Sunteți pe pagina 1din 15

IMPACTUL GLOBALIZARII

ASUPRA DEZVOLTARII
REGIONALE

Bucuresti 2018

CUPRINS:
1. INTRODUCERE
2. DATE SI METODE

2.1. Proba

2.2. măsuri

2.2.1. QOL.

2.2.2 Globalizarea.

2.2.3. Instabilitatea socială.

2.2.4. Puterea statului și cheltuielile sociale.

2.2.5. Variabile de control.

2.3. Model de estimare

3. ANALIZA SI REZULTATE

4. STUDIU DE CAZ :ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

1. INTRODUCERE

În privinţa procesului de globalizare nu există încă o definiţie universal acceptată şi nici definitivă
întrucât acesta subinclude o multitudine de procese complexe privind domenii diverse ale societăţii
umane. Ca atare, globalizarea poate fi definită ca un fenomen, o strategie, o ideologie sau toate la un
loc.
Teoria dominantă a influenței globalizării asupra bunăstării umane sugerează evaluarea atât a
rezultatelor favorabile, cât și a celor nefavorabile. Acest studiu formulează un model dialectic, adoptă
o măsură cuprinzătoare a globalizării și utilizează trei panouri de date în perioada 1980-2000 pentru a
testa empiric efectele directe și indirecte ale consecințelor umane asupra fluxurilor globale.

Rezultatele obținute prin modelarea cu efect aleatoriu relevă impacturi pozitive ale globalizării
politice, în timp ce globalizarea economică și socială nu generează influențe favorabile atunci când
nivelul de dezvoltare și diferențele regionale funcționează ca controale.

Se constată că indicele general de globalizare generează o influență favorabilă asupra unui indice
general de dezvoltare umană. În țările în curs de dezvoltare, influența umană a globalizării nu a fost la
fel de semnificativă ca în țările industriale.

Mai multe ipoteze privind potențialele efecte negative ale globalizării prin creșterea instabilităților
sociale și reducerea puterii de stat și a cheltuielilor sociale nu sunt susținute în analiză. Se
concluzionează că globalizarea identificată de fluxurile și schimburile globale crescute , contribuie mai
degrabă la impiedicarea progresului de dezvoltare si crestere a bunăstării umane.

Globalizarea, definită ca "difuzarea bunurilor, serviciilor, capitalului, tehnologie și oameni


(lucrători) peste frontierele naționale "de Sirgy și colab. (2004, p. 253), este considerat a fi un proces
de difuzie cu mai multe fațete ce produce influențe semnificative în bunăstarea umană. Acest articol
(Sirgy et al., 2004) propune 24 de teze pentru a demonstra legături globale și a progresul socio-
economic general al țării, concluzionând că globalizarea este un fenomen dublu; adică atât efecte
pozitive, cât și efecte adverse generate de această transformare globală perpetuă , necesită o
specificare atentă a diferitelor mecanisme de proiectare a cercetării .

În management, globalizarea reprezintă un termen de marketing sau de strategie care se referă la


apariţia unor pieţe internaţionale pentru bunuri de consum caracterizate de nevoi şi gusturi similare ale
clienţilor, reuşind astfel, de exemplu, să vândă aceleaşi maşini şi săpunuri sau produse alimentare prin
campanii publicitare similare, unor persoane ce aparţin unor culturi diferite.

În domeniul software, globalizarea este termenul tehnic ce combină procesele de internaţionalizare


şi localizare.

Globalizarea se manifestă ca o schimbare fundamentală a instituțiilor umane în epoca


contemporană. În timp ce literatura de specialitate este de acord că rapiditatea , fluxurile intensive
și conexiunile intre bunuri, servicii, bani, oameni și cultură dincolo de granițele naționale, definesc
într-adevăr caracteristicile fundamentale ale societății mondiale actuale (Guille'n, 2001).

Două teorii prezinta si sustin modul în care afectează globalizarea bunăstare umană.
Școala neoliberală susține că globalizarea reprezinta o putere omniprezentă a "distrugerii
creative" în comerțul global, transfrontalier . Investițiile și inovațiile tehnologice îmbunătățesc
eficiența și performanta , generand o prosperitate extraordinară în pofida faptului că vechile locuri
de muncă sunt înlocuite , iar salariile pentru lucrătorii necalificați scad în mod drastic . Din acest
punct de vedere globalizarea atrage si genereaza o serie de amenintari .

Studii empirice relevante au demonstrat în plus că globalizarea determina cresterea si


dezvoltarea sectorului induatrial în țările în curs de dezvoltare (DC), reducând astfel inegalitatea
veniturilor globale (Firebaugh, 2004). Economistii sustin ca importanta comerțului exterior intr- o
economie de piata , sa dovedit a fi strâns legata de construirea si educarea instituțională a unei
societăți, care sa contribuie decisiv la o creștere economică (Rodrik et al., 2004).

A doua abordare vede globalizarea ca pe un nou proiect hegemonic , capitalurile transnaționale


au funcționat în moduri care au permis câteva îmbunătățiri in cele mai multe tari. Potrivit lui Petras
și Veltmeyer (2001), globalizarea demonstrează crearea unei noi structuri mondiale de arhitectură
globală (țările industriale, institutele financiare internaționale etc.)ce facilitează acumularea de
capital într-un mediu de piață fără restricții tranzacționale .

Acest studiu încearcă să ofere un model integrat care clarifică o pluralitate a mecanismelor prin
care globalizarea generează favorabil și nefavorabil consecințele umane. Sirgy și colab. (2004) afirmă
în mod explicit rolul important a statului în îmbunătățirea condițiilor de viață decente în această
epocă globală. Totuși, cum astfel de acțiuni ale statului apar sau nu apar, nu sunt specificate în mod
satisfăcător în dezbaterile actuale din lagărele neoliberale și radicale (Petras și Veltmeyer, 2001;
Banca Mondială, 2002). Nici în cazul lui Sirgy et al. (2004). Formal elaborarea relației dintre stat și
globalizare este astfel este important să se ajungă la o mai bună înțelegere a problemelor la
îndemână.

2. DATE SI METODE

2.1. Proba

Cercetările anterioare privind globalizarea s-au bazat pe datele transnaționale ale unui a o anumită
perioadă de testare empirică (Rodrik, 1997; Garret, 2001). In timp ce cercetătorii sunt capabili să
detecteze diferențele în compararea țărilor, slăbiciunea este că nu au reușit să observe schimbările
anumitor trăsături structurale și corelatele lor de-a lungul timpurilor. Deoarece suntem interesați de
globalizarea țări individuale, adică niveluri crescute ale fluxurilor globale, ne-am decis colecta
informații de țară din perioade diferite pentru a construi un panou de date.
Un avantaj al datelor colectate este de a avea un număr mai mare de observații care oferă estimări mai
precise și au statistici de testare cu mai multă putere.

Mai important, datele unui panou permit evaluarea cauzalității dinamice într-o situația din seria de
timp apropiată de experimentul natural că o schimbare în QOL a țară poate fi atribuită modificărilor
anumitor factori ipotezați (Wooldridge, 2003). În practică, acest studiu a mobilizat datele de la 112 țări
în trei valuri din 1980, 1990 și 2000. DC cu o populație mai mică decât un milion au fost excluse
pentru a evita influențele confuze ale potențiale idiosincrazii de stat.

2.2. măsuri

2.2.1. QOL.

Pentru a măsura calitatea vieții la nivel de țară, acest studiu a adoptat indicele de dezvoltare umană
al Națiunilor Unite (HDI) ca rezumat proxy. Indicele își propune să măsoare nivelul progreselor
înregistrate de societate lărgind libertatea, capacitățile și alegerile oamenilor care duc la o viață
decentă nivelul de trai (Organizația Națiunilor Unite, 2005). Ca măsură compozită ponderată, indexul
cuprinde: (1) speranța de viață, (2) educația adulților, (3) combinate primar, secundar și terțiar și (4)
PIB ajustat pe cap de locuitor (PPP US $). Câteva merite ale acestui indice bine-cunoscut pot fi notate.

Spre deosebire de focalizarea selectivă pe o singură parte a fiecărui capăt sau a mijlocului din
anumiți indicatori compuși, HDI este special conceput pentru a include (Booysen, 2002). În evaluarea
comparativă a lui Hagerty et al. (2001)

Indicele QOL, HDI a fost evaluat ca fiind "satisfăcător în ceea ce privește claritatea accentul
public "și" excelent la nivelul general al agregării în scopul său de a oferi o evaluare a dezvoltării ".

Cu toate acestea, acest indice scade lipsită de capturarea domeniilor subiective pe care unii
cercetători le consideră ca fiind la fel de important. Fericirea individuală sau satisfacția de viață care a
fost recomandată pentru măsurarea bunăstării psihologice nu este disponibilă ca timp pentru
majoritatea țărilor (Veenhoven, 2006). Bjørnskov și colab. (2005) documentată într-o analiză
transversală a nivelului de viață al unei țări satisfacția nu este asociată în mod semnificativ cu un
indice de globalizare. Mai mult este nevoie de cercetare pentru a elabora un indice compozit de
bunăstare în care ambele QOL obiectiv și subiectiv poate fi încorporat. Acest studiu a decis să se
concentreze asupra obiectivului QOL. Statisticile de bază ale indicatorilor QOL analizați sunt afișate
în anexă.

i. Globalizarea.

Pentru a capta varietatea fluxurilor globale, acest studiu a exploatat un index al globalizării
dezvoltat de Dreher (2006a) ca proxy. Acest set de măsuri de globalizare cuprinde trei domenii care
vor fi utilizate ca independenți: globalizarea economică, politică și socială. Economic globalizarea este
indicată de: (1) fluxurile actuale de comerț, direct străine investiții, investiții de portofoliu și plăți de
venit pentru cetățenii străini; și (2) o restricție economică mai redusă, măsurată prin bariere ascunse la
import, rata tarifelor, impozitele pe comerțul internațional și restricțiile privind contul de capital.

Globalizarea politică cuprinde trei elemente:

(1) ambasadele din țară,

2) apartenența la organizațiile internaționale și (3) participarea în misiunile Consiliului de


Securitate al ONU.

În cele din urmă, globalizarea socială reprezintă trei schimburi majore:

(1) contact personal (trafic telefonic de ieșire, turismul internațional, populația străină etc.),

(2) fluxurile de informații (linii telefonice, gazde de internet, utilizatori de internet etc.) și

(3) culturale proximitate (indicată de numărul restaurantelor McDonald's). Componentele a unui


anumit aspect al globalizării au fost transformate de la zero la zece scale înainte ca tehnica principală a
componentelor să fie utilizată pentru a construi a indexul sumar ponderat pentru dimensiunile
individuale ale globalizării. Dreher (2006a) oferă de asemenea un indice global de globalizare.
Folosind aceste globalizări indicele Dreher (2006a) a reușit să găsească o integrare economică pozitivă
corelate cu rata de creștere a unei țări în timp ce celelalte două globalizări a avut influențe
nesemnificative în perioada 1970-2000. Dreher (2006b) a demonstrat în continuare că această măsură
de globalizare a redus impozitul dar nu a avut un impact semnificativ asupra cheltuielilor sociale
reduse pentru numărul OECD .

2.2.3. Instabilitatea socială.

Veniturile statului și cheltuielile sociale. Acest studiu definită instabilitate socială a unei țări ca o
situație în care social structurile au avut perturbări care erau imprevizibile și incontrolabile (Cutcher-
Gershenfeld și Rebentisch, 2003). Sunt trei instabilități evaluat. Primul element este inflația prețurilor,
ceea ce demonstrează o situație care îndepărtează economia de echilibrul său și cauzează
inechitabilitatea redistribuirea veniturilor în rândul grupurilor sociale, precum și nedorite spirale
stagflaționiste (Alexander și Alexander, 1996). Inflație ridicată, de asemenea doare bunăstarea
consumatorilor generali, fenomen pe care Sirgy et al. (2004) se referă mult. Al doilea element este
șomajul care indică creșterea nesiguranței pieței muncii. După cum au afirmat unii cercetători,
capitalul global, împuternicit de noua sa mobilitate și flexibilitate, a creat "a licitație globală pentru
locuri de muncă ", care a dus la scăderea salariilor reale și a amenințării cu ocuparea forței de muncă
titluri chiar și în țările occidentale (Brown și Lauder, 2001, p. 111).
În al treilea rând, creșterea rapidă a populației urbane ca măsură suplimentară de instabilitate
dezvăluie potențialele dificultăți cu care se confruntă o țară în ceea ce privește extinderea acesteia
populația din orașele care concurează pentru resurse publice și șanse de viață indisponibil în zonele
rurale (Smith, 2000). Deoarece conceptul de instabilitate implică mai degrabă o imprevizibilitate decât
un nivel de perturbare a unui sistem

Studiul a calculat deviația standard a deflatorului PIB, șomajul , precum și rata de creștere a
populației urbane pe parcursul a trei intervale (1971- 1980, 1981-1990 și 1991-2000) în funcțiune
(Banca Mondială, 2004). Extinsă variabilitatea acestor măsuri indică instabilități sistemice mai severe.

2.2.4. Puterea statului și cheltuielile sociale.

Venitul de stat a fost folosit pentru a indica puterea unui guvern. Se susține că un stat care are o
capacitate mare pentru a extrage resurse mari din societate demonstrează autonomia sa asupra
populației generale (Tsai, 1999). Venitul de stat este calculat ca procent din veniturile curente (cu
excepția granturilor) ale administrației centrale din PIB (Banca Mondială, 2004). Cheltuielile sociale
sunt calculate ca procent din cheltuielile guvernului central privind titlurile și asigurările sociale
bunăstare. Fondul Monetar Internațional (2002) a oferit timpi de încredere datele acestei măsuri.

2.2.5. Variabile de control.

In evaluarea bunastarii umane, acest studiu a luat in considerare mai mulți factori de control. Așa
cum este documentat în cercetările anterioare, nivelul de dezvoltare al unei țări este un element critic
în îmbunătățirea nivelului uman (Ranis și colab., 2000; Tsai, 2006). Acest studiu a utilizat național
brut venituri pe capital pentru a diferenția nivelul de dezvoltare între țări (Banca Mondială, 2004).
Logaritmul natural a fost luat pentru a reduce șantajul a variabilei. Creșterea populației a fost inclusă și
ca control (Banca Mondială, 2004), deoarece literatura de specialitate a documentat mult timp
dăunătoarele impactul fertilității necontrolate asupra resurselor limitate, cum ar fi atenuarea cheltuieli
de sănătate și educaționale, locuințe insuficiente și apă sanitară, și așa mai departe, în special în DC
(Goldthorpe, 1996). În sfârșit, și acest studiu a introdus un ansamblu de manechine regionale pentru a
capta potențialele efecte speciale în Africa sub-sahariană, America Latină și Asia de Sud, cele mai
sărace regiuni MING-CHANG TSAI printre continente. Un efect de codificare a efectului mai
degrabă decât convențional au fost exploatate variabile variabile pentru a evalua diferențele dintre
aceste regiuni bunăstarea umană din mijlocul eșantionului de studiu (Pedhazur, 1982). Acest metoda
este cea mai utilă în situația în care "grupul de referință" nu este bine specificat colectivitate.

2.3. Model de estimare

Acest studiu folosește modelul GLS de estimare a efectului aleator, așa cum are această metodă
meritele în recunoașterea eterogenității transversale nerezervabile (cum ar fi regimul și diferențele
climatice) în datele din panouri și tratarea acestora ca necorelate cu alți factori observabili
(Wooldridge, 2003). Acest model estimează:

unde C este un vector al variabilelor de control, iar X indică explicațiile noastre variabile, care au
rămas și au înregistrat o medie de peste un deceniu. Rețineți că în ultima parte a ecuației că A, efectul
de țară neobservat, are zero corelarea cu variabile explicative și este "fix" ore suplimentare; u este
reziduale cu distorsiuni aleatorii în mod normal. În plus, i indică o țară individuală și trei perioade
analizate. Deși unii variabilele au informații care lipsesc, estimarea GLS este robustă pentru o

Date "neechilibrate". De-a lungul acestui studiu, estimarea efectului a fost aleator aplicată pentru a
evalua factorii determinanți ai instabilității sociale, puterii de stat și ale statului cheltuielile publice
guvernamentale. Tehnici convenționale de evaluare a mediatelor efecte cum ar fi analiza traseului sau
modelarea ecuației structurale nu au fost utilizate datorită incapacității lor de a specifica erorile
compuse în datele din panouri.

Rețineți că, pentru a evita fluctuațiile pe termen scurt, acest studiu a calculat variabilele
explicative ca medii ale perioadelor individuale.

3. ANALIZA SI REZULTATE

Oarecum surprinzător, efectul principal al globalizării este în primul rând contribuit prin
globalizarea politică. Se pare că sunt state naționale profund implicați în ceea ce se numește "rețele
transguvernamentale", pot să dezvolte relații strânse cu numeroase persoane neguvernamentale
publice, internaționale și organismele comerciale private pentru a face față problemelor de poltică
internă cum ar fi resursele umane, sănătatea și mediul, și, în acest fel, beneficiază din sistemul global
(George and Wilding, 2002). Globalizarea economică poate are o afinitate cu politica neoliberală care
i-ar fi putut compensa contribuția potențială la bunăstarea umană.

Globalizarea socială încurajează schimburi interculturale, ale căror efecte de bunăstare nu sunt
la fel de remarcabile cum era de așteptat. Pe de altă parte, ipoteza efectului negativ al dialecticului
modelul nu primește prea mult sprijin. Acele țări care au experimentat mai multe fluxuri și schimburi
globale nu au demonstrat, în cele din urmă, că sunt sociale instabilități structurale, reducerea
veniturilor statului și diminuarea valorilor mobiliare sociale cheltuire. Deși literatura actuală propune
împreună efecte dialectice a globalizării asupra bunăstării umane, dovezile pe care acest studiu le-a
strâns înclinat spre argumentul pentru globalizare, mai degrabă decât împotriva ei.

Efectele globalizării sunt multiple putând uni sau dezbina umanitatea. Putem discerne efecte
pozitive şi negative, precum:

Efecte pozitive:

~ internaţionalizarea producţiei datorită firmelor cu activitate globală;

~ asimilarea rapidă a noilor tehnologii;

~ privatizarea capătă proporţii mondiale;

~ telecomunicaţiile elimină distanţele şi apropie fizic oamenii şi asigură conştientizarea


problemelor globale;

~ pieţele financiare şi comerciale trec în faza de integrare a activităţii şi funcţionării lor; ~


încurajarea reformelor politice şi economice;

~ întărirea dorinţei oamenilor de a trăi într-un sistem guvernat de lege şi prin lege;

~ stimularea integrării;

~ reducerea probabilităţii războiului şi a recurgerii la utilizarea forţei militare;

~ îmbogăţirea culturală prin simbioză şi convergenţă etc.

Efecte negative:

~ fragmentarea şi slăbirea coeziunii sociale;

~ creşterea inegalităţilor pe plan intern şi extern;

~ distrugerea sistemului clasic de ierarhizare a valorilor;

~ proliferarea armamentului şi a crimei transnaţionale;

~ sărăcirea valorilor culturale şi naţionale sub presiunea globalizării şi extinderii tehnicilor de


informare şi comunicare;

~ folosirea unor metode legale şi financiare sofisticate de a atinge limitele legilor şi


standardelor locale pentru a controla balanţa dintre muncă şi servicii ale unor regiuni inegal dezvoltate
şi a le întoarce împotriva lor; ~ răspândirea capitalismului din ţările dezvoltate către ţările în curs de
dezvoltare etc.

Aşa cum remarca Kofi Annan „globalizarea este o sursă de noi provocări pentru umanitate.
Numai o organizare mondială este capabilă să facă faţă provocărilor la nivel planetar. Când acţionăm
împreună, suntem mai puţin vulnerabili faţă de catastrofele ce ne lovesc pe fiecare dintre noi”. Prin
urmare, criminalitatea (trafic de armament, materiale nucleare şi de droguri, imigraţia ilegală, spălarea
banilor) şi terorismul - consecinţe negative1 ale exploziei globalizării determinate în special revoluţiei
tehnologice, transferului electronic, accesului liber la Internet şi tehnologiei de telecomunicaţii
supersofisticate – vor putea fi combătute eficient numai prin efortul comun al statelor, efort ce este
înlesnit în acelaşi timp de globalizare. Lupta împotriva celor mai grave consecinţe negative ale
globalizării (criminalitatea şi terorismul) rezidă în: -

aplicarea de sancţiuni diplomatice şi economice statelor care finanţează, pregătesc şi sprijină


din motive proprii mişcările şi grupurile teroriste;

- folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei armate;

-utilizarea represaliilor militare.

În ceea ce priveşte obiceiurile, tradiţiile şi tezaurul cultural au de suferit la prima vedere


datorită uniformizării culturale realizate prin mijloacele de informare în masă (televizor, presă,
Internet, radio etc.). În realitate însă acestea vor putea fi păstrate prin intervenţia fiecărui stat prin legi
interne şi sprijin extern.

Un accent deosebit trebuie pus pe dimensiunea culturală a sărăciei (apatie, neparticipare la


viaţa culturală şi artistică a comunităţii, lipsă de încredere, sentiment de inutilitate, abandon şcolar,
devalorizare a şcolii şi a menirii ei sociale) întâlnită atât la comunităţile sărace dar şi la cele bogate,
existând şi excepţii, respectiv indivizi, grupuri şi comunităţi care deşi trăiesc în sărăcie încearcă s-o
depăşească prin cultură, învăţătură, ştiinţă de carte şi informare continuă, dar şi comunităţi cu înalte
standarde economice care nu au nicio preocupare şi nevoi culturale, valorile fundamentale fiind
acumularea de bunuri materiale, bani şi avuţie sub diferite forme. Ne întâlnim aici cu fenomenul de
dezumanizare şi barbarizare indus de globalizare.

Cu toate acestea, considerăm, la rândul nostru, că patrimoniul cultural devine în mod deosebit
semnificativ întrucât dezvăluie legătura dintre globalizare şi identitatea culturală arătând că pe măsură
ce procesele de globalizare progresează, identitatea culturală şi diversitatea sunt puternic afirmate şi
apărate tocmai prin conservarea lui [5]. În plus, identităţile culturale puternice pot, la rândul lor, să
facă societăţile să participe cu mai multe contribuţii şi beneficii în folosul lor, transformând în efecte
pozitive tendinţele de globalizare, şi, în acelaşi timp, apărându-se de uniformizarea culturală.
Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu,
care a fost privit şi analizat în mod diferit de către cei care şi-au asumat acest risc sau această
răspundere. Dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie să ne
confruntăm, independent de voinţa sau opţiunea noastră. Se consideră că cel mai mare pericol pe care-l
poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei îi înghite pur şi simplu.
Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau Internet, lumea globalizată trăieşte în acelaşi timp pe
fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un dezastru cultural şi educaţional global, simptom
îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societăţii viitorului [10]. Cultura tradiţională a societăţilor dispare
sau se preface în spectacol şi marfă (McDonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult de
tehno-ştiinţa invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă. Omul mondial sau globalizat, omul
centrat doar economic, riscă să devină omul atomizat care trăieşte numai pentru producţie şi consum,
golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice transcendenţă. Probabil acesta este ultimul
stadiu în evoluţia umanităţii. În ciuda tuturor acestor avertismente nu putem evita sau elimina
globalizarea.

4. STUDIU DE CAZ

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

Lumea se schimbă şi, o dată cu ea, şi România. Lucrurile pe care altădată le-am fi considerat
veşnice le vedem dispărând cu rapiditate din peisajul cotidian. Putem observa cu ochiul liber vestigiile
societăţii industriale în curs de dispariţie: macarale, uzine, combinate, oraşe industriale moarte. O lume
care apune, o alta ce răsare în loc.

În decurs de un secol, România şi-a refăcut unitatea naţională, a trecut de o economie


predominant agrară la una industrială ( în 1945, avea încă cel mai mare procent de populaţie rurală din
Europa – 80% – pe locul următor situându-se Ungaria – 70%), a luptat, cu un rol important, în cele
două conflagraţii mondiale, a pierdut teritorii tradiţionale, a trecut prin experimentul bolşevic şi şi-a
regăsit vocaţia europeană prin singura revoluţie anti-comunistă sângeroasă din fostul lagăr bolşevic.
Dar, în acelaşi timp, ţara despre care în perioada interbelică se scria cu invidie că are „petrol şi
grâu” este astăzi una dintre cele mai sărace de pe continent din punctul de vedere al PIB pe cap de
locuitor, iar nivelul producţiei sale industriale ( în medie pe ultimii zece ani) se situează undeva la
nivelul a 60% din producţia anului 1989 – cel mai prost an al regimului planificat. Iar politicienii săi
caută încă cu disperare soluţii pentru redresarea economiei.
Iar o ţară săracă şi lipsită de un proiect economico-social valabil este cu atât mai expusă astăzi crizelor
„de import” de tot felul şi mai vulnerabilă în faţa provocărilor presupuse de globalizare.

Una din problemele cu care se confruntă acum România este generată de întârzierea startului
în cursa globalizării. Trăind în spaţiul comunist, al economiei dirijate şi controlate de stat de sub
semnul mitului muncitorului şi al industriei, România s-a aflat printre ultimele ţări care beneficiază de
revoluţia transporturilor, a comunicaţiilor, a productivităţii muncii, şi, în final, a informaţiei. Abia
după 1990, timid, societatea informaţională şi-a început pătrunderea în zona noastră şi efectele ei au
fost devastatoare datorită stării de nepregătire în care ne găseam. Produse scumpe, economie
ineficientă, inflaţie galopantă, zdrobitoarea concurenţă occidentală, toate au pus rapid la colţ economia
românească. Întâlnirea cu Occidentul s-a petrecut rapid şi dramatic, luând aspectul unui val distrugător
care a lăsat România cu 2 milioane de şomeri, 1 milion de locuitori mai puţin, cu 85% din populaţie
trăind în sărăcie şi cu 5,5 milioane de pensionari. Adică o ţară epuizată.

Globalizarea poate avea două tipuri de consecinţe pentru România. Primele dintre ele sunt cele
pozitive. România are nevoie de capital străin investiţional pentru dezvoltare, fiind incapabilă să-şi
producă acest capital doar din surse interne. Fiind o ţară cu oportunităţi economice multiple – de la
turism şi agricultură la industria petrolieră şi metalurgică – România poate deveni atractivă pentru
capitalul străin, dacă îi asigură acestuia condiţii interne (legislative, fiscale) propice. Mişcarea rapidă
de capital presupusă de globalizare – în care companiile îşi pierd clasica identitate „naţională” – poate
deveni avantajoasă pentru Bucureşti în condiţiile unei forţe de muncă înalt calificate, dar comparativ
ieftine.

În acelaşi timp, consecinţele negative – sau mai corect spus, riscurile – presupuse de
globalizare nu sunt deloc de neglijat. În primul rând trebuie luate în seamă riscurile economice.
Fenomenul globalizării este însoţit mai mult decât oricare altul de o „filozofie a învingătorilor”
şi[4] păşim într-o lume în care există prea puţină milă pentru învinşi. În cazul în care nu depăşim
marasmul economic actual şi va rămâne departe de structurile economice şi de securitate ( NATO şi
UE), Bucureştiul poate rămâne suspendat nu într-o „zonă gri”, ci într-o „margine a
Imperiului” sinonimă cu subdezvoltarea în accepţiunea clasică a termenului, cu un rol economic,
politic şi militar derizoriu în plan continental şi internaţional, ba chiar şi regional. Spre fericirea
noastră putem spune că suntem la jumătatea drumului, pentru că integrarea în structurile NATO s-a
produs, cu sacrificii ce-i drept.
Deschiderea economică nu implică doar avantaje, ci şi considerabile riscuri. O economie deschisă este
o economie care va absorbi mai rapid şi mai dramatic şocurile externe.

Cât despre riscurile legate de securitate, Bucureştiul rămâne vulnerabil în faţa crimei
organizate, aşa cum o demonstrează faptul că în doar zece ani România a trecut de la stadiul de ţară de
tranzit pentru droguri la cel de ţară consumatoare, apoi la cel de ţară producătoare.

Pe lângă toate aceste riscuri, trebuie să vorbim şi de cele sociale. Împărţirea severă între cei
foarte bogaţi (prea puţini) şi cei foarte săraci ( prea mulţi) creează tensiuni sociale deloc propice pentru
dezvoltarea unei democraţii consolidate. O asemenea evoluţie nu este în mod necesar un rezultat al
globalizării – dar globalizarea are darul de a accelera anumite fenomene cu rădăcini locale şi de a le
croniciza evoluţia. În aceste condiţii, riscurile de apariţie a unor fenomene de tip
anarhist/antiglobalizare sunt foarte mari.

Cifrele ultimului recensământ arată că o serie de parametri încep să se îndrepte spre


normalitate. Scăderea numărului de persoane implicate în industrie, creşterea celor din sfera
serviciilor, un transfer de la oraş la spaţiul rural, ceea ce este iar un semn bun. A crescut numărul
persoanelor ce urmează studii universitare şi al celor care se perfecţionează (studii de Masterat,
Doctorat), s-a mărit numărul specialiştilor în informatică, cercetare şi în comunicare, ramuri de vârf
ale economiei moderne. Apar însă şi acţiuni haotice, ceea ce ilustrează că încă nu ne-am aliniat
societăţii informaţionale, astfel, aproximativ 40% din populaţie trăieşte din agricultură sau din domenii
conexe, în timp ce cifra normală trebuie să oscileze între 5 şi 10%. Vor urma, deci, falimente în
agricultură şi o înrăutăţire a condiţiilor de muncă din această zonă pentru a echilibra situaţia.

Dacă industria şi agricultura sunt în continuă reducere şi redimensionare, avem baze favorabile
pentru viitor : un sistem de învăţământ încă apt să creeze oameni cu cunoştinţe multiple şi diverse, un
grad ridicat de cunoştinţe lingvistice, de informatică şi, bineînţeles adaptabilitatea ca trăsătură de bază
a poporului român. Ne lipseşte însă o specializare, atât de necesară în societatea globală.

Pierderea identităţii etnice, a specificului antropologic, prin metisare (amestecul genetic cu alte
populaţii). În plus, copiii proveniţi din familii mixte şi în special inter-rasiale trăiesc drama confuziei
identitare, lingvistice şi culturale, şi a respingerii de către ambele grupuri etnice sau rasiale din cere
provin părinţii. România are pe teritoriul său naţional cea mai importantă comunitate maghiară ce
trăieşte în afara frontierelor Ungariei de astăzi. Deşi aici statisticile sunt controversate, se pare că şi
comunitatea rromilor este cea mai mare din Europa. Globalizarea presupune o politică extrem de
tolerantă a statului – naţiune faţă de minorităţile de orice tip ( etnic, confesional, sexual, etc.) . Gheaţa
pe care evoluează noţiuni ca „cetăţean al unui stat”, „cetăţean al lumii” sau „cetăţean european” devine
tot mai subţire şi va deveni încă şi mai subţire în anii care vor veni.
Aşa cum am spus anterior avem nevoie de idei. Spre a produce şi vinde ideile noastre avem nevoie de
informaţie şi canale de comunicare, şi aici stăm destul de prost. Monopolul RomTelecom ne-a costat
enorm : avem reţea de telefonie învechită, prost întinsă şi cu prea puţin abonaţi ( circa 4 milioane de
posturi telefonice) şi doar 200000 de faxuri. La fel de prost stăm ( şi datorită tarifelor telefonice
exagerate) şi la capitolul Internet, cu doar 2 milioane de domenii româneşti.

De asemenea asistăm şi la pierderea identităţii culturale: anglo-americanizarea limbii prin


cuvinte şi expresii din diverse domenii, în special din domeniul „IT&C” (uneori barbarisme:
prescurtări, acronime–ca şi cel din faţa parantezei, combinaţii perplexante din părţi de cuvinte, etc.), şi
când este nevoie de ele, şi când nu; importul şi indigenizarea unor tradiţii cultural în flagrantă
dizarmonie cu specificul cultural şi ethosul românesc: St. Valentine’s Day, Halloween, Thanksgiving
Day şi alte obiceiuri şi ritualuri păgâne; alte produse şi obiceiuri alimentare şi vestimentare nu numai
inutile, ridicole şi de prost-gust, ci şi periculoase pentru sănătate: Coca-Cola, Pepsi, McDonald’s,
Pizza Hut, KFC, chewing-gum, şepcile de base-ball, etc.

Libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi cunoştinţelor (inclusiv,


sau mai ales ştiinţifico-tehnice), participarea neîngrădită la circuitul mondial de valori reprezintă un
beneficiu pentru România rezultat din globalizare. În special libera circulaţie a persoanelor şi
cunoştinţelor reprezintă pentru România o mare realizare, având în vedere restricţiile din aceste
domenii din perioada 1945-1989. Totodata însă se produc şi dezavantje cum ar fi dezrădăcinarea
naţională, deposedarea de proprietăţi şi îndepărtarea de zona care dă fiecăruia dintre noi încredere,
putere, viaţă şi prosperitate: Patria. Un om care pleacă pe meleaguri străine îşi părăseşte rudele şi
prietenii şi lasă în paragină totul în ţara natală, dar nu va fi niciodată adoptat deplin în ţara unde se
stabileşte, barierele etnice, religioase, lingvistice, culturale, relaţionale, etc. fiind o realitate
inexorabilă. Timp de generaţii vor fi marginalizați pentru că vor fi percepuți şi tratați ca străini, cu
suspiciune, antipatie şi ostilitate. Cei care reuşesc pe meleaguri străine sunt excepţiile care confirmă
regula.

O altă schimbare este desfiinţarea graniţelor, apariţia parlamentelor şi a guvernelor europene, rolul
instituţiilor financiare mondiale ( FMI şi Banca Mondială), desfiinţarea monedelor naţionale şi
trecerea la euro, lichidarea armatelor naţionale în favoarea NATO.
Pentru România, dezavantajele sunt în mod evident mai mari decât beneficiile.

În concluzie, cultura tradiţională a societăţilor dispare sau se preface în spectacol şi marfă, cultura
umanistă este eliminată tot mai mult de tehnoştiinţa invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă.
Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic, riscă să devină omul atomizat care trăieşte
numai pentru producţie şi consum, golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice
transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluţia umanităţii sau „ultimul om”. În ciuda
tuturor acestor avertismente nu pot evita sau elimina globalizarea.