1.

Dezvoltare durabilă ( def, principii, legislaţie)

Dezvolrarea durabilă presupune utilizarea componentelor diversităţii biologice

într-un mod şi într-un ritm care să nu conducă la diminuarea pe termen lung a
biodiversităţii biologice, menţinând potenţialul şi necesităţile generaţiilor prezente şi
viitoare
Principii :
- Principiul prececauţiei în luarea deciziilor
- Principiul prevenirii riscurilor ecologice
- Utilizarea durabilă a resurselor naturale
- Principiul prevenirii şi reducerii controlului integrat al poluării
- Principiul că poluatorul trebuie să plătească
- Participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul

*** OUG 195/2005 privind protecţia mediului: dezvoltarea durabilă este

dezvoltarea ce corespunde necesităţii prezentului fără a compromite posibilitatea
generaţiilor viitoare de a le satisfice pe ale lor.

2. Necesitatea protecţiei mediului – factori de condiţionare

Încă de la începutul secolului 19 au început să apară semnale despre sănătatea
mediului înconjurător. Când s-au înfinţat societăţi pentru protecţia animalelor, elaborându-se
chiar o declaraţie a drepturilor animalelor.

Cel mai îngrijorător semnal de alarmă a fost transmis în 1972 de “ Clubul de la

Roma” în cartea “ Limitele Creşterii “ care a luat în considerare următorii 5 factori ce
condiţionează modul de evoluţie a speciei umane.

a) Creşterea populaţiei globului: reprezintă o realitate şi în acelaşi timp un element

de îngrijorare pentru viitor, numărul membrilor speciei umane a crescut
exponenţial ( 1800 – 1 miliard ; 2000 – 6.3 miliarde)
b) Creşterea nevoii de hrană: producţia agricolă acutală realizată pe 1.5 miliarde
teren agricol ( 40% din suprafaţa uscatului ) poate să hrănească 6 miliarde de
locuitor. Prin dublarea sau triplarea producţiei agricole am putea hrăni populaţia
până în 2050, aceste tehnologii sunt nocive ceea ce va reduce terenurile agricole în
viitor
c) Creşterea industrializării: creşterea exponenţială a specie umane a determinat
creşterea procesului de industrializare, dacă dacă sunt diferenşe între ţările sărace
şi bogate, extinderea acestui proces se face şi prin creşterea cantităţii de resurse
extrase din mediul natural; creşterea exponenţială a populaţiei a reprezentat un
 stimul permanent pt cercetarea şi stimularea tehnologică pentru mărirea nivelului
de trai.
d) Descreşterea resurselor: în 1900-1970 producţia de metale a crescut de 10,5 ori,
iar cea de combustibil de 11,3 ; s-a calculate că până la mijlocul secolului următor
rezervele cunoscute de petrol, gaz, Cu, Cr etc. se vor epuiza

e) Creşterea poluării: Poluarea antropică a apărut odată cu dezvoltarea primelor

aşezări umane. Iniţial produsele poluante erau puţine, de natură organică şi uşor
biodegradabile. Dar pe măsura creşterii populaţiei, poluanţii sau diversificat şi
înmulţit, prin cantităţile lor depăşind neutralitatea mediului. Intersecţia curbelor
prognozate alea acestor parametrii indică sfârşitul posibilităţii de susţinere până pe
la jumatea sec. 21

3. Reducerea stratului de ozon

Ozonul este de fapt o substanţă toxică pentru om în concentraţii mici. În schimb
ozonul din atmosferă constituie un ecran ce protejează biosfera de radiaţii UV. Stratul de ozon
filtrează aprox, 99% din radiate UV.

Reducerea stratului de ozon este provocată de unele substanţe stărine de

compoziţia normală a atmosferei:

- creşterea concentraţiilor de cloro-floro-carburi (CFC), freon, bromo-carburilor

- oxizii de azot
- emisiile directe în stratosferă datorită avioanelor contribuie semnificativ la
reducerea stratului de ozon
- CFC rezultă în urma proceselor de fabricare a următoarelor produse:
 Agenţi de răcire 25%
 Aerosoli 27%
 Bureţi, materiale izolatoare, ambalaje 25%
 Solvenţi pentru spălarea circuitelor electronice 16%
 Extinctoare 7%
- chiar dacă producţia CFC ar înceta astăzi, reducerea stratului de ozon ar continua
până în 2050

4. Principalii poluanţi atmosferici ( nu ştiu dacă este corect! )

Arderea combustibilor fosili şi alte activităţi în special transportul maritim, terestru etc. produc
mari cantităţi de CO2 şi alte substanţe precum CH4, CO, oxizi de azot şi sulf. Deşi CO2 şi apa
care rezultă în procesul de ardere nu au acţiune toxică, creşterea concentraţiei de CO2 conduce la
acentuarea efectului de seră.

Principalele gaze cu efect de seră

 CO2 60%
 CH4 15%
 Substanţe CFC 11-20%
 Ozonul troposferei 8%
 Oxizi de azot şi sulf 4-6%

5. Poluarea fonică a atmosferei ( luat de pe wikipedia )

Poluarea fonică este o componentă a poluării mediului, produsă de zgomote.

Zgomotul este definit ca un complex de sunete fără un caracter periodic, cu insurgență

dezagreabilă aleatoare, care afectează starea psihologică și biologică a oamenilor și a altor
organisme din natură. Caracteristicile fizice sau obiective ale zgomotului privesc tăria sau
intensitatea sonoră, durata și frecvența. Intensitatea este caracterul cel mai important care
depinde de trăsăturile sursei, de distanță și posibilitățile de transmitere sau multiplicare. Ea se
măsoară în decibeli sau foni.

Fonul este unitatea de măsură fiziologică de percepție de către urechea umană a celei mai
slabe excitații sonore. S-a admis că cifra 80 pe scara de decibeli, sau pe scara de foni, reprezintă
pragul la care intensitatea sunetului devine nocivă. Expunerea excesivă la zgomot intens și pe
perioade lungi de timp determină surditatea.

În studiile de poluare acustică, pentru determinarea aproape a oricărui tip de zgomot, în

mod special pentru domeniile industrial, protecția mediului și zgomot aeroportuar, se utilizează
sonometrele care măsoară nivelul de presiune acustică. Cu ajutorul său, prin măsurări repetate, se
poate obține o hartă de zgomot a unei localități sau zone.
Surse de poluare acustică:

În mediile industriale, o sursă importantă de poluare acustică o reprezintă țevile prin care
circulă gazele, vaporii sau lichidele, acestea reprezentând adeseori un risc grav pentru sănătatea
și siguranța muncitorilor.

Alte surse de poluare acustică în mediul industrial sunt:

 compresoare și turbocompresoare;
 ventilatoare și turbosuflante;
 instalații de ventilare;
 conducte prin care se vehiculează gaze cu viteze mari;
 pompe și electropompe;
 centrale termoelectrice;
 ventilatoare, generatoarele de energie electrică, compresoarele cu piston pentru furnizarea
aerului comprimat, arzătoarele de la cazanele de abur;
 cuptoare industriale (sursa cea mai importantă de zgomot o constituie arzătoarele,
ventilatoarele de tiraj forțat, supapele de reglare și suflantele).

În localități, sursele de poluare fonică sunt clasificate în:

 surse fixe, incluzând zonele rezidențiale, industriale, de construcții și demolare;

 surse mobile care sunt date de rețeaua de transport urban de suprafata, aeroporturi. La
reuniunea de la Paris din anul 1990, s-a stabilit că transporturile rutiere constituie
principala sursă de zgomot în societatea modernă, circa 80% din poluarea fonică a unui
oraș fiind zgomotul emis de autovehicule.

6. Principalele categorii de poluanţi a apelor uzate

a) Reziduri organice ce provin din apele menajere, industriale şi complexe de creştere a

animalelor

b) Substanţe care includ N şi P, compuşi cu N, P, Si şi sulfaţi. Principalele surse le

constituie apele menajere. N şi P stimulează creşterea algelor contribuind la
conducerea fenomenlui de entropizare
 c) Compuşii toxici, poluanţi prioritari, metale grele, cianuri, linină, proveniţi din
industria chimică a celulozei şi hârtiei, petrochimică, minieră etc. Poluanţii prioritari
sunt compuşi organici sau anorganici selectaţi pe baza toxicităţii foarte mari şi a
efectelor cancerigene sau mutagene

d) Suspensii inerte, materii coloidale sau materiale fin divizate rezultate în urma
proceselor de spălare din diverse industrii

e) Alţi compuşi cum ar fi sărurile sau agenţii reducători, acizi, baze, uleiuri care
acţionează prin consumarea oxigenului în apă

f) Apa caldă care este produsă în multe industrii, deversarea apei calde perturbă
desfăşurarea proceselor biologice de autoepurare

g) Contaminarea bacteriologică de industriile alimentare, crescătoriile de animale sau

canalizarea apelor menajere şi industriale

7. Metode de analiză a compuşilor organici din apă

Analiza conţinutului de compuşi organici prezintă o importanţă deosebită pentru
funcţionarea instalaţiilor de epurare, testele putând fi grupate în:

a) Teste care măsoară concentraţii mari de compuşi organici:

 consumul biochimic de oxigen CBO5
 consumul chimic de oxigen CCO
 consumul teoretic de oxigen CTO
 conţinutul total de carbon organic CTCO

b) Teste care determincă urme de compuşi organici în domeniul 10 -12 – 10-3 mg/l
folosing metode cromatografice

CBO5 – este o măsură a conţinutului de oxigen necesar pentru descompunerea aerobă a materiei
organice la temperatura de 20 de grade timp de 5 zile

CCO – reprezintă o măsură a oxidabilităţii compuşilor organici din apele uzate; se folosesc ca
agenţi de oxidare KMn sau KCr2 ( durată – 3 ore)
CTO – se poate calucla în cazul în care se cunoaşte formula chimică a compusului organic şi are
loc în 3 etape considerându-se că în prima etapă substanţa organică se transformă în CO2 sau
NH3 şi în a 2-a şi a 3-a etapă este oxidat succesiv la N şi acid azotos, CTO este suma oxigenului
necesar în cele 3 etape.

CTCO – este aplicat în general pentru apa cu un conţinut mic de compuşi organici, metoda
presupune un analizor IR, termenul de biodegrabilitate se referă la calitatea unui compus organic
de a fi oxidat prin procese de oxidare biologică.

8. Poluarea solului ( definiţie, clasificarea poluării solului )

Prin poluarea solului vom înţelege acţiunea prin care omul produce modificări
fizice, chimice, biologice, anormale care îi depreciază calităţile ca suport şi mediu de viaţă.

Clasificarea poluării solului:

Criteriile avute în vedere în această clasificare au fost :

 natura
 sursa
 gradule de poluare

Astfel în funcţie de natura poluării:

1) Poluare fizică – PF
2) Poluare chimică – PC
3) Poluare biologică – PB
4) Poluare radioactivă – PR

În funcţie de sursă:

1) Prin lucrări de escavare – a

2) Prin acoperirea solului cu iazuri de decantare, depozite de gunoaie – b
3) Poluare şi deşeuri şi reziduri anorganice – c
4) Poluare cu substanţe purtate de aer – d
5) Poluare cu materii radioactive – e
6) Poluare cu reziduri organice – f
7) Poluarea cu deşeuri şi reziduri vegetale agricole şi forestiere – g
8) Poluare cu dejecţii animale – h
9) Poluare cu fecale – i
10) Poluare prin eroziune şi alunecare –j
11) Poluare prin sărăturare – k
 12) Poluare prin acidifiere – l
13) Deficit sau exces de apă – m
14) Prin exces sau carenţe de elemente nutritive – n
15) Prin compactare – o
16) Prin sedimente produse de eroziune – p
17) Pesticide – q
18) Poluarea cu agenţi patogeni contaminanţi – r

9. Procedeu de eliminare a poluanţilor gazoşi – absorbţie

Absorbţia este opreaţia fizică cu transfer de masă prin care unul sau mai mulţi
componenţi ai unui amestec gazos se separă prin dizolvare într-un lichid cu proprietăţi selective.
Dacă între lichid şi componentele solubile din gaz au loc reacţii chimice, opreraţia se numeşte
absorbţie cu reacţie chimică sau chemosorbţie. Operaţia inversă, de trecere în fază gazoasă a
unui component dizolvat în lichid, se numeşte desorbţie.

Absorbţia implică prezenţa a două faze: lichidă şi gazoasă. Faza lichidă numită
absorbant, o constituie lichidul, astfel ales încât să dizolve cât mai mult din componentul ce
urmează a fi separat. Faza gazoasă este formată din absorbat ( componentul solubil care trece în
lichid) şi inerte ( componentele insolubile în absorbantul ales)

Absorbanţii sunt lichide omogene, alegerea absorbantului este o problemă de un interes

deosebit pentru economia procesului şi trebuie să ia în consideraţie următoarele caracteristici ale
acestuia:

 capacitatea de absorbţie
 volatilitatea
 viscozitatea
 temperatura de fierbere
 acţiunea corosivă
 toxicitatea
 inflamabilitatea
 stabilitatea chimică
 punct de cogelare cât mai mic
 cost cât mai mic

Capaticatea de absorbţie este caracteristica principală a absorbantului şi se exprimă prin

solubilitatea absorbantului. Aceasta trebuie să fie cât mai ridicată pentru că, în acest caz,
cantitatea absorbită va fi mai mare, iar consumul de absorbant mai mic.
Principalii absorbanţi utilizaţi la depoluarea fluxurilor gazoase sunt:

 Apa
 Soluţiile de carbonaţi de sodiu şi potasiu
 Soluţiile de hidroxid de sodiu
 Soluţiile apoase de amoniac
 Etanol-aminele şi aminele aromatice etc

10.Care sunt caracteristicile şi avantajele filtrelor electrice – clasificare

Aparatele care folosesc acest principiu, denumite filtre electrice, răspund cel mai bine la
exigenţele epurării aerului în industrile, dacă este necesar un grad mare de separare, în special
pentru particule de dimensiuni foarte variabile şi când condiţiile de funcţionare sunt foarte
severe. Clasificarea acestora este legată de forma electorzilor, care influenţează şi forma
constructivă a filtrelor electrice. Se pot distinge filtre tubulare şi filtre cu plăci.

În acest mod, filtrele electrice sunt capabile să reţină particule cu dimensiuni de sub 10
micrometrii, ceea ce nu este posibil în cazul altor metode de separare uscată. De asemenea, au
avantajul unor eficacităţi mari, de separare de 90-99%, în unele cazuri se poate ajunge chiar la
99,9%, al unui consum redus de energie şi al unor pierderi mici de energie.

11.Purificarea electrostatică. Care sunt caracteristicile particulelor separate şi

care sunt avantajele.
Purificarea electrostatică se realizează prin trecerea fluxului de gaz printr-un câmp
electic neuniform creat între doi electrozi cărora li se aplică o diferenţă de potenţial de 10-60 kV.
Particulele dispersate în gazul în ionizant primesc sarcini electrice şi se îndreaptă spre electrodul
de semn contrat, unde se descarcă şi se depun.

În acest mod, filtrele electrice sunt capabile să reţină particule cu dimensiuni de

sub 10 micrometrii, ceea ce nu este posibil în cazul altor metode de separare uscată. De
asemenea, au avantajul unor eficacităţi mari, de separare de 90-99%, în unele cazuri se poate
ajunge chiar la 99,9%, al unui consum redus de energie şi al unor pierderi mici de energie.
12.Lucrări de protecţie şi combatere a acidifierii solului.

Acidifierea solurilor este un fenomen care are la bază numeroase cauze naturale, dar şi
antropice. Ea se manifestă, în principiu prin prezenţa în soluţia solului (complexul adsorbtiv) a
unei reacţii acide: pH < 5,8. În ţara noastră specialiştii pedologi apreciează că există peste 2,8
milioane de hectare afectate de acest fenomen.

Prevenirea şi combarerea acidifierii solurilor se face prin aplicarea de amendamente pe

bază de calciu. Funcţie de gradul de complexitate al fenomenului de acidifiere amendarea cu
calciu poate fi simplă şi complexă. Amendarea simplă presupune numai aplicarea de
amendament în timp ce amendarea complexă presupune, pe lângă amendare şi o fertilizare
organică sau chimică, combaterea excesului de apă, eventual combaterea compactării etc.

Cantitatea de amendament pentru un anumit sol se calculează pe baza caracteristicilor

chimice şi fizice, iar principalele tipuri de amendamente utilizate în pratică sunt:

 piatra de var CaCO3

 varul ars CaO
 varul stins Ca(OH)2
 tuful calcaros CaCO3 + nisip şi argilă
 marnă CaCO3 + 30-35% argilă
 zgură de furnal

13.Lucrări şi măsuri de prevenire şi combatere a compactării

Compactarea constituie fenomenul prin care este distrusă structura naturală a

solului având ca rezultat diminuarea drastică a volumului porilor solului. Compactarea este un
proces care adesea este însoţit cu formarea, la suprafaţa solurilor, a unei cruste care accentuează
efectele negative ale compactării. În vederea prevenirii apariţiei poluării prin compactare a
solurilor şi a formării de crustă, trebuiesc respectate următoarele normle principale:

 utilizarea la prelucrarea agricolă a solului a unor tractoare de mare randament astfel încât
să se evite executarea unui număar mare de treceri pe aceeaşi suprafaţă
 reducerea la strictul necesar a lucrărilor de pregătire a solului, întreţinere a culturilor,
combatere a dăunătorilor, de recoltare şi transport a recoltei
 executarea lucărilor agricole ale solului în special la umidităţi relativ mici şi, pe cât
posibil, la adâncimi diferite în fiecare an
  asigurarea presiunii în pneuri conform prevederilor tehnice în vederea reducerii presiunii
asupra solului
 execuţia, în cazul în care a fost semnalată apariţia fenomenului de compactare, a unor
scarificări – afânări ale solului
 evitarea monoculturilor
 administrarea de îngrăşăminte organice şi composturi în vederea stimulării activităţii
biologice din soluri, deoarece prin activitatea lor, microorganismele au un rol hotărâtor şi
în procesele de aerare
 execuţia după perioade intense de ploi a prăşitului mecanic în vederea combaterii
buruienilor şi distrugerii crustei

14.Conservarea biodiversităţii ( definiţie, indici de caracterizare, 10 indicatori

S.E.B.I )
Termenul de conservarea biodiversităţii a fost folosit pentru prima dată în 1986 la
forumul naţional de biodiversitate de către Wilson.

În 1922 termenul de biodiversitate biologică a fost definit ca variabilitatea organismelor

vii de orice origine, inclusiv ecosistemele terestre, marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a
complexelor ecologice din care fac parte. Factorii care duc la pierderea biodiversităţii sunt:
poluarea, despădurirea, supraexpolatarea resurselor etc.

Indici de caracterizare a biodiversităţii:

1) Numărul de specii – este cel mai simplu indicator al biodiversităţii reprezentând numărul
de specii identificat în aria studiată
2) Indicele Simpson – este un indice care ţine cont nu doar de numărul speciilor ci şi de
proporţia fiecare
3) Indicele Shannon-Weaver – aceste este unul dintre cei mai utilizaţi indici, având originea
în teoria informaţiei şi măsoară gradul de organizare/dezorganizare al unui sistem dat.
4) Echitatea – ne indică relaţiile dintre abundenţa speciilor, dacă numărul de specii va fi
aproximativ egal, echitatea va avea o valoare unitară, iar în cazul în care majoritatea
indivizilor aparţin unei singure specii, aceasta va tinde spre valoarea zero.
5) Coeficientul Glisson

Începând cu 2005, UE. prin comisia europeană de mediu a lucrat la dezvoltarea unor indicatori
europeni cunoscuţi ca S.E.B.I 2010. Aceştia au fost creaţi pentru a se putea măsura progresele
înregistrare în Europa până în 2010 în atingerea obiectivului de stopare a pierderii biodiversităţii.
10 indicatori S.E.B.I:

1) Abundenţa şi distribuţia anumitor specii

2) Evoluţia situaţiei speciilor ameninţate
3) Evoluţia situaţiei speciilor protejate de interes european
4) Tendinţe ale ariei de acoperire a ecosistemelor
5) Tendinţe ale habitatelor de interes european
6) Calitatea apelor dulci
7) Bilanţul azotului în agricultură
8) Framentarea sistemelor fluviale
9) Cantitatea de lemn mort din păduri
10) Fragmentarea zonelor naturale şi semi-naturale

15. Adsorbţia – procedeu de eliminare a poluanţilor gaze şi vapori

Adsorbţia este procesul fizic de transfer de masă prin care un component din faza gazoasă
este reţinut selectiv pe suprafaţa unui corp solid.

Componentul reţinut de solid se numeşte adsorbat, solidul adsorbant, iar fluidul ce nu se

adsoarbe inert sau gaz purtător.

Ca alternativă industrială, adosrbţia se aplică atunci când componenţii care urmează a fi

separaţi se găsesc în amestecul iniţial în concentraţii mici şi foarte mici.

În timpul adsorbţiei apar următoarele tipuri de interacţiuni:

 de tipul forţelor Van der Waals

 de tipul forţelor electrostatice culombiene
 de tipul legăturilor de natură polară sau chimică

După forţele care intervin între moleculele adsorbantului şi ale substanţei adsorbite se
disting următoarele tipuri de adsorbţie:

- adsorbţia fizică: care se realizează în strat multimolecular şi se caracterizează prin stabilirea

rapidă a echilibrului de adsorbţie şi prin scăderea cantităţii de substanţă adsorbită cu temperatura

- adsorbţia chimică (chemosorbţia): care se realizează în strat monomolecular şi se

caracterizează prin stablilirea lentă a echilibrului şi prin creşterea cantităţii de substanţă adsorbită
cu temperatura
 Capacitatea de adsorbţie redă potenţialul unui adsorbant de a reţine pe suprafaţa sa o
anumită substanţă şi se poate exprima în grame, moli sau cm3 de adsorbat/gram adsorbant sau în
% masice din masa adsorbantului.

Eficienţa adsorbanţilor reprezintă cantitatea de adsorbat seprat din faza gazoasă pentru o
anumită înălţime a stratului format din granulele de adsorbant cu aceeaşi morfologie

Adsorbţia este selectivă în sensul că un anumit adsorbant reţine preferenţoal 1 sau mai
mulţi componenţi dintr-un amestec. Selectivitatea este influenţată de caracteristicile moleculei
adsorbite (mărime, formă) şi de proprietăţile morfologice interne ale adsorbantului (suprafaţa
specifică, formă şi mărimea porilor)

Dintre adsorbanţi, cei mai folosiţi în practica purificării gazelor sunt:

 cărbunele activ
 silicagelul
 alumina activată
 zeoliţii
 adsorbanţii polimerici