Sunteți pe pagina 1din 13

Cosmin-Gabriel BECHERU

ELEMENTE DE EXTRANEITATE

Relatiile politice, economice, tehnico-stiintifice, culturale şi de altă natură care se


stabilesc între state îşi gşsesc expresia atât în raporturile juridice dintre state, ca subiecte de
drept internaţional public, cât şi în raporturi dintre persoane fizice si juridice apartinând acestor
state.
Raporturile de drept internaţional privat sunt raporturile civile, comerciale, de muncă,
de procedură civilă şi alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate (art. 1 alin. ultim
din Legea nr. 105 din 1 octombrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat).
Raportul de drept internaţional privat se deosebeşte de raportul din dreptul intern prin
existenţa unuia sau a mai multor elemente de extraneitate. Prin asemenea element se inţelege
imprejurarea de fapt in legătură cu un raport juridic datorită căreia acest raport are legatură cu
mai multe sisteme de drept (ori legi apartinând unor ţări deosebite).
Originea şi semnificaţia termenului – extraneitate -. Acest termen provine de la cuvântul
din limba latină – extraneus – care însemna din afară, străin . Potrivit Dicţionarul explicativ al
limbii române, extraneitate semnifică caracterul străin al unui element cuprins într-un raport
juridic ce necesită aplicarea unei legi nenaţionale.
Elementul de extraneitate sau elementul străin reprezintă acea parte componentă a
raportului juridic de drept internaţional privat prin care se stabileşte legătura cu o lege straină.
Elementul de extraneitate al raportului juridic de drept internaţional privat nu constituie un
element distinct în structura raportului juridic, ci presupune o împrejurare de fapt care poate
apărea în legatura cu elementele de structura ale raportului juridic, determinând aplicarea unor
legi din sisteme de drept diferite. În functie de elementele de structura ale raportului juridic,
elementul de extraneitate se poate prezenta sub mai multe aspecte:
În functie de subiectele raportului juridic elementul de extraneitate poate consta în:
- pentru persoanele fizice: cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa, credinţa religioasa (în
sistemele de drept în cadrul cărora regulile religioase produc efecte juridice);
- pentru persoanele juridice: sediul, nationalitatea, fondul de comert, centrul economic
etc.; în functie de obiectul raportului juridic, exista element de extraneitate în cazul bunurilor
mobile când acestea se gasesc în strainatate;
Elemente de extraneitate Cosmin-Gabriel BECHERU

În functie de continutul raportului juridic2 deosebim urmatoarele situatii (ce constituie


elemente de extraneitate): - locul încheierii actului juridic este în strainatate:
- locul producerii unui fapt cauzator de prejudiciu este in strainatate;
- locul executarii unui act juridic este în strainatate;
În legatura cu problemele de procedura, reprezinta element dej extraneitate locul
judecatorii litigiului (când este într-o tara straina).
Elementul de extraneitate reprezintă o împrejurare de fapt datorită căreia un raport
juridic are legătură cu două sau mai multe sisteme de drept. Elementul de extraneitate nu este
un element distinct al raportului juridic alături de subiecte, conținut și obiect, dar intră în
componența acestora. De exemplu, obiectul unui contract de vânzare-cumpărare este situat în
străinătate, sau una din părțile contractante este de altă naționalitate.
Prezența elementul de extraneitate pune în practică următoarele probleme:
- determinarea instanței sau autorității competente să instrumenteze sau să judece cazul;
- indicarea regulilor de procedură aplicabile;
- precizarea legii de fond care se va aplica situației juridice;
- stabilirea efectelor produse de hotărârile autorităților străine.
Trăsăturile caracteristice ale elementelor de extraneitate
a) Elementul de extraneitate nu este un element structural al raportului juridic de drept
internaţional privat, în sensul că nu este un al patrulea element, alături de subiecte, conţinut şi
obiect. El este o împrejurare de fapt care apare în legătură cu unul sau mai multe dintre
elementele de structură ale raportului juridic şi care are aptitudinea de a aduce în discuţie
posibilitatea aplicării legii străine. În opinia contrară, elementul de extraneitate este
absorbit/integrat de unul din elementele raportului juridic, ceea ce atrage structura diferită a
raportului juridic de drept internaţional privat de cea a raportului juridic (generic), în sensul
teoriei generale a dreptului1. Dacă, spre exemplu, «într-un contract de vânzare-cumpărare, una
din părţile contractante este cetăţean străin, aceasta nu înseamnă că nu există nicio
modificare/particularizare a structurii raportului juridic (la nivelul atributelor de identificare a
persoanei) căci, în acest caz, împrejurarea de a fi „străin” conferă raportului juridic în cauză
caracter de internaţionalitate. Dacă acest element de extraneitate (una dintre părţi este cetăţean
străin sau persoană juridică de naţionalitate străină) nu ar fi absorbit în structura raportului
juridic, nu am mai fi în prezenţa unui raport juridic de drept internaţional privat. Considerăm
că prezenţa elementului de extraneitate nu aduce modificări ale structurii raportului juridic de

1
T. Prescure, C.N. Savu, op. cit., p. 24

2
Elemente de extraneitate Cosmin-Gabriel BECHERU

drept internaţional privat. Generic, termenul structură desemnează modul de organizare internă,
de alcătuire a unui corp, a unui sistem, modul de asociere a componentelor unui întreg
organizat2. Subiectele, obiectul şi conţinutul sunt elementele care structurează raportul juridic,
conferindu-i specificitate faţă de relaţiile sociale ce nu se bucură de reglementare prin
intermediul normelor juridice. Participanţii la raporturile juridice (subiectele) sunt legaţi prin
drepturi şi obligaţii (conţinutul); conduita părţilor se concretizează în acţiunea, respectiv
abstenţiunea la care este îndrituit subiectul activ/de care este ţinut subiectul pasiv (obiectul).
Cele trei elemente sunt necesare şi suficiente pentru a putea vorbi de un raport juridic.Aşadar,
la fel ca în cazul celorlalte raporturi juridice, care aparţin altor ramuri de drept, raportul de drept
internaţional privat nu poate exista decât în prezenţa cumulativă a subiectelor, conţinutului şi
obiectului; elementul de extraneitate este faptul juridic de ataşare care se referă la unul sau mai
multe dintre cele trei componente de structură (cetăţenia franceză, naţionalitatea elveţiană –
relativ la subiecte; teritoriul Angliei, ca loc al perfectării contractului, teritoriul portughez, ca
loc al apariţiei prejudiciului – cu privire la conţinut; bunul mobil care face obiectul contractului
de vânzare-cumpărare se găseşte în Spania, imobilul care urmează a fi închiriat este în Belgia
– cu privire la obiect), conferind o fizionomie particulară raporturilor de drept internaţional
privat.
b) Elementul de extraneitate este calificat ca fiind element străin prin prisma unui anumit
sistem de drept3. Analiza şi calificarea unor fapte juridice de ataşare ca elemente străine sunt
operaţiuni particularizate în cadrul fiecărui sistem de drept, pentru fiecare materie în parte. Ceea
ce înseamnă că nu se poate vorbi, generic, de elementul de extraneitate în materia statutului
personal, de elementul străin în materia statutului organic al persoanei juridice etc.
Desprinderea elementului de extraneitate relevant presupune cercetarea, într-un sistem de drept
determinat, a fiecărei materii în parte. Nu există un drept internaţional privat, general şi
universal, care să ofere o reglementare unitară raporturilor juridice cu elemente de
extraneitate4; există doar sisteme de drept naţionale care pun în valoare împrejurări de fapt
determinate, cărora le conferă calitatea de elemente de extraneitate. Mai mult, complexitatea
raporturilor juridice de drept internaţional privat atrage, uneori, preferinţa legiuitorului naţional
pentru stabilirea unui punct de legătură principal şi a unor puncte de legătură cu vocaţie

2
Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 1030
3
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 22; N. Diaconu, op. cit., p. 35.
4
A se vedea T. Prescure, C.N. Savu, op. cit., p. 24.

3
Elemente de extraneitate Cosmin-Gabriel BECHERU

subsidiară pentru aceeaşi materie (legea română de drept internaţional privat procedează astfel,
de pildă, în cazul statutului personal5, actului juridic unilateral, contractului ş.a.).
c) Elementul de extraneitate nu este, în toate cazurile, element internaţional, în sensul dreptului
comerţului internaţional. Raporturile juridice de drept privat cu element străin pot constitui
obiect de studiu şi pentru alte ramuri ale dreptului privat. Dreptul comerţului interna- ţional
reglementează raporturi comerciale cu element de extraneitate, element care este întotdeauna
internaţional, raportat la particularităţile operaţiunii comerciale 6(de pildă, elementul de
extraneitate apare ca element internaţional, în sensul propriu al termenului, în cuprinsul Legii
uniforme asupra vânzării internaţionale a obiectelor mobile corporale, adoptată prin Convenţia
de la Haga din 1 iulie 19647). În acest sens, «pentru determinarea caracterului internaţional al
unui raport juridic sunt luate în considerare şi unele elemente de extraneitate ale acestuia. Dar
nu orice element de extraneitate adăugat unui raport juridic din dreptul intern îl poate transforma
în raport de dreptul comer- ţului internaţional, deci în raport „internaţional”, ci numai acele
elemente de extraneitate care, pentru acel raport, sunt socotite că au o importanţă deosebită,
cum ar fi faptul că părţile contractante au domiciliul sau sediul în ţări diferite sau faptul că
marfa, obiectul contractului, este destinată să treacă dintr-o ţară în alta». Rolul de a identifica
elementele de extraneitate care conferă caracterul internaţional (în accepţiunea dreptului
comerţului internaţional) revine fie legii interne, fie convenţiilor internaţionale8. Identificarea
elementelor de extraneitate şi a efectelor acestora este un proces cu finalităţi variate, de la un
sistem legislativ la altul. Doctrina oferă exemplul materiei stării, capacităţii şi relaţiilor de
familie ale persoanei fizice, pentru care este relevant, ca element de extraneitate, mai precis ca
principal punct de legătură, fie cetăţenia (pentru marea majoritate a statelor europene), fie
domiciliul (cu precădere în sistemul common law). Or, dacă încheierea unui contract nu
presupune transmiterea bunurilor dintr-o ţară în alta, se va avea în vedere, drept criteriu al
internaţionalităţii, faptul obiectiv al domiciliului/sediului părţilor, aflat în state diferite; dacă,
dimpotrivă, contractul implică transferul bunurilor sau valori dintr-o ţară în alta, această
împrejurare obiectivă este criteriul de determinare a caracterului internaţional al contractului.
d) Elementul de extraneitate constituie premisa aplicării unor norme juridice diferite. Ca regulă,
elementul de extraneitate determină fie conflictele de legi (caz în care îşi găsesc aplicabilitatea

5
Pe larg, B.M.C. Predescu, op. cit., p. 23 şi notele 19, 20 de la p. 24.
6
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 21; B.M.C. Predescu, op. cit., p. 23.
7
http://hcch.e-vision.nl/index _fr.php?act=conventions.pdf&cid=31
8
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 22.

4
Elemente de extraneitate Cosmin-Gabriel BECHERU

normele conflictuale), fie atrage aplicarea normelor materiale interne sau a normelor materiale
unificate.
e) Prezenţa elementului de extraneitate distinge raporturile de drept interna- ţional privat de
toate celelalte raporturi de drept privat. În doctrină se apreciază că elementul de extraneitate
este criteriul principal, care conferă fizionomie proprie raporturilor din dreptul internaţional
privat. Se poate afirma, deci, că elementul de extraneitate constituie diferenţa specifică a
raporturilor de drept internaţional privat. În termeni diferiţi, dar sugerându-se aceeaşi idee, s-a
menţionat că „analiza raportului juridic cu element de extraneitate constituie punctul de plecare
al oricărui studiu de drept internaţional privat, întrucât existenţa acestui tip aparte de raporturi
juridice duce la apariţia tuturor problemelor specifice dreptului internaţional privat”.
Caracterele raportului juridic cu element de extraneitate
Prin aceste caractere, raportul de drept internaţional privat se deosebeste de cel de drept
internaţional public. Astfel:
a) Raportul juridic cu element strain se stabileste intre persoane fizice ori juridice.
b) Raportul juridic cu element de extraneitate contine un element strain, datorita caruia
el are legatura cu mai multe sisteme de drept;
c) Raportul juridic cu element de extraneitate, care formeaza obiectul dreptului
internaţional privat, este un raport civil, comercial, de munca, de procedura civila sau alt raport
de drept privat, adica un raport de drept civil in sens larg.
Apariţia dreptului internaţional privat a fost dictată, în primul rînd, de raporturile de
drept civil, dreptul familiei, de dreptul muncii, drept comercial care au un element de
extraneitate. Dreptul internaţional privat mai reglementează raporturile procesuale. Alături de
raporturile de drept civil, de familie, comerciale mai pot fi adăugate acelea din transporturile
internaţionale (dar numai anumite instituţii, cum este contractul de transport), de proprietate
intelectuală (privind instituţiile dreptului de autor, de inventator, drepturile privind mărcile
etc.), de comerţ internaţional.
Pentru a exprima obiectul dreptului internaţional privat, în scopul evitării unei
enumerări, în literatura juridică se artă că dreptul internaţional privat are ca obiect raporturile
civile în sens larg, adică cuprinzînd totalitatea raporturilor menţionate.
Obiectul dreptului internaţional privat ca ramură de drept constituie raporturile juridice
de drept civil în sens larg (de drept privat) afectate de un element de extraneitate.
În acelaşi timp, nu toate raporturile dreptului privat cu element străin aparţin dreptului
internaţional privat. De exemplu, dintre raporturile de muncă, sunt de drept privat, în principal,
cele privind contractul de muncă.

5
Elemente de extraneitate Cosmin-Gabriel BECHERU

elaţiile dreptului internaţional privat presupun într-un număr de raporturi juridice apărute între
persoane fizice şi juridice din diferite state, cu privire la drepturile asupra bunurilor aflate în
străinătate sau cu privire la diferite fapte sau acte avute loc în străinătate. Astfel, acestea se
evidenţiază în legăturile de natură diferită care se stabilesc între participanţii la viaţa
internaţională.
Participanţii la raporturile juridice cu element de extraneitate pot fi persoane fizice sau
persoane juridice. Titular al puterii suverane, statul, are şi calitatea de subiect de drept privat în
situaţiile în care acţionează jure gestiones. Statul participă nemijlocit la raporturile de drept
internaţional privat. Participă pe poziţie de egalitate ca şi ceilalţi subiecţi.
Raporturile juridice ce prezintă unul sau mai multe elemente de extraneitate (străine) fac ca
raporturile în cauză să aibă legătură cu mai multe sisteme de drept. Un exemplu elocvent ar
servi un contract de vînzare-cumpărare internaţională perfectat între doi agenţi economici din
state diferite. Tot astfel, o căsătorie încheiată într-un stat de către un cetăţean a acelui stat şi un
cetăţean străin ridică în faţa oficiului de stare civilă legea aplicabilă condiţiilor de formă şi de
fond căsătoriei în cauză. Raporturile de succesiune sau cele rezultate din cauzarea de prejudicii
ce cuprind un element străin ridică aceeaşi problemă – problema legii aplicabile raportului
juridic.
Elementul de extraneitate sau elementul străin constituie principalul factor de distingere
a raporturilor juridice de drept internaţional privat faţă de alte raporturi juridice şi care
reprezintă o împrejurare de fapt datorită căreia un raport juridic are legătură cu mai multe
sisteme de drept. Elementul de extraneitate nu constituie un element de structură distinct al
raportului juridic, alături de subiect, obiect şi conţinut, ci oricare dintre acestea poate constitui
un element de extraneitate.
În literatura juridică s-a pus problema extinderii studiului dreptului internaţional privat,
măcar sub aspect ştiinţific şi la alte domenii în afară de drept civil în sens larg, cum ar fi
raporturile cu caracter administrativ, financiar, penal ori procesual penal în situaţia cînd acestea
sun afectate de un element străin.
În raporturile juridice de drept privat (spre deosebire de cele de drept public, aşa cum
vom vedea imediat mai jos) părţile se află, una faţă de cealaltă, pe poziţie de egalitate juridică.
Or, egalitatea juridică a părţilor atrage, implicit, egalitatea sistemelor de drept cărora ele le
aparţin, iar între sisteme de drept aflate «pe picior de egalitate» se poate pune problema care
dintre ele se va aplica raportului juridic în cauză.

6
Elemente de extraneitate Cosmin-Gabriel BECHERU

Raporturile juridice de drept public nu pot da naştere la conflicte de legi, în sensul că,
în aceste raporturi, nu există, în principiu, posibilitatea aplicării de către judecător a unei legi
străine.
Explicaţie rezidă în faptul că la aceste raporturi părţile se află, una faţă de cealaltă, pe
poziţie de subordonare juridică, intervenind elementul de autoritate al statului care acţionează
de jure imperii.
De exemplu, referindu-ne în mod special la raporturile de drept penal cu element de
extraneitate, şi anume la principiile aplicării legii penale în spaţiu – al teritorialităţii,
personalităţii, realităţii şi universalităţii legii penale, prevăzute de Codul penal, rezultă că
acestea nu constituie altceva decît circumstanţieri ale aplicării legii penale naţionale.
În cazul în care condiţiile aplicării acestor principii nu se întrunesc, instanţa noastră nu
este competentă să judece pe făptuitor. În ceea ce priveşte principiul universalităţii legii penale,
o precizare se impune, deoarece interesează dreptul internaţional privat. Astfel, una din
condiţiile cerute pentru realizarea acestuia este cea a dublei incriminări a faptei penale, atît în
legea penală moldovenească cît şi în cea a locului săvîrşirii faptei.
Pentru a verifica îndeplinirea acestei condiţii, sub aspectul incriminării faptei în
străinătate, instanţa penală naţională trebuie să aplice legea penală străină. În acest caz, legea
străină este aplicată de judecătorul nostru, dar nu cu titlul de lex causae, ci ca o condiţie a
aplicării legii moldoveneşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în situaţia, în care raportul juridic dedus
judecăţii conţine un element de extraneitate, prin părţile raportului juridic, iar instanţa
competentă jurisdicţional să soluţioneze procesul este instanţa română, conform art. 149 din
Legea nr. 105/1992 (art. 1065 NCPC), unde se află sediul pârâtului, persoană juridică română,
revine acestei instanţe stabilirea legii aplicabile în cauză, a dreptului material cu care raportul
prezintă legături prin elementul său de extraneitate. Înalta Curte a subliniat că este obligaţia
instanţei sesizată să stabilească legea aplicabilă în cazul unui conflict între legea ţării căreia îi
aparţine instanţa sesizată cu soluţionarea litigiului (lex fori) şi legea străină cu care raportul are
legătură prin elementul său de extraneitate, instanţa nefiind ţinută de textul de lege indicat de
parte. În speţă, Înalta Curte a statuat că in cazul cesiunii de creanţă, astfel cum a fost calificat
raportul juridic, art. 120 din Legea nr. 105/1992 prevede că se aplică legea creanţei cedate dacă
părţile nu au convenit altfel, obligaţiile dintre cedent şi cesionar fiind supuse legii care se aplică
raportului juridic pe care s-a bazat cesiunea. (Decizia nr. 896 din 5 martie 2013 pronunţată în
recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect pretenţii)

7
Elemente de extraneitate Cosmin-Gabriel BECHERU

Chestiunile prealabile de drept public constituie aspecte de altă natură decât de drept
public deci aspecte de drept privat, care apar în legătură cu un raport de drept public şi de care
depinde, într-o anumită măsură, soluţionarea litigiilor privind aceste din urmă raporturi.
Chestiunile prealabile pot apare, de exemplu, în procesul penal, unde ele sunt cele mai
frecvente. De exemplu, în Romînia, stabilirea valabilităţii uneia din căsătorii, în cazul săvîrşirii
infracţiunii de bigamie, constituie o problemă prealabilă, de drept civil (familiei), care poate
conţine un element de extraneitate, dacă acea căsătorie a fost încheiată în străinătate, unul dintre
soţi este cetăţean străin etc. În acest caz, instanţa penală romînă, competentă pentru infracţiunea
de bigamie, poate aplica legea civilă străină. Situaţia poate fi similară pentru stabilirea existenţei
raporturilor de familie, ca şi condiţii prealabile pentru reţinerea infracţiunilor de adulter,
abandon de familie etc.
Asemenea chestiuni pot apare însă şi în alte litigii decît cele penale, precum în litigiile
fiscale. De exemplu, se pune problema determinării naţionalităţii persoanei juridice străine în
Republica Moldova, fapt care conduce la scutirea de impozite pe venit în Moldova.
În principiu, chestiunile prealabile, fiind de drept privat, pot genera conflicte de legi, pe
care le va soluţiona instanţa penală, fiscală etc.
Corelativ, pot apare chestiuni prealabile de drept public în litigii de drept privat. De
exemplu, într-o acţiune în anularea căsătoriei pentru incompetenţa agentului instrumentator din
străinătate, competenţa administrativă a acestuia se va determina după legea străină, care îl
guvernează.
Latura civilă în procesul penal poate implica existenţa unor elemente de extraneitate (de
exemplu, despăgubirile civile cerute de un cetăţean străin pentru vătămarea integrităţii sale
corporale de către un cetăţean moldovean ca urmare a unui accident de circulaţie). Acest fapt
generează conflicte de legi, pe care le soluţionează instanţa sesizată cu soluţionarea laturii
penale a faptei. Această instanţă va putea aplica, pentru soluţionarea laturii civile, o lege străină,
în cazul în care norma conflictuală moldovenească trimite la ea. În acelaşi timp, executarea
dispoziţiilor civile dintr-o hotărîre judecătorească penală străină se efectuează potrivit regulilor
prevăzute pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti civile străine (art.559, alin.5 CPP).
Sancţiunile civile. Sancţiunile prevăzute de legea civilă, precum prescripţia extinctivă,
nulitatea, decăderea din drepturi etc., deşi au o notă de «drept public», fiind sancţiuni (pedepse),
sunt de natură civilă şi generează, în principiu, conflicte de legi.
Pedepsele şi antecedentele penale. Instanţa de judecată naţională va ţine seama, conform art.11,
alin.7 CP, de pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului
Republicii Moldova în baza reglementărilor penale ale altor state. Acestea vor fi luate în

8
Elemente de extraneitate Cosmin-Gabriel BECHERU

considerare pentru individualizarea pedepsei pentru o nouă infracţiune. La fel, la stabilirea stării
de recidivă se ţine cont şi de hotărîrile definitive de condamnare pronunţate în străinătate,
recunoscute de instanţa de judecată a Republicii Moldova (art.34, alin.4 CP).
Extrădarea. Cererea de extrădare va fi satisfăcută de către statul solicitat numai cînd sunt
întrunite cumulativ un şir de condiţii. Una dintre aceste condiţii este incriminarea faptei de către
legislaţia statului solicitant. Pentru a dovedi acest fapt, în conformitate cu tratatele
internaţionale şi cu legislaţia naţională (art.541, alin.5 CPP), cererea de extrădare trebuie să
cuprindă în mod obligatoriu trimitere la încadrarea juridică a faptei comise, precum şi textul
legii penale a statului solicitant care prevede răspunderea penală pentru această faptă.
Transferul de executare a pedepsei penale.
Această instituţie a dreptului procesual penal prevede posibilitatea transferării
persoanelor străine condamnate în Republica Moldova în vederea executării pedepsei penale în
statul de cetăţenie sau de domiciliul permanent al condamnatului. Dacă cererea de transfer este
satisfăcută executarea are loc în baza unei sentinţe penale pronunţate în străinătate conform
prevederilor legale ale acelui stat. Una dintre condiţii pentru a opera transferul este ca fapta
pentru care a fost condamnată persoana să constituie infracţiune potrivit codului penal al ţării
al cărei cetăţean este cel condamnat (art.552, alin.5 CPP).
Una dintre instituţiile dreptului internaţional privat este recunoaşterea şi executarea
hotărîrilor judecătoreşti şi arbitrale străine. Tradiţional ştiinţa acestei ramuri de drept se referă
eficacitatea hotărîrilor străine prin care instanţele s-au pronunţat în fond asupra pricinilor civile.
Cu toate acestea, tratatele internaţionale, precum şi codul de procedură penală moldovenesc
reglementează expres modalitatea de recunoaştere a hotărîrilor penale străine atunci cînd
acestea sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale moldoveneşti. Pentru a fi
recunoscută hotărîrea trebuie să întrunească aceleaşi condiţii de eficacitate ca şi hotărîrile din
civil, la care se adaugă o condiţie în plus şi anume: demersul de recunoaştere este înaintat în
judecată de către Ministrul Justiţiei sau de Procurorul General care sunt obligaţi de a participa
în instanţă la soluţionarea acestui demers.

Studiu de caz9

9
https://legeaz.net/spete-civil-2/divort-cu-elemente-de-extraneitate-2033-16-2012
9
Elemente de extraneitate Cosmin-Gabriel BECHERU

Prin sentința civilă nr. 24778/18.10.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul


nr. 9844/325/2011, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul S.G., în
contradictoriu cu pârâta S.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că au fost aplicabile prevederile art. 5 din
Regulamentul (C.E.) nr. 2201/2003, care statuează că „fără a aduce atingere articolului 3,
instanța judecătorească dintr-un stat membru care a pronunțat o hotărâre privind separarea de
drept, este competentă să transforme această hotărâre în divorț”, constatându-se totodată că
instanțele italiene au fost primele sesizate cu cererea de separare formulată de pârâta din cauză,
iar, în urma pronunțării hotărârii de separare, s-a eliberat, in temeiul art. 33 din Regulament,
certificatul privind deciziile matrimoniale, unde s-a menționat că este vorba de o separare
personală, care a fost luată în prezența părților.
Față de motivele detaliate anterior, prima instanță a reținut excepția necompetenței
generale a instanțelor române.
Prin decizia civilă nr. 312/A/03.04.2012 pronunțată în dosarul nr. 9844/325/2011, Tribunalul
Timiș a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe, pe care a anulat-
o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, în fata primei instanțe, s-a depus sentința
nr. 1155/2010, pronunțata de Tribunalul Brindisi - Republica Italiană, prin care s-a declarat
separația personală a părților și a fost obligat reclamantul din prezenta cauza, S.G., la plata unei
pensii lunare de 200 euro, începând cu luna noiembrie 2010.
Constatarea primei instanțe că, prin pronunțarea acestei hotărâri, s-ar stabili competenta
exclusivă a instanțelor italiene de a soluționa divorțul, este eronată, sensul art. 5 din
Regulamentul (C.E.) nr. 2201/2003 privind competenta, recunoașterea și executarea hotărârilor
judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, fiind acela de a institui
o competență alternativă în această materie, și anume, atât a instanței competente, potrivit art.
3 din menționatul Regulament, cât și a instanței ce a pronunțat separarea judiciară.
Prin urmare, fiind vorba de două cereri având obiect diferit, separare judiciară și divorț,
dintre care prima soluționată definitiv, nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 19 din
Regulamentul nr. 2201/2003 în privința determinării instanței mai întâi sesizate, ci doar a
verificării competenței generale a instanțelor române, condiție ce, în cauză, este îndeplinită,
având în vedere că pârâta are reședința în România.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta S.A.,
solicitând modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantului și
menținerii sentinței primei instanțe, ca temeinică și legală.

10
Elemente de extraneitate Cosmin-Gabriel BECHERU

Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art.
306 alin. (2) C.proc.civ., Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, Tribunalul Timiș
pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și
pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Astfel, față de starea de fapt reținută pe baza actelor depuse la dosar (și care nu mai
poate face obiectul controlului judiciar în recurs, față de forma actuală a prevederilor art. 304
C.proc.civ.), tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale (interne și
internaționale) cu privire la competența de soluționare a prezentei cereri de divorț, cu elemente
de extraneitate.
Este justă concluzia tribunalului că ne aflăm în prezența a două acțiuni cu obiect diferit,
astfel că nu sunt incidente prevederile art. 19 din Regulamentul (C.E.) nr. 2201/2003.
Deși recurentei i s-a pus în vedere să facă dovada existenței unui litigiu având ca obiect
desfacerea căsătoriei pe rolul instanțelor din Italia, Curtea acordându-i un termen în acest sens,
proba nu a fost făcută.
Din actele depuse la dosar în cele trei cicluri procesuale, rezultă cu evidență faptul că,
pe rolul instanțelor judecătorești din Italia, există înregistrat doar dosarul având ca obiect
separarea judiciară.
Din traducerea hotărârii Tribunalului din Brindisi, Italia, pronunțată în dosarul nr.
2776/2006, precum și din fișa acestui dosar, rezultă că acel litigiu a privit exclusiv separarea
judiciară, nu și desfacerea căsătoriei, fiind finalizat în prezent, contrar afirmațiilor
reprezentantei recurentei.
Cererea numitei S.A., adresată Tribunalului din Brindisi, motivarea acesteia și a
hotărârii pronunțate vizează aspecte ce privesc exclusiv separarea părților, și nu divorțul dintre
ele, noțiuni ce nu trebuie confundate.
Fișa acelui dosar, completată de Tribunalul Brindisi, conține bifarea exclusivă a rubricii
„separare personală”, dintre cele trei tipuri de acțiuni prevăzute la pct. 5, fiind barată rubrica
privind divorțul.
Ca atare, nu se poate reține existența unui proces vizând desfacerea căsătoriei dintre
părți pe rolul instanțelor din Italia, nefiind, deci, aplicabile prevederile art. 19 din Regulament.
Cu privire la competența de soluționare a prezentei cauze, este adevărat că legea română
(art. 607 C.proc.civ.) prevede norme imperative sub acest aspect, dar, având în vedere
elementele de extraneitate, sunt aplicabile, potrivit art. 20 din Constituția României, prevederile
Regulamentului (C.E.) nr. 2201/2003, și nu Legea nr. 105/1992, având în vedere data
introducerii prezentei acțiuni și dispozițiile art. 725 alin. (1) C.proc.civ.

11
Elemente de extraneitate Cosmin-Gabriel BECHERU

Se impune a menționa, înainte de a proceda la analizarea Regulamentului arătat, faptul


că părțile nu au avut domiciliu sau reședință comună, lucru statuat definitiv de Tribunalul
Brindisi, reclamantul locuind, de la încheierea căsătoriei, în Italia, iar pârâta, în România.
în consecință, instanțele române de la domiciliul pârâtei au competența materială și teritorială
de a soluționa pricina, în condițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (C.E.) nr. 2201/2003.
Este adevărat că art. 3, 4 și 5 din Regulament prevăd competențe, dar acestea nu sunt
exclusive, cum încearcă a acredita recurenta, ci alternative. Regulamentul prevede criterii
obligatorii de stabilire a competențelor, dar acestea privesc mai multe ipoteze, ce se aplică în
ordinea indicată de art. 3, printre care se regăsește și ipoteza din prezenta speță, respectiv
instanța de la domiciliul pârâtei, care este în România, la Timișoara.
Art. 5 invocat de recurentă, nu este apt să înlăture competențele arătate de art. 3, ci
instituie un alt criteriu suplimentar, alternativ, pentru stabilirea competenței, sens reținut corect
de către Tribunalul Timiș.
în consecință, față de prevederile legale invocate, coroborate cu dispozițiile art. 299 și urm.
C.proc.civ., art. 159 C.proc.civ., Curtea a constatat că prezentul recurs nu este întemeiat, astfel
că, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a fost respins.

12
Elemente de extraneitate Cosmin-Gabriel BECHERU

BIBLIOGRAFIE

www.legeaz.net
www.dreptmd.wordpress.com
www.juridice.ro
http://www.utgjiu.ro
www.ro.wikipedia.org
http://www.rasfoiesc.com
www.ujmag.ro
www.hcch.e-vision.nl
www.dexonline.ro
www.dreptmd.wordpress.com
http://www.hamangiu.ro
www.legestart.ro
www.http://revista.universuljuridic.ro

13