Revista de Psihologie Sociala 04 1999

1
PSIHOLOGIA SOCIAL|
Buletinul Laboratorului
Psihologia câmpului social
Universitatea Al.I. Cuza Ia[i
Nr. 4/1999
POLIROM
2
Editura POLIROM, B-dul Copou nr. 4

P.O. BOX 266, 6600, Ia[i, ROMÂNIA
Bucure[ti, B-dul I.C. Br\tianu nr. 6, et. 7;
Copyright © 1999 by POLIROM Co S.A. Ia[i
ISSN: 1454-5667
Printed in ROMANIA
3
Psihologia social\
Nr. 4/1999
Sumar
I. STUDII
Willem Doise
Repere pentru o psihologie societal\ ...................................................... 7
Robert Vincent Joule [i Jacques Py
Angajament, disonan]\ [i norma internalit\]ii: reflec]ii
[i principii de ac]iune ....................................................................... 15
Ion Dafinoiu
Rela]ia psihoterapeutic\ perspectiv\ psihosocial\ ................................. 25
Anne-Nelly Perret-Clermont
A înv\]a [i a preda eficient în [coal\ ................................................... 30
Ivana Marková
Limbaj [i autenticitate ...................................................................... 46
Irina St\nculescu
Schimbarea reperelor memoriei colective ............................................... 55
Bogdan Balan
Reprezentarea social\ a profesiei psihologului:
`ntre a fi [i a deveni ......................................................................... 74
C\t\lina Kopetz
Erori în procesul de atribuire cauzal\ ................................................... 89
Nicoleta Turliuc
Atitudini etnice la studen]ii ie[eni ....................................................... 110
II. METODOLOGIE
Dirk Vorberg [i Sven Blankenberger
Alegerea testelor statistice [i m\surarea ............................................... 121
Exerci]iu de grup structurat: drapelul lumii ............................................ 134
4
III. INTERVIU
Tr\im `ntr-o epoc\ `n care oamenii de valoare nu sunt elogia]i

Interviu cu Tatiana Slama-Cazacu, realizat de Adrian Neculau ................... 141
IV. NOTE
{tefan Boncu
Criza din psihologia social\ (1965-1975) ............................................. 159
V. EVENIMENT
Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa

al Universit\]ii Al.I. Cuza din Ia[i profesorului Willem Doise ................... 169
VI. RECENZII
Psychologie & Société, 1/1999 ................................................................. 177

Gilles Ferréol (coord.), Adolescence et toxicomanie ....................................... 180
Connexions, 72/1999 ............................................................................. 182
Michael Billig, Arguing and Thinking a rhetorical approach
to social psychology ........................................................................ 185
Tom R. Tyler, Robert J. Boeckmann, Hether J. Smith
[i Yuen J. Huo, Social justice in a diverse society .................................. 188
5
I. STUDII
6
7
Willem Doise *
Repere pentru o psihologie societal\
Introducere
De mai mul]i ani, discu]iile care au loc în cadrul congreselor interna]ionale de psihologie
se limiteaz\ adesea la cereri de clarificare, la sugestii politicoase care se refer\ la
interpret\ri alternative, la remarce în leg\tur\ cu popula]ia studiat\. Totul se petrece ca [i
cum am lucra în cadrul unei [tiin]e normalizate, al unei [tiin]e în care cercet\torii ader\ la
acelea[i postulate de baz\, iar eventualele divergen]e s-ar centra pe detalii.
Or, divergen]e fundamentale exist\ între cercet\torii care ader\ la un construc]ionism
radical sau la o practic\ de analiz\ a discursului, refuzând ideea îns\[i a cuantific\rii sau
a variabilei experimentale, [i cei care ader\ la un curent al cogni]iei sociale care, din contra,
privilegiaz\ abordarea experimental\. Chiar dac\ aceste curente diferite sunt reprezentate
într-o aceea[i reuniune, practica actual\ a organiz\rii simpozioanelor [i atelierelor în
paralel permite reprezentan]ilor diferitelor orient\ri s\ nu se reuneasc\ în aceea[i [edin]\ [i
s\ se reg\seasc\ între coreligionari, dac\ pot s\ spun a[a, [i s\ evite astfel r\zboaiele
religioase. Aceasta permite atacarea pozi]iilor adverse f\r\ discu]ii în contradictoriu.
S\ revenim la situa]iile cele mai pu]in bizare, ca aceea în care doi speciali[ti foarte bine
informa]i în leg\tur\ cu cercet\rile contemporane în psihologia social\, Higgins [i
Kruglanski (1996), editeaz\ un voluminos Handbook de psihologie social\, f\r\ ca
teoria reprezent\rilor sociale s\ fie prezentat\ aici, nici m\car într-un singur paragraf.
Dac\ nu m\ în[el, termenul este men]ionat doar de dou\ ori (la pagina 789), când este pus\
în discu]ie semnifica]ia diferit\ pe care o îmbrac\ o categorizare pentru sine sau pentru
cel\lalt. ~n Subject Index termenul lipse[te. La cealalt\ extrem\ se poate cita produc]ia
abundent\ în domeniul psihologiei sociale din ]\rile Americii Latine care, în urma unor
observa]ii personale [i conform datelor mai sistematice ale analizei lui Rateau [i Rouquette
(1998), mai mult de 100 de comunic\ri de psihologie social\ prezentate la al XXIV-lea
Congres Interamerican de Psihologie se caracterizeaz\ printr-un fel de evitare sistematic\
a metodei experimentale, atât de mult adoptat\ în America de Nord. Pentru a cita pe
Rateau [i Rouquette, în aceste comunic\ri din America Latin\ (1998, p. 175) problemele
societ\]ii sunt reprezentate masiv, studiate de cele mai multe ori într-o manier\ cvasi-
-etnografic\ [i legate de un grup anume.
Ar trebui s\ concluzion\m c\ tr\im în lumi diferite? ~n mod evident, `ntrebarea are
sens. Principalul factor care diferen]iaz\ psihologii sociali, dincolo de diferitele paradigme
[tiin]ifice, este pozi]ia lor în raport cu posibilitatea, vezi legitimitatea [i necesitatea unei
* Universitatea din Geneva.
PSIHOLOGIA SOCIAL| 4/1999
8 WILLEM DOISE
psihologii societale. Diferite repere m-au determinat personal s\ practic o astfel de

psihologie societal\, pe care o voi expune pe scurt în cele ce urmeaz\, f\r\ a avea în vedere
în acela[i timp [i ordinea cronologic\.
Nivelurile de analiz\ [i articularea lor

Unul dintre scopurile studiilor `ntreprinse la Geneva asupra influen]ei sociale (vezi Mugny [i
Doise, 1979), asupra rela]iilor între grupuri [i dezvoltarea social\ a inteligen]ei (vezi Doise,
1982), a fost `ntotdeauna îmbinarea explica]iilor la nivelul individual cu cele de ordin
societal, [i anume de a ar\ta cum individul dispune de procese care îi permit s\ func]ioneze
în societate [i, de o manier\ complementar\, cum dinamicile, mai ales cele interac]ionale,
pozi]ionale sau valorile [i credin]ele generale orienteaz\ func]ionarea acestor procese.
O astfel de perspectiv\ general\ necesit\ recurgerea la patru niveluri de analiz\, care
sunt, de fapt, frecvent practicate de psihologii sociali, dup\ cum o arat\ o analiz\ a
primelor 7 volume din European Journal of Social Psychology (Doise, 1980).
Un prim nivel de analiz\ se focalizeaz\ asupra studiului proceselor intraindividuale. Mode-
lele utilizate se îndreapt\ c\tre maniera în care indivizii î[i organizeaz\ experien]a cu mediul.
46% dintre explica]iile din primele volume ale European Journal se situeaz\ la acest nivel.
Al doilea nivel descrie procesele interindividuale [i situa]ionale (27% dintre explica]ii în
materialul studiat). Aici indivizii sunt considera]i ca interschimbabili, iar sistemele lor de inter-
ac]iune sunt cele care furnizeaz\ principiile explicative tipice pentru dinamicile acestui nivel.
Un al treilea nivel ]ine cont de diferen]ele de pozi]ii pe care actorii sociali le ocup\ în
re]eaua de rela]ii sociale caracteristice unei societ\]i [i analizeaz\ cum pozi]iile lor
moduleaz\ procesele celui dint^i [i celui de-al doilea nivel (16% dintre explica]ii).
Un al patrulea nivel face apel la sistemele de credin]e, de reprezent\ri, de evalu\ri [i
de norme sociale (aproximativ o explica]ie din 10). Produc]iile culturale [i ideologice
caracteristice unei societ\]i sau unor grupuri sociale sunt cele care nu doar c\ dau o
semnifica]ie comportamentelor indivizilor, dar, mai mult, creeaz\ sau între]in diferen]ierile
sociale în numele principiilor generale.
Aceast\ distinc]ie între cele patru niveluri de analiz\ nu trebuie s\ serveasc\ doar unor
scopuri de clasificare; ea trebuie, mai ales, s\ faciliteze realizarea articul\rii analizelor.
Analizele care con]in îmbinarea mai multor niveluri teoretice sunt mai complete, incit\ la
o mai bun\ descriere a conceptualiz\rii unui proces la unul dintre niveluri, precizând
într-o mai mare m\sur\ condi]iile actualiz\rii sale, relevând alte niveluri de analiz\. ~n 40
de articole dintre cele 141 studiate sunt prezente astfel de îmbin\ri de analize. ~n realitate
îns\ recurgerea la explica]ii de tip societal reprezint\ în sine o minoritate.
O confirmare a solidei fundament\ri a principiului general al analizelor pe niveluri
mi-a fost oferit\ de sociologie. Teoriile sociologice nu ar func]iona f\r\ recurgerea, într-o
manier\ mai mult sau mai pu]in explicit\, la conjecturi asupra func]ion\rii individuale sau
interindividuale. Moscovici (1988) a demonstrat-o pentru sociologii clasici ca Durkheim,
Mauss, Weber [i Simmel, iar eu însumi pentru cei contemporani: Boudon, Bourdieu,
Crozier, Touraine (Doise [i Lorenzi-Cioldi, 1989). Dar dac\ este adev\rat c\ analizele
relevante ale psihologiei sau psihologiei sociale completeaz\ în mod necesar analizele de
tip sociologic, reciproca este de asemenea valabil\: explica]iile psihologiei trebuie în mod
necesar s\ fie completate de explica]ii de tip sociologic, pentru a contribui la o mai bun\
în]elegere a mizelor societale.
Este o lec]ie înv\]at\ de la Moscovici [i Henri Tajfel, principalii mei mentori în
psihologia social\, [i de la Jean Piaget, pe care îl consider de asemenea drept unul dintre
mentorii mei în domeniu.
REPERE PENTRU O PSIHOLOGIE SOCIETAL| 9
Judecata moral\ sau psihologia societal\ a lui Piaget

Recitind Judecata moral\ a lui Piaget (1932), nu putem decât s\ fim impresiona]i de
importan]a pe care o acord\ analizelor de tip societal pentru a da seam\ de aceast\
dezvoltare (a inteligen]ei). Nu voi reveni aici în detaliu asupra analizei acestei lucr\ri ([i
a altora scrise de Piaget în anii 30), pe care am f\cut-o pentru cartea coordonat\ de
Garnier [i Rouquette (în curs de apari]ie). Aceast\ carte este o veritabil\ lucrare de
psihologie politic\, în sensul c\ este pretextul unei teorii care face din interac]iunea
democratic\ o interac]iune între egali, f\r\ obstacole impuse de autoritate, principalul
motor al dezvolt\rii morale. Condi]iile carierei sale l-au determinat pe Piaget, în calitate
de director al Biroului Interna]ional al Educa]iei, s\ se intereseze, într-o perioad\ dra-
matic\, de rela]iile interna]ionale. ~n momentul venirii lui Hitler la putere, el extinde
concep]ia sa despre libera confruntare la nivel interna]ional, pledând pentru o educa]ie
pentru pace în urm\torii termeni: a în]elege punctele de vedere diferite ale sinelui, a
p\trunde în psihologia altor popoare, pe scurt, a prevedea [i a explica mobilurile str\inului
reprezint\ actualmente o obliga]ie, chiar pentru na]ionalismul cel mai autentic: f\r\
aceast\ adaptare, izolarea este fatal\ [i [tim foarte bine la ce conduce izolarea într-o lume
în care totul se leag\ economic, politic [i spiritual. Aici este deci punctul de plecare:
cunoa[terea celorlal]i ca o condi]ie a supravie]uirii [i a securit\]ii na]ionale [i ca mijloc de
expansiune pentru ideologia la care ader\m (Piaget, 1997, pp. 125-126).
Pentru verificarea tezei lui Piaget nu erau întrunite condi]iile politice. Aceast\ dezbatere
se preconiza c\ va avea loc în cadrul Societ\]ii Na]iunilor, dar este pu]in spus c\ nu a mai
apucat s\ ajung\ pân\ acolo. Când Piaget a adresat acest mesaj la BIE, Germania tocmai
p\r\sise Societatea Na]iunilor, iar Italia nu a întârziat s\ o urmeze.
Am putea s\ ne întreb\m dac\ se datoreaz\ hazardului faptul c\ de atunci psihologul
genevez s-a interesat mai ales de descrierea logico-matematic\ a gândirii decontextualizate
societal. Când abordeaz\ probleme de ordin societal, o face pentru a le explica printr-o
nou\ form\ de centrare: sociocentrismul. ~l invoc\ pentru a explica na]ionalismul (Piaget
[i Weil, 1951) sau ideologia în general (Piaget, 1965). Altfel spus, interven]ia socialului
nu este studiat\ decât ca o form\ de bias, pentru a relua o terminologie sociocognitivist\.
Teoria identit\]ii sociale

Aceast\ teorie are o istorie ciudat\. Originile sale trebuie c\utate în concep]ia gestaltist\ a
percep]iei, care i-a permis, de altfel, lui Tajfel (1959) s\ propun\ un model de accentuare
relativ\ a contrastelor. El explica astfel un num\r important de rezultate în domeniul
judec\]ilor cantitative. Ulterior, el [i-a extins modelul la efectul categoriz\rii în percep]ie
(Tajfel [i Wilkes, 1963) [i asupra studiului stereotipurilor sociale (Tajfel, Skeikh [i
Gardner, 1964).
Apoi, din momentul în care începe studiul condi]iilor minimale de apari]ie a comporta-
mentelor discriminatorii (Tajfel, Billig, Bundy [i Flament, 1971), Tajfel marcheaz\ definitiv
domeniul studiilor rela]iilor intergrupuri. Permite]i-mi s\ nu mai descriu înc\ o dat\ o serie de
cercet\ri pe care le-am comentat pe larg în mai multe rânduri. Acum Tajfel va introduce
viziunea societal\ de care suntem [i noi interesa]i în explicarea rela]iilor intergrupuri.
Din momentul primei apari]ii a acestei cercet\ri princeps, aceast\ viziune este înc\
pu]in exprimat\: rezultatele sunt explicate invocând importan]a unei norme generice:
Este clar c\ noi interpret\m rezultatele în func]ie de o norm\ social\ «generic\» a
comportamentului intergrup/out-group, care a ghidat alegerea subiec]ilor. Aceasta s-a
10 WILLEM DOISE
întâmplat [i pentru c\ ace[tia au privit situa]ia social\ în care s-au reg\sit ca pe o situa]ie
în care aceast\ norm\ era pertinent\ [i în care categorizarea social\ trebuia s\ duc\ la un
comportament de discriminare între grupuri mai mult decât alte alegeri care le-au fost
oferite (Tajfel, Billig, Bundy [i Flament, 1971, p. 174).
~ntr-un fel, norma social\ are aici statutul unei forme bune gestaltiste, care ar fi
activat\ din momentul în care grupurile sunt prezente. Cu toate acestea, Tajfel (1972) nu
a întârziat s\ pun\ la punct o teorie mai complex\, prezentând compararea între grupuri ca
motor al construc]iei unei identit\]i social pozitive. ~n articolele teoretice (Tajfel, 1974;
1975) el face leg\tura între aceste rezultate [i o teorie a schimb\rii sociale la care au aderat
grupuri care nu î[i puteau ameliora condi]ia decât printr-o ac]iune colectiv\ vizând
schimbarea raporturilor între grupuri. ~ntr-un fel, participan]ii la experimentul s\u, elevi
ai unui gimnaziu englez, erau considera]i a fi într-o situa]ie în care doar un efort vizând
diferen]ierea pozitiv\ a grupului lor în raport cu un altul le permitea accesul la o identitate
pozitiv\. ~ntr-adev\r, în aceast\ situa]ie le era imposibil s\ încerce s\-[i amelioreze altfel
destinul individual, s\ recurg\ cumva la o strategie de mobilitate individual\.
Se impune un studiu sistematic asupra evolu]iei acestor explica]ii societale la numero[i
autori care fac apel la teoria identit\]ii sociale. ~n mod evident, doar o mic\ parte dintre
ei se mai refer\ înc\ la aceste explica]ii. La Québec asemenea perspective au fost reluate
de Taylor [i Maghaddam (1987) [i de c\tre al]i autori care le-au articulat cu teoria priv\rii
relative (Guimond [i Tougas, 1994).
~n prezent, paradigma lui Tajfel este adeseori asimilat\ unei teorii a autocategoriz\rii
care nu face în mod necesar apel la ipoteze de ordin societal. Este, de exemplu, cazul când
aceast\ teorie propus\ de Turner în 1987 este utilizat\ pentru a explica dinamicile
suprapunerilor identitare regionale, na]ionale [i europene. Am argumentat recent c\
asemenea concepere a teoriei identit\]ii sociale este insuficient\ pentru a ]ine cont de
leg\turile între aceste dinamici identitare. Trebuie neap\rat introduse analize asupra
conceptelor societale ale subiec]ilor (Doise [i Devos, 1999), asupra ideologiei lor [i asupra
proiectelor politice pe care ei le dezvolt\ în raport cu o unificare european\.
Psihologie societal\ [i reprezent\ri sociale

Mai cu seam\ studiile asupra reprezent\rilor sociale ini]iate de Serge Moscovici (1961)
furnizeaz\ cadrul cel mai stimulativ pentru construirea unei psihologii societale îmbinând
studiul sistemelor cognitive la nivel individual cu studiul sistemelor rela]ionale [i societale.
Studiul reprezent\rilor sociale preconizat de Moscovici necesit\ cu atât mai mult o punere
în rela]ie a sistemelor complexe ale individului cu metasistemele de raporturi simbolice
care caracterizeaz\ o societate: noi vedem func]ionând dou\ sisteme cognitive: acela
care lucreaz\ prin asocia]ii, incluziuni, discrimin\ri, deduc]ii, adic\ sistemul operatoriu,
[i un altul care controleaz\, verific\, selec]ioneaz\ cu ajutorul regulilor, logice sau
nu; este vorba de un fel de metasistem care proceseaz\ materia produs\ de primul
(Moscovici, 1976, p. 254).
Este în sarcina precis\ a psihologilor sociali s\ studieze leg\turile între aceste organiz\ri
societale [i func]ion\rile cognitive r\spunzând la întrebarea: care sisteme de comunica]ie
caracteristice unei societ\]i actualizeaz\ sau favorizeaz\ anumite func]ion\ri cognitive [i în
ce contexte specifice? Un program vast!
Am avut ocazia, împreun\ cu Alain Clemence [i Fabio Lorenzi-Cioldi, s\ propun un
cadru teoretic [i metodologic pentru studiul cantitativ al reprezent\rilor sociale. Noi am
definit într-un mod foarte general reprezent\rile sociale ca fiind principiile organizatoare ale
raporturilor simbolice între indivizi [i grupuri. Cercetarea lor implic\ trei ipoteze importante.
O prim\ ipotez\ este c\ diferi]i membri ai unei popula]ii studiate împ\rt\[esc efectiv
anumite credin]e comune privind miza social\ dat\. Reprezent\rile sociale sunt create în
raporturi de comunicare care presupun referin]e sau repere comune indivizilor sau gru-
purilor implicate în aceste schimburi simbolice.
O a doua ipotez\ prive[te natura lu\rilor de pozi]ie individuale în raport cu un câmp de
reprezent\ri sociale. Teoria reprezent\rilor sociale trebuie s\ explice cum [i de ce indivizii
difer\ între ei în raporturile pe care le între]in cu aceste reprezent\ri. Aceasta presupune c\
aceste varia]ii în lu\rile de pozi]ie individuale sunt ele înse[i organizate în mod sistematic.
O a treia ipotez\ consider\ ancorarea lu\rilor de pozi]ie în alte realit\]i simbolice
colective, precum ierarhiile de valori, percep]iile pe care indivizii le construiesc din
rela]iile între grupuri [i categorii [i experien]ele sociale pe care le împ\rt\[esc cu ceilal]i.
Proiectul psihologiei societale nu implic\ doar o cunoa[tere de problematici pertinente
elaborate de alte discipline, precum sociologia sau antropologia, ci [i o articulare a
analizelor noastre cu acelea mai societale. Echipele care au realizat proiecte deja consacrate
în cadrul acestui model cu trei faze erau adesea compuse din sociologi sau psihologi sociali
de forma]ie sociologic\ (vezi, de exemplu, Clemence, 1994; Doise [i Lorenzi-Cioldi,
1994; Roux, Gobet, Clemence, Deschamps [i Doise, 1994). La nivel teoretic, definirea
reprezent\rilor sociale pe care o propun vizeaz\ articularea teoriei lui Serge Moscovici cu
cea a lui Pierre Bourdieu (Doise, 1985).
Alte convergen]e c\tre o psihologie societal\

Multe alte contacte stabilite în cursul a peste treizeci de ani m-au sprijinit în inten]ia de a
lucra la o psihologie societal\. Nu pot s\ îi citez pe to]i, dar faptul c\ anumi]i colegi
precum Glynis Breckwell [i Colin Rowet (1982) au ajuns de asemenea la o distinc]ie pe
patru niveluri în analiza muncii sociale, m-a încurajat puternic. Mai târziu, o confirmare
asem\n\toare mi-a fost oferit\ de Miles Hewstone (1989) care a adaptat cele patru niveluri
de analiz\ pentru a sistematiza cercet\rile în domeniul atribuirii cauzale.
Al]i colegi mi-au deschis perspective care conduceau, de asemenea, direct la o articulare
a analizei psihologice cu analiza societal\. Astfel, Augusto Palmonari a binevoit s\ m\
asocieze la cercet\rile sale asupra profesionaliz\rii psihologilor [i m-a convins prin
ansamblul lucr\rilor sale c\ ar fi posibil s\ analizez probleme societale recurgând la
instrumente teoretice [i metodologice elaborate în psihologia social\. Un demers analog
este practicat, de asemenea, de mult timp de Jean-Pierre Deconchy (1971; 1989) în
studiul ortodoxiei religioase [i ideologiei.
Titlurile în sine ale c\r]ilor lui Jean-Leon Beauvois (1994), Traité de la servitude
libérale, sau ale lui Nicole Dubois (1994) La norme dinternalité et le libéralisme evoc\ o
problematic\ societal\, ca s\ nu spunem politic\. Pentru a caracteriza aceste dou\ lucr\ri,
îmi permit s\ împrumut un citat din prefa]a scris\ de Jacques-Philippe Leyens la cartea lui
Nicole Dubois: Cartea lui Nicole Dubois ne dezv\luie c\ o valoare precum internalitatea
depinde cu mult mai pu]in de capacitatea cognitiv\ a individului decât de func]ionarea
societ\]ii (Leyens, 1994, p. 8). Efectiv, societ\]ile noastre sunt bazate pe evaluarea
indivizilor în termeni de autonomie [i responsabilitate. Lucr\rile recente ale lui Christian
Staerkle (Staerkle, Clemence [i Doise, 1998) extind studiul acestei normativit\]i democra-
tice la domeniul judec\]ilor asupra guvernelor [i popula]iilor într-un context interna]ional,
punând mai ales în opozi]ie ]\rile democratice cu restul lumii.
O preocupare societal\ este de asemenea prezent\ în cercet\rile lui Fabio Lorenzi-Cioldi
(1988; 1994) asupra grupurilor colec]ie [i agregat. Studiile sale întreprinse în acest
cadru sunt prototipurile unei psihologii societale: procesul psihologic al categoriz\rii se
12 WILLEM DOISE
actualizeaz\ diferit în func]ie de evocarea grupurilor cu statut sociologic diferit, dominante

sau dominate, masculine sau feminine. Astfel, efectele care nu sunt prezise prin procesul
de categorizare ar ap\rea în momentul evoc\rii apartenen]ei la un grup colec]ie care ar
produce covaria]ia diferen]ierii intragrup [i intergrup, în timp ce evocarea apartenen]ei la
un grup agregat ar avea efecte în acord cu o definire mai curent\ a procesului de
categorizare, deoarece accentuarea diferen]elor între grupuri ar fi aici dublat\ de accen-
tuarea asem\n\rilor intragrup.
Patricia Roux (în curs de publicare) face în momentul de fa]\ s\ evolueze aceast\
problematic\ a raporturilor de gen propunând conceptul de ambiguitate normativ\ pentru a
]ine cont de condi]ia multor femei în societatea noastr\, despre care se presupune, pe de o
parte, c\ fac apel la o norm\ de egalitate [i revendic\ astfel nediscriminarea, iar pe de alt\
parte î[i asum\, în acela[i timp, sarcina cotidian\ de a-[i proteja bunele rela]ii de cuplu,
rela]ii care sunt adesea inegale [i asimetrice, mai ales în ceea ce prive[te treburile casnice.
Pentru a indica aceste convergen]e am citat adesea cercet\ri efectuate în Fran]a sau în
Elve]ia; aceasta pentru simplul motiv c\ ele îmi sunt mai familiare, dar [i pentru c\ au
fost mai importante pentru a m\ încuraja în practica unei psihologii societale. Aceasta
nu implic\ faptul c\ rela]iile mele în domeniul psihologiei societale s-ar limita doar la
spa]iul francofon.
Fiind înc\ cercet\tor debutant, am putut colabora la sfâr[itul anilor 60 cu Dean
Peabody (1985) la cercetarea sa prin chestionar asupra caracteristicilor na]ionale. ~nsu[i
termenul de psihologie societal\ a fost, de altfel, utilizat de Himmelweit [i Gaskel (1990)
într-un sens pe care îl g\sesc înc\ valabil. Consider, de asemenea, drept prototipuri ale
psihologiei societale lucr\rile lui Emler [i Reicher (1995) asupra violen]ei tinerilor ca
mijloc de construc]ie a unei reputa]ii într-o societate unde institu]iile nu î[i îndeplinesc
sarcinile, lucr\rile lui Helkama (Helkama, Uutela [i Schwartz, 1992) asupra leg\turilor
între op]iunea pentru anumite valori [i alegerea politic\, lucr\rile lui Meeus [i ale colegilor
s\i asupra socializ\rii adolescen]ilor (Meeus, de Goede, Kox [i Hurrelmann, 1992), lucr\-
rile lui Marková [i Farr (Moodie, Marková, Farr [i Plichtova, 1998) [i ale lui Reykowski [i
Smolenska (1993) asupra individualismului [i democra]iei sau, pentru a schimba conti-
nentul, lucr\rile lui Camino (1995) asupra credin]elor într-o lume dreapt\ ca un factor ce
contracareaz\ activitatea militant\. {i aceast\ enumerare este departe de a fi exhaustiv\.
Cred c\ toate aceste cercet\ri au în comun integrarea în explica]iile lor a ipotezelor
asupra aspectelor de func]ionare a societ\]ii [i asupra aspectelor func]ion\rii individuale.
Dup\ p\rerea mea, tocmai aceasta este caracteristica unei viziuni a psihologiei societale.
Concluzie
Aceast\ preocupare de a integra într-o singur\ analiz\ func]iunile societ\]ii [i func]iunile
individuale este ceea ce diferen]iaz\ psihologia societal\ de multe cercet\ri în psihologia
politic\. Cercet\rile asupra psihologiei politice ar putea, bineîn]eles, s\ fie cercet\ri în
psihologie societal\, dar nu sunt în mod necesar astfel.
Ele ar putea foarte bine s\ aplice modele curente în psihologia social\ în studiul
alegerilor politice f\r\ ca pentru aceasta s\ recurg\ la vreo analiz\ de tip societal (vezi, spre
exemplu, cartea editat\ în comun de Iyengar [i McGuire, 1993). Invers, exemplul studiilor
asupra identit\]ii europene pe care l-am tratat pe scurt arat\ c\ o perspectiv\ societal\
poate incita o abordare psihosocial\ s\ devin\ mai exhaustiv\ în propriile explica]ii, s\
completeze de exemplu teoria identit\]ii sociale cu cea a lui Sherif (1966) asupra scopurilor
supra-ordonate sau cu cea lui Rabbie [i Horwitz (1969) asupra sor]ii comune.
Piaget (1932, p. 279) era, f\r\ îndoial\, un precursor când declara, în leg\tur\ cu analiza
sa asupra mentalit\]ii primitive, c\ nu exista posibilitatea de a reveni la o faz\ presocio-
logic\ a psihologiei, dar c\ dorea s\ sublinieze c\, în cadrele trasate de sociologie,
exist\ tot interesul s\ se restabileasc\ analiza psihologic\: exist\ actualmente mai mult un
paralelism decât un antagonism între studiile sociologice [i cercet\rile psihologice.
Traducere de Mihaela Boza
Referin]e bibliografice
Beauvois, J.-L. (1994), Traité de la servitude libérale, Paris, Dunod.
Breakwell, G.M. [i Rowett, C. (1982), Social work: the social psychological approach,
Wokingham, Van Nostrand Reinhold.
Camino, L. (1995), Da Agressão Individual às Ações Coletives e Politicas: Reflexões sobre a
construçâo do Núcleo de Estudos em Comportamento Politico, in Textos do Mestrado em
Psicologia Social, Universidade Federal da Paraíba, João Pessoa.
Clemence, A. (1994), Solidarités sociales en Suisse, Lausanne, Réalités Sociales.
Clemence, A., Doise, W. [i Lorenzi-Cioldi, F. (1994), Prises de position et principes organisateurs
des représentations sociales, in C. Guimelli (ed.), Structures et transformations des
représentations sociales, Paris, Delachaux et Niestlé.
Deconchy, J.P. (1971), Lorthodoxie religieuse. Essai de logique psycho-sociale, Paris, Mouton.
Deconchy, J.P. (1989), Psychologie sociale, croyances et idéologies, Paris, Méridiens Klincksieck.
Doise W. (1980), Levels of explanation in the European Journal of Social Psychology, in
European Journal of Social Psychology, 10, 213-231.
Doise W. (1982), Lexplication en psychologie sociale, Paris, Presses Universitaires de France.
Doise W. (1985), Les représentations sociales: définition dun concept, in Connexions, 45,
243-253.
Doise, W. (1999), Les droits de lhomme comme représentations sociales de contrats dinter-
dépendance, in C. Garnier [i M.L. Rouquette (eds), Représentations sociales et éducation,
Bruxelles, De Boeck.
Doise, W. [i Lorenzi-Cioldi, F. (1989), Sociologues et psychologie sociale, in Revue Européenne
des Sciences Sociales, 27, 147-196.
Doise, W., Clemence, A. [i Lorenzi-Cioldi, F. (1992), Représentations sociales et analyses de
données, Grenoble, Presses Universitaires de Grenoble.
Doise, W. [i Devos, T. (1999), Identité et interdépendance: Pour une psychologie sociale de
lUnion Européenne, in Psychologie et Société, 1, 46-56.
Dubois, N. (1994), La norme dinternalité et le libéralisme, Grenoble, Presses Universitaires de
Grenoble.
Emler, N. [i Reicher, S. (1995), Adolescence and Delinquency, Oxford, Blackwell.
Guimond, S. [i Tougas, F. (1994), Sentiments dinjustice et actions collectives: la privation
relative, in R.Y. Bourhis [i J.P. Leyens (eds), Stéréotypes, discrimination et relations
intergroupes, Liège, Mardaga.
Helkama, K., Uutela, A. [i Schwartz, S. (1992), Value systems and political cognition, in
G.M. Breakwell (ed.), Social psychology of political and economic cognition, London,
Surrey University Press.
Hewstone, M. (1989), Causal attribution, Oxford, Basil Blackwell.
Higgins, E.T. [i Kruglanski, A.W. (1996), Social Psychology. Handbook of Basic Principles, New
York, The Guilford Press.
Himmelweit, H. [i Gaskell, G. (1990), Societal Psychology, London, Sage, 92-111.
Iyengar, S. [i McGuire, W.J. (1993), Explanations in Political Psychology, London, Duke
University Press.
14 WILLEM DOISE
Leyens, J.-P. (1994), Préface, in N. Dubois, La norme dinternalité et le libéralisme, Grenoble,

Presses Universitaires de Grenoble.
Lorenzi-Cioldi, F. (1988), Individus dominants et groupes dominés. Images masculines et féminines,
Grenoble, Presses Universitaires de Grenoble.
Lorenzi-Cioldi, F. (1994), Les androgynes, Paris, Presses Universitaires de France.
Meeus, W., De Goede, M., Kox, W. [i Hurrelmann, K. (1992), Adolescence, Careers, and
Cultures, Berlin, Walter de Gruyter.
Moodie, E., Marková, I., Farr, R. [i Plichtova, J. (1997), The meanings of the community and of
the individual in Slovakia and Scotland, in Journal of Community [i Applied Social
Psychology, 7, 19-37.
Moscovici, S. (1961/1976), La psychanalyse. Son image et son public, Paris, Presses Universitaires
de France.
Moscovici, S. (1988), La Machine à Faire des Dieux, Paris, Fayard.
Mugny G. [i Doise W. (1979), Niveaux danalyse dans létude expérimentale des processus
dinfluence sociale, in Social Science Information, 18, 819-876.
Peabody, D. (1985), National characteristics, Cambridge, Cambridge University Press.
Piaget, J. (1932), Le jugement moral chez lenfant, Neuchâtel, Delachaux et Niestlé.
Piaget, J. (1965), Etudes sociologiques, Genève, Droz.
Piaget, J. (1997), Léducation morale à lécole. De léducation du citoyen à léducation
internationale, Paris, Anthropos.
Piaget, J. [i Weil, A.M. (1951), Le développement chez lenfant, de lidée de patrie et des relations
avec létranger, in Bulletin International des Sciences Sociales, 3, 605-621.
Rabbie, J.M. [i Horwitz, M. (1969), The arousal of ingroup-outgroup bias by a chance win or
loss, in Journal of Personality and Social Psychology, 13, 269-277.
Rateau, P. [i Rouquette, M.L. (1998), Compte rendu du XXVIe congrès interaméricain de
psychologie, in Revue Internationale de Psychologie Sociale, 11, 173-176.
Reykowski, J. [i Smolenska, Z. (1993), Collectivism, individualism and interpretation of social
change: Limitations of a simplistic model, in Polish Psychological Bulletin, 24, 89-107.
Roux, P., Gobet, P., Clemence, A., Deschamps, J.C. [i Doise, W. (1994), Stéréotypes et relations
entre générations, Lausanne, Institut des Sciences Sociales et Pédagogiques.
Sherif, M. (1966), In Common Predicament, Boston, Houghton Mill.
Staerkle, C., Clemence, A. [i Doise, W. (1998), Representation of human rights across different
national contexts: The role of democratic and non-democratic populations and
governments, in European Journal of Social Psychology, 28, 207-226.
Tajfel, H. (1959), Quantitative judgment in social perception, in British Journal of Psychology,
50, 16-29.
Tajfel, H. (1972), La catégorisation sociale, in S. Moscovici (ed.), Introduction à la psychologie
sociale, Paris, Larousse.
Tajfel, H. (1974), Social identity and intergroup behaviour, in Social Science Information,
13, 65-93.
Tajfel, H. (1975), The exit of social mobility and the voice of social change, in Social Science
Information, 14, 101-118.
Tajfel, H., Billig, M., Bundy, R.P. [i Flament, C. (1971), Social categorization and intergroup
behaviour, in European Journal of Social Psychology, 1, 149-178.
Tajfel, H., Sheick, A.A. [i Gardner, R.C. (1964), Content of stereotypes and the inference of
similarity between members of stereotyped groups, in Acta Psychologica, 22, 191-201.
Tajfel, H. [i Wilkes, A.L. (1963), Classification and quantitative judgment, in British Journal of
Taylor, D.M. [i Moghaddam, F.M. (1987), Theories of intergroup relations: International social
psychological perspectives, New York, Praeger.
Turner, J.C. (1987), Rediscovering the Social Group. A Self-Categorization Theory, Oxford, Basil
Blackwell.
15
Robert Vincent Joule *, Jacques Py **
Angajament, disonan]\ [i norma internalit\]ii:

reflec]ii [i principii de ac]iune
Dintre numeroasele teorii izvorâte din psihologia social\ [i susceptibile de a clarifica [i

ghida diverse ac]iuni de schimbare, trei ni se par a ocupa un loc deosebit: teoria
angajamentului, teoria disonan]ei [i teoriile atribuirii. Aceste trei familii teoretice conduc,
de fapt, la acelea[i principii de ac]iune. Ne-am propus s\ explicit\m aceste principii de
ac]iune, schi]ate recent de Joule [i Beauvois (1998). ~ntrucât liberalismul pedagogic [i
educativ actual împrumut\ multe din aceste principii, vom evoca ulterior o serie de lucr\ri
experimentale care se inspir\ mai mult sau mai pu]in din ele, constituind, în orice caz,
reperele demersului nostru.
Primul principiu: de evitat folosirea recompenselor [i/sau a pedepselor

O persoan\ A (agent al schimb\rii, manager, dar [i p\rinte, formator, educator, responsabil
politic) poate folosi în mod natural strategii diferite pentru a incita o persoan\ B s\
realizeze comportamentul util social a[teptat S.
S\ ne imagin\m c\ persoana A este capabil\ s\ ob]in\ acest comportament S (men]inerea
unui ritm de lucru, terminarea supei din farfurie, memorarea unei poezii, folosirea unui
prezervativ, luarea deciziei de întrerupere a fumatului, lipirea de afi[e electorale) f\r\ s\
fi f\cut înainte cea mai mic\ promisiune de recompens\ sau amenin]are cu pedeapsa.
Probabil c\ aceast\ strategie de schimbare î[i poate revendica o eficien]\ pe care altele nu
o au. Motivul este destul de simplu: persoana B va `nt^mpina mari dificult\]i în a c\uta
justific\ri externe pentru a-[i explica faptele (în cazul nostru comportamentul S). Aceast\
strategie favorizeaz\ deci stabilirea unei leg\turi între individ [i actul pe care l-am ob]inut
de la acesta, întrucât, în absen]a justific\rilor externe, el nu poate apela înaintea, în
cursul [i ulterior ac]iunii sale decât la ceea ce este el însu[i (tr\s\turi, atitudini, motiva]ii).
Se [tie c\ o astfel de leg\tur\ conduce la dou\ tipuri de consecin]e (Beauvois [i Joule,
1981, 1996; Joule [i Beauvois, 1987, 1998): consecin]e cognitive [i consecin]e compor-
tamentale. ~n plan cognitiv ne putem a[tepta la o consolidare a atitudinilor [i la o mai mare
rezisten]\ la agresiuni ideologice, atunci când comportamentul S este un comportament
non-problematic, adic\ un comportament care nu lezeaz\ atitudinile subiectului, sau la o
ajustare a atitudinilor la comportamentele realizate, atunci când comportamentul S este de
data aceasta un act problematic, adic\ incompatibil cu atitudinile subiectului. ~n plan
* Université de Provence, Aix-en-Provence.

* * Université de Provence, Aix-en-Provence.
16 ROBERT VINCENT JOULE, JACQUES PY
comportamental, actul realizat are acelea[i consecin]e, fie el problematic sau nu:
stabilizarea [i realizarea de noi comportamente în acela[i sens.
Aceste consecin]e, care au primit în literatur\ denumirea de efect de înghe]are, de
ra]ionalizare, de picior-în-u[\, de amorsare, de motiva]ie intrinsec\... au deci o condi]ie
prealabil\: nu trebuie s\ existe sanc]iuni pe care subiectul s\ le poat\ trata drept factori
cauzali ai conduitei sale. ~nseamn\ aceasta c\ el nu trebuie niciodat\ recompensat? Evident
c\ nu. Esen]ial este ca subiectul s\ poat\ ]ese o leg\tur\ între el [i actele sale; o dat\
realizat\ aceasta, nimic nu ne împiedic\ s\-l recompens\m a posteriori. Recompensa ar
trebui chiar, în aceste condi]ii specifice, s\ înt\reasc\ leg\tura individ/act stabilit\ în
prealabil. Acest procedeu ar consta în a nu recompensa decât dup\ ac]iune [i numai în mod
excep]ional. Se în]elege c\ o recompens\ sistematic\ ar sfâr[i repede prin a avea acela[i
statut cu o recompens\ a priori, subiectul dispunând de un motiv bun pentru a face ceea ce
trebuie s\ fac\.
Al doilea principiu: sanc]ionarea produc\torului atunci când comportamentul

realizat corespunde a[tept\rilor noastre, dar sanc]ionarea produc]iei atunci
când acest comportament nu corespunde a[tept\rilor noastre
~n acest sens trebuie favorizat\ stabilirea unei leg\turi între persoan\ [i actele sale utile
social, acte al c\ror martor sau instigator a]i fost folosind fraze de tipul: Bravo, nu m\
surprinde asta la tine sau E[ti cu adev\rat tare, E o pl\cere s\ ai de a face cu persoane
at^t de serviabile (serioase, harnice, responsabile...) ca tine, E[ti un talent la matematic\,
nu-i a[a? sau Am impresia c\ st\ în firea ta s\ aperi cauzele drepte etc. ~n locul
sanc]ion\rii pozitive a produc]iei (munca), ne limit\m la o sanc]ionare pozitiv\ a produc\-
torului (copilul, elevul, muncitorul...), scopul fiind acela de a favoriza naturalizarea
maxim\ a tr\s\turii în raport cu producerea comportamentului dezirabil. Acest fapt ]ine de
internalizarea [i interiorizarea valorilor [i utilit\]ilor sociale. ~n sens invers, este important
ca persoana s\ nu stabileasc\ leg\turi între ea [i comportamentele indezirabile pe care le-a
putut realiza. Astfel, dup\ ce i s-a spus c\ ceea ce a f\cut e r\u (bineîn]eles doar atunci
când acest lucru este adev\rat), trebuie t\iat\ leg\tura pe care persoana ar fi tentat\ s\
o fac\ între ceea ce este (aptitudini, atitudini, motiva]ii...) [i e[ecurile sale prin fraze de
tipul Când spun c\ lucrarea ta este proast\, nu spun c\ tu e[ti prost. Consider chiar
dimpotriv\.... La urma urmei, cea mai bun\ metod\ de a proceda dac\ vrem ca cineva s\
devin\ lene[ este aceea de a-l numi lene[. Consecin]\ a erorii fundamentale1, înv\]\torii
care apeleaz\ frecvent la felul de a fi al elevilor pentru a le explica e[ecurile, ipotecând
astfel [ansele lor de succes, sunt înc\ foarte numero[i. S\ nu mai vorbim despre mai[trii
care-[i numesc muncitorii chiulangii, lene[i sau gur\-casc\ [i care recolteaz\ exact
ceea ce au sem\nat.
Al treilea principiu: niciodat\ nu trebuie luat\ sau permis\ luarea

unei decizii f\r\ a avea asigurat\ existen]a mijloacelor de a o concretiza
O decizie luat\ trebuie, evident, respectat\. Acest principiu de baz\ în sfera educativ\,
managerial\ [i chiar terapeutic\, nu este utilizat a[a cum ar trebui s\ fie. Chiar dac\
fiecare are modul s\u de a asigura deciziile pe care le-a ob]inut din partea altuia, suntem
siguri c\ aceast\ asigurare ar fi mai operant\ dac\ s-ar inspira din teoria angajamentului
1. ~n explicarea comportamentului altora, eroarea fundamental\ trimite la tendin]a pe care o avem de

a supraestima factorii personologici [i de a subestima factorii situa]ionali.
ANGAJAMENT, DISONAN}| {I NORMA INTERNALIT|}II... 17
(cf. Joule [i Beauvois, 1998, cap. 3): leg\tura dintre individ [i actul s\u decizional este
cu atât mai puternic\ cu cât:
vizibilitatea sa social\ este mai mare: caracter public (în opozi]ie cu cel anonim),
caracter explicit (în opozi]ie cu cel ambiguu), irevocabilitate, repetare;
importan]a sa este mare: consecin]e [i costuri;
motivele externe (recompense [i pedepse) sunt slabe;
motivele interne sunt puternice;
a fost ob]inut într-un context de libertate.
Adesea sunt necesare pu]ine lucruri pentru ca o decizie luat\ s\ fie respectat\. Pentru
un terapeut, nu este la fel dac\ un pacient deprimat, care a luat în sfâr[it marea decizie
de a deschide începând de a doua zi ferestrele casei sale, anun]\ sau nu acest lucru unei
persoane dragi. Se în]elege c\ anun]area ve[tii bune îl va înscrie pe pacient într-un curs al
ac]iunii care îl va predispune ceva mai mult s\ deschid\ ferestrele la momentul dat. Nu e
acela[i lucru s\ urmezi un plan în cinci zile f\r\ s\ fi pl\tit vreun franc (a[a cum se
practic\ actualmente) sau s\ urmezi acela[i plan dup\ ce ai pl\tit un pre] mare (cel al
vindec\rii?). Avem motive s\ credem c\ astfel de terapii al c\ror motor rezid\ finalmente
în contracte cotidiene stabilite cu pacien]ii (m\ angajez s\ deschid ferestrele, m\
angajez s\ nu fumez timp de 24 de ore...) ar avea de câ[tigat în eficien]\ dac\ terapeu]ii
ar vrea s\ se inspire din teoria angajamentului.
Al patrulea principiu: niciodat\ nu trebuie luat\ sau permis\ luarea unei decizii
f\r\ a avea asigurate în prealabil mijloacele necesare pentru a o schimba
Valorizarea social\ a activit\]ii de decizie este atât de mare în societ\]ile noastre încât
avem tendin]a de nu vedea decât laturile sale pozitive. Efectul de înghe]are, atât de drag
lui Lewin, arat\ c\, dup\ ce am decis, avem tendin]a s\ ne ag\]\m de deciziile noastre.
Este bine pentru noi dac\ aceast\ decizie este cea bun\, dar e r\u dac\ nu e a[a. Sunt
nenum\ra]i întreprinz\torii care [i-au v\zut afacerile în pericol pentru c\ nu au putut
reveni la timp asupra unor decizii. Desigur, la momentul lu\rii sale, decizia este întot-
deauna bun\ (altfel de ce am mai fi luat-o?). Dar în ziua urm\toare? Se pune întrebarea
dac\ ea permite atingerea obiectivelor care i-au fost atribuite. Cercet\rile care ilustreaz\
efectele perverse pe care le poate genera activitatea decizional\ nu lipsesc: cf., mai ales,
fenomenele de escaladare a angajamentului (Staw, 1976), de cheltuial\ ratat\ (Arkes [i
Blumer, 1985), de capcan\ abscons\ (Brockner, Shaw [i Rubin, 1979) etc. Pentru a nu fi
orbit, într-o asemenea situa]ie de sentimentul c\ am investit prea mult ca s\ abandonez
acum (Teger, 1979), se impun câteva precau]ii simple. Simple poate, dar trebuie totu[i
f\cute eforturi pentru a fi luate: stabilirea la momentul deciziei a indicatorilor care s\
permit\ estimarea dac\ decizia î[i va atinge obiectivul c\utat [i determinarea a priori a
momentului în care ace[ti indicatori vor fi examina]i pentru a se men]ine sau nu decizia
luat\. Alegerea acestui moment este capital\. El trebuie s\ fie cât mai pu]in îndep\rtat cu
putin]\. Intervalul trebuie redus strict la timpul necesar ob]inerii de informa]ii fiabile
asupra indicatorilor stabili]i.
Acest al patrulea principiu mai înglobeaz\ unul: în situa]iile în care decizia pe care o
vom lua mâine necesit\ una prealabil\, nu trebuie ]inut cont de aceast\ decizie prealabil\
la momentul deciziei finale, [i aceasta chiar dac\ aceast\ decizie prealabil\ a fost costi-
sitoare ca timp, energie, onoare etc. Dac\ nu, exist\ un risc major de a vedea investitorul
justificându-[i investi]ia prealabil\ printr-o decizie de tip pân\ la cap\t, prin intermediul
fenomenului de ra]ionalizare în act (cf. Joule, 1996). Atunci când au fost mobiliza]i, în
v\zul tuturor, aproape 25.000 de oameni, 3 portavioane, 200 de avioane de lupt\ [i peste
dou\zeci de nave de lupt\, o bun\ metod\ de a(-[i) dovedi juste]ea deciziei este aceea de
a lansa efectiv asupra Bagdadului rachetele de croazier\ Tomahawk. Confirmare a ipo-
tezelor: e u[or de g\sit în de[ertul irakian firul de nisip care împiedic\ func]ionarea lumii
civilizate. O dat\ g\sit acest fir, Goliat are dreptul s\-l atace pe David.
Principiile angajamentului se `nscriu în cadrul unui liberalism educativ

[i pedagogic
Cele câteva principii ale angajamentului pe care tocmai le-am expus nu sunt utile doar
pentru a determina pe cineva s\ fac\ sau s\ nu fac\ ceva anume. Ele mai au drept
consecin]\ favorizarea interioriz\rii valorilor sociale sau morale asociate comportamentului
ob]inut. Un asemenea mecanism de interiorizare se realizeaz\ foarte timpuriu în dezvoltarea
individului. El se sprijin\, în esen]\, pe tipul de prescrip]ii parentale destinate s\ exercite
presiuni asupra comportamentului copilului, astfel încât acesta s\ fac\ ceva ce nu ar dori
s\ fac\ sau s\ nu fac\ ceva ce ar dori. Aceste prescrip]ii parentale, care ar trebui asimilate,
dup\ Hoffman (1983), unor evenimente disciplinare, conduc cel mai adesea la supunere
din partea copilului. Teoreticienii dezvolt\rii morale ([i, îndeosebi, Hoffman, 1977; 1983)
au insistat asupra rolului jucat de disciplin\ în internalizarea valorilor. Trebuie spus c\
frecven]a evenimentelor disciplinare este extraordinar de ridicat\, dat fiind c\ un copil de
sub 8 ani este confruntat cu ele la fiecare 6-7 minute din perioada în care nu doarme! Dac\
diferitele practici de gestiune a puterii se dovedesc eficace pentru supunerea copilului, ele
nu au toate aceea[i eficien]\ în planul interioriz\rii valorilor. Fiind vorba despre interiori-
zarea valorilor, nu ne îndoim c\ practicile cele mai liberale, cele care îi las\ copilului
spa]ii de manevr\ mai mari [i care acord\ importan]\ explic\rii consecin]elor interdic]iei
sau ale obliga]iei s\ ne reamintim faptul c\ un climat de libertate [i consecin]ele actului
sunt doi factori puternici ai angajamentului sunt mai eficiente. ~ntr-adev\r, aceste
practici, pe care le vom numi, dup\ Hoffman, inductive (acest autor le pune în opozi]ie cu
tehnicile de afirmare a puterii sau de retragere a iubirii) favorizeaz\ semantizarea valorilor
asociate prescrip]iilor parentale, interiorizarea sprijinindu-se pe o disociere a acestora de
contextul derul\rii actului disciplinar. Oricât de pasionante ar fi lucr\rile lor (Zahn-Waxler,
Radke-Yarrow [i King, 1979; Hoffman, 1983), r\mâne evident faptul c\ ace[ti cercet\tori
s-au orientat mai degrab\ spre modul de gestiune a prescrip]iilor: induc]ie prin verbalizare
(induction), afirmarea puterii (power assertion), retragerea iubirii (love-withdrawal) decât
spre tipul de prescrip]ii parentale propriu-zise. {i totu[i, în anii [aptezeci, Hoffman însu[i
(1977) definea un eveniment disciplinar drept prescrip]ia care const\ în a ob]ine de la un
copil fie s\ realizeze conduite pe care nu le-ar efectua în mod spontan (fiind vorba despre
obliga]ii, de exemplu atunci când mama îi cere copilului s\ fac\ ceva ce acesta nu ar dori
s\ fac\), fie s\ se ab]in\ de la a realiza conduite pe care le-ar avea în mod spontan dac\
nimic nu l-ar împiedica (este vorba despre interdic]ii, de exemplu atunci când mama îi cere
copilului s\ nu fac\ ceva ce acesta ar vrea s\ fac\). Este regretabil faptul c\ aceast\
distinc]ie a fost neglijat\ de cercet\tori, cu câteva excep]ii (Vaughn, Kopp [i Krakow,
1984; Schneider-Rosen [i Wenz-Gross, 1990; Kochanska [i Aksan, 1995; Beauvois
et al., 1996; Channouf, Droguet [i Somat, 1996), atât în cercet\rile experimentale, cât [i
în teoretiz\ri. Credem c\ este vorba, totu[i, de o caracteristic\ esen]ial\ a sistemului de
prescrip]ii parentale. Rezultatele câtorva cercet\ri sunt aici s\ ne conving\.
Kochanska [i Aksan (1995), pornind de la o cercetare efectuat\ pe copii cu vârsta
cuprins\ între 26 [i 41 de luni, au ar\tat c\ supunerea relativ\ la interdic]ii difer\ de cea
legat\ de obliga]ii. Atunci când mama îi interzicea fiului s\u s\ se joace cu o juc\rie anume
(prescrip]ie de interdic]ie), aproprierea exigen]ei mamei de c\tre copil a fost mai bun\
decât atunci când ea îl obliga s\ strâng\ aceast\ juc\rie (prescrip]ie de obliga]ie). De[i, în
ambele cazuri, copilul s-a supus, interdic]ia a condus mai mult la o supunere ghidat\ de
convingerile individuale ale copilului, iar obliga]ia la o supunere orientat\ mai degrab\
spre c\utarea cooper\rii cu mama. Rezultatele arat\, de altfel, prezen]a unei contest\ri mai
marcate [i mai frecvente a exigen]elor materne de c\tre copil în cazul obliga]iilor decât în
cazul interdic]iilor (mai ales la copiii mai mici).
Kuczynski [i Kochanska (1995) au ar\tat c\ interdic]iile sunt legate mai cur^nd de
comportamente punctuale referitoare la o situa]ie dat\, în timp ce obliga]iile se refer\ mai
mult la realizarea unor comportamente cu un caracter mai general, care ar putea fi
încadrate în mod global în categoria comportamentelor pro-sociale. Primele sunt caracte-
ristice unei pedagogii mai autoritare, iar celelalte unei pedagogii mai inductive, bazat\ pe
o mai mare responsabilizare a copilului (încurajarea independen]ei sale). Ace[ti autori
observ\, pe lâng\ aceasta, faptul c\, la vârsta de cinci ani, copiii cei mai supu[i [i deci
cei mai adapta]i au fost aceia care, anterior, au fost expu[i unui num\r ridicat de
obliga]ii. ~n schimb, interdic]iile au fost semnificativ corelate cu un deficit de supunere.
Astfel, gestiunea parental\ a interdic]iilor [i obliga]iilor ar putea constitui o dimensiune
important\ a dezvolt\rii sociale (sau cognitive?) a copilului.
Pornind de la distinc]ia interdic]ie/obliga]ie, Beauvois et al. (1996) au încercat s\
eviden]ieze practicile disciplinare efective ale mamei fa]\ de copilul s\u. Studiul, realizat
în paralel în trei ora[e franceze (Angers, Grenoble [i Nancy) se derula în perioada [colar\,
dup\ ce mamele au acceptat în prealabil s\ fie contactate telefonic de trei ori pe s\pt\mân\.
Fiecare dintre ele trebuia s\ completeze un chestionar referitor la evenimentele disciplinare
ce s-au produs efectiv în zilele anterioare apelului telefonic (de exemplu, la momentul
trezirii, al toaletei sau al micului dejun). Acest mod de a proceda avea drept obiectiv s\
repertorieze evenimentele disciplinare efective, precum [i modul de gestiune a prescrip]iei
(simpl\ cerere verbal\, amenin]are cu pedeapsa, promisiune de recompense. Cu scop de
control, aceast\ culegere de informa]ii de la mam\ a fost sistematic înso]it\ de un demers
identic efectuat asupra copilului. Beauvois et al. au putut ar\ta c\ distinc]ia interdic]ie/
obliga]ie era sensibil\ la dou\ variabile clasice în cercet\rile asupra dezvolt\rii: vârsta [i
sexul. Se observ\ expunerea copiilor mai mari (11-12 ani) în principal la obliga]ii, iar a
copiilor mai mici (6-7 ani) la interdic]ii. ~n plus, obliga]iile sunt mai degrab\ înso]ite de
op]iuni energice în exercitarea puterii (amenin]\ri afective sau punitive), interdic]iile fiind
asociate mai ales pedagogiilor blânde (în special pedagogiilor inductive2). ~n fine,
obliga]iile sunt mai numeroase în cazul b\ie]ilor decât în cazul fetelor.
Numeroase lucr\ri (Mac Donald, 1971; Gordon, Jones [i Nowicki, 1979; Grussec,
1983) arat\ de altfel cum copiii cei mai internali[ti sunt acei care se declar\ a fi fost
expu[i unor practici educative inductive, lucru valabil în special pentru copiii de v^rste
mai mari (11 ani în acest studiu).
Toate aceste cercet\ri arat\ deci pertinen]a distinc]iei între obliga]ii [i interdic]ii. De
altfel, Gralinski [i Kopp (1993) au ar\tat c\ p\rin]ii se focalizeaz\ pe interdic]ii (f\r\
îndoial\ ca o referin]\ la regulile de securitate elementar\ ce trebuie induse copilului de
timpuriu: interdic]ia de a folosi un cu]it drept juc\rie, de exemplu), înainte de a se
preocupa de obliga]ii (în special referitoare la obiceiurile familiale).
Internalizarea valorilor morale [i sociale pare a fi legat\ de practicile educative liberale,
inductive, care se sprijin\ pe verbalizare [i responsabilizarea copilului, pe scurt, practicile
angajante. Se poate în[elege de ce asemenea practici educative, aplicate în [coal\
2. Channouf et al. (1996) au ob]inut rezultate similare, interdic]iile fiind de asemenea asociate unor
practici disciplinare inductive.
printr-o pedagogie liberal\ ce vizeaz\ dezvoltarea autonomiei copilului, favorizeaz\

adeziunea copilului la norma social\ de internalitate (Jellison [i Green, 1981; Beauvois,
1984; Beauvois [i Dubois, 1988). Aceast\ norm\ social\ const\ în a privilegia explicarea
a ceea ce se întâmpl\ unui individ sau a comportamentelor acestuia prin factori cauzali
personologici (caracterul s\u, tr\s\turile de personalitate, convingerile sale...), în detri-
mentul factorilor cauzali situa]ionali (circumstan]e, hazard, promisiuni de recompense,
amenin]\ri cu pedepse). Adeziunea la aceast\ norm\ nu este lipsit\ de eficien]\ social\, dat
fiind faptul c\ elevii internali[ti sunt mai bine evalua]i institu]ional (Py [i Somat, 1991;
1996) [i c\ ei vor fi mai u[or recrutabili atunci când vor ie[i pe pia]a for]ei de munc\
(Beauvois, Bourjade [i Pansu, 1991; Luminet, 1996; Pansu et al., 1998).
Internalitate, clarviziune normativ\ [i liberalism pedagogic

Leg\tura dintre internalitate [i practicile pedagogice nu a fost îns\ pus\ în eviden]\
imediat. S\ preciz\m de la început c\ primele cercet\ri franceze în acest sens au fost mai
degrab\ dezam\gitoare (cf. lucr\rile conduse la Nancy de Nicole Dubois). O cercetare
efectuat\ la Grenoble (Delmas, Py [i Somat, 1988) a ajuns la acela[i rezultat, contrar celui
a[teptat: în mod surprinz\tor, elevii de clase primare proveni]i din clase cu pedagogii
tradi]ionale s-au ar\tat a fi semnificativ mai internali[ti decât cei din clasele cu pedagogii
liberale (de tip Freinet). Mul]i ani [i o nou\ perspectiv\ (clarviziunea normativ\: Py [i
Somat, 1991) au fost necesari pentru a digera acest rezultat total incompatibil cu teoria
normei internalit\]ii [i cea a angajamentului.
Cercet\rile asupra no]iunii de clarviziune normativ\ au permis, efectiv, abordarea
problemei sub un alt unghi. Clarviziunea normativ\ corespunde unei activit\]i meta-
cognitive a unui subiect angajat într-un proces atributiv, el putând oferi explica]ii cauzale
care s\ depind\ la fel de mult de dorin]a sa de a r\spunde la ceea ce a[teapt\ de la el un
agent de putere (în cercet\rile noastre: un profesor) ca [i de propriile sale convingeri.
Subiectul clarv\z\tor, care posed\ o cunoa[tere a a[tept\rilor celuilalt ([i mai ales a ceea
ce este valorizat social în materie de explica]ie cauzal\ a conduitelor [i înt\ririlor), poate,
în cadrul unui chestionar de internalitate, s\ ofere un mare num\r de r\spunsuri de tip
intern, pentru a fi bine v\zut. Trebuie deci, în cazul acestor subiec]i, separate aceste
r\spunsuri de pur\ autoprezentare, pentru a fi contabilizate numai acele r\spunsuri
corespunzând convingerilor reale ale lor, adic\ adeziunea sa normativ\. O asemenea
separare nu este, în mod evident, necesar\ atunci când subiectul nu posed\ aceast\
cunoa[tere a a[tept\rilor celorlal]i. ~n acest caz, r\spunsurile sale nu vor reflecta decât
propriile sale convingeri. Rezultatele raportate de Dubois [i Le Poultier (1993), iar apoi de
Channouf, Py [i Somat (1995) vor permite o reinterpretare a acestor rezultate anterioare
([i în special a rezultatelor lui Delmas, Py [i Somat, 1988). La urma urmei, este posibil,
dup\ cum sugereaz\ Dubois [i Le Poultier (1993), ca practicile educative cele mai pu]in
liberale [...] s\ fac\ mai vizibil\ norma de internalitate, f\r\ a provoca îns\ un plus de
internalitate. Dac\ a[a stau lucrurile, este de în]eles de ce elevii supu[i unei pedagogii
tradi]ionale pot ap\rea, în scop de autoprezentare, mai internali[ti decât elevii claselor
Freinet. Aceast\ reinterpretare se sprijin\ pe supozi]ia conform c\reia elevii supu[i
liberalismului pedagogic sunt mai pu]in clarv\z\tori decât cei supu[i unei pedagogii
tradi]ionale, supozi]ie pe care Dubois [i Le Poultier (1993) au verificat-o în mod judicios.
La acest studiu au participat elevi din ciclul primar de 9-11 ani, dintre care jum\tate
proveneau din clase cu pedagogie tradi]ional\, iar cealalt\ jum\tate a frecventat clase cu
pedagogie liberal\ de tip Freinet. Ei au completat în trei rânduri un chestionar de
internalitate cu alegere for]at\, compus din 16 itemi. Un consemn standard a fost dat în
mod sistematic la prima aplicare pentru a ob]ine r\spunsurile corespunz\toare convingerilor

elevilor. A doua aplicare a fost înso]it\ de un consemn normativ, elevul fiind f\cut s\
r\spund\ a[a cum ar face o persoan\ care dore[te s\ fie bine v\zut\, iar a treia oar\ a[a
cum ar face o persoan\ care ar dori, din contra, s\ fie perceput\ negativ. Autorii observ\
c\, de[i analog studiilor anterioare, elevii din clasele liberale ofer\ mai pu]ine r\spunsuri
internaliste decât cei din clasele tradi]ionale, ei au, de asemenea, un nivel mai redus de
cunoa[tere a valoriz\rii sociale asociate producerii de explica]ii interne. Faptul c\ elevii
care au fost supu[i unei pedagogii liberale sunt mai pu]in clarv\z\tori decât cei din clasele
tradi]ionale va fi confirmat ulterior (cf. Channouf et al., 1995).
Aceste cercet\ri (Dubois [i Le Poultier, 1993; Channouf et al., 1995) ne permit deci
o explicare destul de conving\toare a rezultatelor ob]inute pân\ atunci în studiile franceze
ce vizau stabilirea unei leg\turi între internalitate [i stilurile pedagogice sau educative:
r\spunsurile interne oferite de elevii supu[i unei pedagogii de tip liberal ar putea s\
corespund\ mai curând internaliz\rii normei decât cele furnizate de elevii care au fost
supu[i unei pedagogii tradi]ionale, marcat\ în mai mare m\sur\ de autoritarism. O ase-
menea internalizare, care se sprijin\ pe o decontextualizare a producerii de explica]ii
internaliste (mai cu seam\, decontextualizare a exercit\rii puterii destinat\ s\-l supun\ pe
copil normei), ar avea drept corolar faptul c\ elevii din clasele liberale nu furnizeaz\ decât
r\spunsuri în care cred, negând astfel existen]a r\spunsurilor corespunzând unei forme
oarecare de autoprezentare. ~n schimb, elevii claselor cu pedagogie tradi]ional\, care au
fost supu[i unui mod modelizant de transmisie a internalit\]ii, ar fi tenta]i s\ ofere
r\spunsuri internaliste, chiar dac\ ele nu corespund convingerilor lor. De exemplu, în
cazul ezit\rii între o explica]ie internalist\ [i una externalist\, elevul din clasele tradi]ionale
o va alege mai adesea pe prima.
Putem în]elege mai bine acum care sunt leg\turile dintre liberalismul educativ [i/sau
pedagogic [i interiorizarea valorilor sociale [i morale. Dac\ pedagogiile inductive se
dovedesc la fel de eficace ca [i pedagogiile autoritare în ob]inerea comportamentelor utile
social, primele permit în plus o form\ de internalizare pe care celelalte nu o pot revendica.
Aceast\ interiorizare se realizeaz\, dup\ cum am precizat, printr-o disociere între afirmarea
puterii (evenimentul disciplinar) [i valoarea asociat\ comportamentului emis, individul
asumându-[i cu atât mai u[or valoarea actului cu cât va fi în imposibilitatea de a-[i reaminti
episodul în decursul c\ruia a fost constrâns s\ atribuie valoarea respectiv\ comporta-
mentului. Aceast\ însu[ire a valorii comportamentelor pare a fi în mod special caracteristic\
subiec]ilor pe care i-am denumit internali[ti ne-clarv\z\tori, de fapt adev\ra]ii inter-
nali[ti, întrucât, atunci când ofer\ r\spunsuri, o fac strict pe baza convingerilor lor.
Faptul c\ predic]iile rezultate din teoria normei internalit\]ii se verific\ mai ales în ceea ce
prive[te adev\ra]ii internali[ti nu poate, prin urmare, s\ ne surprind\.
Un script al obedien]ei la internali[tii ne-clarv\z\tori

Se pare c\ ace[ti subiec]i internali[ti [i ne-clarv\z\tori sunt [i cei mai sensibili la situa]ia
de supunere cea mai studiat\ experimental: situa]ia de supunere for]at\. Liberi s\ accepte
sau s\ refuze emiterea actului problematic a[teptat de experimentator, ace[ti subiec]i se
supun în aceea[i m\sur\ ca [i ceilal]i, dar î[i vor ajusta atitudinea la ac]iune în mai mare
m\sur\ decât al]ii (Channouf, Py [i Somat, 1993; Channouf et al., 1993). Putem considera
c\ subiec]ii internali[ti ne-clarv\z\tori, cei mai normativi, sunt deosebit de angaja]i în
situa]ia de supunere for]at\, dat fiind statutul pe care îl acord\ declara]iei de libertate
formulate de experimentator. Aceast\ pozi]ie are meritul de a fi compatibil\ cu lucr\rile
lui Ostfeld [i Katz (1969) care sugereaz\ c\ fenomenul disonan]ei este tipic claselor sociale
medii; este, de asemenea, compatibil\ cu o cercetare realizat\ de Clémence (1990) în

celebra situa]ie a juc\riei interzise. De[i Clémence reg\se[te efectul a[teptat al disonan]ei
la copiii din clasele medii (confrunta]i cu o amenin]are u[oar\, ace[tia devalorizeaz\
juc\ria interzis\) el nu mai reg\se[te acest efect la subiec]ii de origine mai modest\. Cu
alte cuvinte, teoria disonan]ei nu se dovede[te a fi predictiv\ decât referitor la copiii de
clas\ medie, copii care sunt supu[i, dup\ cum se [tie, unor practici educative [i pedagogice
inductive [i responsabilizante mai mult decât cei de condi]ie modest\ (Gecas, 1979). De
aici [i pân\ la a considera c\, în aceast\ cercetare, copiii din clasele medii sunt de asemenea
internali[ti [i ne-clarv\z\tori nu este decât un pas. ~n]elegem atunci c\ ei au mai degrab\
tendin]a de a ra]ionaliza conduita lor de supunere decât ceilal]i. Putem, efectiv, s\ gândim
c\ astfel de subiec]i adev\ra]ii internali[ti sunt mai sensibili la angajament decât ceilal]i.
Totul ne face s\ credem c\ ei sunt mai capabili s\-[i însu[easc\ ideea de libertate pe
care experimentatorul o asociaz\ în mod tradi]ional cu emiterea comportamentului proble-
matic. Nu li s-a indus, oare, de mici, credin]a c\ ei se afl\ la originea a ceea ce fac [i ceea
ce li se întâmpl\, c\ exist\ motive serioase de a face ceea ce li se cere ([i c\ aceste motive
pot fi preluate f\r\ grij\)? Formata]i ideologic, ei sunt nevoi]i s\ se considere indivizi
liberi [i responsabili, atât în via]a de zi cu zi, cât [i în laborator.
Astfel, declarându-i liberi de a accepta sau de a refuza emiterea comportamentului
problematic care le este prezentat, experimentatorul activeaz\, probabil, la internali[tii
ne-clarv\z\tori, un script al supunerii, care le permite s\ evite orice activitate inferen]ial\
(Py et al., 1998).
Dup\ cum se poate observa, mizele nu sunt neglijabile. Principiile angajamentului pe
care le vedem la lucru în practicile pedagogice liberale (în special inductive) din familii [i
[coli sunt susceptibile de a modela individizii cei mai potrivi]i ideologiei liberale, ajutându-i
s\ devin\ ceea ce societatea a[teapt\ de la ei s\ fie, dar în mod tulbur\tor [tiin]ific
vorbind, teoriile normei internalit\]ii [i ale disonan]ei cognitive par a fi f\cute pentru ei.
Faptul c\ aceste teorii sunt predictive, în special în cazul adev\ra]ilor internali[ti, nu este
lipsit de semnifica]ie.
Traducere de Bogdan Balan
Arkes, H.R. [i Blumer, C. (1985), The Psychology of Sunk Cost, in Organizational Behavior
and Human Decision Processes, 35, 124-140.
Beauvois, J.L. (1984), La psychologie quotidienne, Paris, PUF.
Beauvois, J.L., Bourjade, A. [i Pansu, P. (1991), Norme dinternalité et évaluation professionnelle,
in International Review of Social Psychology, 4, 9-28.
Beauvois, J.L. [i Dubois, N. (1988), The Norm of Internality in the Explanation of Psychological
Events, in European Journal of Social Psychology, 18, 299-316.
Beauvois, J.L., Dubois, N., Py, J. [i Somat, A. (1996), Prohibitions and Obligations in Discipline
Encounters, 11th General Meeting 1996. European Association of Experimental Social
Psychology, Gmünden, iulie.
Beauvois, J.L. [i Joule, R.V. (1981), Soumission et idéologies. Psychosociologie de la ratio-
nalisation, Paris, Presses PUF.
Beauvois, J.L. [i Joule, R.V. (1996), A radical dissonance theory, London, Taylor & Francis Ltd.
Brockner, J., Shaw, M.C. [i Rubin, J.Z. (1979), Factors Affecting Withdrawal From an Escalating
Conflict: Quitting Before its Too Late, in Journal of Experimental Social Psychology, 15,
492-503.
Channouf, A., Droguet, F. [i Somat, A. (1996), Influence des pratiques disciplinaires parentales
sur les processus sociocognitifs, 2nd Conference for sociocultural research-Vygotsky-
-Piaget-2e congrés pour la recherche socio-culturelle, Genève, septembrie.
Channouf, A., Le Manio, P., Py, J. [i Somat, A. (1993), Internality, Normative Clearsightedness
and Temporal Persistence of the Effects of Dissonance, in International Review of Social
Channouf, A., Py, J. [i Somat, A. (1993), Internalité, clairvoyance normative et dissonance
cognitive, in J.L. Beauvois, R.V. Joule [i J.M. Monteil (eds), Perspectives cognitives et
conduites sociales. 4. Jugements sociaux et changement des attitudes, Neuchâtel, Delachaux
& Niestlé.
Channouf, A., Py, J. [i Somat, A. (1995), Internalité, clairvoyance pédagogique et pratiques
pédagogiques, in Cahiers internationaux de psychologie sociale, 26, 72-87.
Clémence, A. (1990), Effect of Social-class Belonging on the Cognitive Dissonance Resulting
From Threat Severity, in European Journal of Social Psychology, 20, 525-529.
Delmas, F., Py, J. [i Somat, A. (1988), La norme dinternalité chez les éléves de CM1 et de CM2,
Manuscris, Laboratoire de psychologie sociale, Université des Sciences Sociales de Grenoble.
Dubois, N. [i Le Poultier, F. (1993), Effet du libéralisme pédagogique sur linternalité et la
clairvoyance normative, in J.L. Beauvois, R.V. Joule [i J.M. Monteil (eds), Perspectives
cognitives et conduites sociales. 4. Jugements sociaux et changement des attitudes, Neuchâtel,
Delachaux & Niestlé, 83-94.
Gecas, V. (1979), The Influence of Social Class on Socialization, in W.R. Burr, M. Hill, F.I. Nye [i
I.L. Reiss (eds), Contemporary Theories about the Family, 1, New York, Free Press.
Gordon, D.A., Jones, R.H. [i Nowicki, S. (1979), An Objective Measure of Parental Punitiveness,
in Journal of Personality Assessment, 43, 485-496.
Gralinski, H.J. [i Kopp, C.B. (1993), Everyday Rules for Behavior: Mothers Requests to Young
Children, in Developmental Psychology, 29, 573-584.
Grussec, J.E. (1983), The Internalization of Altruistic Dispositions: A Cognitive Analysis, in
E.T. Higgins, D. Ruble [i W.W. Hartup (eds), Social Cognition and Social Development,
Cambridge, Cambridge University Press.
Hoffman, M.L. (1977), Moral Internalization: Current Theory and Research, in L. Berkowitz
(ed.), Advances in Experimental Social Psychology, vol. 10, New York, Academic Press.
Hoffman, M.L. (1983), Affective and Cognitive Processes in Moral Internalization, in
E.T. Higgins, D. Ruble [i W.W. Hartup (eds), Social Cognition and Social Development,
Cambridge, Cambridge University Press.
Jellison, J.M. [i Green, J. (1981), A Self-presentation Approach to the Fundamental Attribution
Error: The Norm of Internality, in Journal of Personality and Social Psychology, 40,
643-649.
Joule, R.V. (1996), Une nouvelle voie de réduction de la dissonance: la rationalisation en acte,
in J.L. Beauvois, R.V. Joule [i J.M. Monteil (eds), Perspectives cognitives et conduites
sociales. 5. Contextes et contextes sociaux, Neuchâtel, Delachaux & Niestlé, 293-307.
Joule, R.V. [i Beauvois, J.L. (1987), Petit traité de manipulation à lusage des honnêtes gens,
Grenoble, Presses Universitaires de Grenoble.
Joule, R.V. [i Beauvois, J.L. (1998), La soumission librement consentie, Paris, PUF.
Kochanska, G. [i Aksan, N. (1995), Mother-child Mutually Positive Affect, the Quality of Child
Compliance to Requests and Prohibitions, and Maternal Control as Correlates of Early
Internalization, in Child Development, 66, 236-254.
Kuczynski, L. [i Kochanska, G. (1995), Function and Content of Maternal Demands: Developmental
Significance of Early Demands for Competent Action, in Child Development, 66, 616-628.
Luminet, O. (1996), La norme dinternalité dans la consultance en recrutement.Variations et
clairvoyance dans lemploi des critères attributifs, in International Review of Social
Mac Donald Jr., A.P. (1971), Internal-external Locus of Control: Parental Antecedents, in
Journal of Consulting and Clinical Psychology, 37, 141-147.
Ostfeld, B. [i Katz, P.A. (1969), The Effect of Threat Severity in Children of Varying Socio-
economic Levels, in Developmental Psychology, 1, 205-210.
Pansu, P., Pavin, C., Serlin, E., Aldrovandi, M. [i Gilibert, D. (1998), Esquisse dune méthode
de presentation de soi en entretien de sélection: une application de la théorie de la norme
dinternalité dans le cadre de la recherche, in J. Py, A. Somat [i J. Bailié (eds), Psychologie
sociale et formation professionnelle: propositions et regards critiques, Rennes, Presses
Universitaires de Rennes.
Py, J., Bonnevie, M., Ginet, A. [i Michel, S. (1998), Activité explicative en situation de soumission
forcée: vers une théorie des liens quentretiennent les processus dattribution et de
rationalisation, in J.L. Beauvois, R.V. Joule [i J.M. Monteil (eds), Perspectives cognitives
et conduites sociales. 6. Croyances et groupes sociaux, Neuchâtel, Delachaux & Niestlé.
Py, J. [i Somat, A. (1991), Normativité, conformité et clairvoyance: leurs effets sur le jugement
évaluatif dans un contexte scolaire, in J.L. Beauvois, R.V. Joule [i J.M. Monteil (eds),
Perspectives cognitives et conduites sociales. 3. Quelles cognitions? Quelles conduites?,
Cousset, Fribourg, DelVal.
Py, J. [i Somat, A. (1996), Internalité, clairvoyance normative et auto-présentation: quelques
vérifications et prolongements, in J.L. Beauvois, R.V. Joule [i J.M. Monteil (eds),
Perspectives cognitives et conduites sociales. 5. Contextes et contextes sociaux, Neuchâtel,
Delachaux & Niestlé.
Schneider-Rosen, K. [i Wenz-Gross, M. (1990), Patterns of Compliance From Eighteen to Thirty
Months Age, in Child Development, 61, 104-122.
Staw, B.M. (1976), Knee-deep in the Big Muddy: A Study of Escalating Commitment to a Chosen
Course of Action, in Organizational Behavior and Human Performance, 16, 27-44.
Teger, A.I. (1979), Too Much Invested to Quit, New York, Pergamon.
Vaughn, B.E., Kopp, C. [i Krakow J.B. (1984), Emergence and Consolidation of Self-Control
From Eighteen to Thirty Months Age: Normative Trends and Individual Differences, in
Child Development, 55, 990-1004.
Zahn-Waxler, C., Radke-Yarrow, M. [i King, R.A. (1979), Child Rearing and Childrens Prosocial
Initiations Toward Victims of Distress, in Child Development, 50, 319-330.
25
Ion Dafinoiu *
Rela]ia psihoterapeutic\ perspectiv\ psihosocial\
Cercet\rile efectuate asupra teoriei [i practicii diverselor [coli de psihoterapie furnizeaz\

argumente conform c\rora efectele terapeutice con]inute de fiecare dintre acestea se dato-
reaz\, dincolo de ingredientele tehnice specifice, unui num\r de factori comuni. Accentul
asupra factorilor comuni este deseori în mod fals asociat cu no]iunea de eclectism [i cu
dorin]a de a combina ingrediente de multe ori incompatibile. Conceptul factorilor comuni
reprezint\, totu[i, un meta-model care descrie un mecanism valid pentru toate formele de
psihoterapie. Studiile viitoare asupra acestor factori vor contribui la o mai bun\ în]elegere
a procesului terapeutic [i în acela[i timp vor favoriza o mai bun\ rela]ie între cercetare
[i practic\. Unul dintre factorii comuni ai oric\rei practici psihoterapeutice este rela]ia
client-terapeut sau rela]ia terapeutic\.
Rela]ia terapeutic\ în contextul celorlalte interac]iuni sociale

Pentru a în]elege mai bine efectul terapeutic al rela]iei pacient (client) terapeut trebuie s\
vedem în ce m\sur\ aceast\ rela]ie difer\ de celelalte modalit\]i de interac]iune social\.
Dup\ cum observa Gilieron (1997), majoritatea psihoterapiilor sunt clar delimitate de
câmpul sociocultural c\ruia îi apar]in pacientul [i terapeutul, printr-un cadru ce implic\
dou\ aspecte: un ansamblu de coduri de rela]ionare (regulile jocului) [i un dispozitiv.
Orice terapie propune reguli de rela]ionare care difer\ de regulile obi[nuite, dar sunt
acceptate de societate deoarece este evident c\ este vorba de un tratament; de asemenea,
dispozitivul tehnic utilizat subliniaz\ aspectul terapeutic al rela]iei [i-i eviden]iaz\ anumite
caracteristici. Astfel, delimitarea câmpului psihoterapeutic în raport cu câmpul socio-
cultural se face în primul rând prin punerea sub semnul întreb\rii a regulilor sociale
acceptate în cultura respectiv\: se stabilesc coduri psihoterapeutice diferite de codurile
sociale conven]ionale. Prin aceasta se instituie o barier\ care circumscrie clar rela]ia
terapeutic\, deosebind-o de celelalte forme de interac]iune social\. Astfel, în rela]ia
psihoterapeutic\, anumite tabuuri sunt anulate, dar sunt instaurate alte interdic]ii. ~n
psihanaliz\, spre deosebire de celelalte situa]ii sociale, pacientul are, teoretic, dreptul de
a spune orice, dar îi este interzis s\ ac]ioneze; cât despre terapeut, el se angajeaz\ într-o
anume neutralitate [i abstinen]\, dar î[i impune o activitate de prelucrare cognitiv\ a
produc]iilor pacientului. Unele schimburi psihosociale, în mod obi[nuit interzise, sunt
permise în timpul terapiei, dup\ cum altele, socialmente autorizate, sunt, dimpotriv\,
* Universitatea Al.I. Cuza, Ia[i.
26 ION DAFINOIU
interzise de codurile psihoterapeutice de rela]ionare. De pild\, în timp ce în câmpul

sociocultural anumite interven]ii verbale sunt interzise sau spuse cu grij\, m\surate, pentru
a fi admise, ele sunt autorizate sau chiar obligatorii în câmpul curei psihanalitice.
Dimpotriv\, în timp ce în câmpul social anumite acte sunt necesare [i colectiv valorizate
sau înso]esc manifest\rile verbale (de exemplu, schimburi de cadouri, manifest\ri de
tandre]e sau dragoste etc.), acestea sunt excluse din câmpul psihoterapeutic.
Aceste reguli modific\ considerabil rela]iile interpersonale obi[nuite, atribuind fiec\ruia
dintre interlocutori un rol specific, în care unul este în mod necesar îngrijit, iar cel\lalt
îngrije[te. Tocmai de aceea este contraindicat\ interferen]a rela]iei terapeutice cu alte
tipuri de rela]ie de rudenie, de prietenie etc.
Acest fapt este valabil nu numai pentru rela]ia psihoterapeutic\, ci [i pentru orice
rela]ie terapeutic\ în general. ~n fa]a medicului pacientul se dezbrac\, se întinde pe pat,
scoate limba etc., comportamente care ar fi aspru sanc]ionate ori ar avea o alt\ semnifica]ie
în câmpul social.
~n domeniul medicinii, rela]ia terapeut pacient este de cele mai multe ori mediat\ de
un aparat sau instrument fizic care, chiar singure, în afara unor ritualuri [i coduri de
rela]ionare, au puterea de a delimita clar câmpul terapeutic de câmpul sociocultural al
actorilor sociali afla]i în interac]iune. De cele mai multe ori pacientul înva]\ rolul de
bolnav [i a[teapt\ anumite comportamente corelative acestuia din partea medicului. Dac\
a[tept\rile lui nu sunt satisf\cute, implicarea acestuia în rela]ia terapeutic\ [i efectul
terapeutic ar putea deveni problematice.
~n domeniul psihoterapiei, delimitarea rela]iei psihoterapeutice de alte tipuri de inter-
ac]iune social\ este cu atât mai necesar\, cu cât exist\ [i alte rela]ii sau situa]ii cu efecte
psihoterapeutice, f\r\ ca acestea s\ poat\ fi considerate psihoterapii: sfatul unui prieten
primit într-o situa]ie de mare cump\n\, participarea la un spectacol; comunicarea medic
bolnav [i orice act medical au [i efecte psihoterapeutice implicite de[i medicul nu-[i
propune s\ fac\ psihoterapie.
Tocmai noutatea rolului prescris de codurile rela]iei psihoterapeutice, modul de comunicare
deosebit de cel cotidian asigur\ puterea rela]iei psihoterapeutice care poate sparge astfel
automatismul repeti]iei (conceptualizat de psihanaliz\ prin termenul de transfer, iar de
[coala de la Palo Alto prin principiul multiplic\rii ce conduce la solu]ii ce men]in problema)
r\spunz\tor de dezechilibrul evident al pacientului în raport cu mediul în care se afl\.
~n câmpul terapeutic se instaureaz\ o nou\ realitate psihosocial\, deoarece codurile
rela]ionale psihoterapeutice transgreseaz\ în mod deliberat regulile obi[nuite. ~ntr-un
cadru în care pacientul nu mai este securizat de obiceiuri, uzan]e [i coduri obi[nuite, în
care tabuurile socioculturale sunt anulate [i se afl\ sub imperiul altor reguli [i interdic]ii,
el tr\ie[te o stare în care sunt puse sub semnul întreb\rii fundamentele pe care se sprijin\
echilibrul lui psihologic. Tocmai pe acest fond de insecuritate va interveni terapeutul.
Regulile care organizeaz\ aceast\ rela]ie comport\ un aspect etic (drepturile [i înda-
toririle partenerului) [i un aspect tehnic (direc]ionism, neutralitate, abstinen]\, secret,
activitate, pasivitate etc.). Aceste reguli definesc comportamentele reciproce atât ale
terapeutului, cât [i ale pacientului (statusul terapeutului [i cel al pacientului).
La acestea se adaug\ un mod de comunicare specific, care poate fi dominant verbal sau
nonverbal (relaxare, joc); se poate trece de la discursul verbal la strig\t, la ac]iuni directe
asupra corpului sau la muzic\.
To]i ace[ti parametri au ca func]ie definirea unui fel de joc care diferen]iaz\ rela]ia
terapeutic\ de o rela]ie interpersonal\ conven]ional\:
RELA}IA PSIHOTERAPEUTIC| PERSPECTIV| PSIHOSOCIAL| 27
Comportamente reciproce
ale pacientului [i terapeutului
Status: drepturi Procedee tehnice:

[i `ndatoriri regulile jocului
Mod de comunicare
Verbal Paraverbal: Nonverbal:

strig\t, muzic\ relaxare, joc...
Caracteristicile specifice rela]iei psihoterapeutice (dup\ Gilieron, 1997, p. 79)
Fiecare [coal\ psihoterapeutic\ presupune o anumit\ concep]ie despre om, despre

boal\ [i s\n\tate, normal [i patologic, [i `n func]ie de acestea utilizeaz\ un anume dispozitiv
tehnic pentru atingerea unor scopuri specifice (realizarea insight-ului, înl\turarea simpto-
mului, maturizarea [i dezvoltarea persoanei etc.).
Evident, codurile rela]ionale [i regulile jocului terapeutic cap\t\ dimensiuni [i nuan]e
specifice, în func]ie de [coala terapeutic\ c\reia îi apar]ine terapeutul. ~n acest context am
putea defini competen]a psihoterapeutului ca fiind capacitatea de a stabili o rela]ie dinamic\
în interiorul unui cadru spa]io-temporal dat, în func]ie de obiective precise [i prin
raportarea lor la un model teoretic clar [i coerent.
Rela]ia psihoterapeutic\ o construc]ie psihosocial\

De mai mult timp, rela]ia terapeutic\ nu mai este descris\ doar în termenii ce se refer\
strict la psihologia celor doi protagoni[ti. Rela]ia terapeutic\ este un tip anume de
interac]iune social\ în care protagoni[tii, de[i cu istorii diferite, apar]in aceluia[i mediu
sociocultural [i împ\rt\[esc anumite valori care fac posibil\ întâlnirea lor. Exist\ deja o
serie de studii (Hill et al., 1988; Hill [i OGrady, 1985; Watkins, 1989; Sexton [i
Whiston, 1994) care î[i focalizeaz\ descrierea mai degrab\ la un nivel interac]ional decât
individual. Ideea fundamental\ a acestora este aceea c\ rela]ia terapeutic\ este o interac]iune
social\ co-construit\; din aceast\ perspectiv\, structurile interac]ionale cap\t\ sens doar
când sunt considerate în contextul particular în care rela]ia se manifest\.
Puterea terapeutic\, pentru a-[i îndeplini misiunea, este un capitol simbolic ce
trebuie recunoscut ca atare de grupul social. ~n orice cultur\ exist\ o serie de vindec\tori
care, de[i ob]in efecte terapeutice incontestabile, nu sunt considera]i adev\ra]i terapeu]i
deoarece comportamentul acestora, valorile afirmate în cursul terapiei nu sunt în acord cu
reprezentarea pe care grupul social respectiv o are asupra terapiei. Nu este întâmpl\tor c\
prima psihoterapie cu adev\rat (!) [tiin]ific\ psihanaliza a propus un model ce-[i
afirmase deja puterea terapeutic\. ~n acest context trebuie în]eleas\ afirma]ia lui J. Guyotat:
problema este totdeauna cea a rela]iei între doi sau mai mul]i indivizi între care circul\
puterea terapeutic\, circula]ie care, în definitiv, nu se poate realiza decât regularizat\ de
grup, de ter]i, de institu]ia terapeutic\, adic\ de aceast\ form\ de organizare între indivizi
c\reia grupul îi confer\ o func]ie dat\, func]ia terapeutic\ (s.a.) tot a[a cum confer\ [i
altora, mai mult sau mai pu]in durabil, o func]ie politic\, o func]ie educativ\ [i exercit\
sau încearc\ s\ exercite un control asupra puterii astfel conferite (1978, p. 10). Prin
28 ION DAFINOIU
urmare, puterea terapeutic\ are la baz\ nu numai o serie de cuno[tin]e psihologice [i o

tehnologie specific\ ei, ci [i poate în primul rând (!) consensul grupului. De altfel,
în ]\rile în care costul psihoterapiei este decontat prin sistemul de asigur\ri sociale este [i
mai evident faptul c\ rela]ia pacient terapeut este socialmente mediat\. ~ns\[i defini]ia
dat\ de Strozka psihoterapiei face referire la consensul grupului.
O demonstra]ie indubitabil\ a influen]ei mediului social, în general, [i a institu]iilor
c\rora li se recunoa[te formal puterea terapeutic\, în special, asupra rela]iei terapeutice
este studiul lui D. Rosenhan Être sain dans un environnement malade. ~n condi]iile în
care spitalele psihiatrice investesc medicii (terapeu]ii) cu o putere deplin\ asupra pacien-
]ilor, iar sistemul de rela]ii stabilite în cadrul acestor institu]ii ]ine totu[i la distan]\ cele
dou\ categorii de actori sociali se produce o fracturare a procesului comunica]ional
dintre ace[tia; acest fapt are consecin]e grave asupra personalit\]ii pacien]ilor, din moment
ce eticheta diagnostic\ de tip psihiatric influen]eaz\ negativ rela]iile acestora nu numai în
cadrul spitalului, ci [i în afara lui.
Psihanalistul, care se dore[te o oglind\ perfect\ a pacientului, devine deseori, f\r\ s\
[tie, prizonierul cadrelor de referin]\ ale mediului în care se afl\ [i al unor stereotipuri
care î[i au originea în teoria la care ader\. Aceast\ idee poate fi ilustrat\ cu situa]ia unuia
dintre fal[ii pacien]i inclu[i în amintitul studiu al lui D. Rosenhan. Acesta a afirmat c\ în
prima copil\rie a fost foarte aproape de mama sa [i destul de distant de tat\l s\u; totu[i,
începând cu adolescen]a, între el [i tat\l s\u s-a dezvoltat o rela]ie de profund\ prietenie,
în timp ce rela]ia cu mama a devenit mai rece; cu so]ia avea rela]ii strânse [i calde [i, cu
excep]ia unor izbucniri ocazionale, nu se certau decât rareori, iar copiii lor primiser\ foarte
rar câteva palme la fund. Aproape orice cititor adult se poate recunoa[te în acest portret.
Iat\ îns\ cum a fost interpretat\ aceast\ poveste, în contextul psihopatologic al spitalului:
Rela]iile acestui om alb de treizeci [i nou\ de ani cu persoanele apropiate () sunt marcate
începând din prima copil\rie de o mare ambivalen]\. Din adolescen]\, rela]ia sa cu mama,
pân\ atunci strâns\, devine mai distant\. Rela]ia cu tat\l s\u, pân\ atunci distant\, devine
dimpotriv\ foarte apropiat\. Se constat\ absen]a echilibrului afectiv. Eforturile sale pentru
a-[i controla emotivitatea fa]\ de so]ie [i copii sunt întrerupte de accese de mânie; cât despre
copii, ace[tia primesc palme la fund. {i, de[i afirm\ c\ are mai mul]i prieteni buni, se simte
c\ [i aceste rela]ii sunt marcate de o profund\ ambivalen]\ (D. Rosenhan, 1988, p. 141).
~ntr-un spital, medicii opereaz\ cu termeni categorici afla]i în opozi]ie: normal-

-patologic, s\n\tos-bolnav. Medicul percepe bolnavul prin intermediul unei grile ce se
dore[te [tiin]ific\, obiectiv\, care inhib\ acestuia din urm\ orice manifestare subiectiv\,
strict personal\. Bolnavul nu trebuie s\ aib\ opinii, p\reri, ini]iative, ezit\ri etc.; el
trebuie s\ relateze fapte, s\ r\spund\ cât mai precis la întreb\rile puse. De altfel, interviul
medical con]ine mai ales întreb\ri închise, factuale, ale c\ror r\spunsuri nu eviden]iaz\
aproape deloc ce simte [i gânde[te pacientul.
~n cadrul rela]iei psihoterapeutice, terapeutul se intereseaz\ în primul rând de poves-
tea pacientului; t\cerile, ezit\rile, gesturile acestuia ori atributele [i complementele
utilizate de el sunt de cele mai multe ori mai importante decât faptele sau ac]iunile
relatate; ele eviden]iaz\ atitudini, sentimente, semnifica]ii, cereri de ajutor etc. Clientul
[i terapeutul negociaz\ sensul, semnifica]ia, defini]iile problemelor, regulile rela]iei
terapeutice; aceste reguli vor încuraja anumite comportamente [i vor descuraja altele.
Rela]ia terapeutic\ presupune un spa]iu intersubiectiv, o realitate comun\, împ\rt\[it\,
în continu\ evolu]ie. Când interpretarea analistului devine un simplu exerci]iu intelectual,
f\r\ vreo leg\tur\ cu întreb\rile fundamentale pe care [i le pune pacientul atunci terapia
devine ineficient\ [i inutil\ (A.J. Horner, 1985).
RELA}IA PSIHOTERAPEUTIC| PERSPECTIV| PSIHOSOCIAL| 29
Un vechi dicton afirm\ c\ limbajul este oglinda realit\]ii. Perspectiva social-constructivist\

afirm\ c\, dimpotriv\, cuvintele [i dialogul social în care limbajul se manifest\ construie[te
realitatea (McNamee, 1992; Wittgenstein, 1953); cuvintele vehiculeaz\ în]elesuri
socialmente construite, iar explica]iile pe care le propunem în leg\tur\ cu noi, cu ceilal]i
sau cu situa]iile în care ne afl\m se dezvolt\ în cadrul interac]iunii cu ceilal]i.
Neuroprogramarea lingvistic\ eviden]iaz\ c\ limitele limbajului sunt limitele h\r]ii
pe care individul o are despre realitatea în care se afl\. Interac]iunea prilejuit\ de rela]ia
terapeutic\ modific\ harta pacientului prin intermediul unui dialog transforma]ional
(Sexton [i Whiston, 1994, p. 67) în care reprezent\rile [i organizarea informa]iilor de care
acesta dispune sunt schimbate prin renegocierea unor noi [i permise semnifica]ii.
Pacientul î[i spune povestea de cele mai multe ori vorbind, iar cuvintele utilizate de
el încurajeaz\ anumite comportamente [i descurajeaz\ altele, în func]ie de imaginile
despre lume [i despre el însu[i pe care acestea le vehiculeaz\. Deseori limbajul implic\ nu
numai un schimb verbal, el este un proces activ al adopt\rii unor pozi]ii rela]ionale [i al
unor secven]e comportamentale func]ie de aspectele importante ale pove[tii fiec\ruia.
Ceea ce Gelso [i Carter (1994) numesc rela]ia nereal\, adic\ manifest\rile transferen-
]iale [i contratransferen]iale din cadrul rela]iei terapeutice, nu reprezint\ altceva decât
efectul întâlnirii a dou\ istorii diferite; atât pacientul, cât [i terapeutul intr\ în interac]iune
cu credin]ele [i a[tept\rile lor, cu experien]a altor rela]ii sociale anterioare. Din perspectiva
constructivismului social se poate afirma c\ a[tept\rile [i credin]ele oamenilor construiesc
o anume realitate, men]inut\ prin intermediul interac]iunii sociale care, la rândul s\u,
confirm\ credin]ele [i a[tept\rile socialmente determinate. Astfel, manifest\rile transferen-
]iale [i contratransferen]iale se înscriu într-un proces auto-referen]ial.
Din aceea[i perspectiv\ a constructivismului social, alian]a terapeutic\ ar putea fi
considerat\ ca fiind expresia scopurilor împ\rt\[ite ale procesului de co-construc]ie.
Nucleul alian]ei este acordul privind scopurile [i diversele prescrip]ii ce orienteaz\ [i
construiesc interven]ia terapeutic\. Aceast\ colaborare trebuie s\ aib\ la baz\ o sintez\ a
a[tept\rilor, credin]elor [i cuno[tin]elor celor doi protagoni[ti: clientul [i terapeutul.
Gelso, C.J., Carter, J.A. (1994), Components of the psychotherapy relationship: their interaction
and unfolding during treatment, Journal of Counseling Psychology, vol. 41, 3, 196-306.
Gilieron, E. (1997), Manuel de psychothérapies brèves, Paris, Dunod.
Guyotat, J. (1978), Psychothérapies médicales, Paris, New York, Barcelone, Milan, Masson.
Horner, A.J. (1985), Treating the Oedipal Patient in Brief Psychotherapy, New York, Jason
Aronson.
Huber, W. (1994), Psihoterapiile. Terapia potrivit\ fiec\rui pacient, Bucure[ti, {tiin]\ [i Tehnic\.
Rosenhan, D.L. (1988), Être sain dans un environnement malade, in P. Watzlawick (ed.),
Invention de la réalité, Paris, Seuil.
Sexton, L.T. [i Whiston, S.C. (1994), The status of the counseling relationship: An empirical
review, theoretical implications, and research directions, The Counseling Psychologist,
22, 1, London, Sage.
30
Anne-Nelly Perret-Clermont *
A înv\]a [i a preda eficient în [coal\

Perspective psihosociale asupra posibilit\]ilor
[i limitelor înv\]\rii în situa]ia [colar\ clasic\
Introducere
Care sunt limitele transmiterii de cuno[tin]e în cadrul [colii? S\ vedem, dintr-o perspectiv\
psihosocial\, dac\ contextul [colar este într-adev\r compatibil ([i dac\ da, în ce condi]ii)
cu transmiterea unor anumite cuno[tin]e [i deprinderi, [i care sunt eventualele alternative
care pot fi avute în vedere mai ales în ce prive[te formarea profesional\. Prin situa]ie
[colar\, prin [coal\, în]eleg maniera clasic\ de a concepe procesul de înv\]\mânt spre
deosebire de manierele cele mai r\spândite în lumea contemporan\ ([i nu formele de
pionerat, marginale sau originale, care ar trebui studiate separat [i care nu constituie
subiectul prezentului articol).
Ce putem transmite în cadrul [colar? Voi aborda aceast\ întrebare din perspectiva
psihologului, cu o oarecare admira]ie pentru aceast\ extraordinar\ capacitate a fiin]ei
umane de a înv\]a, reu[ind astfel s\-[i însu[easc\ nu numai memoria propriei experien]e ca
specie, ci [i bagajul cultural oferit de anturaj, de c\tre interlocutori; admira]ie, de
asemenea, pentru aceast\ facultate oferit\ de psihisme nu doar de a înv\]a, ci [i de a
îmbog\]i, prin intermediul noilor crea]ii, resursele umanit\]ii. Specia uman\, spre deose-
bire de animale, poate transmite, mai mult sau mai pu]in con[tient, experien]a proprie, din
genera]ie în genera]ie. Acest lucru, dup\ p\rerea mea, `n calitate de psiholog, e din nou un
fapt miraculos! Ce fenomene se afl\ în spatele acestei capacit\]i de a sfida timpul sau
mai degrab\ de a profita de pe urma lui pentru a transmite experien]a din genera]ie în
genera]ie? ~n ce mod organizarea rela]iilor interpersonale face posibil\ aceast\ mo[tenire?
~n aceast\ dinamic\, care este rolul [colii inven]ie institu]ional\ relativ recent\ în istoria
umanit\]ii? Problema corelativ\ de origine pedagogic\ care se pune e de a [ti cum s\
favoriz\m aceast\ capacitate de a înv\]a, de a-[i apropria cuno[tin]ele, de a crea [i de a
transmite? Decurge de aici o adev\rat\ miz\ pentru orice societate, ea dobândind o
importan]\ aparte în societatea noastr\, pentru c\ bagajele sale culturale par s\ se îmbo-
g\]easc\ [i s\ devin\ mai complexe într-un ritm rapid, în timp ce leg\turile de solidaritate
între genera]ii sunt supuse unor puternice tensiuni. Ce rol poate avea [coala?
{coala nu se afl\ la originea tuturor cuno[tin]elor. A înv\]a s\ vorbe[ti, de exemplu, e
o încercare de o dificultate extraordinar\, pe care copilul o dep\[e[te de obicei înaintea
* Universitatea din Neuchâtel.
A ÎNV|}A {I A PREDA EFICIENT ÎN {COAL| 31
intr\rii sale în [coal\! Sistemul [colar clasic, a[a cum îl cunoa[tem, l-ar putea înv\]a s\
vorbeasc\? Putem c\uta [i alte exemple de sarcini complexe care se însu[esc în afara s\lii
de clas\. ~n cele ce urmeaz\, vom examina problema însu[irii deprinderilor tehnice [i
profesionale contemporane legate de utilizarea instrumentelor informatizate sofisticate.
Aceste noi deprinderi necesit\ nu numai competen]e individuale, ci [i competen]\ din
partea echipelor care trebuie s\ organizeze coordonarea, uneori foarte complex\, a
competen]elor individuale prezente în asemenea m\sur\ încât psihologul se poate întreba
pe bun\ dreptate dac\ e într-adev\r vorba despre competen]e individuale, cele de care se
ocup\ în mod normal [coala, sau dac\, pentru a fi mai riguro[i, nu s-ar putea vorbi despre
competen]e sinergice, competen]e colective, a[a cum vom demonstra mai târziu. Dac\ a[a
stau lucrurile, munca cercet\torului în psihologie devine mai complex\. C\ci în istoria
[tiin]ific\ a acestei discipline, cu câteva excep]ii, au fost studiate competen]ele individuale
cu predilec]ie [i, trebuie s-o spunem, în leg\tur\ cu sarcini relativ simple.
Care este nivelul cuno[tin]elor noastre de psihologie social\ în ceea ce prive[te procesele
care intervin în înv\]area unei sarcini, în asimilarea unei informa]ii, ba chiar a unor
deprinderi tehnice complexe? Aceast\ întrebare va fi abordat\ în continuarea articolului
prin intermediul unui triptic. ~nainte de a ajunge la câteva concluzii preliminare, vom
înso]i echipa condus\ de Jean-François Perret în cadrul proiectului ~nv\]area unei meserii
tehnice în prezent ce face parte din Programul Na]ional de Cercetare PNR 33.
Metodologie
Tipul cercet\rilor prezentate aici î[i au originea într-o mi[care cu dou\ sensuri: de la
cercetarea de teren la cercetarea de laborator, pe urm\ de la cercetarea de laborator la cea
de teren, dând na[tere unui du-te-vino constatativ. E vorba de a culege informa]ii
empirice, de a îndr\zni o încercare de problematizare a acestor observa]ii sprijinindu-ne pe
anumite teorii (sau pe frânturi de teorie) pentru a da na[tere unor ipoteze. Acestea vor
fi studiate fie în cadrul unei investiga]ii de teren, fie în laborator. Aceast\ ultim\ abordare
ofer\ anumite circumstan]e care permit simplificarea situa]iilor, adic\ purificarea lor,
datorit\ men]inerii constante a unui anumit num\r de variabile, continuând demersul cu o
anchet\ foarte precis\. Cercetarea de teren aduce în prim-plan complexitatea realit\]ii.
Demersul investigativ nu are de-a face doar cu variabile controlate, ci [i cu factori
necunoscu]i sau, în orice caz, de care nu ne d\m seama; ea d\ na[tere unor efecte mult mai
complexe, ea ne invit\ s\ lu\m în considerare afirma]iile actorilor sociali sustra[i astfel
simplului rol de obiecte de observa]ie.
I. Triptic
1. Prima parte Psihologia social\ a proceselor de înv\]are
Cum func]ioneaz\ gândirea, cum se realizeaz\ acest miracol al transmiterii [i al comunic\rii
de la o persoan\ la alta? Dincolo de motiva]iile individuale [i de posibilit\]ile cognitive
ale fiec\ruia, se poate distinge în ce condi]ii interpersonale [i institu]ionale devin posibile
însu[irea de cuno[tin]e [i dezvoltarea gândirii? Cum reu[esc reflec]ia, judecata organizat\,
creativitatea intelectual\, artistic\, tehnic\, imagina]ia, organizarea colectiv\ [i con-
structiv\ a vie]ii sociale s\ duc\, prin intermediul interac]iunilor, la construirea de sens [i
la elaborarea unor strategii fecunde?
32 ANNE-NELLY PERRET-CLERMONT
Deseori, disfunc]iile unui proces atrag mai mult aten]ia [i c\utarea de interpret\ri decât
func]ionarea sa normal\. De aceea, ne vom ocupa mai întâi de situa]iile de e[ec în înv\]are
[i în special de modalit\]ile prin care actorii sociali ([coala, dar [i elevii, uneori chiar [i
cercet\torii) încearc\ s\ explice acest fenomen. Mai apoi, va urma o distan]are de aceste
interpret\ri naive, c\utând s\ formul\m ipoteze alternative. Acest lucru ne conduce la
studiul proceselor de înv\]are nu doar din perspectiva reu[itei sau a e[ecului indivizilor, ci
replasând aceast\ activitate de însu[ire de cuno[tin]e [i sensul care îi este atribuit în cazul
succesului sau insuccesului, în perspectiva rela]iilor interpersonale [i a proceselor de
comunicare care condi]ioneaz\ înv\]area. Vom lua în considerare un spa]iu sociocultural
mai extins în care sunt plasate aceste rela]ii interpersonale [i interac]iuni sociale.
A. E[ecurile [i interpret\rile lor

~n teren
Insuccesele [colare sunt în general receptate ca mari nepl\ceri de c\tre elevi, fie c\ e
vorba despre repeten]ii, fie c\ e vorba despre orientare [i reevaluare [colar\ (plasarea
într-o filier\ de studiu pu]in prestigioas\), fie c\ e vorba, pur [i simplu, despre repetarea
unor note slabe. Studiul vie]ii [colare ne demonstreaz\ f\r\ putin]\ de t\gad\ c\ presupusul
coeficient de inteligen]\ al elevilor nu e nici pe departe singura variabil\ care poate defini
probabilitatea de orientare negativ\ sau de e[ec: motiva]ia, starea de s\n\tate, suportul
venit din partea familiei, violen]ele, via]a afectiv\, limbile vorbite etc. sunt atât puncte de
plecare, cât [i obstacole pentru deplina angajare în activitate a elevilor studio[i [i pentru
recunoa[terea social\ de care are nevoie via]a [colar\. De altfel, îns\[i regulile de func]io-
nare a institu]iilor de înv\]\mânt fixeaz\ a priori praguri de reu[it\: [coala nu s-a imaginat
niciodat\ ca fiind susceptibil\ de a-i face pe to]i elevii s\ ating\ nivelul maxim al exigen]elor
sale (nu [i-a imaginat c\ clien]ii s\i pot aspira [i pot fi capabili de acest lucru). Insuccesul e
astfel înscris în func]ionarea institu]iei îns\[i. {i dincolo de ceea ce dator\m caracteristicilor
specifice [colii, sociologii au demonstrat de nenum\rate ori, cu mult timp în urm\,
existen]a unor puternice corela]ii între originea social\ a elevilor, nivelul de educare a
p\rin]ilor, originea lor cultural\, locul de reziden]\ [i [ansele lor de a reu[i la nivel [colar.
~n laborator
Dup\ ce au realizat instrumente psihometrice independent de experien]a [colar\,
susceptibile de a m\sura inteligen]a în]eleas\ ca o variabil\ cvasi-biologic\, mul]i psihologi
au tr\it în decursul anilor 1960-1970 o mare decep]ie (sau o etap\ de un interesant
realism!) descoperind c\ la nivelul testelor psihologice se reg\sesc acelea[i corela]ii ca [i
cele descrise de sociologii aminti]i mai sus. Contextul social, cultural [i familial are
aceea[i pondere în definirea competen]elor psihologice [i a celor [colare? Sau intervin [i
al]i factori, [i problema trebuie reformulat\?
~mpreun\ cu Maria Luisa Schubauer-Leoni, Michelle Grossen [i al]i colegi, am modifi-
cat condi]iile de prezentare a testelor, în situa]ii de clas\ [i de laborator, pentru a observa
ce anume afecteaz\ performan]ele lor (vezi mai ales Perret-Clermont, Grossen, Nicolet [i
Schubauer-Leoni, 1979; reeditare ad\ugit\, 1996; Carugati [i Perret-Clermont, 1999).
Astfel, folosind un plan experimental ingenios, Schubauer-Leoni (1990) constat\ c\ atunci
când prezent\m unor copii de cinci ani o sarcin\ spunându-le fie c\ o vor realiza cu o
educatoare, fie c\ e vorba despre un joc pe care îl vor juca cu o doamn\, rezultatele
arat\ c\ la vârsta gr\dini]ei copiii au performan]e mult mai bune în prezen]a doamnei,
în timp ce, [ase luni mai târziu, în clasa I, nivelul de performan]\ e mai ridicat dac\
persoana le este prezentat\ ca fiind o înv\]\toare: competen]ele cognitive sunt influen]ate
datorit\ unor efecte ale rolurilor sociale care difer\ în func]ie de contextul institu]ional.
Monteil (1990) demonstreaz\ c\ elevii despre care se spune c\ sunt buni sau slabi au
performan]e diferite în func]ie de contextul de interogare: privat sau public, adic\ în
func]ie de vizibilitatea competen]ei personale care amelioreaz\ performan]a unora [i
o sl\be[te pe a celorlal]i. ~n alte cercet\ri (Grossen, Iannaccone, Liengme Bessire [i
Perret-Clermont, 1996) s-a constatat c\, în cadrul activit\]ii în diade, performan]ele tind
s\ fie mai pu]in bune atunci când copiii cred c\ partenerul lor e mai competent decât ei,
chiar dac\ aceast\ credin]\ e fals\.
Ne este imposibil s\ enumer\m aici toate rezultatele acestui curent de cercetare. S\
subliniem doar cât de des s-a observat c\ competen]a individului este influen]at\ de
raportul pe care îl stabile[te cu cunoa[terea (mai ales prin intermediul scenariului situa]iei),
de imaginea pe care o are despre partener, de interac]iunea social\ care are loc. ~n
consecin]\, trebuie s\ constat\m c\ testul sau proba pedagogic\ nu m\soar\ doar com-
peten]a, ci mai degrab\ performan]a (aproape în sensul teatral al termenului) pe care
copilul crede c\ trebuie s-o demonstreze în situa]ia în care e pus.
Putem construi oare, în laborator, situa]ii în care copiii care au performan]e slabe s\ se
dovedeasc\ capabili la un moment dat de reu[it\, o dat\ cu în]elegerea scenei? Un
pre-test a avut astfel ca scop recrutarea elevilor cu un nivel de performan]\ sc\zut. Mai
apoi, ace[ti elevi au fost pu[i în fa]a aceleia[i sarcini, dar în condi]ii bine stabilite. O faz\
de post-test, ulterioar\, le m\sura din nou nivelul. Rezultatele au ar\tat, în mod repetat, c\
e posibil s\ cre\m, în anumite condi]ii, situa]ii experimentale de laborator în care întârzie-
rile de competen]\ ale celor mai slabi s\ se dovedeasc\ compensate în timpul post-testului.
Zece minute de [edin]\ în laborator sunt uneori susceptibile de a face s\ dispar\
handicapurile socioculturale ale acestor copii în ceea ce prive[te testele în cauz\
(Perret-Clermont et al., 1979; reeditare ad\ugit\, 1996).
Care sunt condi]iile pentru ca acest miracol s\ se produc\ în laborator? S\ facem un
rezumat: e necesar, bineîn]eles, ca ace[ti elevi s\ fi atins un nivel de baz\ care s\ le
permit\ abordarea sarcinii; trebuie, mai apoi, ca atunci când se angajeaz\ în rezolvarea
sarcinii s\ fie confrunta]i cu puncte de vedere diferite de ale lor. Sarcina trebuie s\ fie clar
definit\ astfel încât obiectul disputei, subiectul de reflec]ie care le este prezentat s\ fie
perceput în acela[i fel de c\tre experimentator [i de c\tre elev acest lucru necesit\ o
form\ de spa]iu de negociere în sânul rela]iei (Grossen, 1988; Grossen, Liengme Bessire
[i Perret-Clermont, 1997). Trebuie de asemenea ca [i consemnul dat pentru rezolvarea
sarcinii s\ explice copilului motivele de ac]iune sau de gândire pe care va trebui s\ le
demonstreze (Donaldson,1978; Light [i Perret-Clermont, 1989). Observ\m c\ atunci
când aceste condi]ii sunt reunite, copilul începe s\-[i dea seama ceea ce gânde[te persoana
care urmeaz\ s\-l evalueze, începe s\ în]eleag\ c\ exist\ un dezacord între ceea ce la prima
vedere a crezut c\ trebuie s\ r\spund\ [i ceea ce de fapt se a[teapt\ ca el s\ r\spund\, luând
în considerare aspectul normativ al punctului de vedere al partenerului s\u; astfel, are mai
multe [anse de a în]elege în ce direc]ie trebuie s\-[i porneasc\ motorul intelectual pentru
a oferi r\spunsurile potrivite (sau, în orice caz, a[teptate).
Aceste abord\ri reproblematizeaz\ obiectele presupunerilor noastre. Tendin]a p\rin-
]ilor, înv\]\torilor [i profesorilor, [i chiar a psihologilor e aceea de a considera c\ atunci
când un copil e[ueaz\ la un test, el e pur [i simplu incompetent. Ipoteza alternativ\
coonduce la o reformulare a problemei. Ea const\ în a ne spune c\ atunci când un copil
e[ueaz\ la un test nu înseamn\ neap\rat c\ copilul duce lips\ de competen]e, ci c\ se prea
poate ca el s\ nu fi în]eles care era obiectul activit\]ii intelectuale cerute de acel test. Cu
alte cuvinte, e vorba de o invita]ie de a lua în seam\ [i aspectele ce ]in de comunicare: care
sunt resorturile sale, cum evolueaz\ ea desemnând mai mult sau mai pu]in ambiguu [i chiar
paradoxal obiectul reflec]iei sale [i normele sale de referin]\? Cine cu cine vorbe[te,
despre ce [i cu ce scop? Studiul recent al comportamentului copiilor surzi în astfel de

sarcini de test (Perret, Prélaz [i Perret-Clermont, 1994a; Perret, Prélaz [i Perret-Clermont,
1994b; van Loon, Perret-Clermont, Perret [i Marro-Clément, 1998) subliniaz\ importan]a
lu\rii în considerare a manierelor de a comunica în cazul surzilor bineîn]eles, dar f\r\
îndoial\, acela[i lucru se petrece [i în cazul copiilor normali.
B. ~napoi la cercetarea de teren cu noi ipoteze în termeni de comunicare

[i intersubiectivitate de construit într-o micro-istorie
Aceea[i problem\, ini]ial formulat\ în termeni de competen]e individuale [i reformulat\
în termeni de comunicare interpersonal\ ne conduce din nou la cercetarea de teren, de ast\
dat\ înarma]i cu ipoteze noi! Am dorit s\ observ\m mai ales situa]ii de comunicare din
cadrul clasei, între profesori [i elevi sau doar între elevi, pentru a încerca s\ în]elegem de
ce uneori explica]iile discrete pe care elevii le schimb\ între ei par mai eficace decât cele
formale de la catedr\.
Cadrul teoretic dezvoltat de sociolingvistul Rommetveit (Rommetveit, 1974; Rommetveit,
1976) e un sprijin important pentru a ghida astfel de observa]ii. ~n contextul conversa]iei
din clas\, ca [i în cazul conversa]iei din alte contexte, intersubiectivitatea dintre parteneri
se stabile[te în baza unui anumit num\r de reguli implicite care coordoneaz\ structurarea
social\ a rolurilor, a a[tept\rilor [i a referin]elor la conversa]iile anterioare. Pentru ca o
situa]ie de înv\]are s\ aib\ [anse de a fi eficient\, comunicarea dintre parteneri, profesori
[i elevi trebuie s\ fie suficient de mult centrat\ pe acela[i obiect al discursului [i al
reflec]iei, condi]ie necesar\ pentru ca elevii s\ construiasc\ cunoa[terea a[teptat\ de la ei
[i pentru ca s\ [tie ce competen]e trebuie s\ demonstreze atunci când sunt testa]i. Cestari
(1997) a transcris interac]iunile înregistrate în cursul orelor de matematic\ desf\[urate la
clasa a II-a, la Geneva [i la Recife, în Brazilia. Atunci când recitim transcrierile sale, în
ciuda faptului c\ apar toate schimburile verbale [i un anumit num\r de gesturi, devine
evident faptul c\ e foarte dificil s\ în]elegi din exterior ceea ce se spune, adic\ din afara
contextului (nu e vorba despre o critic\ la adresa înv\]\torilor, ci de o simpl\ descriere
psihosociologic\ a situa]iei), c\ci exist\ întotdeauna mult zgomot în timpul comunic\rii
pedagogice. Elevul bun e acela care ajunge s\ în]eleag\, în tot zgomotul [i activitatea
pedagogic\, care e lucrul asupra c\ruia trebuie s\ se concentreze [i în care trebuie s\ se
dovedeasc\ competent în cursul probelor [colare.
~nc\ un exemplu. ~n timpul unei lec]ii de biologie dintr-un liceu elve]ian, profesorul a
a[ezat elevii doi câte doi în fa]a unui microscop pentru a observa o celul\ vegetal\. Mai
proiectase pe un ecran un desen al unei astfel de celule. Timp de dou\zeci de minute are
loc o ciudat\ foial\ în clas\. Nu era limpede nici pentru profesor, nici pentru observator
dac\ elevii lucrau serios [i reu[eau sau nu s\ rezolve sarcina. Ce se întâmpla de fapt? La
un moment dat profesorul a avut o revela]ie: Ah, dar membrana nu e neagr\! Nu e
desenat\ cu tu[ pe lamela microscopului! Doar pe ecran apare desenat\ cu negru, dar dac\
vre]i s\ o vede]i, nu c\uta]i o linie neagr\!. Acest mesaj era esen]ial. Dac\ profesorul nu
ar fi avut aceast\ intui]ie în ce prive[te dificultatea elevilor de a se concentra asupra unei
solu]ii corecte, el nu ar fi putut s\ duc\ la bun sfâr[it exerci]iul. Totu[i, nu a reu[it în
totalitate, `ntruc^t, chiar renun]ând la culoarea neagr\, elevii nu reu[eau s\ vad\ membrana.
A fost nevoie s\ scoat\ din geant\ un indicator, instrument pre]ios, pentru a trece de la
microscop la microscop [i de a ar\ta concret obiectul aten]iei.
Putem înmul]i exemplele ce se refer\ la activitatea de construire a intersubiectivit\]ii

între profesori [i elevi, circumscris\ de activitatea de predare/înv\]are din [coal\: e
nevoie de ajust\ri reciproce pentru a fi siguri c\ se vorbe[te de acela[i lucru, pentru a fi
siguri c\ este vizat\ aceea[i realitate. De fapt, care este aceast\ realitate? E vorba despre
în]elegerea lucrurilor, despre reperarea unor elemente din realitate (o membran\, de
exemplu) sau mai sunt [i alte aspecte care intervin aici? Acest lucru îl demonstreaz\
Schubauer-Leoni (1986) atunci când solicit\ unor elevi de clasa a IV-a s\ ofere exerci]ii de
matematic\ unor elevi din clasa a II-a [i le observ\ comportamentul care nu se dovede[te
a fi doar de natur\ cognitiv\! Astfel, elevul, asemenea altora, î[i trece mâna prin p\r [i
spune: Ei bine! Trebuie s\-i dau ceva destul de dificil! S\ nu reu[easc\ s\-l fac\!,
pentru c\ are acum [ansa de a fi dasc\lul care preg\te[te un exerci]iu pentru un alt elev,
pare c\ vrea s\-[i joace rolul în concordan]\ cu reprezent\rile sale privind statutul celui
care cunoa[te [i dore[te s\ delimiteze o distan]\ clar\ în termeni de cunoa[tere între el
[i subiec]ii lui.
Reluând aceast\ problem\, Grossen (1988; 1989) solicit\ unor copii, care au rezolvat
testul piagetian de conservare a cantit\]ii lichidelor, s\ binevoiasc\ s\ aplice acela[i test
altor copii [i astfel s\ joace rolul expertului. Dar ce aude experimentatorul la un moment
dat? Copilul care încearc\ s\ imite vorbele experimentatorului auzite cu câtva timp în
urm\ iese din rol [i îi spune colegului s\u mai mic: Gânde[te-te bine! E o capcan\
undeva!. Un alt copil, în timp ce aplica testul, îi arunca priviri mali]ioase doamnei
Michelle Grossen, care se afla în spatele camerei de filmat ca [i cum ar vrea s\-i spun\:
Vezi? Am s\ reu[esc, va r\spunde gre[it!.
Faptul c\ elevii î[i reprezint\ [coala ca un loc unde exist\ capcane [i p\c\leli,
unde profesorul de]ine o anumit\ cunoa[tere care îi poate permite s\-i fac\ s\ e[ueze pe
unii elevi... ne determin\ s\ ne punem întreb\ri cu privire la imaginea pe care elevii o au
despre aceast\ arhitectur\ a intersubiectivit\]ii în situa]iile de clas\! Se pare c\ aspectele
ra]ionalit\]ii cunoa[terii, definite în mod abstract, în afara oric\rui câmp social, conlucreaz\
în paralel cu alte aspecte privind necesitatea de a-[i proteja imaginea, de a-[i p\stra
identitatea, rolul social etc.
C. Inserarea micro-istoriei elevului ([i a profesorului s\u)

în câmpul de activitate mai larg al grupului social [i al culturii
Diferite curente teoretice converg în prezent pentru a ar\ta c\ elevii care gândesc [i
înva]\ se afl\ în centrul interac]iunilor sociale esen]iale, care îi solicit\, îi ajut\ sau îi
frâneaz\, care le furnizeaz\ unele instrumente de lucru, ba chiar modele de a ac]iona [i de
a gândi, [i asta la toate nivelurile. Aceste interac]iuni sociale sunt situate istoric. Ele sunt
intermediate de c\tre lexic, semne, scriere, modalit\]i de reprezentare (celula, de exemplu),
adic\ prin variate medieri simbolice vehiculate prin cultur\ [i prin tradi]iile disciplinare [i
profesionale. Acestei culturi ce ]ine de mediu i se adaug\ cultura specific\ clasei, ramurii
[colare [i persoanelor prezente care au fiecare un trecut intelectual [i afectiv ce va
participa la interpretarea situa]iei prezente de înv\]are sau de prob\ pedagogic\. S\ ]inem
seama de faptul c\ aceste persoane sunt interdependente: profesorul de biologie nu poate
fi un bun profesor decât dac\ elevul e un bun [colar dar în leg\tur\ cu ce? E vorba de
a cunoa[te care e sarcina, ra]ionamentul pe care aceasta îl presupune, ce discurs trebuie
elaborat. Cum poate profesorul crea cadrul [i cum poate el dirija un dialog care s\-i
permit\ construirea unei astfel de intersubiectivit\]i?
Pe parcursul acestui articol s-a putut observa deja c\ obiectul acestor cercet\ri s-a
modificat: de la problema ini]ial\ a e[ecurilor [i incompeten]elor elevului sau profesorului,
considerate individuale, se ajunge pu]in câte pu]in, pentru explicarea unor observa]ii, la
punerea problemei în termeni de comunicare [i de organizare a acestei comunic\ri. ~ntruc^t
comunicarea nu e un fenomen individual, ci colectiv, iar sarcina procesului de predare/

înv\]are e aceea de a armoniza resursele individuale [i colective ale mijloacelor tehnice sau
semiotice care permit stabilirea comunic\rii în raport cu acela[i obiect al discursului sau al
reflec]iei. Pornind de aici se va putea construi transmiterea cuno[tin]elor.
2. Partea a doua Psihologia social\ a spa]iului terapeutic

[i a oric\rui spa]iu de elaborare a experien]ei
~n ce alte situa]ii se poate vorbi despre un proces de elaborare psihic\ a experien]ei, punere
în comun a ceva ce este tr\it [i care devine obiectul discursului comun? Pentru a ne
distan]a de situa]ia didactic\, am încercat împreun\ cu Michelle Grossen [i al]i colegi s\
examin\m situa]iile psihoterapeutice (Grossen [i Perret-Clermont, 1992). Cum se realizeaz\
în aceste locuri punerea în comun a unei suferin]e, a unei cereri, a unei oferte de
instrumente teoretice? Cum se ajunge la elaborarea de noi obiecte ale gândirii? Ne-am
întrebat dac\ ceea ce se petrece în spa]iul terapeutic ne poate ajuta s\ în]elegem ceea ce se
petrece în spa]iul pedagogic.
A. Cum func]ioneaz\ spa]iile terapeutice?

~n contextul terapeutic, atunci când o persoan\ sufer\ sau se plânge, ca [i în cadrul
pedagogic, atunci când un copil înva]\ mai greu, exist\ tenta]ia de a da na[tere la
interpret\ri bazate pe atribuiri sociale externe. Cu siguran]\, pacientul are dificult\]i, de
aceea cere un consult. Terapeutului care îl prime[te îi revine sarcina de a organiza
condi]iile de interac]iune, astfel încât s\ existe un spa]iu de securitate pentru ca emo]iile,
amintirile, cuvintele s\ se exprime [i pu]in câte pu]in s\ se ajung\ la o elaborare mental\
nou\. F\r\ îndoial\, acest ultim aspect de noutate reprezint\ în acela[i timp miza terapiei
[i motorul acesteia. Ne putem întreba, referindu-ne la situa]ia pedagogic\, care sunt
contextele [i strategiile care permit construirea discursului comun, elaborarea unei inter-
subiectivit\]i [i, paralel, a unei emancip\ri a persoanei care îi va permite s\ elaboreze idei
noi, adic\ s\ asimileze [i s\ creeze cunoa[tere.
B. ~n]elegerea dinamicii spa]iului terapeutic poate ajuta

la în]elegerea dinamicii spa]iilor de gândire [i înv\]are?
~n cadrul terapeutic, cererea [i oferta sunt negociate: clientul nu în]elege acest lucru de
la început, ci se prezint\ cu ni[te a[tept\ri ce au o oarecare influen]\ asupra felului de a
ac]iona al terapeutului. Acela[i lucru se petrece [i între un elev [i profesorul s\u.
Contextul terapeutic ofer\ un cadru spa]ial, temporal [i rela]ional al c\rui p\str\tor e
prin defini]ie terapeutul. Faptul de a for]a sau de a dep\[i cadrul e imediat interpretat ca
având un sens ce va trebui elaborat în contextul actului terapeutic. Cadrul ofer\ în acela[i
timp securitate, dar ajut\ [i la identificarea spa]iului psihic în interiorul c\ruia se deruleaz\
prezentul efort. Psihoterapeutul [i dasc\lul sunt p\str\torii unui cadru care trebuie s\ fie
explicit [i în interiorul c\ruia s\ se desf\[oare obiectele supuse gândirii, înv\]\rii [i
crea]iei. Dar acest cadru nu plute[te într-un vid social: el însu[i e inserat într-un context
institu]ional care serve[te într-o oarecare m\sur\ de cadru al cadrului. Pentru contextul
terapeutic, psihoterapeu]ii fixeaz\ cadrul adecvat exercit\rii disciplinei lor: ceea ce este
admis [i cum trebuie s\ se ac]ioneze în interiorul contextului. Orice abatere semnificativ\
de la aceste norme va fi sanc]ionat\ prin pierderea recunoa[terii din partea colegilor.
O paralel\ poate fi f\cut\ cu institu]ia [colar\ unde profesorul e p\str\torul cadrului în
activitatea sa la clas\. Dar profesorul nu e izolat: [coala îi fixeaz\ rolul, îl sus]ine prin
acest cadru al cadrului, ceea ce îi ofer\ securitate ([tie ce se a[teapt\ de la el), dar îi [i
limiteaz\ modalit\]ile de derulare a interac]iunilor cu elevii. Acest context institu]ional
care este [coala, unde rolurile sunt interdependente, unde procedurile, regulamentele,
valorile afecteaz\ maniera în care elevul [i profesorul percep raporturile lor cu cadrul, este
el însu[i inserat într-un spa]iu [i mai larg, cel al culturii sociale, cu simbolurile, limbajul,
tradi]iile, diviziunea muncii [i mizele sale politice [i economice.
Problema devine atunci cea a în]elegerii, în sânul acestui spa]iu cultural, dar [i în
spa]iul [colii, în spa]iul întâlnirii dintre profesor [i ele [i, în sfâr[it, în spa]iul gândirii
elevului, cum [i în ce condi]ii se produce actul de înv\]are. E vorba atunci de descoperirea,
pornind de la ipoteze precise, în interiorul diferitelor niveluri de analiz\, a urmelor acestui
proces de înv\]are. Acest lucru a încercat s\-l fac\ Pascale Marro-Clément (Marro-Clément,
1997; Marro-Clément, Trognon [i Perret-Clermont), dezvoltând o metodologie minu]ioas\
de observare a acestor procese în planul interac]iunilor.
3. Partea a treia Psihologia social\ a vie]ii elevului: parcurs [colar,

imagine de sine [i sentimentul de control asupra propriului viitor
A. Imaginea parcursului [colar
Vom analiza aici parcursul [colar al elevului, mai ales imaginea de sine [i sentimentul
de control asupra propriului viitor, care se pare c\ se dobândesc pe parcursul [colarit\]ii.
~ntr-adev\r, imaginea pe care elevul [i-o face din trecutul s\u de succese sau insuccese în
[coal\ îi serve[te adesea drept reper pentru reprezentarea trecutului [i chiar a viitorului
s\u. Observ\m c\ rezultatele vie]ii [colare nu constau doar în ceea ce a înv\]at (s\ citeasc\,
s\ socoteasc\, s\ scrie etc.), dar în bun\ parte [i în ceea ce el a crezut c\ înva]\ despre
propria persoan\. Experien]a lui emo]ional\ e foarte important\ [i putem observa cum
imaginea de sine se deterioreaz\ (uneori chiar din clasa a IV-a), în func]ie de feed-back-ul
negativ transmis de performan]ele sale [colare. Aceast\ deteriorare a imaginii de sine nu
prezint\ interes doar pentru procesul de înv\]are, ci din nefericire [i pentru alte domenii,
incluzând sportul, via]a social\ etc. (Doise, Meyer [i Perret-Clermont, 1976; Deschamps,
Lorenzi-Cioldi, Meyer, 1982; Gosling, 1992; Bariaud, 1997; Bell [i Perret-Clermont,
1984; Bell, Perret-Clermont [i Baker, 1989; Kaiser, Perret-Clermont, Perret [i Golay
Schilter, 1997; Kaiser, Perret-Clermont [i Perret, în curs de apari]ie). Orientarea spre
ramurile [colare cu prestigiu sc\zut influen]eaz\ propria descriere a elevilor, suscitând
imagini deteriorate de sine. Acestea sunt adesea asociate cu sentimentul de a nu avea
control asupra viitorului, incluzând aici [i via]a civic\. Astfel, e[ecul elevului la francez\
(matematic\ sau german\) poate avea consecin]e sociale [i politice mai mari! Insuccesul
îl poate conduce pe elev la sentimente de angoas\ [i insecuritate, nu f\r\ leg\tur\ cu teama
sa de violen]a din [coli (Clemence et al., 1999). Lucr\rile lui Flammer (Flammer, 1994;
Flammer, A. Lüthi [i Kaiser, 1989; Flammer, Grob [i Wearing, 1995; Flammer [i
Kaiser, 1992; Flammer [i Rheindorf, 1991) pun în eviden]\ leg\turile dintre sentimentul
de non-control asupra viitorului [i sentimentele depresive.
B. Reprezent\ri ale procesului de înv\]are în termeni de cum [i de ce

~n [coal\ elevul dezvolt\ reprezent\ri despre cum s\ înve]e [i despre motivele reu[itei.
Aude, de asemenea, opinii privitoare la acest subiect care devin discursuri gata confec-
]ionate pe care ajunge s\ le confunde cu realitatea, cu riscul de a se g\si în imposibilitatea
de a observa [i de a în]elege cum înva]\. Se produce atunci un decalaj între discursurile
asupra înv\]\rii [i practicile utilizate efectiv de elev, de unde necesitatea metodologic\

pentru cercet\tor de a se deplasa efectiv pe teren [i de a examina leg\turi între compor-
tamentele practice [i discursurile care le înso]esc.
Pentru a cerceta acest fel de decalaje, cititorul va fi purtat acum într-o excursie în
regiunea Jura din Elve]ia, împreun\ cu echipa de cercetare a proiectului ~nv\]area unei
meserii tehnice în prezent, pentru a observa procesul de înv\]are în {coala Tehnic\ din
Sainte-Croix.
II. Incursiune într-o [coal\ tehnic\

(sec]iune elaborat\ împreun\ cu Jean-François Perret 1)
La originea anchetei se afl\ o serie de întreb\ri din partea directorilor [colilor tehnice,
confrunta]i cu apari]ia noilor tehnologii de produc]ie asistate de computer: cum s\ integrezi
aceste sisteme de produc]ie, tot mai automatizate, în [coal\, în s\li de clas\ [i mai ales la
cursuri? Aceste tehnologii necesit\ alt fel de cuno[tin]e (mai abstracte?) [i de deprinderi
(mai ales rela]ionale?) [i cum trebuie acestea predate? Se vor descurca elevii? Care sunt
competen]ele din diferite domenii care trebuie dezvoltate? La ce intervale de timp trebuie
înnoite aceste cuno[tin]e datorit\ progresului rapid al tehnologiei [i, drept urmare, care
sunt cuno[tin]ele de baz\ care trebuie transmise? ~n ce m\sur\ înv\]\mântul obligatoriu
preg\te[te adecvat viitorii elevi ai [colilor tehnice în vederea procesului de înv\]are mai
specializat care îi a[teapt\? F\r\ a intra aici în am\nuntele metodei observa]iei, a
interviului, a chestionarului, a consult\rii arhivelor suscitate de acest studiu, s\ amintim în
linii mari rezultatele.
1. Evolu]ii paralele [i multiplicitatea culturilor institu]ionale

De la început trebuie s\ men]ion\m c\ aceste schimb\ri tehnologice nu sunt singurele
evenimente care bulverseaz\ [coala [i formarea profesional\ [i tehnic\ la sfâr[itul anilor
80 [i începutul anilor 90. Apari]ia utilajelor cu suport informatic complex [i întreb\rile
ce se ridic\ cu privire la specificul înv\]\rii artei de a le mânui nu constituie, f\r\ îndoial\,
decât un element al schimb\rii mai profunde aflate în curs de desf\[urare. ~n Elve]ia, ca
[i în Germania, sistemul tradi]ional de formare profesional\ e dublu determinat, adic\
elevul petrece o parte a s\pt\mânii în întreprindere, iar cealalt\ la cursurile profesionale.
Chiar [i [colile tehnice cu orar complet au p\strat acest model dual, având, pe de o
parte, ore de lucr\ri practice în atelier, iar pe de alt\ parte, ore de teorie. De altfel, în
aceste [coli munca în atelier a fost mult timp înso]it\ de o munc\ de produc]ie foarte
asem\n\toare cu aceea a unei întreprineri, de vreme ce [coala se autofinan]a, în parte
datorit\ acestor ac]iuni lucrative ad\ugate programului [colar [i supravegheate de profesori
(de exemplu, în anii 70, la Sainte-Croix, profesorii au conceput [i au fabricat ei în[i[i
ma[ini cu comenzi numerice pe care le-au comercializat sau le-au utilizat în sarcini de
produc]ie cu elevii).
Dar azi, din cauz\ c\ pia]a muncii se sub]iaz\, fabricile doresc ca [colile s\ nu mai
produc\ pentru a nu crea o concuren]\ socotit\ neloial\, pe o pia]\ tot mai dificil\.
1. Condus\ în teren de Jean-François Perret, echipa de cercetare mai cuprindea [i pe Daniele Golay
Schilter, Luc-Olivier Pochon, Claude Alain Kaiser, Roland Bachmann, Franco de Guglielmo,
Tania Zittoun [i Pascale Marro-Clément. Uri-Peter Trier, director la PNR 33, anima în mod
regulat atmosfera ca observator atent al observatorilor care eram.
De altfel, [colile de meserii devin pu]in câte pu]in etatizate (cantonalizate), adic\
devin tot mai mult [coli [i tot mai pu]in întreprinderi. Se observ\ c\ în paralel între-
prinderile economice angajeaz\ tot mai pu]in ucenici, îndep\rtându-se astfel de tradi]ia
form\rii duale. Mai mult, influen]a atmosferei neo-liberale actuale se abate asupra [colilor
cantonalizate [i le împinge s\ intre în competi]ie unele cu altele, s\-[i îngrijeasc\ imaginea
pentru a atrage clien]i [i s\ g\seasc\ sau s\ ocupe ramuri noi de formare. Toate aceste
elemente particip\ deci la atmosfera general\ de schimbare în sânul c\reia introducerea
masiv\ de utilaje de lucru informatizate nu e decât un eveniment, dar poate cel mai vizibil
pentru profesori, elevi [i p\rin]ii lor.
~n sfâr[it, trebuie observat c\ aceste [coli, în competi]ie unele cu altele, inspirate de un
sistem dual pe cale de dispari]ie, se afl\ la intersec]ia unor culturi transmise de institu]ii
foarte diferite. Ele se g\sesc într-adev\r la intersec]ia manierelor diferite de abordare [i de
raportare la cunoa[tere care sunt tipice [colii (culturii [colare), dar [i culturii profesionale
a meseriilor [i culturii regionale din Jura, marcate în plan civic, politic, cultural [i artistic
de tradi]iile atâtor genera]ii de artizani în ceasornic\rie [i în mecanica de precizie.
2. Discurs [i realitate
Observ\m, în cadrul [colii, ca peste tot, c\ o parte dintre acte fiind incon[tiente, discursurile
nu reflect\ nici comportamentele efective, nici dorin]ele: reprezent\rile declarate sunt
deseori decalate de c\tre realitate. Discursurile au o oarecare autonomie fa]\ de aceasta, nu
sunt întotdeauna subîntinse acesteia. Sunt multiple, fiecare desf\[urându-se într-un spa]iu
de autonomie pe care îl ofer\ gândirea [i limbajul. Care sunt aceste discursuri, ideile pe
care le vehiculeaz\ [i mai ales care sunt leg\turile cu ceea ce se întâmpl\ de fapt?
Observ\m c\ institu]iile care se ocup\ de formarea profesional\ subliniaz\ în discursul
lor importan]a culturii generale, a cursurilor teoretice, a form\rii în vederea descoperirii,
inventivit\]ii [i creativit\]ii. Aceste institu]ii sus]in c\ trebuie înv\]ate [i dezvoltate
deprinderile sociale.
Discursurile profesorilor din aceste [coli ]in s\ descrie elevii ca viitori profesioni[ti
activi, autonomi, responsabili de propria lor formare. Discursul [i-a schimbat perspectiva:
acum treizeci de ani era descris\ formarea muncitorului manual în Elve]ia ca [i formarea
unui muncitor calificat, executant disciplinat.
Mai apare discursul tinerilor atunci când sunt întreba]i în privin]a strategiilor de
alegere a unei meserii: ei revendic\ autonomia propriei decizii refuzând s\ accepte c\ ar
fi beneficiat de un ajutor în orientarea profesional\ (sfatul unui profesor sau al p\rin]ilor, de
exemplu). Ancheta realizat\ cu ajutorul unor chestionare (Kaiser et al., 1997) ne arat\ c\
ace[ti tineri au impresia c\ se vor putea descurca în via]\ pe toate planurile, dar c\ la [coal\
simt c\ nu au nici un control asupra propriului destin. Când e vorba s\ înve]e, remarc\ ei,
ceea ce trebuie s\ fac\ e s\ repete con]inuturile de mai multe ori, s\ înve]e pe de rost, s\
imite profesorul, s\ nu urmeze exemplul colegului. Ei ne prezint\ astfel discursul unei
gândiri gata confec]ionate, cel mai tradi]ional posibil privind procesul de înv\]\mânt!
Totu[i, observa]iile f\cute în s\lile de clas\ [i în ateliere nu coroboreaz\ aceste
declara]ii. Pe de o parte, se constat\ c\ orientarea c\tre formarea profesional\ ]ine, din
fericire, pentru un anumit num\r de elevi, de o serie de alegeri pozitive care contribuie la
ambian]a [colar\ [i la motivarea profesional\; dar, pentru mul]i al]ii, traseul se datoreaz\
unor alegeri negative: ei spun c\ se afl\ aici pentru c\ nu au reu[it la facultate [i nu mai
aveau alt\ alternativ\. Pe de alt\ parte, elevii par s\ aib\ pu]in control asupra mediului
[colar [i asupra vie]ii cotidiene. Nu au dreptul s\ se implice în gestiunea institu]iilor
[colare. Contrar declara]iilor acestor tineri, observ\m pe teren c\ atunci când încearc\ s\
înve]e, o fac ajutându-se constant între ei, solicitând ajutor, consultând documente de
specialitate, ac]ionând prin încerc\ri [i erori, dar rar imitând pasiv sau înv\]ând pe de rost.
{coala profesional\ [i profesorii ei le ofer\ o vast\ cultur\ general\, înv\]area limbilor,
informarea privind noile tehnologii, chiar dac\ acestea nu pot conduce la st\pânirea
perfect\ a utilajelor complexe. Dar elevii par s\ fie influen]a]i de alte motiva]ii: s\tura]i
de experien]a [colii obligatorii, ei încearc\ s\ tr\iasc\ altceva [i mai ales s\ dobândeasc\
o identitate pozitiv\, devenind cineva, adic\ st\pânind o meserie, fiind productivi,
chiar dac\ [tiu c\ mai târziu vor fi nevoi]i s\-[i l\rgeasc\ baza form\rii profesionale.
3. Observarea la nivel micro a unor aspecte macro

~ntrep\trunderea teoriei [i practicii
Observarea sistematic\ a cursurilor, a atelierelor [i a lucr\rilor practice ne-a f\cut s\ ne
d\m seama c\ aspectele macro-sociale, evocate în primele p\r]i ale acestei expuneri, se
reflect\ la micro-nivelul comportamentelor actorilor, în locurile unde are loc procesul
de înv\]\mânt. Reglement\rile [colare federale prev\d o distinc]ie între, pe de o parte,
orele de teorie (cultur\ general\ [i cuno[tin]e profesionale) [i, pe de alt\ parte, orele de
practic\. Orarele [colii profesionale sunt construite astfel bimodal [i statutul profesorilor
variaz\ în func]ie de ceea ce predau: teorie sau practic\. Totu[i, observarea siste-
matic\ a procesului de înv\]\mânt ne arat\ c\ teoria [i practica se afl\ într-o rela]ie
strâns\. ~n cadrul cursurilor teoretice, profesorul se refer\ mai întotdeauna la practica
unei meserii, în timp ce la cursurile practice profesorul se opre[te deseori pentru a da
explica]ii teoretice. Modelul canonic al procesului de înv\]\mânt clasic, care prevede mai
întâi înv\]area teoriei pentru ca mai apoi ea s\ fie transpus\ în practic\, nu func]ioneaz\.
El întâmpin\ din ce în ce mai multe probleme, o dat\ cu introducerea noilor tehnologii
informatizate. Acestea cer executarea unor sarcini complexe. Stricarea sau blocarea
aparatelor, func]ionarea imprevizibil\ a acestora sunt frecvente [i cuno[tin]ele teoretice în
ce le prive[te sunt de cele mai multe ori insuficiente, chiar [i pentru inginerul care se
ocup\ de ele în fiecare zi la atelier! Introducerea acestor dispozitive complexe, multi-
func]ionale, deseori aflate în pan\, d\ na[tere unui moment de criz\ a mândriei form\rii
profesionale, ceea ce se în]elege de cele mai multe ori prin infailibilele mecanisme
elve]iene. Din perspectiva etosului form\rii în spiritul infailibilelor mecanisme elve-
]iene, un bun muncitor e acela care [tie s\ st\pâneasc\ perfect, de la un cap\t la altul,
procesul de fabrica]ie a unui obiect de calitate. Dar func]ionarea unui sistem de produc]ie
automatizat\ nu permite st\pânirea în totalitate a tuturor etapelor procesului de fabrica]ie.
Nu mai este vorba de a în]elege, nici de a demonstra o îndemânare de precizie sau
st\pânirea perfect\ a unei deprinderi, ci e vorba de a face fa]\ disfunc]ionalit\]ilor, de a le
diagnostica [i de a rezolva incertitudinea. De aici rezult\ o problem\ fundamental\ pentru
înv\]\mântul profesional: trebuie s\-i înv\]\m pe elevi s\ în]eleag\ func]ionarea de
ansamblu a unui sistem sau s\ st\pâneasc\ un anumit sistem (care e de altfel atât de
complex încât termenul de m\iestrie î[i schimb\ sensul)? Astfel, de exemplu, în cursul
lucr\rilor practice, scopul e acela de a-i face pe elevi s\ înve]e într-o dup\-amiaz\ folosirea
unui utilaj automatizat? Sau mai degrab\ sarcina activit\]ii e de a trece în revist\ toate
dificult\]ile [i blocajele posibile întâlnite în procesul fabrica]iei asistate de calculator?
Dac\ profesorul, într-o manier\ foarte explicit\, nu le spune s\ fac\ altceva, se observ\
în mod constant c\ ace[tia se gr\besc s\ ac]ioneze f\r\ s\ utilizeze m\car procedurile de
vizualizare a pieselor pe care calculatorul le pune la dispozi]ie. Ceea ce îi intereseaz\ pe
ei e s\ fac\ sistemul s\ func]ioneze mai degrab\ decât s\ r\mân\ bloca]i. Hr\nindu-l din
când în când cu date de execu]ie pentru ca programul s\ fac\ opera]iile necesare pân\ se
ajunge în momentul în care se poate declan[a procesul de produc]ie: e important ca ceva
s\ se întâmple! Dac\ tinerii se gr\besc s\ ac]ioneze, profesorii, în ceea ce îi prive[te, nu
sunt de acord cu aceast\ situa]ie, dar omit totu[i s\ precizeze elevilor cât de important\
este planificarea ac]iunilor înainte de activitatea propriu-zis\. Profesorii continu\ s\ dea
note în func]ie de calitatea produsului finit, [i nu în func]ie de diagnosticarea [i rezolvarea
blocajelor sistemului ce pot ap\rea pe parcurs.
St\pânirea sistemelor foarte complexe [i, de altfel, imperfecte fiind foarte greu de
realizat, profesorii propun elevilor cursuri de introducere în principiile de baz\ ale
func]ion\rii unor astfel de tehnologii. Au cu siguran]\ dreptate, dar elevii nu par s\
în]eleag\ aceast\ cale de mijloc [i ca urmare se implic\ pu]in, spunând c\ se afl\ aici
pentru a deveni oameni de meserie competen]i în domeniul lor [i nu au de gând s\ fie la
nesfâr[it doar ucenici c\rora li se transmit noi deprinderi [i cuno[tin]e.
Acest aspect ne apropie de o problem\ amintit\ anterior [i care, de fapt, e una specific\
adolescen]ei, o reac]ie legitim\ ce vine din partea tinerilor adul]i: sunt la vârsta la care se
formeaz\ o identitate [i a fi cineva, pentru oamenii de meserie, înseamn\ a produce
ceva, a fi specialist într-un domeniu. Au p\r\sit traseul [colii obligatorii în speran]a de a
îmbr\ca o identitate profesional\, chiar modest\, de a deveni oameni de meserie. ~n
momentul de fa]\ ei sunt pu[i în fa]a unor profesori [i a unor direc]ii care, în numele
bunelor inten]ii, concep formarea profesional\ în termeni de trunchi comun, de discipline
inter-profesionale [i de cuno[tin]e generale.
Adev\rate ma[ini sau utilaje didactice?

~n cadrul ini]ierii în universul noilor tehnologii informatizate, se reg\se[te un anumit
conflict între tipul de formare transversal\ [i dorin]a de profesionalizare. Astfel, având
grij\ s\-i ini]ieze pe tineri în procesul de func]ionare a ansamblelor automatizate, [coala le
propune, în cadrul cursurilor pentru tehnicieni, ore teoretice urmate de lucr\ri practice cu
privire la aceste tehnologii. Dar înainte de a deveni elevi în sânul acestui program de
formare de tehnicieni specializa]i, elevii [i-au însu[it o alt\ identitate profesional\ (mecanic,
electrician etc.). ~n acest moment, aceast\ identitate e pus\ între paranteze, l\sând loc unei
form\ri profesionale mai generale [i care îi strânge pe to]i pentru un curs [i pentru lucr\ri
practice de automatizare, care prezint\ pentru fiecare, în func]ie de parcursul lor anterior,
dificult\]i de naturi diferite, nici unii, nici al]ii nefiind mai ini]ia]i în unele aspecte ale
noilor activit\]i.
~n cadrul lucr\rilor practice observ\m înc\ o dinamic\. Pentru aceast\ ini]iere [coala
are în dotare un sistem tehnologic [i de asamblaj de natur\ didactic\ care prezint\
caracteristici de vizibilitate [i de securitate specifice. Utilajele didactice nu folosesc metal,
ci o materie prim\ mai pu]in rezistent\ r\[ina , lucru care permite observarea f\r\ nici
un pericol a procesului de produc]ie. Adev\ratele ma[ini necesit\ mult mai multe m\suri
de protec]ie. {coala e mândr\ de dispozitivul s\u didactic. Dar ce întâlne[te psihologul?
Elevi care consider\ aceste dispozitive ni[te juc\rii, foarte potrivite unui exerci]iu [colar,
dar foarte diferite de adev\ratele ma[ini pe care le vor întâlni mai târziu în `ntreprinderi!
Acest lucru înseamn\ c\ ar trebui s\ se renun]e la ini]ierea f\cut\ pe utilaje didactice?
F\r\ îndoial\, r\spunsul este nu. Dar e limpede c\ elevii [i profesorii lor trebuie s\ fie
capabili s\ realizeze o negociere a intersubiectivit\]ii proprii în ce prive[te instrumentele [i
obiectul înv\]\rii. Ar trebui s\ le fie oferit\ o teorie a ma[inilor (didactice sau nu) pentru
a se vedea care sunt cuno[tin]ele care pot fi transferate de la specificul unei ma[ini la
specificul celeilalte [i cum utilajul didactic, într-un climat de securitate, ofer\ un cadru
de lucru care s\ permit\ numeroase încerc\ri [i erori specifice procesului de înv\]are.

Identitatea unei adev\rate ma[ini trebuie s\ fie obiect de negociere cu identitatea elevilor,
afla]i undeva între imaginea ucenicului, a elevului sau a viitorului profesionist. Identitatea
procesului de predare/înv\]are [i identitatea partenerilor de interac]iune sunt interdependente.
Munca în echip\ este fortuit\

~n prezent, activitatea profesional\ cere din ce în ce mai des lucrul în echip\ [i o
structurare a rela]iilor sociale. Chiar [i aparatele, atunci când ating un anumit grad de
complexitate (ansambluri tehnologice [i asambl\ri automatizate) presupun prezen]a mai
multor persoane în procesul de produc]ie. Munca se realizeaz\ deci în grup. ~ns\ nici
[coala obligatorie, nici înv\]\mântul nu prezint\ o tradi]ie important\ în transmiterea
deprinderilor de lucru în echip\. Astfel, elevii sunt obliga]i s\ lucreze în echip\ în jurul
unui calculator, f\r\ a fi preg\ti]i pentru acest lucru, iar interac]iunile dintre ei se realizeaz\
la întâmplare, pur [i simplu pentru c\ sunt mai mul]i decât posturile de lucru cerute de
aparatura din dotare. Nu reflecteaz\ deloc asupra manierei de a munci, de a-[i împ\r]i
rolurile [i sarcinile, de a ]ine cont de punctele de vedere diferite.
Observa]iile noastre ne fac s\ credem c\ munca eficient\ în echip\ nu este activitatea
în care to]i participan]ii par s\ fie activi de la început. Pasivitatea aparent\ a celui
care nu se ocup\ nici de tastatur\, nici de mouse poate s\-i ofere deta[area necesar\ pentru
a ac]iona folosind o viziune din afar\, atunci când ceilal]i nu mai [tiu ce s\ fac\, a[a cum
este cazul exempului oferit de Golay et al., 1999. A munci în echip\ nu înseamn\ doar
împ\r]irea instrumentelor de lucru [i a rolurilor, ci [i posibilitatea de a adopta o pozi]ie
deta[at\, permi]ând observarea celorlal]i, reflec]ia la anumite alternative de ac]iune
atunci când activitatea se g\se[te în impas.
{coala e bogat\ în contexte informale de înv\]are neexploatate

~n aceste situa]ii [colare, am observat contexte informale, care pot deveni ocazii de
înv\]are f\r\ ca elevii [i profesorii s\ fie con[tien]i de acest lucru. Astfel, profesorul crede
uneori c\ rolul s\u e acela de a da un exemplu [i de a fi asemeni unui scamator care
e în stare s\ ob]in\ o pies\ în timpul lec]iei în care demonstreaz\ procesul de produc]ie.
Alteori, rolul s\u profesional devine cel al expertului, care trebuie s\ preg\teasc\ ma[ina
pentru aceast\ scamatorie. Deseori, în acest moment, el recurge la transmiterea (infor-
mal\) a cuno[tin]elor, atunci când cere ajutorul unuia sau mai multor elevi pentru preg\tirea
dispozitivului. Acela[i lucru se întâmpl\ [i atunci când încearc\ s\ remedieze o defec]iune
sau s\ explice caracteristicile sistemului. ~n aceste momente privilegiate, profesorul iese
din rolul s\u didactic pentru a deveni un expert de meserie, iar elevul se reg\se[te în rolul
s\u tradi]ional de ucenic, care ajut\ expertul; în schimbul acestui ajutor, ucenicul înva]\
meserie [i acum au loc procese importante de înv\]are. Dar aceste secven]e sunt greu de
studiat de c\tre cercet\tori, pentru c\ ele se desf\[oar\ în momente în care nici activitatea
[colar\, nici cea de cercetare nu sunt planificate.
III. Concluzia
Modelele noastre teoretice ne atrag aten]ia asupra condi]iilor în care se structureaz\
gândirea, asupra rolului interac]iunilor sociale într-un spa]iu de reflec]ie protejat de c\tre
un cadru structurant care posed\ anumite reguli, anumi]i p\str\tori ai ideologiei vehiculate,
ei în[i[i împuternici]i de c\tre institu]ii [i legitima]i de c\tre cultur\. Propunem reluarea
dezbaterii privind alternarea teoriei cu practica, examinând de o manier\ documentat\

empiric leg\tura dintre gesturi, discursuri, demersuri de sus]inere [i interac]iunile sociale
`ntre profesori [i elevi. Ar trebui, de asemenea, s\ în]elegem mai bine condi]iile în care se
poate realiza un cadraj efectiv al ac]iunilor [i al discursurilor. Ar trebui rev\zut\
repartizarea rolurilor sociale de expert, de transmi]\tor de cuno[tin]e, de coach, pe de
o parte, [i de ucenic, elev, viitor profesionist, pe de alt\ parte, la fel [i micro-alternan]a
dintre teorie [i practic\. De aici ar trebui s\ rezulte posibilitatea de a pune la punct
o didactic\ profesional\ care s\ permit\ ucenicilor s\ discearn\ mai bine, adic\ mai precis
[i într-un context mai larg, care sunt rolurile lor [i care e semnifica]ia sarcinilor pe care
le au de îndeplinit, cum trebuie s\ înve]e, singuri sau în grup, [i în ce scop. Acest lucru
trebuie s\ permit\ în egal\ m\sur\ [i profesorilor redefinirea cuno[tin]elor ai c\ror garan]i
trebuie s\ fie.
Ace[tia din urm\ nu sunt doar p\str\torii cunoa[terii, ci trebuie s\ asigure scenariul,
semnifica]ia, cadrul care permite transmiterea de cuno[tin]e [i confer\ identitate. Sarcina
lor nu este doar aceea de a transmite cuno[tin]e care trebuie luate ad litteram sau recitate
în timpul probelor de examen, ci [i aceea, luând în considerare evolu]ia tehnologiilor, de
a profesa arta diagnostic\rii situa]iei, arta de a nu ascunde erorile, ci de a le face fa]\
pentru a le vedea nu ca gre[eli, ci ca dificult\]i, provoc\ri intelectuale, lucruri de
investigat, c\rora le putem urm\ri evolu]ia [i pornind de la care putem ajunge la o
în]elegere fundamental\.
Pentru moment, în ceea ce prive[te sarcinile complexe, în în]elegerea rolului disfunc]io-
nalit\]ilor, cadrul de analiz\ e vag [i nesigur, atât pentru elevi, cât [i pentru profesori. Din
contr\, institu]iile (cu regulamentele lor de func]ionare, orare, structur\, modalit\]i de
rela]ionare, examene etc.) sunt înc\ rigide, ba chiar într-un proces de rigidizare datorat
[colariz\rii care le afecteaz\ de câ]iva ani încoace. Exist\ acum, mai mult ca niciodat\,
un echilibru precar între necesara rigoare a unei sistematiz\ri a procesului de înv\]\mânt [i
neclaritatea [i anxietatea determinate de un cadru nesigur. O dat\ cu apari]ia noilor tehno-
logii ale informa]iei, profesorul pare c\ trebuie s\-[i ias\ din rol. Or, el nu poate reinventa
sau în orice caz, legitima singur cadrul ac]iunii sale, f\r\ sprijinul institu]iei ca atare.
Dup\ p\rerea noastr\, `n calitate de psihologi sociali, singura modalitate de a ie[i din
impas e de a relua [i de a regândi leg\tura dintre micro-contextele rela]iei profesor-elev [i
macro-contexte, adic\ institu]ii. E vorba despre un drum deschis [i pasionant în inima
evolu]iei societ\]ii noastre. El ar putea servi ca exemplu într-un moment în care se caut\
modalit\]i de rela]ionare pentru a reinstaura o solidaritate de redescoperit între exper]i [i
novici, ba chiar între genera]ii.
Traducere de Cristian Tileag\
Bariaud, F. (ed.) (1997), Le développement des théories de soi, Paris, PUF.
Bell, N. [i Perret-Clermont, A.-N. (1984), Répercussions psychosociologiques de léchec et de la
sélection scolaire, Cahiers de Psychologie, 22, 11-23.
Bell, N., Perret-Clermont, A.-N. [i Baker, N. (1989), La perception de la causalité sous-jacente
à linsertion scolaire chez les élèves en fin de scolarité obligatoire, Revue suisse de
Psychologie, 48 (3), 190-198.
Carugati, F. [i Perret-Clermont, A.-N. (1999), La prospettiva psico-sociale: intersoggettività
e contratto didattico, in C. Pontecorvo (ed.), Manuale di psicologia delleducazione
(pp. 41-66), Bologna, Il Mulino.
Cestari, M.L. (1997), Communication in mathematics classrooms: a dialogical approach,

University of Oslo, Faculty of Education.
Clémence, A., Cortolezzis, C., Dumont, P., Egloff, M., Kaiser, C. [i Rochat, F. (1999), La
violence dans les écoles secondaires en Suisse romande. Le point de vue des enseignants et
des élèves (Rapport de recherche FNRS), Université de Lausanne.
Deschamps, J.C., Lorenzi-Cioldi, F. [i Meyer, G. (1982), Léchec scolaire: élève modèle ou
modèles délève?, Lausanne et Paris, P.-M. Favre.
Doise, W., Meyer, G. [i Perret-Clermont, A.-N. (1976), Étude psychosociologique des
représentations délèves en fin de scolarité obligatoire, Cahiers de la section des sciences
de léducation, 2, 15-27, Université de Genève.
Donaldson, M. (1978), Childrens minds, New York, W.W. Norton.
Flammer, A. (1994), Ich bin soviel, wie ich kontrollieren kann, Technische Rundschau, 86 (13),
12-15.
Flammer, A., Lüthi, R. [i Kaiser, G. (1989), Kontrollattributionen und Wohlbefinden von Schweizer
Jugendlichen II, Department of Psychology, University of Bern.
Flammer, A., Grob, A. [i Wearing, J.A. (1995), Adolescents perceived control: domain
specificity, expectations and appraisal, Journal of adolescence, 18, 403-425.
Flammer, A. [i Kaiser, F.G. (1992), Kontrollmeinung und Selbstwissen bei Jugendlichen,
Department of Psychology, University of Bern.
Flammer, A. [i Rheindorf, E. (1991), Control-belief and selective recall from autobiography,
Archives de Psychologie, 59, 125-142.
Golay Schilter, D., Perret, J.-F., Perret-Clermont, A.-N. [i De Guglielmo, F. (1999), Socio-
cognitive interactions in a computerised industrial task: are they productive for learning?,
in K. Littleton [i P. Light (eds), Learning with Computers: Analysing productive interaction
(pp. 118-143), London, New York, Routledge.
Gosling, P. (1992), Qui est responsable de léchec scolaire? Représentations sociales, attributions
et rôle denseignant, Paris, Presses Universitaires de France.
Grossen, M. (1988), Lintersubjectivité en situation de test, Cousset (Fribourg), DelVal.
Grossen, M. (1989), Le contrat implicite entre lexpérimentateur et lenfant en situation de test,
Revue suisse de Psychologie, 48 (3), 179-189.
Grossen, M., Iannaccone, A., Liengme Bessire, M.J. [i Perret-Clermont, A.-N. (1996), Actual
and perceived expertise: the role of social comparison in the mastery of right and left
recognition in novice-expert dyads, Swiss Journal of Psychology, 55 (2/3), 176-187.
Grossen, M., Liengme Bessire, M.J. [i Perret-Clermont, A.-N. (1997), Construction de linter-
action et dynamiques socio-cognitives, in M. Grossen [i B. Py (eds), Pratiques sociales et
médiations symboliques (pp. 221-247), Berne, Peter Lang.
Grossen, M. [i Perret-Clermont, A.-N. (1992), Lespace thérapeutique. Cadres et contextes, Paris
[i Neuchâtel, Delachaux [i Niestlé.
Kaiser, C., Perret-Clermont, A.-N., Perret, J.-F. [i Golay Schilter, D. (1997), Apprendre un métier
technique aujourdhui: représentations des apprenants (Apprendre un métier technique
aujourdhui N° 10), Séminaire de Psychologie de lUniversité de Neuchâtel.
Kaiser, C., Perret-Clermont, A.-N. [i Perret, J.F. (À paraître), Do I choose? Attribution and
control in students of a technical school, in W. Perrig [i A. Grob (eds).
Light, P. [i Perret-Clermont, A.-N. (1989), Social context effects in learning and testing, in
J.-A. Sloboda (ed.), Cognition and social worlds (pp. 99-112), Oxford, Oxford Science
Publications, University Press.
Marro-Clément, P. (1997), Résoudre à deux un problème de fabrication assistée par ordinateur:
analyse interlocutoire dune séquence de travail (Apprendre un métier technique aujourdhui,
N° 11), Séminaire de Psychologie de lUniversité de Neuchâtel.
Marro-Clément, P., Trognon, A. [i Perret-Clermont, A.-N., Processus interlocutoires dans une
tâche de conservation des liquides, in J.-P. Gilly, A. Trognon (ed.), Apprendre dans
linteraction. Analyse des médiations sémiotiques, Paris, Presses Universitaires de France.
Monteil, J.M. (1990), Éduquer et former, perspectives psychosociales, Grenoble, Presses
Universitaires de Grenoble.
Perret, J.-F., Prélaz, A.-C. [i Perret-Clermont, A.-N. (1994a), Interactions socio-cognitives entre
enfants sourds, Cahiers de Psychologie, 31 (Université de Neuchâtel), 55-61.
Perret, J.F., Prélaz, A.-C. [i Perret-Clermont, A.-N. (1994b), Socio-cognitive interactions between
deaf children, Paper presented at the International Conference on Group and Interactive
Learning, Glasgow.
Perret-Clermont, A.-N., Grossen, M., Nicolet, M. [i Schubauer-Leoni, M.-L. (1979, rééd. augm.
1996), La construction de lintelligence dans linteraction sociale, Berne, Editions Peter
Lang, collection Exploration.
Rommetveit, R. (1974), On message structure: a framework for the study of language and
communication, New York, London, John Wiley [i Sons Ltd.
Rommetveit, R. (1976), On the architecture of intersubjectivity, in L.H. Strickland, K.J. Gergen
[i F.J. Aboud (eds), Social psychology in transition, New York, Plenum Press.
Schubauer-Leoni, M.-L. (1986), Maître-élève-savoir: analyse psychosociale du jeu et des enjeux de
relation didactique. Thèse de Doctorat présentée à la Faculté de Psychologie et des Sciences
de lEducation, Université de Genève.
Schubauer-Leoni, M.-L. (1990), Ecritures additives en classe ou en dehors de la classe: une
affaire de contexte, Résonances, 6, 16-18.
Van Loon, A., Perret-Clermont, A.-N., Perret, J.-F. [i Marro-Clément, P. (1998), Deafness and
intersubjectivity: an observational study of the construction of intersubjectivity in a
test-situation, Paper presented at the XVth Biennal Meetings of the International Society for
the Study of Behavioral Development, Bern.
46
Ivana Marková *
Limbaj [i autenticitate
1. Introducere
Cercet\torii din domeniul [tiin]elor sociale ajung s\ în]eleag\ fenomenele psihosociale în
parte [i prin utilizarea subiectiv\ sau participativ\ a propriului limbaj. ~n ciuda acestui
fapt, caracteristicile lingvistice [i rolul limbajului în studierea acestor fenomene au r\mas
în mare parte neexplorate. Spre exemplu, cineva poate înv\]a despre identitatea social\ [i
cea individual\, conceptul de sine, reprezent\rile sociale [i cuno[tin]ele stereotipice din
modul în care aceste fenomene sunt verbalizate. Cu toate acestea, tr\s\turile semantice [i
pragmatice ale exprim\rii identit\]ilor sau reprezent\rilor constituie rareori centrul aten]iei
cercet\torilor sociali. Voi considera în continuare c\ rela]ia dintre limbaj [i fenomenele
psihosociale este de o importan]\ crucial\ pentru dezvoltarea teoretic\ a psihologiei sociale. De
aceea, în articolul de fa]\, doresc s\ atrag aten]ia asupra naturii acestei rela]ii, prin exa-
minarea câtorva aspecte ce ar putea fi denumite expresii verbale autentice [i neautentice.
Interesul nostru pentru acest domeniu este legat de cercetarea realizat\ în ultimii cinci ani
privind reprezentarea social\ a democra]iei în ]\rile postcomuniste din Europa Central\ [i de
Est (e.g. Moodie et al., 1995; Marková et al., 1997). Cercet\tori [i scriitori din domeniul
[tiin]elor sociale [i politice precum Simecka (1984), Havel (1992), Olshiansky (1989) au
fost în mod persistent preocupa]i de înc\lcarea principiilor etice [i de pierderea identit\]ii
cauzate de utilizarea gre[it\ a limbajului în fostele ]\ri comuniste. Acest domeniu este,
desigur, prea vast pentru a fi examinat aici într-un mod adecvat. Cu toate acestea, conside-
r\m c\ este în egal\ m\sur\ fascinant, practic [i relevant pentru a fi discutat în acest articol.
2. Folosirea gre[it\ a limbajului [i pierderea identit\]ii

Cartea lui Orwell, 1984, publicat\ în 1949, cea a lui Thom (1987), Limba de lemn, precum
[i studiile recente ale Tatianei Slama-Cazacu (1997) au prezentat, în diferite moduri, imagini
vii ale abuzurilor de limbaj în societ\]ile totalitariste. Autorii au ar\tat cum regimurile
totalitare [i puterile politice (guverne [i partide politice) pot distruge, prin folosirea
eronat\ a limbajului, realit\]ile sociale existente [i le pot substitui prin altele inventate.
Orwell a descris într-un mod foarte conving\tor manifestarea, în totalitarism, a ceea ce
el a denumit frumuse]ea distrugerii prin cuvinte, prin mic[orarea volumului vocabu-
larului [i îngustarea gândirii. Stalin, discutând problema marxismului [i lingvisticii, atr\gea
* Universitatea din Stirling.
LIMBAJ {I AUTENTICITATE 47
aten]ia asupra schimb\rilor din limba rus\: multe cuvinte vechi nu mai f\ceau parte de
mult din lexic, în]elesul altora se schimbase; la fel [i structura gramatical\. Lingvistul
sovietic Marr a mers chiar mai departe, afirmând c\, în comunism, nu va mai fi necasar
limbajul oral sau cel gestual, pentru c\ va ap\rea un nou limbaj, cel al gândurilor
(Marr, 1977, p. 24).
Thom (1987) descrie caracteristicile lingvistice ale limbii de lemn, oprindu-se asupra
sintaxei, tipului de vocabular [i stil (de exemplu, retorica, eufemismele [i hiperbolele).
Mai mult decât atât, acest limbaj se caracterizeaz\ printr-un con]inut sc\zut de informa]ie
semantic\ [i prin pu]ine referin]e la realitate; el utilizeaz\ cel mai frecvent tipul impersonal
de propozi]ie. Propozi]iile exprim\ de obicei expresii imperative sau fraze voluntaristice.
Thom arat\ c\ putem g\si urme ale limbii de lemn oriunde în societatea modern\. De
exemplu, limbajul [tiin]ific este caracterizat de un jargon specific ce utilizeaz\ mai frecvent
substantivele decât verbele; limbajul birocratic [i administrativ se caracterizeaz\ prin stil
impersonal etc. ~ns\ Thom argumenteaz\ c\ magnitudinea, capacitatea de combinare [i
faptul c\ a penetrat toate sferele mass-media sovietice, precum [i utilizarea de c\tre
Partidului Comunist Francez determin\ ca limba de lemn, nou creat\, s\ devin\ total
diferit\ de limbajul obi[nuit.
~n general, cercet\torii sunt de acord c\ prin intermediul limbajului oamenii î[i exprim\
propriul eu [i propria identitate (e.g. Bakhtin, 1986b; Harré 1993; Havel, 1992;
Klicperová, 1994). Putem îns\ extinde acest principiu general [i presupune c\ în m\sura
în care oamenii abuzeaz\ de limbaj prin s\ zicem de-semanticizare, ei pot s\ ajung\ s\
se priveze de propriul concept de sine, de propria identitate personal\. Dar ce în]elegem
prin expresia pierderea identit\]ii? Nu putem accepta faptul c\ folosirea eronat\ a
limbajului poate afecta a[a de mult starea mental\ a individului încât acesta s\ nu mai [tie
cine este sau s\ nu mai poat\ efectua sarcinile sale cotidiene. Mai degrab\ am putea afirma
c\ pierderea identit\]ii desemneaz\ o stare de confuzie care face ca o persoan\ s\ nu mai
disting\ între lucrurile care conteaz\ sau nu în via]a sa personal\. Astfel de indivizi î[i
pierd autenticitatea, originalitatea.
Trilling (1972) consider\ autenticitatea o dovad\ ontologic\ a umanit\]ii. Pentru o
fiin]\ uman\, a fi autentic înseamn\ a fi tratat de cei din jur precum o fiin]\ uman\ [i nu
ca o ma[in\ sau ca o existen]\ sub-uman\, ceea ce presupune atribuirea unei responsabilit\]i
epistemice (Rommetveit, 1990). Astfel de chestiuni sunt îns\ dependente de cultur\ [i, ca
atare, ele nu pot fi discutate în afara unui context cultural. Teoretic, ele fac subiectul de
studiu al psihologiei sociale, ele privesc interdependen]a dintre limbaj, identitate personal\
[i colectivitate cultural\. ~ntrucât sunt [i parte a vie]ii noastre de zi cu zi, aceste rela]ii au
importan]\ [i pentru practicile sociale.
3. Eul [i statutul ontologic al cuvintelor

Vom porni de la ideea c\ fiin]a care poate fi cunoscut\ de om poate fi de asemenea
comunicat\ prin intermediul limbajului. ~n acest sens, limbajul [i cuvântul sunt aproape
totul în via]a uman\ (Bakhtin, 1986, p. 118). Aceast\ afirma]ie poate fi interpretat\ îns\
în diferite moduri. S\ consider\m, spre exemplu, studiul în]elesului. Semantica lingvistic\,
tradi]ional\, preocupat\ de în]eles [i referin]\, va examina natura rela]iei dintre afirma]ii
[i fapte în termenii condi]iilor de adev\r. Teoriile mai recente, care ]in cont [i de context,
caut\ în]elesul în rela]iile recurente dintre situa]ii [i utilizarea limbajului de c\tre vorbitor:
orientarea vorbitorului c\tre orientarea celor din jur (Barwise [i Perry, 1983, p. 294).
48 IVANA MARKOVÁ
Mai putem îns\ considera în]elesul [i ca o form\ de colectivitate cultural\, o form\ de

consens lingvistic prin care oamenii se în]eleg unii pe al]ii, ca o form\ de manifestare a
colectivit\]ii culturale prin intermediul discursului.
~n mod clar, constrângerile ontologice referitoare la ceea ce consider\m a fi în]elesul
vor fi diferite în toate aceste trei abord\ri. ~n primul caz, statutul ontologic al itemilor de
limbaj privesc cumva adev\rul; în al doilea rând este ceva în leg\tur\ cu tipurile de situa]ii
[i orient\ri. ~n ultimul caz, în]elesul are de-a face cu ordinea imprimat\ într-o a[a
mare m\sur\ pe monumentele vizibile [i invizibile ale culturii min]ii umane (Moscovici,
1993, p. 340).
Cineva ar putea afirma c\, luate individual, cuvintele, ca form\ a colectivit\]ii culturale,
nu reprezint\ mai mult decât poten]iale de în]elegere. Ele reflect\ tradi]iile culturale,
atitudinile, reprezent\rile [i credin]ele societale, fenomene care sunt împ\rt\[ite [i tratate
de utilizatorii limbajului ca [i cum ar fi reale. Cuvintele sunt evaluative [i de aceea con]in
un cod etic comun. Ele duc cu sine o experien]\ cultural\ [i o memorie colectiv\ a unei
anume comunit\]i lingvistice [i dau o garan]ie faptului c\, utilizate în diferite circumstan]e,
ele vor fi în]elese de c\tre vorbitorii unei anume limbi. Astfel, prin dialog ajungem s\
stabilim reprezent\ri sociale care se distribuie apoi în culturi. Intersubiectivitatea provine
atât de la eu, cât [i de la cei din jur. Numai vorbitorul [i ascult\torul autentific\ statutul
ontologic al cuvintelor [i circumstan]elor. ~ntr-adev\r, a[a cum argumenta Harré (1993),
singura baz\ metafizic\ a utiliz\rii pronumelor personale precum eu [i tu este aceea c\
vorbitorii posed\ un sim] al eului sau identit\]ii timpului, locului [i responsabilit\]ii
faptelor lor (Harré, 1993, p. 113). Acest autor consider\ utilizarea pronumelor personale
ca fiind solu]ia final\ la problema eului.
~n contextul analizei conversa]ionale, Buttny (1993) argumenteaz\ c\ în cursul vorbirii
oamenii exprim\ pe de o parte identitatea lor, iar pe de alt\ parte logica popular\
(practicile sociale, ale sistemului cultural, credin]ele [i moralitatea, normele etc. Buttny,
1993, p. 165). Limba îns\[i este un obiect al reprezent\rilor sociale. Ea dezvolt\, men]ine
[i schimb\ reprezent\rile, dar [i acestea dau o form\ spuselor vorbitorilor. Eterogenitatea
exprim\rilor limbii [i natura multifa]etat\ a reprezent\rilor sociale sunt interconectate.
4. Puterea semantic\ [i de-semantizarea cuvintelor

S\ lu\m în considera]ie un caz extrem, în care o fraz\ sau o circumstan]\ pot deveni
inexprimabile datorit\ fricii de consecin]e. Douglas (1966) sus]inea c\ anumite tipuri de
imagini evocate de unele cuvinte nu permit oamenilor s\ le exprime în limbaj din cauza
fricii c\ simpla pronun]are a cuvintelor respective poate aduce sau cauza o calamitate.
Sontag (1979) s-a referit în acest context la numele bolilor ca având un efect magic asupra
oamenilor:
~n romanul lui Stendhal, Armance (1827), mama eroului refuz\ s\ spun\ tuberculoz\, din
cauza fricii c\ pronun]area cuvântului va gr\bi cursul maladiei fiului s\u. {i Karl Menninger
a observat (în lucrarea Balan]a vital\) c\ rostirea cuvântului «cancer» se presupune c\
omoar\ unii pacien]i care altfel nu ar sucomba (a[a rapid) din cauza maladiei de care sufer\
(Sontag, 1979, p. 10).
Similar, în totalitarism, puterea semantic\ a unor cuvinte [i fraze poate fi omnipotent\

[i dac\ acestea sunt pronun]ate sau scrise, vorbitorului sau autorului lor îi pot fi atribuite,
de c\tre regim, întreaga responsabilitate pentru efectele lor imaginate. ~n aceea[i ordine de
idei, un cuvânt, atunci când este pronun]at de o autoritate totalitar\, determin\ deja soarta
celui ce i se adreseaz\. De exemplu, Kalandra, un intelectual ceh ucis în 1951 într-unul

dintre procesele monstruoase intentate de regimul comunist, a fost singurul care a [tiut de
la începutul procesului c\ va fi executat. Acela[i fel de cuvinte [i fraze, cu putere semantic\,
au fost folosite în 1937 în timpul proceselor din URSS [i în timpul celor naziste din 1939.
Analizate anterior în publica]iile sale, ele i-au dat lui Kalandra certitudini privind soarta sa
fatidic\ (Kalandra, 1994).
~n timp ce în cazurile men]ionate anterior, utilizat fiind de o anumit\ persoan\, în]elesul
cuvintelor poate avea o putere imens\, în alte situa]ii acesta poate fi redus la t\cere prin
faptul c\ în]elesul semantic este par]ial sau total [ters de c\tre vorbitor. Havel (1992) a
ilustrat acest caz printr-un exemplu care a devenit clasic. El se refer\ la perioada de dup\
dup\ invazia rus\ `n Cehoslovacia, cunoscut\ sub numele de normalizare. Directorul
unui aprozar a pus în vitrina magazinului s\u, printre ceap\ [i cartofi, sloganul Proletari
din toate ]\rile uni]i-v\! Din depozit, sloganul a ajuns la magazin o dat\ cu aceste
legume. Expunerea sloganului în aceast\ manier\ a f\cut parte din rutina aprozarului timp
de mul]i ani: era unul dintre acele mici lucruri pe care le face cineva pentru a-[i asigura
o via]\ lini[tit\ [i sigur\ într-un regim totalitar (sau post-totalitar, în cazul nostru).
Directorului de aprozar nu-i p\sa de în]elesul semantic al sloganului [i el [tia foarte bine
c\ nici acelora care-i cump\rau cartofii sau ceapa nu le p\sa de asta. Func]ia sloganului era
aceea de a transmite o semnifica]ie celor afla]i la putere sau altora, care ar fi putut
întrerupe via]a tihnit\ a directorului în eventualitatea în care el nu ar fi expus sloganul. S\
lu\m în considera]ie, mai în detaliu, câteva aspecte specifice acestei ac]iuni.
4.1. Presupozi]iile semantice

Propozi]ia îns\[i, Proletari din toate ]\rile uni]i-v\!, are în]elesul s\u propriu. De fapt,
lingvi[tii [i psiholingvi[tii din anii 70 erau foarte preocupa]i de analizarea în]elesurilor [i
presupozi]iilor unor astfel de unit\]i lingvistice izolate. Propozi]ia ar fi trebuit transformat\
într-o afirma]ie [i analizat\ apoi în termenii semanticilor aletice-condi]ionale (mai târziu
chiar în termenii semanticilor non-aletice-condi]ionale, cf. Wilson, 1975). Lingvistic,
aceast\ afirma]ie presupune c\ proletarii din toat\ lumea nu sunt înc\ uni]i [i c\ topica
central\ a afirma]iei o constituie proletarii. Cu toate acestea, în mod clar, din punctul de
vedere al directorului de aprozar, nu valoarea de adev\r a propozi]iei era motivul de
expunere a sloganului.
4.2. Identitatea ascuns\

~ntr-un anume sens, sloganul Proletari din toate ]\rile uni]i-v\! pretinde s\ fie neutru,
precum oricare cuvânt din dic]ionar. Este o propozi]ie a nim\nui, plute[te în timp [i
spa]iu prin sine îns\[i, f\r\ a avea vreun autor. Este tip\rit\ pe un poster, ca slogan, f\r\
a se afirma explicit cine este sus]in\torul con]inutului s\u. Ar fi impropriu s\ consider\m
drept autor pe cel care expune sau pronun]\ sloganul. {i totu[i, într-un anumit sens,
propozi]ia are un autor, doar c\ identitatea acestuia este ascuns\. Havel precizeaz\ aici c\
în timp ce în]elesul semantic al sloganului, în acest context particular, este irelevant cu
privire la credin]ele personale ale directorului de aprozar, ac]iunea în care acesta este
cuprins exprim\, f\r\ îndoial\, un anume în]eles, chiar dac\ diferit de cel semantic. Este
tocmai acest în]eles al ac]iunii care-i confer\ sloganului func]ia de semn, care poate fi în
mod clar exprimat dup\ cum urmeaz\: Eu, directorul aprozarului X, sunt aici [i [tiu ce
trebuie s\ fac. M\ comport în felul în care al]ii a[teapt\ ca eu s\ m\ comport. Sunt de bun\
credin]\ [i nu pot fi blamat. Sunt obedient [i am dreptul s\ fiu l\sat s\ tr\iesc în pace.
50 IVANA MARKOVÁ
De aceea, chiar dac\ sloganul este pu]in comunicativ în ceea ce prive[te în]elesul s\u
semantic, ca ac]iune (de exemplu, gest de obedien]\) este în mod clar comunicativ.
El transmite obedien]a celui de la aprozar fa]\ de ideologia unui regim post-totalitar.
4.3. Bororo are arara

~n lucrarea sa privind reprezent\rile sociale [i comunicarea pragmatic\, Moscovici (1994)
analizeaz\ propozi]ia Bororo are arara prin care Lévy-Strauss ilustreaz\ propria sa
viziune privind participarea mistic\ a indivizilor Bororo la diferite aspecte ale vie]ii.
[Bororo are arara] exprim\ credin]a unui individ Bororo: într-un singur [i acela[i moment
el este atât el însu[i, un om, cât [i ceva diferit de sine, o pas\re (Moscovici, 1994, p. 163).
Moscovici subliniaz\ c\ puterea comunicativ\ a acestei afirma]ii, care printr-un num\r
minim de materiale semantice transmite o cantitate important\ de reprezent\ri, emo]ii [i
chiar poezie, trece dincolo de în]elesul s\u semantic. Intensa sa putere comunicativ\ st\ în
capacitatea de a exprima imagini bogate mitic-narative, care sunt împ\rt\[ite de to]i
indivizii Bororo [i care reprezint\ realitatea lor social\. Aceste imagini sunt incluse într-un
cadru special al discursului [i probabil transmise de la o genera]ie la alta. ~n teoria sa
privind dezvoltarea evolu]ionist\ a min]ii, Donald (1991) argumenteaz\ c\ în societ\]ile
tribale limba are un rol integrativ în contextul inven]iei mitice [i în formarea [i men]inerea
reprezent\rilor oamenilor despre realitatea lor social\. Astfel, cineva ar putea considera c\
puterea comunicativ\ atât a sloganului Proletari din toate ]\rile uni]i-v\!, cât [i a
afirma]iei Bororo are arara trece dincolo de în]elesul lor semantic. {i totu[i exist\
diferen]e considerabile între cele dou\ referitoare la în]elesul social pe care ele îl transmit,
în contextul lor particular. Apar, de asemenea, diferen]e privind implica]iile lor pentru
activitatea oamenilor, întrucât una exprim\ o ideologie, iar alta o reprezentare social\.
Diferen]a dintre acestea dou\, fiecare în contextul s\u, poate fi exprimat\ dup\ cum
urmeaz\: în primul caz, sloganul exprim\ o ac]iune prin intermediul c\reia individul î[i
pierde propria identitate, în timp ce în a doua situa]ie afirma]ia exprim\ tocmai identitatea
personal\. Totu[i, dac\ consider\m propozi]iile in vacuo (prin ele înse[i) nu putem s\ ne
d\m seama dac\ ele exprim\ o ideologie, o reprezentare social\ sau altceva. Pentru a
identifica în]elesul lor specific trebuie s\ ne întreb\m dac\ indivizii cred în cele afirmate,
cu alte cuvinte dac\ ei confer\ sau nu autenticitate propozi]iilor. Directorul de aprozar din
exemplul de mai sus pare s\ nu autentifice sloganul Proletari din toate ]\rile uni]i-v\!
A[a cum sublinia Havel, tocmai aceste expresii neautentificate constituie exprimarea
ideologiei. Astfel, ideologia func]ioneaz\ ca o conven]ie, un alibi al întregii societ\]i, de
la directorul de aprozar, cu preocuparea sa pentru unitatea proletarilor din lumea întreag\,
pân\ la cei afla]i la putere, care exprim\ cli[ee verbale despre servirea clasei muncitoare.
Bakhtin a insistat îns\ asupra faptului c\ nu oricine poate s\ deroge propria responsa-
bilitate a[a de u[or pentru nu exist\ nici un alibi în func]iune (Bakhtin, 1986a). El afirm\
c\, desigur, sunt multe cazuri în care noi ne comport\m ca [i cum acestea (alibiurile) ar fi
posibile. Consecin]a unei astfel de existen]e bazate pe alibiuri este privarea subiectivit\]ii
proprii de interdependen]a eu/ceilal]i, cum ar fi cea legat\ de autenticitate. Dar tocmai
aceast\ denun]are a responsabilit\]ii este ceea ce a determinat scriitorii [i savan]ii din
Europa Central\ [i de Est s\ descrie ca fiind criza de identitate. Interesant este faptul c\
Bakhtin nume[te o persoan\ ce încearc\ s\ tr\iasc\ cu un alibi samozvanec, adic\ cineva
care-[i d\ sie[i un alt nume pentru a induce confuzie în rândul celorlal]i. A[a cum se
cunoa[te din istoria Rusiei, din secolele [aisprezece [i [aptesprezece, pe timpul lui Boris
Godunov, unul dintre cei mai faimo[i samozvaneci era falsul Dimitri. Samozvanecii
apar [i în lucr\rile lui Dostoievski. Dar, a[a cum arat\ Morson [i Emerson (1990), în
vocabularul lui Bakhtin un samozvanec nu e cineva care pretinde pur [i simplu c\ este
altcineva. El este mai degrab\ cineva care nu încearc\ s\ tr\iasc\ într-un loc anume sau
într-un loc abstract ori care încearc\ s\ ritualizeze (a se vedea comentariile de mai târziu)
propria via]\, precum personalit\]ile politice sau religioase.
4.4. Tipuri de discurs

Este o caracteristic\ fundamental\ a limbajului obi[nuit ca el s\ exprime o varietate de
activit\]i umane, jocuri de limbaj [i s\ stea la baza reprezent\rilor socioculturale. Unele
dintre aceste caracteristici, care au devenit relativ stabile cultural [i împ\rt\[ite inter-
subiectiv au fost definite de Bakhtin (1986b) ca fiind tipuri de discurs. Diversitatea lor este
tr\s\tura fundamental\ a logicii [i a sim]ului comun. Ele fac parte din spectrul colorat al
vie]ii. ~n contrast, ideologiile, mai ales cele din regimurile totalitare (sau post-totalitare)
tind s\ elimine diversitatea tipurilor de limbaj [i s\ le substituie cu unul dominant. Aceast\
distrugere a limbajului obi[nuit [i crearea celui bazat pe cli[ee [i non-comunicare au
constituit o preocupare important\ a mi[c\rii de disiden]\ din Europa Central\ [i de Est.
Havel (1992) afirm\ c\ un sistem post-totalitar, pentru a-[i continua propria existen]\, are
nevoie de uniformitate [i disciplin\. Are nevoie de limbajul non-comunic\rii. Monotonia
poate crea acest limbaj al non-comunic\rii [i al non-identit\]ii. ~n analiza sa, Havel
utilizeaz\ acela[i termen folosit [i de Bakhtin, termenul de ritual. Sistemul de comunicare
în regimurile totalitare [i post-totalitare poate fi descris ca un sistem de reguli, informa]ii
[i instruc]iuni: un anume gen de tabele orientative sau orar de c\l\torie. Indivizii
perfect adapta]i la o astfel de societate nu mai utilizeaz\ discursul în plenitudinea diversit\]ii
sale, ci ei comunic\ doar aparent, ca [i cum. Aceasta este o tem\ ce apare frecvent în
piesele de teatru ale lui Havel: a avea succes politic depinde de exprimarea frazei potrivite
la momentul potrivit. Consecin]a este faptul c\ oamenii ajung s\ vorbeasc\, dar f\r\ a
spune ceva anume: totu[i, cuvântul care nu este garantat de o via]\ î[i pierde semnifica]ia
(Havel, 1985, p. 359).
Unul dintre principalele mesaje din piesele lui Havel este c\ limbajul non-comunic\rii
conduce la pierderea principiilor morale [i a identit\]ii. De aceea, erou principal din
The Garden Party, Hugo, pierzându-[i capacitatea de a utiliza limbajul obi[nuit, ajunge în
final s\ nu se mai recunoasc\ pe sine [i nici s\ nu mai fie recunoscut de familia sa.
~n Memorandum, utilizarea limbajului obi[nuit a fost interzis\ [i a fost înlocuit\ de un
limbaj artificial al non-comunic\rii [i non-identit\]ii. ~n acest fel, capacitatea limbii de a
exprima diversitatea tipurilor de discurs a disp\rut [i a fost substituit\ de un singur tip,
monoton [i lipsit de culoare.
5. Individualism modern [i autenticitate

Dezvoltarea individualismului european din secolele [aisprezece [i [aptesprezece, precum
[i reflexia sa în utilizarea limbajului au fost surprinse de Trilling (1972) în analiza pe care
a efectuat-o asupra literaturii. El a ar\tat c\ apari]ia con[tiin]ei în ceea ce prive[te
sinceritatea [i nesinceritatea, preocuparea pentru ace[ti termeni prezent\ în literatur\
au de-a face cu apari]ia unui interes crescut pentru persoan\, individ. Cuvântul sinceritate
a devenit parte a vocabularului limbii engleze în secolul [aisprezece, în timp ce francezii
erau deja sinceri înc\ din secolul XIII! ~n mod original, cuvântul sincer s-a referit mai
întâi la obiecte, lucruri [i apoi a fost transferat asupra persoanelor. ~n psihologia dezvolt\rii
din zilele noastre, diferen]a dintre ceea ce este sincer [i ceea ce nu este a devenit un semn
52 IVANA MARKOVÁ
important al form\rii conceptului de sine [i a identit\]ii. Ea include, spre exemplu, jocul

de rol, în]elegerea diferen]ei dintre realitate [i aparen]e, utilizarea diferitelor tipuri de
discurs [i capacitatea de a ascunde, prin intermediul limbajului, ceea ce o persoan\ nu
dore[te s\ releve. Toate aceste jocuri de limbaj pot ap\rea pentru c\ individul descoper\
abilitatea de a se vedea pe sine prin ochii ([i limbajul!) celorlal]i, cu alte cuvinte,
individul ajunge s\ fie capabil s\ se creeze pe sine ca persoan\.
Referindu-se la autenticitate, Trilling (1972) o consider\ o supradezvoltare a sincerit\]ii
în epoca modern\. A fi privat de autenticitate înseamn\ a nu fi capabil s\ func]ionezi ca o
fiin]\ uman\ în ceea ce prive[te lucrurile esen]iale. De exemplu, dac\ într-o cultur\ spa]iul
privat este o valoare care conteaz\, a fi privat de acesta ar însemna s\ tr\ie[ti o via]\
inautentic\. Sau dac\ a avea o slujb\ este echivalent cu a avea demnitate uman\, a fi [omer
ar însemna s\ duci o existen]\ neautentic\.
De aceea, ontologic, autenticitatea exprim\ o rela]ie complementar\ între eu [i ceilal]i,
care presupune recunoa[terea eului de c\tre ceilal]i [i viceversa. ~n cultura modern\, au
existat cazuri în care aceast\ complementaritate a fost distorsionat\. Distorsiunea provine
nu numai din fenomene precum totalitarismul, dar [i din ceea ce Tocqueville (1945) a
numit despotism u[or în analiza sa asupra amenin]\rilor la adresa democra]iei în
America. ~n opinia acestui autor, nu exist\ o for]\ direct\ care amenin]\ democra]ia, ci
doar alegerile aparente pe care cei afla]i la putere le ofer\ oamenilor erei moderne care
sunt izola]i, singuri [i care au fost priva]i de comunit\]ile lor de o autentic\ rela]ie eu
ceilal]i. Drept rezultat, pentru a avea asigurat\ o via]\ relativ confortabil\ [i pl\ceri
m\runte, ace[ti str\ini moderni, priva]i de o comunitate în sensul tradi]ional al cuvântului,
sunt gata de a renun]a la propria lor identitate pentru a primi ni[te recompense triviale.
Mai mult, argumenteaz\ Tocqueville, pentru astfel de indivizi marginaliza]i numai mediul
lor social imediat conteaz\ [i reprezint\ întreaga omenire.
O perspectiv\ complementar\ asupra individualismului prezint\ Taylor (1991) în cartea
sa asupra culturii moderne. El afirm\ c\ toate mi[c\rile multifa]etate au de-a face cu
subiectivizarea. Autodefinirea indivizilor are o form\ narcisist\ [i ea are loc în contrast
cu cerin]ele societ\]ii, solidarit\]ii sau naturii. Referindu-se la formele moderne ale eului,
Taylor împrumut\ termenul plat [i îngust de la Bloom. Acesta se refer\ la faptul c\
identitatea modern\ elimin\ chestiunile care conteaz\ [i se preocup\ într-o mai mare
m\sur\ de lucruri triviale, comune (Taylor, 1991, p. 40).
Aceast\ pozi]ie moral\ asupra modernit\]ii pune accentul pe fragmentare: indivizii
caut\ autoîmplinirea în afirmarea personal\. Drept rezultat, ei sunt adesea incon[tien]i de
preocup\ri care ar trebui s\ dep\[easc\ limitele individuale [i sunt incapabili sau nedoritori
de a percepe perspectivele complementare oferite de societate. Pentru a-[i sus]ine analiza,
Taylor (1992) discut\ diverse campanii ale grupurilor fragmentate sau polarizate, campanii
conduse de speciali[ti. Spre exemplu, grupurile ce favorizeaz\ avortul sus]in drepturile
mamei, în timp ce grupurile situate pe pozi]ii adverse ap\r\ drepturile f\tului. Donahue
(1990) a scris despre dreptomanie [i folosirea drepturilor pentru a deroga responsa-
bilit\]ile, fapt v\zut de autor drept un fenomen al secolului XX. Etzioni (1991) sus]ine c\
punerea în balan]\ a drepturilor individuale cu responsabilit\]ile sociale este o cerin]\
esen]ial\ a societ\]ii civile [i a democra]iei.
Despotismul u[or [i subiectivizarea sunt, de asemenea, reflectate în utilizarea
limbajului [i în încerc\rile de a schimba în]elesul cuvintelor. Despotismul u[or [i
autenticitatea ca exprimare de sine, din perspectiva limbajului, sunt tr\s\turi cotidiene
ale mass-media. Audien]ei îi sunt prezentate, din ce în ce mai des, cereri privind com-
pensa]ii [i acuza]ii bazate pe folosirea limbajului. Recent, în Marea Britanie, o [coal\ a
pl\tit 30.000 de lire unui fost elev al s\u, care a p\r\sit [coala cu ani în urm\ [i care acuza
acum institu]ia de a-l fi insultat, cât timp a fost elev. Exist\, desigur, posibilitatea ca el s\
fi fost insultat în timpul perioadei de [colarizare. Cert este c\ acest caz a fost prezentat
într-o a[a manier\, încât [colii i-a fost team\ s\ fie implicat\ într-un proces.
~n ultimele dou\ decenii s-a înregistrat un num\r crescând de încerc\ri, în Marea
Britanie, dar [i în alte locuri, de a substitui cuvintele-stigmat referitoare la minorit\]i,
handicapuri fizice [i mentale, prin apari]ia unor cuvinte non-stigmat. Personal consider c\,
f\r\ excep]ie, aceste cuvinte non-stigmat au un poten]ial în]eles mult mai larg decât cele
respinse. De exemplu, termenul de handicap mental care era folosit pân\ nu demult în
Marea Britanie pentru a desemna persoane cu o incapacitate intelectual\ dezvoltat\ a fost
înlocuit cu termenii, mai generali, de dificultate de înv\]are, incapacitate de înv\]are.
~n timp ce handicapul mental identifica relativ corect incapacitatea invocat\, ceilal]i doi
termeni se refer\ la tot felul de probleme de înv\]are. Cineva ar putea afirma, f\r\ a
exagera prea mult, c\ oricine are una sau alta dintre dificult\]ile de înv\]are. ~ntrucât noii
termeni nu diagnosticheaz\ o anume incapacitate, trebuie s\ facem apel la un anume
context, lingvistic sau de alt\ natur\, pentru a construi un referent adecvat, identificând,
astfel, în]elesul termenului. Cu alte cuvinte, suntem nevoi]i s\ ghicim. Credin]a c\ cineva
ar putea schimba reprezent\rile sociale prin cuvinte este larg r\spândit\, chiar dac\ nu
avem înc\ dovezi despre eficien]a fenomenului de redenumire. Dar aceasta este o veche
tem\ goffmanian\ [i nu inten]ionez s\ combat aici schimbarea cuvintelor.
O alt\ problem\, u[or diferit\, care a ap\rut în ultimele dou\ decenii se refer\ la
h\r]uirea sexual\, rasism, discriminare [i insultare prin intermediul limbajului. Cercet\torii
sociali au fost preocupa]i s\ demonstreze, lingvistic [i psihologic, cum se manifest\ aceste
fenomene [i cum pot fi ele ascunse prin folosirea limbajului. Un interes crescut a fost
acordat prejudec\]ii [i discrimin\rii grupurilor minoritare [i stigmatizate (de exemplu,
Graumann and Wintermantel, 1989). Cu toate acestea, nu putem fi siguri c\ prin simpla
analiz\ a textului cineva poate determina ce este [i ce nu este discriminare în referirea la
un anume grup social. Bazându-ne pe considera]iile discutate anterior, referitoare la
ideologie [i reprezent\ri sociale, observ\m c\ nu putem ajunge la un în]eles prin simpla
analiz\ a textului de-contextualizat. ~ntrucât limbajul exprim\ atât colectivitatea cultural\
cât [i dezvoltarea sa, cum ar putea cineva s\ disting\ clar, numai din analiza textului, între
h\r]uirea sexual\, pe de o parte, [i glume sau tachinarea celuilalt, pe de alt\ parte?
Punctul meu de vedere este c\ political correctness [i presiunea unor grupuri cu
privire la schimb\rile din limbaj sunt un exemplu al despotismului u[or în vremurile
noastre. O dat\ ce limba este utilizat\ în scopuri ideologice, oricare ar fi acestea, nu cumva
ne apropiem de situa]ia descris\ de Tocqueville? Nu cumva prin conformarea la aceste
presiuni în dialog [i conversa]ie ajungem s\ ne convertim la un anume fel de discurs
descris mai devreme, la substituirea realit\]ii prin aparen]e [i la aderarea la regulile
jocului? Toate aceste exemple de conformism tind s\ îngusteze multitudinea de tipuri de
discurs [i s\ le substituie cu unul singur, ideologic.
Individul poate decide dac\, în conversa]ie sau dialog, dore[te sau nu s\ fie sincer(\).
Atât sinceritatea, cât [i nesinceritatea pot, în sens pozitiv sau negativ, s\ ajute la dezvoltarea
eului. Spre exemplu, cum a ar\tat deja Machiavelli, trebuie s\-i în]elegem mai întâi
pe ceilal]i pentru a-i manipula. Totu[i, atunci când cineva se conformeaz\ de fric\, iar
aceasta ajunge s\ se transforme într-o obi[nuin]\, putem vorbi despre o amenin]are la
adresa autenticit\]ii.
Traducere de Ovidiu Lungu
54 IVANA MARKOVÁ
Bakhtin, M.M. (1986a), K filosofli postupka, Filosoflia i sotsiollogiia nauki i tekhniki, Nauka,
80-160.
Bakhtin, M.M. (1986b), Speech Genres and Other Late Essays, Austin, University of Texas Press.
Barwise, J. [i Perry, J. (1984), Situations and Attitudes, The MIT Press, Cambridge.
Buitny, R. (1993), Social accountability in communication, London, Sage.
Donahue, W.A. (1990), The New Freedom: Individualism and Collectivism in the Social Lives of
Americans, New Jersey, Transaction Publishers.
Donald, M. (1991), Three Stages in the Evolution of Culture and Cognition, Cambridge, Harvard
University Press.
Douglas, M. (1966), Purity and Danger: An Analysis of Concepts of Pollution and Taboo, Londra,
Routledge and Kegan Paul.
Etzioni, A. (1991), The Community in an Age of Individualism: An interview with Amitai
Etzioni, The Futurist, May-June, 35-39.
Graumann, C.F. [i Wintermantel, M. (1989), Discriminatory speech acts: A functional approach,
in D. Bar-Tal, C.F. Graumann, A.W. Kruglanski [i W. Stroebe (eds), Stereotypes and
prejudice. Changing conceptions, New York, Springer, 184-204.
Harré, R. (1993), Solving and dissolving: patrolling the boundaries of language, Linguistics and
Philosophy, 13, 109-125.
Havel, V. (1985), Dopisy Olze, Toronto, Sixty-eight publishers.
Havel, V. (1992), The Power of the Powerless, in V. Ravel (ed.), Open Letters, New York,
Vintage Books.
Kalandra, Z. (1994), Intelektual a Revoluce, Praga, Cesky Spisovatel.
Klicperová, M. (1994), Moral values in the modern Czech history, Global Bioethics, 7, 77-93.
Marková, I. (1997), The Individual and the Community: A Post-Communist Perspective, Journal
of Community and Applied Social Psychology, 7, 3-17.
Marr, N.J. (1977), Jazyk i myslenie, Letchwortch, Harts.
Moodie, E., Marková, I. [i Plichtova, J. (1995), Lay representations of democracy: a study in two
cultures, Culture and Psychology, 1, 423-453.
Morson, G.S. [i Emerson, C. (1990), Rethinking Bakhtin, Evanston, Northwestern University
Press.
Moscovici, S. (1994), Social representations and pragmatic communication, Social Science
Information, 33, 163-177.
Olshiansky, D.V. (1989), Social psychology of the cogs in the wheel , Vopmsy Filosofi, 43, 8,
91-103.
Orwell, G. (1949), Nineteen Eighty-Four, Clarendon Press, Oxford.
Rommeiveit, R. (1990), On axiomatic features of a dialogical approach to language and mind, in
I. Marková [i K. Foppa (eds), The Dynamics of Dialogue, Londra, Harvester Wheatsheaf.
Simecka, M. (1985), The Restoration of Order: The normalisation of Czechoslovakia, 1969-1976,
Londra, Verso.
Slama-Cazacu, T. (1997), Introducing a round table on Wodden language/Langue de bois ,
International Journal of Psycholinguistics, 13, 123-130.
Sontag, S. (1979), Illness as Metaphor, Londra, Allen Lane.
Taylor, C. (1992), The Ethnics of Authenticity, Cambridge, Harvard University Press.
Tocqueville, A. de (1945), Democracy in America, New York, Random House.
Thom, F. (1987), La langue de bois, Paris, Julliard.
Trilling, L. (1972), Sincerity and Authenticity, Londra, Oxford University Press.
Wilson, D. (1975), Presuppositions and non-truth-conditional semantics, Londra, Academic Press.
55
Irina St\nculescu *
Schimbarea reperelor memoriei colective

Bucure[ti, secolul XX 1
Din cele mai vechi timpuri, omul s-a sim]it legat de trecutul s\u. Fie c\ se manifesta sub
forma ata[amentului fa]\ de înainta[i, fie fa]\ de evenimente din trecut, aceast\ leg\tur\ i-a
marcat întreaga existen]\. Reflectat\ în manifest\rile materiale [i spirituale ale culturii
diverselor popoare, ea confer\ stabilitate [i identitate colectivit\]ilor umane. Datorit\
complexit\]ii sale, mecanismul memoriei a fost studiat de numeroase [tiin]e: de la cele
umaniste (istoria, filosofia, psihologia, psihologia social\, sociologia), la cele realiste
(genetica, informatica), fiecare abordând un anumit aspect al acestui vast domeniu.
Existen]a unui num\r mare de studii referitoare la memorie, începute înc\ de la sfâr[itul
secolului trecut [i continuate cu o frecven]\ mult mai mare în a doua jum\tate a acestui
secol, dovede[te importan]a care i se atribuie acestui proces.
~n aceea[i m\sur\ în care memoria este indispensabil\ existen]ei umane individuale,
memoria colectiv\ este absolut necesar\ existen]ei colectivit\]ilor, a societ\]ilor [i chiar a
na]iunilor. Mecanismul memoriei colective stabile[te pun]i de leg\tur\ între prezent [i
trecut, între prezent [i viitor. Dar, ca [i memoria individual\ ce îi st\ la baz\, aceast\
memorie a grupurilor umane se caracterizeaz\ prin selectivitate; multe dintre datele
înmagazinate se diminueaz\ [i în cele din urm\ dispar, instalându-se uitarea. De[i în esen]\
este un fenomen pozitiv (permi]ând debarasarea memoriei de informa]iile ce nu mai sunt
utile indivizilor [i, în felul acesta, acumularea de noi informa]ii), în numeroase cazuri, se
încearc\ evitarea uit\rii, prin instituirea unor mijloace de optimizare a func]ionalit\]ii
memoriei. Astfel, au luat na[tere reperele, puncte de sprijin [i de sus]inere a memoriei
colective. Principalul scop al acestor repere este acela de a împiedica uitarea, de a reaminti
[i readuce în permanen]\ în actualitate anumite evenimente sau persoane, considerate ca
având o importan]\ deosebit\ la un anumit moment dat în timp. De natur\ material\
(picturi, sculpturi, opere arhitecturale, diferite scrieri etc.) sau spiritual\ (mituri, ritualuri),
reperele memoriei colective se caracterizeaz\ printr-o mare diversitate [i varietate. Cu
excep]ia celor inten]ionale, special create în scopul comemor\rii, aproape orice obiect sau
ac]iune pot deveni repere dac\ le sunt atribuite semnifica]ii cu scop comemorativ.
Uitarea fiind practic inevitabil\ în timp, îndep\rtarea reperelor referitoare la o anumit\
persoan\ sau eveniment ar echivala cu [tergerea amintirii acestora din memoria colectiv\,
* Universitatea din Bucure[ti.

1. Articolul a ap\rut anterior în revista Études roumaines et aroumaines. Studii române[ti [i
aromâne[ti, IV, Paris-Bucarest, 1999, pp. 59-83. Forma actual\ prezint\ unele modific\ri [i
ad\ugiri, realizate de autoare.
56 IRINA ST|NCULESCU
ele ar înceta s\ mai existe. Una dintre cele mai de temut pedepse din Antichitate era
damnatio memoriae, condamnarea memoriei unei anumite persoane prin înl\turarea tuturor
reperelor ce ar fi putut aminti de aceasta. Prin consecin]ele teribile pe care le avea, aceast\
pedeaps\ era considerat\ chiar mai aspr\ decât condamnarea la moarte. Având în vedere
importan]a acestor repere în sus]inerea unei amintiri, este lesne de în]eles interesul acordat
de factorii politici controlului lor. Adeseori, din ra]iuni politice, ele sunt schimbate sau
transformate în a[a fel încât s\ corespund\ noilor deziderate ale epocii. Ideile necores-
punz\toare noii orânduiri sunt îndep\rtate indirect, prin înl\turarea reperelor ce le sus]ineau
în memoria indivizilor. ~n locul lor apar noi idei, fixate prin noi repere. Instalarea [i
dep\rtarea reperelor sunt procese complementare ce se întâlnesc din plin de-a lungul
ultimului secol în istoria României. Marcat\ de trei schimb\ri politice fundamentale
(trecerea de la monarhie la un regim comunist, dictatorial, iar ulterior, la unul democratic),
a adus inevitabil schimb\ri majore în ceea ce prive[te reperele memoriei colective. Procesul
ca atare se reg\se[te în fiecare din cele trei regimuri politice, dar felul în care acesta este
aplicat difer\ în mod substan]ial. Datorit\ diversit\]ii elementelor care, investite cu anumite
semnifica]ii, pot deveni repere ale memoriei, o inventariere a acestora este practic
imposibil\. ~n cele ce urmeaz\ vor fi amintite doar câteva exemple reprezentative, în
scopul identific\rii unor mecanisme specifice de schimbare a reperelor.
*
* *
Perioada monarhiei
~ntre anii 1881 (când a avut loc proclamarea regatului, sub Carol I) [i 1947 (când, la 30
decembrie, Mihai I a fost nevoit s\ abdice), România a traversat, ca regat, o perioad\
istoric\ ce cuprinde domniile lui Carol I din familia de Hohenzollern Sigmaringen
(1881-1914, timp în care a domnit ca rege, între 1866 [i 1881 purtând titlul de domn),
Ferdinand I (1914-1927), Carol al II-lea (1930-1940) [i cea a lui Mihai I (1927-1930 sub
regen]\ [i 1940-1947). Reperele stabilite în acest interval de timp sunt legate în principal
de ideea statului na]ional [i, în strâns\ leg\tur\ cu aceasta, de monarhie. Din punctul de
vedere al memoriei sociale, se poate remarca în principal construirea de repere noi,
[tergerea sau transformarea celor vechi fiind mai rar întâlnit\ (de[i se întâlnesc [i asemenea
exemple, în special în cazul denumirilor stradale). ~n 1866, când Carol I sose[te în
România, statul român se afla în primii s\i ani de existen]\ [i era înc\ sub suzeranitate
turceasc\, situa]ie ce se men]ine pân\ în 1878, când România î[i dobânde[te independen]a
de stat. Procesul de constituire a României se încheie în 1918, când [i Transilvania este
alipit\ statului român. Este a[adar o perioad\ istoric\ zbuciumat\, de formare a statului [i
a identit\]ii na]ionale, iar în paralel cu acestea, de constituire a monarhiei. Formarea
identit\]ii na]ionale este direct legat\ de stabilirea reperelor memoriei colective deoarece
no]iunea de identitate depinde de ideea de memorie [i viceversa (cf. Chelcea, 1998,
p. 14). Identitatea na]ional\ se formeaz\ prin persisten]a în memoria colectiv\ a unor
elemente definitorii pentru acea na]iune (reprezent\ri, atitudini, comportamente etc.), fapt
posibil tocmai prin existen]a reperelor: (...) un grup, o comunitate î[i manifest\ identi-
tatea prin persisten]a în timp a acelora[i atitudini [i comportamente sociale (Chelcea,
1998, p. 14). Reperele recheam\ trecutul în actualitate, acesta devenind astfel o surs\
durabil\ a identit\]ii, un «program pentru prezent» (cf. Chelcea, 1998, p. 16). ~n acest
context politic [i social, reperele stabilite aveau semnifica]ii legate de istoria mai îndep\rtat\
SCHIMBAREA REPERELOR MEMORIEI COLECTIVE 57
a poporului român sau f\ceau referire la evenimentele pe care România abia le traversase.
Astfel, numeroase sunt cele legate de tân\ra monarhie, proclamat\ în 1881, [i de familia
regal\. Acestea din urm\ sunt de altfel primele îndep\rtate sau înlocuite la schimbarea
regimului politic, în 1947, acesta fiind [i motivul pentru care insist\m asupra lor.
Numele membrilor familiei regale, adânc implica]i în via]a social\ a ]\rii, sunt atribuite
în aceast\ perioad\ unui larg num\r de institu]ii sau a[ez\minte, cum ar fi: institu]ii de
înv\]\mânt ({coala Politehnic\ Regele Carol al II-lea, Liceul Corpului Didactic Principele
Carol, {coala Central\ Carmen Sylva, {coala Central\ Regina Maria, {coala Central\
Domni]a Ileana, {coala normal\ de fete Principesa Elisabeta, {coala profesional\ de
fete Principesa Elisabeta, {coala sanitar\ Regina Maria, {coala Superioar\ de Asis-
ten]\ Social\ Principesa Ileana), funda]ii culturale (Funda]ia Universitar\ Carol I,
Funda]ia Cultural\ Regal\ Principele Carol, Funda]ia pentru Literatur\ [i Art\ Regele
Carol al II-lea), Atenee Populare (Principesa Elena, în Sectorul I Galben, Regele
Carol al II-lea, în Sectorul II Negru, Regele Ferdinand, în Sectorul IV Verde), muzee
(Muzeul de Etnografie [i Art\ Na]ional\ Carol I), biblioteci (Biblioteca Funda]iei Carol I),
teatre (Teatrul Regina Maria), cinematografe (Carmen Sylva, Ferdinand, Regele
Ferdinand), edituri (Funda]ia pentru Literatur\ [i Editur\ Regele Carol al II-lea),
spitale (Spitalul Regina Maria, Maternitatea Regina Elisabeta, Spitalul Militar
Regina Elisabeta, Spitalul gardienilor publici Regele Carol al II-lea, Spitalul Regina
Elisabeta, Spitalul Principesa Elena), institu]ii de asisten]\ [i prevedere social\
(A[ez\mântul de ocrotire Principele Nicolae, Societatea Principesa Maria, Institutul
surorilor de caritate Regina Elisabeta, Institutul surorilor de ocrotire [i caritate Regina
Maria, Orfelinatele pentru orfanii de r\zboi Regele Ferdinand) etc. Aceste institu]ii,
elemente importante ale vie]ii publice, vizau cultivarea [i promovarea valorilor în cultur\,
ridicarea nivelului intelectual al popula]iei, ini]ierea de ac]iuni caritabile în scopul ajutor\rii
celor nevoia[i etc. Faptul c\ un anumit membru al familiei regale este desemnat ca
întemeietor al a[ez\mântului, iar numele s\u este al\turat titulaturii acestuia, realizeaz\ un
transfer al scopurilor institu]iei asupra întemeietorului, contribuind implicit la formarea
unei atitudini favorabile fa]\ de acesta din urm\, indiferent de implicarea propriu-zis\ a
acestuia în activit\]ile concrete. ~n afar\ de institu]ii publice, întâlnim [i parcuri purt^nd
numele monarhilor, ca de exemplu Parcul Carol I [i Parcul Carol al II-lea.
Un caz cu totul aparte îl constituie infrastructura stradal\ a Capitalei. Numele str\zilor
[i bulevardelor ocup\ un loc deosebit de important în rândul reperelor memoriei colective
citadine. Cum memorarea acestor nume este practic o cerin]\ de prim\ necesitate a
orient\rii în spa]iu, perpetuarea personajelor sau a evenimentelor desemnate prin aceste
nume este asigurat\ aproape automat. Pentru a împiedica memorarea automat\ a acestor
denumiri, în felul acesta pierzându-se leg\tura cu personajul sau evenimentul comemorat,
se adaug\ pe pl\cu]ele ce indic\ denumirea str\zilor o scurt\ explica]ie. Procesul p\str\rii
memoriei personajelor sau evenimentelor indicate prin numele str\zilor este cel pu]in
asigurat în ceea ce prive[te locuitorii de pe o anumit\ strad\. Fiecare individ este interesat
în aflarea semnifica]iei denumirii str\zii pe care locuie[te [i, implicit, este obligat s\ o [i
memoreze. Prin aceste mecanisme, infrastructura stradal\ se constituie într-un reper
deosebit de eficient al memoriei citadine. Se pare c\ acest lucru a fost remarcat de
timpuriu, deoarece, dup\ cum afirma Constantin C. Giurescu, Cercetând toponimia
bucure[tean\, se poate u[or observa cum fiecare epoc\ [i-a pus pecetea ei (Giurescu,
1966, p. 377). Pentru a ne rezuma îns\ la perioada monarhiei, putem men]iona schimbarea
numelor unor artere principale ale Bucure[tilor, dup\ R\zboiul de Independen]\ de la
1877-1878. Nume a c\ror semnifica]ie se pierduse cu timpul sunt astfel schimbate, cu
scopul de a comemora principalele confrunt\ri ale r\zboiului: Podul2 Mogo[oaiei (denumit

astfel dup\ drumul pavat cu bu[teni de stejari ce ducea de la palatul domnesc al lui
Brâncoveanu de pe cheiul Dâmbovi]ei la re[edin]a de var\ de la Mogo[oaia a domnitorului)
devine Calea Victoriei; Podul Cali]ei sau al Calicilor devine Calea Rahovei, Podul Vergului
se schimb\ în Calea C\l\ra[i, Podul de P\mânt (a c\rui denumire provine de la amestecul
de p\mânt b\tut, pietri[, moloz [i cenu[\ folosit în pavarea lui) în Calea Plevnei, Drumul
Târgovi[tei (denumit astfel deoarece f\cea leg\tura Bucure[tilor cu capitala de atunci a
}\rii Române[ti) devine Calea Grivi]ei, iar Drumul la Her\str\u (denumit astfel deoarece
f\cea leg\tura cu lacul denumit Her\str\u) devine Calea Doroban]i. Prin desemnarea
locurilor în care au avut loc confrunt\rile din R\zboiul de Independen]\, se dorea realizarea
[i a unei comemor\ri indirecte a solda]ilor români c\zu]i în aceste b\t\lii, în lupta pentru
cucerirea independen]ei de stat. De asemenea, noile splaiuri primesc nume ce evoc\ recent
câ[tigata Independen]\ sau amintesc de unii dintre ofi]erii c\zu]i pe câmpul de lupt\. Din
aceast\ perioad\ dateaz\ numele str\zii Smârdan [i al Pie]ei Valter M\r\cineanu. ~n
aceea[i manier\ s-a procedat dup\ primul r\zboi mondial din 1916-1918, când s-au dat
unor mari artere denumirile de M\r\[e[ti [i M\r\[ti, în amintirea victoriilor repurtate.
Alte str\zi au fost botezate R\zoare, Ca[in, Cire[oaia, Dragoslavele, Alion, Neajlov etc.,
dup\ denumirea localit\]ilor `n care au avut loc aceste lupte.
Schimbarea reperelor memoriei colective, cum ar fi denumirile str\zilor, se dovede[te,
în anumite situa]ii, a fi un proces firesc, la fel cum uitarea este un proces necesar al
memor\rii. O dat\ cu pierderea în timp a semnifica]iei vechilor denumiri [i apari]ia altor
evenimente considerate a fi mai importante, reperele sunt schimbate în a[a fel încât s\ le
sus]in\ pe acestea din urm\, vechile semnifica]ii fiind abandonate. Exist\ îns\ [i exemple
în care aceast\ schimbare nu se produce în urma unui proces de evolu]ie fireasc\, natural\,
ci este impus\, în scopul unei reconstruiri a memoriei sociale în condi]iile unor schimb\ri
social-politice rapide [i radicale. ~n acest sens, Daniel Milo men]iona existen]a a dou\
tipuri distincte de memorie apelat\ de denumirile str\zilor: o memorie «natural\» [i o
memorie a unei istorii «oficiale» (Milo, 1986, p. 310).
Principalele bulevarde ale Capitalei au fost denumite dup\ numele unor cunoscu]i
oameni politici: I.C. Br\tianu3, Take Ionescu4, Lasc\r Catargiu5, Emanoil Pake
Protopopescu6, precum [i dup\ numele unor membri ai familiei regale: Carol I, Carol
al II-lea, Ferdinand I, Regina Elisabeta etc.
2. Denumirea de pod era dat\ în trecut drumurilor ce str\b\teau capitala, prin asem\narea lor cu
podurile propriu-zise. Datorit\ solului ml\[tinos pe care era situat ora[ul, circula]ia pe drumuri era
extrem de anevoioas\. Prima m\sur\ de amenajare a acestor drumuri a fost aceea a pav\rii lor cu
trunchiuri de copaci, de unde [i denumirea lor.
3. Br\tianu, Ion C. (n. 2 iunie 1821, Pite[ti m. 4 mai 1891, Florica, lâng\ Pite[ti), om politic
român. Participant activ la Revolu]ia din 1848, ulterior membru al Divanului ad-hoc [i apoi
deputat în Camera de la 1859, I.C. Br\tianu are un rol important în unirea Principatelor sub Cuza.
~n numeroase rânduri ministru, sub Carol I, se retrage de la guvernare în martie 1888.
4. Ionescu, Dumitru (Take) (1858-1922), om politic român, lider al Partidului Conservator-Democrat
(1908), de mai multe ori ministru [i prim-ministru (1921-1922).
5. Catargiu, Lasc\r (1823-1899), om politic conservator român, [eful primului Guvern al Princi-
patelor unite (ianuarie-iunie 1862).
6. Protopopescu-Pake, Emanoil (n. 12 ianuarie 1845, Bucure[ti m. 28 aprilie 1893, Bucure[ti), avocat,
primar al Bucure[tilor (25 aprilie 1888 18 decembrie 1891). Fiu al protopopului Iancu de la biserica
Sf. Gheorghe Nou, prime[te dup\ obiceiul timpului numele de Protopopescu. Mai târziu, prin
1868, adaug\ acestui nume [i porecla Pake dat\ de colegii s\i de [coal\, pentru a nu fi confundat
cu al]ii. ~n timpul celor trei ani în care a fost primar al Capitalei a ini]iat o serie de m\suri cu
scopul dezvolt\rii [i înfrumuse]\rii acesteia (construc]ia de filtre [i uzine de ap\, deschiderea de
noi artere de circula]ie, l\rgirea [i pavarea celor existente, canalizarea str\zilor, introducerea
iluminatului electric etc.). La 18 decembrie 1891 î[i d\ demisia din func]ia de primar.
Statuile persoanelor ce f\ceau parte din familia regal\, pu]ine la num\r în Bucure[ti, au
fost amplasate relativ târziu, în ultimii ani ai monarhiei. ~n 1939 a fost realizat\ de
sculptorul Ivan Mestrovici statuia ecvestr\ a lui Carol I, amplasat\ în Pia]a Palatului
Regal, în fa]a bibliotecii Funda]iei Universitare Carol I. ~n anul urm\tor, acela[i sculptor
realizeaz\ statuia ecvestr\ a lui Ferdinand I, amplasat\ pentru o perioad\ scurt\ în Pia]a
Victoriei. Mai numeroase au fost statuile înf\]i[^nd marii politicieni ai perioadei. Astfel,
statuia lui Ion C. Br\tianu (realizat\ de sculptorul Ernest Dubois [i de arhitectul Petre
Antonescu) a fost amplasat\ în 1903 într-un punct-cheie al Capitalei Pia]a Universit\]ii,
la cap\tul bulevardului ce purta numele marelui politician. Statuia lui Lasc\r Catargiu
(realizat\ de sculptorul Antonin Mercié) a fost ridicat\ trei ani mai târziu, în 1906, în fosta
Pia]\ Lasc\r Catargiu (actuala Pia]\ Roman\), aflat\ la cap\tul bulevardului ce îi poart\
numele [i ast\zi (fostul Bulevard Ana Ip\tescu). Statuia lui Take Ionescu (realizat\ tot de
sculptorul Ernest Dubois) a fost ridicat\ în 1931 într-o pia]et\ special amenajat\ pe
bulevardul ce îi purta numele (actualul Bulevard Magheru), în fa]a str\zii Atena, nu departe
de locuin]a în care a locuit (Strada Atena nr. 25). Statuia lui Emanoil Pake-Protopopescu,
fost primar al Capitalei (realizat\ de sculptorul Ion Georgescu) a fost plasat\ în Pia]a
Pake-Protopopescu, la cap\tul bulevardului ce din nou îi poart\ numele ast\zi (fostul
Bulevard al Republicii). De asemenea, a mai fost ridicat în 1930, în Pia]a Victoriei,
Monumentul Eroilor Corpului Didactic (oper\ a pictorului Arthur Verona [i a sculptorului
Ion Jalea) în memoria cadrelor didactice c\zute în lupt\ în timpul primului r\zboi mondial.
Aceste monumente nu sunt singurele ridicate în aceast\ perioad\, dar ele prezint\ un
caz aparte, având în vedere faptul c\ se vor num\ra printre reperele îndep\rtate în timpul
regimului politic ce a urmat monarhiei.
Perioada comunismului
Abolirea monarhiei, la 30 decembrie 1947 a dus la proclamarea Republicii Populare
România (ce va deveni în 1965 Republica Socialist\ România) [i la instaurarea regimului
comunist, ce avea s\ dureze pân\ în 1989. Reperele ce f\ceau referire la regimul politic
anterior au fost îndep\rtate sau transformate.
Având o form\ materializat\ (spre deosebire de nomenclatura stradal\), fiind a[adar
vizibile (acesta constituind [i principalul scop al amplas\rii lor), statuile au fost primele
repere ce au atras aten]ia noii puteri politice. Rapid îndep\rtate, uneori chiar distruse (cu
o singur\ excep]ie pe care o vom men]iona ulterior), ele confirmau schimbarea radical\
intervenit\ în via]a societ\]ii române[ti, triumful for]elor populare asupra regimului
burghezo-mo[ieresc. Principalele statui îndep\rtate sunt cele ale politicienilor:
Ion I.C. Br\tianu, Lasc\r Catargiu, Take Ionescu, Emanoil Pake-Protopopescu [i, bineîn]eles,
statuile ecvestre ale fo[tilor regi Carol I [i Ferdinand I. Un caz aparte, prin amploarea pe
care au dobândit-o evenimentele (aflate la un pas de generarea unui scandal diplomatic), îl
reprezint\ distrugerea statuii lui Ion I.C. Br\tianu. Creatorul acesteia, sculptorul iugoslav
Ivan Mestrovici, a cerut desp\gubiri considerabile statului român. Aparent paradoxal,
chiar [i Monumentul Eroilor Corpului Didactic a fost îndep\rtat, în locul s\u fiind amplasat
în 1945 Monumentul Osta[ului Sovietic (realizat de sculptorul Constantin Baraschi). Un
caz aparte îl constituie monumentul închinat Eroilor sanitari, c\zu]i în timpul primului
r\zboi mondial, aflat în apropierea Operei Române, de partea cealalt\ a Dâmbovi]ei.
Pân\ ast\zi, acesta p\streaz\ imaginea reginei Maria întip\rit\ pe brâul în basorelief
ce înconjoar\ postamentul grupului statuar, înf\]i[ând activitatea sanitarilor în timpul
r\zboiului. Ilustrând practic mitul creat în jurul reginei Maria (care dep\[ind rolul obi[nuit
de mam\ a r\ni]ilor, a devenit simbolul încrederii în victoria final\ Boia, 1997,
p. 251), monumentul este trecut sub t\cere (aproape nici un ghid al Capitalei nu îl
men]ioneaz\). Din anumite motive îns\, sau poate din pur\ ignorare, autorit\]ile comuniste
i-au tolerat prezen]a (vezi Boia, 1997, pp. 249-253). El r\mâne astfel unicul monument
neînl\turat în perioada comunist\ ce p\streaz\ imaginea unui membru al familiei regale.
La nici o lun\ [i jum\tate de la abdicarea regelui Mihai I (30 decembrie 1947), prin
Decizia Prim\riei nr. 50112 din 10 februarie 1948, sunt înlocuite toate denumirile de
str\zi, bulevarde sau pie]e purtând numele unor personalit\]i ale vechii orânduiri politice.
Este vorba în primul rând de numele membrilor familiei regale, înlocuite cu numele noilor
personalit\]i politice sau cu nume ce aminteau de noua organizare politic\. Pia]a Regele
Carol I (anterior Pia]a Palatului) devine pia]a Republicii, ca [i bulevardul ce purta numele
primului rege al României; bulevardul Regina Elisabeta devine bulevardul 6 Martie7, iar
ulterior bulevardul Gheorghe Gheorghiu-Dej8; bulevardul Ferdinand I devine bulevardul
Gheorghi Dimitrov9; pia]a Regele Ferdinand devine pia]a 23 August10; bulevardul Regina
Maria devine bulevardul Mare[al Tito 11, ca [i pia]a cu acela[i nume; bulevardul Regele
Alexandru I devine bulevardul Armatei Poporului; aleea Arhiducesa Ileana devine strada
Panait Mo[oiu; aleea Regina Elisabeta devine strada V. Mironiuc; strada Principesa
Maria devine strada Donca Simo etc. De remarcat cum numele personalit\]ilor din vechea
orânduire politic\ sunt înlocuite cu numele unor personalit\]i cu acela[i grad de importan]\
în noua orânduire. Unele nume (Panait Mo[oiu, V. Mironiuc, Donca Simo) dispar destul
de repede nu numai din nomenclatura stradal\, dar chiar [i din istoria Partidului Comunist,
periodic rescris\.
Schimbarea [i înlocuirea reperelor continu\ cu denumirile parcurilor. Astfel, Parcul
Carol al II-lea devine Parcul Stalin pentru o perioad\ scurt\ de timp, ulterior denumirea
fiind schimbat\ în Parcul Her\str\u, iar Parcul Carol I devine Parcul Libert\]ii.
De asemenea, denumirile institu]iilor purtând numele membrilor familiei regale sau
numele celor neagrea]i, dintr-un motiv sau altul, de noul regim sunt [i ele schimbate, unele
dintre ele chiar desfiin]ate. Cuvântul Regal este îndep\rtat din toate titulaturile, fiind
înlocuit cu Republicii sau Republicii Socialiste România, pentru a corespunde noii
titulaturi a ]\rii.
Cl\dirile ce simbolizau institu]ia monarhic\, mai greu de distrus (de[i acest lucru nu va
constitui un impediment în viitor), sunt transformate prin înlocuirea institu]iilor ce activau
în ele: Palatul Regal devine Palatul Consiliului de Stat, iar Palatul ce g\zduia Pre[edin]ia
7. 6 martie 1945 formarea guvernului condus de dr. Petru Groza.

8. Gheorghiu-Dej, Gheorghe (1901-1965), om politic român, secretar general (1945-1954) [i
prim-secretar (1955-1965) al CC al PCR, ministru în diverse ministere între noiembrie 1944-
-decembrie 1947, prim-vicepre[edinte al Consiliului de Mini[tri (1948-1952), prim-ministru
(1952-1955), pre[edinte al Consiliului de Stat (1961-1965).
9. Dimitrov, Mihailovici, Gheorghi (1882-1949), om politic bulgar, unul dintre fondatorii Partidului
Socialist (devenit din 1919 Partidul Comunist Bulgar), ulterior pre[edinte (1945-1948) [i secretar
general al Partidului Comunist Bulgar (1948-1949), pre[edinte al Consiliului de Mini[tri al
R.P. Bulgaria (1946-1949).
10. 23 August 1944 începe la Bucure[ti insurec]ia armat\ antifascist\, încununarea mi[c\rii de
rezisten]\ antihitlerist\ din timpul r\zboiului, organizat\ [i înf\ptuit\ pe baza unei largi coali]ii de
for]e democratice [i patriotice sub conducerea PCR.
11. Tito, Iosip, Broz (1892-1980), mare[al [i om politic iugoslav, pre[edinte din 1966 al Uniunii
Comuni[tilor din Iugoslavia, pre[edintele R.S.F. Iugoslavia din 1953.
Consiliului de Mini[tri [i Ministerul de Interne devine sediul Comitetului Central al

Partidului Comunist Român. De asemenea, Muzeul Na]ional Carol I (aflat lâng\ muzeul
Antipa, proiectat de Nicolae Ghica-Bude[ti, început în 1912 [i încheiat abia în 1960)
devine Muzeul de Istorie a Partidului Comunist (din 1958). Prin aceast\ strategie s-a
valorificat func]ia evocatoare a construc]iilor, fiind schimbat\ semnifica]ia acestora.
Procesul aducerii aminte este îndreptat în cu totul alt\ direc]ie, pornind de la acela[i suport
material cl\direa.
O dat\ cu încheierea primei etape a mecanismului de reorganizare a memoriei sociale,
aceea a elimin\rii sau transform\rii vechilor repere, începe cea de-a doua etap\, aceea a
construirii de noi repere, caracteristice pentru noul regim politic. Cum din 1947 istoria
României a fost strâns legat\ de cea a Partidului Comunist, majoritatea reperelor create în
aceast\ perioad\ fac referire direct\ la istoria partidului.
Dup\ instaurarea Republicii Populare România, o serie de str\zi [i bulevarde au
dobândit numele militan]ilor comuni[ti (Bela Brainer 12), ale celor ce au c\zut în timpul
luptei revolu]ionare a muncitorimii (Vasile Roait\ 13, Ilie Pintilie 14, Filimon Sârbu 15,
Constantin David 16) sau au luptat pe alte fronturi împotriva hitlerismului (Olga Bancic 17).
Numele conduc\torului Marii Revolu]ii Ruse din Octombrie 1917, Lenin, este [i el atribuit
unor artere, precum [i nume evocând victoriile mai importante ale r\zboiului antihitlerist
(Debre]in, Mun]ii Tatra) sau pe cei c\zu]i în lupt\ (Croitoru Eftimie, Caporalul Godeanu
Constantin, Valenciuc Octavian). Ulterior, str\zile, bulevardele [i pie]ele primesc
numele unor personalit\]i comuniste din România sau din alte ]\ri (Emil Bodn\ra[i 18,
Miron Constantinescu 19, Alexandru Moghioro[ 20, Iosip Broz Tito, Nikos Beloiannis 21,
12. Brainer, Bela (1896-1940), militant comunist român, membru al Secretariatului CC al PCR. ~n
ultima perioad\ a vie]ii, judecat [i întemni]at în mai multe rânduri.
13. Roait\, Vasile (1914-1933), erou utecist român, ucis în 1933 de c\tre jandarmi în timpul luptelor
de la Atelierele CFR Grivi]a din Bucure[ti.
14. Pintilie, Ilie (1903-1940), om politic român, membru al CC al PCR din 1936, secretar al Uniunii
Sindicatelor CFR, a fost arestat în 1939 [i a murit în 1949 sub zidurile pr\bu[ite ale Doftanei, în
urma cutremurului din acel an.
15. Sârbu, Filimon (1916-1941), militant comunist român, a activat în rândurile UTC-ului, arestat [i
condamnat pentru activitate antir\zboinic\, a fost executat în închisoarea Jilava
16. David, Constantin (1908-1941), militant comunist român, membru al Comitetului PCR Bucure[ti
(1937-1940), a fost asasinat de legionari.
17. Bancic, Olga (1912-1944), militant comunist român, a luptat în Rezisten]a francez\, arestat\ în
noiembrie 1943 de Gestapo [i ulterior executat\.
18. Bodn\ra[, Emil (1904-1976), militant comunist român, membru al PCR din 1934, membru al
grupului de conducere operativ\ a PCR, care a organizat insurec]ia armat\ din august 1944,
membru al CC al PCR (1945-1976), membru al Biroului Politic (1948-1965), al Comitetului
Executiv, membru al Prezidiului Permanent (1965-1974) [i al Comitetului Politic Executiv al CC
al PCR (1974-1976), ministru al For]elor Armate (1947-1956), vicepre[edinte (1954-1965) [i
prim-vicepre[edinte (1965-1967) al Consiliului de Mini[tri [i Vicepre[edinte al Consiliului de
Stat (1967-1976).
19. Constantinescu, Miron (1917-1974), sociolog [i istoric român, militant comunist, membru al
UTC [i PCR din 1933.
20. Moghioro[, Alexandru (1911-1969), militant comunist român, membru UTC [i PCR din 1929,
membru al Biroului Politic (1948-1965) [i al Comitetului Executiv (1965-1968) al CC al PCR,
secretar al CC al PCR (1948-1954, 1965-1968), prim-vicepre[edinte (1954-1956) al Consiliului
de Mini[tri.
21. Beloiannis, Nikos (1915-1952), militant comunist grec, participant la luptele de partizani împo-
triva ocupa]iei hitleriste (1943-1944), comisar al Armatei democrate în timpul r\zboiului civil
(1946-1949), condamnat la moarte [i executat.
Ho {i Min 22, Mihail Ivanovici Kalinin 23), a unor savan]i [i oameni de cultur\ agrea]i de
puterea politic\ (Julius Fucik 24, V.I. Miciurin 25, Alexandru Sahia 26). De asemenea, prin
denumirile date str\zilor, s-a dorit întip\rirea în memoria colectiv\ a unor momente
importante pentru istoria Partidului Comunist: 13 Septembrie, 7 Noiembrie (victoria
Marii Revolu]ii Ruse din Octombrie 1917), 30 Decembrie (abolirea monarhiei [i procla-
marea Republicii Populare România, 1947) sau a unor evenimente legate de aceasta:
Reforma agrar\, Victoria socialismului.
~n diverse zone ale Bucure[tilor au fost amplasate statuile unor personalit\]i de marc\
ale scenei politice de dup\ 1947: statuia lui Stalin, realizat\ de Dorio Laz\r [i a[ezat\ la
intrarea dinspre actuala Pia]\ Charles de Gaulle a Parcului Her\str\u (pe atunci Parcul
Stalin), care îns\ nu va rezista prea mult\ vreme, fiind îndep\rtat\ c\tre sfâr[itul anilor
50, în urma schimb\rii politicii României fa]\ de Moscova; statuia lui Petru Groza 27,
realizat\ de Romulus Ladea, inaugurat\ în 1971 [i amplasat\ într-un scuar aflat la
întret\ierea Bulevardului Dr. Petru Groza (actualul Eroii Sanitari) cu Bulevardul Eroilor,
în apropierea Facult\]ii de Medicin\; statuia lui V.I. Lenin, opera lui Boris Caragea,
amplasat\ în 1960 pe un soclu înalt de granit ro[u în Pia]a Scânteii (actuala Pia]a Presei
Libere), în fa]a monumentalei Case a Scânteii; bustul comunistului Ilie Pintilie, din curtea
fostei Uzine Grivi]a Ro[ie; bustul utecistului Vasile Roait\, amplasat în incinta fostei
Uzine Grivi]a Ro[ie.
Unul dintre cele mai impun\toare monumente ridicat în perioada comunist\, în amin-
tirea celor ce au luptat pentru idealurile socialismului, este Monumentul Eroilor Luptei
pentru Libertatea Poporului [i a Patriei, pentru Socialism. Amplasat pe platoul ce domin\
Parcul Libert\]ii (fostul [i din nou redevenitul Parc Carol I), monumentul m\soar\ 48 de
metri [i a fost realizat dup\ proiectul arhitec]ilor H. Maicu [i N. Cucu. Inaugurarea a avut
loc la data de 30 decembrie 1963, la exact 16 ani de la abolirea monarhiei. Dup\ cum
noteaz\ un ghid turistic al Bucure[tilor, el reprezint\ materializarea, în linii sobre, dar
avântate, a unei adânci [i nem\rginite cinstiri aduse memoriei militan]ilor care au luptat
cu pilduitor eroism, cu admirabil\ abnega]ie pentru libertatea poporului [i a patriei,
pentru construirea socialismului în ]ara noastr\ (Berindei [i Bonifaciu, 1978, p. 88).
Monumentul a fost construit pe locul în care se afla Palatul Artelor [i ulterior Muzeul
Militar în Parcul Carol I, acesta din urm\ fiind distrus de incendiul declan[at în 1940. Baza
monumentului este de form\ circular\, deasupra c\reia se înal]\ cinci arcade prelungi din
granit ro[u. ~n interior se afl\ o rotond\ cu pere]i de granit ro[u [i cu bolta îmbr\cat\ în
22. Ho [i Min (1890-1969), om politic vietnamez, pre[edinte al CC al Partidului Celor ce Muncesc

din Vietnam (1951-1969), pre[edintele R.D. Vietnam (1946-1969).
23. Kalinin, Mihail, Ivanovici, K. (1875-1946), om politic sovietic, membru al Biroului Politic al CC
al PC al URSS (1926-1946), pre[edinte al Comitetului Executiv Central al Sovietelor ([eful
statului) din Rusia (1919-1922) [i din URSS (1938-1946), pre[edinte al Prezidiului Sovietic
Suprem al URSS (1938-1946).
24. Fucik, Julius (1903-1943), scriitor [i publicist ceh, erou na]ional în fosta Cehoslovaciei, executat
de nazi[ti.
25. Miciurin, Ivan, Vladimirovici (1855-1935), selec]ionator darvinist sovietic, creator a peste 300
de soiuri noi de plante pomihorticole, în special pomi fructiferi.
26. Sahia, Alexandru (1908-1937), scriitor [i publicist român ce a editat sub îndrumarea PCR mai
multe publica]ii.
27. Groza, Petru (1884-1958), om politic român, de mai multe ori deputat în Parlament (1919-1927),
ministru în guvernele prezidate de generalul Al. Averescu (1920-1921; 1926-1927), vicepre-
[edinte al Consiliului de Mini[tri (noiembrie 1944-februarie 1945), pre[edinte al primului guvern
revolu]ionar-democratic al României (6 martie 1945-2 iunie 1953), pre[edinte al Prezidiului
Marii Adun\ri Na]ionale ([eful statului 2 iunie 1952-7 ianuarie 1958).
mozaic auriu. Pe terasa superioar\, într-o amfor\ de granit, arde permanent o flac\r\ ce
simbolizeaz\ prezen]a ve[nic vie a memoriei celor care [i-au d\ruit via]a pentru cauza
patriei [i a poporului muncitor (Georgescu, Cernovodeanu [i Cebuc, 1966, p. 145).
Acest monument reprezint\ un caz cu totul aparte, deoarece, pe lâng\ func]ia comemorativ\,
îndepline[te [i func]ia de cavou el este de fapt un mausoleu. ~n rotonda de granit ro[u
de la baza mausoleului se aflau mormintele unor personalit\]i importante ale vremii:
Gh. Gheorghiu-Dej, Dr. Petru Groza [i C.I. Parhon 28. ~n spatele semicercului din
jurul monumentului se afl\ cripte, acoperite cu lespezi din granit negru, unde au
fost puse r\m\[i]ele p\mânte[ti a mai mul]i militan]i, printre care: Ioan C. Frimu,
Leontin S\l\jan, Al. Moghioro[, Lucre]iu P\tr\[canu, Grigore Preoteasa, Ilie Pintilie,
C. Dobrogeanu-Gherea etc. ~n partea dreapt\ a monumentului se afl\ un hemiciclu unde
erau g\zduite urnele funerare ale altor militan]i ca: Gh. Vasilescu-Vasia, Constantin
David, Ada Marinescu, Panait Mo[oiu, Barbu L\z\reanu, Simion Stoilov, Mihail Macavei etc.
De pe terasa pe care este amplasat, monumentul domin\ împrejurimile, de la aceast\
în\l]ime fiind vizibil\ o admirabil\ panoram\ a Bucure[tilor, iar în prim-plan, un alt reper
monumental al epocii comuniste: Casa Republicii (actualul Palat al Parlamentului). ~nalt\
de 84 de metri [i întinzându-se pe o suprafa]\ de 265.000 metri p\tra]i, aceast\ din urm\
cl\dire este cea mai mare din lume, exceptând Pentagonul. Ea se afl\ la cap\tul unui
bulevard lat de 120 de metri (cu un metru mai lat decât Champs Elysées dar mult inferior
din punct de vedere func]ional fa]\ de acesta), lung de trei kilometri [i m\rginit, în
jum\tatea sa vestic\, de blocuri de locuit cu zece etaje. Bulevardul începe, înspre Casa
Republicii, prin impun\toare cl\diri guvernamentale, dispuse în form\ de semilun\, într-un
ansamblu arhitectonic contrapus Palatului de partea cealalt\ a unei imense pie]e. Palatul se
înf\]i[eaz\ dominant, de pe o colin\, r\m\[i]\ a ceea ce odinioar\ era un deal înalt, pe care
se în\l]a, pe partea din spre râu, pân\ în 1984, m^n\stirea lui Mihai Vod\, întemeiat\ în 1589.
Cutremurul puternic din 4 martie 1977 a fost momentul declan[\rii planului de
sistematizare a Bucure[tilor, în realitate `nceputul distrugerii masive a reperelor memoriei
colective a ora[ului, ceea ce P\rintele Galeriu considera a fi un atentat la memoria vie a
istoriei unui neam (cf. Chelcea, 1996, p. 117). Cutremurul a cauzat peste 1.500 de
victime, iar numeroase cl\diri au fost avariate sau distruse, mai pu]in o parte din centrul
istoric al Bucure[tilor: cartierul Uranus [i por]iuni din cartierele învecinate, Antim [i
Rahova, amplasate în zona deluroas\ de la sud de râul Dâmbovi]a. Impresionat de însu[irile
naturale antiseismice ale zonei, Ceau[escu a hot\rât amplasarea în aceast\ zon\ a unui nou
centru politico-administrativ. Evident, sistemul dictaturii a vrut o capital\ care s\ poarte
exclusiv marca sa, a a[a-numitei «epoci de aur». Acele elemente care reprezentau istoria
ora[ului [i însemnele sale trebuiau s\ dispar\. Ele erau simbolurile societ\]ii ce construise
România modern\, ajuns\ la apogeu în perioada interbelic\. Acel Bucure[ti, devenit unul
dintre reperele Europei [i numit atunci «Le Paris de Balkans», fusese sortit distrugerii
(Beldiman, 1997, p. 279). Unul dintre primele repere distruse, de[i nu se afla în zona
vizat\ [i nici nu fusese avariat de cutremur, a fost Biserica Enei. Situat\ în apropierea
blocului Dun\rea, grav deteriorat în urma cutremurului, biserica a fost lovit\ din
gre[eal\ de bila de câteva tone greutate a unei macarale ce cur\]a zona. ~n cele din urm\,
este d\r^mat întregul edificiu, construit între anii 1720 [i 1724, pe locul unei biserici mai
vechi, din secolul al XVII-lea. Imediat dup\ cutremur, sunt [terse alte repere, monu-
mente arhitecturale de mare valoare istoric\: casa arhitectului Grigore Cerchez, construit\
dup\ planurile acestuia la intersec]ia C\ii Victoriei cu Strada Sevastopol, reu[it exemplar
28. Parhon, Constantin, I. (1874-1969), endocrinolog român, pre[edintele primului Parlament comu-
nist al României (1946), primul pre[edinte (1947-1952) al Prezidiului Marii Adun\ri Na]ionale a
Republicii Populare România ([eful statului).
de arhitectur\ neogotic\, este demolat\ în mai 1977. ~n octombrie 1978, este demolat
grupul celor zece case de negustori datând din secolul al XVII-lea [i al XIX-lea, de pe
fostul Bulevard 1848, peste drum de Biserica Sf. Gheorghe cel Nou. ~n cursul anului
1982, este distrus `n totalitate cadrul arhitectural de la Schitul Maicilor, ridicat în 1726, la
poalele Dealului Spirii, de maica Tatiana Hagi Dina (Timotheia). Biserica, în greutate de
745 de tone, este translatat\ 245 de metri distan]\, pân\ în locul în care se afl\ [i ast\zi,
în spatele blocului în care func]ioneaz\ Serviciul Român de Informa]ii, de pe noul Bulevard
al Libert\]ii. Aceast\ modalitate de camuflare, în special a reperelor de natur\ religioas\,
reprezint\ o tehnic\ specific\ [i totodat\ inedit\ de transformare a reperelor. Se spera
ca prin aceast\ mascare a lor, reperele religioase s\ î[i piard\ treptat valoarea [i rolul pe
care îl aveau în sus]inerea memoriei colective în general [i a celei liturgice (cum o
denumea Le Goff) în special. Tot în 1982, cu ocazia sistematiz\rii C\ii Mo[ilor, într-o alt\
zon\ a Bucure[tilor lovit\ de valul demol\rilor, Biserica Olari, ctitorit\ la 1758 de
vel-vornicul Dumitra[cu Racovi]\, Mihai B\canul, Iancu C\pitanul [i de al]i cre[tini
pravoslavnici (cf. Leahu, 1995, p. 50), este mutat\ 58 de metri mai departe [i ascuns\
în spatele blocurilor.
~ncepând cu 1984, se declan[eaz\ un adev\rat t\v\lug al demol\rilor în special în
zona Uranus Izvor. Str\zi întregi, monumente, case, biserici [i arbori cad de-a valma
într-o dezl\n]uire de indica]ii, for]e umane [i utilaje apocaliptice (cf. Leahu, 1995,
p. 50). Astfel, cad sub buldozere Biserica Alb\-Post\vari, în locul unde o prim\ biseric\
fusese ridicat\ în secolul al XVI-lea de jupâneasa Caplea, so]ia postelnicului Ghiorma;
Biserica Spirea Veche, în\l]at\ la mijlocul secolului al XVII-lea de doftorul Spiridon
Kristofi, numit [i Spirea; Biserica Izvorul T\m\duirii, din 1794, ctitoria me[te[ugarilor
Miu abagiul, Gheorghe lumân\rarul [i Stroie dulgherul. Biserica Sfântul Ilie-Rahova,
ridicat\ între 1745-1748, de c\lug\rul Isaia Nov\ceanu, este translatat\ 51 de metri,
pentru a fi ascuns\ de blocuri. Tot în 1984 dispare [i biserica M^n\stirii Cotroceni, ctitorie
a lui {erban Cantacuzino, ridicat\ între anii 1679 [i 1681. O dat\ cu demol\rile din Dealul
Spirii sunt distruse [i ruinele Palatului Voievodal de la Curtea Ars\, în zona aceasta
existând unul dintre cele mai importante [antiere arheologice din România (se descoperiser\
vestigii vechi de peste 6.000 de ani). Tot acum va fi demolat\ Biserica Gherghiceanu din
cartierul Pantelimon [i Hanul Galben, de la intersec]ia Bulevardului Banu Manta cu 1 Mai,
datând de la începutul secolului al XIX-lea. ~n 1985 sunt demolate Arhivele Statului, iar
ctitoria lui Mihai Viteazul (din 1589-1591), Biserica Mihai Vod\, este mutat\ împreun\ cu
Clopotni]a la 289 de metri distan]\, cu o coborâre pe vertical\ de 6,2 metri, aflându-se
ast\zi într-o mare de gunoaie, de[euri, moloz [i bar\ci, astupate [i sufocate într-un loc
anonim [i degradant (cf. Leahu, 1995, p. 59). Tot în 1985, tot ce se afla între str\zile
Uranus, 13 Septembrie [i Izvor a disp\rut, împreun\ cu Muzeul Militar Central, Tipografia
[i Teatrul Armatei, Cazarma Mihai Viteazul, Institutul de Educa]ie Fizic\ [i Stadionul
Republicii (fost A.N.E.F.). Aceea[i soart\ o va avea [i Spitalul Brâncovenesc (construit
între 1835 [i 1837) [i biserica din Insula Pantelimon ridicat\ în 1735 de prin]ul Grigore
Ghica. ~n 1985, aria demol\rilor este extins\ dincolo de Pia]a Unirii, fiind distruse:
Institutul Medico-Legal Mina Minovici cu Capela Sf. Mina [i Biserica Sf. Nicolae Sârbi
(secolul al XVII-lea). Alte monumente sunt distruse în 1986: Biserica Sf. Nicolae Jitni]a
(secolul al XVIII-lea), l\ca[ul de cult adventist de ziua a VII-a din apropierea intersec]iei
Calea Dude[ti Calea Crânga[i, Sinagoga de rit sefard (construit\ în 1848). Dispare [i
marea Hal\ a Unirii, cea mai mare pia]\ închis\ a Bucure[tilor, ridicat\ la sfâr[itul
secolului al XIX-lea. Biserica Sf. Ioan cel Nou, de peste drum de Magazinul Unirea, este
deplasat\ cu 20 de metri înapoi [i mascat\ de blocuri. ~n decembrie 1986 va fi în cele din
urm\ d\râmat Complexul M^n\stirii V\c\re[ti, cuprinzând biserica, palatul domnesc,
paraclisul [i st\re]ia cu chiliile. Biserica M\n\stirii V\c\re[ti a fost ridicat\ între anii 1716
[i 1722 [i a fost ctitoria lui Nicolae Mavrocordat. Considerat\ drept una din cele mai
str\lucite m\n\stiri din arhitectura ortodox\, ea a reprezentat cea mai important\ pierdere
a patrimoniului nostru na]ional din anii de dictatur\ totalitar\ (Leahu, 1995, p. 85).
Biserica Sfântul Gheorghe Nou-Capra este [i ea deplasat\ în acela[i an, pentru a nu mai fi
v\zut\ din {oseaua Pantelimon. Pân\ la sfâr[itul anului 1987 sunt demolate alte biserici [i
case cu valoare monumental\ precum Casa Hamangiu, Biserica Sfânta Vineri (secolul
al XVII-lea), Biserica Olteni (secolul al XVIII-lea), Biserica Sfântul Spiridon Vechi
(secolul al XVII-lea), Biserica Sfânta Treime (secolul al XIX-lea), Biserica Bradu Staicu
(secolul al XVIII-lea), iar la sfâr[itul celor patru ani dramatici, Biserica Cuibul cu barz\
(secolul al XVIII-lea) este translatat\ [i ascuns\ în spatele blocurilor.
Acesta este a[adar bilan]ul sistematiz\rii Bucure[tilor: zeci de monumente istorice
sau arhitecturale d\râmate sau mutate [i alte zeci de mii de locuin]e distruse. Construit\ cu
scopul de a reflecta imaginea epocii de aur, noul centru politico-administrativ al
Bucure[tilor aminte[te locuitorilor Capitalei dramatica perioad\ a demol\rilor [i distru-
gerilor. Aceea[i amintire este perpetuat\ [i de cartiere întregi de blocuri monotone,
cenu[ii, lipsite de personalitate. Ideea egalit\]ii a fost transpus\ [i în estetica ora[ului:
Demolarea par]ial\ a cartierelor ora[ului vechi [i construirea unor noi cartiere cu
blocuri de locuin]\ cenu[ii din prefabricate constituiau r\spunsul realist-socialist la
dezordinea balcanic\, un r\spuns care se dorea «sistematizarea» [i marea unificare;
acestea trebuiau s\ pun\ frâu haosului (Barner, 1997, p. 247). Astfel, amintirea
dictaturii ceau[iste î[i are topografia ei în ora[ (Barner, 1997, p. 247), al\turându-se sau
suprapunându-se pur [i simplu reperelor celorlalte epoci istorice.
Monumentalitatea este una dintre caracteristicile voite ale construc]iilor din aceast\
epoc\. La fel de m\rea]\ [i impun\toare, construit\ îns\ cu un sfert de secol mai înainte,
este [i Casa Scânteii. Terminat\ în 1956 [i realizat\ de un colectiv de arhitec]i condu[i de
Horia Maicu, edificiul acoper\ o suprafa]\ de 25.000 de metri p\tra]i. El a g\zduit
Comitetul de Stat pentru Cultur\ [i Art\, redac]ia ziarului Scânteia, redac]iile altor
ziare, edituri, precum [i Combinatul Poligrafic.
Un alt reper al acestei epoci [i al istoriei Partidului Comunist Român l-a constituit
Muzeul de Istorie a Partidului Comunist, a Mi[c\rii Revolu]ionare [i Democratice din
România. Funda]ia lui a fost turnat\ în anul 1912, iar la `ndemnul lui Al. Tzigara-Samurca[
urma s\ aib\ ca destina]ie ini]ial\ un muzeu de art\ na]ional\. ~n 1931, construc]ia este
par]ial terminat\ [i în cele trei s\li sunt expuse obiecte de art\ ]\r\neasc\ din colec]ia
muzeului. Pân\ în 1939 cl\direa este terminat\ în linii mari, iar `n 1954 devine Muzeul de
Istorie a Partidului Comunist Român, între 1963 [i 1965 ad\ugându-i-se o nou\ arip\.
Organizate pe criteriul cronologic, exponatele evoc\ momentele cele mai semnificative
ale luptei poporului nostru pentru eliberare na]ional\ [i social\, luptele revolu]ionare din
secolul al XIX-lea, apari]ia [i dezvoltarea mi[c\rii muncitore[ti, a celei socialiste, pagini
eroice din istoria PCR, evolu]ia curentelor democratice [i progresiste din România
(Berindei [i Bonifaciu, 1978, p. 121). Dac\ celelalte repere ale perioadei comuniste din
Capital\ au fost r\spândite în perimetrul ora[ului, dând explica]ii [i îndrum\ri fragmentare
privitorului, acest muzeu sistematizeaz\ informa]iile, dându-le o form\ optim\. Reperele
libere, neghidate, permiteau privitorului o mai mare libertate în gândire, de unde [i eventualele
interpret\ri eronate. Muzeul urm\rea, ca [i planul arhitectural, sistematizarea de aceast\ dat\
a informa]iilor, prezentarea lor într-o form\ complet\ [i cu sensul considerat a fi corect.
Nu numai c\ noile repere ale regimului comunist au fost impuse prin distrugerea sau
mascarea vechilor repere (în special arhitectonice), dar s-a încercat [i convertirea
celor ce r\m\seser\ intacte. Numeroase pl\ci memoriale apar pe fa]adele unor cl\diri din
Bucure[ti, comemorând evenimente importante din istoria partidului (mai mult sau mai
pu]in veridice). Astfel de exemple sunt: placa memorial\ dedicat\ Congresului de f\urire
a Partidului Comunist Român din strada Academiei nr. 35-37, aflat\ pe fa]ada cl\dirii în
care se g\sea sediul ziarului Socialismul [i unde au avut loc primele [edin]e ale Congresului
general al Partidului Socialist; placa memorial\ dedicat\ Congresului de f\urire a
Partidului Comunist Român, din strada 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu) nr. 12,
unde s-au reluat lucr\rile congresului partidului; placa memorial\ dedicat\ participan]ilor
la luptele greviste din februarie 1930, fixat\ la intrarea fostei `ntreprinderi Timpuri
noi; placa memorial\ dedicat\ jertfelor muncitorilor Capitalei în timpul demonstra]iei
din 13 Decembrie 1918, ridicat\ pe locul în care se afla fostul Teatru Na]ional; placa
memorial\ dedicat\ luptei muncitorilor ceferi[ti din februarie 1933 [i plasat\ în curtea
fostelor Ateliere CFR Grivi]a; placa memorial\ dedicat\ participan]ilor la luptele din
15-16 februarie 1933, încastrat\ în zidul care înconjoar\ fosta Uzin\ de utilaj chimic
Grivi]a Ro[ie; placa memorial\ dedicat\ lupt\toarei comuniste Olga Bancic, fixat\ pe
zidul casei cu nr. 14 de pe strada Polon\, unde a locuit o perioad\ de timp; placa memorial\
dedicat\ lui Bela Brainer, fixat\ pe zidul casei cu nr. 3 de pe strada Bela Brainer (actuala
Ion Minulescu); placa memorial\ dedicat\ comunistului Nicolae Moh\nescu, fixat\ pe
zidul casei cu nr. 102 de pe [oseaua S\laj, unde a locuit câ]iva ani; placa memorial\
dedicat\ comunistului Pompiliu {tefu, fixat\ pe zidul casei cu nr. 3 de pe strada Dâmbului,
unde a locuit câ]iva ani; placa memorial\ dedicat\ comunistului Filimon Sârbu de pe
strada ce-i poart\ numele, pe zidul casei cu nr. 1; placa memorial\ dedicat\ luptelor
insurec]ionale, fixat\ pe zidul unei cl\diri de pe Splaiul Independen]ei, în amintirea
luptelor din ziua de 24 august 1944 pentru lichidarea rezisten]ei hitleriste din acea cl\dire
ce ad\postea sediul Misiunii militare germane; placa memorial\ fixat\ pe zidul cl\dirii
Academiei Militare, în amintirea luptelor desf\[urate împotriva trupelor hitleriste bari-
cadate în cl\dire; placa memorial\ fixat\ pe un soclu de pe [oseaua Bucure[ti-Ploie[ti,
dincolo de aeroportul B\neasa, evoc^nd luptele din zilele de 26 [i 27 august 1944 în acea
zon\; placa memorial\ dedicat\ eroilor necunoscu]i din zilele insurec]iei, aflat\ într-un
spa]iu verde de pe partea dreapt\ a [oselei Bucure[ti-Ploie[ti, la intrarea în p\durea
B\neasa, unde în august 1944 s-au desf\[urat lupte aprige; însemnul memorial dedicat
luptelor insurec]ionale din strada M\rgeanului, de forma unei troi]e 29.
Reperele referitoare la istoria partidului sau la personalit\]ile sale se aflau pretutindeni,
în perioada anterioar\, cele enumerate mai sus fiind doar o mic\ parte. Existau îns\ [i alte
modalit\]i de întip\rire în memoria colectiv\ a acestor informa]ii, mergând de la fixarea
efigiei partidului [i a diferitor sloganuri pe pere]ii cl\dirilor [i pân\ la tip\rirea de c\r]i cu
portretul liderului comunist pe pagina `nt^i. Principalul mecanism utilizat în toate aceste
cazuri era expunerea repetat\ a informa]iilor.
Dup\ comunism
Evenimentele din decembrie 1989 au dus, cum era [i de a[teptat, la schimb\ri majore în
planul reperelor memoriei colective. Ca [i în prima etap\ a perioadei comuniste, imediat
dup\ abolirea monarhiei, [i acum se va recurge la o [tergere a reperelor referitoare la
regimul politic anterior, procesul repetându-se. Astfel, au fost îndep\rtate statuile perso-
nalit\]ilor comuniste [i pl\cile comemorative ce aminteau momente din istoria partidului,
29. Datele referitoare la pl\cile memoriale au fost preluate din F. Tuc\, M. Cociu, Monumente ale
anilor de lupt\ [i jertf\, Ed. Militar\, Bucure[ti, 1983.
au fost schimbate numele str\zilor, practic fiind [terse toate urmele ce mai puteau
aminti de ceea ce fusese.
Primele repere îndep\rtate au fost cele mai vizibile: statuile. La scurt timp dup\
Revolu]ie a fost scoas\ statuia enorm\ a lui V.I. Lenin din fosta Pia]\ a Scânteii. Soclul pe
care era amplasat\ (alc\tuit din beton acoperit cu dale groase de granit ro[u folosit [i în
cazul Monumentului Eroilor Luptei pentru Libertatea Poporului [i a Patriei, pentru
Socialism, din actualul Parc Carol; ca [i în cazul acestuia din urm\, soclul statuii lui
Lenin nu a fost distrus, datorit\ costului extrem de ridicat al materialului, a[teptându-se o
eventual\ valorificare a sa) mai poate fi v\zut [i ast\zi, par]ial distrus, în fa]a Casei Presei
Libere (noua denumire a Casei Scânteii). Inten]ionat sau nu, el însu[i s-a transformat
într-un reper, amintind trec\torilor de vremurile în care, cu diferite ocazii, la baza lui se
depuneau flori. ~ndep\rtarea unui reper, de[i are drept scop [tergerea semnifica]iei cu care
acesta este investit, poate s\ nu aib\ întotdeauna efectul scontat, ca în cazul precedent,
unde chiar [i lipsa reperului continu\ s\ aminteasc\ acela[i lucru ca [i prezen]a acestuia.
De cele mai multe ori se caut\ îns\ înlocuirea, [i nu doar înl\turarea vechilor repere.
Statuia lui Petru Groza a fost [i ea ridicat\, la 6 martie 1990, din locul în care se afla, în
locul ei fiind îns\ amplasat ulterior Monumentul Artileri[tilor României. Spre deosebire
de epoca anterioar\, statuile îndep\rtate nu au mai fost distruse, ci depozitate în diverse
locuri. Dup\ numeroase astfel de sta]ion\ri, statuile lui Lenin [i Petru Groza au ajuns în
cele din urm\ într-un col] al parcului vestitului palat brâncovenesc de la Mogo[oaia.
Au mai fost de asemenea îndep\rtate Monumentul Soldatului Sovietic din Pia]a Victoriei
(care ulterior a fost mutat în cimitirul Eroilor Sovietici), precum [i celelalte busturi ale
liderilor sau membrilor PCR [i pl\cile memoriale de pe pere]ii diverselor cl\diri ale
Capitalei, ce expuneau momente importante din istoria partidului. De[i instalat\ în perioada
comunist\, [i dedicat\ apari]iei ziarului Tipograful Român, una din primele publica]ii
muncitore[ti din România, placa memorial\ din Calea Victoriei (pe fa]ada cl\dirii aflate
între numerele 39 A [i 43) exist\ [i ast\zi. Cu scopul ini]ial de a aminti un moment din
trecutul îndep\rtat al mi[c\rii muncitore[ti din România, ea nu pare a fi într-o asemenea
m\sur\ legat\ de istoria Partidului Comunist încât s\-i necesite îndep\rtarea. Uneori, pl\ci
memoriale vechi sunt înlocuite cu altele noi, cum este cazul pl\cii memoriale dedicate
Congresului de f\urire a Partidului Comunist Român din strada 13 Decembrie (actuala Ion
Câmpineanu), nr. 12, având urm\torul text: ~n acest loc a fost casa în care s-a ]inut în
mai 1921 primul congres al Partidului Comunist din România. ~n locul ei a fost amplasat\
placa cu textul: ~n aceast\ cas\ a locuit timp de 40 de ani marele artist C.I. Nottara,
1859-1935, lupt\tor pentru progresul teatrului românesc. Sub ea se mai pot înc\ z\ri
urmele piroanelor ce fixau prima plac\. Analizând con]inutul celor dou\ texte descoperim
o contradic]ie: dac\ I.C. Nottara a locuit timp de 40 de ani în aceast\ cas\, presupunând
c\ au fost în ultima parte a vie]ii acestuia, înseamn\ c\ înc\ în anul 1895 casa exista deci,
în locul ei nu putea exista o alt\ cas\ în care s\ se fi ]inut primul congres al Partidului
Comunist (în primul text se precizeaz\ c\ este vorba de o alt\ cas\). Dac\ consider\m c\
cei 40 de ani se plaseaz\ în prima parte a vie]ii lui I.C. Nottara, cu atât mai mult nu putea
exista o alt\ cas\ în locul celei actuale (deoarece aceasta înseamn\ c\ acest imobil exista
înc\ din anul 1859). Contradic]ia este evident\, unul din cele dou\ texte fiind fals.
Ulterior, au fost înlocuite toate denumirile de str\zi amintind regimul comunist, cele
mai multe rec\p\tându-[i vechea denumire. Principalele bulevarde ale Capitalei vor fi din
nou denumite dup\ numele membrilor familiei regale: Carol I, Ferdinand I, Elisabeta
sau dup\ numele marilor politicieni antebelici: I.C. Br\tianu, Lasc\r Catargiu, Pake
Protopopescu. ~n cazul acestora din urm\, vechile denumiri sunt redobândite, chiar dac\
statuile acestor personalit\]i, alt\ dat\ situate în pie]ele centrale ale Bucure[tilor
(Universitate, Roman\ [i Pake-Protopopescu) nu au fost din nou plasate în aceste locuri.
~n deceniul al nou\lea, nomenclatura str\zilor avusese de suferit o nou\ schimbare. Din
dorin]a combaterii misticismului, denumirile ce aminteau de func]ii ecleziastice, biserici
sau sfin]i au fost înlocuite de cele mai multe ori cu nume de flori (Velescu, 1999, p. 83).
Dup\ 1990 procesul este inversat, str\zile reluându-[i vechile denumiri. Astfel, strada
Florilor redevine strada Icoanei, strada Lalelelor redevine strada Sfânta Ecaterina, strada
Violetelor redevine strada Sfântul {tefan, strada Gladiolelor redevine strada Biserica
Amzei, strada Cr\i]elor redevine strada Cherasie Episcopul etc. ~n aceea[i manier\ sunt
reîntregite unele denumiri de str\zi, scurtate anterior, probabil tot din aceea[i dorin]\ de
combatere a misticismului: strada Andrei {aguna redevine strada Mitropolit Andrei
{aguna, strada Varlaam redevine strada Mitropolit Varlaam, strada Coresi redevine strada
Diaconul Coresi etc.
~n atribuirea de denumiri noi str\zilor, tendin]a general\ este cea reparatorie. Se
dore[te îndreptarea nedrept\]ilor îndurate de diferite persoane în timpul perioadei comu-
niste. ~ntâlnim în Bucure[ti str\zi ale c\ror nume, evocând personalit\]i politice sau ale
culturii române[ti, la un moment dat, nici nu puteau fi rostite în public [i cu atât mai pu]in
elogiate (Chelcea, 1996, p. 117): Iuliu Maniu, Mircea Vulc\nescu, Onisifor Ghibu,
Corneliu Coposu, Mircea Eliade. Personalit\]i ale vremii, trecute sub t\cere în timpul
regimului comunist, sunt repuse în drepturi, o serie de str\zi primind numele de: Toma
Caragiu, Theodor Pallady, Jean Steriadi, Camil Ressu, Ion Minulescu, Lucian Blaga,
Artur Gorovei. Putem observa din cele câteva exemple de mai sus dou\ tendin]e în
schimbarea nomenclaturii stradale de dup\ 1989: pe de o parte, revenirea la denumirile de
dinainte de 1947, iar pe de alt\ parte dorin]a de îndreptare retroactiv\ a abuzurilor [i
nedrept\]ilor s\vâr[ite în perioada comunist\. Dac\ aceasta din urm\ poate fi explicat\
prin existen]a unui sentiment de vinov\]ie a supravie]uitorilor acestui regim fa]\ de cei
ce nu au avut aceast\ [ans\, prima tendin]\ exemplific\ cel mai bine felul în care se
încearc\ trecerea sub t\cere a acestei perioade negre, dup\ cum a fost de multe ori
denumit\ (de[i mai adecvat\ ar fi fost ro[ii), din istoria poporului român. Numeroase
str\zi, bulevarde [i pie]e vor primi îns\ [i nume noi, legat de evenimentele din decembrie
1989: Bulevardul Timi[oara, Pia]a 21 Decembrie 1989, Bulevardul General Vasile Milea
(distins în decembrie 1989) etc. Numele celor c\zu]i în timpul acestor evenimente se
reg\sesc [i ele în noile denumiri, dar, în lipsa unor preciz\ri de rigoare, pot fi cu greu
identificate din lunga list\ cu nume proprii reg\site în prezent în nomenclatura stradal\.
Al\turi de str\zi, î[i schimb\ numele (uneori [i destina]ia) principalele institu]ii sau
cl\diri centrale: Palatul Casa Republicii devine Palatul Parlamentului, Palatul Casa
Scânteii devine Casa Presei Libere, Palatul Comitetului Central al Partidului Comunist
Român devine Senatul Rom^niei. Muzeul de Istorie a PCR este desfiin]at, luându-i locul
Muzeul }\ranului Român, cl\direa redobândindu-[i în acest fel destina]ia ini]ial\.
Nu se [tie cu exactitate ce s-a întâmplat cu statuile îndep\rtate dup\ 1947, care probabil
au fost distruse. Exist\ îns\ [i o excep]ie: statuia lui Ion I.C. Br\tianu30, amplasat\ în
30. Br\tianu, Ion I.C. (n. 20 august 1864, Florica m. 1927), om politic, fiul cel mai mare al lui Ion
C. Br\tianu. Ministru în repetate rânduri, pre[edinte al consiliului de mini[tri (din 27 decembrie
1908), pre[edinte al Partidului Na]ional-Liberal (1909-1927), a avut un rol important `n timpul
primului r\zboi mondial. La încheierea acestuia, este prim-delegat al României la Conferin]a de
pace, unde lupt\ cu înver[unare pentru îndeplinirea promisiunilor f\cute României la intrarea în
r\zboi. Dup\ formarea unui nou guvern, în 1922, ob]ine un nea[teptat succes electoral. ~n 1923
va ini]ia modificarea Constitu]iei (1923) [i va contribui la des\vâr[irea a diferite reforme.
parcul aflat pe Bulevardul Dacia, între Calea Victoriei [i Pia]a Roman\ [i realizat\ de
sculptorul Mestrovici. Inaugurat\ la 29 noiembrie 1938 (de[i fusese terminat\ cu un an mai
devreme), statuia a fost amplasat\ într-un parc (special amenajat de arhitectul Horia
Teodoru, dup\ sugestiile date de I. Mestrovici), aflat lâng\ casele I.I.C. Br\tianu. Ridicat\
de la locul ei dup\ 1947, statuia lui I.I.C. Br\tianu a fost depozitat\ la Combinatul
Fondului Plastic, în spatele Casei Scânteii [i uitat\ pentru o vreme. ~n 1988 este mutat\ în
incinta Muzeului de la Gole[ti, iar în 1992 Prim\ria Municipiului Bucure[ti ini]iaz\
readucerea în Capital\ a statuii spre a fi a[ezat\ în parcul ce-i fusese destinat ini]ial (în
noiembrie 1992). De[i pe suprafa]a marmurii negre se pot distinge urmele numeroaselor
mut\ri, statuia lui Ion I.C. Br\tianu este singura ce s-a mai p\strat dintre cele îndep\rtate
în perioada comunist\. Cu toate acestea nici un nume nu este specificat pe soclu (se pare
c\ nici înainte de 1947 nu era nici o inscrip]ie), personajul reprezentat fiind cufundat
într-un semianonimat (Ioni]\, 1999).
Un alt caz aparte îl constituie [i cel al monumentului de la kilometrul zero. Dorind
s\ marcheze punctul de unde începe m\surarea distan]elor pe drumurile ]\rii, administra]ia
Capitalei a ini]iat construirea unui monument ce urma a fi amplasat în acel loc. Discu]iile
au început înc\ înainte de 1937, dar abia în acest an au debutat demersurile propriu-zise de
ridicare a monumentului. Ansamblul ar fi trebuit ini]ial s\ se prezinte sub forma unui bazin
circular în centrul c\ruia s\ se g\seasc\ o roz\ a vânturilor, cu opt raze, între care urmau
s\ fie plasate stemele celor opt provincii române[ti (monumentul simboliza România
Mare), realizate în mozaic, cu numele ora[elor-capital\ încrustate în marmur\. ~n mijlocul
rozei vânturilor urma s\ fie amplasat\ o sfer\ îmbr\cat\ în mozaic, deasupra c\reia s\ se
înal]e o statuet\ a Sfântului Gheorghe omorând balaurul. Cum îns\ canoanele cre[tin-
-ortodoxe nu permit chipuri cioplite, Patriarhia s-a opus expunerii monumentului. Dup\
îndelungi discu]ii [i modific\ri ale proiectului ini]ial, monumentul ar fi trebuit inaugurat
în anul 1940; baza r\m\sese aceea[i (bazinul cu roza vânturilor [i cu cele opt provincii
române[ti), în mijlocul bazinului aflându-se un glob cu nervuri metalice [i reliefuri din
tabl\, reprezentând cele 12 semne zodiacale. De[i modificat, monumentul nu a fost inaugu-
rat nici de data aceasta. ~n perioada 1945-1947, ansamblul a fost mutilat, fiindu-i scoase
pl\cile cu numele ora[elor din Basarabia, globul a fost scos, iar bazinul dezafectat. Astfel,
a fost l\sat în p\r\sire pân\ în anii 1950-1952, când este acoperit cu p\mânt. ~n urma unui
concurs organizat de Prim\ria municipiului, în 1992, în dorin]a de a revitaliza zona Sfântul
Gheorghe, `ncep lucr\rile de restaurare [i reconstituire a monumentului. Acesta va fi
inaugurat în cele din urm\ în iunie 1998. Dup\ 61 de ani de a[teptare ansamblul monu-
mental se prezint\ în cele din urm\ într-o form\ finit\, dar, din p\cate, nu pentru mult\
vreme. Deja în august 1999 globul dispare, roza vânturilor este spart\, iar bazinul (tot
lipsit de ap\, cum a fost pân\ în anii 50) a început s\ se deterioreze (Ioni]\ [i Ene, 1999).
O problem\ dificil\ de rezolvat au ridicat-o unele monumente [i cl\diri ridicate în
perioada comunist\ ca repere ale acesteia. Greu de îndep\rtat din cauza mai multor motive
[i în principal datorit\ dimensiunilor ie[ite din comun, au fost totu[i f\cute unele încerc\ri
(par]ial reu[ite) de transformare a acestora. Astfel, Monumentului Eroilor Luptei pentru
Libertatea Poporului [i a Patriei, pentru Socialism, impun\torul mausoleu comunist din
actualul Parc Carol, i-au fost aduse unele modific\ri dup\ 1990. ~n 1992, r\m\[i]ele
p\mânte[ti ale liderilor comuni[ti îngropa]i aici au fost scoase [i îngropate în alt\ parte (fie
au fost luate de familiile acestora, fie au fost îngropate, pe cheltuiala statului). Numele
înscris pe dalele de marmur\ neagr\ din spatele semicercului ce înconjoar\ monumentul au
fost [terse, iar mormintele au r\mas goale. De[i semnifica]ia sa este evident\, scopul cu
care a fost construit fiind acela de a comemora pe to]i militan]ii pentru cauza socialismului,
monumentul nu a fost demolat. Nici chiar numele s\u nu a putut fi schimbat, din cauza
acestei puternice semnifica]ii, fiind în prezent mai curând trecut sub t\cere. Principalul
motiv pentru care nu a fost înc\ d\râmat este îns\ costul materialelor din care a fost
construit granit ro[u [i negru, deosebit de pre]ios, care nu ar putea fi recuperat în nici
un fel în eventualitatea d\râm\rii. Aceasta duce inevitabil la p\strarea monumentului, în
a[teptarea unor solu]ii viitoare. Una dintre acestea avea în vedere construirea unei catedrale
numit\ Catedrala Mântuirii Neamului, care s\ mute accentul pe semnifica]ia monumentului
Soldatului Necunoscut, aflat în apropiere. Ideea a fost îns\ rapid abandonat\, locul
construirii catedralei fiind de curând desemnat în Pia]a Unirii.
~n ceea ce prive[te Casa Republicii, actualul Palat al Parlamentului, s-au c\utat mai
multe solu]ii de valorificare a acestuia, costurile unei eventuale demol\ri fiind prea mari
pentru a putea fi luate în calcul. ~n prezent, aici î[i au sediul Senatul [i Camera Deputa]ilor
(înc\ din anul 1996). Concursul interna]ional de arhitectur\ Bucure[ti 2000, organizat
în 1996, [i-a propus ca principal obiectiv tocmai g\sirea unor eventuale solu]ii la proble-
mele ridicate de aceast\ construc]ie. Participan]ilor li s-a cerut s\ atenueze caracteristicile
simbolice ale centrului [i totodat\ s\ încerce s\ realizeze o reintegrare urban\ a acestuia,
g\sind o modalitate prin care s\ se unifice cele dou\ ora[e: cel vechi, denumit [i micul
Paris al Balcanilor, [i cel nou, înf\ptuirea epocii de aur. Câ[tig\torii premiului I al
concursului au fost desemna]i, aproape în unanimitate, membrii echipei germane conduse
de Meinhard von Gerkan [i W. Marg. Solu]ia propus\ de aceast\ echip\ deplaseaz\ cu
subtilitate centrul de interes de pe Casa Republicii pe o grupare de construc]ii înalte din
o]el [i sticl\ amplasate în spatele [i în dreapta sediului Parlamentului. Solu]ia a fost de
asemenea apreciat\ pentru felul în care ea s-a str\duit s\ reaminteasc\ de traseele str\zilor
demolate, marcând prin pasaje pietonale, acoperite sau nu, vechile linii de for]\ ale
cartierului. De remarcat faptul c\ prin aceste schimb\ri nu se dore[te uitarea acestei
construc]ii, prin transformarea sa radical\, dimpotriv\, edificiul î[i va p\stra func]ia
comemorativ\, devenind un edificiu martor al unui trecut ap\s\tor (von Gerkan [i Zais,
1997, p. 282). Pân\ la realizarea acestui proiect îns\, monumentala construc]ie va continua
s\ fie folosit\ în diverse scopuri.
Poate înc\ mai greu de transformat decât Casa Republicii sunt miile de blocuri de locuit
din cartierele bucure[tene. Cu toat\ func]ia lor utilitar\, elementul estetic lipse[te cu
des\v^r[ire [i vor fi probabil reperele cele mai greu de schimbat în timp.
Dup\ 1989 pu]ine noi monumente au fost ridicate. Cele mai numeroase sunt dedicate
memoriei celor c\zu]i în timpul Revolu]iei din 1989. Din aceast\ categorie face parte
ansamblul format din mai multe cruci (unele dintre acestea provenind se pare din fostul
Cimitir Delea Vechi, mutat de Ceau[escu, au o vechime de aproape dou\ secole!) amplasat
în Pia]a Universit\]ii, ini]iat de pictorul Sorin Dumitrescu. De remarcat faptul c\ nu a fost
amplasat pe locul r\mas gol de aproape jum\tate de veac, unde se afla cândva statuia lui
I.C. Br\tianu. Locul ales, apropiat de cl\direa Universit\]ii, cu fa]ada acoperit\ de
sloganuri din timpul demonstra]iilor din iunie 1990, î[i revendic\ propria sa semnifica]ie.
El nu are menirea de a umple un loc r\mas gol, ci de a aduce o nou\ semnifica]ie spa]iului.
Aria cu cea mai mare densitate de monumente nou amplasate este cea cuprins\ între
actualul sediu al Senatului [i biserica Cre]ulescu, a[ezat\ în actuala Pia]\ a Revolu]iei.
~ntre acestea dou\ se g\sesc, plasate pe aceea[i ax\, patru monumente. ~n fa]a cl\dirii în
care se g\se[te Senatul [i unde, în trecut, era sediul Comitetului Central al PCR, a fost
ridicat dup\ 1990 un monument închinat Eroilor Revolu]iei. De form\ triunghiular\,
având imaginea unei fl\c\ri s\pate în marmur\, monumentul este înso]it de o plac\
comemorativ\ fixat\ pe peretele cl\dirii, în partea stâng\, în apropierea intr\rii în Senat.
Aceasta cuprinde urm\torul text: Din aceast\ cl\dire fost sediu CC al PCR în 22
Dec. 1989 ora 12, a fost izgonit dictatorul de c\tre tinerii curajo[i, care au redat
demnitatea [i libertatea poporului român . Sunt ad\ugate versurile: De aceea voi ce a]i
crezut în noi / în dou\zeci [i unu [i dou\zeci [i doi / s\ nu uita]i cât ve]i tr\i / pe cei uci[i
[i pe cei vii. A[adar, în acest caz, nu se dore[te [tergerea amintirii vechiului regim (pe
placa memorial\ se specific\ clar ce func]ie a avut cl\direa înainte de 1989), ci imortalizarea
evenimentelor petrecute în acea cl\dire [i în jurul ei, la data de 22 Decembrie 1989.
Amintirilor legate de conducerea de partid de dinainte de 1989 le sunt ad\ugate cele ale
oamenilor uci[i aici în 1989.
Nu departe de acest monument, în mijlocul spa]iului verde dintre Calea Victoriei [i
cl\direa Senatului, a fost amplasat\ de curând (la finele anului trecut 30 decembrie 1998,
definitivarea ansamblului [i inaugurarea propriu-zis\ având îns\ loc pe 10 septembrie
1999), statuia liderului ]\r\nist Iuliu Maniu31. Realizat\ în bronz de sculptorul Mircea
Sp\taru, ea îl înf\]i[eaz\ pe Iuliu Maniu pe un soclu de marmur\ neagr\, cu fa]a orientat\
spre biserica Cre]ulescu. Statuia are torsul fisurat, f\când o apropiere între personalitatea
marelui om politic [i coloanele templelor antice care, de[i supuse încerc\rilor timpului, ce
a l\sat urme adânci întip\rite pe ele, nu s-au dezintegrat. Marcat de evenimentele sociale
[i politice ale epocii sale, Maniu le-a înfruntat cu stoicism, pân\ la cap\t. ~n spatele statuii
este plasat un gorun care, de[i cu coroana t\iat\, are trunchiul viguros, iar r\d\cinile adânc
înfipte în solul dur, de granit.
~n apropierea celor dou\ monumente descrise mai sus, de partea cealalt\ a C\ii
Victoriei, lâng\ Biserica Cre]ulescu, este amplasat în 1996 bustul altui lider ]\r\nist,
Corneliu Coposu, oper\ a sculptorului Mihai Buculei. Situat pe un postament înalt [i
îngust, bustul liderului ]\r\nist sugereaz\ imaginea unei cruci, simbol al martiriului suferit
de acesta în închisorile comuniste. Ca [i în cazul denumirilor stradale, gestul în\l]\rii
acestui bust este compensatoriu, de recunoa[tere [i r\spl\tire a suferin]elor îndurate în
timpul regimului comunist. Textul de pe soclu, aproape ilizibil, nu cuprinde decât numele
celui reprezentat. Cu pu]in timp înaintea amplas\rii acestui bust, în prim\vara aceluia[i an,
are loc inaugurarea altui bust al lui Corneliu Coposu, realizat de sculptorul Gheorghe
Iliescu C\line[ti [i aflat în fa]a sediului Conven]iei Democratice din România, din strada
Bati[tei. Corneliu Coposu este de altfel unica personalitate politic\ de dup\ 1989 al c\rei
bust a fost amplasat în Capital\. ~n spatele bustului s\u de pe Calea Victoriei, în mijlocul
spa]iului verde, mai departe de drum [i mai aproape de zidul bisericii, se afl\ o sculptur\
realizat\ de Ion Nicodim [i închinat\, dup\ cum men]ioneaz\ inscrip]ia de pe soclu,
evenimentelor din Decembrie 1989. A[ezat\ în acest loc la scurt timp de la revolu]ie (în
anul 1992), realizat\ tot din bronz, statuia înf\]i[eaz\ o înl\n]uire de mai multe bra]e
întinse, cu pumnii încle[ta]i, sus]inute de un trunchi aflat în genunchi.
Dintre toate monumentele ridicate dup\ 1989, cel cu dimensiunile cele mai impresio-
nante a fost plasat în centrul actualei Pie]e Charles de Gaulle (fosta Pia]\ a Aviatorilor),
în anul 1996. ~nchinat de data aceasta Martirilor Neamului, monumentul, oper\ a
sculptorului Paul Neagu, are forma unei sfere turtite, în centrul c\reia figureaz\ o cruce
realizat\ prin al\turarea mai multor deschiz\turi prin care p\trunde lumina soarelui.
El aminte[te astfel de crucea înscris\ într-un cerc, din arta cre[tin\, simbol al martirilor.
31. Maniu, Iuliu (n. 1873, {imleul-Silvaniei m. 8 ianuarie 1953, Bucure[ti), om de stat. Ap\r\tor
al drepturilor românilor din Ardeal, este pre[edinte al Partidului Na]ional din Ardeal care, în
urma fuzion\rii ulterioare cu Partidul Democrat al lui Take Ionescu (februarie 1923), apoi cu cel
Na]ionalist al lui Nicolae Iorga (ianuarie 1925) [i cu cel ]\r\nesc, condus de Ion Mihalache
(toamna 1926), va forma Partidul Na]ional-}\r\nesc. Este prim-ministru în trei rânduri
(16 noiembrie 1928 7 iunie 1930; 13 iunie 10 octombrie 1930; 20 octombrie 1932
14 ianuarie 1933). La 11 noiembrie 1947 este condamnat la 10 ani de închisoare, sub acuza]ia de
crim\ de complot în scop de tr\dare [i insurec]ie armat\.
~n acela[i scop comemorativ, au fost amplasate dup\ 1989 diferite pl\ci memoriale pe
pere]ii cl\dirilor în apropierea c\rora au murit oameni în decembrie 1989. ~n completare,
sau separat de ele, pe marginea drumului, pe lâng\ zidurile cl\dirilor, apar o serie de
cruci, de dimensiuni [i forme variate, confec]ionate din metal sau marmur\. Realizate din
ini]iativa unor asocia]ii sau chiar a unor persoane fizice, ele comemoreaz\ o singur\
persoan\ (caz în care îi men]ioneaz\ numele, data na[terii [i a mor]ii [i eventual se adaug\
[i o fotografie a celui decedat), mai multe persoane (de regul\ este precizat num\rul lor [i
uneori numele fiec\ruia) sau sunt închinate tuturor celor uci[i în acele zile. Uneori
confec]ionate din lemn, aceste cruci dobândesc aspectul unor troi]e (ca în cazul celei din
mijlocul Pie]ei Romane sau din curtea Televiziunii Române).
Concluzii
Dup\ cum se poate vedea, a[adar, din exemplele de mai sus, schimbarea reperelor este
întâlnit\ în toate cele trei perioade istorice observate. De[i aplicat în variate feluri, unele
mai subtile, altele mai radicale, fenomenul cunoa[te o r\spândire larg\ atât în timp, cât [i
în spa]iu. Exemplele din rândurile de mai sus sunt din Bucure[ti alegerea a fost f\cut\ din
ra]iuni metodologice dar la fel de u[or pot fi g\site exemple din întreaga ]ar\ sau din alte
]\ri. Un editorial din ziarul Cotidianul sublinia, într-un stil ironic, caracterul universal al
fenomenului d\râm\rii statuilor: D\râmarea statuilor [i a monumentelor în general n-a
fost inventat\ de noi, românii. Prin 1990, când nu mai [tiai în ce parte s\ alergi pentru a
nu sc\pa spectacolul unei noi statui smulse cu macaraua de pe soclu, am crezut c\ \sta e
un n\rav tipic dâmbovi]ean. Ulterior, plecând de la aceast\ naivitate, unii s-au gr\bit
chiar s\ deplâng\ anul respectiv. L-au poreclit anul nihilismului. ~n realitate, nu eram
singurii porni]i s\ d\m jos statuile. ~ntreaga Europ\ de Est se burzuluise împotriva
personajelor turnate în bronz sau cioplite în piatr\. La Var[ovia, la Praga, la Sofia [i la
Tirana mul]imile, incitate de discursuri profetice, având în frunte fanatici arz\tori,
r\t\ceau de-a lungul [i de-a latul ora[ului c\utând cu înver[unare statuile trecutului.
Distrugerea monumentelor e un semn al puterii acestora de a simboliza ceva. Dac\ ar fi
ni[te simple pietre, mai mult ca sigur nimeni nu s-ar atinge de ele. Ele sunt îns\ ridicate
pentru a semnifica triumful unui regim asupra altuia. Ele sunt d\râmate tot pentru a
semnifica pr\bu[irea regimului anterior [i triumful unuia nou 32 (Cristoiu, 1989). Feno-
menul nu depinde a[adar de un anumit spa]iu el se reg\se[te la mai toate popoarele. {i,
de[i a fost perceput într-un mod mai acut începând cu epoca modern\, el nu apar]ine doar
acestui secol. Antichitatea [i Evul Mediu ofer\ numeroase exemple de schimbare a reperelor
memoriei colective.
Barner, Axel (1997), Imaginea Bucure[tilor în literatura german\ contemporan\, în Secolul 20,
nr. 4-6, pp. 240-250, Bucure[ti, Romcartexim.
Beldiman, Alexandru (1997), Refacerea ]esutului urban, în Secolul 20, nr. 4-6, pp. 279-280,
Bucure[ti, Romcartexim.
Boia, Lucian (1997), Istorie [i mit în con[tiin]a româneasc\, Bucure[ti, Humanitas.
32. Ion Cristoiu, Boala de a d\râma statuile, `n Cotidianul, sâmb\t\ 12, duminic\ 13 septembrie
1998. Articolul face parte din volumul de eseuri, aflat sub tipar la data public\rii articolului,
intitulat Un pesimist la sfâr[it de mileniu.
Berindei, Dan [i Bonifaciu, Sebastian (1978), Bucure[ti, ghid turistic, Bucure[ti, Editura
Sport-Turism.
Bordu[an Sorin (1998), Bucure[ti. Ghidul str\zilor, Bucure[ti, Editura Almatip.
Chelcea, Septimiu (1996), Memoria social\ organizarea [i reorganizarea ei, in Psihologie
social\. Aspecte contemporane, Adrian Neculau (coord.), pp. 109-119, Ia[i, Polirom.
Chelcea, Septimiu (1998), Memorie [i identitate, constructe sociale, in Memorie social\ [i
identitate na]ional\, Septimiu Chelcea (coord.), pp. 5-22, Bucure[ti, Editura I.N.I.
Connerton, Paul (1989), How Societies Remember, Cambridge, Cambridge University Press.
Cristoiu, Ion (1998), Boala de a d\râma statuile, în ziarul Cotidianul, sâmb\t\ 12, duminic\ 13
septembrie 1998.
Djuvara, Neagu (1997), Amintiri din anii 20, impresii din anii 90, in Secolul 20, nr. 4-6,
pp. 44-53, Bucure[ti, Romcartexim.
Eliade, Mircea (1978), Aspecte ale mitului, Bucure[ti, Univers.
Georgescu, Florian, Cernovodeanu, Paul [i Cebuc, Alexandru (1966), Monumente din Bucure[ti
ghid, Bucure[ti, Meridiane.
Giurescu, C. Constantin (1966), Istoria Bucure[tilor, Bucure[ti, Editura pentru Literatur\.
Hannestad, Niels (1989), Monumentele publice ale artei romane. Program iconografic [i mesaj,
Bucure[ti, Editura Meridiane, vol. 1, 2.
Ioni]\, Ionel C. (1999), Bucure[tii [i statuile sale. Ion I.C. Br\tianu de Ivan Mestrovici, in
Bucure[ti. Materiale de istorie [i muzeografie, tom 13, pp. 171-174, Bucure[ti, Tipored S.R.L.
Ioni]\, Ionel C. [i Ene, Camelia (1999), Monumentele de la «kilometrul zero», în Bucure[ti.
Materiale de istorie [i muzeografie, tom 13, pp. 176-182, Bucure[ti, Tipored S.R.L.
Le Goff, Jacques (1988), Histoire et mémoire, Éditions Gallimard.
Leahu, Gheorghe (1995), Bucure[tiul disp\rut, Bucure[ti, Editura Arta Grafic\.
Simboieanu, Ulisse [i Moldoveanu, M.D. (1948), Noul ghid al Municipiului Bucure[ti cu indicatorul
alfabetic al str\zilor, Bra[ov, Editura Institutului Cartografic Unirea.
Maubourguet, Patrice (ed.) (1993), Le petit Larousse. Dictionnaire encyclopédique, Paris, Larousse.
Milo, Daniel (1986), Le nom des rues, in Les lieux de mémoire, Pierre Nora (coord.), Gallimard,
partea a II-a, La Nation, vol. 3, pp. 285-315.
Predescu, Lucian (1999, prima ed. 1940), Enciclopedia României. Cugetarea. Material românesc.
Oameni [i înf\ptuiri, Bucure[ti, Editura Saeculum I.O. [i Editura Vestala.
Rheims, Maurice (1973), Via]\ de artist, Bucure[ti, Editura Meridiane.
Stahl, Henri, Paul (1979), Croyances communes des chrétiens et des musulmans balkaniques, in
Buletinul Bibliotecii Române, vol. VII (XI), serie nou\ Freiburg (Germania).
Trigger, Bruce, G. (1990), Monumental architecture: a thermodynamic explanation of symbolic
behaviour, in World archeology, Richard Bradley (ed.), volum 22, nr. 2.
Tuca, F. [i Cociu, M. (1983), Monumente ale anilor de lupt\ [i jertf\, Bucure[ti, Editura Militar\.
Vasilescu, Gheorghe (1998), Construirea Catedralei Neamului în Bucure[ti un proiect vechi de
peste un secol, în Anuar al Arhivelor Municipiului Bucure[ti. Din trecutul istoric [i
urbanistic al ora[ului Bucure[ti, II, pp. 160-169, Bucure[ti, Editura Ministerului de Interne.
Velescu, Oliver (1999), Contribu]ii la istoria nomenclaturii str\zilor din Bucure[ti (I), in Bucure[ti.
Materiale de istorie [i muzeografie, tom 13, pp. 76-83, Bucure[ti, Tipored S.R.L.
von Gerkan, Meinhard [i Zais, Joachim (1997), Proiect, in Secolul 20, nr. 4-6, pp. 281-283,
Bucure[ti, Romcartexim.
* * * (1938-1943) Enciclopedia României, vol. I, Statul, 1938, vol. II, }ara Româneasc\, 1938,
vol. III, Economia na]ional\, 1939, vol. IV, Economia na]ional\, 1943, Bucure[ti,
Imprimeria Na]ional\.
* * * (1978) Mic dic]ionar enciclopedic, Bucure[ti, Editura {tiin]ific\ [i Enciclopedic\.
* * * (1982) Bucure[ti. Ghidul str\zilor, Bucure[ti, Editura Sport-Turism.
* * * (1962) Bucure[ti. Ghid [Bucure[ti], Editura Meridiane.
74
Bogdan Balan *
Reprezentarea social\ a profesiei psihologului:

`ntre a fi [i a deveni
Introducere
Dezbaterea în jurul profesiei de psiholog a avut un ecou larg începând cu anii 1950 în
revistele specializate, mai ales `n cele americane, dup\ cum o dovedesc numeroase articole
ap\rute în American Psychologist. ~n aceste articole sunt discutate într-o manier\ foarte
pragmatic\ aspecte legate de statutul psihologiei (Sarup, 1978; Wertheimer, 1978; Koch,
1981; Sarason, 1981), de contribu]ia adus\ de psihologie în cadrul serviciilor comunit\]ii
(Goodstein [i Sandler, 1978) sau de criteriile de evaluare ale interven]iilor psihologice în
proiectele diferitelor institu]ii.
Exist\ la ora actual\ un num\r foarte mare de psihologi în lume (estimativ 250.000).
Cei mai mul]i dintre ei lucreaz\ în ]\rile occidentale (SUA [i Canada 106.000 424/
1 milion locuitori; Europa + Israel 78.000 222/1 milion; Australia 4.000 235/
1 milion). ~n rest, majoritatea este latino-american\ (45.000 120/1 milion); 11.000
lucreaz\ în Europa de Est (81/1 milion); doar 2.000 în URSS. Cei mai pu]ini se g\sesc în
Africa (cu excep]ia RSA) [i Asia.
~n România, conform recens\mântului din 1992, la nivel na]ional erau angaja]i 751 de
psihologi (circa 35/milion) dintre care 742 lucrau în mediu urban, iar 19 în mediu rural.
Dintre ace[tia, 222 sunt b\rba]i [i 529 femei.
Aceste estim\ri pot da o imagine global\ a reparti]iei psihologilor în lume [i în ]ar\. Ele
par s\ confirme existen]a unei afinit\]i între activitate psihologilor [i modelele occidentale
moderne. De fapt, coresponden]a este mai pu]in net\.
Cu mult timp înaintea apari]iei conceptului de reprezentare social\, imaginea profesiei
proprii la viitorii psihologi a constituit obiectul a numeroase investiga]ii, de obicei sub
forma unor anchete printre studen]i. Aceste studii au fost provocate nu atât de interesul
[tiin]ific pentru o ramur\ specific\ a cogni]iei sociale, ci mai degrab\ de sesizarea de c\tre
cadrele didactice universitare din domeniu a discrepan]ei existente între a[tept\rile studen-
]ilor din primii ani de facultate [i realit\]ile form\rii universitare [i ale practicii.
Situa]ia nu este specific\ ]\rilor cu tradi]ie îndelungat\ în formarea psihologilor la nivel
universitar. ~n România postdecembrist\, înfiin]area sec]iilor de psihologie (pentru prima
oar\ cu aceast\ titulatur\) a fost primit\ cu entuziasm de c\tre tineri, ajungându-se la
niveluri de concuren]\ la examenul de admitere extrem de ridicate. O încercare de a oferi
explica]ii acestui fenomen trebuie s\ ]in\ cont de lipsa relativ\ de locuri de munc\ în
REPREZENTAREA SOCIAL| A PROFESIEI PSIHOLOGULUI: ~NTRE A FI {I A DEVENI 75
domeniu, precum [i de veniturile relativ reduse ale psihologilor practicieni. Singurele

op]iuni r\mase ]in fie de prestigiul social ridicat al profesiei, fie de o motiva]ie intern\, de
atractivitatea intrinsec\ a domeniului. Ambele aspecte ne trimit la fenomene simbolice cu
puternic\ înc\rc\tur\ social\. Cercetarea de fa]\ încearc\ s\ fac\ o evaluare a situa]iei,
pornind de la un model conceptual bine precizat, cel al reprezent\rilor sociale (Moscovici,
1968). Am folosit atât o abordare asociativ\, bazat\ pe date culese prin întreb\ri deschise,
cât [i un model teoretic bine definit anterior, cel al reprezent\rii sociale a psihologului în
patru categorii, elaborat de Palmonari (1981) [i dezvoltat ulterior [i de al]i cercet\tori.
Reprezentarea social\ a psihologului: tipologia italian\

Cadrul teoretic generos oferit de modelul reprezent\rilor sociale introdus de Moscovici
(1976) i-a atras pe unii cercet\tori preocupa]i de imaginea diferitelor grupuri despre
profesii. Trebuiesc men]ionate aici, printre altele, studiile lui Lorenzi-Cioldi privind
reprezent\rile profesionale (1988; 1991) în care sunt discutate aspectele metodologice
legate de studiul reprezent\rilor sociale ale profesiilor.
Deloc surprinz\tor, una dintre primele profesii a c\rei reprezentare a fost descris\
separat a fost cea de psiholog. Nu putem atribui acest efort orgoliului profesional sau
curiozit\]ii, ci în primul rând faptului c\, mai mult decât altele, profesia de psiholog
îndepline[te toate criteriile necesare pentru ca un obiect s\ devin\ obiect de reprezentare
social\ (Moliner, 1995): volumul de informa]ii este mare, imprecis sau chiar confuz,
neexistând o pozi]ie universal valabil\; obiectul prezint\ o miz\ ridicat\ atât pentru
studen]i sau practicieni (miz\ identitar\), cât [i pentru publicul larg (miz\ de coeziune);
nu exist\ o structur\, o instan]\, care s\ dicteze o pozi]ie oficial\.
Printre aceste lucr\ri men]ion\m cercetarea efectuat\ de Pomini [i Duruz (1995), care
descrie reprezentarea social\ despre profesia de psiholog la nivelul a dou\ grupuri
profesionale diferite, ambele aflate în raporturi directe cu psihologii: juri[tii [i preo]ii.
Concluziile studiului afirm\ c\ diferen]ele observate în reprezent\rile despre psiholog ]in
mai degrab\ de diferen]ele dintre contextele profesionale [i procesele identitare, decât de
informa]iile disponibile sau de strategiile comunica]ionale reale adoptate [i combat ideea
posibilit\]ii modific\rii reprezent\rii despre psiholog prin campanii de informare globale,
dup\ modelul american (Pallak [i Kilburg, Task Force on Psychology and Public Policy,
1986). Studiile despre reprezentarea social\ a psihologului s-au înscris îns\ în marea lor
majoritate în linia deschis\ de Augusto Palmonari prin cercetarea sa asupra imaginii
psihologiei în Italia.
O anchet\ asupra psihologilor a fost realizat\ între anii 1978 [i 1983, în cadrul unui
vast proiect de Medicin\ preventiv\ al Consiliului Na]ional al Cercet\rii în scopul inventa-
rierii opiniilor psihologilor italieni care lucreaz\ în diferite domenii privind unele aspecte
ale activit\]ii lor profesionale (Palmonari [ed.], 1981).
~ntr-un prim timp, au fost realizate convorbiri cu martori privilegia]i (administratori
în diverse servicii care angajau psihologi, psihologi insera]i de mult timp în contexte
diferite, profesori universitari, psihoterapeu]i).
Aceasta a permis aducerea în lumin\ a principalelor teme asupra c\rora s\ se focalizeze
instrumentele de investiga]ie. Pe lâng\ un chestionar descriptiv privind datele sociografice
(cf. Palmonari, 1981), a fost elaborat\ o gril\ de convorbire ce con]inea mai multe
întreb\ri pentru explorarea temelor urm\toare:
activit\]i, func]ii [i obiective ale muncii psihologului;
condi]ii structurale [i organizarea interven]iei sale;
raporturi cu profesioni[ti ai altor domenii (psihologice sau nu);
76 BOGDAN BALAN
evaluarea itinerarului formativ urmat;

deontologie [i reglementarea juridic\ a profesiei;
identitate profesional\;
consisten]a [tiin]ific\ a psihologiei.
Materialul înregistrat a fost retranscris în protocoale care regrupau argumentele fiec\rui
intervievat dup\ o analiz\ tematic\ a con]inuturilor.
Au fost efectuate 148 de convorbiri semidirective, implicând psihologi din serviciile
sociale, universitari [i din sectorul privat din patru ora[e (Arezzo, Bologna, Salerno [i
Trente), reprezentative privind diferitele realit\]i socioeconomice, culturale, academice [i
politice ale serviciilor locale.
De la început, autorii studiului se a[teptau la o anumit\ eterogenitate a lu\rilor de
pozi]ie, datorat\ diferitelor medii de inser]ie profesional\ a subiec]ilor; în pofida dife-
ren]elor, datele par a se preta la o interpretare dup\ modele tipologice ce traverseaz\
limitele geografice [i sectoarele de activitate.
De fapt, bog\]ia de informa]ii culese nu ]inea doar de opinii diferite [i de alegeri
profesionale posibile în diferite contexte de lucru. Pe fiecare dintre temele abordate
intervieva]ii au elaborat argument\ri complexe pentru a explicita propria pozi]ie, ]esând
astfel un sistem ce le legitimeaz\ discursul. Anumite similitudini de argumenta]ie au ap\rut
imediat, ducând la formularea într-un mod intuitiv a unei tipologii a reprezent\rilor sociale
ce trebuia verificat\.
Fiecare discu]ie a fost atunci reorganizat\, procedând la o nou\ analiz\ de con]inut
pentru a degaja unit\]ile de analiz\, acordând cea mai mare importan]\ lan]urilor de
semnifica]ii pe care le-au produs subiec]ii [i pe care le expliciteaz\ f\când apel la universuri
consensuale, legitimând astfel lu\rile de pozi]ie asupra diverselor problematici ale muncii lor.
Aceste problematici pot fi reunite în categorii mai mari:
psihologia ca [tiin]\;
con]inuturi [i obiective ale muncii;
formare;
identitate profesional\.
Con]inuturile fiec\rei discu]ii au fost clasificate în aceste categorii: doi judec\tori
independen]i au codat fiecare unitate de analiz\ dup\ regrup\ri tipologice intuitive.
Dup\ aceast\ verificare transversal\ a tipologiei, o analiz\ vertical\ a permis verificarea
dac\ diversele argumente exprimate de c\tre un anume intervievat ]in în mod coerent de un
anumit model tipologic. O lips\ de coeren]\ intern\ la fiecare psiholog ar fi dus la negarea
oric\rei valori euristice a acestor modele. ~n 84% din cazuri, cel pu]in dou\ treimi din
unit\]ile de analiz\ relev\ de un anumit tip de reprezentare.
Ne vom limita aici la a prezenta pe scurt aspectele esen]iale care caracterizeaz\ aceste
patru reprezent\ri, luând drept punct de plecare imaginea psihologiei ca [tiin]\, acesta
fiind punctul de ancorare pornind de la care se organizeaz\ con]inuturile [i obiectivele
muncii, importanta dat\ form\rii, identitatea profesional\.
O intens\ conota]ie ideologic\ impregneaz\ afirma]iile psihologilor din prima categorie,
numit\ militant politic (tip A). {tiin]a este definit\ ca ideologie în serviciul grupurilor
dominante, psihologia fiind considerat\ ca o [tiin]\ aservit\ în sine puterii pentru a deturna
indivizii de la a c\uta originea social\ a problemelor lor. Munca psihologului nu are sens
decât dac\ se înscrie într-o angajare politic\ vizând s\ dema[te mistific\rile pe care
tehnicienii caut\ s\ le impun\ sub egida explica]iilor [tiin]ifice. ~n acest sens, un rol
profesional specific al psihologului este negat, formarea [i interven]ia sa necesitând a fi
integrate în lupta împotriva institu]iilor care marginalizeaz\ individul, [i aceasta în
colaborare cu al]i lucr\tori sociali.
Psihologii care îi recunosc psihologiei ca [tiin]\ social\ o posibilitate de interven]ie

în realitate [i acord\ o mare importan]\ schimb\rilor sociale la care ea poate contribui au
fost grupa]i în tipul B, numit interdisciplinar datorit\ importan]ei pe care o acord\
colabor\rii cu al]i speciali[ti în [tiin]e umane pentru a elabora proiecte de schimbare.
Contribu]ia lor profesional\ la aceste proiecte este tehnic\: interven]ia cea mai calificat\
este cea preventiv\. Preven]ia necesit\ o colaborare foarte strâns\ cu al]i profesioni[ti ai
domeniului: diferitele competen]e se pot integra, dar pentru aceasta forma]ia psihologilor
necesit\ o deschidere interdisciplinar\. St\pânirea competen]elor specifice care le definesc
identitatea profesional\ este valorizat\ în acest context al colabor\rii cu al]i speciali[ti
în [tiin]e umane.
Un al treilea grup de psihologi insist\ din contra pe autonomia muncii proprii, legitimat\
prin caracterul [tiin]ific al metodelor utilizate de psihologie pentru o mai bun\ cunoa[tere
a func]ion\rii psihice a individului. Autonomia psihologiei ca [tiin]\ garanteaz\ indepen-
den]a interven]iei psihologului care trebuie s\ vizeze, în formarea sa, achizi]ia celor mai
înalte niveluri de experien]\ tehnic\. Competen]a [i autonomia sa tehnic\ sunt de fapt la
baza identit\]ii sale profesionale: specificitatea câmpului s\u de interven]ie (de preferin]\
clinic\) îl protejeaz\ pe psiholog de confuziile posibile cu competen]ele altor figuri
profesionale. Dou\ dintre scopurile cel mai ades citate de ace[ti psihologi sunt ap\rarea
identit\]ii profesionale [i necesitatea de a se diferen]ia de colegii care se autodefinesc drept
operatori sociali. Elementul crucial pentru diferen]iere este competen]a terapeutic\,
dobândit\ prin form\ri profesionale foarte costisitoare în timp [i bani. Aceast\ a treia
grupare a fost numit\ expert clinician (tip C), din cauza accentului pus pe competen]ele
tehnice indispensabile unei practici terapeutice.
~n a patra categorie au fost regrupa]i psihologii pentru care numai psihanaliza constituie
substratul [tiin]ific al psihologiei, permi]ând cunoa[terea dinamicii profunde a individului.
Interven]ia lor este esen]ialmente terapeutic\ [i î[i extrage valoarea din personalitatea
terapeutului [i din bog\]ia rela]iei pe care [tie s\ o stabileasc\ cu clientul, mai curând decât
dintr-o formare specific\, universitar\ sau de alt tip. Identitatea lor profesional\ este strict
legat\ de interven]ia terapeutic\ într-un raport dual cu pacientul, ceea ce a dus la definirea
acestei a patra grup\ri ca psihoterapeut (tip D). De remarcat c\ subiec]ii în[i[i au
preferat aceast\ definire celei de psiholog, dup\ p\rerea lor prea larg\.
Un chestionar a fost construit prin formularea pentru 14 teme care au fost considerate
centrale în analiza tematic\ a discu]iilor (Palmonari, 1981) a patru afirma]ii corespunzând
de fiecare dat\ celor patru tipuri de reprezent\ri: cel mai adesea au fost folosite formul\rile
din timpul discu]iilor atunci când acestea p\reau potrivite.
Cei 56 de itemi ob]inu]i au fost prezenta]i subiec]ilor într-o ordine aleatoare. Cele
14 teme vizate au fost urm\toarele:
1. obiectul psihologiei
2. raportul cu alte discipline
3. specificitatea interven]iei
4. garan]ii profesionale
5. identitate profesional\
6. cadru de lucru
7. psihologie [i manipulare
8. formarea universitar\
9. formarea continu\
10. activit\]i prioritare
11. obiective
12. motiva]ii
78 BOGDAN BALAN
13. criterii de satisfac]ie

14. atitudini fa]\ de psihanaliz\.
Formularea definitiv\ a chestionarului este rodul colabor\rii dintre S. Moscovici,
W. Doise, A. Palmonari [i L. Pombeni.
Atât modelul teoretic, cât [i instrumentul de investiga]ie au fost utilizate ulterior de al]i
cercet\tori europeni. Doise folose[te un studiu realizat prin intermediul acestui instrument
pentru capitolul despre utilizarea analizei factoriale din volumul s\u Reprezentare social\
[i analiza datelor, iar Serge Moscovici coordoneaz\ dou\ lucr\ri de doctorat ce se
sprijineau pe acest cadru teoretic [i metodologic.
~n 1989, Palmonari [i Zani sintetizeaz\ observa]iile f\cute în timp de diferi]i autori [i
elaboreaz\ un nou cadru de analiz\. F\r\ a renun]a la cele patru tipuri descrise mai sus,
ei propun organizarea acestora dup\ dou\ axe principale: axa voca]ie/profesionalism
[i axa interven]ie în social/interven]ie în individual. Modelul este sugestiv prezentat în
figura urm\toare:
Individual
D C
Voca]ie Profesie
A B
Social
Acest model al reprezent\rii sociale a profesiei de psiholog, model ce se revendic\ din

teoria principiilor organizatoare (Doise, 1992), st\ la baza cercet\rii de fa]\.
Scopurile cercet\rii
Studiul de fa]\ a fost ini]iat cu dou\ scopuri principale. Primul dintre ele este un nivel mai
general [i vizeaz\ demonstrarea valabilit\]ii utiliz\rii modelului reprezent\rilor sociale în
investigarea unor fenomene sociale cotidiene, iar al doilea se situeaz\ la un nivel mai
pragmatic, local, urm\rind investigarea reprezent\rii sociale a propriei profesii în rândul
studen]ilor psihologi români.
Au existat în literatura de specialitate numeroase dezbateri referitoare la utilitatea
modelului reprezent\rilor sociale în cercet\rile aplicative. Criticii, unii dintre ei surprin-
z\tori de ferven]i, au adus numeroase obiec]ii: ipoteza existen]ei unui consens cognitiv de
grup pentru unele cercet\ri, sufocarea con]inutului psihosocial într-o argumenta]ie
statistic\ stufoas\ pentru altele etc. ~n cercetarea de fa]\ s-a urm\rit furnizarea de argumente
împotriva a dou\ dintre aceste obiec]ii.
Prima este cea referitoare la imposibilitatea transl\rii rezultatelor ob]inute dintr-o
cultur\ în alta. Un model structural al unei reprezent\ri descris pe popula]ie francez\ este
dificil de utilizat în în]elegerea aceluia[i fenomen pe o popula]ie româneasc\. Dac\ vom
lua de exemplu reprezentarea social\ a actului de a mânca studiat pe popula]ia francez\
de Lahlou (1998) vom vedea c\ un mare num\r dintre concluziile sale sunt complet
inaplicabile la în]elegerea unei alte popula]ii, cum ar fi cea român\. Alte ramuri ale
psihologiei nu se sfiesc s\ aspire la un caracter universal, deseori nejustificat empiric.
Dac\, de exemplu, teoria lui Kohlberg privind dezvoltarea ra]ionamentului moral are un
caracter universal confirmat prin numeroase studii, inclusiv asupra unor popula]ii primi-
tive, în schimb, multe dintre concluziile psihologiei cognitive, de[i se afirm\ cu un grad
înalt de generalitate, au la baz\ studii efectuate doar pe studen]i americani în psihologie.
Astfel de obiec]ii nu i-au jenat niciodat\ pe cercet\torii din domeniul reprezent\rilor
sociale, care au subliniat c\ tocmai analiza varia]iilor, a diversit\]ii, este cea care deschide
drumuri, poate mai mult decât identificarea unor regularit\]i presupuse a fi universale.
R\mâne adev\rat îns\ faptul c\, prin limitarea la o ilustrare a specificului cultural, prin
cantonarea în descriptiv, teoria reprezent\rilor sociale ar putea e[ua într-o psihografie
(Deconchy, 1995), o abordare mai apropiat\ de istorie sau antropologie decât de [tiin]ele
autentice. Sesizând acest pericol, unele dintre somit\]ile domeniului au încercat s\ caute [i
s\ identifice aspectele generale, universale prin analize teoretice (aici trebuie situat\
surprinz\toarea lucrare a lui Serge Moscovici despre themata, insuficient discutat\ [i
opera]ionalizat\ empiric ulterior) sau prin cercet\ri multina]ionale. Putem cita, de exemplu,
studiile asupra reprezent\rii sociale a drepturilor omului, ini]iate de colectivul de la
Geneva, dar tot aici se încadreaz\ [i seria de cercet\ri asupra reprezent\rii sociale a
psihologului, ini]iat\ în Italia [i ulterior continuat\ în Fran]a [i Elve]ia, serie descris\ pe
scurt în introducerea teoretic\.
Modelul final propus de Palmonari [i Zani a fost prezentat deja: reprezentarea
psihologului (în special în rândul speciali[tilor din domeniu sau din domenii conexe) poate
fi descris\ ca fiind organizat\ dup\ dou\ axe sau principii organizatoare: una ce opune o
percepere a psihologiei ca profesie cu o viziune a acesteia drept o voca]ie sau un mod de
via]\, iar cealalt\ ce pune fa]\ în fa]\ caracterul individual [i pe cel social al interven]iei
psihologului.
Cercetarea de fa]\ [i-a propus o verificare empiric\ a acestui model pe o popula]ie
româneasc\. ~n acest scop a fost elaborat un chestionar (denumit RP reprezentarea
psihologului) ce are ca fundament teoretic modelul descris anterior, chestionar ce a fost
analizat statistic din punct de vedere al structurii interne, dup\ aplicarea pe un num\r
suficient de mare de subiec]i. O validare a structurii propuse ini]ial (o confirmare a
fidelit\]ii scalelor) ar reprezenta în mod implicit [i o confirmare a modelului teoretic. De[i
vulnerabil\ la critici [i neputându-se constitui într-un argument de universalitate (în fond
cultura din care provin studen]ii români nu este structural diferit\ de cea italian\ sau
francez\), aceast\ concluzie poate fi v\zut\ drept o contribu]ie la o posibil\ generalizare a
unui model de reprezentare social\.
A doua obiec]ie pe care studiul prezent [i-a propus s\ o exploreze este cea care vizeaz\
lipsa leg\turii dintre func]iile reprezent\rilor sociale. ~nc\ de la primele clarific\ri concep-
tuale, reprezent\rii sociale i-au fost identificate trei func]ii majore: de comprehensiune a
realit\]ii, de organizare a comunic\rii [i de ghidare a comportamentului. ~n cea mai mare
parte a cazurilor, descrierile oferite de studiile din domeniu au la baz\ o rela]ie de comu-
nicare de tip special, aceea dintre cercet\tor [i subiect, mediat\ de obicei de un chestionar.
O excep]ie interesant\ o constituie tocmai cercetarea princeps realizat\ de Moscovici asupra
reprezent\rii psihanalizei: folosind analiza de con]inut a articolelor din pres\, el a putut
evita capcanele inevitabile ale culegerii informa]iilor în cadrul unei rela]ii de comunicare.
De[i au existat numeroase tentative de eviden]iere a leg\turii dintre reprezentarea
social\ [i comportamente, acestea au fost în general dezam\gitoare (cea mai elaborat\ [i
confirmat\ fiind teoria rela]iei dintre practici [i reprezent\ri). S\ nu uit\m îns\ c\ nici
80 BOGDAN BALAN
teoria ra]ionamentului moral men]ionat\ mai sus nu a putut fi aplicat\ la în]elegerea

comportamentelor. O persoan\ poate folosi în gândire o moralitate de nivel înalt (nu este
corect fa]\ de mine [i de ceilal]i s\ copii la examen), iar comportamentele sale s\ exprime
o gândire moral\ net inferioar\ (dac\ nu voi copia pierd bursa). ~n mod analog,
încerc\rile de corelare a comportamentelor umane cu reprezent\rile sociale s-au izbit de
aceea[i problem\. O ]\ranc\ francez\ a putut s\-i explice, din proprie ini]iativ\, lui Jodelet
faptul c\ bolile psihice nu sunt contagioase, având îns\ ulterior comportamente specifice
prevenirii contagiunii în contact cu un astfel de bolnav.
Dac\ rela]ia dintre reprezent\ri [i comportamente este dificil de abordat empiric, mai
accesibil\ pare a fi leg\tura dintre dimensiunea comunicativ\ a reprezent\rii [i cea
comprehensiv\. Astfel, în timp ce func]ia de comunicare a reprezent\rii sociale este
aproape inevitabil\ în studiile obi[nuite, iar cea de reglare a comportamentelor este extrem
de dificil de opera]ionalizat, func]ia de sistem de metareglare a cogni]iei, de gril\ de
lectur\ a realit\]ii este accesibil\ prin intermediul unor montaje de cercetare bine definite,
care îndeplinesc urm\toarele trei criterii:
subiec]ilor le sunt prezentate diferite situa]ii, fapte, obiecte a c\ror comprehensiune
solicit\ o activare a reprezent\rii sociale [i un control din partea acesteia;
li se solicit\ subiec]ilor exprimarea unor opinii, efectuarea unor judec\]i de valoare sau
doar a unor evalu\ri strict cognitive referitoare la situa]ia, fapta sau obiectul în cauz\;
leg\tura dintre reprezentarea vizat\ [i situa]ia stimul este cât mai pu]in evident\.
Un dispozitiv care respect\, în parte, a fost utilizat, de exemplu, în cercet\rile
referitoare la reprezentarea social\ a drepturilor omului. Subiec]ilor le-au fost prezentate
anumite situa]ii, cerându-li-se s\ estimeze dac\ acestea sunt sau nu înc\lc\ri ale respecti-
velor drepturi. Desigur, leg\tura dintre obiectul reprezent\rii [i sarcin\ este înc\ vizibil\,
îns\ sarcina dep\[e[te în mare m\sur\ o simpl\ întrebare de tipul: Care este p\rerea
dumneavoastr\ despre drepturile omului?. O alt\ cercetare de acest tip a fost efectuat\ de
Abric, acesta solicitând unor grupe de studen]i s\ efectueze un num\r maxim de figuri
diferite cu un num\r fix de be]e de chibrit. Atunci când [tiau c\ lucreaz\ la solicitarea unui
student pentru o lucrare de licen]\, subiec]ii au produs figuri mai pu]ine, dar mai originale
decât atunci când au crezut c\ lucreaz\ pentru profesorul lor de psihologie social\.
Reprezentarea privind natura sarcinii, cea care îi face s\ în]eleag\ în mod diferit obiectivul
final (a produce mult sau a produce cât mai original) este activat\ în mod diferen]iat.
O abordare similar\, de[i de amploare mai redus\, a fost utilizat\ în ultima parte a
chestionarului RP. Dup\ cum se va vedea în discu]ia metodologic\, ultimii doi itemi ai
chestionarului se constituie de fapt în dou\ situa]ii de înc\lcare a codului etic al psiho-
logului, situa]ii puternic corelate prin sens fiecare cu una dintre cele dou\ axe de structurare
a reprezent\rii. Ipoteza implicit\ este aceea c\ estimarea gravit\]ii acestor fapte va fi
puternic metareglat\ de pozi]ia subiectului pe axele de organizare a reprezent\rii.
Confirmarea acestei ipoteze ar fi un argument în favoarea rela]iei dintre func]ia de
comunicare a reprezent\rii (exprimat\ în primele 20 de întreb\ri ale chestionarului) [i
func]ia sa de ghidare a în]elegerii realit\]ii.
La un nivel local, na]ional, scopul cercet\rii de fa]\ este, dup\ cum am spus, unul
pragmatic: ne-am propus s\ evalu\m, folosind cadrul teoretic al reprezent\rilor sociale,
perceperea de c\tre studen]ii psihologi români a propriei profesii. Dup\ cum s-a prezentat
în capitolul teoretic, problema nu este nou\. Nord-americanii au fost preocupa]i înc\ de la
mijlocul secolului de imaginea psihologiei în rândul popula]iei, preocupare ghidat\ de
considerente de ordin practic. ~n Europa [i mai ales în spa]iul latin, au existat destule
cercet\ri descriptive de tip anchet\ care au vizat tocmai studen]ii în psihologie. Putem
spune c\ la sursa acestor cercet\ri, cel pu]in în teritoriul de limb\ francez\, a stat perceperea
de c\tre profesorii universitari de psihologie a discordan]ei existente adeseori între

a[tept\rile studen]ilor referitoare la formarea universitar\ [i realit\]ile impuse de practica
profesional\, discordan]\ finalizat\ adeseori prin dezam\gire [i abandon. Or, aceast\
situa]ie nu este str\in\ de realitatea româneasc\. A[tept\rile candida]ilor ce se prezint\ în
num\r atât de mare la concursul de admitere la facultatea de psihologie sunt adesea vizibil
diferite de ceea ce poate oferi formarea psihologic\ de nivel universitar. Dac\ mai ad\ug\m
faptul c\ înv\]\mântul universitar de psihologie românesc se afl\ la un început de drum [i
c\, spre deosebire de colegii francezi, de exemplu, studen]ii români nu au posibilitatea
renun]\rii [i a reorient\rii pe parcursul studiilor, putem b\nui apari]ia unor reac]ii de
frustrare atât la nivelul unor studen]i ce se consider\ p\c\li]i, cât [i la cel al unor cadre
didactice care ajung s\ cread\ c\ demersul lor nu este adecvat cerin]elor suden]ilor. Se
impune deci, în scopul elabor\rii unei politici coerente vizând atât procedurile de selec]ie,
cât [i con]inutul didactic, realizarea unor demersuri descriptive de amploare, care s\
furnizeze informa]ii, pe de o parte, despre a[tept\rile viitorilor psihologi în leg\tur\ cu
propria formare, iar pe de alt\ parte despre cerin]ele reale ale practicii profesionale a
psihologului în România. Inten]ia studiului de fa]\ a fost tocmai aceea de a furniza asemenea
informa]ii, iar modelul reprezent\rilor sociale se poate dovedi a fi util în acest scop.
Metodologie
Cercetarea prezent\ a utilizat dou\ demersuri diferite din punct de vedere metodologic:
o prob\ de asocia]ie liber\ de cuvinte pe baza unui cuvânt inductor, iar pe de alt\ parte un
chestionar standardizat, cu r\spunsuri for]ate.
~mbinarea celor dou\ tipuri de metode, aparent opuse ca principiu, reprezint\ o sarcin\
obligatorie într-o cercetare ini]ial\ din domeniul reprezent\rilor sociale. De[i exist\ un
model teoretic al structurii reprezent\rii sociale a profesiei de psiholog, model preluat din
cercet\rile vest-europene, se impune [i o culegere primar\ de date, neinfluen]at\ de un
model teoretic.
1. Proba asociativ\
Metodele asociative sunt frecvent folosite în studiile asupra reprezent\rilor sociale [i
aceasta în special datorit\ faptului c\ ele permit culegerea unui material bogat care, o dat\
organizat, poate furniza [i ipoteze teoretice. Formele metodologice mai elaborate implic\
o luare în calcul, pe lâng\ frecven]a simpl\, a ordinii de apari]ie a cuvintelor, a importan]ei
lor (evaluat\ de c\tre subiect ulterior aplic\rii) sau chiar a calit\]ii lor (pozitive sau
negative). ~n cercetarea noastr\ am folosit o variant\ simpl\, subiec]ii fiind solicita]i s\
ofere zece cuvinte care, dup\ p\rerea lor, caracterizeaz\ cel mai bine profesia de psiholog.
Cuvintele au fost ulterior cumulate într-un dic]ionar ini]ial care a fost redus ulterior prin
gruparea cuvintelor cu sensuri foarte apropiate. Dic]ionarul final includea 285 de cuvinte
dintre care au fost re]inute numai cele a c\ror frecven]\ total\ dep\[ea 6, acestea fiind
în num\r de 37.
Procedura utilizat\ pentru prelucrarea statistic\ a inclus, pe lâng\ un calcul al frecven]elor
brute, [i o serie de metode bazate pe distan]ele euclidiene. Dintre acestea, cele mai interesante
au fost rezultatele ob]inute la analiza multidimensional\ [i la analiza de clusteri (variabile).
Distan]a euclidian\ dintre dou\ variabile de tip binar, cum este cazul nostru, este o
m\rime ce se calculeaz\ prin procedee variate, pornind de la frecven]a apari]iilor simultane
(ambele variabile au valoarea 1), a absen]elor simultane (ambele variabile au valoarea 0)
[i a valorilor alternative (una dintre variabile are valoarea 1, iar cealalt\ valoarea 0).
82 BOGDAN BALAN
Dintre diversele metode de calcul, am ales metoda Dice (cunoscut\ [i sub numele de
Czekanowski sau Sorensen), întrucât aceasta nu ]ine cont de absen]ele simultane [i dubleaz\
valoarea apari]iilor concomitente. Procedeul este adecvat datelor noastre, întrucât am luat
în calcul un num\r foarte mare de variabile distincte, dintre care fiecare subiect a denumit
cel mult zece. Absen]a concomitent\ a dou\ variabile poate fi, prin urmare, consecin]a
lipsei lor de importan]\, [i nu a unei leg\turi de sens între ele.
Pornind de la valoarea distan]elor euclidiene între variabile se pot ini]ia diverse
procedee de ilustrare a structurii grupului de variabile. Dintre acestea, am ales analiza
multidimensional\ care permite formarea unei imagini despre leg\turile de sens existente
între variabile precum [i decelarea unor axe de organizare a acestora. Pentru detalii
suplimentare referitoare la utilizarea distan]elor euclidiene în studiile privind reprezent\rile
sociale, volumul de referin]\ este Doise, Clemence [i Lorenzi-Cioldi (1992).
2. Chestionarul RP
Modelul teoretic utilizat în cercetarea prezent\ a fost acela al reprezent\rii sociale
organizate pe dou\ axe principale: una opune o viziune profesional\ asupra psihologiei
unei viziuni voca]ionale, iar cealalt\ se refer\ la caracterul individual sau social al
interven]iei psihologului (Palmonari, Pomnbeni, 1989). ~n studiile lor, cercet\torii italieni,
francezi [i elve]ieni au folosit un chestionar complex, alc\tuit pe baza modelului repre-
zent\rii în patru tipuri (A, B, C [i D). Chestionarul respecta acest model, fiind alc\tuit din
seturi de câte patru afirma]ii referitoare la anumite aspecte din formarea [i profesia
psihologului, câte una pentru fiecare tip. De[i modelul cu dou\ axe organizatoare a fost
derivat din modelul cu patru tipuri, instrumentul ini]ial nu este adecvat pentru investiga]ii
ce se fundamenteaz\ pe acesta. Astfel, o aplicare a unei variante române[ti a chestionarului
ini]ial pe popula]ie studen]easc\ român\ s-a dovedit dezam\gitoare. O serie de itemi, în
special cei referitori la tipul A (psihologul militant politic) au fost respin[i în mod sistematic,
înregistrând o varian]\ foarte redus\. De asemenea, s-a putut ar\ta c\ r\spunsul la o mare
parte dintre întreb\ri a fost determinat de dezirabilitatea lor, [i nu de c\tre con]inut. Lipsa
unei tradi]ii psihanalitice în România a f\cut ca [i tipul D (psihoterapeutul psihanalist) s\ nu
prezinte o coeren]\ suficient\. Limit\ri analoage ale chestionarului au fost eviden]iate [i de
c\tre Doise (1992) [i De Paolis (1992), care au sesizat faptul c\ geneza acestui chestionar
în Italia anilor 70-80 [i-a pus amprenta asupra structurii sale. Am considerat prin urmare
c\ este necesar un nou instrument de evaluare a reprezent\rii sociale a psihologului.
Pentru elaborarea acestui chestionar am recurs la întreb\ri cu alegere for]at\. Subiec-
tului i se solicit\ s\ aleag\ dintre dou\ afirma]ii pe aceea pe care o consider\ mai
adev\rat\. Subiectului i se explic\ în mod repetat, atât prin consemnul scris, cât [i verbal
faptul c\ întotdeauna ambele variante sunt valide, neexistând r\spunsuri corecte sau false,
dar c\ el trebuie s\ aleag\ numai una dintre acestea. Prezent\m mai jos câteva exemple
dintre itemii chestionarului:
a) Axa voca]ie/profesie
3. Un bun psiholog:
a) se na[te astfel
b) se formeaz\ prin studiile sale
13. Studiul c\reia dintre urm\toarele discipline vi se pare mai important pentru un
psiholog:
a) filosofia
b) biologia
b) Axa individual/social
4. ~ntr-o psihoterapie este mai important\:
a) îndep\rtarea suferin]ei clientului
b) rezolvarea conflictelor sale familiale sau sociale
16. Care dintre urm\torii considera]i c\ este mai aproape de modelul ideal al
psihologului:
a) psihoterapeutul care ajut\ oamenii s\-[i rezolve problemele
b) psihosociologul care ajut\ o comunitate s\-[i rezolve problemele
Ini]ial au fost alc\tui]i câte 20 de itemi pentru fiecare scal\. Ace[tia au fost evalua]i
independent de c\tre cinci exper]i, fiind re]inu]i numai acei itemi pentru care axa de
referin]\ a fost identificat\ corect de patru exper]i din cinci. Au r\mas astfel 14 itemi
pentru axa I (voca]ie/profesie) [i 12 itemi pentru axa II (individual/social). Dup\ primele
aplic\ri au fost elimina]i 6 itemi, cei ce prezentau satura]iile cele mai reduse, chestionarul
final având 20 de itemi, câte 10 pentru fiecare scal\.
Am ar\tat mai sus c\ acest chestionar are la baz\ un model teoretic precis, iar validarea
structurii sale ar reprezenta [i o validare a modelului utilizat. Pentru analiza structurii am
folosit dou\ procedee: calculul coeficientului de fidelitate alfa (Guttman) [i analiza
factorial\ în componente principale.
La cei 20 de itemi au mai fost ad\ugate dou\ situa]ii de înc\lcare a principiilor
deontologice ale profesiei de psiholog, corespunz\toare celor dou\ axe. Acestea sunt:
A. Un psiholog este acuzat c\ nu a anun]at inten]ia unui pacient de-al s\u de a
agresa fizic o alt\ persoan\ înainte ca acesta s\ o fac\. ~n ap\rarea sa, el afirm\
c\ a fost împiedicat de secretul profesional. Fapta sa are:
Gravitate redus\ Gravitate `nalt\
B. O persoan\ este acuzat\ c\ a practicat psihoterapia f\r\ s\ aib\ autoriza]ie pentru

aceasta [i nici studii de profil. ~n ap\rarea sa, ea sus]ine c\ toate interven]iile
sale au avut succes. Fapta sa are:
Gravitate redus\ Gravitate `nalt\
Prima dintre aceste situa]ii exprim\ o situa]ie în care responsabilitatea fa]\ de societate
a fost înc\lcat\ în favoarea responsabilit\]ii fa]\ de individ, iar a doua o situa]ie în care este
înc\lcat principiul competen]ei profesionale recunoscute academic. Presupunem c\ r\s-
punsul la prima situa]ie va fi influen]at de pozi]ia pe axa II, iar r\spunsul la a doua situa]ie
de pozi]ia subiectului pe axa I.
Loturile utilizate au fost alc\tuite din studen]i în psihologie din ani diferi]i (I, II, V),
provenind din centre universitare diferite. Astfel, au fost inclu[i un num\r de 157 de
studen]i din Ia[i, 61 de studen]i din Universitatea Babe[-Bolyai din Cluj [i 73 de studen]i
de la Universitatea Bratislava (Slovacia)1. Am inclus acest lot slovac în speran]a unei
verific\ri mai extinse a structurii chestionarului RP. Pentru studen]ii slovaci a fost utilizat\
o traducere a chestionarului RP, incluzând [i cele dou\ situa]ii de dileme etice, dar nu s-a
putut aplica proba asociativ\, care ar fi necesitat un mare efort de traducere, însu[i actul
traducerii putând vicia rezultatele finale.
1. Doresc s\ mul]umesc pe aceast\ cale Barbarei Horvatova (Universitatea Bratislava) [i Anc\i

Domuta (Universitatea Cluj) pentru sprijinul acordat, atât la aplicarea chestionarelor, cât [i la
traducerea chestionarului în cazul variantei slovace.
84 BOGDAN BALAN
Rezultate [i discu]ii
1. Proba asociativ\
Alegerea analizei multidimensionale pentru prelucrarea datelor rezultate din proba
asociativ\ a fost f\cut\ [i datorit\ formei extrem de intuitive a prezent\rii rezultatelor.
Figura de mai jos prezint\ graficul organiz\rii pe dou\ dimensiuni (num\r ales arbitrar) a
variabilelor (cuvintelor):
3
r\bdare
perseveren]\
2 sociabilitate
inteligen]\ comunicare
dragoste fa]\ de oameni
creativitate calm
1 intui]ie
flexibilitateinteres
cultura
responsabilitate confidentialitate altruism voca]ie
spirit de observatiesensibilitate
binevoitor
optimism
seriozitate
placere
cercetare
onest
erudit
devotament
moral suflet
receptivitate
ajutor
sinceritate
riguros
0 empatie competen]\ experien]\
ascultare
umanism `ncredere
1 profesionalism terapie
obiectivitate
cuno[tin]e
echilibru `n]elegere
2
3
3 2 1 0 1 2 3
Etapa cea mai important\ a unei analize multidimensionale o constituie încercarea de
atribuire de sens psihologic axelor organizatoare ob]inute, proces similar într-o anumit\
m\sur\ cu cel al interpret\rii factorilor ob]inu]i prin analiz\ factorial\. Pentru aceasta, se
iau în considera]ie cuvintele situate în apropierea celor doi poli ai fiec\rei axe.
~n cazul nostru, axa orizontal\ pune fa]\ în fa]\, pe de o parte, empatie, inteligen]\,
competen]\, profesionalism, responsabilitate, spirit de observa]ie [i echilibru, iar pe
de alt\ parte experien]\, `n]elegere, r\bdare, sociabilitate, calm, voca]ie, altruism,
`ncredere, cuno[tin]e. Putem afirma, pe baza sensului acestor cuvinte, c\ avem aici o
opozi]ie între psihologie ca profesie [i psihologie ca voca]ie, ax\ ce se suprapune perfect
pe modelul teoretic propus ini]ial. De remarcat opozi]ia dintre empatie [i `n]elegere,
cuvinte apropiate oarecum prin con]inut, dar a c\ror form\ exprim\ dou\ atitudini diferite,
primul fiind specific unui discurs profesionalizat, iar al doilea unui limbaj intuitiv.
Axa vertical\ opune un grup de cuvinte compus din perseveren]\, r\bdare, socia-
bilitate, dragoste fa]\ de oameni, calm unui grup alc\tuit din echilibru, `n]elegere,
cuno[tin]e, obiectivitate, terapie, umanism. Discu]ia acestei axe este ceva mai dificil\.
Putem remarca faptul c\ primele se refer\ în principal la psiholog în rela]ie cu alte
persoane, o dimensiune mai degrab\ social\, în timp ce al doilea grup vizeaz\ dimensiuni
caracteristice persoanei psihologului, în afara rela]iei cu alte persoane, deci mai degrab\ o
dimensiune individual\. Ar fi îns\ eronat s\ afirm\m identitatea dintre aceast\ ax\ [i axa
interven]ie individual\/interven]ie social\ a modelului Palmonari. Dimensiunea reliefat\
aici aminte[te mai degrab\ de cele dou\ motiva]ii principale ale studen]ilor la psihologie în
alegerea acestei cariere: pe de o parte, perfec]ionarea propriei persoane [i cunoa[terea (de
sine [i de ceilal]i), iar pe de alt\ parte ajutorarea persoanelor suferinde. Putem deci
concluziona c\ aceast\ a doua ax\, de[i nu corespunde modelului teoretic ini]ial, ofer\ un
punct de pornire alternativ în în]elegerea reprezent\rii psihologului.
2. Chestionarul RP
Dup\ cum am men]ionat anterior, unul dintre scopurile cercet\rii a fost acela de a verifica
structura chestionarului [i deci a validit\]ii teoretice a modelului utilizat. Primul procedeu
statistic utilizat a fost acela de a estima fidelitatea celor dou\ subscale ale chestionarului.
Am ales, dintre procedeele de calcul al fidelit\]ilor, coeficientul de fidelitate alfa (Guttman).
Alfa (Guttman)
Scala profesie/voca]ie (PV) 0,713
Scala individual/social (IS) 0,634
Valoarea minim\ a lui alfa la care se accept\ fidelitatea unei scale este de 0,70.
Observ\m c\ în timp ce scala PV dep\[e[te (la limit\) aceast\ valoare, scala IS, de[i se
apropie de 0,70, nu atinge o valoare suficient de mare a coeficientului.
Pentru a eviden]ia mai în detaliu structura chestionarului, s-a efectuat o analiz\
factorial\ în componente principale cu rota]ie VARIMAX. Este previzibil ca itemii scalei
PV (itemii impari) s\ intre în componen]a unuia sau maxim a doi factori, lucru probabil,
de[i în mai mic\ m\sur\ pentru itemii scalei IS (itemii pari). Satura]iile itemilor în primii
4 factori, explicând un procentaj cumulat de varian]\ de 38,7%, sunt prezentate mai jos
(satura]iile mai mici de 0,20 au fost ignorate).
Factor 1 Factor 2 Factor 3 Factor 4
I01 ,38770 ,22688

I02 ,63521
I03 ,60964
I04 ,55511
I05 ,63184
I06 ,25486 ,24938
I07 ,59136 ,26235
I08 ,60236 ,23382
I09 ,20635 ,26687 ,68664
I10 ,22913 ,43441 ,45937
I11 ,56616
I12
I13 ,25438 ,49099
I14 ,44889 ,29482
I15 ,51176 ,48753
I16 ,69165 ,22351
I17
I18 ,73951
I19 ,72920
I20 ,58718
86 BOGDAN BALAN
Se observ\ în tabel existen]a unui factor 1 care prezint\ satura]ii pozitive destul de mari
la 8 dintre cei 10 itemi ai scalei PV, confirmând deci, în mare m\sur\, coeren]a itemilor
scalei [i deci a axei propuse de organizare a reprezent\rii sociale.
Situa]ia este mai complex\ în cazul axei IS. Factorul 2 prezint\ satura]ii pozitive
ridicate la doar 6 dintre cei zece itemi ai scalei. Factorii 3 [i patru prezint\ satura]ii
pozitive la unii itemi ai scalei IS dar [i satura]ii negative ridicate la itemi ai axei PV. Am
putea g\si aici o explica]ie a valorii relativ reduse a coeficientului alfa pentru scala IS.
Putem concluziona c\ rezultatele analizei factoriale confirm\ în mod cert existen]a axei
profesie/voca]ie [i doar în mai mic\ m\sur\ a axei individual/social. Aceast\ ax\ are o
consisten]\ destul de important\, dar nu suficient\ pentru afirmarea ei cert\.
~ntr-o etap\ ulterioar\, am realizat un calcul de corela]ie bivariat\ între scorurile
ob]inute la cele dou\ axe, notate cu SUMA PV [i SUMA IS [i gravitatea estimat\ de c\tre
subiec]i a celor dou\ situa]ii de înc\lcare a normelor eticii profesionale, notate cu ETIC
PV [i ETIC IS.
SUMA PV SUMA IS
0,1456 0,1245
ETIC PV
p = 0,014 p = 0,035
0,0188 0,1325
ETIC IS
p = 0,752 p = 0,025
S\ remarc\m în primul rând corela]iile pozitive semnificative între scorurile la cele

dou\ scale [i r\spunsurile la dilema corespunz\toare. Aceste valori semnificative confirm\
una dintre ipotezele studiului: exist\ o leg\tur\ direct\ între func]ia de comunicare a
reprezent\rii sociale [i cea de gril\ de lectur\. Reprezentarea social\ a profesiei
psihologului, a[a cum este ea comunicat\ cercet\torului prin intermediul primilor 20 de
itemi ai chestionarului este aceea[i cu cea care metaregleaz\ procesul de evaluare a
gravit\]ii unei înc\lc\ri a normelor eticii profesionale.
Interesant\ este [i corela]ia negativ\ (slab) semnificativ\ dintre dilema ETIC PV
(practicarea psihoterapiei f\r\ studii de specialitate) [i scorul la scala individual/social.
Subiec]ii care v\d interven]ia psihologului ca având în primul rând un caracter individual
consider\ aceast\ înc\lcare a codului etic ca fiind mai pu]in grav\ decât cei care v\d
psihologia ca având o misiune de interven]ie social\.
3. Varia]ii zonale
~n construc]ia reprezent\rii sociale, rolul fundamental îl are, evident, mediul în care
evolueaz\ actorul social, mai mult chiar decât experien]ele sale personale. Este deci de
presupus c\ existen]a unei culturi academice diferite va duce la o organizare diferit\ a
reprezent\rii sociale. Pentru a verifica aceast\ ipotez\, am efectuat compara]ii între
rezultatele ob]inute de subiec]ii din centre universitare diferite. ~n figura urm\toare sunt
prezentate grafic mediile ob]inute de subiec]ii celor trei loturi:
Diferen]e între centrele universitare
7
6
5
PV
4 IS
3
2
Ia[i Cluj Bratislava
Putem observa, la nivelul primei scale, c\ studen]ii din Cluj v\d psihologia mai
degrab\ ca pe o profesie (scor ridicat la scala PV), în timp ce studen]ii slovaci mai curând
ca pe o voca]ie, iar cei din Ia[i prezint\ o valoare intermediar\. Pe scala IS, media cea mai
mare, exprimând o importan]\ mai mare acordat\ aspectului social al interven]iei psiholo-
gului, o au studen]ii ie[eni, urma]i de cei slovaci, iar nota cea mai mic\, exprimând o
privilegiere a caracterului individual al acestei interven]ii, o au studen]ii din Cluj. Toate
diferen]ele sunt semnificative.
Aceste rezultate sunt u[or de explicat, cel pu]in la nivel na]ional. Se cunoa[te accentul
pus la Universitatea din Cluj pe rigurozitatea metodologic\, precum [i orientarea
psihosocial\ a înv\]\mântului psihologic din Ia[i. Mai important\ este îns\ interpretarea
acestor rezultate din perspectiv\ teoretic\. Existen]a unor varia]ii de ordin regional, fie
cauza lor precizat\ sau nu, atest\ faptul c\ ne afl\m în fa]a unei reprezent\ri sociale
autentice construite în cadrul rela]iilor de comunicare, prin [i pentru social, [i nu a unei
reprezent\ri individuale.
Concluzii
~n cercetarea de fa]\ am dorit, în primul rând, s\ verific\m pe o popula]ie est-european\,
un model al reprezent\rii psihologului (Palmonari, Zani, 1989) structurat pe dou\ axe
organizatoare: una care opune o viziune a psihologiei ca profesie unei percep]ii a acesteia
ca fiind o voca]ie, un dat înn\scut, o art\, iar cealalt\ ax\ punând fa]\ în fa]\ caracterul
individual sau social al interven]iei psihologului. ~n acest scop am elaborat un chestionar
alc\tuit din 20 de întreb\ri cu alegere for]at\ între dou\ r\spunsuri, câte zece întreb\ri
pentru fiecare dimensiune propus\. Dup\ aplicarea chestionarului pe un num\r de 291de
subiec]i români (Ia[i [i Cluj) [i slovaci (Bratislava), s-a efectuat o analiz\ a structurii
chestionarului prin calculul coeficien]ilor de fidelitate alfa [i analiz\ factorial\. Rezultatele
au confirmat total existen]a primei axe de organizare (profesie-voca]ie) [i doar în parte a
celei de-a doua axe (individual-social). Concluzii asem\n\toare au putut fi extrase din
analiza rezultatelor la proba asociativ\, putând fi eviden]iate dou\ dimensiuni organiza-
toare, dintre care una se suprapune peste axa profesie-voca]ie a modelului teoretic descris.
S-a observat de asemenea existen]a unei leg\turi între rolul comunicativ al reprezent\rii
[i func]ia sa de interpretare a realului, m\surat\ prin estimarea gravit\]ii unor înc\lc\ri ale
normelor eticii profesionale a psihologului.
Prin efectuarea unei compara]ii între pozi]iile studen]ilor din diferite centre universitare
se remarc\ existen]a unor diferen]e semnificative, explicabile prin fondul cultural academic
88 BOGDAN BALAN
specific fiec\rei universit\]i. Acest fapt ne confirm\ existen]a unei reprezent\ri sociale
reale, construite în cadrul grupului, mai degrab\ pe baza rela]iilor de comunicare decât a
experien]ei individuale efective.
Rezultatele studiului satisfac în mare m\sur\ primul scop propus acestuia. Se poate
afirma c\ axa principal\ de organizare a reprezent\rii asupra profesiei psihologului este
aceea[i în mediul studen]esc român ca [i în cel francez, italian sau elve]ian: psihologia
este v\zut\ fie drept profesie, fie drept voca]ie. A doua dimensiune, de[i nu a fost în mod
cert demonstrat\, are totu[i o consisten]\ important\, putând fi utilizat\ ca punct de plecare
[i surs\ de informa]ii.
~n ceea ce prive[te diferen]ele între centrele universitare, valorificarea informa]iilor ar
trebui f\cut\ de c\tre responsabilii înv\]\mântului superior psihologic românesc, dup\
definirea prealabil\ a obiectivelor dezirabile.
Abric, J.C. (1976), Jeux, conflits et représentations sociales, Aix en Provence, Université de
provence, tez\ de doctorat de stat.
Abric, J.C. (1995), Reprezent\rile sociale: aspecte teoretice, in A. Neculau (coord.), Psihologia
câmpului social: reprezent\rile sociale, S.C. {tiin]\ [i Tehnic\ S.A., Bucure[ti.
Deconchy, J.P. (1995), Reprezent\ri sociale [i mecanisme ideologice, in A. Neculau (coord.),
Psihologia câmpului social: reprezent\rile sociale, S.C. {tiin]\ [i Tehnic\ S.A., Bucure[ti.
De Paolis, Paola (1992), La resistible ascension du psychologue, tez\ de doctorat, Paris, EHESS.
Doise, W. (1990), Les représentations sociales, in R. Ghiglione, C. Bonnet, J.F. Richard (eds),
Traité de psychologie cognitive, vol. 3, Paris, Dunod.
Doise, W., Clemence, A., Lorenzi-Cioldi, F. (1992), Représentations sociales et analyse des
données, Presses Universitaires de Grenoble.
Lahlou, Saadi (1998), Penser manger, Paris.
Lorenzi-Cioldi, F. (1991), Pluralité dancrages des représentations profesionnelles chez des
éducateurs en formation et des praticiens, Revue Internationale de Psychologie Sociale 3/
44, 357-379.
Lorenzi-Cioldi, F., Joye, D. (1996), Représentations sociales de catégories socio-profesionnelles:
aspects methodologiques, Bulletin de psychologie, 383, XL, 377-390.
Moliner, P. (1995), Cinci întreb\ri în leg\tur\ cu reprezent\rile sociale, in A. Neculau (coord.),
Psihologia câmpului social: reprezent\rile sociale, S.C. {tiin]\ [i Tehnic\ S.A., Bucure[ti.
Neculau, A. (1995), Reprezent\rile sociale, S.C. {tiin]\ [i Tehnic\ S.A., Bucure[ti.
Neculau, A. (1996), Reprezent\rile sociale dezvolt\ri actuale, in A. Neculau (coord.), Psihologie
social\ aspecte contemporane, Polirom, Ia[i.
Palmonari, A., Zani, B. (1989), Les représentations sociales dans le champ des professions
psychologiques, in D. Jodelet (ed.), Les représentations sociales, PUF, Paris.
Pomini V, Duruz, N. (1995), Représentations du psychologue et de sa pratique, Bulletin de
Psychologie, 415.
Staerkle, C., Clemence, A., Doise, W. (1998), Representation of human rights across different
national contexts: the role of democratic and non-democratic populations and governments,
European Journal of Social Psychology, 28, 207-226.
89
C\t\lina Kopetz *
Erori în procesul de atribuire cauzal\
Reconstruc]ia versus construc]ia realit\]ii sociale

prin procesul de atribuire cauzal\
Psihologii sociali au con[tientizat faptul c\ oamenii nu recep]ioneaz\ pur [i simplu
informa]ia din exterior, ci o proceseaz\ [i realizeaz\ o construc]ie interpretativ\ a realit\]ii
(Markus [i Zajonc, 1985). Aceast\ concluzie e sus]inut\ începând cu experimentele lui
Asch (1946) asupra form\rii impresiei asupra celorlal]i, ale lui Bruner [i Tagiuri (1957)
asupra teoriilor implicite ale personalit\]ii, precum [i de teoriile lui Heider (1958) în
c\utarea unei psihologii a sim]ului comun care s\ explice felul în care interpret\m
comportamentul propriu [i al celorlal]i [i `n care atribuim anumite înclina]ii [i inten]ii nou\
sau celorlal]i. Toate aceste idei [i teorii arat\ c\ nu putem vorbi de reconstruc]ia la nivel
individual a unei realit\]i faptice, bazate pe informa]ii reale, ci despre construc]ia unei
realit\]i sociale (Drozda-Senkowska, 1998; Le Poultier [i Guingouain, 1996). Realitatea
social\ desemneaz\ o reprezentare mental\ sintetic\ pe care individul o are asupra lumii în
care tr\ie[te. Individul este bombardat cu o cantitate imens\ de informa]ii eterogene;
adaptarea sa la un mediu suprasaturat din punct de vedere informa]ional necesit\ existen]a
unei activit\]i de simplificare, a unor mecanisme de tratare selectiv\ [i eficient\ a infor-
ma]iei. Ceea ce i-a interesat pe speciali[tii cogni]iei sociale a fost întotdeauna crearea unor
anumite modele care s\ explice aceste mecanisme aflate la baza construc]iei realit\]ii
sociale, logica func]ion\rii lor, finalitatea acestora [i nevoile c\rora le r\spund. Unele
dintre teoriile cele mai fecunde din acest punct de vedere au fost cele ale lui Heider asupra
echilibrului cognitiv (Heider, 1946) [i asupra atribuirii cauzale (Heider, 1958). Ideea
general\ a acestor teorii este c\ omul, confruntat cu un univers complex din punct de
vedere informa]ional, are nevoie s\ stabileasc\ o ordine prin crearea unei reprezent\ri
coerente, stabile [i echilibrate univers cognitiv. Men]inerea unui univers cognitiv
echilibrat se realizeaz\ prin mecanisme de inferen]\, atribuiri, prin care individul deduce
informa]ii noi, pornind de la cele existente (Heider, 1946; 1958). ~n c\utarea informa]iilor
[i în men]inerea unui echilibru al universului cognitiv, omul procedeaz\ ca un om de
[tiin]\ naiv, într-o manier\ similar\ demersului [tiin]ific.
Oamenii nu au nevoie numai de un univers cognitiv echilibrat. Ei au nevoie s\ prezic\
[i s\ controleze mediul, evenimentele cu care se confrunt\ (Heider, 1958; Jones [i Davis,
1965; Kelley, 1967). Una dintre modalit\]ile de control este analiza cauzal\ (procesul de
* Universitatea Babe[-Bolyai, Cluj-Napoca.
90 C|T|LINA KOPETZ
atribuire cauzal\) prin care indivizii explic\, atribuie anumite cauze evenimentelor cu care
se confrunt\ ca actori sau observatori, comportamentului propriu sau al celorlal]i. ~n]e-
legând care sunt cauzele unor anumite evenimente, oamenii sunt capabili s\ controleze sau
s\ fac\ predic]ii asupra probabilit\]ii de apari]ie a acestor evenimente (Fiske [i Taylor,
1991). Individul trebuie s\ [tie cum au loc anumite evenimente, pentru a putea s\
influen]eze apari]ia lor (Forsterling [i Rudolph, 1988).
Teoriile atribuirii au reprezentat o tem\ de cercetare predominant\ în domeniul cogni]iei
sociale a anilor 50-70. Heider (1958) [i cei care au dezvoltat ulterior teoriile clasice ale
atribuirii pornesc de la ideea c\ analiza cauzal\ se realizeaz\ în manier\ [tiin]ific\; omul
de rând procedeaz\ ca un om de [tiin]\ naiv, urmând un demers ra]ional, logic, sistematic
(Heider, 1958; Jones [i Davis, 1965; Kelley, 1967).
Aceste teorii pornesc de la postulatul logicii, ra]ionalit\]ii, exactitudinii [i validit\]ii
judec\]ii umane. Cercet\rile ulterioare pun în eviden]\ c\ validitatea [i exactitatea nu sunt
principalele preocup\ri ale ra]ionamentului omului de rând. Oamenii nu au nici timp,
nici resurse pentru a analiza realitatea în manier\ [tiin]ific\, conform unor modele statistice.
Ei adopt\ strategii de simplificare a proces\rii informa]iei, bazate pe principiul eficien]ei
(Fiske [i Taylor, 1991). Cogni]ia uman\ func]ioneaz\ mai degrab\ conform unor principii
pragmatice de economie cognitiv\, de dezirabilitate social\, decât conform principiilor
logicii (Fiske, 1992; 1993). Activitatea cotidian\ de procesare a informa]iei este frecvent
bias-at\, de multe ori distorsionat\ [i eronat\ (Le Poultier [i Guingouain, 1996). Individul
supraestimeaz\ anumite explica]ii cauzale [i subestimeaz\ altele (Ross, 1977; Jellison [i
Green, 1981), asociaz\ informa]ii care în realitate nu pot fi asociate (Bruner [i Tagiuri,
1957; Wortman, 1976; Hamilton [i Gifford, 1976), nu acord\ importan]\ informa]iilor
relevante (Kahneman [i Tversky, 1984; Taylor, 1981; Drozda-Senkowska, 1998).
Toate aceste bias-\ri în procesul de atribuire cauzal\ sunt cunoscute în literatur\ sub
numele de erori de atribuire. Modelele clasice ale atribuirii sunt modele normative, care
arat\ cum ar trebui s\ judece oamenii conform principiilor logicii. Studiul erorilor în
procesul de atribuire vizeaz\ construirea unor modele descriptive ale atribuirii care s\
eviden]ieze cum judec\ efectiv omul de rând.
Termenul de eroare e oarecum discutabil. Bias-\rile în procesul de atribuire cauzal\
sunt considerate erori pentru c\ reprezint\ abateri de la modelele normative. Or, modelele
normative nu se dovedesc a fi cele mai bune metode de explicare a atribuirilor cauzale.
Ceea ce nu este conform acestor modele normative nu este în mod necesar eronat. ~n
realitate, individul distorsioneaz\ în mod sistematic anumite proceduri considerate corecte
din punct de vedere logic (Fiske [i Taylor, 1984), datorit\ proceselor cognitive limitate,
factorilor de natur\ motiva]ional\ [i socio-cultural\.
Primele încerc\ri de explicare a acestor bias-\ri au pornit de la postulatul c\ individul are
o capacitate limitat\ de prelucrare a informa]iei sociale. Datorit\ acestui fapt, el nu poate
prelucra cu exactitate, conform regulilor logice, întreaga informa]ie prezent\ în mediu [i
recurge la euristici de prelucrare selectiv\, într-o manier\ simplificat\ (Fiske [i Taylor,
1991; Drozda-Senkowska, 1998) ceea ce duce la bias-\ri în raport cu modelele normative.
Dup\ o faz\ pesimist\, chiar alarmant\, psihologii sociali au admis c\, una peste alta,
fiin]a uman\ este suficient de exact\ în prelucrarea informa]iei sociale (Dardenne, 1997).
Exactitatea este acum considerat\ într-un cadru interpersonal un ra]ionament este
în func]ie de context [i de interac]iunile în curs. Este vorba despre o exactitate local\
(Swann, 1985) orientat\ spre concret [i specific, suficient\ pentru a permite individului
s\ func]ioneze în cadrul ni[ei ecologice [i sociale proprii. Putem recunoa[te aici ideea
lui James (1913) conform c\reia adev\rul unui fapt se m\soar\ în capacitatea sa de a
produce un beneficiu.
ERORI ÎN PROCESUL DE ATRIBUIRE CAUZAL| 91
~n aceea[i ordine de idei, Semin (1980) precizeaz\ c\ nu gândirea uman\ este limitat\,
ci teoriile care încearc\ s-o explice [i care nu ]in cont de contextul social în care au loc
procesele de atribuire. O persoan\ poate s\ nu atribuie corect cauzele e[ecului sau
succesului s\u, de exemplu, dar ce importan]\ are corectitudinea? Trebuie s\ avem în
vedere mai degrab\ utilitatea It has not to be true, but to be useful.
Friedman [i Lackey (1991) încearc\ s\ explice, de asemenea, de ce ra]ionamentul
celui mai inteligent adult este aparent atât de ilogic, de ce oameni dintre cei mai normali
procedeaz\ uneori într-o manier\ absolut anormal\. Dac\ oamenii anormali ar face lucruri
anormale, iar cei normali lucruri ra]ionale, ar fi mult mai u[or de în]eles. Dar lucrurile
nu stau a[a. Majoritatea oamenilor se comport\ atât logic [i ra]ional, cât [i ira]ional.
Friedman [i Lackey (1991) arat\ c\ avem nevoie de modele [i teorii care s\ explice com-
portamentul oamenilor normali, put^nd merge de la un comportament absolut ra]ional
pân\ la un comportament ira]ional. Aceste modele trebuie s\ porneasc\ de la principiile de
baz\ ale comportamentului uman. Unul dintre aceste principii este nevoia de control a
oamenilor. Oamenii gândesc [i se comport\ astfel încât s\ men]in\ un sentiment al contro-
lului, de[i comportamentul lor pare uneori aberant (Friedman [i Lackey, 1991).
A[adar, analiza cauzal\ nu se realizeaz\ în manier\ normativ\. Studiile asupra proce-
selor de atribuire s-au îndreptat spre dezvoltarea unor modele care s\ ofere o mai bun\
explica]ie [i descriere a procesului de atribuire cauzal\ în context social. Este general
admis c\ studiul bias-urilor [i erorilor în cogni]ia social\ permite o mai bun\ în]elegere a
felului în care omul proceseaz\ informa]ia social\. Potrivit lui Ross (1977), unul dintre
scopurile cercet\rii [i teoriei contemporane [] nu-l constituie schemele logice care
faciliteaz\ în]elegerea consensului [i controlului social efectiv, ci sursele de bias-uri sau
distorsiuni sistematice ale judec\]ii care conduc psihologul intuitiv la interpretarea eronat\
a evenimentelor.
Scopul lucr\rii de fa]\ este acela de a prezenta o parte din cele mai frecvente erori de
atribuire, precum [i felul în care au fost explicate ]inând cont de capacitatea limitat\ de
procesare a informa]iei, de contextul socio-cultural, precum [i de nevoia de control
a individului.
Pentru a justifica ordinea prezent\rii erorilor [i pentru o mai mare claritate, vom
împ\r]i erorile de atribuire în erori de atribuire ale actorului (eroarea fundamental\ a
atribuirii, atribuirea nejustificat\ a responsabilit\]ii, subutilizarea consensului), erori de
atribuire ale observatorului (eroarea egocentrismului self-serving bias), precum [i erori
în diferen]a actor observator (eroarea actor observator, eroarea etnocentrismului
group serving bias).
Eroarea fundamental\ a atribuirii

Probabil cea mai documentat\ bias-are în procesul de atribuire cauzal\ este aceea care a
fost numit\ eroarea fundamental\ a atribuirii. Din perspectiva clasic\ a studiilor asupra
atribuirii, un comportament este explicat ca fiind datorat unor factori situa]ionali
cauzalitate intern\, atribuire situa]ional\ sau unor factori personali care ]in de persoana
actorului cauzalitate intern\, dispozi]ional\ (Heider, 1958; Deschamps, 1987). Eroarea
fundamental\ a atribuirii este o bias-are în favoarea explica]iilor cauzale interne; const\
în tendin]a de a supraestima influen]a factorilor dispozi]ionali [i de a subestima rolul
factorilor situa]ionali în explicarea comportamentului (Ross, 1977). Indivizii consider\
comportamentul celorlal]i ca fiind rezultatul unei alegeri proprii [i al unor dispozi]ii
stabile ale acestora (Fiske [i Taylor, 1991).
92 C|T|LINA KOPETZ
Cercet\rile lui Jones (1964) asupra inferen]ei cauzale din perspectiva actorului [i
observatorului reprezint\ o prim\ încercare de a demonstra principiile care stau la baza
inferen]ei dispozi]ionale. ~n lucrarea From acts to dispositions: The attribution process
in person perception, Jones [i Davis (1965) arat\ c\ individul are tendin]a de a explica în
termeni dispozi]ionali un comportament supus unor constrângeri situa]ionale. Trei decenii
de la publicarea articolului lui Jones [i Davis, inferen]a dispozi]ional\ a reprezentat una
dintre cele mai active arii de cercetare în percep]ia persoanei.
Experimentele elaborate arat\ c\, chiar [i în situa]iile în care factorii situa]ionali
determin\ în cea mai mare m\sur\, dac\ nu în totalitate, comportamentul actorului,
observatorul tinde s\ fac\ atribuiri tot în termeni de dispozi]ii personale, atitudini sau
tr\s\turi (Jones [i Harris, 1967; Ross, 1977; Ross, Amabile [i Steinmetz, 1977). ~ntr-un
studiu citat de Ross (1977), o serie de persoane sunt interogate asupra cauzelor compor-
tamentului subiec]ilor din celebrul experiment al lui Milgram asupra obedien]ei. Ross
(1977) precizeaz\ c\ majoritatea persoanelor au atribuit comportamentul subiec]ilor lui
Milgram mai degrab\ agresivit\]ii acestora decât situa]iei de supunere în fa]a unei autorit\]i.
Aceast\ supraestimare a cauzalit\]ii interne, personale, a fost interpretat\ ca o disfunc]ie
a activit\]ii de inferen]\ [i denumit\ eroarea fundamental\ a atribuirii. Ross, Amabile [i
Steinmetz (1977) pun în eviden]\ faptul c\ eroarea fundamental\ a atribuirii apare [i în
situa]ii reale, nu numai în condi]ii de laborator. Experimentul lor implic\ situa]ia în care
un subiect este interogat de un altul (poate fi vorba de un examen oral, un joc televizat).
~n mod obiectiv, rela]ia dintre interogat [i interogator este asimetric\. Interogatorul este
într-o pozi]ie superioar\ prin faptul c\ dispune de un repertoriu de întreb\ri ale c\ror
r\spunsuri le cunoa[te, poate alege tema discu]iei [i î[i poate etala cuno[tin]ele punându-l
în inferioritate pe cel interogat. Subiec]ilor din experimentul lui Ross et al. (1977) li se
cere s\ joace fie rolul de intervievator, fie cel de intervievat, aleatoriu distribuite, în
cadrul unui experiment de formare a impresiei asupra cuno[tin]elor generale. Rezultatele
generale ale acestui experiment arat\ c\ intervievatorii sunt mai bine evalua]i din punctul
de vedere al cuno[tin]elor generale decât subiec]ii intervieva]i, atât în condi]iile hetero-
-atribuirii, cât [i în cele ale auto-atribuirii. Aceste rezultate pot fi explicate în baza
aceleia[i bias-\ri în favoarea internalit\]ii, subiec]ii neglijând un factor esen]ial al situa]iei
pozi]ia asimetric\ a celor doi participan]i unul fa]\ de cel\lalt.
Toate aceste studii arat\ c\ exist\ o tendin]\ cvasi-automat\ a oamenilor de a face
atribuiri predominant interne [i de a neglija factorii situa]ionali în explicarea compor-
tamentului. Explica]iile acestei tendin]e vizeaz\ atât factori cognitivi, cât [i sociali.
Una dintre explica]ii a fost c\ atribuirile dispozi]ionale sunt o consecin]\ automat\ a
percep]iei (McArthur [i Baron, 1983) aten]ia este în mod automat îndreptat\ spre stimulii
mai vizibili, ace[tia fiind mai u[or percepu]i ca fiind cauze. Comportamentul dinamic al
actorului este mai vizibil (Heider, 1958) [i atrage aten]ia, în timp ce factorii contextuali
sunt mai pu]in eviden]i. Heider (1944) nota c\ actorul [i ac]iunea formeaz\ o unitate
cauzal\ (conform principiului gestaltist dou\ obiecte proxime sau similare sunt percepute
ca fiind în rela]ie cauzal\), ceea ce face ca ac]iunea s\ fie automat atribuit\ caracteristicilor
actorului (de exemplu, un comportament negativ va fi automat atribuit unor tr\s\turi
negative ale actorului). Deoarece actorul domin\ aten]ia observatorului, acesta din urm\
va supraestima aspectele individuale în explicarea situa]iei (Fiske [i Taylor, 1978;
Hewstone [i Antaki, 1993).
O serie de cercet\tori au încercat s\ explice eroarea fundamental\ a atribuirii divizând
procesul de atribuire cauzal\ în subprocese. Trope (1986), Gilbert, Tafarodi [i Malone (1993),
Quattrone (1982) elaboreaz\ modele în care procesul de atribuire dispozi]ional\ este
conceput ca fiind rezultatul unor serii de procese cognitive (categorizare, inferen]\, ancorare)
simple [i relativ spontane, în timp ce utilizarea informa]iei situa]ionale pentru diminuarea
influen]ei factorilor dispozi]ionali este un proces mult mai complex, necesitând utilizarea
resurselor cognitive (Fiske [i Taylor, 1991). Conform principiului economiei cognitive,
oamenii nu mai caut\ informa]ii suplimentare când dispun deja de o explica]ie cauzal\.
Alte experimente arat\ c\, nu întotdeauna, oamenii ignor\ factorii dispozi]ionali datorit\
bias-\rilor cognitive. De foarte multe ori, ra]ionamentul lor reflect\ percep]ia suficien]ei
sau necesit\]ii unei cauze. Cu alte cuvinte, oamenii pot considera factorii situa]ionali
insuficien]i pentru a produce un anumit efect (comportament) sau pot considera anumite
cauze dispozi]ionale necesare pentru producerea efectului respectiv. O performan]\ slab\
este suficient de ambigu\ [i poate fi atribuit\ oric\rei cauze, în timp ce pentru o performan]\
excep]ional\ sunt necesare anumite abilit\]i, facilitarea situa]ional\ fiind insuficient\
(McClure, 1998).
O alt\ explica]ie este norma social\ de internalitate. Distorsiunea analizei naive a
cauzalit\]ii în favoarea internalit\]ii este o distorsiune social dezirabil\, social distribuit\,
ce reprezint\ obiectul unei achizi]ii ontogenetice (Jellison [i Green, 1981). Jellison [i
Green (1981) emit ipoteza c\ acest fenomen reprezint\ expresia unei norme generale
norma de internalitate care se refer\ la valorizarea, social achizi]ionat\, a explica]iilor
evenimentelor ce accentueaz\ determinismul cauzal al actorului. Conform acestei norme,
atribuirile cauzale interne sunt percepute mai favorabil din punct de vedere social decât
cele în termeni externi (Beauvois, 1994; Dubois, 1994).
Eroarea fundamental\ a atribuirii ar putea fi explicat\ din perspectiva strategiei de
confirmare a ipotezei (Snyder [i Swann, 1978). Indivizii î[i focalizeaz\ aten]ia pe infor-
ma]iile care le confirm\ teoriile privind comportamentul subiectului-]int\ [i neglijeaz\
informa]iile care ar putea veni în contradic]ie cu convingerile lor. Revenind la exemplul
anterior referitor la blocarea circula]iei într-o intersec]ie de c\tre o ma[in\ condus\ de o
femeie, putem s\ ne gândim c\ indivizii au anumite teorii implicite conform c\rora o
femeie nu este un bun conduc\tor auto. Ei ofer\ o explica]ie a evenimentului care s\
confirme aceast\ teorie, f\r\ a lua în calcul posibilitatea existen]ei unor factori exteriori
obiectivi. De aceea, ne a[tept\m ca explica]ia cea mai frecvent\ s\ fie probabil urm\toarea:
circula]ia s-a blocat din cauza unei ma[ini conduse de o femeie nepriceput\, nu din cauza
unor defec]iuni ale ma[inii sau din cauza unor pietoni neaten]i.
Ross (1977) arat\ c\ eroarea fundamental\ a atribuirii persist\ dincolo de situa]ia în
care s-a produs. Subiec]ii din experimentul lui Ross, Amabile [i Steinmetz (1977) sunt
testa]i cu o scal\ de atitudini destinat\ s\ m\soare felul în care percep performan]a proprie
[i a partenerului; ulterior, sunt evalua]i cu un chestionar de cuno[tin]e generale. Dup\
aceast\ faz\ menit\ s\ pun\ în eviden]\ nivelul real de cuno[tin]e al subiec]ilor, experimen-
tatorii m\soar\ din nou percep]ia subiec]ilor asupra capacit\]ilor proprii [i ale partenerilor.
Rezultatele pun în eviden]\ din nou supraevaluarea capacit\]ilor intervievatorilor, indiferent
de rezultatele la chestionarul de cuno[tin]e generale. Astfel, performan]a la testul de
cuno[tin]e generale a intervievatorilor este perceput\ în continuare ca fiind superioar\
celei a intervieva]ilor [i datorat\ unei capacit\]i superioare a celor dintâi.
Aceste rezultate au condus la ideea c\ eroarea fundamental\ poate avea drept consecin]e
erori comportamentale. Quattrone (1982) [i Py, Somat, Le Manio [i Heulot (1995) arat\
cum eroarea fundamental\ devine realitate. Actorii î[i interiorizeaz\ rolurile aleatoriu
distribuite (vezi experimentul lui Ross, Amabile [i Steinmetz, 1977), jucate în cadrul unei
scurte interac]iuni, [i persevereaz\ în comportamentul corespunz\tor statutului respectiv
chiar [i în situa]ii ulterioare, neutre. Atribuirile predominant dispozi]ionale pe care le fac
94 C|T|LINA KOPETZ
observatorii nu eviden]iaz\ o eroare de atribuire, ci simpla percep]ie de c\tre ace[tia a

diferen]ei de comportament între actori.
Concluziile studiilor amintite mai sus sus]in ideea lui Jones (1979) potrivit c\reia
erorile atribuirii produc erori la nivelul ac]iunii. O situa]ie care a permis producerea
unei erori fundamentale poate sta la baza unui fenomen de validare social\ a erorilor
de ra]ionament.
Una dintre întreb\rile care se ridic\ referitor la eroarea fundamental\ a atribuirii este
cât de fundamental\ este aceast\ eroare. R\spunsul depinde de punctul de vedere din care
este privit\. Din punctul de vedere al teoreticienilor atribuirii, poate fi privit\ ca eroare
deoarece oamenii par s\ ignore informa]ii situa]ionale importante atunci când fac inferen]e
despre caracteristicile celorlal]i. Din punctul de vedere al omului de rând, este mai
degrab\ un mecanism adaptativ (Swann, 1985) [i o norm\ social\ (Jellison [i Green,
1981; Dubois, 1994). Semnifica]ia atribuirii dispozi]ionale pentru omul de rând difer\ de
cea acordat\ de c\tre teoreticienii atribuirii. ~n cazul `n care comportamentul unei persoane
este atribuit unei anumite tr\s\turi, nu înseamn\, pentru omul de rând, c\ persoana
respectiv\ se va comporta într-o manier\ similar\ cu acea tr\s\tur\ în situa]iile ulterioare.
Omul de rând caut\ mai degrab\ o acurate]e precis\ persoana în cauz\, într-o situa]ie
similar\, se va comporta `ntr-un mod similar? (Swann, 1985). Spre deosebire de
atribuirile situa]ionale, atribuirile în termeni dispozi]ionali ar permite predic]ii în acest
sens. Dac\ avem în vedere acest lucru, atribuirile dispozi]ionale au un rol adaptativ
servind nevoia de predictibilitate [i de acurate]e specific\ omului. }inând cont de acest
lucru, putem concepe eroarea fundamental\ ca fiind un mecanism adaptativ [i mai pu]in ca
fiind o eroare de ra]ionament (Fiske [i Taylor, 1991).
O serie de autori (Kulik, 1983; Ajzen, Dalton [i Blyth, 1979; Quattrone, 1982) arat\
c\ exist\ situa]ii în care oamenii fac atribuiri situa]ionale mai degrab\ decât dispozi]ionale.
Este cazul situa]iilor în care comportamentul este neconcordant cu expectan]ele anterioare
(Kulik, 1983). Pettigrew (1979) arat\ c\ omul face atribuiri astfel încât s\-[i men]in\
stereotipurile [i s\ evite disonan]a cognitiv\. Conform teoriei sale, performan]a ridicat\ a
unei femei într-o sarcin\ tipic masculin\ (manager) nu va fi atribuit\ unor factori dispo-
zi]ionali (ceea ce ar contrazice stereotipul referitor la abilit\]ile de conducere ale unei
femei), ci mai degrab\ [ansei, varia]iilor momentane ale contextului. Aceste atribuiri
permit observatorului s\-[i men]in\ stereotipul referitor la abilit\]ile unei femei.
Comportamentul celorlal]i este atribuit unor factori situa]ionali atunci când aten]ia
observatorului este focalizat\ pe factori externi care ar fi putut produce comportamentul
(Ajzen, Dalton [i Blyth, 1979). Performan]a sc\zut\ a unui elev în urma unui deces în
familie va fi cu mai mult\ probabilitate atribuit\ acestui incident decât capacit\]ii sau
preg\tirii elevului.
Rezumând cele prezentate mai sus, putem spune c\ exist\ o bias-are a internalit\]ii în
procesul de atribuire cauzal\. Aceast\ bias-are, numit\ eroarea fundamental\ a atribuirii,
se manifest\ prin tendin]a observatorului de a supraestima factorii dispozi]ionali [i de a
ignora factorii situa]ionali în explica]iile cauzale. La baza erorii fundamentale se afl\
factori cognitivi, motiva]ionali [i sociali. De[i încalc\ regulile normative ale ra]iona-
mentului, din punctul de vedere al omului de rând, bias-area internalit\]ii este mai pu]in o
eroare [i mai mult un mecanism adaptativ care permite predic]ii comportamentale [i
men]inerea sentimentului de control. ~n ciuda calificativului fundamental\, eroarea
fundamental\ a atribuirii nu apare în situa]iile în care explica]iile în termeni dispozi]ionali
ar veni în contradic]ie cu expectan]ele sau stereotipurile subiectului sau în care aten]ia
observatorului e focalizat\ pe factori externi. ~n aceste situa]ii, individul face atribuiri
predominant în termeni situa]ionali.
Atribuirea nejustificat\ a responsabilit\]ii

O alt\ eroare care se manifest\ în cadrul procesului de atribuire cauzal\ este atribuirea
nejustificat\ a responsabilit\]ii. Oamenii nu pot accepta c\ lumea în care tr\iesc este
incoerent\, c\ binele [i r\ul, recompensa [i pedeapsa sunt aleatoriu distribuite. Lerner
(1980; 1986) arat\ c\ o manier\ prin care individul neag\ interven]ia hazardului [i
încearc\ s\ men]in\ un sentiment de control este credin]a sau ipoteza conform c\reia tr\im
într-o lume just\, în care fiecare ob]ine ceea ce merit\ [i merit\ ceea ce ob]ine. ~n baza
unei asemenea concep]ii, evenimentele devin previzibile [i pot fi controlate. Aceast\
credin]\ implic\ recunoa[terea faptului c\ individul este responsabil de comportamentul pe
care `l are [i de evenimentele în care este implicat. Martori ai diferitelor evenimente,
oamenii încearc\ s\ restabileasc\ justi]ia [i s\ g\seasc\ o compensa]ie pentru victime.
Existen]a tribunalelor, manifestarea comportamentului de sprijin (de exemplu, acordarea
de ajutor victimelor catastrofelor naturale sau r\zboaielor) sunt numai câteva exemple ale
mecanismelor create de c\tre societate în acest sens. ~n momentul în care nu putem
restabili justi]ia, putem s\ ne convingem, în schimb, c\ nu s-a comis nici o injusti]ie.
Blamarea victimelor sau atribuirea nejustificat\ a responsabilit\]ii este o dovad\ a acestui
fapt. Individul este responsabil pentru suferin]a sa. Dac\ X a fost atacat\ în plin\ strad\,
reac]iile frecvente ale familiei, prietenilor, poli]iei vor fi acelea de a comenta motivele
pentru care X se afla la ora respectiv\ în locul respectiv: de ce n-a strigat? de ce nu avea
bani asupra sa în acel moment? de ce era atât de provocator îmbr\cat\? Aceste reac]ii pun
în eviden]\ nevoia de a g\si explica]ii ra]ionale [i consistente unor evenimente care, dup\
toate probabilit\]ile, nu au asemenea explica]ii.
Blamarea victimelor a fost pus\ în eviden]\ în studiile asupra victimelor violurilor
(Kleinke [i Meyer, 1990), maladiei SIDA (Anderson, 1992), s\r\ciei (Zucker [i Weiner,
1993) [i discrimin\rii. Lerner (1965) arat\ c\ un muncitor dintr-o echip\ de lucru care a
primit în mod aleatoriu o sum\ mai mare de bani este evaluat de c\tre subiec]ii observatori
ca fiind mai competent, ca muncind mai mult.
Acest tip de atribuire are o func]ie defensiv\ (Shaver, 1970; 1975). Concep]ia conform
c\reia fiecare este responsabil pentru ceea ce i se întâmpl\ permite individului s\ considere
c\, evitând anumite comportamente, va evita anumite evenimente (Deschamps, 1996).
Subutilizarea consensului
Teoriile clasice ale atribuirii sus]ineau c\ individul utilizeaz\ informa]ia consensual\ drept
criteriu de acurate]e în percep]ia celorlal]i (Kelley, 1967). Cercet\ri ulterioare arat\ c\, în
realitate, individul subutilizeaz\ consensul în procesul de atribuire cauzal\ [i î[i bazeaz\
ra]ionamentul pe similaritatea cu prototipurile sau modelele situa]ionale pe care le de]ine
(Nisbett, Borgida [i Crandall, 1976; Kassin, 1979; Lord, Lepper [i Mackie, 1984;
Marks [i Miller, 1987; Mullen [i Hu, 1988).
~ntr-un studiu clasic, Ross, Green [i House (1977) arat\ c\ individul utilizeaz\ mai
degrab\ un fals consens sau un consens propriu în percep]ia celorlal]i. Acest consens
propriu se refer\ la tendin]a individului de a considera comportamentul propriu ca fiind
tipic pentru anumite situa]ii [i de a considera c\, în situa]ii similare, ceilal]i se comport\
cum s-ar comporta el însu[i. Autorii studiului amintit mai sus cer studen]ilor dintr-un
campus universitar s\ se plimbe prin campus, timp de 30 de minute, purtând o pancart\ cu
lozinca Mânca]i la Joe. O parte din studen]i accept\, în timp ce al]ii refuz\. Ulterior,
subiec]ilor li se cere s\ estimeze procentul de subiec]i care ar accepta s\ fac\ acela[i lucru.
96 C|T|LINA KOPETZ
Cei care au acceptat s\ poarte pancarta estimeaz\ c\ un procent de 62% dintre colegii lor
ar accepta, în timp ce studen]ii care au refuzat s\ participe estimeaz\ c\ un procent de 67%
dintre studen]i ar refuza s\ poarte pancarta respectiv\ (vezi Fiske [i Taylor, 1991).
Rezultatele de mai sus eviden]iaz\ c\ individul percepe în mod subiectiv probabilitatea, se
bazeaz\ pe informa]ii individualizante [i subutilizeaz\ datele reale, obiective ale contextului
(Leyens [i Codol, 1993). Dac\ subiectul se gânde[te c\ purtând pancarta va fi ar\tat cu
degetul [i se va face de râs, va refuza s\ ia parte la experiment. ~n acela[i timp, presupune
c\ [i ceilal]i se vor comporta la fel din acelea[i motive. Ce se întâmpl\? Explica]iile
propriului comportament sunt utilizate în predic]ia [i explicarea comportamentului celor-
lal]i. Una dintre explica]iile motiva]ionale ale acestui efect este nevoia oamenilor de a-[i
sus]ine comportamentele, opiniile, de a le considera pertinente [i tipice. Explicând compor-
tamentul celorlal]i în baza comportamentului [i opiniilor proprii, individul î[i men]ine
stima de sine (Ross et al., 1977; Sherman et al., 1984).
Subutilizarea probabilit\]ii reale a unui eveniment apare [i în cazul în care subiectul
cunoa[te datele reale ale situa]iei. Am aflat de curând c\ unul dintre vecinii no[tri a
câ[tigat premiul cel mare la LOTO 6 din 49. {tim c\ joac\ în fiecare s\pt\mân\, de mai
mul]i ani, cu acelea[i numere. Care vor fi explica]iile tipice ale acestui eveniment?
E normal s\ câ[tige, r\bdarea [i tenacitatea sa au fost r\spl\tite. Chiar dac\ [tim
aproximativ c\ [ansele reale de a g\si combina]ia corect\ de 6 numere din 49 [i de a câ[tiga
sunt de 1 la 13.983.816, neglij\m aceast\ informa]ie [i lu\m în considerare caracteristicile
juc\torului f\când atribuiri dispozi]ionale (Drozda-Senkowska, 1998).
Pentru a explica subutilizarea consensului, Kassin (1979) face distinc]ie între consensul
implicit [i consensul explicit. Consensul explicit presupune felul în care se comport\
efectiv ceilal]i; consensul implicit se refer\ la percep]ia individului asupra felului în care
s-ar comporta ceilal]i. Consensul implicit se bazeaz\ pe asump]ia c\ ceilal]i se comport\
a[a cum s-ar comporta observatorul (efectul falsului consens), pe convingerile referitoare
la ceilal]i (expectan]ele bazate pe prototipuri) sau pe convingerile referitoare la situa]ie.
Consensul explicit este subutilizat pentru c\ intr\ în contradic]ie cu cel implicit (Hewstone
[i Antaki, 1993).
Individul tinde s\-[i valideze ipotezele pe care le de]ine cu privire la cauzele poten]iale
ale unui comportament. El identific\ un comportament în termeni corespunz\tori modelelor
pe care le de]ine referitoare la comportamentul, actorul sau situa]ia respectiv\. ~n cazul în
care informa]iile consensuale sunt în contradic]ie cu modelele sale referitoare la un
comportament, aceste informa]ii vor fi ignorate (Trope, 1998). Studiile arat\ c\ efectul
falsului consens scade în momentul în care indivizii nu au nici un fel de convingere
referitoare la felul în care actorul s-ar putea comporta; în aceste cazuri, se caut\ informa]ia
consensual\ (Hilton, Smith [i Alicke, 1988).
Efectele falsului consens variaz\ în func]ie de o serie de factori. Efectele falsului
consens sunt puternice când sunt implicate aspecte importante pentru subiect. Oamenii au
tendin]a de a considera c\ al]ii sunt de acord cu ei în ceea ce prive[te aspectele importante
(Granberg, 1987). Situa]iile anxiogene m\resc nevoia omului de a c\uta suport pentru
propriile convingeri, ceea ce favorizeaz\ subutilizarea consensului (Sherman, Agostinelli,
Presson [i Chassin, 1984). Efectele falsului consens sunt puternice când sunt implicate
atitudini [i opinii pozitive. Actorul consider\ c\ ceilal]i care se comport\ favorabil
împ\rt\[esc propriile atitudini pozitive (Van der Pligt, 1984). ~n ceea ce prive[te anumite
calit\]i sau dispozi]ii puternic valorizate, oamenii manifest\ efectul falsei unicit\]i tendin]a
individului de a subestima procentul de oameni care de]in calit\]ile pozitive pe care le are
el însu[i. Individul simte nevoia de a se considera unic [i distinct în ceea ce prive[te
anumite calit\]i pozitive (Codol, 1975; Thompson [i Kelley, 1981; Tesser, 1988).
Siguran]a propriilor opinii m\re[te efectele falsului consens (Marks [i Miller, 1985).
{i în acest caz s-a pus problema dac\ subutilizarea consensului este într-adev\r o
bias-are. Dawes (1989) argumenteaz\ c\ estimarea consensului referitor la r\spunsurile
celorlal]i pornind de la exemplul propriului r\spuns poate fi o strategie adaptativ\ în cazul
în care individul nu de]ine alte informa]ii. ~n acest caz, estimarea comportamentului sau
opiniilor celorlal]i, pornind de la opiniile [i comportamentul proprii, pare a fi o strategie
ra]ional\. Subutilizarea consensului ar fi ira]ional\ în momentul în care importan]a acordat\
propriului r\spuns ar fi mult mai mare decât cea acordat\ r\spunsurilor cunoscute ale altor
persoane (Fiske [i Taylor, 1991).
Indiferent de ra]ionalitatea sau ira]ionalitatea efectului falsului consens, acesta are
implica]ii importante în ceea ce prive[te modul în care individul interpreteaz\ realitatea.
Este un mecanism de baz\ prin care indivizii î[i men]in propriile opinii (Sunt mul]i al]ii
care gândesc [i simt ca mine) (Granberg, 1987; Judd [i Johnson, 1981); ofer\ un
sentiment de securitate referitor la cât de comune [i împ\rt\[ite sunt propriile atitudini,
opinii [i comportamente (Fields [i Schuman, 1976).
~n concluzie, oamenii nu folosesc întotdeauna informa]ii consensuale în procesul de
atribuire cauzal\. Ei se bazeaz\ mai degrab\ pe un fals consens, un consens propriu în
interpretarea realit\]ii. ~n baza acestui fals consens explic\ ei comportamentul celorlal]i [i
evenimentele cu care se confrunt\ conform unor modele proprii, în baza propriului
comportament, opinii sau atitudini, f\r\ s\ ]in\ seama de informa]ia real\; ei atribuie
propriile atitudini sau opinii celorlal]i într-o varietate de situa]ii, din diferite ra]iuni
cognitive [i motiva]ionale.
Eroarea de auto-ap\rare (self-serving bias)

Eroarea de auto-ap\rare apare frecvent în situa]iile de succes/e[ec [i reprezint\ tendin]a
individului de a face atribuiri dispozi]ionale pentru propriul succes [i situa]ionale în caz de
e[ec (Bradley, 1978; Miller [i Ross, 1975; Knight [i Vallacher, 1981). Studiile pun în
eviden]\ efectul puternic al auto-ap\r\rii în procesul de atribuire cauzal\ [i larga sa
r\spândire în diferite culturi (Fletcher [i Ward, 1988). Explica]iile acestei bias-\ri sunt
controversate, concentrându-se în jurul factorilor cognitivi [i motiva]ionali.
Putem distinge dou\ bias-\ri în cadrul erorii de auto-ap\rare: bias-are de auto-înt\rire
(self-enhancing bias) tendin]a individului de a se credita pentru succes [i una de
auto-protec]ie (self-protective bias) tendin]a de a nega responsabilitatea pentru e[ec
(Hewstone [i Antaki, 1993; Fiske [i Taylor, 1991). Tendin]a de auto-înt\rire în caz de
succes este mai puternic sus]inut\ din punct de vedere empiric decât cea de auto-protec]ie.
~n anumite condi]ii, oamenii sunt gata s\-[i asume responsabilitatea pentru insucces, mai
ales dac\ îl pot atribui unor factori care ar putea fi controla]i în viitor (efort) (Weiner,
1972). Dac\ pic la un examen [i m\ gândesc c\, de fapt, profesorul este vinovat pentru
insuccesul meu pentru c\ are ceva împotriva mea, acest lucru nu m\ ajut\ cu nimic în ceea
ce prive[te predic]ia rezultatului viitorului examen. Dac\ recunosc îns\ c\ pentru acest
examen am înv\]at numai dou\ zile dintr-o s\pt\mân\, m\ pot gândi c\ e posibil s\ iau o
not\ mai mare în sesiunea viitoare cu pu]in efort în plus.
Miller [i Ross (1975) sus]in c\ bias-area de auto-înt\rire poate fi explicat\ în termeni
cognitivi, [i anume prin expectan]a succesului. Oamenii a[teapt\ [i se str\duiesc s\ aib\
succes. ~n cazul în care ob]in acest succes, î[i asum\ responsabilitatea pentru c\ rezultatul
corespunde a[tept\rilor [i efortului lor (M\ a[teptam s\ iau not\ mare la examen pentru c\
98 C|T|LINA KOPETZ
am înv\]at foarte mult). Explica]iile dispozi]ionale în cazul succesului reflect\ covarian]a

perceput\ între efort [i succes. Dac\ intervine e[ecul, în ciuda expectan]elor [i efortului
individului, pare perfect rezonabil ca acesta s\ fie atribuit unor cauze externe (Nu în]eleg
de ce am luat o not\ atât de mic\ dup\ cât am înv\]at. Probabil c\ profesorul a avut ceva
împotriva mea).
Majoritatea studiilor explic\ bias-area de auto-ap\rare în termeni motiva]ionali: prote-
jarea stimei de sine, protejarea imaginii publice, men]inerea sentimentului controlului.
Atribuirea propriilor succese unor factori de natur\ dispozi]ional\ duce la cre[terea
stimei de sine, în timp ce asumarea responsabilit\]ii pentru insucces duce la sc\derea
ei mai mult chiar decât atribuirea succesului unor factori externi.
De[i p\rerile sunt împ\r]ite relativ la factorii care stau în spatele bias-\rii de auto-ap\-
rare, se pare c\ influen]ele celor dou\ categorii de factori, cognitivi [i motiva]ionali, nu
pot fi strict delimitate (Anderson [i Slusher, 1986; Tetlock [i Levi, 1982; Pyszcynski [i
Greenberg, 1987). Explica]iile cognitive con]in [i aspecte motiva]ionale (Zuckerman,
1979). Nivelul stimei de sine a indivizilor influen]eaz\ atât expectan]ele individului,
implicarea în sarcin\, cât [i atribuirile pe care le va face în situa]iile de succes [i insucces.
S-a constatat c\, în timp ce succesul este atribuit unor factori interni atât de c\tre indivizii
cu stim\ de sine crescut\, cât [i de cei cu stim\ de sine sc\zut\, primii atribuie insuccesul
unor factori externi, instabili, iar ultimii predominant unor factori interni, stabili (Campbell,
1986). Aceste rezultate controversate eviden]iaz\ faptul c\ bias-area auto-ap\r\rii nu poate
fi explicat\ pur [i simplu în baza expectan]elor fa]\ de un succes sau e[ec sau prin nevoia
individului de a-[i men]ine o stim\ de sine ridicat\. ~n plus, invocarea unei cauzalit\]i
interne-externe nu este suficient\ pentru a eviden]ia modul predominant al individului de
a face atribuiri pentru succes (sau e[ec) [i efectele pe care le au aceste atribuiri.
Freize [i Weiner (1971) încearc\ s\ remedieze aceste controverse. Ei propun ini]ial o
schem\ cu dou\ dimensiuni intern/extern, stabil/instabil care define[te patru factori
atribu]ionali: efort (intern instabil), capacitate (intern stabil), [ans\ (extern instabil) [i
dificultatea sarcinii (extern stabil). La aceste dou\ dimensiuni se adaug\ ulterior o a treia
controlabilitatea. Weiner (1979) sus]ine c\ oamenii percep succesul [i e[ecul propriu [i
reac]ioneaz\ într-o manier\ emo]ional\ pozitiv\ sau negativ\. Aceste st\ri emo]ionale
determin\ individul s\ caute cauza rezultatelor sale în func]ie de cele trei dimensiuni:
locus, stabilitate [i controlabilitate. Rezultatul acestei c\ut\ri e o atribuire cauzal\ care
influen]eaz\ expectan]ele ulterioare, performan]a, reac]iile emo]ionale, respectiv mândria
sau ru[inea (Weiner, 1986). Atribuirea e[ecului lipsei de abilit\]i (cauz\ stabil\, intern\,
incontrolabil\) determin\ o expectan]\ sc\zut\ a succesului viitor, înso]it\ de un sentiment
de disperare, ceea ce va influen]a în mod negativ performan]a. O atribuire intern\ stabil\
favorizeaz\ expectan]a unui succes viitor mai mult decât o atribuire intern\ instabil\ sau o
atribuire extern\ (Deschamps, 1996). La rândul ei, expectan]a determin\ nivelul implic\rii
într-o sarcin\. Unul dintre exemplele cele mai bune relativ la efectul atribuirii asupra
expectan]elor [i implic\rii în sarcin\ îl constituie cazul rec\derilor în încercarea de a
renun]a la fumat sau de a pierde în greutate. Se consider\ c\ una dintre cauzele principale
ale rec\derii în tratamentele de dezintoxicare este expectan]a insuccesului. Felul în care
sunt atribuite e[ecurile în încerc\rile de a renun]a la fumat (alcool, droguri etc.) determin\
anumite expectan]e: cu cât atribuirile sunt mai stabile, cu atât expectan]a unui insucces
viitor cre[te, o dat\ cu ea sc\z^nd efortul subiectului de a renun]a la fumat (Degeaba
încerc s\ m\ las de fumat pentru c\ n-am voin]\ [i nu voi reu[i).
La nivel emo]ional, o serie de experimente arat\ c\ atribuiri diferite duc la
st\ri emo]ionale diferite (Schachter [i Singer, 1962; Ross, Rodin [i Zimbardo, 1969;
Kelley [i Michela, 1980). Rezultatele acestor experimente arat\ c\ este suficient ca

individul s\ cread\ c\ este într-o anumit\ stare de activare fiziologic\ pentru a declan[a
o activitate atribu]ional\ care s\ determine o stare emo]ional\. ~n aceea[i ordine de idei,
Weiner (1980) afirm\ c\ cogni]ia [i în special procesul de atribuire constituie o cauz\
suficient\ [i necesar\ în determinarea unei st\ri emo]ionale, f\r\ s\ fie nevoie de o activare
fiziologic\ prealabil\.
Revenind la eroarea de auto-ap\rare, atribuirile în func]ie de cele trei dimensiuni
internalitate/externalitate, controlabilitate/incontrolabilitate [i stabilitate/instabilitate au
efecte diferite în plan emo]ional. Atribuirea e[ecului efortului insuficient (intern, instabil,
controlabil) creeaz\ un sentiment de vinov\]ie, în timp ce atribuiri în termeni de lips\ a
unei anumite capacit\]i (intern, stabil, incontrolabil) duc mai degrab\ la un sentiment de
ru[ine, urmat de sc\derea performan]ei ulterioare [i a stimei de sine (Deschamps, 1996).
Unul dintre cele mai cunoscute efecte ale atribuirii e[ecului este sindromul neajutor\rii
înv\]ate (Seligman, 1975; Abramson, Seligman [i Teasdale, 1978) care reprezint\ rezul-
tatul expunerii repetate a subiectului la evenimente incontrolabile. Subiectul înva]\ c\
evenimentele sunt independente de ac]iunile proprii. Abramson et al. (1978) propun o
reformulare atribu]ional\ a teoriei originale în care accentueaz\ rolul factorilor cognitivi
[i în special al procesului de atribuire, ca mediatori între expunerea la situa]ii incontrolabile
[i efectele înregistrate în sarcinile ulterioare. Conform acestei reformul\ri, individul care
percepe existen]a unei rela]ii de independen]\ între ac]iunile proprii [i evenimentele cu
care se confrunt\ se întreab\ de ce nu poate controla. Acest proces de atribuire cauzal\
influen]eaz\ dezvoltarea neajutor\rii înv\]ate. Lipsa controlului este atribuit\ unor cauze
diferen]iate în func]ie de gradul de stabilitate [i generalitate al acesteia. Scopul principal
al acestei reformul\ri era de a explica deficitul emo]ional, augmentarea simptomelor
depresive [i sc\derea stimei de sine. Cauza principal\ a dezvolt\rii sindromului de
neajutorare înv\]at\ r\mâne percep]ia incontrolabilit\]ii. Atribuirea cauzal\ moduleaz\
îns\ amploarea efectelor incontrolabilit\]ii (Ric, 1996). Atribuirea incontrolabilit\]ii unor
cauze interne, dar instabile [i specifice scade probabilitatea manifest\rii sindromului
neajutor\rii înv\]ate (N-am reu[it nicidecum s\ m\ concentrez în sesiunea asta, de aceea
am picat aproape toate examenele. Dar în sesiunea urm\toare voi fi mai în form\ [i voi
ob]ine note bune).
~n concluzie, exist\ o tendin]\ a individului de a atribui propriile succese unor factori
interni, iar e[ecurile unor factori externi. Aceast\ tendin]\, numit\ eroarea auto-ap\r\rii,
pare s\ aib\ o valoare adaptativ\, [i anume men]inerea stimei de sine. Universalitatea
erorii de auto-ap\rare este îns\ destul de controverst\. Se consider\ c\ atribuirea succesului
[i e[ecului e mult mai complex\ [i nu poate fi redus\ la o singur\ dimensiune, internalitate
externalitate. Weiner (1979) arat\ c\ atribuirea poate fi urm\rit\ la nivelul a trei
dimensiuni: locus, controlabilitate [i stabilitate. Din combina]ia celor trei dimensiuni
rezult\ pattern-uri atribu]ionale diferite ce au diverse implica]ii la nivel cognitiv, compor-
tamental [i emo]ional.
Diferen]a dintre auto-ap\rare (self-serving) [i egocentrism (self-centred bias)

Auto-ap\rarea [i egocentrismul se confund\ de cele mai multe ori, chiar dac\ distinc]ia
dintre ele este destul de clar\. Auto-ap\rarea reprezint\ tendin]a individului de a face
atribuiri dispozi]ionale pentru succes [i situa]ionale pentru e[ec. Egocentrismul, din punctul
de vedere al procesului de atribuire cauzal\, reprezint\ tendin]a individului de a-[i asuma
o responsabilitate mai mare decât cea real\, pentru rezultate ob]inute în comun cu
alte persoane (Fiske [i Taylor, 1991). ~n cuplurile c\s\torite, fiecare dintre parteneri
100 C|T|LINA KOPETZ
consider\ c\ el are cea mai mare contribu]ie în treburile casnice, `n compara]ie cu so]ul
sau so]ia (Ross [i Sicoly, 1979).
Explica]iile care sus]in cel mai bine aceast\ bias-are sunt reactualizarea diferen]iat\ a
ac]iunilor proprii [i ale partenerului [i existen]a unei coresponden]e între propriile dispozi]ii
[i activitatea subiectului într-o situa]ie dat\. Individul î[i reaminte[te mai bine contribu]iile
personale în realizarea unei sarcini decât pe cele ale partenerului. ~n acela[i timp, eroarea
egocentrismului e sus]inut\ [i de auto-percep]ia subiectului c\ el poate rezolva cel mai bine
tipul respectiv de sarcin\ (Eu am rezolvat cea mai mare parte din problem\ pentru c\ m\
pricep foarte bine s\ o fac) (Ross [i Sicoly, 1979; Sandelands [i Calder, 1984; Thompson
[i Kelley, 1981).
Diferen]e actor observator

Teoriile ini]iale asupra auto- [i hetero-percep]iei consider\ c\ procesul de atribuire cauzal\
se realizeaz\ similar atât pentru comportamentul propriu, cât [i pentru comportamentul
celuilalt. Cu alte cuvinte, nu exist\ diferen]e între auto-atribuire [i hetero-atribuire. Bem
(1965; 1972) sus]ine aceast\ pozi]ie dintr-o perspectiv\ behaviorist\ radical\. Conform
acesteia, individul infereaz\ reac]ii emo]ionale [i atitudinile personale sau ale altor
persoane, pornind de la informa]iile furnizate de comportament (când acesta este aparent
liber ales) sau de la circumstan]ele în care se manifest\ respectivul comportament. Deci
procesul de atribuire cauzal\ se desf\[oar\ identic în cazul actorului [i observatorului.
Ambii sunt în situa]ia de a infera anumite cauze pornind de la un comportament manifest
[i de la factorii situa]ionali ai acestui comportament. Conform teoriei lui Bem, auto- [i
hetero-atribuirile sunt identice dac\ individul de]ine acela[i tip de informa]ie referitor la
comportamentul propriu [i la comportamentul celuilalt.
Teoriile [i datele empirice ulterioare nu sus]in îns\ pozi]ia ini]ial\ a lui Bem. Dimpo-
triv\, majoritatea acestor date arat\ c\ actorul are tendin]a de a atribui propriile ac]iuni
unor factori situa]ionali, în timp ce observatorul atribuie acelea[i ac]iuni unor tr\s\turi
dispozi]ionale ale actorului (Jones [i Nisbett, 1972; Nisbett, Caputo, Legant [i Marecek,
1973; Storms, 1973). ~ntr-un studiu efectuat de Nisbett et al. (1973), studen]ii atribuie
alegerea partenerului sau a domeniului de studii predominant tr\s\turilor partenerului sau
caracteristicilor domeniului respectiv când e vorba de ei în[i[i. ~n acela[i timp, alegerile
celor mai buni prieteni sunt atribuite tr\s\turilor de personalitate ale acestora. Cu alte
cuvinte, conform lui Nisbett et al. (1973), dac\ am fi întreba]i de ce am ales psihologia
ca domeniu de studiu, r\spunsurile noastre ar viza, foarte probabil, diferen]ele dintre
psihologie [i celelalte domenii (Psihologia este un domeniu de viitor care a fost neglijat
pân\ acum, dar care va lua amploare etc.). ~n schimb, alegerea psihologiei de c\tre al]i
colegi de-ai no[tri ar fi explicat\ în termeni de caracteristici personale ale acestora (una
dintre explica]iile frecvente în cercul studen]ilor psihologi ar fi Are tot felul de complexe
pe care sper\ s\ [i le rezolve).
Care sunt explica]iile acestei bias-\ri?
Nisbett [i Jones (1972) avanseaz\ dou\ tipuri de explica]ii: diferen]ele actor obser-
vator s-ar datora, pe de o parte, informa]iilor diferite pe care le de]in cei doi referitoare la
comportament sau la context, iar pe de alt\ parte diferen]elor de procesare a informa]iei
între ace[tia. Altfel spus, actorul de]ine anumite informa]ii despre comportamentul propriu,
mai multe detalii asupra genezei comportamentului, asupra circumstan]elor, istoriei,
experien]ei anterioare, motivelor personale, informa]ii care sunt mai pu]in accesibile
observatorului. Pe de alt\ parte, actorul [i observatorul acord\ importan]\ diferit\
informa]iei disponibile. Observatorul este centrat mai mult pe comportament, pe unitatea

actor ac]iune (Heider, 1944; 1958) decât pe context. El nu poate urm\ri în acela[i
timp comportamentul actorului [i caracteristicile contextului. E posibil ca observatorul s\
considere c\ centrarea pe comportamentul actorului este mai eficient\ în vederea controlului
[i predic]iei evenimentelor decât centrarea pe situa]ie (Storms, 1973). Drept urmare, el
compar\ actorul cu alte persoane în acela[i context, ceea ce favorizeaz\ atribuirile în
termeni dispozi]ionali. ~n acest sens, explica]iile lui Nisbett [i Jones (1972) pun în eviden]\
men]inerea erorii fundamentale a atribuirii în percep]ia comportamentului unui actor. ~n
acela[i timp, actorul nu se poate observa ac]ionând într-un anumit fel. El nu poate decât s\
observe antecedentele propriului comportament, consecin]ele sau ambele. Actorul exami-
neaz\ situa]ia în care se afl\ la un moment dat, precum [i modific\rile din mediu la care
trebuie s\ reac]ioneze; el recurge la o compara]ie a comportamentelor sale în diferite
situa]ii, ceea ce favorizeaz\ explica]iile în termeni situa]ionali (Deschamps, 1996). Din
aceast\ perspectiv\, diferen]ele actor observator se datoreaz\ punctelor de vedere diferite
ale celor doi asupra unei situa]ii.
Storms (1973) a pus în eviden]\ faptul c\ diferen]ele actor observator se datoreaz\
punctelor diferite de vedere pe care ace[tia le au asupra situa]iei prin manipularea
orient\rii vizuale asupra contextului; o dat\ cu modificarea orient\rii vizuale (prin
înregistr\ri video [i proiec]ii ulterioare ale acestor înregistr\ri), care permite accesul la
alte informa]ii, aceste diferen]e nu mai apar sau, mai mult, chiar se inverseaz\.
De[i ipoteza ini]ial\ a lui Jones [i Nisbett (1972) este sus]inut\ de numeroasele studii
experimentale, opiniile privind diferen]ele actor observator în procesul de atribuire nu
sunt unanim împ\rt\[ite. Ulterior cercet\rilor clasice, s-au adus o serie de clarific\ri [i
extensii în ceea ce prive[te aceste diferen]e.
Una dintre clarific\rile conceptuale privind diferen]ele actor observator a fost
elaborat\ de Buss (1978). El nu explic\ aceste diferen]e prin faptul c\, în fa]a unuia [i
aceluia[i comportament, actorul [i observatorul sunt implica]i diferit. Actorul caut\ s\-[i
justifice comportamentul, s\-l ra]ionalizeze; explica]iile sale sunt în termeni de motive. ~n
acela[i timp, observatorul caut\ cauzele comportamentului, explica]iile sale fiind în termeni
cauzali. Cauzele [i motivele sunt dou\ categorii logic distincte utilizate pentru a explica
diferite aspecte ale comportamentului. Cauzele sunt cele care produc anumite modific\ri.
Motivele sunt cele pentru care se produc modific\rile respective (Buss, 1978, apud
Deschamps, 1996).
~n concluzie, avem de-a face cu dou\ procese cauzale diferite sau cu o dubl\ lectur\ a
întreb\rii de ce comportamentul respectiv, fiecare cu o logic\ proprie [i ale c\ror
rezultate sunt diferite (Hart [i Honore, 1961). ~n cazul observatorului, ne afl\m în domeniul
ra]ionalit\]ii, al inferen]ei cauzale, prin care se r\spunde la întrebarea din ce cauz\,
stabilindu-se o leg\tur\ între cauz\ [i efect, conform unei logici a inferen]ei. ~n cazul
actorului, este vorba de ra]ionalizare a comportamentului, conform logicii imput\rii
(Hamilton, 1980). ~n acest caz, se r\spunde la întrebarea pentru care motive, jus-
tificându-se comportamentul prin finalit\]ile sale (Deschamps, 1986; 1987; Deschamps
[i Clemence, 1987).
Hilton (1990) explic\ varia]iile în atribuirile realizate de actor [i observator, pornind
de la modelul conversa]ional. Conform acestui model, explica]iile cauzale pe care individul
le alege pentru un eveniment sau comportament depind de tipul de eveniment cu care este
comparat evenimentul-]int\: de ce evenimentul (comportamentul) a avut loc în aceste
condi]ii, [i nu în altele?. Se caut\ cauza care face diferen]a între condi]iile normale [i
condi]iile în care s-a produs evenimentul. Pe de alt\ parte, explica]iile avansate sunt
102 C|T|LINA KOPETZ
supuse regulilor conversa]iei (Grice, 1975) [i depind de lacunele identificate în structura

de cuno[tin]e a interlocutorului. Slugoski, Lalljee, Lamb [i Grinsburg (1993) arat\ c\
persoanele care dispun de toat\ informa]ia referitoare la o crim\ f\cut\ de un minor o
explic\ în factori situa]ionali unor interlocutori care de]in informa]ii numai despre istoria
personal\ a delincventului. ~n cazul interlocutorilor care de]in informa]ii referitoare la
situa]ia în care a avut loc crima, explica]iile subiectului vor fi în termeni dispozi]ionali.
Conform modelului conversa]ional, asimetria actor observator se datoreaz\ faptului
c\ întreb\rile cauzale sunt ambigue, f\r\ referin]\ explicit\ la obiecte diferite. Aceast\
ambiguitate las\ loc unor obiecte de referin]\ implicite, care difer\ la actor [i observator
(Hilton, 1990). ~n acest caz, actorul va avea tendin]a de a interpreta întrebarea De ce a]i
ales psihologia? în termeni care diferen]iaz\ psihologia de alte domenii de studiu
(distinctivitate implicit\). Din perspectiva observatorului, acesta va avea tendin]a de a
interpreta întrebarea De ce a ales X psihologia? în termeni care `l diferen]iaz\ pe X de
alte persoane (consens implicit). McGill (1989) arat\ c\ prin introducerea în întrebare a
unei referin]e explicite (exemplu: De ce a]i ales / a ales X psihologia în mod special?
referin]\ explicit\ la domeniul de studii), diferen]ele actor observator nu mai apar,
deoarece, conform modelului conversa]ional, individul d\ explica]ii în func]ie de referin]a
explicit\ a întreb\rii (Hilton, 1990).
~n concluzie, exist\ diferen]e actor observator la nivelul explica]iilor cauzale avansate
de c\tre ace[tia pentru un anumit comportament. Studiile clasice arat\ c\, în fa]a unuia [i
aceluia[i comportament, aceste diferen]e se manifest\ prin tendin]a actorului de a face
predominant atribuiri situa]ionale [i a observatorului de a face predominant atribuiri
dispozi]ionale. Explica]iile bias-\rii actor observator vizau în special diferen]ele la
nivelul informa]iilor de]inute de cei doi relativ la un comportament, precum [i diferen]ele
în modul de procesare a acestei informa]ii. Cercet\rile ulterioare arat\ ca actorul [i
observatorul sunt diferit implica]i fa]\ de acela[i comportament, ceea ce duce la procese de
atribuire diferite, cu rezultate diferite. Diferen]ele variaz\, se reduc sau se inverseaz\, în
func]ie de valoarea comportamentului, interac]iunea observator actor, interlocutorul subiec-
tului sau referin]ele explicite ale întreb\rilor cauzale la care subiec]ii trebuie s\ r\spund\.
Eroarea etnocentrismului (group-serving bias)

Erorile sau bias-\rile pe care le-am prezentat mai sus consider\ procesul de atribuire
cauzal\ în special un proces individual. Majoritatea studiilor teoretice [i experimentale,
care au încercat s\ explice procesul de atribuire cauzal\, au ignorat dependen]a acestuia de
contextul social, de rela]iile interpersonale, de faptul c\ individul face parte din anumite
grupuri [i categorii sociale care îi influen]eaz\ comportamentul într-o manier\ particular\.
De cele mai multe ori, atribuirile nu se fac în termeni puri individuali, ci în func]ie de
caracteristicile categoriei sociale din care actorul [i observatorul fac parte, de rela]iile
intergrupale existente într-un anumit context.
Primele modele ale procesului de atribuire fac referin]\, mai mult sau mai pu]in
implicit, la rela]iile intergrupale în procesul de atribuire cauzal\. Kelley (1972) vorbe[te
despre preconcep]iile cauzale [i despre stereotipuri, f\când apel la no]iunea de schem\
cauzal\ în procesul de atribuire. Jones [i McGillis (1976) introduc no]iunea de expectan]e
bazate pe apartenen]a la o anumit\ categorie. Heider (1944) anticipeaz\ problematica
atribuirii intergrupale f\când referin]\ la fenomenul ]apului isp\[itor. El argumenteaz\,
în cadrul aceleia[i unit\]i actor observator pe care o aminteam mai sus, c\ ac]iunile se
confund\ cu caracteristicile persoanei c\reia îi sunt atribuite. Allport (1954) sugereaz\ c\
rela]iile intergrupale pun în eviden]\ tendin]a individului de a da explica]ii în termeni

antropomorfici. Campbell (1967) vorbe[te despre tendin]a de a percepe mai degrab\ cauze
rasiale decât externe în explicarea diferen]elor intergrupale. Tajfel (1969) arat\ c\ sistemul
atribu]ional al individului trebuie s\-i ofere acestuia o imagine de sine pozitiv\, ceea ce
duce la favorizarea propriului grup în compara]ie cu un alt grup.
Psihologia social\ european\ a pus bazele unei noi perspective sociale a procesului de
atribuire (Hewstone [i Jaspars, 1984; Deschamps, 1974; 1983).
Deschamps (1973, 1974) avanseaz\ o teorie social\ a atribuirii pornind de la primele
cercet\ri în domeniul categoriz\rii [i reprezent\rii sociale. Postulatul de baz\ al acestei
perspective este c\, în condi]ii de informa]ie incomplet\, subiec]ii fac inferen]e asupra
unui obiect în baza categoriei din care face parte. Conform acestei asump]ii, subiectul va
atribui comportamentul unui individ nu numai caracteristicilor individuale, ci [i caracte-
risticilor asociate cu grupul din care este perceput ca f\când parte. Atribuirile în baza
categoriilor sociale conduc la r\spunsuri etnocentrice, în favoarea grupului propriu [i în
defavoarea out-group-urilor. Deschamps sugereaz\ existen]a a dou\ tipuri de atribuiri în
rela]iile intergrupale: 1. Bias-area etnocentrismului membrii unui anumit grup au
tendin]a de a face atribuiri mai favorabile pentru propriul grup decât pentru alte grupuri.
2. Membrii unui grup minoritar defavorizat subevalueaz\ propriul grup [i pot face atribuiri
în favoarea unui out-group (Deschamps, 1973, apud Hewstone [i Jaspars, 1982).
Concluziile lui Deschamps referitoare la latura social\ a procesului de atribuire sunt
sus]inute de o serie de studii experimentale care arat\ c\ procesul de atribuire în contextul
rela]iilor intergrupale este puternic influen]at de categoriile sociale percepute (ale actorului
[i observatorului) pe de o parte, precum [i de contextul cultural [i rela]iile existente între
categoriile respective (Deschamps [i Beauvois, 1994). Chiar dac\ atribuirile în func]ie de
categoriile sociale sunt caracterizate prin etnocentrism, acest lucru nu este universal
valabil. El nu se aplic\ în cazul categoriilor sociale defavorizate la care se observ\ tendin]a
de subevaluare a propriului grup (Milner, 1975). Deaux [i Enswiller (1974) arat\ c\ ceea
ce este atribuit competen]ei în cazul unui b\rbat este atribuit [ansei în cazul femeilor (Deaux
[i Enswiller, 1974, apud Deschamps, 1996) atât de c\tre femei, cât [i de c\tre b\rba]i.
Pettigrew (1979) a utilizat procesul de atribuire în analiza cognitiv\ a prejudec\]ii. El
î[i pune întrebarea dac\ existen]a unei prejudec\]i nu determin\ un anumit mod de a da o
explica]ie comportamentului celor fa]\ de care exist\ prejudecata respectiv\. ~n cazul în
care comportamentul individului-]int\ este negativ, deci în concordan]\ cu prejudecata
existent\, tendin]a de a motiva comportamentul în termeni dispozi]ionali (eroarea funda-
mental\ a atribuirii) va fi accentuat\ [i se transform\ în eroarea ultim\ a atribuirii. Aceast\
bias-are este definit\ ca fiind Un pattern sistematic de atribuiri intergrupale bazate în
special pe prejudecat\, conform c\reia succesul [i e[ecul sunt explicate diferit pentru
membrii in-group-ului fa]\ de membrii out-group-ului; e[ecul (comportamentul negativ)
al membrilor este explicat în termeni situa]ionali, iar succesul (comportamentul pozitiv)
este explicat în termeni dispozi]ionali. ~n ceea ce prive[te membrii unui out-group,
pattern-ul de atribuiri este contrar celui utilizat în explicarea comportamentului membrilor
in-group-ului (Pettigrew, 1979, apud Hewstone [i Jaspars, 1984).
Guimond [i Dubé (1989) compar\ atribuirile studen]ilor unei universit\]i francofone cu
cele ale studen]ilor unei universit\]i anglofone din Montréal, c\rora le cere s\ explice de
ce grupul francofon ocup\ o pozi]ie economic\ inferioar\. Conform erorii ultime a
atribuirii, studen]ii anglofoni fac atribuiri interne cu referin]\ la anumite caracteristici ale
francofonilor. Ace[tia din urm\ pun accentul pe factorii politici [i economici externi
(în Deschamps, 1996).
104 C|T|LINA KOPETZ
Pettigrew (1979) ia în considerare [i situa]ia în care comportamentul indivizilor unui

out-group este pozitiv, deci în contradic]ie cu prejudecata. ~n acest caz, atribuirile se fac în
sensul men]inerii prejudec\]ii. Dimensiunii intern-extern a atribuirii se adaug\ dimensiunea
controlului perceput. Pettigrew distinge patru tipuri de atribuiri care permit individului
s\-[i men]in\ prejudec\]ile în cazul unui comportament dezirabil al membrilor out-group-ului:
caz excep]ional (intern, incontrolabil); [ans\ (extern, incontrolabil); motiva]ie puternic\
(intern, controlabil); varia]ii momentane ale contextului social (extern, controlabil).
~n concluzie, procesul de atribuire cauzal\ nu este numai un proces individual sau
interindividual, ci este puternic influen]at de rela]iile [i fenomenele intergrupale. ~ntr-un
num\r mare de situa]ii, comportamentul actorului nu este explicat numai în termeni
personali, intrinseci, ci [i pe baza caracteristicilor grupului din care acesta este perceput ca
f\când parte. Atribuirile în baza categoriilor sociale [i a rela]iilor existente între aceste
categorii duc la bias-\ri ce au drept scop p\strarea [i protejarea stereotipurilor referitoare
atât la in-group, cât [i la out-group. Dar este mai mult decât o extindere a erorii de
auto-ap\rare utilizat\ în explicarea succesului [i e[ecului la nivelul grupului, întrucât
exist\ [i o dimensiune etnocentric\. ~n acest sens, membrii unui anumit grup favorizeaz\
propriul grup [i defavorizeaz\ sistematic anumite out-group-uri.
Latura social\ a atribuirii eviden]iaz\ nevoia form\rii [i men]inerii unei identit\]i
sociale pozitive, explic\ [i justific\ dezvoltarea [i men]inerea conflictelor intergrupale.
Bias-\rile în procesul de atribuire în contextul rela]iilor intergrupale stau la baza ideolo-
giilor conform c\rora diferen]ele intergrupale sunt explicate în termeni genetici.
Abordarea procesului de atribuire în context social eviden]iaz\ înc\ o dat\ maniera
spontan\ [i intuitiv\ în care au loc inferen]ele cauzale. Individul nu caut\ informa]ia
complet\ [i pertinent\ pentru a formula anumite concluzii valide conform modelelor
[tiin]ifice. Dimpotriv\, el procedeaz\ la o analiz\ mai degrab\ economic\ decât eficace a
informa]iilor care s\-i permit\ adaptarea rapid\, controlul [i predic]ia în anumite situa]ii [i
interac]iuni sociale.
Concluzii
F\r\ a avea preten]ia de a epuiza fenomenul bias-\rii în procesul de atribuire cauzal\,
lucrarea de fa]\ are drept scop prezentarea celor mai cunoscute [i studiate erori în procesul
de atribuire cauzal\. Aceast\ prezentare urm\re[te s\ eviden]ieze faptul c\, în construc]ia
realit\]ii, individul nu urm\re[te acurate]ea, nici adev\rul informa]iilor sau cuno[tin]elor
sale, ci mai degrab\ utilitatea [i valoarea lor adaptativ\.
De[i ini]ial normative, modelele atribuirii s-au axat ulterior pe studiul bias-\rilor, iar
concluzia general\ a fost c\ inferen]ele individului de rând sunt puternic bias-ate [i pline
de erori `n compara]ie cu modelele logice (Kruglanski, 1990). Astfel, în procesul de
atribuire cauzal\, individul supraestimeaz\ cauzele interne în defavoarea celor externe,
face inferen]e în baza comportamentului propriu, ra]ionalizeaz\ comportamentele mai
degrab\ decât le explic\, face inferen]e în baza categoriilor [i rela]iilor sociale pe care le
percepe. Aceste bias-\ri nu sunt pur întâmpl\toare, ci au în spate explica]ii dintre cele mai
pertinente, cum ar fi capacitatea limitat\ de procesare a informa]iei care implic\ economia
cognitiv\, nevoia de control [i predic]ie, nevoia unei identit\]i personale [i sociale cât mai
ridicate. }inând cont de aceste nevoi, erorile ce apar în procesul de atribuire nu sunt
practic erori, ci mecanisme adaptative utilizate de individ pentru a face fa]\ unui mediu
complex [i imprevizibil.
Abramson, L.Y., Seligman, M.E.P. [i Teasdale, J.D. (1978), Learned helplessness in humans:
Critique and reformulation, in Journal of Abnormal Psychology, 87, 49-74.
Ajzen, J., Dalton, C.A. [i Blyth, D.P. (1979), Consistency and bias in the attribution of attitudes,
in Journal of Personality and Social Psychology, 6, 466-487.
Allport, G.W. (1954), The Nature of Prejudice, Reading, Addison-Wesley.
Anderson, C.A. [i Slusher, M.P. (1986), Relocating motivational effects: A synthesis of cognitive
and motivational effects on attributions for success and failure, in Social Cognition, 4,
250-292.
Anderson, V.N. (1992), For whom is this world just? Sexual orientation and aids, in Journal of
Applied Social Psychology, 22, 248-259.
Asch, S.E. (1946), Forming impressions of personality, in Journal of Abnormal and Social
Psychology, 41, 1230-1240.
Beauvois, J.-L. (1994), Traité de la servitude libérale. Analyse de la soumission, Paris, Dunod.
Bem, D.J. (1965), An experimental analysis of self persuasion, in Journal of Experimental Social
Bem, D.J. (1972), Self-perception theory, in L. Berkowitz (ed.), Advances in Experimental
Social Psychology (vol. 6, pp. 1-62), New York, Academic Press.
Boucher, J. [i Osgood, C.E. (1969), The Pollyanna hypothesis, in Journal of Verbal Learning
Behavior, 8, 1-8.
Bradley, G.W. (1978), Self-serving biases in the attribution process: A reexamination of the fact
or fiction question, in Journal of Personality and Social Psychology, 36, 56-71.
Bruner, J.S. [i Tagiuri, R. (1957), The perception of people, in G. Lindzey (ed.), Handbook of
Social Psychology, vol. 2, Cambridge, Addison-Wesley.
Campbell, D.T. (1967), Stereotypes and Perception of group differences, in American
Psychologist, 22, 817-829.
Codol, J-P. (1975), On the so-called «superior conformity of the self» behavior: twenty
experimental investigations, in European Journal of Social Psychology, 5, 457-501.
Dardenne, B. (1997), Cognition sociale et pragmatisme: une ancienne perspective et un nouveau
regard, in J.P. Leyens [i J.L. Beauvois (eds), Lère de la cognition, Presses Universitaires
de Grenoble (vol. 3).
Deschamps, J.-C. (1973-1974), Lattribution, la catégorisation sociale et les représentations
intergroupes, in Bulletin de Psychologie, 27, 710-721.
Deschamps, J.-C. (1983), Social attribution, in J. Jaspars, F. Fincham [i M. Hewstone (eds),
Attribution theory and research: conceptual, developmental and social dimensions, Londra,
Academic Press.
Deschamps, J.-C. [i Beauvois, J.-L. (1994), Attributions intergroupe, in R.-Y. Bourhis [i
J.-P. Leyens (eds), Stéréotypes, discrimination et relations intergroupes, Liège, Mardaga.
Deschamps, J.-C. [i Clemence, A. (1987), Lexplication quotidienne. Perspectives psychosocio-
logiques, Cousset, DelVal.
Deschamps, J.-C. (1986), Cause impersonali e responsabilità individuali. Psicosociologia dei
processi di attribuzione nella vita quotidiana, Napoli, Liguori Editore.
Deschamps, J.-C. (1987), Attribution et explication, in J.-L. Beauvois, R.-V. Joule [i
J.-M. Monteil (eds), Perspectives cognitives et conduites sociales. 1. Théories implicites et
conflits cognitifs, Cousset, DelVal.
Deschamps, J.-C. (1996), Au-delà des théories «classiques» de lattribution, in J.-C. Deschamps
[i Beauvois, J.-L. (eds), Des attitudes aux attributions. Sur la construction de la réalité
sociale, Presses Universitaires de Grenoble.
Drozda-Senkowska, E. (ed.) (1998), Capcanele Ra]ionamentului, Polirom, Ia[i.
Dubois, N. (1994), La norme dinternalité et le libéralisme, Grenoble, Presses Universitaires de
Grenoble.
106 C|T|LINA KOPETZ
Feather, N.T. [i Simon, J.G. (1971), Attribution of responsability and valence of outcome in
relation to initial confidence and success and failure of self and other, in Journal of
Personality and Social Psychology, 18, 173-188.
Fields, J.M. [i Schuman, H. (1976), Public beliefs and the beliefs of the public, in Public Opinion
Quarterly, 40, 427-448.
Fiske, S.T. (1992), Thinking is for doing: portraits of social cognition from daguerro-type to
laserphoto, in Journal of Personality and Social Psychology, 63, 877-889.
Fiske, S.T. (1993), Social cognition and social perception, in Annual Review of Psychology, 44,
155-194.
Fiske, S.T. [i Taylor, S.E. (1984), Social Cognition, Reading, Addison-Wesley.
Fiske, S.T. [i Taylor, S.E. (1991), Social Cognition, New York, McGraw-Hill.
Fletcher, G.J.O. [i Ward, C. (1988), Attribution theory and processes. A cross-cultural
perspective, in M.H. Bond (ed.), The cross-cultural challenge to social psychology
(pp. 230-244), Newbury Park, CA, Sage Publications, Inc.
Forsterling, F. [i Rudolph, U. (1988), Situations, attributions and the evaluation of reactions, in
Journal of Personality and Social Psychology, 54, 225-232.
Friedman, M.I. [i Lackey, G.H. Jr. (1991), The Psychology of human control. A general theory of
purposeful behavior, NY, Praeger Publishers.
Frieze, I.H., Weiner, B. (1971), Cue utilization and attributional judgements and success and
failure, in Journal of Personality, 39, 591-605.
Gilbert, D.T., Pelham, B.W. [i Krull, D.S. (1988), On cognitive business: When person perceivers
meet persons perceived, in Journal of Personality and Social Psychology, 54, 733-739.
Gilbert, D.T., Tafarodi, R.W. [i Malone, S. (1993), You cant believe everything you read, in
Gould, R. [i Sigall, H. (1977), The effects of emphaty and outcome on attribution: An examination
of the divergent-perspectives hypothesis, in Journal of Experimental and Social Psychology,
13, 480-491.
Granberg, D. (1987), Candidate preference, membership group and estimates of voting behavior,
in Social Cognition, 5, 323-335.
Grice, H.P. (1975), Logic and conversation, in P. Cole [i J.L. Morgan (eds), Syntax and
semantics. 3. Speech Acts, New York, Academic Press.
Hamilton, D.L. [i Gifford, R.K. (1976), Illusory correlation in interpersonal perception: A
cognitive basis of stereotypic judgements, in Journal of Experimental Social Psychology,
12, 392-407.
Hamilton, V.L. (1980), Intuitive psychologist or intuitive lawyer? Alternative models of the
attribution process, in Journal of Personality and Social Psychology, 39, 767-772.
Hart, H.L. [i Honore, A.M. (1961), Causation in the law, in H. Morris (ed.), Freedom and
Responsability, Standford, CA, Standford University Press.
Heider, F. (1944), Social perception and phenomenal causality, in Psychological Review, 51,
358-374.
Heider, F. (1946), Attitudes and cognitive organization, in Journal of Psychology, 21, 107-112.
Heider, F. (1958), The Psychology of Interpersonal Relations, New York, Wiley.
Hewstone, M. [i Antaki, C. (1993), Attribution theory and Social Explanations, in Hewstone, W.
[i Antaki, C. (eds), An introduction to social Psychology, Oxford, Blackwell.
Hewstone, M. [i Jaspars, J.M.F. (1982), Relations intergroupes et processus dattribution, in
J.C. Deschamps [i A. Clemence (eds), Lattribution. Causalité et explication du quotidien,
Neuchâtel, Delachaux et Niestlé.
Hewstone, M. [i Jaspars, J.M.F. (1988), Social dimensions of attribution, in H. Tajfel (ed.), The
Social Dimension. European developments in Social Psychology, vol. 2, Cambridge
University Press.
Hilton, D.J. (1990), Conversational processes and causal explanations, in Psychological Bulletin,
107, 65-81.
Hilton, D.J., Smith, R.H. [i Alicke, M.D. (1988), Knowledge-based information aquisition.
Norms and the functions of consensus information, in Journal of Personality and Social
James, W. (1913), Lidée de vérité, Paris, Felix Alcan.

Jellison, J.M. [i Green, J. (1981), A self-presentation approach to the fundamental attribution error:
the norm of internality, in Journal of Personality and Social Psychology, 40, 643-649.
Jones, E.E. [i Davis, K.E. (1965), From acts to dispositions: The attribution process in person
perception, in L. Berkowitz (ed.), Advances in experimental social psychology (vol. 2,
pp. 220-266), New York, Academic Press.
Jones, E.E. [i Nisbett, R.E. (1972), The actor and observer: divergent perception of the causes of
behavior, in E.E. Jones, D.E. Canouse, H.H. Kelley, R.E. Nisbett, S. Valins [i B. Weiner
(eds), Attributions: perceiving causes of behavior, Morristown, General Learning Press.
Judd, C.M. [i Johnson, J.T. (1981), Attitudes, polarisation, and diagnosticity: Exploring the
effect of affect, in Journal of Personality and Social Psychology, 42, 436-447.
Kahneman, D. [i Tversky, A. (1984), Choice, values and frames, in American Psychologist, 39,
341-350.
Kassin, S.M. (1979), Consensus information, prediction and causal attribution: A review of the
literature and issues, in Journal of Personality and Social Psychology, 20, 336-349.
Kelley, H.H. [i Michela, J.L. (1980), Attribution theory and research, in Annual Review of
Kleinke, C.L. [i Meyer, C. (1990), Evaluation of rape victim by men and women with high and
low belief in a just world, in Psychology of Women, Quarterly, 14, 343-353.
Knight, J.A. [i Vallacher, R.R. (1981), Interpersonal engagement in personal perception: The
consequence of getting into the action, in Journal of Personality and Social Psychology,
39, 1222-1237.
Kruglanski, A.W. (1990), Conditions for accuracy: general or specific?, in J.-P. Caverni,
J.-M. Fabre [i M. Gonzalez (eds), Cognitive biases, ESP B.V.
Kulik, J.A., (1983), Confirmatory attribution and the perpetuation of social beliefs, in Journal of
LeDreff, G. (1994), Biais de positivité et asymétrie positive / négative dans le jugement, thèse de
doctorat de psychologie sociale, Université Haute-Bretagne, Rennes 2.
Le Poultier, F. [i Guingouain, G. (1996), Des inférences peu orthodoxes, in J.C. Deschamps [i
J.L. Beauvois (eds), Des attitudes aux attributions. Sur la construction de la réalité sociale.
Presses Universitaires de Grenoble (vol. 2).
Lerner, M.J. (1965), Evaluation of performance as a function of performers reward and
attractiveness, in Journal of Personality and Social Psychology, 3, 355-360.
Lerner, M.J. (1980), The belief in a just world: a fundamental delusion, New York, Plenum.
Lerner, M.J. (1986), Le Thème de la justice ou le besoin de justifier, in Bulletin de psychologie,
39, 205-211.
Lord, C.G., Lepper, M.R. [i Mackie, D. (1984), Attitude prototypes as determinants of attitude
behavior consistency, in Journal of Personality and Social Psychology, 46, 1254-1266.
Luginbuhl, J.E.R. (1972), Role of choice and outcome on feeling of success and failure, in
Marks, G. [i Miller, N. (1985), The effect of certainty on consensus judgements, in Personality
and Social Psychology Bulletin, 2, 165-177.
Markus, H. [i Zajonc, R.B. (1985), The cognitive perspective in social psychology, in G. Lindzey
[i E. Aronson (eds), The handbook of social psychology (third ed. vol. 1, pp. 137-230),
New York, Random House.
McArthur, L.Z. [i Baron, R. (1983), Toward an ecological theory of social perception,
Psychological Review, 90, 215-238.
McClure, J. (1998), Discounting Causes of Behavior: Are two reasons better than one?, in
McGill, A.L. (1989), Context effects on causal judgements, in Journal of Personality and Social
Miller, D.T. [i Ross, M. (1975), Self-serving biases in the attribution of causality: Fact or
fiction?, in Psychological Bulletin, 82, 213-225.
Milner, D. (975), Children and race, Harmondsworth, Penguin.
108 C|T|LINA KOPETZ
Mullen, B. [i Hu, L. (1988), Social projection as a function of cognitive mechanisms: A

meta-analytical integration, in British Journal of Social Psychology, 27, 333-356.
Nisbett, R.E., Borgida, E., Crandall, R. [i Reed, H. (1976), Popular induction: Information is
not necessarily informative, in J.S. Caroll [i J.P. Payne (eds), Cognition and Social
Behavior, Hillsdale, NJ, Erlbaum.
Nisbett, R.E., Caputo, C., Legant, P. [i Marececk, J. (1973), Behavior as seen by the actor and
as seen by the observer, in Journal of Personality and Social Psychology, 27, 154-164.
Pettigrew, T.F. (1979), The ultimate attribution error: Extending Allports cognitive analysis of
prejudice, in Personality and Social Psychology Bulletin, 5, 461-476.
Pyszcynski, T.A. [i Greenberg, J. (1987), Self-regulatory perseveration and the depressive
self-focusing style: A self-awareness theory of reactive depression, in Psychological
Bulletin, 102, 122-138.
Py, J. (1996), Quand une erreur devient réalité sociale: La validation sociale de lerreur
fondamentale dattribution, in J.-C. Deschamps [i Beauvois, J.-L. (eds), Des attitudes aux
attributions. Sur la construction de la réalité sociale, Presses Universitaires de Grenoble.
Py, J., Somat, A., Le Manio, P.Y., Heulot, S. (1995), When error creates reality: social
validation of a fundamental attribution error from internalization of a status position,
manuscris.
Quattrone, G.A. (1982), Overattribution and unit formation: When behavoir engulfs the person,
in Journal of Personality and Social Psychology, 42, 593-607.
Ric, F. (1996), Limpuissance acquise chez lêtre humain: Une présentation théorique, in Lannée
psychologique, 96, 677-702.
Ross, L. (1977), The intuitive psychologist and his shortcoming; Distortions in the attribution
process, in L. Berkowitz (ed.), Advances in Experimental Social Psychology, vol. 10, New
York, Academic Press.
Ross, L., Amabile, T.M. [i Steinmetz, J.L. (1977), Social roles, social control, and biases in
social-perception processes, in Journal of Personality and Social Psychology, 35, 485-494.
Ross, L., Green, D. [i House, P. (1977), The «false consensus effect». An egocentric bias in social
perception and attribution processes, in Journal of Experimental and Social Psychology,
13, 279-301.
Ross, L., Rodin, J. [i Zimbardo, P.G. (1969), Toward and attribution therapy: The reduction of
fear through induced cognitive-emotional missattribution, in Journal of Personality and
Social Psychology, 12, 279-288.
Ross, M. [i Sicoly, F. (1979), Egocentric biases in availability and attribution, in Journal of
Sandelands, L.E. [i Calder, B.J. (1984), Referencing and bias in social interaction, in Journal of
Schachter, S. [i Singer, J.E. (1962), Cognitive-social, and physiological determinants of emotional
state, in Psychological Review, 69, 379-399.
Schneider, D.J. (1973), Implicit personality theory: A review, in Psychological Bulletin, 79,
294-309.
Seligman, M.E.P. (1975), Helplessness: On depression, development and death, San Francisco,
Freeman.
Shaver, K.G. (1970), Defensive attribution: Effects of severity and relevance on the
responsabilities assigned for an accident, in Journal of Personality and Social Psychology,
14, 101-113.
Shaver, K.G. (1975), An Introduction to Attribution Processes, Cambridge, Winthrop.
Sherman, S.J., Chassin, L., Presson, C.C. [i Agostinelli, G. (1984), The role of the evaluation
and similarity principles in the false consensus effect, in Journal of Personality and Social
Psychology, 47, 1244-1262.
Shweder, R.A. (1981), Fact and artifact in trait perception: the systematic distorsion hypothesis,
in B.A. Maher [i W.B. Maher (eds), Progress in Experimental Personality Research, New
Slugoski, B.R., Lalljee, M.G., Lamb, R. [i Ginsburg, J. (1993), Attribution in conversational

context: effect of mutual knowledge on explanation-giving, in European Journal of Social
Snyder, M. [i Swann, W.B. Jr. (1978), Hypothesis-testing processes in social interaction, in
Storms, M.D. (1973), Videotape and the attribution process: reversing actors and observators
points of view, in Journal of Personality and Social Psychology, 27, 165-175.
Storms, M.D. [i Nisbett, R.E. (1970), Insomnia and the attribution process, in Journal of
Swann, W.B. Jr. (1985), Quest for accuracy in person perception: a matter of pragmatics, in
Tajfel, H. (1969), Cognitive aspects of prejudice, in Journal of Social Issues, 25, 79-97.
Taylor, S.E. (1981), A categorization approach to stereotyping, in D.L. Hamilton (ed.), Cognitive
processes in stereotyping and intergroup behavior (pp. 88-114), Hillsdale, NJ, Erlbaum.
Tesser, A. (1988), Toward a self-evaluation maintenance model of social behavior, in
L. Berkowitz (ed.), Advance in experimental social psychology (vol. 21, pp. 181-227), New
Tetlock, P.E. [i Levi, A. (1982), On the inconclusiveness of the cognition motivation debate,
in Journal of Experimental Social Psychology, 18, 66-68.
Thompson, S.C. [i Kelley, J.J. (1981), Why it hurts less if I can control it? A complex answer to
a simple question, in Psychological Bulletin, 90, 89-101.
Trope, Y. (1986), Identification and inferential processes in dispositional attribution, in
Trope, Y., Cohen, O. [i Maoz, Y. (1988), The perceptual and inferential effects of situational
inducements on dispositional attributions, in Journal of Personality and Social Psychology,
55, 165-177.
Van der Pligt, J. (1984), Attribution, false consensus and valence: Two field studies, in Journal
of Personality and Social Psychology, 46, 54-68.
Weiner, B. (1979), A theory of motivation for some classroom experiences, in Journal of
Educational Psychology, 71, 3-25.
Weiner, B. (1980), A cognitive (attribution) emotion action model of motivated behavior: An
analysis of judgements of help giving, in Journal of Personality and Social Psychology, 39,
186-200.
Weiner, B. (1986), An attributional theory of motivation and emotion, New York, Springer Verlag.
Wortman, C.B. (1976), Causal attributions and personal control, in J.H. Harvey, W. Ickes [i
R.F. Kidd (eds), New directions in attribution research (vol. 1, pp. 23-52), Hillsdale, NJ,
Erlbaum.
Zucker, G.S. [i Weiner, B. (1993), Conservatism and perception of poverty: An attributional
analysis, in Journal of Applied Social Psychology, 23, 925-943.
Zuckerman, M. (1979), Attribution of success and failure revisited, or: The motivational bias is
alive and well in attribution theory, in Journal of Personality, 47, 245-287.
110
Nicoleta Turliuc *
Atitudini etnice la studen]ii ie[eni
1. Minorit\]ile etnice [i na]ionale `n contextul rom^nesc
~n cadrul complexelor rela]ii dintre na]iuni, dintre majorit\]ile na]ionale [i minorit\]ile

na]ionale sau etnice, se vorbe[te ast\zi, tot mai mult, de necesitatea recunoa[terii valorilor,
a modurilor de via]\, a reprezent\rilor sociale, la care se raporteaz\ indivizii sau grupurile,
în interac]iunea lor cu altul. Se discut\ despre importan]a recunoa[terii schimburilor
care intervin, simultan, între multiplele registre ale diferitelor culturi, de ideea deschi-
derii, reciprocit\]ii [i solidarit\]ii. ~n realitate, indivizi [i grupuri continu\ s\ fie ignora]i,
marginaliza]i, stigmatiza]i. Se vegheaz\ la respectarea dreptului la egalitate al tuturor
persoanelor, care înseamn\ tot mai mult dreptul la egalitate a minoritarilor cu majoritarii,
dar exist\, în continuare, înc\lc\ri flagrante ale acestora. Se caut\ noi strategii de
rela]ionare intergrupal\ [i interetnic\, în scopul îmbun\t\]irii lor, dar exist\ conflicte care
pot fi u[or escaladate. Se dore[te schimbarea comportamentului manifest discriminatoriu
al majoritarilor, f\r\ a se pune problema necesit\]ii de a modifica stereotipurile, preju-
dec\]ile [i reprezent\rile sociale, care determin\ lu\rile de pozi]ie [i manifest\rile concrete
ale indivizilor afla]i într-un raport binar.
Pe plan na]ional, de la conflictele interetnice din martie 1990, de la Târgu-Mure[, de
la cele mai recente dintre românii [i ]iganii din H\d\reni, jude]ul Mure[ sau din comuna
Mihail Kog\lniceanu, jude]ul Constan]a, au fost înregistrate progrese reale în rela]iile
majorit\]ii române[ti cu minoritarii etnici [i na]ionali. România este dat\ ca exemplu
pentru modul în care [i-a rezolvat problemele etnice, dar tensiunile variabile, ce-i drept
persist\. Chiar dac\ atitudinile nu determin\ într-o manier\ mecanicist\, liniar\ comporta-
mentul manifest, cunoa[terea atitudinilor etnice este necesar\ în scopul unei mai bune
gestion\ri con[tiente a rela]iilor interpersonale [i, implicit, a raporturilor grupale interetnice.
Problematica minorit\]ilor, a dialecticii dintre identitate [i alteritate, dintre apropiat [i
îndep\rtat nu este nou\ în ]ara noastr\. Statisticile arat\ c\, la sfâr[itul secolului trecut,
România se afla pe locul al doilea în Europa (dup\ Elve]ia) în ceea ce prive[te num\rul
mare al str\inilor în raport cu popula]ia autohton\ (79,0 la mia de locuitori), minoritatea
cea mai important\ fiind cea evreiasc\ (aproximativ 5%). ~n 1930, în condi]iile unei
majorit\]i absolute sau relative (în Dobrogea [i Bucovina) a românilor în provinciile
române[ti, minoritarii cei mai numero[i devin ungurii, cu 7,9%, urma]i de germani
(4,1%) [i de evrei (4,0%).
ATITUDINI ETNICE LA STUDEN}II IE{ENI 111
La ultimul recens\mânt, cel din ianuarie 1992, minorit\]ile mai numeroase sunt cea
maghiar\, reprezentând 7,1% din popula]ia total\ a ]\rii, urmat\ de cea a rromilor (1,8%)
[i de cea german\ (0,5%). Celelalte grupuri minoritare, etnice sau na]ionale, de]in fiecare
un procent situat sub 0,4% (Gh. Iacob, 1995), minoritatea evereiasc\ reprezentând
actualmente doar 0,03% din popula]ia total\ a României.
Convie]uirea îndelungat\ cu al]ii, diferi]i, a obligat majoritatea româneasc\ s\ depun\
efortul constant de a cunoa[te [i ac]iona, de a recunoa[te dreptul la diferen]\, de a accepta
c\ promovarea valorilor universale trebuie s\ admit\ [i înv\]area diferen]elor. ~n România
contemporan\, politica fa]\ de minorit\]i îndepline[te standardele europene, minorit\]ile
etnice sau na]ionale fiind toate recunoscute, `nvestite cu drepturi egale cu cele ale majorit\]ii
sau chiar supuse unui tratament discriminatoriu pozitiv. De altfel, nimic nu pare a fi mai
în spiritul timpului decât a recunoa[te drepturile minorit\]ilor, a le privi cu în]elegere
[i bun\voin]\.
Performan]ele înregistrate în direc]ia realiz\rii unei societ\]i comunica]ionale, spe-
cifice contextului culturalist european, nu exclud apari]ia sau persisten]a unei serii de
probleme de ordin practic, a unor întreb\ri de genul: ce tip de sociabilitate trebuie
promovat într-o situa]ie sau alta, în cazul unei minorit\]i sau al alteia? Majoritatea trebuie
s\ g\seasc\ r\spunsul, solu]ia optim\. Or, a[a cum preciza P.-A. Taguieff (1995), marja
ei de mi[care, în astfel de cazuri, este foarte redus\. Pe de o parte, tabuurile alterit\]ii
persist\, chiar dac\ s-au mai diminuat în timp, iar pe de alt\ parte, trebuie evitate efectele
perverse care apar atunci când o comunitate perceput\ ca o problem\ este indicat\
pentru a fi integrat\. Focalizarea aten]iei celorlal]i membrii ai societ\]ii asupra acestei ]inte
conduce atât la alimentarea prejudec\]ilor xenofobe, a stereotipurilor negative, cât [i la
înt\rirea identit\]ii grupului pe care dorim s\-l integr\m.
Suntem de acord cu C. Camilleri (1991, p. 31) atunci când afirm\ c\, oricare ar fi
solu]iile adoptate (contract de asociere, insule comunitare, alternan]a codurilor sau inter-
culturalitatea), este evident faptul c\ formula pre]ioas\ nu va ap\rea din simpla exhumare
a punctelor de reper [i a colectivit\]ilor de ieri; se vorbe[te prea des în termeni de
reg\sire, când ar fi necesar\ de fapt o inventare. Dar prezentul nu poate fi în]eles în
condi]iile ignor\rii trecutului.
2. Obiectivele [i lotul investigat

Obiectivul acestei investiga]ii este tocmai acela de a pune în eviden]\ intensitatea [i
polaritatea atitudinilor etnice ale studen]ilor români ie[eni fa]\ de unele dintre grupurile
minoritare mai importante numeric, precum minoritatea maghiar\, cea a ]iganilor [i a
germanilor. Având în vedere ponderea [i rolul comunit\]ii evreie[ti, în decursul ultimelor
dou\ sute de ani, în întreaga ]ar\, dar mai ales în Moldova, atitudinile etnice cu privire la
evrei au fost incluse în analiza noastr\, în ciuda diminu\rii semnificative a popula]iei
evreie[ti. De asemenea, ne propunem s\ urm\rim în ce m\sur\ atitudinile etnice sunt
consensuale sau diferen]iate în func]ie de variabilele independente re]inute.
Lotul a fost alc\tuit dintr-un num\r de 308 studen]i din centrul universitar Ia[i,
provenind din regiunea Moldovei, to]i români, ale[i pe baz\ de voluntariat. Structura
lotului nostru este urm\toarea: 59,4% femei [i 40,6% b\rba]i; 78,9% subiec]i din mediul
urban [i 21,1% din mediul rural. Dintre cei 308 subiec]i, 108 sunt studen]i la Facultatea
de Psihologie [i [tiin]ele educa]iei, 90 studen]i la Facultatea de Teologie Ortodox\, 110
studen]i la Facultatea de Chimie, din cadrul Universit\]ii Al.I. Cuza Ia[i. Media de
vârst\ a subiec]ilor a fost de 22,4 ani.
112 NICOLETA TURLIUC
3. Preciz\ri metodologice
~n realizarea obiectivelor propuse am utilizat scala distan]ei sociale elaborat\ de
E.S. Bogardus (1925, 1933) întrucât, de[i este cel mai vechi instrument de m\surare a
atitudinilor etnice, el este, în acela[i timp, cel mai frecvent utilizat. De asemenea, gra]ie
activit\]ii unui grup de cercet\tori îndruma]i de S. Chelcea (1992-1993), beneficiem de o
variant\ a acestei scale, adaptat\ contextului sociocultural românesc.
Dac\ no]iunea de distan]\ social\ a fost introdus\ de R.E. Park în 1924, ea a fost pentru
prima dat\ m\surat\ de Bogardus, un an mai târziu. Cei doi cercet\tori au conceptualizat
distan]a social\ ca fiind gradul variabil al în]elegerii empatice dintre membrii unui grup [i
popula]ia-]int\. O defini]ie alternativ\ sugereaz\ faptul c\ distan]a social\ este m\sura în
care cineva prefer\ s\ fie distant, rezervat [i formal, evitând interac]iunea strâns\ cu
membrii unui alt grup. ~n general, o distan]\ social\ mai mic\ presupune perceperea unei
mai mari similarit\]i de status a celor dou\ grupuri. Grupurile care sunt ]inute la distan]\
sunt adesea ]inta unor reprezent\ri, a unor etichet\ri sociale nefavorabile, a unor stereo-
tipuri [i atitudini negative (A.G. Dworkin, R.J. Dworkin, 1982, p. 75).
Scala distan]ei sociale, publicat\ din nou de Bogardus în 1933, con]ine trei elemente:
grupul-]int\, subiectul/subiec]ii care r\spund la întreb\ri [i interac]iunea dintre cei doi.
Grupul-]int\ este prezentat categorial, subiec]ilor cerându-li-se s\ exprime gradul de
acceptare sau respingere al întregii categorii, [i nu al unui individ specific din cadrul
categoriei. Scala cuprinde [apte itemi ordona]i de la cel mai intim (primul) pân\ la cel mai
distant (al [aptelea). Ea ne-a permis m\surarea indicelui contactelor sociale [i a celui al
calit\]ii contactelor sociale.
Indicele contactelor sociale (ICS) exprim\ deschiderea subiectului spre grupul (gru-
purile)-]int\, num\rul de contacte care sunt admise membrilor altor grupuri. A[a cum
sublinia E.S. Bogardus (1967), indicele contactelor sociale nu arat\ meritele sau caracte-
risticile grupurilor-]int\, ci reflect\ ceva din dimensiunea contactelor sociale, deschise
fiec\ruia dintre grupurile-]int\. Valorile ICS sunt cuprinse între 0 (atitudinea negativ\,
indicând prezen]a xenofobiei) [i 5 (atitudinea pozitiv\ foarte puternic\, de toleran]\
ridicat\). ICS reflect\ dimensiunea cantitativ\ a rela]iilor interetnice, num\rul contactelor
sociale excluse [i num\rul contactelor sociale care sunt permise grupurilor-]int\.
Scala distan]ei sociale permite [i calcularea indicelui calit\]ii contactelor sociale, care
reflect\ dimensiunea calitativ\ a rela]iilor interetnice. Valorile ICCS sunt cuprinse între 0
(atitudinea pozitiv\ foarte puternic\) [i 25 (atitudinea negativ\ foarte puternic\, xenofob\).
Aceste valori rezult\ din însumarea ponderilor asociate fiec\rui item: 7 pentru primul item, 6
pentru itemul al doilea, 5 pentru itemul al treilea, 4 pentru itemul al patrulea [.a.m.d.
4. Prelucrarea [i interpretarea datelor

4.1. Analiza descriptiv\ a variabilelor pe întregul e[antion
Cu ajutorul programului S.P.S.S. am calculat indicele mediu al calit\]ii contactelor sociale
[i indicele mediu al contactului social. ~ntrucât primul indice vizeaz\ calitatea contactelor
sociale, iar cel de-al doilea cantitatea contactelor sociale, în analiza noastr\ vom acorda o
importan]\ sporit\ primului indice.
Analiza varian]ei [i a devia]iei standard a indicilor medii ai calit\]ii contactelor ne
permit s\ observ\m c\ abaterea cea mai mare a r\spunsurilor subiec]ilor de la valoare
medie calculat\ apare în cazul maghiarilor (v. = 103,299; st.d. = 10,16), apoi în cel al
evreilor (v. = 76,59; st.d. = 8,75), al germanilor (v. = 67,76; st.d. = 8,23), cea mai
sc\zut\ fiind ob]inut\ în cazul ]iganilor (v. = 45,66; st.d. = 6,75). Aceasta înseamn\,
implicit, prezen]a unor atitudini mai omogene la subiec]i atunci când î[i exprim\ atitudinea
fa]\ de ]igani [i a unor atitudini puternic diferen]iate atunci când este exprimat\ atitudinea
fa]\ de maghiari. Diferen]ierea atitudinilor se poate datora unor informa]ii contradictorii
cu privire la minoritarii maghiari oferite de comportamentul lor manifest, direct perceput,
relatat de mass-media sau prezentat de alte surse sociale.
~ntrucât atitudinea negativ\, xenofob\ este indicat\ de valoarea ICCS cuprins\ între 1
[i 3 (itemul 7 + itemul 6) [i de valoarea 0 a ICS, am considerat c\ toate celelalte valori
pot fi subsumate unei atitudini pozitive mai slabe sau mai puternice. Diferitele valori ale
indicelui mediu al calit\]ii contactelor sociale au fost asociate atitudinilor etnice: negativ\
[i pozitiv\, ultima cuprinzând cinci trepte de intensitate.
Tabelul 1. Atitudinile românilor fa]\ de grupurile minoritare na]ionale [i etnice

în func]ie de valoarea ICCS mediu
ATITUDINE
Negativ\ Pozitiv\
Negativ\ foarte slab\ slab\ medie puternic\ foarte puternic\
(ICCS:1-3) (3,01-6) (6,01-10) (10,01-15) (15,01-20) (20,01-25)
]igani maghiari evrei germani
(4,45) (11,06) (16,77) (20,20)
Analiza indicilor medii ai contactelor sociale confirm\ intensitatea [i polaritatea atitu-

dinilor majoritarilor fa]\ de cele patru grupuri etnice, ob]inute în cadrul analizei ICCS.
Tabelul 2. Atitudinile românilor fa]\ de grupurile minoritare na]ionale [i etnice

în func]ie de valoarea ICS mediu
ATITUDINE
Negativ\ Pozitiv\
Negativ\ foarte slab\ slab\ medie puternic\ foarte puternic\
(ICS=0) (0,01-1) (1,01-2) (2,01-3) (3,01-4) (4,01-5)
]igani maghiari evrei germani
(0, 80) (2,21) (3,46) (4,01)
A[adar, românii nu manifest\ atitudini xenofobe fa]\ de nici una dintre minorit\]ile pe
care le-am avut în vedere. Chiar în cazul ]iganilor, fa]\ de care este exprimat\ atitudinea
pozitiv\ cea mai slab\, se poate vedea c\ atât valoarea ICCS, cât [i cea a ICS sunt plasate
dincolo de valoarea medie a intervalului stabilit de noi pentru delimitarea atitudinii foarte
slab pozitive. Numai ]iganii sunt frecvent [i într-o mai mare m\sur\ evalua]i negativ, f\r\
a prevala totu[i o atitudine negativ\, apreciau la rândul lor M. Mafrea (1991) [i Elena
[i C\t\lin Zamfir (1993).
~n cercetarea efectuat\ de S. Chelcea (1994) asupra unui e[antion reprezentativ la nivel
na]ional, au fost analizate atitudinile românilor fa]\ de 11 grupuri etnice conlocuitoare.
Spre deosebire de rezultatele acestui studiu, am ob]inut o valoare mai mare a indicelui
mediu al calit\]ii contactelor sociale în cazul germanilor [i evreilor [i o valoare mai mic\
a acestuia în cazul maghiarilor [i ]iganilor, ccea ce indic\ existen]a unor diferen]e între
atitudinile etnice ale românilor din întreaga ]ar\ [i atitudinile exprimate de studen]ii ie[eni.
Acest rezultat este firesc în condi]iile unei reparti]ii diferen]iate a minoritarilor în diferitele
zone ale ]\rii [i, în consecin]\, ale existen]ei unor contacte interetnice diferite cantitativ [i
calitativ, ale ponderii diferite jucate de informa]iile indirect ob]inute, care modeleaz\
atitudinile etnice. Totu[i, ambele studii demonstreaz\ c\ românii nu manifest\ atitudini
xenofobe fa]\ de nici unul dintre grupurile etnice studiate.
4.2. Compara]ie între atitudinile fa]\ de grupurile etnice

pe întregul e[antion
Cu ajutorul testului t pentru e[antioane-perechi am realizat o compara]ie între atitudinile
exprimate de studen]ii ie[eni români fa]\ de cele patru grupuri etnice. ~ntre atitudinile
exprimate exist\ diferen]e semnificative, dup\ cum urmeaz\:
între atitudinea exprimat\ fa]\ de maghiari [i cea exprimat\ fa]\ de ]igani, pe
întregul e[antion. Astfel, t(307) = 11,06; p < 0,001. Valorile mediilor arat\ c\
atitudinea pozitiv\ fa]\ de maghiari (m = 11,06) are o intensitate mai mare decât
cea exprimat\ fa]\ de ]igani (m = 4,45);
între atitudinea exprimat\ fa]\ de maghiari [i cea exprimat\ fa]\ de germani, pe
atitudinea pozitiv\ fa]\ de maghiari (m = 11,06) are o intensitate mai mic\ decât
cea exprimat\ fa]\ de germani (m = 20,20);
între atitudinea exprimat\ fa]\ de maghiari [i cea exprimat\ fa]\ de evrei, pe
atitudinea pozitiv\ fa]\ de maghiari (m = 11,06) are o intensitate mai mic\ decât
cea exprimat\ fa]\ de evrei (m = 16,77);
între atitudinea exprimat\ fa]\ de ]igani [i cea exprimat\ fa]\ de germani, pe
atitudinea pozitiv\ fa]\ de ]igani (m = 4,45) are o intensitate mai mic\ decât cea
exprimat\ fa]\ de germani (m = 20,20);
între atitudinea exprimat\ fa]\ de ]igani [i cea exprimat\ fa]\ de evrei, pe întregul
e[antion. Astfel, t(307) = 22,70; p < 0,001. Valorile mediilor arat\ c\ atitudinea
pozitiv\ fa]\ de ]igani (m = 4,45) are o intensitate mai mic\ decât cea exprimat\
fa]\ de evrei (m = 16,77);
între atitudinea exprimat\ fa]\ de evrei [i cea exprimat\ fa]\ de germani, pe întregul
e[antion. Astfel, t(307) = 8,35; p < 0,001. Valorile mediilor arat\ c\ atitudinea
fa]\ de evrei (m = 16,77) are o intensitate mai mic\ decât cea exprimat\ fa]\ de
germani (m = 20,20).
Atitudinile etnice diferite ale românilor fa]\ de grupurile minoritare pe care le-am
avut în vedere sunt diferite întrucât ele sunt integrate [i/sau ghidate de reprezent\ri
sociale distincte, constituite în jurul unor nuclee centrale diferite, dup\ cum am constatat
cu prilejul unui alt studiu efectuat de noi. Atitudinile dominante existente în grupul
majoritar, la care subiec]ii români au fost expu[i, sunt diferen]iate în func]ie de istoria
[i de natura raporturilor majoritarilor cu fiecare grup minoritar în parte, de disimilarit\]ile
reale sau percepute dintre autohtoni [i minoritari.
4.3. Analiza variabilelor dependente pentru fiecare variabil\ independent\

a. ~n func]ie de prima variabil\ independent\, cea privitoare la sex, lotul cuprinde un
num\r de 183 de femei [i 125 de b\rba]i. Simpla observare a datelor ne-a permis s\
constat\m c\, în cazul femeilor, valoarea celor doi indici medii (ICCS [i ICS) este mai
coborât\ pentru fiecare etnie în parte, `n compara]ie cu valoarea indicilor medii ai
subiec]ilor de sex masculin. Devia]ia standard indic\ faptul c\ femeile prezint\ atitudini
mai omogene, `n compara]ie cu b\rba]ii atunci când este vorba de maghiari (st.d. =
9,26 [i 2,06 fa]\ de 10,66 [i 2,27) [i de ]igani (st.d. = 6,36 [i 1,46 fa]\ de 7,21 [i
1,61), dar, în acela[i timp, ele exprim\ atitudini mai pu]in omogene cu privire la
germani (8,73 [i 1,90 fa]\ de 7,24 [i 1,50) [i la evrei (9,03 [i 1,97 fa]\ de 7,93 [i 1,63),
`n compara]ie cu b\rba]ii.
Tabelul 3. Valorile ICCS [i ICS pentru prima variabil\ independent\

SEX
GRUP
INDICI B\rba]i Femei
ETNIC
m. st.d. m. st.d.
ICCS 14,14 10,66 8,96 9,26
maghiari
ICS 2,79 2,27 1,82 2,06
ICCS 5,40 7,21 3,79 6,36
]igani
ICS 1,01 1,61 0,66 1,46
ICCS 21,61 7,24 19,23 8,73
germani
ICS 4,33 1,50 3,79 1,90
ICCS 18,78 7,93 15,40 9,03
evrei
ICS 3,85 1,63 3,19 1,97
Am supus unei analize comparative valorile medii ale ICCS [i ICS ob]inute pentru
fiecare sex pentru a vedea dac\ exist\ diferen]e între atitudinile exprimate de fiecare
sex în parte, fa]\ de cele patru grupuri minoritare etnice [i na]ionale. ~n acest scop, am
calculat testul t pentru e[antioane-perechi, rezultatele indicând existen]a unor diferen]e
semnificative între atitudinile manifestate de membrii fiec\rui sex fa]\ de diferitele
etnii avute în vedere pentru toate valorile lui t(124) [i t(182), p<0,001. Acest lucru
este firesc, având în vedere faptul c\ analiza descriptiv\ a variabilelor independente,
corelat\ cu compara]ia atitudinilor exprimate fa]\ de etnii pe întregul e[antion, ne-a
permis s\ conchidem c\ atitudinile fa]\ de grupurile minoritare sunt diferite, fiind
subsumate unor trepte de intensitate diferit\ a atitudinii etnice pozitive.
Pentru a vedea dac\ diferen]ele dintre atitudinile exprimate de femei [i cele exprimate
de b\rba]i pentru fiecare variabil\ sunt semnificative, am supus analizei comparative
doar valoarea medie a ICCS, prin calcularea testului t pentru e[antioane independente.
Rezultatele indic\ diferen]e semnificative între atitudinile exprimate de femei [i cele
exprimate de b\rba]i, în sensul c\ femeile exprim\ o atitudine pozitiv\ mai pu]in
intens\ decât b\rba]ii, cu privire la fiecare variabil\ dependent\ a fiec\rei etnii în parte.
Cum se explic\ existen]a acestor diferen]e? Explica]iile posibile sunt numeroase. Una
dintre acestea ]ine de dinamicile psihosociale specifice rela]iilor dintre gupurile de
apartenen]\ diferite, cele de sex în acest caz, [i de faptul c\ rolurile sociale sunt
asumate de indivizi, cel mai adesea, conform stereotipurilor de sex. Teoria rolurilor
sociale, elaborat\ de A.H. Eagly (1982), sus]ine c\ diferen]ele mici dintre sexe sunt
amplificate în percep]iile indivizilor de rolurile sociale contrastante jucate de b\rba]i [i
de femei. Potrivit acestei perspective, stereotipurile b\rbatului dominant [i ale femeii

subordonate persist\ deoarece b\rba]ii tind s\ ocupe pozi]ii mai înalte în societate.
Dezvoltând aceast\ teorie, A.H. Eagly [i M.E. Kite (1987) avansau o presupozi]ie
interesant\: dac\ stereotipurile cu privire la grupurile str\ine sunt influen]ate de
imaginile oferite de mass-media [i dac\ [tirile prezentate sunt adesea dominate de
figurile b\rba]ilor care ocup\ pozi]iile mai înalte, atunci stereotipurile noastre cu
privire la grupurile na]ionale sau etnice sunt determinate, cu prioritate, de stereotipurile
cu privire la b\rba]ii grupurilor str\ine. Aceast\ concluzie poate fi asociat\, în
continuare, cu tendin]a de omogenizare a out-group-ului, în virtutea c\reia indivizii
supraevalueaz\ similaritatea membrilor out-group-urilor, generalizând informa]iile
ob]inute de la câ]iva indivizi la întregul grup. Dac\ este adev\rat faptul c\ atitudinile
[i imaginile stereotipice ale grupurilor str\ine (în cazul nostru, grupurile minoritare
etnice [i na]ionale) sunt generate cu prioritate de b\rba]i [i ]inând seama de faptul c\
indivizii au `n general tendin]a de a discrimina grupurile din care nu fac parte [i de a
favoriza grupul de apartenen]\ (M.B. Brewer, 1979), este posibil ca femeile s\ fie mai
aspri judec\tori ai grupurilor str\ine sau ai grupurilor etnice minoritare `n compara]ie
cu b\rba]ii datorit\ efectului provocat, în condi]iile apartenen]elor încruci[ate (na]io-
nal\ [i sexual\), de trecerea în prim-plan, în aceste condi]ii, a categoriz\rii pe sexe.
b. A doua variabil\ independent\ avut\ în vedere este cea a mediului de provenien]\.
Lotul a cuprins un num\r de 65 de subiec]i din mediul rural [i 243 din mediul urban.
Datele ne-au permis s\ constat\m c\, în cazul subiec]ilor proveni]i din mediul rural,
valoarea celor doi indici medii (ICCS [i ICS) este mai coborât\ pentru fiecare etnie în
parte `n compara]ie cu valoarea indicilor medii ai subiec]ilor din mediul urban. De ase-
menea, devia]ia standard indic\ faptul c\ persoanele din mediul rural exprim\ atitudini
mai omogene, `n compara]ie cu cele din mediul urban, atunci când este vorba de maghiari
(st.d. = 8,93 [i 1,95 fa]\ de 10,36 [i 2,23) [i de ]igani (st.d. = 6,29 [i 1,45 fa]\ de
6,88 [i 1,56), dar, în acela[i timp, ele exprim\ atitudini mai pu]in omogene cu privire
la germani (9,25 [i 2,04 fa]\ de 7,89 [i 1,68) [i evrei (9,91 [i 2,17 fa]\ de 8,18 [i 1,72).
Subiec]ii din mediul rural au avut mai pu]ine contacte [i de]in, în general, mai pu]ine
informa]ii despre germani, mai numero[i în Transilvania, dup\ cum evreii din mediul
rural moldovenesc sunt actualmente aproape inexisten]i. Acest lucru ar putea explica
mai slaba omogenitate a r\spunsurilor lor. Maghiarii [i ]iganii sunt mai cunoscu]i, fiind
mai numero[i, dar [i mai supu[i pericolului stereotipiz\rii care favorizeaz\ [i omoge-
nizarea atitudinilor exprimate fa]\ de ei.
Tabelul 4. Valorile ICCS [i ICS pentru fiecare mediu de provenien]\ în parte

MEDIU DE PROVENIEN}Ã
GRUPUL
INDICI Rural Urban
ETNIC
m. st.d. m. st.d.
ICCS 8,32 8,93 11,79 10,36
maghiari
ICS 1,58 1,95 2,38 2,23
ICCS 4,27 6,29 4,49 6,88
]igani
ICS 0,73 1,45 0,82 1,56
ICCS 18,55 9,25 20,64 7,89
germani
ICS 3,63 2,04 4,11 1,68
ICCS 13,26 9,91 17,71 8,18
evrei
ICS 2,67 2,17 3,67 1,72
Compara]ia între atitudinile fa]\ de diferitele etnii pentru fiecare mediu de provenien]\
a fost realizat\ prin calcularea testului t pentru e[antioane-perechi. Pentru toate valorile
lui t(64) [i t(242), p<0,001. A[adar, rezultatele indic\ faptul c\ exist\ diferen]e
semnificative atât între atitudinile exprimate de subiec]ii din mediul rural, cât [i de cei
din mediul urban fa]\ de fiecare grup etnic. Acestea sunt concordante cu datele ob]inute
pe întregul e[antion [i cu cele ob]inute în analiza variabilei de sex.
Pentru a vedea dac\ diferen]ele dintre atitudinile exprimate de subiec]ii din mediul
rural [i cei din mediul urban pentru fiecare variabil\ dependent\ în parte sunt semnifi-
cative, am supus analizei comparative valoarea medie a ICCS prin calcularea testului t
pentru e[antioane independente. Toate diferen]ele ob]inute sunt semnificative. A[adar,
persoanele provenind din mediul rural exprim\ o atitudine pozitiv\ mai pu]in intens\
decât cele din mediul urban, cu privire la fiecare variabil\ a fiec\rei etnii în parte.
Explica]ia acestei constat\ri are în vedere numeroasele observa]ii sociologice privind
caracterul conservator al spa]iului rural. Consider\m c\ adeziunea mai puternic\ la
valorile [i normele culturale tradi]ionale ale subiec]ilor români din mediul rural
favorizeaz\ o supradimensionare a diferen]elor dintre in-group [i out-group [i, în
consecin]\, o mai accentuat\ tendin]\ de discriminare a out-group-urilor, inclusiv a
celor analizate.
5. Concluzii
Prima observa]ie care se impune este aceea c\ atitudinile etnice exprimate fa]\ de cele
patru grupuri avute în vedere sunt diferite, ceea ce înseamn\ c\ ele se sprijin\ pe diferen]e
evaluative [i cognitive esen]iale. Aceste atitudini sunt mai mult sau mai pu]in favorabile
grupurilor minoritare etnice, f\r\ a deveni îns\ xenofobe.
Analiza descriptiv\ a datelor [i compara]ia atitudinilor fa]\ de grupurile minoritare
etnice/na]ionale, pe întregul e[antion, relev\ atitudinile mai larg împ\rt\[ite, consensuale.
Aceste atitudini sunt pozitive, dar de intensit\]i diferite. O atitudine pozitiv\ foarte
puternic\ este exprimat\ fa]\ de germani, calitatea contactelor sociale cu ei fiind foarte
bun\. Fa]\ de evrei, subiec]ii au exprimat o atitudine pozitiv\ puternic\, calitatea contac-
telor sociale fiind considerat\ bun\. Subiec]ii manifest\ o atitudine pozitiv\ de intensitate
medie fa]\ de maghiari, calitatea contactelor sociale cu ace[tia fiind de asemenea medie. ~n
fine, atitudinea exprimat\ fa]\ de ]igani este pozitiv\, dar de intensitate foarte sc\zut\,
calitatea contactelor sociale cu ace[tia fiind foarte slab\. Atitudinile etnice exprimate fa]\
de ]igani [i germani par a fi edificate pe stereotipuri diferite: cel mai nefavorabil în cazul
rromilor [i cel mai pozitiv în cazul germanilor.
R\spunsurile mai diferen]iate sunt cele exprimate fa]\ de maghiari ca urmare a existen]ei
unor puternice diferen]e individuale, a oper\rii cu informa]ii contradictorii [i/sau a efectului
de bumerang produs de stilul de negociere mai rigid, în unele situa]ii, al politicienilor din
cadrul minoritarilor maghiari. Omogenitatea cea mai mare a r\spunsurilor au fost ob]inut\
în cazul ]iganilor, urma]i de germani [i de evrei.
Compara]iile între atitudinile exprimate fa]\ de cele patru grupuri minoritare avute în
vedere, pentru fiecare variabil\ independent\ în parte, au demonstrat c\ exist\ diferen]e
semnificative între atitudinile manifestate de fiecare grup de subiec]i, ai fiec\rei variabile
independente, fa]\ de cele patru grupuri etnice. Compara]iile între grupele fiec\rei variabile
independente cu privire la fiecare variabil\ dependent\ ne-au permis s\ constat\m c\
atitudinile exprimate de femei [i de subiec]ii proveni]i din mediul rural au o intensitate
pozitiv\ mai redus\ `n compara]ie cu grupurile complementare din cadrul fiec\rei variabile
independente în parte.
Analiza de varian]\ factorial\ realizat\ pentru a vedea dac\ cele dou\ variabile indepen-
dente interac]ioneaz\ ne-a permis s\ constat\m c\ interac]iunea dintre sex [i mediu este
nesemnificativ\ în cazul maghiarilor, germanilor [i evreilor [i semnificativ\ în cazul
]iganilor. Astfel, variabilele de sex [i mediu contribuie corelat la determinarea atitudinii
fa]\ de ]igani a studen]ilor ie[eni. Aceasta ar putea însemna c\ stereotipurile cu privire la
]igani ac]ioneaz\ concomitent [i corelat în cadrul celor dou\ variabile.
Datele ob]inute de noi sunt congruente cu o serie de cercet\ri psihosociale române[ti,
ceea ce ne permite s\ sper\m c\ ele sunt semnificative, de[i noi am urm\rit cu prioritate
aspectele comparative dintre variabilele independente [i dependente.
Allardt, E. [i Starck, C. (1981), Language borders and social structure. The Swedish-speaking
Finns in a comparative perspective, Stockholm, Almkvist & Wiksell.
Ashmore, R.D. [i Del Boca, F.K. (1976), Psychological Approaches to Understanding Intergroup
Conflicts. Toward the Elimination of racism, New York, Academic Press.
Bogardus, E. (1925), Measuring Social Distance, in Journal of Applied Sociology, 9.
Bogardus, E. (1933), A Social Distance Scale, in Sociology and Social Research, 17.
Camilleri, C. (1991), Communautés, immigration, intégration, in Migrants-formation, 86,
septembrie.
Chelcea, S. (1994), Personalitate [i societate în tranzi]ie. Studii de psihologie social\, Bucure[ti,
Societatea {tiin]\ [i Tehnic\ S.A.
Chelcea, S. (1995), Cunoa[terea vie]ii sociale, Bucure[ti, Editura I.N.I.
Eagly, A.H. [i Kite, M.E. (1987), Are stereotypes of nationalities applied to both women and
men?, în Journal of Personality and Social Behaviour, 53.
Iacob, Gh. (1995), MODERNIZARE-EUROPENISM. Ritmul [i strategia moderniz\rii, vol. I, Ia[i,
Editura Universit\]ii Al.I. Cuza.
Marfea, M. (1991), }iganii. Integrarea social\ a Romilor, Bra[ov, Editura Bârsa.
Taguieff, P.-A. (1995), Les Fins de lantiracisme. Essai, Paris, Michalon.
Turliuc, N. (1997), Contribu]ii psihosociale la studiul minorit\]ii, in Xenopoliana, V, 1-4.
Zamfir, E. [i Zamfir, C. (coord.) (1993), }iganii: între ignorare [i îngrijorare, Bucure[ti, Editura
Alternative.
119
II. METODOLOGIE
120
121
Dirk Vorberg *, Sven Blankenberger **
Alegerea testelor statistice [i m\surarea 1
Cine formeaz\ studen]i în statistic\ sau contribuie la lucr\ri empirice [tie cât poate fi de
greu pentru încep\tori, `n planificarea [i evaluarea cercet\rilor, s\ se precizeze un procedeu
statistic adecvat. ~ns\ nu numai încep\torii au probleme de a cuprinde mul]imea metodelor
statistice aparent neordonate [i de neîn]eles [i de a se decide pentru una adaptat\, cu toate
c\ alegerea unui procedeu depinde numai de criterii pu]ine [i simple. Din p\cate, doar
pu]ine manuale de statistic\ con]in indica]ii practice care u[ureaz\ încep\torului alegerea
unui procedeu. Enumer\m pe cele elaborate de Schule (1978), Siegel [i Castellan (1988)
[i Sokol [i Rohlf (1995). Pachetele anterioare de programe computerizate pentru analiza
datelor statistice care con]in mijloace ajut\toare în vederea alegerii unui procedeu nu au
ajuns înc\ la un anumit standard. Ca excep]ii pozitive sunt de amintit programele actuale
SPSS, versiunea 8.0 [i SigmaStat. Cu toate c\ sunt similare în procedur\, SPSS-
-Statistics-Coach [i Sigma-Stat-Statistical Advisor se suprapun, din cauza diferitelor
limit\ri [i tendin]e, în general numai cu ajutoarele decizionale prezentate de noi, referitoare
la procedeele [i m\surile demne de luat în seam\.
~n textul de fa]\, prezent\m un arbore de decizie care faciliteaz\ alegerea testului de
semnifica]ie [i a m\surilor de asociere. Utilizatorului îi sunt prezentate o serie de probleme
al c\ror r\spuns duce la un procedeu adaptat pentru modul de punere a problemelor, ca [i
spre un avertisment în privin]a locului în care acesta se g\se[te descris [i discutat. Arborele
de decizie, care `l modific\ pe cel precedent (Vorberg, 1981), ia în considerare procedee
statistice mai vaste [i d\ indica]ii bibliografice actualizate. El se adreseaz\ în primul rând
familiariza]ilor cu statistica, adic\ persoanelor care au absolvit un curs de baz\ în
statistic\ de dou\ semestre în cadrul studiilor de psihologie. ~n practica noastr\ didactic\,
am f\cut dovada c\ acest arbore poate fi utilizat cu succes de c\tre încep\torii care au
urmat un curs introductiv de statistic\ [i un curs de baz\ de teoria metodelor, îns\ care nu
au luat cuno[tin]\ de procedeele inferen]ial-statistice speciale.
Scopul nostru nu este de a oferi o privire general\ despre procedurile statistice
avansate. Ca atare, ne vom limita la planurile de experimentare simple, [i anume la cele
cu o variabil\ independent\ [i una dependent\ (la ipotezele de diferen]iere) sau cu dou\
variabile interdependente (la ipotezele de asociere). Analiza de varian]\ multifactorial\,
modelele logliniare, metodele de regresie, testele de tendin]e [i analizele seriilor temporale
* Technische Universität, Braunschweig.

* * Martin-Luther-Universität, Halle.
1. Articol ap\rut ini]ial în Psychologische Rundschau, 50, 3, 1999. Reprodus cu acordul autorilor [i
al editurii Hogreffe und Huber din Göttingen.
122 DIRK VORBERG, SVEN BLANKENBERGER
sunt luate tot atât de pu]in în considerare ca [i design-ul multivariat. Limit\rile sunt
necesare, deoarece pentru multe problematici exist\ mai mult decât un procedeu indicat.
Am realizat un compromis între completitudinea, aplicabilitatea [i semnifica]ia practic\ a
procedeelor [i am încercat, de fiecare dat\, s\ prezent\m rezolv\ri tipice pentru
problematici tipice. Am deviat de la acest principiu când am fost de p\rere c\ un procedeu
mai pu]in utilizat ar fi de preferat. Am încercat s\ utiliz\m numele cele mai folosite pentru
diferite procedee, astfel încât ar trebui s\ se poat\ localiza alegerea fiec\ruia din lucr\rile
de specialitate, dac\ ele sunt descrise acolo. Atunci când descrierea unui procedeu se
g\se[te în mai multe c\r]i, s-a indicat numai o lucrare.
Indica]ii pentru utilizare

Punctele de ramificare în arborele de decizie sunt formulate ca întreb\ri. R\spunsurile
corespunz\toare conduc spre o ramificare mai vast\ sau spre r\spunsul c\utat. ~n primul
rând, trebuie precizat felul problematicii care urmeaz\ a fi cercetat\. Este vorba în prima
linie de diferen]e între e[antioane sau exist\ un singur e[antion? Care sunt a[tept\rile
teoretice în privin]a diferen]ierii? Exist\ o asociere între dou\ variabile (ipoteze de
asociere, conform figurii 12)? De fiecare dat\, dup\ r\spunsul la întrebare, aceasta este
ramificat\ într-o alt\ parte a arborelui de decizie. ~n ambele cazuri se pun întreb\ri în
continuare despre felul datelor: dac\ exist\ variabil\ dependent\, respectiv, dac\ exist\
variabile interdependente cantitativ (aceasta înseamn\ cel pu]in ordinale) sau calitativ
(aceasta înseamn\ indica]ii de frecven]\ pentru categorii neordonate)?
La ipotezele de diferen]iere pentru variabile cantitative trebuie s\ se decid\, în primul
rând, ce aspecte ale variabilelor dependente vor fi cercetate. Este vorba despre o ipotez\
asupra loca]iei (valoare medie, tendin]\ central\ etc.) (conform figurii 2), a dispersiei
(varian]\, domeniu de împr\[tiere etc.) sau despre distribu]ia întreag\ (figura 3)? ~ntre-
b\rile urm\toare vizeaz\ num\rul e[antioanelor de comparat, dependen]a posibil\ între ele
(independente versus e[antioane-pereche, a se vedea mai jos), forma distribu]iilor din
care se extrag e[antioanele [i varian]ele acestora. Pentru analiza distribu]iilor în ansamblu,
este important de stabilit dac\ datele trebuie considerate ca fiind observa]ii apar]inând
domeniului variabilelor aleatorii, discrete sau continue. Dup\ r\spuns, toate întreb\rile se
termin\ cu o s\geat\ care indic\ una sau mai multe proceduri referitoare la problematica
în discu]ie. Codul în cifre [i litere din interior indic\ sursele bibliografice. De exemplu,
(SC111)3 pentru Siegel [i Castellan (1988, p. 111).
La ipotezele de diferen]iere pentru date calitative (figura 4), se procedeaz\ într-un mod
analog cu arborele de decizie. Ipotezele de asociere amintite se refer\ exclusiv la frecven]e.
La ipotezele de asociere (figura 5), utilizatorul trebuie s\ decid\ pentru ambele variabile,
dac\ sunt cantitative sau calitative. Când ambele sunt cantitative, trebuie s\ fie specificat\
forma asocierii, a c\rei putere urmeaz\ s\ fie apreciat\. Intereseaz\ un anumit raport
curbiliniu, unul monoton sau unul special al asocierii liniare? O întrebare ulterioar\
direc]ioneaz\ asupra categoriz\rilor posibile (subdiviz\ri în pu]ine categorii ordonate) ale
variabilelor propriu-zis continue. La variabilele cantitative, ca [i la cele calitative, alegerea
m\surii adaptate depinde, pe de o parte, de num\rul de categorii, dar mai ales de modul
2. Figurile apar la sf^r[itul capitolului.

3. Exigen]ele privind economia de spa]iu, spre deosebire de varianta original\, ne-au determinat s\
renun]\m la astfel de preciz\ri în schemele desenate de noi. Claritatea articolului nu are de suferit
din aceast\ cauz\ (n.t.).
ALEGEREA TESTELOR STATISTICE {I M|SURAREA 123
în care trebuie s\ fie interpretate în final valorile de m\sur\ ob]inute. ~n continuare, scopul
este de a ob]ine o m\sur\ (normat\) pentru m\rimea asocierii între variabile sau avem de
prognozat o variabil\ pe baza altora? Indica]ii pentru asigurarea inferen]ial-statistic\ a
m\surilor individuale se g\sesc, în general, în literatura indicat\. ~n aceast\ privin]\, este
necesar ca testele de inferen]\ statistic\ ale ipotezelor de asociere s\ comporte în cele mai
multe cazuri ipoteze suplimentare.
~ntreb\ri selectate [i referin]e

Câteva dintre reflec]iile noastre la construc]ia arborelui de decizie [i alegerea procedeelor
avute `n vedere cer l\muriri detaliate.
Figura 1. Prima întrebare se refer\ la tipul problematicii. Este vorba de o ipotez\ de

diferen]iere sau de o ipotez\ de asociere? Dup\ fiecare r\spuns, arborele se ramific\ spre
nodul 5 (vezi figura 5) sau utilizatorul este întrebat despre felul datelor (cantitative sau
calitative). ~n cazul datelor calitative, se ramific\ spre nodul 4 (vezi figura 4); trebuie s\
se stabileasc\, în aceast\ situa]ie, dac\ ipotezele de diferen]iere se refer\ la medie
respectiv tendin]\ central\, varian]\ respectiv dispersie sau la întreaga distribu]ie.
Figura 2. Teste pentru ipoteze de diferen]iere referitoare la medie, respectiv tendin]\

central\, la datele cantitative (ramifica]ia 1). Dup\ r\spunsul la întreb\ri se ajunge de
fiecare dat\ la o s\geat\, care arat\ procedeele indicate statistic. Prescurt\rile din paran-
tezele drepte se refer\ la literatura de specialitate. Astfel, la testul t pentru dou\ e[antioane
pentru varian]e omogene exist\ prescurtarea MS417 pentru Marascuilo [i Serlin (1988,
pp. 417 [i urm.), respectiv W126 pentru Wilcox (1996, pp. 126 [i urm.).
Figura 3. Teste pentru ipotezele de diferen]iere referitoare la varian]\ respectiv

dispersie (ramifica]ia 2) [i întreaga distribu]ie (ramifica]ia 3).
Nivelul de m\sur\ a variabilelor

Cititorul poate s\ fie surprins de faptul c\ noi renun]\m la clasificarea dedus\ din Stevens
(1951) a m\sur\torilor dup\ tipul acestuia de scal\, respectiv nivel de m\sur\. Propunerea
lui Stevens, de a clasifica [i indicatorii statistici, [i procedeele statistice dup\ scala de nivel
a variabilelor dependente, în permise [i nepermise, a g\sit în literatura psihologic\ [i
social-[tiin]ific\ despre metod\ o puternic\ rezonan]\. Aceast\ viziune, precizat\ de teoria
axiomatic\ a m\surii ca problem\ de semnifica]ie, este v\zut\ de mul]i statisticieni ca
irelevant\ pentru verificarea ipotezelor statistice. F\r\ întrebare nu exist\ nici un fun-
dament pentru o diferen]iere, bazat\ pe scala de nivel, în teste statistice permise [i
nepermise pentru o ipotez\ dat\; ea este evident incompatibil\ (Niederee [i Mansfeld,
1966, p. 402). Pentru o prezentare a controverselor, multe dintre ele aprinse, din acest
domeniu [i o discu]ie a problemelor din punct de vedere statistic se indic\, de asemenea,
Velleman [i Wilkinson (1993). Viziunea noastr\ este urm\toarea: nu nivelul presupus al
scalei variabilelor dependente, ci ipoteza de cercetare ar trebui s\ precizeze care model de
verosimilitate teoretic\ este acceptabil ca apropiere, în scopul de a verifica o ipotez\
statistic\ de nul. Se probeaz\ astfel faptul c\ renun]area la nivelul scalei nu duce în nici un
caz la o decizie arbitrar\. Din contra, arborele de decizie trebuie s\ ajute la a face posibil\
o alegere ra]ional\ a testului.
Tipuri de variabile
~n arborele de decizie se întreab\ despre tipurile variabilelor [i decidem astfel exclusiv
între variabile calitative [i cantitative. Variabilele calitative se compun din categorii
neordonate [i corespund scalelor nominale; spre deosebire de acestea, variabilele catego-
rizate cantitativ formeaz\ categorii ordonate (numite ocazional, în literatur\, variabile
ordonate calitativ).
Forme de distribu]ie egale

Deoarece procedurile necondi]ionate de distribu]ie nu au nici o ipotez\ despre forma
special\ de distribu]ie a întregului de baz\ din care se extrage e[antionul, în aplicarea
arborelui de decizie trebuie s\ r\spundem la întrebarea, în cazul ipotezelor de diferen]iere
despre tendin]a central\ (vezi figura 2), dac\ e[antioanele provin din distribu]ii cu aceea[i
form\. Aceasta este necesar\, deoarece, de exemplu, testul Mann-Whitney-U în ciuda
p\rerii r\spândite nu testeaz\ ipoteze de nul ale medianelor egale, ci mai curând distribu]ii
de plecare identice. Dac\ este respins\ ipoteza de nul, poate s\ se deduc\ c\ cele dou\
popula]ii se deosebesc. Abia când se stabile[te c\ distribu]iile în ansamblu sunt egale pân\
la o abatere, poate s\ se conchid\ asupra ipotezei de nul respinse referitoare la diferite
tendin]e centrale.
Egalitatea medianei
~n cazul `n care trebuie s\ verific\m, pentru dou\ e[antioane independente, distribuite la
întâmplare, dac\ ele provin din popula]ii cu aceea[i variabilitate, putem utiliza testul
Siegel-Tukey. Ce-i drept, trebuie s\ se presupun\ c\ popula]iile posed\ tendin]a central\
egal\. Ca atare, nu poate s\ se conchid\ imperios asupra deosebirii în variabilitate. ~n
cazul în care ia na[tere o diferen]\ în tendin]a central\, pot s\ se ajusteze e[antioanele,
eventual prin extragerea medianei, respectiv a mediei.
Sfericitatea
La compararea mediilor de la mai mult de dou\ e[antioane independente din popula]ii
distribuite normal, arborele de decizie ne chestioneaz\ asupra sfericit\]ii. Sfericitatea (sau
circularitatea) semnific\ existen]a unor varian]e omogene (Maxwel [i Delaney, 1990).
Problematica simetriei [i asimetriei

La m\surile de raport pentru variabile categorizate cantitativ, problema se pune diferit în
func]ie de simetrie [i asimetrie. ~n interpretarea simetric\, ambele variabile au acela[i
statut, ele sunt interdependente. ~n interpretarea asimetric\, o variabil\ are statutul unei
variabile dependente, care trebuie s\ fie prognozat\ din alte variabile; în acest caz,
trebuie s\ accept\m c\ m\sura asocierii între dou\ variabile A [i B nu are aceea[i valoare
ca m\sura asocierii între B [i A.
Procedee luate în considerare

Pentru multe problematici statistice se indic\ mai mult decât un singur procedeu. Astfel,
este posibil\ o interpretare a testului t clasic cu procedee neparametrice (necondi]ionate de
distribu]ie) sau cu proceduri parametrice, care se bazeaz\ pe evalu\ri robuste de loca]ie (de
exemplu, valori medii, un pas de estimare M, a se vedea Wilcox, 1996, 1997). Dup\ cum
am ar\tat, ne limit\m de cele mai multe ori la rezolvarea tipic\, în acest caz la testul t.
Uneori este indicat un procedeu mai pu]in utilizat. Astfel, testele de rang normal au o mai
mare t\rie de test decât procedeele corespunz\toare ale lui Mann-Whitney sau Wilcoxon
(Marascuilo [i McSweeney, 1977) [i testul Brown-Forsyte pentru verificarea omogenit\]ii
varian]elor reac]ioneaz\ necritic la înc\lcarea ipotezelor în raport cu metodele obi[nuite
(Wilcox, 1987)
Exemple
Exemplul 1
Un profesor ar dori s\ [tie dac\ studen]ii de la Psihologie, care în timpul [colariz\rii lor
au fost instrui]i la disciplina Psihologie, au cuno[tin]e metodice mai solide în studiul de
baz\ decât studen]ii f\r\ cuno[tin]e preliminare în psihologie. ~n acest caz, el compar\
cifrele de punctaj care sunt dobândite de studen]i la examenul final al cursului Introducere
în metodele Psihologiei care a fost predat timp de dou\ semestre. Tezele constau în total
din 24 de sarcini, al c\ror punctaj maxim este 72.
Figura 4. Teste pentru ipotezele de diferen]iere la date calitative (pozi]ia de ramificare 4).
Figura 5. M\surile de asociere pentru variabile cantitative [i calitative (pozi]ia

de ramificare 5).
Prevedem problemele de interpretare pe care o astfel de cercetare le-ar pune [i

consider\m doar aspectele inferen]ial-statistice. Evident, este vorba de diferen]a, exprimat\
în valorile de punctaj, dintre cele dou\ grupuri de studen]i. Este indicat s\ se verifice o
ipotez\ despre deosebirea tendin]elor centrale ale celor dou\ e[antioane. Variabila depen-
dent\ punctaj este cantitativ\. ~n arborele de decizie se produce o succesiune de op]iuni:
ipoteza de diferen]iere ® cantitativ ® medie, respectiv tendin]\ central\ ® dou\
e[antioane, respectiv condi]ii.
~n continuare, trebuie s\ decidem dac\ observa]iile sunt dependente sau independente.
~n acest caz, nu este vorba despre o compara]ie intra-subiec]i, ci doar de una între dou\
e[antioane. ~n acest sens, e[antioanele dependente (matched samples) sunt folosite când se
repet\ m\sur\torile sau la e[antioane luate `n paralel. ~n exemplul anterior, nu este vorba
de dou\ grupe luate `n paralel ale diferi]ilor studen]i, de aceea ne decidem pentru
independen]\.
Este important s\ preciz\m forma distribu]iei popula]iei din care se extrag e[antioanele.
Arborele de decizie distinge doar între popula]ii distribuite normal [i anormal. Deoarece
valorile punctajului la tez\ sunt formate, ca scor compozit (scor sum\), dintr-un mare
num\r de sarcini individuale, exist\ argumente în favoarea ipotezei c\ se poate aproxima
bine distribu]ia printr-o distribu]ie normal\, chiar [i când aceasta nu apare într-un sens
strict. De aceea, ne decidem pentru normal. Deoarece varian]ele popula]iei nu sunt
cunoscute, în arborele de decizie facem op]iunea pentru urm\toarea întrebare spre
necunoscut. Dac\ am putea s\ accept\m într-un mod argumentat c\ varian]ele popula]iei

ar fi la fel de mari, ne-am decide pentru omogen. Pentru siguran]\, alegem îns\
eterogen [i g\sim în final testul t pentru dou\ e[antioane pentru varian]e eterogene.
Acest exemplu ne l\mure[te c\ arborele de decizie nu înlocuie[te caren]ele de ordin
statistic. Cum fundamenteaz\ utilizatorul decizia sa c\ datele provin dintr-o popula]ie
distribuit\ normal? Cât de mult ajut\ o inspec]ie grafic\ a datelor? Cât de permisiv este
procedeul contra respingerii ipotezei distribu]iei normale? Arborele nostru de decizie nu
con]ine nici o indica]ie asupra faptului c\ înc\lc\rile moderate au consecin]e reduse asupra
valabilit\]ii testului t, mai ales la e[antioane mari de dimensiune aproximativ egal\. ~n
general, nu vom dori s\ accept\m ca ipotez\ la testele diferen]ei între medii verificarea
distribu]iei normale, nici chiar din punct de vedere inferen]ial-statistic, ci, în cazurile
îndoielnice, alegem în locul acestora un procedeu neparametric indicat. Deoarece unii
cititori au preferat acest lucru de la bun `nceput, le l\s\m în grij\ r\spunderea problemei
corespunz\toare a arborelui de decizie.
Exemplul 2
Au sportivii agresivi mai mult succes? Un statistician (Shulte, 1973) a ar\tat care este,
pentru juc\torii de baschet, leg\tura dintre num\rul total al punctelor realizate în cele dou\
reprize ale jocului [i faulturile de la începutul acestuia. Interesant nu este numai dac\ ia
na[tere o asociere, ci, de asemenea, care este forma acesteia. De exemplu, asocierea nu
trebuie s\ fie necesar liniar\, deoarece cu num\rul de faulturi ale unui juc\tor cre[te
probabilitatea de a fi eliminat din joc [i de a nu mai putea ob]ine nici un punct. Facem
abstrac]ie de problemele de con]inut [i ne întreb\m cum putem s\ cuantific\m asocierea.
Dup\ primele dou\ decizii (ipoteza de asociere ® ambele variabile cantitative),
trebuie s\ fie specific\ mai curând forma asocierii. Deoarece o asociere nemonoton\ nu
poate s\ fie exclus\ a priori, este indicat s\ nu ne fix\m pe o anumit\ ipotez\ de asociere,
ci s\ explor\m datele cu diverse procedee. Diagrama de corela]ie indic\ faptic o asociere
pozitiv\ între faulturi [i puncte care poate s\ fie bine abordat\ liniar. Se recomand\,
prin urmare, precizarea [i cercetarea atât a asocia]iile monotone, cât [i a celor liniare
[i compararea calit\]ii `n adaptarea modelului liniar cu a celui general monoton. Ca atare,
ne decidem pe de o parte pentru corela]ia prin momentul produselor a lui Pearson
(liniar ® ambele continue), pe de alt\ parte pentru corela]ia de rang a lui Spearman
(monoton\ ® ambele continue ® îngustimea asocierii) (vezi figura 5).
Exemplul 2 este instructiv, deoarece el arat\ cum poate s\ se utilizeze arborele de
decizie în scopul cercet\rii unui set de date pe diverse interpret\ri. Aceasta îmbun\t\]e[te
[ansele de a descoperi cele mai importante rela]ii în date [i ajut\ la dezvoltarea intui]iei
pentru folosirea procedeelor statistice [i pentru sesizarea aspectelor mai sensibile.
Concluzii
Ne-am limitat în alegerea procedeelor la cele care sunt cunoscute pentru planurile simple
de cercetare. R\mâne o problem\ practic\ ce nu trebuie s\ fie ignorat\. Nici un pachet de
programe statistice cunoscut nou\ nu con]ine toate testele [i m\surile amintite aici. Dup\
împrejur\ri, exist\ str\duin]a de a schimba pentru o anumit\ analiz\ pachetul de programe
sau de a-l efectua prin calculatorul de buzunar. Sper\m c\ arborele nostru de decizie va
contribui la dep\[irea limit\rilor impuse în alegerea procedeelor statistice [i la luarea
deciziei pentru acel procedeu cel mai bine adaptat problematicii în discu]ie. Un avantaj al
pachetelor moderne de programe statistice nu poate fi accentuat suficient: integrarea

metodelor descriptive, inferen]ial-statistice [i grafice. El stimuleaz\ utilizatorul s\ antici-
peze calcularea unor valori de m\sur\, statistici sau verosimilit\]i de eroare [i s\ realizeze
o explorare grafic\ a datelor. O astfel de conlucrare a metodelor de confirmare [i de
explorare contribuie decisiv la mai buna în]elegere a datelor empirice.
Traducere [i adaptare de Aurel Stan
Bortz, J. (1993), Statistik fur Sozialwissenschaftler (edi]ia a IV-a), Berlin, Springer.
Bortz, J., Lienert, G.A. [i Boehnke, K. (1990), Verteilungsfreie Methoden in der Biostatistik,
Berlin, Springer.
Guilford, J.P. [i Fructer, B. (1978), Fundamental statistics in psychology and education (edi]ia
a VI-a), New York, McGraw-Hill.
Hays, W.L. (1994), Statistics (edi]ia a V-a), Fort Worth, Harcourt Brace.
Kirk, R.E. (1982), Experimental design (edi]ia a II-a), Belmont, Brooks/Cole.
Kirk, R.E. (1990), Statistics: An introduction, Fort Wort, Holt, Rinehard and Winston.
Marascuilo, L.A. [i McSweney, M. (1977), Nonparametric and distribution-free methods for the
social sciences, Monterey, Brooks/Cole.
Marascuilo, L.A. [i Serlin, R.C. (1988), Statistical Methods for the social and behavioral sciences,
New York, Freeman.
Maxwell, S.E. [i Delaney, H.D. (1990), Designing experiments analyzing data, Belmont, Wadsworth.
Niederee, R. [i Mansfeld, R. (1966), Das Bedeutsamkeitsproblem in der Statistik, in E. Erdfelder,
R. Mansfeld, T. Meiser [i G. Rudiger (eds), Handbuch quantitative Methoden, Weinheim,
Psychologie Verlags Union.
Schule, W. (1978), Flussdiagramm zur Bestimmung eines adequaten statistischen Prufverfahrens im
Bereich der parametrischen und nichtparametrischen Grundlagenstatitik, in S. Siegel (ed.),
Nichtparametrische statistische Methoden, Frankfurt, Fachbuchhandlung fur Psychologie.
Shulte, A.P. (1973), Points and fouls in Football, in F. Mosteller, W.H. Kruskal, R.F. Link,
R.S. Pieters [i G.R. Rising (eds), Statistics by example. Exploring data, Reading,
Addison-Wesley.
Siegel, S. [i Castellan, N.J. (1988), Nonparametric statistics for the behavioral sciences (edi]ia
a II-a), New York, McGraw-Hill.
Sokol, R.A. [i Rohlf, F.J. (1995), Biometry (edi]ia a III-a), New York, Freeman.
Stevens, S.S. (1951), Mathematics, measurements, and psychophysics, in S.S. Stevens (ed.)
Handbook of experimental psychology, New York, Wiley.
Velleman, P.F. [i Wilkinson, L. (1993), Nominal, ordinal, interval and ratio typologies are
misleading, in American Statistician, 47, 65-72.
Vorberg, D. (1981), Eine Entscheidungshilfe fur die Auswahl statistischer Tests und Masse, in
Psychologische Rundschau, 32, 267-272.
Wickens, T.D. (1989), Multiway contingency tables analysis for the social sciences, Hillsdale,
Erlbaum.
Wilcox, R.R. (1987), New design in analysis of variance, in Annual Review of Psychology,
38, 29-60.
Wilcox, R.R. (1996), Statistics for the social sciences, San Diego, Academic Press.
Wilcox, R.R. (1997), Introduction to robust estimation and hypothesis testing, San Diego, Academic
Press.
Winer, B.J., Brown, D.R. [i Michels, K.M. (1991), Statistical principles in experimental design
(edi]ia a III-a), New York, McGraw-Hill.
Zar, J.H. (1996), Biostatistical analysis, Upper Saddle River, Prentice Hall.
128
Medie, tendin]\
1
central\
Varian]\,
cantitativ Felul diferen]ierii 2
dispersie
Ipoteze de Variabil\ Felul

diferen]iere dependent\? 3
distribu]iei
Tipul problemei
STAR calitativ 4
(tip de
T interpretare)
Ipoteze de asociere 5
Figura 1. Prima întrebare se direc]ioneaz\ asupra felului problematicii. Este vorba de o ipotez\ de diferen]iere sau de o ipotez\ de asociere? Dup\
fiecare r\spuns fie se ramific\ spre nodul 5 (vezi figura 5), fie este întrebat despre felul datelor (cantitativ sau calitativ) . La datele
calitative se ramific\ spre nodul 4 (vezi figura 4), în special trebuie s\ se decid\ dac\ ipotezele de diferen]iere se refer\ l a medie,
respectiv tendin]a central\, varian]a, respectiv dispersie sau la întreaga distribu]ie.
Varian]a cunoscut\ Testul Z pentru
un e[antion
normal popula]iei?
necunoscut\ Testul t pentru
un Forma un e[antion
e[antion distribu]iei? oarecare Test preliminar

cunoscut\ Testul Z pentru
dou\ e[antioane
normal\ Varian]a
Testul t pentru
popula]iei? omogen\ dou\ e[antioane
pentru varian]e omogene
necunoscut\ Varian]\?
independent Distribu]ie? Testul t pentru dou\ e[antioane
eterogen\ pentru varian]e eterogene
dou\ Formele egale
Testul U Mann-Withney/teste
de rang normal/test Wilcoxon
Nr. e[antioane Forma oarecare pentru dou\ e[antioane
1 e[antioane distribu]iei? distribu]iei?
(condi]ii) diferite Testul de permutare/testul
medianei/testul Fliegner-Policell
normal\ Testul t pentru

dependent Distribu]ie? m\sur\tori dependente
Testul preliminar de rang

Formele egale Wilcoxon/Testul de rang normal
oarecare
distribu]iei diferite
Testul preliminar/Testul
de permutare/Testul
de exactitate Fischer
omogene Analiza de varian]\
normal\ Varian]ele? Analiza de varian]\ dup\

Brown-Forszthe, Welch/
eterogene Testul James/Testul
independent Distribu]ie? Alexander-Govern
egale Analiza de varian]\
de rang Kruskal-Waillis
mai mult oarecare Formele
distribu]iei
de dou\ Forma Testul medianei
diferite Testul Rust-Fliegner
e[antioane distribu]iei? Analiza de varian]\ pentru
(condi]ii) DA m\sur\ri dependente
normal\ Sfericitate? Analiza de varian]\ cu corec]ie
NU Gaeisser-Greenhouse, Box,
Huyn-Feldt
dependent Distribu]ie? MANOVA (m\sur\tori repetate)
Testul Friedman
oarecare, aceea[i form\ Testul Agresti-Pendergast
Testul de rang normal
Figura 2. Teste pentru ipoteze de diferen]iere referitoare la medie, respectiv tendin]a central\, la datele cantitative (locul de urcare 1). Dup\
r\spunsul întreb\rilor se ajunge, de fiecare dat\, la o s\geat\, care arat\ procedeele indicate statistic.
129
130
Testul chi-p\trat
normal\ Testul F
independent Distribu]ia
Testul Siegel-Tukey
Dou\ DA
2 Nr. e[antioane? Dependen]a Testul Mood/Testul Klotz
e[antioane
Mediane egale?
Testul ajustat Siegel-Tukey
NU Testul ajustat Mood
Testul ajustat Klotz/Testul Moses
dependent Testul t pentru varian]e egale
Testul C al lui Cohran

Mai mult de dou\ e[antioane Testul Fmax Hartley
normal distribuite independente Testul Box-Scheffe
Testul Brown-Forsythe
Figura 3. Teste pentru ipotezele de diferen]iere referitoare la varian]\, respectiv dispersie (pozi]ia de urcare 2).
Testul de ajustare Kolmogorov-
continue
-Smirnov/Testul Lilliefors
Un e[antion Felul datelor?
Testul chi-p\trat
discrete
de ajustare al lui Pearson
Testul Kolmogorov-Smirnov
continue pentru dou\ e[antioane
Dou\ e[antioane,
3 Nr. e[antioane? Felul datelor?
independente
Testul chi-p\trat
discrete
al lui Pearson
Mai mult de Testul chi-p\trat

dou\ e[antioane al lui Pearson
Figura 3 bis. Teste pentru ipotezele de diferen]iere la date calitative (pozi]ia de urcare 4). Teste pentru ipotezele de diferen]iere referitoare la
varian]\, respectiv dispersie (pozi]ia de urcare 2).
131
132
dihotom Testul binominal
un e[antion Nr. categorii?

Testul de ajustare
polihotom
chi-p\trat al lui Pearson
Testul chi-p\trat al
dihotom celor patru câmpuri
Testul de exactitate
independente Nr. categorii? Fischer
polihotom Testul Pearson 2*kc2
dou\
4 Nr. e[antioane? Dependen]a?
e[antioane
dihotom Testul McNemar
dependente Nr. categorii?
polihotom Testul Bowkers m*m
dihotom Testul Pearson 2*kc2
Nr. categorii?
polihotom Testul Pearson m*kc2

mai mult de
Dependen]a?
dou\ e[antioane
dependent Q-ul lui Cohran
Figura 4. Teste pentru ipotezele de diferen]\ la datele calitative

Corela]ia moment
Ambele continue produs Pearson
Variabile Una dihotomizat\ artificial [i Corela]ia
liniar\ categoriale? popula]ia distribuit\ normal biserial\
Ambele dihotomizate artificial [i Corela]ia
popula]ia distribuit\ normal bivariat tetrahoric\
Gradient Corela]ia de rang
Referin]\ asociere Spearman
Ambele continue
interpretare Eroare
t-ul lui Kendall
Ambele Variabile prognoz\
Forma asocierii? monoton\ t-ul lui Kendall
cantitative categoriale?
da g lui Goodman
Problem\ Kruskall
Ambele categoriale
simetrie
nu d-ul lui Somer
Raportul de
curbilinie
corela]ie h2
Raportul de
polihotom
corela]ie h2
Tipuri Una cantitativ\ Nr. categorii?
5
de variabile [i una calitativ\
Corela]ia punct
dihotom
biserial\
Coeficientul F
2´2
Q-ul lui Yule
F-ul lui Kramer
Gradientul asocierii, problem\ simetrie Coeficientul de
Amândou\ Referin]\ contingen]\
Nr. categorii? k´m
calitative interpretare l lui Goodman-
Eroare de prognoz\ Kruskalli
M\surarea informa]iei
Figura 5. M\surarea asocierii pentru variabile calitative [i cantitative
133
134
Exerci]iu de grup structurat: drapelul lumii 1
Inten]ii
A. Con[tientizarea modului în care este tradus un consemn care precizeaz\ o atitudine de
adoptat [i a modului în care persoanele reac]ioneaz\ fa]\ de acest consemn, în leg\tur\
cu o pozi]ie bine determinat\.
B. Perceperea mecanismului de influen]\ distribuit\ [i a efectelor sale.
C. Sensibilizare în problemele negocierii.
Obiective
A.1. Perceperea distinc]iei între atitudine (dispozi]ie durabil\ în a percepe [i a ac]iona
într-un anumit mod), pozi]ie (opinie clar sus]inut\ [i care situeaz\ o anumit\ per-
soan\ în raport cu altele, referitor la un subiect precis) [i rol (model organizat de
conduite, relativ la o anumit\ pozi]ie a unui individ într-un ansamblu interac]ional);
A.2. Combinarea atitudinii [i a pozi]iei pentru a face manifest un rol coerent
[i plauzibil;
A.3. Perceperea no]iunii de conflict între roluri (opozi]ie între rolul din via]a cotidian\
[i rolul impus în aceast\ situa]ie) [i de confuzie de roluri (a[tept\ri diferite ale
persoanelor în raport cu un rol precis);
B.1. Perceperea distinc]iei dintre influen]a direct\ [i influen]a indirect\;
B.2. Perceperea tiparelor atitudinale ce favorizeaz\ unul sau altul dintre tipurile de
influen]\ [i a efectele acestora;
C. Con[tientizarea tipurilor de argumentare, atât la nivelul con]inutului lor, cât [i al
formei, tipuri ce favorizeaz\ (sau frâneaz\) ajungerea la un acord.
Natura sarcinii: luare de decizii.
Forma sarcinii: joc de roluri.
Situa]ie: alegerea culorii de fond a drapelului lumii.
Num\r posibil de participan]i: 6-12.
Material: foaie cu Instruc]iuni generale pentru fiecare participant; o copie a consem-
nelor specifice: fiecare participant prime[te o bucat\ decupat\ din aceste consemne;
cartoane ce indic\ numele diferitelor ]\ri vizate.
1. Adaptare de Pierre De Visscher [i Michel Welkenhuyzen dup\ Choosing a color, in J.-W. Pfeiffer
[i J.-E. Jones, A Handbook of Structured Experiences for Human Relations Training, vol. I,
University Associates Press, 1972, publicat\ în Cahiers de Psychologie Sociale, 2, Liège, 1979.
EXERCI}IU DE GRUP STRUCTURAT: DRAPELUL LUMII 135
Procedur\ [i durat\
Lansarea exerci]iului: 15 minute
a) Prezentarea naturii [i formei sarcinii.
b) Desemnarea celor patru observatori [i a celor 8 membri participan]i la exerci]iu.
c) Distribuirea c\tre to]i membrii, inclusiv observatorii, a foii cu Instruc]iuni generale
[i citirea acesteia de c\tre animator.
Atribuirea fiec\rui participant a cartonului corespunz\tor ]\rii pe care o reprezint\:
acest carton, pus în fa]a participantului, este vizibil de c\tre to]i ceilal]i.
Distribuirea textelor ce precizeaz\ instruc]iunile specifice. Timp de 5 minute, partici-
pan]ii iau cuno[tin]\ de aceste date [i î[i preg\tesc rolul.
d) Pe timpul acestor 5 minute, preg\tirea pentru sarcin\ a observatorilor. Consemne:
V\ ve]i centra observa]ia asupra a doi participan]i. Sarcina voastr\ const\ în a
determina pentru ace[ti participan]i care este atitudinea pe care o adopt\ ei pe durata
discu]iilor [i care este pozi]ia lor în raport cu problema discutat\.
e) Dup\ ce observatorii s-au instalat, se d\ consemnul pentru participan]i: Ave]i 40 de
minute s\ lua]i o decizie în ceea ce prive[te culoarea de fond a drapelului.
Execu]ia sarcinii: 40 de minute + 10 minute = 50 de minute

La cap\tul celor 40 de minute, un nou consemn este adresat participan]ilor: Secretarul
general al ONU, interesat de lucr\rile comisiei dumneavoastr\, este foarte preocupat de
stadiul acestora [i dore[te s\ se întâlneasc\ cu unul dintre dumneavoastr\ care v\ va repre-
zenta. Ave]i 10 minute pentru a desemna pre[edintele comisiei, el fiind reprezentantul vostru.
Evaluarea: 75 de minute
a) Faza preparatorie: observatorii î[i preg\tesc raportul; participan]ii tac. Durat\:
5 minute.
b) Rapoartele f\cute de c\tre observatori; pe durata acestora participan]ii iau noti]e.
c) Citirea consemnelor specifice fiec\rui participant [i eviden]ierea similitudinilor [i
diferen]elor între observa]iile f\cute [i acestea. Acest paralelism introduce analiza
modului în care fiecare a în]eles consemnele care i-au fost destinate, precum [i maniera
în care le-a tradus în practic\: sunt subliniate eventualele diferen]e dintre un proiect [i
modul ales pentru a-l realiza. Conflict de roluri, confuzie de roluri [i rol contra-
-atitudinal (adoptarea unui rol în care atitudinea dominant\ este opus\ atitudinii
obi[nuite) sunt posibili factori explicativi. Aceast\ analiz\ a rolurilor conduce [i la
abordarea ponderii lor în cadrul discu]iilor: grad [i tip de influen]\ exercitat de c\tre
membri. ~n paralel, se discut\ strategiile [i argumenta]iile dezvoltate de fiecare, din
punctul de vedere al eficien]ei lor privind ajungerea la un acord.
Durata total\: 2 ore [i 20 minute

Remarc\: Dac\ num\rul de participan]i este mai mic decât cel prev\zut de exerci]iu (8) se
poate renun]a la rolurile corespunz\toare Elve]iei [i Canadei.
Surs\: Michel Welkenhuyzen [i Pierre de Visscher dup\ Choosing a color,

J.-W. Pfeiffer [i J.-E. Jones, A Handbook of Structured Experiences for Human
Relations Training, vol. I, University Associates Press, 1972, pp. 59-65.
136 EXERCI}IU DE GRUP STRUCTURAT: DRAPELUL LUMII
Instruc]iuni generale
2002. Zvonuri ciudate circul\ pe culoarele Organiza]iei Na]iunilor Unite. Marile puteri au
c\zut de acord pentru a c\uta mijloace de realizare a unit\]ii mondiale. Aceast\ uniune a
dep\[it deja faza de zvonuri de coridor, un num\r de comisii lucrând deja pentru a reduce
divergen]ele existente între state.
Misterul OZN-urilor a fost elucidat în urm\ cu un an de patru cercet\tori, laurea]i ai
premiului Nobel. Cercet\rile lor au ar\tat c\ exist\ [i alte lumi pe care s-a dezvoltat via]a.
~n loc s\-[i continue certurile interne, statele Terrei, aflând de existen]a unor posibili
inamici comuni, pe care-i consider\ barbari, au decis s\-[i uneasc\ eforturile pentru a
r\spunde la un eventual atac.
Secretarul general ONU v-a adresat o invita]ie personal\ [i confiden]ial\. A]i fost
desemnat s\ participa]i la comisia Drapelul lumii. Cei opt membri ai comisiei voastre
trebuie s\ determine culoarea de fond a drapelului, ]inând cont [i de instruc]iunile precise
pe care fiecare le-a primit de la guvernul vostru.
~n mod evident, trebuie s\ alege]i o singur\ culoare. Nu se pune problema dungilor sau
altor amestecuri de culori. Comisia voastr\ trebuie s\ ajung\ la un acord unanim privind
o culoare anume. V\ este interzis s\ dezv\lui]i instruc]iunile pe care le-a]i primit de la
guvernele voastre; acestea sunt înc\ secrete de stat.
Instruc]iuni specifice
GUINEEA
Sunte]i pentru albastru. ~n limba dumneavoastr\ îns\, cuvântul albastru acoper\
culorile albastru, galben, portocaliu [i verde. Atunci când vre]i s\ spune]i una dintre aceste
culori, folosi]i cuvântul albastru.
V\ a[tepta]i la mai multe reuniuni ale acestei comisii înainte de a se lua o decizie final\,
de aceea ve]i relansa discu]iile de fiecare dat\ când se apropie un acord.
MAROC
Sunte]i pentru galben, dar împotriva violetului care este pentru dumneavoastr\ o
culoare de doliu.
Nu lua]i discu]ia prea în serios, dar ]ine]i ca steaua verde cu cinci col]uri care figureaz\
în centrul drapelului na]ional s\ fie reluat\ pe drapelul lumii.
JAPONIA
Sunte]i pentru violet, contra galbenului [i a portocaliului.
Preocupat s\ termina]i rapid, încerca]i s\ face]i lucrurile s\ avanseze. Ave]i treburi mai
importante decât aceea de a alege culoarea unui drapel, cu atât mai mult cu cât drapelul
dumneavoastr\ na]ional ar putea foarte bine s\ devin\ drapelul mondial.
Zâmbi]i de fiecare dat\ când nu sunte]i de acord cu ceilal]i colegi.
LUXEMBURG
Sunte]i pentru portocaliu, contra albastrului.
Steaua pe care o propune unul dintre colegii dumneavoastr\ v\ revolt\; a]i dori mai
degrab\ un leu negru în col]ul inferior stâng.
Sunte]i de neclintit [i nu ve]i pleca de la [edin]\ decât atunci când portocaliul va fi ales.
EXERCI}IU DE GRUP STRUCTURAT: DRAPELUL LUMII 137
BOLIVIA
Sunte]i pentru verde, contra portocaliului.
Ave]i tot timpul [i nu v\ gr\bi]i. F\r\ îndoial\, se va putea ajunge la un acord mâine
(în limba dumneavoastr\ mañana).
ELVE}IA
Nu ave]i o preferin]\ privind culoarea. Sus]ine]i toate propunerile interesante.
A]i aflat din surse secrete c\ la sfâr[itul [edin]ei va avea loc alegerea pre[edintelui
comisiei. Face]i tot posibilul pentru a fi acest pre[edinte.
CANADA
Sunte]i pentru verde [i contra ro[ului.
Totu[i, daltonismul de care suferi]i v\ afecteaz\ [i limbajul: când gândi]i verde
spune]i ro[u, iar când gândi]i ro[u spune]i verde.
De asemenea, confunda]i galbenul [i albastrul.
Dificult\]ile vizuale [i lingvistice v\ fac s\ dori]i o finalizare cât mai rapid\ a dezbaterilor.
TIMOR
Sunte]i împotriva ro[ului.
}ara dumneavoastr\ a devenit recent independent\. Guvernul dumneavoastr\ este plin
de ambi]ie [i caut\ s\ p\trund\ în mediile interna]ionale.
A]i aflat în mod confiden]ial c\ la sfâr[itul [edin]ei va avea loc alegerea pre[edintelui
comisiei. A]i fi foarte mul]umit s\ ob]ine]i aceast\ onoare care s-ar r\sfrânge [i asupra ]\rii.
Traducere [i adaptare de Bogdan Balan
138
139
III. INTERVIU
140
141
Tr\im `ntr-o epoc\ `n care oamenii de valoare

nu sunt elogia]i
Interviu cu Tatiana Slama-Cazacu, realizat de Adrian Neculau,
la 31 octombrie 1999
Tatiana Slama-Cazacu este profesor consultant la Universitatea din Bucure[ti, conduc\tor

de teze de doctorat în domeniile Filologie (Lingvistic\) [i Psihologie.
Adrian Neculau: Stimat\ Doamn\ Tatiana asocia]ie, am fost Pre[edinte la fondare, iar
Slama-Cazacu, sunte]i mai bine cunoscut\ în acum sunt Pre[edinte de Onoare. Ceva mai
str\in\tate decât în ]ar\. De curând, am dis- mult, s-ar spune, deoarece este de origine
cutat despre lucr\rile dumneavoastr\ cu Ivana ceh\, m\ [tie întrucât eram foarte cunoscut\ în
Marková, profesoar\ de psihologie social\ la o Cehoslovacia (unde s-a tradus Dialogul la copii
universitate din Sco]ia. Nu [tiu dac\ pot g\si [i, prin anii 60, se aplicau idei ale mele în
un confrate român care s\ v\ cunoasc\ la fel gr\dini]ele de copii); de asemenea, a fost
de bine. Cum explica]i acest lucru? eleva unui cunoscut psiholingvist, Director al
Tatiana Slama-Cazacu: Nu vreau s\ ofen- Institutului de Psihologie de la Oslo, Ragnar
sez pe nimeni, dar, dac\ îmi pune]i întrebarea Rommetveit, cu care am colaborat ani de zile.
a[a de direct, v\ voi r\spunde cu franche]e. Da, Dar este, poate, instructiv s\ men]ionez, ca
exist\ multe dovezi c\ majoritatea speciali[tilor imens\ deosebire fa]\ de ceea ce chiar dumnea-
din str\in\tate din domeniul Psiholingvisticii, voastrã constata]i c\ se petrece aici, [i faptul
al Lingvisticii, din anumite ramuri ale Psiholo- c\ îmi vin [tiri ca aceea din relatarea dumnea-
giei, mai ales a celor cu un statut [tiin]ific voastrã, despre persoane din str\in\tate pe care
ridicat, m\ cunosc. Exist\ [i pe acolo grupuri fie nu le cunosc personal, fie nici nu [tiam c\
[i curente care fac abstrac]ie de cei din afara sunt informate asupra numelui meu sau asupra
lor. Majoritatea îns\ consider\ c\ este o lucr\rilor mele. De pild\, pe la începutul anilor
dovad\ de informare [tiin]ific\, de etic\ profe- 70, a venit la cursul meu de Psiholingvistic\,
sional\, de bun\ aprofundare a unui studiu s\ de la Bucure[ti, o student\ din anul II (cursul
citeze lucr\rile care au tangen]\ cu ceea ce [i seminariile erau pentru cei din anii II sau IV,
public\ ei [i s\ le recomande s\ o fac\ stu- de la Filologie), care m-a rugat s-o primesc,
den]ilor [i în orice caz acelora pe care îi pentru c\, având o burs\ în Belgia, d\duse un
îndrum\. A[a procedez [i eu, a[a le recomand examen la Lingvistic\ [i profesorul de acolo
doctoranzilor mei, de pild\, s\ o fac\. Dac\ nu i-a vorbit despre mine, sf\tuind-o s\-mi cear\
se petrece aceasta cu lucr\rile mele ([i chiar îndrum\ri (trebuie s\ spun c\ m-a urmat,
cu numele meu) la noi, v-a[ l\sa pe dumnea- fidel\, ani de zile [i, neprimindu-se decât
voastrã s\ explica]i fenomenul. Desigur, refe- câte un loc la patru ani o dat\, nu devenise
rindu-m\ acum la colegi din str\in\tate, s-ar doctorand\, dar a f\cut lucr\ri, sub îndrumarea
putea spune c\ Doamna prof. dr. Ivana Marková mea, le-a comunicat, le-a publicat; la revo-
(care este o distins\ specialist\ în psihologia lu]ie, cum se spune, a fost îns\ sf\tuit\, aici,
social\ [i în comunicare, directoare, cred, a s\ se prezinte la doctorat în specialitatea ei
Institutului de Psihologie de la Universitatea direct\, adic\ limba german\, iar nu la
Stirling) m\ cunoa[te pentru c\ face parte din Lingvistic\ sau Psiholingvistic\, a cedat
Comitetul Asocia]iei noastre (de fapt, singura sugestiilor primite [i pot spune c\ s-a ratat,
interna]ional\), de Psiholingvistic\. ~n aceast\ treptat). Alt caz, tot de aici, al unei tinere
142 INTERVIU CU TATIANA SLAMA-CAZACU
venite la mine pentru c\ o îndrumaser\ s\ m\ uneori, s\ fie nevoie s\-mi repet ori s\-mi
cunoasc\ speciali[ti din str\in\tate: o absol- silabisesc numele: în urm\ cu doi-trei ani, cu
vent\ eminent\ a Facult\]ii de limbi str\ine din ocazia unui Simposion la Cluj, o tân\r\ care
Bucure[ti, mergând cu so]ul ei (care lucra pe f\cuse studiile de psihologie la Bucure[ti m-a
atunci în corpul diplomatic din Ungaria) la întrebat, fiind la hotel, cum m\ cheam\, a
Institutul de Lingvistic\ de la Budapesta, ca s\ trebuit s\ repet numele [i a zis apoi, indiferent\
fac\ doctoratul acolo, a aflat de la directorul (nu intrasem în computerul ei de personalit\]i
acelui Institut c\ în România ar exista un spe- din Psihologie): A, parc\ am auzit numele
cialist (nu uit cuvintele) pe lâng\ care noi în leg\tur\ cu un articol, nu? (nu am
umbl\m în papucei de copii (am admirat loiali- întrebat-o care dintre celelalte peste 450 de
tatea eminentului coleg maghiar). Amuzant\, articole; nu auzise nici despre Atlasul de
dac\ vre]i dac\ nu ar fi trist pentru mediul psihologie pe care l-am lucrat special pentru
nostru , este o întâmplare recent\: acum înv\]\mântul nostru [i care este o frumoas\
câteva zile mi-a telefonat o student\ din anul realizare tipografic\, m\car deci ce s\ fi
II, de la Cluj, ca s\ m\ roage s\-i dau unele auzit despre vreuna dintre c\r]i?). M\ între-
îndrum\ri relative la însu[irea limbii (de ba]i care ar fi explica]ia. Eu nu am s\ m\
c\tre copil, cred), [i, la mirarea mea c\ nu a refer la deficien]e caracteriale, la r\utate,
g\sit aceste informa]ii la Cluj, mi-a r\spuns c\ invidie (nu prea v\d ce s-ar invidia relativ la
aflase despre mine, prin e-mail, de la un ame- situa]ia mea de aici), la (cum zicea pragmatic,
rican din SUA (Brian [i nu am re]inut restul Robert Floru) faptul c\ stric pre]ul pie]ei
numelui), care i-a comunicat c\ avea o banc\ adic\ prin num\rul mare de lucr\ri (de altfel,
de date [i reie[ea c\ a[ fi fost singura persoan\ s-a [i sistat publicarea aici, toate c\r]ile dup\
din România care se ocup\ de aceste aspecte, începutul anilor 70 cu o excep]ie Lecturi de
ba tot de la el avea [i num\rul de telefon (dar psiholingvistic\ ap\rându-mi numai în str\i-
nu [i adresa). Eu i-am spus câteva nume, de la n\tate); sau tot asemenea justific\ri absurde:
Cluj, de unde putea s\ aib\ unele informa]ii Ce v\ sup\r\? Nu fac r\u nim\nui, l-am
bibliografice. Dar m-a mirat s\ aud c\ nimeni întrebat, pe la sfâr[itul anilor 60, pe Al. Ro[ca,
de la Cluj (Universitatea, evident, nu mass- iar el mi-a r\spuns, a[ zice, cinic: Prezen]a
-media!) nu i-a vorbit despre lucr\rile mele, dumneavoastrã {i ce s\ fac, s\-mi iau
destul de numeroase, în domeniul respectiv zilele?, i-am spus, calm\, a[a cum decurgeau
(nici despre Rela]iile dintre gândire [i limbaj discu]iile mele pe atunci (acum abia, am deve-
în ontogenez\, cu singurul corpus, într-adev\r, nit mai r\zboinic\!). Nu am s\ m\ refer
pentru limba român\ [i cu interpret\rile utili- nici la defecte de forma]ie [tiin]ific\ ale unora,
zate [i ast\zi, cartea ap\rând, în 1984, în limba acestea ducând la absen]a informa]iei [i a eticii
german\, la Akademie-Verlag, Berlin, nici profesionale în privin]a referin]elor bibliogra-
despre Dialogul la copii, care luase [i premiul fice. A[ men]iona doar fapte obiective, deci
Academiei, fusese publicat\ în ceh\ [i utilizat\ nu evalu\ri subiective din partea mea. De unde
în gr\dini]ele din Cehoslovacia în anii 60, s\ afle studen]ii despre lucr\rile mele, dac\ la
tradus\ apoi [i în englez\ etc.) Acum trei cursuri etc. nu mi se (mai) pomene[te nici
respectiv patru ani, la Congresul Interna]io- numele? {tiu c\, prin anii 60, poate [i apoi,
nal de Lingvistic\ (Paris, unde fusesem onorat\ P. Popescu-Neveanu men]iona lucr\ri (ca Limbaj
cu prezidarea uneia din cele patru [edin]e [i context, din care a preluat câte ceva în
plenare, în Palais de Congrès) [i la cel de Dic]ionarul de sub redac]ia sa); poate c\ unii
Psihologie, de la Montréal, m\ oprea câte un dintre dumneavoastrã, la Ia[i, mai vorbi]i
participant, care vedea numele meu pe ecuson, despre aceste lucr\ri, la Timi[oara, de câ]iva
[i-mi spunea c\-mi cunoa[te lucr\rile (de pild\, ani, se face aceasta, sunt invitat\ acolo s\ ]in
La psycholinguistique. Lectures, Paris, 1972) conferin]e sau la Simposioane ori, mai de
sau c\ a citit alte c\r]i ori c\ a înv\]at curând, s\ ]in cursuri [i am f\cut-o cu mare
lingvistic\ dup\ Langage et contexte (Haga, pl\cere, g\sind o deschidere apreciabil\. Dar
1961), care a fost mult\ vreme recomandat\ în în rest Vin la mine candida]i pentru doctorat
bibliografia facult\]ilor din Fran]a. N-am avut [i îmi spun c\ au aflat despre lucr\ri ale mele
asemenea surprize aici, ba se întâmpl\, (sau chiar despre nume) consultând fi[iere
TR|IM ~NTR-O EPOC| ~N CARE OAMENII DE VALOARE NU SUNT ELOGIA}I 143
ale bibliotecilor. ~n manualul de psihologie al spune, timid\: Dumneavoastrã nu sunte]i

lui P. Popescu-Neveanu se men]iona, final- psiholog?. Evident mirat\, am lini[tit-o: Sunt
mente, termenul Psiholingvistic\, [i se d\dea chiar doctor în Psihologie. A r\suflat u[urat\,
o sumar\ defini]ie destul de simplist\, probabil v\dit bucuroas\, m-a îmbr\]i[at [i a exclamat:
pentru a nu se pomeni [i numele meu, cu o Sigur, doar a]i ]inut la noi [i o conferin]\.
defini]ie mai exact\ (nume apar, acolo, de Sunt prietena dumneavoastrã. La Congres
români sau de pe alte t\râmuri, dar nu al meu). participau relativ mul]i psihologi de la noi
~n manualul de psihologia copilului, pentru (erau doi-trei fo[ti studen]i de-ai mei, cercet\-
[colile pedagogice, revizuit, se men]iona doar tori de la Institutul de Psihologie, unde lucrasem
atât: S-au ocupat de conversa]ia la copii peste 15 ani)! Când, la Academie, regretatul
Tatiana Slama-Cazacu [i Bianca Bratu (noroc eminent pedagog Bârs\nescu a propus numele
de Brian din SUA, cu banca lui de date, ca meu, pentru a fi aleas\, în Sec]ia care includea
s\ afle câte ceva tân\ra din Cluj). Ani de zile, Psihologia, Al. Ro[ca a spus ([i a c\zut
nu s-au mai publicat aici c\r]i ale mele, propunerea): Nu, c\ s-a dat cu lingvi[tii.
spuneam, [i am fost realmente marginali- (M-au propus [i lingvi[tii cei mari, ca
zat\, chiar din anii 70, adic\ nu din cauza Al. Rosetti, I. Iordan, în 1974, dar a venit,
Medita]iei trasncendentale (cu care nu am brusc, dispozi]ia s\ fie f\cu]i membri
avut nimic de-a face, de altfel). Când, în 1984, numai cei care aveau activitate ob[teasc\
era preg\tit\ pentru tipar cartea Lingvistica eufemism pentru politic\, fiindc\ urma s\
aplicat\, la Editura Academiei, brusc am aflat devin\ academician Elena Ceau[escu, [i am
c\ nu se mai putea publica, nemaifiind loc fost înlocuit\, la propunerea Universit\]ii, cu
suficient, deoarece recomanda spre publicare cineva care era membru al CC, deputat în
ni[te lucr\ri Tovar\[a Academician\; iar eu Marea Adunare dna Zoe Bu[ulenga.) Dar
am primit o adres\ (istoric\ o consider), prin dup\ 1990? Ce împiedic\ s\ fiu în circuitul
care direc]ia Editurii [i Prezidiul Academiei normal, de aici? La Conferin]a Na]ional\ de
m\ sf\tuiau s\ public cartea în limba rus\, Psihologie (1993?) nu am fost nici m\car
în URSS (se preciza asta, ca nu cumva s\ o în[tiin]at\, printr-o circular\, s\ particip (era]i
dau tot aici, dar în rus\; ca detaliu: ap\rând în Comitet, v-am [i scris dup\ aceea); când
aici dou\ capitole, editori din URSS ceruser\ mi-am manifestat mirarea, cu câteva luni
voie Editurii Academiei s\ traduc\ acolo aceste înainte, mi-a spus cel care prezida Comitetul:
studii [i ap\ruser\, apoi, în volume ca Lingvistika Tocmai se discut\ cum s\ v\ invite (era
za rubejom). Cu polite]e am mul]umit, în scris, necesar\ o filosofie cu acest scop!). Nu am
pentru acest sfat, precizând c\ doream s\ public fost invitat\, nu am participat bun\ ocazie,
în sfâr[it în România [i c\ aveam s\ decid eu s\ nu afle masele c\ exist, c\ tr\iesc în
unde s\ dau volumul (care constituia cursul România (nu la Paris, cum se vehicula), cum
meu ca profesor la Universitatea din Paris vorbesc, cine sunt (între altele: eu organiza-
asta este alt\ poveste): cartea a ap\rut, în sem Asocia]ia Psihologilor, când M. Ralea
francez\, între aprilie (când am dat-o colegilor a ob]inut aprobarea înfiin]\rii ei, am f\cut
din str\in\tate) [i august 1984, când a fost Statutele [i, între altele, am organizat prima
adus\ la Congresul Interna]ional de Lingvis- Conferin]\ Na]ional\ [i cu câ]iva marcan]i
tic\ Aplicat\, la Bruxelles. Alt caz, înc\ psihologi str\ini, cu destul succes). Mai recent?
mai grav: la Congresul Interna]ional de Psiho- Acum, abia, am f\cut efortul de a g\si o editur\
logie, de la Leipzig, 1980, fusesem invitat\ care s\ publice o carte de mai mare amploare,
(ca de nu pu]ine ori, înainte, dar nu întotdeauna relativ\ la Psiholingvistic\ (dar, de fapt, la
ob]ineam pa[aportul) s\ organizez Simpo- comunicare [i limbaj, de care m\ ocup de
sionul despre Ra]ionamentul la copil [i s\-l atâtea decade). Existau îns\ c\r]ile anterioare,
prezidez, apoi, cu Barbel Inhelder (invita]ia se publicate la noi (de actualitate [tiin]ific\, pot
f\cea de c\tre Uniunea Interna]ional\ IUPS); s\ v\ asigur), [i nu mai erau impedimente
întâlnindu-m\, într-o pauz\, o distins\ coleg\ politice s\ fie incluse în bibliografii sau s\ li se
sovietic\, [efa Sectorului de Psihologie de la vorbeasc\ studen]ilor despre ele. {i totu[i: au
Institutul de Filosofie din Moscova, unde ]inu- ap\rut, în anii 90, c\r]i despre comunicare,
sem [i o conferin]\, în 1961, m\ opre[te [i-mi se ]in cursuri despre aceasta, îns\ nimic (regret
c\ vor citi [i colegi str\ini aceste r\spunsuri, f\cut onoarea s\ m\ numi]i în Comitet) de
dac\ [tiu române[te cât de cât) dintre atâtea Psihologie social\ a]i organizat [i cât
c\r]i nu este în bibliografii. ~ntrebat, de o tân\r\ regret c\ nici nu am [tiut de ele, necum s\ fi
asistent\, de ce nu men]ioneaz\ nici o lucrare fost poftit\ s\ iau parte, cu toate c\ sunt ([i)
sau idee ori date din lucr\rile mele, un profesor psiholog social (am fost primul, din ]ar\,
(nu psiholog, devenit mai recent specialist ales membru al Asocia]iei Europene de Psiho-
în comunicare) a t\cut, a doua oar\ a privit pe logie Social\ Experimental\, în 1968, cred, la
fereastr\, a refuzat m\car s\ explice de ce sau propunerea lui Serge Moscovici; fusesem
dac\ are vreo critic\. Exemplu de urmat pentru invitat\, atunci, [i la Conferin]a Asocia]iei,
tineri? Eu îi oblig pe doctoranzi s\ utilizeze istoric\, a[ zice, dup\ invazie, la Praga,
cât mai mult\ bibliografie, inclusiv din ]ar\. unde am avut ocazia s\ cunosc mul]i colegi,
S\ ne amuz\m de un fapt care poate deveni printre al]ii, [i americani, ca Zajonc, Kelley [i
de anecdot\: în 1996 [i 1998 au ap\rut dou\ al]ii, sau pe Tajfel etc.): este cert c\ g\seam
c\r]i, cu titlul Comunicare [i educa]ie, res- ceva de spus, despre s\r\cie, de pild\. ~mi
pectiv Comunicare [i înv\]are (evident, în nici permite]i deci s\ v\ întorc întrebarea: Cum v\
una nu era folosit\ vreo lucrare de-a mea explica]i? (regret c\ v\ dau r\spunsurile în
de[i rela]iile cu educa]ia sau cu înv\]area sunt scris, dar desigur c\ oricum nu s-ar transcrie
expuse pe larg în diverse asemenea c\r]i ale expresiile nonverbale: v\ rog mult s\ asocia]i
mele, iar în 1971 a fost publicat studiul meu la aceast\ întrebare a mea un zâmbet u[or
Communication and education, în Cahiers glume] [i oricum amical, pentru c\ acestea sunt
de linguistique générale et appliquée, VII, rela]iile dintre noi [i a[a m-am ata[at de dum-
7-16 [i, în 1972, Comunicare pentru educa]ie neavoastrã). Poate c\ se va îndrepta ceva-ceva,
[i educa]ie pentru comunicare, în Limbaj [i cât tr\iesc. Se zice, adesea, c\ dup\ ce nu mai
educa]ie, Editura Didactic\, 19-30), dar, zic vie]uie[te cineva, încep s\ i se recunoasc\
eu ceva mai mult, cei doi autori, ambii din merite, nu mai reprezint\ decât o amintire lip-
Moldova, probabil colegi de genera]ie, s-au sit\ de concuren]\ (fie [i involuntar\). Dar m\
ignorat reciproc. Considerând c\ fac o oper\ tem c\ tr\im o epoc\ (sper c\ doar momente,
educativ\, primului i-am spus, deschis, c\ nu tranzitorii) în care nu mai sunt elogia]i nici cei
accept numirea mea în comisia care urma s\-i (care o meritau) de valoare. M\ gândesc, în
acorde titlul de profesor: Fi]i mul]umit c\ timp ce v\ r\spund, la cazul (a[a a devenit)
nu primesc s\ fiu în comisie, dumneavoastrã al lui Boris Cazacu, profesor, s-a spus, iubit,
nu merita]i nici titlul de conferen]iar [i i-am cu mul]i elevi, pe care i-a ajutat enorm, basa-
ar\tat diversele grave gre[eli din acea carte, ca rabean (niciodat\ nu a admis s\ recunoasc\
[i din alta; iar celuilalt, care-mi trimisese prin o limb\ moldoveneasc\, era stimat [i de
cineva cartea, cu dedica]ie, i-am transmis c\ colegii din str\in\tate): nimeni nu l-a come-
m\ mir de ce nu face nici o trimitere la c\r]i morat pentru 75 de ani, apoi 80 de ani de la
legate de tema sa (cartea, mai bine lucrat\ na[tere, pentru 10 ani de la moarte, au uitat
decât cealalt\, trata amplu despre comuni- asta [i Academia, [i fo[tii elevi. ~n Basarabia
care, context etc.). Am\nunt picant: mi s-a dat, în 1992, numele lui Liceului teoretic
s-a r\spuns c\ este teza sa de doctorat, sub din Nisporeni (la mic\ dep\rtare de Ia[i),
conducerea d-lui prof. Adrian Neculau. Dar singurul liceu din Basarabia purtând numele
ce zice]i de faptul c\, în dulcele târg al Ie[ilor, unui român din România, s-a dat importan]\
la care eu într-adev\r ]in mult, niciodat\ nu mi evenimentului, a venit Televiziunea, de la
s-a dat ocazia (cum s-a întâmplat în atâtea uni- Chi[in\u, am fost invitat\ s\ tai panglica,
versit\]i din patru continente, fie la Tokyo, fie s-a publicat [i un grupaj de articole în revista
la Ciudad de Mexico, fie la Paris ori Milano Basarabia, eu am depus aici, la Academie, la
ori Kassel sau Barcelona ori atâtea altele) s\ Universitate, la Facultatea pe care a slujit-o
]in vreo conferin]\, un curs (tot Banatu-i zeci de ani, un anun] [i fotografia Liceului, cu
fruncea, pentru c\ au f\cut-o!), deci s\ placa purtând numele acestui basarabean inimos
m\ cunoasc\ studen]ii m\car. Ce interesante [i competent (venise la studii în Bucure[ti, ca
Workshops (citesc în nr. 2 al frumoasei bursier pentru c\ terminase bacalaureatul ca
reviste pe care o publica]i [i la care mi-a]i primul din ora[). Se vorbe[te despre acest
eveniment, [tie cineva, s-a f\cut cât de cât o filosof al limbajului). Sau c\ tot colegi din
glorie din asta, m\car cât ar fi pentru vreun str\in\tate (nu la cererea mea) au f\cut s\ fiu
VIP actual sau un medaliat olimpic? Nu numit\ profesor la Universitatea din Paris (la
cumva este un drum gre[it pe care se merge, Lingvistic\, în 1979), apoi pentru c\ nu mi
s-a mers [i se continu\, iar tinerilor nu li se se permitea plecarea de aici, în 1980, sau c\
spune curat adev\rul? Desigur, sunt obligat\, str\inii m-au numit Pre[edinte de onoare
[tiin]ific [i moral (pleonasm pentru mine), s\ al ISAPL (International Society of Applied
adaug c\, în ceea ce m\ prive[te, apare acum Psycholinguistics de fapt, singura asocia]ie
[i situa]ia tragic\ a golului care se creeaz\, în acest domeniu, ajuns\ acum la al VI-lea
biologic, cu cât se înainteaz\ în vârst\: dispar Congres) sau c\ tot din str\in\tate vin reco-
cei cu mult mai în vârst\ decât tine, care te mand\rile s\ devin Woman of the year 1997,
ajutau, ca tân\r, care aveau [i autoritate 1998, ori of the Millenium, în SUA ori
a[a cum am avut fericirea s\ beneficiez de Anglia (titluri nu pl\tite cum se crede: se
ocrotirea lui Zapan, a lui Ralea, a lui Rosetti, pl\te[te diploma pe pergament, dar comuni-
apoi chiar a lui Iordan sau Moisil ori Al. Marcu când c\ nu pot pl\ti a[a ceva, mi s-a notificat
(pân\ a decedat în închisoare, în 1952) [i al]ii. c\ titlul tot îl am [i chiar am primit, gratis, o
Sau, din str\in\tate, a lui Roman Jakobson, Jean asemenea diplom\ oficial\, dar pe hârtie obi[-
Piaget, Pierre Oléron [i atâ]ia al]ii care socoteau nuit\); [i tot din str\in\tate [i prin str\ini,
o fireasc\ obliga]ie de a m\ cita în lucr\rile cred (totul este anonim, dar nu prea v\d cine
lor, de a m\ invita s\ ]in conferin]e, pre- m-ar fi recomandat de aici), s-a propus s\
legeri, s\ organizez reuniuni [tiin]ifice, s\ le figurez în numeroase Whos who. Pentru rest,
prezidez etc. M-au ajutat, m\ recomandau, nu port ranchiun\ nim\nui. ~ns\ este, cert,
m\ f\ceau cunoscut\ aici sau în ]\rile lor [i în regretabil, c\ nemen]ionarea numelui meu sau
lumea interna]ional\. Am încercat s\ preiau de t\cerea relativ\, la atâtea cercet\ri, idei, teorii,
la ei asta [i o fac nu numai pentru tineri. Fie metodologii, care pot fi utile, dau loc unei
spus în treac\t: am înv\]at [i o repet unor inform\ri [tiin]ifice cu totul lacunare în dome-
genera]ii de studen]i, doctoranzi, tineri cerce- niile limbajului, comunic\rii [i altele. ~n ]ara
t\tori, de la excelentul pedagog [i cel mai bun noastr\, care este de fapt pionier\ în
italianist al nostru, Al. Marcu: Dac\ nu citezi Psiholingvistic\ [i are un aport cunoscut în
[i iei o idee de la cineva este ca [i cum ai b\ga domeniile mereu amintite aici ba chiar un rol
mâna în buzunarul cuiva. {i vai! cât s-a conduc\tor [i de îndrumare, o pot spune obiec-
prins asta de un fost tân\r doctorand al meu, tiv , nu se fructific\ mai nimic din ceea ce am
care a comis un plagiat amplu, recunoscut de oferit. {i o ultim\ remarc\, permite]i-mi, dac\
institutul unde a lucrat [i care continu\ s\ se a]i creat drumul c\tre sinceritate: pe coperta
poarte incorect, s\-[i aroge titluri pe care nu le ultim\ a apreciatei dumneavoastrã reviste, nu
are etc.? Tot r\spuns la întrebarea dumnea- figureaz\ nici aluziv, printre ariile Psihologiei
voastrã a[a de bogat\ în subtext: poate c\, pe sociale (presupun c\ aceasta este inten]ia, în
lâng\ ceea ce predic de ani de zile, joac\ un enumerarea care se face): Psihologia comu-
rol enorm [i multe alte influen]e nefaste din nic\rii. Este o arie cel pu]in pe acela[i e[alon cu
trecutul apropiat, cu care mai este de luptat. Rela]ii între grupuri, Schimbare de atitudine etc.
Desigur, nu to]i cei care lucreaz\ în str\in\tate Este, s-ar putea replica, implicit\ în oricare
în domeniile în care am publicat eu m\ dintre ariile men]ionate acolo; dar tocmai
citeaz\ nici nu am verificat asta. ~ns\ sunt fiindc\ este fundamental\ pentru psihologia
atâ]ia al]ii care o fac [i sunt corec]i. A[ mai uman\, esen]ial\ dac\ se are în vedere înca-
ad\uga c\ este o oarecare (re)cunoa[tere faptul drarea psihosocial\, cred c\ este regretabil\
c\ mi s-a dedicat un volum omagial (de colegi omisiunea. De altfel, acele enumer\ri sunt [i
din diverse ]\ri, conduc\tori, în genere, de orientative, pentru autori [i mai ales pentru
centre importante care mi-au analizat lucr\ri, tinerii cercet\tori. De ce aceast\ lips\ (care,
au ar\tat c\ au beneficiat de ele etc.: Dynamic observ, este [i general\ în psihologia social\
contexts of language use, Bologna, 1994; cu actual\)? Mi-a]i inclus numele în Comitet
bucurie spun c\ este editat de relativ tineri [i am mul]umit pentru onoare , dar de ce mi
speciali[ti, o psiholoag\ [i un psiholingvist, l-a]i pus? Nu reprezint ([i) un mare câmp al
Psihologiei sociale? Mi-a]i cerut o explicare [tirbind astfel definirea curentului [i studiul
[i v-am descris o situa]ie, un crâmpei de propriu-zis de un aspect esen]ial. Din fericire,
istorie [i nu numai individual\ trecut\ mai ales în ultimii ani, la Universitatea din
[i actual\. Un confrate român care s\ m\ Timi[oara s-au recuperat oarecum aceste goluri
cunoasc\ la fel de bine? Unii nu m\ cunosc (la Facultatea de Psihologie, ca merit al expo-
adic\ activitatea, lucr\rile , dar foarte mul]i nen]ilor ei din conducere, care au introdus
m\ cunosc, ba chiar mult mai bine decât printre materii Psiholingvistica f\r\ com-
str\ina Ivana Marková, mai ales de când plexe în a o numi ca atare) [i am ]inut câte un
mi-a ap\rut [i volumul Un copil în vechiul curs de un semestru, comasat în dou\ s\pt\-
Bucure[ti. Ei, [i? Asta nu schimb\ nimic [i, mâni cu câte cinci ore pe zi; inten]ia, acolo,
probabil, nu va schimba nimic sau prea pu]in, este [i de a se realiza (nu la cererea mea!) un
adic\ superficial: pentru c\ este vorba despre Centru de cercet\ri în Psiholingvistic\, legat
o mentalitate nenorocit\. Mai înainte, cauze tot de psihologie pe plan administrativ.
politice, acum v\ las pe dumneavoastrã, A.N.: ~n tinere]ea mea, când veneam la
psihologi, ba chiar psihologi sociali, s\ Institutul de psihologie al Academiei, auzeam
explica]i. Repet, nu port ranchiun\ nim\nui adesea aprecieri de tipul o doamn\ foarte
(vede]i copilul care, la patru ani, b\tut r\u înv\]at\, dar dificil\. Chiar sunte]i dificil\?
de tat\, îl mângâia apoi pe obraz). Dar consider ~n ce sens?
c\ este deplorabil\ atitudinea care a f\cut [i T.S.C.: Hot\rât lucru, îmi pune]i întreb\ri
face s\ nu-mi fie pomenit numele, lipsa de nu doar incitante, cum îmi spunea]i mai
probitate [tiin]ific\ [i mai ales nep\sarea fa]\ recent, ci provocatoare! V\ mul]umesc pentru
de exemplul dat studen]ilor. Mai ales cu totul aceasta, mai ales c\, în subtext, îmi închipui
reprobabil este faptul c\, evitându-se numele c\ nu ave]i inten]ii maligne, ci fie dori]i s\ v\
meu implicit, referirile la lucr\ri , s-a negli- explica]i atitudini, deci adopta]i postura cer-
jat întregul domeniu al psihologiei limbajului cet\torului [tiin]ific, care vrea s\ interpre-
[i comunic\rii (care au p\rut [i dificile), teze, apoi, obiectiv, fie îmi acorda]i un credit,
astfel încât absolven]ii din zecile de ani (inclu- subiectiv, considerând c\ nu este a[a sau c\
siv decada 90!) în Psihologie Pedagogie sunt calomnii ori pur [i simplu c\ acest difi-
Sociologie nu numai c\ nu au fost îndruma]i cil\ are un substrat care denot\ o personalitate
s\ utilizeze studiile române[ti numeroase [i negativ\. M\ obliga]i tot la r\spunsuri con-
bazate pe cercet\ri , dar [i cunosc foarte pu]in crete, iar nu la banalit\]i obi[nuite în unele
despre aceste procese fundamentale ale psiho- interviuri, la platitudini care ocolesc reali-
logiei umane. Chiar admi]ând c\ s-ar g\si justi- tatea (adic\ epitetele nefavorabile la adresa
ficarea în argumentul c\ este vorba despre mea). Da, cunosc epitetul de dificil\ [i
Psiholingvistic\, este un r\spuns ne[tiin]ific, altele, ulterioare sau actuale: mi se transmit,
deoarece nu este vorba despre Psihologie [i prin diverse voci dar aproape niciodat\ nu
Chimie ori Geografie! ~ns\ orice psiholog le-am auzit spuse în fa]\, ca un repro[ sau
bine orientat [i care judec\ adâncit realitatea o critic\ (ba da, acum îmi amintesc, mi-a
î[i poate da seama c\ este vorba despre o spus Ralea a[a ceva, ca un A[a zic unii [i cu
Psiholingvistic\ indisolubil [i eficient, cred, o întreb\toare nuan]\ patern\: A[a e[ti?).
legat\ de Psihologie; dup\ cum lingvi[tii de Dup\ câte îmi amintesc, acest epitet a pornit
seam\ de la noi (azi disp\ru]i) în]elegeau c\ se din mediul Editurii Academiei, din anii 50, a
aducea ceva în plus pentru Lingvistic\, iar cei doua jum\tate, când mi s-a permis s\ public:
care cunosc evolu]ia Lingvisticii de azi pot îndeosebi de la cartea Rela]iile dintre gândire
observa c\ acel curent foarte la mod\ [i limbaj. M\ v\d, insistând s\ pun numere
numit abuziv Lingvistica pragmatic\ ori la paragrafe (1.2 etc.) Dar, tovar\[a, a[a se
Pragmalingvistic\ repet\ absolut tot din pune numai la matematic\!; evident, apoi
Modelul meu psiholingvistic al actului de s-a mai obi[nuit lumea noastr\ cu acest mod
comunicare [i mult din metodologia studierii logic de a clasa ideile pentru cititor. Eram,
lui, dar minus latura psihologic\ a interlocu- apoi, tipicar\ sau, cum am auzit recent pe
torilor (altfel, ar fi tot o Psiholingvistic\!), un fost redactor de la acea editur\, spunând
mai elegant, meticuloas\ (în leg\tur\ cu refuzat, [i n-am mai spus nimic despre acea
punctua]ia, cuvinte etc.). Apoi, cuvântul tr\da vizit\! Dar de la mediile editoriale ([i de
[i nemul]umirea celor pe care-i chinuiam cu cenzur\) s-a trecut u[or la etichetarea mea de
îngrijirea articolelor date revistelor de psiho- c\tre cercet\tori, apoi colegi, spunându-se c\
logie, de care începusem s\ m\ ocup direct (în era greu sau dificil de lucrat cu mine (asta
timpul lui Ralea [i ulterior, pân\ în 1972, când am auzit-o pân\ recent [i nu am putut afla în ce
am fost înlocuit\ cu M. Beniuc [i Edith consta aceast\ dificultate; în 1990, luând la
Gulian; aflând asta în [edin]a Comitetului de rând pe câ]iva membri ai unei subcomisii a
redac]ie, am întrebat, direct: Din cauz\ c\ Comisiei de Atestare a Ministerului ~nv\]\-
nu sunt membru de partid?, la care, dup\ o mântului [i auzind de la vreo doi acest epitet,
t\cere uimit\ de îndr\zneala mea, fa]\ de o l-am întrebat pe unul dintre ei, devenit apoi
decizie care venea de la CC, dar pornea, decan nu de la Psihologie [i apoi membru
evident, de la Institut, Al. Ro[ca a strâns [i al Academiei: Dac\ ]i-a[ propune s\ lucr\m
mai tare buzele, iar Robert Floru a zis, ca o împreun\ la o carte, ai accepta? [i mi-a
justificare salvatoare c\ci eu ceream s\ se r\spuns, pot spune fericit: Da! Dar s\
consemneze în Procesul-verbal Nu, dar organiz\m împreun\ o Sesiune de comunic\ri,
ne-am gândit c\ dumneavoastrã a]i fost, acum, o Conferin]\? [i, c\zând în plas\, a r\spuns
numit\ director al unei reviste interna]ionale iar\[i, încântat: Da, sigur! Atunci, de
[era International Journal of Psycholinguistics, ce ai spus c\ se lucreaz\ greu cu mine?; nu
IJPL, [i fusesem solicitat\ de Editura Mouton mi-a putut r\spunde în ce const\ greutatea [i
s\ o organizez [i s\ o conduc] [i n-a]i mai avea a lucra). Mai este adev\rat c\ nu am f\cut
timp!, la care i-am r\spuns: Am declarat parte [i nu fac din nici un grup ca s\
eu c\ nu a[ mai avea timp pentru revistele din folosesc un eufemism [i nu mar[ez. Ter-
]ara mea, de care m\ ocup de atâta vreme [i la menul de dificil\ a fost înlocuit apoi cu
care ]in atâta?; iar din acel moment [1972] exigent\ (în]elegându-se prea, adic\ nu o
nu am mai c\lcat în Institutul de Psihologie, conota]ie pozitiv\; unii tineri au venit la mine,
l\sând o scurt\ adres\ a mea c\tre Mihnea îndeosebi pentru doctorat, ca s\-i ajut în
Gheorghiu, Pre[edintele Academiei de {tiin]e sensul de a-i mâna din urm\, pentru c\,
Sociale [i Politice, de care începuse s\ depind\ mi-au spus unii (unele): Sunt cam lene[(\),
Institutul, notificând c\ nu mai accept s\ cola- deci luându-m\ drept un jandarm, ceea ce
borez cu acest Institut cât timp va mai avea nu numai c\ nu vreau s\ fiu, dar nici nu pot
conducerea de atunci). Eram dificil\? dovad\ este faptul c\ unii continu\ s\ fie
Eram. Dar o cauz\ principal\ a acestui epitet, lene[i, în loc s\ profite de ceea ce ar g\si ca
la începutul public\rii primelor lucr\ri, a fost, exigen]\, la care nu vreau s\ renun], cu
de fapt, politic\, adic\ legat\ de cenzur\. specificarea c\ nu am cerut nim\nui vreun
Nu voiam s\ accept s\ tai (necum s\ pun efort pe care nu l-am f\cut (ori nu-l fac, în
ceva politic). Nu pot uita cum, la Editura ciuda unor greut\]i) eu îns\mi. Ca orice om,
{tiin]ific\, în 1958-1959, mi s-a cerut s\ tai, am, desigur, defecte, dar în loc s\ mi se releve
în Limbaj [i context, numele lui Paul Valéry acestea, am auzit doar pe cele enun]ate mai
(considerat, pe atunci, colabora]ionist) [i sus, iar acum altul: dur\ (ceea ce sun\ chiar
al lui Pirandello (considerat mussolinian); absurd, mai ales la psihologi, care ar trebui s\
ulterior, li s-au [ters aceste epitete, iar poat\ cunoa[te oamenii sau care au citit
pentru al doilea autor pot spune c\ am militat m\car Un copil în vechiul Bucure[ti: câ]iva
[i eu, la noi, la începutul anilor 60 (nu fusese mi-au m\rturisit c\ m\ credeau, înainte [de a
fascist, Gramsci îl ap\rase, iar în URSS s-a citi], altfel). De ce dur\? am întrebat-o
decretat c\ poate fi citat). Asta a durat pân\ pe o tân\r\ preparatoare, de la care aflasem c\
de curând: de pild\, în 1988, la Radio, mi s-a a[a m\ categorisiser\ studen]ii c\rora le ]inu-
cerut în relatarea despre invitarea mea la un sem un curs, pentru care depusesem mare efort
Congres, în [edin]\ plenar\ s\ înlocuiesc ca s\ încap\ materia unui semestru în timp
cuvântul catedral\ (povesteam cum am fost limitat: Pentru c\ le cerea]i mereu s\ fie
condus\ s\ vizitez o superb\ asemenea cl\dire, punctuali (n-a zis, dar a[ în]elege: Prea
la Tokyo), prin monument, ceea ce am punctuali de[i a[a ceva ori e[ti, ori nu e[ti)
[i a ad\ugat: {i c\ dumneavoastrã era]i prea c\ sunt [i necunoscute, t\inuite de unii sau
punctual\. Desigur, po]i deveni, astfel, [i mascate pentru a se spune c\ nu se putea
o sperietoare, ceea ce, înainte, convenea f\r\ concesii. Cred c\ pot servi [i tinerilor de
forurilor în drept, iar acum unor colegi sau acum, care nu au for]\ [i r\bdare, încredere în
tineri care s\ nu mai [tie ce este bine [i ce este posibilitatea lor de a face ceva, perseveren]\
r\u, ce ar fi un model [i ce nu. Detaliu [i s\ nu ne temem de vorbe (zise) mari
anecdotic, care arat\ [i cum se apreciaz\ oame- dragostea de ]ara pe care prea lesne vor s\ o
nii sau cum se preiau [abloane: a ap\rut acum p\r\seasc\. Oricum, sunt sigur\ c\ f\r\ acea
o carte frumoas\ (Povestea caselor), scoas\ de exigen]\ fa]\ de mine îns\mi, dac\ nu a[ fi
Uniunea Arhitec]ilor, unde vreo 25 de autori fost dificil\ [i în rela]ia mea cu mine, [i
povestesc despre case din Bucure[ti [i unde impunându-mi astfel eforturi pe care nu fiin]a
tân\ra, foarte talentat\ coordonatoare, care a mea biologic\ mi le-a facilitat, nu a[ fi putut
scris [i Postfa]a, spune c\ eu am dat dovad\ supravie]ui (atât ne puteam propune, unii, la
de t\rie, pentru c\ nu am vrut s\ v\d cum început), apoi f\r\ a avea r\bdarea de a face
arat\ locul unde a fost casa mea natal\, demo- cercet\ri adesea minu]ioase, de a-mi încropi
lat\ pe locul hâdei Case a Poporului, alias o aparatur\ chiar rudimentar\, nu a[ fi putut
Parlament pe când eu consider c\ asta redacta cele peste 35 de volume [i peste 450 de
denot\ sl\biciune sentimental\, iar t\rie articole [tiin]ifice. Pe scurt, r\spunzându-v\
ar fi ar\tat cine ar fi asistat chiar la demolare direct la ceea ce m\ întreba]i. Mediul din
[i, desigur, cine mai poate trece pe acolo, unde copil\rie [i adolescen]\ a contribuit enorm,
s-au ridicat blocuri uniforme [i s-a croit o printr-un fel de exemplu, neteoretizat, al
Magistral\. De ce n-a[ ad\uga c\, în activi- muncii, c\ci nimeni, în cas\, nu st\tea.
t\]ile mele din str\in\tate, nu mi s-a spus, ca Am deprins [i practici morale [i religioase (nu
repro[, c\ a[ fi (prea) exigent\, c\ am colabo- bigote!), un cert patriotism (tata luptase
rat [i sper c\ voi colabora (dac\ nu intervin la Oituz, erou artilerist, apoi a cerut s\ fie
mai [tiu eu ce binevoitori îndeosebi din ]ar\) voluntar, în al doilea r\zboi, pân\ la reluarea
cu numero[i colegi (editare, asocia]ii, orga- Basarabiei dar numai pân\ la Nistru). P\rin]ii
nizare de reuniuni etc.), c\ nu am avut, la nu mi-au luat meditatori, nici profesori parti-
editurile str\ine unde mi s-au publicat c\r]i, culari de limbi str\ine, foarte probabil [i pentru
nici un fel de cenzur\ (uneori a[ fi dorit c\ în [coal\ se preda totul excelent, cu profe-
critici), c\ am lucrat în excelente rela]ii soare pe care le puteam lua drept model,
peste 11 ani cu diver[ii redactori de la editura inclusiv vestimenta]ia, comportarea, ]inuta
Mouton, pentru IJPL (iar peste 15 ani pentru (au fost [coli de cartier, nu de centru, [i
c\r]i publicate acolo) sau, din 1992, cu colegii toate fostele mele colege au spus întotdeauna
din Japonia, unde a început s\ se publice IJPL? ceea ce men]ionez eu acum). Am mai fost
~n genere, se apreciaz\ exigen]a (unii au influen]at\ de Cercet\[ie, de unde am re]inut
înv\]at-o de la mine). (pe lâng\ semnele de pist\, când se f\ceau
crosuri, sau a da primul ajutor, sau cum
A.N.: S\ vorbim despre forma]ia dumnea- se fac noduri, cel pesc\resc de pild\!)
voastr\. V-am citit recent o splendid\ carte legea (erau anii 30) din care n-am uitat toat\
despre copil\ria dumneavoastr\ într-un Bucure[ti via]a: O cerceta[\ nu face deosebire de cre-
pe care ast\zi nimeni nu-l mai [tie. A]i g\sit în din]\, clas\ social\ sau avere (s-a distrus
mediul în care v-a]i format impulsuri culturale totul, din cauza, între altele, a limbii de lemn
pentru a alege drumul în via]\? Cum a]i evo- comuniste). Printre alte defecte pe care le-am
luat, profesional? avut unele mai ales din cauza unei excesive
T.S.C.: Numai r\spunsul la aceast\ între- moralit\]i , a fost timiditatea, pentru care
bare ar epuiza orice spa]iu mi-a]i acorda. m-a mustrat, la bacalaureat, Petre Andrei, pe
Poate, cu alt prilej, a[ r\spunde mai detaliat, care nu-l uit, de[i l-am v\zut, atunci, un scurt
cu men]iuni [tiin]ifice. Este mult de spus, r\stimp de examinare. Spuneam c\ to]i, în
pentru c\ este vorba despre o via]\ zeci de cas\, munceau, în patriarhala repartizare a
ani, o epoc\, de fapt chiar Epoca. Ar putea sarcinilor tacite: bunica se scula în zori, ca
servi unele date, situa]ii, cuvinte, idei, pentru s\ fie înc\lzite sobele când se trezeau ceilal]i,
mama f\cea [i ea mâncare, ca [i bunica, îmi Sociologie, dar m-a decep]ionat Gusti, care
cosea singur\ rochi]ele de copil, m\ îngrijea în era mereu plecat) [i la Drept (dar am renun]at,
numeroasele boli contagioase (acas\, evident), pe la Cr\ciun, din cauza Dreptului roman,
bunicul n-a stat locului pân\ a murit, iar tata predat f\r\ a trezi vreo motiva]ie) [i, regretând
alerga la Tribunal [i înapoi, mâncând în totu[i cursul de Filosofie (Enciclopedie) a
cinci minute, de unde ulcerul cu care a plecat Dreptului al lui Mircea Djuvara, m-am înscris
[i când a fost luat, în 1950 (murind în 1954, la Filologie Modern\ (era la jum\tatea anului,
f\r\ a mai fi revenit acas\). Am muncit [i dar m-a ajutat s\ nu-l pierd o fost\ coleg\ din
eu, de la 5 ani [i jum\tate, când m-au dat la cursul primar, care ]inea mult la mine, Leti
[coal\, pentru c\ se plictise[te copilul [i nu Cartojan, care m-a recomandat renumitului [i
existau gr\dini]e. Restul, cultura, în primul blajinului ei tat\); Alexandru Marcu `[i amin-
rând, mi l-a dat [coala, care era excelent\ pe te[te de copilul de 7 ani care mergea cu
atunci, ca urmare [i a reformei lui Haret. Cole- p\rin]ii în excursii pe munte, la Bu[teni. Nu
gele erau din medii în special de cartier era u[or s\ fac dou\ facult\]i simultan, cu
(adic\ din zona Rahovei, Dealul Spirii) [i chiar examene separate (afar\ de Estetic\), dar
cele mediocre ca evaluare au p\strat o bun\ aveam o motiva]ie în pl\cerea cursurilor [i a
cultur\ general\. Existau manuale f\cute de seminariilor: cu Marcu (excelent pedagog [i,
somit\]i, a[ zice (la Psihologie, de Petrovici spuneam, cel mai bun italianist român, care a
[i Bagdasar, la Român\ de Nedioglu sau sfâr[it tragic, în închisoare, cred c\ în 1952),
Hane[, nu luxoase, nu în culori, dar erau cu Vianu, cu Zapan (era dificil cursul lui de
scrise pe m\sura capacit\]ii vârstelor [i cu o gestaltism, mai ales când nu adorai fizica ori
chintesen]\ de cultur\ necesar\, îns\ nu matematicile, dar din imperialismul lui ges-
aglomerat\ ca azi!). O figur\ aparte era taltist era aidoma chomskyenilor din anii 60
preotul p\rintele Chiricu]\, de la Zl\tari -, [i 70 am c\p\tat gândirea întregului care
un preot socotit modern fiindc\ mergea la nu e suma p\r]ilor [i a structurii, ca [i fobia
teatru! Iar de la el (am f\cut Religia toate testelor), Al. Busuioceanu (splendide lec]ii de
cele opt clase cu el), pe lâng\ toate anostele istoria artei [i o neuitat\ vizit\ la colec]ia de la
congrese, concilii biserice[ti, de pild\, am Pele[, profesorul fiind consilier al lui Carol
aflat despre Darwin, lec]ie predat\ ca una de al II-lea de unde admira]ia mea pentru El
filosofie; se începea diminea]a cu Tat\l Greco [i, independent de el, dar datorit\
nostru spus în cor, exista libertatea de a se unei lucr\ri de seminar la Oprescu, pentru Van
alege, pentru evrei, s\ se fac\ Religia cu un Gogh). Era cu adev\rat un înv\]\mânt care
preot-rabin, dar o singur\ coleg\ (dintre mul- permitea o completare personalizat\ a forma]iei
tele care erau în clas\) a optat pentru rabin; (la mine, repet, a fost ca o somnambulic\
nici nu ap\ruser\ (decât în ultima clas\) antise- selec]ie). Temele tezelor de licen]\ mi-au fost
mitismul [i campania legionar\, nici nu ne sugerate, una, de Al. Marcu, dându-mi titlul
sim]eam deosebite ca etnie. Datorez Realismul în teatrul lui Pirandello (dar eu am
mult [colii. Cât despre anii de facultate, le scos altceva, adic\ am considerat c\ el a
sunt de asemenea recunosc\toare [i precizez fost un realist nu numai în piesele de la început,
c\ nici nu ne gândeam c\ în str\in\tate ar fi ci a avut o asemenea tehnic\ în toat\ opera
fost [coli mai bune; oricum, am f\cut toate sa iar teza s-a publicat ca un mic volum, la
studiile aici, în Bucure[ti. Dup\ zeci de ani de Tiparul Universitar); cealalt\, de Gh. Zapan
via]\ am în]eles c\ drumul a fost, parc\, (Domni[oar\, pentru c\ studia]i [i Filologia,
scris. Nu sunt o fatalist\, încerc s\ fiu face]i o punte între ea [i Psihologie): Psiho-
ra]ional\, dar s-au petrecut multe întâmpl\ri logia limbajului în concep]ia asocia]ionismului
bizare, care apoi s-au dovedit a fi avut un rost, [i cea structuralist\ (Pune]i pe dou\ coloane
necazuri care au dus la ceva bun; de aceea, defectele primului [i avantajele celui de-al
am c\p\tat (cam târziu, dar spun asta pentru doilea asta a fost singura îndrumare dat\ de
tinerii care se descurajeaz\) încredere în via]a înfocatul gestaltist [i du[man al atomismului
pe care ]i-o meri]i dac\ munce[ti. Nu m-a asocia]ionist); de aici a ie[it, apoi, Limbaj
îndrumat nimeni ce facultate s\ urmez. M-am [i context, mai întâi ca tez\ de doctorat (pe
înscris la Filosofie (în special pentru care n-am fost admis\ de Partid s\-l sus]in)
[i, mai târziu, cartea, ap\rut\ îndat\ [i în (nu-mi d\deam seama de pericol a[a cum
francez\. ~n vederea tezei de doctorat, Zapan a f\cut [i tat\l meu, mergând s\-l viziteze pe
mi-a mai sugerat ceva: dou\ experimente, fapt Gh. Br\tianu, mai târziu, în 1949). Marcu a
pe care l-am men]ionat în carte. ~ns\, când fost arestat, între timp f\cusem Seminarul
i-am ar\tat fi[ele bibliografiei tezei de licen]\, pedagogic universitar (pentru Român\, Ita-
profesorul Zapan, care nu prea obi[nuia (nici lian\, Filosofie [i Pedagogie), ba am dat [i
majoritatea mentorilor s\i) s\ fac\ uz de o larg\ Capacitatea (care însemna examenul pe ]ar\,
documentare, spre deosebire de filologul ca s\ cape]i titlul de profesor). Am dat-o, în
Al. Marcu, a exclamat: Domni[oar\, nu era 1946, dintr-un imbold de sentimentalism literar,
nevoie de atâta!. Iar Al. Marcu mi-a înapoiat în Pedagogie, îns\, de[i reu[isem prima pe
teza (scris\ pe un caiet mare), cu observa]ia c\ ]ar\, nu am c\p\tat post sau cel mult mi se
este foarte bun\ în privin]a con]inutului, dar oferea unul la Gherla ceva mai târziu, la
are defecte în trimiteri a[a încât am Timi[oara, dar nu m-am încumetat s\ plec de
recopiat, tot de mân\, cele 60 de pagini (nu acas\, în vremuri devenite grele. ~n 1949, la
aveau mul]i studen]i ma[in\ de scris sau bani Reforma ~nv\]\mântului, am fost numit\ asis-
pentru dactilografiere). Nu am uitat lec]ia, tent\ la Psihologie, de Ralea [i Zapan, amândoi
toat\ via]a, [i am transmis-o mai departe, ne[tiind c\ nu se c\dea s\ o fac\, eu fiind
pentru ca eu, spre deosebire de Al. Marcu, s\ nemembr\ de Partid [i etichetat\ ca reac]io-
fiu numit\ dificil\. ~n schimb îns\, teza fiind nar\, pe deasupra cu un tat\ prieten cu
socotit\ bun\, m-a scutit de examen, iar apoi Gh. Br\tianu. I.N. B\l\nescu (îl cunoscusem
m-a admis la doctorat, cu tema aleas\ de mine, ca subiect de experimentare furnizat de Zapan,
Tragicul modern, scriind pe plan: Poate fi drept Rozenweig [i ajuns de-a dreptul confe-
o tez\. ~ns\ Al. Marcu fiind arestat, m-am ren]iar, fiind nepotul lui M. Roller [i director
îndreptat numai c\tre Psihologie, construind al Contemporanului) a început prin a fi un fel
puntea, cum zisese Zapan. Acestea au fost de [ef pentru îndoctrinare, predându-ne, asis-
îndrum\rile primite câteva cuvinte doar, îns\ ten]ilor, elementara dogm\ materialist\, din
le ]ineai minte sau nu, asta era treaba stu- care am re]inut doar încadrarea social\, pentru
dentului. Nu exista atâta d\d\ceal\: asta a c\ o adoptasem de la cursuri ale lui Ralea, mai
început o dat\ cu momentul când s-a ]intit demult, [i un fel de concept de structur\,
b\garea în cap cu for]a a marxismului [i în care îmi era intrat în sânge, de la gestaltism
genere a noilor dogme, prin limba de lemn. (ceva mai mult, îl [i dezvoltasem, în teza de
A[a au fost stricate genera]ii de studen]i, cu doctorat despre context, un concept pe care-l
ceea ce a devenit îndrumarea. Era, înainte, elaborasem în cheie structural\; nu mi s-a
o selec]ie natural\, crud\ poate, dar lipsit\ de permis de fapt, nu s-a permis Comisiei s\
balastul lenei [i al dependen]ei de cineva (în sus]in teza, la 29 iunie 1949, iar publicarea
mare, [i de sfatul comunist). ~nc\ un exemplu: tezei a fost întârziat\ cu zece ani, pierzând
când i-am dat, înainte de publicare, teza despre prioritatea fa]\ de Teoria informa]iei [i a
Pirandello lui Tudor Vianu, rugându-l s\-mi comunic\rii; cartea, recomandat\ de Roman
fac\ observa]ii, el mi-a înapoiat-o zicând c\ Jakobson, a ap\rut la Mouton, în francez\,
merit\ publicarea, dar (nu uit, cum mi-a vorbit, dar, picanterie, a fost inclus\ [i în bibliografia
pe culoarul Facult\]ii): Domni[oar\, la publi- ~nv\]\mântului ideologic, un timp, pân\ când
care ar trebui s\ dispar\ toat\ schel\ria asta a fost, probabil, analizat\ mai adâncit. Tot
(adic\ trimiterile din subsol; el nu obi[nuia, f\r\ s\ gândesc prea mult la drumul meu în
pe atunci, s\ indice bibliografia [i abia mai via]\, ci din tumultul unor idei care mi se agitau
târziu, când au început s\ existe redactori de prin creier înc\ înainte de 1950, mi-a ap\rut
carte în edituri ca s\ vegheze în primul rând (privind la Caraiman) un concept nou de
la p\strarea liniei , a publicat [i el c\r]ile context, n\scut dintr-o confluen]\ complex\,
cum se cuvine, ca filologii, nu ca filosofii într-o minte hr\nit\ cu gestaltism, dar [i cu
de pe atunci). Probabil c\ eram plin\ de entu- încadrarea social\ a psihicului, culeas\ din
ziasm, de vreme ce am început ambele teze de cursurile lui Ralea (audiate dup\ licen]\, când
doctorat. M-am dus s\ mai discut cu Al. Marcu, de fapt venise în Bucure[ti), precum [i din for-
acas\, pe când avea domiciliu obligatoriu ma]ia de Psihologie, Sociologie [i Filologie
Lingvistic\. A[a am ajuns la conceperea am prezentat referatul asupra întregii activit\]i

contextului ca o structur\ organizat\ la [tiin]ifice, primind acest titlu în 1969, cu o
diverse niveluri [i la structur\ noutate Comisie mixt\, compus\ din lingvi[ti [i
atunci în dinamic\, iar nu static\, a[a cum psihologi (I. Iordan, D. Macrea, Al. Ro[ca,
era considerat\ pân\ atunci, [i în orice caz ca V. Pavelcu Al. Rosetti prezentând un referat
form\ fix\ [i a priori, în gestaltism. Am suplimentar). Titlul nu s-a mai acordat cam
numit aceast\ ipostaz\ nou\ structurarea dina- dup\ primii ani din decada 70, deoarece Elena
mic\ un concept creat pentru a r\spunde la Ceau[escu nu ar mai fi putut accede [i la
întrebarea pus\ de Congresul Interna]ional de acesta, dup\ ce abia reu[ise s\-l aib\ pe cel
Lingvistic\, din 1957, de la Oslo: Este posi- de doctor, cu teza scris\ de un cunoscut
bil\ o structur\ la nivelul semnifica]iilor? chimist, din ora[ul dumneavoastrã.
(pân\ atunci, structuralismul în Lingvistic\ se Expunerea mea din acest r\spuns, în stil
oprea la dificultatea de a g\si structuri la acest telegrafic, nu poate face vizibil\ urzeala din
nivel, mult mai labil, mai mobil, fa]\ de nivelul care a fost f\cut\ ]es\tura care m-a adus acolo,
fonematic, cu care se f\cuse remarcat\ {coala la acel titlu, [i, în final, în 1968-69, la
Structuralist\ de la Praga). Evident, nu puteam reprimirea în Universitate, ca profesor
nici visa s\ merg eu la Congres, dar s-a publi- (nu numit\ de Minister, cum voise s-o fac\
cat un volum, cu care s-au prezentat lingvi[tii Ministrul-adjunct de pe atunci, Jean Livescu,
no[tri de marc\, Al. Graur, Al. Rosetti, jenat c\ veneau, la cursurile pentru profesorii
I. Iordan. Aceast\ viziune dinamic\ în structu- de limbi, s\ le predea Psihologia limbajului,
ralism a devenit apoi la mod\, sub numele speciali[ti din URSS care vorbeau despre
de diacronie în sincronie. Nu am mai vrut, lucr\rile mele): am trecut prin cabala organi-
unii dintre noi, s\ intr\m în regimul de tip zat\, cum m-a în[tiin]at lealul C. Pufan, de
sovietic (care implica [i examene de socia- c\tre Tamara Dobrin în Senatul Universit\]ii,
lism), spre a deveni candidat. Mi-am dat astfel încât am avut patru voturi negative, semn
doctoratul abia în 1966 (cu cartea Rela]iile c\ nu fusese o dispozi]ie politic\, prin care
dintre gândire [i limbaj în ontogenez\, ap\rut\ se ajungea la vot unanim. Mi s-a spus c\
în 1957). Necazul meu din 1949 a servit la Senatul s-a l\murit, deoarece au vorbit entu-
ceva, adic\ tocmai la legiferarea noului sistem ziast, sus]inându-m\, Al. Rosetti [i Gr. Moisil.
de trecere, iar\[i, la doctorat. Ralea îmi d\duse }es\tura avatarurilor din anii 50 [i ulterior:
o copie de pe Procesul-verbal al Comisiei, dat\ afar\ în 1952, am trecut prin infernul
membrii ei au declarat c\ nu avuseser\ timp s\ orelor la [coli din Ferentari [i mai departe,
citeasc\ teza [i propuneau amânarea pentru în cartierul pegrei, timp de doi ani, apoi Ralea
toamn\ (când, de fapt, se [tia de c\tre unii c\ a reu[it s\ m\ numeasc\ preparator (fusesem
se va trece la aspirantura politizat\). Când, asistent!) la Sec]ia de Psihologie a Insti-
în anii 60, Ilie Murgulescu (un mare om, care tutului de Fiziologie al Academiei, în 1954,
voise s\ reînvie înv\]\mântul românesc, fiind având ca [efi pe U. {chiopu (cu care am
Ministrul ~nv\]\mântului [i Pre[edinte al Aca- f\cut experimente cu sugari, formând reflexe
demiei) a inten]ionat s\ se treac\ iar la titlul de condi]ionate oculo-palpebrale), apoi pe
doctor, mi-a cerut o copie de pe acel P. Popescu-Neveanu (trecând la reflexe
Proces-verbal, despre care auzise, deoarece, vaso-motorii cu cuvinte, înregistrate prin rudi-
mi-a spus, avea nevoie de dou\-trei cazuri de mentarul pletismograf de pe atunci). M. Ralea,
acela[i fel. Au avut, atunci, dreptul, cei ca care v\zuse cum f\ceam asemenea experi-
mine, care aveau dou\-trei c\r]i, s\ prezinte, mente, m-a întrebat, fiind [i ipocondru: Se
pentru acordarea titlului, una dintre ele, în vede dac\ suf\r de inim\? (înregistr\rile mai
termen de doi ani. Deoarece în special Gh. exist\, într-un dulap din Laboratorul meu) [i a
Zapan precizase, în referatul s\u, c\ a[ fi putut vrut s\-i arate Directorului, marele fiziolog
trece imediat la primirea titlului de doctor Danielopol, ce se lucreaz\ în Sec]ia de Psiho-
docent (titlu înfiin]at atunci, nefericit denu- logie, deci m-a poftit s\ expun rezultatele într-o
mit semnificând de fapt dr. în [tiin]e, pe [edin]\ la Filantropia. La [edin]\, bietul
când cel\lalt, oarecum inferior, era de dr. P. Popescu-Neveanu mi-a luat textul din mân\
într-o anumit\ specialitate, ca Psihologia), [i l-a citit el, ca lucrare proprie, iar la urm\
Ralea m-a întrebat, în aparté: Parc\ (ap\ruser\ articole ale mele, mai întâi) [i c\ nu
dumneata lucrai cu pletismograful? (Paul nici mai sus]ine acea veche tez\, cu privire la
nu intrase m\car în micul meu laborator, din limbaj (am men]ionat asta într-o not\ a c\r]ii).
baie: era baia fostului apartament al Secre- Publicarea a mai fost oprit\ câteva zile, pentru
tariatului [tiin]ific al Universit\]ii, Dumitriu, c\ Editura m-a în[tiin]at c\ M. Ralea nu mai
dat afar\ de acolo, instalându-se în aparta- voia s\ dea recomandarea pentru publicare
ment la care se ajungea trecând prin lift! , (fusese influen]at de cineva persoan\ femi-
Catedra de Psihologie [i, un timp, Institutul, nin\! de sâmb\t\ pân\ luni, dar când m-am
pân\ când s-a c\p\tat, prin Ralea, localul din dus, în Dacia, a revenit îndat\ asupra deci-
str. Frumoas\). Danielopol a propus s\ se ziei luate). Cartea a ap\rut, în fine, Editura
publice acea comunicare în Revista de fizio- ]inea la ea (nu erau probleme ideologice, ba
logie a Academiei, am scris textul definitiv, dimpotriv\, cercetarea realist\ m\ ferise de
l-am ar\tat, cum se cerea (ca un aviz de posibile aspecte vulnerabile la cenzur\ (înce-
relativ\ aprobare politic\) lui Paul, el a puse s\ se spun\, acolo a[a mi s-a relatat:
scris, senin, numele s\u [i apoi al meu, iar Nu-i nimic periculos, tovar\[a scrie doar
textul a[a a fost publicat. Am avut curajul s\ despre limbajul copilului; se în[elau, dar nu
m\ duc la el (era în sala Senatului, unde avea o [tiau, din fericire, iar un recenzent american,
biroul de cel mai tân\r prorector, când s-a recenzând edi]ia englez\, din 1977, a remarcat
întors din URSS) [i i-am spus, calm, c\ nu voi unele aspecte, neobservate, în 1960-1961, de
mai accepta a[a ceva, mai ales c\ inten]ionam cenzur\). Cartea a luat premiul Academiei, iar
(nici nu-mi fusese clar\ inten]ia) s\ scriu o eu între timp am fost înaintat\ la rangul de [ef
carte despre gândire [i limbaj la copil; am de sector (Psihologia limbajului), apoi de sec]ie
avut întotdeauna impresia c\ m-a respectat (Psihologie general\), sc\pând de sub obl\-
pentru asta. Am lucrat în gr\dini]e, am publicat duirea altui [ef. Dar a mai trecut timp pân\
cartea, în 1957 (cu greu: Al. Graur, Director s\ mi se dea colaboratori; primul, dat,
al Editurii Academiei, a spus c\ este imposibil mi-a montat repede un fel de proces în [edin]\
s\ se scrie o carte despre acea tem\! , dar nu sindical\, împreun\ cu Pre[edintele de sin-
a avut ce face, mai ales c\ intervenea [i auto- dicat, [edin]\ în care nimeni nu a spus un
ritatea lui Mihai Ralea, [i astfel a ap\rut prima singur cuvânt în favoarea mea, am ie[it de
carte din domeniul Psihologiei, dup\ al doilea acolo zdrobit\, mai ales c\ dep\[isem epoca
r\zboi; în 1984 s-a publicat traducerea, anilor 50, aveam o carte tip\rit\ în str\in\tate,
realizat\ nu prea u[or, la Akademie-Verlag, luasem Premiul Academiei, m\ l\udau Piaget,
Berlin). A urmat publicarea c\r]ii Limbaj [i Roman Jakobson, Fraisse [i al]ii. M-am dus la
context, cu ajutorul unui fost student, curajos, Ralea cu demisia, el m-a oprit de la acel
Liviu Damian, la Editura {tiin]ific\. ~n 1961, pas, am luat un concediu f\r\ plat\ de dou\
continuând cercet\rile cu copii, am lucrat luni (era prin 1963, puteam tr\i din salariul
Dialogul la copii care a avut mai întâi un so]ului, un timp) [i m-am dus în mun]i, s\ nu
referat negativ al lui E. Fischbein, care spunea mai aud pe nimeni. A fost un moment de intens
c\ nu poate exista dialog la copii, din moment stres, din care am ie[it bine, pentru c\ acolo,
ce Piaget sus]inuse teza egocentrismului limba- pe munte, am meditat la ni[te experimente,
jului copilului pân\ la 7-8 ani. Ca replic\, am care au avut succes la Prima Conferin]\
publicat înregistr\rile (lucru nou pe atunci, Interna]ional\ de Lingvistic\ Aplicat\, de la
cam în primii ani ai magnetofoanelor) [i astfel Nancy, 1964, când mi s-a dat voie s\ ies în
se putea constata, obiectiv, c\ exista un dia- lume, adic\ în Vest (se considerase o mare
log la copiii pre[colari, iar însu[i J. Piaget, onoare acea invita]ie [i era poate un gir faptul
venind în România (ceruse s\ o cunoasc\ [i c\ pleca acolo [i Al. Rosetti). A fost primul
pe cercet\toarea care-i trimisese de fapt, meu succes în Vest, acolo mi-am învins
Biblioteca Academiei Rela]iile, iar apoi a pentru prima dat\ timiditatea care m\ f\cuse
prezentat experimente ale mele din acea carte, [i s\ nu pot vorbi în public atâ]ia ani (fusese [i
ca [i Inhelder), într-o conferin]\ memorabil\ situa]ia de [oc politic în care m\ aflasem, acea
pentru mine, a declarat c\ [tie despre experi- re]inere de a vorbi, când al]ii [tiau ce s\
mentele mele relative la dialogul la copii spun\, politico-ideologic, turnând de fapt în
limba de lemn, de care nu eram con[tient\ pe intr\ cei care m-au ajutat, m\ recomandau,
atunci). Am început s\ primesc multe invita]ii puneau mâna pe telefon [i care au disp\rut,
în Vest, s\ ]in rapoarte plenare sau cursuri, din p\cate, treptat. Ajutau f\r\ s\ primeasc\
conferin]e, s\ organizez ori s\ prezidez reu- a[a cum s-a obi[nuit mai târziu cadouri sau
niuni [tiin]ifice dar au început greut\]ile cu chiar recompense b\ne[ti; nu-[i ajutau doar
pa[aportul, care mi se refuza, mai inter- rudele ori prietenii politici sau poten]iali ale-
venea câte cineva, dup\ ce n-a mai fost Ralea, g\tori (evident, nici nu erau alegerile de azi,
[i am ajuns [i pân\ în 1988, când iar mi s-a libere [i aleatorii). Colabora]ioni[ti, ei?
refuzat plecarea! Poate c\ [i aceste necazuri Am mai scris despre asta: oprobriul nu prea
au avut un rost, poate c\ m-au ferit de blazare, mai cade ast\zi asupra adev\ra]ilor vinova]i de
de infatuare, m-au f\cut s\ m\ pot bucura când tot r\ul suferit. Alt exemplu de fire ale des-
sc\pam, s\ fiu motivat\ pentru o munc\ tinului urzelii: am fost foarte nec\jit\ când,
acerb\, ca s\ respir prin invita]iile din str\i- în 1959, apoi 1960, fiind recomandat\ de
n\tate, cu atât mai valoroase pentru mine, cu Roman Jakobson s\ plec pentru un an la M.I.T.
cât ie[irile erau rare, z\g\zuite. (Cambridge, SUA), pentru a face parte din
Iat\ firele mai greu de decelat din ur- cercul consacrat Comunic\rii, împreun\ cu
zeal\: dup\ ce am fost dat\ afar\ din postul George Miller, N. Chomsky, C. Shannon [i
de asistent\ [i am tr\it calvarul Ferentarilor [i al]ii, nu mi s-a dat voie s\ plec. Jakobson,
al înot\rii prin n\me]ii care m-au [i îmbol- prin 1972, mi-a spus, referindu-se la abera]iile
n\vit, trecerea în cercetare chiar ca prepa- generativismului [i la decep]ia pe care i-o pro-
rator, la vârsta pe care o aveam a fost o vocase Chomsky (deta[at de comunicarea
fericire gustat\ din plin. Munceam cu patos, propriu-zis\, de contextul enun]urilor, de
cu entuziasm, în cercet\rile pe care le f\ceam, semantic\ de care s-a apropiat abia mai
mai ales c\ la început era vorba despre una târziu, la insisten]ele lui Jakobson, cum mi-a
dintre pasiunile mele, copiii. Revenirea în [ti- relatat acesta), pentru c\ m\ consola: Mai
in]\ a fost înso]it\ de un apetit de devo]iune bine [c\ nu plecasem, c\ nu m\ putuse influ-
pentru cercetare, pentru citit, pentru supravie- en]a Chomsky]. V-a]i f\cut drumul dumnea-
]uire pe o cale demn\ acum, [i tr\iam veleit\]i, voastrã. I-am spus, atunci: Nu se [tie, poate
f\r\ mofturi ce bine mi-a prins aceasta, ca c\ i-a[ fi influen]at eu; eram naiv\, pentru c\
s\ nu m\ infatuez, când au început succesele. generativi[tii erau înc\p\]âna]i, era greu s\
Adic\, dup\ via]a dificil\ dar care înc\ mai discu]i cu ei, te considerau chiar inamic dac\
d\inuia, cu moartea tragic\ a tat\lui, cu nu erai cu ei. Poate c\, într-adev\r, mi-am
colocatarii care ne mâncau lini[tea c\minului putut face drumul teoretic [i metodologic pro-
în care te-ai fi putut refugia fa]\ de cele de priu, realist, mai eficient. Scoas\, în 1972,
afar\, cu mâncarea luat\ de la cantine mizere, de la revistele române[ti de Psihologie, margi-
cu lipsa unei vestimenta]ii mai elegante, pe nalizat\, nemaipublicându-mi-se c\r]i aici
care o iubisem înainte ([i am mai reu[it s\ o poate c\ a servit [i asta la ceva: aveam o
am, când am revenit la acea via]\ oarecum revist\ interna]ional\ pe care o conduceam,
tihnit\, din gr\dini]e, apoi din cabina labo- am creat asocia]ii, am g\sit compensa]ii, dar
ratorului, de pe teren). A[a am putut din am [i putut s\ slujesc pe un plan mai amplu,
acel prim mare necaz, care mi-a t\iat interna]ional. Probabil c\ totul a servit la ceva.
creanga voca]iei mele de dasc\l s\ m\ con- Munceam mult [i mereu aveam de suferit,
sacru cercet\rii, pe care altfel poate c\ nu a[ fi f\r\ a m\ putea plânge în exterior: în 1984,
avut suficient timp s\ o fac, mai ales în acele un coleg prieten, fost de stânga [i filosof al
vremuri, de necesar\ pierdere de vreme cu limbajului, renumit (a murit, din p\cate), m-a
d\d\cirea studen]ilor. {i a[a m-am convins luat deoparte la un congres [i m-a avertizat c\
de necesitatea cercet\rii, pe care din p\cate nu un anumit român, care circula liber între
o mai practic\ destui la noi [i nici studen]ii nu Italia [i România, era, cert, provocator [i c\,
sunt îndruma]i spre aceast\ munc\ de devo- dac\-i c\deai în plas\, se avertiza Partidul
]iune, de minu]iozitate, de r\bdare competent\ Comunist Italian, care te spunea la CC-ul
[i, totodat\, de informare bibliografic\. ~n acea din România. A trebuit s\ m\ feresc de mul]i
urzeal\ de care nu eram foarte con[tient\ [i dintre ace[tia, care î[i mai îndeplinesc [i azi
misiuni obscure, încercând s\ strice rela]ii, s\ peste hotare, se f\ceau pa[i pentru a se ar\ta
fac\ intrigi, s\ arunce câte o vorb\ în utilitatea practic\ a Psihologiei: de pild\, în
defavoarea unui compatriot. {tiam asta înc\ Psihologia muncii, C.I. Botez (munca ]es\-
dinainte de a m\ avertiza Rossi-Landi, pe unii toarelor), Gh. Zapan. Dup\ ce a murit Ralea
i-am evitat intuitiv, altora le sim]eam le simt (devenit con[tient [i ferm, în producerea coti-
prezen]a: fac [i ace[tia parte din urzeala turii de desp\r]ire de tutela URSS, el, ca [i
destinului. Puteam, de atâtea ori [i cu ce al]ii de talia lui au fost secera]i de mor]i bizare
succes , s\ r\mân în str\in\tate. Cel pu]in cam în acela[i timp), a mai mers câ]iva ani
o dat\, cred c\ am fost chiar împin[i so]ul ceea ce se începuse bine (a[ sublinia c\ aproape
meu [i eu s\ o facem, ca s\ scape de noi: nu erau stavile ideologice sau orient\ri politice,
în 1990, eu fiind profesor numit de francezi la poate [i pentru c\ nu se [tia prea bine, nici din
Paris, i s-a permis [i so]ului s\ vin\ acolo, la URSS, cum s\ fie Psihologia de pild\,
o invita]ie a UNESCO. Puteam r\mâne [i ca cea social\, în societatea nou\). Apoi a
probabil c\ via]a ar fi fost mai u[oar\. Am zis început dezastrul, pe care-l sim]eam c\ se
îns\: Dac\ pleac\ to]i, cine mai r\mâne apropia [i nu erau de vin\ factorii politici
[adic\ în ]ar\]?. Chiar când îmi este foarte decât cel mult în faptul c\ erau sus]inu]i unii [i
greu ast\zi [i a[ mai putea s\ plec, n-o fac: îndep\rta]i sau descuraja]i al]ii. Au ie[it la
leg\tura cu ]ara? con[tiin]a c\ mai pot face iveal\ racile mocnite înainte (ca azi! pro-
ceva? motiva]ia exemplului pe care trebuie babil, cauza este o lips\ de autoritate, de orien-
s\-l dau? Poate c\ [i asta serve[te, are un tare, influen]a rea a unor timpuri anterioare).
rol. Regret mult c\ s-a pierdut patriotismul: Intrigi, lips\ de orientare a cercet\rilor, o acti-
anii care au trecut au atacat r\u psihicul vitate care se desf\[ura f\r\ ]eluri clare, în
românilor. Au fost vremuri mult mai grele: cercul închis al Institutului. Disolu]ia a conti-
anii 50, apoi lipsurile din anii 80 [i umilirea nuat, culminând cu MT-ul (Medita]ia Trans-
neputin]ei, în fa]a unor sacrificii zadarnice chiar cendental\), o capcan\ în care au c\zut mai
din punctul unei ideologii dovedite ca inutil to]i [i apoi cei care au încercat s\ ia ap\rarea
schingiuitoare. Au fost genera]ii cei din colegilor. Am mai spus: din 1972 nici nu am
închisori [i Canal care [i-au dat via]a [i nu au mai c\lcat pe strada Institutului, a[a încât nu
cedat. Cei dinaintea lor, care au murit pentru o cunosc atmosfera decât din ce intuisem înc\
Românie mare. Tinerii nu mai [tiu s\ lupte, dinainte. Am respectul cuiva care a murit (de[i
s\ a[tepte activ, s\ re-construiasc\ m\car Al. Ro[ca a refuzat s\ anun]e m\car un mo-
caracterul lor minat de mediul anterior , s\ ment de reculegere dup\ moartea lui Ralea,
]in\ cu din]ii cercetarea, [tiin]a, aici, înainte intrând în Institutul creat de el [i prezidând
de a nu se mai putea resuscita nimic. prima [edin]\ de la biroul lui). A[ spune doar
A.N.: Pute]i evoca anii de la Institutul de atât: era un Director, apoi un membru al
Psihologie? Ce rol au jucat cei doi directori, Academiei de care depindea Institutul, dar nu
Ralea [i Ro[ca? Cum era atmosfera acolo? a existat nici grij\ pentru ceea ce se crease,
T.S.C.: Este, iar\[i, o întrebare care pre- nici orientare a cercet\rilor, nici vreun ajutor
supune un spa]iu larg, de istorie. Deocam- în momentul ananghiei cu MT-ul (de la dis-
dat\, un r\spuns succint, clar, sincer, precis, tan]\ c\ci, spuneam, nu mai intrasem în
care s\ poat\ servi pentru înv\]area din gre- Institut am înaintat un memoriu în sprijinul
[elile trecutului, dar [i s\ înl\ture masc\ri. Institutului, de aceea îmi permit s\ spun ceea
Cât timp a tr\it Ralea a fost bine, lui i se ce spun acum). Cred c\ atmosfera, dar [i
datoreaz\ crearea Institutului, a revistelor, a incompeten]a au f\cut s\ se cad\ în acea curs\,
Asocia]iei, sus]inerea unor oameni (am scris în mod dubios, dar [i oarecum prostesc. Unii
despre asta, chiar în Revista dumneavoastrã), vinova]i nu au avut mai nimic de suferit ori
inclusiv o cl\dire, cabine de experimentare, s-au refugiat în ]\ri unde era preg\tit ad\postul.
aparate, c\r]i [i, chiar dac\ nu avea timp s\ Dar tragic este c\, dup\ 1989, în lipsa unor
îndrume, avea autoritatea de a arbitra [i adesea autorit\]i acceptate sau solicitate -, Insti-
st\vili demersuri maligne. ~ncepuser\ s\ se tutul nu a putut s\ redevin\ ceea ce fusese la
dezvolte cercet\ri, unele au devenit cunoscute primele începuturi. A ren\scut într-un marasm
continuat. P\cat. {tiin]a se face [i cu a redact\rii (mai ales c\ nu prea s-au mai
caractere, eu v\d un tot [i în aceast\ pri- publicat articole, deci se vine la doctorat
vin]\. {tiin]a se realizeaz\ cu sacrificii [i nu cu o sfâ[ietoare tabula rasa în scriitur\
este, în orice caz, o trambulin\ pentru a ob]ine [tiin]ific\).
doar avantaje proprii. A.N.: C\r]ile dumneavoastr\ n-au mai fost
A.N.: Se vorbea, într-o vreme, de grupul reeditate. Recent a]i publicat îns\ o sintez\
dumneavoastr\ de cercet\ri în domeniul psiho- cople[itoare. Ave]i [i alte proiecte?
lingvisticii. Cum s-a format el, cum a]i evo- T.S.C.: Da, chiar dumneavoastrã m-a]i
luat? Avea]i o strategie, reguli de conduit\ incitat s\ public o carte despre limba de
pentru membri, ritualuri? lemn, dup\ ce fusesem dezam\git\ de refuzul
T.S.C.: De prin 1971-1972, când s-a domnului Liiceanu, prin 1993, de a publica la
creat, la Universitate, Laboratorul de Psiho- Humanitas o asemenea carte (îi d\dusem doar
lingvistic\, tineri care aderau la concep]ia un plan sumar [i articolul ap\rut în România
mea Contextual-dinamic\ [CD], apoi docto- Literar\, primul la noi), motivându-mi, bizar,
ranzii au sim]it nevoia s\ dea un nume c\ nu intereseaz\ aceast\ tem\ pe cititorii de
orient\rii lor [i astfel cred c\ întâi unul, apoi la noi! Am amânat redactarea acestui volum
ceilal]i au dorit s\ se vorbeasc\ despre {coala (dup\ ce începusem, cu entuziasm, atunci, în
(de Psiholingvistic\) de la Bucure[ti. Pot 1991), dar sper s\ am timp s\ reiau redac-
spune c\ s-au format to]i întru acest Model tarea; deoarece [ti]i c\ am lucrat în ultimii
al actului de comunicare. Dar Laboratorul ani, pe lâng\ diverse articole [tiin]ifice ori
s-a desfiin]at bugetar dup\ doar doi ani (se eseuri, cartea ap\rut\ acum la ALL,
dezvoltase uluitor de bine, poate sup\r\tor, cu Psiholingvistica, o [tiin]\ a comunic\rii, ca [i
un Director care nu era membru de Partid, cea de beletristic\, Un copil în vechiul
îi mai [i r\m\sese în Vest o cercet\toare Bucure[ti. Sub tipar este Lingvistica aplicat\,
trimis\ la recomandarea sa, dar s-a permis s\ versiunea româneasc\ a c\r]ii ap\rute în limba
continue ca nume, acesta ap\rând [i pe frontis- francez\ în Italia, în 1994. Sper s\ apar\ un
piciul IJPL, sub numele meu). Apoi am desco- volum de nuvele, la care ]in mult (erau de
perit diverse lipsuri caracteriale (s\ le zic [i sertar), s\ se joace m\car una dintre piese, o
particularit\]i securistice?) la unii din jurul transpunere nou\, a[ zice modern\, demi-
meu, a[a încât am retras eu îns\mi acest tizat\, a Me[terului Manole. A[ dori s\ apar\
apelativ, cerând s\ nu se mai revendice cineva în limba român\ [i alte c\r]i publicate doar în
de la el. Strategie? Dac\ vre]i, era, la str\in\tate [i mai am unele proiecte dar nu
început [i ulterior, dar f\r\ apelativul de prea mai este timp, mai ales c\ m\ las antrenat\
{coal\, o orientare comun\, CD. Nici un [i de via]a actual\ [i redactez articole semi-
ritual (m\ duce]i cu gândul la Masonerie!). -politice. A[ vrea s\ public, eventual, un volum
Reguli de conduit\? Erau implicite în prin- de Psihologie politic\.
cipiile de etic\ profesional\ pe care încercam
[i încerc s\ le inculc. Dar am dat gre[, cu A.N.: Dumneavoastr\ sunte]i cunoscut\,
unii vezi, între altele, plagiatul la care m-am dup\ p\rerea mea, în mai multe medii, [tiin-
referit o dat\. Acum, încerc s\ formez ]ifice [i culturale. V\ revendic\ lingvi[tii, scrii-
tineri, dar este mereu mai greu, pentru c\ a torii, chiar [i psihologii. De care dintre aceste
sc\zut nivelul înv\]\mântului din anii 80 [i domenii v\ sim]i]i mai apropiat\?
am constatat goluri de cultur\ general\, f\r\ a T.S.C.: Zâmbesc a râdere: aici, la noi,
mai vorbi despre cel din forma]ia universitar\, nu m\ mai revendic\ nimeni, doar v-am
ca lipsa sau insuficienta ini]iere în cercetare vorbit pe larg despre asta! ~n str\in\tate, nu
(experimental\, mai ales: ce se [tie, de obicei, m\ revendic\ lumea literar\, pentru c\ nici nu
este aplicarea unui chestionar nici acela în se [tie c\ m\ ocup [i de beletristic\ (doar
condi]ii corecte sau a testelor). M\ n\rui men]ionat\ ca hobby, în unele Whos
sub povara, uneori, a alfabetiz\rii în alc\- who-uri). ~ns\ da, în Lingvistica din str\in\tate
tuirea [i citirea bibliografiilor, a îndrum\rii în m-au cunoscut [i considerat mul]i ca lingvist,
primii pa[i cel pu]in, în cercetare, în aceea [i nu ca un outsider; am avut activit\]i în
Lingvistica aplicat\ mai ales în predarea metodologia sau, chiar când la noi a apus
limbilor str\ine sau în Lingvistica general\ câte un loc privilegiat pentru Psiholingvistic\,
(cu mare regret o spun: la noi, nu c\ m\ ei înf\ptuiesc câte ceva pe urmele noastre.
revendic\, dar Comisia Ministerului a Laboratorul de PL a fost primul din Europa,
simplificat, c\ în vremurile de aur, nomen- s-a desfiin]at, cum spuneam (trimiteam Survey
clatorul, decizând s\ înlocuiasc\ doctoratul în englez\, în lume), dar s-a creat mai întâi un
în Psiholingvistic\ Filologie cu Lingvis- mic Laborator în Olanda (de esen]\ genera-
tic\). ~n congresele interna]ionale de Lingvistic\ tivist\), apoi, cu fonduri masive, de la Max
mai sunt, înc\, destul de respectat\ (la ultimul Planck Foundation, un mare Institut, cu o
Congres Interna]ional, de la Paris, 1997, mi cl\dire ad-hoc. Sau, în Bulgaria, o discipol\ a
s-a f\cut onoarea de a prezida una dintre cele mea (declarat\ ca atare [i care-mi zice, în
unice patru [edin]e plenare, iar anecdot\ scrisori, nota]i-mi, v\ rog, zâmbetul ironic!
am auzit uneori hilarul apelativ la grande Empress ori Princess of Psycholinguistics
dame de la linguistique). ~n Psihologie, eram sau, mai adecvat, probabil, contextului bulgar,
[i sunt considerat\ ca atare (doar cu concursul Tzarina of Psycholinguistics), din lector a
binevoitor al unor români, am spus ce s-a devenit conferen]iar de Psiholingvistic\ (este
petrecut la Leipzig, în 1990!). ~n ceea ce pri- [i Decan pe la o facultate) [i i s-au creat 60 de
ve[te Psiholingvistica, acolo suntem în casa ore de curs-seminar, de PL. La noi Revenim
noastr\, unii str\ini îmi urmeaz\ teoria [i la punctul de pornire. Ce s\ fac?! Asta e!
157
IV. NOTE
158
159
{tefan Boncu *
Criza din psihologia social\ (1965-1975)
Psihologii sociali [i-au f\cut un titlu de glorie din studierea activit\]ii de cercetare [i a
resorturilor ei psihologice vom vedea, de altminteri, c\ aceasta a fost una dintre cauzele
crizei pe care ne-am propus s\ le examin\m. Astfel, Garvey [i Griffith (1971) au ar\tat c\
durata medie a desf\[ur\rii unui proiect de cercetare, de la ideea ini]ial\ pân\ la apari]ia
articolului într-o revist\, este de cinci ani. ~ncercând s\ probeze tinere]ea psihologiei
sociale, Cartwright (1979) observa c\ istoria acestei [tiin]e nu cuprinde un num\r foarte
mare de astfel de perioade cincinale. ~ntr-adev\r, ca disciplin\ [tiin]ific\, psihologia
social\ are o istorie scurt\: aproximativ o sut\ de ani. La scara dezvolt\rii culturale a
omenirii, intervalul acesta nu garanteaz\ maturizarea. Totu[i, fiic\ a veacului XX, psihologia
social\ a cunoscut o evolu]ie rapid\, marcat\ uneori de crize [i chiar de reculuri; ast\zi,
ea poate fi socotit\ una dintre [tiin]ele sociale cele mai riguroase [i mai dinamice.
Perioada marilor descoperiri în psihologia social\ este perioada clasic\, ce debuteaz\ o
dat\ cu experimentele lui Sherif (1935) asupra form\rii normelor sociale. ~n timpul
r\zboiului, psihologii sociali au avut din plin prilejul s\ demonstreze calit\]ile de [tiin]\
aplicativ\ ale disciplinei lor. Guvernul american a finan]at cercet\ri în cele mai diverse
domenii. Ca urmare, dup\ 1945, cercet\torii [i-au v\zut pozi]iile mult înt\rite. Autorit\]ile
în]eleseser\ necesitatea de a investi în [tiin]ele sociale. Agen]iile guvernamentale, ca [i
funda]iile private se arat\ mult mai receptive decât înainte la proiectele de cercetare
întocmite de psihologii sociali. Disciplina a câ[tigat teren [i în mediul universitar. Epoca
clasic\ este epoca lui Lewin, Hovland, Festinger, Asch, Heider. Psihologia social\ este în
întregime american\ în aceast\ perioad\, c\ci europenii vor avea ini]iative numai în
deceniul al VII-lea. Acceptarea public\ a psihologiei [i încuraj\rile pe care le-a primit
psihologia social\ din partea agen]iilor finan]atoare de cercet\ri au condus la o dezvoltare
f\r\ precedent. Cartwright (1979) adaug\ la ace[ti factori stimulatori practicile editoriale ale
revistelor (au o mare influen]\ Journal of Abnormal and Social Psychology [i Sociometry),
sistemele de recompense b\ne[ti [i simbolice ale universit\]ilor [i natura programelor
doctorale. Primele dou\ edi]ii ale celei mai cunoscute c\r]i de psihologie social\, Handbook
of social psychology, sunt absolut reprezentative pentru epoca clasic\. Edi]ia I, din 1954,
coordonat\ de Gardner Lindzey, a fost scoas\ în dou\ volume. Cât despre edi]ia a II-a, din
1968-1969, coordonat\ de Lindzey [i Elliot Aronson, prin cele cinci volume ale sale,
m\rturise[te despre colosalul travaliu teoretic, empiric [i aplicativ al psihologilor sociali
clasici. Psihologii din perioda care va urma vor pune îns\ la îndoial\ toate cuceririle epocii
clasice, selectându-i valorile dup\ criterii pe care le vor inventa ei în[i[i.
160 {TEFAN BONCU
Impresionanta acumulare de cuno[tin]e pe care o oglinde[te ultima apari]ie editorial\

men]ionat\ indic\, f\r\ îndoial\, avansul teoretic [i metodologic. Totu[i, ne putem întreba
dac\ evidentul progres cantitativ a fost înso]it [i de unul calitativ. Repro[ând psihologiei
sociale c\, în multe privin]e, nu este decât o colec]ie de date, Moscovici îl cita pe Henri
Poincaré: O acumulare de date nu este [tiin]\, tot a[a cum o gr\mad\ de pietre nu este
o cas\ (Moscovici, 1972, p. 48). La începutul anilor 60, psihologii sociali î[i pierduser\
optimismul de dup\ r\zboi. Tot mai mul]i dintre ei au început s\ se chestioneze cu privire
la întemeierea marilor contribu]ii ale epocii clasice. Lipsa de integrare teoretic\, obiectul
observa]iei lui Moscovici din fragmentul pe care l-am citat, a fost numai una dintre temele
majore ale disputelor ce au caracterizat aceast\ perioad\. De fapt, trebuie s\ ne reprezent\m
criza ca devastatoare (cel pu]in în planul polemicilor) [i total\: criticile vizeaz\ statutul de
[tiin]\ al psihologiei sociale, metodele (cu deosebire, experimentul de laborator), teoriile,
lipsa consecin]elor aplicative ale cercet\rilor, contaminarea ideologic\, specificitatea
cultural\ etc. Iat\ ce scria McGuire în 1973: Psihologia social\ trece printr-o perioad\
de tulburare [psihologul social american folose[te termenul uneasiness, ce se poate traduce
[i cu nelini[te ori încurc\tur\], tulburare resim]it\ înc\ mai mult de cercet\torii din cadrul
domeniului decât de observatorii din afara lui (McGuire, 1973, p. 456).
{tiin]ele sociale au fost întotdeauna mai expuse criticilor cu privire la fundamentarea
lor epistemologic\ decât [tiin]ele naturii. Din aceast\ cauz\, cercet\torii din aceste disci-
pline au înv\]at nu numai s\ previn\ [i s\ fac\ fa]\ atacurilor venite din afar\, ci [i s\
priveasc\ ei în[i[i disciplinele cu ochi auto-critic. Inspec]ia auto-critic\ periodic\ reprezint\
o caracteristic\ însemnat\ a [tiin]elor sociale. Sociologia, ca [i antropologia social\ au
cunoscut astfel de accese. ~n 1967, de pild\, Boulding a pus la îndoial\ legitimitatea
tuturor [tiin]elor sociale, observând c\ investigatorii [i subiec]ii lor sunt p\r]i ale aceluia[i
sistem. ~n intervalul care ne intereseaz\, psihologia îns\[i se afl\ într-o stare de criz\, mai
mult sau mai pu]in asumat\ de membrii comunit\]ii [tiin]ifice ace[tia sunt acuza]i sau se
acuz\ unii pe al]ii c\ nu au promovat îndeajuns fericirea [i bun\starea semenilor.
Empirismul (preocuparea pentru metod\, pentru design-ul experimental, pentru modelele
matematice) a câ[tigat temporar în fa]a a ceea ce s-a numit umanism social. Vom vedea c\
interesul exagerat pentru form\ în cercetare [i neglijarea con]inutului i se vor repro[a [i
psihologiei sociale. Totu[i, criza din psihologia social\ este un fenomen unic în [tiin]ele
sociale. Vehemen]a, amploarea [i consecin]ele ei o fac demn\ de toat\ aten]ia celui ce
urm\re[te evolu]ia ideilor cu privire la comportamentul social.
Criza înseamn\, înainte de toate, auto-critic\ Jones (1985) o va defini chiar ca
exacerbare a auto-criticii. Dar aceast\ atitudine nu apare în psihologia social\ în anii
60. Asch, de exemplu, în cartea sa din 1952, examinase limitele aplic\rii metodei
experimentale [i avertizase asupra pericolelor care pândesc o psihologie social\ constituit\
dup\ modelul [tiin]elor fizice. ~naintea lui, Moreno (1948), întemeietorul sociometriei,
afirmase c\ psihologia social\, sedus\ de metoda experimental\, î[i sacrific\ în mod
nejustificat voca]ia sa aplicativ\. Moreno n-a fost îns\ ascultat, c\ci întotdeauna exagerase
în sus]inerea ideilor proprii (Jackson, 1988). ~n perioada dintre începutul deceniului
al VII-lea [i sfâr[itul celui de-al VIII-lea, auto-critica devine deosebit de intens\. ~n bun\
parte, schimburile [tiin]ifice sunt axate pe atacul [i ap\rarea contribu]iilor specifice, dar [i
ale psihologiei sociale în ansamblu. Ce deosebe[te aceste dispute de dialogul critic normal
din [tiin]e? Potrivit lui Jackson, avem de-a face cu un asalt concentrat asupra întregului
demers al disciplinei, cu o intensitate, varietate [i durat\ nemaiîntâlnite, ca [i cu partici-
parea multora dintre membrii marcan]i ai comunit\]ii [tiin]ifice.
~ncercând s\ descrie perioda 1965-1975, autori ca Pepitone (1976) [i Rosnow (1981)
au distins trei aspecte ale crizei: un aspect ce ]ine de distorsiunile (artefactele) introduse
CRIZA DIN PSIHOLOGIA SOCIAL| (1965-1975) 161
de procedurile experimentale, un aspect etic [i unul referitor la relevan]a psihologiei

sociale [i la felul în care au fost construite teoriile. De[i schema aceasta abia sugereaz\
complexitatea crizei, ea a fost adoptat\ de majoritatea psihologilor sociali interesa]i de
acest fenomen (Collier et al., 1991; Jackson, 1988; Jones, 1985). De aceea, expunerea
noastr\ va avea la baz\ acela[i triptic.
Perioada clasic\ s-a întemeiat pe activitatea psihologilor sociali în vremea r\zboiului
mondial [i pe eforturile lui Lewin de a îndep\rta specula]ia [i de a face apel la fapte.
R\zboiul, ca [i teoriile lui Lewin au fost prilejuri de a aplica psihologia social\. ~n anii 50
îns\, dezvoltarea accelerat\ a experimentului de laborator a f\cut s\ fie uitate interesele
practice din vremea r\zboiului, ca [i mesajul lui Lewin. Putem considera c\ utilizarea
preponderent\ în câmpul psihologiei sociale a acestei metode a declan[at criza. Experi-
mentul de laborator clasic, festingerian, este dezb\tut ([i, în multe cazuri, respins) [i de
cei ce critic\ psihologia social\ din punct de vedere etic, [i de cei îi aduc repro[uri
metodologice. El nu lipse[te nici din discursul celor ce fac critica de fond a psihologiei
sociale, desemnând-o ca non-[tiin]\.
Criza artefactelor. Con[tiin]a c\ procedurile de cercetare însele pot introduce distor-

siuni, c\ rezultatele finale ale demersului empiric pot fi diferite în func]ie de procedur\ a
ap\rut înc\ la începutul deceniului al IV-lea. Efectul Hawthorne a constat în faptul c\
reac]ia muncitorilor de la uzina apar]inând General Electric s-a datorat modific\rilor
rela]iilor interpersonale cu experimentatorul, [i nu varia]iilor introduse de experimentator
în condi]iile fizice de lucru. Treptat, psihologii sociali au început s\ în]eleag\ c\ situa]ia
experimental\ pune numeroase probleme psihologice. ~ntre subiec]i [i experimentator
exist\ o interac]iune social\ complex\, [i nu un simplu contact. ~n aceste condi]ii,
caracteristici ale experimentatorului, ca vârsta ori sexul, marcheaz\ r\spunsurile subiec-
]ilor. Perioada de criz\ a coincis cu publicarea studiilor lui Robert Rosenthal, care
demonstrau c\ experimentatorul poate exercita o influen]\ subtil\ asupra subiec]ilor,
deformând astfel rezultatele demersului empiric. ~n unele cazuri, efectele expectan]elor
experimentatorului contribuie la confirmarea ipotezelor într-o m\sur\ mai mare decât
manipul\rile experimentale (vezi, de pild\, Rosenthal, 1969).
Martin Orne a avut [i el un aport deosebit de însemnat la con[tientizarea artefactelor pe
care le creeaz\ procedurile experimentale. Acest autor a examinat a[a-numitele caracterisici
de cerere (demand characteristics) pe care le-a definit ca fiind totalitatea indicilor ce-l fac
pe subiect s\ ghiceasc\ ipoteza (Orne, 1962, p. 777). Influen]a]i de caracteristicile de
cerere, subiec]ii vor juca rolul de subiec]i cumsecade (good subject role) [i-l vor ajuta pe
experimentator s\-[i confirme ipoteza. Potrivit lui Orne, contextul experimental reprezint\
o colaborare între experimentator [i subiect în vederea progresului [tiin]ei, colaborare în
care subiectul î[i asum\ benevol obliga]ia de a r\spunde în sensul ipotezei experi-
mentatorului. Ca [i Rosenthal, care sugerase ca manier\ de a evita efectele expectan]elor
experimentatorului utilizarea unor experimentatori ignoran]i cu privire la ipotez\, Orne a
oferit [i el solu]ii: folosirea unor subiec]i drept co-investigatori [i eviden]ierea, cu ajutorul
acestora, a suspiciunii [i a aspectelor experimentului influen]ate de suspiciune.
Criza artefactelor a fost, probabil, aspectul cel mai benefic al crizei psihologiei sociale.
Ea a determinat în mod nemijlocit modificarea practicilor de cercetare. Au fost propuse
acum mai multe proceduri alternative. Dac\ un partizan convins al experimentului de
laborator ca William McGuire a pledat în 1973 în favoarea studiilor de teren [i a
pluralismului metodologic, aceasta s-a datorat în bun\ m\sur\ obiec]iilor întemeiate ale
autorilor care s-au aplecat asupra artefactelor din demersurile experimentale.
162 {TEFAN BONCU
Criza etic\. Dezbaterile etice din perioada crizei psihologiei sociale nu trebuie în nici
un caz tratate cu superficialitate. Contradic]iile morale ale metodei experimentale au pus
la un moment dat sub semnul îndoielii îns\[i continuarea activit\]ii de cercetare. Argu-
mentele morale au aruncat psihologia social\ într-o dilem\ din care p\rea c\ nu mai poate
ie[i. Suntem îndrept\]i]i oare s\ alegem înc\lcarea drepturilor subiec]ilor în favoarea
afl\rii adev\rului?
Pân\ spre 1955, în[elarea subiec]ilor în cadrul experimentului a fost considerat\ o
practic\ absolut normal\. Experimentele asupra conformismului au utilizat-o f\r\ s\ se
chestioneze asupra eventualelor probleme etice. Festinger [i Carlsmith [i-au p\c\lit
subiec]ii în experimentul din 1959 [i amândoi au fost sus]in\tori ferven]i ai acestei
proceduri. Totu[i, o dat\ cu cercet\rile lui Milgram (1963) asupra obedien]ei, comunitatea
[tiin]ific\ [i-a descoperit o sensibilitate etic\. Diane Baumrind (1964) a reac]ionat foarte
prompt la articolul lui Milgram, exprimându-[i îngrijorarea pentru integritatea subiec]ilor
[i cerându-i autorului s\ precizeze m\surile luate pentru a-i proteja pe ace[tia. ~n 1967,
Herbert Kelman a publicat un studiu în care r\zb\teau îndoielile autorului cu privire la
întemeierea etic\ a practicilor curente din cercetarea experimental\. Kelman a criticat în[e-
larea subiec]ilor (în special din experimentele asupra disonan]ei cognitive) [i a propus jocul
de rol ca o alternativ\ metodologic\, mai pur\ din punct de vedere moral. ~n opinia lui,
experimentul de psihologie social\ echivala cu o suspendare absurd\ a regulilor morale.
Urmarea concret\ a crizei etice a fost adoptarea codului etic al psihologilor americani
în 1972. ~n deceniul al VIII-lea, au continuat discu]iile despre demnitatea uman\ lezat\ în
experimente [i despre costul moral al progresului [tiin]ific.
Criza de relevan]\. Subtitlul acesta ascunde, de fapt, esen]a crizei din psihologia
social\. Vom constata îndat\ c\ el este cu totul nepotrivit pentru ceea ce vrea s\ desemneze.
Psihologii sociali au fost întotdeauna anima]i de inten]ii aplicative. Pân\ în anii 60,
mul]i dintre ei ar fi putut fi caracteriza]i progresi[ti: erau convin[i de inutilitatea
cercet\rii de dragul cercet\rii, precum [i de capacitatea cuno[tin]elor pe care le produceau
de a determina schimb\ri în societate. Cu ajutorul psihologiei sociale se puteau rezolva
probleme sociale importante, se putea reduce ostilitatea dintre grupurile sociale ori m\ri
productivitatea în organiza]ii. Totu[i, spre 1970, psihologii sociali au început s\ accepte
realitatea: psihologia social\ nu se dovedise un instrument de reform\ din cale-afar\ de
eficient. Aplicabilitatea r\m\sese o promisiune neîndeplinit\.
~n epoca ce ne st\ în aten]ie, caracterizat\ de intense mi[c\ri sociale, ideea lipsei de
relevan]\ social\ a disciplinei a fost folosit\ politic. Inspira]i de marxismul occidental
({coala de la Frankfurt, Gramsci, Lukács, Althusser), unii au ajuns s\ sus]in\ c\, departe
de a alimenta progresul social, psihologia social\ a contribuit la men]inerea status-quo-ului
(Spears, 1997). Ea a e[uat în a promova bun\starea social\ [i mai grav înc\ echitatea
social\. Pozitivismul [tiin]ific, op]iunea major\ a psihologiei sociale, a fost v\zut ca fiind
eronat [i alienant, ca un aparat folosit de stat în scopul controlului social.
Dar, înainte de a se preocupa de practic\, psihologii sociali elaboreaz\ cuno[tin]e noi.
}elul lor primordial îl reprezint\ explicarea fenomenelor psihosociale. ~n perioada crizei
s-a ajuns la concluzia c\ psihologia social\, în ciuda eforturilor de câteva decenii, nu [i-a
îndeplinit în mod satisf\c\tor obiectivul principal. Aceast\ stare de lucruri a fost pus\ pe
seama unor premise epistemologice [i metodologice gre[ite (Ibánez, 1997). Pozitivismul [i,
cu deosebire, demersul experimental de laborator au devenit ]inta unor contest\ri vehemente.
Una dintre figurile importante ale acestei periode a fost Kenneth Ring. Acest autor a
publicat un articol cu accente extrem de critice în Journal of Experimental Social Psychology.
Ring a c\utat s\ reînvie tradi]ia lewinian\ a psihologiei sociale umaniste, orientate spre
ac]iune. Pentru el, disciplina contemporan\ func]iona dup\ sloganul: Psihologia social\
trebuie s\ fie distrac]ie (Ring, 1967, p. 116). Experimentele se realizeaz\ nu pentru a

ajunge la cuno[tin]e aplicabile în via]a de zi cu zi, ci pentru pl\cerea de a experimenta.
Fun and games nume[te Ring aceast\ manier\ de a face cercetare, în care temele exotice
[i manipul\rile ingenioase asigur\ succesul. Ring noteaz\ c\ principala tr\s\tur\ a psihologiei
sociale este frivolitatea [i deplânge disciplina ai c\rei reprezentan]i, de altminteri profesori
eminen]i, î[i în[al\ cu non[alan]\ subiec]ii naivi în miniscenete puse la cale cu minu]iozitate.
Reac]ia general\ în fa]a criticilor lui Ring a fost de acceptare. McGuire (1967) i-a
r\spuns imediat, recunoscând întemeierea unora dintre obiec]ii [i propunând compromisuri
pentru reducerea tensiunilor dintre cercetarea fundamental\ [i cea aplicativ\. Cât despre
Festinger, principalul ini]iator al orient\rii atacate de Ring, care s-a retras din psihologia
social\ în 1964 [i a privit criza ca un spectator, el a continuat s\ sus]in\ c\ noile cuno[tin]e
nu se pot na[te decât în laborator, acolo unde exist\ un control experimental riguros [i
unde se pot face m\sur\tori precise (vezi Festinger, 1980).
Tot la lipsa de relevan]\ a psihologiei sociale pentru chestiunile cotidiene s-a referit [i
Kenneth Gergen (1973), cu argumente mai elaborate. Concep]ia lui are drept fundament
ideea c\ faptele studiate de psihologia social\ sunt nerepetabile [i fluctueaz\ în timp. Ca
atare, cunoa[terea [tiin]ific\ nu poate fi decât specific\, [i nicidecum general\. Instabilitatea
faptelor compromite posibilitatea legilor. Psihologia social\ nu este capabil\ s\ ofere
explica]ii generale [i predic]ii. De aceea, cercetarea are o esen]\ istoric\.
~n acela[i text, Gergen a încercat s\ demonstreze c\ psihologii sociali modific\ realitatea
pe care o studiaz\. Pentru aceasta, el a propus conceptul de efecte de luminare
(enlightenment effects), care se refer\ la orice modificare în comportamentul social
ap\rut\ în urma difuz\rii cuno[tin]elor din [tiin]ele sociale (Gergen, 1973, p. 317).
Cercet\torii au datoria de a comunica rezultatele studiilor pe care le întreprind, încât
oamenii afl\ de aceste rezultate [i î[i schimb\ comportamentul în func]ie de ele. Evident,
o astfel de alterare a obiectului de studiu nu are corespondent în [tiin]ele naturii.
Kenneth Gergen n-a reu[it s\ schimbe op]iunile fundamentale din psihologia social\.
Totu[i, a fost întotdeauna ascultat, cu atât mai mult cu cât el însu[i a publicat, mai cu
seam\ înainte de 1973, numeroase studii experimentale. Manis (1975) i-a replicat, sus]inând
c\ variabilitatea temporal\ [i diversitatea cultural\ sunt pe deplin compatibile cu stabilitatea
[i generalitatea unor procese subiacente. Gergen [i-a dezvoltat concep]ia: într-o carte
publicat\ în 1982 a comb\tut pozitivismul în general, precum [i empirismul bazat pe
activitatea de testare de ipoteze.
Pe m\sur\ ce criza s-a adâncit, criticile au devenit tot mai grave [i mai acerbe. Ele au
pus sub semnul îndoielii statutul psihologiei sociale ca [tiin]\ cantitativ\ empiric\. Harré
[i Secord (1972) au ar\tat c\, departe de a fi impar]ial\ [i necontaminat\ de alte valori
decât cele ale obiectivit\]ii [i rigurozit\]ii, psihologia social\ reflect\ anumite postulate cu
privire la natura uman\ [i la societate. ~n plus, cei doi au exprimat numeroase dubii cu
privire la valoarea montajului experimental, care ar anula posibilitatea de a studia compor-
tamentul social în condi]ii naturale. Lee Cronbach (1975), un psiholog foarte respectat,
[i-a exprimat convingerea c\ [tiin]ele sociale nu pot reduce comportamentul la legi:
teoria nomotetic\ este imposibil\ în psihologie. Potrivit aceluia[i autor, strategia
experimental\, dominant\ începând cu anii 50, are o capacitate limitat\ de a detecta
interac]iunile (Cronbach, 1975, p. 123).
Un aspect interesant al crizei l-a constituit interven]ia psihologilor sociali europeni.
Iat\ ce afirm\ Moscovici, într-unul dintre cele mai virulente, dar [i mai argumentate texte
din timpul crizei: Trebuie s\ admitem c\ psihologia social\ nu este cu adev\rat o [tiin]\.
Dorim s\-i d\m aparen]a unei [tiin]e, folosind ra]ionamentele matematice [i rafinata metod\
experimental\. Dar psihologia social\ nu poate fi descris\ ca un câmp unitar, cu un cadru
sistematic, cu un corpus coerent de cuno[tin]e sau cu un set de perspective împ\rt\[ite de
164 {TEFAN BONCU
to]i cei ce o practic\ (Moscovici, 1972, p. 32). Henri Tajfel (1972), pe de alt\ parte, a
pledat pentru cercet\ri relevante, pentru experimente ecologice [i pentru integrare teoretic\.
Nu gre[im dac\ apreciem c\ acea criz\ i-a ajutat pe europeni s\ ob]in\ o mai mare
independen]\ [i s\-[i contureze o identitate proprie. ~n opozi]ie cu psihologia social\
american\, centrat\ pe explorarea proceselor individuale [i pe demersul experimental,
influentul volum editat de Israel [i Tajfel în 1972 a încurajat o abordare care s\ ]in\ seama
într-o mai mare m\sur\ de factorii sociali, precum [i utilizarea metodelor non-experimentale.
Spre 1975, criticile au început s\ se domoleasc\. La vremea aceea, disputele asupra
statutului psihologiei sociale [i asupra fundamentelor [ubrede ale metodei experimentale
nu p\reau s\ fi avut un impact direct asupra cercet\rilor. Edward Jones a pus întreaga criz\
pe seama nevoii de auto-flagelare, foarte r\spândit\ în rândul psihologilor (Jones, 1985,
p. 97). Elms (1975) a stabilit c\ n-a fost decât o criz\ de încredere, [i nicidecum o criz\
de paradigm\. Psihologia social\ consider\ acest autor nu a ajuns la stadiul în care o
paradigm\ devine dominant\. Ea se afl\ înc\ într-un stadiu preparadigmatic de altfel,
Kuhn însu[i a utilizat aceast\ expresie cu referire la [tiin]ele sociale.
Am ar\tat deja c\ efectele crizei din anii 1965-1975 nu s-au resim]it la nivelul cercet\rii
pe cât ar fi fost de a[teptat. Totu[i, afirma]ia lui Jones din 1985, potrivit c\reia criza a fost
o perturbare minor\ în îndelungata istorie a [tiin]elor sociale (Jones, 1985, p. 100),
trebuie privit\ cu reticen]\.
~n perioada crizei a avut loc afirmarea teoriei atribuirii, teorie deosebit de fertil\ pentru
cercetare. Din acest punct de vedere, criza nu înseamn\ nici pe departe o întrerupere sau
o diminuare a ritmului de publicare a studiilor empirice. Articolul lui Lee Ross (1977)
asupra erorii fundamentale de atribuire, ce descrie tendin]a de a supraestima rolul factorilor
situa]ionali, este unul dintre cele mai citate din întreaga istorie a disciplinei. Festinger (1980)
pune dezvoltarea teoriei atribuirii [i a cogni]iei sociale pe seama multiplelor restric]ii cu
privire la experimentul-scenariu ce ap\ruser\ în timpul crizei. Experimentul-judecat\,
realizat în manier\ hârtie creion [i apropiat de jocul de rol, a corespuns exigen]elor etice
[i a constituit un factor important al avansului teoriilor cognitiviste. Am putea spune c\
criza a determinat un proces de polarizare: ea a consolidat orientarea cognitivist\, orientare
care diferen]iase mul]i ani psihologia social\ de alte ramuri ale psihologiei.
~n timpul crizei [i în anii imediat urm\tori s-au dezvoltat cercet\rile asupra comporta-
mentului de ajutorare, asupra spa]iului personal [i comportamentului uman în condi]ii de
aglomera]ie, asupra auto-prezent\rii, asupra stereotipurilor, asupra agresivit\]ii etc. Criza
a avut, într-adev\r, un impact redus în ceea ce prive[te diversificarea intereselor de
cercetare [i cantitatea studiilor.
~n plan metodologic, criza a contribuit în mod decisiv la diminuarea artefactelor, dar
n-a putut impune renun]area la experiment [i, în bun\ m\sur\, nici m\car completarea lui
cu alte metode [i tehnici (vezi, de pild\, Potter, 1981). ~n ciuda pledoariei din 1967 a lui
McGuire în favoarea cercet\rii de teren, Fried, Gumper [i Allen (1973) n-au putut constata
nici o schimbare: num\rul studiilor de acest tip n-a crescut în mod semnificativ. Lucrurile
au r\mas la fel pentru întregul deceniu al IX-lea (Greenberg [i Folger, 1988). Am îndr\zni
s\ spunem chiar c\ experimentul de laborator nu a avut decât de câ[tigat de pe urma crizei.
Discutând evolu]iile din cercetarea de psihologie social\ în deceniul al VI-lea, Richard
Christie distingea, în 1965, trei tendin]e majore: a) cre[terea ponderii experimentelor în
totalul studiilor empirice; b) folosirea intens\ a statisticii parametrice, în special a analizei
de varian]\ (se foloseau design-uri experimentale cu mai multe grupuri); c) apelul frecvent
la studen]ii de la psihologie în calitate de subiec]i. Criza a îndep\rtat sau a corijat ceea ce
st\tea în calea dezvolt\rii acestor tendin]e. Pentru intervalul 1970-1980, Higbee, Millard
[i Folkman (1982) au confirmat pozi]ia dominant\ a experimentului de laborator. Cât
despre utilizarea studen]ilor drept subiec]i, dac\ în 1969 61% din subiec]ii folosi]i în
studiile publicate în revistele de psihologie social\ au apar]inut acestei categorii de

popula]ie, în 1979 statisticile celor trei autori men]iona]i indic\ 70%. Trebuie spus, în
leg\tur\ cu aceste procentaje, c\ cei care au acuzat lipsa de relevan]\ social\ a psihologiei
sociale au adus drept argument folosirea grupurilor experimentale alc\tuite din studen]i.
De[i pozi]ia dominant\ a metodei experimentale nu poate fi pus\ la îndoial\, ultimele
dou\ decenii au f\cut s\ apar\ alternative radicale la psihologia social\ tradi]ional\.
Potrivit lui Collier, Minton [i Reynolds (1991), criza a determinat revizuiri (de exemplu,
teoriile atribuirii [i cogni]ia social\; n-am amintit pân\ acum, de[i ar fi meritat, de
psihologia social\ evolu]ionist\ [i nici de psihologia social\ aplicat\), dar [i reconstruc]ii.
Acestea din urm\ vizeaz\ modific\ri radicale ale disciplinei. Printre ele se num\r\
construc]ionismul social (Gergen, 1982), analiza discursului (Potter [i Wetherell, 1987),
etogenica (Harré [i Secord, 1972), psihologia umanist\ (Shotter, 1984). Exist\, desigur,
diferen]e semnificative între aceste abord\ri. Dar toate au la baz\ mai curând o episte-
mologie social\ decât una realist\, contestând dualismul tradi]ional subiect obiect. Toate
pun la îndoial\ c\ ar exista un domeniu de fapte despre experien]a [i con[tiin]a uman\ ce
ar putea fi cunoscute cu ajutorul ra]iunii, deci al [tiin]ei experimentale. ~n cazul tuturor se
pot detecta surse de inspira]ie postmoderniste. ~n sfâr[it, abord\rile enun]ate pun accentul
pe limbaj, sus]inând c\ acesta nu are un în]eles obiectiv în afara contextului rela]ional în
care este folosit.
Desigur, majoritatea psihologilor sociali contemporani sunt împotriva abandon\rii
metodei [tiin]ifice, de[i sunt con[tien]i de primejdiile pozitivismului. Psihologia social\ a
sfâr[itului de mileniu înseamn\, în bun\ parte, cercetarea experimental\ a proceselor
cognitive. Ca urmare a crizei din anii 1965-1975, studiile experimentale respect\ în mod
riguros reglement\rile etice. ~n plus, psihologii sociali au f\cut din integrarea teoretic\ [i
din cercetarea aplicativ\ priorit\]i ale activit\]ii lor.
Este limpede c\ perioada de criz\ nu a generat un program explicit de reform\. Dar
urmarea ei direct\ a constituit-o o anume atitudine fa]\ de [tiin]\, experiment, practic\,
teorie etc. Aceast\ atitudine st\ la baza abord\rilor contemporane. Ea îi deosebe[te radical
pe psihologii sociali de ast\zi de cei din idilica perioad\ clasic\.
Asch, S. (1952), Social psychology, Englewood Cliffs, Prentice Hall.
Baumrind, D. (1964), Some thoughts on ethics of research: After reading Milgrams «Behavioral
study of obedience», in American Psychologist, 19, 6, 421-423.
Boulding, K.E. (1967), Dare we take the social sciences seriously?, in American Behavioral
Scientist, 10, 12-16.
Cartwright, D. (1979), Contemporary social psychology in historical perspective, in Social
Psychology Quarterly, 42, 1, 82-93.
Christie, R. (1965), Some implications of research trends in social psychology, in O. Klineberg [i
R. Christie (eds), Perspectives in social psychology, New York, Holt, Rinehart and Winston.
Collier, G., Minton, H.L. [i Reynolds, G. (1991), Currents of thought in American social
psychology, New York, Oxford University Press.
Cronbach, L.J. (1975), Beyond the two disciplines of scientific psychology, American
Psychologist, 30, 2, 116-127.
Elms, A. (1975), The crisis of confidence in social psychology, in American Psychologist, 30,
10, 967-976.
Festinger, L. (1980), Looking backward, in L. Festinger (ed.), Retrospections on social
psychology, New York, Oxford University Press.
Fried, S.B., Gumpper, D.C. [i Allen, J.C. (1973), Ten years of social psychology: Is there a
growing commitment to field research?, in American Psychologist, 28, 2, 155-156.
166 {TEFAN BONCU
Garvey, W.D. [i Griffith, B.C. (1971), Scientific communication: Its role in the conduct of
research and creation of knowledge, in American Psychologist, 26, 3, 349-362.
Gergen, J. (1973), Social psychology as history, in Journal of Personality and Social Psychology,
26, 309-320.
Gergen, K.J. (1982), Toward transformation in social knowledge, New York, Springer Verlag.
Greenberg, J. [i Folger, R. (1988), Controversial issues in social research methods, New York,
Springer-Verlag.
Harré, R. [i Secord, P. (1972), The explanation of social behavior, Oxford, Blackwell.
Higbee, K.L., Millard, R.J. [i Folkman, J.R. (1982), Social psychology research during the
1970s: Predomination of experimentation and college students, in Personality and Social
Psychology Bulletin, 8, 1, 180-183.
Ibánez, T. (1997), Why a critical social psychology?, in T. Ibánez [i L. Iniguez (eds), Critical
social psychology, London, Sage.
Jackson, J.M. (1988), Social psychology, past and present, Hillsdale, Erlbaum.
Jones, E.E. (1985), Major developments in social psychology during the past five decades, in
G. Lindzey [i E. Aronson (eds), Handbook of social psychology, edi]ia a III-a, vol. 1, New
York, Random House.
Kelman, H.C. (1967), Human use of human subjects: The problem of deception in social
psychological experiments, in Psychological Bulletin, 67, 1, 1-11.
Manis, M. (1975), Comment on Gergens social psychology as history, in Personality and Social
Psychology Bulletin, 1, 450-455.
McGuire, W.J. (1967), Some impending reorientations in social psychology: Some thoughts
provoked by Kenneth Ring, in Journal of Experimental Social Psychology, 3, 124-139.
McGuire, W.J. (1973), The yin and yang of progress in social psychology: Seven koan, in
Milgram, S. (1963), Behavioral study of obedience, in Journal of Abnormal and Social
Moreno, J.L. (1948), Experimental sociometry and the experimental method in science, in W. Dennis
(ed.), Current trends in social psychology, Pittsburgh, University of Pittsburgh Press.
Moscovici, S. (1972), Society and theory in social psychology, in J. Israel [i H. Tajfel (eds), The
context of social psychology: A critical assesment, London, Academic Press.
Orne, M.T. (1962), On the social psychology of the psychological experiment: With particular reference
to demand characteristics and their implications, in American Psychologist, 17, 8, 776-783.
Pepitone, A. (1976), Toward a normative and comparative biocultural social psychology, in
Potter, J. (1981), The development of social psychology: Consensus, theory and methodology in
the British Journal of Social and Clinical Psychology, in British Journal of Social
Potter, J. [i Wetherell, M. (1987), Discourse and social psychology: Beyond attitudes and behavior,
London, Sage.
Ring, K. (1967), Experimental social psychology: Some sober questions about some frivolous
values, in Journal of Experimental Social Psychology, 3, 113-123.
Rosenthal, R. (1969), Interpersonal expectations: Effects of the experimenters hypothesis, in
R. Rosenthal [i R.L Rosnow (eds), Artifact in behavioral research, New York, Academic Press.
Rosnow, R.L. (1981), Paradigms in transition: The methodology of social inquiry, New York,
Oxford University Press.
Ross, L. (1977), The intuitive psychologist and his shortcomings: Distortions in the attribution
process, in L. Berkowitz (ed.), Advances in experimental social psychology, vol. 10, New
Sherif, M. (1935), A study of some social factors in perception, in Archives of Psychology,
187, 5-60.
Shotter, J. (1984), Social accountability and selfhood, Oxford, Blackwell.
Spears, R. (1997), Introduction, in T. Ibánez [i L. Iniguez (eds), Critical social psychology,
London, Sage.
Tajfel, H. (1972), Experiments in a vacuum, in J. Israel [i H. Tajfel (eds), The context of social
psychology: A critical assesment, London, Academic Press.
167
V. EVENIMENT
168
169
Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa

al Universit\]ii Al.I. Cuza din Ia[i
profesorului Willem Doise
~n ziua de 2 octombrie 1999, profesorului Willem Doise de la Universitatea din Geneva i

s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universit\]ii Al.I. Cuza din Ia[i.
Reproducem, în paginile urm\toare, Laudatio, cuvântarea profesorului Doise, precum [i
dou\ mesaje recep]ionate cu acest prilej.
Laudatio
Domnul WILLEM DOISE este unul dintre cei mai importan]i psihologi sociali din Europa
[i din lume. Cercet\rile domniei sale au determinat progrese substan]iale ale disciplinei
noastre, atât din punct de vedere teoretic, cât [i metodologic.
Oaspetele nostru s-a n\scut în anul 1935 în localitatea Poperinge din Flandra. Studiile
[i le face la Sorbona, ob]inând o diplom\ de psihologie social\ [i una de psihologie clinic\.
~[i sus]ine teza de doctorat foarte repede, în 1967, devenind apoi [ef de lucr\ri la École
Pratique des Hautes Études [i cercet\tor la CNRS. Va p\r\si Parisul în 1970, când i se
ofer\ un post de profesor suplinitor la Geneva. Din 1975, este profesor ordinar (cel mai
înalt titlu în ierarhia academic\ elve]ian\) de psihologie social\ la Facultatea de Psihologie
[i {tiin]e ale Educa]iei a Universit\]ii din Geneva.
Domnul WILLEM DOISE a fost invitat în urbea lui Calvin pentru a face s\ se dezvolte
înv\]\mântul într-un domeniu american prin excelen]\, dar care, în deceniul al VII-lea,
fusese adoptat [i în cultura european\. Fie-ne îng\duit s\ apreciem, scrutând acum cele
aproape trei decenii de activitate la prestigioasa universitate, c\ domnia sa [i-a f\cut
datoria cu prisosin]\: a întemeiat acolo ceea ce noi, românii, numim o {coal\. Prin
eforturile sale neobosite, Geneva a devenit un centru foarte însemnat pe harta disciplinei
noastre. Ast\zi, comunitatea [tiin]ific\ interna]ional\ recuno[te acestui centru nu numai
poten]ialul s\u educativ, ci [i influen]a asupra cercet\rii [i specificitatea sa accentuat\.
Primele contribu]ii [tiin]ifice ale personalit\]ii despre care vorbim ast\zi s-au situat în
câmpul polariz\rii colective. Un articol al s\u din 1969, ap\rut în cea mai influent\
publica]ie american\ de psihologie social\, a schimbat viziunea psihologilor americani
despre deciziile de grup. Tema aceasta îl va preocupa pân\ în ultimii ani, când îi va
consacra un volum, în colaborare cu Serge Moscovici.
Instalat la Geneva, domnul WILLEM DOISE a resim]it nevoia unor studii în spiritul
psihologiei locale. Astfel, el a completat în mod fericit ideile lui Jean Piaget asupra
dezvolt\rii cognitive, probând impactul factorilor sociali. Construirea social\ a inteligen]ei
reprezint\ ast\zi o teorie unificat\, complex\, cu un aparat conceptual original.
Cartea asupra rela]iilor între grupuri publicat\ la Bruxelles în 1976 a f\cut ca acest
domeniu s\ fie recunoscut ca un domeniu de competen]\ al europenilor. Nu exager\m
câtu[i de pu]in dac\ o socotim o piatr\ de hotar în istoria acestor cercet\ri. Contribu]iile
domniei sale asupra diferen]ierii categoriale [i asupra apartenen]elor încruci[ate surprind
dinamici psihosociale esen]iale.
170 EVENIMENT
Un alt câmp de cercetare în care spiritul iscoditor al domnului WILLEM DOISE s-a
afirmat în mod str\lucit îl constituie reprezent\rile sociale. Domnia sa a propus o concep]ie
original\, ce nu poate fi ignorat\ de nici un psiholog social european.
Op]iunea [tiin]ific\ fundamental\ a oaspetelui nostru o reprezint\ metoda experimental\.
Dar, [i în aceast\ privin]\, domnia sa p\streaz\ o anume specificitate. {coala de la Geneva,
al c\rei reprezentant de frunte este, se define[te prin inten]ia de a cuprinde ecologia
obiectului în situa]ia experimental\. Convingerea nestr\mutat\ a domniei sale este c\
reduc]ionismul poate periclita identitatea [i plasticitatea interac]iunilor sociale. Genul de
experiment promovat îl constituie cel ce ia în calcul pozi]ia social\ a subiec]ilor, ca [i
normele elaborate social pe care ei le introduc, inevitabil, în contextul experimental. }elul
este de a restitui subiec]ilor statutul de cet\]eni.
Profesorul Doise este unul dintre pu]inii psihologi sociali europeni ce cunosc foarte
bine [tiin]ele sociale în general. Din acest punct de vedere, este nu numai un psiholog
social, ci [i un analist atent [i sensibil al vie]ii sociale, un intelectual fin ce încearc\ s\-[i
construiasc\ o imagine complex\ [i veridic\ a lumii, cu instrumentele pe care i le pun la
dispozi]ie [tiin]ele sociale. Domnia sa are meritul de a se fi preocupat de rela]iile psihologiei
sociale cu acestea, precum [i de statutul [tiin]ific al psihologiei sociale. Teoria nivelurilor
de explicare în psihologia social\ a limpezit multe aspecte epistemologice ale disciplinei.
Domnul WILLEM DOISE a ap\rat întotdeauna ideea unei psihologii sociale europene
specifice. Din punct de vedere teoretic, a dezvoltat direc]iile de studiu ce caracterizeaz\
disciplina european\: rela]iile între grupuri, reprezent\rile sociale, polarizarea de grup.
A fost un prieten apropiat atât al lui Serge Moscovici, cât [i al lui Henri Tajfel, ctitorii
psihologiei sociale euopene. ~nc\ de la începutul carierei, a devenit membru al European
Association of Experimental Social Psychology, militând activ pentru realizarea ]elurilor
acesteia. Atitudinea sa angajat\ [i devotamentul s\u i-au adus pre[edin]ia asocia]iei între
anii 1978 [i 1981. ~n calitate de editor asociat al European Journal of Social Psychology,
domnul WILLEM DOISE a avut prilejul s\-[i impun\ punctul de vedere în leg\tur\ cu
maniera de realizare a unei cercet\ri [i s\ încurajeze cercet\rile originale.
~n ceea ce prive[te rela]iile domnului WILLEM DOISE cu România [i cu românii,
domnia sa îi st\ de mult\ vreme al\turi în opera de edificare a psihologiei sociale europene
unui mare român: lui Serge Moscovici. Vom spune, aducându-le amândurora omagiu, c\
domnul WILLEM DOISE este cel mai iubit ucenic [i colaborator al compatriotului nostru
n\scut peste Prut.
Dup\ 1990, domnul WILLEM DOISE a fost unul dintre psihologii occidentali care
s-au implicat activ în reconstruc]ia psihologiei sociale române[ti. Ne-a vizitat în aprilie
1994, impresionându-ne prin ata[amentul pentru disciplina pe care o sluje[te. A publicat
în române[te câteva articole, a participat la realizarea unui volum colectiv de sintez\, a
facilitat traducerea manualului s\u la noi, iar de curând i-a ap\rut o carte publicat\ la Paris
numai cu un an în urm\. Ne-a în]eles [i ne-a încurajat în eforturile noastre de a aduce
psihologia social\ româneasc\ la nivelul celei occidentale. Ca urmare a str\duin]elor
domniei sale, psihologia social\ româneasc\ se construie[te, în bun\ parte, dup\ un model
ce caracterizeaz\ spa]iul francofon european.
Printre distinc]iile care scot în eviden]\ personalitatea înaltului nostru oaspete men]ion\m:
Medalia universit\]ii din Helsinki;
Medalia Fondului de Cercetare {tiin]ific\ din Flandra;
Doctorat honoris causa acordat de Universitatea Panteion din Atena.
Nu putem opri caracterizarea [i elogierea domnului WILLEM DOISE f\r\ a enumera
universit\]ile care l-au avut drept profesor invitat (ceea ce, în opinia noastr\, constituie
DECERNAREA TITLULUI DE DOCTOR HONORIS CAUSA... 171
criteriul suprem al competen]ei academice): Universitatea Liber\ din Bruxelles; Universitatea

din Auckland; Universitatea din Tilburg; Universitatea din Bologna; École des Hautes
Études en Sciences Sociales din Paris; Universitatea din Roma; Universitatea din Leuven;
Universitatea din Liège; Universitatea din Aix-en-Provence; Universitatea din Chamberry.
Gra]ie activit\]ii domnului WILLEM DOISE, în istoria psihologiei sociale europene
Geneva trebuie a[ezat\ în rând cu Parisul [i Bristolul. Prin gestul nostru de ast\zi am vrea
s\ ar\t\m c\-l socotim pe domnul WILLEM DOISE la în\]imea ilu[trilor s\i mae[tri.
Credem c\, prin aportul domniei sale, Universitatea Al.I. Cuza va avea o deschidere în
plus [i va câ[tiga prin structurarea unui real parteneriat academic [i cultural. Prin activitatea
sa, domnul WILLEM DOISE s-a dovedit un mare prieten al României [i un sus]in\tor al
Universit\]ii noastre.
V\ rug\m, domnule WILLEM DOISE s\ primi]i aceast\ distinc]ie, acordat\ de Univer-
sitatea Al.I. Cuza din Ia[i, ca semn de mare pre]uire pentru impun\toarea dumneavoastr\
activitate [tiin]ific\, pentru contribu]iile dumneavoastr\ în domeniul psihologiei sociale.
Pre[edinte comisie:
Prof. dr. Adrian Neculau, Universitatea Al.I. Cuza din Ia[i
Membri:
Prof. dr. Andrei Cosmovici, Universitatea Al.I. Cuza din Ia[i
Prof. dr. Septimiu Chelcea, Universitatea din Bucure[ti
Prof. dr. Ioan Radu, Universitatea Babe[-Bolyai din Cluj
Prof. dr. Teodor Cozma, Universitatea Al.I. Cuza din Ia[i
Cuv^ntarea profesorului Willem Doise
Domnule Rector, Domnilor Vice-Rectori, Decani [i Membri ai Senatului Universit\]ii,

Dragi Colegi [i Studen]i, Doamnelor [i Domnilor,
Doresc s\ v\ mul]umesc, din toat\ inima, pentru onoarea pe care mi-o face]i mie
personal, îns\ a[ dori s\ v\ cer permisiunea de a asocia acestui eveniment [i numeroasele
persoane cu care am lucrat ca cercet\tor în domeniul psihologiei sociale.
M\ gândesc, bineîn]eles, mai `ntâi, la personage ca Henri Tajfel [i Jean Piaget, dar mai
ales la Serge Moscovici, originar din aceast\ provincie. Gra]ie leg\turilor mele de
colaborare [i ulterior de prietenie pe care le-am putut avea cu acesta din urm\, a devenit
posibil ca ast\zi dumneavoastr\ s\ onora]i munca pe care am desf\[urat-o în to]i ace[ti ani.
Nu ezit a utiliza în acest context o imagine tradi]ional\: dac\ am reu[it s\ achizi]ionez o
anumit\ vizibilitate în disciplina mea, este datorit\ faptului c\ Serge Moscovici a acceptat,
într-o oarecare m\sur\, s\ m\ ridice pe umerii s\i. A[adar, unui fiu celebru din aceast\
regiune datorez onoarea pe care mi-o face]i ast\zi.
Desigur c\ activitatea [tiin]ific\ nu se realizeaz\ doar într-un sens unic, dinspre profesor
spre elev. ~n bro[ura albastr\, pe care to]i o cunoa[te]i, f\r\ îndoial\, profesorul Neculau
a descris în câteva pagini cum se construie[te munca [tiin]ific\ într-un sistem de interac]iuni
172 EVENIMENT
complexe, între dinamici structurale [i dinamici individuale. La un moment dat, anumi]i

indivizi se pot afla în locuri privilegiate în cadrul acestor sisteme de interac]iuni, [i asta
pentru c\, evident, ei au c\utat aceste locuri. ~nc\ de la `nceputul înv\]\mântului de
psihologie social\ de la Geneva în curând vor fi 30 de ani colaboratorii mei, în special
Gabriel Mugny, [i chiar eu însumi nu am limitat niciodat\ rela]iile noastre de lucru doar
la anturajul imediat. Din contra, am acordat prioritate contactelor cu colegii no[tri din
Paris, din Bristol [i apoi cu echipe din Italia, Olanda, Portugalia, Spania, iar acum cu
echipa de psihologie social\ din Laboratorul de Psihologia Câmpului Social de la Ia[i.
Care este sensul acestor contacte? Ei bine, noi suntem convin[i c\ ideile se nasc din
întâlniri. Acestea sunt un cadru care permite testarea [i transformarea ideilor înainte, pe
parcursul sau dup\ faza valid\rii lor empirice. Altfel spus, noi credem c\, la fel ca în
dezvoltarea individual\, interven]ia social\ este [i ea structurant\ în procesul dezvolt\rii
[tiin]ifice [i c\ exist\ un sistem de rela]ii în re]ele multiple care declan[eaz\ ocaziile
propice discu]iilor [i coordon\rilor între diversele puncte de vedere ale cercet\torilor.
Deci, în cadrul acestui context, eu acord o mare importan]\ raporturilor cu echipa
profesorului Neculau. Noi ne întâlnim în mod regulat, în cadrul diferitelor re]ele care se
interconecteaz\. Doi cercet\tori din echipa lui au petrecut deja sejururi prelungite la
Geneva. Dup\ mine, au venit la Ia[i [i al]i membri ai echipei de la Geneva, cum ar fi Alain
Clémence, Fabrizio Butera, Margarita Sanchez-Mazas, Juan Pérez, care sunt acum profe-
sori la Lausanne, Grenoble, Bruxelles [i Valencia. Dup\ cum se vede, este vorba de o
re]ea care leag\ mai multe universit\]i. {i, cum am scris în raportul pe care mi l-a cerut
cândva Adrian Neculau, cred c\ a sosit momentul includerii studen]ilor avansa]i în aceste
re]ele, propunând cercet\ri de nivel licen]\ sau masterat, care s\ se desf\[oare în paralel
în cadrul diferitelor universit\]i.
Profesorul Neculau m-a descris ca un protagonist al psihologiei sociale europene. Eu
sunt convins c\ nu ar fi protagoni[ti f\r\ re]ea. Desigur c\ sunt foarte onorat de locul care
mi se atribuie în lunga tradi]ie a psihologiei sociale care s-a n\scut în urm\ cu mai bine de
un secol, în diferite ]\ri. Persoane originare din aceast\ ]ar\, impregnate de cultura
româneasc\, au jucat un rol important în aceast\ tradi]ie. M\ gândesc, bineîn]eles,
la Moreno, la Moscovici, de[i contribu]iile lor [tiin]ifice au fost realizate în afara
]\rii dumneavoastr\.
Acum, terenul cultural, gra]ie activit\]ii dumneavoastr\, a devenit favorabil dezvolt\rii
psihologiei sociale. Iar exemplul echipei profesorului Neculau o demonstreaz\. Din aceast\
cauz\ [i poate mai ales din acest motiv, sunt fericit s\ particip la prezenta ceremonie din
cadrul Universit\]ii Al.I. Cuza din Ia[i.
Am scris aceste ultime propozi]ii ieri [i m\ gândeam s\ termin cu ele interven]ia mea.
Dar ast\zi diminea]\ am primit o nou\ veste bun\: proiectul Tempus, în care profesorul
Neculau este protagonistul principal, a fost acceptat de c\tre autorit\]ile Uniunii Europene.
Dac\ informa]iile mele sunt exacte, atunci e prima dat\ când un proiect de aceast\ anvergur\
este aprobat unei echipe rom^ne[ti. Sunt foarte încântat de aceast\ coinciden]\, nu doar
pentru c\ ea confirm\ ideile mele despre binefacerile muncii în re]ea [i despre vitalitatea
echipei de la Ia[i, ci [i pentru c\ astfel se deschid noi perspective, atât pentru psihologia
social\, cât [i pentru psihologia [i [tiin]ele sociale din România, în general.
Public\m `n continuare dou\ mesaje electronice primite cu prilejul decern\rii titlului de

Doctor Honoris Causa al Universit\]ii Al.I. Cuza din Ia[i profesorului Willem Doise.
DECERNAREA TITLULUI DE DOCTOR HONORIS CAUSA... 173
174
175
VI. RECENZII
176
177
Psychologie & Société, nr. 1, 1999
Am scris, în primul num\r al revistei noastre, despre împrejur\rile în care s-a creat,
oficial, Observatorul European al Reprezent\rilor Sociale, la 9 aprilie 1998, prin acordul
unui num\r de psihologi din [apte ]\ri europene, între care [i România. Reunind echipe de
cercetare sau laboratoare orientate spre studiul reprezent\rilor sociale, Observatorul [i-a
propus: a) s\ promoveze cercetarea teoretic\ [i empiric\ fondat\ pe sau utilizând no]iunea
de reprezentare social\; b) s\ faciliteze [i s\ organizeze cercet\ri de analiz\ a problemelor
sociale contemporane, ]inând cont de dimensiunea lor simbolic\ [i reprezentativ\; c) s\
difuzeze rezultatele acestor reflec]ii [i ale acestor produc]ii în rândul comunit\]ii [tiin]ifice
[i al actorilor sociali implica]i în practici sociale concrete; d) s\ genereze [i s\ organizeze
întâlniri între cercet\tori [i practicieni ai reprezent\rilor sociale, oferind perspective de
reflec]ie, de dezvoltare [i de ac]iune. La aceea[i reuniune s-a ales [i numele publica]iei, la
propunerea lui Serge Moscovici.
~n Editorialul primului num\r, ap\rut cu oarecare întârziere, se traseaz\ ideologia
revistei. Jean-Claude Abric, redactorul-[ef, anun]\ f\r\ echivoc c\ Psychologie et Société
este, înainte de toate, o revist\ de psihologie social\, propunându-[i s\ reflecte preocup\rile
recente ale disciplinei noastre: comunicarea social\, geneza, func]ionarea [i evolu]ia
gândirii sociale, rela]iile dintre aceast\ gândire [i diferitele practici sociale pe care individul
sau grupurile le utilizeaz\ în via]a cotidian\.
Contribu]iile vor fi focalizate, se în]elege, pe studiile teoretice [i cercet\rile empirice
asupra reprezent\rilor sociale no]iune-cheie a psihologiei sociale încercându-se s\ se
dovedeasc\ cum permite aceast\ no]iune în]elegerea practicilor sociale [i a modului lor de
func]ionare. Un obiectiv pragmatic este acela al îmbog\]irii [i complet\rii portofoliului de
reflec]ii asupra reprezent\rilor sociale [i al difuziunii acestora. Prin conexare la alte tipuri
de analiz\ a gândirii sociale, mentalit\]ilor, credin]elor [i prejudec\]ilor, evolu]iei valorilor
[i normelor colective ce intervin ca determinan]i în interac]iunile sociale, revista va
publica analize asupra problemelor sociale actuale esen]iale: educa]ia, munca [i [omajul,
excluziunea social\, criza valorilor [i ideologiilor; evolu]ia concep]iilor [i practicilor
religioase, a rela]iilor familiale, a managementului oamenilor [i organiza]iilor. Abord\rile
vor fi, deopotriv\, din perspectiv\ multi-cultural\, multi-metodologice (observa]ie, studiu
calitativ [i anchete cantitative), pluri-teoretice.
~n cele ce urmeaz\ vom analiza trei dintre studiile acestui prim num\r. W. Doise [i
T. Devos (Identité et interdépendence: pour une psychologie sociale de lUnion Européenne)
ne propunem o cercetare a literaturii psihosociologice asupra identit\]ii europene, pornind
de la teoria lui Tajfel [i Turner asupra categoriz\rii [i identit\]ii sociale [i de la cea a lui
Rabbie asupra destinului comun. Constatarea lor: problematica european\ este analizat\
în termeni de identitate, dar [i în termeni de interdependen]\. Iar rolul psihologiei sociale
este acela de a deveni pragmatic\, interna]ionalist\ [i societal\, favorizând priza de
con[tiin]\ asupra interdependen]ei ce leag\ între ei pe europeni. ~ntrebarea de la care
pleac\ autorii, inspirat\ de Moscovici în La machine à faire des Dieux, se contureaz\
178 RECENZII
astfel: care este cea mai bun\ strategie psihosociologic\ de a aborda Europa? Strategia
cercet\torului vulpe care exploreaz\ agresiv numeroase piste, combinând fapte [i no]iuni
dispersate [i încercând s\ g\seasc\ elemente comune, sau cea a ariciului care are un
singur lucru important de f\cut, plecând la drum cu propria sa viziune, pe care o ap\r\
apoi prin ceea ce face. Concluzia? Nici vulpe care traverseaz\ teritoriile diferitelor
discipline, nici arici care-[i construie[te o paradigm\ sau o [coal\ de gândire pe care-o
sus]ine cu toate for]ele. Solu]ia lui Doise, sugerat\ [i de c\r]ile lui H. Mendras (LEurope
des Européens, 1997) [i ale lui E. Morin (Penser lEurope, 1990), este aceea a unei duble
perspective: cercetarea specificului na]ional al fiec\rei ]\ri [i regiuni, concomitent cu
construirea unei identit\]i comune, europene. Cele dou\ tipuri de identit\]i, cea european\
[i cea na]ional\ (sau regional\), pot coexista, numai astfel vom putea tr\i împreun\;
articularea drepturilor subiectului social, îndrept\]it s\-[i afirme individualitatea sa, cu
tendin]ele economiei de pia]\ [i ale puterii comunit\]ii.
~n Sur la reconnaissance sociale, Ivana Marková (de la Universitatea din Stirling)
pleac\ de la premisa c\ reprezent\rile sociale se formeaz\, se men]in [i evolueaz\ într-un
context sociocultural [i istoric de-a lungul unei lungi perioade. Ele se transmit de la o
genera]ie la alta, pe c\i variate, fie informale (ca socializarea, practicile cotidiene, memoria
colectiv\, comportamentele individuale [i interac]iunile lor sau comunicarea simbolic\),
fie institu]ional\ (ca limba, educa]ia, sistemele legale). Reprezent\rile sociale î[i au deci
r\d\cinile în taxonomii comune, în categoriz\ri sau diferite themata. Cercet\rile invocate
de Marková (asupra libert\]ilor [i drepturilor omului, a SIDA sau hemofiliei) probeaz\
modul în care reprezent\rile sociale sunt înr\d\cinate în via]a individului. Subiec]ii
chestiona]i manifestau o gândire opozi]ional\ (libertate/non-libertate, acceptare/respingerea
altora, egalitate/inegalitate, drepturi/lipsa drepturilor) exprimând dorin]a lor de a fi
recunoscu]i, de a li se accepta identitatea. Ei se situau, totdeauna, de partea pozitiv\ a
opozi]iilor, considerând c\ al]ii nu merit\ s\ fie identifica]i pozitiv. Ei refuzau recu-
noa[terea social\ a altora. Ei revendicau partea pozitiv\ pentru ei în[i[i, refuzând acela[i
tratament altora. Recunoa[terea social\, crede Marková, implic\ unele caracteristici ale
individului sau grupului ca vizibilitatea, identitatea, individualitatea, demnitatea, faptul de
a fi ascultat, de a fi capabil s\ influen]eze schimbarea social\ sau de a atribui aceast\
capacitate altuia. ~n cultura european\, dialectica social\ a recunoa[terii sociale (dezvoltat\
de Hegel) deriv\ din nevoia cet\]eneasc\ de a opera cu no]iuni ca drepturi egale, scopuri
comune, putere uman\. Recunoa[terea social\ iat\ ipoteza de lucru este themata de
baz\ care genereaz\ reprezent\rile sociale. Iar themata se transmite prin memoria colectiv\,
a[a cum demonstreaz\ Moscovici [i Vignaux: toate discursurile noastre, credin]ele noastre,
reprezent\rile noastre vin din alte discursuri [i din alte reprezent\ri elaborate înainte de
noi. Sau, suger\m, elaborate în afara noastr\, de c\tre al]ii, dar pentru noi. Themata
poate furniza r\spunsuri la chestiunile esen]iale asupra originii reprezent\rilor sociale, a
formelor de baz\ ale gândirii colective sau sociale.
Themata, demonstreaz\ Marková, are o natur\ opozi]ional\, aceasta fiind furnizat\ de
evolu]ia istoric\ a unui fenomen dat surs\ de tensiuni [i conflicte. Elaborat\ [tiin]ific,
p\trunde, curând, în gândirea comun\. Unele themata (onoare, demnitate) apar ca esen]iale în
dezvoltarea [i ameliorarea condi]iei umane, ele au dimensiunea unor archethemata [i se
transmit din genera]ie în genera]ie, putând dura lungi perioade. Ele sunt adânc îngropate
în individ [i implicate cultural, formând ontologia sensului comun. Individualismul
european modern, de exemplu, a cunoscut o asemenea evolu]ie, construindu-se dintr-o
asemenea archethemata fondatoare. Dar [i regimurile totalitate [i posttotalitare se bazeaz\
pe dezvoltarea sistemelor sociale caracterizate prin uniformitate de gândire, de comunicare
[i de disciplin\.
PSYCHOLOGIE & SOCIÉTÉ 179
Recunoa[terea social\ se manifest\ sub forma dorin]elor [i repulsiilor, a speran]elor [i

fricii, a iubirii [i urii [i st\ la baza a numeroase procese psihosociale, a form\rii, men]inerii
[i schimb\rii numeroaselor reprezent\ri sociale iat\ concluzia acestui interesant examen
al literaturii asupra reprezent\rilor sociale.
Serge Moscovici, mereu furnizor de idei [i direc]ii noi de cercetare, propune o abordare
deosebit de interesant\ a rela]iei dintre Noms propres, noms communs et représentations
sociales. La o prim\ aproximare crede Moscovici , numele propriu pare s\ indice o
ocupa]ie, iar actul de numire (denumire) reprezint\ aspectele practice ale acestei opera]ii
de situare. O func]ie important\ a societ\]ii este aceea de a numi! A da un nume înseamn\
a impune o reprezentare împ\rt\[it\ de o comunitate. Iar în aceast\ opera]iune important\
este implicat sensul comun, asocierea contingent\ a unui lucru cu un indice sau o
tr\s\tur\, adic\ atribuirea unui nume implic\ un raport de cunoa[tere, o nou\ referin]\, un
alt raport între subiect [i obiect. Ca simbol lingvistic, numele corespunde unei
practici sociale particulare, privilegiate. A numi, hot\r\[te Moscovici, semnific\ deci a
reprezenta. A diferen]ia un individ sau un grup social de altul înseamn\ a livra o distinc]ie,
a stabili o rela]ie, a îndeplini un act mental sau social. Iar aceast\ diferen]iere implic\ o
alegere moral\ sau politic\, în func]ie de constantele culturale, sociale, de criteriile de
alegere ale comunit\]ii.
Dou\ criterii de diferen]iere se impun, în epoca modern\, crede autorul: întâi cel de
clas\ social\, apoi cel de ras\. Presiunile pentru omogenizare social\ sau rasial\, presiunea
exercitat\ asupra lay-people de c\tre non lay-people în numele tradi]iilor, obiceiurilor [i
limbii lor, al con]inutului istoric definit într-un context etic, impun deci principii cognitive
de diferen]iere, de clasament sau regrupare; numirea cristalizeaz\ existen]a unui grup,
identitatea sa diferit\, eticheteaz\, convine asupra tr\s\turii, confer\ un alt sens, propune
o conven]ie pentru o realitate social\ dat\. Când aplic\m o etichet\ unui grup, o facem în
numele unor prejudec\]i [i stereotipuri, al teoriilor noastre despre acel lucru. Dac\
numirea e negativ\ (sau peiorativ\), numele devine stigmat, dac\ e pozitiv\ sau valorizant\,
numele devine emblem\. Important este c\ aceast\ opera]ie este o reprezentare in statu
nascendi. Practic, se introduce o diferen]iere între grupuri în numele unor tr\s\turi
esen]iale, ca principiu cognitiv de distinc]ie social\. Rezultatul este c\ lay-people în]elege
aceast\ diferen]\ între grupuri ca o diferen]\ de esen]\. {i nu ca o apartenen]\ la o
proprietate taxonomic\. Se ajunge astfel ca unui nume dat s\-i corespund\, simbolic, o
realitate care în comunicarea social\ este obiectiv\ [i naturalizat\. Numele este
ontologizat, asigur\ coeren]a reprezent\rii sociale, cristalizeaz\, devine simbol. Practica
social\ a denomin\rii intr\ în rela]ie intim\ cu cea a separ\rii [i distinc]iei între grupuri [i
categorii sociale. Reprezent\rile, citeaz\ Moscovici pe Alexandr Koyré, sunt astfel mai
reale decât realitatea. Stereotipurile, tr\s\turile atribuite altora, unor grupuri excluse,
constituie resurse tradi]ionale ale unor culturi, modalitatea lor de a-[i conserva identitatea.
Revista Psychologie et Société are [ansa s\ devin\ o revist\ a psihologiei sociale
europene. Felul în care a fost fondat\ dovede[te voca]ia constructiv\ a grupului de ini-
]iativ\, dorin]a de a identifica noile direc]ii spre care se îndreapt\ disciplina noastr\ ast\zi.
Adrian Neculau
180
Gilles Ferréol (coord.)

Adolescence et toxicomanie
Armand Colin, Paris, 1999
Rela]ia cu drogurile este o tem\ de interogare permanent\ într-o societate cu o mobilitate

ca a noastr\. Ea suscit\ o luare de pozi]ie, deseori antagonist\, în care cei r\i sunt la
rândul lor prohibi]ioni[ti sau partizani ai unei liberaliz\ri complete. Lucrarea publicat\ sub
direc]ia lui Gilles Ferréol are avantajul de a nu intra într-o polemic\ în care interesul
victimelor este eludat sau re-interpretat în sensul unei ideologii defensive. Departe de
aceast\ dezbatere, abordarea este centrat\ pe date, pe contexte, pe analiza sensului
devia]iilor toxicomaniace, pe programele sau institu]iile de interven]ie [i pe m\rturiile
celor care sufer\.
Abordarea cantitativ\ permite cititorului s\-[i fac\ o idee despre situa]ia din Fran]a
metropolitan\ (lucr\ri de Marie Choquet [i Sylvie Ledoux), dar [i din Martinica sau din
]\rile din Est. Not\m c\ ancheta despre consumul de alcool (coordonat\ de Gilles Ferréol)
este descris\ f\r\ complezen]\, într-o manier\ asem\n\toare celei cu care se discut\ despre
substan]ele neautorizate. Reprezentarea drogurilor în colegiu (Estelle Dumond [i Laurent
Plancke) sau în liceele din Antile (Florise Bottius), Polonia sau România (Bogdan Balan [i
Ticu Constantin) este prezentat\ în variantele sale na]ionale sau regionale. Dou\ constat\ri,
printre altele, merit\ a fi re]inute: popula]ia masculin\ este de dou\ ori mai predispus\ la
a trece la actul de a consuma droguri ilicite decât cea feminin\, iar categoria de vârst\
cuprins\ între 11 [i 19 ani, care a consumat cel pu]in droguri ilicite, nu dep\[e[te 15% din
ansamblul popula]iei de aceast\ categorie în Fran]a.
Studiile de caz îl introduc pe cititor în pu[c\rii, în locuri sau contexte în care consumul
de droguri este frecvent întâlnit. Nadia Panunzi-Roger nume[te factorii care influen]eaz\
fragilitatea construc]iei identitare (e[ecul [colar, frustrarea datorat\ excluziunii, fluctua]ia
punctelor de reper familiale). Michel Kokoreff schi]eaz\, cu talent, gra]ie unei foarte
eficace observa]ii participative în aceste mediu, portretul consumatorilor de fumette
(cannabis) [i influen]a grupului de colegi. Jean-Marie Seca încearc\ s\ demonteze procesul
de consum de muzic\ agreat\ de tineri, în care muzica tehno este unul dintre curentele cele
mai actuale [i cele mai ambigue, prin c\utarea efectelor de trans\ apropiate celor oferite
de LSD sau de ecstasy. F\r\ a dori s\ stigmatizeze aceste stiluri, a c\ror valoare artistic\
nu este pus\ sub semnul întreb\rii, autorul se plaseaz\ pe pozi]ia consumatorului de
muzic\, în c\utarea sa hedonist\.
~n sec]iunea destinat\ cadrelor de analiz\ [i elementelor interpretative, Marie-Adeline
Schmelck sintetizeaz\ contribu]iile lucr\rilor din domeniul psihologiei. Subiec]ii cel mai
profund implica]i în trecerea la act sunt marca]i mental printr-o foarte puternic\ imagine
maternal\ [i c\utarea f\r\ încetare a unei fuziuni de substitu]ie toxicomaniac\. Un text
despre analizele cercet\torilor din cadrul GRASS (Groupe de Recherche dAnalyse du
Social et de la Sociabilité din Paris), utilizând abordarea autobiografic\, relev\ tipurile de
experien]e legate de droguri [i raporturile lor cu modurile de via]\. ~n acela[i timp,
perspectiva oferit\ de regretatul Christian Bachmann asupra comportamentelor delincvente
GILLES FERRÉOL (COORD.) ADOLESCENCE ET TOXICOMANIE 181
în banlieue [i asupra grilelor de lectur\ care permit accesul la o gândire sociologic\ asupra
devian]ei relev\ faptul c\ atrac]ia pentru paradisuri artificiale este una dintre formele
predominante de devian]\.
Nu sunt uitate politicile de preven]ie. Jacques Fortin, responsabil al grupului GASPAR
(Groupe Interacadémique de Soutien et de Prévention pour les Adolescents à Risque) de la
Lille, formuleaz\ câteva dificult\]i ale interven]ei în câmpul Educa]iei Na]ionale (formarea
profesorilor, presiunile ierahice, concep]ii fixate pe obiectivul inser]iei [colare). Georges
van der Straten, responsabil al programului Trempoline, prezint\ modul în care se lucreaz\
în Belgia în domeniul preven]iei. Jean Savy evoc\ obiectivele readapt\rii, inser]iei [i
g\sirii unui ad\post, stabilite de diferite asocia]ii din Paris [i provincie, [i modalit\]ile de
ajutor oferite de acestea (re]ele de familii de primire, ac]iuni sportive [i culturale, structuri
de asisten]\).
M\rturiile, prezentate de Thérèse Uhres, pre[edint\ a Mobilisation Anti-Drogue din
Lille, constau în extrase din revista Dis-leur, în care cei care sunt afecta]i de consumul de
droguri (toxicomani, p\rin]i) scriu poezii, povestiri [i î[i expun punctul de vedere. Anexe
bogate (h\r]i, lexic, referin]e diverse, bibliografie, index) încheie aceast\ carte la care au
contribuit peste dou\zeci de autori. Textele, prin varietatea lor, prin claritatea [i accesi-
bilitatea pedagogic\, constituie un instrument de lucru deosebit de util [i un spa]iu de
reflec]ii stimulativ pentru to]i educatorii sau profesorii dispu[i s\ reflecteze sau s\ ac]ioneze
asupra acestui fenomen.
Dominique Goubert-Seca
182
Logiques sociales de la connaissance

Connexions, 72/1999, Éditions Érès, Paris
Am mai scris despre revista de psihologie social\ Connexions, în Revista de psihologie [i

în Analele {tiin]ifice ale Universit\]ii din Ia[i, seria Psihologie. Ea este editat\ de ARIP,
un grup de cercetare [i interven]ie de înalt profesionalism, care [i-a schimbat, în timp,
compozi]ia, nu îns\ [i orientarea. Sufletul acestei asocia]ii [i redactorul-[ef al revistei este
Jean Claude Rouchy.
Association pour la Recherche et lIntervention Psychosociologiques a fost înfiin]at\ în
februarie 1939, ca grup de reflec]ie, f\r\ scop lucrativ, pentru a examina critic [i a
interpreta, dintr-o perspectiv\ interdisciplinar\, evenimentele sociale, teoriile [i conceptele
de vârf din [tiin]ele umane, pentru a sensibiliza la dificult\]ile metodologice ale ac]iunii
psihosociale. Asocia]ia regrupeaz\ psihosociologi, psihologi, psihanali[ti [i sociologi,
având experien]\ de consultan]i, st\pânind practica cercet\rii [i interven]iei în diferite
sectoare (administrativ, asociativ, comercial, educativ, industrial, sanitar, social). Via]a
asociativ\ este deci articulat\ practicii profesionale, ARIP-ul fiind o modalitate de schimb
de idei [i un mijloc de dezbatere, dintr-o perspectiv\ [tiin]ific\.
Din 1972, ARIP-ul editeaz\ propria publica]ie, Connexions. Au ap\rut, pân\ ast\zi,
72 de numere tematice, grupate pe urm\toarele domenii: evaluare, formare, cultur\,
psihanaliz\ (analiza de grup), organiza]ii [i institu]ii, interven]ie, pedagogie, analiza
discursului, rela]ii interculturale, aspectele sociale ale secretului sau ale politicii, destinul
credin]elor, justi]ia sub lupa psihosociologilor, teoria [i practica grupului, competen]a
profesional\. Revista a încercat, de la început, s\ ofere speciali[tilor în [tiin]ele umane
instrumente de cercetare, propunându-[i, programatic, s\ abordeze fenomene precum
schimbarea social\, transformarea institu]ional\, organiza]iile sociale, rela]iile inter-
personale în grupuri mici.
Revista este vârful aisbergului. Baza o constituie munca diferitelor grupuri de cercetare
sensibilizare. Iat\ numai câteva dintre programele oferite anul acesta: perfec]ionarea
consultan]ei, problematica evalu\rii, dinamica intern\ a grupului [i schimbarea, analiza
organiza]iilor [i institu]iilor, interviul [i analiza de con]inut, perfec]ionarea formatorilor.
Num\rul pe care-l analiz\m aici (72/1998) este oarecum diferit de altele. Nu este un
simplu num\r tematic, lansat de revist\ pentru poten]iali colaboratori, ci o construc]ie
realizat\ cu colaborarea celor mai importante nume [i echipe ce reprezint\ actualmente
acest domeniu de cercetare.
Psihologia social\ cognitiv\ (sau a cunoa[terii) este un curent care pare s\ domine în
disciplina noastr\. ~n Editorial se înregistreaz\ urm\toarele motive pentru care psihologia
social\ a cunoa[terii poate fi considerat\ interesant\ în aceast\ etap\ de evolu]ie a psiholo-
giei sociale: problemele abordate ating domenii importante, frecvent conflictuale, ale
vie]ii sociale; practicienii (terapeu]ii, pedagogii [i formatorii, managerii, consultan]ii) fac
apel la aceast\ disciplin\ pentru a reactualiza sau pentru a completa referin]ele lor tematice;
aplica]iile directe, în diverse câmpuri de cercetare ale psihologiei sociale, susceptibile s\
dezvolte noi direc]ii de explorare; nu în ultimul rând, interesul pur [tiin]ific.
LOGIQUES SOCIALES DE LA CONNAISSANCE 183
Textul ce deschide acest num\r, Logiques sociales de la connaissance: une vue

densemble, are ca autori pe Jean Léon Beauvois, Ahmed Channouf, Jacques Py [i Alain
Somat [i încearc\ un bilan], la sfâr[it de secol, al cercet\rilor [i realiz\rilor în domeniul
cunoa[terii ca demers articulând legile spiritului la realitate. Dep\[ind perspectiva filosofic\
(epistemologic\), abordarea psihologic\ opereaz\ ca o instan]\ de legitimare, ca o baz\
material\, ca o garan]ie a analizei spiritului ca mecanism de func]ionare. Abordarea
psihologic\ a introdus, în dezbaterea academic\ asupra fundamentelor gândirii, variabila
raporturi sociale. Influen]at\ de perspectiva marxist\ a condi]iilor concrete ale exis-
ten]ei, dar dep\[ind paradigma comportamentalismului mecanicist, psihologii au pus în
eviden]\ urm\toarele instan]e de legitimare: creierul, limba [i raporturile sociale. Refe-
rin]ele la discurs ca rela]ie social\, accentul pe interac]iune au marcat vârstele de aur ale
domeniului. Implicarea ideologic\ în dezvoltarea cognitiv\ a deschis o direc]ie pasionant\
de cercetare; baza social\ a form\rii capacit\]ii de a judeca [i evalua, logica social\ a
cunoa[terii, utilitatea acestui tip de demers se traduc în cunoa[tere pentru a se cunoa[te,
pentru a evalua, pentru a interac]iona, pentru a analiza mediul [i pentru a rezolva
problemele. Important e c\ organizarea activit\]ii de judecare nu se poate rupe de context,
se supune criteriilor ideologice.
Jean-Claude Abric [i Christian Guimelli, cunoscu]i pentru cercet\rile lor în domeniul
reprezent\rilor sociale, desf\[urate în cadrul Laaboratorului de psihologie social\ a
Universit\]ii Aix-en-Provence, scriu cu aplicare, utilizând rezultatele cercet\rilor proprii [i
ale altora, despre efectul contextului în formarea reprezent\rilor sociale (Représentations
sociales et effets de contexte). Ei identific\ dou\ tipuri de context: cel imediat, definit
prin natura situa]iei în care se produce reprezentarea, [i cel social global, ideologic, legat
de istoria grupului [i influen]ând-o. Mediul fizic [i social determin\ practicile sociale,
ghideaz\ ac]iunea, precodeaz\ realitatea, determinând anticip\ri [i a[tept\ri. Iat\,
cercet\torii români pot g\si aici o întemeiere tematic\ pentru a explica mecanismele
conformismului, gândirii stereotipe, controlului structurii mentale [i manipul\rii. Contextul
are un rol mobilizator, polarizeaz\, provoac\ consemne, creeaz\ efectul de polidoxie
(no]iune propus\ de Pagès, în 1986, ca ansamblu organizat de credin]e multiple fa]\ de
acela[i obiect, latente [i disponibile pân\ c^nd sunt actualizate de o situa]ie favorizant\).
Abordarea structural\ a reprezent\rii sociale sugereaz\, cred autorii acestui studiu, c\
sistemul central este direct determinat de contextul ideologic, în timp ce sistemul periferic
este mai sensibil la contextul imediat. Rezultatele unor cercet\ri empirice [i ale unor
experimente de teren sus]in aceast\ ipotez\, dovedind cum contextul perceput de c\tre
grup intervine asupra strategiei sociocognitive a subiectului.
~n studiul Représentations sociales des relations de pouvoir: démocratie et parti-
cipation politique, A.E. Echabe, de la Universitatea din San Sebastian, prezint\ dou\
cercet\ri realizate asupra reprezent\rii sociale a puterii [i democra]iei din }ara Bascilor [i
Mexic. Ideea este c\ reprezent\rile sociale au func]ia de a reda concret ceea ce e abstract,
de a conferi o imagine familiar\ a ceea ce e nefamiliar. Reprezent\rile sociale, ca sens
comun al credin]elor populare, sunt ancorate în istoria moral\, economic\, religioas\ [i
cultural\ a societ\]ii. ~n dou\ ]\ri de aceea[i limb\, reprezentarea social\ a democra]iei
e diferit\ datorit\ tradi]iilor culturale diferite. Iar practicile sociale ale democra]iei sunt
[i ele diferite.
O cercetare aplicat\ asupra influen]ei sociale a reprezent\rii unui grup ideal de prieteni,
realizat\ de Gabriel Mugny, Eric Tafani, Fabrizio Butera [i Dominique Pigière demon-
streaz\ experimental modul în care rela]ia dintre constrângere [i dependen]\ informa]ional\
influen]eaz\ construirea grupului de prieteni [i tipul de leadership.
184 RECENZII
Contextul este la mod\, crede Jean-Marc Fabre (Approche contextuelle dans la

psychologie cognitive des jugements) [i s-a impus [i în psihologia cognitiv\, dar s-a [i
instalat în limbajul de fiecare zi. Influen]a contextual\ este exercitat\ prin informa]iile
periferice care servesc ca repere pentru decizii, faciliteaz\ comunica]iile, delimiteaz\
marja de reflec]ie. Articolul trece în revist\ experimente care pun în eviden]\ efectele
contextului în diferite domenii: atribuirea responsabilit\]ii victimei, judecarea satis-
fac]iilor, ponderea criteriilor de alegere, interpretarea r\spunsurilor la chestionare etc.
Accentul e pus pe importan]a teoretic\ [i metodologic\ a demersului contextual în studiul
experimental al ra]ionamentului.
Jean-Marc Monteil, tradus [i în limba român\ (Educa]ie [i formare. Perspective
psihosociale, Polirom, 1997), încearc\ o regularizare a rela]iei context social versus
performan]e cognitive, demonstrând cum performan]ele intelectuale pot depinde de compa-
tibilitatea contextului.
Georges Schadron, de la Universitatea din Lille, [i Vincent Yzerbyt, de la Louvain-
-la-Neuve, pun în discu]ie, din nou, dependen]a judec\rii altora de context, mai exact de
apartenen]a la un grup.
Robert Vincent Joule [i Jacques Py, apar]inând aceluia[i Laborator de psihologie social\
de la Aix-en-Provence, prezint\, într-o concep]ie sociocognitiv\, modul în care disonan]a
cognitiv\ influen]eaz\ normele de internalitate. Ei identific\ date [i argumente pentru a
dovedi existen]a leg\turilor dintre apartenen]a sociocultural\, practicile educative [i
pedagogice, normele sociale generale [i o sensibilitate a subiec]ilor la situa]iile de supunere.
O pozi]ie aparte în loc de concluzii este rezervat\ textului lui Willem Doise
(Visées sociales dans le raisonnement), Doctor Honoris Causa al Universit\]ii din Ia[i,
nume bine cunoscut în România prin câteva lucr\ri traduse. Articolul are caracteristicile
unei sinteze a lucr\rilor sale precedente, ideea general\ fiind acum c\ modelele [i procesele
de natur\ cognitiv\ sunt ineficiente pentru a explica func]ionarea cognitiv\ [i ra]ionamentul
într-o situa]ie concret\, cum ar fi urm\rirea unei ]inte sociale. Sunt examinate rezultatele
cercet\rilor în domeniul atribuirii, categoriz\rii [i dezvolt\rii sociale a ra]ionamentului.
Primul paragraf spune mult despre perspectiva acestui studiu: între neuroni [i societate.
Num\rul acesta din Connexions va avea, f\r\ îndoial\, un rol important, de bilan],
sintez\, evaluare, de etap\ în dezvoltarea cercet\rilor de psihologie social\ cognitiv\.
Adrian Neculau
185
Michael Billig*
Arguing and Thinking a rhetorical approach
to social psychology
Cambridge University Press [i Maison des Sciences de lHomme,
Cambridge [i Paris,1996
Aflat\ la cea de-a doua edi]ie, aceast\ lucrare se adreseaz\ tuturor celor care iubesc
psihologia social\ [i care sunt destul de deschi[i pentru a accepta [i alte perspective de
abordare a domeniului pe care îl studiaz\.
Subtitlul ne introduce, f\r\ prea multe vorbe, în atmosfer\: cartea ne ofer\ o abordare
a psihologiei sociale din perspectiva retoricii. Autorul traseaz\ leg\turile dintre vechile
idei ale retoricii [i psihologia social\ modern\, oferind în acela[i timp o nou\ perspectiv\
asupra problemelor de psihologie social\.
Cei care sunt familiariza]i cu lucr\rile de psihologie social\ î[i vor da seama înc\ de la
primele pagini c\ Arguing and Thinking nu este scris\ în spiritul retoricii disciplinei.
Aceast\ carte nu se poate citi la fel ca celelalte. Arguing and Thinking nu prezint\
grafice, diagrame sau cifre; termenii tehnici sunt folosi]i foarte rar în compara]ie cu
abunden]a lor din alte lucr\ri de specialitate. Michael Billig plaseaz\ probleme familiare
de psihologie social\ într-un context retoric, ce ridic\ problema importan]ei justific\rilor
[i spiritului critic.
Autorul vrea s\ ne atrag\ aten]ia asupra faptului c\ nu întotdeauna psihologii sociali au
discutat aspectele retorice [i controversate a numeroase subiecte de psihologie social\.
~ntr-un demers recuperator, aceast\ lucrare ilustreaz\ dimensiunea argumentativ\ a feno-
menelor precum atitudinile, rolurile, categorizarea, consisten]a cognitiv\ etc.
Un capitol aparte este dedicat atitudinilor [i eventualelor ambiguit\]i care se ivesc în
studiul acestora. Dup\ cum precizeaz\ [i M. Billig, nu este vorba de a discuta ambiguit\]ile
ce ar putea ap\rea datorit\ faptului c\ metodele noastre pentru m\surarea atitudinilor nu
sunt nici pe departe perfecte. M. Billig se opre[te mai degrab\ asupra ambiguit\]ilor ce
reies din natura retoric\ a atitudinilor în]elese ca instan]e retorice în controverse sociale.
E foarte important s\ avem întotdeauna în vedere atitudinile în contextul lor retoric. Acest
context afecteaz\ modalitatea în care ne exprim\m atitudinile. Pentru a în]elege eventualele
schimb\ri în exprimarea atitudinilor, trebuie s\ avem în vedere reac]iile retorice dintre
emi]\tor [i receptor, precum [i strategiile de identificare [i de contradic]ie.
Complexitatea [i ambivalen]a atitudinilor noastre reies din faptul c\ ele nu sunt doar
ni[te recipiente cu r\spunsuri care a[teapt\ întreb\rile unui sondaj de opinie, ci repre-
zint\, a[a cum sus]ine M. Billig, instan]e incomplete în continuumul controverselor
vie]ii sociale. Fiecare atitudine e în mod necesar incomplet\, datorit\ faptului c\
latitudinile sale de acceptare [i de respingere nu au fost determinate pentru fiecare
situa]ie social\ în parte.
* Profesor de [tiin]e sociale la Universitatea din Loughborough (Departamentul de {tiin]e Sociale

Discourse and Rhetoric Group).
186 RECENZII
Multe probleme de psihologie pot fi rezolvate dac\ acord\m aten]ie dimensiunii

argumentative a vie]ii sociale: a gândi e o form\ de dialectic\ interioar\ ce are efecte
asupra dialogului extern; atitudinile sunt instan]e retorice în controverse sociale; justi-
ficarea [i criticismul sunt principalele metode de lucru puse la dispozi]ia noastr\ de c\tre
retoric\, ele fiind în acela[i timp componente fundamentale ale gândirii. Dup\ p\rerea lui
M. Billig, trebuie s\ înv\]\m s\ punem uneori la îndoial\ faptele, s\ ne punem cât mai des
întreb\ri, s\ descompunem [i s\ critic\m textele pe care le citim.
Perspectiva retoricii pune accent pe dubla determinare a gândirii umane [i a capacit\]ilor
noastre conceptuale. Din aceast\ perspectiv\, procesul gândirii e unul activ; noi select\m
[i adapt\m ideile noastre, le transform\m [i le recre\m uneori, într-o continu\ lupt\ pentru
a învinge în dialogul ce opune ideile celorlal]i. Ceea ce lipse[te din perspectiva clasic\
asupra gândirii e un sens al mesajului care face parte dintr-o dezbatere în care sunt
aruncate în lupt\ argumente de c\tre fiecare parte [i unde e nevoie de pricepere în a
inventa justific\ri [i în a ataca punctele de vedere opuse.
Aceast\ perspectiv\ presupune c\ orice teorie psihologic\ care nu are în vedere [i ideile
contrare e prin natura ei incomplet\. Teoriile psihologice cu o singur\ fa]et\ aduc în
aten]ie [i aspectul contrar, neglijat, eludat. Teoriile care vorbesc de agresivitatea noastr\
înn\scut\ aduc în minte [i capacitatea noastr\ de a coopera; teoriile behavioriste care spun
c\ noi nu gândim, ci doar reac]ion\m vor fi completate, urmate de teorii cognitiviste care
presupun tocmai contrariul, c\ totul e gândire, [i nu ac]iune.
Pentru a evita pericolele unei psihologii cu o singur\ fa]et\, psihologul ([i în special
psihologul social) ar trebui s\ vad\ unit\]ile de baz\ ale gândirii ca perechi de procese
opuse, uneori conflictuale. Contextul argument\rii din psihologie, unul al justific\rilor [i
al spiritului critic, e cel retoric. Acesta e un context social în care diferite puncte de vedere
se ciocnesc sau amenin]\ s\ se ciocneasc\.
Preg\tit ca psiholog social experimentalist, cea mai mare parte a activit\]ii sale (a[a
cum el însu[i declar\) a desf\[urat-o în sânul departamentelor de psihologie. ~n aceste
locuri, sus]ine el, practica [tiin]ific\ d\ na[tere unui credo ideologic. Comportamentul
uman trebuie s\ fie observat în condi]ii bine stabilite, astfel `nc^t efectele sale s\ poat\ fi
exprimate în cifre analizabile din punct de vedere statistic. Ideile care nu sunt sus]inute de
c\tre practica experiment\rii sunt considerate suspecte, fiind supuse erorilor judec\]ii
subiective. Din acest punct de vedere, cartea e [i o critic\ la adresa pragmatismului
contemporanilor [i a auto-cenzurii impuse de practica [tiin]ific\.
Totu[i, din punctul de vedere al retoricii, nu e nimic în neregul\ cu un psiholog
experimentalist care aduce experimente ca exemple în sprijinul ideilor pe care le sus]ine.
~n contextul disputelor psihologice, ar fi o gre[eal\ ca acest lucru s\ nu fie f\cut:
conven]iile discursului psihologic cer celor care polemizeaz\ s\ citeze exemple relevante.
Lucrarea lui M. Billig e un tribut adus c\r]ilor vechi, ideilor [i autorilor descoperi]i pe
rafturile uitate ale bibliotecii. Arguing and Thinking e o plimbare prin bibliotec\, o
invita]ie la o altfel de lectur\, fiind pres\rat\ cu o sumedenie de citate, care rar mai pot
fi reg\site în alte lucr\ri de psihologie social\.
M. Billig ne invit\ s\ ne facem pu]in timp pentru Protagoras, s\ ne oprim din lucru
pentru Aristotel [i pentru alte nume care au f\cut faimoas\ retorica. Cu alte cuvinte,
suntem invita]i s\ citim [i s\ descoperim [i alte col]uri ale bibliotecii care ar putea servi
demersului nostru [tiin]ific.
Arguing and Thinking e un studiu preliminar de psihologie discursiv\. Ea subliniaz\
importan]a naturii argumentative [i discursive a gândirii. Psihologia discursiv\ [i perspec-
tiva retoric\ pun accent pe importan]a limbajului [i, în special, pe importan]a conversa]iei,
M. BILLIG ARGUING AND THINKING 187
a discu]iei în constituirea unor fenomene cum ar fi atitudinile sau memoria social\,

probleme tradi]ionale ale psihologiei sociale.
Unul dintre mesajele implicite ale c\r]ii e un argument împotriva gândirii disciplinate.
O dat\ ce a fost stabilit\ o ortodoxie, exist\ pericolul instaur\rii unei singure voci care
îndep\rteaz\ spiritul critic. Psihologia discursiv\ a zguduit din temelii psihologia social\
clasic\ [i modern\. Totu[i, cu cât psihologia discursiv\ are mai mult succes, cu atât ea
promite instaurarea unei noi ortodoxii.
Dup\ p\rerea lui M. Billig, mul]i oameni de [tiin]\ caut\ s\ aib\ ultimul cuvânt, nu
pentru a-l influen]a pe cel\lalt, ci pentru a se convinge pe ei în[i[i c\ argumentele lor au
sc\pat de critic\. C\utarea ultimului cuvânt e, într-adev\r, un ideal iluzoriu, pentru c\
ultimul cuvânt, incriticabil, nu exist\ în realitate [i nici m\car în [tiin]\. Din nefericire,
metodele de lucru din [tiin]ele sociale sunt astfel construite încât dialogul s\ fie oprit din
fa[\. Se ajunge astfel la sentin]e sociale, utile, dar care greu pot fi puse la îndoial\ [i
discutate. M. Billig ridic\ astfel o problem\ foarte important\: oricare ar fi subiectul în
discu]ie, se poate spune [i altceva; o alt\ voce poate fi oricând auzit\.
Noul interes ar\tat retoricii e profund marcat cultural. El face parte dintr-o mi[care mai
ampl\ împotriva valorilor [i esteticii moderniste. E vorba de postmodernism. Arguing and
Thinking are pe alocuri o coloratur\ postmodernist\. Criticând psihologia social\ [tiin-
]ific\, autorul refuz\ ideea unui singur adev\r care se vrea înlocuit cu ideea dialogului [i
a dublei determin\ri. Dac\ Socrate, în visul s\u de a descoperi filosofia adev\rului
absolut, reprezint\ vocea modernismului, atunci Protagoras, adeptul unui univers polifonic,
reprezint\ spiritul postmodernist.
Psihologia de anticariat, al c\rei adept e M. Billig, cu jocul ei de împrumuturi
de-a lungul timpului [i al disciplinei, se potrive[te acestei orient\ri. Mul]i gânditori post-
moderni[ti au readus în fa]a noastr\ voci uitate. La fel procedeaz\ [i autorul acestei c\r]i
care face s\ renasc\ vocile lui Protagoras, Stilpo, Aristotel, Cicero [i a mul]i al]ii. Redesco-
perirea tradi]iei retoricii poate fi v\zut\ ca un proiect postmodern de recuperare a valorii.
Cristian Tileag\
188
Tom R. Tyler, Robert J. Boeckmann,

Hether J. Smith [i Yuen J. Huo
Social justice in a diverse society
Westview Press, Boulder, 1997
Dac\ e adev\rat c\ obiectul psihologiei sociale se plaseaz\ la intersec]ia dintre domeniul

subiectiv [i cel social, atunci aspectele morale ale comportamentului ar trebui s\ constituie
preocuparea de baz\ a psihologilor sociali. Totu[i, lucrurile nu stau nici pe departe astfel.
Decenii întregi, cei ce navigau pe apele psihologiei sociale au ocolit continentul etic. La
începuturile [tiin]ifice ale disciplinei, aceast\ ]inere la distan]\ va fi fost urmarea dorin]ei
de a accede la o identitate diferit\ în raport cu filosofia. ~n orice caz, ab]inerea îndelungat\
de la abordarea comportamentelor morale reprezint\ o caracteristic\ însemnat\ a acestei
[tiin]e: pare s\ fac\ parte din proiectul ei de a contraria sim]ul comun.
Chiar dac\ nu au pomenit în textele lor termenul de comportament moral, psihologii
sociali au manifestat interes pentru acest domeniu de prin anii 50. Fire[te, nu numai
maniera de a conceptualiza, ci [i rezultatele acestor demersuri sunt distincte de cele
ob]inute de filosofii moralit\]ii. De pild\, mul]i dintre noi sunt la curent cu teoria echit\]ii
elaborat\ de J.S. Adams în 1965, dar câ]i s-au gândit oare la ea ca la o teorie asupra
moralei? ~n cartea pe care ne-am propus s\ o prezent\m succint în rândurile de fa]\, Tom
Tyler, un foarte cunoscut [i productiv profesor de la University of California Berkeley,
[i colaboratorii s\i vorbesc despre o psihologie a drept\]ii sociale. Aceasta ar trata despre
ceea ce oamenii consider\ bun sau r\u, cinstit sau necinstit [i despre felul în care ei
justific\ astfel de judec\]i (p. 4). Evalu\rile indivizilor despre ceea ce este onest,
argumenteaz\ autorii, au consecin]e sociale importante. Ele pot ajunge s\ regleze inter-
ac]iunile din grupuri, c\ci formeaz\ adesea temelia reac]iilor fa]\ de comportamentul
celorlal]i. S-a demonstrat c\ percep]iile asupra nedrept\]ii se afl\ în strâns\ leg\tur\ cu
sentimentele de furie [i invidie, cu depresia [i cu sc\derea stimei de sine.
Orice recenzent, atunci când nu e un detractor, eviden]iaz\ merite ale autorului pe
care-l are în vedere. Tom Tyler [i colegii s\i au meritul nu unicul, dar principalul de
a fi integrat domeniul drept\]ii sociale. Ei au depus un efort colosal pentru a aduce între
copertele aceleia[i c\r]i diversele teorii [i studii empirice. Ca urmare a demersului lor,
dreptatea social\ a c\p\tat înf\]i[area unui câmp de cercet\ri articulat [i consistent.
Autorii disting patru etape în evolu]ia cercet\rilor asupra drept\]ii sociale. Cea dintâi
perioad\ a fost dominat\ de conceptul de privare relativ\. Pentru cei înclina]i s\ pun\ în
leg\tur\ privarea relativ\ doar cu geneza mi[c\rilor sociale, lucrul acesta poate p\rea
bizar. Dar în compara]iile pe care le efectu\m în astfel de situa]ii sunt implicite presu-
punerile cu privire la ceea ce merit\m în raport cu ceilal]i. Acest accent pus pe merit [i
onestitate, scriu cei patru autori, face din privarea relativ\ o teorie a drept\]ii (p. 38).
~n urm\toarele etape, psihologii au încercat s\ identifice criteriile pe care le utilizeaz\
indivizii pentru a stabili gradul de onestitate al rezultatelor, procedurilor [i pedepselor.
Dup\ 1960 s-au intensificat preocup\rile pentru studiul drept\]ii distributive. Astfel de
cercet\ri î[i au originea în nevoia resim]it\ de psihologii organiza]iilor de a explica
TOM R. TYLER et al. SOCIAL JUSTICE IN A DIVERSE SOCIETY 189
reac]iile muncitorilor la salarii. Sentimentele pozitive ale angaja]ilor fa]\ de organiza]ie nu

apar decât atunci când ei percep salariile [i promov\rile ca fiind distribuite în mod onest.
Un studiu celebru din 1972, realizat în perimetrul teoriei echit\]ii, a ar\tat c\ muncitorii
pl\ti]i cinstit pentru munca lor sunt mai satisf\cu]i decât cei remunera]i mai pu]in decât
meritau, ca [i de cei care primiser\ o remunera]ie mai mare decât li se cuvenea pentru
munca prestat\. ~n timp, teoria echit\]ii s-a transformat într-o teorie general\ a drept\]ii,
]intind s\ dea seama de toate tipurile de interac]iune social\, de la alocarea resurselor la
rela]iile de dragoste.
Oamenii sunt sensibili nu numai la rezultatele unei distribuiri, ci [i la felul în care s-a
realizat aceast\ reparti]ie. Altfel spus, ei evalueaz\ procedurile de repartizare a resurselor
din punctul de vedere al drept\]ii. Deceniul al VIII-lea a fost caracterizat de ideea c\
folosirea procedurilor cinstite de a rezolva disputele dintre indivizi sau dintre grupuri
poate facilita acceptarea solu]iilor sau a rezultatelor de c\tre p\r]i (în mod special, de c\tre
partea care pierde).
~n anii 80, ca urmare a amplorii fenomenului de delincven]\ din Statele Unite,
cercet\rile asupra drept\]ii sociale s-au orientat spre modalit\]ile în care indivizii reac]io-
neaz\ la înc\lcarea regulilor sociale, iar noul domeniu s-a numit dreptatea retributiv\.
R\spunsurile în fa]a celor ce transgreseaz\ normele sunt diverse, de la aplicarea unei
pedepse la dorin]a de a-l recupera pe deviant.
~n afara acestei expuneri organizate dup\ criteriul diacronic, volumul Social justice in
a diverse society cuprinde analize temeinice asupra problemelor importante ce au mobilizat
eforturile cercet\torilor din domeniu. Se examineaz\ în detaliu distinc]ia dintre r\spunsurile
psihologice [i cele comportamentale la nedreptate. De exemplu, atunci când muncitorii se
confrunt\ cu o supraretribu]ie nemeritat\, ei pot reinstaura echitatea hot\rând c\ travaliul
lor este extrem de dficil ori implicându-se într-o m\sur\ mai mare [i depunând mai mult
efort. Motiva]ia de a men]ine dreptatea este analizat\ din perspectiva a dou\ mari teorii ale
psihologiei sociale: teoria schimbului social [i teoria identit\]ii sociale. Din punctul de
vedere al celei din urm\, întrucât oamenii utilizeaz\ experien]ele sociale pentru a-[i defini
[i evalua eul, nevoia de dreptate se afl\ în leg\tur\ cu prestigiul grupului din care fac parte
[i cu stima de sine conferit\ de statutul lor în cadrul acestui grup. Un capitol incitant este
consacrat determin\rilor personale [i situa]ionale. Textele lui M.J. Lerner, de pild\, au
promovat ideea c\ preocuparea pentru dreptate constituie o caracteristic\ de baz\ a
personalit\]ii. ~n opozi]ie cu argumentul universalist al psihologului american, exist\
cercet\tori ce aduc probe conving\toare în sprijinul efectelor situa]iilor. ~n sfâr[it,
pentru c\ psihologia social\ contemporan\ se arat\ tot mai interesat\ de teoriile valide
cultural, autorii descriu felul în care contextul cultural modeleaz\ opiniile indivizilor
despre cinstit [i necinstit.
Stilul alert [i antrenant al c\r]ii va surprinde orice cititor. Autorii î[i reprim\ adesea
tendin]a de a expune în am\nunt teorii ce au tangen]\ cu chestiunile examinate; totu[i,
erudi]ia lor debordant\ transpare la tot locul. ~n general, a[a cum sugereaz\ [i titlul, cartea
este orientat\ spre practic\: se dau o mul]ime de sugestii aplicative.
Volumul nu este destinat numai cercet\torilor [i studen]ilor avansa]i din psihologia
social\, dar [i celor din alte [tiin]e sociale. Referin]ele bibliografice stau m\rturie pentru
ambi]iile interdisciplinare ale celor patru autori: în afara marilor reviste de psihologie
social\, sunt invocate articole din Law and Society Review, Law and Human Behavior,
Journal of Legal Studies, Sociological Quarterly etc. Foarte citat\ este [i Social Justice
Research (fondat\ în 1987), revist\ ce a contribuit în mare m\sur\ la afirmarea
acestui domeniu.
190 RECENZII
Social justice in a diverse society concentreaz\ discursul [tiin]ific contemporan despre

moral\. Americanii au tratat problemele moralit\]ii [i din punct de vedere filosofic. John
Rawls, de pild\ (tradus de curând [i în române[te), este recunoscut ca o autoritate în
domeniul filosofiei morale. Pentru el, dreptatea este virtutea cea mai de seam\ a institu]iilor
sociale. Avantajele oferite de psihologia drept\]ii sociale sunt, în primul rând, de ordin
aplicativ. Noi consider\m acest câmp de cercet\ri foarte productiv [i foarte apropiat de
ceea ce Doise, în articolul publicat în num\rul de fa]\ al Psihologiei Sociale, nume[te
psihologie societal\.
{tefan Boncu
191
192
Editura Polirom, B-dul Copou nr. 4 P.O. Box 266

6600, Ia[i Tel. & Fax (032) 214100; (032) 214111;
(032) 217440 (difuzare); E-mail: polirom@mail.dntis.ro
Bucure[ti, B-dul I.C. Br\tianu nr. 6, et. 7;
Tel.: (01) 3138978 E-mail: polirom@dnt.ro
Tiparul executat la Polirom S.A. 6600 Ia[i
Calea Chi[in\ului nr. 32
Tel.: (032) 230323; Fax: (032) 230485

Revista de Psihologie Sociala 04 1999

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista de Psihologie Sociala 04 1999

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Editura POLIROM, B-dul Copou nr. 4

Tr\im `ntr-o epoc\ `n care oamenii de valoare nu sunt elogia]i

Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa

Psychologie & Société, 1/1999 ................................................................. 177

Repere pentru o psihologie societal\

* Universitatea din Geneva.

psihologii societale. Diferite repere m-au determinat personal s\ practic o astfel de

Nivelurile de analiz\ [i articularea lor

Judecata moral\ sau psihologia societal\ a lui Piaget

Teoria identit\]ii sociale

Psihologie societal\ [i reprezent\ri sociale

Alte convergen]e c\tre o psihologie societal\

actualizeaz\ diferit în func]ie de evocarea grupurilor cu statut sociologic diferit, dominante

Leyens, J.-P. (1994), Préface, in N. Dubois, La norme dinternalité et le libéralisme, Grenoble,

Robert Vincent Joule *, Jacques Py **

Angajament, disonan]\ [i norma internalit\]ii:

Dintre numeroasele teorii izvorâte din psihologia social\ [i susceptibile de a clarifica [i

Primul principiu: de evitat folosirea recompenselor [i/sau a pedepselor

* Université de Provence, Aix-en-Provence.

Al doilea principiu: sanc]ionarea produc\torului atunci când comportamentul

Al treilea principiu: niciodat\ nu trebuie luat\ sau permis\ luarea

1. ~n explicarea comportamentului altora, eroarea fundamental\ trimite la tendin]a pe care o avem de

Principiile angajamentului se `nscriu în cadrul unui liberalism educativ

printr-o pedagogie liberal\ ce vizeaz\ dezvoltarea autonomiei copilului, favorizeaz\

Internalitate, clarviziune normativ\ [i liberalism pedagogic

mod sistematic la prima aplicare pentru a ob]ine r\spunsurile corespunz\toare convingerilor

Un script al obedien]ei la internali[tii ne-clarv\z\tori

medii; este, de asemenea, compatibil\ cu o cercetare realizat\ de Clémence (1990) în

Rela]ia psihoterapeutic\  perspectiv\ psihosocial\

Cercet\rile efectuate asupra teoriei [i practicii diverselor [coli de psihoterapie furnizeaz\

Rela]ia terapeutic\ în contextul celorlalte interac]iuni sociale

* Universitatea Al.I. Cuza, Ia[i.

interzise de codurile psihoterapeutice de rela]ionare. De pild\, în timp ce în câmpul

Status: drepturi Procedee tehnice:

Verbal Paraverbal: Nonverbal:

Caracteristicile specifice rela]iei psihoterapeutice (dup\ Gilieron, 1997, p. 79)

Fiecare [coal\ psihoterapeutic\ presupune o anumit\ concep]ie despre om, despre

Rela]ia psihoterapeutic\  o construc]ie psihosocial\

urmare, puterea terapeutic\ are la baz\ nu numai o serie de cuno[tin]e psihologice [i o

~ntr-un spital, medicii opereaz\ cu termeni categorici afla]i în opozi]ie: normal-

Un vechi dicton afirm\ c\ limbajul este oglinda realit\]ii. Perspectiva social-constructivist\

A înv\]a [i a preda eficient în [coal\

* Universitatea din Neuchâtel.

A. E[ecurile [i interpret\rile lor

despre ce [i cu ce scop? Studiul recent al comportamentului copiilor surzi în astfel de

B. ~napoi la cercetarea de teren cu noi ipoteze în termeni de comunicare

Putem înmul]i exemplele ce se refer\ la activitatea de construire a intersubiectivit\]ii

C. Inserarea micro-istoriei elevului ([i a profesorului s\u)

comunicarea nu e un fenomen individual, ci colectiv, iar sarcina procesului de predare/

2. Partea a doua  Psihologia social\ a spa]iului terapeutic

A. Cum func]ioneaz\ spa]iile terapeutice?

B. ~n]elegerea dinamicii spa]iului terapeutic poate ajuta

3. Partea a treia  Psihologia social\ a vie]ii elevului: parcurs [colar,

B. Reprezent\ri ale procesului de înv\]are în termeni de cum [i de ce

asupra înv\]\rii [i practicile utilizate efectiv de elev, de unde necesitatea metodologic\

II. Incursiune într-o [coal\ tehnic\

1. Evolu]ii paralele [i multiplicitatea culturilor institu]ionale

3. Observarea la nivel micro a unor aspecte macro

Adev\rate ma[ini sau utilaje didactice?

de lucru care s\ permit\ numeroase încerc\ri [i erori specifice procesului de înv\]are.

Tr\im `ntr-o epoc\ `n care oamenii de valoare nu sunt elogia]i

Leyens, J.-P. (1994), Préface, in N. Dubois, La norme dinternalité et le libéralisme, Grenoble,

Rela]ia psihoterapeutic\ perspectiv\ psihosocial\

* Universitatea Al.I. Cuza, Ia[i.

Rela]ia psihoterapeutic\ o construc]ie psihosocial\

2. Partea a doua Psihologia social\ a spa]iului terapeutic

3. Partea a treia Psihologia social\ a vie]ii elevului: parcurs [colar,

3. Observarea la nivel micro a unor aspecte macro

Adev\rate ma[ini sau utilaje didactice?

dezbaterii privind alternarea teoriei cu practica, examinând de o manier\ documentat\

4.3. Bororo are arara

7. 6 martie 1945 formarea guvernului condus de dr. Petru Groza.

* Universitatea Al.I. Cuza, Ia[i.

evaluarea itinerarului formativ urmat;

* Universitatea Babe[-Bolyai, Cluj-Napoca.

am înv\]at foarte mult). Explica]iile dispozi]ionale în cazul succesului reflect\ covarian]a

Diferen]e actor observator

James, W. (1913), Lidée de vérité, Paris, Felix Alcan.

Mullen, B. [i Hu, L. (1988), Social projection as a function of cognitive mechanisms: A

Slugoski, B.R., Lalljee, M.G., Lamb, R. [i Ginsburg, J. (1993), Attribution in conversational

* Universitatea Al.I. Cuza, Ia[i.