Teorena lui Pitagora

Teorema lui Pitagora este una dintre cele mai

cunoscute teoreme din geometria euclidiană, constituind o relație între cele trei laturi ale
unui triunghi dreptunghic. Teorema lui Pitagora afirmă că în orice triunghi dreptunghic,
suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei (latura opusă unghiului
drept). Teorema poate fi scrisă sub forma unei relații între cele trei laturi a, b și c,
câteodată denumită relația lui Pitagora:[1]

unde c reprezintă lungimea ipotenuzei, iar a și b lungimile celorlalte două laturi ale
triunghiului.
Deși este în discuție faptul că teorema putea fi cunoscută dinaintea lui,[2] aceasta a fost
totuși denumită după matematicianul din Grecia Antică, Pitagora (cca. 570 – cca. 495
î.Hr.) din moment ce el este cel care, în mod tradițional, a fost recunoscut pentru prima
demonstrație a sa.[3][4] Există unele dovezi cum că matematicienii babilonieni ar fi
înțeles formula, dar foarte puține indică o aplicație într-un cadru de lucru
matematic.[5][6]Matematicienii din Mesopotamia, India și China au descoperit teorema
independent și, în unele cazuri, au oferit demonstrații în cazuri speciale.
Această teoremă a primit numeroase demonstrații – probabil cele mai multe dintre toate
teoremele din matematică. Acestea sunt foarte diversificate, incluzând dovezi atât
geometrice cât și algebrice, cele mai vechi datând de acum mii de ani. Teorema poate fi
generalizată în diferite moduri, inclusiv prin referire la spațiile multidimensionale, spațiile
neeuclidiene, triunghiuri care nu sunt dreptunghice sau chiar figuri care nu sunt
triunghiuri, ci spațiale.
Teorema lui Pitagora este considerată un punct de interes în afara matematicii,
constituind un simbol al incomprehensibilității matematice, al misterului, sau al puterii
intelectuale; abundă referințele populare din literatură, muzică, teatru, sau artă.
Turnul eiffel
Turnul Eiffel (din franceză: La tour Eiffel, care se pronunță la tur e-'fel) este o
construcție faimoasă pe schelet de oțel din Paris ce măsoară 324 m înălțime. Turnul a
devenit simbolul Franței cel mai răspândit la nivel mondial. A fost conceput de
către Émile Nouguier, Maurice Koechlin și Stephen Sauvestre, angajați la Eiffel și
Co. Gustave Eiffel, inițial reticent cu privire la proiect, a devenit ulterior un mare
susținător al său și a cumpărat brevetul. Turnul, care poartă numele său, este una
dintre principalele destinații turistice ale Parisului și lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de
vizitatori anual. Turnul și-a primit cel de-al 200.000.000 vizitator la 28 noiembrie 2002.
Structura a fost construită între anii 1887-1889. Aceasta urma să servească drept arc
de intrare la Expoziția Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea
centenarul Revoluției franceze. A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru
public la 6 mai. 300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oțel pudlat⁠(en), folosind
două milioane și jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranță din
acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit la construcția
turnului, și anume în timpul instalării lifturilor. Lifturile originale funcționau cu ajutorul
unui sistem hidraulic, pe când lifturile actuale sunt electrice.
Turnul are 300 m înălțime, excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, și o
greutate de peste 10.000 de tone. Când a fost construit era cea mai înaltă clădire din
lume. Întreținerea turnului include utilizarea a 50 de tone de vopsea maro închis, la
fiecare 7 ani. Depinzând de temperatura aerului, Turnul Eiffel își schimbă înălțimea cu
câțiva centimetri datorită contracției și dilatării aliajului de metale.
Cel puțin la începuturile sale, publicul a întâmpinat cu multă reticență această
construcție, considerând-o inestetică. Astăzi însă este considerat drept simbolul
orașului și una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală din lume. Unul dintre
clișeele hollywoodiene este priveliștea de la o fereastră pariziană, care întotdeauna
include Turnul Eiffel.
La început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumentul în viață timp de 20 de ani,
dar ținând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul comunicațiilor, s-a renunțat la
demontarea sa.

Turnul are 3 nivele: accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe
scări, cât și cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul.

Clădirea, unde lucrează 500 de persoane (250 de salariați direcți ai SETE și 250 ai
diferiților concesionari ai monumentului), este deschisă publicului pe tot parcursul
anului. Turnul Eiffel este înscris ca monument istoric din 24 iunie1964 și face parte
din Patrimoniul mondial UNESCO din anul 1991, împreună cu alte monumente pariziene.
Furnizorul materialului de construcție pentru Turnul Eiffel a fost compania Forges et
Usines Fould-Dupont.[1][2] Minereul de fier utilizat a fost extras în Algeria,
la Zaccar și Rouina.[3]
Fizica
Fizica (din cuvântul grec antic: φυσική (ἐπιστήμη) phusikḗ (epistḗmē) care înseamnă
cunoașterea naturii, din φύσις phúsis ce înseamnă natură) este știința care studiază
proprietățile și structura materiei, formele de mișcare ale acesteia, precum și
transformările lor reciproce.
Oricum se pune problema, fizica este una dintre cele mai vechi discipline academice;
prin intermediul unei subramuri ale sale, astronomia, ar putea fi cea mai veche. [1]Uneori
sinonimă cu filozofia, chimia și chiar unele ramuri ale matematicii și biologiei,de-a lungul
ultimelor două milenii, fizica a devenit știință modernă începând cu secolul al XVII-lea, iar
toate aceste discipline sunt considerate acum distincte, deși frontierele rămân greu de
definit.[2]
Fizica este poate cea mai importantă știință a naturii deoarece cu ajutorul ei pot fi
explicate în principiu orice alte fenomene întâlnite în alte științe ale naturii cum ar
fi chimia sau biologia. Limitările sunt legate de incapacitatea noastră de a obține
suficient de multe date experimentale, în cazul biologiei, ori de incapacitatea (până
acum) sistemelor de calcul de a analiza dinamica moleculelor foarte complexe, în cazul
chimiei. Descoperirile în fizică ajung de cele mai multe ori să fie folosite în
sectorul tehnologic, și uneori influențează matematica sau filozofia. De exemplu,
înțelegerea mai profundă a electromagnetismului a avut drept rezultat răspândirea
aparatelor pe bază de curent electric - televizoare, computere, electrocasnice etc.;
descoperirile din termodinamică au dus la dezvoltarea transportului motorizat; iar
descoperirile din mecanică au dus la dezvoltarea calculului infinitezimal, chimiei
cuantice și folosirii unor instrumente precum microscopul electronic în microbiologie.
Astăzi, fizica este un subiect vast și foarte dezvoltat. Cercetarea este divizată în patru
subdomenii: fizica materiei condensate; fizica atomică, moleculară și optică; fizica
energiei înalte; fizica astronomică și astrofizică. Majoritatea fizicienilor se specializează
în cercetare teoretică sau experimentală, prima ocupându-se de dezvoltarea noilor
teorii, și a doua cu testarea experimentală a teoriilor și descoperirea unor noi fenomene.
În ciuda descoperirilor importante din ultimele patru secole, există probleme deschise în
fizică care așteaptă a fi rezolvate. De exemplu, cuantificarea gravitației este poate cea
mai arzătoare dintre probleme și cu siguranță și cea mai dificilă. Odată cu elucidarea
acestei probleme, fizicienii vor avea o imagine mult mai clară despre interacțiile din
natură și cu siguranță multe dintre fenomenele și obiectele pe care le întâlnim în
astrofizică, de exemplu găurile negre, își vor găsi explicația într-un mod natural.
Anatomie
Anatomia (ana=prin și tomein=tăiere) nu
este o ramură a biologiei morfologice care
studiază forma și structura organismelor, ca
și ale părților lor componente. În mod
curent, termenul are mai ales o
conotație medicală deși metodele anatomiei
sunt aplicabile pentru
orice organism pluricelular (inclusiv
animale, plante, unele ciuperci). Studiul
anatomiei este strâns legat de cel
al fiziologiei, iar cu timpul (mai ales
în secolul XX) din anatomie s-au desprins
discipline
complementare: histologia, embriologia, bio
logia celulară.i
Atomul
Un atom este cea mai mică unitate constitutivă a materiei comune care are proprietățile
unui element chimic.[1] Orice solid, lichid, gaz și plasmă este compus din atomi neutri
sau ionizați. Atomii sunt foarte mici; dimensiuni tipice sunt în jur de 100 pm (a zecea
miliardime dintr-un metru).[2] Atomii nu au limite bine definite, și există diferite moduri de
a defini dimensiunea, care dau fiecare valori diferite, dar apropiate ca valoare.
Conform ipotezei De Broglie, atomii sunt suficient de mici încât încercarea de a le
prezice comportamentul folosind fizica clasică - de exemplu, ca și cum ar fi niște bile de
biliard - dă predicții vizibil incorecte din cauza efectelor cuantice. Prin dezvoltarea fizicii,
modelele atomice au încorporat principii cuantice pentru a explica și prezice mai acest
comportament.
Fiecare atom este format dintr-un nucleu și din unul sau mai mulți electroni legați de
nucleu. Nucleul este format din unul sau mai mulți protoni și, de obicei, dintr-un număr
similar de neutroni. Protonii și neutronii se numesc nucleoni. Peste 99,94% din masa
unui atom este concentrată în nucleu. Protonii au sarcină electrică pozitivă, electronii au
sarcină electrică negativă, iar neutronii nu au sarcină electrică. Dacă numărul de protoni
este egal cu cel de electroni, atunci atomul este neutru din punct de vedere electric.
Dacă un atom are mai mulți sau mai puțini electroni decât protoni, atunci acesta are un
o sarcină totală negativă, respectiv pozitivă, și se numește ion.
Electronii unui atom sunt atrași de protonii din nucleul atomic de această forță
electromagnetică. Protonii și neutronii din nucleu sunt atrași unul de celălalt printr-o altă
forță, forța nucleară⁠(d), care de obicei este mai puternică decât forța electromagnetică
de respingere ce acționează între protonii încărcați pozitiv. În anumite circumstanțe,
forța electromagnetică de respingere poate deveni mai puternică decât forța nucleară, și
nucleonii pot fi astfel scoși din nucleu, lăsând în urmă un element diferit: dezintegrarea
nucleară rezultă în transmutație nucleară⁠(d).
Numărul de protoni din nucleu definește elementul chimic căruia îi aparține atomul: de
exemplu, toți atomii de cupru atomi conțin 29 de protoni. Numărul de neutroni
definește izotopul elementului.[3] Numărul de electroni influențează
proprietățile magnetice ale unui atom. Atomii se pot atașa de unul sau mai mulți alți
atomi prin legături chimice pentru a forma compuși chimici, cum ar fi moleculele.
Capacitatea atomilor de a se asocia și disocia este responsabilă pentru cele mai multe
dintre modificările fizice observate în natură, și este subiectul disciplinei chimie.