Sunteți pe pagina 1din 17

Strategii ale

discursului narativ

Modul
1) Distanța

- primul parametru în funcție de care se definește


modul narativ

= poziția în care se plasează naratorul față de discurs

În cadrul parametrului distanță, Gérard Genette trece


în revistă conceptele showing și telling.
a) showing:

- un maxim de informație narativă


+ prezența minimală, discretă a informatorului
/naratorului;

b) telling:

- mai puțină informație narativă


+ prezența pregnantă/declarată a naratorului.
Practic, diferența dintre cele două tehnici este
aceasta:

- în showing, naratorul încearcă să-i creeze


receptorului iluzia că asistă/participă direct la acțiune,
la diegeză;

--în telling, naratorul furnizează informațiile în mod


asumat.
G. Genette observa că, în literatură, showing nu
poate fi decât o iluzie atent construită.

- avem de-a face, în acest caz, cu un telling deghizat.

În narațiunea vizuală, din contră:

- avem frecvent impresia că asistăm direct la scenă


(showing)
- fără a conștientiza faptul că povestea din imagini
este spusă de cineva.
 Ceea ce vedem, însă, este rezultatul unui filtru
regizoral.

- faptul că un personaj e privit frontal sau din profil


- că spațiul alocat peisajului este mai mare sau mai
mic
- că vedem o scenă aflată în prim-plan sau pierdută în
zare
- toate acestea sunt aspecte ce țin de reglarea
distanței narative.
2) Perspectiva/focalizarea

- cel de-al doilea parametru în funcție de care e


analizată categoria modului narativ.

= reglarea informației narative în funcție de locul/


poziția din care sunt văzute evenimentele.

Confuzie frecventă între:


- problematica perspectivei
(cine vede acțiunea)
- și aceea, diferită, care ține de categoria vocii
(cine povestește acțiunea).
Manevrele ce țin de focalizare sunt mai greu de
observat în narațiunea verbală/literară
– exceptând situația în care celui care „vede” îi
aparține și „vocea” narativă.

Când focalizarea nu coincide cu vocea, e mai dificil de


perceput.

În cinematografie, în schimb, „vedem” mișcarea


camerei de filmat.
Discursul narativ poate fi cu:

a) focalizare zero (sau nefocalizat)

- narator omniscient, „demiurgic”;

- vede/știe tot ce se întâmplă,


inclusiv cauzele ascunse, colaterale;
- nu adoptă un punct de vedere anume

- îi arată receptorului mai mult decât știe orice personaj


din diegeză
(„agentul focalizant” este mai mult decât personajul)

Jean Pouillon (Temps et roman, 1946) vorbea, în


acest caz, de „vision par derrière”.

- o perspectivă atotcuprinzătoare, din spate și de sus

- tehnică definitorie pentru narațiunea clasică


b) focalizare internă:

- naratorul adoptă punctul de vedere al unui


personaj
(„agentul focalizant” este un personaj);

- restrânge informația narativă la ceea ce vede


și știe acesta;
- privim prin „ochii/ochelarii” lui.
cf. lui Jean Pouillon: „vision avec”:

- umăr la umăr;
- câmp vizual și de înțelegere restrâns;
- perspectiva unei instanțe dinăuntrul diegezei, din
interiorul evenimentelor;
- prin urmare, luăm contact doar cu imaginea –
limitată – pe care și-o face un personaj asupra lor.
Focalizatorul poate fi:

- un protagonist al evenimentelor,
- un martor,
- un spectator marginal.

Că este vorba despre:

- un observator competent și pătrunzător


- ori unul miop sau retardat,
informația ne parvine prin filtrul său.

- nu doar ce vede, ci și ce pricepe și cum interpretează.

→ subiectivism
Tipuri de focalizare internă:

● fixă:
nu părăsim niciodată perspectiva unui personaj
(Henry James, Ambasadorii sau, mai pregnant, în Ce știa Maisie);

● variabilă:
perspectiva se mută de la un personaj la altul
(William Faulkner, Zgomotul și furia);

● multiplă:
același eveniment este evocat de mai multe ori, din
puncte de vedere diferite
(romanul epistolar – v. Choderlos de Laclos, Legături primejdioase;
sau filme precum Rashômon – Akira Kurosawa, 1950)
c) focalizare externă
„vision du dehors”, din afară

- agentul focalizator vede/știe mai puțin decât un


personaj.

- narațiunea cu cel mai limitat câmp al cunoașterii.


- narațiune behavioristă, obiectivă:
- înregistrează sec ceea ce se petrece, fără
comentarii, fără explicații;
- nu avem acces la gândurile și sentimentele
personajelor;
- doar le vedem mișcându-se în fața noastră.

(Gus Van Sant, Elephant, 2003; Last Days, 2005)


 Puținenarațiuni sunt, în privința focalizării,
„monocorde”.

De obicei întâlnim combinații, glisări de perspectivă


– clare sau subtile, imperceptibile.