Sunteți pe pagina 1din 43

Educație terapeutică nutrițională

Şef lucrări dr. Laura Mihalache


2017
“A-i ajuta pe alţii e un lucru bun,

a-i învăţa să se ajute singuri e şi mai bine.”

George Orwell
“Îngrijirea medicală pentru boala cronică este rar
eficientă în absenţa auto-îngrijirii adecvate.”

“Auto-îngrijirea şi îngrijirea medicală sunt


amândouă îmbogăţite de colaborare eficientă
între pacienţi bolnavi cronici şi familiile lor şi
personalul medical.”

Von Kroff 1997


Impactul schimbării
Rezultate
imediate
Rezultate
intermediare
Învăţare
Cunoaştere
Rezultate pe
Abilităţi termen mediu
dobândite Schimbare
comportamentală Rezultate pe
Ameliorare
clinică
termen lung

Stare a sănătăţii
îmbunătăţită

Peeples M, Mulcahy K, Tomky D, Weaver T. The conceptual framework of the National


Diabetes Education Outcomes System (NDEOS). Diabetes Educator. 2001;27:547-562.
Proverb chinezesc

Dacă tu poţi profita de un lucru ce ţi-a


fost împărtăşit de alţii, la rândul tău ai şi tu
obligaţia de a-l împărtăşi cu alţii!
Deci, procedează la fel ca mine!
Boala cronică

• OMS – boala cronică este definită ca având una sau


mai multe din următoarele caracteristici:

• este permanentă
• se poate însoţi de handicap
• este cauzată de alterări patologice ireversibile
• necesită antrenarea specifică a pacientului pentru reabilitare
sau presupune o perioadă îndelungată pentru control şi îngrijire

WHO, Dictionary of health services management.


Percepţia şi atitudinea faţă
de boala cronică

Personalitatea şi structura Pregătirea profesională


psiho-emoţională

Roman G, 2004
Factori individuali ai stilului de viaţă Reţeaua socială şi comunitatea
(familie, prieteni, comunitate)
(alimentaţie, exerciţiu fizic, fumat, stres etc)

Individul
(sex, vârstă, ereditate)

Condiţii socioeconomice, culturale, de mediu


(industria alimentară, educaţia, încadrarea în muncă, condiţii de trai şi
de muncă, şomaj, serivcii medicale, condiţii de locuit etc)

Conceptul de
Principalii determinanţi ai sănătate/risc
stării de
sănătate/risc/boală
Stil de viaţă
Gradul aderenţei la schimbări
Tate P, 1994. Jones L, 1997.
Caracteristici definitorii ale bolii acute
• Debut rapid, cu simptomatologie semnificativă şi, de obicei, specifică.

• Necesită diagnostic şi intervenţie rapide (frecvent spitalizare).

• Intervenţia terapeutică este îndreptată spre vindecare sau limitarea la


maxim a patologiei acute.

• Tratamentul presupune implicarea majoră a echipei medicale, persoana


în cauză având o contribuţie redusă.

• Persoana cu boală acută are nevoie şi doreşte rezolvarea şi ameliorarea


simptomatologiei.

• Satisfacţie maximă odată rezolvată problema acută

Roman G, 2004
Caracteristici definitorii ale bolii cronice
• În marea majoritate a cazurilor este incurabilă, dar controlabilă.

• Are de obicei o etiopatogenie complexă, implicaţi fiind atât factori


genetici cât şi de mediu şi de stil de viaţă.

• Are debut insidios, uneori cu simptomatologie săracă, ceea ce impune


acţiuni de screening şi depistare.

• Dacă există simptomatologie specifică, aceasta este persistentă în lipsa


unui control eficient.

• Poate avea o evoluţie progresivă sau ciclică, cu episoade de acutizare sau


de evenimente acute.

• Se poate asocia cu alte patologii sau complicaţii cronice, care, la rândul


lor, imprimă evoluţia şi prognosticul.

Roman G, 2004
Intervenţia terapeutică în boala cronică (1)

• Este de cele mai multe ori complexă, pentru a interfera cât mai multe din
mecanismele etiopatogenice.

• Trebuie adaptată permanent în funcţie de fazele evolutive ale bolii.

• Este continuă şi necesară pentru supravieţuire sau asigurarea unei stări


confortabile.

• Se realizează în principal în condiţii de ambulator, ceea ce presupune o


bună organizare a reţelei medicale.

Roman G, 2004
Intervenţia terapeutică în boala cronică (2)
• Presupune de cele mai multe ori costuri mari, atât pentru monitorizare cât
şi pentru control, atât pentru persoană cât şi pentru sistemul sanitar.

• Necesită implicarea diverselor departamente de sănătate, economice,


politice.

• Impune implicarea şi participarea efectivă a persoanei la managementul


clinic.

• Necesită dezvoltarea unei relaţii echipa medicală-pacient, bazată pe


respect reciproc, care să permită o colaborare optimă şi îndelungată.

Roman G, 2004
“Bolnavul este mai recunoscător
doctoriei care-l vindecă decât sfatului
care-l fereşte de boală”

Vicente Espinel
Comparaţie boala acută – boala cronică

Boala acută Boala cronică


• Episod acut, uneori cu risc vital • Incurabilă
• Semne şi simptome evidente • Silenţioasă, cu episoade de
• Necesar diagnostic rapid acutizare
• Implementarea tratamentului • Simptomele sunt persistente
• Concentrarea pe esenţial • Progresie variabilă
• <10% dintre situaţii • Influenţează stilul de viaţă

Assal JP, Lacroix A, 2000


Comparaţie boala acută – boala cronică
Echipa de îngrijire

Boala acută Boala cronică


• Gata de a interveni imediat • Prescrie tratamentul
• Conştienţi de eficienţa lor • Control indirect al bolii
• Concentrare pe elemente specifice • Trebuie să educe pacienţii
• Decide asupra strategiei terapeutice • Împărtăşirea cunoştinţelor medicale
• Pacient “pasiv” cu pacienţii
• Fără contacte ulterioare cu pacientul • Tratamentul episoadelor acute
• Fără a lua în considerare dimensiunea • Detectarea complicaţiilor cronice
psihologică • Asigurarea suportului psihologic şi
social
• Acceptarea unei noi identităţi
medicale

Assal JP, Lacroix A, 2000


Comparaţie boala acută – boala cronică
Tratament

Boala acută Boala cronică


• Codificat, algoritm specific • Important pentru supravieţuire
• Evaluare orară/zilnic • Important pentru starea de bine
• Durata scurtă • Efecte variabile
• Relaţie directă cu episodul acut • Trebuie administrat de către
pacientul însuşi
• Implică disciplina zilnică
• Implică “costuri” fizice, psihologice,
familiale, profesionale, sociale,
financiare

Assal JP, Lacroix A, 2000


Comparaţie boala acută – boala cronică
Pacientul

Boala acută Boala cronică


• Suferă în mod direct, acut • Deşi nu poate fi vindecat, poate controla
• Necesită ajutor imediat boala
• “Colaborează pasiv” • Trebuie să managerieze propriul
• “se lasă tratat” tratament
• Uită episodul neplăcut • Ajustare la stil de viaţă
• Recunoscător • Vigilenţa redusă va duce la agravarea bolii
• Admiră personalul medical • Trebuie să fie educaţi să acţioneze
corespunzător
• Acţionează în episoadele acute
• Trebuie să accepte un anumit nivel de
pierdere a integrităţii

Assal JP, Lacroix A, 2000


Modele de abordare a bolii
Modelul biomedical, închis Modelul integrării globale, deschis
Boala este în principal organică, Boala este rezultatul unui complex de
factori organici şi sociali,
Afectează individul, Care afectează individul, familia şi
societatea,
Trebuie abordată în sens curativ, Necesită o îngrijire continuă, în sensul
prevenţiei şi readaptării, luându-se în
considerare factorii organici şi sociali,
De către medici, De către o echipă medicală,
Într-un sistem de îngrijire centrat pe spital Într-un cadru larg, ce cuprinde şi
comunitatea.

Lacroix A, Assal J Ph. 2000.


OMS – atitudinile la care trebuie să ne aşteptăm din
partea persoanelor diagnosticate cu o boală cronică
• Este surprins şi neatent în timpul consultaţiei în care i se comunică
diagnosticul.

• Vorbeşte despre boală într-o manieră detaşată.

• Este ostil faţă de cei din jur, dar totuşi vrea sa afle mai multe despre boală.

• Se interesează cu privire la tratamentul cel mai puţin intruziv.

• Este trist, vorbeşte despre viitor neştiind cum va face faţă.

• Îşi arată interesul pentru a colabora cu echipa medicală şi solicită ajutor.

• Solicitările pe care le face familiei sau/şi echipei medicale sunt rezonabile.

• Îşi ia anumite libertăţi cu privire la tratament, fără a se îngrijora excesiv ,


dar totodată fără a fi neglijent.

WHO, 1998
OMS – atitudinile la care trebuie să ne aşteptăm din
partea persoanelor diagnosticate cu o boală cronică
• Îşi recunoaşte propria stare de sănătate.

• Recunoaşte faptul că boala ar putea avea consecinţe serioase asupra stării


de sănătate.

• Este încrezător în tratament.

• Îşi exprimă convingerea că beneficiile implicării active în tratament


depăşesc costurile.

• Face modificări în stilul de viaţă, în conformitate cu “cerinţele” bolii.

• Vorbeşte deschis şi fără jenă despre boala sa.

• Tratamentul bolii devine rutină zilnică.

• Îşi ajustează tratamentul în condiţii speciale.

WHO, 1998
Definiţia sănătăţii - OMS

• ...o stare completă de bine, fizic, mental, şi bunăstarea socială, şi nu doar


absenţa bolii sau a infirmităţii....

• Sănătatea individului, a comunităţii, a naţiunii

• “Sănătatea este mai mult decât absența bolii. Sănatatea este asociată cu
starea de bine și calitatea vieții”
National Academy of Science, 2001
Factorii determinanţi ai stării de sănătate

Influenţe de Serviciile
mediu medicale

Starea de sănătate
(boală)

Influenţe Stilul de viaţă


genetice

Lalonde M, 1974
OMS

Promovarea stării de sănătate – procesul prin care se


oferă indivizilor posibilitatea de a-şi creşte
autocontrolul şi de a-şi îmbunătăţi şi menţine starea
de sănătate

Promovarea Educaţie pentru


sănătăţii sănătate

Ewles L, 1994
Modele de educaţie pentru sănătate

• Politic – modificări sociale şi de mediu prin acţiuni politice.


• Preventiv – promovarea, la toate cele trei nivele de asistenţă
medicală, a stilului de viaţă sănătos care reduce factorii de risc şi
previne boala.
• Individual – încurajarea şi promovarea alegerii informate.
OMS – metode de abordare a educaţiei pentru
sănătate
• Medicală – vizând eliminarea unor boli sau afecţiuni.
• Modificarea comportamentală
• Educaţională – urmăreşte ca indivizii să devină conştienţi de
necesitatea şi utilitatea modificărilor şi intervenţiilor propuse.
• Individuală – iniţiativa aparţine individului.
• Socială – presupune o serie de acţiuni sociale pentru promovarea
sănătăţii

Jones L, 1994.
• Educaţie terapeutică – în afecţiuni al căror control
presupune:

- implicarea pacientului
- autocontrol
- auto-observare
Definiţie
• Educaţie terapeutică – totalitatea activităţilor efectuate de echipa
medicală antrenată în acest domeniu, cu scopul de a instrui
persoanele în cauză asupra
• bolii,
• a riscului pe care aceasta îl presupune,
• a modalităţilor de terapie
• şi de a dezvolta abilităţi de autocontrol a propriei lor
condiţii, de auto-dirijare şi adaptare a terapiei.
Educaţia terapeutică - provocare

“... Pacienţii sunt elevi foarte speciali, heterogeni din punct de


vedere al vârstei, al originii socio-culturale şi a nevoilor
speciale.”
“...Motivaţia lor depinde în mare măsură de acceptarea bolii şi de
modul în care ei percep tratamentul acesteia.”
“...nu se pune problema formării unei culturi medicale ci a
facilitării obţinerii competenţei de a-şi adapta tratamentul la
viaţa de zi cu zi.”

D’Ivernois JF, 1994


• Educaţia terapeutică – proces formativ, continuu şi de lungă
durată.
• Educaţia terapeutică structurată – program educaţional
având
– scop şi obiective bine conturate,

– eşalonate pe termen scurt şi lung,

– pentru atingerea cărora se dezvoltă o metodologie adaptată, aplicată


conform unui protocol clar,

– ce include şi posibilităţi de evaluare şi audit.

Lacroix A, 2000. Assal JPH, 1995.


Educaţie terapeutică - istoric
• 1920 – E.P. Joslin:
– “educaţia în diabet a devenit nu un element al tratamentului, ci
tratamentul însuşi!”

• 1934 – R.D. Lawrence:


– “every diabetic his own doctor!”
– împreună cu H.G. Wells – British Diabetic Association
– concept de “pacient bine instruit şi adaptat”
Educaţie terapeutică - istoric

• 1970 – asociaţii ale educatorilor

• Jean Philippe Assal – a dezvoltat programe şi metode de


educaţie atât pentru pacienţi cât şi pentru personalul medical
“Medicii nu pot spera să trateze condiţii ca hipertensiunea
arterială, astmul, boala vasculară periferică şi diabetul fără
colaborarea activă a pacientului. Pacientul va juca un rol activ în
managementul bolii sale numai dacă şi medicul şi-a însuşit un
nou rol.”
Educaţie terapeutică - istoric

• 1980 – dezvoltare şi expansiune a conceptului şi programelor de


educaţie
• Workshop-uri, editare de jurnale, lansare de “teaching letters”
• Întregul concept al managementului clinic şi al educaţiei s-a reorientat
pe abordarea globală bazată pe modelul bio-psiho-social.
Educaţie terapeutică - istoric

• 1990 – îmbunătăţirea eficienţei programelor de educaţie terapeutică


• Dezvoltarea de noi metode de motivare a pacienţilor
• Modalităţi de implementare a modificărilor comportamentale şi de
stil de viaţă
• Prevenţie şi control în populaţia cu risc crescut
Educaţie terapeutică - istoric

România

- 1958 – prof. Pavel I – promotorul activităţii de educaţie sanitară.


- 1987-1989 - program de educaţie – Bucureşti-Dusseldorf
- educaţie în cadrul Centrelor de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice
- 2001, Craiova – Asociaţia Română de Educaţie în Diabet (ARED)
“L'éducation n'est pas une potion que le
médecin prescrit ou que l'infirmière
administre et que le patient ingurgite.
L'éducation est une aventure humaine”

B Sandrin-Berthon
Be Brave And Try New Things