UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT LA DREPT INTERNATIONAL PRIVAT

ELEMENTUL DE EXTRANEITATE

STUDENT POPIA MIHAI DAN

ANUL IV, GRUPA 1

BUCURESTI 2018
 Autorii contemporani susţin în unanimitate că raporturile între state se
stabilesc datorită unor factori obiectivi:

1. progresul tehnico-ştiinţific care a permis umanităţii în ultimele decenii ale

secolului de a apropia oamenii şi statele, descoperindu-se noi mijloace de
comunicare şi sisteme informaţionale.

2. migraţiune în urma cataclismelor sociale, politice în urma conflictelor

armate şi etnice frecvente în secolul XX. Paralel, migraţiunea se datorează
şi reîntregim statelor (Germania), întoarcerii în patrie a emigranţilor
forţaţi, de la studii, amplasării în cîmpul muncii, turismului etc.

Participînd la raporturile juridice, persoanele fizice contribuie de rînd cu statele,

ca subiecţi de drept internaţional public, la schimbul internaţional de valori
materiale şi spirituale, la diviziunea internaţionala a muncii. Distincţia lor
esenţială constă în faptul că toate aceste raporturi sunt complicate de unul sau
mai multe elemente de extraneitate sau internaţionalitate.

Apariţia dreptului internaţional privat a fost dictată, în primul rînd, de raporturile

de drept civil, dreptul familiei, de dreptul muncii, drept comercial care au un
element de extraneitate. Dreptul internaţional privat mai reglementează
raporturile procesuale. Alături de raporturile de drept civil, de familie,
comerciale mai pot fi adăugate acelea din transporturile internaţionale (dar
numai anumite instituţii, cum este contractul de transport), de proprietate
intelectuală (privind instituţiile dreptului de autor, de inventator, drepturile
privind mărcile etc.), de comerţ internaţional.

Pentru a exprima obiectul dreptului internaţional privat, în scopul evitării unei

enumerări, în literatura juridică se artă că dreptul internaţional privat are ca
obiect raporturile civile în sens larg, adică cuprinzînd totalitatea raporturilor
menţionate.

Obiectul dreptului internaţional privat ca ramură de drept constituie raporturile

juridice de drept civil în sens larg (de drept privat) afectate de un element de
extraneitate.
În acelaşi timp, nu toate raporturile dreptului privat cu element străin aparţin
dreptului internaţional privat. De exemplu, dintre raporturile de muncă, sunt de
drept privat, în principal, cele privind contractul de muncă.

2. Raportul juridic cu element de extraneitate

Relaţiile dreptului internaţional privat presupun într-un număr de raporturi

juridice apărute între persoane fizice şi juridice din diferite state, cu privire la
drepturile asupra bunurilor aflate în străinătate sau cu privire la diferite fapte sau
acte avute loc în străinătate. Astfel, acestea se evidenţiază în legăturile de natură
diferită care se stabilesc între participanţii la viaţa internaţională.

Participanţii la raporturile juridice cu element de extraneitate pot fi persoane

fizice sau persoane juridice. Titular al puterii suverane, statul, are şi calitatea de
subiect de drept privat în situaţiile în care acţionează jure gestiones. Statul
participă nemijlocit la raporturile de drept internaţional privat. Participă pe
poziţie de egalitate ca şi ceilalţi subiecţi.

Raporturile juridice ce prezintă unul sau mai multe elemente de extraneitate

(străine) fac ca raporturile în cauză să aibă legătură cu mai multe sisteme de
drept. Un exemplu elocvent ar servi un contract de vînzare-cumpărare
internaţională perfectat între doi agenţi economici din state diferite. Tot astfel, o
căsătorie încheiată într-un stat de către un cetăţean a acelui stat şi un cetăţean
străin ridică în faţa oficiului de stare civilă legea aplicabilă condiţiilor de formă
şi de fond căsătoriei în cauză. Raporturile de succesiune sau cele rezultate din
cauzarea de prejudicii ce cuprind un element străin ridică aceeaşi problemă –
problema legii aplicabile raportului juridic.

Elementul de extraneitate sau elementul străin constituie principalul factor de

distingere a raporturilor juridice de drept internaţional privat faţă de alte
raporturi juridice şi care reprezintă o împrejurare de fapt datorită căreia un raport
juridic are legătură cu mai multe sisteme de drept. Elementul de extraneitate nu
constituie un element de structură distinct al raportului juridic, alături de subiect,
obiect şi conţinut, ci oricare dintre acestea poate constitui un element de
extraneitate.

Principalele elemente de extraneitate care pot apare în legătură cu cele trei

elemente de structură ale raportului juridic:
 1. Elementele de extraneitate în legătură cu subiectele raportului juridic se
disting în funcţie de felul acestor subiecte. Astfel, pentru persoanele fizice
pot fi elemente de extraneitate: cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa şi, în
anumite sisteme de drept şi religia. Pentru persoanele juridice,
principalele elemente de extraneitate sunt sediul, naţionalitatea, fondul de
comerţ etc.

2. În legătură cu obiectul (derivat) al raportului juridic, şi anume bunul

(mobil sau imobil), există element de extraneitate atunci cînd bunul este
situat în străinătate sau, deşi este în ţară, se află sub incidenţa unei legi
străine (de exemplu, bunurile unei ambasade străine în Republica
Moldova).

3. În ceea ce priveşte conţinutul raportului juridic, acesta, fiind format din

drepturile şi obligaţiile părţilor, este imaterial, şi se materializează prin
elemente de fapt, care, atunci cînd sunt plasate în străinătate sau sub
incidenţa unei legi străine, constituie, totodată, elemente de extraneitate.

Aceste elemente de fapt sunt, în principal, următoarele:

La actele juridice pot fi:

1. Elemente obiective, precum locul încheierii actului sau al executării

actului sau al prestaţiei caracteristice;

2. Element subiectiv, şi anume voinţa părţilor de a plasa raportul juridic sub

incidenţa unei legi străine.

La faptele juridice (stricto sensu) elementele de fapt la care ne referim pot fi: la
delicte, locul săvîrşirii delictului sau al producerii prejudiciului.

La evenimentele naturale, locul producerii evenimentului (naşterea, moartea,

calamitatea naturală etc).

Pentru aspectele de procedură, constituie elemente de extraneitate specifice

faptul că instanţa competentă este străină sau hotărîrea judecătorească ori
arbitrală este pronunţată în străinătate etc.

3. Posibile extinderi ale studiului dreptului internaţional privat

În literatura juridică s-a pus problema extinderii studiului dreptului internaţional
privat, măcar sub aspect ştiinţific şi la alte domenii în afară de drept civil în sens
larg, cum ar fi raporturile cu caracter administrativ, financiar, penal ori
procesual penal în situaţia cînd acestea sun afectate de un element străin.

În raporturile juridice de drept privat (spre deosebire de cele de drept public, aşa
cum vom vedea imediat mai jos) părţile se află, una faţă de cealaltă, pe poziţie
de egalitate juridică. Or, egalitatea juridică a părţilor atrage, implicit, egalitatea
sistemelor de drept cărora ele le aparţin, iar între sisteme de drept aflate «pe
picior de egalitate» se poate pune problema care dintre ele se va aplica
raportului juridic în cauză.

Raporturile juridice de drept public nu pot da naştere la conflicte de legi, în

sensul că, în aceste raporturi, nu există, în principiu, posibilitatea aplicării de
către judecător a unei legi străine. Explicaţie rezidă în faptul că la aceste
raporturi părţile se află, una faţă de cealaltă, pe poziţie de subordonare juridică,
intervenind elementul de autoritate al statului care acţionează de jure imperii.

De exemplu, referindu-ne în mod special la raporturile de drept penal cu element

de extraneitate, şi anume la principiile aplicării legii penale în spaţiu – al
teritorialităţii, personalităţii, realităţii şi universalităţii legii penale, prevăzute de
Codul penal, rezultă că acestea nu constituie altceva decît circumstanţieri ale
aplicării legii penale naţionale.

În cazul în care condiţiile aplicării acestor principii nu se întrunesc, instanţa

noastră nu este competentă să judece pe făptuitor. În ceea ce priveşte principiul
universalităţii legii penale, o precizare se impune, deoarece interesează dreptul
internaţional privat. Astfel, una din condiţiile cerute pentru realizarea acestuia
este cea a dublei incriminări a faptei penale, atît în legea penală moldovenească
cît şi în cea a locului săvîrşirii faptei.

Pentru a verifica îndeplinirea acestei condiţii, sub aspectul incriminării faptei în

străinătate, instanţa penală naţională trebuie să aplice legea penală străină. În
acest caz, legea străină este aplicată de judecătorul nostru, dar nu cu titlul de lex
causae, ci ca o condiţie a aplicării legii moldoveneşti.

Anumite situaţii speciale, plasate la graniţa dintre dreptul privat şi cel public, pot
genera problema în ce măsură pot produce conflicte de legi. Situațiile la care ne
referim sunt următoarele:

1. Chestiunile prealabile în litigiile de drept public

Acestea constituie aspecte de altă natură decît de drept public deci aspecte de
drept privat, care apar în legătură cu un raport de drept public şi de care depinde,
într-o anumită măsură, soluţionarea litigiilor privind aceste din urmă raporturi.

Chestiunile prealabile pot apare, de exemplu, în procesul penal, unde ele sunt
cele mai frecvente. De exemplu, în Romînia, stabilirea valabilităţii uneia din
căsătorii, în cazul săvîrşirii infracţiunii de bigamie, constituie o problemă
prealabilă, de drept civil (familiei), care poate conţine un element de
extraneitate, dacă acea căsătorie a fost încheiată în străinătate, unul dintre soţi
este cetăţean străin etc. În acest caz, instanţa penală romînă, competentă pentru
infracţiunea de bigamie, poate aplica legea civilă străină. Situaţia poate fi
similară pentru stabilirea existenţei raporturilor de familie, ca şi condiţii
prealabile pentru reţinerea infracţiunilor de adulter, abandon de familie etc.

Asemenea chestiuni pot apare însă şi în alte litigii decît cele penale, precum în
litigiile fiscale. De exemplu, se pune problema determinării naţionalităţii
persoanei juridice străine în Republica Moldova, fapt care conduce la scutirea de
impozite pe venit în Moldova.

În principiu, chestiunile prealabile, fiind de drept privat, pot genera conflicte de

legi, pe care le va soluţiona instanţa penală, fiscală etc.

Corelativ, pot apare chestiuni prealabile de drept public în litigii de drept privat.
De exemplu, într-o acţiune în anularea căsătoriei pentru incompetenţa agentului
instrumentator din străinătate, competenţa administrativă a acestuia se va
determina după legea străină, care îl guvernează.

2. Latura civilă în procesul penal

Latura civilă în procesul penal poate implica existenţa unor elemente de

extraneitate (de exemplu, despăgubirile civile cerute de un cetăţean străin pentru
vătămarea integrităţii sale corporale de către un cetăţean moldovean ca urmare a
unui accident de circulaţie). Acest fapt generează conflicte de legi, pe care le
soluţionează instanţa sesizată cu soluţionarea laturii penale a faptei. Această
instanţă va putea aplica, pentru soluţionarea laturii civile, o lege străină, în cazul
în care norma conflictuală moldovenească trimite la ea. În acelaşi timp,
executarea dispoziţiilor civile dintr-o hotărîre judecătorească penală străină se
efectuează potrivit regulilor prevăzute pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti
civile străine (art.559, alin.5 CPP).
Sancţiunile civile. Sancţiunile prevăzute de legea civilă, precum prescripţia
extinctivă, nulitatea, decăderea din drepturi etc., deşi au o notă de «drept
public», fiind sancţiuni (pedepse), sunt de natură civilă şi generează, în
principiu, conflicte de legi.

Pedepsele şi antecedentele penale. Instanţa de judecată naţională va ţine seama,

conform art.11, alin.7 CP, de pedepsele şi antecedentele penale pentru
infracţiunile comise în afara teritoriului Republicii Moldova în baza
reglementărilor penale ale altor state. Acestea vor fi luate în considerare pentru
individualizarea pedepsei pentru o nouă infracţiune. La fel, la stabilirea stării de
recidivă se ţine cont şi de hotărîrile definitive de condamnare pronunţate în
străinătate, recunoscute de instanţa de judecată a Republicii Moldova (art.34,
alin.4 CP).

Extrădarea. Cererea de extrădare va fi satisfăcută de către statul solicitat numai

cînd sunt întrunite cumulativ un şir de condiţii. Una dintre aceste condiţii este
incriminarea faptei de către legislaţia statului solicitant. Pentru a dovedi acest
fapt, în conformitate cu tratatele internaţionale şi cu legislaţia naţională (art.541,
alin.5 CPP), cererea de extrădare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu
trimitere la încadrarea juridică a faptei comise, precum şi textul legii penale a
statului solicitant care prevede răspunderea penală pentru această faptă.

3. Transferul de executare a pedepsei penale.

Această instituţie a dreptului procesual penal prevede posibilitatea transferării

persoanelor străine condamnate în Republica Moldova în vederea executării
pedepsei penale în statul de cetăţenie sau de domiciliul permanent al
condamnatului. Dacă cererea de transfer este satisfăcută executarea are loc în
baza unei sentinţe penale pronunţate în străinătate conform prevederilor legale
ale acelui stat. Una dintre condiţii pentru a opera transferul este ca fapta pentru
care a fost condamnată persoana să constituie infracţiune potrivit codului
penal al ţării al cărei cetăţean este cel condamnat (art.552, alin.5 CPP).

4. Recunoaşterea hotărîrilor penale ale instanţelor străine

Una dintre instituţiile dreptului internaţional privat este recunoaşterea şi

executarea hotărîrilor judecătoreşti şi arbitrale străine. Tradiţional ştiinţa acestei
ramuri de drept se referă eficacitatea hotărîrilor străine prin care instanţele s-au
pronunţat în fond asupra pricinilor civile. Cu toate acestea, tratatele
internaţionale, precum şi codul de procedură penală moldovenesc reglementează
expres modalitatea de recunoaştere a hotărîrilor penale străine atunci cînd
acestea sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale
moldoveneşti. Pentru a fi recunoscută hotărîrea trebuie să întrunească aceleaşi
condiţii de eficacitate ca şi hotărîrile din civil, la care se adaugă o condiţie în
plus şi anume: demersul de recunoaştere este înaintat în judecată de către
Ministrul Justiţiei sau de Procurorul General care sunt obligaţi de a participa în
instanţă la soluţionarea acestui demers.

Relatiile politice, economice, tehnico-stiintifice, culturale si de alta natura care

se stabilesc intre state isi gasesc expresia atat in raporturile juridice dintre state,
ca subiecte de drept international public, cat si in raporturi dintre persoane fizice
si juridice apartinand acestor state.

Raporturile de drept international privat sunt raporturile civile,

comerciale, de munca, de procedura civila si alte raporturi de drept privat cu
element de extraneitate (art. 1 alin. ultim din Legea nr. 105 din 1 octombrie
1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat).

Raportul de drept international privat se deosebeste de raportul din dreptul intern

prin existenta unuia sau a mai multor elemente de extraneitate. Prin asemenea
element se intelege imprejurarea de fapt in legatura cu un raport juridic datorita
careia acest raport are legatura cu mai multe sisteme de drept (ori legi apartinand
unor tari deosebite).

Elementul de extraneitate determina, uneori, aplicarea normelor materiale

interne ori unificate, iar alteori da nastere conflictului de legi.

Rezulta ca elementul de extraneitate nu este un element de structura al

raportului juridic, in sensul teoriei generale a dreptului, care sa adauge celor ale
oricarui raport (subiectele, continutul si obiectul).

Pe de alta parte, elementul de extraneitate nu este, in toate cazurile,

element international in sensul dreptului comertului international.

Elementul de extraneitate poate consta in urmatoarele:

1) Partile raportului juridic sau numai una din aceste parti, in sensul ca au
cetatenia, respectiv nationalitatea in cazul persoanelor juridice, a unei tari
straine, sau domiciliul, respectiv sediul in cazul persoanelor juridice, intr-o
asemenea tara.

2) De asemenea, domiciliul poate constitui element strain.

3) Obiectul raportului juridic, in sensul ca acesta este situat intr-o tara straina.

4) Locul procedurii faptului generator, modificator sau extinctiv al raportului

juridic este in strainatate. Deosebim mai multe situatii:

a) Locul incheierii actului juridic este in strainatate.

b) Locul procedurii faptului cauzator de prejudiciu sau locul unde apare

prejudiciul este in strainatate.

c) Locul decesului unei persoane este in strainatate.

d) Locul executarii actului juridic este in strainatate.

e) Locul judecarii litigiului se gaseste intr-o tara straina.

Problemele ridicate de raportul juridic cu element de extraneitate.

In legatura cu un asemenea raport, se pot ridica urmatoarele probleme:

a) determinarea instantei competente a solutiona litigiul; este vorba de

competenta jurisdictionala in dreptul international privat;

b) determinarea legii procedurale aplicabile;

c) determinarea legii aplicabile raportului juridic respectiv

d) determinarea efectelor hotararilor judecatoresti straine ori a sentintelor

arbitrare straine.

Primele doua probleme si ultima tin de conflictul de jurisdictii, iar cea de-
a treia tine de conflictul de legi. Solutionarea oricareia din aceste probleme este
strans legata de conditia juridica a strainului. Pe de alta parte, conflictul de legi
poate ridica urmatoarele probleme si in ordinea urmatoare: a) calificarea; b)
retrimiterea; c) ordinea publica in dreptul international privat; d) fraudarea legii
in dreptul international privat; e) aplicarea legii proprii sau straine.

B. Caracterele raportului juridic cu element de extraneitate

Prin aceste caractere, raportul de drept international privat se deosebeste de cel

de drept international public. Astfel:
 a) Raportul juridic cu element strain se stabileste intre persoane fizice ori
juridice.

b) Raportul juridic cu element de extraneitate contine un element strain,

datorita caruia el are legatura cu mai multe sisteme de drept;

c) Raportul juridic cu element de extraneitate, care formeaza obiectul

dreptului international privat, este un raport civil, comercial, de munca, de
procedura civila sau alt raport de drept privat, adica un raport de drept civil in
sens larg.