Românii din Transilvania au fost la un pas să devină calvini

Claudiu Pădurean

Unul dintre cele mai puțin cunoscute episoade din istoria românilor ardeleni este legat de perioada în
care aceștia au trecut la Reforma calvinistă. În secolul al XVI-lea, românii ardeleni au avut trei episcopi
protestanți: Gheorghe din Sângeorz, Pavel Tordași și Mihail Tordași, în timp ce episcopul Bisericii Greco-
Orientale (cum se numea pe atunci Biserica Ortodoxă), Sava de Geoagiu, a fost alungat din scaunul
vlădicesc pentru că refuzase să accepte Reforma calvinistă.

Românii ardeleni au putut să revină la confesiunea răsăriteană ortodoxă abia după ce pe tronul
Transilvaniei au venit principii catolici din familia Bathory, care au sprijinit refacerea Bisericii Ortodoxe,
demers care a continuat și în scurta perioadă în care Transilvania a fost condusă de Mihai Viteazul. Însă,
mai ales în timpul lui Ioan Sigismund, ultimul rege al Ungariei și primul suveran al -Transilvaniei care a
renunțat la titlul de voievod și l-a -adoptat pe cel de principe, exista posibilitatea ca adoptarea Reformei
protestante de către români să devină un fapt ireversibil. Mai ales în timpul lui Ioan Sigismund, ofensiva
protestantă a fost una violentă, îndreptată atât împotriva românilor ortodocși, cât și împotriva secuilor
catolici. Ca o curiozitate a istoriei, cel mai important pelerinaj catolic din această parte a Europei, cel de la
Șumuleu Ciuc, marchează momentul în care armata secuilor catolici, însuflețită de călugării franciscani, au
înfrânt oastea protestantă a principelui maghiar al Transilvaniei, Ioan Sigismund (Janos Zsigmond).
Înfrângerea principelui a avut consecințe importante. În anul 1568, Dieta Transilvaniei, întrunită la Turda,
proclama pentru prima oară în istoria Europei dreptul la libertate religioasă. Adică, fiecare locuitor al
Principatului Transilvaniei avea dreptul să își aleagă liber religia, în condițiile în care în celelalte părți ale
continentului era încă aplicat principiul medieval care spunea „Cujus regio ejus religio est“, adică seniorul
are dreptul să își impună religia vasalilor săi.

Bineînțeles, hotărârile -Dietei Transilvaniei au avut limitele lor. Catolicii au fost privați de dreptul de a avea
propriul lor episcop până în 1688, deși catolicismul era una dintre cele patru religii „recepte“, adică oficiale
ale Transilvaniei, alături de lutheranism, calvinism și unitarianism.

Religia ortodoxă era doar tolerată în Transilvania, cu toate că ortodocșii aveau dreptul să aibă propriul lor
episcop, precum și mănăstiri. Cu toate aceste lipsuri, Edictul de la Turda a prevenit în Transilvania
izbucnirea unor războaie religioase de tipul celor -care au devastat părți întinse ale Europei Occidentale și
Centrală. Episodul în care Ioan Sigismund a încercat să impună religia sa prin intermediul forței armate a
rămas astfel unul izolat.

Ioan Honterus, cel care a adus Reforma în spațiul Transilvaniei

Începutul Reformei protestante este fixat de către istorici în anul 1517. Învățăturile lui Martin Luther s-au
răspândit rapid în spațiul german, inclusiv printre sașii ardeleni. Cel care a adus ideile Reformei în
Transilvania a fost cărturarul brașovean Johannes Honterus, din 1533. Cea mai mare parte a sașilor și a
maghiarilor au adoptat Reforma. Românii au rămas ortodocși, iar -secuii, precum și o minoritate a
maghiarilor, au rămas catolici.

1
În perioada imediat următoare, maghiarii ardeleni au început să fie tot mai atrași de învățăturile lui Jean
Calvin. Drept urmare, după dezbateri furtunoase, în anul 1564, la Aiud, s-a întrunit un Sinod al
protestanților din întreaga Transilvanie. Ca urmare a acestui Sinod, protestanții din Transilvania s-au
împărțit între două biserici. Sașii au rămas luterani, la fel ca și o mică parte a maghiarilor. Azi, sediul
Episcopiei Luterane a sașilor ardeleni se află în Sibiu, iar sediul Episcopiei Luterane a maghiarilor din
Transilvania se află la Cluj. Însă, pe lângă Biserica Luterană cu cele două episcopii, din 1564, în Transilvania
a apărut și Biserica Reformată Calvină, formată din maghiari, care azi are două episcopii, cu sediile în Cluj,
respectiv Oradea.

La doar patru ani, însă, lucrurile aveau să se complice și mai mult. Învățatul clujean Francisc David (David
Ferenc) și-a exprimat dubiile legate de învățătura Sfintei Treimi și a propus o variantă radicală a Reformei,
încurajată de Ioan Sigismund. Drept urmare, a apărut o nouă biserică protestantă, cea Unitariană, din
1568.

Tulburări periculoase

Un moment de cumpănă pentru întreaga Transilvanie a apărut în 1566, când Dieta Transilvaniei, întrunită
la Sibiu, a luat două măsuri care aveau menirea să asigure triumful definitiv al Reformei în principat. Mai
întâi, a fost alungat episcopul romano-catolic din Alba Iulia, iar principele Ioan Sigismund a primit
mandatul să încerce să îi aducă prin forță pe secui la Reformă. Consecința a fost înfrângerea principelui la
Șumuleu Ciuc, în 1567. Și tot Dieta din 1566 a decis să numească în fruntea românilor ortodocși un episcop
calvin, Gheorghe din Sângeorz, care a decis să își impună autoritatea asupra tuturor clericilor români din
Principat, inclusiv asupra episcopilor aflați în scaun.

Înfrângerea lui Ioan Sigismund a dus la proclamarea dreptului la libertate religioasă în 1568, ceea ce
înseamnă că secuii au putut să rămână catolici. Însă, pentru românii a căror biserică era doar tolerată,
lucrurile au stat altfel. În anul 1570, pentru că refuzase să accepte Reforma calvină, episcopul ortodox
Sava din Geoagiu--Lancrăm a fost alungat din scaunul vlădicesc. Există presupunerea că în același an
murise și episcopul calvin român Gheorghe din Sângeorz, astfel că Dieta Transilvaniei a numit un singur
episcop român în Principat: Pavel Tordași, care își avea scaunul episcopal la Teiuș.

Pavel Tordași era calvin și a făcut mari eforturi pentru a impune Reforma în rândul românilor. A murit în
anul 1577 și a fost succedat de fiul său, Mihail Tordași. Acesta a fost ultimul episcop calvin român, pentru
că, din 1571, pe tronul Transilvaniei a venit principele catolic Ștefan Ba-thory, care a fondat o adevărată
dinastie, din care au mai făcut parte principii Cristofor Bathory, Sigismund Bathory, Andrei Bathory și
Gabriel Bathory. De asemenea, familia principilor Rakoczi era înrudită cu familia Bathory. Ștefan Bathory
a decis să sprijine refacerea Bisericii Ortodoxe, inclusiv cu ajutorul mitropoliilor Ungro-Vlahiei și Moldovei.
În Transilvania, în ciuda opoziției episcopilor calvini, continuau să -activeze mulți preoți ortodocși
hirotoniți de episcopii de peste Carpați. Mitropoliții valahi au creat o episcopie ortodoxă la Alba Iulia,
ridicată la rangul de mitropolie de către Mihai Viteazul, iar cei moldoveni una la Vad. Episcopia Vadului
folosea drept catedrală o biserică a cărei ctitorie îi este atribuită lui Ștefan cel Mare și care ar fi fost pictată
în timpul lui Petru Rareș.

Refacerea ierarhiei ortodoxe a dus la dispariția episcopatului calvin românesc, chiar dacă în secolul al -
XVII-lea, principi protestanți ai Transilvaniei precum Gabriel Bethlen i-au supus pe episcopii ortodocși
ascultării față de un superintendent calvin și au continuat să încerce să îi atragă pe români la Reformă prin
oferirea de privilegii. Aceste încercări au încetat din anul 1688, când în Transilvania au intrat trupele
austriece.

2
Zece ani mai târziu, în 1698, mitropolitul greco-oriental ortodox al Transilvaniei, Teofil, decidea Unirea
Bisericii românilor ardeleni cu Biserica Romei și apărea astfel Biserica Greco-Catolică. Hotărârea de Unire
a fost întărită în 1700 de către mitropolitul Atanasie. Astfel, în mod paradoxal, mai mult de un secol și
jumătate de propagandă calvină a avut drept rezultat renașterea Bisericii Ortodoxe și apariția Bisericii
Greco-Catolice. Azi, cei mai mulți dintre românii ardeleni aparțin în continuare celor două Biserici.

Moștenirea culturală a Reformei

Ultimii pastori calvini români au fost atestați dincolo de Tisa până la jumătatea secolului al XVIII-lea, când
cele mai multe dintre micile comunități protestante românești au fost asimilate de maghiari, după cum
remarca cercetătorul Ioan Mitrofan. Astfel, eforturile susținute ale promotorilor Reformei au avut
consecințe minore în planul spiritualității românilor din Transilvania. În plan cultural, însă, consecințele au
fost imense. Așa cum scria cercetătoarea Ana Dumitran, din cauza instabilității confesionale, Biserica
Calvină Românească nu a fost o biserică reformată pură, ci una în care se manifesta din plin sincretismul.
Calvinii români nu au renunțat la patrimoniul liturgic bizantin. Pentru că protestanții promovau slujbele în
limba poporului, liturghia bizantină a fost tradusă în limba română. Practic, limba română a continuat să
fie folosită drept limbă liturgică în bisericile românești și după refacerea Bisericii Ortodoxe. Dincolo de
Carpați, limba română a devenit limbă liturgică abia din secolul al XVIII-lea. Mai mult, în contextul Unirii
religioase din 1700, limba română a fost acceptată drept limbă liturgică și de Biserica Romei. Astfel,
româna a devenit prima limbă națională recunoscută drept limbă liturgică în Biserica Catolică, după latină,
greacă și slavonă, după cum scria cercetătorul Zenovie Pâclișanu.

Celelalte limbi naționale au fost acceptate drept limbi liturgice în Biserica Catolică abia după Conciliul
Vatican II. O altă consecință culturală a Reformei protestante pentru românii ardeleni a fost debutul
tipăririi de cărți în limba română. Prima a fost Catehismul din Sibiu, din 1544, care este o traducere a
Micului Catehism al lui Martin Luther. Au urmat alte cărți tipărite de luterani, precum Întrebarea
Creștinească din 1570 de la Sibiu sau Tetraevanghelul, care a cunoscut ediții succesive: cele din1546 și
1552 au fost tipărite la Sibiu, iar cea din 1560 la Brașov. Calvinii au tipărit în 1570 Psaltirea, apoi în -1581-
1582 Palia de la Orăștie sau Noul Testament, tipărit în 1648 la Alba Iulia.

Claudiu Pădurean, „Românii din Transilvania au fost la un pas să devină calvini”

https://romanialibera.ro/aldine/history/romanii-din-transilvania-au-fost-la-un-pas-sa-devina-calvini-
447852 (25.05.2018)