Sunteți pe pagina 1din 32

Siria, războiul civil și schimbările climatice: O posibilă

conexiune? Portretul geopolitic al unui stat fragil și vulnerabil


Constantin Crânganu iulie 21, 2016 Analize, Energie, Global / Europa,Orientul Mijlociu, Societate/Life
36 comentarii 6,245 Vizualizari
Despre războiul civil din Siria, început în martie 2011, s-au avansat multiple cauze posibile: dacă
schimbarea regimului a reprezentat elementul determinant al declanșării conflictului, au mai fost invocați
(și bine documentați) factori religioși, dispute sociopolitice, erodarea sănătății economice a țării, explozia
demografică a tinerei generații sau valul de reforme politice care s-a rostogolit peste țările din nordul
Africii și Levant. Eu însumi am lansat o ipoteză, conform căreia, prezența a trei gazoducte majore pe
teritoriul Siriei, ar fi implicat interese contradictorii – generatoare de conflicte interne – din partea unor
vecini influenți ai Siriei[1].

În articolul de față aș vrea să avansez o altă ipoteză de studiu: războiul civil din Siria a izbucnit (și) din
cauză că Siria este un stat fragil și vulnerabil ca urmare a unor provocări asociate cu variabilitatea
climatică, disponibilitatea resurselor de apă și înrăutățirea condițiilor ecologice, care au dus la insecuritate
alimentară și masive dislocări de populație din zonele rurale către principalele orașe (Aleppo, Damasc,
Homs ș.a.).
Seceta, criza alimentară și migrația populației
Din 2006 până în 2010, circa 60% din teritoriul Siriei a suferit „cea mai lungă secetă și cea mai severă
criză alimentară de la începuturile civilizației agricole în Semiluna Fertilă, cu mii de ani în urmă” (Figura 1
și Figura 2)[2]. Între 2007 și 2008, circa 97% din vegetația totală a Siriei a fost afectată din cauza lipsei de
apă (Figura 3).
Seceta extraordinară din perioada 2006 -2010 a găsit Siria vulnerabilă pentru cel puțin patru motive:

1. O proastă guvernare
Înainte de secetă, stabilitatea Siriei a fost asigurată de producția de grâu, care a fost încurajată puternic
de guvern, crescând până la 25% din PIB-ul țării. Dezastrul a lovit cel mai puternic grânarul țării din nord-
est, în particular provincia Hassakeh, unde aproape 75% din fermieri au suferit pierderi totale ale
recoltelor. Din această cauză, Siria s-a transformat peste noapte dintr-un exportator net de grâu într-un
importator net. Păstorii din aceeași zonă au înregistrat pierderi ale șeptelului în jur de 85%. Per total,
circa 1,5 milioane de oameni au fost afectați de secetă.

2. Explozia demografică
Populația Siriei a crescut exponențial de la circa 5 milioane, în 1950, la aproape 25 milioane, în 2010.
The Food and Agriculture Organization (FAO) a notat că supra-popularea a provocat o supra-pășunare și
un proces de deșertificare.[3]

3. Declinul apei subterane


Strâns legată de explozia demografică, cererea pentru apă a crescut din cauza consumului populației și
irigațiilor. Pentru că apele de suprafață nu au mai asigurat necesarul dorit, fermierii au început să sape
tot mai multe puțuri de irigare. Centrul de Politică Agricolă Națională al Siriei a raportat o creștere a
numărului de foraje pentru apă cu 63% în perioada 1999 – 2007[4]. Această pompare intensivă a
provocat un declin rapid al apei subterane în multe părți ale țării și a produs îngrijorări cu privire la
calitatea apei din restul acviferelor.

O altă consecință tragică a fost extinderea deșertificării.

4. Proasta gestionare a resurselor de apă subterană


Problema epuizării rezervelor de apă subterană a fost exacerbată de creșteri masive ale producțiilor de
bumbac și grâu. Prin subvenționarea acestor două culturi, mari consumatoare de apă, guvernul a
încurajat tehnici de irigare ineficiente. Fermierii au început să sape tot mai multe puțuri de irigare. Când
seceta a intrat în al doilea și al treilea an, guvernul a anulat un număr de subvenții, ceea ce a provocat
multiplicarea, peste noapte, a prețurilor la motorină și îngrășăminte.
Ca o exemplificare a condițiile descrise mai sus, localitatea agrară Dara’a, centrul primelor mișcări ale
opoziției din 2011, a fost un loc afectat sever de cinci ani de secetă și lipsa apei, cu foarte puțin ajutor din
partea guvernului. Pe măsură ce pământurile roditoare s-au transformat în deșert, fermierii și crescătorii
de animale nu au avut altă alegere, decât să se mute în altă parte, să moară de foame sau să ceară
schimbări.

Astfel, cataclismul climatic a contribuit la declanșarea revoltei sociale prin creșterea șomajului,
exacerbarea foametei și diminuarea periculoasă a resurselor de apă. Numărul oamenilor forțați să
migreze din sate la orașe a fost estimat la 1,5 milioane. Majoritatea au migrat către periferiile orașelor
siriene, care se confruntau deja cu o explozie demografică (~2,5% pe an) și un influx de refugiați irakieni
estimat la 1,2 – 1,5 milioane. Până în 2010, numărul migraților și al refugiaților din Irak au ajuns să
reprezinte circa 20% din populația urbană a Siriei. Populația urbană a Siriei era de 8,9 milioane în 2002,
dar a ajuns, la sfârșitul anului 2010, să numere 13,8 milioane persoane, o creștere de peste 50% în doar
8 ani[5].

Șocul populației din zonele urbane ale Siriei a pus o presiune crescândă pe resursele țării și, prin
combinarea cu așezămintele ilegale, infrastructura proastă, corupția, inegalitățile sociale dureroase,
creșterea șomajului și criminalității, a devenit o „bombă cu ceas”.

Figura 1. Culorile roșii și portocalii delimitează zonele din jurul Mediteranei care au suferit ierni foarte
uscate în perioada 1971 – 2010, înregistrând astfel deficite semnificative de precipitație. Iarna este
principalul anotimp ploios în Siria. (Sursa)
Figura 2. Debitul anual al fluviului Eufrat, măsurat la Jarabalus, imediat în aval de granița dintre Turcia și
Siria, între 1937 – 2010 (modificat după UN-ESCWA and BGR – United Nations Economic and Social
Commission for Western Asia; Bundesanstalt für Geowissenschaften und Rohstoffe, 2013. Inventory of
Shared Water Resources in Western Asia. Beirut).
Se remarcă o scădere semnificativă (30%) a debitului mediu anual, de la aproape 1000 m^3/s, în
perioada 1937 – 1990, la 700 m^3/s, în perioada 1990 – 2010.
Figura 3. Indicele Sănătății Vegetației din Siria, pentru iernile din perioada 2001- 2010. În timpul iernii
2007-08, circa 97% din vegetație a fost compromisă. Am respectat ortografia originalului (Sursa[6])
A fost această secetă complet ne-așteptată, ori produsă de încălzirea globală actuală?
Secetele sunt relativ frecvente în această regiune a lumii și Siria, ca și alte țări, se confruntă cu o intensă
variabilitate hidrologică naturală. În ultimul secol (1900 – 2005), au existat șase secete semnificative în
Siria. Este adevărat, însă, că numai ultima secetă a durat așa de mult, făcând-o să apară
„extraordinară”[7].

Studii recente (Kelley ș.a., 2015; Cook ș.a., 2016)[8] sugerează că seceta prelungită din Levant este mult
în afara domeniului de variabilitate naturală din ultimii 900 ani, gazele antropogene cu efect de seră
având un rol semnificativ în apariția acestui eveniment climatic dezastruos pentru Siria.

Trebuie menționat însă că perioade de secetă prelungită au afectat în ultimii ani și alte țări, precum
Turcia, Rusia ori SUA. Dar în aceste țări, evenimentele climatice extreme nu au degenerat în sângeroase
războaie civile.

Pe fondul unei proaste guvernări și a unor politici agricole și ecologice nesustenabile, seceta din Siria a
avut doar un efect catalitic: a declanșat „bomba cu ceas”, contribuind indirect la mișcările populare,
războiul civil și migrațiile masive ale populației – interne, la început, externe, în ultimii ani.

Siria – Un stat fragil și vulnerabil


Într-o serie de articole despre situația geopolitică a Statelor
Unite, Canadei, Germaniei, Rusiei și Chinei, am dat câteva definiții ale statelor eșuate, descentralizate,
degradate, stabile, în ascensiune și agresive. Siria face parte din prima categorie: este un stat
eșuatpentru că nu are ceea ce îi trebuie pentru a supraviețui într-o paradigmă social-politică complet
diferită de cea din urmă cu câțiva ani.
Examinarea a doi indici, populari în sociologie/politologie, aruncă o lumină edificatoare asupra legăturilor
dinamice dintre climă, apă și securitatea alimentară, pe de o parte, și fragilitatea și vulnerabilitatea
geopolitică ale unei țări.

Indicele de Fragilitate Statală (IFS) (numit anterior Indexul Statelor Eșuate) măsoară fragilitatea unei
țări pe baza a șase indicatori sociali (presiuni demografice, refugiați, dezvoltare economică neechilibrată,
doleanțe de grup, migrație, sărăcie și declin economic) cuplați cu alți șase indicatori politico-
militari (legitimitatea statului, servicii publice, drepturile omului și domnia legii, securitate, existența elitelor
grupate în facțiuni și a luptelor pentru putere, intervenții externe). IFS estimează nivelul presiunilor interne
care împing un stat pe marginea prăpastiei.
Figura 4 ilustrează creșterea continuă a fragilității statului sirian, cu începere din 2011. Dacă anul trecut,
Siria era al 9-lea stat fragil din lume, anul acesta a „avansat” pe locul 6. Un studiu publicat anul trecut[9]
discută semnificațiile incontestabile ale schimbărilor climatice și ecologice din Siria care, combinate cu
deficiențele de guvernare au contribuit la erodarea contractului social dintre cetățeni și guvernul țării.

Figura 4. Variația Indexului de Fragilitate Statală (IFS) pentru Siria, perioada 2007- 2016. Un trend
crescător reprezintă cresterea fragilității; unul descrescător semnifică o reducere a fragilității statului
respectiv. Fragilitatea Siriei a crescut continuu din 2011. În 2016, Siria era al 6-lea stat cel mai fragil din
178 țări investigate (Sursa)

Indexul ND-GAIN, folosit de University of Notre Dame, este compus dintr-un scor de Vulnerabilitate și un
scor de Promptitudine (Readiness). Vulnerabilitatea măsoară expunerea, sensibilitatea și abilitatea unei
țări de a se adapta la efectele negative ale schimbărilor climatice. ND-GAIN măsoară vulnerabilitatea
totală prin considerarea vulnerabilității din șase sectoare vitale – alimentație, apă, sănătate, servicii
ecologie, habitat uman și infrastructură. Promptitudinea (Readiness) măsoară abilitatea unei țări de a
face investiții economice pe care să le transforme în acțiuni de adaptare și include nouă indicatori din
domeniul pregătirii economice, guvernamentale și sociale[10].
Figura 5 ilustrează variația Indexului ND-GAIN pentru Siria în perioada 1995 – 2014. Se poate lesne
remarca o reducere precipitată a indexului imediat după 2010, urmată de o relativă stabilizare în perioada
2010 – 2012. Lipsa unor date mai recente nu ne permit să tragem concluzii cu privire la acest ultim trend
al scorului ND-GAIN.
Figura 5. Indexul ND-GAIN pentru Siria, perioada 1995 – 2014.
Valorile mai mari = Țara are o reziliență crescută și este mai puțin vulnerabilă la schimbările climatice și
alte provocări globale. Valoarea indexului Siriei a scăzut precipitat după 2010 și s-a stabilizat relativ după
2012. (Sursa)
Războiul civil din Siria și conexiunea cu schimbările climatice: Supraestimare or subestimare?
Războiul civil și criza refugiaților sirieni din ultimii ani sunt consecința directă a unui stat eșuat.
Schimbările climatice au avut doar un „efect catalitic” sau, preluând o expresie a Departamentului de Stat,
au fost doar „un multiplicator al amenințărilor”.

Supraestimarea rolului schimbărilor climatice antropogene în criza siriană poate avea un efect pervers:
liderii care au mâinile pătate cu sânge, ca Bashar Al-Assad ori un emir ISIS, ar putea invoca schimbările
climatice drept cauza principală a atrocităților comise de ei. Practic, plasând schimbările climatice în
focarul conflictului sirian, se maschează problemele sociale, politice și economice responsabile pentru
ceea ce se întâmplă acolo din 2011.
Dacă supraestimarea conexiunii dintre schimbările climatice antropogene și conflictele sângeroase,
precum cel din Siria, este neproductivă, la fel de neinspirată mi se pare și poziția opusă
– subestimarea riscurilor asociate acestei conexiuni. După cum se poate vedea din studiul celor două
indexuri, IFS și ND-GAIN, fragilitatea și vulnerabilitatea unui stat confruntat cu schimbări climatice este o
combinație complexă a unor factori ecologici, sociali, politici și economici. Toți acești necesită o analiză
lucidă și o estimare profesională, fără conotații ideologice sau propagandistice.
Concluzii
Războiul civil din Siria a intrat în al șaselea an, iar efectele sale dezastruoase continuă să distrugă nu
numai propria-i populație, dar și să producă tsunami-uri politico-sociale în alte țări. În 2016, conform
Indexului de Fragilitate Statală, Siria a fost din nou una dintre țările a căror situație s-a înrăutățit de la an
la an, ajungând acum să fie al 6-lea cel mai fragil stat de pe planetă

Până în prezent, mii de sirieni au luat calea pribegiei pe uscat sau pe mare, o călătorie lungă și
primejdioasă pentru a ajunge într-o țară mai sigură, fie Turcia, Germania ori Suedia.

Evaluarea rolului schimbărilor climatice în conflictul sirian nu este deloc simplă. În principiu, se poate
afirma că o secetă „extraordinară”(un probabil sub-produs al schimbărilor climatice), a contribuit,
împreună cu o serie de alți factori, la deplasări masive ale populației siriene, de la sate către periferiile
orașelor deja supra-populate; că această deplasare, împreună cu alți factori, a contribuit la instabilitatea
care a precedat războiul civil; și, în fine, că acest război a generat exodul și actuala criză a refugiaților
sirieni.[11]

Atât supraestimarea, cât și subestimarea, rolului schimbărilor climatice în societate, trebuie evitate. În
primul caz, rolul critic al guvernului este scos din ecuație. În al doilea caz, riscurile asociate cu schimbările
climatice ar putea fi artificial neglijate sau nerecunoscute, lăsând guvernele și populațiile practic
nepregătite.

NOTE________________________

[1] Crânganu, C., 19 octombrie 2015, Războiul civil din Siria: Un război al gazoductelor?
Articolul meu a fost preluat de:
Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_Civil_Sirian
Lelia Munteanu: Mai au ruşii şi turcii timp de ISIS?
Cosmin Prelipceanu, într-un interviu pe care i l-am acordat pentru canalul TV Digi24:

Dosar internațional | Siria, războiul pentru resurse. Bătălia din „Gazoductstan”


[2] Nabhan, G., 2010, Drought drives Middle Eastern pepper farmers out of business, threatens prized
heirloom chiles, http://grist.org/food/2010-01-15-drought-drives-middle-eastern-peppers/
[3] “Act Now to Stop Desertification, Says FAO,” IRIN News, June 15,
2010, http://www.irinnews.org/news/2010/06/15/act-now-stop-desertification-says-fao
[4] Sticklor, R., 2010, “Syria: Beyond the Euphrates,” New Security Beat (blog), Wilson
Center, https://www.newsecuritybeat.org/2010/09/syria-at-the-crossroads-beyond-the-euphrates/
[5] Kelley, C. P., Mohtadi, S., Cane, M. A., Seager, R. și Kushnir, Y., 2015, Climate change in the Fertile
Crescent and implications of the recent Syrian drought, PNAS, vol. 112, no. 11, pp. 3241 – 3246.
[6] Erian, W., Katlan, B. și Bababh, O., 2010, Global assessment report on disaster risk reduction:
drought vulnerability in the Arab region. Special case study: Syria, Geneva, UNISRD.
[7] Gleick, P. H., 2014, Water, Drought, Climate Change, and Conflict in Syria, Weather, Climate, and
Society, vol. 6. no. 3, pp. 331 – 340.
[8] Cook, B. I., Anchukaitis, K. J., Touchan, R., Meko, D. M. și Cook, E. R., 2016, Spatiotemporal drought
variability in the Mediterranean over the last 900 years, Journal of Geophysical Research, Atmosphere,
vol. 121, no. 5, pp. 2043–2521.
[9] Werrell, C. E., F. Francesco și T. Sternberg, 2015, Did We See It Coming?: State Fragility, Climate
Vulnerability, and the Uprisings in Syria and Egypt, SAIS Review of International Affairs, vol. 35, no. 1,
pp. 29 – 46.
[10] http://index.gain.org/about/methodology
[11] Werrell, C și F. Femia, 2015, On Syrian Refugees and Climate Change: The Risks of
Oversimplifying and Underestimating the Connection
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la
editor[at]contributors.ro

Share|

Currently there are "36 comments" on this Article:

1. Gigel Finlandezu spune:


21/07/2016 la 14:00

Si in Libia, tot schimbarile climatice?


Si in Tunisia?
Si in Egipt?
“Primavara araba” e o consecinta a schimbarilor climatice?

Si in Iraq si Afghanistan, ceva mai devreme, tot schimbarile climatice?


Si in Ucraina, tot…?

NATO a bombardat Iugoslavia si a facut-o praf proactiv, din cauza schimbarilor climatice care urmau sa vina, asa
cum avertiza intelept inventatorul internetului, genialul Al Gore?

Cum se face ca schimbarile climatice nu au adus razboiul civil si in alte state din zona? In Iordania sau in Iran, de
esemplu.
Faptul ca Iordania a devenit un stat docil, cu botul pe labe, in raport cu puterile militare dominante in regiune a facut
ca schimbarile climatice sa o ocoleasca?
Sau reprezinta o protectie impotriva schimbarilor climatice faptul ca Iranul e, dimpotriva, inflexibil si gata de lupta la o
adica, ridiculizindu-i in niste confruntari pe mare si pe marinarii militari englezi (cu fete “luptatoare” printre ei si baieti
plingaciosi si incapabili sa-si foloseasca armamentul din dotare) si pe americani (cazuti in genunchi si cu miinile la
ceafa pe propriile ambarcatiuni de razboi, chiar linga mitralierele pe care le-a fost frica sa le foloseasca)?
Cum se face ca schimbarile climatice nu au afectat agricultura Rusiei, tara care a ajuns in ultimii ani din importator
net de griu si alte cereale pe vremea URSS sa aiba productii mai mari de griu decit SUA si Canada si sa fie anul
acesta (conform estimarilor) cel mai mare exportator de griu? Nu-mi spuneti ca schimbarile climatice sint rele pentru
unii si bune pentru altii! Cu teoria schimbarilor climatice poti sa argumentezi si sa justifici orice se intimpla oriunde pe
Pamint. Totul e sa gasesti un auditoriu ignorant si credul. De preferinta tineri crescuti in sera, snobi cu diploma si
fumuri intelectuale, dar speriosi si slabi de inger, a.k.a. hipsteri.
John McCain, CIA si neoconii de la Washington sa nu fi avut nici un rol in aparitia ISIS si in declansarea, intretinerea
si finantarea razboiului din Siria? Da’ Israelul? Da’ turcii? Da’ sauditii? Ca nu pe Putin l-am vazut prin Siria facindu-si
poze cu “luptatorii pentru libertate” care ar fi trebuit, conform planificarii, sa il izgoneasca pe oftalmolog, sa ii ia locul,
si, dupa modelul iordanian, sa puna Siria cu botul pe labe.

E o lupta neincetata pentru teritorii si resurse asa cum a fost dintotdeauna si cum va fi pina la sfirsitul lumii indiferent
daca temperatura va creste sau va scadea. Oamenii sint capabili sa se casapeasca pentru un kil de aur si in conditii
caniculare si in geruri polare. Va fi la fel si cind Groenlanda va avea productii record de struguri, vin si cognac si cind
va ingheta Nilul in timpul iernii si egiptenii vor avea echipe de hockey in NHL.

Răspunde

o victor L spune:
21/07/2016 la 14:56

@ Gigel Finlandezu,
izbucnirea ta pasionala seamana cu a kaghebistului in statia de autobuz din Moscova.
Atentie, autorul s-a referit strict la Siria, nu la intreg mapamondul. Si a precizat:
“În articolul de față aș vrea să avansez o altă ipoteză de studiu: războiul civil din Siria a izbucnit (și) din cauză că Siria
este un stat fragil și vulnerabil ca urmare a unor provocări asociate cu variabilitatea climatică, disponibilitatea
resurselor de apă și înrăutățirea condițiilor ecologice, care au dus la insecuritate alimentară și masive dislocări de
populație din zonele rurale către principalele orașe (Aleppo, Damasc, Homs ș.a.).”
NB,
daca vrei sa-l contrazici pe autor, precizezi: “eu avansez alta ipoteza” (si argumentezi).
Răspunde

o Josef Svejk spune:


21/07/2016 la 16:09

Ati produs ditai mormanul de gargara neosovietica. Numa’ Pravda ce va mai intrece :-D
Ia aruncati o o privire pe site-ul:
http://faostat3.fao.org/browse/Q/QC/E
Producția medie de cereale a Rusiei intre 1993 și 2014 e de 77 milioane de tone. Cea a SUA în aceeași perioadă e
359 de milioane de tone. Dacă ne uităm la anii 1961-2014 vedem că între 1961 și 1991 producția medie de cereale a
URSS era de 159,9 milioane tone de cereale adică dublă față de cea a Rusiei de azi. Dacă URSS (~ 200 milioane de
suflete) nu se putea hrăni din 159.9 milioane tone de cerele, înseamnă că nici Rusia cu 75% (~ 145 milioane de
suflete) din populația URSS nu se poate hrăni din 50% din producția de cereale a URSS. De altfel Rusia are cam
același nivel al producției de cereale cu cel pe care-l are Indonezia, următorul producător de cereale după Rusia…
Rusia apare într-adevăr în mod stupefiant ca exportator de cereale dintr-un motiv simplu: Oligarhii ruși conectați la
Kremlin importă cantăți enorme de cereale la prețuri subvenționate de guvernul rus. O bună parte din aceste
importuri sunt re-exportate la prețul pieței uneori fără a a mai trece prin Rusia. Asta e o modalitate foarte convenabilă
de a jefui bugetul țării în mod confortabil. În pofida acestor mișculații negustorești/statistice Rusia ramane importator
net de cereale și alimente în general.

Răspunde
 roadrunner spune:
22/07/2016 la 4:49

Te-ai apucat sa demontezi cu pasiune hiperbola lui Gigel Finlandezu ocolind substanta, adica punctele excelente pe
care le-a pus pe tapet, adica Libia, Tunisia, Iran, fetele luptatoare si etcetera.
Asta a fost gindul meu pina cind mi-a dat prin cap sa verific. O fi hiperbola, ori nu?
There you go! http://www.wsj.com/articles/ground-shifts-under-wheat-export-market-1454754785
Wall Street journal, no less! :-)
“This crop year, Russia is poised to become the world’s largest exporter. U.S. wheat exports are forecast to slump to
a 44-year low, to 21.8 million metric tons, according to the USDA, while Canada is projected to export 20.5 million
tons, from 24.1 million the year before. Russian exports are projected to rise 3%, to 23.5 million tons, according to the
USDA.”

Răspunde

 Josef Svejk spune:


22/07/2016 la 13:10

URSS producea anual în medie 159.9 de milioane de tone de cereale si a trebuit s[ importe masiv cereale,
secătuindu-și rezervele de aur, ca sa poată hrăni 200 de milioane de cioloveci. Rusia produce în medie 77 de
milioane de tone de cereale anual la 145 de milioane de cioloveci și reușeste să exporte :-D . Presupun că știți tabla
înmulțirii. Explicați-mi miracolul…

P.S.: De atâta prosperitate alimentară și producții record. Rusia a ajuns să importe de carne de corcodil din Asia
după ce a impus embargo la importul de carne din Europa…
https://themoscowtimes.com/articles/russia-to-import-crocodile-meat-to-replace-sanctioned-pork-beef-40277
Răspunde

o Constantin Crânganu spune:


22/07/2016 la 7:22

@Gigel Finlandezu
Si in Libia, tot schimbarile climatice?
Si in Tunisia?
Si in Egipt?
“Primavara araba” e o consecinta a schimbarilor climatice?
Nu sunt sigur dacă ați remarcat titlul articolului: e vorba numai despre Siria, nu și despre celelalte țări pomenite de
dvs., ori despre NATO, John McCain, neoconi etc.
Am impresia că impetuozitatea întrebărilor retorice pe care le puneți este nepotrivită aici și cumva tendențioasă. De
regulă, nu răspund unor comentarii de acest gen, care n-au legătură directă cu subiectul articolului, ci încearcă o
diversiune ale cărei scopuri îmi scapă. Voi face, totuși, o excepție, acordându-vă prezumția de inocență.
Iată patru răspunsuri scurte:
1. Un război civil, care a intrat în al 6-lea an, se desfășoară numai în Siria (deocamdată).
2. Efectele secetei care a afectat Siria nu s-au resimțit identic în toate țările care vă interesează. Dacă ați fi studiat
puțintel atent Figura 1, ați fi putut constata că Egiptul, de pildă, are alte culori decât Siria.

3. Literatura de specialitate, care să abordeze conexiunile dintre schimbările climatice și evenimentele politice din
țările care vă interesează, îmi este necunoscută și, probabil, nu există deloc.

4. Dacă ați fost atent și la bibliografia listată, ați fi putut lesne constata că există cel puțin o cercetare care cuprinde și
Egiptul (Referința #9).
Pentru că sunt sigur că, mânat de retorica impetuoasă a întrebărilor, nu v-ați mai ostenit cu parcurgerea articolului
unde ați fi găsit singur informațiile cerute mie, îmi permit să citez un fragment revelator despre Egipt (cu informații
succinte și despre Rusia, China, Ucraina, Canada, Australia):
While Syria was experiencing strains on its ability to produce food and sustain its rural communities, shocks to the
global wheat market in 2010 and 2011 deeply affected Egypt—a country that imports most of its wheat and whose
population is heavily dependent on it as a staple.
Egyptian protests in 2011 centered on political and economic dissatisfaction, but an integral part of this economic
pressure was the global wheat price, which more than doubled from $157 per metric ton in June 2010 to $326 per
metric ton in February 2011.
Egypt is the largest wheat importer in the world, accounting for 9.8 metric tons in 2010.
In 2010, the world wheat harvest was affected by changing weather patterns that led to shortages. Production
decreased by 32.7 percent in Russia, 19.3 percent in Ukraine, 13.7 percent in Canada, and 8.7 percent in Australia,
resulting in reduced global supply and price spikes. At the same time, China’s wheat production fell 0.5 percent while
consumption
increased 1.68 percent.

În aceeași referință, veți găsi informații utile și despre Standard Precipitation Index (SPI), folosit pentru a calcula
seceta în fiecare lună și despre modul în care acest index se corelează cu scăderea producției de grâu din țările
citate mai sus. Vedeți cazul Rusiei, puternic afectată în producția ei de grâu de valul de căldură din 2010. Dar, după
cum am scris în articol, în Rusia, China, SUA, Canada etc., seceta puternică, contemporană cu cea din Siria, nu a
produs nici un război civil. Siria este un caz special, pe care sper că l-am prezentat cât se poate de clar.
Răspunde

 roadrunner spune:
22/07/2016 la 7:56

“Nu sunt sigur dacă ați remarcat titlul articolului: e vorba numai despre Siria, nu și despre celelalte țări pomenite de
dvs., ori despre NATO, John McCain, neoconi etc.”
Pina sa vina preopinentul imi permit sa ma bag eu…

Dar, domnule profesor, in chestiunea siriana nu putem discuta “numai despre Siria” fara sa discutam si despre
primavara araba, Egipt, Libia, Tunisia, pozele lui McCain, neoconi, Obama, Hillary, si cine stie pe unde vom ajunge…
:-)

Nu vreau sa mut discutia, ma opresc aici. Insa a face din clima cauza majora in subiectul de fata esta ca si cum am
da vina pe o batatura la deget pentru moartea unuia care suferea de cancer, inima si hepatita C (aici parafrazez, dar
sa nu ma intrebati de unde… :-) )
Va stiam un sceptic in subiectul schimbarilor climatice. Am ramas perplex citind sintagma “gazele antropogene cu
efect de seră”, mai ales cind sintagma este bagata in aceeasi propozitie care contine cuvintul Siria. Intr-un articol
despre razboiul civil din Siria!

Cine naiba mai sint Kelly si Cook? Trebuie sa va spun eu ca in America “academia” este profund corupta, in
majoritatea subiectelor, nu numai in clima? Ca nu trebuie sa-i credem nici cind ne dau ora exacta?

Răspunde

 Josef Svejk spune:


22/07/2016 la 16:43

Evident ca intotdeauna sunt de vina ceilalti. In cazul arabilor e desigur vorba de Bush, Obama, Clinton, grupul de la
Bildeberg si cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, Traian Basescu :P :P :P Este cea mai confortabila modalitate a
ratatilor de a-si explica ratarea si a nu face nimic sa iasa din rahat. Nu-i asa?

In timpul razboiului arabo israelian din 1967, cand armata evreiasca, folosindu-si inteligent resursele limitate si
initiativa oamenilor din teren, a pulverizat armatele a 4 tari arabe (Egipt, Siria, Irak si Iordania) in 6 zile, invinsii au
preferat sa dea vina infrangerii pe o inventata interventie americano-britanica pe campul de lupta.
A ramas de pomina convorbirea dintre presedintele Nasser al Egiptului si regele Hussein al II-lea al Iordaniei
(interceptata de spionajul israelian si disponibila pe Youtube) in care cei doi se firitisesc unul pe altul dupa ce
armatele le-au fost zdrobite si au pierdut teritorii imense si se asigura ca daca nu interveneau masiv puzderia de
avioane americane si britanice :P de partea Israelului ei ar fi cucerit Tel-Aviv-ul. Azi se stie ca cele mai putin de 300
de avioane israeliene aveau fiecare cate 6-8 piloti asignati fiecarui avion asa incat pe timp de razboi zburau practic
non-stop lucrarile de intretinere fiind facute noaptea.

Cum arabii nu au invatat mai nimic de pe urma infrangerii, au repetat aceleasi prostii si in razboiul din 1973 fiind
batuti mai rau ca si in 1967. La finalul razboiului, tancurile lui Ariel Sharon au fost oprite de amintarile fara precedent
ale adminsitratiei Nixon la kilomentrul 101 al soselei Suez-Cairo, cand mai aveau mai putin de 5 ore ca sa intre in
capitala egipteana. :-D . Armata a II-a egipteana era complet incercuita in Sinai iar a III-a complet distrusa . Asta cu
toate ca URSS scuipase sange ca sa reinarmeze armatele Egiptului Siriei si Irakului si a ajuns sa retragand tancuri
de pe linia frontului din Germania de Est ca sa intareasca armata egipteana.

Pe frontul sirian, eroica oaste siriana a abandonat dupa ce atacul ei a esuat si ailalti au tecut la cotnra atac sute de
tancuri, pozitii fortificate, armament greu si a luat-o la fuga spre Damasc in autobuze, camioane, sau chiar calare pe
magari si catari. Tancurile israeliene s-au oprit la 40 de km de Damasc, in timp ce avioanele israeliene zbruau
deasupra capitalei siriene isterizate leganandu-si aripile in semn de victorie.
Ultimul si cel mai crunt episod al razboiului a fost lupta epica(una din cele mai mari batalii de tancuri dupa al II-lea
razboi mondial) dintre blindatele siriene ce se retrageau de pe front si o divizie blindata irakiana ce le-a atacat
noaptea din flanc (e adevarat ca au fost prostiti de serviciile secrete israeline ce sparsesera codurile militare arabe de
comunicatii) crezand ca e vorba de tancurile israeliene in atac. S-a lasat cu pierderi imense de ambele parti pana
dimineata cand au realizat confuzia… :P Oricum atat sirienii cat si irakienii au descris in propaganda oficiala batalia
ca o lupta eroica si victorioasa impotriva invadatorilor israelieni :-D
Răspunde

 Josef Svejk spune:


22/07/2016 la 13:19

Și totuși Iordania e la fel de roșie ca și Siria pe harta dumneavoastră. E la fel de umplută de refugiați și la fel de prost
administrată de o camarilă coruptă și ineptă. Singua diferență vizibilă e aceea că dacă în Siria tiranul provinde dintr-o
sectă minoritară, în Iordania el provine din rândul majorității sunite, ba chiar își clamează ascendența până la profetul
Mohamed. :P

Răspunde

2. Josef Svejk spune:


21/07/2016 la 14:35

Toate bune, frumoase și interesante numai că autorul ignoră un fapt esențial: Spre deosebire de vecinii săi Siria este
un stat majoritat sunit condus de o dinastie alauită, ajunsă la putere printr-una dn nenumăratele lovituri militare de
stat la apogeul de înfloririi secularismului sociallist arab în 1970. Spre deosebire de ceilalți dictatori sirieni bătrânul Al-
Assad a condus cu o mână de fier (n-are mamă, n-are tată :P) de la bun început. A decapitat armata imediat după
succesul loviturii sale de stat și a numit în fruntea ei exclusiv căpetenii din familia sau măcar din tributl său, pe a căror
loialitate putea miza în mod cert.

Bătrânul Al Assad a stat în șea cu mână de fier timp de 30 de ani, dar pe măsură ce socialismul secularist arab nu
mai era la modă fiind înlocuit de modelul islamic, majoritatea sunită a țării realiza tot mai acut că e pusă cu botul pe
labe de o famiglie provenind din minuscula sectă alauită, apropiată șiiților ce sunt dușmanii mortași ai suniților .În
1982 se produce răscoala suniților de la Hama ce este lichidată cu mari dificultăți de regim. Numărul morților civili e
estimat între 20000 și 40000, iar luptele au durat practic o lună. Sprijinul diplomati și logistic sovietic a împiedicat
impunerea oricăror sancțiuni economice și politice împotriva regimului de la Damasc.

Într-adevăr suprapopularea și probleme economice grave ale țării au avut o influență considerabila asupra izbucnirii
războiului civil din 2011. Pe de altă parte Iordania, țară mai săracă în resurse ca Siria, suprapopulată și ea și mai ales
la fel de lovită de secetă nu e lovită de războiul civil. Guverarea e la fel de proastă, coruptă și ineptă ca și cea siriană.
Singura diferență esențială e că Iordania e condusă de o dinastie sunită (ce pretinde că se trage direct din profetul
Mohamed) în mijlocul unui popor majoritat sunit. Iordania a fost scena unei zavere ce aproape că i-a venit de hac
regelui Hussein al II-lea în 1970 la apogeul secularismului arab, când arabii palestinieni și aliați lor „progresiști” au
încercat să preia controlul țării. Ei au fost învinși la limită. Hussein a trebuit să cerșească inclusv sprijinul iamicului
său principal – Israelul – cu care se afla tejnic vorbid în război :-D . Zavragii s-au refugiat în Liban cu ajutorul
sirienilor, provocâd și acolo un război civil ce a durat 15 ani între 1975 și 1990…

O altă influență majoră asupra dezastrului sirian (mult mai importantă ca seceta) a avut-o „primăvara arabă”. Sirienii
vedeau la Al JAzeera (interzis pe atunci in Siri, dar vizionat de toată lumea) cum dictatorii arabi ce păreau de neclintit
precum Mubarak sau Ben Ali se prabușeau peste noapte în urma demonstrațiilor de stradă. Este relevt că zvera
siriană pornește tot din Hama unde în iulie 2011 se produce cea mai mare demonstrație din istoria țării cu 400000 de
suniți ieșiți în stradă care cer capul alauitului Al Assad jr. Assad jr. e mult mai slab ca ăl’ bătrânu’. E lipsit de sprijinul
politic, militar si diplomatic al Rusiei de care beneficiat ăl’ bătrânu’ în 1982. Si e de asemenea ezitant. Ăl’ bătrânu’ n-a
avut nici un fel de grețuri în a utiliza în 1982 încă din primele zile artileria grea, napalmul sau gazele de luptă
împotriva civililor răsculați. E de asemenea adevărat că în 1982 nu exista internet, iar informașiile despre masacru au
ajuns în restul lumii cu mare întârziere și puternic distorionate. Al Assad jr. are nevoie totuși de o lună de ezitări
pentru a trimite armata la Hama, si de alte câteva săptămâni pentru a pune artileria pe oraș.Între timp toată țara era
deja în flăcări…

Emiratul Bahrein e situația în oglindă a Siriei și un alt caz ce exemplifică prevalența aparteneței sectare față de
condițiile economice în lumea arabă. Vă recomand de asemenea cu căldură cartea evreului ungaro-american
Raphael Patai „The arab mind”, care citează un vechi proverb arab ce explică binișor viziunea arabului despre lume:
„Eu împotriva fratelui meu. Eu și cu fratele meu împotriva familiei noastre. Eu și cu familia mea împotriva trbului
nostru. Eu și cu tribul meu împotriva lumii!”. Patai a murit în 1996, însă cartea sa din 1973 profețește cu o acuratețe
înfiorătoare lumea arabă de azi și resurgența islamismului radical. Bahrein e un stat majoritar șiit condus de un emir
sunit. A fost scena unor răscoale violente ale șiițior cu ocazia „primăverii arabe” și asta chiar la apogeul prețului
petrolului când micul emirat exportator de petrol ajunsese la zenitul prosperității sale. Emirul local, puternic sprijinit de
restul emirilor suniți din Golf, a strivit rapid și fără probleme revolta șiită.

Răspunde

o Nautilus spune:
21/07/2016 la 16:10

Cu ceva vreme în urmă, un anume general trecut prin războaiele napoleoniene spunea că războiul e o continuare a
politicii cu alte mijloace.

Lumea (şi comunistul, şi occidentalul, şi pesedistul, şi hipstărul, deopotrivă) a luat-o ca pe un fel de satiră și o spune
în glumă, fiindcă se gândește la război pentru petrol sau alte resurse naturale.

De fapt, generalul nostru spunea (cu multe amănunte, care umplu un capitol întreg) ceva foarte important pentru cine
citește și nu se mulțumește cu gluma și satira. Și anume că atunci când s-a ajuns să se tragă gloanțe și să cadă
bombe, au fost deja încercate toate metodele politice de negociere, și cele cinstite, și cele subterane, și nu au
dat rezultate. Semințele unui război nu se seamănă în câteva săptămâni sau luni, motivațiile pentru război au apărut
cel mai probabil cu ani sau decenii înainte.
Sau, cum avea să spună “un urmaş politic” de-al generalului, se umple progresiv butoiul cu pulbere şi vine pe
neprevăzute o scânteie de undeva. (El zicea că după ce va trece vremea lui va veni din Balcani, ceea ce s-a şi
întâmplat.)
Lucrurile par de neclintit fiindcă la orientali e foarte important să păstrezi o aparenţă exterioară apropiată de
perfecţiune, totul e bine şi frumos, Bashar iese la miting şi dă mâna cu lumea ca Ceauşescu la uzine, oamenii muncii
din oraşe şi sate chiuie şi aplaudă.

Dar, cum lumea a simţit pe pielea ei, în spatele decorului cu Ceauşescu printre oamenii muncii, în spatele zâmbetului
lui Iliescu sau a cheliei lui Băsescu, se ascunde realitatea. Pe care uneori o simţi din postura de sac de box şi care se
poate schimba peste noapte, în moduri care nu ţin de chestiunile financiare sau de mediu.

Răspunde

 Josef Svejk spune:


21/07/2016 la 17:25

Aici nu era vorba de nici un fel de negocieri. In interiorul unui stat “negocieri” inseamna alegeri. Nici Bashar si nici
tac’su nu ar fi reusit sa castige nici un fel de alegeri cat de cat libere. Zavragii sirieni au simtit in 2011 ca Bashar e
mult mai slab ca al’ batranu’ si si-au incercat norocul. Ginion. Nu le-a iesit. :-D In final Bashar va fi cumva totusi
rasturnat. Cine vine insa dupa el va fi macar la fel de rau. Asta e blestemul lumii arabe. Sunt incapabili sa adopte
daca nu democratia macar un minim fair play. Cedeaza intotdeauan tentatiei irezistibile de al impila si strivi ca pe un
gandac pe alalalt. Alalat fiind alt trib, alta secta a islamului, sau alt partidulet islamo-fascist…

Vor cu disperare sa ajunga din urma civilizatia occidentala pe care o urasc cu pasiune si disperare da pe care se
chinuie de asemenea sa o maimutareasca, numai ca nu le iese. Raman astfel prizonieri ai propriei subdezvoltari
prinsi in acest cerc vicios. Resurgenta islamului, care e in mod fundamental o doctrina represiva, rigida si intoleranta,
e de asemena de natura sa adanceasca inapoierea si ratarea lor. Si ca orice soi de ratati arunca toate esecurile lor
pe monstruoase conspiratii externe. Care conspiratii vor sa-i impiedice sa revina la maretia califatului medieval…

Răspunde

 Nautilus spune:
22/07/2016 la 0:01

Ceauşescu însuşi, bun prieten cu răposatul Hafez, zicea altceva: “vă anunţăm că… rrrrenumerrrraţia… pentrrrrru
clasa muncitoarrrrre… va crrrreşşte …la 2000 şi 200 de lei!” Aşa negocia el, fără alegeri libere. (Pe care le-ar fi
câştigat oricum, după cum arată mişcările publicului din prezent.)
Şi asta îl face un foarte bun exemplu pentru ceea ce am spus: faptul că remuneraţia creşte la 2200 de lei nu
acoperea toate măgăriile mari pe care le-a făcut din 1979 până în 1989 şi nici măgăriile mai mici pe care le-a făcut
înainte. Sfârşitul lui nu s-a datorat unei bătăi care a durat o săptămână, chiar dacă a murit lume, ci faptului că
răbdarea publicului român şi a şefilor politici occidentali a cedat în cele din urmă după 10 ani.
În urmă cu 30, 20, poate chiar 10 ani, sirienii ar fi fost o non-problemă pentru europeni. Libanezii au făcut mai multe
distrugeri şi se pare că nu deranjau pe nimeni.
În prezent, sunt o problemă, fiindcă structurile sociale tipice unui welfare state european din anii 1970 (surprinzător
de asemănător prin construcţia lui cu statul lui Ceaşcă din aceeaşi perioadă) au fost erodate încet-încet din interior.
Un stat social tipic se bazează pe stabilitate şi pe o viaţă socială restrictivă, limitativă. Angajament pe viaţă în aceeaşi
companie, sindicat, o structură a pieţei muncii cu mulţi Dorei şi puţini absolvenţi de studii superioare, o clasă
conservatoare şi religioasă, o structură a familiei foarte stabilă, o şcoală foarte disciplinată şi stratificată. Chestii pe
care în lumea în care cele mai multe joburi sunt la computer sau la şaormărie şi graniţa se trece cu buletinul la
căpşuni nu prea mai au cum să existe în forma lor clasică.

Şi atunci apare neamul cu burqa şi crima de onoare. Care pentru stat e înlocuitorul acelei clase muncitoare
disciplinate şi religioase, astfel încât ei îl susţin. Pentru hipstării nemulţumiţi e duşmanul consumerismului şi
ateismului modern, astfel încât ei îi privesc ca pe nişte eroi, chiar în timp ce li se taie gâtul de hipstăr. Şi aşa mai
departe.
Invazia are loc fiindcă unii din interior erau pregătiţi să îi deschidă poarta. Ceea ce înainte n-ar fi făcut de bunăvoie.

Răspunde

 Josef Svejk spune:


22/07/2016 la 13:15

Nea Nicu nu negoica nimic. El era în exact aceeași situație ca și Assad. Nu avea nici o șansă să câștige niște alegeri
cât de cât libere. Nea Nicu a încercat să prostească prostimea cu prostii mărunte. A oferit hartie fără valoare cu care
oricum nu se putea cumpăra nimic pentru că nu se găsea nimic, că doar puteai să ai milioane de lei comuniști si să
pieri de foame. Mâncarea dispăruse deja și din restaurante. Nu i-a ieșit. Câteva zile mai târziu era plumbuit la
Târgoviște.

Cât despre venirea masivă a ciuhabilor în Europa, e ca povestea cu gândacii: Dacă nu ții curat în casă și lași resturi
de mâncare nu scapi de gândaci orice ai face. Oamenii ăia vin acolo unde sunt ajutoare sociale grase. Niciunul nu e
interesat să emigreze în România, Polonia sau Bulgaria unde primesc mai nimic comparativ cu Germania sau
Suedia.
Răspunde
3. Dan Nicolescu spune:
21/07/2016 la 14:44

Articolul este interesant ca ipoteza si mai ales ca documentare.


In istoria omenirii, cele mai mari catastrofe care au condus la disparitii de civilizatii si miscari masive de populatie au
fost produse de schimbarile climatice incepind cu perioda glaciara, cu disparitia civilizatiei sumeriene, desertizarea
Africii Sahariene, navailirle poparelor barabare, etc.
In epoca moderna, inceputa odata cu renasterea din Europa de vest, pe la 1250-1300, n-am mai avut astfel de
catastrofe, pina la asa numita ” incalzire globala ” de acum.
Probabil ca pamintul se incalzeste, este un proces ciclic, incontrolabil de om si in niciun caz provocat de emisiunile
umane de CO2 care sint o picatura intr-un ocean. Cum va supravietui omenirea, este o alta poveste si nu deinde in
nicun caz de masurile absurd de minuscule pentru limitarea emisiilor de CO2 in atmosfera.
Ca se face experiente de ” razboi meteorologic” etse sigur. Cit de avansati sint Rusii, este un mare semn de
intrebare, dar enigma repetatelor deszastre cu inundatiile in Romania exact in perioada de stringere a recoltelor , cit
si cresterea spectaculoasa a agriculturii rusesti ( destul de primitiva de altfel ), la adapostul oricaror catastrofe
climatice, sint doua mari semne de intrebare !

Răspunde

4. Luminor spune:
21/07/2016 la 15:12

Articolul este foarte interesant, din moment ce expune un punct de vedere indeobste ignorat: conditiile materiale
datorate dezastrelor naturale. Cauzele problemei siriene sint multe, dar tin si de acesti factori. Ce mi se pare, insa, si
mai frumos este ca putem asocia prin proprii ochi cam ce s-a intimplat cu civilizatia maya, rapusa, zice-se, de o
seceta rebela. Practic, tabloidele au resimtit un soc la aflarea acestei cauze. Dar iata ca este posibil: septelul
decimat, culturile uscate, gospodariile distruse si, odata cu ele, intreaga societate.

Răspunde

o Constantin Crânganu spune:


21/07/2016 la 15:49

Există o vastă literatură de specialitate dedicată conexiunilor dintre schimbările climatice și fragilitatea/vulnerabilitatea
unui stat la un moment dat al istoriei sale. Eu nu am făcut decât să particularizez această posibilă conexiune în cazul
Siriei și a războiului civil de acolo, declașat acolo în 2011.

De exemplu, Profesorul Jared Diamond, în cartea sa „Collapse – How Societies Choose to Fall or Succeed” (2005,
Viking Press), prezintă o listă de 12 factori ecologici și geopolitici cu care se confruntă omenirea în prezent.

Primii 8 factori au contribuit în trecut la declinul și prăbușirea unor civilizații (Maya, Insula Paștelui, Anasazi, Vikingii
ș.a.):

1. Despăduririle și distrugerea habitaturilor


2. Probleme solurilor: eroziune, creșterea salinității și pierderea fertilității
3. Probleme de management al apei
4. Vânătoare excesivă
5. Pescuit excesiv
6. Introducerea unor specii alohtone, care au eliminat speciile native
7. Supra-populația
8. Creșterea impactului per-capita al populației
Prof. Diamond mai spune că 4 noi factori ar putea contribui la creșterea fragilității și vulnerabilității unor societăți
actuale sau viitoare (Rwanda, Haiti, China ș.a.):

9. Schimbările climatice antropogene


10. Creșterea concentrațiilor de toxine din mediul înconjurător
11. Crizele energetice
12. Utilizarea completă a capacității fotovoltaice a Pământului.
Se poate ușor constata că și în cazul Siriei, au acționat și continuă să acționeze o parte din acești factori. Influența lor
combinată (sinergetică, chiar) se reflectă în cele două indexuri, de fragilitate și vulnerabilitate, pe care le-am
prezentat în articol.

Răspunde

5. Grammaticus spune:
21/07/2016 la 15:23

Stimate Domnule Cranganu,


Profit să vă atrag atenția asupra unui fapt: deplingeati intr un articol “îmbătrânirea populației”. Păi ar trebui să vă
hotărâți. Ce e mai acceptabil : mai putini oameni si o demografie responsabilă sau miliarde si miliarde de săraci,
sclavi fără drepturi și resurse.

Răspunde

o Constantin Crânganu spune:


21/07/2016 la 16:17

O „explozie demografică” nu e totuna cu o „demografie responsabilă”.


Răspunde

 Grammaticus spune:
21/07/2016 la 16:57

Îmi cer scuze ca revin, mulțumesc pentru răspuns, cu speranta, totuși, ca nu ați crezut că le -as fi putut
echivala….Ideea e ca așa -zisa “îmbătrânire a populației” e singurul corectiv la exploziile demografice.

Răspunde

 Constantin Crânganu spune:


21/07/2016 la 18:02

“îmbătrânirea populației” e singurul corectiv la exploziile demografice.


Și da și nu :-)
Poetul Horațiu a spus-o mai bine decât mine: Est modus in rebus; sunt certi denique fines (Există o măsură în toate
și limite bine trasate).
Exploziile demografice pot fi controlate prin numeroase alte măsuri, mult mai eficiente decât „îmbătrânirea populației”.
De exemplu, prin creșterea statutului socio-familiar și a puterii decizionale a femeilor în societățile contemporane:

– limita de vârstă pentru căsătorie să nu mai fie cea a primului ciclu menstrual (la noi, unele fete mai „bronzate” se
mărită la 12 ani!);
– nivelul de educație crescut al femeilor le permite cunoașterea și aplicarea unor măsuri contracepționale efective;
– atenuarea tensiunii dintre costurile educaționale ale fetelor și beneficiile muncii lor domestice;
– acceptarea unor servicii oferite de programele naționale de planificare familială (aici trebuie învinse unele tabu-uri
religioase);
– interzicerea poligamiei, o sursă semnificativă de supra-populație în unele țări arabe și africane.
Deși pare contra-intuitiv, creșterea urbanizării poate fi văzută ca un control al fertilității. De ce? Pentru că:

1. Viața de oraș tinde să diminueze participarea copiilor la treburile zilnice, prin urmare scad beneficiile muncii lor
domestice.

2. Viața la oraș facilitează educația femeilor, iar o femeie educată tinde să se mărite mai târziu și să aibă mai puțin
copii, comparativ cu o femeie de la țară.

În fine, din cercetările mele, rezultă că dezvoltarea economică generală a unei țări își spune cuvântul în legătură cu
explozia demografică. De exemplu, am găsit că zonele rurale din India sau Africa, lipsite de electricitate, tind să aibă
o rată sporită de fertilitate, pentru că oamenii de acolo, fără televizoare sau lumină pentru citit, se duc prea devreme
la culcare, iar consecințele nu întârzie să apară după circa 9 luni :-)

Răspunde

o Ventidius spune:
21/07/2016 la 17:38

Nu prea vad legatura dintre imbatrinirea populatiei si demografia responsabila. Demografie responsabila insemna o
populatie in crestere, dar a carei crestere ramane corelata cu posibilitatile de crestere economica. O populatie
imbatranita inseamna o populatie cu capacitate redusa de inovatie, adaptare si aparare. Imbatranirea si scaderea
populatiei e un indice sigur al declinului nu al progresului.

Răspunde

6. Constantin Crânganu spune:


21/07/2016 la 16:09

Cum ne poate ajuta piața să ne adaptăm la schimbările climatice


Un interesant punct de vedere a fost exprimat de Michael Greenstone, the Milton Friedman profesor de economie la
University of Chicago și director al Institutului de Politici Energetice de acolo.
Articolul său, How Markets Can Help Us Adapt to Climate Change, a fost publicat astăzi în The New York Times.
Este vorba de dinamica pieții asigurărilor imobiliare din zonele vulnerabile la schimbările climatice din Statele Unite:
Florida, California, New York etc.: Cei care posedă sau își construiesc case în zonele cu risc crescut fie plătesc o
asigurare mai mare, fie își îmbunătățesc locuințele și obțin reduceri pentru mișcorarea riscurilor de distrugere
provocate de factori climatici.

Răspunde

7. xolv spune:
21/07/2016 la 18:14

Sfarsitul erei republicilor bananiere/petroliere nu se putea face in prezenta regimurilor dictatoriale/puternice. Asa ca in
planul globalist, Europa trebuia sa absoarba masele de imigranti economici si sa-i foloseasca ca forta de munca
ieftina, dezamorsand in acelasi timp viitoarea interzicere a petrolului. Problema e ca liderii tribali islamici nu vor rata
ocazia de a-si reconstrui califatul universal, prin acelasi tip de recul precum cel din timpul cruciadelor.

Răspunde
8. Constantin Crânganu spune:
21/07/2016 la 19:03

OFF-TOPIC
Bazinul Val Verde extinde rezervele de hidrocarburi ale Texasului
Statul Texas – liderul american al producției de energie – și-a extins rezervele de hidrocarburi cu peste 150 miliarde
m^2 gaz metan și 187 milioane barili de gaze naturale lichide, conform unui recent raport publicat de U.S.
Geological Survey (USGS).
Raportul descrie rezervele dovedite ale Bazinului Val Verde, situat la nord-vest de San Antonio. 15.000 de foraje au
fost deja săpate în regiunea Val Verde, indicând că o dezvoltare responsabilă a acestor resurse a început deja și va fi
continuată.
Cele 150 miliarde m^3 de gaz metan din Bazinul Val Verde reprezintă circa 495 miliarde Kwh de electricitate,
suficientă să alimenteze 45 milioane de locuințe pentru un an (populația statului Texas este de aprox. 27 milioane, al
doilea stat american ca populație, după California).

Statul Texas deține un sfert din rezervele de gaze naturale ale SUA și este cel mai mare producător american de
gaze naturale.
După cum îi place fiicei mele din Dallas să se laude, „În Texas, totul este mai mare!” :-)

Răspunde

9. RazvanM spune:
22/07/2016 la 16:49

Mai degraba decat schimbarile climatice, cred ca ar trebui observata explozia demografica din Africa in ultimii 100 de
ani datorita aparitiei medicamentelor si serviciilor medicale de calitate. Google search “african population growth” si
veti trage singuri concluziile, tinand cont ca exista regiuni intinse din Africa unde nu se poate practica agricultura
serioasa.

Consecintele acestei cresteri de vreo 10 ori a populatiei in Africa sunt cele pe care le vedem: conflicte locale,
razboaie, foamete, emigratie economica masiva. Europa deja geme din cauza unei miimi din populatia africana
doritoare sa emigreze aici. Pentru continentul african, cei cateva milioane de migranti sunt marja de eroare dpv
demografic.

Răspunde

10. Constantin Crânganu spune:


22/07/2016 la 17:34

Câteva precizări suplimentare


Un cititor atent poate observa ușor că în titlul articolului se găsește un semn de întrebare (?) după cuvintele „O
posibilă conexiune?”. Acel ? vrea să spună că schimbările climatice nu sunt principalul factor care a declanșat
războiul civil din Siria. E vorba de un număr de factori, enumerați în primul paragraf al articolului (schimbarea
regimului a reprezentat elementul determinant al declanșării conflictului, [împreună cu] factori religioși, dispute
sociopolitice, erodarea sănătății economice a țării, explozia demografică a tinerei generații sau valul de reforme
politice care s-a rostogolit peste țările din nordul Africii și Levant.), factori care au produs „bomba cu ceas” siriană.
Mai devreme sau mai târziu, acea bombă trebuia să explodeze.
Am mai scris în articol că seceta prelungită, dinaintea anului 2011, a avut doar un efect catalitic, fiind scânteia care a
detonat „butoiul cu pulbere” sau a detonat „bomba cu ceas”
Pentru că există multă literatură științifică și jurnalistică dedicată conexiunii dintre secetă și războiul civil din Syria (o
căutare pe Google pentru „drought and civil war in Syria” a produs 413.000 articole!!!), m-am simțit obligat să introduc
un sub-capitol despre riscurile supra- și sub-estimării efectelor climatice asupra declanșării unor conflicte sângeroase
(vezi și războaiele din Africa sub-sahariană și Darfur).
Mi se pare ciudat că cele două indexuri geopolitice ale Siriei – de fragilitate și vulnerabilitate – au trecut neobservate.
În realitate, cheia înțelegerii mai profunde a crizei siriene se găsește în evoluția temporală a celor două indexuri, care
sunt calculate nu doar pe seama influenței secetei, ci conțin mulți alți parametri socio-politico-economici. Un produs
convolutiv al acestor parametri sublimează contribuțiile lor individuale, fără prioritizarea unuia anume.
La o întîlnire cu cititorii, Stéphane Mallarmé a fost rugat:
„Puteți să ne explicați mai clar ce ați vrut să spuneți în poemul „Brise marine” ?(La chair est triste, hélas! et j’ai lu tous
les livres)
„Mai citiți o dată”, a fost răspunsul lui Mallarmé.
Subscriu la răspunsul poetului francez.

Răspunde

11. Constantin Crânganu spune:


25/07/2016 la 13:10

Syrian asylum seeker blows himself up in Germany


Răspunde

12. Constantin Crânganu spune:


25/07/2016 la 20:23

OFF TOPIC
Researchers Who Exposed VW Gain Little Reward From Success
Mi se pare semnificativă și pilduitoare victoria unui David (un laborator relativ mic, de la o universtitate americană din
liga a 3-a) împotriva Goliat-ului german Volkswagen. Dacă vreți, încă o exemplificare a proverbului „Buturuga mică
răstoarnă carul mare”.

Răspunde

o Harald spune:
26/07/2016 la 12:26

În Germania și în Europa de știa de cel puțin 5-6 ani despre trucarea testelor practicată de VW, era secretul lui
Polichinelle. Numai că atât la Berlin, cât și la Bruxelles au fost îngropate orice încercări de a o investiga, dată fiind
compoziția acționariatului VW și importanța companiei pentru economia germană și europeană.

Nu prea se poate vorbi de victoria unui David, investigațiile din State au început ca urmare a disputelor cu Germania
(ascultarea telefonului cancelarului german de către serviciile secrete americane e parte a aceluiași șir de dispute).
Dacă Germania ar fi mers pe mâna Statelor Unite în maniera în care a mers Marea Britanie, n-am fi auzit nimic
despre emisiile poluante de la VW nici dacă ne-ar fi înecat fumul pe stradă :P

Răspunde
13. Constantin Crânganu spune:
27/07/2016 la 15:46

Criminalitatea și schimbările climatice


Un aspect corolar, dar mai puțin abordat, al conexiunii dintre schimbările climatice și declanșarea unor conflicte
sângeroase, de tipul războiului civil din Siria, îl reprezintă creșterea criminalității în acele țări unde se manifestă
condiții meteorologice extreme, secete prelungite și scăderea rapidă a resurselor de apă ori pierderi sistematice ale
recoltelor.
Fără traducere, citez două paragrafe dintr-un articol publicat astăzi în Nature Climate Change:
Rob White, Criminality and climate change, Nature Climate Change, 6, pp. 737–739, (2016)
doi:10.1038/nclimate3052

Published online
27 July 2016
Recent criminological research exploring the nature and dynamics of crime associated with climate change has
included examination of the relationship between temperature changes and human behaviour at three levels of
analysis: first, individuals — and whether extreme weather conditions, especially heat waves, are related to increases
in aggression and thereby criminal violence; second, place-based activities — where the focus is on local weather,
indoor/outdoor routines, the specific places where people spend their time and with whom and how this affects their
propensity to engage in certain types of crime; and finally, communities and change — consideration of matters such
as systemic crop failure, and resultant survival and migration strategies. Changes in local weather conditions are seen
to affect how people behave psychologically and socially, including participation in activities that may involve
poaching and illegal harvesting for the purposes of subsistence.
Analysis of substantive areas of criminality is likewise provided by general strain theory. This work explicates the
impact of climate change on crime in terms of factors associated with climate change (such as rising temperatures and
sea levels, extreme weather events and food/water shortages) and links these factors to criminogenic mechanisms
(such as increased strain, opportunities for crime, and social conflict) that lead to higher levels of individual, group,
corporate and state crime.

Răspunde

o Harald spune:
27/07/2016 la 17:55

E mai complicat decât atât. Criminalitate înseamnă ceea ce definește legislația drept criminalitate, iar într-o lume în
care un neisprăvit primește 30 de zile de închisoare pentru comentarii rasiste, altul primește 4 ani de închisoare
pentru că s-a filmat mergând cu mașina cu 200 km/h (ceea ce în Germania ar fi fost legal pe aproximativ jumătate din
lungimea autostrăzilor de acolo) iar alții primesc condamnări pentru ”acte sexuale cu minori” care au avut loc în urmă
cu 20-30 de ani și pe care la vremea aceea nu le considera nimeni scandaloase (*) este perfect normal să crească
criminalitatea. Din cauza evoluției legislației, nu din cauza evoluției climei. Astfel de ”crime” nu erau crime în anii ’80.

(*) prin anii ’80 nu era nimic neobișnuit pentru Anglia ca fete de 14-15 ani să-și petreacă vremea în pub-uri, mai ales
în regiunile rurale.

Răspunde

 Constantin Crânganu spune:


27/07/2016 la 21:07

Nu mi se pare deloc complicată ideea autorului. Trebuie doar să începeți lectura cu prima propoziție citată de mine:
Recent [s.m.] criminological research exploring the nature and dynamics of crime associated with climate change
Dacă ați fi avut răbdarea și curiozitatea de a citi tot articolul, înainte de a comenta, ați fi văzut lesne că autorul discută
cercetări criminologice recente, adică din sec. al XXI-lea, și nu varii aspecte criminalistice de acum 35 de ani sau mai
devreme.

Răspunde

14. Constantin Crânganu spune:


27/07/2016 la 18:27

OFF-TOPIC
O nouă tehnologie ar putea înlocui fracturarea hidraulică de mare volum
Compania australiană CRCMining se pregătește să lanseze o tehnologie alternativă la fracturarea hidraulică de mare
volum.

Noua tehnologie, bazată pe folosirea unor jeturi de apă suprapresurizată, este mai acceptabilă din punct de vedere
ecologic decât actuala fracturare hidraulică de mare volum pentru că consumă doar 5% din apa folosită la fracturarea
starturilor de cărbuni pentru extragerea gazului grizzu.
Autorul articolului nu precizează, totuși, cum vor fi menținute deschise fracturile deschise de jetul de apă
suprapresurizat și nici substanțele chimice necesare pentru buna funcționare a forării și exploatării ulterioare a
gazului de mină. Dar eforturile inovative pentru perfecționarea extragerii hidrocarburilor neconvenționale merită
apreciate și salutate cu respect.
High pressure water drilling touted as an environmentally friendly replacement for fracking
Răspunde

15. Constantin Crânganu spune:


27/07/2016 la 18:34

OFF TOPIC
Kazakhstan acts as Romania blocks oil deal
Din nou, despre Adrian Năstase, corupție, Petromidia și altele, adică 3 miliarde lei sechestrați de procurorii români.

Răspunde

16. Constantin Crânganu spune:


27/07/2016 la 18:43

OFF TOPIC
Marea Britanie și fracturarea hidraulică
Sub conducerea noului guvern Theresa May, Marea Britanie ar putea accelera autorizarea fracurării hidraulice a
argilelor gazeifere.
Reamintesc că, în prezent, există un moratoriu de 18 luni prin care se interzice fracturarea hidraulică.
Estimările geologice indică, pentru Marea Britanie, resurse exploatabile de 26 Tcf (736 miliarde m^3)
Detalii, aici:
Under May’s New Government, a U.K. Gas Fracking Push Is Probable
Răspunde
Interviu cu un ortodox din Siria, țară cu
90% populație musulmană: Vă spun
sincer, am trăit 5 ani în România: nu
cred că creștinii din România au mai
multă libertate decât cei din Siria.
Problemele au apărut după așa zisa
revoluție

DE ANDREI NICOLAE / EXTERNE / Publicat: Vineri, 23 decembrie 2016, 20:45 / Actualizat: Vineri, 23 decembrie
2016, 20:47 / 1 comentarii

FOTO: Președintele Assad vizitând o biserică distrusă de ISIS în Maloula

ARTICOLE RELAȚIONATE

 VIDEO Siria: Orășelul creștin și bisericile din Maaloula, în ruină

 Ajutor pentru creștinii din Siria


 Lumină pentru familiile din Irak și Siria

Acesta este un interviu publicat în septembrie 2013 în revista Kamikaze, fiind realizat de către Alexandru
Căutiș.

"Este sirian, este ortodox și a făcut studiile în România. S.M. trăiește la fața locului războiul din Siria și îl vede
cu totul altfel decât ni se prezintă nouă în România. (Sirianul m-a rugat să nu-i dau numele; am garanția că
interviul de mai jos chiar este unul sincer, că S.M. nu este forțat de autoritățile siriene să răspundă frumos
legat de Bashar Al Assad).

Notă: Conform ultimului recensământ, din 2006, cu doi înainte de startul "revoluției", populația acestei țări
era în proporție de 90% musulmană, restul fiind împărțită între diferitele culte creștine. Anul acesta, al Assad
a recunoscut pentru prima oară că Armata Siriei s-a retras din anumite teritorii controlate anterior de statul
sirian.

Reporter: Cum se vede situația din Siria de către un creștin care trăiește acolo?

S.M.: Sunt un sirian care a făcut studiile în România. Acum am terminat și m-am întors în țara mea. Situația
este foarte tristă, pentru că după ce Siria în ultimii ani a fost una dintre cele mai bune țări ale lumii (în 2009
era a patra țară cea mai liniștită din lume, în 2010 era a opta țară cea mai recomandată pentru turism din
lume) acum situația s-a schimbat și numai în doi ani, în 2012, Siria era una dintre cele 10 țări cele mai
mizerabile din lume. Schimbarea aceasta tristă și foarte rapidă a fost un șoc nu numai pentru mine, ci și
pentru toți sirienii din toată lumea. Sigur, a fost grija cea mai mare faptul că familia mea trăiește în pericol și
eu sunt departe și nu o pot ajuta cu nimic, acum m-am întors și am înțeles mai bine în ce fel de pericol au
trăit sirienii perioada de doi ani jumătate și, din păcate, imaginea este mult mai neagră decât îmi
imaginam. Ce urmează să vă spun va fi un șoc pentru mulți care au fost manipulați de către mass media
occidentală, totuși trebuie să spunem adevărul. Din punct de vedere al unui creștin sirian vă pot spune că
ceea ce se întâmplă în Siria nu este o revoluție… Pentru ce avem nevoie de revoluție? Mergem la școli, la
universități, la spitale fără să plătim niciun ban. Prețurile erau foarte ieftine. Nu putem spune că viața era
perfectă, dar oare merita să facem revoltă? Nicidecum, corupția din tara mea există în orice altă țară. Însă
drepturile pe care le aveam erau mult mai departe de a fi comparate cu celelalte țări musulmane. Un creștin
sirian trăia foarte bine, avea toate drepturile la fel ca orice musulman, niciodată n-am avut sentimentul că
sunt legat, sau am nevoie de mai multă libertate. Ca un creștin aveam toate drepturile la fel ca un
musulman în afară de dreptul de a fi președinte. Uneori avem drepturi mai mult decât în alte țări creștine,
sau așa proclamate țări laice. Spre exemplu clericii pot merge pe străzi cu costumul lor clerical fără
probleme, chiar sunt tratați cu mare respect, în timp ce în Turcia numai patriarhul poate merge cu
dulama. Bisericile sunt scutite de a plăti întreținere în timp ce în România, spre exemplu, ele plătesc…. etc.

„ Occidentul și țările arabe s-au folosit de demonstrațiile pașnice și au băgat oameni musulmani extremiști
armați între civili.”

Rep.: Vreți să spuneți că n-au fost proteste autentice, că au fost regizate?

S.M.: Când a început așa zisa „revoluție” într-adevăr au ieșit unii cerând reforma, și într-adevăr țara noastră
are nevoie de o reformă, dar occidentul și țările arabe, care nu sunt de acord cu politica Siriei s-au folosit de
demonstrațiile pașnice și au băgat oameni musulmani extremiști armați între civili și cu ei a început criza.
Cine mai întreabă pe un sirian va afla imediat că Siria acum este plină de teroriști străini din 38 de țări, unii
chiar sunt din Europa, Australia, America, Marea Britanie, iar majoritatea lor sunt din țările arabe și din
Turcia. Arme din Israel, din Franta, SUA, și Marea Britanie s-au găsit în mâinile teroriștilor. Armata oficială a
țării sigur nu le folosește. Mulți dintre prietenii mei care au fost uciși au fost uciși de către străini, unii chiar
nu știu să vorbească limba araba, iar cei care vorbesc araba folosesc alt dialect decât dialectul sirian… mai
ales din Libia, Arabia Saudită, Egipt… etc. Mi se rupe inima când aud în mass media că armata Siriei omoară
pe civili, sau că președintele Bashar Al-Assad omoară pe civili, în timp ce noi sirienii vedem cu ochii noștri
cine omoară și cine-i omoară pe soldații noștri.. ne uităm și auzim aceste minciuni și nu putem face nimic.
De ce? Pentru că Occidentul, și în mod deosebit Statele Unite, Franța și Britania, vor ca voi să credeți ce spun
ei. Ei vorbesc tot timpul în numele sirienilor, dar niciodată nu s-a gândit cineva să-i întrebe pe sirienii înșiși
cum văd ei situația.

„ ONU și SUA vor să acuze direct armata țării dar n-au găsit încă nicio dovadă. Iar când găsesc dovezi care
acuză Opoziția, tac.”
Rep.: Bun și atunci cine să fi tras cu gaz sarin, armata lui Al Assad sau opoziția?

S.M.: În primul rând nu există denumirea aceasta în limbajul sirienilor „armata lui Al Assad”, există în Siria
acum trei forțe: Armata națională a țării, nu „a președintelui”, Free sirian army care are o forță foarte
limitată și cuprinde rebelii sirieni care s-au folosit de criza aceasta, iar a treia forță este Al-Qaida.. cine va
spune altceva nu știe nimic despre criza Siriei și este manipulat de mass-media occidentală care spune că
lupta în Siria este între armata „lui Al Assad” și cei care cer libertatea și democrația. Când s-a folosit gazul
sarin am fost în Damasc, la 3 km depărtare de zona aceasta. Cine vă spune că armata țării a folosit arme
chimice este mass-media occidentală. Cine poate crede că armata va folosi arme chimice în aceeasi zi în care
ajung cei care au investigat atacul acesta. Cum se explică faptul că cei care au murit în acest masacru sunt
numai femei și copii așa cum arată pozele. Nu este posibil, nicidecum, să fie folosit gazul sarin în zona
respectivă fără să ajungă la noi, care eram doar 3 km departe de ei. Pozele pe care mass-media occidentală
nu vi le-a arătat, demonstrează că gazul sarin a fost băgat cu injecții în trupurile victimelor. Rusia are dovezi
pe care Occidentul nu vrea să le auziți. Totuși despre atacul cu armele chimice care s-a întâmplat în ziua
următoare împotriva armatei țării n-ați auzit nimic pentru că mass-media voastră, a occidentului nu vrea să
auziți despre el.

Rep.: De ce oare nu s-au pronunțat răspicat, cu un raport ferm, inspectorii ONU care au investigat atacul cu
gaz sarin?

S.M.: Este foarte clar de ce. Pentru că ONU și SUA și Europa vor să acuze direct armata țării dar n-au găsit încă
nicio dovadă. Iar când găsesc dovezi care acuză Opoziția tac, pentru că scopul lor a fost totdeauna să arate
lumii că opoziția Siriei, ramura armată a opoziției,este una onorabilă și luptă pentru libertate și nu poate face
așa ceva. Totuși, lumea încă n-a uitat războiul american împotriva Irakului și cum au folosit armele chimice ca
un pretext pentru a interveni în Irak, și până la urmă n-au găsit nimic. De aceea lumii îi e frică să nu se repete
aceeasi tragedie, și de fapt asa este… Guvernul sirian a proclamat de mai multe ori: armele chimice, dacă sunt
într-adevăr, nu le vom folosi în Siria.

„Damascul este sediul pentru 3 patriarhi, adică este orașul care are cel mai mare număr de patriarhi în toată
lumea.”

Rep.: Să nu-mi spuneți că nici măcar nu sunt uciși creștinii din Siria cum am văzut că se întâmplă în Iran…

S.M.: Modul cum ați pus problema este un exemplu viu de manipulare a mass-mediei… De ce ați dat ca
exemplu Iranul, desi creștinii în Iran nu sunt persecutați la fel cum sunt în Arabia Saudită, Qatar, Egipt… etc.
De ce ? Pentru că aceste țări sunt prietene cu americanii, de aceea despre persecuțiile de acolo mass-media
nu spune nimic, dar în acelasi timp n-au libertatea pe care o au creștinii Siriei. Oricum, niciodată creștinii n-au
fost persecutați în Siria până la așa zisa revoluție. Până în 2008, Siria era un rai pentru creștinii ei. Numai în
Siria sărbătorile creștine sunt sărbători oficiale pentru stat. Creștinii care lucrează la stat au voie să întârzie
duminica pentru a participa la slujbă. Monumentele istorice creștine înflorite și cunoscute în toată lumea
creștină sunt o mare dovadă de libertate a creștinilor. Damascul este sediul pentru 3 patriarhi, adică este
orașul care are cel mai mare număr de patriarhi în toata lumea.. nimic nu-i obligă pe patriarhii aceștia să
păstreze sediul lor într-o țară care-i persecută. Am trăit 5 ani în România și sincer, vă spun că nu cred că
creștinii României au mai multă libertate decât creștinii Siriei în afară de postul președintelui care trebuie
neapărat să fie un musulman. După așa zisa revoluție au apărut problemele pentru creștini. Multe sate
creștine au fost atacate de teroriștii extremiști. Mulți creștini au fost alungați afară din caselor lor, multi au
fost uciși numai pentru că sunt creștini. Acum vorbesc cu dumneavoastră și un sat creștin, Maaloula, este
atacat de către teroriști străini, nu sirieni. Ieri au atacat în satul respectiv două mănăstiri, au distrus o biserică
și o școală de limba aramaică. Astfel de cazuri nu s-au întâmplat niciodată înainte de așa zisa „revoluție”.
Biserica în Siria spune că numărul creștinilor care au fost uciși în războiul acesta depășește 4200, iar 21 de
biserici au fost distruse și 8 mănăstiri, iar numărul celor care au fost răpiți depășește 7000. La starea aceasta
tristă am ajuns noi, sirienii, după ce eram mândri că trăim într-una dintre cele mai liniștite țări ale lumii.

„Soluția este ca lumea occidentală să nu mai susțină pe teroriști, și ca Turcia să închidă granițele ei.”

Rep.: Dumneavoastră, familia dumneavoastră din Siria, prietenii de acolo ce credeți că ar trebui făcut pentru
stoparea războiului civil? Ar trebui să intervină SUA, Marea Britanie, Franța, Israelul, cum și-o doresc? Asta ar
fi soluția?

S.M.: Niciunul nu este de acord cu intervenția militară… Am văzut ce au făcut americanii când au intervenit
în Irak. Soluția este cum v-am zis mai devreme, ca lumea occidentală să nu mai susțină pe teroriști, și ca
Turcia să închidă granitele ei. LĂSAȚI ȚARA NOASTRĂ SĂ TRĂIASCĂ, LĂSAȚI POPORUL MEU SĂ TRĂIASCĂ, Siria
în timpul istoriei a învățat lumea Puterea Civilizației, și nu Civilizația Puterii. Numai asta vreau să spun întregii
lumi.

Rep.: De ce nu reveniți în România?

S.M.: Familia mea suferă aici, poporul meu suferă aici, Biserica mea suferă aici. „Sirianitatea” mea, dacă pot
spune așa acestui sentiment pe care-l am, nu se va împlini dacă nu-i împărtășesc această suferință. Știu că
ce v-am zis este surprinzător pentru că sunteți manipulați de mass-media. Aveți dreptul să mă credeți și aveti
dreptul să mă refuzați. Dar credeți-mă, ce v-am povestit, suferința unui sirian care trăiește experienta aceasta
și pericolul de moarte în fiecare zi, sunt realitatea.

Siria, un faliment finanţat de corupţie


Lidia Moise
2015-09-22
2
DE ACELASI AUTOR
■ Riscurile revoluţiei fiscale: şomaj, inechitate şi investiţii mai mici
■ Marea păcăleală: mărirea salariilor cu 25%
■ Marea păcăleală: mărirea salariilor cu 25%
■ Haosul fiscalității
Nimeni nu îndrăzneşte să avanseze vreun scenariu de redresare a economiei siriene, devastate de războiul
intern. Comunitatea internațională are nevoie de timp pentru a înţelege ce a mai rămas dintr-o ţară
spulberată, în esenţă, de corupţie.

Conflictele prelungite din Siria au falimentat afaceri şi industrii, au fracturat teritoriul ţării şi au distrus
economia, susţine Centrul pentru Cercetări asupra Politicilor Siriei (CCPS). Nimic neaşteptat în această
concluzie. Dimensiunile fenomenului sunt însă dramatice. Experţii CCPS descriu un peisaj dezolant al
economiei siriene, cu un şomaj cronic, imposibil de rezolvat. Peste 2,9 milioane de angajaţi au devenit şomeri
şi şi-au consumat de mult puţinele resurse financiare. Deşirarea statului este vizibilă şi în statistici. Cea oficială
înregistrează acum doar şomajul şi inflaţia. Restul datelor se opresc la anul 2010.

Eşecul reformelor

Paradoxal, „Primăvara siriană“ a fost şi o respingere a reformelor, care se întrezăreau, cu lentoare, dar care
presupuneau în esenţă reducerea subvenţiilor statului. Totuşi, nu trebuie subestimată reacţia unei populaţii
tensionate de autoritarismul patriarhal al conducerii rigide practicate de Bashar Al-Assad, care continuă linia
dură a tatălui. Liberalizarea timidă lansată de autorităţile siriene a apărut din necesitatea de a primi fonduri
europene, condiţionate însă de reforme. În 1995, Uniunea Europeană, pe atunci formată din 15 ţări, a bătut
palma cu 12 ţări mediteraneene, inclusiv cu Siria, şi a conturat în timp cadrul unui parteneriat amplu. În ultimii
20 de ani, acordul de la Barcelona a livrat statelor mediteraneene 16 miliarde de euro şi a asigurat finanţări
prin Banca Europeană de Investiţii care atingeau, anual, 2 miliarde de euro.
Miza reformelor nu era însă doar banul comunitar, ci şi atragerea investiţiilor din statele UE. Ceea ce s-a şi în-
tâmplat, cu implicarea francezilor de la Total sau a gigantului britanico-olandez Shell în industria petrolieră.
Siria a făcut paşi timizi de modernizare a economiei, iniţial dominată şi finanţată exclusiv de bănci de stat.
Bănci private, în general cu capital regional, au apărut la începutul mileniului, iniţiate ca un parteneriat între
statul sirian şi investitori din Liban, Iordania şi ţările Golfului. De altfel, statistici oficiale arată că mai mult de
jumătate din investiţiile străine s-au concentrat pe afaceri bancare şi de asigurări. Turbulenţele au prins băncile
siriene pe o linie confortabilă, cu active de peste 40 de miliarde de dolari. Sirienii au acceptat şi provocarea
telefoniei mobile în 2012, când au apărut două companii: una creată în casă, în familie chiar, ca parteneriat
între vărul preşedintelui, miliardarul controversat Rami Makhluof, şi compania egipteană Orascom Telecom, şi
a doua, iniţial controlată de grupul libanez Mikati, ulterior preluată de sud-africanii de la MTN. A apărut şi bur-
sa de valori din Damasc în 2009, conturată în jurul acţiunilor bancare.

Industria petrolieră a Siriei se află în colaps

Dar nu libertatea de a comunica a alimentat revolta populară, ci intenţia autorităţilor de a reduce subvenţiile la
energie, inflamată de repulsia populaţiei faţă de o elită politică coruptă. Preţurile subvenţionate la carburanţi,
de pildă, mult mai joase decât cele din ţările vecine, au stimulat apariţia unei pături de contrabandişti ale căror
afaceri ilegale, netaxate, constau în vânzarea produselor ieftine din Siria în Turcia, Liban şi Iordania. Aceşti
aventurieri au fremătat de nemulţumire în faţa reformelor. Corupţia a depăşit capacitatea de înţelegere a
poporului, iar deschiderea economică nu a creat o clasă de mijloc puternică, ci a transferat nişte monopoluri de
stat în mâini private. A apărut o elită de afaceri dependentă de elita politică, cu o intensificare a corupţiei.

Sub limita sărăciei

Cotaţia ISIS: 20 dolari barilul

Statul Islamic spărgea piaţa


petrolului şi vindea, în 2014, barilul
cu 20-25 de dolari, la jumătate faţă
de preţul pieţei. Lejeritatea
tranzacţiilor la acest preţ de dumping
se poate explica şi prin realitatea că
trupele ISIS sunt implicate mai
degrabă în afaceri de transport, mai
puţin în extractive şi prelucrare.
În primele luni ale crizei, salariul mediu era de 12.000 de lire siriene, sumă echivalentă cu 255 de dolari la
cursul oficial din epocă. Salariul minim era de 9.975 de lire siriene, cam 212 dolari, dar consumul lunar al
familiilor siriene demonstra o capacitate mai mare de cumpărare, oscilând undeva între 31.500 și 42.000 de lire
siriene (670-890 de dolari). Acum, după câțiva ani de criză și război, salariul mediu a scăzut sub 16.000 de lire,
iar devalorizarea monedei naţionale a tăiat şi ea din valoarea banilor, suma echivalând cu 150 de dolari. Banii
sunt insuficienţi, deoarece inflaţia s-a accelerat. Familiile siriene, chiar dacă nu sunt localizate în zonele de
conflict, trăiesc la limita supravieţuirii, incapabile să reziste scumpirilor.

O economie fragilă

În 2011, înainte de turbulențele sociale, Siria avea o populație de 20,7 milioane de oameni, aproape cât
România. Economia sa însă era fragilă, cu un produs intern brut de 60 de miliarde de dolari. Produsul intern pe
cap de locuitor, indicator care măsoară capacitatea unei economii de a crea bunăstare, era însă modest, de
numai 2.835 de dolari, și plasa țara alături de Egipt și de Maroc. PIB-ul per capita al Siriei era jumătate din cel
al Iordaniei (4.370 de dolari) și de trei ori mai mic decât cel al Libanului (8.756 de dolari). În mod evident, nu
putea asigura un salariu decent, așa cum sugerează unii comentatori.

Miza petrolului

Jumătate de ţară pe drumuri

Potrivit datelor Organizaţiei


Naţiunilor Unite, în 31 mai 2015
existau 3,08 milioane de refugiaţi
sirieni în Egipt, Irak, Liban şi
Iordania şi 1,7 milioane în Turcia.
Fenomenul dislocuirii era mai amplu
în interiorul ţării, unde 6,52 de
milioane de oameni îşi părăsiseră
satele şi oraşele de reşedinţă.
Industria energetică a colapsat, câmpurile de petrol fiind fie abandonate de marile companii retrase din Siria,
fie capturate de gherila Statului Islamic sau pur şi simplu izolate şi fără mână de lucru. Siria nu era un
exportator de petrol de calibrul ţărilor din Golf. În 2010, ultimul cu statistici certe în domeniu, Siria producea
zilnic 385.000 de barili de petrol, a exportat petrol în valoare de 5,5 miliarde de dolari şi a cheltuit 3 miliarde
de dolari pe importuri de produse rafinate. Dar aceste produse erau, în mare parte, transferate de contrabandişti
în ţările vecine, sub atenta protecţie a unei părţi a autorităţilor. Totuşi, o cincime din veniturile bugetului sirian
veneau din taxele petroliere. Sancţiunile şi pierderea unor teritorii cu resurse au dus la stingerea treptată a
producţiei de petrol a Siriei, care mai extrăgea anul trecut aproximativ 10.000 de barili pe zi, potrivit unor
declaraţii oficiale ale autorităţilor siriene, care pot fi însă puse sub semnul îndoielii.
Banca Centrala a Siriei a risipit banii vistieriei şi sunt indicii că ar fi vândut o mare parte din rezerva de aur.
Banca Siriei a continuat să coteze zilnic lira siriană, preocuparea pentru cursul de schimb fiind de altfel una
dintre puţinele activităţi. Ca răspuns în faţa inflaţiei, banca a tipărit bani, dând astfel un avânt în plus preţurilor.
Există însă o piaţă neagră intensă şi oarecum de bun-simţ, dacă observăm că valoarea la negru a dolarului este
doar cu 5-10% peste cotaţia oficială. Uneori, în perioade confuze, piaţa neagră cota dolarul mai ieftin chiar de-
cât Banca centrală, un fenomen temporar, greu de explicat. Băncile schimbau, în mai 2015, un dolar pentru
260 de lire siriene, cotaţia oficială era de 220, iar piaţa neagră cerea 300, semnalizând posibile încleştări
armate.

Impactul regional

În Liban sunt 1,5 milioane de refugiaţi sirieni, ceea ce acum cântăreşte cât o treime din populaţia ţării. Potrivit
analiştilor băncii Rabobank, fluxul de refugiaţi a adâncit deficitul bugetar al Libanului, a mărit datoria publică,
a pus presiune pe infrastructura administrativă şi a creat tensiuni pe piaţa muncii. Banca Mondială a calculat că
Libanul a cheltuit, din buget, între 2012 şi 2014, 2,6 miliarde de dolari, cam 5% din PIB-ul ţării, din cauza
crizei siriene. În Liban, majoritatea (80%) refugiaţilor sirieni sunt însă necalificaţi, ceea ce a dus la o majorare
a ofertei pentru joburi slab plătite. Siria era însă a cincea piaţă de export pentru Liban şi căderea ei a influenţat
negativ economia ţării vecine. Turismul libanez a fost şi el afectat de războiul intern sirian, deoarece zona în-
treagă este percepută ca fiind nesigură. Iordania, care a primit şi ea refugiaţi din Siria, se confruntă cu o
scădere a încasărilor din turism, atât ca efect al tensiunilor din Siria, cât şi ca urmare a incertitudinilor din Irak.
Dar riscurile geopolitice ar putea afecta şi bugetul Iordaniei, care va trebui să aloce sume mari pentru înarmare
şi pentru a face faţă unui flux sporit de refugiaţi, spun analiştii Rabobank. Tensiunile regionale pot afecta şi
Emiratele Arabe Unite, care sunt deja implicate în conflictele din Siria şi din Irak împotriva ISIS. Cei mai
mulţi refugiaţi sunt însă în Turcia. Ţara vecină a beneficiat însă şi de retragerea unor afaceri industriale în
teritoriul său. Spre deosebire de Liban, Turcia are o economie mult mai dezvoltată, însă şi aici se acumulează
tensiuni în piaţa muncii, asaltată de oferta ieftină siriană.
Nimeni nu îndrăzneşte să avanseze vreun scenariu de redresare a economiei siriene, devastate de războiul
intern. Aşa încât orice scenariu politic stă sub semnul iluziilor, al ipocriziei sau al temporizării. Comunitatea
internațională are nevoie de timp pentru a înţelege ce a mai rămas dintr-o ţară spulberată, în esenţă, de
corupţie.

Cronica unui tărăboi anunțat!...


TEODOR BĂLAN·15 APRILIE 2018

Atac cu rachete de croazieră în Siria. Ca să nu se zică, vezi Doamne, că marile


democrații – far nu fac nimic împotriva ”dictatorilor”. Adică nimic. Pentru că,
practic, este ultimul gest ce lipsea pentru ca acțiunile SUA, Marii Britanii și Franței
să-și piardă orice urmă de legitimitate. Coana Merkel a stat pe coada ei. Dintr-un
calcul cât se poate de practic: decredibilizarea celor trei duce la creșterea influenței,
și capacității de negociere, ale RFG.

Circ pentru adormit proștii, ca să poată fi mințiți mai ușor că li se dă Democrație!...


Un nou pas în creșterea dezordinii mondiale, încă un cui în coșciugul ordinii post-belice,
bună, rea, cum a fost ea, care ne-a ferit de un conflict generalizat timp de mai bine de
șapte decenii. De acum vom merge din rău în mai rău. Cu toate costurile aferente.
…………………………………………………………………………………………

Încă ceva, despre atac: rușii au dizlocat în Siria mijloace importante de contramăsuri
electronice, inclusiv de genul celor care modifică semnalul sateliților GPS. Aceste
mijloace sunt responsabile, în mare măsură, de ratarea țintelor. O rachetă de croazieră
este dirijată acum prin GPS, având o serie de rectificări de traiectorie, bazate pe viteza
față de sol, și pe cartografierea terenului. În faza terminală este dirijată de cartografiere:
calculatorul compară imaginea din memorie cu imaginea de pe teren. Or, odată deviate de
la țintă cu alterarea semnalului GPS, ce mare lucru este să construiești ceva care să
semene cu presupusa țintă? Doar nu credeți că poza din memorie chiar este la o rezoluție
de revistă glossy?

Apărarea AA a evoluat, cuprinde mai multe straturi, și o gamă extinsă de mijloace.


Contramăsurile electronice devin esențiale, în caz de atac cu rachete de croazieră și cu
avioane, sau drone. În cazul rachetelor balistice-n-au fost folosite în Siria-lucrurile se
schimbă. Or S 400 este folosit în primul rând împotriva obiectelor balistice, cu viteză
mare. De asta nu s-au deranjat rușii. Iar sirienii au folosit intens nu S 300, ci
bătrânul(vorba vine!) Buk, și nou-nouțul Pantir S.

Să vedem acum bilanțul și pagubele. Dincolo de astea, rămâne lipsa de legitimitate a


atacului. Și pe asta n-o rezolvă nici Dracu!
…………………………………………………………………………………………

Cele o sută de rachete de croazieră lansate noaptea trecută, costă, ele singure, între 150 și
200 de milioane de euro. Plus costul orei de zbor(în medie 20.000 de euro de aparat), plus
costul orar al operării grupării navale americane, franceze și engleze, ajungem la vreun
miliard de euro distracția de astă noapte. Ce puteau face cu banii ăștia în reconstrucția
Siriei și în reconcilierea din zonă! Să punem la socoteală și costurile răspunsului armatei
siriene, mai mici, dar tot ajung pe la vreo 20 de milioane de euro. Dar de ce să nu mai
pună pe el niște slană complexul militar industrial? Să fie primit! Investești câteva mii de
euro într-un filmuleț cu ”atrocități”, și se urcă pe tine banii! Asta e democrația liberală,
nu? …………………………………………………………………………………………

Tot atacul de astă-noapte, împotriva Siriei, a fost un teatru prost, menit să salveze fața
celor trei idioți, care au vorbit fără să gândească. Nu am văzut până acum nicio referire la
faptul că atacatorii (care au lansat rachete nu doar de pe nave/submarine, ci și de pe
avioane) au folosit rachete anti-radar. De obicei un astfel de atac începe prin a neutraliza
apărarea anti-aeriană a inamicului, prin mijloace combinate, pomenitele rachete anti-
radiație, și prin contra-măsuri electronice, active și pasive.

Sirienii au folosit arme vechi, din anii 50-70 ai secolului trecut, modernizate în parte.
Radarele sunt niște ținte uriașe, raportate la ceea ce știu să facă actualele mijloace de
detecție. Faptul că au interceptat/distrus circa 70% din rachetele de croazieră lansate este
o performanță remarcabilă. Care n-ar fi fost posibilă dacă americanii ar fi atacat întâi
apărarea antiaeriană. Ce s-a jucat, e greu de înțeles. Oricum lucrurile sunt complicate și
fără gesticulația asta războinică de prost-gust.

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constantin Gheorghe

Articol preluat de la: https://gandeste.org/adevaruri/cronica-unui-taraboi-


anuntat/87106?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3
A+gandeste-org+%28gandeste.org%29

S-ar putea să vă placă și