Telecomunicatiile

Termenul de telecomunicații desemnează comunicațiile efectuate la distanță. Factorul prin

care acest act are loc este dat de rețeaua de telecomunicații. Rețeaua de telecomunicații
reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice pentru transmiterea la distanță a informațiilor.
Rețelele de telecomunicații sunt: rețeaua de telefonie, de televiziune, televiziune prin cablu,
internet. Istoria mondială a telecomunicațiilor se înscrie pe o linie istorică începând cu
telegraful şi extinzându-se până la Internet.

A existat comunicaţie informaţională la distanţă şi înainte de telecomunicaţie (focuri,poştă,

porumbei, semafoare) şi s-ar putea să apară în viitor şi forme de comunicaţie bazate pe alte
principii fizice şi informaţionale decât cele oferite de telecomunicaţiile de până acum.
Dincolo de cea mai noua metoda de comunicare, Internetul, s-ar putea să apară metode de
telecomunicaţie pentru distanţe mari la scara universului şi metode specifice unei posibile
societăţi a conştiinţei care va urma probabil societăţii cunoaşterii.

Comunicare și comunicație

Există o diferență între comunicare și comunicație.

Comunicare înseamnă: ştire,veste; comunicare ştiinţifică; mod fundamental de interacţiune

psiho-socială prin transmiterea de informaţie intermediată de limbaj articulat sau alte coduri.

Comunicaţia reprezintă un transport fizic de obiecte, de persoane, între două puncte sau
transmiterea de semnale purtătoare de informaţie. Telecomunicaţia este evident comunicaţia
de semnale la distanţă.

Telecomunicaţia a fost înţeleasă mult timp drept comunicaţie între două puncte
(telegrafie,telefonie), dar şi difuziunea radio (radiodifuziunea), difuziunea video (televiziunea)
şi în ultimul timp webcastingul (difuziunea prin Internet), care sunt destinate receptării
publicului larg.

TELEGRAFUL

Telegraful cu semafoare

Denumirea de telegraf a fost introdusă de Claude Chappe în anul 1794, pentru sistemul de
transmitere a mesajelor cu semafoare inventat împreună cu fratele său Ignace în 1791. În 1793
au realizat primul sistem comercial între două locaţii în apropiere de Paris care a atras atenţia
lui Napoleon, acesta din urmă apreciind sistemul ca o mare idee. El este adoptat în Franţa.
Poziţia braţelor semaforului denotau literele alfabetului. Viteza era de 15 caractere/minut.
Telegrafia cu semafoare a cuprins principalele oraşe ale Franţei, sistemul funcţionând 30 de
ani, extinzându-se în Italia, Germania şi Rusia. În Anglia nu a avut succes din cauza ceţei şi
smog-ului. Ultimul sistem cu semafoare a funcţionat în Algeria până în anul 1860.

Telegraful electric
 Telegraful a avut o evoluţie îndelungată până ce a ajuns o invenţie utilizabilă. Sir William
Watson a demonstrat încă din 1747 că se putea transmite un curent electric printr-un fir foarte
lung. În 1758 cineva, sub numele de CM. , a sugerat că se putea dezvolta un sistem de telegraf
electric. CM. a propus anonim în Scots Magazine folosirea câte unui fir izolat pentru fiecare
literă a alfabetului. La capătul receptor al fiecărui fir trebuia suspendată o sferă martor
deasupra unei bucăţi de hârtie marcate cu litera corespunzătoare din alfabet. La trecerea unui
curent electric prin fir, sfera ar fi atras hârtia de dedesubt, indicând litera transmisă.
Ingenioasa idee a fost încercată de Georg Le Sage la Geneva, în 1774. Alte câteva sisteme
asemănătoare au fost experimentate de-a lungul următoarelor două decenii. Mulţi savanţi şi
ingineri au lucrat pe această idee, dar cel care avea să obţină cel mai mare impact a fost
Samuel P. B. Morse. . În 1832, venind în America după o călătorie în Europa la bordul vasului
poştal Sully, Samuel Morse a intrat în vorbă cu ceilalţi pasageri despre ultimele realizări în
electromagnetism. Joseph Henry crease un electromagnet capabil să trimită un impuls electric
de-a lungul unui fir electric de 5 kilometri, făcând să sune un clopot la celălalt capăt.
Înflăcărat de idea care-i încolţise în minte, Morse s-a apucat, ajuns acasă, să facă planuri ale
instrumentelor de înregistrat telegrafic şi să conceapă schema unui cod cu linii şi puncte care
utiliza durata impulsurilor electrice transmise. Acesta a reusit să creeze un model
experimental. În 1838, Morse a făcut o demonstraţie a telegrafului său pentru preşedintele
Martin van Buren şi a primit un brevet american pentru invenţia lui. Asistentul lui Morse,
Alfred Vail, a fost cel care a născocit codul Morse, utilizând combinaţii de puncte şi linii
pentru a reprezenta literele alfabetului. Acesta a înlocuit un sistem anterior în care literele erau
reprezentate prin numere. Sistemul de recepţie, iniţial, consta intr-o rolă de hârtie şi un
punctator care perfora punctele şi liniile. Mai târziu, acesta a fost înlocuit cu o variantă cu
cerneală. Vail avea să descopere ulterior că punctele şi liniile electrice puteau fi transformate
în semnale audio şi, cu o mică practică, operatorul de la recepţie le putea interpreta ca puncte
şi linii. Astfel s-a făcut un progres rapid către obţinerea unui sistem complet operaţional.

Şase ani mai târziu, Congresul american îi punea la dispoziţie lui Morse 30.000 de dolari
pentru a construi o linie telegrafică experimentală lungă de 60 de kilometri, între Washington
şi Baltimore. Pe 24 mai 1844, Samuel Morse a transmis primul mesaj telegrafic public. Era
trimis de la Capitoliul din Washington D.C., din sala Curţii Supreme a SUA, asistentului său
Alfred Vail, aflat la gara Mount Clare din Baltimore. Mesajul lui Morse a rămas celebru:
„Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu.” Cu ajutorul finanţatorilor lui, Ezra Corneli şi Hiram
Sibley, Morse a instalat mai multe linii telegrafice. În 1848, o linie lega New Yorkul de
Chicago. Primul cablu submarin a fost instalat între Anglia şi Franţa în 1850. În 1857, prima
încercare de instalare a unui cablu transatlantic s-a soldat cu un esec. Canalul Mânecii nu era
adânc şi avea fundul neted, pe când Atlanticul era foarte adânc şi presărat cu lanţuri muntoase
submarine, unele vulcanice, necunoscute înainte. Cablul submarin s-a rupt în apa mai adâncă
de 3000 de metri şi nu a putut fi recuperat. În 1858 s-a reuşit întinderea unui cablu între
Newfoundland şi Irlanda, dar nici acesta nu a rezistat prea mult. De-abia în 1866 cablul a fost
reinstalat cu succes. Viteza de transmisie era mică la început. Primul cablu transatlantic putea
transmite numai 15 litere pe minut. Era, de asemenea, foarte scump, la minimum 100 de
dolari pe mesaj. Perfecţionarea tehnologiei a permis mărirea vitezei de transmisie, aceasta
ajungând la 2400 de litere pe minut în 1950.
TELEFONIA

Pe certificatul de naştere al telefonului stă scrisă ziua de 14 februarie 1876, dată ce s-a soldat
cu un conflict deoarece invenţia a fost înregistrată la Oficiul americam pentru brevete de două
ori, în aceeaşi zi, la distanţă de patru ore, pe numele a două persoane: Alexander Graham Bell
şi Elisha Gray. În urma numeroaselor conflicte și procese, sentința i-a fost favorabilă lui Bell
care după lansarea invenţiei, timp de 18 ani, a fost chemat în numeroase rânduri în instanţă,
fiind nevoie să îşi testeze dispozitivul în nu mai puţin de 600 de cazuri separate. Pasul
hotărâtor în ceea ce a privit telefonia a fost făcut pe 9 iulie 1877, când Hubbard (socrul lui
Bell), Sanders şi Bell au pus bazele Companiei de Telefonie Bell. Până la expirarea
brevetului, în 1894, Compania Bell a deţinut monopolul în domeniu. Pe 28 februarie 1878 , a
fost lansată prima carte de telefon, de către Compania de Telefonie New Haven District, şi a
fost instalat primul telefon la Casa Albă, pentru preşedintele Rutherford B. Hayes. De
asemenea, acum au început să apară şi noi modele de telefoane – dintre care cel mai cunoscut
e telefonul „Butterstamp”, primul aparat care combina transmiţătorul cu receptorul într-o
singură unitate care putea fi ţinută în mână. Primele staţii telefonice s-au bazat pe comutarea
manuală. Operatorul primea cererea verbală şi apoi introducea manual linia în tabloul de
distribuţie pentru a o conecta cu cealaltă. În urma apariției unor probleme, a fost introdusă
comutarea automată. Între 1879 şi 1898 au fost brevetate peste 86 de sisteme de comutare
automată. Majoritatea erau concepute să servească nevoilor oraşelor mici, unde nu se realizau
multe apeluri telefonice. Cel mai important dintre acestea a fost sistemul dezvoltat de Almon
Strowger, în 1891, care a creat un sistem care putea conecta automat o linie cu alte o sută de
linii. În 1902, „Automatic Electric Company” a venit cu o contra-ofertă la comutarea manuală
şi a construit telefonul cu taste. Invenţia a fost un succes, după cum indică şi cifrele
vânzărilor:în 1905 au fost cumpărate 8.000 de telefoane în Chicago şi 19.300 în Los Angeles.

RADIODIFUZIUNE

În ziua de 12 decembrie 1895, italianul Guglielmo Marconi, facea la Londra demonstrația

publică a aparatului său, cu care putea transmite semnale la distanță, fără fir. Datorită
modestității experimentului, acesta a fost catalogat drept un truc. Cu toate acestea, Marconi și-
a continuat experimentările, iar în anul următor a reușit să transmită semnale de cod pe o
distanță de 6 km, peste campia Salisbury de langă Londra. La 13 mai 1897, transmitea pentru
prima oara fără fir un semnal peste canalul Bristol, pe o distanță tot de 6 km. La 27 martie
1899, efectua prima transmisie peste Canalul Mânecii, de la Wimereux (Franța), la Foreland
(Anglia). La 8 noiembrie din același an, vasul Sf. Pavel era prima nava din lume care
comunica din larg prin semnale cu portul american de care se apropia, găsindu-se la 66 de
mile marine distanță. La 17 decembrie 1902, Marconi a reusit să transmită primul semnal
radio peste Atlantic, spre uimirea presei, a autorităților și în admirația puținilor cunoscători.
Dar adevărata glorie a cunoscut-o în ziua de 18 ianuarie 1903, cand a pus aparatul său la
dispozitia presedintelui Statelor Unite, Theodore Roosvelt, ca să-i transmită un mesaj de
felicitare regelui Eduard al VII-lea al Angliei. În anul 1920, a avut loc prima emisiune radio
vorbită, de la postul instalat la Chelmsford, în Anglia. În același an, la 2 noiembrie, a început
să se emită în America primul post de radio comercial din lume. Invenția s-a raspandit cu o
rapiditate fantastică pentru acea vreme. În 1922 au inceput transmisii regulate în Anglia, iar în
scurt timp i-a urmat întreaga Europă.

Televiziunea

Transmiterea de imagini fixe la distanță a preocupat cercetătorii europeni încă de la începutul

secolului al XIX-lea. Giovanni Caselli a pus la punct în 1856 pantelegraful care din 1863 a
fost utilizat de către stațiile franceze pentru a transmite pe liniile telegrafului electric, scurte
mesaje autografe sau simple desene. În 1879 G. R. Carey și Constantin Senlecq au expus
principiile de analiză ale imaginilor, apoi Paul Nipkow inventează în 1884 un sistem de disc
cu mici găuri care, învârtindu-l citea imaginea linie cu linie. În urma lucrărilor germanului
Karl Braun asupra razelor catodice și osciloscopului în 1897 și studiilor englezului Campbell
Swinton, rusul Boris Rosling a realizat între 1907 și 1911, la Sankt-Petersburg primul tub
catodic. În 1925 este realizat în laborator televisorul lui Baird cu 30 de linii și cu 12,5 imagini
pe secundă care a obținut o primă licență experimentală în 1926. Sistemul a fost adus în mod
succesiv la 60, 90, 180 de linii apoi, în 1936, pentru a răspunde normelor cerute de BBC, la
240 de linii și 25 de imagini pe secundă. Acesta a funcționat până în 1937, când a fost
abandonat de BBC, în favoarea unui sistem bazat pe lucrările lui James Mc Gee ce permiteau
utilizarea unui sistem de televiziune electronică, mai fiabilă și perfecționată. Primii pași în
televiziune au fost făcuți de Marea Britanie prin inaugurarea postului oficial BBC în anul
1936, cu 12 ore de programe pe săptămână. După trei ani, televiziunea a fost introdusă și în
Statele Unite. Un pas important în istoria televiziunii l-a constituit încoronarea reginei
Elisabeta a II-a a Marii Britanii în ziua de 2 iunie 1953. Această încoronare a fost primul
eveniment transmis de televiziune direct în mai multe țări europene și retransmis în Statele
Unite. După acest eveniment, televiziunea, prezentă de acum tot mai mult în casele oamenilor,
a devenit un adevărat simbol. Numărul televizoarelor a crescut de la an la an, ajungând la un
milion în 1952 în Marea Britanie, în 1957 în Germania și în 1958 în Franța. În 1964, 60 de
milioane de televizoare erau instalate în casele particulare din Statele Unite.

INTERNETUL

Termenul internet provine din împreunarea artificială și parțială a două cuvinte englezești:
interconnected = interconectat și network = rețea. În 1959 John McCarthy, profesor la
Universitatea Stanford, găsește soluția de a conecta mai multe terminale la un singur
calculator central: time-sharing. Aceasta este o modalitate de lucru în care mai multe aplicații
solicită acces concurențial la o resursă (fizică sau logică), prin care fiecărei aplicații i se alocă
un anumit timp pentru folosirea resursei solicitate. Apărând apoi primele calculatoare în
marile universități se pune problema interconectării acestora. Cercetătorul Lawrence Roberts
susține o soluție de interconectare prin comutare de pachete (packet switching) în modelul
numit "client-server". Astfel, pentru a transmite informația, aceasta este mărunțită în porțiuni
mici, denumite pachete. Ca și la poșta clasică, fiecare pachet conține informații referitore la
destinatar, astfel încât el să poată fi corect dirijat pe rețea. La destinație întreaga informație
este reasamblată. În acest fel, prima conexiune ARPANET a fost realizată în 29 octombrie
1969, ora 22:30 între University of California din Los Angeles și Institutul de Cercetare
Stanford și a decurs astfel: cei de la un capăt al rețelei au tastat un “L” (de la "login") și apoi,
prin telefon, au cerut confirmarea funcționării transferului de date de la cei de la celălalt capăt
al conexiunii. Forma finală a acesteia este TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet
Protocol), creata de Vint Cerf și Robert Kahn în 1970, fiind și în prezent baza Internetului.
TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu cele compatibile cu IBM
sau Mac, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se
"înțeleagă" unele cu altele. În 1983, TCP/IP devine unicul protocol oficial al Internetului, și ca
urmare, tot mai multe calculatoare din întreaga lume au fost conectate la ARPANET.
Creșterea numărului de calculatoare conectate la Internet a devenit exponențială, astfel încât
în 1990 Internetul cuprindea 3.000 de rețele și 300.000 de calculatoare. În 1992 era deja
conectat calculatorul cu numărul 1.000.000. Apoi mărimea Internetului s-a dublat cam la
fiecare an.

Concluzie

Domeniul telecomunicațiilor ne-a adus cu fiecare invenție dezvoltată de-a lungl timpului mai
aproape de ceea ce vedem astăzi peste tot în jurul nostru.

În România, acest domeniu a urmat îndeaproape dezvoltarea mondială, prin eforturi de a

cunoaşte, experimenta, construi singuri, instala sisteme importate, prin formarea de specialişti
în ţară, pentru întreaga perioadă de la telegrafie la Internet. Dacă ţinem seama de faptul că
primele linii telegrafice au fost instalate pe teritoriul României în anul 1853, în acest an
aniversăm 165 ani de telecomunicaţii în ţara noastră.