Sunteți pe pagina 1din 9

FILM.

Iisus din Montreal, intre sacru si profan

De când lumea, toate artele şi toţi oamenii îl caută pe Dumnezeu. Din cauza aceasta,
toate religiile sunt antropocentrice, iar Biblia a generat mereu forme de gândire, de cult
și de artă dintre cele mai diverse.
Cinematografia e intrată recent în galeria artelor. Nu e vorba că nu ar fi putut fi
dintotdeauna acolo, dar până acum un secol şi un pic nu erau inventate mijloacele
tehnice necesare. Poate fi considerată o răsfăţată pentru că bucură mai multe simţuri: are
imagine, culoare, personaje mereu în mişcare, sunet. Toate satisfac nevoia omului de
poveşti şi spectacol.
Filmele inspirate de Biblie nu sunt deloc puţine. Unele pioase, altele iconoclaste, cele
mai multe ne provoacă, ne pun întrebări şi ne îndreaptă către sine. Imaginea lui Iisus e
pusă în luminile reflectoarelor de mulți regizori. Una dintre peliculele inspirate de viaţa
Mântuitorului este cea a lui Denys Arcand, numită Iisus din Montreal.
Sursă foto: imdb.com
Denys Arcand, unul dintre cei mai importanți regizori canadieni
Pentru Georges-Henri Denys Arcand, filmele sunt totul. Iubeşte atât de mult să scrie şi
să regizeze filme încât s-ar putea spune că fără ele viaţa lui nu ar avea sens. Canadian de
origine, Denys Arcand a avut atâtea performanţe cinematografice încât a fost trimis de
public direct în „Top 10 canadieni ai tuturor timpurilor”. De asemenea, e membru
al Academiei Regale de Artă din Canada şi Cavaler al Ordinului Naţional din Quebec.
Guvernul francez nu s-a lăsat mai prejos şi i-a acordat cea mai înaltă decoraţie din
domeniul culturii, numindu-l Comandant al Ordinului Artelor şi Literelor.
Sursă foto: imdb.com
Adoptat de oraşul Montreal, unde s-a mutat cu familia în adolescenţă, a descoperit târziu
arta cinematografică. De abia în anii studenţiei a început să se apropie de spectaculoasa
lume a filmelor, lăsând în uitare visul de a deveni jucător profesionist de tenis. Primul
pas important în cariera sa s-a numit „On est au cotton”, o serie de documentare despre
exploatarea muncitorilor din industria textilă, care a produs valuri de dezaprobare. După
un debut fulminant, a urmat o serie de filme premiate fie pentru cel mai bun film, cel
mai bun regizor, cel mai bun scenarist sau cea mai bună imagine la cele mai importante
festivaluri şi concursuri canadiene. După ce a câştigat toate premiile pe care filmele le
pot câştiga în Canada, a trecut pe plan internaţional, luând Premiul Criticii şi Premiul
Juriului la Festivalul de la Cannes sau premiul Academiei pentru Cel mai bun film într-o
limbă străină. Printre cele mai premiate filme ale lui se numără: Declinul Imperiul
American, Invaziile barbare şi Iisus din Montreal.
Iisus din Montreal, un film apărut dintr-o întâmplare
Iisus din Montreal apare în 1989 ”din cauză” că un actor vine la o preselecţie cu barbă.
Jucase într-o piesă de teatru despre patimile lui Iisus într-o biserică. A fost suficient
pentru ca Arcand să se hotărască să facă un film avându-l ca personaj central pe Hristos.
Iisus din Montreal are o coloană sonoră foarte interesantă şi originală. Piesa ce rămâne
întipărită în minte eQuando corpus morietur din opera Stabat Mater de G.B. Pergolesi.
Duce cu gândul la religiozitate şi e interpretată de două voci de soprane minunate,
acompaniate de un instrumental spectaculos, dar jucăuş. Probabil piesa aceasta
reflectează cel mai bine filmul: un mod impresionant de a pune în centrul atenţiei sacrul
fără a uita de profan.
Subiectul filmului e simplu: o trupă de actori pune în scenă patimile lui Iisus în curtea
unei biserici. Daniel Coulombe, personajul principal şi viitorul Iisus al teatrului, e
angajat să rescrie scenariul vechii piese reprezentate, care avea vreo 40 de ani, să-l aducă
mai aproape de modernitate şi să-l pună în scenă. După ce alocă mult timp documentării,
rescrie piesa conform noilor descoperiri ştiinţifice despre viaţa lui Iisus. Rezultatul nu e
deloc pe placul autorităţilor bisericeşti, care interzic repunerea în scenă a reprezentaţiei.
Daniel, cu un joc atât de pasional încât devine una cu personajul, îşi găseşte sfârşitul
după un accident suferit în timpul piesei.
Sursă foto: imdb.com
În rolurile principale sunt: Lothaire Bluteau (Daniel), Catherine Wilkening (Mireille),
Johanne-Marie Tremblay (Constance), Rémy Girard (Martin), Robert Lepage (René).
Trebuie spus că actorul principal a fost premiat pentru rolul său din acest film
cu Premiul Genie, echivalentul canadian al Oscarului american, şi poate fi găsit, în roluri
minore, într-o serie de seriale, mai cunoscute publicului
larg: 24, Tudorii şi Vikingii. Iisus din Montreal a fost propulsat direct în Top 10 filme
canadiene din toate timpurile de către juriul Festivalului Internațional de Film de la
Toronto.

Sursă foto: imdb.com


Cum se comportă Iisus în lumina reflectoarelor
Sursa de inspiraţie pentru filmul Iisus din Montreal o reprezintă Noul Testament, o serie
de paralele între viaţa personajului principal şi viaţa lui Iisus regăsindu-se la nivelul
scenelor. Paralelismul există, dar e incifrat în modernitate. Piesa de teatru are loc în
Montrealul zilelor noastre, personajele îşi regăsesc drumul spre credinţă pe măsură ce îşi
joacă rolurile. Reinterpretarea Bibliei e făcută în aşa fel încât respectă întocmai normele
modernităţii, cu toate bunele şi relele sale. Televiziunea şi reclamele exploatează trupul
uman, sexualitatea se vinde ca pâinea caldă, sistemul de sănătate e la pământ şi se scaldă
într-o sărăcie lucie, mai toţi oamenii sunt bolnavi pentru că nu se regăsesc pe sine.
Una dintre cele mai intense scene e cea în care Daniel o însoţeşte pe Mireille la un
casting pentru o reclamă. Zeci de tineri îşi aşteaptă rândul pentru a impresiona un juriu
care nu caută talent, ci trupuri cât mai dezgolite. Toţi acceptă să dea o mostră a ceea ce
pot face purtând haine cât mai sumare: femeile sunt în costum de baie, bărbaţii fără
cămaşă. Cinismul juraţilor e condus de nevoia de a vinde cât mai bine produsul, iar una
dintre cele mai bune metode de a-l face vizibil e folosind trupul uman, în subsidiar ideea
de sexualitate şi sex, ca principală metodă de promovare. Când vine rândul lui Mireille
să danseze pe scenă aproape dezbrăcată, Daniel intervine. Cu o furie nemaiîntâlnită până
atunci la personaj, distruge camerele de filmat şi îi alungă pe „sexploatatori” din
amfiteatrul preselecţiilor. Omul modern refuză să se cunoască pe sine, nu caută să se
transmită pe sine celorlalţi din simplul motiv că nu are habar cine e cu adevărat. E mai
uşor să comunice cu trupul decât cu sufletul.
Această scenă, cu multe inovaţii în ceea ce priveşte contextul şi personajele, e inspirată
de momentul alungării negustorilor din templu. Totul se petrece în ziua Paştelui evreiesc
şi e relatată în Evangheliile lui Marcu, Matei şi Luca. De altfel, e singurul episod din
viaţa Mântuitorului în care se menţionează clar că a folosit forţa fizică. Ajuns în templul
din Ierusalim, în casa Tatălui Său, observă că acesta e invadat de negustori ce oferă tot
felul de produse în schimbul banilor. Aceştia au fost atraşi de mirajul unui oraş ca un
furnicar, cu câteva sute de mii de evrei veniţi să sărbătorească Paştele la Ierusalim. Iisus
distruge mesele celor ce practicau schimbul valutar şi îi alungă din templul transformat
de ei într-un bârlog al hoţilor şi al şarlatanilor.

Sursă foto: imdb.com


Regizorul pune un semn de egalitate între negustorii de la temple şi vânzătorii de trupuri
din amfiteatrul preselecţiilor pentru reclama la bere. Au în comun faptul că se lasă prinşi
în cercul vicios al banilor făcuţi prea uşor din activităţi imorale. Negustorii din templu
au transformat credinţa evreilor într-o afacere în timp ce modernii juraţi fac bani din
lipsa de credinţă a omului prins undeva între credinţă şi tăgadă.
Filmul reia, într-un mod subtil, unul dintre cele mai răspândite stereotipuri despre
poporul evreu: acuzaţia de deicid pentru curmarea vieţii lui Iisus (Matei, XXVII,
25: „Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”) în timp ce îl aşteaptă pe
Mesia, care, luând în considerare posibilitatea că ar fi fost Iisus, foarte probabil să nu
mai apară niciodată. Sugestia regizorală se găseşte în ultimele scene, când actorul e pe
moarte. După ce e strivit de cruce în timpul unei altercaţii, e dus la un spital mult prea
plin pentru a primi alţi pacienţi. Îşi revine pentru o scurtă perioadă, dar leşină din nou în
staţia de metrou.

Sursă foto: imdb.com


Daniel e transportat la un spital evreiesc, deloc asemănător cu prcedentul. Aici e curat şi
linişte, iar doctorul îi acordă îngrijiri din primul moment în care pacientul ajunge acolo.
După operaţia nereuşită, medicul evreu anunţă moartea celui care a fost Iisus pe scenă
prin formula: „L-am pierdut!”. La nivel simbolic, medicul ar putea să reprezinte poporul
evreu în totalitatea sa, făcând o afirmaţie care poate fi interpretată după bunul plac al
privitorului. Organele lui Daniel sunt donate, făcând posibilă „învierea” a mici părţi din
el în trupul altor oameni.

Sursă foto: imdb.com


Rămânem în sfera simbolististicii. Primii apostoli ai lui Iisus au fost bărbaţi, în
creştinism numai bărbaţii pot să devină preoţi sau să intre în altar. Pare că prezenţa
masculină domină în religia creştină, iar rolul femeii este unul de-a dreptul neglijabil.
Femeia e marginalizată, iar creştinismul are dificultăţi în a aminti contribuţia genului
feminin la răspândirea religiei în decursul istoriei.
Urmaşele lui Eva par a fi încă pedepsite pentru căderea în ispită. Denys Arcand operează
nişte mutaţii considerabile faţă de textul biblic în momentul în care în trupa de actori
adunaţi de Daniel Coulombe, patru la număr asemeni primilor apostoli ai lui Iisus, alege
ca două persoane să fie femei. Totuşi, rămâne agăţat de religiosul creştin. Prin aceste
personaje reuşeşte să schiţeze unele însuşiri din portretul femeii, aşa cum creştinismul îl
reflectă. Cele două sunt milostive şi îşi înconjoară cu dragoste aproapele, acordându-i
sprijin atunci când acesta e în nevoie. În acelaşi timp, prezenţa celor două femei poate
sugera ataşamentul Mântuitorului faţă de genul feminin.