Sunteți pe pagina 1din 50

1.

Metodologia examenului clinic şi paraclinic a pacienţilor în clinica de protetica


dentară. Formularea diagnosticului.

Formularea diagnosticului:
In protetica dentara diagnosticul se reduce nu numai la stabilirea formei nozologice a afectiunii,
dar si la descrierea dereglarilor morfologice, topografice, de functie, a factorilor etiologici,
patogenetici, complicatiilor, dereglarilor fizionomice si deci poarta un caracter descriptiv.
Diagnosticul e compus din 3 parti:
1)afectiunea principala
2)complicatiile provocate de afectiunea principala
3)afectiunile concomitente.
Afectiunea principala- necesita un tratament ortopedo-protetic si constituie cauza solicitarii
asistentei medicale din partea pacientului. Ea reprezinta forma nozologica cu concretizarea
dereglarilor morfologice, topografice, determinarea gradului si caracterului durerilor (acut,
cronic) folosindu-se clasificarile cunoscute. Tot aici sunt incluse si dereglarile functionale
(masticatie, fonatie, deglutitie, etc) indicindu-se gradul de exprimare, apoi factorul etiologic si
patogenia leziunii (daca au fost evidentiate), terminand cu dereglarile fizionomice care au o
deosebita importanta indiferent de gen si virsta.
Daca afectiunea principala pe parcursul evolutiei sale a provocat oarecare complicatii (migrari
dentare, deformatii ale arcadelor dentare, dezocluzie, abraziune patologica a tesuturilor dure ale
dintilor restanti, aparitia mobilitatii patologice a dintilor, modificari ale dimensiunii verticale de
ocluzie, trauma fibromucoasa, disfunctii ale sistemului stomatognat etc) atunci aceste complicatii
constituie partea a doua a diagnosticului urmind sa fie descrise dupa acelasi principiu.
Partea a treia a diagnosticului o alcatuiesc maladiile concomitente care pot fi generale si
stomatologice. Bineinteles ca aprecierea starii generale a organismului are o deosebita
insemnatate, deoarece ea in unele cazuri necesare va fi luata in consideratie la alcatuirea si
realizarea planului de tratament, in alte cazuri va bloca acest proces sau chiar ne va contraindica
tratamentul.
Insa maladiile generale ale organsimului nu pot fi incluse in aceasta parte a diagnosticului,
deoarece despre maladiile concomitente generale medical stomatologia ia cunostinta numai pe
baza anamnezei si rareori pe baza datelor consultative ale specialistilor din alte ramuri ale
medicinei. Medicul e dator sa ia in consideratie aceste maladii la intocmirea planului de
tratament cit si la aplicarea lui. Datele se noteaza in fisa de ambulatoriu.
Maladiile concomitente stomatologice medicul le evidentiaza in timpul examenului clinic si
paraclinic, ele cosntituind partea a treia a diagnosticului (leucoplachia, lichenul rosu etc).
La baza diagnosticului stau deosebirile dintre datele tabloului clinic si rezultatele examenului
paraclinic.

2. Etiologia, tabloul clinic şi terapia leziunelor odontale coronare. Indicaţii către terapia
restaurativă. Etapele pregătirii şi cerinţele către cavitatea pentru inlay.

Etiologia:
Etiologia LOC are la baza diferiti factori endogeni si exogeni. Cele mai frecvente intalnite sunt
leziunile tesuturilor dure dobandite. Din asa leziuni fac parte: caria, hipoplazia smaltului,
defectele cuneiforme, fluoroza, abraziunea patologica, trauma, eroziunea chimica.
E necesar de mentionat ca LOC pot fi dobandite atat inainte de eruptia dintilor cat si in perioada
posteruptiva, afectand coroanele dintilor permanenti si temporari.

Clasificarea leziunilor odontale dupa Black.


Clasa I include cavitatile situate in santurile si gropitele smaltului pe suprafata ocluzala a
molarilor si premolarilor, in santurile si gropitele vestibulare sau orale, la fel si in gropitele orale
ale incisivilor superiori.

Clasa II cuprinde cavitatile de pe suprafetele proximale ale molarilor si premolarilor.

Clasa III cuprinde cavitatile de pe fetele proximale ale dintilor frontali, cand unghiul incisiv nu
este compromis.

Clasa IV cuprinde cavitatile de pe fetele proximale ale incisivilor cu unghiurile incizale afectate
sau care nu se pot pastra.

Clasa V numara varietatile de cavitati situate in treimea cervicala a fetelor vestibulare sau orale
ale dintilor.

Clasa VI cuprinde cavitatile situate pe marginea incizala a dintilor frontali si varful cuspizilor
dintilor laterali.

Clasificarea LOC dupa V. Burlui

Clasa I. Anomalii de sediu, volum, forma, directie. Aceste anomalii nu sunt leziuni propriu-zise
dar reclama aceleasi metode ca si leziunile coronare.

Clasa II. Leziuni coronare congenitale cu specific ereditar: amelogeneza imperfecta, dentina
opalescenta ereditara, displazia Capdepond, dentina opalescenta Hodge, dentinogeneza
imperfecta si displazia dentinei. Aceste afectiuni prezinta niste tulburari de geneza a tesuturilor
dure care la fel necesita un tratament protetic.

Clasa III. Leziuni odontale coronare dobandite inainte de eruptia dintilor: hipoplaziile simple ale
smaltului, hipoplaziile complexe si anomaliile dentare prin radiatiile ionizante (raze X, raze
gamma, fluxuri de neutroni) in perioada preeruptiva.

Clasa IV. Leziuni odontale coronare dobandite in perioada posteruptiva. Aceste leziuni pot
afecta dentitia temporara si permanenta. Leziunile odontale coronare ale dintilor temporari se
manifesta prin urmatoarele forme clinice: melanodontia Beltrami si Romiuex, vulnerabilitatea
dentara si diferite leziuni coronare in forma de carie, traumatisme, abraziuni etc. Leziunile
coronare ale dintilor definitivi: sindromul Dubreuill- Chambardel, leziunile odontale consecutive
intoxicatiilor medicamentoase, carie simpla galopanta, lezihni prin radiatii ionizante indelungate,
discromiile dentare, uzura dentara, eroziunea chimica, eroziunea idiopatica, la fel si leziunile de
natura traumatica.

Tabloul clinic:
In raport de etiopatogenie, particularitatile individuale si de evolutie au un tablou clinic variat,
care consta din simptome subiective si obiective, gradul de pronuntare al carora este manifestat
in raport de forma leziunii odontale coronare.
Tabloul clinic al LOC este alcatuit din simptome subiective si obiective. Pe primul plan adeseori
va aparea durerea. Aceasta durere va aparea mai frecvent in prezenta cariilor sau traumelor. Pe
plan secundar apar tulburari fizionomice, acest simptom poate fi si in cazul lipsei substantei
tesuturilor dure dentare, mai ales in sectorul frontal. Un alt simptom este dereglarea
psihoemotionala. Tot aceste dereglari pot fi si in cazul modificarilor de structura a dintilor,
pozitie a dintelui in arcada.
LOC sunt adesea si cauza tulburarilor functiei de incizie, masticatie iar in caz de dereglari
masive a structurii tesuturilor dure a dintilor frontali provoaca dereglari fonetice.
Simptomele obective LOC care afecteaza structura prin diferite distrofii au un aspect cretos al
smaltului sau/si alte modificari de culoare. Lipsa sau dereglarea de structura a tesuturilor
coronare provoaca deseori disarmonie statica si dinamica ocluzala iar in unele cazuri duc si la
aparitia diferitor dereglari ale altor verigi ale ADM.

Terapia LOC:
- Pentru leziunile odontale nu prea intinse in suprafata si profunzime ( metoda de reconstituire
– inlay, onlay, pinlay);
- Pentru leziunile odontaleprofunde, intinse ca suprafata cu scopul refacerii morfologiei si
functiei coroanelor naturale ( metoda de acoperire);
- Pentru cazul in care coroana dintelui este distrusa in intregime ( metoda substituirii)

Metoda de reconstituire coronara este aplicata in LOC nu prea intinse in suprafata si profunzime,
in scopul asigurarii rezistentei, retentiei, stabilitatii microprotezelor sub forma de inlay, onlay,
pinlay. Indicatii:
a) La restaurarea morfologiei coroanei dentare cu leziuni partiale provocate de caria
dentara, fracturi traumatice si abraziuni exagerate, tratamentul carora prin obturatii este
imposibil sau neefectiv;
b) Ca elemente de agregare a diferitor lucrari protetice (punti dentare, proteze mobilizabile);
c) Ca dispozitiv de sinare a dintilor cu grad patologic de mobilitate;
d) Ca elemente de echilibrare a ocluziei, realizand stopuri ocluzale stabile la nivelul fetelor
ocluzale ale dintilor afectati

Cerinte:
1. Cavitatea trebuie preparata nu numai in limitele smaltului dar si a dentinei;
2. Peretii verticali ai cavitatii sa fie paraleli intre ei sau usor sa devieze, pentru a putea fi
usor detasata macheta din ceara si a introduce incrustatia;
3. Planseul cavitatii trebuie sa fie paralel camerei pulpare avand o directie strict orizontala;
trebuie sa aiba o grosime satisfacatoare opunandu-se presiunilor masticatorii;
4. Pentru profilaxia recidivei cariei se va largi cavitatea in limitele tesuturilor sanatoase;
5. Obligatoriu se creeaza puncte retentive pentru asigurarea unei bune fixari a incrustatiei;
6. Marginile cavitatii trebuie bizotate pentru a asigura inchiderea prfecta si protectia
prismelor de smalt;
7. Toate suprafetele cavitatii trebuie bine finisate;
Etape:
a) deschiderea cavitatii;
b) crearea formei de contur;
c) indepartarea dentinei ramolite;
d) largirea cavitatii in limitele tesuturilor sanatoase;
e) crearea punctelor de retentie;
f) bizotarea marginilor cavitatii;
g) finisarea;
h) protejarea plagii dentinare.

3. Etiologia, tabloul clinic şi terapia leziunilor odontale coronare cu coroane metalice


întreg turnate. Indicaţii. Consecutivitatea etapelor clinice.

Etiologia, tabloul clinic vezi ex 2


Indicatiile tratamentului cu utilizarea acestor coroane reies din tabloul clinic si practic, sunt
identice cu indicatiile generale ale tratamentului protetic prin metoda acoperirii:

a) In tratamentul leziunilor odontale coronare provocate de lipsa de substanta sau de leziuni


de structura a tesuturilor dure cand terapia conservative sau prin incrustatii este
imposibila sau neefectiva.
b) In caz de prezenta a obturatiilor massive ce predispun coroana la fracturare.
c) La necesitatea restabilirii punctelor de contact interdentar.
d) Ca elemente de agregare a sinelor de imobilizare in tratamentul leziunilor parodontale, ca
elemente de agregare in puntile dentare.
e) Ca mijloace terapeutice aplicate in disfunctia ocluzala, contribuind la reconstituirea
morfologica si functionala a suprafetelor ocluzale le dintilor (abraziune patologica).

evidentiindu-se urmatoarele exceptii:

a) Din consideratii fizionomice coroanele metalice turnate sunt indicate pe dintii laterali;
b) Coroana naturala a dintelui trebuie sa aiba o inaltime suficienta pentru efectuarea
prepararii stratului necesar din tesuturile dure;
c) Tesuturile dure in zona coletului nu trebuie sa fie lezate.

Coroanele metalice turnate pot fi folosite ca proteze unitare, ca elemente de sprijin, ancorare si
de agregare a puntilor dentare si altor lucrari protetice.

Clinic: prepararea dintilor-stalpi, amprentarea si protectia plagii dentinare;

Particularitatile prepararii dintilor stalpi sub coroane metalice intreg turnate sunt reprezentate de:
peretii dintelui se intalnesc sub un unghi de la 2 la 8 grade, luand forma unui trunchi de con; de
pe suprafata ocluzala se slefuieste 1 mm de tesuturi dure, pastrand forma individuala anatomica a
acesteia, iar de pe suprafetele verticale se slefuieste 0,5-0,8 mm; formarea unui prag de 0,5- 1mm
pentru imbunatatirea proprietatilor retentive si indicilor estetici, in plus reprezinta un punct de
orientare pentru technician.

Amprenta anatomica cu materiale siliconice (amprentare dubla intr-un timp sau in doi timpi)

Laborator: realizarea modelului de lucru si auxiliar, modelarea machete coroanei din ceara,
turnarea;

Clinic: proba coroanei turnate;

Laborator: prelucrarea meccanica, slefuirea si lustruirea lucrarii;

Clinic: proba si fixarea coroanei

4. Etiologia, tabloul clinic şi terapia leziunelor odontale coronare cu coroane fizionomice


acrilice, compozite. Indicaţii. Consecutivitatea etapelor clinice.

Coroanele de invelis fizionomice sunt indicate in terapia LOC ale dintilor frontali si premolarilor
in caz de lipsa de substanta a marginilor incisivale si a unghiurilor cand alte metode de restaurar
nu sunt posibile sau eficace, in caz de leziuni ale altor suprafete, dereglari de culoare, prezenta
distrofiilor tesuturilor dure, fluoroza, anomaliile de pozitiei, volum, directive, care pot fi
corectate doar prin metoda de acoperire. Se impune o conditie importanta si anume ca coroanele
dintilor naturali sa fie inalte, voluminoase, ceea ce este necesar pentru slefuire unui strat mai
mare a tesuturilor dentare dure.
Se mai indica drept mijloc de protectie a plagii dentinare sub forma de coroana provizorie.

Clinic: Examenul clinic si paraclinic; diagnosticul, planul de tratament, prepararea dintilor;


amprentarea;
Laborator: turnarea modelelor, fixarea lor in simulator, modelarea machetei viitoarei coroane din
ceara; ambalarea machete coroanei in chiuveta pentru realizarea tiparului (pentru realizarea
coroanelor dupa tehnica clasica, modelul poate fi confectionat cu bonturi fixe sau mobilizabile;
in caz de utilizare a bonturilor fixe, machete modelata va fi sectionata din model impreuna cu
bontul preparat si dintii ecini si ambalata in chiuveta, in caz de utilizare a modelului cu bonturi
mobilizabile, bontul cu machete va fi inlaturat de pe model si ambalat in chiuveta); pregatirea
acrilatului si introducerea lui prin presare in tipar; polimerizarea acrilatului si dezambalarea
coroanei din chiuveta; prelucrarea, finisarea si lustruirea coroanei
Clinic: proba coroanei in cavitatea bucala, cimentarea.

5. Indicaţii şi etapele clinice în terapia leziunelor odontale coronare cu coroane


fizionomice integral ceramice, particularităţile preparării dinţilor stîlpi.

Coroanele integral ceramice sunt destinate restabilirii formei si functiei coroanei dentare si se
confectioneaza prin metoda arderii masei ceramice stomatologice.
Indicatii:
- Defecte ale coroanei dentare de origine carioasa si necarioasa (fluoroza, defecte cuneiforme,
traume, etc.);
- doar la dintii frontali ai arcadei dentare superioare;
- imposibilitatea restaurarii coroanei dentare cu obturatii sau incrustatii;
- defect estetic precume schimbarea in culoare sau a luciului natural;
- anomalii de forma, pozitie, marime;
- prezenta unor coroane de invelis metalice sau acrilice care nu corespund cerintelor estetice;
reactii alergice la aceste materiale

etapele clinice:

clinic: examenul clinic, paraclinic, stabilirea diagnosticului, planificarea tratamentului;


prepararea dintilor, amprentarea, determinarea culorii;

Prepararea dintilor intacti se face sub anestezie (tronculara, infiltrativa, intraligamentara). In


timpul prepararii se tine cont de zonele nepericuloase dupa Abolmasov. Pentru rezectia
tesuturilor dentare dure se utilizeaza freze diamantate cilindrice, conice, flacara cu diametru de la
0,8 la 1 mm. Conditia de baza si particularitatea prepararii sub coroane integral ceramice este
crearea unui prag circular de 90 de grade, cu o grosime de 1-1,5 mm, ce va asigura rezistenta
coroanei de invelis. Adancimea prepararii pentru diferite grupuri de dinti: canini – 1,3 mm;
pentru incisivii superiori – 1,0-1,3 mm. Prepararea trebuie efectuata cu sistemul de racire aer-
apa, intermitent. Initial cu o freza conica se slefuiesc suprafetele aproximale de la marginea
incizala pana la varful papilei interdentare, cu formarea unui prag preventiv (grosimea 0,8-1
mm), cu 0,5 mm pana la marginea gingivala. In acelasi timp suprafetele aproximale se slefuiesc
sub un unghi de 5-7 grade fata de axul longitudinal. Dupa aceasta cu o freza cilindrica
diamantata se scurteaza coroana dentara cu ¼ din inaltimea ei, creind un spatiu intre dinte si
antagonisti de 1,5-2,0 mm, tinand cont ca inclinarea suprafetei palatinale trebuie sa fie de 20-45
grade.
Suprafata ocluzala se prepara cu pastrarea formei anatomice. Urmatoarea etapa este prepararea
suprafetelor vestibulara si orala cu formarea pragului.
Pentru slefuirea limitata si uniforma a tesuturilor dentare dure de pe aceste suprafete se poate
utiliza una din metode. Cu o freza cilindrica cu diametrul 0,8-1 mm se creeaza 2-3 santuri pe
suprafata vestibulara de la marginea gingivala spre cea incizala. Pentru aceasta, freza cilindrica
se adanceste in tesuturile dentare dure pe intreg diametrul cu miscari intermitente. In regiunea
cervicala cu o freza roata se creeaza un sant paralel cu marginea gingivala, mai sus de aceasta cu
0,5 mm, in asa fel incat sa il unim cu cel de pe suprafetele aproximale. Repetam acelasi lucru
pentru suprafata orala. Etapa de preparare se termina cu slefuirea tesuturilor dentare dure de pe
toate suprafetele cu o freza cilindrica sau conica pana la adancimea santurilor create. Dupa
aceasta cu o freza flacara adancim pragul pana la jumatate din profunzimea santului gingival.
Diametrul frezei trebuie sa corespunda grosimii pragului.

Laborator: turnarea modelelor cu bonturi mobilizabile, confectionarea coroanei inetgral ceramice


Clinic: proba coroanei;
Laborator corectia si glazurarea coroanei;
Clinic: cimentare coroanei

6. Indicaţii şi etapele clinice în terapia leziunelor odontale coronare cu coroane mixte


m/c.

Indicatii:
- Distructia sau fractura unei parti destul de massive a coroanei dentare asa incat nu poate
fi restabilita prin obturatie;
- Anomalii de dezvoltare si de pozitie a dintilor care nu pot fi tratate orthodontic;
- Abraziune patologica a tesuturilor dure dentare;
- Fluoroza, defecte cuneiforme;
- Defecte estetice (schimbarea culorii, formei, etc.);
- Ca elemente de agregare in protezele fixe.

Etape clinico-tehnice:
Clinic: examenul clinic, diagnostic, planul de tratament, prepararea dintilor, amprentare,
protectia plagii, determinarea relatiilor intermaxilare;
Laborator: confectionarea modelelor combinate cu bonturi mobilizabile, fixarea lor in simulator;
modelarea machete componentei metalice (grosimea de 0,3-0,4 mm), turnarea componentei
metalice, prelucrarea ei si adaptarea pe model;
Clinic: proba componentei metalice si determinarea culorii ceramicei;
Laborator: prelucrarea componentei metalice (degazarea, sablarea); depunerea straturilor de
ceramica (wash opac; opac I; opac II; opac dentina + dentina +enamel; dentina + enamel (+
transparent la necessitate) ); adaptarea pe model;
Clinic: proba in cavitatea bucala;
Laborator: glazurarea;
Clinic: proba finala si fixarea

7. Indicaţii şi etapele clinice în terapia leziunelor odontale coronare cu coroane de


substituţie. Clasificări.
La determinarea indicatiilor restituirii coroanelor dintilor lezati subtotal sau total cu coroane de
substitutie stau rezultatele examenului clinic si radiografic. Aceste constructii sunt indicate in
urmatoarele situatii clinice ca microproteze unitare sau ca elemente de agregare a diverselor
lucrari protetice:
 Cand avem leziuni odontale coronare subtotale sau totale ca urmare a cariei dentare,
deseori numai prezenta partii radiculare a dintelui si restituirea nu mai poate fi rezolvata
prin terapia conservativa, prin incrustatii sau cu coroane de invelis;
 In caz de fracturi considerabile a coroanelor dintilor ca urmare a traumatismului;
 In caz de leziuni odontale coronare subtotale sau totale, ca urmare a abraziunii
patologice, a displaziilor dentare sau a altor cauze (eroziuni, leziuni chimice);
 Ca elemente de agregare a puntilor dentare si protezelor dentare mobilizabile.
Coroanele de substitutie practice sunt indicate la restaurarea coroanelor tuturor dintilor, insa mai
frecvent sunt aplicate in zona dintilor frontali si premolarilor superiori, precum si pe caninii si
premolarii inferiori. Incisivii inferiori sunt mai putin favorabili pentru asa o reconstruire, intrucat
radacinile lor sunt subtiri, iar canalele radiculare- inguste, din care cauza nu pot asigura
rezistenta necesara. Dintii laterali fiind pluriradiculari cer crearea unui paralelism intre pivoti,
ceea ce este rar posibil. In asemenea cazuri pot fi folositi doi sau chiar numai un dispozitiv
radicular.

Etape clinic-tehnice:

Clasificari:
Dupa functie:
- Coroane de substitutie de restaurare morfofunctionala;
- Coroane de substitutie ca element de agregare;
- Coroane de substitutie cu functie mixta;
Dupa material:
- Metalice;
- Acrilice;
- Din portelan;
- Mixte;
Dupa metoda de confectionare:
- Coroane confectionate in mai multe sedinte;
- Coroane confectionate intr-o sedinta (fara participarea tehnicianului dentar;
Dupa modul de constructie:
- Cu inel (Richmond, Sargorodski, Parin, Kopeikin) sau semiinel ( Katz);
- Cu incrustatie si placuta supraradiculara sau numai cu incrustatie (Iliina –Markosean,
Titrin);
- Coroana mixta cu pivot (Ahmedov);
- Coroanele din portelan prefabricate de tip standard cu pivot (Logan, Davis, Norton);
- Coroanele cu pivot pentru dinti multiradiculari (Gafar);
- Coroane de invelis pe bot artificial cu pivot (Kopeikin, Grozovski, Kovaleova)
Dupa modul de consolidare a dispozitivului radicular deosebim:
- Monolite (cand pivotal este consolidate cu portiunea radiculara);
- Coroane integrante (cand dispozitivul radicular si coroana sunt fabricate standard si dupa
adaptarea respective sunt unite prin cementare;
Dupa constructia pivotului:
- Cu pivot simplu;
- Cu pivot compus ( cu inel sau semiinel si capac, cu incrustatie, cu capac, etc.)
8. Indicaţii şi etapele clinice în terapia leziunelor odontale coronare cu coroane 3/4, 4/5
şi ecuatoriale.

Coroana metalica de invelis ecuatoriala. Acest tip de coroana prezinta o varietate a coroanelor de
invelis care acopera coroana naturala pana la ecuator. Este indicata pe molari, cand tesuturile
dure ale dintelui din zona subecuatoriala nu sunt lezate, iar indicatiile clinice nu ne permit
prepararea cuvenita a dintelui fara devitalizare(migrari dentare, atrofia apofizei alveolare cu
dezgolire radiculara, etc.). particularitatile prepararii constau in slefuirea tesuturilor dure pana la
ecuator cu crearea pragului circular.
Aceste coroane pot fi confectionate prin metoda de stantare si prin metoda de turnare. Fazele
clinico-tehnice, in dependenta de metoda aleasa, sunt indentice celor de confectionare a
coroanelor de invelis metalice stantate sau respectiv turnate.

Coroanele partiale sunt varietati de proteze fixe metalice, indicate pe dintii frontali si laterali
cand suprafata vestibulara a dintelui nu este lezata. Ea va acoperi suprafetele proximala, orala si
marginea incisivala a dintilor frontali sau suprafetele ocluzala, orala si cele proximale ale dintilor
laterali. Daca asa tip de coroane sunt confectionate pe dintii frontali, ele se numesc ¾, pe
premolari ele se numesc 4/5. O conditie necesara la confectionarea acestor tipuri de coroane este
prezenta dintilor cu coroane naturale masive si fara lezari ale suprafetelor de contact cu dintii
vecini. Ele sunt utilizate ca elemente de agregare ale puntilor dentare,a sinelor si mai rar ca
microproteze unitare.

9. Tehnica probei coroanei de înveliş: întreg turnate, acrilice, ceramice. Tenhica


cimentării. Complicaţii posibile. Profilaxia.

Efectuand proba in cavitatea bucala, o deosebita atentie se acorda individualizarii coroanei in


ocluzia centrica, anterioara, posterioara si in celelalte faze ale ocluziei dinamice. Esentialul
acestei probe consta in asigurarea contactelor multiple si crearea conditiilor pentru alunecarea
lenta a arcadei dentare inferioare pe cea superioara.
+ daca adera intim la colet; contactele cu dintii vecini; aspectul esthetic

Primind coroana confectionata in laborator, medicul se convinge daca ea este de pe dintele dat,
apreciaza daca corespunde formei anatomice, o prelucraza cu etanol, eter si efectueaza proba. In
prealabil, daca dintele a fost protejat cu mijloace mecanice, se elibereaza de materialele de
protective. In cazul in care bontul a fost pregatit correct si coroana corespunde cerintelor
necesare, proba coroanei se va efectua fara dificultati. Cand se efectueaza proba se atrage atentia
la raportul dintre marginea coroanei si parodontul marginal. Pentru a evita lezarea lui coroana
trebuie lent miscata spre colet, tinand cont de raportul ce se creeaza. Acele sectoare, care ajung
primele la nivelul parodontului marginal, se supun slefuirii, pana nu vom atinge scopul necesar.
Dupa adaptarea marginala a coroanei urmeaza verificarea contactului ocluzal, care se determina
visual, cu ajutrul hartiei de articulatie sau cu o folie de ceara, atragand atentia la contactul
cuspizilor, la fel si cu dintii vecini.

Fixarea: Pentru a efectua manopera de fixare, care are o deosebita importanta, izolam dintele
stalp cu un rulou de vata, dezinfectam si degresam bontul si coroana cu etanol si etr, dup ace
uscam bontul si coroana cu un jet de aer cald.Fixarea se va efectua cu cement fosfat sau visfat
preparat intr-o pasta omogena, fara bule de aer avand aspectul unei paste cremoase. Cementul
preparat se va plica in coroana tapetand peretii e pe toata suprafata. Indepartarea surplusurilor de
cement se efectueaza dupa prize. Se va acorda atentie deosebita curatirii resturilor de cement la
nivelul nisei papilei interdentare sial zonei parodontului marginal. Pacientului I se va recomanda
sa nu manance timp de 2 ore pentru a crea conditii favorabile in vederea prizei definitive a
cementului de fixare.

10. Metoda de protecţie a plăgii dentinare după prepararea dinţilor sub coroane de
înveliş. Tehnica Scutan de confecţionare a coroanelor provizorii.

Dupa obtinerea amprentei, reiesind din principiul biologic, este obligatoriu de a menaja plaga
dentinara de actiunea nociva a factorilor mecanici, termici, chimici, microbieni, prin pansarea
bontului. In acest scop pot fi utilizate mijloace chimice (impregnare) si mecanice (diferite lacuri
sau coroane provizorii de protectie fixate cu cimenturi provizorii sau eugenatul de zinc). Ca
material de impregnare mai des utilizat este nitratul de argint folosit in forma de solutie apoasa
de 30% sau clorura de zinc 30-40%. Din lacuri cel mai frecvent este folosit lacul cu fluor sau
lacul celluloid 5% (I.Postolachi). Coroanele provizorii de protectie pot fi confectionate din
acrilate individual, cat si sub forma prefabricate din celuloid transparent, policarbonat sau acrilat.
Coroanele se aplica pe bontul dintelui slefuit si se fixeaza cu ajutorul eugenatului de ainc, a
cementului de zinc-fosfat sau a pastei-dentina.

Tehnica de copiere Scutan. este caracterizată de succesiunea


următoarelor intervenţii:
• înainte de prepararea bontului, se efectuează amprentarea cu materiale
elastice cu vâscozitate crescută din grupa elastomerilor de sinteză;
• prepararea dintelui, obţinerea bontului dentar;
• bontul este amprentat, să se confecţioneze coroana indicată;
• acrilatul autopolimerizabil, preparat sub formă de pastă, se aşează în interiorul primei
amprente, fără să încorporeze bule de aer (ceea ce reprezintă un accident frecvent) - coroana
apare cu orificii (pori);
• amprenta primară cu acrilat este reaşezată pe câmpul protetic. Între bont şi interiorul
amprentei coroanei care s-a şlefuit, acrilatul este modelat, se obţine o coroană. Pereţii coroanei
prezintă grosimea egală cu ţesuturile îndepărtate prin şlefuire. Prin această metodă se constată ce
cantitate de substanţă coronară a fost şlefuită;
• îndepărtarea amprentei se realizează după polimerizarea pastei de acrilat;
• coroana este îndepărtată de pe bont pentru prelucrare, după care urmează cimentarea
provizorie;

Denumiri comerciale de acrylate:


Noracril, Carbodent, Duracril

Deficienţele metodei sunt reprezentate de:


• acţiunea nocivă a monomerului asupra organului pulpar la dinţii vitali;
• reacţia de polimerizare este exotermă, căldura eliberată (40-50 grade), produce durere la
dinţii vitali;
• aşezarea amprentei cu masa acrilică se obţine uşor în aceeaşi poziţie dacă s-a creat un punct
de reper

11. Caracteristica complicaţiilor posibile în terapia leziunelor odontale coronare cu


coroane de înveliş: pe parcursul tratamentului, imediat după tratament, tardive.
Tactica medicului.

Greseli, accidente, complicatii:


* zone retentive la nivelul coletului – consecinta unei incorecte preparari si finisari a
bontului;
* santuri verticale pe suprafata bontului si la colet, fapt care denota ca instrumentul de slefuit
nu a fost manevrat in miscare continua;
* prepararea coletului pentru coroanele cu patrundere subgingivala, insuficient de profund
efectuata (a nu se confunda cu preparatia escavata unde slefuirea limitei se face, in mod voit,
supragingival);
* subminari retentive (praguri accidentale in profunzime), consecinta unei tehnici gresite in
orientarea instrumentelor de slefuit, au drept rezultat o insertie incompleta si incorecta a
coroanei;
- durerea, care depinde de sensibilitatea individuala, in cazul dintilor vitali se foloseste
anestezia;
- sectionarea buzei, limbii, planseului sau mucoasei jugale, prin lipsa unui punct de sprijin
ferm al mainii operatorului, greseala care poate determina deraparea instrumentului de slefuit;
- in raport cu gravitatea leziunii se pot lua masuri ca badijonari cu H⒉O⒉, compresiuni
pentru hemostaza sau sutura chirurgicala;
- deschiderea camerei pulpare, printr-o orientare gresita asupra dimen-siunilor organului
pulpar;
- traumatizarea paradontiului marginal, consecutiva slefuirii, poate sa determine o lezare a
fibrelor subepiteliale, ceea ce duce la retractii cicatriceale sau la aparitia pungilor gingivale;
- slefuirea din neatentie sau printr-o tehnica gresita a dintelui adiacent – punct de plecare
pentru dezvoltarea unei carii;
- fracturarea coronara a dintelui vecin sau antagonist, prin neatentie sau prin manevrarea
gresita a instrumentelor de slefuit.
Complicatii tardive:
· pulpita insotita de durerile care apar in scurt timp dupa slefuire. In principiu, tratamentul
consta din extirparea vitala a pulpei, sau in unele cazuri se pot face tratamente cu substante
medicamentoase, cum sunt corticosteroizii.
Sedarea durerilor nu inlatura pericolul afectarii pulpei, indeosebi prin cimentare, de aceea se
recomanda in astfel de situatii sa se aplice coroane de protectie provizorie cu Calxil, pe o
perioada de cateva saptamani, sau in cazul coroanelor singulare sa se cimenteze cu un ciment
neutru. In afara de incercarea de terapie medicamentoasa se indica extirparea vitala, mai ales
atunci cand bontul reprezinta unul din stalpii unei punti de o intindere mai mare;
· durerea trecatoare, care apare provocata de agenti termici si chimici si cedeaza in urma
aplicarii coroanelor de protectie;
· necroza pulpara tardiva si gangrena pulpara – complicatii ale slefuirii – cu consecinte
asupra integritatii tesuturilor periapicale (parodontite aplicate, cronice si acute);
· fractura bontului coronar, consecinta lipsei de consolidare mecanica, in special a dintilor
monoradiculari depulpati.

12. Varietăţile raportului marginei coroanei de înveliş cu parodontul marginal.


Concepţia modernă.

In privinta raportului marginii coroanei de invelis metalice stantate cu parodontul marginal exista
3 opinii:
1) Marginea coroanei trebuie sa patrunda in sulcus cu 0,2-0,3 mm;
2) Marginea coroanei trebuie numai sa ajunga la marginea gingivala;
3) Marginea coroanei sa nu ajunga la cea gingivala cu 1,5-2 mm.
Conform primei opinii daca marginea coroanei nu este infundata in sulcus, in zona terminal ea
creeaza un punct de retentive pentru produsele alimentare. A doua opinie confirma ca marginea
coroanei cu o grosime de 0,25-0,3 mm nu poate fi introdusa in sulcus, fiind insa fortata ea
provoaca leziunea tesuturilor din aceasta zona ca rezultat a careia survin inflamatia, retractia
gingiei si aparitia pungiii dento-parodontale. Autorii conceptiei a treia sustin ca marginea
coroanei trebuie sa se termine cu 1,5-2 mm pana la parodontul marginal prevenindu-se astfel
actiunile nocive ale marginii coroanei asupra PM. Ei recomanda ca marginea coroanei sa fie
subtiata maximal prevenind crearea punctului de retentive a alimentelor.
Noi consideram ca raportul marginii coroanei cu parodontul marginal trebuie sa fie apreciat
individual reiesind din particularitatile tabloului clinic, si a marginea coroanei trebuie sa
cuprinda strans dintele unde ea nu se va termina. In vederea respectarii acestui criteriu pentru
efectuarea controlului respectiv se foloseste sonda in unghi.

13. Etiologia şi tabloul clinic al edentaţiei parţiale. Clasificarea Kennedy. Indicaţii şi


etapele clinice în terapia protetică cu punţi dentare.

Factori etiologici:
-ereditari;
-dobanditi;

Edentatia primara- lipsa dintelui cand acesta nu a erupt (poate fi veritabila cand nu a fost
mugurele acestuia si falsa – in caz de retentie a mugurelui)

Factori dobanditi:
- carie si complicatiile acesteia;
- leziuni dento-parodontale;
- traume;
- uzura dintilor;
- nevralgia nervului trigemen;
- osteomielita;
- tumori;
- factori socio-economici;
- iatrogenii ( terapia endodontica incorect efectuata; protetica dentara; erori tehnoclogice;
refacere inadecvata a suprafetei ocluzale; erori ocluzale);

Tabloul clinic:
Semne subiective:
 fenomen dureros:
- hiperestezie dentinara;
- hiperestesie alveolara;
- disfunctie cranio-mandibulara;
- dureri musculare;
 insuficienta functionala;
- insuficienta estetica;
- insuficienta fonetica;
- insuficienta masticatorie;
- insuficienta de deglutitie;
- tulburari psihice

Semne obiective:
Exobucale:
- asimetrie faciala;
- modificarea profilului;
- prabusirea buzelor si obrajilor;
- diminuarea rosului buzelor;
- curbarea fantei labiale;
- adancirea santurilor periorale;
Endobucale:
- prezenta breselor;
- migrarea dintilor;
- abraziunea patologica;
- modificari parodontale;
- spatiul protetic potential;
- creasta edentata

Clasificarea Kennedy:
I – edentatie bilaterala terminala;
II – edentatie unilaterala terminala;
III – edentatie intercalata in zona laterala;
IV- edentatie in zona frontala;
Fiecare din primele 3 clase are si subclase, numarul acesteia depinde de numarul breselor
suplimentare. Daca pe arcada sunt prezente mai multe brese, de diferite clase, diagnosticul se
formuleaza dupa clasa mai mica, restul breselor determinand subclasa.

Indicatii pentru punti dentare:


- edentatii partiale mici si medii

etapele clinice:
1. examenul clinic si paraclinic, stabilirea diagnosticului, planificarea tratamentului;
prepararea dintilor-stalpi; amprentarea; protectia plagii dentinare;
2. proba fie a puntilor dentare fie a componentelor metalice in cazul puntilor dentare mixte;
3. proba definitiva si cimentarea

14. Particularităţile examenului clinic şi paraclinic a pacienţilor cu edentaţii parţiale.


Indicaţii şi etapele clinice în terapia cu punţi dentare întreg turnate.

Examen exobucal: Se executa prin inspectia regiunii maxilofaciale din fata si profil atragand
atentia la starea si culoarea pielii, a mucoasei buzelor, prezenta sau absenta asimetriei faciale, la
linia de contact si pozitia buzelor, obrajilor, comisurilor gurii, gradul de exprimare a santurilor
perilabiale, pozitia mentonului, marimea unghiurilor mandibulei, starea etajului inferior al fetei.
Apoi se examineaza starea ATM si a musculaturii prin inspectie si palpare.

Examen endobucal:
 raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii si mobilitatea muschiului
orbicular al buzelor;
 dintii;
 arcadele dentare (forma, marimea breselor, localizarea lor, starea dintilor
limitroi bresei);
 raportul dintre arcadele dentare (tipul ocluziei);
 mucoasa cavitatii bucale;
 apofizele alveolare si maxilarele.

Examene paraclinice: radiografie, analiza modelelor de studiu

Din punct de vedere clinico-biologic la alegerea unei constructii protetice partiale fixe se va tine
cont de urmatoarele aspecte:
- Marimea bresei ( lipsa de la 1 la 3 dinti);
- Caracterul si topografia bresei: intercalata sau terminala; in sectorul frontal sau lateral;
- Directia: liniara sau curbilinie;
- Starea parodontiului dintilor vecini bresei si celor antagonisti;
- Inaltimea coroanei clinice dentare a dintilor stalpi;
- Tipul de ocluzie

Indicatii:
- Uzura dentara;
- Ocluzie adanca traumatica;
- Edentatie partiala insotita de micsorarea inaltimii etajului inferior al fetei;
- Preponderent in sectoarele laterale ale arcadelor dentare din considerente fizionomice;

Etapele clinice:
1. Examenul clinic, paraclinic; stabilirea diagnosticului; planificarea tratamentului;
prepararea dintilor-stalpi; amprentarea; protectia plagii dentinare;
2. Proba in cavitatea bucala;
3. Cimentarea

15. Consecutivitate examenului clinic subiectiv a pacienţilor cu edentaţii parţiale.


Indicaţii, contraindicaţii şi etapele clinice la aplicarea punţilor dentare din acrilate şi
compozite moderne.

Examenul Subiectiv:
a) Motivatia. Atentia medicului fata de pacient, iscusinta de a audia si memoriza cele mai
importante acuze, de a concretiza si lua initiativa convorbirii, punandu-i intrebarile necesare,
duce la crearea unui contact de incredere, ceea ce se va referi favorabil la tratament. Deseori
numai datorita intrebarilor adaugatoare putem evidentia esenta motivatiei, deoarece, ca regula,
pacientii se plang numai de lipsa dintilor, sau de prezenta anomaliilor de ocluzie, de forma, de
pozitie sau culoare a unor dinti, ce duc la dereglari de fizionomie, si mai rar la dereglari de functii
cum ar fi: dereglari de incisie a alimentelor, de masticatie, deglutietie, fonatie; pacientii nu atrag
atentia la aparitia durerilor in timpul actului de masticatie, care pot fi localizate in anumite
segmente ale arcadelor dentare, in regiunea ATM, a muschilor, etc, ei atrag atentia asupra
dereglarilor survenite in functia tractului gastrointestinal, slabirii organismului. Afara de aceasta
medicul trebuie sa stabileasca si gradul de influenta a maladiei asupra starii psihice, mai ales din
cauza lipsei de dinti frontali la tineri
b) Istoria actualei maladii. Anamneza urmareste scopul de a studia evolutia maladiei si eficienta
tratamentului, daca a avut loc. Cu aceasta ocazie medicul pune urmatoarele intrebari: cand,
dupa parerea pacientului, a aparut boala? Care sunt cauzele? Cum a inceput si cum a decurs
(acut, cronic), daca s-a aplicat vreun tratament, care anume si care a fost eficienta lui. Astfel se
obtin date privind termenii aparitiei afectiunii respective (pierderii dintilpor) si cauzele acestei
afectiuni (caria complicata, afectiunile parodontului, traume, interventii chirurgicale, consistent
alimentelor, abiceiuri nocive cum ar fi masticatia rapida sau numai pe o parte a arcadlor dentare
s.a.). o atentie deosebita solicita pacientii care au purtat sau poarta proteze dentare. Deseori ei
insista sa li se confectioneze proteze identice, desi tabloul clinic nu ofera o asa posibilitate. Si
chiar confectionand proteze de acelasi tip, unii pacienti nu sunt satisfacuti, considerandu-le pe
cele vechi mai bune. Deci in practica protetica medicul trebuie sa ia in considerstie si factorul
psihologic
c) Istoria vietii. In cadrul anmnezei vietii luam in consideratie locul nasterii si de trai, deoarece
pacientul poate fi domiciliat intr-o zona cu patologie regionala, conditiile de viata si alimentare,
predominarea miscarilor masticatorii. Se va preciza de care maladii generale a suferit sau sufera
pacientul si stomatologice. Este necesara depistarea obiceiurilor vicioase. Se vor mai concretiza
unele momente din conditiile de munca si tipul de activitate nervoasa superioara de care intr-o
anumita masura va depinde si reusita tratamentului.
Indicatii:

- Defecte mici (1-2 dinti) in zona frontala;


- Ca metoda provizorie de protectie a dintilor vitali;

Contraindicatii:

- Copii si tineri;
- Grosimea tesuturilor dentare dure este neinsemnata;
- Ocluzie adanca;
- Alergie la masele acrilice;
- Bruxism;
- Abraziuni dentare inseminate;
- Zonele laterale ale arcadei dentare

16. Examenul clinic obiectiv al pacienţilor cu edentaţii parţiale. Indicaţii, contraindicaţii


şi etapele clinice la aplicarea punţilor dentare integral ceramice şi adezive.

Examen exobucal: Se executa prin inspectia regiunii maxilofaciale din fata si profil atragand
atentia la starea si culoarea pielii, a mucoasei buzelor, prezenta sau absenta asimetriei faciale, la
linia de contact si pozitia buzelor, obrajilor, comisurilor gurii, gradul de exprimare a santurilor
perilabiale, pozitia mentonului, marimea unghiurilor mandibulei, starea etajului inferior al fetei.
Apoi se examineaza starea ATM si a musculaturii prin inspectie si palpare.

Examen endobucal:
 raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii si mobilitatea muschiului
orbicular al buzelor;
 dintii;
 arcadele dentare (forma, marimea breselor, localizarea lor, starea dintilor
limitroi bresei);
 raportul dintre arcadele dentare (tipul ocluziei);
 mucoasa cavitatii bucale;
 apofizele alveolare si maxilarele.
Exista o anumita ordine a examenului dintilor si respectarea acestei ordini urmareste scopul de a
nu scapa din vedere devieri. S Kristab recomanda de a incepe examenul cu incisivii centrali la
mandibula trecand in stanga, apoi in dreapta, dupa ce trecem la maxila in aceeasi ordine. V.
Kopeikin, E. Gavrilov si A. Scerbakov considera ca este mai rational de a incepe examenul de la
dintele de minte a unei hemiarcade, terminand cu dintele de minte a celeilalte hemiarcade.

Puntea fixata fizico-chimic (adeziva) este alcatuita din corp de punte metalic nefizionomic, corp
de punte mixt partial fizionomic sau din corp de punt total fizionomic si din elementele de
agregare in forma de prelungiri metalice ce sunt aplicate la nivelul suprafetelor proximale
orientate spre spatiul edentat al celor doi –dinti stalpi si pe suprafetele orale sau in forma de
ineluse ce acopera suprafetele distala, meziala, vestibulara si orala de la nivelul ocluzal pana la
ecuator.
Fixarea acestor punti se obtine numai de la nivelul prelungirilor metalice sau al inelelor. Pentru
ceasta tesuturile detare sunt slefuite la 0,1-0,2 mm corespunzator elementelor de agegare si
gravate chimic (cu acid ortofosforic). Pe suprafetele de contact metalice ale elementelor de
agregare care vin in contact cu smaltul sunt incluse elemente retentive.
Fixarea acestor tip de punti pe dintii stalpi se obtine prin imbinare adeziva, utilizandu-se un
material din grupul rasinilor compozite (evicrol, concise).
Indicatii:
 Bresele arcadelor dentare intercalate reduse (lipsa a 1-2 dinti) cand dintii stalpi nu sunt
atacati de procese patologice si sunt conditii necesare de fixare.

17. Particularităţile preparării dinţilor stîlpi în terapia edentaţiei parţiale cu punţi


dentare. Indicaţii, contraindicaţii şi etapele clinice la aplicarea punţilor dentare m/c,
m/a.

Prepararea dintilor stilpi se efectueaza la fel ca la LOC numai ca se diferentiaza prin a) obtinerea
unei forme corecte pt tipul de microproteza ales pt elemetele de agregare b) obtinerea
paraleleismului intre axele coronare ale dintilor stilpi astfel incit toate elementele de agregare
sase aseze uniform pe dintii stilpi . La includerea unui nr mare de dinti stilpi pt respectarea
paralelismului este necesara pregatirea pe unor modele de studiu pina la prepararea si
examinarea lor in paralelograf . Aveasta ne va da posibilitatea sa apreciem calitatea tesuturilor
dure pe care care vor fi slefuite pt a obtine acest paralelism intr dintii stilpi si daca este necesara
tratamentul proprotetic pt asa tipuri de proteze dentare . Redarea paralelismului se poate efectua
si prin prepararea dintilos stilpi in forma de con cu o inclinatie a suprafetelor coroanei catre axul
longitudinal nu mai mult cu 10 grade .

Indicatii:
 Edentatii partiale mici clasa III si IV;
 In edentatiile frontale, daca parodontiul dintilor stalpi este intact pot fi restabiliti si 3
dinti;
 Ca dispozitiv de sinare in dintii cu parodontite forma usora si medie in stadiul de remisie,
dupa tratamentul medicamentos;
 Anomalii de pozitie, culoare, forma;
 Leziuni odontale coronare ( in caz de leziuni massive se reface bontul dentar printr-o
incrustatie metalica turnata);

Etapele de confectionare coroane m/c:


Clinic: examen clinic, diagnostic, plan de tratament, prepararea dintilor-stalpi, amprentarea,
determinarea relatiilor intermaxilare;
Laborator: confectionarea modelelor, fixarea lor in articulator, modelarea machete din ceara a
carcasului metallic; turnarea ;
Clinic: proba carcasului metallic; determinarea culorii ceramicii;
Laborator: prelucrarea scheletului metallic si aplicarea ceramicii;
Clinic: proba preventiva a puntii dentare metaloceramice;
Laborator: glazurarea;
Clinic: proba definitive; cimentarea

Etapele clinico-tehnice coroane m/a:


Clinic: examenul clinic, diagnostic, plan de tratament, prepararea dintilor-stalpi; amprentarea;
Laborator: obtinerea modelelor din ghips, fixarea lor in ocluzator, modelarea machetei din ceara
a puntii dentare, fie subdimensionata (pentru cele fizionomice), fie cu caseta vestibulara (pentru
cele semifizionomice), crearea elementelor de retentie; ambalarea in chiuveta; turnarea; slefuirea,
lustruirea;
Clinic: proba in cavitatea bucala; determinarea culorii acrilatului;
Laborator: modelarea machetei fatetei din acrilat; ambalarea in chiuveta; schimbarea cerii in
acrilat; lustruirea;
Clinic: proba finala in cavitatea bucala; fixarea

18. Migrări dentare. Etiopatogenia, tabloul clinic. Criteriile ocluziei funcţionale după
Ene. Fenomenul Tieleman. Metode de tratament.

Etipatogenia:
 Factori locali - leziunile odontale coronare, edentatiile partiale, abraziuni excesive,
refacerea incorecta a suprafetelor ocluzale, afectiuni paradontale, cicatrici mucozale
 Factori generali - obiceiuri vicioase: muscarea limbii, buzelor, obrajilor, deglutitia
infantila; parafunctii musculare, tumorile chistice, dereglari endocrine, cardio-vasculare,
ale SNC

Tabloul clinic:
Simptomele clinice a migrarilor dentare depinde de numarul dintilor pierduti ,durata perioadei de timp
dupa extractie .cu cit mai mult timp s-a scurs de la momentul extractiei si cu cit edentatia e mai intinsa cu
atit mai grave , mai exagerate vor fi migrarile dintilor restanti .Dupa pierderea unui sau mai multor dinti,
antagonistii migreaza vertical spre spatiului edentat

Criteriile ocluziei functionale dupa Ene:

1. Stopuri ocluzale stabile, multiple si simultane in R.C. si I.M.


2. Ghidaj anterior armonizat cu miscarile functionale ale mandibulei si posibilitatile A.T.M.
3. Dezocluzia dintilor laterali in propulsie
4. Dezocluzia dintilor laterali de partea nelucratoare in lateralitate
5. Absenta interferentelor pe partea lucratoare in lateralitate indiferent de tipul ghidajului.

Interferenta in propulsie pe partea nelucratoare generata de ultimul molar mandibular sau


capuson mucos si care determina fenomene negative la incisivul lateral sau central maxilar de
partea opusa poarta numele de fenomenul Thilemann= legea diagonalei lui Thilemann. Initial
dintele anterior se mobilizeaza, migreaza spre vestibular si spre planul de ocluzie, iar ulterior
aceste semne pot diminua sau chiar disparea, dintele consolidandu-se in noua pozitie, si doar
ghidarea manuala a mandibulei de catre medic sa poata evidentia obstacolul care impiedica
avansarea mandibulei. Cand interfernta in propulsie pe partea nelucratoare este generata de un
molar fenomene patologice asemanatoare apar la incisivul lateral maxilar de aceeasi parte cu
molarul ce determina interferenta.

Tratamentul
Lichidarea dezichilibrului dintre arcadele dentare in urma edentatiilor partiale .
Slefuirea tesuturilor dure
Aceasta metoda este mai des folosita la lichidarea dereglarilor interocluzale slefuind suprafetele
ocluzale ale dintilor migrati verticali si fetele laterale ale dintilor inclinati . Slefuirea ocluzala
are scop de a micsora inaltimea coroanei dintelui migrat, Nivelarea planului de ocluzie .
Rezectia dentara
Ca masura de lichidare a dereglarilor interocluzale se folosesc la pacienti cu dereglari verticale
sau inclinari orizontale exagerate ,
Tratamentul ortodontic
Un rol important in tratament ortodontic il are alegerea dispozitivului pentru inaltarea
dimernsiunii verticale de ocluzie si deplasarea dintilor migrati ,precum si modul de fixare a lui
Repozitionarea mandibulei –
Cind migrarile dentare sunt insotite de deplasarea distala a mandibulei, micsorarea spatiului
alveolar si micsorarea etajului inferoir al fetei
Tratamentul chirurgical
Este considerata ca o masura extrenma si urmareste extractia dintelui migrat ce nu poate fi
recuperat prin metoda conservativa

19. Indicaţii şi etapele clinice în terapia edentaţiei parţiale cu punţi dentare cu extenzie.
Complicaţii.

Caracteristic pentru aceasta constructie este situarea elementelor de agregare pe o singura parte a
corpului de punte, deci corpul de punte nu are la ambele extremitati elementele de agregare.

Indicatii:
Puntile cu extensie meziala sunt admise pentru rezolvarea urmatoarelor edentatii:
* Absenta incisivului lateral; elementele de agregare sunt fixate pe doi dinti stalpi,
caninul si primul premolar
* Absenta primului premolar, folosind dintii stalpi, al doilea premolar si primul molar.
Fata ocluzala a extensiei (pentru primul premolar) prezinta relieful natural, cu cei doi cuspizi,
santuri, fosete si pante. Este exclusa extensie ce are margine incizala (canin) in locul fetei
ocluzale fiind un plan inclinat nociv.
Puntile cu extensii distale sunt inca respinse de multe scoli, ai caror reprezentanti
teoretici omit sa analizeze complex si corelativ elementele campului protetic, ca parte a
intregului organism, supus sistemului nervos, la care se adauga psihicul ce caracterizeaza
personalitatea umana.
Aceste punti in cadrul proteticii restaurative isi gasesc indicatia pentru rezolvarea
edentatiei terminale in urmatoarele situatii:
* Se restaureaza prin extensie un singur dinte absent solidarizat la doua elemente de
agregare;
* Dintii stalpi pe care sunt fixate elementele de agregare sa prezinte coroane
voluminoase (suprafete intinse) cu o foarte buna implantare parodonto-radiculara;
* Arcada antagonista sa fie scurtata sau reprezentata de o proteza mobila sau
mobilizabila ce nu dezvolta presiuni ocluzale mari in masticatie si in intercuspidare;
* Pentru un premolar sau molar in extensie la o punte subtotala fixata pe un numar de
dinti stalpi.
* La pacientii tineri cu edentatii molare unilaterale, ce au hemiarcada opusa integra
pentru efectuarea unei masticatii multumitoare unilaterale

Biomecanica:
In cazul puntilor dentare cu extensie parodontiul dintilor in anumite conditii este solicitat mai
mult decat dublu. Presiunea adaugatoare asupra parodontului apare in urma actiunii „ryceajnoe”
a extensiei. In rezultat parodontul se afla intr-o situatie mai putin favorabila. Sub actiunea
fortelor orizotale dintele stalp al puntii cu extensie va fi suprasolicitat in directie distala, in cazul
fortelor verticale – in directie jugo-linguala si linguo-jugala. Micsorarea sau eliminarea
suprasolicitarii parodontiului dintelui stalp se obtine prin mobilizarea adaugatoare a fortelor de
rezerva de exemplu prin utilizarea a doi dinti-stalpi. Intr-o stare favorabila se afla parodontiul
dintelui-stalp si in cazul in care antagonistii sunt slabiti dintr-o oarecare cauza: atrofia alveolei,
sau sunt dinti artificiali care nu vor incarca extensia precum in cazul dintilor naturali trainici.
In asa fel, pentru utilizarea puntilor cu extensie se tine cont ca fortele de rezerva a parodontiului
sa fie capabile sa opuna rezistenta presiunii masticatoare ce apasa pe extensie, g=1. Un caz mai
bun este daca parodontiul dintilor-stapi poate suporta o presiune mai mare decat cea care apasa,
g>1.
Situatii posibile:
a) Incisivul central superior sau caninul in cazul unei bune pastrari a antagonistilor poate
suporta o incarcatura adaugatoare sub forma de extensie in loc de incisivul lateral;
b) Molarul poate sustine o extensie in forma de premolar
c) Alti dinti pot sustine presiunea masticatoare asupra vecinului sub forma de extensie in
cazul in care antagonistii nu apasa cu forta lor masticatoare naturala

Dezavantaje:
 Parodontiul dintilor-stalpi va fi supus unei solicitari duble din contul efectul de parghie a
extensiei, partial acest lucru se compenseaza daca sunt utilizati doi dinti-stalpi;

Avantaje:
 Lipsa modificarilor la nivelul terminatiunilor nervoase care nu pot fi evitate in cazul
puntilor dentare;
 Procesul de masticatie nu se deosebeste de cel efectuat cu dintii naturali;
 Marimea puntii permite adaptarea ei in cavitatea bucala in scurt timp

Etapele Clinice : 1) Clinic prepararea d-lor stilpi , amprentarea , si determinarea ocluziei centrice
, protectia dintilor preparati . 2) Laborator – realizarea modeleleor , confectionarea sabloanelor
de ocluzie , montarea modelelor in ocluzor , modelarea dintilor-stilpi si confectionarea
elementelor de agregare 3) Clinic – proba elementelor de agregare , amprentarea cimpului
protetic impreuna cu elementele de agregare in vederea realizarii corpului de punte ;
determinarea ocluziei centrice sau relatiilor intermaxilare ; protectia dintilor preparati . 4)
Laborator – realizarea modelelor , pozitionarea lor in relatie de ocluzie centrica , montarea in
aparatul simulator , montarea machetei corpului de punte , tehnicianul il va adapta la elementele
de agregare si va efectua lipirea lor 5) Clinic – proba puntii si individualizarea reliefului ocluzal .
Daca va fi confectionata o punte mixta , se va determina culoare acrilatului , protectia dintilor
preparati , 6) Laborator – finisarea , lustruirea puntii metalice , modelarea prealabila a fatelor din
ceara si inlocuierea ei cu acrilat , in vederea confictionarii puntilor mixte . 7) Clinic- proba
definitiva si cementarea puntii puntii pe dintii- stilpi .

20. Influienţa edentaţiei parţiale întinse, extinse şi subtotale asupra sistemului muscular
şi ATM. Metode de examinare clinică şi paraclinică.
In procesul ontogenezei ATM se afla mereu sub influenta functiei masticatorii. Pe parcursul
vietii se adapteaza continuu la tensiunea functionala ce se modifica. Rolul principal in reglarea
activitatii ATM il joaca muschii. Printre acestia functie specifica joaca m pterigoid lateral, lucrul
armonios al caruia impreuna cu discul articular si capul articular e o premisa a functionarii
normale a articulatiei. Discul articular legat de m pterigoid lateral coordoneaza miscarile
mandibulei. Ligamentele ATM jucand doar un rol aditional.
ATM participa nu doar in deplasarile mecanice ale mandibulei, dar in primul rind acesta e un
organ receptor mobil in 3 directii legat de proprioreceptorii parodontului si muschii masticatorii,
ce transmite informatii la SNC despre pozitia mandibulei pentru reglarea mm masticatori.
Contactele ocluzate ale arcadelor dentare, tensiunea in parodont ce apare la masticatie prin SNC
programeaza activitatea mm masticatori si ATM.
In caz de edentatie partiala cind presiunea masticatorie e repartizata neuniform printre dintii
restanti, se creeaza conditii pentru micsorarea DVO si se modifica caracterul miscarilor
mandibulei pe fonul deformarii arcadelor dentare in curs, apare supraincarcarea ATM. In caz de
ocluzie fiziologica cind sunt contacte multiple in OC, presiunea masticatorie se transmite
uniform pe arcadele dentare. De la dintii laterali acesta se transmite la contrafortele pterigoide si
zigomatice. Premolarii si molarii preluind asupra sa presiunea de baza, realizeaza astfel protectia
ATM. Pierderea dintilor laterali duce la supraincarcarea functionala dintilor anteriori si ATM. SI
totodata conform unelor cercetari apre tendinta de distalizare a mandibulei. Shore si Hvatova
delimiteaza 3 tipuri de deplasare a mandibulei in caz de edentatie partiala:1 drepta/stinga, 2
posterior (distal), 3 anterior (mezial)
Dintii frontali mentin DVO/distanta interalveolara si se afla in suprasolicitare functionala se
supun abraziunii. Ocluzia traumatica trece in stadiul de decompensare cind apare mobilitatea
dentara, care ca si abraziunea duce la micsorarea DVO>>>modificari ale pozitiei condilului: se
deplaseaza de la baza tuberculului si se apropie de peretele posterior al cavitatii
Cu timpul in ATM apar modificari destructive, la baza lor stau modificari atrofice si
degenerative; pot avea loc si proliferari. Pentru acestea e caracteristic modificarea adincimii
cavitatii, atrofia tuberculului articular, uzura suprafetelor anterioara si post a condilului,
exostoze, modificari ale discului.
Argumentaţi dereglările musculare.
Contactele ocluzale premature aparute ca rezultat a deformarii arcadei dentare pot duce la
modificari ale functiei mm masticatori cu reprogramarea ulterioara a miscarilor mandibulei,
trauma si dereglarea dinamicii ATM cu dezvoltarea artrozei microtraumatice.
Disfunctiile musculo-articulare se dezvolta in caz de edentatii combinate cu maladii
generale:endocrine, psihoemotionale. LA inceput simptomele sunt caracteristice suprasolicitarii
musculare: palpare dureroasa si dereglarea miscarii mandibulei. Hiperactivitatea mm masticatori
se poate manifesta prin parafunctie: bruxism

21. Caracteristica componentelor cîmpului protetic în edentaţiile parţiale întinse, extinse


şi subtotale. Indicaţii la terapia cu proteze parţiale mobilizabile.

Totalitatea elementelor aparatului dento – maxilar care prezinta raporturi de contact cu


proteza partiala, poarta numele de camp protetic. Aceste elemente sunt reprezentate de dinti
restanti cu tesuturile lor parodontale, crestele edentate, bolta palatina, tuberozitatile maxilare,
tuberculul piriform, mucoasa linguala, jugala si labiala. Dupa morfo – fiziopatologia lor si dupa
rolul pe care-l au in cadrul restaurarilor protetice, ele se pot grupa astfel:
1. Suportul dento-parodontal reprezentat de dintii restanti si parodontiul lor, care preia presiunile
exercitate de proteza si le transmite fiziologic osului maxilar.
2. Suportul muco – osos format din fibro – mucoasa crestelor edentate, a boltii palatine, a
tuberozitatilor maxilare si osul subiacent.
Unitatea morfo-functionala dento- parodontala arecapacitatea de adaptare, de amortizare si de
reducere pe cale reflexa a presiunilor exagerate.Suportul dento – parodontal este evaluat de catre
medic prin examen clinic, radiologic si modele de studio.
Protezele partiale sunt in contact intim cu suportul muco – osos, care impreuna cu dintii
restanti, preiau presiunile ocluzale.
Suportul muco – osos este constituit din:
1. Oasele maxilare care alcatuiesc suportul osos al campului protetic, suport format din:
a) Creasta alveolara: formatiunea ce rezulta prin transformarea proceselor alveolare in urma
extractiei dintilor. Dimensiunea si forma crestei alveolare sunt infinit de variate , variabilitate
data de:
- cauzele extractiilor dentare.
- varsta edentatiei.
- starea generala de sanatate a pacientului.
- varsta pacientului.
Crestele alveolare prezinta la extremitatile distale, tuberozitati la maxilar si tuberculi piriformi la
mandibula.Tuberozitatea maxilara prezinta variatii de forma si volum, determinate de momentul
cand a fost extras molarul de minte. Daca molarul de minte egreseaza, tuberozitatea va fi mai
voluminoasa. Aceste formatiuni anatomice sunt acoperite de proteze, ele influentand
considerabil stabilitatea si mentinerea. Ambele formatiuni se atrofiaza in ritm lent, fiind numite
“zone biostatice”.
b) Bolta palatina: este zona campului protetic situate intre crestele alveolare maxilare. Are
valoare mare in edentatiile subtotale si biterminale extinse. Dimensiunea suprafetei palatine este
foarte variabila. Cea cu suprafata mai mare, ofera conditii de stabilizare si sprijin mai
bune,comparativ cu bolta care prezinta o suprafata redusa. Forma, care se apreciaza dupa
configuratia in plan frontal, poate fi plana sau foarte concava(adanca, ogivala), cu numeroase
aspect intermediare. Rezorbtia osului la nivelul boltii palatine este foarte mult redusa,
modificarile dimensionale fiind nesemnificative, din aceasta cauza asigura un sprijin foarte
valoros protezelor mobilizabile.
2. Fibromucoasa campului protetic care acopera crestele alveolare si bolta palatine la maxilar si
crestele alveolare la mandibula, fiind aderenta de os. Bolta palatina este acoperita de
fibromucoasa, cu aspecte histologice differentiate in 3 zone:
a) In treimea anterioara este aderenta de os, formeaza pliuri numite rugi palatine (3 – 7 –
11 perechi), fiind zona activa fonatorie pe care se sprijina varful limbii in pronuntarea unor
foneme.In partea frontala a acestei zone se afla papila incisiva.
b) In treimea medie, pe linia medio – sagitala, fibromucoasa acopera torusul palatin cand
exista.Aici mucoasa este subtire si sensibila la presiune.
c) In treimea posterioara, mucoasa este neteda, contine glande secretorii si un bogat
tesutsubmucos adipos. Are un grad de rezilienta mai mare ca in celelalte zone.
Crestele alveolare sunt acoperite de o fibromucoasa care este mai groasa la maxilar decat la
mandibula. Fibromucoasa campului protetic poseda mai putini proprioreceptori decat
parodontiul, ceea ce ii scade rolul de autoaparare. Ea, comparativ cu parodontiul, are capacitatea
de a suporta presiuni de 5 ori mai mici. Fibromucoasa nu este structurata morphologic sa suporte
presiuni, dar are capacitatea de a se comprima sub actiunea unei presiuni si de a reveni la forma
initiala. Aceasta calitate este diferita de la o zona la alta, fiind dependenta de grosimea
substratului submucos.Mucoasa pasiv mobila (neutra) incojoara mucoasa fixa la periferia
campului protetic, fiind localizata la maxilar in fundul de sac vestibular si in zona “Ah” , la
limita dintre palatul dur si palatul moale. La mandibula, se afla localizata in fundul de sac
vestibular si in fundul de sac lingual. Aceasta mucoasa inconjoara ca o bandeleta mucoasa fixa si
reprezinta limita maxima a marginilor protezei mobilizabile.Mucoasa mobila continua zona de
mucoasa pasiv mobila, completand fundurile de sac. Ea ramane fixata de mucoasa aderenta sub
forma frenurilor buzelor, frenului lingualsi a bridelor laterale, formatiuni care vor fi ocolite de
marginile protezelor. De asemenea, marginile protezei nu trebuie sa ajunga niciodata in zona
mucoasei mobile.

Indicatii pentru proteze partiale mobilizabile:

-edentatii subtotale;
-edentatii biterminale extinse;
-edentatii mixte;
-edentatii de hemiarcada

22. Pregătirea cavităţii orale către terapia edentaţiei parţiale.

Tratamentul preprotetic
Se mai numeşte şi tratament nespecific şi se instituie cu rolul asanării cavităţii bucale, indiferent
de soluţia terapeutică finală. Se necesită a se realiza în următoarea succesiune:
1.Intervenţii chirurgicale: extracţiile dentare, chiuretaj sau rezecţie apicală, excizia hiperplaziilor
de mucoasă, tratamentul medicamentos al leziunilor de mucoasă
2.Tratamentul parodontal: detartraj, tratamentul pungilor parodontale,inlăturarea factorilor
traumatici parodontali (coroane lungi, obturaţii debordante)
3.Tratamentul de echilibrare ocluzală: slefuiri selective, amputări coronare, indepărtarea
lucrărilor necorespunzătoare.
4.Tratament ortodontic
5.Tratament odontal conservativ: tratamentul cariilor simple şi complicate, inlocuirea obturaţiilor
defectuoase
6.Protezarea provizorie
Stabilirea etapelor tratamentului preprotetic se face cu ajutorul modelului documentar, model ce
reproduce starea cavităţii bucale înaintea efectuării oricărui tratament, acestea servind atât la
orientarea tratamentului preprotetic şi vizualizarea amănunţită a situaţiei iniţiale (separate şi în
ocluzie) cât şi la demonstrarea medico-legală a situaţiei clinice, putând justifica oricând ca
document atitudinea terapeutică.
Tratamentul proprotetic
Se mai numeşte şi tratament specific, urmând tratamentului preprotetic şi urmărind prepararea
câmpului protetic pentru tratamentul propriu-zis. În acest scop, în afară de examinarea clinică
sunt necesare modele de studiu, pe care se vor nota majoritatea intervenţiilor proprotetice.
Tratamentul proprotetic este specific edentaţiei parţiale, pentru că el modifică morfologia
câmpului protetic în vederea obţinerii unor condiţii favorabile menţinerii protezei pe câmp.
De asemenea se pot întâlni cazuri la care nu sunt necesare tratamente preprotetice, trecându-se
direct la cele proprotetice, care se fac în următoarea secvenţă:
Intervenţii chirurgicale asupra mucoasei: excizie de fren labial, bride laterale, hipertrofii
şi hiperplazii mucozale
Intervenţii chirurgicale pe os: regularizarea crestelor, indepartarea unui torus mandibular
sau maxilar proeminent, deretentivizarea tuberozităţilor
Intervenţii pe dinţii stâlpi: realizarea planurilor de ghidare, remodelări ale dinţilor stâlpi,
preparări de lăcaşuri pentru pinteni, acoperiri cu microproteze, solidarizarea dinţilor stâlpi (fapt
ce poate determina aplicarea unei anumite atitudini terapeutice de închidere a unor breşe ce
complică o anumită clasă de edentaţie, acesta fiind unul din momentele în care are loc
schimbarea diagnosticului iniţial)

23. Conceperea protezei parţiale mobilizabile acrilice şi principiile alegerii dinţilor sub
croşete. Amprentarea preliminară.

Fiecare proteza partiala mobilizabila are particularitatile sale constructive in dependenta de


topografia si marimea bresei, numarul dintilor restanti si repartizarea lor, starea tesuturilor
dentare dure si parodontiului acestora, starea mucoasei campului protetic.
Mentinerea, sprijinul si stabilizarea este asigurata de elementele mecanice care sunt realizate in
dependenta de numarul dintilor restanti si topografia lor. Ancorarea poate fi: punctiforma (in
edentatii subtotale); liniara si in suprafata, ultima fiind cea mai favorabila. In cazul ancorarii
liniare, linia crosetara poate trece: transversal, diagonal sau sagital. Primele 2 sunt mai
avantajoase deoarece trec prin centrul de greutate al protezei. Respectiv, cu cat mai mult linia
crosetara se abate de la centrul de greutate al protezei, cu atat mai precara este stabilitatea
acesteia.
Cerinte catre dintii stalpi:
- Sa fie stabili; in caz de mobilitate patologica gradul II ei trebuie sinati prin solidarizare cu
dintii vecini;
- Trebuie sa aiba o forma anatomica retentiva; pentru ancorarea crosetelor nu sunt potriviti
dintii cu o coroana dentara joasa sau conica, cu coletul anatomic „dezgolit”, acestia
necesita o pregatire proprotetica;
- Dintii cu procese inflamatorii cronice periapicale pot fi utilizati ca stalpi doar dupa
tratamentul endodontic efectuat cu succes.

Componentele PPMA: baza protezei, elementele de mentinere si dintii artificiali.


Baza protezei la maxila este alcatuita din seile protezei si placa palatinala care vin in contact cu
suprafata mucozala a cimpului protetic, cit si cu dintii restanti. Presiunea masticatorie de la dintii
artificiali este transmisa prin intermediul bazei la fibromucoasa lojei protetice. Marimea bazei
depinde de numarul dintilor restanti, gradul de atrofie al crestei edentate, pronuntarea suturii
palatine, caracterul rezilientei mucoasei. Respectiv, cu cat mai putini dinti restanti sunt, cu atat
baza va fi mai mare. Conditiile satisfacatoare de ancorare a protezei (creasta edentate inalta,
sutura palatina pronuntata) permit micsorarea bazei. Placa acopera bolta palatina, seile-apofizele
alveolare edentate in intregime. Marginile vestibulare ale seilor ajung pina la fundul sacului
vestibular, in zona mucoasei neutre, aflindu-se intr-un contact intim. Marginile palatinale ale
placii prezinta contact cu coletul dintilor restanti frontali, iar in zona laterala se termina pe
suprafetele orale ale dintilor restanti pina in zona supraecuatoriala.
Limitele bazei protezei la mandibula. Seile protezei vor acoperi suprafata mucozala a cimpului
protetic edentat, iar marginile vestibulare in aceste zone ajung pina la fundul sacului vestibular,
la nivelul mucoasei neutre. Posterior, in functie de valoarea protetica a tuberculului piriform,
seile acopera treimea anterioara a acestuia, coborindu-se pina la linia oblica interna intinzindu-se
orizontal pe fundul de sac lingual. Seile sint unite cu placa linguala, care in zona dintilor restanti
se intinde pe suprafetele lor orale pina in zona supraecuatoriala.
Elementele de mentinere, sprijin si stabilizare
Deplasarea protezelor de pe campul protetic in sens vertical, orizontal sau bascularea lor este
oprita prin utilizarea elementelor de mentinere : crosetelor din sarma.
Crosetele se aplica pe dintii limitanti al edentatiilor, contribuind la mentinerea si stabilizarea
protezei partiale. Se obtin din sarma de wipla cu diametrul sectiunii intre 0,6 - 0,8 mm si un grad
de elasticitate mare. Crosetele din sarma sunt alcatuite din trei segmente :
 segmentul dentar - se aplica pe 2/3 din fata vestibulara a dintelui
 segmentul intermediar difera de la un croset la altul
 segment de fixare (terminal) - portiunea terminala modelata cu ansa finala ce
favorizeaza fixarea crosetului in saua sau placa protezei.
Caracteristicile crosetelor de sarma:
 modelarea crosetelor se realizeaza dupa desenul efectuat de medic pe model.
 segmentul dentar se plaseaza subecuatorial pe dintile stalp
 segmentele dentare si intermediar nu vin in contact cu parodontiul marginal
 segmentul intermediar conceput in forme diferite : Z, V, S, confera elasticitate
crosetului.
 crosetele din sarma sunt mai elastice si pot fi activate mai eficient decit crosetele
turnate.
 segmentul terminal prezinta retentii pentru fixarea crosetului in masa acrilica
 crosetele din sarma asigura stabilizarea orizontala si ancorarea verticala a protezelor
partiale.
 au efect suprasolicitant asupra dintilor stalpi cind sarma este groasa si segmentul
intermediar este scurt.
 crosetele din sarma se repara relativ usor : fracturile de croset se inlocuiesc cu crosete
noi.
Dintii artificiali impreuna cu seile protetice restaureaza morfologia arcadelor dentare.
Sunt elementele principale ale protezei partiale. Dintii artificiali refac morfologia coronara a
arcadelor dentare. Au un rol deosebit in restaurarea functiilor aparatului dento - maxilar :
masticatie, fizionomia, fonatia. Dintii artificiali sunt montati si fixati pe seile protezei. Fixarea
dintilor in masa acrilica a seilor se realizeaza chimic pentru dintii din acrilat si mecanic pentru
cei din porselan.

Amprentarea preliminara
Amprenta preliminara este o amprenta anatomica obtinuta cu linguri standard sau individuale si
reda elementele anatomice ale campului protetic. Se executa cu scopul confectionarii modelului
preliminar pe care se va realiza lingura individuala.

24. Indicaţiile la amprentarea anatomică şi funcţională în terapia edentaţiei parţiale cu


proteze mobilizabile. Alegerea materialului amprentar. Tehnica amprentării.
Amprentele realizate pentru confectionarea protezelor partiale mobilizabile trebuie sa redea cu o
mare fidelitate forma si intinderea cimpului protetic. Pentru aceasta sint folosite urmatoarele
tipuri de amprente: a) anatomica si b) functionala.
Amprenta anatomica reproduce negativ copia tuturor elementelor topografo-anatomice ale
cimpului protetic si este realizata cu ajutorul lingurilor standarde universale. Aceasta amprenta
nu reda cu precizie relieful fibromucoasei cimpului protetic din zona trecerii fibromucoasei
imobile in activ mobila din cauza supraextinderii sau micsorarii marginilor amprentei in zona
mucoasei pasiv mobile.
Amprenta functionala, reprezentind copia negativa a cimpului protetic, reda cu mare fidelitate
forma si intinderea lui in dependenta de functia tesuturilor moi.
In dependenta de metoda amprentarii ea poate fi clasificata in:
a)amprenta functionala necompresiva, care se recomanda pentru edentatiile partiale de clasele I
si a ll-a dupa Kennedy, la tratamentul carora se prevede realizarea bazei protezei cu captuseala
elastica. Pentru realizarea ei se recomanda material elastic de o fluiditate marita, care nu va
permite exercitarea presiunilor pe suprafata cimpului protetic;
b)amprenta functionala compresiva, care se recomanda in edentatiile partiale, in care
fibromucoasa cimpului protetic are un grad de rezilienta marita. Ea este realizata prin exercitarea
presiunilor digitale asupra lingurii individuale sau ocluzale, de la bordurile de ocluzie,
confectionate pe o baza rigida, care concomitent inre¬gistreaza si relatiile intermaxilare.

Alegerea materialului amprentar:


 Dupa situatia clinica (dinti stabili, dinti mobili);
 Dupa rezilienta mucoasei

Tehnica amprentarii:
- Adaptarea lingurii individuale;
- Alegerea materialului si aplicarea lui in lingura;
- Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea pe campul protetic;
- Formarea marginilor amprentei;
- Indepartarea din cavitatea bucala;
- Evaluarea amprentei

25. Determinarea și înregistrarea relațiilor intermaxilare în cazul edentației parțiale în


dependență de situația clinică.

Pacientii cu edentatie partiala pot fi repartizati in 3 categorii in dependenta de caracteristica


functionala a ocluziei. Prima situatie include arcade dentare cu minim 3 perechi de dinti
antagonisti in asa mod incat se stabilesc contacte dento-dentare stabile, iar pozitia de
intercuspidare maxima nu e modificata. A doua situatie include arcade dentare cu ocluzie
instabila din cauza contactelor premature, interferentelor cat si reducerii contactelor dento-
dentare. In a treia situatie desi sunt prezenti dinti pe arcada, nu s-au pastrat perechi de dinti
antagonisti, respectiv este dereglata dimensiunea verticala de ocluzie. In ultimele doua situatii
este necesara determinarea pozitiei de relatie centrica.
Prima situatie clinica
sunt folosite urmatoarele materiale : ceara, materiale termoplastice, elastice , pasta zinc oxid
eugenol. Materialul ales se aplica in cav bucala aranjindu-l pe partea ocluzala a dintilor , apoi
arcadele dentare se aduc in contact . Dupa consolidarea mat , dispozitivul este indepartat de pe
arcada dentara si trasferat pe modele . Prin acest dispozitiv modelele sunt pozitionate in ocluzie
centrica , apoi montate in aticulator sau ocluzor .
In a doua situatie clinica: a) blocurile din mat termoplastice sau silicon viscos b) sabloanelor de
ocluzie . Materialul ales se introduce in partile laterale ale arcadelor dentare care sint aduse dupa
asta in pozitie centrica . dupa intarire , blocurile sunt detasate si trasnferate pe model . Mai
frecvent se efectuiaza cu ajutorul sabloanelor de ocluzie .
A treia situatie clinica prevede urmatoarele etape – adaptarea sabloanelor cu bordurile de ocluzie
, determinarea dimensiunii verticale de ocluzie , determinarea pozitiei neutre a mandibulei sau
relatie centrica si pozitionarea ei .Adaptarea sablonului de ocluzie se obtine prin curbura
vestibulara a bordurii se pune un strat de ceara , se efectuiaza taierea pe vestibular conform
curburii .

26. Metode și tehnici de determinare a DVO.

DVO- o anumita distanta in plan vertical intre maxila si mandibula in pozitie de relatie centrica.
Asigura aspectul fizionomic.

Sunt 4 grupe de metode:


1. Metoda anatomica – se bazeaza pe afirmatia: in cazul in care DVO e normal tesuturile
moi au o pozitionare si aspct normal. Nu se utilizeaza independent deoarece e subiectiva.
2. Metoda antropometrica – se bazeaza pe masurari la nivelul corpului uman (tehnica
Leonardo da Vinci – DVO=etajul inferior al fetei; metoda lui Ceizing – legea sectiunii de
aur, etc.);
3. Metoda functionala – se bazeaza pe faptul ca in pozitie de relatie centrica muschii
realizeaza contractie maxima. Se utilizeaza diverse dispozitive care masoara marimea
impulsului nervos.
4. Metoda anatomofiziologica – contine elemente anatomice si fiziologice. Pozitia de
postura a mandibulei este o pozitie constanta care are o DV ce este mai mare decat DVO
in pozitie de relatie centrica cu 2-3 mm.

27. Edentaţia parţială întinsă. Tabloul clinic. Indicaţii în terapia cu PPM scheletate.
Componentele. Varietăţi. Caracteristica croşetelor.

Edentaţia parţială este o stare patologică caracterizată prin absenţa de pe arcadă a unuia sau mai
multor dinţi. După numărul dinţilor absenţi edentaţia se împarte astfel:

1-2 dinţi edentaţie redusă


3-4 dinţi edentaţie întinsă
4-6 dinţi edentaţie extinsă
1-4 dinţi prezenţi/arcadă edentaţie subtotală

Tabloul clinic in caz de edentatie partiala va fi individual si se va gasi in dependenta de numarul


dintilor lipsa, localizarea bresei si rolul dintilor pe care l-au indeplinit in arcada dentara, starea
tesuturilor dure si a parodontiului dintilor restanti, de tipul de ocluzie, timpul care s-a scurs de la
pierderea dintilor, factorul etiologic, varsta, starea generala a organismului, etc. Luand in
consideratie legatura stransa morfofunctionala dintre toate elementele SS, edentatia partiala
neaparat va provoca diverse modificari si in alte componente, gradul de pronuntare al carora va
depinde tot de acesti factori. Pentru edentatia partiala sunt caracteristice niste simptome, care pot
fi depistate numai prin examenul pacientului. Simptomele se impart in exobucale si endobucale.
In dependenta de localizarea breselor si numarul dintilor absenti simptomele exobucale pot lipsi
sau avea un grad divers de exprimare.Acestea pot fi: asimetria fetei, micsorarea etajului inferior
al fetei, modificarea profilului, micsorarea rosului buzelor (invaginarea buzelor = subtierea),
santurile periorale se adincesc
La examenul endobucal vom observa urmatoarele simptome: dereglari de integritate a unei sau a
ambelor arcade dentare; dezintegrarea arcadelor dentare in care apar doua grupuri de dinti: grupa
functionala si nefunctionala. Simptome obiective intraorale: prezenta breselor, migrarea dintilor,
abraziunea patologica, modificari parodontale, spatiul protetic potential, creasta edentata La
examenul endobucal se determina starea dintilor restanti, a apofiei alveolare in spatiile edentate
si a mucoasei cavitatii bucale. O deosebita atentie se acorda dintilor ce delimiteaza bresele
dentare, deoarece ei vor servi ca punct de sprijin in tratamentul protetic.

Simptome subiective: *fenomenul dureros (hiperestezia alveolara, disfunctia cranio-


mandibulara, durerea musculara)
*insuficiente functionale:masticatorie, functia estetica, functia fonetica, de
deglutitie

Indicatii in terapia cu PPMS depind de:

- Starea dintilor prezenti;


- Inaltimea coroanei dentare (coroane inalte, voluminoase);
- Gradul de atrofie a crestelor edentate, tuberozitatilor maxilare;
- Adancimea boltei palatine;
- Adancimea fundurilor de sac.

Componentele PPMS:
- seile protezei amplasate in spatiile edentate pe care se monteaza dintii artificiali,
- conectorii principali – elementele ce unesc seile intre ele; sunt obligatoriu metalici; de
diferite dimensiuni in dependenta de varietatea breselor, tipul de ocluzie, gradul de
pronuntare a atrofiei. Pentru maxila: placute palatinale totale, dentomucosale, rascroite
distal, fenestrare, decoletate; Pentru mandibula: bara linguala, bara cu croset continuu,
placuta dentomucosala, etc.
- elemente de ancorare,mentinere,sprijin si stabilizare:
a) elemente principale (mecanice) – cu actiune directa, diverse crosete si sisteme
speciale (culise, capse, telescoape, bare cu calareti, disjunctori de forte, balamale) ; cu
actiune indirecta, antibasculanti
b) elemente auxiliare – adeziune, retentivitate anatomica, tonicitate musculara, frictiunea
dintre elementele protezei si dintii restanti
- elemente de legatura dintre partile mucozale si cele dentare ale scheletului- conectorii
secundari; pot fi labili, semilabili si rigizi.

Caracteristica crosetelor
Croşetele turnate sunt elemente de stabilizare care se confecţionează prin turnare odată cu
scheletul metalic al protezei parţiale mobilizabile scheletate.
Croşetele turnate au următoarele caracteristici:
- au contact în suprafaţă cu dintele, favorizând retenţia alimentelor şi formarea plăcii
bacteriene. Împiedicând curăţirea, sunt mai neigenice comparativ cu croşetele de sârmă
- au o elasticitate mai redusă
- sunt mai rigide şi transmit dinţilor forţe mai mari
- erodează smalţul dinţilor pe care sunt aplicate
- activarea croşetelor turnate pe dinte este mai greu de realizat şi se poate face doar în sens
vestibulo-oral
- braţul retentiv se fracturează relativ uşor la adaptare şi nu poate fi reparat ci doar înlocuit
cu un croşet de sârmă

Clasificarea croşetelor turnate:


1) după numărul dinţilor pe care se aplică:
• monodentare – pe un singur dinte
• bidentare – pe doi dinţi
• tridentare – pe trei dinţi
2) după numărul braţelor:
• croşete cu un braţ
• croşete cu două braţe
• croşete cu trei braţe
• croşete cu patru braţe
• croşete cu şase braţe
• croşete cu opt braţe

3) după numărul braţelor elastice (active)


• monoactive – croşet cu un singur braţ elastic
• biactive – croşet cu două braţe elastice
• tetraactive – croşet cu patru braţe elastice

4) după orientarea extremităţii libere a braţului activ şi poziţia acestuia pe dinte


• dental – spre dintele vecin
• edental – spre edentaţie
• vestibular – pe faţa vestibulară a dinţilor
• oral – pe faţa linguală a dinţilor
De aici rezultă: vestibulo-dental; vestibulo-edental; oro-dental; oro-edental

5) după numărul conectorilor secundari şi poziţia acestora:


• cu un conector secundar
• cu doi conectori secundari
• cu trei conectori secundari
iar după poziţie:
• cu conector central
• cu conector periferic
• cu conector divizat

6) după suprafaţa de contact a croşetului cu dintele:


• croşete circulare, care vin în contact în totalitate cu dintele (de exemplu croşetul Ackers)
şi care sunt indicate pe dinţi cu retentivităţi mici
• croşete divizate, care vin în contact parţial cu dintele, restul croşetului aflându-se la
distanţă de dinte (de exemplu croşetul în „T” – Roach), croşete ce sunt indicate pe dinţii cu
retentivităţi mari.

Croşetul circular Ackers


Acest croşet, conform clasificărilor anterior descrise, este un croşet turnat, circular, monodentar,
cu trei braţe, monoactiv şi cu un conector secundar central. Este elementul reprezentativ pentru
croşetele circulare. El este compus din cinci elemente dintre care patru sunt rigide şi unul elastic.
Corpul croşetului este o porţiune rigidă ce uneşte toate celelalte elemente ale croşetului, are o
lăţime de 4-6 mm şi o grosime de 1-1,5 mm. Este situat pe faţa proximală a dintelui. Împiedică
deplasarea spre mezial sau spre distalin funcţie de cum este poziţionat pe faţa mezială sau distală
a dintelui.
Braţul activ (elastic) are două porţiuni: o porţiune rigidă care porneşte din corpul croşetului şi
trece peste muchia vestibulo-proximală a dintelui, supraecuatorial şi o porţiune elastică ce
coboară subecuatorial încercuind două treimi din faţa vestibulară a dintelui, subţiindu-se către
extremitatea liberă.
Prin porţiunea rigidă supraecuatorială, cu o grosime de 1,5-2 mm, croşetul va realiza o
transmitere parodontală a presiunilor masticatorii de la dinţii artificiali la dintele cu care croşetul
vine în contact. Prin porţiunea elastică se realizează ancorarea sau retenţia protezei, împiedicând
desprinderea acesteia de pe câmpul protetic.
Braţul elastic se opune deplasărilor orizontale (mezio-distale sau vestibulo-orale) ale protezei.
Braţul opozant sau contracroşetul este rigid, situat supraecuatorial pe faţa opusă celei pe care se
află braţul elastic. Are o grosime uniformă de 1,5-2 mm şi o direcţie orizontală. Vine în contact
cu dintele numai în zona supraecuatorială a acestuia. Se opune (opozant) la eventuala deplasare a
dintelui, care suferă o împingere datorită acţiunii braţului activ intrat în tensiune cu ocazia
inserţiei şi dezinserţiei protezei, de unde şi denumirea de contracroşet, intervenind astfel în
sprijinul parodontal al protezei şi frânând deplasările orizontale ale dintelui.
Pintenul ocluzal este situat în prelungirea corpului croşetului, plasat pe faţa ocluzală a dintelui.
Este rigid şi se situează în foseta proximală a feţei ocluzale ce necesită preparare în acest scop.
Are o suprafaţă de 3-5 mm şi o grosime de 2 mm. Rolul pintenului este de a transmite presiunile
ocluzale de la arcada artificială la dinţii restanţi ai câmpului protetic. Participă şi la stabilizarea
orizontală a protezei în cavitatea bucală. Conectorul secundar prelungeşte corpul croşetului sub
forma unei bare de 2-3 mm grosime spre şaua protezei de care îl fixează. Este un element rigid,
situat la 1,5 mm de parodonţiul marginal al dintelui pe care se aplică croşetul Ackers.
Croşetul Ackers este indicat în edentaţiile laterale.
Legătura cu baza protezei favorizează stabilitatea acesteia după cum urmează:
- ancorarea prin braţul elastic subecuatorial
- sprijinul prin pintenul ocluzal, prin braţul opozant şi prin porţiunea supraecuatorială a
braţului elastic
- stabilizarea orizontală, prin braţul elastic, braţul opozant şi pintenul ocluzal şi corpul
croşetului
Dintre croşetele turnate circulare mai des folosite:
- croşetul circular cu patru braţe, caracterizat prin doi pinteni ocluzali şi doi conectori
secundari, cel mai lung fiind numit şi braţ de întâlnire. Este indicat pe molarii izolaţi pe arcadă şi
poziţionaţi distal
- croşetul circular cu şase braţe cu acţiune reciprocă. Este un croşet bidentar, cu două braţe
elastice, două braţe opozante unite cu doi conectori secundari şi indicat pentru unirea a doi dinţi
în blocuri funcţionale. În edentaţiile terminale el are capacitatea de a frâna sau de a limita
bascularea protezelor, asemănător croşetului divizat în „T”
- croşetul circular cu şase braţe cu acţiune contrară (croşetul BONWILL sau dublu Ackers
). Este un croşet bidentar, cu două braţe elastice, două braţe opozante, cu un singur conector
secundar interdentar, indicat în edentaţiile uniterminale pe arcada integră.
În urma analizei acestui croşet prin metoda elementelor finite s-a constatat că solicitarea maximă
a acestui dispozitiv, la inserţia şi dezinserşia protezei scheletate, este localizată la nivelul braţului
retentiv.

Croşetul divizat în „T” Roach


Este un croşet turnat, divizat în trei braţe, monodentar, monoactiv, cu doi conectori secundari.
Este elementul reprezentativ pentru croşetele divizate
Compus din şase elemente: patru rigide şi două elastice; croşetul în „T” Roach este asemănator
ca acţiune croşetului Ackers, deosebindu-se prin formă, poziţia şi structura braţului elastic.
Corpul, pintenul ocluzal, braţul opozant şi conectorul secundar al croşetului Roach sunt identice
şi cu acelaşi rol ca şi cele ale croşetului Ackers.
Braţul activ elastic al croşetului Roach are forma literei „T”, cu un segment orizontal aşezat
subecuatorial înconjurând două treimi din faţa vestibulară a dintelui. Segmentul vertical este
aşezat paralel cu procesul alveolar la 1-1,5 mm de acesta. Segmentul alveolar (porţiunea
verticală a „T”-ului) este de fapt o bară secundară ce realizează o legătură elastică între
segmentul orizontal (dentar) şi şeaua protetică. Lungimea şi grosimea barei influenţează gradul
său de elasticitate, făcându-l indicat pe dinţii cu retentivităţi accentuat, cu o implantare deficitară
şi mai ales în edentaţiile terminale.
Forma în „T” a braţului elastic dă pe lângă funcţiile porţiunii elastice a braţului retentiv de la
croşetul Ackers, şi capacitatea de a participa la frânarea sau la limitarea basculării protezelor
terminale. La limitarea basculării prin desprinderea şeilor terminale participă şi jumătatea distală
a braţului în „T” iar la limitarea basculării prin înfundare, jumătatea mezială. Din considerente
fizionomice se poate renunţa la porţiunea mezială a „T”-ului rezultând un croşet în „semi-T”
care este indicat pe caninii şi prenolarii superiori.
Croşetul în „T” Roach este indicat în edentaţiile terminale iar cel în „semi-T” este indicat în
edentaţiile laterale.
În afara croşetului în „T”, Roach a mai descris şi alte croşete divizate, în total în număr de şapte.
Aceste croşete se deosebesc numai prin forma braţului activ elastic, asemănatoare cu literele
„C”; „L”;”U”; „S”; „I”; „R” (fig. 23). Sistematizarea memotehnică a acestor forme ale croşetelor
descrise de Roach este cuprinsă în cuvântul „CLUSTIR”. Dintre aceste croşete cel mai folosit
este cel în „T” pentru funcţiile sale complexe care îl situează înaintea celorlalte.

Croşetele NEY
Din cele şase tipuri mai des folosite ale croşetelor companiei J.M. NEY (SUA) se vor descrie
primele patru caracterizate prin faptul că sunt biactive şi cu trei braţe monodentare.
Croşetul NEY nr. 1 – rezultă din croşetul Ackers prin transformarea în braţ elastic a braţului
rigid opozant, restul elementelor (corp, pinten, conector secundar, braţ elastic) fiind identice ca
formă şi rol. Are un singur conector secundar.
Croşetul NEY nr.2 – rezultă din croşetul Roach prin transformarea braţului opozant rigid în braţ
elastic în „T”. Corpul, pintenul, braţul elastic şi conectorul secundar sunt nemodificate. Are trei
conectori secundari, doi fiind cei ai braţelor în „T” deci elastici, al treilea conector secundar fiind
rigid.
Croşetul NEY nr.3 – îmbină elementele elastice ale croşetului Ackers şi ale croşetului Roach.
Are un braţ circular şi unul în formă de „T”. Corpul, pintenul ocluzal şi conectorul secundar rigid
sunt corespondente celor două croşete. Are doi conectori secundari, unul fiind al braţului în „T”,
deci elastic şi unul rigid.
Croşetul NEY nr.4 – este un croşet mixt tehnologic. Corpul, pintenul şi conectorul secundar sunt
realizate prin turnare iar braţele elastice sunt din sârmă, lipite de corpul croşetului. Seamănă cu
croşetul nr. 1, deosebindu-se prin modul de realizare al braţelor active.

Croşetele turnate (circulare, divizate sau mixte) au următoarele funcţii:


- menţinerea (retenţia sau ancorarea)
- reciprocitatea
- sprijinul parodontal
- încercuirea
- stabilizarea
- pasivitatea
- menţinerea indirectă
a) Menţinerea
Este exercitată de braţul retentiv al croşetului care împiedică desprinderea involuntară a protezei
de pe câmpul protetic în timpul masticaţiei, deglutiţiei, fonaţiei, tusei strănutului, etc.
Funcţia de menţinere a braţului retentiv depinde de:
- retentivitatea subecuatorială a dintelui stâlp
- elasticitatea braţului retentiv
- gradul de fricţiune între dinte şi croşet
- implantarea dintelui stâlp

b) Reciprocitatea
Este exercitată de către braţul opozant al croşetului care neutralizează efectul braţului retentiv, ce
solicită orizontal dintele stâlp în momentul inserţiei sau dezinserţiei protezei.
Pentru a oferi reciprocitate, braţul opozant sau contracroşetul trebuie să se afle în dreptul
porţiunii flexibile a braţului retentic. Această poziţie nu este posibilă datorită convexităţii
dintelui şi rigidităţii braţului opozant, care ocupă o poziţie supraecuatorială.
Din acest motic, în momentele solicitării maxime, inserţia şi dezinserţia croşetului, când braţul
retentiv se află în dreptul ecuatorului, braţul opozant nu mai are contact cu dintele şi dintele este
solicitat intens.
Pentru ca reciprocitatea să acţioneze în toate momentele, există următoarele posibilităţi:
- aplicarea unei proteze unidentare pe dintele stâlp, cu prag oral vertical supragingival sau
fără prag
- folosirea unui croşet biactiv Ney, care are un al doilea braţ elastic în locul celui opozant.
Cele două braţe elastice îşi asigură reciprocitatea unul pentru celălalt şi îmbunătăţesc menţinerea

c) Sprijinul parodontal
Este asigurat în principal de pintenul ocluzal, dar şi de componentele rigide ale croşetului,
plasate supraecuatorial. Este funcţia prin care croşetul se opune deplasării verticale a protezei în
sens mucozal, împiedicând înfundarea ei. Prin pintenii ocluzali proteza parţială are un sprijin
dento-parodontal.
Pintenii ocluzali sunt de două categorii: externi şi interni.
Pintenii ocluzali externi se împart în pinteni principali şi pinteni auxiliari sau suplimentari.
Pintenii ocluzali externi se aplică în locaşuri preparate în fosetele marginale ale dinţilor sau sunt
modelaţi pe proteze unidentare.
Pintenii ocluzali externi principali fac parte dintr-un croşet care se aplică pe dinţii stâlpi, în timp
ce pintenii auxiliari sunt plasaţi în continuarea unui pinten principal, pe dinţii vecini celor pe care
se află croşetul. Pintenii auxiliari măresc sprijinul dento-parodontal şi au rol antibasculant.
Pintenii ocluzali principali plasaţi pe dinţii frontali se mai numesc şi pinteni incizali sau gheruţe
incizale.
Pintenii ocluzali interni se aplică pe proteze unidentare cu locaşuri aplicate pe dinţii stâlpi. Se
deosebesc de sistemele speciale numite culise întrucât pintenii, prin forma lor, nu au rolul de
menţinere pe care îl au culisele.

d) Încercuirea
Croşetele turnate trebuie să cuprindă mai mult de 180 grade din circumferinţa dintelui, încercuire
care este eficientă numai prin porţiunile rigide ale croşetului. În cazul croşetelor circulare,
contactul cu dintele este aproape complet, mai mare de 180 grade, iar la croşetele divizate va fi
de 180 grade.
Încercuirea asigură stabilitatea orizontală a protezei în sens sagital şi transversal.

e) Stabilizarea
Este funcţia prin care croşetul se opune deplasărilor orizontale ale protezei. Stabilizarea este
asigurată prin toate porţiunile rigide, supraecuatoriale ale croşetului.
Stabilizarea este îmbunătăţită atunci când braţele opozante rigide ale croşetelor se prelungesc pe
cât mai mulţi dinţi sub forma unor benzi dentare.

f) Pasivitatea
Reprezintă calitatea pe care trebuie să o aibă un croşet aplicat pe dintele stâlp în poziţia corectă,
aceea de a nu exercita nici o presiune asupra dintelui în repaus. Toate braţele croşetului trebuie
să fie pasive în momentele în care asupra protezei nu acţionează nici o forţă.

g) Menţinerea indirectă
Este asigurată de elementele croşetului cu rol antibasculant care contribuie la menţinerea
protezei pe câmpul protetic.
Aceste elemente sunt:
- la croşetele circulare porţiunile terminale elastice ale braţelor retentive orientate către
edentaţie
- la croşetul divizat în „T” jumătatea distală a porţiunii orizontale a „T”-ului.

Croşetele mixte
Se numesc croşete mixte datorită celor două tehnologii diferite de obţinere.
Reprezintă o îmbinare a porţiunilor rigide cu rol principal în sprijinul parodontal al protezei
parţiale scheletate: pintenul ocluzal, braţil opozant, corpul şi conectorul secundar, care se
realizează prin turnare şi a braţelor elastice confecţionate din sârmă.
Acest tip de croşete au, pentru braţele elastice, caracteristicile croşetelor de sârmă, îmbunătăţind
astfel avantajele preexistente ale croşetelor turnate din care derivă.
Croşetele mixte se confecţionează mai greu din punct de vedere tehnic, dacă se solicită lipirea
braţului de sârmă de componentele turnate, dar unii specialişti le preferă datorită tocmai acestei
însumări a calităţilor celor două tipuri de croşete:de sârmă şi turnate. Lipirea croşetului de sârmă
la cel turnat nu este totdeauna obligatorie, braţul elastic confecţionat din sârmă putând fi
retenţionat în acrilatul şeilor.

28. Conceperea PPM scheletate în edentaţiile parţiale cl. I-IV Kennedy la maxilă şi
mandibulă. Alegerea dinţilor de suport şi a tipurilor de croşete. Biomecanica.

Conceperea și realizarea PPMS depind de forma clinică a edent.parț.,starea parodontului dințilo-


stîlpi, a fibromucoasei cîmp.protetic, ținînd cont biomecanica PPMS. Proteza în final trebuie să
posede o stabilitate statică și dinamică pe cîmp.protet.
În edent. de cl. I-II Kennedy proteza va fi realizată:
-cu sprijin mucoosos(cl.I) sau mixt (mucoosos și dentoparodontal).
-Echilibrarea presiunilor masticatorii este realizată prin conectorii secundari (rigizi, semilabili
sau labili) în dependență de starea parodonțiului dinților stilpi, fibromucoasei și întinderii
edentației. Se realizează pe suprafața care suportă mai ușor presiunile.
-Dacă parodontul e/e afectat,se recom. solidarizarea dinților restanți cu croșete cu pinteni
ocluzali,croșeta continuă cu gheruțe ocluzale și incizale, microproteze pe 2-3 dinți, punți dentare.
– În reziliența fibromucoasei crescută – se fac conexiuni rigide, în
cea normală – semilabili. – limitele șeilor: la mandibulă- 1/3 anterioară a
tuberculului piriform, la maxilă tuberozitățile în totalitate.
– în cl.II Kennedy, se folosesc pe partea opusă edentației croș.Jackson,Adams(cu pinteni
ocluzali), sau Bonwill.
În edent. de cl. III Kennedy :
- pot fi cu sprijin mucoosos, dentoparodontal și mixt.
– sprijinul mucoosos nu se recomanda, doar în caz dacă conectorul principal se va face în formă
de plăcuță, care va prelua presiunile asupra sa și va preveni atrofia apof.alveolare.
– cînd dinții stîlpi au parodont săsătos – se face sprijinul dentoparodontal, dacă parodontul e/e
afectat – mixt.
– Pe dinții de pe partea opusă breșei se pot aplica croșetele Jackson, Adams sau Bonwill.
- Ca elemente de menț.,sprijin și stabiliz. Pe dinții distali limitrofi brșei se recomandă croșetele
meziodistale(uni-,bidentare), inelare, continuu, Ney nr.6.
În edent. cl. IV Kennedy:
- proteza prezintă o șa de la care pornesc barele sau placuțele mucozale;
- ca contrabasculante se indică elemente atît pe dinții limitrofi breșei.cît mai posteriorpe ambele
hemiarcade;
- pe dinții limitrofi croșete Ackers, bidentare, divizate Roach în forma de S,T, pe cei laterali:
croș.circulare,Bonwill,culise.. Sisteme speciale: Dolders, bare cu călăreți.
Alegerea dinților de suport în PPMS.
Depinde de numărul, forma și localizarea dinților restanți. După numărul de dinți pe care se-au
aplicat croșete ,ancorarea poate fi:
-punctiformă – în edent.subtotale (un singur d.restant), cel mai puțin
eficientă biomecanic; – liniară – linie imaginară (linia croșetară) care unește
dinții-stîlpi pe care s-au aplicat croșete, cea mai avantajoasă direcție a liniei e/e cea care trece
prin centrul de greutate al protezei. Cu cît linia se abate mai tare de la centru,cu atît stabilitatea
e/e mai rea. Poate fi transversală,diagonală(cele mai favorabile), sagitală.
– în suprafață – cea mai favorabilă.
– dinții restanți grupați oferă condiții mai puțin favorabile decît
același număr de dinți repartizați în diferite locuri ale arcadei dentare.
– se ține cont de gradul de implantare a dintelui, raportul coroană-rădăcină, morfologia
radiculară.
– morfologia coronară a dinților restanți are rol improtant în stabilizarea și menținerea protezei.
Coroanele neretentive sau poziția de implantare nefavorabilă se acoperă cu microproteze.
BiomecanicaPPM.
-Forțele masticatoare acționează în 3 direcții: vertical, orizontal și rotativ.
– cele verticale sunt: de desprindere(alimente lipicioase, limitele incorect realizate,gravitația), de
înfundare(forța de masticație,deglutiția, parafuncții,echilibrare incorectăa ocluziei, DVO mărită);
- în sens orizontal: mezializarea, distalizarea,deplasări laterale.
– rotațiile: bascularea prin desprinderea extremității distale a șeii, bascularea prin
înfundarea extremității meziale a șeii, bascularea laterală

29. Conceperea PPM scheletate în edentaţiile parţiale cu sisteme speciale de fixare:


culise, sistem Rumpel-Dolder.

Aceste sisteme prezintă dispozitive mecanice complexe din 2 componente: una fixată la dinții
stîlpi,, iar alta la proteza scheletată.Există un număr mare de sisteme speciale, care sunt divizate
în categorii: culise, capse, bare cu călăreți, telescoape, disjunctori de forță (balamale), magnetice.
Culisele.
-Sunt alcătuite din 2 părți: matrice(un tub de diferite formepe secțiune) și patrice(culisează în
ineriorul matricei,avînd aceeași formă).
– una din parți se va aplica la microproteza ce acoperă dintele stîlp ,iar cealaltă
parte va fi (prin lipire,supraturnare,prefabricată acrilat), iar alta va fi inclusă în scheletul metalic
al PS. – După raportul cu microproteza culisele pot fi: intracoronare, intra-
extracoronare, extracoron.;
- După forma lor în secțiune: H, T,Y, trapez,circulare,ovale.
– menținerea PS se datorează fricțiunii realizate între aceste 2 părți ce culisează cu precizie mare.
– se opun deplasării protezelor, nu sunt vizibile(estetice), permit imobilizarea a
dințilorplasați in planuri diferite.
Sistemul Rumpel-Dolder. Face parte din categoria bare cu călareți, sunt compuse din piese
dentare fixe alcătuite dintr-o bară solidarizața la coroanele care acoperă dinții sîlpi sau la
dispozitivele radiculare a acestira și o gutieră aplicată în șaua protezei, care încalecă bara. Bara
poate fi rotundă, ovoidală, dreptunghiulară etc. Grosimea de la 1,5 la 4mm, lungimea depinde de
breșă, trebuie să fie distanțată de apof.alveolară la 1-2mm. Gutiera se mai numește călăreț, este o
copie de formă și dimensiune a barei, Dolder descrie 2 variante: 1)sistem rigid, contact intim
între gutiră și bară,indicat în proteze cu sprigin dento-parodontal; 2)sistem rezilient, cu spațiu
între bară și gutieră,dependent de gradul de rezilență a fibromucoasei, sprigin
mixt,dentomucozal. Se indică în: edentații frontale, laterale și subtotale, cu înălțimea spațiului
protetic suficientă petru plasarea barei, calărețului și d.artificiali. Pot fi mixte,adică cu culise sau
capse.

30. Metode de corectare a bazei protezei mobilizabile, ocluziei, croşetelor. Indicaţii,


tehnica rebazării. Complicaţii. Profilaxia.

Rebazarea este operatia de readaptare a protezei pe campul protetic prin inlocuirea bazei cu una
noua, fara a modifica arcade artificiala si relatia de ocluzie.
Indicatiile rebazarii unei proteze sunt:
 Proteze captusite necorespunzator ce au un aspect neplacut;
 Proteze vechi care au suferit multe reparatii;
 Atrofia crestelor edentate cu scaderea stabilitatii protezei
 Proteze noi, care prezinta defecte de polimerizare

Leziunile PM pot interesa toate componentele acesteia și pot suveni din următoarele motive:
- erori la etapele clinico-tehnice de confecționare a PM;
- materialele acrilice nesatisfăcătoare;
- neglijarea regulilor de utilizare de către pacient a PM (fracturări);
- modificări morfologice a cîmpului protetic în timp (atrofia suportului osos, extracția dinților
restanți).
Rebazarea PM- metodă de corectare a bazei protezei, caracterizată prin adaosul de pastă de
acrilat la suprafața mucozală a protezei cu restituirea unei zone (segment) al bazei împreună cu
d.artificiali. Poate fi realizată prin 2 tehnici: directă și indirectă ( în laborator, cu acrilat
termopolimerizabil după amprenta funcțională).
–Tehnica directă: de pe fața mucozală se îndepărtează un strat de acrilat de 0,5-1mm cu freza.
Se obține o suprafață aspră pe fața mucozală și marginile protezei. Fețele laterale a șeilor se
protejează cu emplastru,se prepară pasta din acrilat,se umezesc suprafețele preparate cu
monomer și se indroduce acrilatul în șei. Cînd acrilatul devine de consistență de aluat vîscos,
proteza se introduce în gură, medicul apăsînd ferm cu degetele pe pintenii de sprijin.
-Tehnica indirectă: în laborator, cu acrilat termopolimerizabil după amprenta funcțională a
cîmpului protetic. Proteza va servi ca o portamprentă.
Reparația croșetelor. Se obține o amprenta împeună cu proteza mobilizabilă, se realizează
modelul din ghips. Pe dintele sîlp de pe model se confecționează croșetul. După traectul
segmentului de fixare se creează un locaș în baza protezei cu adîncimea de 2 mm în care se
introduce acrilat autopolimer. Croșetele deformate sau inactive se vor corecta de către
medic,adaptîndu-le întîii pe modelul din ghips a cîmpului protetic cu ajutorul cramponului.
Corectarea ocluziei. Prevede reconstituirea dinților artificiali fracturați sau desprinși din
proteză. Se efectuează în laborator. Se alege dintele lipsă după culoare,formă,dimensiune
corespunzătoare celor restanți.Dintre locașul dintelui și bază trebuie sa fie un strat de 1-1,5 mm
acrilat.
Complicații.
– aspirarea vaporilor de monomer, pastei de acrilat;
- reacții alergice la masele acrilice;
- goluri sau pori in acrilatul polimerizabil, linii de demarcație între acrilatul nou și
vechi; - mărirea DVO, bascularea protezei, PM nu se adaptează pe cîmpul
protetic.
31. Abraziunea patologică. Etiopatogenia. Tabloul clinic. Particularităţile tratamentului
protetic a abraziunii compensate şi decompensate.

Etiologia. Afara de abraziunea fiziologica exista diferite forme patologice care se


caracterizeaza printr-o abrazie rapida si intensiva a smaltului si dentinei intr-un timp
comparativ scurt. Etiologia acestui proces este multiplă si abraziunea poate aparea ca
rezultat al actiunii factorilor endogeni si exogeni sau a imbatranirii lor. Din factorii endogeni
fac parte : dereglarile metabolismului , a procesului de mineralizare a tesuturilor dure, a functiei
glandelor endocrine, strucura deficientă a tesuturilor dure cu caracter congenital ,ce poate
aparea ca urmare a maladiilor mamei si copilului sau a ereditatii, procesele
neurodistrofice ale tesuturilor dure. Factorii exogeni importanta o are suprasolicitarea
functional a dintilor. Aceasta poate fi influentata de edentatia partială in raport de numarul
dintilor absenti si functia mixta a celor restanti, de tipul de masticatie, hiperfunctia
muschilor, caracterul alimentelor, scrisnitul nefunctional de dinti(buxism), parafunctii
musculare., maladii a TGI,SCV,SNC.
A.Scerbacov a sistematizat factorii ce duc la abraziunea dentara patologica:
1. Insuficienta functionala a tesuturilor dure, conditionata de morfologia lor deficintă:
congenitală - ca urmare a dereglarilor de amelo- si dentinogeneza; ereditara - de tipul
maladiei Capdepond; dobandită - ca urmare a proceselor neurodistrofice, dereglari ale
sistemului cardiovascular si a aparatului endocrinic dereglari ale metabolismului de
diferita etiologie.
2. Suprasolicitarea functională a dintilor conditionata de edentatia partiala (micsorarea dintilor
antagonisti in ocluzie, functia mixta , parafunctiile musculare .
3. Factorii profesionali nocivi (necrozele acidice si alkaline). Unele din ele pot provoca
abrazie generalizata iar altele – locala. Mecanismul dezvoltarii sporirii si caracterul abraziei
tesuturilor dure va depinde de etiologia, varietatile si particularitatile individuale de ocluzie
influentate de contactele dento-dentare in miscarile functionale de propulsie si retropulsie.
Broca imparte abraziunea in 5:
• Gradul 0-fara abraziune
• Gradul 1- intereseaza smaltul
• Gradul 2- dinti la care dentina apare punctiform
• Gradul 3-dinti cu relief ocluzal sters ,smaltul ramine ca un inel periferic
• Gradul 4-coroana scade in inaltime pina la colet
Gavrilov deosebește 2 forme:
1) cînd înălțimii coroanelor dinților e/e compensate de creșterea apofizelor
alveolare;(DVO,ATM în normă)
2)cînd micșoraea înălțimii coroanelor nu e/e însoțită de hipertrofia apof.alveol.(DVO micșorat,
spațiul interocluzal mărit cu 1-1,5cm, modificări a ATM)
Tabloul clinic. Depinde de etiologie, tipul de ocluzie, localizare, gradul de abraziune, prezența
sau absența breșelor dentare. În abraziile de gradul I clinica poate fi puțin simptomatică, iar în
cele mai avansate apare hiperestezia țes.dent.dure, dereglări funcționale,estetice (mai ales în zona
frontală), apar zone de dezocluzie. Pot fi asociate cu edentații parțiale.
Tratamentul. Va fi efectuat în raport cu tabloul clinic. În forme compensated gr.I tratamentul va
fi orientat la restabilirea țes.pierdute prin acoperire sau incrustații. Abraziile de gr.I și II cînd
contactele dentodentare sunt păstrate(compensare) e/e necesară o pregătire proprotetică pentru a
crea spatiul interdentar necesar pentru restituirea coroanei(aparate ortodontice și ortopedice). Se
pot aplica gutiere,proteze dentare mobile sau fixe(rar). După 3-6 luni de suprasolicitare
funcțională a zonei de dezocluzie va apărea spațiul necesar pentru restituirea morfologică a
coroanelor.

32. Etiopatogenia maladiilor parodontului. Rolul ocluziei traumatice în declanşarea


insuficienţei funcţionale ale parodontului.

Factori generali si factori locali .Drept factori etiologici ce duc la inbolnaviri inflamatorii a
paradontului sunt considerati cei mecanici( diverse sisteme protetice defectuos concepute ,
aplicate sau executate ) factorii chimico-toxici ( tatrul dentar , diabet , stari uremice , saruri
mercurice , bismutul ) fizici ( ocluzia traumatica si suprasolicitarea functionala , anomalii dentare
si de ocluzii , autocuratirea insuficienta si ignorarea regulilor de igiena bucala ) . Factorii
generali- sunt afectiunile endocrine ( diabetul zaharat) afectiuni somatice ale sistelemor nervos ,
cardiovascular , dereglari metabolice . O veriga importanta in patogeneza afectiunilor
inflamatorii ale paradontului o constiuie actiunea colorativa a functiei dinamice masticatoare si
circulatiei sangvine in tesuturile paradontale . Factorii locali- nocivi si interdependenti , stabilirea
contactelor incorecte intre marginea coroanei si gingie si ca rezultat marginea libera a acestor
coroane adeseori gorasa , lezeaza prin comprimarea paradontului marginal . Modelarea incorecta
a zonelor de lipire cit si raportul dintre corpul de punte si elementele de agregare duc la
comprimarea papilei interdentare si produc iritatia paradontiului marginal si dauneaza igienei
bucale si duce la consecinte grave ; placa bacteriana , periajul incorect .Factorii indirecti ,
nerespectarea principiilor biomecanice la confectionarea protezelor fixe sau mobilizabile
adeseori provoaca nu numai iritatii la nivelul mucoase dar si la suprasolicitarea
odontoparodontale .
Rolul ocluziei traumatice in etiopatogenia afectiunilor paradontului – contactele anormale
de ocluzie in urma carora uul sau mai multi dinti sunt supusi unor suprasolicitari capabile sa
provoace leziuni ale aparatului de sustinere a dintelui , atunci cind rezistenta tesuturilor
parodontale este redusa . Aceste contacte duc la suprasolicitarea functionala a dintilor care
provoaca tulburari de circulatie sanguina si nutritie la distrugeri ligamentare ale periodontiului si
largirea spatiului periodontal . Prin urmare datorita cotactelor ocluzale anormale , dintele este
microtraumat , acest fenoment poarta denumirea de ocluzie traumatica. Slabirea rezitentei
tesuturilor parodontale in continuare provoaca mobilitatea dintilor , substiuirea fibrelor
paradontiului cu tesut de granulatie , apare migratia dentara.

33. Tabloul clinic al parodontitei cronice marginale generalizate. Sarcinile tratamentului


ortopedo-protetic. Indicaţii şi metode de şlefuire selectivă a dinţilor metode de şinare
provizorie.
Se caracterizeaza prin urmatoarele semne : culoarea palida a gingiei si absenta semnelor de
inflamatie , retractia gingiei cu dezgolirea ulterioara a coletului si radacini dentare , pungile
parodontale lipsesc , dintii sunt stabili , chiar in cadrul atrofiei septurilor interdentare de gradele
II-III cu retractie considerabila a gingiei, lipsa semnelor de inflamatie si de depuneri moi si dure
dentare , radiografic se evidentiaza reducerea inaltimii septurilor interdentare fara focare de
osteoporoza si semne de distructie a tesutului osos , sunt posibile schimbari in structura altor
oase ale scheletului , afectiuni ale sistemului cardiovascular , ale glandelor endocrine si dereglari
metabolice . Deosebim forma usoara , medie si grava. Avanseaza usor de la forma usoara la cea
grava cu reducearea inaltimii septurilor interdentare de la 1/3 la ½ chiar depasind acest indice.
Sarcinile tratamentului ortopedo-protetic : - Repartizarea fortelor masticatorii proportional
asupra paradontului dintilor restanti si reechilibrarea fortelor ocluzale de pe paradontul dintilor
afectati.- restabilirea integritatii sistemului dentar prin lichidarea spatiilor interdentare.- protectia
dintilor de fortele masticatorii orizontale ce au caracter traumatic .- restabilirea morfofunctionala
a arcadelor dentare prin intermediul constructiilor eficiente Metode ortopedo – protetice :
slefuirea dintilor , reducerea ortodontica a ocluziei cit si pozitia anumitor dinti , imobilizarea
provizorie a dintilor mobili , protezarea imediata , imobilizarea difinitva a dintilor restabilirea
integritatii arcadelor dentare .
Indicatii – la pacienti cu ocluzie traumatica secundara si proces inflamator pronuntat acut,
slefuirea se aplica dupa inlaturarea procesului inflamator . In caz ca avem o mobilitate
pronuntata , cauzata de ocluzia traumatica ,
Metode – Metoda Jankelson cu ajutorul ocluzogramei se efectueaza slefuirea in 4 sedinte. Prima
sedinta contactelor premature de clasa 1; a doua se verifica si se slefuiesc cele de clasa 2; a treia
de clasa 3 si in a patra se verifica si se slefuiesc fiecare grup .
Metoda Ramfjord slefuirea foselor deblocind astfel madibula din intercuspidare maxima spre o
alunecare lina spre ocluzie centrica si invers , spre pozitia de lateralitate si pozitia anterioara
.Metoda Burlui- slefuirea se efectuiaza in sens vestibulo oral si si vertical , in a doua sedinta
slefuirea contactelor premature evidentiate in ocluzia dinamica , a treia sedinta controlul , se
evidentiaza contactele premature la miscari de lateralitate , a patra contactele in miscare de
protruzie a mandibulei , mai intii zona distala .

34. Protezele dentare imediate în terapia complexă a maladiilor parodontului. Şinele


permanente.

Protezarea imediata este o metoda provizorie constituita din imbinarea de tratament protetic ,
chirurgical si medicamentos cu restabilirea echilibrului morfofunctional , fizionomic si fonetic.
Pot fi fixe si mobile. Dupa examinarea pacientilor se stabilesc indictiile , numarul dintilor supusi
extractiei ,metoda si varietatea de protezare imediata. Cea mai solicitata constructie in calitate de
proteza imediata este proteza partial mobilizabila acrilica cu sistemul crosetar de mentinere si de
sprijin . dupa amprentare se realizeaza modelele , apoi modelele obtinute se fixeaza in ocluzor ,
iar in caz de necesitate preventiv se determina ocluzia centrica.
Sinele permanente –complex rigid capabil sa asigure un mod eficient functia sistemului
stomatognat , distribuirea fortelor functionale pe toti dintii inclusi in sistemul de imobilizare ,
neutralizindu-se fortele orizontale periculoase pt paradont . Imobilizarea reperezinta metoda
terapeutica cea mai eficienta ce duce la stabilizarea prcelor patologice din parodont. Se
realizeaza cu sine fix , mobile , mixte. Mobile se fixeaza pe cimpul protetic prin adaptarea lor
intima la supreadetele dintilor restanti . Nu necesita preprararea dintilor se confectioneazamai
usor , sunt mai igienice se supun reparatiilor si sunt mai fizionomice . Sina Elbrecht – 2 arcuri ,
una lingual si alta vestibular , turnate din aur platinat , sau aliaje inobile( crom-cobalt) , sunt
unite prin intermediul unei bare tranversale care trec prin nisele masticatorii . Mai fregvent pt
arcada dentara inf. Sinele fixe- efecte provizorii asupra starii tesuturilor paradontale , alcatuite
din coroane de invelis , coroane ecuatoreale conf prin metode de turnare sau stantare si sudate cu
pivoturi radiculare sau parapulpare din capacele cementate pe dintii mobili asigurind
imobilizarea: frontala , fronto-sagitala , parasagitala sau circulara.Pt Dintii Frontali – Sina
Mamloc – compusa dintr-o serie de incrustatii cu pivot intraradiculare , aplicate pe dintii frontali
superiori si inferiori . Sina din capacele –bloc de capacele lipite acopera partile incizivale . Sina
de inele- bloc de inele lipite ( se pune vestib) . Pt Dintii Laterali – sine din incrustatii , bare
pivoate, sau bare instalate in cav preparata dea lungul fisurilor sagitale intercuspidiene.

35. Edentaţia totală. Etiopatogenia. Tabloul clinic. Caracteristica zonelor funcţionale şi


de sprijin ale cîmpului protetic. Clasificarea Schroder, Keller. Examenul
fibromucoasei Supple.

Edentatia totala e entitatea clinică ce se caracterizează prin absenţa tuturor unităţilor dento-
parodontale de pe unul sau ambele maxilare, însoţită de perturbarea consecutivă a funcţiilor
esenţiale ale sistemului orofacial: masticaţie, fonaţie, fizionomie, automenţinere cu elementele
sale de autoapărare, autostimulare, autoreglare, la care se adaugă cele patru procese nervoase:
stereognoza, topognoza, proiecţia şi percepţia.
ETIOLOGIE
Lipsa congenitală a tuturor mugurilor dentari se numeşte anodonţie totală, acest fapt atrăgând
după sine insuficienta dezvoltare a oaselor maxilare, ceea ce va îngreuna mult protezarea
ulterioară.
Edentaţia totală este urmarea unor:
• complicaţii ale cariei dentare, urmată de extracţie
• boli parodontale, cu afectarea parodonţiului profund, ducând în final la mobilitatea
dintelui
• procese infecţioase endoosoase
• traumatisme dento-maxilare
• afecţiuni tumorale care în urma rezecţiei osoase duc la pierderea dinţilor implantaţi
• iatrogenii din protetica dentară (legate de concept, etape clinico-tehnice)
• nevralgii trigeminale, când sunt extraşi nejustificat anumiţi dinţi
• boala de focar

Tablou clinic:
La pierderea totală a dinţilor are loc agravarea dereglărilor funcţionale, activarea procesului de
reducţie a scheletului craniofacial şi a ţesuturilor moi care îl acoperă. Insă mai intens aceste
schimbări se evidenţiază în regiunea maxilofacială. Astfel corpul mandibulei şi ramurile
ascendente devin mai subţiri, iar unghiurile mandibulare mai obtuze. Concomitent se atrofiază
considerabil apofizele alveolare. Absenţa tuturor dinţilor se manifestă şi prin prăbuşirea
obrajilor, buzelor şi evidenţierea mentonului mandibular.
Reducţia scheletului facial are loc şi în zona medie a feţei. Clinic această reducţie se manifestă
prin deplasarea treimii inferioare a zonei medii a fetei în jos şi înăuntru. Atrofia apoîizei
alveolare la maxilă aduce la deformarea profilului aperturii nazale, ca rezultat al căreia osul
subnazal se deplasează în jos. Această modifica¬re determină coborîrea tipică a vîrfului nasului.
Deformaţiile indicate mai sus în combinaţie cu schimbările formei părţii frontale a osului
zigomatic aduc la adîncirea fosei canine.
Schimbările în etajul inferior şi mediu ale scheletului facial sporesc gradul de evidenţiere a
plicelor nazolabiale şi mentonieră. Concomitent are loc coborîrea comisurilor gurii, gradul de
pronunţare a cărora depinde într-o mare măsură de gradul de reducţie a mandibulei.
Deoarece scheletul facial serveşte ca o suprafaţă de sprijin, reducţia maxilarelor şi subţierea
oaselor zigomatice se reflectă direct şi asupra ţesuturilor moi, provocînd prăbuşirea buzelor şi a
obrajilor.
La contractarea muşchilor ridicători, mandibula ocupă o poziţie mai aproape de maxilă,
influenţînd în aşa mod schimbarea etaju¬lui inferior al feţei. Noua poziţie a mandibulei
influenţează negativ asupra articulaţiei temporomandibulare, fosa articulară, sub influenţa
proceselor generale de reducţie devine mai plată, iar condilii articulari ai mandibulei se
deplasează în sus şi distal. Treptat se micşorează tonicitatea muşchilor mimici şi mobilizatori.
Toate aceste schimbări în ansamblu modifică aspectul general al feţei.
Tabloul clinic în mare măsură depinde de factorii etiologici, topografia edentaţiei (maxilară,
mandibulară sau bimaxilară), vîrsta şi particularităţile individuale ale pacientului, maladiile
suportate, cît şi cele concomitente.
Edentaţia totală unimaxilară sau bimaxilară îngreuiază simţi¬tor procesul de triturare a
alimentelor influenţînd negativ digestia. De aceea mulţi pacienţi depun eforturi antrenînd în
procesul de masticaţie apofizele alveolare, completînd prelucrarea mecanică a alimentelor prin
frecarea lor cu limba pe palatul dur. Insă toate aceste eforturi nu pot restabili funcţia pierdută de
masticaţie. Fă- rîmiţarea insuficientă a alimentelor împiedică amestecarea uniformă a bolului
alimentar cu salivă, iar în unele cazuri poate favoriza şi tulburări de funcţie a glandelor salivare,
apariţia gastritelor, enterocolitelor şi a bolii ulceroase.
Tulburările fizionomice sînt prezente întotdeauna, însă se manifestă mai pronunţat la edentatul
bimaxilar depinzînd de tonicitatea musculaturii orofaci- b ale şi de ţesutul adipos.
Esenţiale sînt şi tulburările de fonaţie, deoarece pierderea totală a dinţilor aduce atît la
modificarea articulării fonetice, cît şi a tembrului vocii. Aceasta are loc din cauza schimbării
rezonanţei din cavitatea bucală. Tulburările de fonaţie se manifestă mai accen¬tuat în cazurile
cînd edentaţia totală se instalează într-un timp scurt, datorită faptului că structurile cavităţii
bucale nu dovedesc să se adapteze către noua situaţie. La oamenii, profesia cărora este
determinată de funcţia de vorbire, pierderea totală a dinţilor influenţează negativ asupra
activităţii lor profesionale.

Zone de sprijin:
La maxila zona de sprijin e reprezentata de: creasta alveolara, bolta palatina si de tuberozitatile
maxilare.
Apofiza alveolara inalta si lata ofera posibilitati favorabile de sprijin si stabilizare a protezei
totale, iar micsorarea ei treptata in volum duce la atrofia tesutului osos, scade si gradul de
mentinere a protezei.
Tuberozitatile maxilare pot fi comparate cu o prelungire a apofizei alveolare care formeaza
proeminente osoase in zona posterioara. Au functie in mentinerea si stabilizarea protezei
superioare. Daca aceste formatiuni sunt pronuntate, au versante paralele intre ele, atunci
favorizeaza retentivitatea protezei si invers, daca au un volum redus sau sunt caracterizate prin
absenta oricarui relief, reprezinta un factor negativ in stabilizarea protezelor totale.
Bolta palatina are forme diverse de la pacient la pacient, cu valori protetice in sens pozitiv sau
negativ, dependenta de forma si inaltimea apofizei alveolare si a tuberozitatilor maxilare. La
nivelul suturii mediene a boltei palatine in unele situatii clinice poate fi evidentiat torusul palatin,
gaura incisiva. Prezenta torusului palatin influenteaza negativ in mentinerea PT (astfel el va
foliat).
Fibromucoasa este divizata in fibromucoasa fixa si mobila. La trecerea fibromucoasei fixe in cea
mobila exista o zona de trecere numita fibromucoasa pasiv mobila sau neutra. Ea are o latime de
1-3 mm si se localizeaza de-a lungul fundului sac vestibular. Aceasta zona favorizeaza
fenomenul de succiune.
La mandibula zona de sprijin este reprezentata de tuberculi piriformi, torusul mandibular, liniile
oblice, fibromucoasa.
Tuberculii piriformi reprezinta formatiunea fibromucoasei retromolare bilaterale fiind situati in
triunghiul retromolar, si intrecand limita distala a bazei protezei.
Torusul mandibular este localizat in dreptul premolarilor, bilateral, deasupra liniei oblice interne
si reprezinta o proeminenta osoasa de forma rotunda. In cazul in care este exprimat impiedica
tratamentul protetic. Aceasta zona permanent este traumatizata de marginea protezei, implicand
corijari multiple.
Linia oblica interna apare ca o proeminenta ascutita si dureroasa la presiuni. La acest nivel are
loc insertia muschiului milohioidian si constrictorului superior al faringelui si astfel delimiteaza
marginile posteroinferioare ale protezei.
Linia oblica externa reprezinta locul de insertie a muschiului buccinator. Uneori atrofia apofizei
alveolare se reflecta si asupra acestei linii. In caz de o atrofie pronuntata, cand nivelul apofizei
alveolare se gaseste la nivelul orificiului mentonier, la compresia bazei protezei pot aparea
dureri.
Zone functionale
La maxila:
1) spaţiul retrozigomatic (punga lui Eisenring) este delimitat de şanţul ptengo - maxilar şi
apofiza zigomato - alveolară. Se evidenţiază prin deschiderea gurii şi lateropuisia mandibulei
spre dreapta şi stânga, fiind un spaţiu in care grosimea marginală a protezei este maximă.
2) spaţiul lateral vestibular este cuprins între creasta zigomato- alveolară şi prima bndă sau
fren lateral (bucal). Valoarea sa este mică sub aspectul lăţimii şi înălţimii, fiind cifrată la 3 - 4
mm lungime.
3) spaţiul central vestibular este amplasat de o paite şi de alta a trenului buzei superioare
până la prima bndă. Acesta se evidenţiază prin tracţiunea moderată a buzei superioare. Zona se
modelează pe macheta protezei ca şi grosime după criterii estetice şi conforme cu tomcitatea
buzei.
4) zona distală a liniei Ah constituie limita de închidere marginală postenoară a protezei totale,
fiind considerată o zonă cheie denumită de GREEN şi "posterior damming". Spre deosebire de
celelalte spaţii etanşeizarea piesei protetice se face aici numai pe partea internă, lipsind
închiderea externă. Trecerea de la palatul dur la palatul moale nu ar fi sesizabilă fără mişcările
vălului palatin. Ca puncte de reper topografice ar fi de menţionat foveeie palatine şi şanţurile
perituberozitare. Rezilienţa fibromucoasei boltii palatine este cifrată in această zonă la
aproximativ 0,2 - 0,3 mm. Palatul moale este aşezat ca o aponevroză pe creasta marginală a
structurii dure a bolţii palatine. Palatul moale este ridicat de muşchiul ridicător al vălului paiatin.
iar în diferite mişcări mai ample sunt antrenaţi muşchii palatoglos şi palatofanngian. Dinspre
lateral radiază înspre vălul palatin, muşchiul tensor al valului palatin. Acest muschi trage
orizontal valul palatin prin santul perituberozitar, unde este inserat pe carligul apofizei
pterigoide. Pentru pozitia marginii posterioare a protezelor e foarte importanta delimitarea
marginii distale a cimpului protetic.

La mandibula:
• Zona vestibulară laterală este cuprinsă intre linia imaginară ce trece pnn fata distală a
zone. unde se află normal molarul do. permanent Inferior şi prima bndă (de reaulâ susţinută de
muşchiul tnunghiular) Este considerată r zonă de extindere a protezei totale, care poartă şi
numele de punga lui Fish
• Zona vestibulară centrală este împărţită în dreapta şi stânga de frenul buzei inferioare şi
se întinde până la prima bndă. Este o regiune cu mare mobilitate, care dislocă proteza de pe
câmp. datorită orbicularului buzei, cr muşchilor triunghiulari şi pătrat al bărbiei.
• Zona linguală laterală este limitată de linii imaginare care t, f r zona distală a molarului al
doilea si antenor de demarcaţia dintre canin ş premolar. Versantul lingual al zonei de spriim a
câmpului protetic devine mai lung mezial datorită ascensiunii liniei milohioidiene, obţinându-se
aici anpioare e paralinguale" ale viitoarei protezei. Fosa sublinguală este utilizată şi ea in
protezare Pe aceste repere anatomice se constituie aşa numitele anpioare sublinguale" Pentru că
de obicei planşeul herniaza în zonă pnn aceasta SP asigură o etanşeizare externă piesei protetice.
• Zona linguală centrală, după Schreinemakers. se întinde cam pe cm: 1.5 cm la dreapta şi
1.5 cm la stânga frenului lingual. Mişcările funcţionale ale limbii modifică această zonă Protactia
limbii sau reţractia acestui organ creazâ condiţii diferite de etanşeizare a protezei totale în funcţie
de inserţia anterioară, intermediară sau posterioară a limbii. Esenţa închidem marginale în
această zonă CHEIE, rezidă în faptul că. marginea protezei trebuie sa aibă contact cu planşeul
bucal, atât în repaus, cât şt in protractia limbii şi sa fie conformată într-un anumit mod.

Clasificarea Schroder
Tipul I. Acest tip de atrofie se caracterizează prin prezenţa unei apofize alveolare pronunţate,
semiovale, care uniform este acoperită cu o mucoasă normală depăşind cu mult nivelul bolţii
palatine, avînd tuberozităţi bine exprimate, iar torusul palatin mai puţin exprimat sau chiar lipsă.
Plică trecătoare şi locul de inserţie a muşchilor se găsesc la distanţă destul de mare de la
suprafaţa apofizei alveolare. Acest tip de atrofie este cel mai favorabil pentru tratamentul
protetic, fiindcă formaţiunile anatomice de retenţie sînt destul de exprimate şi nu împiedică
fixarea protezei.
Tipul II. Pentru acest tip de atrofie este caracteristic prezenţa unei apofize alveolare late, din
cauza atrofiei medii, depăşind cu puţin nivelul bolţii palatine. Tuberozităţile maxilare sînt mai
pu¬ţin exprimate, plică trecătoare şi locul de inserţie a muşchilor se găsesc mai aproape de
suprafaţa apofizei alveolare, comparativ cu tipul I.
Condiţii pentru tratamentul protetic, de obicei, avem bune, însă contracţia bruscă a muşchilor în
unele cazuri poate duce la un eşec.
Tipul III. Caracteristic pentru acest tip de atrofie este dispariţia apofizei alveolare şi prezenţa
unei bolţi palatine aproape plată. Tuberozităţile maxilare sînt atrofiate esenţial. Plică trecătoare şi
locul de inserţie a frenumului buzei superioare şi a muşchilor se află la nivelul coamei apofizei
alveolare. Pentru tratamentul protetic acest tip de atrofie este cel mai nefavorabil, fiindcă lipsesc
formaţiunile anatomice retentive, iar inserţia joasă a fibrelor mus¬culare contribuie la detaşarea
protezei
A. Doinikov la clasificarea lui Sehroder mai adaugă două tipuri de atrofie a apofizei alveolare a
maxilei.
Tipul IV — apofiza alveolară este bine exprimată în zona frontală şi destul de atrofiată în zonele
laterale. Condiţiile de trata ment protetic în aşa caz nu sînt favorabile, deoarece de obicei tube-
rozitătile maxilare practic lipsesc şi fixarea protezei prezintă dificultăţi;
Tipul V — apofiza alveolară este exprimată destul de bine în zonele laterale şi atrofiată în cea
anterioară. Condiţiile de tratament protetic şi fixare a protezei pot fi satisfăcătoare, deoarece mult
depinde de tabloul clinic al acestui tip de atrofie (gradul de exprimare a tubero- zităţilor şi
nivelul de atrofie a apofizei alveolare în zona frontală etc.).

Clasificarea Koler
Tipul I. Apofiza alveolară prezintă o înălţime bine exprimată, egală pe toată întinderea, rezorbţia
produeîndu-se într-o mică măsură. Această situaţie clinică se întîlneşte foarte rar şi se presupune
că ea poate surveni doar în cazul cînd pierderea dinţilor s-a produs simultan. Creasta apofizei
alveolare este rotunjită şi favorabilă pentru baza protezei, deoarece împiedică microexcursia
protezei ce poate avea loc la mişcarea mandibulei. Locul de inserţie a muşchilor şi plică
trecătoare a mucoasei sînt situate la o distanţă considerabilă de vîrful apofizei alveolare. Această
formă a apofizei alveolare este cea mai favorabilă pentru tratamentul protetic.
Tipul II. Atrofia apofizei alveolare este uniformă pe toată întinderea, însă este destul de avansată,
afectînd în unele cazuri şi corpul mandibulei. Pe măsură ce procesul de rezorbţie se accentuează
şi ajunge pînă la linia oblică internă şi externă, apofiza se transformă într-o depresiune. Apofiza
alveolară în zona frontală deseori capătă o formă ascuţită, ce împiedică protezarea. Locul de
inserţie a muşchilor este situat aproape de marginea crestei. Astfel de tip a apofizei alveolare
reprezintă mari dificultăţi pentru protezare, fiindcă lipsesc formaţiunile anatomice retentive, iar
inserţia fasciculelor musculare aproape de vîrful crestei alveolare duce la mişcarea protezei. Prin
urmare, şi stabilitatea protezei este compromisă, deci trebuie căutate posibilităţi de a folosi orice
formaţiune retentivă a cîmpului protetic, oricît de redusă ar fi ca întindere.
Tipul III. Apofiza alveolară este atrofiată esenţial în sens lateral şi mai puţin frontal, datorită
faptului că dinţii laterali au fost pierduţi mai timpuriu decît cei frontali. Acest tip de atrofie este
relativ favorabil pentru tratamentul protetic, fiindcă atrofia apofizei alveolare în zonele laterale
nu împiedică microexcursia prote¬zei în plan transversal. Zona de retenţie este prezentă numai în
regiunea frontală care şi împiedică mişcarea protezei în plan sagital — în direcţia anterio-
posterioară.
Tipul IV. Atrofia apofizei alveolare este accentuată în zona frontală şi mai puţin exprimată în
regiunile laterale. In aşa situaţie stabilitatea protezei este asigurată numai în direcţia transversală,
pe cînd în plan sagital este foarte slabă datorită posibilităţii de alunecare a protezei înainte.

Grosimea şi elasticitatea fibromucoasei cîmpului protetic determină gradul său de rezilienţă şi


comportare faţă de sprijinul protezelor. Reieşind din aceste consideraţii, Supple grupează
fibromucoasa în patru clase:
Clasa I Fibromucoasă sănătoasă cu grosime şi rezilienţă moderată, amortizează şocurile care
rezultă în timpul masticaţiei şi reduce tendinţele de deplasare a protezelor.
Clasa a II-a. Fibromucoasă atrofiată, subţire, cu un grad de rezilienţă redus, inaptă să suporte
presiuni ce influenţează nefavorabil realizarea actului de masticaţie.
Clasa a III-a. Fibromucoasă groasă friabilă, cu un grad mare de rezilienţă care va favoriza
deplasarea protezelor.
Clasa a IV-a. Fibromucoasă hipertrofiată, mobilă; din această clasă face parte şi fibromucoasa
flotantă sau în creastă de cocoş, care trebuie îndepărtată chirurgical pentru a putea asigura
stabilitatea şi eficienţa protezelor.

36. Tehnica corectării lingurilor amprentare individuale conform testelor funcţionale


Herbst. Amprentarea funcţională în edentaţiile totale.

Adaptarea lingurii individuale in cavitatea bucala se face cu ajutorul unor probe functionale. Cel
mai des sunt utilizate cele introduse de Herbst:
Pentru mandibula:
1. Deglutitia si deschiderea maximala a gurii. Daca lingura se deplaseaza la deglutitie,
lungimea acesteia va fi redusa pana la linia sublinguala. Ulterior, pacientul va deschide
gura lent pana la maximum posibil. Daca lingura se misca din partea distala, ea va fi
scurtata pana in zona celui de-al doilea molar. Daca se misca in partea anterioara, atunci
va fi scurtata marginea in sectorul dintre canini.
2. Plasarea varfului limbii catre buzele superioara si inferioara. La deplasarea verticala a
lingurii se va reduce treptat lungimea marginilor de la nivelul insertiilor muschilor
milohioidieni.
3. Atingerea suprafetei jugale interne cu varful limbii. Locul de corectare se afla la
aproximativ 1 cm de la frenul limbii. Daca deplasarea e spre stanga, corectarea se va face
in dreapta si invers.
4. Varful limbii este orientat spre varful nasului, daca se observa o ridicare a lingurii in zona
anterioara, se impune corectia marginii acesteia in rgiunea frenului limbii;
5. Miscari active ale muschilor mimici. Daca stabilitatea lingurii este compromisa, se va
reduce lungimea sectorului dintre canini.
Pentru maxila:
1. Deschiderea maximala a gurii; la deplasarea lingurii marginea lingurii se va reduce pana
la locul de situare a primului molar;
2. Sugerea obrajilor; la deplasarea lingurii, marginea se va scurta bilateral in zona plicilor
gingivobucale;
3. Miscarea buzelor anterior ca la fluierare; la deplasarea lingurii se va scurta marginea ei
anterioara
Amprenta functionala reda pe langa elementele anatomice si starea functionala a tesuturilor moi
de la periferia campului protetic. Obiectivele: obtinerea unei inaltimi corecte a marginilor si
extinderea maxima a bazei; repartizarea egala a presiunilor intre partile moi si dure. Este obtinuta
obligatoriu cu lingura individuala. In cazul edentatiei totale se executa amprenta functionala cu
succiune, atunci cand marginile amprentei ajung la fundul de sac vestibular ceea ce asigura
contactul din marginea protezei si plica cu crearea efectului de supapa.

Etapele de realizare:
- Adaptarea lingurii individuale;
- Alegerea materialului amprentar si aplicare lui in lingura;
- Introducerea lingurii si presarea pe campul protetic;
- Formarea marginilor amprentei;
- Indepartarea;
- Evaluarea;
- Indiguirea si cofrarea amprentei

37. Determinarea și înregistrarea de relații centrice la tratamentul edentației totale.

In edentatiile totale ne intereseaza pozitiile madibulo-craniene: relatia centrica si pozitia de


repaos a mandibulei, deoarece in cazul edentatiei totale noi determinam pozitia de relatie
centrica din cauza lipsei contactelor dento-dentare.
Etapele determinarii si inregistrarii RC:
- Adaptarea sabloanelor cu bordura de ocluzie;
Sabloanele cu bordura de ocluzie imita arcadele dentare, servesc la stabilizarea mandibulei fata
de maxila. Adaptarea incepe de la maxila prin determinarea urmatoarelor caracteristici: directia
si inaltimea planului de ocluzie – in sectorul frontal directia e paralela cu linia bipupilara, iar
pentru inaltime se ia ca reper rosul buzei superioare; in sectorul lateral – directia e paralela cu
planul Camper, iar inaltimea la 26 mm de planul Camper. Ulterior se formeaza versantul
vestibular.
- Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie;
- Inducerea mandibulei in relatie centrica;
a) Cu degetele apasam pe versantul vestibular al sabloanelor cu bordura de ocluzie, excitand
mm. maseter provocand contractia acestuia +deplasarea distala a varfului limbii +
deglutitia;
b) Placute Reinfert
- Fixarea pozitiei de relatie centrica;
a) Metoda rece (bordurile de ocluzie cu bandeleta de ceara incalzita);
b) Metoda calda (ramolirea unui strat pe borduri);
c) Materiale amprentare (ocluzofast, ocluzorest)
- Determinarea reperelor de montare a dintilor (linia surasului, linia caninilor, linia
mediana)

38. Proba machetelor protezei totale dentare. Evaluarea greșelelor comise la etapa de
determinare și înregistrarea relației centrice.

Proba machetei se face cu scopul verificarii corectitudinii determinarii relatiei intermaxilare.


Controlul arcadelor artificiale:
- alegerea si montarea dintilor artificiali legate de forma, marime, culoare, cuspidare.
- montarea dintilor frontali: linia mediana interincisiva sa corespunda interarcade si cu cea de pe
model, dintii frontali sa se incadreze intre cele doua linii ale caninilor, curbura vestibulara
simetrica, curbura incizala respectata (dreapta sau curba), inaltimea frontalilor sa se incadreze
intre planul de ocluzie si linia coletelor, dintii sa realizeze unitati masticatorii de cate trei (din
ratiuni estetice), supraocluzia frontala si inocluzia sagitala respectata.
- montarea dintilor laterali: montati pe mijlocul crestei dupa liniile trasate pe model si dupa
orientarea santurilor intercuspidiene, cuspidarea sa respecte relieful ocluzal individual, sa nu fie
montati pe tuberozitate sau tuberculul piriform si baza sa aiba o portiune de 1 cm distal
neacoperita de dinti.
- se verifica corecta realizare a curbelor sagitale si transversale de compensatie, simetria si daca
sunt realizate in concordanta cu gradul de cuspidare a dintilor si supraocluzia frontala.
- rapoartele ocluziei statice si daca montarea dintilor este normala, inversa, distalizata sau
mezializata, conform axului interalveolar.
Controlul bazelor din ceara
- se verifica limitele marginilor protezelor pana in fundurile de sac, sa cuprinda santurile pterigo-
maxilare si limita corecta a zonei Ah, sa acopere 2/3 din portiunea anterioara a tubelculului
piriform, modelarea usor convexa a versantelor vestibulare si usor concave cele linguale,
papilele interdentare modelate convex si in functie de varsta.
Controlul cu machetele detasate de pe modele
Se verifica prin palpare cu indexul si prin inspectie bazele machetelor, marginile, dintii artificiali
si grosimea uniforma a stratului de ceara de la nivelul bazei machetei. Fata mucosala sa nu
prezinte asperitati sau particule de gips care vor traumatiza tesuturile fibromucoase la proba
machetelor in cavitatea orala.
2. Controlul intraoral al machetelor in ceara
Controlul intraoral al machetelor in ceara necesita o pregatire prealabila a pacientului care
trebuie sa cunoasca in ce consta aceasta faza clinica, ce se urmareste prin aceasta faza, care sunt
etapele care trebuie parcurse in mod obligatoriu, care sunt miscarile mandibulare pe care
pacientul trebuie sa le faca la un moment dat.
Manipularea machetelor se face cu mare atentie pentru a nu fi deformate, ele vor fi racite numai
pe model prin spalare cu apa rece, verificarea intraorala va fi minutioasa, dar dupa 2-3 minute se
scot din cavitatea orala si pe modelele functionale se racesc cu apa rece, iar pacientul se va clati
pentru a mentine mediul oral la o temperatura scazuta.
Verificarea mentinerii si stabilitatii statice
- controlul machetei inferioare
Macheta inferioara se aplica prima pe campul protetic, pacientul fiind cu gura intredeschisa
pentru a nu pastra in tensiune formatiunile mobile de la periferia campului protetic.
- se controleaza extinderea bazei machetei mandibulare si prin inspectie si palpare se controleaza
lungimea marginilor.
- se aplica teste de presiune digitala pe marginea incizala a frontalilor inferiori pentru a se
verifica inchiderea marginala in zona distala si daca dintii sunt montati pe creasta.
- se aplica teste de presiune digitala alternativ pe fetele ocluzale ale premolarilor.
- se verifica inchiderea marginala sublinguala prin ingrosarea marginilor in aceasta zona.
- stabilitatea dinamica este verificata prin testele lui Herbst.
- se verifica pozitia limbii. Pentru o pozitie posterioara se poate recurge la educarea pacientului
de a mentine limba mai anterior, printr-o emisfera de ceara cu diametrul de 2-3 mm aplicat la
nivelul incisivilor centrali inferiori. Ea va apare pe proteza finita urmand ca pacientul sa tina
limba in contact cu aceasta emisfera intr-o pozitie anterioara favorabila mentinerii protezei
inferioare. Dupa cateva saptamani de educare se indeparteaza prin frezaj surplusul de acrilat.
- controlul machetei superioare
Se aplica macheta superioara pe campul protetic superior unde se va mentine la o deschidere a
cavitatii orale.
- se verifica baza machetei superioare, lungimea, limitele si grosimea marginilor corespunzatoare
fundurilor de sac si care vor ocoli bridele laterale si frenul buzei superioare.
- se aplica testele de presiune digitala alternativ pe fetele ocluzale ale premolarilor si molarilor.
- se aplica teste de presiune digitala in directie postero-anterioara pe marginile incisivilor pentru
a verifica adaptarea distala.
- se aplica testele lui Herbst.
Controlul relatiilor intermaxilare
Se apreciaza corecta realizare a relatiilor fundamentale mandibulo-craniene si mandinulo-
maxilare. Desi stabilitatea machetelor de ceara este deficitara, miscarile mandibulare trebuie sa
aiba o amplitudine redusa, iar timpul de verificare este de 2-3 minute datorita incalzirii si
deformarii cerii.
- verificarea relatiei de postura prin teste fonetice. O dimensiune verticala mare in relatia de
postura are spatiul de articulare fonetica marit si invers, impiedecand articularea fonetica corecta.
- verificarea relatiei centrice prin verificarea reperelor cunoscute. Se verifica corespondentele
liniilor interincisive si dimensiunea verticala de ocluzie. Daca dimensiunea verticala de ocluzie
este micsorata aspectul fetei este de imbatranit cu pastrarea santurilor periorale, rosul buzelor
diminuat, conturul buzelor sters. Daca DVO este marita, faciesul pacientului pare crispat, buzele
sunt indepartate, iar dintii artificiali mult prea vizibili
- verificarea pozitiei de intercuspidare maxima, de contacte multiple, stabile si distribuite
uniform pe toata arcada. Ea se face prin proba spatulei, care se introduce intre dintii din zonele
laterale. Daca proba spatulei este negativa, angrenajul dintre dintii laterali este corect. Daca
spatula patrunde intre arcade, proba spatulei este pozitiva, si bazele machetei nu se aplica intim
pe campul protetic sau cele doua arcade artificiale nu vin in contact direct. In acest caz se adauga
pe arcada dentara inferioara o placuta in forma de ,,U” de ceara ramolita si se inregistreaza RC
dupa care se monteaza din nou dintii artificiali. In situatiile in care proba spatulei indica o
valoare mare intre arcadele dentare, se reface proba cu sabloane.

39. Indicaţii şi etapele clinice la confecţionarea protezelor totale cu căptuşală elastică sau
bază metalică.

Protezele totale cu baza metalica sint indicate in cazurile cind are loc fracturarea frecventa a
protezelor din acrilat, uneori ca o metoda de ingrelare a protezelor de pe mandibula pentru a
asigura o fixare mai efectiva, la pacientii ce sufera de bruxism, in cazurile de insuportabilitate
sau alergii fata de acrilate. Totodata baza metalica este un bun conducator de temperatura, si deci
receptorii mucoasei cimpului protetic au posibilitatea de a-si mentine functia. Baza din metal
poate fi confectionata prin stantare sau turnare. Cel mai frecvent este utilizata metoda prin
turnare. Realizarea acestei metode consta in dublarea modelului cu masa refractara de tipul
Silamin, modelarea bazei din ceara creind pe centrul apofizei alveolare puncte de retentie in
forma de T, anse, butoane. Concomitent la mijlocul versantelor orale ale apofizelor alveolare se
creeaza un sant care ne va da posibilitatea sa asiguram o trecere lenta a acrilatului din zona
dintilor artificiali spre baza metalica. Dupa modelare se efectueaza turnarea si realizarea
protezelor conform proceselor clinico-tehnice cunoscute.

Confectionarea bazei protezei cu captuseala

Sporirea capacitatii functionale, ameliorarea metodelor de fine si micsorare a perioadei de


adaptare prezinta o problema actuala in tratamentul protetic al pacientilor cu edentatie totala.
Realizarea tratamentului intr-o mare masura depinde de invoielile anatomotopografice ale
cimpului protetic, materialele din care se confectioneaza protezele, starea fibromucoasei,
sensibilitatea etc.

S-a constatat, ca aplicarea acrilatelor obisnuite nu totdeauna ne permite sa atingem scopul


scontat. Se recomanda in asa cazuri ca baza protezei sa se confectioneze din doua straturi, adica
cu o captuseala din material elastic. Aceasta va permite sa repartizam uniform presiunile
masticatorii, amortizind presiunile in zonele necesare. Asemenea proteze sint indicate in cazurile
cind avem o fibromucoasa cu rezilienta scazuta, la o atrofie exprimata a apofizelor alveolare, in
temei la mandibula sau la o forma atipica a lor (piriforma, ascutita), prezenta exostozelor,
proeminentelor sau a formatiunilor anatomice exprimate (torusul palatinal, tuberozitati
exagerate), la o intoleranta a fibromucoasei cimpului protetic fata de acrilatul obisnuit, la o
sensibilitate marita a fibromucoasei catre presiunea masticatoare, in maladii cronice ale
fibromucoasei cavitatii bucale etc. Y Kalinina, V. Zagorski (1990) au constatat ca protezele cu
captuseala din materiale elastice (Ortosil — M., Eladent-100, Elastoplast etc.) maresc
eficacitatea masticatoare cu 17—20%.

40. Indicaţii către rebazarea protezelor totale. Tehnica metodelor directă şi indirectă.
Reoptimizarea prin rebazare sau aşa zisa 'căptuşire'" protezelor totale este o metodă prin care se
realizează o nouă fată mucozală a protezei totale, paralelizând suprafaţa mucozală a acesteia cu
suprafaţa câmpului protetic. In condiţiile apariţiei unei lipse de corespondente între acestea.
Indicaţii:
Rebazarea apare ca o necesitate in următoarele situaţii:
 rezorbţii si atrofii rapide ale câmpului protetic, care fac din proteza iniţială o piesă
protetică neadaptata, mobilă in toate planurile anatomice:
 când proteza totală nu aro o retentie optimă.
Contraindicaţii:
Procedeul nu-şi găseşte justificarea in cazul
- imposibilităţii îmbunătăţiră menţinerii si stabilităţi, protezei totale prin rebazare
-când rapoartele into.-maxitare in plan vertical sunt supradimensiovate.iar cele in plan orizontal
nesigure;
- când proteza este foarte veche şi acrilatul este îmbătrânit.
- când protezele au suferit reparaţii repetate, fiind un mozaic de fragmente de de răşină
termo- şi autcpolimenzobită;
în situatia sensibilităţii exagerate a mucoasei la rnonomer.
Protezele totale se reopimuzează pnn doua metode (43,87.88.1S0):
A. in cabinet prin metoda directă:
B. In laborator prin metoda indirectă.
A. METODA DIRECTĂ
Rolul esenţial în acesta metoda revine medicului.
Faza pregătitoare o reoptimizăiii constă în:
- îndepărtarea unui strat din suprafaţa mucozală şt deretentivizarea protezei:
subtierea bazei protezei la limita rezistenţei sate
reducerea marginilor protezei: cu 1- 1.5 mm;
- realizarea unei trepte marginale prin frezaj - pe marginea externa a protezei pentru ca
îmbinarea cu acrilatul să fie mai bună.
- izolarea restului suprafeţei externe a protezei imedat sub preparatiile realizate cu benzi de
leucoplast pentru a preîntâmpina refluarea acritatului pe aceste zone greu de prelucrat in cabmet
Aceste benzi protectoare vor acoperi la maxilar partea vestibulara a versantelor şeilor protezei şi
dintii artificiali, iar la mandibulă se vor distribui vestibular şi oral. fâră a se acopoi suprafeţele
ocluzale sau incizale ale dinţilor artificiali;
- proteza se pensulează cu monomer in strat subţire.
- se prepara pasta de acnlut autopolimenzabil roz sau transparent.
- se protejează fibromucoasa pacientului cu ulei de parafina sau vaselină;
- se inseră acrilatul preparat (cand se "trage in fire") pe suprafaţa mucozala a protezei, cand
este neliptcios şi se distribuie uniform.
- Rebazarea propriu-zisa constă in aplicarea în cavitatea bucală a protezei tapetate pe fata
mucozala cu raşina acrilica şi închiderea gurii in RC. stabilind rapoartele de ocluzie o
preexistente Pe parcursul reacţiei de polimerizare se realizeazâ modelajul marginal La maxilar
acest modelaj se efectuează cât acritatul este încă in fază plastică prin masaje efectuate de medic
şi/sau mişcări test comandate de acesta pacientului. La mandibulă, se efectuează iniţial modelajul
iinguai prin protectia limbii, urmată apoi de includerea gurii in RC şi de functionalizarea
vestibulară Proteza se menţine in cavitatea bucală până la limita suportabilitaţii pacientului, după
apariţia reacţiei exoterrne a acrilatului. Ideal ar ti să se menţină in cavitatea bucală până la priza
completă a acestuia Dacă priza nu a fost completă proteza căptuşită se introduce intr-un bol sau
recipient cu apă fierbinte pentru finalizarea polimenzării.
După priza acrilatului se îndepărtează banda de leucoplast si se prelucrează proteza totală cu
instrumente rotative, similar procedeului de prelucrare, finisare şi lustruire a protezei totale.
Avantajele metodei constau în:
- rapiditatea de executie; rezolvarea imediată a situaţiei (pacientul nu ramine fara proteza)
Dezavantajele metodei sunt legate de: polimerizarea sub o presiune uşoară (presiunea ocluzala).
ceea ce dă posibilitatea apariţiei unui substrat poros
- posibilitatea ca in aceste porozităti să se cantoneze microflora saprofită care să devină ulterior
patogenă şt să fie generatoate de stomatopatii protetice.

METODA INDIRECTĂ
Metooa indirectă do reoptimizare se efectuează pe baza unei amprente realizate în cabinet, etapa
de reoptimizare propriu-zisa desfâşurăndu-se in laborator
Faza pregătitoare a acestei metode cuprinde: deretentivizarea protezei totale şi subtierea bazei
protezei, care se face astfel
- in adâncime 0,4 mm
- in lăţime 3 mm in zona mediană. 5 mm in zona glandulară, şi pentuberozitar
Amprentarea funcţională (cu gura închisa) a suprafeţei câmpului protetic sc face folosind proteza
ca suport al materialului de amprentă So poate apela şi la tehnicile de amprentaro cu gura
deschisă, dar există nscul de a apare mcdifscăn ale rapoartelor de ocluzie. De aceea, sunt
preferate metodele cu gura inclusă, sub presiune oc!uz3iâ. Această amprentă se poate lua cu
siliconi, paste pe bază de ZOE {zinc oxid eugonol) sau cu materiale cu priză lent progresivă tip
Hrdrocast sau Coe Comfort. Kerr - Fitl. Visco - Gci
in laborator tehnicianul toarnă modelul (din gips dur) ambalează proteza, prepară. îndeasă şi
polimenzează noul strat de bază. Este rle la sine înţeles că va prelucra prin mijloacele tehruce de
care dispune suprafeţele protezei totale. Este de dorit sâ se utilizeze acrflatul autopolimenzabii
căneşte preferat celui termopolimenzabil. Acesta din urmă este capabil să deformeze baza
protezei datorită unor forte de torsiune apărute intre cele două acrilate polimenzate ia cald in
timpi diferiţi.

41. Maladiile ATM. Etiopatogenia. Tabloul clinic. Clasificarea Hvatova, Kalamcarov-


Petrosov. Particularităţile examenului clinic.

Etiopatogenie:
- Stres;
- Crize isterice;
- Schimbari functionale si organice in SNC si SNP;
- Bruxism si bruxomanii;
- Defectele partiale ale arcadelor dentare unilaterale sau bilaterale terminale;
- Defectele arcadelor dentare subtotale si totale;
- Deformatiile arcadelor dentare;
- Migrarile dentare;
- Abraziunea patologica;
- Ocluzia adanca;
- Greselile in tratamentul protetic (marirea sau micsorarea DVO, crearea unei ocluzii
instabile, etc.)

Tabloul clinic:
 Durere articulara – intensitate variabila incepand cu dureri surde, vagi, pana la adevarate
junghiuri; poate fi uni sau bilateral, apare de obicei dimineata, disparand dupa cateva
miscari mandibulare, poate aparea si dupa pranz ca urmare a oboselii musculare. Durerea
poate fi locala, referita sau psihogena. Cea locala se datoreaza patologiei locale; poate fi
de origine traumatica acuta sau cronica a elementelor ATM; poate fi uni sau bilaterala.
Are urmatoarele zone de iradiere: in dreptul regiunii ATM, in ureche, in arcul zigomatic,
in zona submandibulara, in zona suboccipitala. Cea referita este produsa de procesele
patologice aparute in alte sfere; poate proveni dintr-un spasm al muschilor invecinati, in
special maseter sau prin afectiuni ale zonelor invecinate (ureche, parotida, etc.) Cea
psihogena este cel mai rar intalnit tip.
 Cracmente, crepitatii. Cracmentul este un zgomot unic, puternic, in timp ce crepitatiile
sunt zgomote multiple de intensitate mica. Cracmentul apare uni sau bilateral.
 Saltul articular (miscarea sacadata) poate aparea uni- sau bilateral constituind unul din
simptomele care determina prezentarea la medic.
 Devierea mandibulei poate fi statica sau dinamica. La inceput nu este observata de
pacient, devine observabila prin amplificarea amplitudinii deschiderii gurii. Devierea
dinamica este brusca in zig-zag sau lenta si continua in forma sinoidala.
 Subluxatia se datoreaza majorarii laxitatii elementelor periarticulare; poate fi uni sau
bilaterala; este de obicei reductibila prin manevre executate de pacient si se petrece de
regula in acelasi moment al deschiderii gurii.
 Limitarea deschiderii gurii se produce din cauza fibrozarii si sclerozarii tesuturilor
periarticulare si spasmului muscular;
 Blocaj articular in pozitie cu gura inchisa sau deschisa; se produce din cauza aparitiei
blocarii dinamicii articulatiei, osteofiti, spasm mm, menisc plicaturat. Blocajul cu gura
inchisa este mai frecvent si apare mai des dimineata sau in timpul masticatiei alimentelor
dure.
 Simptome clinice musculare:
a) Durere musculara – se manifesta prin diverse localizari si intensitate, uneori pacientul
nu poate concretiza locul durerii – are un caracter neuralgic, iradiind in diferite zone
(temporala, occipitala, maxilara, limbii, frontala, urechii); durerea poate fi provocata
de orice miscare mandibulara, apare mai des in timpul masticatiei; poate fi evidentiata
in timpul palparii musculare;
b) Spasmul, hipertonus, hipertrofie musculara. Spasmul este o contractie musculara bine
pronuntata si des insotita de durere; la palpare o consistenta crescuta a muschiului.
Hipertonusul se manifesta mai rar insostit de durere, este evidentiat la palparea
simetrica a muschilor. Hipertrofia musculara este observata la inspectie, depistat prin
palpare uni sau bilaterala.
c) Oboseala musculara- sptm frecvent acuzat de pacient in rezultatul dezechilibrului
functional al muschilor;
d) Limitarea miscarilor mandibulei si modificari traiectoriale. Spasmul si hipertonusul
muscular duc la limitarea miscarilor mandibulare din cauza dezechilibrului muscular
cand contractia unor muschi este ridicata iar a altora scazuta. La deschiderea gurii
apar devieri mandibulare, clinic directia si gradul de deviere va fi apreciat prin gradul
de abatere a liniei interincisivale inferioare de la linia mediana a fetei.
Toti pacientii cu maladii ATM se supun miografiei si controlului radiologic, mai des se
efectueaza TC. Analizand TC mai des depistam deplasarea condilului articular distal eea ce duce
la diminuarea spatiului articular posterior si superior. Analizand miogramele putem urmari o
contractie asimetrica a muschilor si diminuarea amplitudinii biopotentialelor.
Tratamentul este complex si are un caracter etiopatogenetic.
- Lichidarea durerii – primele 2-3 sapt sunt prescrise analgetice; in raport cu tabloul clinic
uneori sunt indicate si miorelaxante sau sedative pentru reechilibrarea psihica; daca
durerile sunt acute, se recomanda folosirea anesteticelor prin injectare; prezenta durerilor
de tip neuralgic se rezolva prin blocada nervului trigemen sau acupunctura;
- Tratament fizioterapic – electroforeza (KI 5%, lidocaina 2%, Trilon B);
ultrafonoforeza(hidrocortizon), ultrasunet, parafinoterapie, curenti de freventa joasa,
medie sau inalta; curent continuu sau galvanic+sbs anestetice;
- Masurile de reechilibrare ocluzala ce prevad: crearea unui relief ocluzal armonios si
asigurarea unei alunecari line a arcadelor dentare; repartizarea uniforma a presiunilor
masticatorii. Realizarea acestor obiective se va efectua prin: slefuire selectiva, nivelarea
planului de ocluzie; repozitionarea mandibulei;
- Folosirea aparatelor cu caracter curativ-profilactic pentru: crearea unui contact
interdentar maximal, restabilirea DVO, dirijarea dinamicii mandibulare, lichidarea
parafunctiilor, repartizarea uniforma a presiunilor masticatorii. Exemple: gutiere,
dispozitive cu plan inclinat sau ocluzal, proteze dentare mobilizabile cu pinteni. Termen
de aplicare 2-4 luni.
- Masajul muschilor temporal, maseter se efectueaza fara aplicarea fortei, durata 5-7
minute cate 10-15 sedinte pe zi
- Tratament protetic cu scopul refacerii morfofunctionale a arcadelor dentare printr-o
reabilitare de reechilibrare ocluzala corecta. Se tine cont de DVO, de raporturile dintre
arcadele dentare si de particularitatile indiiduale ale reliefului ocluzal.

Clasificare Hvatova:
A. Artrite (acute, cronice);
B. Artroze (exacerbate, sclerotizate);
C. Disfunctii musculoarticulare;
D. Anchiloza si tumori

Clasificare Kalamkarov-Petrosov:
A. Sdr. Disfunctional
a) Neuromuscular;
b) Ocluzoarticular;
c) subluxatii obisnuite sau ale meniscului;
B. Artrite:
a) Acute (infectioase, alergice);
b) Acute traumatice;
c) Cronice de sistem;
C. Artroze:
a) Postinfectioase;
b) Posttraumatice;
c) Miogenice;
d) Metabolice;
e) Anchiloze;
D. Maladii ATM mixte sau combinate;
E. Afectiuni tumorale sau displazii

42. Particularităţile tratamentului protetic al pacienţilor cu maladii cronice ale mucoasei


cavităţii orale.
43. Influienţa materialelor şi a protezelor dentare asupra ţesuturilor cavităţii orale şi a
organismului: toxică, alergică, traumatică, fizică. Tactica medicului.

44. Stomatitele traumatice toxice şi alergice declanşate de materialele protezelor dentare.


Tabloul clinic. Diagnosticul diferențiat şi tratamentul.
Stomatitele proteice Stomatitele protetice pot fi datorate unor factori locali sau generali si pot aparea
imediat dupa aplicarea protezelor in cavitatea bucala sau la distanta de acest moment.

Factorii generali ce ar putea fi incriminati ar cuprinde unele boli generale (ca diabetul zaharat,
arteroscleroza, boli vasculare) sau scaderea reactivitatii generale si locale datorate vârstei pacientului.
Tratamentul bolilor generale este de competenta medicului de medicina generala. Dintre factorii locali s-
ar putea enumera: scaderea autocuratirii, microporozitatile acrilatului care permit dezvoltarea germenilor
mai ales in conditiile unei igiene precare, imperfectiuni in realizarea protezei, cauze ocluzale ce produc
microtraumatisme timp indelungat. In functie de momentul aparitiei, stomatitele pot fi imediate sau
tardive Dintre cele imediate, leziunile care apar in zonele de contact dintre marginea protezei si mucoasa
sunt cele mai frecvente. Aceastea apar ca zone congestive, insotite sau nu de ulceratie. Intensitatea
variaza de la jena la durere violenta. Pacientul trebuie sa stie ca pot aparea aceste leziuni dupa aplicarea
protezei si ca trebuie sa se prezinte imediat la medic. Tratamentul consta in depistarea leziunilor si
reducerea din proteza, urmata de lustruirea acesteia. Astfel de leziuni pot aparea si sub baza protezei in
cazul existentei unei exostaze. Tratamentul este identic. Dupa aplicarea protezei este posibila aparitia unei
reactii alergice sau mai frecvent stomatita este produsa de excesul de monomer liber sau de temperatura
degajata in cazul captusirilor directe ale protezelor. Pacientii acuza dureri vii de tip arsura iar mucoasa
este congestionata pe toata zona acoperita de proteza. In mod exceptional se manifesta ca un soc
anafilactic. Se recomanda indepartarea imediata a protezei si spalaturi cu solutii antiseptice. Se pot
administra antihistaminice daca se banuieste o reactie alergica. Se recomanda evitarea captusirilor in
cavitatea bucala. Pot aparea leziuni marginale si la distanta de momentul aplicarii protezei. Acestea pot
aparea tot ca si ulceratii asemanatoare cu cele imediate, dar mai frecvent apar hiperplazii ale mucoasei.
Este recomandata excizia formatiunii, urmata de biopsie si modificarea marginii protezei. La nivelul bazei
protezelor leziunile tardive pot fi produse de porozitatile protezei, accentuate de o igiena
necorespunzatoare. Pacientul trebuie instruit la aplicarea protezei pentru a mentine o igiena
corespunzatoare a protezei si pentru a se prezenta la medic la orice modificare a mucoasei, explicându-se
ca tratamentul nu a fost incheiat in momentul aplicarii protezei ci este necesara prezentarea periodica la
control pentru prevenirea aparitiei unor astfel de leziuni

45. Galvanoza. Etiologia. Tabloul clinic. Diagnosticul diferențiat. Tratamentul.

Galvanoza- o boală cauzată de acțiunea curenților galvanici care apar ca urmare a apariției proceselor
electrochimice în cavitatea bucală între proteze metalice. Acesta este caracterizat de un simptom
patologic: un gust metalic în gură, senzație de acizi, perverdirea gustului, limba in ardere, modificarea
fluxului salivar (uscat). Au existat schimbări în starea neurologică: iritabilitate, dureri de cap,
cancerophobia, slăbiciune, etc

Tabloul Clinic- gust metalic în gură. Acest sentiment neplăcut amplificat în mod constant la unele
alimente acide.. Este cunoscut faptul că efectul gustul unei substanțe depinde de compoziția sa chimică.
Valoare H și concentrația de ioni da o senzație de gust acru . Acizi organici penetrează celulele mult mai
ușor decât uleiul mineral. Gustul alcalin se datorează prezenței OH.
Curenți galvanici sunt diferite în putere (până la 50 mV), irita terminatiile nervoase sistem receptor al
limbii. Pacientii raporteaza, de asemenea, gura uscata. Acest lucru le face să clătiți în mod constant, gura
umedă. Xerodermia în Galvanoza cauzeaza afectarea funcției sistemului nervos central și vegetativ.

De examinare a cavitatii orale de multe ori nu a detecta schimbari in membranele mucoase, cu excepția
limbii. Suprafețele laterale ale limbii și congestionate la fel putem depista umflarea limbii.

Diagnostic diferential-Sindromul gurei arzinde.

Tratament-Inlaturarea protezei in cauza, dar efectul nu o să apară imediat, dar după 1-6 luni după
tratament.

46. Examinarea clinică și paraclinică a pacienților adulți cu anomalii dento-maxilare.

47. Particularitațile tratamentului pacientilor adulți cu anomalii de ocluzie.


Scopul traramentului ortodontic la adulţi constă în corectarea tulburărilor rnorfofuncţionale
cu suprimarea ocluziei traumatice primare, ceea ce constitue un tratament patogenetic cu
repercusiuni terapeutice eficiente.
Tratamentul ortodonto - protetic al afecţiunilor purodontiu lui este indicat cînd este
necesară:
1. Redresarea migrărilor dentare şi lichidarea tremelor .
2. Corectarea dimensiunii verticale de ocluzie.
3. Tratamentul protruziei cu lichidarea diastemelor.
4. Tratamentul ocluziei de progenic al clasei III Angle.
5. Imobilizarea dentară prin şinare.
6. Tratament ortodonto-protctic combinat cu edentaţii partiale.
Clasificarea pacienţilor cu anomalii dento -maxilare.
Pacienţi cu procese parodontale ce necesită tratament de restaurare în combinare cu
tratament ortodontic.
Pacienţi cu disfuncţia şi dureri ai ATM
Pacienţi cu procese parodontale de grad mediu şi grav.
Pacienţi cu anomalii de poziţie a dinţilor cu treme şi diasteme.
Pacienţi cu diferite breşe dentare.
Pacienti ce necesită un tratament ortodonto-protetic combinat

48. Particularităţile confecţionării protezelor dentare fixe pe implante. Igienizarea


punţilor dentare.

Misch imparte viitoarele restaurari implanto-protetice fixe in 3 clase. FP-1 este o lucrare fixa ce
inlocuieste numai coroana si avind aspectul unui dinte natural. Se executa doar la prezenta unei oferte
osoase adecvate, care sa permita o plasare ideala a implantului, similara pozitiei dintelui natural. FP-2
este o restaurare implanto-protetica fixa, ce inlocuieste atit coroana cit si o parte din radacina. Se indica in
atrofii verticale a osului disponibil. FP-3 restaurari implanto-protetice care inlocuiesc atit coroana cit si o
parte a gingiei fixe retrase in urma resorbtiei osoase.

49. Defectele şi deformaţiile, posttraumatice şi postchirurgicale, parţiale sau totale ale


oaselor maxilare fără şi cu lezarea ţesuturilor moi, etiologia, tabloul clinic,
diagnosticul şi particularităţile tratamentului protetic.
Clasificarea Gamureac
Clasa 1 Brese ale apofizelor alveolare la unul sau ambele maxilare
a) Cu prezenta dintilor pe una sau ambele hemiarcade ale maxilarului lezat
b) Lipsa totala a dintilor la maxilarul lezat
Clasa 2 Brese partiale sau totale ale corpului unuia sau ambelor maxilare fara lezarea altor
organe faciale
c) Cu prezenta dintilor pe una sau ambele hemiarcade ale maxilarului lezat
d) Lipsa totala a dintilor la maxilarul lezat
Clasa 3 Brese partiale sau totale ale corpului unuia sau ambelor maxilare cu lezarea altor
organe faciale (nas, orbita, obraji etc)
e) Cu prezenta dintilor pe una sau ambele hemiarcade ale maxilarului lezat
f) Lipsa totala a dintilor la maxilarul lezat

50. Leziunile şi defectele palatului dur, etiologia, tabloul clinic, diagnosticul şi


particularităţile tratamentului protetic.