DETERMINAREA DURITĂŢII APEI

Generalităţi:

Duritatea apei este dată de prezenţa tuturor cationilor din apă în afară de cationii
metalelor alcaline. Deoarece ionii de calciu şi magneziu se găsesc în apă în cantităţi mult mai
mari față de ceilalţi cationi, determinarea durităţii va consta în determinarea concentraţiei
acestor ioni. Determinarea durităţii apei este necesară deoarece sărurile de calciu şi magneziu
se pot depune pe pereţii sau pe ţevile cazanelor, mașinilor de spălat, în general la fierberea şi
evaporarea apei, formând “piatra de cazan”, sau pot produce defecte la finisarea produselor
textile etc.

Duritatea apei este de două feluri: temporară şi permanentă. Duritatea temporară este
constituită din bicarbonaţii de calciu şi magneziu . Aceştia prin fierbere trec în carbonaţi care
se depun:

Duritatea permanentă este dată de celelalte săruri de calciu şi magneziu prezente în

apă: cloruri, sulfaţi, etc. Suma durităţii temporare şi a durităţii permanente constituie duritatea
totală a apei. Duritatea apei se exprimă în grade de duritate, care pot fi: grade germane (1⁰G
corespunde la 10 mg CaO/L), sau grade franceze (1⁰Fr corespunde la 10 mg CaCO3/L).

1. Determinarea durităţii temporare

Principiul metodei:

Duritatea datorată bicarbonaţilor alcalino-pământoşi se determină prin titrare cu

soluţie standardizată de acid clorhidric. Au loc reacţiile:

Reactivi:Metiloranj, soluţie 0,1%.

Acid clorhidric , soluţie HCl 0,1 N;

Mod de lucru:

Se măsoară 75 - 100 mL apă de analizat într-un flacon Erlenmeyer, se adaugă 2 - 3

picături soluţie de metiloranj şi se titrează cu soluţie de acid clorhidric HCl 0,1N până se
produce schimbarea de culoare de la galben la galben-portocaliu.
Calculul durităţii temporare:

v∗NHCl∗ ECaO ∗100

𝐷𝑡𝑒𝑚𝑝 (0 G) =
V
în care:

v - volumul soluţiei de HCl 0,1N consumat la titrare, mL;

NHCl - concentraţia soluţiei de HCl, val/L;

V - volumul de apă analizat, mL.

ECaO - masa echivalenta a oxidului de calciu(g)

II. Determinarea durităţii totale

Principiul metodei:

Ionii de calciu şi magneziu au proprietatea de a forma complecşi de tip chelat cu complexonul

III (sarea disodică a acidului etilendiaminotetraacetic), conform reacţiei de mai jos.

sau

Chelaţii formaţi sunt foarte stabili, solubili în apă şi incolori. Pentru a marca
sfârşitul titrării se foloseşte ca indicator eriocrom negru T.
 Reactivi: Complexon III (CIII), soluţie apoasa 𝑁𝑎2 𝐻2 𝑌 0,01 M.

 Se cântăresc 3,72 g sare disodică a acidului etilendiaminotetraacetic

(𝑁𝑎2 𝐻2 𝑌 , 2𝐻2 O) şi se aduc cantitativ cu apă distilată într-un flacon cotat de
1000 mL.
 Soluţie tampon de pH = 10: 70 g 𝑁𝐻4 𝐶𝑙 şi 570 mL soluţie 𝑁𝐻3 (d= 0,9 g/cm3
) se dizolvă în apă distilată şi se completează la 1000 mL cu apă distilată;
 Indicator erio T: 0,1 g eriocrom negru T se mojarează cu 50 g NaCl.
Mod de lucru:
Se măsoară 25 - 50 mL apă de analizat, se introduc într-un flacon conic (pahar
Erlenmeyer) şi se diluează până la 100 mL cu apă distilată. Se adaugă 2 mL soluţie tampon de
pH = 10 şi o măsură de indicator. Se obţine o soluţie de culoare roşie datorată formării
combinaţiei complexe dintre ionii metalici (Ca2+ si Mg2+) şi indicator. Se titrează cu soluţie
de complexon III din biuretă până se produce schimbarea de culoare de la roşu la albastru pur
(culoarea indicatorului liber).
Calculul durității totale:

n ∗mCIII∗ MCaO ∗100

𝐷𝑡𝑜𝑡 (0 G) =
V
în care:

v - volumul soluţiei de complexon III folosit la titrare, mL;

MCaO - concentraţia soluţiei de complexon III, mol/L;

mCIII - concentratia soluţiei de complexon III folosit la titrare;

V - volumul de apă luat în analiză, mL.