Colegiul Tehnic „Costin D.

Neniţescu” Piteşti

Proiect pentru examenul de certificare a

competenţelor profesionale
nivelul IV
Calificare: Tehnician în automatizări

Tema: Elemente de executie utilizate in SRA

prof coordonator:

ing. Bostan Elena

Nume și prenume elev:

Radu Marius

An şcolar 2018- 2019

ARGUMENT………………………………………………………………………………….…...3

CAP. 1. CARACTERIZARE GENERALĂ S.R.A …………………………………………..….4

1.1. Clasificarea S.R.A…………………………………………………………………..….…4

1.2. Schema bloc a unui sistem de reglarea automata …………………………………..…….6

CAPITOLUL 2 ELEMENTE DE EXECUŢIE……………………………………………..……8

2.1. Clasificarea elementelor de execuţie………………………………………………………..9

2.2. Schema bloc a unui element de execuţie EE……………………………………………….10

2.3. Elemente de acţionare………………………………………………………………………11

CAP. 3. NORME DE PROTECŢIA MUNCII………………………………………………......22

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………...…...23

[2]
 ARGUMENT

Automatica cuprinde totalitatea metodelor şi a mijloacelor tehnice prin care se stabilesc legături
corespunzătoare între instalaţiile tehnologice şi dispozitive anume introduse, astfel încât conducerea
proceselor de producţie să se desfăşoare fără intervenţia directă a omului.

Principalele avantaje ale automatizării constau în:

- Creşterea productivităţii muncii;

- Îmbunătăţirea calităţii muncii;

- Reducerea efortului intelectual depus de oameni în cadrul procesului de producţie.

În structura oricărei instalaţii automatizate se disting:

- Instalaţia tehnologică;

- Dispozitivul de automatizare;

Automatizarea proceselor de producţie se realizează prin sisteme automate, formate din elemente
componente, care se realizează în schemele funcţionale, simbolizate printr-un dreptunghi.
Fiecare astfel de element cumulează următoarele proprietăţi:
- Reprezintă o unitate fenomenologică sau funcţională bine definită şi relativ simplă, ca de
exemplu un motor sau transformator electric, o pompă sau un ventilator, o termorezistenta sau
un tahogenerator, un robinet sau o clapetă de gaze, un cuadripol electric sau un bloc electronic;
- Posedă cel puţin un semnal de intrare şi unul de ieşire (elementul de comparaţie are cel puţin
două semnale de intrare şi un semnal de ieşire), ca de exemplu: tensiuni electrice, forţe,
temperaturi, presiuni, concentraţii chimice, deplasări rectilinii sau unghiulare;
- Transferul semnalelor este unidirecţional, întotdeauna de la intrare spre ieşire. La un
termocuplu, de exemplu, semnalul de intrare este temperatura (în grade c), iar cel de la ieşire
este tensiunea (în mV) şi nu invers;
- Semnalul de ieşire depinde numai de semnalul de intrare şi de structură elementului. Această
dependenţă se exprima, de obicei, fie pe cale analitică (ecuaţii diferenţiale sau algebrice), fie
grafo analitica (curbe, diagrame).

[3]
 CAPITOLUL I CARACTERIZARE GENERALĂ S.R.A

1.1. CLASIFICAREA S.R.A.

Clasificarea SRA se face în raport cu unele criterii:

A) În raport cu principiul de funcţionare:
- SA convenţionale sisteme de urmărire, pentru care i prezintă o comportare întâmplătoare
(deci necunoscută în raport cu timpul).
- SA specializate, care asigură, pe lângă condiţia a = 0 sau alte condiţii mai severe de încadrare
a funcţionării, în anumiţi indicatori de performanţă impuşi. În categorie se grupează SĂ
adaptive, optimale sau extremale.

B) În raport cu variaţia în timp a lui i (t), sistemele de reglare automată se împart în:

- SRA de stabilizare, dacă i (t) = constant, ca de exemplu în cazul menţinerii constante a

nivelului de lichid dintr-un rezervor, a turaţiei unui motor electric a tensiunii la borne unui
generator.

- SRA cu program variabil, dacă i (t) variază după o lege prestabilită, ca de exemplu
temperatura într-un cuptor electric, puterea activă a unui grup electrogen.

- SRA de urmărire, dacă i (t) prezintă o evoluţie în timp necunoscută aprioric, ca de, care
asigură anularea, sau ţinând să anuleze abaterea de reglaj a = i - r (unde i se consideră semnalul
de intrare şi r se consideră semnalul de reacţie). În această categorie se includ şi sistemele de
reglare automată, pentru care i prezintă o comportare predeterminată (deci cunoscută în raport
cu timpul) şi exemplu urmărirea unei ţinte mobile, sau urmărirea unei concentraţii chimice,
funcţie de o perturbaţie întâmplătoare.

C) În raport cu mărimea inerţiilor instalaţiei tehnologice, Să se pot grupa:

- SĂ pentru procese lente, având constantele de timp sub 10 s, ca de exemplu instalaţiile

chimice, termoenergetice.

- SĂ pentru procese rapide, având constantele de timp sub 10 s, ca de exemplu acţionările

electrice, reglarea tensiunii generatoarelor electrice.

D) În raport cu numărul semnalelor de intrare şi de ieşire se deosebesc:

- SĂ mono variabile, având un singur semnal de intrare şi de ieşire;

- SĂ multi variabile, având mai multe semnale de intrare şi de ieşire.

[4]
E) În raport cu numărul circuitelor de reacţie (de obicei negativă), se pot grupa în:

- SA cu un singur circuit de reacţie;

- SA cu mai multe circuite de reacţie, care pot fi încrucişate sau ne încrucişate.

F) În raport cu comportarea liniara sau neliniara a elementelor componente, se pot clasifica în:

- SĂ liniare, având toate elementele componente liniare. Un element liniar respecta principiul
superpoziţiei efectelor, iar dependenta semnalului de ieşire faţă de intrare se defineşte prin
ecuaţii diferenţiale liniare cu coeficienţi constanţi. Dacă aceşti coeficienţi depind şi de timp,
elementul se considera tot liniar, dar variant în timp;

- SĂ neliniare, conţin cel puţin un element neliniar. Un element neliniar nu respecta principiul
superpoziţiei efectelor. Deoarece elementele neliniare prezintă o mare diversitate, ele se
consideră a fi definitiv altfel decât prin ecuaţii diferenţiale liniare, cu coeficienţi, sau variabili în
raport cu timpul.

G) În raport cu formă de variaţie în timp a semnalelor, din componenţa sistemului, deosebim:

- SA cu semnale continue;

- SA cu semnale discontinue, de obicei sub forma unor impulsuri, modulate în amplitudine,

durată, frecventa poziţie.

- SA cu semnale sinusoidale, modulate în amplitudine, frecvenţă, fază.

[5]
 1.2. SCHEMA BLOC A UNUI SISTEM DE REGLAREA
AUTOMATĂ

Prin Sistem de Reglare Automată (SRA) se înţelege un sistem realizat astfel încât între
mărimea de ieşire şi mărimea de intrare se realizează automat, fără intervenţia omului, o relaţie
funcţională care reflectă legea de conducere a unui proces.

Elementul de comparaţie (EC) are rolul de a compara permanent mărimea de ieşire a instalaţiei
tehnologice cu o mărime de acelaşi fel cu valoare prescrisă (considerată constantă), rezultatul
comparaţiei fiind semnalul de eroare ε.

Regulatorul automat (RĂ) are rolul de a efectua anumite operaţii asupra mărimii ε primită la
intrare, respectiv are rolul de a prelucra această mărime după o anumită lege, numită lege de reglare,
rezultatul fiind mărimea Xc aplicată ca mărime de comandă elementului de execuţie.

Elementul de execuţie (EE) are rolul de a interveni în funcţionarea instalaţiei tehnologice pentru
corectarea parametrilor reglaţi conform mărimii de comandă transmise de RĂ.

Instalaţia tehnologică (IT) este în cazul general un sistem supus unor acţiuni externe numite
perturbaţii şi acţiunii comenzii generate de RĂ a cărui mărime de ieşire este astfel reglată conform
unui program prescris.

Traductorul (Tr) este instalat pe bucla de reacţie negativă are rolul de a transforma mărimea de
ieşire a IT de regulă într-un semnal electric aplicat EC.

Fig. 1 Modelul structural al unui sistem de reglare automată (SRA)

Elementele componente ale schemei unui SRA:

E.C. – Element de comparaţie;

R.A. – regulator automat;
E.E. – Element de execuţie;
I.T. – Instalaţie tehnologică;
Tr - traductor

Mărimi care intervin în schema de elemente a unui SRA:

[6]
U – mărime de intrare a sistemului;

Ε – semnalul de eroare;

Yr – mărime de reacţie;

Xc – mărimea de ieşire a regulatorului automat;

Xm– mărime de intrare a instalaţiei tehnologice;

[7]
 CAPITOLUL II ELEMENTE DE EXECUŢIE

Elementele de execuţie sunt componente ale sistemelor automate care primesc la intrare
semnale de mică putere de la blocul de conducere şi furnizează mărimi de ieşire, în marea majoritate a
cazurilor, de natură mecanică (forţe, cupluri) capabile să modifice starea procesului în conformitate cu
algoritmul de conducere stabilit.

Având un dublu rol, informaţional şi de vehiculare a unor puteri importante, elementele de

execuţie au o structură complexă, reprezentând subsisteme în cadrul sistemelor automate. În general,
elementul de execuţie este format din două părţi distincte: motorul de execuţie motor electric (ME)
(numit şi servomotor) şi organul de execuţie (OE)

Relaţia care se stabileşte între mărimile m de la ieşirea elementului de execuţie (EE) (mărimea
de execuţie) şi c mărimea de intrare a EE (provenită de la regulator) defineşte comportarea EE în regim
staţionar. Raportul dintre aceste mărimi, pentru orice valoare a lui c, ar fi ideal să fie constant, dar
intervin în cursul funcţionarii EE anumiţi factori care influenţează mărimea m (frecări, reacţii ale
mediului ambiant, greutăţi neechilibrate etc.).

Există cazuri când trecerea de la regulator la EE trebuie adaptată, folosind un convertor care
transforma mărimea de comandă, de exemplu din electrică în hidraulică, dacă intrarea în EE trebuie să
fie hidraulică.

EE poate acţiona asupra modificării de energie în două moduri:

· Continuu, dacă mărimea m poate lua orice valoare cuprinsă între două valori limită;

· Discontinuu, dacă mărimea m poate fi modificată numai pentru două valori limită (dintre
care cea inferioară este în general zero).

Dacă intervenţia asupra organului de execuţie se realizează manual, partea motoare ME nu mai
este necesară.

[8]
 2.1. CLASIFICAREA ELEMENTELOR DE EXECUŢIE

După natura sursei de energie folosite pentru alimentarea părţii motoare, elementele de execuţie
se pot clasifica în:
· Electrice;
· Hidraulice;
· Pneumatice.

Prezentăm în sinteza o clasificare a elementelor de execuţie.

Motor Electric Motor rotativ De curent alternativ

de execuţie
De curent continuu

Solenoid

Pneumatic sau Cu membrana

Hidraulic
Cu piston Cu 2 feţe
Active

Cu o faţă
Activă

Cu distribuitor

Mixt

Organ Electric Reostat

de execuţie
Întrerupător De joasă tensiune

De înaltă tensiune

Ne electric Robinet Cu dublă

Acţiune

Cu simplă acţiune

Vana Clapeta

Plana
(fluture)

Tabelul 1. Clasificare elemente de execuţie

[9]
 2.2. SCHEMA BLOC A UNUI ELEMENT DE EXECUŢIE EE

Structura unui element de execuţie rezultă din figura 2 şi se compune din două părţi: elementul de
acţionare şi organul de reglare.

Fig.2 Schema bloc a unui element de execuţie EE

Elementul de acţionare are rolul de a transforma semnalul de comandă, primit de regulator într-un
cuplu de forţă cu care acţionează asupra organului de reglare.

Pentru generarea cuplurilor sau forţelor sunt necesare surse de energie exterioare.

Organul de reglare este elementul care intervine în instalaţia tehnologică, modificând sub
acţiunea forţei sau cuplului generat de servomotor, cantităţile de material sau energie necesare
procesului. Mărimea de ieşire a organului de reglare este, de regulă, sub forma unei deplasări liniare
sau unghiulare.

[10]
 2.3. ELEMENTE DE ACŢIONARE

Acţionarea electrică a organelor de execuţie se realizează cu electromagneţi sau cu motoare

electrice de curent continuu sau de curent alternativ.

Folosind electromagneţi, se obţine o acţionare discontinuă, bi poziţionala, întrucât se pot obţine la

ieşire două poziţii staţionare (închis-deschis, dreapta-stânga); trecerea de la o stare la alta se face într-
un timp scurt.

În multe procese tehnologice cu reglare automată, pentru variaţia mărimii de acţionare (de
exemplu, pentru reglarea temperaturii, debitului, presiunii etc.) trebuie modificată poziţia elementelor
de reglare ale organului de execuţie (vanelor, supapelor, cursoarelor etc.), care determină valoarea
fluxului de energie condus spre obiectul reglării. Această comandă se poate realiza şi cu motoare
electrice.

Pentru organele de execuţie de putere mică se folosesc în general motoare bifazate (asincrone)
cu rotorul în scurtcircuit, iar pentru organe de execuţie de puteri mari, motoare trifazate cu rotorul în
scurtcircuit.

Se construiesc servomotoare asincrone în următoarele variante: cu o singură rotaţie, cu mai

multe rotaţii sau cu o cursă rectilinie. Cele cu mai multe rotaţii, la care cursa completă a elementului de
reglare corespunde cu câteva rotaţii ale arborelui de ieşire, se folosesc mai frecvent pentru acţionarea
robinetelor sau a supapelor regulatoare.

La servomotoarele cu mişcare rectilinie, arborele de ieşire este înlocuit printr-o tijă, a cărei
cursa completă corespunde cu cursa completă a elementului de reglare. Parametrii principali, în funcţie
de care se aleg elementele, sunt: cuplul de rotaţie la arborele de ieşire sau forţa la dispozitivul cu cursa
rectilinie şi durata unei rotaţii complete a arborelui de ieşire sau a unei curse complete a tijei.

Acţionările electrice cu motoare se împart în două grupe:

· Cu viteză constantă;

· Cu viteză variabilă.

Pentru comanda motoarelor bifazate şi trifazate asincrone se folosesc bobine de reactanţa cu

saturaţie (amplificatoare magnetice).

Din punct de vedere constructiv, partea motoare a elementului de execuţie este construită din
două subansambluri independente:
[11]
 · Amplificatorul de execuţie;

· Motorul de execuţie.

În cazul motoarelor de curent continuu, comandă se poate face în două moduri:

· Variind curentul de excitaţie şi menţinând constant curentul din indusul motorului;

· Variind curentul din indusul motorului şi menţinând constant curentul de excitaţie.

În general, în SRA se întrebuinţează metoda a doua, pentru că pierderile de energie sunt mai
mici. Aceste motoare sunt folosite mai ales în SRA în care parametrul legat este turaţia sau un cuplu.

Avantajele utilizării servomotoarelor de c.c. decurg din cerinţele de funcţionare ale acestora:

· Posibilitatea de reglaj în limite largi;

· Stabilitate a vitezei;

· Putere de comandă mică;

· Cuplu de pornire şi viteza de răspuns mare.

Dezavantajul folosirii motoarelor de c.c. îl constituie apariţia scânteilor la colector în timpul

comutaţiei, făcându-l nefolosibil în medii inflamabile sau explozive, precum şi producerea de perturbaţii
radiofonice.

Elementele de acţionare electrice, numite şi servomotoare electrice, sunt întâlnite sub formă de
motoare electrice (elemente continue, liniare) şi electromagneţi (elemente continue, neliniare).

Dintre motoarele electrice, cele mai utilizate în sistemele de automatizare sunt următoarele:

- Motoarele de curent alternativ, monofazate, bifazate şi trifazate (toate motoarele asincrone cu

rotorul în scurtcircuit). Acestea transmit prin intermediul unor reductoare de turaţie o mişcare de
rotaţie sau translaţie elementelor mecanice de reglare. Practic, servomotoarele sunt ansambluri formate
din motoare, reductoare şi elemente de transformare a mişcării de rotaţie în mişcare de translaţie;

- Motoarele de curent continuu, cele mai utilizate fiind cele cu excitaţie separate.

Electromagneţii sunt utilizaţi în reglări bi poziţionate şi sunt asociaţi frecvent robinetelor de

reglare.

Elementele de execuţie pneumatice cu membrana transforma energia potenţială a aerului sub

presiune în energia mecanică la deplasarea liniara a unui organ de execuţie cu care se face intervenţia
în procesul automat.

Alimentarea elementelor de execuţie pneumatice se face cu energie de la regulatoarele

pneumatice (0.2 ÷ 1 bar), sau electronice, prin intermediul convertorului electropneumatic.

[12]
 Motoarele de execuţie pneumatice se folosesc foarte mult pentru că prezintă următoarele
avantaje:

· Fluidul folosit (aerul) nu prezintă pericol de incendiu;

· După utilizare, aerul este evacuat în atmosferă, nefiind necesare conducte de întoarcere ca la
cele hidraulice;

· Pierderile de aer în anumite limite, datorate neetanşeităţii, nu produc deranjamente;

· Sunt simple, robuste, sigure în funcţionare şi necesită cheltuieli de întreţinere reduse.

Dezavantajele acestor motoare sunt următoarele:

· Viteza de răspuns este mică (în medie 1/3 – 1/4 din viteză de răspuns a motoarelor
hidraulice);

· Precizia motoarelor pneumatice este redusă.

· Se recomanda folosirea servomotoarelor pneumatice în următoarele cazuri:

· Servomotorul are greutate redusă;

· Temperatura mediului ambiant este ridicată şi cu variaţii mari;

· Mediul ambiant este exploziv;

· Nu se cere precizie mare;

· Nu se cer viteze de lucru mari.

· Motoarele pneumatice pot fi liniare sau rotative. Cele liniare se pot realiza cu piston sau cu
membrana.

În structura sa complexă, un element de execuţie pneumatic se compune

Din (vezi figura 3):

- 1 – servomotor pneumatic;

- 2 – amplificator pneumatic;

- 3 – traductor de poziţie;

- 4 – element sensibil;

- 5 – organ de execuţie.

[13]
 Figura 3 Structura unui element de execuţie pneumatic

Dintre aceste elemente, amplificatorul de putere, elementul sensibil şi traductorul de poziţie,

care sunt ataşate servomotorului pneumatic, formează poziţionerul. Pentru a fi studiată comportarea
elementului de execuţie în ansamblul sistemului de reglare, este necesar să se stabilească relaţia ce
leagă mărimea Xm

De mărimea Xc (pentru elementul de execuţie pneumatic cu membrană, Xc este o presiune).

Elementele de acţionare pneumatice se construiesc în două variante: cu membrana şi cu piston.

Elementele de acţionare pneumatice cu membrana sunt formate dintr-o capsula manometrică

C prevăzută cu o membrană M situate deasupra unui disc metalic D solidar cu o tijă T şi unui resort
antagonist R.

Fig 4. Elementele de acţionare pneumatice cu

membrana.

C –capsula

M – membrana

D – disc metalic

T – tija

R – resort antagonist

[14]
 Aerul comprimat adus de la regulator sau convertor la presiunea 0,2 şi 1daN/cm2, apăsa asupra
membranei învingând rezistenta resortului antagonist şi apăsând tija în jos.

În funcţie de presiunea aerului comprimat, poziţia tijei variază continuu între două limite.

Elementele de acţionare pneumatice cu membrana şi resort

Organul component cel mai important este

servomotorul

pneumatic (SP) cu membrană, format din :

· cameră (1),

· membrana elastică (2),

· discul metalic de rigidizare (3),

· arcul (4)

· tija (5).

În figură 5 este reprezentat schematic un

element de execuţie pneumatic cu membrana şi
resort

După cum aerul sub presiune poate să acţioneze pe o singură fată sau pe ambele fete ale
membranei elastice, deosebim elemente de execuţie proporţionale sau integrale.

La creşterea presiunii de comandă (pc) va creşte presiunea în cameră (1), dar în acelaşi timp are loc şi
o variaţie de volum a acestei incinte după o relaţie de formă:

Atunci când este necesară o forţă mare de acţionare a organului de reglare, deci când sunt necesare
deplasări mai mari ale tijei, se folosesc elementele cu piston.

Elementele cu piston pot fi executate în două variante şi anume cu o fată a pistonului activă
(fig.6 A) şi cu ambele fete ale pistonului active (fig.6 B).

[15]
fig.6.a Elementele cu piston cu o fată a fig.6 .b Elementele cu piston cu ambele fete
pistonului activa ale pistonului active

1. Corp element de acţionare; 1. Corp element de acţionare;

2. Resort; 2. Piston ;

3. Tijă de acţionare; 3. Tijă de acţionare;

4. Piston ; 4. Orificiu intrare aer

5. Orificiu intrare aer.

La cel cu o fată activă, poziţia tijei depinde de presiunea aerului comprimat, deplasarea înapoi a
tijei făcându-se prin scoaterea aerului din cilindru, în timp ce la cel cu două fete active, poziţia tijei
depinde de diferenţa de presiune aplicată celor două fete ale pistonului.

Folosesc ca agent motor lichide sub presiune, de obicei uleiuri minerale şi sunt utilizate când
sunt necesare forţe şi viteze mari.

Acţionările hidraulice au fost primele mecanisme din tehnica reglării automate destinate
reglării proceselor, prin dezvoltarea sistemelor electrice de reglare, folosirea elementelor hidraulice a
scăzut datorită neajunsurilor elementelor hidraulice (lipsa posibilităţii de comandă la distanţă,
necesitatea etanşării îngrijite a corpurilor şi conductelor, dependenta caracteristicilor de variaţiile de
temperatură ale mediului ambiant şi necesitatea unei surse hidraulice).

În ultimul timp, elementele hidraulice cunosc o largă răspândire, întrucât prezintă unele
avantaje faţă de cele electrice, de exemplu: banda mare de trecere (frecvente ridicate de lucru), raport
putere/gabarit maxim, lipsa în majoritatea cazurilor a unui reductor de ieşire şi varietatea mare a
formelor de mişcare a axului de ieşire (rotativ, oscilant, liniar).

Caracteristicile statice principale ale elementelor de acţionare hidraulice sunt caracterizate de

viteză şi de forţă care determină viteza de ieşire şi forţa dezvoltată de motorul de execuţie în funcţie de

[16]
elementul de comandă. Folosind presiuni înalte se pot comanda EE până la 200m, fără pierderi
importante de presiune.

Deosebit de eficienţa este hidraulica atunci când trebuie acţionate, în acelaşi timp, mai multe
EE (de exemplu: macazurile folosite în transporturi etc.).

În instalaţiile de automatizare se folosesc, în majoritatea cazurilor, motoare hidraulice cu piston, care

pot fi:

O Cu mişcare liniara;

O Cu mişcare de rotaţie (limitată la un unghi de 1800).

Elementele de acţionare hidraulică se construiesc în trei variante, şi anume: cu piston, cu

membrana şi cu organe rotative. Primele două tipuri se realizează în construcţie cu cilindru fix sau cu
piston fix şi sunt asemănătoare celor pneumatice, iar cele cu organe rotative cele mai utilizate sunt de
tipul bielă-manivela sau de tipul cu paleta rotativă.

Servomotorul cu paleta rotativă determina o mişcare de rotaţie a axului de ieşire pe care este
montată paleta, sub influenţa presiunii lichidului asupra suprafeţei paletei.

Avantajele elementelor hidraulice faţă de cele pneumatice constau în posibilitatea utilizării lor
în medii explozive sau inflamabile, precum şi în faptul că dezvoltă o forţă de acţionare mai mare şi
acţionează mai rapid datorită incompresibilităţii uleiului.

În schimb, ambele sisteme (hidraulice şi pneumatice) necesită instalaţii speciale de producere şi

conservare a uleiului sub presiune şi aerului comprimat, ceea ce reprezintă un dezavantaj faţă de cele
electrice. Datorită acestor considerente, au apărut elemente de acţionare mixte (electrohidraulice,
hidropneumatice, etc) care îmbina avantajele fiecărui sistem.

1 – disc fix

2- piston axial

3 – corp cilindru

4- bloc cilindru

5 – ax

Fig.7 Element de execuţie hidraulic

Deşi în practică industrială se utilizează o varietate foarte mare de organe de reglare, acestea
pot fi împărţite în două mari categorii:

1. Organe de reglare mecanice, care la rândul lor pot fi grupate în următoarele categorii:

A . robinete cu ventil, robinete cu palete (reglarea debitelor la fluide);

[17]
 B.aparate de cârmă la nave sau avioane (reglarea direcţiei);

C.alimentatoare cu banda sau cu şurub melcat (reglarea cantităţii de material solid).

2. Organe de reglare electrice (reostatele, autotransformatoarele, contactoarele, amplificatoarele

unghiulare etc).

Organul de reglare este elementul care intervine în instalaţia tehnologică, modificând sub acţiunea
forţei sau cuplului generat de servomotor, cantităţile de material sau energie necesare procesului.

Mărimea de ieşire a organului de reglare este, de regulă, sub forma unei deplasări liniare sau
unghiulare.

După cum s-a arătat, organele de execuţie sunt destinate fie modificării unor curenţi sau
tensiuni electrice (organe de execuţie electrice), fie modificării unor debite de substanţă (organe de
execuţie mecanice).

În prima categorie se încadrează acele elemente electrice manevrabile, care sunt de exemplu:
întrerupătoarele, reostatele, contactoarele etc; care permit o varietate continua sau discontinua a unor
mărimi electrice active: tensiune, curent electric, fază, etc.

În cea de a doua categorie se încadrează diverse elemente mecanice, cum sunt robinetele şi
dozatoarele, capabile să permită trecerea substanţei sub cele trei forme de agregare: gazoasă, lichidă şi
solidă (granule).

Organe de execuţie (reglare) electrice

Organele de execuţie electrice sunt în fond aparate electrice de comutaţie, atunci când reglarea
se face discontinuu sau aparate electrice de tipul reostatelor, a autotransformatoarelor sau
amplificatoarelor magnetice în cazurile când este necesar să se efectueze o reglare continuă.

Contactoarele sunt întrerupătoare la care elementul de acţionare este de tipul cu electromagnet

şi ele servesc pentru conectarea, respectiv deconectarea alimentarii cu energie electrică.Au deci
caracteristici discontinue, bipozitionale, servomotorul fiind de acelaşi tip.

Reostatele cu cursor sunt utilizate pentru reglarea continuă a curenţilor relativ reduşi, la
curenţi mari existând pericolul ca la trecerea curentului de pe o spiră pe alta să se distrugă prin scântei
conductorul. De asemenea, rezistenţa de contact a cursorului pune probleme deosebite Mai bune
pentru curenţi mari sunt reostatele cu ploturi, dar au dezavantajul unei reglări în trepte.

În curent alternativ se utilizează cu rezultate bune (şi din punctul de vedere al pierderilor
autotransformatoarele cu reglaj continuu cu cursor sau cu reglaj discontinuu cu ploturi).

[18]
 Amplificatoarele magnetice, utilizate mai rar petru această funcţie, permit o variaţie continuă
a curentului de sarcina la o tensiune constantă.

Organe de execuţie (reglare) mecanice

Principalele organe de reglare folosite pentru modificarea debitelor de fluid sunt ventilele şi
clapetele. Uzual, acestea se mai numesc robinete de reglare (cu ventil sau cu clapeta).

A. Robinete de reglare cu ventil

În cazul utilizării unui ventil simplu, modificarea debitului de fluid se realizează prin
modificarea secţiunii de trecere a fluidului. Aceasta se realizează prin deplasarea tijei 1 de către
servomotorul pneumatic. În acest fel se produce o modificare a poziţiei supapei 2 faţă de scaunul
supapei 3.

1 . tija

2. supapa

3. scaunul supapei

Fig.8 Robinet de reglare cu ventil

În ceea ce priveşte clasificarea robinetelor cu ventil, aceasta se face în general după criterii
constructive şi anume după forma corpului, după numărul de scaune sau după forma obturatorului
(supapei).

După forma corpului se deosebesc robinete normale (cu intrarea pe acelaşi ax cu ieşirea),
robinet de colţ – (intrarea şi ieşirea cu axele perpendiculare), sau robinete cu trei căi pentru divizare –
sau pentru amestec.

După numărul de scaune (supape) există ventile cu unu sau cu două scaune.

Din punctul de vedere al supapei se deosebesc robinete cu supapa cilindrică

– Conică;

[19]
– Cu ferestre dreptunghiulare;

– Sau triunghiulare.

b. Robinete de reglare cu clapeta

Clapetele de reglare sunt destinate reglării debitelor de fluide (de obicei gaze) ce curg prin conducte
având secţiuni mari (peste 1000 mm) şi căderi de presiune în sistem relative mici.

Variaţia debitului de fluid se realizează prin rotirea clapetei (de forma unui disc) cu un anumit unghi
determinat, faţă de direcţia curentului în mişcare.

Rezulta o anumită strangulare a secţiunii de trecere, respective un anumit debit de fluid asociat
acesteia. Clapeta nu se roteşte până la unghiul maxim de 90ْ, ci numai până la α=70ْ, intru - cât în
plajă 70-90ْ apar vibraţii mecanice nedorite în procesul de reglare. Clapetele sunt în general acţionate
de servomotoare cu piston.

Fig. 9 Robinet de reglare cu clapeta

c. Alte tipuri de robinete de reglare

Există o serie de factori care dictează confecţionarea unor robinete de reglare speciale, factori
determinaţi de condiţiile de lucru deosebite în care pot apărea în diferite instalaţii:

- Temperatura de lucru a mediului reglat foarte scăzută (-270ْ C), sau ridicată (peste + 200ْ C);

- Toxicitatea şi agresivitatea mediului de lucru;

- Corosivitatea mediului de lucru.

Robinetul cu capac cu nervuri se utilizează pentru înlăturarea influenţei temperaturilor ridicate

asupra garniturilor de etanşare a tijei ce face legătura între servomotor şi ventil.Se utilizează un capac
alungit, prevăzut cu nervuri în vederea disipării energiei calorice.

Robinetul cu manta de încălzire se utilizează pentru reglarea fluidelor vâscoase, care se solidifica
sau cristalizează repede sau care prezintă pericolul de a îngheţa. Corpul robinetului este înconjurat cu o
mantă de tablă şi, prin spaţiul astfel creat, este vehiculat abur sau apă caldă la presiune de 16 kgf/cm2.
[20]
 Robinetul cu burduf de etanşare asigura izolarea completă a tijei şi capacului robinetului faţă de
mediul interior, pentru cazul când fluidul de lucru dizolvă grăsimile din lubrifiantul garniturii sau
prezintă pericol de explozie în contact cu atmosfera.
Robinetele cu elemente elastice sunt utilizate în mod curent în industria chimică. Aceste robinete nu
au obturatoare (supape) special profilate, ci folosesc elemente elastice pentru strangularea secţiunii de
trecere. Astfel, cazul robinetului Sanders obturatorul 1 acţionează asupra membranei elastice 2, iar la
robinetul cu furtun obturatorul 1 apăsa asupra furtunului 2, dispus în interiorul corpului robinetului.
Ambele variante se caracterizează prin aceea că utilizează eficient numai 30% din cursă utilă a tijei.

Fig. 10 Robinet Sanders Fig.11 Robinet cu furtun

1 obturator 1 obturator
2 membrana elastică 2 furtun

Vana Camflex. Sunt cazuri când robinetul de reglare trebuie să închidă complet conducta prin
care trece fluidul. Atunci, dacă mediul permite, se aşează un inel din teflon pe suprafaţa de etanşare a
ventilului. Etanşarea metal pe metal este posibilă numai la ventilele cu un scaun, dar şi în acest caz este
nevoie de un servomotor capabil să genereze o forţă mult superioară celei normale, necesare deplasării
obturatorului.

Fig.12 Vana Canflex

Vana Camflex consta dintr-un obturator sferic legat de butucul central cu un braţ, astfel încât
prin rotaţia arborelui cu maximum 50ْ se realizează închiderea vanei. Acest dispozitiv este astfel
conceput, încât asigura în centrul circumferinţei de contact a obturatorului o traiectorie de forma unei
came şi obturatorul intra în contact cu scaunul său doar în momentul închiderii. Închiderea perfect
etanşă se realizează prin deformarea elastică a braţului obturatorului.
Avantajul esenţial al vanei Camflex este acela că asigură o etanşare perfectă.În plus, ea se
caracterizează printr-un efort redus al servomotorului şi o funcţionare la temperaturi de -200... +400 ْ
C şi presiuni de 10-40 bar.
[21]
 CAP. 3. NORME DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII

La operaţiile de întreţinere a maşinilor şi aparatelor electrice, se va avea în vedere următoarele

măsuri de protecţie a muncii:
- Se vor respecta normele de tehnică a securităţii la lucrul în instalaţiile electrice de joasă sau de
înaltă tensiune, după caz:
- La verificarea funcţionarii cât şi la manevre, se vor utiliza echipamente de protecţie
corespunzătoare: mănuşi, galoşi sau cizme şi covoraşe electroizolante, ochelari de protecţie.
De asemenea, se vor respecta cu stricteţe instrucţiunile de exploatare a utilajului verificat;
- Manevrele aparatelor de înaltă tensiune se vor face de minimum două persoane: un executant de
grupa 2 sau 3 şi un supraveghetor de grupă minimă 4;
- La operaţiile cu solvenţi şi materiale inflamabile, se vor respecta atât regulile de prevenire şi
stingere a incendiilor cât şi modul de utilizare a acestora în vederea prevenirii intoxicaţiilor;
- La lucrările de montare, demontare, transport, se vor folosi numai utilaje de ridicat cu capacitatea
corespunzătoare greutăţilor de ridicat iar personalul care manevrează instalaţiile de ridicat
trebuie să fie autorizat.
Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din circuitele electrice şi care se realizează
prin:
- Amplasarea conductelor electrice, chiar izolate, precum şi a unor echipamente electrice, la o
înălţime inaccesibilă pentru om. Astfel, normele prevăd că înălţimea minimă la care se pozează
orice fel de conducto electric să fie de 4M, la traversarea părţilor carosabile de 6M, iar acolo
unde se manipulează materiale sau piese cu un gabarit mai mare, această înălţime se
depăşească cu 2.25m gabaritele respective.
- Izolarea electrică a conductoarelor;
- Folosirea carcaselor de protecţie legate la pământ;
- Îngrădirea cu plase metalice sau cu tăblii perforate, respectându-se distanta impusă până la
elementele sub tensiune.
- Folosirea tensiunilor reduse (de 12, 24, 36V) pentru lămpile şi sculele electrice portative. Sculele
şi lămpile portative care funcţionează la tensiune redusă se alimentează la un transformator
coborâtor. Deoarece există pericolul inversării bornelor este bine că atât distanta picioruşelor
fiselor de 12, 24 şi 36V, cât şi grosimea acestor picioruşe, să fie mai mari decât cele ale fiselor
obişnuite de 120, 220 şi 380 V, pentru a evita posibilitatea inversării lor.
La utilizarea uneltelor şi lămpilor portative alimentate electric, sunt obligatorii:
- Verificarea atentă a uneltei, a izolaţii ai a fixării sculei înainte de începerea lucrului;
- Evitarea răsucirii sau a încolăcirii cablului de alimentare în timpul lucrului şi a deplasării
muncitorului, pentru menţinerea bunei stări a izolaţiei;
- Menajarea cablului de legătură în timpul mutării uneltei dintr-un loc de muncă în altul, pentru a fi
solicitat prin întindere sau răsucire; unealta nu va fi purtată ţinându-se de acest cablu;
- Deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni de atingere periculoase sau a unor scurgeri
de curent periculoase. Se aplica mai ales la instalaţiile electrice care funcţionează cu punctul
neutru al sursei de alimentare izolat faţă de pământ.
- Protecţia prin legare la nul se realizează prin construirea unei reţele generale de protecţie care
însoţesc în permanenţă reţeaua de alimentare cu energie electrică a utilajelor.
[22]
 BIBLIOGRAFIE

1. ST. Garlasu s. a: Electronică şi automatizări industriale, Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1982;

2. S Hilohi, s.a., Elemente de comandă şi control pentru acţionari şi sisteme de reglare automată,
Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 2004;

3. Fl. Mareş, s. a, Elemente de comandă şi control pentru acţionari şi sisteme de reglare automată,
Editura Economică - Preuniversitara, Bucureşti 2002,

[23]