monetară), precum și cu alte competențe limitate în diferite
domenii;
c) Reforma mecanismelor decizionale, întărindu-se importanța Parlamentului
European;
d) Includerea în competențele Uniunii a cooperării în domeniul politicii externe;
e) Atribuirea de competențe Uniunii în privința cooperării în domeniul justiției și al
afacerilor interne;
f) Introducerea de mecanisme de integrare diferențiată, unele state beneficiind de
statute derogatorii ( în domeniul politicii sociale, a realizării celei de-a treia faze a
sistemului monetar comunitar unic).

23
Jean Boulouis,Droit institutionnel des Communautes europeenes, Domat-Montchrestein,1993,p.22, citat după
Ovidiu Ținca, Drept comunitar general, ed. Luminalex, București, 2005, p. 27.

13
 BIBLIOGRAFIE

1. Tratatul de la Maastricht;
2. Bărbulescu Iordan Gheorghe, Sistemul Instituțional, ed. Europa Mea, București, 2007;
3. Boulouis Jean, Droit institutionnel des Communautes europeenes, Domat-
Montchrestein,1993;
4. Desmond Dinant, Reflections on the IGGs, Laurent, Pierre-Henry, Maresceau, Marc,The
state of the European Union, Londra, Lynne Rienner Publishers, 1998, vol.4;
5. Gautron Jean-Claude, Droit europeen, Dalloz, 2002;
6. Goring G., Rusu I.E., Dreptul Uniunii Europene, ed. C.H. Beck, București, 2006;
7. Lutzeler Paul Michael, Europa după Maastricht- perspective americane și europene, ed.
Istitutul European, Iași, 2004;
8. Manin Philippe, Les communautes Europeennes, L’Union Europeene, Pedone, 1998;
9. Nugent Neil, The Government and Politics of the EU, Houndmills, Machmillan, 1994;
10. Philip Christian Barav Ami,, Dictionaire Juridique des Communautes Europeennes, PUF,
1993;
11. Ținca Ovidiu, Drept comunitar general, ed. Luminalex, București, 2005;
12. Uniunea Europeană, Tratatul Uniunii Europene împreună cu textul complet al Tratatului
constitutiv al Comunității Europene, JOCE/DOCE, C224/31.VIII.1992;
13. Vandersanden Georges, Droit des communautes europeennes, Vol I, curs pentru anul
academic 2001-2002, Presses Universitaires de Bruxelles.

14