Altruism –atitudine binevoitoare şi dezinteresată manifestată în

favoarea altora.
Bunătate –însuşirea de a fi bun, înclinarea de a face bine.
Egoism – preocupare exagerată faţă de propria persoană şi de interesele
personale , în dauna intereselor colectivităţii.
Elan – imbold lăuntric puternic , care înlesneşte realizarea unei acţiuni;
entuziasm, exaltare, înflăcărare, avânt, însufleţire.
Empatie –identificare, prin trăire, cu alte persoane, cu eroii cărţilor etc.
Generozitate –mărinimie, dărnicie, dezinteresare.
Invidie –sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat
de succesele sau de situaţia bună a altuia; pizmă.
Responsabilitate – atitudine conştientă, simţ de răspundere faţă de
obligaţiile sociale.
Sacrificiu – renunţare voluntară la ceva (preţios sau considerat ca atare)
pentru binele sau în interesul cuiva sau a ceva; jertfă.
 Altruismul este atitudinea morală sau dispoziţia sufletească de a face
bine în folosul altora fără alte interese.
Este o virtute tradiţională în multe culturi şi un aspect important în
multe tradiţii religioase, cum ar fi: creştinism, iudaism, islam, jainism,
budism, confucianism şi multe altele.
Altruismul este opusul egoismului.
Altruismul se manifestă ca un comportament realizat voluntar în
beneficiul altora, fără a anticipa recompense din surse externe.
Unii sociologi înlocuiesc termenul de altruism cu cel de comportament
prosocial orientat spre ajutorarea, protejarea, sprijinirea, dezvoltarea
celorlalte persoane, fără aşteptarea unei recompense. Aceeaşi concepţie o
împărtăşea şi filosoful antic Seneca care spunea: „Răsplata unei fapte bune
este aceea de a fi făcut-o” şi „Sunt recunoscător nu fiindcă îmi foloseşte, ci
fiindcă îmi face plăcere”.
 “La sfârşitul fiecărei zile socoteşte nu ceea ce alţii au făcut faţă de tine, ci
ceea ce tu ai făcut pentru alţii.” (N. Iorga)
Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se înalţă din sufletele veştede.”
(N. Iorga)
“Omul cel mai fericit este acela care face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.”
(Diderot)
“Pentru a fi fericit şi a face pe alţii fericiţi, trebuie să iubim pe aproapele
nostru ca pe noi înşine şi, dacă nu este cu putinţă, să-i facem cele ce am dori
să ni se facă nouă de altul.” (Tolstoi)
 Empatia este capacitatea de a recunoaşte şi, într-o oarecare măsură, de a
împărtăşi sentimentele (cum ar fi tristeţea sau fericirea) care sunt
experimentate de către o altă fiinţă, chiar dacă aceasta nu le exprimă explicit.
O persoană are nevoie de a avea un anumit grad de empatie înainte de a
putea să fie capabil să simtă compasiune.
Empatia reprezintă o identificare, prin trăire, cu alte persoane, cum ar fi
eroii din opere literare, filme etc.
Empatia se deosebeşte de simpatie:
 Empatie: abilitatea de a înţelege, percepe şi simţi emoţiile unei alte
persoane.
 Simpatie: tendinţa de a-i ajuta pe ceilalţi pentru a preveni sau diminua
suferinţa lor.
 “Nu este legătură mai sfântă decât frăţia dintre oameni. Tatăl îşi iubeşte
copilul, mama îşi iubeşte copilul, copilul îşi iubeşte părinţii. Dar ce înseamnă
toate acestea? Animalele sălbatice îşi iubesc şi ele copiii! Dar să te înrudeşti
prin legătura sufletului, nu numai prin aceea de sânge, iată ce-i este dat
numai omului.” (Gogol)
“Nu eşti bun de nimic dacă nu eşti bun decât pentru tine.” (Voltaire)
“Doar viaţa ce-o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită să fie trăită.”
(Einstein)
 Cuvântul “om” îşi are originea în latinescul homo-hominis. Printre
înţelesurile sale, se numără şi acesta: o persoană care se remarcă prin calităţi
morale deosebite, mai ales prin cinste şi corectitudine, printr-o bună educaţie.
Se spune :”E om, te poţi bizui pe el”; “Un om ca el mai rar”; “Şcoala te
face om” etc. Datorită importanţei acestei semnificaţii nobile , limba română
a creat şi o serie întinsă de derivate:
 “purtare omenească”, “omenos” (pentru omul blând, bun, cumsecade,
înţelegător);
 “omeneşte” (cu omenie, cu blândeţe, cum se cade, cum se cuvine);
 verbul “a omeni “ (a ospăta, a primi cu ospitalitate pe cineva);
 substantivul “omenie” (purtare cuviincioasă, blândă, cinstire, preţuire,
ospitalitate);
 sintagma “om de omenie”.
Omul generos este animat de dorinţa de a realiza ceva folositor pentru
cei din jur, de a-i ajuta la nevoie.
El nu aşteaptă cerinţe şi rugăminţi pentru a-şi oferi ajutorul; nu-şi face
calcule meschine şi nu-şi trâmbiţează faptele;
Generosul împarte oamenilor cunoştinţele sale, experienţa, sfaturi,
cuvinte şi fapte, în mod dezinteresat;
Răsplata omului generos este bucuria celorlalţi.
 “Nu recunosc alt semn al superiorităţii decât bunătatea.” (Beethoven)
“Nu toţi oamenii pot fi Ciceroni şi Platoni, Virgili sau Homeri, dar toţi
pot fi oameni buni. Prefer un om fără cunoştinţe literare, decât cunoştinţe
literare fără om.” (Petrarca)
“Omenia, omenie cere şi cinstea, cinste.” (Proverb românesc)
“Dacă tatăl meu a fost Domn şi eu nu sunt om, ce folos?” (Proverb românesc)
“Omul bun e ca pâinea cea de grâu.” (Proverb românesc)
 Ideea sacrificiului consta în renunţarea voită la o serie de bunuri sau
plăceri pentru dobândirea altor satisfacţii care ţin de realizarea unor
idealuri înalte.
Exemple:
 sacrificiile de animale sau oameni din antichitate;
 sacrificiul lui Prometeu;
 sacrificii culturale – vezi legenda meşterului Manole ;
 sacrificiul oamenilor de ştiinţă;
 sacrificiul mamei pentru copil;
 sacrificii pentru apărarea ţării (Mihai Viteazul);
 sacrificiul de sine în numele onoarei (Decebal, moartea prin harakiri la
japonezi);
 sacrificiul pentru dreptate socială (Horea, Cloşca şi Crişan, Tudor
Vladimirescu etc.).
 Spiritul colectiv înseamnă aprecierea deschisă şi sinceră a faptelor tale şi
ale celor din colectiv, participarea dezinteresată la viaţa colectivului.
A nu lua atitudine în faţa unor greşeli, pe motivul că nu vrem să supărăm
pe nimeni, a nu fi interesat de succesul clasei tale nu înseamnă spirit colectiv.
A fi timid, retras, nesociabil, înclinat spre meditaţie nu înseamnă a fi
lipsit de ataşament faţă de colectiv.
 Există diferenţă între a fi blând şi a se purta blând. Blândeţea autentică
înseamnă omenie în timp ce blândeţea prefăcută ascunde cruzime sau
interese: “Mâţa blândă zgârie rău” – prefăcătorie; “Mielul blând suge la
două oi” – blândeţe interesată în scopuri individuale.
Există o blândeţe prefăcută care urmăreşte uneori scopuri nobile şi arată
dibăcie . Exemplu: blândeţea lui Vlaicu, eroul piesei lui Alexandru Davila,
care urmărea binele ţării.
 Punctualitatea este o dovadă de responsabilitate şi de politeţe, dovedeşte
onestitate, consecvenţă, corectitudine, respectarea cuvântului dat, exigenţă
faţă de sine, spirit de ordine.
Aspectele punctualităţii:începerea orelor; întâlniri; respectarea încadrării
în timp a unei activităţi; punctualitatea atât în relaţiile cu societatea, cât şi
cu familia; pripeala şi superficialitatea sunt opuse punctualităţii. Nu te poţi
scuza: “Eu nu pot fi punctual!”

“Zăbava va aduce pierdere, amânarea – pericol.” (Erasmus)

“Cine se porneşte cu graba, se întâlneşte cu zăbava.” (Proverb românesc)
“Graba strică treabă.” (Proverb românesc)
“Grăbeşte-te încet!” (Cugetare latină)
“Făgăduiala dată e datorie curată.” (Proverb românesc)
 Oamenii de pe străzile marilor oraşe de pretutindeni sunt mai puţin dispuşi
să observe, să salute sau să ajute pe altcineva din pricina a ceea ce se numeşte
„transă urbană”.
Simpla atenţie ne permite să construim o legatură emoţională. În lipsa
atenţiei, empatia nu are nici o şansă!
Cercetătorii susţin că aceia care se opresc să ajute povestesc, de regulă, că
văzând suferinţa altora, suferă şi ei şi sunt cuprinşi de o afecţiune empatică.
Odată ce o persoană o remarcă pe alta suficient de mult încât să simtă empatie,
sunt şanse foarte mari să şi ajute cu ceva.
Simplul fapt că auzi despre cineva care a dat o mână de ajutor poate avea
un impact unic, inducându-ţi un sentiment cald de entuziasm. Psihologii
folosesc termenul de “elan” pentru înflăcărarea stârnită de faptul că ai fost
martor la bunătatea altuia. Elanul este starea menţionată constant atunci
când oamenii povestesc ce au simţit văzând un act spontan de curaj, toleranţă
sau compasiune.
 Majoritatea oamenilor se simt mişcaţi, chiar înfioraţi. Actele care stârnesc
cel mai adesea elanul sunt ajutorul dat săracilor, bolnavilor sau ajutorarea
cuiva aflat într-o situaţie dificilă. Simplul fapt de a medita mai mult la aceste
lucruri poate trezi în noi puţin elan.
Când suntem neliniştiţi sau plini de griji, nu reuşim să înregistrăm
scânteierea din privirea cuiva, începutul unui zâmbet sau tonurile calde ale
unei voci – toate fiind canale fundamentale de trimitere a mesajelor de
prietenie.
Preocuparea legată exclusiv de propria persoană, sub toate formele ei,
ucide empatia, şi cu atât mai mult compasiunea. Când ne concentrăm asupra
propriei persoane, lumea noastră se contractă, iar problemele şi preocupările
noastre iau proporţii. Când însă ne concentrăm asupra celorlalţi, lumea
noastră se extinde. Propriile necazuri alunecă spre periferia minţii şi astfel
par mai mici, iar noi ne sporim capacitatea de a relaţiona – sau de acţiona cu
compasiune, cu responsabilitate.
 “A fi om înseamnă, chip neîndoielnic, a fi răspunzător.” (Saint-
Exupery)
“Grija pentru om şi destinul lui trebuie să constituie interesul principal.”
(Einstein)
“Înţelepciunea e a ta numai când o dai altuia, altfel, ea este numai în
tine” (N.Iorga)
 Copiii de la şcoala din Stanz de Th.Barrau
Marele pedagog Pestalozzi , vestit prin viaţa-i virtuoasă, ca şi prin iscusinţa sa pedagogică,
se dedicase educaţiei tineretului. Primise direcţia aşezământului de la Stanz, oraş în Elveţia,
unde fuseseră strânşi copii săraci, orfani de tată şi cu totul lipsiţi de cele necesare traiului.
Aşezământul era ajutat de către guvernul ţării, dar se susţinea şi prin munca copiilor care se
îndeletniceau cu grădinăria, ţesutul sau lucrau în fabrici.Pe neaşteptate, aflară că orăşelul
Altorf, din apropiere, fusese distrus de un incendiu . Pestalozzi îşi adună copiii şi le spuse:
-Altorf e nimicit. Poate că mai mult de o sută de copii sunt acum fără haine, adăpost, hrană.
Vreţi voi să cerem ocârmuirii să ne îngăduie a primi între noi douzeci dintre aceşti copii?
-Da! Da! Strigară copiii, cu toţii, într-un glas.
-Dar, le spuse directorul iarăşi, gândiţi-vă bine la ceea ce vreţi să cereţi. Avem puţini bani la
îndemână şi nu se ştie dacă ni se va mai da ceva în plus pentru aceşti noi veniţi. Poate că va fi
nevoie să lucraţi mai mult ca până acum, ca să putem avea cu ce trăi şi să putem şi învaţa.
Poate că va fi nevoie să împărţiţi cu aceşti străini şi hrana voastră şi hainele voastre.
Pestalozzi le spuse de mai multe ori să se gândească bine ce fac. Copiii stăruiră în hotărârea
lor mărinimoasă:
-Să vină, cerură cu toţii! Să vină! Şi chiar dacă se vor întâmpla cele ce ne-aţi spus
dumneavoastră, vrem să împărţim tot ce avem.
 Fierarul de Th. Barrau

Era miezul nopţii.Domnul Cheron, trecând prin faţa atelierului unui biet fierar, auzi
lovituri înteţite de nicovala. Intră înauntru, vrând să ştie de ce stă omul la lucru până la
miezul nopţii.
-Nu lucrez pentru mine, spuse fierarul, ci pentru vecinul meu. Bietul Om! i-a ars casa. E-n
sapă de lemn, cu copii cu tot. Mă scol cu două ore mai devreme şi mă culc cu două ore mai
târziu. Asta face două zile de lucru pe săptămână. Ce încasez pe lucru îi dau lui. Eh!
Câteva lovituri de ciocan mai mult! Ce, mare lucru? Dac-aş avea ceva stare, aş împărţi cu el.
Dar toată averea mea e nicovala. Mulţumesc Domnului! Este de lucru şi în anotimpul
acesta. Şi când ai braţe vânjoase, se cade să le pui şi în slujba ajutorării vecinului.
-E foarte bine ce faci, răspunse Cheron. Dar crezi dumneata că vecinul dumitale va fi
vreodată în stare să-ţi dea înapoi ceea ce-i dai acum?
-Oh! Poate că nu! Dar ar fi mai rău de el, decât de mine! Ce vreţi? Fiecare zi îmi aduce
pâinea de care am nevoie. Socotind bine, cu ce-i dau eu nu sunt sărac. În schimb, nenorociţii
lui copii n-or să moară de foame . Se cuvine să ne ajutăm unul pe altul. De-ar fi ars casa
mea, aş fi fost mulţumit să fi făcut şi el la fel ca mine.
 Răspunsul înţelept al unui orb

Era o noapte întunecoasă ca păcura. Un biet orb mergea încet, pe dibuite, ţinând pe
umăr un ulcior cu apă, iar într-o mână o lumânare aprinsă.
Pe drum se întâlni cu un tânăr îngâmfat şi uşuratic, care se mira foarte de ce oare orbul
îşi lumina calea, de vreme ce nu putea vedea nimic, lipsit fiind de vedere.
Şi, trufaş, cum era, îi spuse batjocoritor orbului:
-Eşti un om nerod! De ce-ai mai aprins lumânarea, dacă tu nu poţi vedea nimic? Pentru tine
lumina tot întuneric este. Nu-ţi foloseşte la nimic lumânarea pe care o ţii în mână.
-Greşeşti, răspunse orbul. Tu n-ai priceput nimic. Nu port lumânarea pentru mine, ci pentru
un înfumurat ca tine, ca să nu mă loveşti şi să-mi spargi ulciorul.
 Din lumea oamenilor celebri…

Louis Pasteur, marele savant francez, nu a acceptat să primeasca Marele Cordon al Legiunii
de Onoare acordat de guvern pentru descoperirea vaccinului contra antraxului până ce doi
colaboratori apropiaţi nu au primit şi ei panglica roşie de cavaleri ai Legiunii de Onoare.

Marconi , inventatorul telegrafiei fără fir, a recunoscut , în mai multe rânduri, că succesul său
se explică şi prin meritele predecesorilor Maxwell, Kelvin, Hertz, Graham Bell. A primit
premiul Nobel în 1906. În 1912, datorită telegrafiei vor putea fi salvaţi 712 naufragiaţi de pe
“Titanic”, de către vapoarele chemate în ajutor.
 Umberto Nobile (italian) şi Roald Amundsen (norvegian) au fost mari exploratori, dar
între ei au fost neînţelegeri frecvente. Au participat împreună la prima expediţie cu dirijabilul
care a atins, în 1926, Polul Nord. În 1928, Nobile efectuează o nouă călătorie cu dirijabilul
“Italia” spre Polul Nord. Ajunge la destinaţie, dar, la întoarcere , balonul pierde gaz şi se
prăbuşeşte.Câtva timp nu se ştie nimic despre soarta lui Nobile şi a echipajului. Amundsen,
uitând cu desăvârşire gravele dispute şi vinovaţia lui Nobile, însufleţit de omenie, anunţă
generos că va porni în căutarea naufragiaţilor. Foloseşte un hidroavion, dar, după 45 de
minute de la decolare, legătura radio încetează. Aparatul se prăbuşeşte în Oceanul Arctic,
întregul echipaj pierind în încercarea de salvare a unor semeni.
Nobile este salvat peste câteva zile de către un hidroavion.I se va reproşa , mai apoi, că a
acceptat să fie salvat primul, ceilalţi rămânând în continuare pe banchiza plutitoare, până
vor fi salvaţi, cu pierderi de vieţi, de către un spărgător de gheaţă rusesc.
 Pentru uşurarea înţelegerii între oameni, s-au propus peste 600 de limbi artificiale. Dar
singura care se menţine şi astăzi şi care numără cel puţin 2 000 000 de vorbitori din diverse
ţări este limba “esperanto” (esperanto = cel care speră), inventată ,în 1887,de către
polonezul Ludovic Lazar Zamenhof.
Esperanto conţine cele mai importante rădăcini ale cuvintelor din limbile de largă
circulaţie. Astfel, cei ce vorbesc o limbă romanică înţeleg 90% din lexicul ei, cei care cunosc o
limbă germanică 65% iar slavii circa 25%. Cuprinde peste 15 000 de cuvinte, permiţând
formarea unor noi cuvinte.
În prezent, se tipăresc în esperanto reviste , literatură din toate domeniile de activitate,
se ţin congrese şi se transmit emisiuni radio.
 1.Cosma, T., Ora de dirigenţie în gimnaziu, Editura “Plumb”, Bacău,
1994
2.Lemeni,G., Porumb,M., Consiliere şi orientare. Activităţi pentru clasele
V-VIII, Editura ASCR, Cluj, 2011
3.Puia,M.,Comşa,F.,M.,Îndrumar de dirigenţie, Editura Niculescu,
Bucureşti, 2007