IMPLICAŢIILE CÂMPULUI DE LUPTĂ MODERN ASUPRA

MICROGRUPURILOR MILITARE (ECHIPE, GRUPE) ÎN NOUA

CONCEPŢIE TACTICĂ

Lt. col. instr. sup. Mihai Movilă

Abstract
Command at the tactical level will usually be exercised through the appointment of component
commanders, subordinate to the operational level commander. The tactical level is the level at
which battles and engagements are planned and fought an overall campaign or major operation.
The tactical level of command is primarily the concern of component commanders and their
subordinates. The integrated and cybernetic battlefield is a consequence of the development of the
technical means for warfare conduct. The modern military action constitutes in fact the integrated
battlefield and the information becomes the war ammunition of the fighter in the 3 rd millenium.

Evoluţiile spectaculoase în domeniul ştiinţelor şi tehnologiei au marcat şi domeniul

militar, viitorul va fi marcat, fără îndoială, de revoluţia tehnico-militară, tehnologiile
avansate apărute impunând reorientări, regândiri şi reorganizări în sistemul acţiunilor
militare moderne, modificând substanţial caracterul şi fizionomia războiului viitor.
Tehnologiile avansate au determinat mutaţii calitative şi cantitative în dotarea,
structura şi principiile de întrebuinţare a forţelor şi mijloacelor, în planificarea şi
desfăşurarea acţiunilor, în creşterea puterii de luptă şi a organizării trupelor.
Ostilităţile în câmpul de luptă modern reprezintă nu numai o confruntare a forţelor şi
mijloacelor ci şi o confruntare a inteligenţei umane conferind acţiunilor militare dinamism
şi violenţă, încordare şi fermitate.
O primă concluzie ar fi faptul că acţiunile desfăşurate în câmpul de luptă al viitorului
se vor baza pe mijloace de luptă, mijloace de transport (terestre, aeriene, navale) şi pe
profesionalismul luptătorului. Factorii de bază ai succesului, în acest caz, sunt: intervenţia
rapidă pe obiectiv (misiune), acţiune desfăşurată succesiv (simultan), terestru, aerian,
informaţional, folosirea pe scară largă a diversiunii, subversiunii, inducerii în eroare. Se va
imprima acţiunilor militare un caracter tot mai integrat în care va creşte rolul acţiunilor
indirecte duse de forţe din ce în ce mai profesionalizate.
Capacitatea de lovire şi de manevră, asigurarea aeromobilităţii, sporirea componentei
aeriene în sprijinul structurilor de forţe specializate (profesionalizate), crearea
posibilităţilor de lovire succesivă (simultană) a adversarului sunt câteva din rezultantele
care modifică şi regândesc desfăşurarea în câmpul de luptă a acţiunilor.
Este de remarcat că războiul va fi cu totul altfel decât până acum, el purtând amprenta
structurii societăţii informaţionale. Din studiile unor autori militari rezultă câteva
prefigurări ale caracteristicilor războiului viitor: înlocuirea armatelor de masă cu
formaţiuni relativ mici, formate din profesionişti şi înzestrate cu mijloace poliacţionale
performante şi inteligente, nimicirea adversarului prin acţiuni indirecte de control şi
supraveghere, de dominare a confruntării în sfera conducerii, de dirijare algoritmică a
acţiunilor acestuia.
Tehnologiile avansate au determinat serioase mutaţii calitative şi cantitative în dotarea,
structura şi principiile de întrebuinţare în luptă a forţelor. La nivel tactic acţiunile vor fi
active şi decisive existând astfel, posibilităţi reale într-un viitor apropiat să se extindă
acţiunile integrate datorită structurilor tactice profesionalizate ce se vor extinde simultan
atât la nivelul conducerii cât şi la nivelul execuţiei.
 Folosirea tehnologiei militare de vârf determină o rapiditate sporită a capacităţii
structurilor tactice de a recurge la inducerea în eroare a adversarului, de posibilităţile mari
de a realiza surprinderea acţiunilor întrunite, executate simultan sau succesiv. În câmpul de
luptă în cadrul acţiunilor militare se vor întrebuinţa mijloace tehnice perfecţionate de
cercetare-lovire, comunicaţii, bruiaj, cât şi ducerea acţiunilor modulate.
Toate structurile vor beneficia de o mare capacitate se susţinere logistică
informaţională, de război electronic şi operaţii psihologice, conferind luptei caracteristici
de viteză mare de reacţie, mobilitate, capacitate de rezistenţă şi protecţie. De asemenea,
specializarea forţelor angajate în acţiuni de luptă este un factor deosebit de important care
determină sub aspect acţional caracterul de acţiuni speciale.
Într-o altă ordine de idei, trebuie subliniat faptul că încorporarea celor mai avansate
tehnologii în fabricarea şi perfecţionarea armamentului şi tehnicii de luptă produce
schimbări sub aspectul controlului şi comenzii asigurând superioritatea, mărirea capacităţii
de sincronizare a tragerilor prin ochire directă şi din poziţii acoperite, localizarea şi
identificarea adversarului şi repartizarea lui pe subunităţi (echipe, piese, grupe)
specializate.
Caracteristicile geoclimatice ale teritoriului ca factor, determină noile exigenţe ale
luptei moderne, exercită o influenţă multiplă asupra fizionomiei acţiunilor, modului de
constituire a grupărilor de forţe, formelor şi procedeelor de acţiune, planificării şi
desfăşurării acţiunilor.
Corelaţia spaţiu – luptă influenţează constituirea dispozitivelor acţionale crescând
considerabil datorită evoluţiei armamentului şi tehnicii de luptă, determinând desfăşurarea
acţiunilor pe toată adâncimea dispozitivului şi poziţiilor, simultan sau succesiv, pe focare,
în condiţii complexe, ca urmare a întrebuinţării de către adversar a desantului aerian sau
maritim, a trupelor aeromobile, a grupurilor de cercetare – diversiune şi elementelor
teroriste.
Pe de altă parte, prezenţa unor structuri acţionale diversificate ca misiuni, înzestrare,
complexitate şi capacitatea acţională va determina dispariţia deosebirilor dintre forţele de
acţiune imediată şi forţele de acţiune ulterioară. În câmpul de luptă modern, schimbările
bruşte şi rapide ale situaţiilor vor fi frecvente iar momentele decisive ale luptei pot apărea
mai repede în special surprinderea şi subversiunea, exploatarea acestora ducând la
obţinerea oportună a succesului iar exploatarea acestor condiţii impune o conducere
flexibilă, dinamică şi cu viziuni spaţiale extinse cu posibilităţi de luptă oriunde dar cu
executarea numai în locuri decisive.
În timpul confruntării tactice echipa (subunitatea) trebuie să cunoască, să exploateze
fiecare secvenţă, corespunzător situaţiei create gradual, de angajare simultană a forţelor şi
mijloacelor, cu o durată mică de pregătire şi acţiuni decisive pentru a nu-i da posibilitatea
inamicului să-şi pregătească şi să declanşeze o ripostă. Dar aceasta nu înseamnă că nu
trebuie să se creeze acele disponibilităţi de forţe şi mijloace care să permită o creştere
bruscă a intensităţii acţiunilor de luptă în locurile şi momentele decisive cu implicaţii
ulterioare ale desfăşurării acţiunilor în ansamblu.
La toate eşaloanele tactice se va urmări în mod deosebit, realizarea graduală a
mobilităţii şi puterii de foc. Viitorul va impune tot mai mult în câmpul tactic modern
organizarea de structuri tactice cu efective mici dar foarte mobile, înzestrate cu toate
mijloacele necesare executării independente şi izolate a unor misiuni de luptă, acţiunile vor
fi caracterizate de manevrabilitate, flexibilitate, independenţă, violenţă şi diversitate.
Capacitatea ridicată de acţiune şi de mare mobilitate va conduce la creşterea viabilităţii
structurilor tactice, perfecţionarea structurii modulare pentru a răspunde formelor acţiunilor
de luptă.
 Aşadar, câmpul de luptă viitor conturează o viziune a războiului, a integrării
sistemelor de automatizare, a conducerii trupelor cu sistemele de armament cu muniţii
inteligente şi utilizarea roboţilor, vehiculelor telecomandate.
Câmpul de luptă al viitorului va imprima luptei un caracter integrat în care va creşte
rolul acţiunilor indirecte duse de forţe cu efective reduse şi profesionalizate. Capacitatea de
lovire şi de manevră, asigurarea aeromobilităţii, sporirea rolului componentei aeriene în
sprijinul structurilor de forţe profesionalizate vor crea mari posibilităţi de lovire succesivă
a adversarului.
Capacitatea de manevră va fi sporită prin ridicarea nivelului de pregătire şi antrenare
prin dotare cu tehnică şi mijloace de luptă moderne, realizarea structurilor suple, dinamice.
În acest context, realizarea surprinderii devine factor primordial cu efecte hotărâtoare
asupra stării morale şi psihologice a luptătorilor. De aici rezultă că perfecţionarea
capacităţii de a aprecia şi a analiza rapid şi judicios orice situaţie apărută (sau care va
apărea) a organizării, menţinerii cooperării la situaţiile des schimbătoare.
Analiza şi evaluarea ultimelor conflicte militare scot în evidenţă sporirea considerabilă
a caracterului complex al acţiunilor militare, accentuarea trecerii de la formele de luptă
precis delimitate, la formele de luptă complexe, combinate organic (frecvent putându-se
trece cu uşurinţă de la o formă de luptă la alta). Acţiunile militare realizându-se printr-o
diversitate de procedee devenind tot mai rare acţiunile dominate de o singură formă de
luptă. În acest fel, acţiunile militare în câmpul de luptă vor deveni o demonstraţie de forţe
şi mijloace ce pot fi mediatizate sub anumite aspecte, pentru intimidarea şi demoralizarea
adversarului.
Fizionomia luptei se va modifica prin întrebuinţarea pe scară largă a forţelor speciale
realizând surprinderea în condiţii complexe. Din punct de vedere al perspectivei se
întrevăd cerinţele care fac ca acţiunile de luptă să devină neesenţiale în raport cu
obiectivele misiunii, secvenţele luptei se vor derula nu după logica de dinamică clasică ci
după nevoia de a atinge obiectivele în timp scurt, cu pierderi minime şi efective puţine.
Caracteristicile câmpului de luptă impun nevoia de a reevalua perspectiva luptei
pentru a o menţine modernă asimilând şi valorificând cerinţele şi operaţionalizând
confruntarea.
Condiţiile extrem de diferite în care se desfăşoară fiecare acţiune determină într-un
anumit fel ca aceasta să fie un fenomen nerepetabil, fiecare acţiune avându-şi propriile
particularităţi. Ca urmare, fiecare acţiune este unică prin locul şi forţele angajate, prin
concepţia, manevra, modul de execuţie al focului şi alte elemente specifice.
Acum mai mult ca oricând în confruntările militare este actuală reflecţia
teoreticianului militar francez F. Foch, potrivit căreia “La război nu există decât cazuri
particulare, totul este deosebit, nimic nu se repetă. Pe acelaşi teren, în aceleaşi circumstanţe
de timp şi de loc va trebui să se procedeze în mod diferit.”
Acest deziderat a impus cu necesitate acordarea unei mai largi autonomii eşaloanelor
mici (subordonaţilor), pornindu-se de la adevărul că acolo este cunoscută cel mai bine
situaţia locală.
La această tendinţă de întrebuinţare a unor structuri mici, cu o mare mobilitate,
capabile să execute “atacuri simultane sincronizate, cu posibilităţi de lovire inteligentă,
apar forme şi procedee de acţiune noi impunând o altă logică acţională.” Apreciem faptul
că autonomia acţională, adoptarea unor metode noi şi înzestrarea cu mijloace sofisticate
dau posibilitate structurilor să desfăşoare orice gen de acţiuni cu treceri rapide de la
îndeplinirea misiunilor de luptă clasice la misiuni atipice în care logica acţională poate fi
greu de decriptat de către inamic.
 Schimbările din câmpul de luptă modern sunt atât de accelerate încât este necesar ca la
câţiva ani să se adapteze structurile acţionale (mai ales la nivel mic, cu noile tehnologii şi
componenţa informaţională.
Nimicirea inamicului va avea loc într-un timp foarte scurt în care acţiunile de luptă
terestre şi aeriene vor fi coordonate şi desfăşurate din spaţiul cosmic printr-o gamă variată
de sateliţi.
În aceste condiţii ale câmpului de luptă al viitorului, asigurarea acţiunilor şi protecţia
trupelor este tot mai importantă şi ca urmare unele forme ale asigurării şi protecţiei forţei
pot deveni procedee de luptă sau chiar forme de luptă condiţionând succesul în luptă.
Coordonarea activităţilor de protecţie şi asigurare de luptă trebuie realizată în cele mai mici
detalii pentru a putea deveni viabile.

Note bibliografice

[1] Toma, Gh., Arta operativă între contrarii, Editura AISM, Bucureşti, 2000, p.77-94
[2]. Habian, L., Sisteme de cercetare şi lovire în conflictele militare, Editura AGER, Târgu
Jiu, 2002, p. 97-106.
[3] Toma, Gh., Managementul instabilităţii, Editura AISM, Bucureşti, 2003, p.226 – 242.
[4] Stăncilă, L., Elemente de artă militară, Editura AISM, Bucureşti, 2002, p.26-28.
[5] Ardelean, Gh., Raţionalizarea şi eficienţa în acţiunile militare, Editura Militară,
Bucureşti, 2000, p. 36-84.
[6] Foch, F., Opere complete, Editura Militară, Bucureşti, 1994, p.32-35.
 MODALITĂŢI SPECIFICE DE IMPLICARE
A STRUCTURILOR DE ARTILERIE ÎN CADRUL OPERAŢIILOR ÎN
SPRIJINUL PĂCII

Mr. instr. Marian Pistolea

Abstract:
The diversity and complexity of the situations that can occur inside the PSO, may represent
some problems for the artillerists whose solving can make a valuable contribution, thus involving
in their specific means, the artillery structures, meant to perfecting the general actions and to
achieving-as soon as possible and less efforts and loses from the belligerents parts-the first step in
acquiring the peace.

Operaţiile în sprijinul păcii sunt acele operaţii multifuncţionale, conduse imparţial în

baza unui mandat ONU sau OSCE, care presupun întrebuinţarea forţelor armate, a
organizaţiilor umanitare şi implicarea diplomaţiei în scopuri umanitare şi pentru obţinerea
unui acord politic de lungă durată.
Latura militară a conceptului de operaţii în sprijinul păcii (PSO - Peace Support
Operation) este reprezentată de acţiunile militare de sprijinire a eforturilor diplomatice ale
comunităţii internaţionale pentru impunerea (PE – Peace Enforcement), menţinerea (PK –
Peace Keeping) sau restabilirea păcii şi a securităţii în zonele de conflict.
Dacă operaţiile de menţinere a păcii presupun acţiuni militare desfăşurate în baza
capitolului VI din Carta ONU cu acordul tuturor părţilor implicate în conflict, în scopul
monitorizării şi implementării unui acord, urmărindu-se instaurarea unei stabilităţi politice
de perspectivă, operaţiile de impunere a păcii se înscriu în prevederile capitolului VII din
Carta ONU şi sunt de natură coercitivă vizând restabilirea păcii atunci când nu s-a obţinut
consensul părţilor aflate în conflict.
Există posibilitatea ca acţiunile militare în cadrul PSO să avanseze până la nivelul unui
război şi fragilitatea unei forţe armate determinată de dispersarea pe suprafeţe întinse în
raioane multiple poate conduce la pierderi mari într-un timp scurt şi la deteriorarea gravă a
perspectivei de stabilitate în zonă pe termen lung.
Este necesar ca în PSO uzul forţei să fie definit în cadrul misiunii, în cel al mandatului
forţei şi al regulilor de angajare; uzul de forţă trebuie să fie proporţional, echilibrat şi
suficient, aplicat numai în scopul obţinerii unei finalităţi specifice situaţiei şi limitat numai
asupra unui obiectiv clar determinat şi delimitat.
Pe timpul operaţiilor de menţinere a păcii, în situaţiile care necesită o reacţie fermă,
trupele dislocate în teatrul de operaţii neavând artilerie şi aruncătoare au beneficiat doar de
sprijinul aviaţiei. Acest tip de sprijin are un potenţial important în descurajarea
beligeranţilor, dar, uneori, întrebuinţarea aviaţiei poate semnifica pentru beligeranţi
escaladarea întrebuinţării forţei dincolo de limita minimă necesară descurajării incidentului
care a iniţiat acţiunile militare.
Subsistemul artileriei nu are tradiţie privind întrebuinţarea în cadrul operaţiilor de
menţinere a păcii justificând aceasta prin faptul că acest tip de operaţii nu are
caracteristicile unei operaţii de impunere a păcii; operaţiile în sprijinul păcii însă, fac tot
mai des să se resimtă nevoia de întărire a posibilităţilor de autoapărare prin suplimentarea
capacităţii de luptă a forţelor de menţinere a păcii.
 În acest sens întrebuinţarea artileriei la nivel tactic poate reprezenta o alternativă
viabilă pe lângă funcţia de descurajare, fiind în măsură să asigure un mare potenţial de
reacţie imediată la escaladarea actelor de violenţă de către părţile beligerante.
Sarcinile pe care le poate îndeplini subsistemul artileriei pe timpul pregătirii şi ducerii
operaţiilor în sprijinul păcii sunt similare cu cele specifice acţiunilor de luptă, conţinutul
acestora definindu-se astfel:
 sprijinul direct prin foc – totalitatea sarcinilor specifice şi implicite destinate
subsistemului artileriei pentru angajarea ţintelor repartizate şi dispuse pe direcţia de
interes a marii unităţi (unităţii) de arme întrunite;
 întărirea sprijinului direct prin foc – completarea posibilităţilor de executare a
sarcinilor specifice şi implicite destinate subsistemului artileriei organice pentru
angajarea ţintelor repartizate şi dispuse pe direcţia de interes a marii unităţi (unităţii) de
arme întrunite;
 sprijinul general prin foc – executarea tuturor sarcinilor specifice şi
implicite, destinate subsistemului artileriei pentru angajarea ţintelor repartizate şi
dispuse în întreaga fâşie de responsabilitate a marii unităţi (unităţii) de arme întrunite;
 întărirea sprijinului general prin foc – completarea posibilităţilor de executare a
sarcinilor specifice şi implicite destinate subsistemului artileriei organice pentru
angajarea ţintelor repartizate şi dispuse în întreaga fâşie de responsabilitate a marii
unităţi (unităţi) de arme întrunite;
 sprijinul reciproc prin foc – completarea posibilităţilor de executare a sarcinilor
specifice şi implicite destinate subsistemului artileriei din organica unei mari unităţi
(unităţi) de arme întrunite, de către subsistemul artileriei altei mari unităţi (unităţi)
vecine cu aceasta.
Îndeplinirea acestor sarcini presupune ca subsistemul de artilerie să execute o gamă
largă de misiuni şi anume:
 subunităţile de aruncătoare:
– sprijinul direct prin foc, pentru unitatea din care face parte;
– întărirea sprijinului direct prin foc, pentru armamentul greu de infanterie;
– sprijinul reciproc prin foc, pe baza planului de cooperare dintre unităţi;
 unităţile de artilerie:
– sprijinul direct prin foc, pe direcţia de interes a marii unităţi din care face parte;
– întărirea sprijinului direct prin foc, pentru subunităţile de artilerie (aruncătoare);
– sprijinul general prin foc, pentru întreaga fâşie de responsabilitate a marii unităţi
din care face parte;
– întărirea sprijinului general prin foc, pentru subunităţile de artilerie (aruncătoare),
pe întreaga fâşie de responsabilitate a subunităţilor de infanterie, tancuri, vânători
de munte etc.;
– sprijinul reciproc prin foc, pe baza planului de cooperare între marile unităţi.
Misiunile formulate/ stabilite conţin atât sarcini specifice cât şi sarcini implicite şi nu
pot fi îndeplinite decât prin aportul tuturor componentelor subsistemului de artilerie,
respectiv: conducere, asigurare cu date (de cercetare, meteorologice şi de comunicaţii),
lovire, susţinere logistică.
Subsistemul de lovire are ca sarcini specifice:
 descurajarea prin demonstrarea posibilităţilor de lovire, a efectelor muniţiilor asupra
obiectivelor şi a voinţei de întrebuinţare a acestora;
 executarea sarcinilor specifice letale (neutralizare, distrugere, interdicţie, hărţuire sau
asigurarea imposibilităţii de reacţie a mijloacelor de lovire a forţelor aflate în conflict)
şi neletale (iluminare, fumizare, difuzare de materiale tipărite şi bruiaj), conform
 planului de angajare a ţintelor şi reacţia imediată, indiferent de condiţiile de timp,
anotimp şi stare a vremii, la actele de agresiune a părţilor beligerante;
 protecţia trupelor, inclusiv a apărării AA când situaţia o impune;
 angajarea ţintelor din adâncime în scop de neutralizare sau distrugere a elementelor
componente ale subsistemului susţinerii logistice a părţilor beligerante;
 punerea în practică a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi protecţie a trupelor.
Sarcinile implicite care pot fi îndeplinite de artilerie sunt:
 monitorizare, mediere, negociere pe plan local, protecţie umanitară, acordare / sprijin
ajutor umanitar, deminare, impunere de sancţiuni;
 deplasare dintr-un raion în altul;
 pregătirea şi instrucţia forţelor;
 generarea forţei;
 participarea la înlăturarea efectelor dezastrelor.
Deoarece cadrul de desfăşurare a operaţiilor în sprijinul păcii este situat la limita
acţiunilor de luptă specifice războiului, principiile aplicabile OPS într-o abordare specifică
situaţiei concrete sunt aceleaşi cu principiile luptei armate şi anume: selecţia şi menţinerea
scopului; acţiunea ofensivă şi surprinderea; concentrarea efortului; cooperarea; economia
de forţe şi mijloace; siguranţa; flexibilitatea; menţinerea moralului; susţinerea logistică.
Indiferent de sarcinile pe care le îndeplinesc, structurile de artilerie vor evidenţia
capacitatea şi disponibilitatea de a întrebuinţa forţa dovedind hotărâre şi credibilitate în
rândul beligeranţilor în măsura în care aceasta este necesară atingerii scopului statuat în
mandatul forţei şi în cuprinsul directivei operative.
Descurajarea credibilă presupune convingerea părţilor beligerante că urmările
defavorabile ale escaladării violenţei ar putea fi mai importante decât câştigurile posibile,
aceasta necesitând atât menţinerea unei capacităţi şi strategii militare credibile cât şi voinţa
clară de a acţiona. Din această perspectivă rezultă necesitatea ca structurile de artilerie din
cadrul forţei PSO:
 să aibă o capacitate de luptă superioară celei a beligeranţilor şi să facă totul pentru
recunoaşterea acestei superiorităţi de către beligeranţi prin:
– dispunerea tehnicii de artilerie în raioane descoperite, vizibile de la distanţe
apreciabile;
– executarea instrucţiei la armamentul de artilerie pentru demonstrarea nivelului
ridicat al pregătirii servanţilor;
– executarea marşurilor cu viteze sporite pe căile de comunicaţie şi în teren greu
accesibil pentru evidenţierea caracteristicilor autotractoarelor / autotunurilor;
– ocuparea şi părăsirea succesivă a mai multor poziţii de tragere în timp scurt,
schimbarea rapidă a direcţiilor de tragere a pieselor etc.
 să arate în mod indubitabil beligeranţilor puterea de foc a armamentului de artilerie în
special prin trageri demonstrative:
– prin ochire directă circular la distanţe mici sau prin ochire indirectă la distanţe
medii şi mari, din care să rezulte atât rapiditatea reacţiei cât şi efectul devastator
asupra ţintelor înregistrate, rezultat din efectul propriu-zis al muniţiei folosite şi de
precizia mărită a tragerii;
– utilizând diferite tipuri de muniţii cu efect letal asupra obiectivelor/ machetelor
dispuse de preferinţă cât mai bine mascat şi adăpostit, combinat cu muniţii
specifice sarcinilor non-letale şi asigurând posibilitatea observării ulterioare de
aproape a efectelor obţinute;
– lovind simultan mai multe ţinte de mici dimensiuni dispersate pe o suprafaţă mare
sau concentrând focul mai multor piese asupra unei singure ţinte cu suprafaţă mare
sau importanţă deosebită etc.
 Uzul forţei prin focul artileriei este restricţionat pe aceleaşi considerente care
fundamentează OPS şi care presupun atenţie şi discernământ, hotărâre şi aplicare imediată
într-o manieră covârşitoare în situaţia unor provocări. Dacă încercările de descurajare,
demonstrarea intenţiilor de folosire a focului artileriei şi executarea somaţiilor nu duc la
rezultatele aşteptate din partea beligeranţilor, subunităţile de artilerie vor putea duce la
îndeplinire sarcinile specifice primite.
Executarea cu succes a sarcinilor specifice este condiţionată de modul de realizare a
celor implicite, dintre acestea prioritate având deplasările. Prin organizarea minuţioasă şi
desfăşurarea corespunzătoare a deplasărilor subunităţilor de artilerie se asigură acestora
posibilitatea executării misiunilor/ sarcinilor din poziţii de tragere aflate în raioane noi.
Organizarea deplasărilor presupune posesia unui volum mare de date şi informaţii privind
misiunea de îndeplinit din noul raion, acţiunile beligeranţilor şi forţelor PSO, condiţiile
geoclimatice, starea probabilă a vremii, durata acţiunilor, posibilele riscuri şi ameninţări
etc. În acest sens, certitudinea informaţiilor poate fi probată prin folosirea judicioasă şi
concomitentă a observatorilor de artilerie (observatori înaintaţi), sistemelor de detecţie
(radare, sisteme de detecţie acustică), avioanelor fără pilot etc.
În funcţie de misiunea primită, de datele şi informaţiile avute la dispoziţie, deplasările
se pot executa pe calea aerului sau terestru, pe unul sau mai multe eşaloane, ziua sau
noaptea, în condiţii de urgenţă/ rapid sau normal etc.
Realizarea în bune condiţii a deplasării subunităţilor de artilerie necesită stabilirea şi
respectarea măsurilor privind disciplina şi controlul deplasării astfel:
 stabilirea punctelor (iniţiale, de coordonare, finale, de îndrumare, de regrupare etc.) şi
orelor corespunzătoare acestora;
 cunoaşterea semnalelor (de conducere, cooperare înştiinţare şi alarmare) a modalităţilor
de transmitere a acestora în funcţie de condiţiile specifice şi darea răspunsului imediat
şi efectiv la toate semnalele;
 utilizarea acoperirilor, camuflajului, dispersarea şi camuflarea lucrărilor, fumizarea şi
luarea altor măsuri de protecţie.
Indiferent de condiţiile existente şi procedurile stabilite pentru executarea
deplasării, este necesară cooperarea permanentă cu celelalte structuri ale forţei PSO
implicate şi realizarea la un nivel cât mai ridicat a susţinerii logistice, urmărindu-se
prioritar păstrarea capacităţii de îndeplinire a funcţiei principale.
Ocuparea poziţiilor de tragere, a punctelor de comandă şi conducere a focului, a
poziţiilor elementelor/ sistemelor de cercetare, de către subunităţile de artilerie se execută
în condiţiile menţinerii ameninţărilor/ pericolului terestru şi mai ales aerian ceea ce
impune:
 dispunerea structurilor de artilerie în poziţii cât mai dispersate şi pe subunităţi de
valoare mică – plutoane sau chiar piese;
 asigurarea, pe cât posibil, a câmpurilor de tragere circulare şi a unei acoperiri spaţiale
la valoarea bătăii maxime a gurilor de foc utilizate;
 menţinerea în permanenţă a unei rezerve de artilerie care dislocată pe calea aerului cu
ajutorul elicopterelor de transport să asigure intervenţia rapidă în orice raion al
acţiunilor;
Executarea focului de artilerie pentru obţinerea efectelor de neutralizare sau distrugere
se face cu ajutorul sistemelor de armament celor mai adecvate, utilizând lovituri
completate cu tipuri de proiectile corespunzătoare efectului urmărit, caracterului şi naturii
obiectivului şi gradului de lovire al acestuia. Asigurarea eficacităţii şi eficienţei focului
este dată în ultimă instanţă de precizia tragerii, care implicit duce la consum redus de
muniţie, timp scurt de executare a misiunii, număr mic de mijloace şi forţe participante.
 Pentru asigurarea preciziei maxime un rol hotărâtor îl au sistemele de cercetare ale
artileriei, care cooperând cu celelalte sisteme de cercetare ale forţelor participante în cadrul
PSO furnizează permanent, oportun şi într-o măsură completă datele şi informaţiile
necesare sistemelor de conducere automatizată a focului artileriei. Pe lângă un control atent
al preciziei tragerii se impune monitorizarea reacţiilor beligeranţilor la efectul loviturilor
artileriei, care pot indica supunere şi renunţare la acţiunile ostile, moment în care loviturile
artileriei trebuie să-şi reducă intensitatea iar ulterior să înceteze sau dimpotrivă,
continuarea escaladării acţiunilor violente, situaţie ce implică intensificarea/ continuarea
focului în funcţie de limitele prevăzute de regulile de angajare (ROE – Rules of
Engagement) specifice operaţiei respective.
Dintre misiunile ce pot reveni structurilor de artilerie, protecţia convoaielor militare şi
a patrulelor de cercetare care se deplasează pe distanţe mari impune măsuri organizatorice
specifice deosebite deoarece:
 se vor întrebuinţa în principiu subunităţi de valoare piesă, acestea ducând acţiuni cu
caracter de independenţă;
 sunt întâmpinate dificultăţi privind realizarea şi menţinerea legăturilor de transmisiuni
necesare conducerii focului, cooperării în cadrul plutonului / bateriei şi cu convoaiele/
patrulele de cercetare;
 lungimea itinerarului implică recunoaşterea mai multor itinerare şi raioane pentru
poziţiile de tragere de bază/ rezervă, de cercetare a raioanelor cu risc mărit, de
observare-corectare a focului,
 trebuie realizată corespondenţa între viteza de deplasare a convoiului / patrulelor de
cercetare şi succesiunea/ modul executării salturilor pieselor în noile poziţii, durata
staţionării în fiecare poziţie, astfel încât să se asigure cu foc la cerere în orice moment
şi în orice raion al itinerarului de deplasare;
 creşte importanţa susţinerii logistice în special în ceea ce priveşte mentenanţa şi
evacuarea de urgenţă din raion, ţinând cont de marea dispersare spaţială a subunităţilor
de artilerie;
Pentru ca implicarea structurilor proprii de artilerie – şi nu numai – în cadrul OSP să
constituie un factor de optimizare a acţiunilor întrunite, trebuie îndeplinite unele cerinţe
după cum urmează:
 realizarea compatibilităţii sistemelor tehnice de transmisiuni, mijloace informaţionale
etc.;
 existenţa unor prevederi regulamentare comune;
 profesionalizarea personalului, însuşirea cunoştinţelor lingvistice necesare şi instruirea
acestuia în lucrul comun;
 antrenamente şi aplicaţii în comun pe fondul scenariilor complexe create pentru astfel
de situaţii;
 realizarea modularităţii şi interoperabilităţii suportului logistic pentru simplificarea
sprijinului reciproc.

Note bibliografice

[1] ***, Doctrina Operaţională a Trupelor de Uscat, Revista Trupelor de Uscat, nr.3-4,
1999.
[2] Damian, F., Stan, A., Consideraţii asupra întrebuinţării artileriei în cadrul operaţiilor
în sprijinul păcii, Revista Forţelor Terestre, nr. 3-4, 2002.
[3] ***, FM-6-50, Tactics, Techniques and Procedures for The Field Artillery Cannon
Battery.
[4] ***, Manualul pentru luptă al piesei şi plutonului de artilerie (provizoriu), Sibiu, 2003.