Sunteți pe pagina 1din 2

Prezentarea generala a curentului

Postmodernismul s-a declanșat în lit. română în a 2-a jumătate a anilor 60 și continuă să existe până
în zilele noastre. Problematica delimitării acestui curent, recunoscut pentru dificultatea de a primi o
definiție unică, implică nevoia de raportare la o direcție literară opusă desfășurată sincron, anume
modernismul. În cultura română, regimul politic comunist a favorizat opere care să continue direcția
modernistă manifestată în perioada interbelică, în schimb mușamalizând creațiile autorilor interesați de
o estetică nouă, de avangardă.
Literatura postmodernă se caracterizează prin jocul cu formele, convențiile, temele și motivele
deja existente, e o artă combinatorie, a citării și punerii în dialog a unor forme eterogene ca stil și timp.
Scriitorul pm este conștient că totul s-a scris, că nu-i rămâne decât jocul cu fragmentele culturale pe
care le resemantizează. El respinge mimesisul și ideea referențialității, preferă colajul de sintagme,
teme, motive emblematice din epoci literare apuse. Citatul ironic, parodierea modelelor, dialogul
intertextual (a prelua un fragment din opera unui scriitor din trecut și a-l plasa în alt context) indică
presiunea livresculuiasupra existenței.
Introducere opera
Dintre scriitorii postmoderni, Mircea Cartarescu rămâne personalitatea cu cel mai mare impact asupra
contemporanilor. Debutând ca poet prin volumul Faruri, vitrine, fotografiiîn 1980, la care se vor adăuga
volumul colectiv Aer cu diamante şi cele individuale precum Poeme de amor, Levantul, Dublu CD,
Mircea Cartarescu se remarcă şi ca prozator prin romanul Orbitor sau prin prozele scurte din volumul
Nostalgia, sau ca eseist prin studiul Postmodernismul românesc.
Apariție
Poezia Poema chiuvetei face parte din vol Totul (1985) şi ilustrează cu fidelitate trăsăturile poemului
postmodern, teoretizate de Cărtărescu în studiul citat, publicat în anul 1999.
Tema si motive literare
Tema este parodierea unor teme, convenţii ale poeziei din trecutul literar, în speţă raportarea făcându-
se la Luceafărulprin ideea iubirii dintre 2 entităţi incompatibile. Ca şi în Levantul, epopee a poeziei
româneşti în opinia criticului literar N.Manolescu, MCărtărescu realizează un dialog livresc, în spirit ludic,
cu literatura trecutului.
Asocierea cu Luceafărul este permisă prin sesizarea unor elemente comune:
-motivul aspraţiei spre o stea (care nu mai apare în registrul grav al nevoii depăşirii condiţiei umane),
-cele 3 invocaţii către stea,
-cuplul format din elemente ce aparţin unor lumi diferite,
-imposibilitatea depăşirii limitelor,
-finalul ce presupune asumarea condiţiei şi resemnarea,
-existenţa firului epic şi narativitatea versurilor,
-lirismul de tip obiectiv.
Tipul de lirism
Lirismul este subiectiv, povestitotul, si anume gaura din perdea, se foloseste de pronume si verbe la
pers.I sg.
Explicarea titlului
Titlul implică trimiterea la odă, specie paşoptistă, clasică, parodiată prin alegerea unui destinatar care
nu reprezintă un erou istoric sau mitologic, o fiinţă divină, un model de măreţie sau un eveniment istoric,
ci desemnează un element derizoriu din existenţa cotidiană, în ciuda tonalităţii aşa-zis laudative.
Comentarea secventelor lirice
Prima parte a poeziei este preponderent narativă, prezentând idila imposibilă dintre un obiect
component al recuzitei casnice (chiuveta) şi unul aparţinând planului cosmic (steaua). Primele versuri
expun drama iubirii neîmpărtăşite, iar următoarele reprezintă cele trei chemări ale chiuvetei, adresate
stelei, prin care se parodiază ceremonialul serenadei. Invocaţiile amintesc de cele din poemul
eminescian, dar dacă la poetul romantic schimbarea condiţiei fetei de împărat implica un sens
ascendent („O, vin’ în părul tău bălai / S-anin cununi de stele / Pe-a mele ceruri s ă răsai /Mai mândră
decât ele”), la Cărtărescu este implicată ideea decăderii: steaua va deveni „crăiasă a gândacilor de
bucătărie”.
Dincolo de similitudinile cu poemul eminescian, se poate remarca demitologizarea viziunii poetice
romantice, prin tratarea temelor şi a motivelor într-un registru parodic:
1. Luceafărului, stea strălucitoare, îi corespunde „o mică stea galbenă” din „colţul geamului de la
bucătărie”, iar timpul nocturn este abandonat în favoarea celui diurn, prin indicii temporali „într-o zi”,
„în altă zi”.
2. degradarea trăirii intense a iubirii, a suferinţei interiorizate din romantism, prin expunerea în confesiuni
făcute celorlalte obiecte derizorii (muşamaua, borcanele de muştar)

A doua parte începe cu o exclamaţie retorică („dar, vai!”), anticipând presupusa dramă a neîmplinirii
iubirii. Cuplul incompatibil cunoaşte în acesată secvenţă alte două ipostazeieri: stea-strecurătoare de
supă, gaura din perdea-superba dacie crem. Imposibilitatea iubirii vine însă nu din conştientizarea şi
asumarea diferenţelor ireconciliabile dintre cei doi, ca în „Luceafărul”, câtă vreme steaua face cuplu cu
o entitate din aceeaşi sfera prozaică din care face parte şi chiuveta. Este parodiată condiţia omului de
geniu prin derizoriul aspiraţiilor şi prin simularea unei tonalităţi grave: „într-un târziu chiuveta începu să-
şi pună întrebări cu privire la sensul existen ţei şi obiectivitatea ei”, iar finalul aduce nu numai imaginea
cuplului format din elemente de aceeaşi condiţie (chiuveta-muşamaua), ci şi schimbarea persoanei a III-
a cu persoana I, postmodernismul mizând pe tehnica punctelor de vedere trucate.
Caracteristici ale limbajului poetic
Limbajul poetic este caracterizat de ironie („stea mica, nichelul meu te doreste, sifonul meu a
bolborosit”). Eul liric povesteste iubirea dintre o chiuveta si o mica stea galbena, care nu se intalnsec
niciodata si isi aminteste pasiunea sa pentru o masina, personajele insesi ale poemului fiind
caracterizate de ironie.
Elemente de prozodie (versificatie)
Organizarea este astrofică, iar măsura variabilă, elemente specific postmoderniste.
Concluzie
In concluzie, datorită
-temei abordate,
-lirismului,
-lbajului poetic si
-elementelor de prozodie,
poezia de față se incadreaza in curentul postmodernist.