Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dezvoltarea societăţii a fost condiţionată din cele mai vechi timpuri de nivelul şi
evoluţia tehnologiilor folosite pentru producerea bunurilor de consum şi a mijloacelor de
producţie.
Descoperirile ştiinţifice şi marile invenţii ale ultimului secol au revoluţionat şi au
propulsat în mod spectaculos viaţa economică şi socială. Este suficient să menţionăm
principalele realizări din domeniul ştiinţei şi tehnologiilor (fisiunea nucleară, sinteza
materialelor de substituţie - elastomeri, fibre, materiale plastice, fertilizanţi, semiconductori şi
circuite integrate, biotehnologii etc.) pentru a înţelege că acestea constituie baza prezentului şi
viitorului economic în domeniul industrial.
Principale direcţii ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice actuale (a 3-a revoluţie industrială)
pot fi considerate următoarele:
- realizarea de materiale noi, cu proprietăţi prestabilite (inteligente), pe baza
cunoaşterii structurii materiei şi stăpânirii acestei structuri; se intră astfel în epoca
materialelor "comandate" care corespund solicitărilor utilizatorilor şi se obţin noi materiale
sintetice, noi aliaje şi materiale compozite.Totul, de la echipamentele de sport, până la
motoare cu reacţie, calculatoare etc. încorporează deja astfel de materiale;
- dezvoltarea biotehnologiilor, de la cunoscutele tehnologii fermentative utilizate de
exemplu în industria alimentară, la epurarea apelor uzate şi extracţia minereurilor, la
tehnologii enzimatice pentru valorificarea biomasei, obţinerea carburanţilor, biopolimerilor,
vitaminelor etc. şi la aplicarea tehnologiilor genetice, cu rezultate de excepţie în agricultura
viitorului;
- informatizarea, nu numai în sensul utilizării calculatorului în toate domeniile de
activitate, ci mai ales în sensul “performanţelor” tehnico-economice pe care aceasta o
presupune şi anume diversificarea şi ultraspecializarea producţiei. În majoritatea cazurilor,
schimbarea unui produs înseamnă schimbarea tehnologiei şi face inaccesibile costurile de
producţie. Din acest motiv, în deceniile trecute, costul per unitate putea fi coborât numai dacă
se puteau produce serii mai mari de produse identice; în schimb, cele mai recente tehnologii
prelucrătoare asistate de calculator, fac posibilă o diversificare practic la infinit a gamei
prelucrărilor şi produselor, iar noile tehnologii informatizate împing costul diversificării spre
zero.
În acest context, studenţii economişti, viitori specialişti în management trebuie să
înţeleagă şi să interpreteze noţiuni şi fenomene care stau la baza producţiei şi care influnţează
direct calitatea produselor şi definesc domeniile de utilizare a acestora, pornind de la faptul că
orice activitate economică implică utilizarea de resurse financiare, umane, informaţionale,
tehnologii şi materiale.
Evident, procesele complexe prin care se obţin bunuri materiale şi mijloace de
producţie necesare societăţii, constituie domeniul de activitate al inginerilor.
Modul în care sunt conduse aceste procese, sub aspectul eficienţei economice şi al
calităţii produselor, modul de gestionare a resurselor constituie preocuparea economiştilor şi
defineşte tărâmul de conlucrare inginer-economist.
În activitatea productivă curentă este necesar un dialog permanent economist-inginer,
ceea ce presupune un limbaj comun, bazat pe cunoaşterea de către economist a unor noţiuni
tehnologice de bază.
În esenţă, tehnologia de obţinere a unui produs influenţează direct organizarea
întreprinderii, costurile de producţie, modul de valorificare a investiţiilor şi resurselor, modul
de utilzare a forţei de muncă, iar probleme ca reducerea consumurilor, creşterea rentabilităţii
şi productivităţii etc. trebuie să preocupe atât pe inginer cât şi pe economist, mai ales în
condiţiile unei economii concurenţiale.
Colaborarea inginer-economist se manifestă din stadiul iniţial al elaborării unui proces
tehnologic şi până la intrarea în funcţiune a unei instalaţii şi continuă pe toată durata
exploatării acestuia, ori de câte ori se pune problema optimizării sectoarelor industriale, adică
a perfecţionării tehnologiilor (alte condiţii) şi a modernizării/retehnologizării (alte utilaje, mai
performante).
Pentru a înţelege rolul tehnologiei în formarea studenţilor economişti pornim de la
definiţia dată acestei discipline de-a lungul timpului.
Cuvântul “tehnologie”s-a format din cuvintele greceşti tehnos = artă, meşteşug şi
logos = ştiinţă, astfel încât prin tehnologie se înţelegea arta de a produce bunuri materiale sau
ştiinţa meşteşugurilor.
În timp, noţiunea a evoluat şi astăzi, conform Lexiconului tehnic român se consideră
că tehnologia este “ştiinţa metodelor şi a mijloacelor de prelucrare a materialelor, respectiv
“ansamblul proceselor tehnologice folosite pentru realizarea unui produs”.
Conform definiţiei date de comisia economică ONU pentru Europa, tehnologia constă
în “aplicarea corectă a cunoştiinţelor ştiinţifice şi tehnice în concepţia, dezvoltarea şi
fabricarea unui produs.
Privită ca sistem, tehnologia cuprinde, ca elemente invariabile, cunoştinţe ştiinţifice şi
tehnice încorporate în procedee, materiale, echipamente şi sisteme informaţionale specifice
(planuri, programe, documentaţii).
În această viziune, conceptul de tehnologie nu se rezumă numai la prelucrarea
materialelor ci şi la cercetare, proiectare, conducere şi organizare, desfacere şi comercializare
.
Obiectul cursului de tehnologie îl constituie resursele tehnologice şi materiale,
respectiv cunoştiinţele necesare transformării materiilor prime în produse şi utilaje aferente
precum şi resursele de materii prime şi energie, a căror gestionare presupune utilizarea lor cu
maximă eficienţă şi conservarea lor, pentru asigurarea dezvoltării durabile a omenirii.
Subliniem faptul că în prezent, cunoştiinţele necesare realizării unor produse, cu
proprietăţi corespunzătoare cerinţelor consumatorilor evoluează extrem de rapid şi orice
rămânere în urmă în acest domeniu, poate avea efecte economice grave, uneori imposibil de
recuperat, iar utilajele folosite, de care depind performanţele tehnice şi calitatea produselor
necesită investiţii, a căror dimensiune trebuie înţeleasă şi coordonată de economişti.
În cadrul cursului de “Bazele Tehnologiei” ne propunem:
- prezentarea unor aspecte generale, necesare pentru înţelegerea desfăşurării
proceselor tehnologice, indiferent de domeniu, în vederea unui management eficient, pentru
luarea unor decizii corecte, oportune, de organizare şi conducere, în funcţie de informaţiile
tehnice privind modul de desfăşurare a procesului tehnologic, starea utilajelor şi forţa de
muncă;
- prezentarea modalităţilor de valorificare a resurselor naturale, scopul fiind asigurarea
bazei de materii prime şi energie necesare pentru realizarea oricărui proces tehnologic care să
conducă la obţinerea de produse de calitate, care să reziste concurenţei de piaţă şi să răspundă
necesităţilor societăţii;
- evidenţierea importanţei progresului tehnico-ştiinţific.
1. STRUCTURA PROCESELOR TEHNOLOGICE
CUPRINS
Rezumat
Cuvinte cheie
- tehnologie
- proces tehnologic
- fază de fabricaţie
- operaţie tehnologică
- flux tehnologic
- ciclu de fabricaţie
- proces tehnologic de bază
- proces tehnologic continuu/discontiuu
- proces tehnologic emergent/evolutiv/matur
- proces tehnologic flexibil/rigid
Întrebări