Curs 12

LORDOZELE sunt deviaţii sau deformaţii ale coloanei vertebrale în plan

anteroposterior cu convexitatea anterior, care constau (Fozza, C.-A., 2006)
după mecanismul de producere şi posibilităţile de corectare:

 Fie în exagerarea curburii fiziologice lombare (lordoza tipică)

 Fie din apariția unei curburi în altă regiune sau în regiunea de
trecere lombo-dorsală (lordoza atipică).
Clasificarea lordozelor după mecanismele de producere și posibilitățile de
corectare:
 Lordozele funcționale sunt deviații care corectează ușor în poziția
așezat, au evoluție lentă și păstrează mobilitatea coloanei vertebrale. Acestea
sunt: atitudinea lordotică, lordoza habituală, profesională și compensatorie unei
cifoze dorsale sau înclinării în față a bazinului.
 Lordozele patologice au o cauză și un început bine precizat cu
semne și manifestări caracteristice. Ele pot fi: congenitale, rahitice, paralitice,
reumatice, determinate de modificări în forma și funcția articulației coxo-
femurale sau a membrelor inferioare.
Scopul exercițiilor:
1. Tonificarea și scurtarea mușchilor din regiunea lombosacrală,
concomitent cu lungirea mușchilor abdominali. Mușchii lombosacrali vor lucra
concentric și în interiorul segmentului de contracție iar mușchii abdominali
excentric și în afara segmentului de contracție.
2. Prevenirea tendinței de inversare a curburilor coloanei vertebrale, precum
și corectarea celorlalte deficiențe ale poziției bazinului, abdomenului și
membrelor inferioare.
3. Formarea unui nou reflex neuromuscular corect asupra atitudinii
trunchiului, bazinului și membrelor inferioare.
1
 Tratamentul corectiv prin gimnastică medicală este indicat, în primul
rând, lordozelor funcţionale; lordozele patologice beneficiază numai secundar de
acest tratament.

Scopul exerciţiilor corective:

 Corectarea şi redresarea curburii lordotice mai accentuate la nivelul
coloanei vertebrale lombare, prin tonificarea şi scurtarea muşchilor abdominali
hipotoni şi lungirea muşchilor sacrolombari.
 Redresarea bazinului prea mult închinat înainte şi a genunchilor
hiperextinşi.
 Formarea reflexului de atitudine corectă a corpului în ortostatism şi
în acţiunile dinamice.

Mijloace pentru corectarea lordozei

Corectarea poziţiei capului şi gâtului, dezvoltarea toracelui.
 Individual cu o minge: din poziţia aşezat cu picioarele întinse
volèibolarea mingii deasupra capului cu ambele mâini;
 Individual cu o minge: din poziţie fundamentală joasă, mingea
ţinută cu ambele mâini înapoia genunchilor, aruncarea mingii în faţă printre
picioare şi prinderea ei cu două mâini; se menţine poziţia fundamentală joasă tot
timpul execuţiei;
 Individual cu o minge, în poziţie fundamentală joasă: dribling în
jurul picioarelor;
 Individual cu o minge, în poziţie fundamentală joasă: dribling cu
trecerea mingii printre picioare;
 Individual cu o minge, poziţie fundamentală joasă: dribling în faţă
cu trecerea mingii din mâna stânga în mâna dreaptă;
 Pe perechi cu o minge, distanţa 3-4 m: pase oferite de jos; treptat se
măreşte distanţa;
 Pe perechi cu o minge: din aşezat cu picioarele întinse pase directe
cu două mâini de la piept;
 Şir cu o minge, stând depărtat distanţa o lungime de braţ:
transmiterea mingii cu două mâini printre picioare.

Corectarea cifolordozei

Cifolordoza este o deficiență frecventă, ce se instalează treptat din

necesități mecanice de echilibrare ale coloanei vertebrale și ale trunchiului. Este
considerată ca rezultat compensator a unei cifoze sau lordoze netratate la timp și
corespunzător. Cifolordoza poate să se prezinte ca o exagerare a curburilor
normale ale coloanei vertebrale, cea cifotică dorsală și cea lordotică lombară,

2
constituind cifolordoza tipică. Cifolordoza este atipică când una din curburi este
mai scurtă sau depășește curbura fiziologică a coloanei vertebrale.
Accentuarea celor două curburi se poate produce simultan (cifolordoza
primară) sau pe rând, prin compensarea unei curburi simple primare prin altă
curbură de sens opus – secundară.
Această deficiență poate să apară sub forma atitudinii cifolordotice, când
ambele curburi deficiente corectează și hipercorectează, sau pot fi deficiențe
propriu-zise, când proba funcțională pune în evidență curbura primară care este
mai puțin corectată de mișcarea corectivă specifică, iar cea secundară rămâne
mult timp mobilă corectând la proba funcțională (Fozza, C.-A., 2006).
Cifolordoza poate fi funcțională și patologică după cum curbura primară
este funcțională sau patologică.

Scopul exerciţiilor corective pentru cifolordoză:

 Tonificarea în condiţii de scurtare a grupelor musculare ale spatelui

din regiunea dorsală şi lungirea grupelor musculare din regiunea sacro-lombară;
 Tonificarea în condiţii de lungire a musculaturii toracice şi în
condiţii de scurtare a musculaturii abdominale;
 Corectarea atitudinii de flexiune a toracelui şi de înclinare înainte a
bazinului;
 Formarea reflexului de atitudine corectă stabilă a coloanei
vertebrale şi a corpului în întregime.

Mijloace pentru corectarea cifolordozei

 Atârnat la scara fixă, cu genunchii îndoiţi, menţinând o minge de

baschet între abdomen şi coapse, deplasare laterală cu ajutorul braţelor;
 Culcat înapoi cu vârful picioarelor sub ultima şipcă, cu mingea de
baschet ţinută în mâini, ridicarea trunchiului la vertical şi revenire ;
 Pe genunchi, pe călcâie aşezat, mingia ţinută cu ambele mâini pe
coapse, ridicare pe genunchi şi extensia mare a trunchiului cu braţele sus şi
revenire;
 Culcat dorsal, cu braţele sus mingea ţinută între glezne ridicarea
picioarelor peste cap şi aşezarea mingii în mâini şi revenire.

SCOLIOZA

Scolioza se defineşte ca deformarea coloanei vertebrale, caracterizată prin

curbura laterală în plan frontal şi rotaţie vertebrală. Convexitatea este aceea care
conferă denumirea direcţiei scoliozei. Rotaţia vertebrală se face spre
concavitatea coloanei. Mai nou poate fi numită deficienţă a coloanei vertebrale
3
tridimensională, deoarece prezintă deviaţii în cele trei planuri anatomice: frontal
transversal şi sagital (Ganciu, M., 2009 ).
Din punct de vedere etiologic, cauzele deformării coloanei vertebrale pot
fii foarte diferite: cauze congenitale, rahitice, paralitice, având cauza defecţiuni
ale muşchilor şi ale ligamentelor, pleurice, traumatice dar cel mai adesea
idiopatice. În 80% dintre cazuri, cauza apariţiei scoliozei nu este cunoscuta fiind
denumită şi scolioză idiopatică (Ganciu,M., 2009).

Scolioza apare de obicei în copilărie sau în adolescenţă şi este asociată cu

factori congenitali, cum ar fii spina bifidă, cu factori genetici sau anumiţi factori
locali, ca durerea sau spasmul muscular, cu afcţiuni musculare sau nervoase ori
cu inegalitatea membrelor inferioare.
Există şi alte cauze care pot determina devierile coloanei, cum sunt:
rahitismul, miopia, modificari ale auzului, care obligă copilul să ia atitudini
asimetrice sau incorecte.
Scolioza poate fii împărţită în două grupe principale: scoliozele
funcţionale sau nestructurale şi scoliozele structurale.
În categoria scoliozelor funcţionale intră atitudine scoliotică, scolioza
profesională şi din tulburari de auz şi vedere, scolioza statică (prin asimetrie de
bazin, redoare a şoldului, prin ascensionare congenitală a omoplatului, prin
inegalitatea membrelor inferioare) şi scolioza antalgică (sindromul vertebral din
discopatia vertebrală) (Ganciu, M., 2009).
Aceste atitudini scoliotice se caracterizeză prin faptul că, in general, nu
sunt evolutive, dispar odată cu dispariţia sau corectarea cauzei care le-a produs.
Deviaţia laterală a coloanei este complet reductibilă clinic şi radiologic în
poziţia culcat. Acest tip de scolioze nu se însoţesc de modificări de structură
vertebrală sau gibozitate şi se reduc spontan sau prin intervenţie minimă.
Atitudinea scoliotică nu se însoţeste de o rotaţie a vertebrelor, dar se combină
deseori cu atitudinea cifolordotică. Această situaţie se întalneşte în cazul unei
creşteri rapide, insuficienţa musculoligamentară, igienă vertebrală deficitară sau,
uneori inegalitate de membre inferioare cu dezechilibru al bazinului, echilibru ce
poate fi redresat prin aplicarea unui talonet în cazurile de inegalitate de 5-10
mm.

4
 Scolioza antalgică, neechilibrată o întalnim la suferinzii de lombargie sau
lombosciatică, cu înclinarea coloanei de parte opusă. Mai poate fi întâlnită în
herniile de disc fară patrunderea în canalul rahidian, sau de partea opusă durerii,
în herniile cu ruperea inelului fibros şi ieşirea nucleului pulpos în canal. Acestă
scolioză se face fară compensare în regiunea dorsală (Antonescu, D., 1993).
A doua grupă principală a scoliozei sunt scoliozele structurale sau osoase,
în acest caz vertebrele din curbura coloanei prezintă modificări structurale, care
sunt nereductibile clinic şi radiografic în poziţia culcat şi au în general tendinţă
evolutivă. Din punct de vedere etiologic ele cuprind: scoliozele idiopatice,
scolioze neuromusculare, miopatice, congenitale, scoliozele în cadrul
neurofibromatozei, posttraumatice, scoliozele în boli genetice ale scheletului,
scolioze în boli metabolice sau prin tumori vertebrale.
Cele mai frecvente scolioze sunt cele idiopatice, urmate de cele
congenitale şi neuromusculare (Antonescu, D., 1993).
În scoliozele structurale coloana vertebrală prezintă modificări ce se
accentuează în perioada de creştere sau de-a lungul evoluţiei bolii de bază, care
duc la deformări ale corpilor vertebrali, sunt însoţite de gibozitate laterală prin
rotaţia vertebrelor în jurul axului lor vertical şi sunt rigide. Gibozitatea este
situată de partea convexităţii curburii.
Scoliozele structurale evoluează în perioada creşterii, indiferent de
etiologie, fiind cu atât mai grave cu cât vârsta de debut este mai mică. Odata
încheiată osificarea scheletului încetează şi evoluţia scoliozei. În cazul femeilor,
scoliozele structurale se pot accentua în perioada de sarcină, alăptare şi
menopauză, în urma unor eforturi profesionale sau în urma degenerescenţei
discale (Ganciu, M., 2009).
Scoliozele de cauză necunoscută, reprezintă majoritatea scoliozelelor
stucturale şi după varsta la care apar ele pot fii împarţite în: scolioze infantile,
apărute între 0 şi 3 ani; scolioze juvenile apărute între 3 ani şi pubertate; scolioze
ale adolescenţilor, apărute între pubertate şi terminarea creşterii.
Scolioza congenitală este o deviaţie a rahiusului, fie consecutivă unei
contracturi musculare începută în viaţa fetală, fie prin malformaţii ale corpurilor
vertebrale (vertebre cuneiforme, anarhie de formă şi număr a vertebrelor), coaste
anormale, malformaţii musculare, condostrofii în cazul nanismului.
Scolioza apărută în cursul creşterii poate fi dată de: afecţiuni genetice cum
ar fii Sindromul Marfan, boala Lobstein, afecţiuni musculare, afecţiuni
neurologice, rahitism (Antonescu, D., 1993).
Scoliozele pot fii localizate la diferite nivele ale coloanei vertebrale,
astfel, în funcţie de topografie, se pot clasifica astfel: cervicale, toracale,
cervicotoracale, lombare, toracolombare, lombosacrate.
O altă clasificare a scoliozelor este din punct de vedere al stadiilor în care
se află: scolioza de gradul 1- care este denumită scolioza benignă, poate fii
confundată în forma cea mai uşoară, cu deviaţiile de atitudine. În faza a doua a
5
scoliozei, esenţial este faptul că prin mişcările de îndoire sau răsucire, cu sau
fără apăsare laterală, se mai poate obţine o oarecare îndreptare a curburii
coloanei vertebrale spre linia mediană. Gradul trei al scoliozei, se deosebeşte de
precedentul prin faptul că deviaţiile coloanei şi deformaţiile toracice nu se mai
pot îndrepta prin simple mişcări de îndoire şi răsucire. În aceste cazuri, scolioza
este gravă şi evoluează spre mari deformaţii toracice şi prăbuşiri ale coloanei
vertebrale cu toate neajunsurile estetice, dar mai ales funcţionale, mişcările
toracice şi chiar cele abdominale suferă deplasări importante care pot influenţa
funcţiile anumitor organe vitale cum sunt inima şi plămânii.

SCOLIOZA este deci o deviație constantă a coloanei vertebrale în plan frontal

care se poate găsi :
 Fie sub forma unei înclinări sau curburi laterale – parțiale sau totale
 Fie sub forma uni sistem de 2 sau mai multe curburi alterne, însoțită
de rotația vertebrelor (torsiunea corpurilor vertebrale) spre convexitatea curburii
scoliotice, gibozitate vertebro-costală accentuată posterior de partea convexității,
asimetria centurii scapulare și pelviene.
Scolioza cu o singură curbură este frecvent totală, spre dreapta sau stânga și
se numește scolioză în „C”, sau scolioză cu două curburi și se numește în “S”
iar la enunțarea ei se menționează numai sensul curburii dorsale.

Clasificare :

A. Scoliozele funcționale se caracterizează printr-un început insidios, o

evoluție lentă și prin păstrarea mobilității coloanei vertebrale. Dintre acestea fac
parte: atitudinea scoliotică, scoliozele prin deprindere, scoliozele profesionale și
statice.

B. Scoliozele patologice se caracterizează prin modificări în forma și

structura elementelor componente ale coloanei vertebrale și se însoțesc de
tulburări funcționale secundare. Acestea sunt determinate de cauze bine
6
precizate. Printre acestea sunt: scoliozele congenitale, rahitice, paralitice,
pleuritice, grave ale adolescenților și tinerilor, traumatice, reumatice, prin
tuberculoză vertebrală.
Cele mai utile mișcări în corectarea deviațiilor scoliotice sunt îndoirile
laterale spre partea convexității curburii vertebrale, răsucirile în jurul axului
vertical spre concavitate (extensiile) și întinderile coloanei vertebrale în axul ei
vertical.
Pentru prevenirea proeminentă a abdomenului se executa din poziția care
redresează curbura lombară: așezat pe o coapsă, pe genunchi, pe călcâie.
Exercițiile de membre superioare sunt necesare pentru redresarea directă a
umerilor și omoplaților și indirectă a coloanei vertebrale.
Membrul superior din partea concavității lucrează sau va fi fixat deasupra
liniei orizontale a umerilor.
Membrul superior din partea convexității curburii scoliotice va lucra la
nivelul liniei umerilor sau sub această linie.

Scopul exercițiilor:
1. Corectarea curburilor coloanei vertebrale prin tonifierea musculaturii
planului posterior.
2. Reducerea gibozității costale prin mobilizarea coloanei vertebrale și
detorsionarea corpurilor vertebrale.
3. Redresarea bazinului și echilibrarea centurii scapulare.
4. Dezvoltarea mobilității cutiei toracice.
5. Crearea unui reflex de postură corect.
Exercițiile urmăresc scurtarea grupelor musculare din partea convexităților și
alungirea, decontracturarea grupelor musculare din partea concavității.
În cazul scoliozelor cu 2 sau mai multe curburi, se lucrează fixând o curbură
printr-o poziție corectivă sau hipercorectivă, executându-se exerciții corective
pentru curbura cealaltă.
Cele mai bune poziții corective sunt pozițiile derivate din cele fundamentale:
stând, pe genunchi, așezat, culcat, atârnat.
Exercițiile de trunchi constituie mișcările de bază în tratamentul scoliozelor.
Mișcările de extensie: lordozează coloana, exercită simțul simetriei al
trunchiului.
Îndoirile laterale se fac numai de partea convexității, atât la nivelul regiunii
toracale, cât și lombare.
Răsucirile trunchiului se execută spre concavitatea curburii scoliotice.
Exercițiile membrelor superioare vor amplifica mișcările de trunchi. Cele ale
membrelor inferioare constau din ridicări asimetrice ale membrului inferior din
partea convexității.

7
 Scopul exerciţiilor pentru corectarea scoliozei în „C”:

 Corectarea curburilor coloanei vertebrale prin tonificarea

musculaturii planului superior.
 Reducerea gibozităţii costale prin mobilizarea coloanei vertebrale şi
detorsionarea corpurilor vertebrale.
 Redresarea bazinului şi echilibrarea centurii scapulare.
 Dezvoltarea mobilităţii cutiei toracice.
 Crearea unui reflex de postură corect.

Exerciții pentru corectarea scoliozei în „C”:

 Individual cu o minge: imitarea aruncării la coş din așezat efectuată

numai cu mana de partea opusă convexităţii toracale.
 Individual cu o minge: aruncarea la coş din lateral numai cu mana
din partea concavităţii.
 Individual cu o minge: volèibolarea mingii deasupra capului.
 Pe perechi cu o minge distanţă 1-2 m: pase cu o mână din lateral
(semicârlig) efectuate spre partea convexităţii toracale.
 Individual cu două mingi: mers pe vârfuri cu o minge ţinută cu
mâna din partea concavităţii pe creştet, iar cealaltă mână susţine mingea pe şold.
 Individual cu două mingi: mers cu braţul pe partea concavităţii în
lateral cu o minge ţinută în echilibru pe palmă iar mana de pe partea convexităţii
ţine mingea jos la spate în echilibru pe palmă.
 Şir cu o minge: transmiterea mingii jos la şold cu ambele mâini prin
răsucire în lateral spre partea convexităţii (Fozza, C., 2002).

Scopul exerciţiilor corective pentru scolioza în „S”:

 Corectarea deviaţiilor coloanei vertebrale cu tonificarea în condiţii

de scurtare a grupelor musculare din partea convexităţilor scoliozei şi alungirea,
decontractarea grupelor musculare din partea concavităţii. Grupele musculare
din partea convexităţilor vor lucra concentric şi în interiorul segmentului de
contracţie; grupele musculare din partea concavităţii curburilor vor executa
mişcări excentrice şi în afara segmentului de contracţie .
 Prevenirea şi corectarea asimetriei toracice prin reducerea torsiunii
corpurilor vertebrale şi gibozităţii costale. Pentru prevenirea gibozităţii costale
se va obţine lordozarea coloanei vertebrale.
 Corectarea deformaţiilor secundare ale centurii scapulare şi
bazinului.

8
  Educarea unui reflex de atitudine normală în activităţile statice şi
dinamice ale corpului, precum şi ştergerea reflexului de postură greşit (Fozza,
C., 2002).

Exerciții pentru corectarea scoliozei în „S”:

 Individual cu două mingi: dribling cu mâna de pe partea

convexităţii, iar mâna din partea concavităţii susţine mingea pe creştetul capului.
 Individual cu o minge: aruncarea la coş „în semicârlig” cu mâna de
pe partea concavităţii iar mâna din partea convexităţii este ţinută la spate.
 Individual cu două mingi: mers pe vârfuri cu o minge ţinută pe
creştetul capului cu măna de partea concavităţii iar mâna de pe partea
convexităţii susţine mingea la spate.
 Pe perechi cu o minge: transmiterea mingii cu două mâini prin
lateral cu îndoirea trunchiului spre partea convexităţii.
 În formaţie de şir cu o minge: transmiterea mingii prin lateral cu
două mâini prin răsucirea trunchiului spre partea convexităţii.
 În formaţie de şir cu o minge: umăr lângă umăr cu o distanţă de o
lungime de braţ - transmiterea mingii prin îndoirea trunchiului în lateral spre
partea convexităţii.
 Individual cu o minge: aruncarea la coş cu o mână de sus cu braţul
de pe partea concavităţii, braţul celălalt ţinut la spate.
 Fandare laterală pe partea concavităţii cu îndoirea trunchiului pe partea
convexităţii, mingea de baschet ţinută cu ambele mâini deasupra capului.