Sunteți pe pagina 1din 14

Universitatea de Stat din Moldova

Departamentul Psihologie
Masterat Management educațional

Demers diagnostic
Tema: Determinarea nivelului de stres perceput
la cadrele didactice

Realizat: Buga Tatiana, masterandă, an I

Coordonat: Platon Carolina, dr. habilitat, prof. univ.

Chișinău, 2018
PLANUL DEMERSULUI PSIHODIAGNOSTIC INDIVIDUAL

INTRODUCERE ...............................................................................................................................1

1. CONCEPTUL DE STRES ȘI IMPLICAȚIILE SALE ÎN ACTIVITATEA EDUCAȚIONALĂ


1.1 Delimitări conceptuale ale managementului stresului profesional.................................2
1.2 Factori, efecte ale stresului și coping în mediul educațional ........................................4
1.3 Concluzii ........................................................................................................................5
2. PSIHODIAGNOZA NIVELULUI DE STRES PERCEPUT LA CADRELE DIDACTICE
2.1 Designul demersului diagnostic………………………………………………..............6
2.2 Analiza rezultatelor cercetării …………………...........................................................6
2.3 Concluzii ……………………………………………......................……...........……...9

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI ..................................................................10

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

2
INTRODUCERE

În elaborarea demersului psihodiagnostic individual am pornit de la premisa că


problematica stresului în rândul cadrelor didactice în pofida dezvoltărilor teoretice sau practic-
aplicative abordate de specialiștii din diverse domenii de-a lungul timpului, oferă în continuare,
poate azi mai mult decât altădată, posibilitatea şi necesitatea unor noi deschideri analitice şi
investigative care să conducă spre un management mai eficient al stresului. Acestea pot fi
configurate atât din punct de vedere teoretic, cât şi din punct de vedere practic-aplicativ.
Actualitate. Stresul este perceput ca o problemă curentă, aproape de neevitat, cu care
majoritatea persoanelor se confruntă zilnic pe toate planurile. În acest domeniu, un sector aparte,
datorită multiplelor implicaţii, îl constituie stresul ocupaţional.
Conform numeroaselor studii, meseria de profesor reprezintă în mod excepțional una dintre
cele mai stresante profesii, care conduce adesea la boli și înregistrează rate mari de renunțare
(Borg, 1990; Lazuras, 2006; Montgomery & Rupp, 2005 in Dickerson, 2008). Un motiv aparte
de îngrijorare cu privire la sănătatea mentală a cadrelor didactice este faptul că aceasta îşi pune
amprenta asupra actului instructiv-educativ şi implicit asupra elevilor și personalităţii acestora.
Scopul cercetării: determinarea nivelului de stres la cadrele didactice aflate în perioada
confirmării/conferirii gradelor didactice.
Ipoteză: Perioada de atestare crește nivelul de stres la cadrele didactice, iar înaintarea în
vârstă și vechimea în muncă sporesc rezistența la stres.
Pentru a putea realiza scopul propus vor fi urmărite obiectivele:
1. Analizarea aspectelor teoretice cu privire la stres;
2. Identificarea influenței atestării, vârstei și vechimii în muncă asupra nivelului de stres al
profesorilor.
Metodele de cercetare:
- Metode teoretice: documentarea științifică, analiza și sinteza, generalizarea și sistematizarea
cercetărilor asupra conceptului de stres și coping la cadrele didactice;
- Metode empirice: Scala de percepție a stresului, de Levenstein și colaboratorii în 1993;
- Metode statistico-matematice: de prelucrare şi interpretare a datelor.
Valoarea teoretică a lucrării. Prin prezenta lucrare a fost realizată analiza conceptelor de bază:
stres și mecanisme de coping. Au fost examinate tipurile de stres și strategii de diminuare a
nivelului de stres perceput la cadrele didactice din Liceul Teoretic „Emil Nicula” Mereni.
Valoarea aplicativă a lucrării. Lucrarea poate fi utilă pentru managerii educaționali,
psihopedagogi, consilieri, cadre didactice etc.

3
1. CONCEPTUL DE STRES ȘI IMPLICAȚIILE SALE ÎN ACTIVITATEA EDUCAȚIONALĂ

1.1. Delimitări conceptuale ale managementului stresului profesional


Începând cu anii 1960 și 1970, stresul a desemnat acele procese fizice create de circumstanțe
care solicită individul din punct de vedere fizic sau psihologic (Selye 1976).1 Ulterior, stresul a
fost considerat ca fiind un fenomen tranzacțional dependent de semnificația dată stimulului de
către cel care îl percepe (Lazarus, 1984; Antonovsky, 1998). Atunci când stresul este perceput ca
o provocare, acesta este adesea asociat cu emoții pozitive, energizante (Brannon & Feist, 2000 în
Jacob 2010). Un anumit grad de stres este întotdeauna necesar pentru a supraviețui, fiindcă
motivează persoana să efectueze diverse lucruri în mod constructiv și să se adapteze unor situații
particulare (Snyders 1998 in Jacob 2010).
În același context, apare și necesitatea unui management al stresului pentru evitarea
accentuării și agravării stării de sănătate a persoanei stresate. Coping-ul este una din cele mai
uzitate noţiuni psihologice aflate în circulaţie la ora actuală. Noţiunea a fost introdusă de
Lazarus(1966) care a susţinut-o printr-o prodigioasă activitate de cercetare în domeniul stresului.
Coping-ul sau managementul stresului rezidă în efortul cognitiv şi comportamental al
persoanei de a reduce, de a controla sau tolera solicitările interne sau externe care depăşesc
resursele personale, desfâşurându-se în trei etape: anticiparea (avertizarea), confruntarea
(impactul) şi post-confruntarea, ca răspuns la ameninţări (Lazarus, Folkman, 1984). 2.
Diferitele modalități de înțelegere a termenului „stres” au fost conturate de către mai mulți
teoreticieni sub formă de modele ale stresului. Următorul tabel sumarizează modelele stresului și
prezintă explicații pentru fiecare dintre acestea:
Modelele ale Conceptualizarea stresului Conceptualizarea copingului
stresului
Stresul este un răspuns Nu există nici o
Modelul bazat pe nespecific la orice stimul nociv. conceptualizare a copingului.
răspuns Este o reacție internă. Răspunsul Selye a utilizat conceptul de
“stadiul rezistenței” pentru a
(Selye ,1976) psihologic este întotdeauna
descrie rezistența la
același indiferent de stimul – deteriorare.
sindromul adaptării generale.
Stresul este echivalentul unui Copingul nu este definit.
Modelul bazat pe “eveniment din viață.”
stimul Evenimentele din viață
(Holmes & Rahe, 1967) reprezintă “stres” care implică
eforturi de adaptare.
Modelul Stresul este rezultatul Copingul este conceptualizat

1
http://formarepsihoterapie.ro/2011/12/19/teoria-lui-selye-asupra-stresului/;
2
http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2010/stiinte%20ale%20educatiei/Preda_Vasile_Radu_ro.pdf
4
interacționist dezechilibrului dintre mediu și ca reprezentând eforturile de
(Lazarus, & persoană. Este descris ca fiind o îmbunătățire a amenințării
Folkman, serie complexă de fenomene percepute sau de a controla
1984) subiective, incluzând evaluări emoțiile stresante (emoții
cognitive, emoții stresante, concentrate pe coping și
răspunsuri de coping și coping concentrat pe
reevaluări. Stresul este probleme).
experiențiat atunci când cererile
unei situații solicită sau depășesc
resursele persoanei respective
sau atunci când este anticipat un
rău sau o pierdere.
Stresul este rezultatul unei Atunci când se confruntă cu
pierderi a resurselor sau a unei stresul, individul face față prin
amenințări cu pierderea. încercarea de a minimaliza
Resursele sunt definite ca fiind pierderile nete de resurse.
Modelul
obiecte, caracteristici personale,
conservării
condiții sau energii care sunt
resurselor
valorizate de către individ sau
(Hobfoll, 1989)
care servesc drept mijloace
pentru a avea aceste obiecte,
caracteristici personale, condiții
sau energii.

Un sondaj naţional realizat în SUA a indicat că 11 milioane de muncitori raportează nivele


periculoase de stres profesional, 25% din ei prezintă stări de boală determinate de stres, la 69%
s-a produs scăderea productivităţii; din cei chestionaţi 53% au declarat că sursa principală de
stres este munca (Spielberger& Reheiser 1995). Investigaţiile lui M. Frone şi D. McFarlin relevă
importanţa în stresul ocupaţional a unui factor subiectiv – nivelul conştiinţei de sine (private self-
eonsciousness), care presupune capacitatea persoanei de a-şi percepe adecvat reacţiile la diferite
influenţe ale mediului, detectînd consecinţele negative.
În mai multe studii privind activitatea cadrelor didactice este menţionat caracterul stresogen al
acesteia. Dacă la multe profesiuni putem constata prezenţa a numeroşi stresori (caracteristici ale
mediului care cauzează stres) acuţi, în munca profesorilor şi educatorilor evenimentele
stresogene nu au o intensitate atât de mare. Ele sunt însă permanent prezente. Or, după
afirmaţiile mai multor cercetători, stresorii cronici de intensitate medie au un efect negativ mai
mare asupra sănătăţii persoanei, asupra echilibrului ei emoţional şi relaţiilor sociale (Russel et al.
1987; Cacha 1981; Farber & Miller 1981 etc.).3

3
Strategii de gestionare a stresului organizațional prin antrenarea inteligenței emoționale Silvia BRICEAG, dr.,
conf. univ., Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi;
5
1.2. Factori, efecte ale stresului și coping în mediul educațional
Factorii de stres se întâlnesc atât în viaţa de zi cu zi a individului, cât şi în mediul său
psihologic. În general, sursele de stres pot fi împărţite în trei grupe principale4: ™
Factori externi pot fi, de exemplu, instabilitatea în societate, inflaţia, creşterea şomajului.
Factori ce depind de întreprindere, care sunt împărţiți în următoarele subgrupe:
 Natura activităţii (complexitatea sarcinilor, independenţa în muncă, responsabilitatea,
condiţiile de muncă: gradul de pericol în efectuarea lucrărilor, zgomotul, lumina etc.);
 Distribuirea incorectă a sarcinilor;
 Relaţiile în echipă (lipsa de sprijin, probleme de comunicare);
 Structura organizatorică;
 Stilul de management (metode de presiune nejustificată şi ameninţări, însoţită de un
sentiment de anxietate, teamă, depresie). ™
Factori care depind de angajat - problemele personale şi trăsăturile specifice acestuia.
Printre factorii de risc care pot constitui surse de stres în muncă se atenționează următorii:
- Atmosfera (sau cultura organizaţională) de la locul de muncă;
- Cerinţele la care sunt supuşi angajaţii, respectiv dacă au prea mult sau prea puţin de lucru
şi/sau dacă sunt expuşi la riscuri fizice, cum sunt cele legate de substanţele chimice
periculoase sau de zgomot;
- Controlul, adică gradul de influenţă pe care îl au salariaţii în privinţa modului în care îşi
desfăşoară activitatea;
- Relaţiile sociale de la locul de muncă, inclusiv existenţa sau inexistenţa hărţuirii morale;
- Schimbarea, respectiv cât de multe informaţii primesc salariaţii în privinţa schimbărilor şi
dacă acestea apar ca fiind bine gândite şi planificate;
- Rolul în colectivul de muncă, în sensul că sunt clare atribuţiile postului pe care-l ocupă
salariatul respective și dacă există sau nu conflicte;
- Sprijinul din partea colegilor şi a conducerii pentru integrare în muncă;
- Formarea profesională pentru a le oferi tuturor salariaţilor calificarea necesară executării
sarcinilor.
Efecte ale stresului. Stresul se poate manifesta în diferite moduri și afectează deopotrivă toți
angajații și angajatorii. Convenţional, simptomele stresului pot fi împărţite în 3 grupe principale:

4
Managementul stresului: cauzalităţi şi interdependenţe, Galina Craveţ, studentă Universitatea “Ştefan cel Mare”
din Suceava, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, ECOSTUDENT - Revistă de cercetare
ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr. 3/2014;

6
Simptomele fiziologice ale stresului: creşterea tensiunii arteriale, precum şi creşterea riscului
apariţiei bolilor cardiovasculare, dureri cronice de cap etc. Influenţa stresului asupra tuturor
funcţiilor vitale şi a sănătăţii umane este mult mai mare decât se credea anterior.
Simptomele psihologice ale stresului: sentimente de nemulţumire, care se pot manifesta sub
diverse forme, cum ar fi tensiune, anxietate, depresie, iritabilitate.
Simptome comportamentale: o reducere a productivităţii, absenteism, abuzul de alcool şi alte
forme de manifestare a stresului, care afectează cantitatea şi calitatea muncii.
După Daniel Goleman, pentru ca o organizaţie să meargă bine este necesar să se acorde
atenţie abilităţilor emoţionale ale membrilor săi, asigurîndu-se o compatibilitate între aceştia sub
raport emoţional-afectiv. În ultimii zece ani s-a conturat un nou tip de management, cel al
inteligenţei emoţionale într-o organizaţie.5
El vizează nu numai modificarea funcţiilor unui sistem pentru a face faţă cerinţelor unui
mediu dinamic, ci chiar anihilarea factorilor de mediu care au reclamat noua adaptare și
dezvoltarea inteligenței emoționale a persoanelor angajate. Studiile moderne relevă că sănătatea
psihosomatică a persoanei umane se află în dependenţă mai strânsă de mecanismele de control
sau de adaptare la stres decât de intensitatea şi formele stresului la care este supusă.6

1.3. Concluzii
În condiții de normalitate, oamenii trebuie să-și găsească echilibrul și răspunsuri noi față de
situații noi. Stresul nu este neapărat un fenomen negativ și, de aceea poate constitui o greșeală
concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate fi chiar un
important factor motivațional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la
noi situații. Doar stresul excesiv devine patologic. În cazul în care stresul este intens, continuu
sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce poate conduce la îmbolnăvire
fizică și tulburări psihologice. Acestea includ o plajă largă de consecințe patologice, ce se întind
de la oboseală cronică la depresie, insomnie, anxietate, migrenă, accese emoționale, alergii etc.
În contextul organizațional educațional, aceasta generează adesea adaptări inadecvate la situații
sau chiar renunțări la profesie și reprofilare.
Din timpuri străvechi, ființele umane au dezvoltat genetic o reacție la amenințări și presiuni,
ca obiectiv primordial în pregătirea lor pentru activități fizice intense, de tipul “luptă sau fugi”.
În prezent, se pune accent tot mai mult pe fenomenul copingului, prin dezvoltarea unui
management al stresului și majorarea coeficientului emoțional al angajaților și angajatorilor.

5
Goleman, Daniel. Să munceşti cu inteligenţă emoţională, Bucureşti, Editura Cartea Veche, 1998.

6
Miclea M., Stres şi apărare psihică. Editura Presa Universitară Clujeană,1997;

7
2. PSIHODIAGNOZA NIVELULUI DE STRES PERCEPUT LA
CADRELE DIDACTICE

2.1. Design-ul demersului diagnostic

Scopul cercetării: determinarea nivelului de stres la cadrele didactice aflate în perioada


confirmării/conferirii gradelor didactice.
Pentru a confirma scopul propus a fost aplicat chestionarul „Scala de percepție a stresului”
elaborat de Levenstein și colaboratorii în 1993, care este un instrument relevant în stabilirea
nivelului de stres perceput. Chestionarul „Scala de percepție a stresului” elaborat de Levenstein
măsoară trei categorii de stres perceput la cadrele didactice: stres redus, stres moderat și stres
intens, valorile ridicate indicând un grad ridicat de percepție a stresului.
Chestionarul cuprinde 30 de itemi. Subiectul este rugat să aprecieze afirmațiile în funcție de
măsura în care fiecare dintre ele se potrivește cu starea lui din ultimele 6 luni, utilizând
următoarea scală de evaluare: 1 - aproape niciodată; 2 – rareori; 3 – deseori; 4 – aproape
întotdeauna. Exemple de itemi: Simt că sunt asaltat de prea multe cerințe; Mă simt iritat sau
nemulțumit; Am prea multe lucruri de făcut etc.
Grup experimental: Pentru cercetarea temei propuse şi realizarea scopului, a fost ales un
grup format din 42 de persoane care activează în calitate de profesori în Liceul Teoretic „Emil
Nicula” Mereni, cu vârsta cuprinsă între 22-66 de ani, vârsta adultă, iar intervalul de vechime în
muncă este 1-50 de ani de activitate profesională în mediul educațional, marea majoritate fiind
reprezentante ale sexului feminin. Mediul de trai și de muncă al persoanelor este rural.

2.2. Analiza rezultatelor cercetării


Rezultatele cercetării
Tabelul 1
Datele generale ale chestionarului „Scala de percepție a stresului” pe categorii de vârstă și
vechime în muncă, numărul și media nivelului de stres al persoanelor ce se atestează
Vârsta persoanelor chestionate Vechimea în muncă Persoane ce
Intervalul Nr. de Intervalul Nr. de se atestează
Medie Medie
de vârstă persoane de vârstă persoane Nr. Medie
22-32 ani 12 68,92 1-10 ani 14 72,07 3 89
33-52 ani 18 78,94 11-30 ani 15 77,40 7 97,17
53-66 ani 12 64,83 31˂ ani 13 65,85 2 72,07
Total 42 72,05 Total 42 72,05 12 86,08

8
Conform datelor prezentate în Tabelul 1 observăm că în categoria de vârstă medie (33-52 ani)
indicele valorii nivelului de stres este mai ridicat – 78,94, ceea ce poate fi observat și în cazul
vechimii în muncă a cadrelor didactice chestionate – 77,40. Un indice deosebit de ridicat îl
prezintă media valorilor persoanelor ce se atestează din aceeași categorie de vârstă – 97, 17.
Deși observăm că numărul persoanelor în repartizarea pe categorii nu este egal și, respectiv,
nu poate fi vorba despre niște concluzii definitive, însă vom afirma că valorile ridicate ale
nivelului de stres perceput la cadrele didactice în cea mai mare parte este influențat de vâltoarea
pregătirii pentru conferirea sau confirmarea gradelor didactice, indiferent care ar fi ele.
Acest fapt îl confirmă și datele obținute prin comparare în tabelul 2 de mai jos.

Tabelul 2
Valorile medii ale nivelului de stres perceput la cadrele didactice în funcție de aflare sau nu
în perioada atestării

Group Statistics

atestare N Mean Std. Deviation Std. Error Mean


în perioada atestării 12 86,08 11,253 3,248
nivel_de_stres
nu se atestează 30 66,43 11,640 2,125

96
91
86
81
76
Nivelul de stres perceput

71
66
61
56 Vârsta
51
46 Vechime în muncă
41
36 Atestare
31
26
21
16
11
6
1
Tineri/ Profesioniști/Veterani

Figura 1. Valorile medii ale nivelului de stres perceput


Pentru cadrele didactice cu vechime de muncă medie, de asemenea observăm stres intens
(99,6), dar din această categorie sunt și cei mai mulți cărora urmează să li se confere sau
confirme gradele didactice, iar consecințele atestării le putem urmări în figura 1.

9
În aceeași ordine de idei, prin intermediul programului SPSS am realizat și obținut
coeficientul de corelație Pearson sau interdependența dintre variabilele: nivel de stres, vechime
în muncă și aflarea sau nu în perioada atestării a cadrelor didactice chestionate.
Tabelul 3
Correlations

nivel_de_stres vechimea atestare


Pearson Correlation 1 -,168 ,619**
nivel_de_stres Sig. (2-tailed) ,288 ,000
N 42 42 42
Pearson Correlation -,168 1 ,047
vechimea Sig. (2-tailed) ,288 ,768
N 42 42 42
Pearson Correlation ,619** ,047 1
atestare Sig. (2-tailed) ,000 ,768
N 42 42 42
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

În urma măsurării gradului de legătură statistică, observăm că nivelul de stres prezintă o


corelație semnificativă cu variabila „atestare” (Sig. (2-tailed) - 0,000). Este o corelație direct
proporțională (0,619**) ce ne indică faptul că imediat ce va scădea implicarea în procesul de
atestare a cadrelor didactice, va scădea și nivelul de stres perceput.
De asemenea, în cazul corelației dintre variabilele – nivelul de stres și vechimea în muncă –
deși nu avem o interdependență semnificativă, observăm corelație invers proporțională (- 0,168),
ceea ce ne sugerează că odată cu majorarea vechimii în muncă nivelul de stres scade. O astfel de
poziție ar avea sens și observăm chiar din tabelul 1 că indicele de valoare este mai mic în cazul
categoriei de vârstă înaintată (22-32 ani- 68,92; 53-66 ani - 64,83) și vechimii mai mari de muncă (1-10
ani - 72,07; de la 31 de ani în sus - 65,85) în comparație cu cei abia veniți în sistemul educațional.
Aceste rezultate sunt vizibile și în imaginea grafică ce prezintă valorile medii ale nivelului
de stres perceput la cadrele didactice repartizate pe 3 categorii de stres (figura 2).

100 90.5
99.6
80 72.6 70.8 Tineri
76.3 specialiști
60 51,5 49.3
CD
40 49.5 profesioniste

20
Veterani ai
0 profesiei
0
Stres redus Stres moderat Sters intens

Figura 2. Valorile medii ale nivelului de stres perceput conform vechimii în muncă

Rezultatele cercetării influenței vechimii în muncă asupra nivelului de stres la cadrele


didactice confirmă faptul că, deși stresul rămâne a fi moderat pentru spațiul educațional, în

10
categoria „veteranilor profesiei”, mai exact cei care înregistrează de la 31 de ani de activitate în
sus, stresul intens rămâne a fi la nivelul zero. Putem afirma, în acest sens, că anume la o
asemenea categorie de subiecți este dezvoltată toleranța și rezistența la stres, ceea ce nu putem
spune despre „tinerii specialiști” (90,5) care urmează să se adapteze sistemului și să-și însușească
anumite strategii de adaptare la stresul organizațional. Dar lupta este dură și de lungă durată, de
aceea un număr din ce in ce mai mare de cadre didactice abandonează profesia didactică.

2.3. Concluzii
Din ce în ce mai multe anchete la nivel internațional raportează gradul crescut al stresului și
epuizării la profesori. Munca în învățământ este stresantă și se concretizează prin diverse
modificări la nivel psihologic, fiziologic și comportamental, o senzație inconfortabilă și emoții
negative precum furia, anxietatea și presiunea care au apărut datorită activității profesorului.
Mai mult de jumătate dintre profesorii chestionaţi au raportat un nivel moderat sau ridicat al
stresului. Necesitatea de a lucra acasă pentru pregătirea activităţilor şcolare, nivelul scăzut al
salarizării, problemele în managementul clasei de elevi, volumul mare al programelor şcolare şi
obligațiunea unei evaluări permanente din partea autorităților, părinților, copiilor, sunt surse
prevalente ale stresului.
Față de profesorii experimentați, cu vechime, care au abilitatea de a face față în mod direct
numeroșilor factori de stres și îi pot reduce, tinerii specialiști nu dețin suficientă experiență și
cunoștințele corespunzătoare pentru aceasta. Un alt factor stresant rămâne a fi atestarea, care
majorează semnificativ coeficienții nivelului de stres și impune achiziția de cunoștințe specifice
privind modul în care trebuie să facă față în ambele situații.
Cercetările7 au arătat că atitudinile profesorilor care își gestionează prost emoțiile se
repercutează direct asupra elevilor. Cadrele didactice puternic afectate de stres provoacă emoţii
negative în clasă: vinovăţie, stimă de sine scăzută, tristețe, scăderea motivației pentru învățare.
Consecințele asupra procesului de învățământ sunt directe, imediate și durabile în timp,

7
Managementul stresului: cauzalităţi şi interdependenţe, Galina Craveţ, studentă Universitatea “Ştefan cel Mare”
din Suceava, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, ECOSTUDENT - Revistă de cercetare
ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr. 3/2014;
11
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
În mod tradiţional, activitatea profesorilor a fost privită ca o muncă ce implică dăruire
profesională. Din nefericire, în Republica Moldova, la fel ca în majoritatea țărilor lumii,
realităţile sociale şi economice au transformat activitatea didactică într-o ocupaţie stresantă.
Dacă ţinem cont de caracteristicile activităţii didactice, ca activitate profesională desfăşurată
în mod coerent într-un cadru organizaţional structurat, am putea identifica două categorii majore
de agenţi ai stresului ocupaţional în rândul cadrelor didactice: a) conţinutul muncii didactice (de
exemplu: complexitatea şi volumul activităţilor didactice şi de evaluare, modificările
imprevizibile în conţinutul programelor şi planurilor de învăţământ, modificările în ceea ce
priveşte metodele de predare sau de evaluare, ambiguitatea sarcinilor şi a responsabilităţilor,
atestarea, conflictele de rol, rutina etc.) şi b) dimensiunea socială (de exemplu: conflictele care
apar în relaţiile dintre cadrele didactice sau dintre acestea şi conducerea instituţiilor de
învăţământ, suportul tehnic şi social pe care şi-l acordă sau îl primesc de la conducere etc.).
În același timp, cunoaștem foarte bine că pentru dezvoltarea profesională sunt introduse în
fiecare an noi cursuri de formare (curriculum, didactica specialității, pedagogie sau noi
tehnologii), iar cursuri sau traininguri de pregătire a profesorilor pentru a face față stresului
inerent profesiei sunt organizate doar sporadic. Introducerea în formarea inițială a cadrelor
didactice a unor cursuri de dezvoltare personală, sub formă de ateliere practice pentru prevenirea
stresului ocupațional ar putea fi de un real folos pentru cadrele didactice. Formarea inițială și
continuă a profesorilor trebuie să ofere cadrelor didactice instrumente practice de prevenție și
coping, tehnici de dialog și comunicare, pentru a dezamorsa conflicte și a preîntâmpina riscurile.
Înțelegerea stresului specific profesiei didactice reprezintă baza pentru o intervenție
specializată, la nivel individual și colectiv, în organizațiile de învățământ sau în contexte
informale. A ignora aceste probleme, a întoarce spatele cu indiferență profesorilor reprezintă o
atitudine de dezinteres general, care va genera mai mult stres, mai multă izolare în rândul
cadrelor didactice și care va dăuna întregii societăți.
Nevoia de susținere organizatorică şi instituţională este acută și, întrucât, stresul e generat de
cauze multiple, soluţiile trebuie să aibă în vedere complexitatea problemelor și specificul lor.
AESS Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în muncă propune 7 etape pentru
reducerea stresului:
1) analiza riscurilor, pentru identificarea și cunoașterea lor exactă;
2) o planificare atentă a acţiunilor preventive, care să plece de la analiza de mai sus;
3) măsuri orientate către muncă şi către lucrător;
4) soluţii specifice contextului;
5) specialişti externi, care să răspundă nevoilor specifice;
12
6) deschidere spre comunicare și dialog social;
7) sprijin instituțional.
Nivelul de stres într-o organizație indică sănătatea instituției de învățământ, eficacitatea și
eficiența acesteia. Pentru evaluarea nivelurilor de stres şi dezvoltarea unor strategiilor
corespunzătoare pot fi utilizate numeroase instrumente: anchete, chestionare, interviuri. Strategii
de optimizare la nivel individual și colectiv pot introduse cu sprijinul cabinetelor psihologice și
al consilierilor școlari. La nivelul organizațiilor școlare, anticiparea riscurilor profesionale și
prevenirea lor ar trebui să facă parte din planul de dezvoltare instituțională al fiecărei unități de
învățământ. Suportul colegilor, al conducerii unității de învățământ și solidaritatea sindicală sunt
fundamentale. Ameliorarea condițiilor de muncă și sprijin din partea colectivităților locale ar
crea solidaritatea socială de care au nevoie profesorii. Altfel, societatea le va transmite mesajul
că nu mai are nevoie de ei. A-i lăsa să-și rezolve singuri problemele este o formă de ignoranță cu
costuri mari asupra modelării noilor generații, implicit asupra viitorului întregii societăți.

13
Bibliografie

1. Dănăiţă, I.- A., NIC. Management – bazele teoretice, Bucureşti, Editura Mirton, 2002;
2. Goleman, D., Să munceşti cu inteligenţă emoţională, Bucureşti, Editura Cartea Veche, 1998;
3. Goleman, D., Inteligenţa emoţională, Bucureşti, Editura Cartea Veche, 2008;
4. MANAGEMENTUL STRESULUI: CAUZALITĂŢI ŞI INTERDEPENDENŢE Galina
Craveţ, studentă Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Ştiinţe
Economice şi Administraţie Publică, ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a
studenţilor economişti, Nr. 3/2014;
5. Miclea, M., Stres şi apărare psihică. Editura Presa Universitară Clujeană, 1997;
6. STRATEGII DE GESTIONARE A STRESULUI ORGANIZAȚIONAL PRIN
ANTRENAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE Silvia BRICEAG, dr., conf. univ.,
Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte, Universitatea de Stat „Alecu Russo”
din Bălţi;
7. http://formarepsihoterapie.ro/2011/12/19/teoria-lui-selye-asupra-stresului/
8. https://www.scribd.com/document/45654341/Stresul

..

14