Rolul biologic al compuşilor metalelor. Micro- şi macroelemente. Nocivitatea metalelor grele.

Ionii de sodiu şi potasiu sunt indispensabili pentru viaţa celulelor vii. În organismele animale
predomină ionii de sodiu, care intervin în excitabilitatea şi contractibilitatea muşchilor. Ionii de
potasiu au o acţiune antagonistă celor de sodiu, inhibând activitatea musculară şi exercitând o acţiune
diuretică, opusă celei hidratante a ionilor de sodiu. În regnul vegetal predomină potasiul, plantele
absorbind circa 5 kg potasiu la hectar. Deşi în doze mari sărurile de litiu sunt toxice, în doze mici au
proprietăţi diuretice şi capacitatea de a dizolva acidul uric, utilizându-se în tratamentul artritei.
Spre deosebire de beriliu, bariu şi compuşii lor solubili, care sunt toxici, magneziul, calciul şi
într-o măsură mai mică stronţiul sunt elemente importante pentru regnul vegetal şi animal. În regnul
vegetal, magneziul se află în frunze, fructe şi clorofilă, iar calciul în organele de susţinere. În regnul
animal, magneziul are rol plastic în compoziţia scheletului, fiind prezent în muşchi, inimă, creier, ficat
etc., influenţând activitatea unor enzime. Calciul se găseşte în toate ţesuturile, în primul rând în cel
osos.
Aluminiul nu are efecte toxice, putând fi utilizat pentru confecţionarea vaselor pentru uz
casnic. Dintre compuşii lui, hidroxidul, fosfatul şi carbonatul se utilizează în tratamentul ulcerului
duodenal şi în combaterea hiperacidităţii gastrice. În cantităţi mari, sărurile sale pot provoca iritaţii
gastrointestinale.
Galiul nu este deloc toxic.
Indiul deşi nu este toxic pentru organismul uman, nu este admisă folosirea lui şi a aliajelor sale
la confecţionarea instalaţiilor din industria alimentară şi farmaceutică. În doze mici, unii compuşi ai
săi stimulează creşterea părului. Compuşii taliului sunt toxici, iar în doze mari produc căderea părului.
Germaniul, staniul şi compuşii lor solubili au toxicitate foarte redusă pentru organismul omenesc şi
sunt toxici pentru plante.
Plumbul şi majoritatea compuşilor săi sunt toxici pentru organismul uman şi animale,
intoxicaţiile de acest gen fiind cunoscute sub denumirea de saturnism. La muncitorii care lucrează cu
plumb şi aliaje de plumb (tipografii etc.) astfel de intoxicaţii apar ca boală profesională. Spre deosebire
de compuşii bismutului care introduşi pe cale intravenoasă sunt foarte toxici, iar introduşi pe cale
digestivă nu sunt toxici datorită insolubilităţii lor, combinaţiile solubile ale stibiului sunt foarte toxice.
Poloniul este toxic pentru organismul uman şi animal. Introdus în organism provoacă efecte
radiochimice ca urmare a iradierii locale.
Dintre metalele tranziţionale, fierul, cobaltul, nichelul, cuprul, zincul, cromul, molibdenul,
manganul şi vanadiul fac parte din grupa oligoelementelor, respectiv a microelementelor care sunt
esenţiale în sistemele biologice. Practica a consfinţit faptul că, în organismele vii, multe maladii şi
tulburări metabolice se datoresc tocmai acestei lipse sau excesului unor compuşi ai oligoelementelor.
Fierul joacă un rol important în organismul animal şi uman, fiind indispensabil vieţii, mai ales
în calitate de constituent al hemoglobinei, fiind implicat în transportul oxigenului în ţesuturi şi în
mecanismele oxidative celulare.
Cobaltul, de asemenea, are rol în creşterea organismului uman şi animal, având o acţiune
apreciabilă asupra hematopoezei. El este toxic numai în cantităţi mari.
Nichelul, destul de răspândit în sol, plante, în ţesuturile şi lichidele organismelor animale, în
general, nu este toxic, deşi este implicat în cancerul pulmonar produs de fumul de tutun.
Cuprul este un component a numeroase enzime, fiind element esenţial al plantelor şi
animalelor, cu rol important în hematopoeză şi în numeroase procese metabolice. Combinaţiile sale
sunt foarte toxice (2-3g putând provoca moartea). Totuşi el se utilizează în terapeutică, având rol
important în cataliza oxidărilor intercelulare. Se utilizează ca microelement în agricultură şi la
protejarea plantelor.
Zincul este un element necesar plantelor, animalelor şi organismului uman, care poate absorbi
200 mg Zn pe zi, perioade lungi, fără efecte toxice aparente. Intoxicaţia poate surveni prin ingerarea
sărurilor sale sau inhalarea pulberii. În agricultură se utilizează în îngrăşămintele cu microelemente.
Cromul este un oligoelement care prezintă interes fiziologic pentru plante, animale şi om, fiind
larg răspândit în ţesuturi. Deşi organismul uman are nevoie de o anumită cantitate de crom alimentar,
sărurile sale în stările de oxidare (III) şi (VI) sunt toxice. Cromaţii şi dicromaţii provoacă o toxicitate
superioară, care conduce la cancer pulmonar, efecte alergice ale pielii, laringite, tulburări gastrice etc.
 Molibdenul este component al unor enzime şi catalizează numeroase reacţii ale celulelor vii.
Are rol important în fixarea biologică a azotului şi prezintă antagonism cu cuprul. Compuşii lui au rol
important în procesul de nutriţie al plantelor. Consumul ridicat de compuşi de molibden duce la o
întârziere în creştere şi o pierdere corporală la animale, în general, intoxicaţiile cu molibden fiind
dependente de raportul lui cu cuprul şi de prezenţa sulfaţilor.
Manganul este un microelement valoros în nutriţia plantelor şi animalelor, el activează unii
fermenţi, grăbeşte formarea clorofilei şi contribuie la formarea anticorpilor. Deşi nu se cunosc
intoxicaţii alimentare cu mangan, el este puţin toxic pentru păsări şi mamifere. Intoxicaţiile cronice din
industria extractivă a manganului şi din industria bateriilor electrice provoacă manifestări similare cu
schizofrenia. Manganul micşorează cantitatea de glucoză din sânge şi influenţează favorabil asupra
bolnavilor de diabet.
Vanadiul este un oligoelement esenţial pentru specii de alge verzi, unele plante superioare şi
organisme animale inferioare, pentru nutriţia acestora. Este relativ toxic, la doze peste 4,5 mg pe zi,
când produce scăderea creşterii.
Dintre celelalte metale tranziţionale neesenţiale:
Compuşii de wolfram au o mică toxicitate, iar cei de reniu nu sunt toxici pentru om şi animale,
ci numai pentru plante.
Dintre elementele platinice: compusul [PtCl2(NH3)2] se dovedeşte un preparat deosebit de
eficient în tratarea cancerului ovarian şi testicular.
Argintul şi compuşi săi au proprietăţi antiseptice, distrugând microbii şi inactivând virusul
sida. Absorbţia prin piele provoacă "argiria".
Aurul şi combinaţiile sale nu sunt toxice pentru organism, folosindu-se în vederea combaterii
unor boli.
Cadmiul, mercurul şi compuşii lor sunt foarte toxici pentru organismul uman şi animal. În
special vaporii de mercur sunt foarte toxici. Intoxicaţiile cu mercur provoacă inflamarea şi ulcerarea
gingiilor, mucoaselor bucale, căderea dinţilor etc.