Sunteți pe pagina 1din 30

CAPITOLUL III

3.1. Informaţii generale


Nume oficial : Regatul Spaniei
Aşezare: în sud-estul Europei, în Peninsulă Iberică, înconjurată de Oceanul Atlantic,
Golful Biscaia, Munţii Pirinei şi Marea Mediterană.
Coordonate geografice: paralela de 40 grade latitudine nordică şi meridianul de 4 grade
longitudine vestică.
Suprafaţa totală: 594.782 kmp, din care partea continentală reprezintă 499.542 kmp, iar
partea insulară 5.240 kmp, fiind formată din Insulele Baleare, Insulele Canare şi micile insule
Islas Chafarinas, Penon de Alhucemas şi Penon de Velez de la Gomera (situate în largul
coastelor Marocului). Spania este a treia ţară din Europa ca mărime a suprafeţei (după Federaţia
Rusă şi Ucraina).
Frontiere terestre: 1917,8 km, din care : cu Andorra 63,7 km, cu Franta 623 km, cu
Gibraltarul 1,2 km, cu Portugalia 1214 km, cu Marocul (Ceuta) 6,3 km şi cu Marocul (Melilla)
9,6 km. Frontiere maritime: 4.964 km.
Ape teritoriale: zona maritimă teritoriala de 12 noduri marine, zone învecinate de 24
noduri marine şi zone economice exclusive de 200 noduri maritime (de aceste zone beneficiază
doar la Oceanul Atlantic). Clima : temperată, verile foarte călduroase şi cu cer senin în interiorul
ţării, pe coaste mai moderate şi mai înnorate, iar iernile înnorate şi reci în interior şi parţial
înnorate şi răcoroase în zonele de coastă. Relieful : platouri înalte înconjurate de dealuri, iar în
partea de nord de Munţii Pirinei. Podişul (Meseta) ocupa circa 330.000 kmp,
Altitudini maxime: 3.718 m în vârful Pico de Teide (Tenerife) din Insulele Canare, iar în
Spania continentală Munţii Pirinei ajung la 3404 m în vârful Pic d'Aneto şi Munţii Sierra Nevada
ating 3478 m în vârful Mulhacen.
Altitudine medie: 660 m (locul 2 în Europa, după Elveţia).
Resurse naturale (relativ reduse în raport cu suprafaţa ţării şi necesităţile economiei):
cărbune, lignit, ţiţei, minereu de fier, cupru, plumb, zinc (locul 8 în lume), uraniu, tungsten,
mercur (locul 1 în lume), pirite, fluorina, ipsos, sepiolita, caolin, potasiu.
Utilizarea terenului : 20,5 milioane ha (41%) terenuri arabile, 16,5 milioane ha (33%)
păduri, 6,7 milioane ha (13%) păşuni şi fâneţe, 6,8 milioane ha (13%) suprafeţe cu alte destinaţii.
Terenuri irigate : 36.400 kmp. Lipsă acută de apă pentru agricultură a determinat realizarea unor
sisteme de irigaţii bazate pe cele mai moderne tehnici şi crearea unor ferme mari (tip Huertas)
pentru legume, orez şi citrice.
Populaţia : 44,1 milioane locuitori (estimativ la 31 decembrie 2005), dintre care peste 3
milioane sunt străini imigranţi.
Densitatea medie a populaţiei : 87 locuitori/kmp.
Religia : Romano-Catolică 94%, alte religii 6%. Spania nu are religie oficială.
Limba oficială naţională : castiliana (74% din populaţie).
Limbi oficiale regionale : catalana-valenciana (17%), galiciana (7%), bască (2%).
Moneda : Euro.
Turişti străini în Spania (2004) : 85,7 milioane (proveniţi din Marea Britanie - 16,4
milioane, Germania - 10, 0 milioane, Franta - 7,5 milioane, Italia, Olanda, Portugalia, Irlanda,
ţările Scandinave, SUA, etc.).
Principalele produse vegetale : cereale (locul 5 în lume la orz), legume şi zarzavaturi,
măsline (locul 1 în lume), struguri pentru vin, sfecla de zahăr, citrice, alte fructe, plante
industriale, arbori de plută, flori. Principalele produse din zootehnie şi pescuit : carne de vită,
porc şi pasăre, produse lactate, peste. Principalele produse industriale : textile, încălţăminte,
produse alimentare (locul 1 în lume la ulei de măsline şi locul 3 în lume la producţia de vinuri),
băuturi alcoolice, metale şi produse din metal, produse chimice, nave şi reparaţii de nave,
autoturisme, maşini unelte, produse refractare, produse farmaceutice, echipamente medicale.
Principalele regiuni industriale : Tara Bascilor, Catalonia, Madrid.
Industrii de bază : metalurgia (fier, oţel, aluminiu, plumb, zinc), industria cimentului,
industria chimică (foarte importantă şi diversificată).
Industrii prelucrătoare : construcţii navale, autovehicule, echipamente electronice, maşini
şi echipamente grele, material rulant, echipamente electrice şi electrotehnice, industria
alimentară (ulei de măsline, vinuri, bere, băuturi alcoolice, zahăr, conserve din legume, fructe,
carne şi peşte). Industrii de bunuri de larg consum : industria textilă şi a confecţiilor textile,
articole din piei şi blănuri naturale, încălţăminte, industria hârtiei, activităţi editoriale, industria
de jucării, industria de prelucrare a tutunului.
Formă de guvernământ : monarhie parlamentară. Capitala : Madrid (5,5 milioane
locuitori).
Alte oraşe : Barcelona (4,9 milioane locuitori), Valencia (2,3 milioane), Sevilla (1,8
milioane), Malaga (1,3 milioane), Zaragoza (871 mii), Bilbao (354 mii).
Împărţirea administrativă: 17 comunităţi autonome: Andalucia, Aragon, Asturias,
Insulele Baleare, Insulele Canare, Cantabria, Castilla-La Mancha, Castilla şi Leon, Catalonia,
Comunitatea Valenciană, Extremadura, Galicia, La Rioja, Madrid, Murcia, Navarra, Păiş Vasco
(Tara Bascilor) şi 2 oraşe autonome (Ceuta şi Melilla) ; oraşele autonome Ceuta şi Melilla,
precum şi cele trei mici insule (Islas Chafarinas, Penon de Alhucemas şi Penon de Velez de la
Gomera), sunt administrate direct de către Guvernul central spaniol şi sunt denumite "Locuri de
Suveranitate". Comunităţile autonome au Stătut, Guvern şi Parlament propriu. Puterea centrală
numeşte câte un guvernator general în fiecare comunitate autonomă. Comunităţile autonome se
divid în 50 provincii (47 provincii în Spania peninsulară şi 3 provincii în Spania insulară).
Fiecare provincie este condusă de un Guvernator civil şi de o Deputăţie provincială. Provinciile
se împart în sectoare juridice, iar acestea în municipii. Ziua Naţională : 12 octombrie ("Ziua
Hispanităţii")
Drapelul : trei benzi orizontale de culoare roşie (sus), galbenă şi de lăţime dubla (la
mijloc, cu stema pe fond roşu) şi roşie (jos).
Constituţia: a fost aprobată la 6 decembrie 1978 şi a intrat în vigoare la 29 decembrie
1978.
SPANIA este un stat situat în sud-vestul Europei, ocupând cea mai mare parte din
Peninsula Iberică, precum şi Insulele Baleare şi Pityuse din Marea Mediterană şi Insulele Canare
din Oceanul Atlantic. Are ieşire la Oceanul Atlantic şi la Marea Mediterană; la vest se
învecinează cu Portugalia, iar la nord-est cu Franţa şi Andorra. Strâmtoarea Gibraltar (14 km) o
desparte de Africa, teritoriul Gibraltar fiind în posesiunea Marii Britanii.
Are o suprafaţă de 504.750 kmp (inclusiv Insulele Baleare şi Canare) şi o populaţie de 39,6 mil.
locuitori (cu o densitate de 78 loc/kmp), dintre care 3/4 spanioli, în rest catalani, basci şi
galicieni.
Capitala este Madrid, cu o populaţie de 2.060.000 loc., iar limbă vorbită este spaniola
(castiliana). Spania are ca diviziuni administrative 15 regiuni şi 50 de provincii, iar cele mai
importante oraşe sunt: Barcelona, Valencia, Sevillia, Bilbao, Murcia, Saragosa, Malaga.
Moneda Spaniei este 1 peseta = 100 centimos.
Relieful este predominant de podiş şi muntos, câmpiile ocupând numai a 10-a parte din
teritoriu. Partea centrală a Spaniei este formată de podişul Meseta, înconjurat de lanţuri
muntoase: la nord Munţii Cantabrici, paraleli cu ţărmul golfului Biscaia, la nord-est Munţii
Iberici, la sud Cordiliera Betica cu munţii Sierra Nevada, spre sud-vest Sierra Morena, iar în
interior Cordiliera Centrală. În marginea nord-estică se afla lanţul Pirineilor (3478 m în vârful
Pic d`Aneto). Câmpii mai întinse există de-a lungul fluviului Guadalquivir (Câmpia Andaluziei)
şi Ebru (Câmpia Aragonului).
Spania are o climă continental-uscata, cu mari amplitudini termice anuale în podişul
Meseta, temperat-oceanica în nord şi nord-vest, mediteraneana pe litoralul sudic şi estic.
Principalele ape care străbat teritoriul Spaniei sunt: Tajo, Guadiana, Duero, Guadalquivir.
În ceea ce priveşte economia, resursele minerale sunt bogate şi variate constând în:
cărbuni, minereuri de fier, de mangan, de cupru, de staniu, polimetale, bauxita, wolfram, mercur,
uraniu, fosforite, sare şi saruri de potasiu etc. (concentrate în special în nordul Spaniei şi
Granada).
Ţara agrar-industriala, sectorul capitalist de stat deţine un loc important în economie.
Categoriile de teren ale Spaniei se împart în: agricol 20.615.000 ha (40,7%), păşuni 9.563.000 ha
(19%), păduri 13.813.000 ha (27,4%). În agricultură persista încă rămăşiţele feudale; marea
proprietate funciară are o pondere importanta în structura proprietăţii agricole (îndeosebi în
Andaluzia, Castilia Veche, Castilia Noua). Dintre culturile agricole, cea mai mare extindere o au
cerealele: grâu, orz, ovăz în zona centrală a Spaniei, în bazinul Guadalquivirului şi al Ebrului,
porumb în nord, orez în provinciile sudice. Se mai cultiva legume şi zarzavaturi, măslini (ocupa
locul întâi în lume la producţia de măsline), bumbac, tutun, sfecla de zahăr, plante citrice (pe
litoralul mediteranean), viţa de vie (producând vinuri renumite: Xeres, Malaga, Alicante), pomi
fructiferi.
În sectorul creşterii animalelor, pe primul loc se afla creşterea ovinelor; în nord şi în
nord-vest se cresc cornute mari, iar în Galicia, Estremadura, Catalonia - porcine. Este dezvoltat
pescuitul.
Principalele ramuri industriale sunt industria extractivă şi industria uşoară (ţesături de
bumbac, lana, mătase). Este dezvoltată industria siderurgică (Bilbao, Sagunto), metalurgia
neferoasă (cupru, plumb, zinc, aluminiu), industria constructoare de maşini (în special
automobile, tractoare, locomotive, avioane, nave, utilaj textil, energetic), chimică. Industria
alimentară produce vinuri, ulei de măsline, conserve de fructe şi de peşte, zahăr. Spania exporta
produse agro-alimentare (portocale, măsline şi ulei de măsline, vinuri, legume, orez, fructe,
conserve), minereuri, metale neferoase (mercur, plumb), produse chimice, produse textile, pluta
şi importa produse industriale, petrol, materii prime textile.
Comerţul exterior este orientat spre ţările Europei vestice, SUA şi America Latină.
Resursele principale ale Spaniei sunt: măsline, ulei de măsline, vin, orz, grâu, porumb, ovăz,
secară, orez, cartofi, sfecla de zahăr, legume, tutun, bumbac, lemn, ovine, caprine, porcine,
carne, lactate, lana, peste, cărbune, fier, cupru, plumb, zinc, argint, mercur, wolfram, sulf,
bauxita, sare, petrol, energie electrică, oţel, fonta, aluminiu, locomotive şi vagoane, utilaj
industrial, material electrotehnic, cabluri, automobile, medicamente, articole de cauciuc şi
pneuri, ciment, ceramică, ţigarete, conserve, zahăr, alcool, textile, construcţii navale.
Provincii: La Coruna, Lugo, Orense, Ovideo, Santander, Alava, Huesca, Teruel,
Zaragoza, Cordoba, Granada, Huelva, Badajoz, Caraces, Baleares, Las Pălmaş, Ciudad Real,
Castellon, Soria, Salamanca, Cuenca, Toledo, Sevilla, Gerona, Tarragona, Valencia, Malaga.
Spania reprezintă tărâmul unde creşteau merele de aur ale lui Hercule şi de asemenea
tărâmul care era considerat Raiul pe Pământ de arabi, iar pentru scriitorii George Orwell şi
Ernest Hemingway, Spania era o arenă în care istoria se situa la graniţa între faptele eroice şi
tragedie, când toreadorii sfidau moartea.
Din toate timpurile, Spania a rămas în ochii necunoscătorilor o ţară plină de mistere.
Frumuseţea unică şi aşezarea să geografică privilegiată, între Europa şi Africa, au făcut din
această ţară, încă din antichitate, o răscruce, un punct de întâlnire între est şi vest. Diversitatea
culturală, amestecul de civilizaţii care şi-au găsit aici un loc ideal, au lăsat în urma lor o cultură
original unică, un experiment admirabil.
Spania, atât de des cucerită, dar în final o cuceritoare, a reuşit să-şi adune dispersatele
vestigii, într-o ţară modernă, ai cărei locuitori, mândri de trecutul lor, s-au decis să accepte şi
provocările viitorului. Spania este o ţară variată şi foarte diferită: nordul umed şi verde; centrul
şes, rar populat; coasta mediteraneeană fertilă şi strălucitoare; sudul (Andalusia) cel mai renumit,
uscat şi fierbinte, luminos ca vopseaua albă cu care sunt pictate casele; cele două arhipelaguri,
Baleare şi Canare, că două surori, dar destul de diferite.
Cunoscută în lumea întreagă pentru muzică şi dansul Flamenco, pentru luptele cu tauri,
plajele fantastice şi mult soare, Spania oferă mult mai mult decât atât. Este şi a fost timp de
secole unul dintre cele mai importante centre culturale ale Europei. Oraşele îmbină arhitectura
veche cu cea modernă, deşi fiecare regiune este diferită în felul său prin aşezare geografică,
clima şi chiar personalitate. Este o ţară a cărei cunoaştere trebuie aprofundata. Spaniolii spun că
Spania este diferită, dar nu specifică nici un alt termen de comparaţie.
Veţi găsi aici o reţea de hoteluri, pensiuni şi case rurale, toate dotate cu servicii deosebite,
adaptate cerinţelor celor mai variate categorii de turişti.

Recomandări pentru turişti


Parcul Guell - opera spectaculoasă a celebrului Antoni Gaudi, care a combinat armonios
natură cu arta manuală, parcul este situat pe un deal, oferind o vedere excelentă asupra
Barcelonei. Tot aici se afla şi Casa Gaudi unde celebrul artist şi-a trăit ultimii 20 de ani.
San Lorenzo de El Escorial - complex impresionant, o mănăstire, un palat şi o biserică
adăpostite de dealurile Sierra de Guadarrama, la 1 oră distanţă de Madrid. Clima blândă din
această zonă a favorizat de secole refugiul regilor şi locuitorilor madrileni în acest impresionant
complex, construit între 1562 şi 1584 de arhitectul renascentist Juan de Herrera la ordinul lui
Filipe al II-lea, care a murit aici în 1598. Veţi mai găsi aici o basilica, maunsoleul regal, colecţii
de artă, o bibliotecă şi un muzeu.
Toledo - un fascinant oraş, situat la 70 km distanţă de Madrid, centrul regilor vizigoţi,
capitala imperială şi totodată reşedinţa maură, evreiască şi creştină. Oraşul a fost capitala Spaniei
până în anul 1560, iar turiştii rămân impresionaţi de străzile înguste, de zidurile monumentale ce
înconjoară oraşul. Sentimentul pe care îl veţi încerca este de întoarcere în timp, în Evul Mediu.
Italica - situat la 8 km distanţă de Sevilla, este prima aşezare romana din Spania. Deşi
majoritatea oraşului a fost distrus de un incendiu, puteţi vizita ruinele reconstruite în oraşul nou.
Veţi vizita unul dintre cele mai mari amfiteatre romane, baia publică Termas Mayores, precum şi
superbe mozaicuri.
Bucătăria spaniolă se distinge prin folosirea unor ingrediente specifice, precum uleiul de
măsline, o mare varietate de legume, orez, usturoi care joacă un rol important în pregătirea
preparatelor tradiţionale. Veţi găsi în mai toate regiunile specialităţi din peste, legume şi carne de
porc.
Dacă doriţi să savuraţi preparatele tradiţionale spaniole, tapas şi sangria, le puteţi găsi în
orice restaurant sau terasă.
Tapas sunt platouri cu gustări care se servesc ca aperitive, însoţite de un pahar de vin. De
la cele mai simple variante, care conţin şuncă, cârnaţi şi brânză, până la cele mai rafinate, cu
peşte, creveţi, caracatiţă şi fructe de mare, însoţite de sosuri tradiţionale, platourile tapas
concentrează gusturile nenumărate ale Spaniei.
Una dintre cele mai populare băuturi, Sangria, este un amestec răcoritor de vin, coniac şi
suc de fructe exotice, cu bucăţele tăiate mărunt de kiwi, portocale, lămâie, ananas sau mango.
Băutura poate fi cumpărată în orice magazin sau o puteţi savura la restaurante şi terase.
În ceea ce priveşte vinul, acesta este la mare înălţime, amintind de vinurile de Rioja, de Ribera
del Duero, Penedes şi La Mancha. Vinurile de Jerez şi Andalusia au deja faimă internaţională
fiind apreciate în special în ţările anglo-saxone, însă datorită marii diversităţi în care se găsesc,
au ajuns să satisfacă aproape toate gusturile.
Sportul este o pasiune pentru spanioli. Indiferent dacă este vorba despre fotbal, o
adevărată obsesie naţională, sau golf, ciclism, sporturi nautice, aceste activităţi ocupa o parte
importantă din viaţa locuitorilor acestei ţări.
Un sport care a crescut mult în popularitate în ultimii ani este golful. În prezent, în Spania
sunt peste 200 de cluburi de golf. Vremea caldă permite existenţa unui sezon lung de golf. Costa
del Sol este considerată capitala golfului în Spania, existând posibilităţi de practicare a acestui
sport tot timpul anului. Aici sunt peste 30 de terenuri de golf, cele mai renumite fiind Club Real
Sotogrande, Club Valderrama şi Club Duquesa. Acesta din urmă este situat între Marbella şi
Sotogrande, deţine un teren de 18 găuri şi este gândit că un complex de recreere (sala de
gimnastică, saună, piscină, jacuzzi, tenis, biliard, piscina acoperită s.a.), mai mult decât doar un
club de golf.
Înotul, schiul acvatic şi windsurfing-ul se pot practica pe aproape toate plajele Spaniei.
Cea mai bună destinaţie pentru împătimiţii de windsurf este Tariff, în Gibraltar, aici
organizându-se chiar campionate.
Navigaţia este o altă activitate populară, fiind aproape o sută de cluburi de navigaţie,
majoritatea la Mediterana.
Pescuitul se practică mai ales în zonele montane (Pirinei), unde păstrăvul este la mare
cautare.
Top 10 atracții turistice din Spania
Spania este o surpriză pentru cei care au în minte imaginea luptelor date pentru un loc pe
una dintre plajele sale aglomerate sau a unui pahar de Sangria, savurat în timp ce asişti la o luptă
de tauri sau la o reprezentaţie de flamenco. De la monumentele antice lăsate de romani şi mauri,
castelele medievale, aşezările în care predomina culoarea albă din Andalucía şi până la vibrantele
oraşe Barcelona şi Madrid, există un amestec fantastic de atracţii culturale în Spania. Peisajul
variază la tot pasul. Estuarele veşnic verzi din Galicia contrastează cu deşerturile din Almería sau
cu munţii abrupţi din Sierra Nevada. La toate acestea se adăugă plajele fără număr care
împânzesc coasta Spaniei. Deşi aglomerate pe timpul verii, există şi locaţii mai izolate. Lista de
faţă îţi prezintă un top 10 al celor mai tari atracţii turistice din Spania.

10. Palacio Real


Sau Palatul Regal din Madrid este reşedinţa oficială a regelui Spaniei, deşi este folosit
numai în cadrul ceremoniilor statale. Palatul Regal a fost construit între anii 1738 şi 1755, iar
regele Carlos III s-a instalat aici în anul 1764.

9. Cursele de tauri de la Pamplona

Fir. nr. Cursele de tauri, o provocare pentru ceea ce înseamnă Spania


Pamplona este un oraş din Navarra, faimos pentru festivalul San Fermín, organizat aici în
fiecare an, între 6 şi 14 iulie. Punctul de atracţie al festivalului îl reprezintă El Encierro, cursa de
tauri, o activitate care constă în alergarea în faţa a zeci de tauri, cărora li s-a dat drumul să alerge
pe străzile oraşului.

8. La Concha

Protejat de vânturile puternice de stânci înalte şi insule, despre La Concha din San
Sebastian se spune că este cel mai tare oraş plajă din Europa. Aici poţi face surf, te poţi plimba
pe faleză încântătoare sau poţi admira priveliştile de pe plajă.

7. Apeductul din Segovia


Este unul dintre cele mai bine păstrate monumente lăsate de către romani în Spania.
Vechiul apeduct poarta apa pe o distanţă de 16 kilometri, de la râul Frío până în Segovia şi a fost
construit din 24000 de blocuri masive din granit, fără a folosi mortar. Construit probabil în jurul
anului 50 e.n., încă furnizează apa oraşului, chiar şi în secolul 20.

6. Cuenca

Aflat între Madrid şi Valencia, Cuenca este un exemplu magnific de oraş medieval,
construit în munte. Numeroasele „case atârnate” sunt ridicate direct în stâncă, făcând din Cuenca
unul dintre cele mai fascinante oraşe din Spania, o nestemată a provinciei Castilla La Mancha.
5. Ibiza
Este una dintre insulele Baleare din Marea Meditrana, aflată în largul coastei Spaniei.
Insulă este una dintre cele mai populare destinaţii din Europa, în materie de distracţie. În timpul
verii, populaţia de aici se dublează prin numărul turiştilor veniţi în Ibiza să petreacă.

4. Sagrada Familia

Este o biserică romano-catolică impresionantă şi una dintre cele mai vizitate atracţii
turistice din Spania. Sagrada Familia a fost proiectată de către Antoni Gaudí, un arhitect catalan
care a lucrat la acest proiect timp de aproape 40 de ani, până la moartea sa în anul 1926.
Construcţia bazilicii a început în 1882 şi încă nu este terminată.
3. El Escorial

Cuibărit la poalele Sierra de Guadarrama, El Escorial a fost centrul politic al imperiului


spaniol, sub domnia regelui Philip II. Philip l-a numit pe Juan Bautista de Toledo drept arhitect,
în anul 1559 şi împreună au realizat El Escorial, un monument ce omagiază rolul Spaniei în
calitatea sa de centru al lumii creştine. În prezent funcţionează drept mănăstire, palat regal,
muzeu şi şcoala.

2. Mezquita de Cordoba
Mezquita (moschee în limba spaniolă) de Cordoba este o clădire fascinantă, faimoasă
pentru pleiada de coloane şi arcade din interiorul sălii principale. Locaţia a fost iniţial un templu
roman, apoi biserica vizigotă, înainte ca maurii Umayyad să construiască Mezquita. După
Reconquista spaniolă, o catedrală a fost construită în mijlocul impunătoarei construcţii maure.

1. Alhambra

Fortăreaţă, palat şi grădină, Alhambra se afla pe un platou de unde poate fi admirată


priveliştea oraşului Granada din sudul Spaniei. Palatul a fost construit în secolul 14, de către
sultanii Nasrid. Alhambra este în prezent una dintre atracţiile turistice majore ale Spaniei şi mulţi
turişti vin în Granada doar ca să vadă Alhambra.

2.2. Locul turismului cultural în cadrul fenomenului turistic


Există numeroase încercări de clasificare a fenomenului turistic, având la bază criterii
diferite: motivaţia, potenţialul turistic, durata desfăşurării fenomenului turistic. Una dintre cele
mai complexe clasificări este cea propusă de P. Cocean, Gh. Vlăsceanu şi B. Negoescu (2002)
care disting tipuri şi forme de turism. Pentru aceşti autori există 4 tipuri de turism: S de recreere
şi agrement; S de îngrijire a sănătăţii (curativ); S cultural; S polivalent;
Este evident faptul că aceste tipuri de turism se întrepătrund şi ca încadrarea unei
deplasări turistice într-unul sau altul dintre aceste tipuri are la bază motivaţia determinantă, dar
nu singură. Motivaţia culturală de exemplu poate să fie prezentă în toate tipurile menţionate la un
moment dat.
Cea mai recentă clasificare din literatura geografică românească aparţine geografilor
ieşeni I. Muntele şi C. Iaţu (2003) şi propune următoarele tipuri şi criterii de clasificare a
turismului:
1. criteriul temporal: week-end, sejur, tranzit, croazieră;
2. criteriul localizării şi al motivaţiei: turism literal, turism alpin, turism lacustru, turism fluvial,
turism citadin, turism rural-etnografic, turism cultural, turism frontalier;
3. criteriul agregativ: turism solitar, turism familial, turism de masă, turism expediţionar, turism
cinegetic, pelerinajul, turism cultural-sportiv;
4. criteriul geografic: tipuri de turism specifică climatului temperat, polar sau tropical.
Se observă aşadar că, indiferent de clasificarea la care ne raportăm, turismul cultural
apare ca un tip de turism clar diferenţiat de celelalte forme sau tipuri de turism mai ales prin
motivaţie. El poate fi definit ca o formă de mobilitate turistică al cărei scop principal este lărgirea
orizontului de cunoştinţe prin descoperirea patrimoniului cultural-artistic sau arhitectural şi al
teritoriilor în care acesta se înserează. Conform Micului Dicţionar Enciclopedic, cultura
reprezintă expresia civilizaţiei materiale şi spirituale generate a unui popor. În sens larg cuprinde
atât cultura materială (toate bunurile materiale şi tehnicile necesare producerii lor), cât şi cultura
spirituală (creaţiile din domeniul ştiinţei, literaturii, artelor). În acest context turismul cultural
reprezintă o formă de valorificare a resurselor antropice şi tocmai de aceea în sfera sa de
cuprindere se poate include şi turismul citadin şi turismul rural-etnografic. Turismul cultural
trimite obligatoriu la noţiunea de patrimoniu, care reprezintă componentele materiale şi
imateriale ale identităţii oricărei societăţi, elaborate, apoi transmise şi reactualizate în teritoriu.
Patrimoniul material cuprinde muzeele, monumentele, ansamblurile arhitectonice, oraşele de
artă, satele cu tradiţii bine păstrate, siturile arheologice, grădinile, edificiile de natură religioasă
sau militară. Patrimoniul imaterial include sărbătorile şi manifestările culturale, tradiţiile şi
aptitudinile creative acumulate în timp.
Practicile culturale se pot deosebi şi în funcţie de specificul mental şi comportamental al
unor popoare. Astfel, anchetele efectuate în Franţa, principala destinaţie a turismului cultural
mondial, demonstrează o anumită superficialitate a spaniolilor, o preferinţă a germanilor pentru
artă romană sau Evul Mediu, dorinţa nord-americanilor de a-şi regăsi rădăcinile culturale,
atracţia olandezilor pentru spaţiile rurale, interesul britanicilor pentru descoperirea
monumentelor şi a locurilor care evocă relaţiile franco-engleze, în timp ce italienii preferă
sanctuarele şi locurile de cult.
În ultimii ani formele de practicare a turismului cultural s-au diversificat foarte mult,
luând forma sejururilor lingvistice, a turismului gastronomic. Îmbogăţirea ofertei turismului
cultural se realizează sub presiunea a doi factori: cererea publicului, tot mai curios şi exigent şi
atitudinea comunităţilor locale care doresc să obţină beneficii de pe urma activităţilor culturale
pe care le finanţează.
Eficienţa turismului cultural este cea mai redusă dintre toate tipurile de turism, dar
dezvoltarea sa prezintă şi o serie de avantaje, ce se referă la faptul că cererea este stabilă, solidă
şi nu ţine cont de modă, aşa cum a fost cazul turismului balneo-climateric. Potenţialul de
extindere este imens, mai ales în contextul mondializării, când situri exotice precum Insula
Paştelui nu mai sunt aşa de îndepărtate.

2.2. Transportul în Spania


Spania dispune de o infrastructură extinsă şi foarte competitivă pe plan de circulaţie şi
telecomunicaţie, o parte dintre acestea fiind în proprietatea statului, iar celelate pârţi în
proprietate privată.
Autostrăzile şi şoselele de viteză sunt cele mai rapide, acestea ocolesc oraşele, sunt bine
asfaltate, dispun de mai mult de două benzi pe ambele sensuri de circulaţie - sensurile fiind
separate prin bordură sau scoar - şi fac legătura între cele mai mari oraşe. Pe unele dintre aceste
autostrăzi se percep taxe de circulaţie. Şoselele sunt şi ele bine sfaltate, au una sau două benzi de
circulaţie pe sens şi fac legătura între oraşe însă pe acestea viteza maximă permisă este mai mică.
Drumurile înguste de caliatea a două sunt neasfaltate şi sunt puţin mai greu de parcurse, pe
acestea viteza de circulaţie este mult mai redusă. Să nu uităm nici de drumurile oreşene, care în
general sunt bine asfaltate.
O trăime a străinilor ajunge în Spania cu avionul. Anual mai mult de 50 de milioane de
turişti şi călători trec prin aeroporturile Spaniole. Importanţa circulaţiei aeriene fiind explicată
prin aşezarea stategică a ţării din punct de vedere geografic şi atractivităţile turistice. Toate
oraşele mari au aeroport. Cel mai important este aeroportul Barajas din Madrid, urmat de
aeroportul din Barcelona, legătura dintre ele fiind asigurată de o cursă locală care anual
transportă mai mult de 2,5 milione de pasageri. Cursele care duc spre insulele Baleare şi insulele
Canare sunt şi ele importante din punct de vedere al traficului foarte dens.
Marile oraşe dispun de o reţea extinsă de metrouri, care funcţionează 20 de ore pe zi, de
regulă de la ora 6.00 până-n zori la ora 1.30. Prin reţeaua extinsă de autobuse se poate ajunge în
orice oraş. Există autogări separate pentru cursele internaţionale, pentru cursele lungi şi cele
scurte interurbane.
Cel mai comod dar şi cel costisitor mod de transport este taxiul
Trenul este şi el un mijloc de transport foarte popular în Spania. Reţeaua căilor ferate,
oferă diferite servicii şi acoperă toată suprafaţa ţării. Există reţele de căi ferate locale, trenuri
regionale care duc spre numeroase obiective, trenurile de viteză şi AVE-ul care face legătura
între Madrid, Sevilla şi Lerida. Sunt în desfăşurare construirea altor linii de cale ferate pentru
trenurile cu viteză cu traseele Lerida-Barcelona, Cordoba-Malaga, Madrid-Valladolid şi Madrid-
Comunitatea Autonomă Valencia
Porturile maritime din Spania sunt foarte bine specializate. Cele mai active şi cele mai
echipate docuri se găsesc în regiunile turistice. Cel mai mare volum de călători îl are portul din
Tarifa, urmat de Mallorca, Valencia, Barcelona şi Tenerife. Portul de la Vigo are specific
pescăresc (defapt toate oraşele de pe malul mării au porturi pescăreşti) iar porturile din
Barcelona, Bilbao, La Coruna şi Gijon sunt de natură industrială. Există multe porturi destinate
sporturilor maritime şi petrecerii timpului liber.
2.4. Evoluţia turismului în Spania
Originalitatea Spaniei tine esenţialmente de caracterul recent , rapid şi foarte spectaculos
al ieşirii sale pe scena turismului internaţional.Înainte de anii 1960-1970 Spania nu a fost
frecventata decât de un număr foarte redus de vizitatori, de 200-300000 de vizitatori pe an în anii
1930-1934, atraşi mai ales de turism cultural şi urban în Catalonia, Madrid şi Andaluzia sin u de
către plajele maritime.Apoi, după o lungă întrerupere cauzată de războiul civil, al II-lea război
mondial şi o perioadă de închistare proprie regimului franchist, Spania se deschide cererii străine
cu un soi de virginitate turistică , factor de succes şi de dificultai în acelaşi timp.
Treptat numărul turiştilor a devenit tot mai mare, fapt care a determinat o veritabilă
schimbare a în cadrul economiei şi societăţii spaniole. În perioada 1950-1986 totalul sosirilor
turiştilor străini la frontierele sale s-a multiplicat cu 60.
În anul 1986 totalul vizitatorilor străini a fost de 47.3 milioane, din care aproape 29
milioane în sejur turistic efectiv,capacitatea hotelieră a crescut proporţional, atingând 845000
pături în 1985, la care se adăugau 400000 locuri în campinguri.ÎN 1995, Spania a înregistrat 43.2
mil turişti străini, capacitatea să hoteliera a crescut la 1 180 220 număr de pături în hoteluri şi
unităţi asimilate .Spania cauta să dezvolte un turism cultural , favorizând rasele şi zonele din
interior .Jocurile Olimpice de la Barcelona ca şi Expoziţia Universală de la Sevilla au generat
creşteri ale fluxurilor turistice.
Concret este ca Spania a avut un success deosebit ceea ce a determinat a fi prima
destinaţie pentru vacanţe a "clientelei europene",Succesul acestei dezvoltări spectaculoase este
determinat de : proximitatea zonelor de provenienţa a turiştilor , peisajele, râurile, atractivitatea
climatică , factori istorici şi culturali , politici, sociali şi economici.
Turismul a devenit unul dintre principalii exportatori , furnizând în 1984, 36% din
veniturile totale ale vânzărilor spaniole în străinătate .Mai mult, aceste vânzări directe turiştilor
străini , chiar în ţara , ale bunurilor produse local sunt mai remuneratoare decât exporturile care
urmează circuitele comerciale clasice .
Vânzările numeroaselor obiecte cu character naţional sau regional evident , ale articolelor
de îmbrăcăminte , ale produselor de artizanat care s-ar exporta cu dificulatate şi , în numeroase
cazuri , ezporturi mai reduse sau puternic grevate prin taxele vamale , ating, datorită turismului ,
volume ridicate.apoi prin cumpărarea mărfurilor , turiştii consuma cantităţi considerabile de
produs alimentare şi de băuturi , care uneori , depăşesc exporturile.Consumul de vin de către
străini , în câteva ţări mediteraneene şi mai cu seamă în Spania, atinge un nivel important ,
depăşind exporturile .În cazul unor mărfuri pentru care există o producţie rigidă sau puţin
elastică şi o puternică cerere din partea vizitatorilor , antrepenerul va neglije exporturile în
favoarea profitului adus de vânzările din interior .El va acorda pieţei interne o mai mare atenţie
din două motive : vânzările de pe piaţa internă permit realizarea unor beneficii mai importante
decât cele provenite din exporturi şi apoi , operaţiunile effectuate în interiorul graniţelor
naţionale sunt simplu de realizat şi mai puţin riscante
În Spania , veniturile turistice exterioare reprezintă echivalentul a circa 4 % din PNB , iar
cele ale sectorului în totalitate -national şi internaţional , cumulat- contribuie cu mai mult de 11
% la formarea PNB.
După diverse evaluări , luând în considerare şi locurile de muncă indirecte , turismul
ocupa intre 9-11 % din populaţia activa , cu un total estimate la 1.1-1.2 de milioane de locuri de
muncă , din care 70% directe.Aceste procente sunt larg depăşite în regiunile de mare concentrare
turistică , unde structurile socio-economice au fost puternic afectate şi remodelate: asfel , 60%
din produsul regional al Insulelor Baleare provine din turism ; un impact considerabil se observa
, de asemenea , în Insulele Canare, pe Costa Brava catalana sau pe Costa del Sol Adaluza.
CAPITOLUL 3. POTENŢIAL TURISTIC CULTURAL ÎN SPANIA
3.1. Tradiţii şi folclor
Spania şi-a păstrat vii tradiţiile vechi având un număr mare de Fiestas sărbătorite frecvent
în toată ţara pe parcursul anului. Aceste variate şi unice izbucniri ale sentimentului religios şi
bucuria sunt o dovadă clară a bogatului patrimoniu cultural spaniol. Numeroase sărbători sunt
celebrate în întreaga Şpanie.
Într-un grad mai mare sau mai mic fiecare oraş şi orăşel spaniol, sărbătoreşte un festival
principal în fiecare an, de obicei în cinstea sfântului protector al acestora. Aceste sărbători, dintre
care multe au loc în lunile de vară, atrag întreaga populaţie locală, precum şi locuitorii din satele
periferice şi a zonelor rurale. Evenimentele tipice includ sărbători religioase şi procesiuni,
coridele, în timp ce mulţi vor participa doar pentru a se deda discuţiilor cu prietenii. Cele mai
importante festivaluri din Spania includ: Los Sanfermines de Pamplona (iulie), Las Fallas de
Valencia (martie).
Spania a avut întotdeauna o tradiţie bogată de arte şi meşteşuguri reflectând caracterul
diverselor civilizaţii - iberica, romana, vizigota şi musulmana- care au marcat istoria ţării.
Articole tradiţionale, cum ar fi ceramică, coşuri de nuiele şi bunurile ţesute sunt produse în ţară.
În Castilla, ceramică este făcută în principal de femei, care utilizează o tehnică primitivă.
Printre specialităţile pe care le construiesc sunt ustensilele de bucătărie, borcanele şi ulcioare de
apă. Elementele de bază ale veselei utilizate în ferme - farfurii, farfurii de supă şi castroane din
lut smălţuite (Barro cocido) - apar în satele şi pe tarabe pe fiecare piaţă. Multe dintre tehnicile
(luciu metalic, motive decorative, şi de culoare), utilizate în ceramică au fost influenţate de
tradiţiile islamice. Există două mari centre de olărit din regiunea Toledo. Primul, Talavera de la
Reina este faimos pentru albastru, verde, galben, portocaliu şi ceramică neagră, în timp ce al
doilea, El Puente del Arzobispo, foloseşte în principal nuanţe de verde. Ceramică de la La Bisbal
d'Emporda în Catalunya, are un fundal galben verde cu motive decorative. Regiunea spaniolă cea
mai bogată în ceramică este Andaluzia cu ateliere de lucru în Granada (ceramică glazurată cu
verde şi albastru), Guadix (vesela roşie), Ubeda, Andujar (borcane cu modele cobalt albastru ) şi
în Vera (ceramică albă cu forme ondulate).
Meşteşugul coşului de nuiele rămâne unul dintre cele mai reprezentative meserii spaniole.
Deşi efectuat în toată ţara, este deosebit de bogat pe coasta mediteraneană şi în Insulele Baleare.
Tipul de produs şi materialul folosit variază de la regiune la regiune. Coşuri, pălării şi saltele sunt
făcute din stuf, sălcie, fâşii de lemn de măslin, mesteacăn şi coarta de castan, în timp ce
mobilierul poate fi din papură sau împletituri.
3.2. Evenimente culturale
Festivalul taurilor-Pamplona - Un oraş liniştit şi nu foarte spectaculos, Pamplona a deveni
faimos în întreaga lume pentru curajul locuitorilor care, an de an, se aruncă în curse nebuneşti
alături de fioroşii tauri. Pamplona este capitala regiunii spaniole Navarra, iar pentru naţionaliştii
basci este capitala istorică a Ţării Bascilor. Faima mondială şi-a căpătat-o după apariţia
romanului Fiesta ("The Sun Also Rises") al lui Ernest Hemingway, care descrie evenimentele ce
au loc anual în Pamplona şi care a atras turiştii din întreaga lume în oraşul spaniol. Cursele cu
tauri de la Pamplona fac parte din festivalul anual dedicat Sfântului Fermin, sau Sanfermines
cum îl numesc localnicii. Festivalul începe pe 6 iulie, la prânz, după ce primarul anunţa oficial
deschiderea, de la balconul primăriei. Se pare că sărbătorile datează încă din secolul XIII. Atunci
aveau loc în luna octombrie, iar caracterul religios era mult mai pronunţat. Astăzi festivalul este
presărat cu muzică, dansuri şi voie bună. Cursele cu tauri încep pe data de 7 iulie, dimineaţa, la
ora 8:00 şi se repetă în fiecare zi, până pe 14 iulie. Curajoşii trebuie să fie la linia de start la ora
7:30, îmbrăcaţi în alb, cu o eşarfă roşie la gât. Îi aşteaptă o cursă de 825 de metri, care durează,
în medie, trei minute. Taurii, şase la număr, sunt închişi în ţarcul din piaţa Santo Domingo. La
ora 8:00, o rachetă de semnalizare este lansată pentru a anunţa că ţarcul a fost deschis. Este
urmată de o altă care anunţa că taurii au părăsit ţarcul şi sunt liberi pe străzile ce alcătuiesc
traseul dintre Santo Domingo şi corida. Din acest moment, fiecare este pe cont propriu. Unii
dintre participanţi nici măcar nu aleargă. Se opresc în fata ţarcului şi aşteaptă să fie călcaţi în
picioare de tauri. Este o onoare.
Coridele - Corida e considerată ca un produs al artei pure din Spania. Corida înseamnă
victoria omului asupra unuia dintre cele mai de temute animale: taurul. Spectacolul este
organizat în mod minuţios, contează conduita celor care se afla în ring dar mai ales egalitatea
între forţe. Din această cauză taurul este rănit la începutul fiecărei lupte, pentru a egala astfel
şansele intre luptători. Coridele sunt organizate în timpul verii, în arenele locale numite "Plaza de
Toros". Corida e foarte populară în rândul spaniolilor, arenele sunt pline şi sunt emise
abonamente pentru întregul sezon.
Originile coridelor datează din secolele al XVI-lea, când taurii erau atacaţi de pe cai cu
suliţe. Corida exista ca eveniment de divertisment, social de la începutul anilor 1800, când în
Sevilla Fernando al VII-lea a înfiinţat Scoala Regală a Coridei.
Festival internaţional de la guitarra - a fost fondat în anul 1987 pentru chitaristul şi
maestrul naţional Luis Zumbado cu sprijinul Teatrului Naţional. Acest festival a fost primul
festival muzical ce se realiza în ţară, şi apoi a devenit un important eveniment cultural ce a reunit
mari chitarişti naţionali şi internaţionali. Acest festival a avut ca obiectiv să arate, să păstreze şi
să promoveze cunostiintele şi practica acestui instrument prin diverse manifestaţii de origine
spaniolă. De aceea, în toate ediţiile sale se prezinte diverse genuri muzicale cum ar fi: chitara
clasică, jazz, rock, flamenco, folclorica şi alte genuri contemporane. Au loc şi seminarii de dans
şi lecţii de chitară. Acest festival are loc în luna iulie şi durează două săptămâni.
Feria de Cordoba, Câtă de Vino - un festival dedicat exclusiv vinurilor locale, multe
dintre ele memorabile. În ultima săptămână din lună are loc această sărbătoare cu multă băutură,
mâncare, dans şi... toată lumea are concediu. Muzica de flamenco şi salsa umple oraşul.
Luna februarie este în Spania luna carnavalului , şi chiar dacă astfel de evenimente nu
ajung la dimensiunile şi extravaganta celor din Brazilia sau Veneţia, cei care sosesc aici în
această perioadă vor avea o surpriză plăcută. Cele mai cunoscute şi apreciate carnavaluri sunt
cele care au loc în Tenerife şi Cadiz.
Carnavalul din Tenerife seamănă cu cel de la Rio - păstrând proporţiile. Datorită climei
Tenerife este numită "insula primăverii veşnice", iar pentru localnici "Tinerfenos" este cel mai
important eveniment al anului, pregătirile şi mai ales găsirea unui costum începând cu luni bune
înainte, pentru că totul să fie gata la timp. Este o onoare pentru oricine să participe măcar la o
paradă cu ocazia Carnavalului din Tenerife, iar costumele şi organizarea vă vor impresiona cu
siguranţă. Dansul, muzica, explozia de culori şi imaginaţie de pe străzile oraşelor transforma
Tinerfenos într-un spectacol incredibil.
Alt carnaval deja celebru este cel de la Cadiz (Andaluzia), care are loc tot în luna
februarie şi se poate spune că e un concurent redutabil pentru cel din Tenerife. La Cadiz se
petrece puţin diferit : grupurile de prieteni, purtând costume alese cu grijă interpretează câte un
cântec satiric, atacând evenimente recente, totul îmbinat cu flamenco, anecdote, multă muzică şi
dorinţa de destindere. Costumele şi măştile sunt de toate felurile, iar muzica, de la ritmurile
tradiţionale la cântece satirice sau flamenco fac senzaţie de fiecare dată, transformând oraşul într-
un loc plin de culoare şi sunet.
Săptămâna paştelui în Spania este cunoscută că Semăna Santa şi este văzută ca cel mai
mare festival din ţară. Celebrarea paştelui în Spania începe cu Domingo de Ramos sau Floriile şi
se termină cu Lunes de Pascua sau Lunea Paştelui. În Duminica Floriilor se rememorează
intrarea lui Iisus în Ierusalim. Credincioşii duc ramuri de măslin şi de palmier.
Copiii au un rol special la această sărbătoare: ei duc 'palmons' - ramuri ornate cu rozarii
de zahăr şi dulciuri. Aceste palmons sfinţite sunt apoi atârnate la uşile de la intrarea în case
pentru a le proteja de spiritele malefice.
învierea se sărbătoreşte cu mare fast în diferite părţi ale Spaniei. Luminile colorate,
muzica şi numeroasele activităţi de pe străzile Spaniei, bucura şi distrează pe spanioli.
La Tomatina - Bunol (sau Bunyol în spaniolă) este un orăşel liniştit, situat în estul
Spaniei, la 40 de km distanţă de Valencia, cu o populaţie de 9.000 de oameni, majoritatea
acestora fiind agricultori. Însă, la sfârşitul lunii august, oraşul devine un centru al distracţiei
datorită festivalului "La Tomatina", eveniment care durează o săptămână şi are un final "roşu"....
timp de o oră are loc cea mai mare bătaie cu roşii din lume. Festivalul din Bunol datează din anul
1944 sau 1945, neştiindu-se originea exactă a acestuia. Câteva dintre teoriile existente fac
referire la o simplă bătaie cu mâncare între prieteni, o încăierare între două clase de elevi, o
glumă proastă făcută unui muzicant patetic sau urmările haotice ale răsturnării unui camion plin
cu roşii. Însă, indiferent de ce s-a întâmplat mai exact, acest eveniment a fost savurat de toată
lumea şi a fost repetat în fiecare an. Sărbătoarea a fost interzisă în perioada lui Francisco Franco,
fiind considerat un festival păgân, dar aceasta a reapărut în anii '70 după moartea dictatorului.
3.3. Obiective istorice
Zidurile Romane - Las Murallas fac parte din zidul antic ce înconjura oraşul Zaragoza.
Rămăşiţe romane importante sunt expuse sub Plaça del Rei, intrarea spre muzeul oraşului,
Museu d'Histôria de la Ciutat. Cetatea a fost cucerită de vizigoţi în secolul al V-lea, de către
mauri în secolul al VIII-lea, recucerită în 801 de către regii franci şi jefuită de Al-Mansur în 985.
După cucerirea Peninsulei Împăratul August a făcut reforme administrative a construit drumuri
care au legat multe oraşe între ele. În jurul anului 15 î.Hr. Augusta Paterna Paventia Barcino,
devine un oraş construit pe un deluşor mic cunoscut sub denumirea de Muntele Taber pe locul
unde acum se găseşte Cartierul Gotic.
Peducte construite de romani - În jurul secolului XIV d.Hr. oraşul în dezvoltare a fost
protejat de un zid circular care îi dădea Barcelonei o importanţă strategică capacitate de a se
apăra împotriva atacurilor barbare. O dată cu declinul Imperiului roman începe invazia triburilor
germanice şi în anul 415 conducătorul vizigot ATAULFO stabileşte capitala Regatului la
Barcelona, statut care îl pierde mai târziu când capitală a fost transferată la Tolosa şi mai târziu la
Toledo. Pentru a-şi păstra supremaţia au fost construite ,, Drassanes", cele mai mari vase
maritime medievale din lume care s-au păstrat. Aceste ruine sunt vizibile până în zilele noastre.
Turnul Zuda - a fost la vremea lui sediul guvernatorilor musulmani. A fost ridicat pe unul
dintre vechile turnuri ale cetăţii romane. După cucerirea teritoriului de către regii catolici, a fost
Palat Rezidenţial al Regilor de Aragon, de la Alfonso I, el Batallador până la Jaime I.
Actualmente este Biroul de Turism al Deputăţiei Generale Aragon.
Turnul Pimentel - este o clădire emblematică pentru Torremolinos şi se afla lângă malul
mării. Puteţi urca sus, pentru a privi întreaga zonă. Numit şi Torre Vigia, acest turn de veghe a
fost construit în secolul XIV, ca parte a strategiei de apărare a oraşului.
Torre de Hércules - este un far roman, ce pare a fi cel mai vechi far funcţional din lume.
Această structură este simbolul oraşului La Coruña şi cuprinde o istorie de aproape 2.000 de ani.
Este cel mai vechi monument din A Coruña, cel mai probabil din secolul al II-lea e.n., turn,
învaliut într-o legendă fermecătoare legată de originea acestuia.
Potrivit legendei, Hercule a luptat cu Gerion, un rege venit din Troia. Hercule îi taie capul
şi îl îngroapă într-o mică peninsula pietroasă, lângă mare. În onoarea inamicului învins, a
construit peste acel loc, faimosul Turn, care încă din 1521 este stema Coruniei. Pe stema, lângă
Turn, apare şi un craniu dar şi tibiile lui Gerion. Turnul lui Hercule apare reprezentat de o scară
exterioară în formă de melc, scara ce era folosită de paznicul farului pentru a urca acolo sus, prin
ploaie şi ceata, lemnele necesare focului ce nu trebuia să se stingă.
Puente Romano - http://www.turistik.ro/uploadpoze/atr2109.jpgUn vechi pod roman
peste raul Guadalquivir.
3.4. Obiective religioase
Catedrala din Sevilla a fost construită pe locul unei foste moschei din sec. al XII-lea.
Arhitecţii creştini i-au adăugat un plus de înălţime. Nava centrală are 42 m înălţime şi chiar şi
capelele din interior sunt destul de înalte faţă de cele din bisericile obişnuite. Ocupa o suprafaţă
totală de 11, 520 metri pătraţi, ceea ce o plasează înaintea Catedralelor Sf. Paul din Londra şi Sf.
Petru din Roma, drept cea mai
mare catedrală din lume. Prin urmare, mărimea şi grandoarea sunt trăsăturile principale
ale catedralei din Sevilla, dar din moment ce ne obişnuim cu măreţia, două alte caracteristici ne
impresionează în aceeaşi măsură: balansul ritmic şi armonia dintre părţi, precum şi o simplitate
de ansamblu şi sobrietatea decorului. Secolele trecute au lăsat fiecare monumente în stiluri
caracteristice, însă etalarea acestora a fost restrânsă pe două coloane, în părţile laterale ale
catedralei. În corpul central, iese în evidenţă numai corul care umple porţiunea centrală a navei.
Oricine se apropie de Palmă de Mallorca pe mare nu se poate să nu rămână impresionat,
sau de-a dreptul uimit, de graţioasa Catedrala gotică care i se descoperă treptat. Catadrala Seu,
cum este numită aici, a fost construită pe locul unei foste moschei arabe. Într-o noapte, în 1229,
când regele Jaime I pornise să recupereze Mallorca de sub stăpânirea arabilor, flota i-a fost
învăluită de o furtună puternică. Atunci aceasta a făcut o promisiune Fecioarei Maria ca, dacă va
scăpa de furia naturii, atunci va construi o catedrală în cinstea Ei. Un jurământ care va fi
respectat imediat, dar care va fi îndeplinit complet după un timp îndelungat, procesul de
construcţie a catedralei durand din 1230 până în 1601. Realizată din calcar aurit extras din
carierele de la Santanyi, în stilul gotic francez, Catedrala are 121 m lungime şi 55 m lăţime.
Turnul central, cel care adăposteşte cele nouă clopote, dintre care cel mai faimos are un diametru
de 2 m şi cântăreşte 5.700 de kg, a rămas neterminat. Faţada principală, cea orientată spre Palatul
Almudaina, a fost distrusă în timpul cutremurului din 1851, fiind ulterior complet reconstruita,
cu excepţia porţii sculptate în Renaştere de M. Verger, care a rămas intactă, în mod miraculos.
Conform legendei, Catedrala din Santiago de Compostela, localitate situată în provincia
spaniolă Galicia, adăposteşte relicvele unuia dintre Sf. Apostoli ai lui Hristos, Sf. Iacob
(Santiago, în spaniolă), care a murit în anul 44 e.n. la Ierusalim. În sec. al IX-lea, regele Alfonso
al II-lea de Asturia a construit o mică biserica pe locul mormântului, descoperit în 819 e.n.
Aceasta a fost distrusă în 997 de către armata maură a lui al-Mansur, însă relicvele Apostolului
au rămas intacte. Catedrală a fost reconstruita şi extinsă în anii următori, oraşul Santiago de
Compostela devenind cel mai important loc de pelerinaj creştin, după Ierusalim şi Roma, unde se
afla Sfântul Mormânt al lui Hristos şi, respectiv, Mormântul Sf. Petru. Pelerinii din Evul Mediu
străbăteau pe jos Drumul Sf. Iacob luni în şir pentru a ajunge la Catedrala Santiago de
Compostela. În ciuda faţadei sala baroce, Catedrala este construită predominant în stilul romanic
şi este chiar una dintre cele mai frumoase catedrale romanice din Spania. Construcţia a început în
1060, sub domnia lui Alfonso al VI-lea şi s-a încheiat în 1211. Numeroase elemente au fost
adăugate ulterior, culminând cu dramatică transformare barocă a exteriorului, care a avut loc
între sec. XVI-XVIII. În interior s-a conservat pe deplin stilul romanic.
Aflată în oraşul spaniol cu acelaşi nume, Catedrala din Toledo este una dintre cele mai
mari catedrale creştine din lume, considerată a fi una dintre cele mai măreţe structuri gotice de
acest gen din întreaga Europă. Din punct de vedere al fidelităţii faţă de stilul gotic, aceasta nu
este întrecuta decât de două alte catedrale - Catedrala din Sevilia şi Catedrala din Milan.
Catedrală a fost construită pe locul fostei Marii Moschei din Toledo, care a înlocuit o biserică
vizigotă. Îndelungatul proces de construcţie (din 1226 până în 1493) se reflecta în varietatea de
stiluri în care a fost abordată. De-a lungul anilor, aici au avut loc o serie de evenimente marcante,
printre care şi proclamarea Ioanei celei Nebune şi a soţului ei, Filip cel Frumos, drept moştenitori
ai tronului Spaniei. Exteriorul catedralei este cel mai bine apreciat din afara oraşului sau dintr-un
punct mai înalt, situat în vecinătate, precum Parador Nacional de Turismo. Din apropiere, este
foarte dificil să apreciezi mărimea şi măreţia catedralei, dar frumuseţea sa este mai mult decât
evidenta. Turnul de nord are 90 de m înălţime şi a fost construit între 1380 şi 1440. Înăuntrul său
se afla faimosul clopot denumit Campana Gorda, topit în 1753, în greutate de 17 tone. Turnul de
sud a fost lăsat neterminat şi adăposteşte în prezent un dom baroc.
San Millan de la Cogola este o comună situată în nordul Spaniei, faimoasă pentru cele
două grupuri monastice distincte, Mănăstirea Suşo şi Mănăstirea Yuso (care formează ansablul
Mănăstirea San Millan de la Cogola), înscrise în 1997 de către Unesco pe lista patrimoniului
mondial al umanităţii.
Construcţia Catedralei din Segovia, considerată „regina catedralelor", a început în anul
1525, în timpul domniei lui Carlos al V-lea, aceasta fiind ultima catedrala gotică construită în
Spania. Amplasată în cel mai înalt punct din oraş, pe ruinele unei basilici în stil romanic, care a
ars în urma unui incendiu în anul 1520, catedrala se compune după un plan cu trei nave, capele
laterale. Ridicată conform schiţelor lui Juan Gil de Hontañón, Catedrala are trei intrări: la Puerta
del Perdon (Poarta Iertării), opera lui Juan Guaş, situată pe faţada principală; în partea sudică, se
afla Porţile San Geroteo şi San Frutos. Catedrala măsoară 105 m pe 50 de m şi are o înălţime de
33 de m în dreptul navei principale. Altarul este o adevărată operă de artă, construit din
marmură, jasp şi bronz. A fost consacrată în anul 1768. Vă recomandăm să vizitaţi Muzeul
Catedralei, care conţine piese de orfevrărie, documente vechi, tapiserii, picturi de Berruguete şi
Sánchez Coello, codex-uri etc. Şi pentru că vă aflaţi în cartierul vechi al Segoviei, lăsaţi-vă
timpul necesar pentru a face o plimbare în împrejurimi. Situl este declarat patrimoniu mondial
Unesco.
Sfânta Familie este o biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei).
Catedrală, opera impresionantă încă neterminată a lui Antoni Gaudi - Sfânta Familie -
este unul dintre cele mai vizitate monumente ale Barcelonei.
Proiectul nu i-a aparţinut încă din faşă, alt arhitect fiind însărcinat să-l realizeze -
Francisco del Villar - care va intra, se pare, într-o adâncă depresie deoarece dimensiunile şi
complexitatea proiectului îl depăşeau pur şi simplu. Gaudi va fi surprins în momentul în care
autorităţile îi vor atribui proiectul pe care îl visa încă de pe băncile facultăţii - o catedrală. El
spunea că: "Aceasta catedrală, odată terminată, va reprezenta mulţumirea mea faţă de Sfânta
Familie care m-a ajutat să realizez tot ceea ce mi-am propus".
Ideea ridicării unei catedrale a aparţinut unei organizaţii al cărei scop era să pună capăt
descreştinării care îşi pusese stăpânire peste localnici, odată cu industrializarea şi îmbogăţirea.Un
petic de pământ a fost cumpărat în anul 1877. Arhitectul Francisco de Paula del Villar a proiectat
o catedrală neo gotica şi a condus lucrările ce au demarat în anul 1882.Un an mai târziu,
arhitectul modernist Antoni Gaudi a preluat conducerea proiectului, având abia 31 de ani. Din
acel moment, Gaudi şi-a dedicat întreaga viaţă monumentului. În loc să rămână fidel planurilor
originale, Gaudi a schimbat aproape radical forma clădirii.Timp de 43 de ani, Gaudi a adăugat
structurii gotice iniţiale improvizaţii bizare şi turnuri ca nişte coşuri de fum. Deşi neterminată,
Sagrada Familia rămâne capodopera arhitectului. Stilul neogotic a lăsat să fie înlocuit cu stilul
modernist al lui Gaudi, care era bazat pe forme găsite în natură. Imensa clădire în stilul neo-
catalon, bogată în ornamente, este încă neterminată şi se lucrează la ea din 1882. Aceasta este
finanţata din bani publici, cum se obişnuia în Evul Mediu. Sagrada Familia nu a fost niciodată
terminată, deoarece Gaudi a dorit-o perfectă şi asta a întârziat lucrările ce au continuat apoi după
moartea sa. Şi acum, se mai regăsesc sute de schiţe în atelierul său din cadrul Şcolii de
Arhitectură din Barcelona. Proiectului lui Gaudi i-au fost adăugate câteva elemente stilistice noi
(faţada de sud, încă patru turnuri, precum şi naosul, început în 1978, la care se lucrează încă).
Când a murit, în anul 1926, doar o faţadă era gata (cea a Naşterii), un turn, absida şi
criptă. Aceasta deoarece Gaudi schimba permanent proiectul, motiv pentru care nici nu se
păstrează un proiect concret al acestuia, iar cele rămase au dispărut în războiul civil din 1936.
Ultima versiune a proiectului dădea bisericii următoarele dimensiuni - 95 de metri lungime şi 60
de metri lăţime, putând găzdui până la 13.000 de persoane.
3.5. Muzee, case memoriale, statui, teatre
Muzeul Emporda - Ampurdan - Muzeul Regional se afla în piaţa principală a oraşului,
Ramblas. Exponatele variază, de la artefacte din Grecia antică până la picturi baroce şi din
secolul XX.
Museo Picasso Malaga - pentru cei interesaţi de viaţă şi opera lui Pablo Picasso, totul ar
trebui să înceapă cu o vizită la Muzeul Picasso din oraşul copilăriei originalului artist - Malaga.
Clădirea muzeului se găseşte la mică distanţă de casa memoriala Picasso - ce poate fi de
asemenea vizitata - iar instituţia a fost deschisă datorită eforturilor moştenitorilor artistului, care
au donat o bună parte din lucrările şi obiectele personale ale lui Picasso. Colecţia Muzeului
Picasso este bogată şi variată, cu siguranţă cea mai mare din lume, incluzând pictura, grafica,
schiţe, gravuri, obiecte de ceramică, sculptura, pe scurt o prezentare exhaustivă a etapelor,
temelor şi tehnicilor care l-au preocupat pe Pablo Picasso.
El Prado - Muzeul Prado a fost comparat adesea cu Muzeul Luvru sau cu Naţional
Gallery din Londra, şi pe bună dreptate. Având la baza colecţia casei regale spaniole, acesta este
cu siguranţă cel mai interesant şi important muzeu spaniol, având peste 8500 de picturi diverse,
între care pânze foarte rare, semnate de mari maeştri. Colecţia de pictură nu poate fi evaluată, iar
tablourile împrumutate în afara Spaniei altor muzee, pentru expoziţii temporare, au fost de
fiecare dată primite cu elogii. Nu este de mirare pentru o colecţie ce include, în afara unor
capodopere ale artei spaniole, arta italiană, flamandă, franceza, germană şi nu numai. La Muzeul
Prado se găsesc şi unele dintre cele mai bune colecţii Diego Velasquez, Goya şi El Greco, ce
includ piese deosebit de rare.
Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofia - sau Muzeul Centrului Naţional de Artă
Regina Sofia, o instituţie aparte, foarte importantă pentru spanioli, dar şi "inima" artei moderne
spaniole. Unul dintre cele mai populare şi apreciate muzee din Spania, prezintă în colecţiile sale
o interesantă panoramă a artei spaniole din secolele XIX - XXI, de la pictură, sculptură şi grafica
la instalaţii şi creaţii multimedia, reuşind să armonizeze surprinzător de inspirat tendinţele şi
valorile clasice cu cele postmoderne şi avangardiste. Fiecare etaj al clădirii este o incursiune
fascinantă într-o anumită etapă din istoria artei : la etajul al doilea veţi descoperi o foarte bună
selecţie de artă cubistă şi suprarealistă, în timp ce la etajul patru intrăm în universul Pop Art şi al
artei abstracte. Operele lui Pablo Picasso, Salvador Dali, Luis Bunuel, Juan Gris, Joan Miro pot
fi admirate aici în toată splendoarea. Un muzeu extraordinar şi o destinaţie obligatorie pentru
oricine ajunge în Spania.
Muzeul Thyssen - Bornemisza - pornind de la una dintre cele mai bună colecţii
particulare de artă (cu siguranţă cea mai mare din Spania), Muzeul Thyssen-Bornemisza s-a
impus rapid ca una dintre cele mai prestigioase instituţii culturale. Dacă la Muzeul Prado
vizitatorii pot admira aproape exclusiv lucrări de artă spaniolă, la Muzeul Thyssen-Bornemisza
colecţia este alcătuită în principal din arta flamandă, italiană sau germana. De la creaţiile unor
mari maeştri la pânzele unor artişti practic uitaţi, varietatea şi calitatea lucrărilor de aici nu pot fi
contestate. Acoperind o perioadă foarte lungă din istoria artelor plastice, de la piese de secol VIII
la creaţii Pop Art, o vizită la Thyssen-Bornemisza echivalează cu un curs intensiv de istorie a
artei occidentale.
Muzeul Guggenheim - în Bilbao veţi găsi Muzeul Guggenheim, găzduit de un
impresionant sediu realizat de arhitectul Frank Gehry, ansamblu de titan, sticla şi piatră, un mixaj
de forme creative şi contururi inedite, uşor de remarcat din orice parte. Muzeul Guggenheim este
locul unde arta modernă şi contemporană este pusă în valoare mai bine decât oriunde altundeva
în Spania, de la pictură şi sculptură sau grafica la instalaţii experimentale, adesea şocante sau
prezentări multimedia. Unul dintre punctele de atracţie este sala Fish, o galerie unde se găsesc
mai multe sculpturi din fier, realizate de Richard Serra, cea mai importantă colecţie a lucrărilor
artistului aflată într-un muzeu.
Statuia Lui Cristofor Columb- (1451-1506) se află la capătul portului Las Rambas. Se
presupune că priveşte spre America dar în realitate el priveşte spre Africa. La baza statuii se pot
vedea cei pstru lei impunători care reprezintă un omagiu adus Catalaniei în colonizarea Americii
şi independenţa economică a Castiliei. În interiorul statuii este lift care duce la un loc acoperit cu
sticlă cu o rotaţie de 360 grade. De aici se vede imaginea oraşului.
Statuia lui Jaume I din Placă d"Espanya. Este monumentul închinat sosirii lui Jaume I în
Mallorca în 1229. Meritul lui Jaume I este că el a format în 1249 un comitet cetăţenesc
recunoscând nevoia unei Barcelone înfloritoare de a fi condusă de o putere ad-tivă. Până în 1274
Comitetul a devenit Consell de Cent ( Consiliul celor 100). Consiliul cetăţenesc şi o mână de
comercianţi au ales pe cinci dintre ei pentru a se ocupa de problemele de zi cu zi ale oraşului.
Aceştia au fost numiţi membrii Consiliului pentru următorul mandat. cei cinci purtau tunici roşii
sau purpurii simbolizând propriul sânge care erau dispuşi să-l verse în slujba oraşului. Aceştia
nu-şi scoteau pălăria în faţa nimănui nici măcar în faţa contelui-rege. Succesoarea acesteia este
Primăria, care funcţionrază în aceaşi clădire din Placă de Saint Jau.
Casa Memoriala Salvador Dalí- Casa Memoriala Salvador Dalí se afla în Port Ligat, la 3
km de centrul oraşului Cadaques. Aceasta a fost casa de vacanţă a artistului şi a iubitei sale Gală,
precum şi locul în care au fost invitaţi diverşi prieteni ai artistului - poetul Federico García
Lorca, cineastul Luis Buñuel. Casa Memoriala Salvador Dalí face parte din "triunghiul Dalí", ce
mai include Teatrul-Muzeu Salvador Dalí şi castelul de la Púbol. Casa este localizată pentru a
avea privelişte spre mare, iar în interior puteţi vedea doua creaţii ale artistului şi diverse obiecte
personale.
Casa Milla - Imobilul a fost construit între 1906 şi 1910 pentru Roser Segimon de Milă,
soţia lui Pere Milă, iar designul sau a fost foarte contestat în epocă. Denumirea sub care este
cunoscut „La Pedrera" şi care înseamnă în catalana „cariera" avea o accepţie peiorativă, voind să
sublinieze aspectul organic al clădirii, adică absentă a ceea ce era considerat un veritabil proiect
arhitectural. Se remarca faptul că imobilul nu prezintă nicio linie dreaptă, iar faţada este
concepută de o asemenea manieră încât nu se poate trasa o linie verticală intre acoperiş şi sol.
Foarte puţin apreciată de către propritari şi calificată drept „oribilă", Casa Mila este astăzi unul
dintre cele mai vizitate monumente din Barcelona.
Palatul Guell - Imobilul este una din cele mai reuşite lucrări ale arhitectului şi singura
reşedinţă privată deschisă în prezent pentru public. Faţada întunecată contrastează dramatic cu
interiorul somptuos, unde coloane Art Nouveau în formă de suliţe încadrează ferestrele,
sprijinind plafonul din lemn bogat sculptat. Stilul specific arhitectului este însă cel mai evident
pe acoperiş, unde coşurile din ceramică multicoloră atrag privirea prin aspectul lor vesel,
amintind de operele ulterioare ale lui Gaudi, Parcul Guell şi La Pedrera. De remarcat giruetă în
formă de liliac de pe cel mai înalt horn al acoperişului, simbol al lui Jaume I Cuceritorul, care a
adus casa de Aragon la apogeu, în secolul al XIII- lea.
Gran Teatre del Liceu - Opera din Barcelona El Liceu a fost inaugurata în 1847, apoi din
nou în 2000, după renovarea în urma unui incendiu devastator. În primele decenii de funcţionare,
El Liceu a fost emblema burgheziei din Barcelona, provocând de multe ori furia proletariatului.
Planul original al clădirii era inspirat de La Scala din Milano, având o capacitate de aproximativ
4.000 de locuri