1.Definiți dezvoltarea economică.

Dezvoltarea economică = "procesul de îmbunătăţire a calităţii vieţii umane prin creşterea PIB/capital, reducerea sărăciei şi intensificarea
oportunităţilor economice individuale. Câteodată este de asemenea definită a include o educaţie mai bună, îmbunătăţirea sănătăţii şi nutriţiei,
conservarea resurselor naturale, un mediu înconjurător mai curat şi o mai bogată viaţă culturală"
Dacă punem definiţia în contextul unei arii teritoriale bine individualizate - regiunea de tip european, ne apropiem foarte mult,
de realitatea viziunilor de integrare prin regiuni a Uniunii: la nivel european- regional, în viziunea integrării, lucrăm în principal cu
indicatorii PIB/capita şi rata şomajului (a cărui diminuare vizează esenţial reducerea sărăciei), preluăm regional politicile educaţionale,
sanitare şi alimentare europene, ne străduim cât putem să protejăm natura regiunii, resursele ei, luptăm împotriva tuturor tipurilor de
reziduuri regionale, ne facem timp şi pentru îmbogăţirea vieţii culturale a regiunii.

2.Motivaţii ale divizării în regiuni.

Primul dintre motivele pentru care se operează împărţirea în regiuni este dat de necesitatea uşurării analizei informaţiilor (atât prin
diminuarea volumului acestora, cât şi prin creşterea posibilităţii de a observa anumite tendinţe sau interdependenţa la nivelul unei anumite
arii teritoriale).
Un al doilea motiv este reprezentat de necesitatea de administrare, de a implementa cât mai eficient politicile şi programele
guvernamentale.
Un al treilea motiv, identificat în context european, este acela al integrării europene, de-a lungul istoriei lărgirii sale. Regiunile sunt
chemate să conducă la Statele Unite ale Europei - printr-o Europă a regiunilor - statele rămânând să reprezinte identităţile şi chiar uneori
justificatele orgolii naţionale, într-un spaţiu comun dar divers de istorie, traditii şi cultură, iar din punct de vedere regional fiind legatare a
asigura, fără intervenţie directă, doar cadrul strategic al dezvoltării.

3.Tipuri de regiuni în funcție de corelaţiile ce există între diferitele părţi ale acestora.
O caracteristică determinantă a regiunii este conştientizarea unui interes regional comun, care este dat de corelaţiile ce există între
diferitele părţi ale acesteia.
În funcţie de natura acestor corelaţii se disting două tipuri de regiuni:
 -regiuni omogene - caracterizate printr-o structură internă uniformă, activităţile economice desfăşurate în cadrul lor fiind asemănătoare între
ele;
-regiuni funcţionale - în care principiul omogenităţii este înlocuit de cel al complementarităţii, deoarece între activităţile desfăşurate pe
teritoriul lor există interacţiuni mai numeroase şi mai semnificative decât interacţiunile cu activităţi din afara regiunii.
Între diferitele activităţi desfăşurate în cadrul unei regiuni putem deosebi următoarele tipuri de relaţii :
• Relaţii verticale - caracterizate prin aceea că produsul unei activităţi constituie factor de producţie pentru altă activitate;
• Relaţii orizontale - implică o competiţie între agenţii economici producători, fie pentru cucerirea pieţei, fie pentru atragerea
furnizorilor;
• Relaţii complementare - presupun atragerea în zonă a ofertanţilor de produse complementare celor fabricate pe plan local.
Indiferent de tipurile de regiuni definite - omogene sau funcţionale - sau de modelul administrării, adoptat de către un stat, eficienţa
acestora trebuie maximizată prin integrare intraregională.

4.Formele preferenţiale de integrare a unui spaţiu regional.

-Integrarea prin fuziune sau absorbţie (a sub-regiunilor);
- Integrarea prin coordonarea strategiilor globale (naţional sectoriale - cu referire la acea regiune şi sub-regionale): armonizare;
-Integrarea prin rezistenţa la integrare (solidarităţi pozitive, locale sau teritoriale, ca reacţie la logica integrării).
În finalul abordărilor definirii unei regiuni şi pentru o analiză mult mai completă, aspectele teoretice principale care ar trebui însă a fi
luate în consideraţie în definirea regiunilor de dezvoltare sunt următoarele:
• istoria cooperării dintre ariile teritoriale şi oportunităţile de coeziune teritorială;
• proporţionalitatea în structura spaţială a ţării;
• relativa omogenitate teritorială, luând în consideraţie obiectivele de bază ale politicii regionale;
• structurile interne ale regiunilor, care permit operaţionalitate (judeţe, centre, sub-centre, disponibilitatea şi abilitatea de cooperare,
etc.), corespondenţa cu graniţele administrative;
• similaritatea "geo-politică" a unităţilor ce trebuiesc integrate într-o regiune, proximitatea orientărilor internaţionale, decisive pe
termen lung;
• costurile de constituire şi operare (existenţa instituţiilor cu rol de decizie şi pregătirea deciziilor, instituţii cu experienţă profesională şi
administrativă, organizaţii de management informaţional, planificare, management şi control monitorizarea activităţilor, sistem instituţional
de finanţare descentralizată), economie de scară cu referire la funcţiile sale.
 5.Tipuri de regiuni cu probleme.
Există mai multe tipuri de regiuni cu probleme:
-Regiuni înapoiate - întâlnite în cazul ţărilor subdezvoltate aflate în pragul industrializării, dar şi în majoritatea statelor dezvoltate;
-Regiuni aflate în recesiune - caracterizate prin reducerea ratei de creştere economică, creşterea şomajului şi migrarea forţei de
muncă spre alte zone. Această situaţie se poate datora unei economii regionale bazate pe un număr redus de activităţi, care au încetat să se mai
dezvolte, sau chiar au intrat în declin. Problema acestora ar putea fi rezolvată dacă regiunea reuşeşte să se adapteze noilor condiţii şi noilor
cerinţe ale pieţei;
-Regiuni afectate de creştere economică excesivă - cum ar fi zonele urbane şi zonele turistice, caracterizate printr-o concentrare
a dezvoltării economice, în detrimentul altor regiuni şi prin atragerea masivă a forţei de muncă din alte zone care duc la poluarea mediului,
taxe şi cheltuieli de întreţinere ridicare, trafic greoi.
Modul în care o regiune este afectată de recesiunea economică depinde de mixul de activităţi economice din cadrul ei. Este
evident că o economie regională diversificată (compusă din activităţi diferite) se va adapta mai uşor schimbărilor cerute de noile tendinţe de
dezvoltare economică, decât o economie regională specializată pe doar câteva activităţi.

6.Disparitati regionale – concept.

Disparităţile regionale (diferenţele de dezvoltare între diferitele părţi ale unei regiuni), numite şi patologii regionale pot fi
clasificate, în concepţia autorilor, în două categorii, legate de cauzalitate:
A.Ereditar-tradiţionale, corespunzătoare ariilor regionale înapoiate care nu au constituit obiectul unei intervenţii de politică de
dezvoltare regională, care sunt cel mai greu de atenuat, în special din cauza rezistenţei la schimbare;
B.Dobândite, corespunzătoare ariilor regionale care sub efectul evoluţiei economice au devenit fie zone de recesiune, fie zone de
creştere economică excesivă, care sunt mai dispuse la oferta de alternativă economică în vederea atenuării recesiunii sau supra-
dezvoltării.
 Din punctul de vedere al acoperirii spaţiale, definiţia de mai sus a disparităţii regionale ne conduce la următoarea clasificare a
acestora:
-Disparităţi intraregionale, ce acoperă un teritoriu inclus în suprafaţa unei regiuni de dezvoltare;
-Disparităţi interregionale, ce acoperă un teritoriu ce se întinde pe suprafaţa mai multor regiuni de dezvoltare ale unui
stat.

7.Clasificarea disparităţilor regionale legate de cauzalitate.

Disparităţile regionale (diferenţele de dezvoltare între diferitele părţi ale unei regiuni), numite şi patologii regionale pot fi
clasificate, în concepţia autorilor, în două categorii, legate de cauzalitate:
A.Ereditar-tradiţionale, corespunzătoare ariilor regionale înapoiate care nu au constituit obiectul unei intervenţii de politică de
dezvoltare regională, care sunt cel mai greu de atenuat, în special din cauza rezistenţei la schimbare;
B.Dobândite, corespunzătoare ariilor regionale care sub efectul evoluţiei economice au devenit fie zone de recesiune, fie zone de
creştere economică excesivă, care sunt mai dispuse la oferta de alternativă economică în vederea atenuării recesiunii sau supra-
dezvoltării.

8.Clasificarea disparităţilor regionale din punctul de vedere al acoperirii spaţiale.

Din punctul de vedere al acoperirii spaţiale, definiţia de mai sus a disparităţii regionale ne conduce la următoarea clasificare a
acestora:
-Disparităţi intraregionale, ce acoperă un teritoriu inclus în suprafaţa unei regiuni de dezvoltare;
-Disparităţi interregionale, ce acoperă un teritoriu ce se întinde pe suprafaţa mai multor regiuni de dezvoltare ale unui
stat.

9.Tipuri de regionalizări.
 Procesulde regionalizares-arealizatînmoddiferitdelaoţarălaaltaînfuncţie demoduldeorganizarestatală(statunitarsaufederal),de
cadrullegislativ,de componenta etnică şi tradiţiile istorice.

Se considera ca exista urmatoarele tipuri de regionalizari:

-regionalizare politică (Spania şiItalia);
-regionalizare încorporată,rezultat al creării statului unitar prin unirea mai multor componente care îşi păstrează o anumită individualitate
(Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord);
-regionalizare diversificată, cu cadre regionale stabilite atât după criteriul teritorial şi politic cât şi după criterii precum
limba şi cultura (Belgia);
-regionalizare administrativă clasică, prin descentralizare, înfiinţându-se regiunile drept colectivităţi teritoriale autonome din punct de vedere
administrativ (Franţa);
-regionalizarefuncţională,prindesconcentrare,constituindregiunileîncalitatede
simple circumscripţii ale administraţiei de stat (Grecia);
-regionalizare prin cooperare, în care regiunile reprezintă forme instituţionalizate de cooperare între colectivităţi teritoriale locale (România).

10.Strategia dezvoltării regionale.

Domeniul de cercetare al dezvoltării regionale îsi are rădăcinile în secolul al 19-lea, când analizele economice au luat în calcul
factorii cu influenţă asupra cheltuielior de transport şi asupra costului de producţie şi anume problema distanţei şi a situării
geografice. Primele abordări şiinţifice de sorginte regională au fost consacrate problemei situării geografice a activităţilor
economice şi a localităţilor,de unde şi denumirea noii orientări din ştiinţa economică
- teoria localizării.
Fondatorul teoriei localizării activităţilor este considerat Johan Henrich von Thünen care prin lucrarea sa, editată în anul 1826, studiază
amplasarea culturilor agricole în funcţie de costurile de producţie şi de distanţa faţă de piață.

Teoria lui von Thünen analizează alocarea terenului agricol între mai multe localizări concurente, ştiind că produsul agricol trebuie transportat
de la locul producţiei la cel alconsumului.
 Punctele de plecare ale teoriei sunt:
- se presupune existenţa unei câmpii omogene,uniforme,care prezintă aceleaşi costuri pentru obţinerea unei recolte date pentru toate
localizările;
-produsele urmează să fie transportate pentru consum într-un singur oraş care, pentru simplificare, este presupus a se situa în centrul
câmpiei respective;
-în acest mod decizia privind localizarea este determinată de diferenţele între rentele funciare (de poziţie) pe care le-ar putea înregistra
producătorii concurenţi ai diverselorproduse.

Teoria localizării industriale

Continuatori ai teoriei lui von Thünen au fost Wilhelm Launhardt, considerat şi un pionier al economiei matematice şi Alfred Weber care
fundamentează teoria localizării publicând în anul 1909 lucrarea „Teoria localizării ramurilor”. Domeniul principal de interes al lui Weber a
fost alegerea localizării industriale.
Lucrarea lui Weber reprezintă un moment important în teoria localizării, deoarece încearcă să optimizeze pe baze matematice localizarea
întreprinderilor indiferent de profilul lor de activitate, trecând de la cadrul microeconomic limitat la o singură întreprindere la un cadru
mezoeconomic care oferea indicii privind localizările unor domenii de activitate (ramuri economice).

Teoria dezvoltării endogene.

Teoria dezvoltării endogene este oarecum opusă teoriei polilor de creştere, punând acentul pe aşa-numita dezvoltare de la nivelurile
structuraledebază.
Componentele majore ale acestei teorii sunt autarhia regională selectivă şi punerea în valoare a avantajului regional strategic. Meritul unei
astfel de teorii constă în mobilizarea eforturilor de punere în valoare a potenţialului local.
Această teorie a inspirat numeroase studii de dezvoltare regională.
Pentru J.Friedmann,dezvoltarea endgenă are trei caracteristici esenţiale:
-teritorială-spaţiuldevineo valoareimportantăcarefaciliteazăoperaţiuni specifice,sinergice pe care o întreprindere le poate folosi.În
concluzie, speţiul devine o resursă a dezvoltării
-comunitară – dezvoltarea nu poate fi creată în afara comunităţii locale. Dezvoltarea este rezultatul participării active a ansamblului
populaţiei. Nu este posibilă o dezvoltare endogenă fără structuri suficiente democratice pentru a permite fiecăruia să-şi exprime singur
opţiunea şi necesităţile.
-culturală – valorizarea resurselor locale- dezvoltarea endogenă se bazează în primul rând pe resursele locale sau pe tradiţiile industriale
locale.
 11.Fonduri preaderare.
PHARE

Este primul instrument financiar nerambursabil conceput de Uniunea Europeana pentru a sprijini Europa Centrala si de Est in evolutia
catre o societate democrata si o economie de piata.
Programul PHARE se concentreaza asupra a doua aspecte dezvoltarea institutionala, sprijinirea guvernelor tarilor
candidate in implementarea acquis-ului comunitar si asupra investitiilor, se doreste sprijinirea tarilor candidate in
efortul de a-si alinia activitatile industriale si infrastructura de baza standardelor UE, prin mobilizarea
investitiilorsolicitate.

ISPA

ISPA - Instrument for Structural Policies for pre-Accession (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare) este cel de-al
doilea instrument financiar nerambursabil conceput pentrusprijinireatarilorcandidate inprocesuldeaderarelaUE.
ISPA ofera sprijin financiar pentru investitii in domeniul protectiei mediului si al transporturilor, pentru a accelera procesul de armonizare
a legislatiei tarilor candidate cu normele europene in aceste douasectoare.
Principalele obiective ale ISPA sunt :
-sa sprijine tarile beneficiare in vederea alinierii standardelor lor de mediu la cele ale Uniunii Europene;
- sa extinda si sa conecteze retelele de transport proprii cu celetrans-europene;
-sa familiarizeze tarile beneficiare cu politicile si procedurile aplicate de Fondurile Structurale si de Coeziune ale Uniunii
Europene.

SAPARD
SAPARD - Special pre-Accession Programme for Agriculture and Rural Development (Programul Special de pre-Aderare pentru
Agricultura si DezvoltareRurala).
A fost e cel de-al treilea instrument financiar nerambursabil conceput pentru a sprijini tarile candidate in abordarea reformei structurale
in sectorul agricol si in alte domenii legate de dezvoltarea rurala, precum si in implementarea acquis-ului comunitar referitor la CAP
(Common Agricultural Policy - Politica Agricola Comuna) si la legislatia aferenta.
Principalele obiective ale SAPARD au fost:
-sa finanteze proiecte majore din domeniul agricol si al dezvoltarii rurale;
-sa imbunatateasca activitatile de prelucrare si comercializare a produselor agricole sipescaresti;
-sa dezvolte si sa imbunatateasca infrastructurile rurale;
- sa dezvolte economia rurala (investitii in companiile cu profil agricol;
- sa dezvolte resursele umane (instruire profesionala; asistenta tehnica, inclusiv studii menite sa sprijine pregatirea si monitorizarea
programului,campanii de informare sipublicitate).

12.Instrumentele structurale ale UE pentru perioada 2007 – 2013.

• Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR)

• Fondul Social European (FSE)

• Fondul de Coeziune (FC)

Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR)

Domenii de interventie pentru Obiectivul “Convergenta”:
Sustinerea dezvoltarii economice integrate la nivel regional si local si durabile prin mobilizarea capacitatilor locale si diversificarea structurilor
economice, in special in domeniile:
1. cercetare si dezvoltare tehnologica, inovare si antreprenoriat, sprijinirea cercetarii si dezvoltarii in IMM-uri, transferul
tehnologic, imbunatatirea legaturilor dintre IMM-uri si universitati si centre de cercetare, dezvoltarea retelelor si centrelor de
afaceri, sprijin pentru furnizorii de servicii dedicate IMM-urilor prin noi instrumente de finantare dedicate stimularii
antreprenoriatului si inovatiei
2. societatea informationala, inclusiv dezvoltarea serviciilor si aplicatiilor locale, imbunatatirea accesului la internet, sprijin
pentru IMM-uri pentru utilizarea eficienta a tehnologiei informatiei si comunicatiilor
 3. protectia mediului, inclusiv investitii legate de managementul deseurilor, aprovizionarea cu apa, tratarea apelor uzate, calitatea
aerului, prevenirea poluarii, reabilitarea zonelor contaminate, promovarea biodiversitatii si protejarea naturii, sprijin pentru
IMM-uri pentru a promova metode durabile de productie prin introducerea managementului de mediu eficient si
adoptarea tehnologiilor de prevenire a poluarii

Fondul Social European (FSE)

1.prevenirea riscurilor, inclusiv elaborarea si implementarea planurilor de prevenire si combatere a riscurilor naturale si
tehnologice
2.turismul, inclusiv promovarea valorilor culturale si resurselor naturale ca potential pentru dezvoltarea turismului durabil,
protejarea si punerea in valoare a mostenirii culturale, imbunatatirea serviciilor turistice, prin noi servicii cu valoare adaugata
ridicata
3.transport, inclusiv retele trans-europene, strategii integrate pentru transport urban ecologic care contribuie la imbunatatirea
accesului si a calitatii serviciilor de transport pentru pasageri si marfuri
4.energie, inclusiv retele trans-europene, care contribuie la imbunatatirea serviciului de furnizare a energiei, finalizarea pietei
interne de energie a UE, imbunatatirea eficientei energetice, dezvoltarea surselor regenerabile de energie
5.investitii in educatie care contribuie la cresterea atractivitatii si calitatii
vietii in regiune
6.sanatate, inclusiv investitii in imbunatatirea conditiilor de sanatate care contribuie la calitatea vietii in regiune si a dezvoltarii
regionale
.7sprijin pentru investitii pentru IMM-uri care contribuie la crearea si pastrarea locurilor de munca

Fondul de Coeziune (FC)

Domenii de interventie:

1. Retelele trans-europene de transport

2. Proiecte majore de infrastructura de mediu
3. Domenii care se pot dezvolta durabil si care prezinta beneficii evidente in ceea ce priveste protectia mediului
(eficienta energetica si energie regenerabila, sisteme de transport in afara coridoarelor europene, cai ferate,
transport fluvial si maritim, sisteme de transport intermodal si interoperabilitatea acestor sisteme, transport urban
si transport public ecologic).