Sunteți pe pagina 1din 52

Chimie.

Sinteze pentru

Gabriela Păunescu

CHIMIE. SINTEZE PENTRU


GIMNAZIU

2016

1
Gabriela Păunescu

Lucrarea: CHIMIE. SINTEZE PENTRU GIMNAZIU


Autor: Gabriela Păunescu
Anul apariției: 2016
ISBN 978-973-0-21175-7

2
Chimie.Sinteze pentru

Gabriela Păunescu

Chimie. Sinteze pentru gimnaziu

3
Gabriela Păunescu

4
Chimie.Sinteze pentru

I. Corp. Substanţă. Amestec


1. Introducere în studiul chimiei şi importanţa acesteia

Chimia este una din ramurile ştiinţelor naturii, alături de


fizică şi biologie. Chimia este legată de tot ceea ce ne
înconjoară.
Chimia este o ştiinţă experimentală. Experimentul este o
întrebare pusă naturii.

Materie. Corp. Substanţă. Material

Tot ceea ce ne înconjoară este materie.


Proprietăţi ale materiei:
- ocupă un spaţiu;
- prezintă masă proprie;
- se găseşte într-o continuă mişcare şi transformare;
- apare sub diferite forme;
- nu dispare şi nu se creează.
Porţiuni limitate din materie poartă numele de corpuri ( o
bancă, o piatră, o casă etc.).
Formele omogene de materie cu o compoziţie constantă se
numesc substanţe (oxigen, apă, azot, aur etc.).
Formele eterogene de materie cu compoziţie variabilă se
numesc materiale ( sticlă, beton, lemn, ciment etc.).

2. Proprietăţi fizice şi chimice ale substanţelor

Însuşirile caracteristice, cu ajutorul cărora se recunoaşte o


substanţă, se numesc proprietăţi.
Proprietăţile pot fi:
- proprietăţi fizice – gust, miros, culoare, stare de
agregare, formă, constante fizice etc.;

5
Gabriela Păunescu

- proprietăţi chimice – proprietatea de a arde, proprietatea


de a fermenta, proprietatea de a rugini etc.
Proprietăţile care se referă la transformări care nu pot să
modifice compoziţia substanţelor se numesc proprietăţi
fizice.
Proprietăţile care se referă la transformări care pot să
modifice compoziţia substanţelor se numesc proprietăţi
chimice.

3. Fenomene fizice şi fenomene chimice

Transformările pe care le suferă substanţele se numesc


fenomene.
Fenomenele care nu modifică compoziţia substanţelor se
numesc fenomene fizice.
Ex: modificarea stării de agregare, sfărâmarea unei bucăţi
de sulf, dilatarea substanţelor, dizolvarea,ruperea unei hârtii
etc.
Fenomenele care modifică compoziţia substanţelor,
transformându-le în substanţe cu proprietăţi noi, se numesc
fenomene chimice.
Ex: arderea lemnului, ruginirea fierului, râncezirea
grăsimilor, fermentaţia, fotosinteza, coclirea vaselor de aramă,
acrirea laptelui etc.

4. Substanţe pure şi amestecuri de substanţe

Substanţa pură este substanţa perfect curată, a cărei


compoziţie rămâne neschimbată prin operaţii fizice.
Substanţele pure pot fi:
- substanţe simple – sunt substanţele ce nu mai pot fi
descompuse;

6
Chimie.Sinteze pentru

Ex: oxigen, azot, carbon, aur, argint, fier, aluminiu, sulf


etc.
- substanţe compuse – sunt substanţe ce pot fi
descompuse în două sau mai multe substanţe noi.
Ex: apă distilată, dioxid de carbon, ammoniac, dioxid de
sulf, acid clorhidric etc.
Prin luarea împreună a două sau mai multe substanţe între
care nu au loc fenomene chimice, se obţin amestecuri de
substanţe.
Majoritatea substanţelor se găsesc, în natură, sub formă de
amestecuri de substanţe. Exemple: apa potabilă, apa minerală,
aerul, rocile, petrolul, aliajele etc.
Amestecurile pot fi:
- amestecuri omogene – au, în toată masa lor, aceeaşi
compoziţie şi aceleaşi proprietăţi;
- amestecuri eterogene (neomogene) – au compoziţie şi
proprietăţi diferite în masa lor.
Amestecuri de substanţe întâlnite în viaţa de zi cu zi:
- aerul – amestec indispensabil vieţii ( fără oxigenul din
aer omul nu poate trăi mai mult de şase minute). Principalele
componente ale aerului sunt azotul şi oxigenul.
- apa potabilă – este vitală pentru om (fără apă omul nu
poate supravieţui mai mult de câteva zile). Omul consumă în
medie 2 l apă pe zi. În apa potabilă se găsesc dizolvate săruri
minerale şi mici cantităţi de aer.
- apa minerală – conţine săruri minerale şi dioxid de
carbon;
- băuturile răcoritoare – conţin apă, zahăr, acid citric,
coloranţi naturali sau sintetici, aromatizanţi şi dioxid de
carbon;
- băuturile alcoolice – conţin alcool, apă, coloranţi şi
zahăr;

7
Gabriela Păunescu

- alcoolul sanitar – conţine apă demineralizată, alcool etilic


şi coloranţi sintetici;
- laptele, oţetul, medicamentele, uleiul, deodorantele,
parfumurile, diferitele aliaje ( bronz, alamă, oţel, fontă etc.),
sunt alte câteve exemple de amestecuri.

Aliaje
De cele mai multe ori, metalele sunt folosite în industrie
sub formă de aliaje, care au calităţi superioare metalelor pure
componente. Ele sunt obţinute prin amestecarea a două sau
mai multe metale topite şi apoi solidificarea amestecului
obţinut. Uneori aliajele conţin şi adaosuri de nemetale.
Aliajele pot fi:
- omogene şi se mai numesc soluţii solide;
- neomogene.
Exemple de aliaje:
- fonta – conţine fier cu 2-5% carbon şi alte elemente în
cantităţi foarte mici(sulf, fosfor, siliciu, mangan etc.);
- oţelul – conţine fier cu 0,2-1,7% carbon;
- alama – conţine cupru şi zinc;
- bronzul – conţine cupru şi staniu;
- aliajele de lipit – aliaje ale plumbului cu staniu (au
temperaturi de topire scăzute);
- duraluminiul – aliaj al aluminiului cu cantităţi mici de
cupru, magneziu şi mangan (are duritate mare şi densitate
mică).

Aerul – soluţie gazoasă


Aerul constituie învelişul gazos al Pământului ce se
numeşte atmosferă. Fizicienii Torricelli şi Galilei au
demonstrate experimental că aerul are masă, iar chimistul
Lavoisier a dovedit că aerul este un amestec de azot şi oxigen.
Compoziţia aerului (în procente de volum):

8
Chimie.Sinteze pentru

- 78,09% azot;
- 20,95% oxigen;
- 0,96% alte gaze ( dioxid de carbon, gaze rare, ammoniac,
dioxid de sulf etc.).
Poluarea aerului constă în modificarea compoziţiei sale
naturale, prin pătrunderea unor elemente străine, cu efecte
dăunătoare asupra plantelor şi animalelor. Sursele de poluare a
aerului sunt naturale şi artificiale.

5. Separarea substanţelor din amestecuri

În general, în natură, substanţele se găsesc sub formă de


amestecuri. Uneori este nevoie ca din acestea să se obţină
substanţe în stare pură.
Metode de separare
Decantarea
Decantarea este operaţia de separare a unui solid dintr-un
amestec eterogen solid – lichid. Se foloseşte când solidul are
densitate mai mare decât lichidul.
Exemplu: amestec de nisip şi apă;
Ustensile folosite: 2 pahare Berzelius.
Această metodă se foloseşte la: obţinerea apei potabile din
ape naturale, purificarea sării extrase din saline, spălarea unor
precipitate etc.
Filtrarea
Filtrarea este operaţia de separare a unui solid dintr-un
amestec eterogen solid- lichid, cu ajutorul unor mase poroase,
permeabile numai pentru lichid. Se utilizează când densitatea
solidului este mai mică sau egală cu a lichidului. Lichidul care
trece prin hârtia de filtru se numeşte filtrat.
Exemplu: amestec de apă şi rumeguş, apă şi pulbere de
sulf etc.;

9
Gabriela Păunescu

Ustensile folosite: pahar Berzelius, pahar Erlenmeyer,


pâlnie, hârtie de filtru.
Această metodă se foloseşte la: obţinerea apei potabile,
extragerea uleiului din seminţele de floarea soarelui etc.
Cristalizarea
Cristalizarea reprezintă trecerea unei substanţe solide din
soluţie în stare cristalină.
Cristalul este un corp solid, omogen, cu formă geometrică
bine definită, mărginit de suprafeţe plane.
Această metodă se foloseşte numai atunci când lichidul nu
este inflamabil şi când lichidul ce se evaporă nu este folositor.
Exemplu: amestec de apă cu sare;
Amestecul se încălzeşte până la evaporarea completă a
apei.
Ustensile folosite: capsulă, bec de gaz, trepied, sită cu
azbest.
Metoda se foloseşte la: obţinerea sării de bucătărie,
obţinerea zahărului etc.
Distilarea
Distilarea este operaţia de separare a componenţilor dintr-
un amestec omogen de lichide, prin fierbere urmată de
condensare.
Metoda se bazează pe temperaturile diferite de fierbere ale
componenţilor amestecului.
Exemplu: amestec de alcool şi apă (alcoolul fierbe la
78 C iar apa la 1000 C);
0

Ustensile folosite: balon W u rtz, termometru, refrigerent,


balon cu fund rotund.
În tot timpul fierberii alcoolului temperatura rămâne
constantă, deoarece fierberea are loc cu absorbţie de căldură.
Metoda se foloseşte la: obţinerea alcoolului, prelucrarea
ţiţeiului etc.

10
Chimie.Sinteze pentru

6. Soluţii
Amestecurile omogene formate din două sau mai multe
substanţe între care nu au loc fenomene chimice se numesc
soluţii.
Dizolvarea este fenomenul fizic în urma căruia moleculele
unei substanţe solide, lichide sau gazoase se răspândesc
printre moleculele altei substanţe formând soluţii.
O soluţie este formată din:
- dizolvant – substanţa în care se face dizolvarea ( se mai
numeşte şi solvent);
- dizolvat – substanţa dizolvată ( se mai numeşte şi
solvat).
Într-o soluţie formată din două lichide, se consideră
dizolvant substanţa aflată în cantitate mai mare.
Cel mai folosit dizolvant este apa, atât în viaţa de zi cu zi
cât şi în industrie.
Alţi dizolvanţi: acetona, eterul, alcoolul, benzina etc.
Factori ce influenţează dizolvarea:
- temperatura;
- agitarea componenţilor;
- gradul de fărâmiţare.
Soluţiile au punctul de fierbere mai mare decât al
solventului pur.
Punctul de congelare al soluţiei este mai scăzut decât al
solventului pur.
Proprietatea unei substanţe de a se dizolva în altă substanţă
se numeşte solubilitate.
După solubilitatea într-un anumit solvent, substanţele se
clasifică în:
- substanţe solubile;
- substanţe greu solubile;
- substanţe insolubile.
Factori ce influenţează solubilitatea:

11
Gabriela Păunescu

-natura dizolvantului şi a dizolvatului;


- temperatura.
În general, solubilitatea substanţelor solide şi lichide creşte
cu temperatura, pe când solubilitatea gazelor scade cu
creşterea temperaturii.
Cantitatea de substanţă dizolvată într-o anumită cantitate
de soluţie se numeşte concentraţie.

După valoarea concentraţiei, soluţiile se clasifică în:


- soluţii diluate – au o cantitate mică de substanţă
dizolvată;
- soluţii concentrate – au o cantitate mared de substanţă
dizolvată.
Metode de diluare a soluţiilor:
- adăugarea unei cantităţi de solvent;
- adăugarea unor cantităţi de soluţie ( de acelaşi tip) mai
diluată.
Metode de concentrare a soluţiilor:
- îndepărtarea unei părţi din solvent;
- adăugarea unor cantităţi de dizolvat;
- adăugarea unor cantităţi de soluţie ( de acelaşi tip) mai
concentrată.
Soluţia ce conţine cantitatea maximă de substanţă
dizolvată, la o anumită temperatură, se numeşte soluţie
saturată.
Soluţia ce poate dizolva noi cantităţi de substanţă, până la
saturaţie, se numeşte soluţie nesaturată.
Cantitatea de soluţie dizolvată în 100 g soluţie se numeşte
concentraţie procentuală.

ms ..................... m d
100......................c

12
Chimie.Sinteze pentru

md 100
c=
ms
unde c = concentraţia procentuală, m d = masa de dizolvat,
ms = masa de soluţie
md 100
ms = m d + mapa  c=
md  mapa
Exemple de probleme:
1.Să se calculeze concentraţia procentuală a soluţiei
obţinută prin dizolvarea a 20 g sodă caustică în 180 g apă.
Datele problemei:
m d = 20 g
mapa =180 g
c=?
md 100 20  100 20  100
c= = = = 10%
md  mapa 20  180 200
2.Ce cantitate de substanţă este necesară pentru a obţine
200 g soluţie de concentraţie 20%.
Datele problemei:
ms = 200 g
c = 20%
md = ?
m 100 cm 20  200
c= d  md = s = = 40 g  m d = 40 g
ms 100 100

3.Ce cantitate de apă este necesară pentru a obţine o


soluţie de concentraţie 10% de sare de bucătărie ştiind că
masa de sare este 30 g.
Datele problemei:

13
Gabriela Păunescu

m d = 30 g
c = 10%
mapa = ?
md 100
c=  c( m d + mapa ) = m d 100 
md  mapa
c m d +c mapa =100 m d  100 m d - c m d = c mapa 
md 100  c  30100  10
mapa = = 
c 10

mapa = 270 g
4.Ce cantitate de substanţă este necesară pentru a obţine o
soluţie de concentraţie 20% ştiind că se folosesc 160 g apă.
Datele problemei:
c = 20%
mapa = 160 g
md = ?
md 100
c=  c( m d + mapa ) = m d 100 
md  mapa
c m d +c mapa =100 m d  100 m d - c m d = c mapa 
cm apa
m d (100 - c) = c mapa  m d = =
100  c
20  160 20  160
= = 40 g
100  20 80
m d = 40 g

14
Chimie.Sinteze pentru

II. Sistemul periodic. Formulele


substanţelor chimice

1. Atom

Atomul este cea mai mică particulă dintr-o substanţă


care nu mai poate fi fragmentată prin procedee chimice
obişnuite.
Sarcina electrică este mărimea fizică ce caracterizează
starea de electrizare a corpurilor.
Sarcinile electrice se măsoară coulombi (C). Ele pot
positive sau negative. Sarcinile de acelaşi semn se resping, iar
cele de semne diferite se atrag.
Cele mai mici particule materiale purtătoare de sarcini
electrice se numesc electroni. Prin convenţie, sarcina lor
electrică este considerată negativă.
q e = - 1,6* 1019 C (sarcina absolută a electronului)
Cei mai mici purtători de sarcină electrică pozitivă sunt
protonii.
q p = + 1,6* 1019 C (sarcina absolută a protonului)
Cea mai mică valoare a unei sarcini electrice o are sarcina
electrică elementară :
e = 1,6* 1019 C
Orice sarcină electrică este multiplu întreg de sarcină
electrică elementară:
Q = n e unde n  Z
Sarcina electrică relativă a electronului este (raportată la
sarcina electrică elementară):
q e  1,6 *1019 C
= = -1 (unităţi de sarcină)
e 1,6 *1019 C

15
Gabriela Păunescu

Sarcina electrică relativă a protonului este (raportată la


sarcina electrică elementară):
q p  1,6 *1019 C
= = +1 (unităţi de sarcină)
e 1,6 *1019 C
Proprietăţile fiecărui element sunt consecinţele structurii
specifice a atomilor săi.
Raza atomului este de ordinul a 1010 m .
Atomul este alcătuit din:
- nucleu;
- înveliş de electroni.

1.1. Nucleul atomic

În interiorul atomului se găseşte un nucleu dens, încărcat


electric pozitiv.
Raza nucleului atomic variază de la aproximativ 1* 1015 m
pentru cel mai mic atom ( hidrogenul), până la aproximativ 7*
1015 m pentru atomii cei mai grei. Deci raza atomului este de
100.000 de ori mai mare decât raza nucleului.
Particulele ce se găsesc în nucleu se numesc nucleoni sau
particule nucleare. Cei mai importanţi nucleoni sunt protonii
şi neutronii.
Dacă protonii sunt încărcaţi cu sarcină pozitivă, neutronii
sunt neutri din punct de vedere electric.
Masele reale ale neutronului şi protonului sunt:
1,67  1027 kg.
Masele relative (se raportează la unitatea atomică de masă
– u.a.m., care reprezintă a 12-a parte din masa izotopului
carbonului, 126 C ).

16
Chimie.Sinteze pentru

Protonul şi neutronul se reprezintă: 11 p şi 01 n , unde, în


stânga jos, este sarcina relativă ( în unităţi de sarcină), iar în
stânga sus este masa relativă (exprimată în u.a.m.).

1.2. Număr atomic

Numărul protonilor din nucleu se numeşte număr


atomic şi se notează cu Z.
p = Z, unde p = numărul de protoni
Acest număr reprezintă o caracteristică pentru fiecare
element chimic. Atomii aceluiaşi element chimic au acelaşi
număr atomic Z.
Sarcina nucleară (în unităţi de sarcină) este pozitivă şi
egală cu numărul protonilor din nucleu.

1.3. Număr de masă

Pe lângă protoni, în nucleu se găsesc şi neutroni. Numărul


de neutroni din nucleu se notează cu litera n.
Suma dintre numărul de protoni şi numărul de
neutroni se numeşte număr de masă şi se notează cu litera
A.
A=p+n
dar: p = Z,  A = Z + n 
n=A–Z
Numărul de masă, A, este număr natural deoarece este
sumă de două numere naturale.
Un element chimic se reprezintă :

A
z X , unde X este simbolul elementului.

17
Gabriela Păunescu

Nucleele atomilor nu se modifică în timpul reacţiilor


chimice.
Între nucleoni se exercită forţe de atracţie foarte puternice,
numite forţe nucleare, care se manifestă doar la distanţe
extrem de mici. Forţele nucleare explică stabilitatea mare a
nucleului.

2. Element chimic

Totalitatea atomilor de acelaşi tip formează un element


chimic.
Din totalitatea elementelor chimice cunoscute, 92 se
găsesc în natură, iar restul s-au obţinut pe cale artificială.

2.1. Simbol chimic

Simbolul chimic reprezintă notaţia prescurtată a


denumirii unui element chimic.
Simbolurile elementelor sunt alcătuite, în general, din
prima literă a denumirii lor în latină sau germană.
Ex: hidrogen – H, carbon – C, fluor – F, iod – I etc.
În cazul în care prima literă a mai multor elemente
coincide, pentru reprezentarea simbolică a acestora se folosesc
primele două litere ale denumirii lor.
Ex: calciu – Ca, clor – Cl, cobalt – Co etc.
Dacă primele două litere coincid, simbolul se scrie
folosind prima literă şi o altă literă din denumire.
Ex: argin – Ag, argon – Ar, arsen – As, magneziu – Mg,
mangan – Mn etc.
În unele cazuri, când denumirea românească a elementului
nu coincide cu cea în latină, simbolul chimic al elementului
provine de la denumirea în latină.

18
Chimie.Sinteze pentru

Ex: hydrargirum (mercur) – Hg, natrium (sodium) – Na,


kalium (potasiu) – K, nitrogenium (azot) – N, phosphorus
(fosfor) – P.
Simbolul chimic are o dublă semnificaţie:
- calitativă – reprezintă un anumit element chimic;
- cantitativă – reprezintă un atom al elementului respectiv.

2.2. Masă atomică

Masele atomilor, exprimate în grame, numite mase


atomice absolute, sunt foarte dificil de utilizat în calcule
chimice, fiind foarte mici. În locul lor, se utilizează masele
atomice relative, adică masele atomilor raportate la unitatea
atomică de masă (u.a.m.) sau unitatea carbon. Aceasta
reprezintă a 12-a parte din masa unui atom de 126 C .
Masa atomică relativă a unui element reprezintă numărul
care arată de câte ori masa unui atom este mai mare decât
unitatea atomică de masă.
Masa atomică relativă, fiind un raport între două mase, nu
are unitate de măsură (este un număr).
Masele atomice relative (masele atomice, mai pe scurt) au
valori fracţionare spre deosebire de numerele de masă.
Cantitatea în grame dintr-un element, numeric egală cu
masa atomică, se numeşte mol de atom.
Într-un mol de atom din orice element se găsesc
6,023  10 23 atomi.
Acest număr se numeşte numărul lui Avogadro:
N A = 6,023  10 23 atomi
Cantitatea în grame dintr-un element care conţine
6,023  10 23 atomi se numeşte mol de atomi.

19
Gabriela Păunescu

2.2.1. Izotopi

Există atomi ai aceluiaşi element ce au număr diferit de


neutroni.
Speciile de atomi, ai aceluiaşi element, cu acelaşi număr
de protoni ( acelaşi număr atomic Z), dar cu număr diferit de
neutroni, se numesc izotopi.
Majoritatea elementelor chimice sunt amestecuri de doi
sau mai mulţi izotopi. Din cele 92 de elemente chimice
naturale, 69 sunt amestecuri de izotopi stabili. Numărul
elementelor monoizotopice este foarte redus. Dintre acestea
fac parte : F, Na, Al, P, Co etc.
Izotopii unui element au:
- acelaşi simbol;
- acelaşi număr de protoni (acelaşi Z);
- număr diferit de neutroni.
Cei trei izotopi ai hidrogenului sunt:

1
1 H - protium , 12 H - deuteriu , 13 H - tritiu
Masa atomică relativă, a unui element se calculează ca
medie poderată a numerelor de masă a izotopilor elementului.
Ex:
Pentru argon unde răspândirea în natură a izotopilor
acestuia este:
36
- 18 Ar - 0,34%
38
- 18 Ar - 0,06%
40
- Ar - 99,6%
18
36  0,34  38  0,06  40  99,6
AAr = =39,95
100

20
Chimie.Sinteze pentru

3. Învelişul de electroni

Spaţiul din jurul nucleului, în care gravitează


electronii, se numeşte înveliş electronic.
Caracteristicile electronului:
- masa me = 9,1  1031 kg
- sarcina electrică absolută q e = - 1,602  1019 C
- sarcina electrică relativă este -1
Masa electronului, fiind atât de mică în raport cu masele
protonului şi neutronului, se neglijează. Masa învelişului de
electroni se neglijează.
Simbolul electronului: 10 e sau e  sau e .
Dacă luăm, spre exemplu, carbonul:
- are numărul atomic Z = 6;
- are 6 protoni;
Deoarece atomul este neutru din punct de vedere electric,
numărul de protoni, din nucleu, este egal cu numărul de
electroni din învelişul electronic.
e=p=Z
- are 6 electroni;
- sarcina (relativă) învelişului electronic este -6.

3.1. Structura învelişului de electroni pentru primele


18 elemente chimice

Electronii se diferenţiază în atom prin energia pe care o


posedă. Învelişul electronic are o structură stratificată.
Electronii ce aparţin aceluiaşi strat au aceeaşi energie şi de
aceea straturile electronice se mai numesc şi niveluri de
energie.

21
Gabriela Păunescu

În atom sunt 7 straturi electronice ce se numerotează


dinspre nucleu spre exterior cu cifre arabe de la 1 la 7 sau cu
litere (K, L, M, N, O, P, Q).
Energia cea mai mică o au electronii de pe primul strat (cel
de lângă nucleu), şi aceasta creşte dinspre nucleu spre exterior
(energia cea mai mare o au electronii din ultimul strat).
Numărul maxim de electroni cu care se ocupă fiecare strat
se calculează cu formula:
N max = 2 n 2 unde n este numărul stratului
Această formulă se aplică pentru primele 18 elemente
chimice ale Sistemului periodic.
Pentru primul strat: N max = 2  12 = 2 e 
Pentru stratul 2: N max = 2  2 2 = 8 e 

3.2. Completarea straturilor cu electroni

Ordinea ocupării cu electroni a straturilor ţine cont de


următoarele reguli:
- electronii completează mai întâi nivelurile de energie
cele mai joase;
- un strat nu poate cuprinde un număr mai mare decât
numărul maxim de electroni ( N max ).
Dacă un strat conţine numărul maxim de electroni spunem
că el este strat complet ocupat.
Dacă numărul de electroni de pe un strat este mai mic
decât N max , spunem că este un strat în curs de completare.
Structurile formate din 2 e  în stratul 1(K) şi din 8 e  în
alte straturi sunt stabile şi se numesc:
- structură stabilă de dublet;
- structură stabilă de octet.

22
Chimie.Sinteze pentru

Elementele cu structuri stabile sunt gazele rare (sau


inerte). Ele au o foarte mare stabilitate chimică, adică
reacţionează chimic foarte greu.
Învelişul electronic al atomului cu numărul atomic Z
diferă de cel al atomului cu numărul atomic Z-1 printr-un
electron numit electron distinctiv.
Probleme:
1.Stabiliţi numărul atomic Z al elementului ce are 4 e  pe
stratul 3(M).
Rezolvare:
1(K) - 2 e 
2(L) - 8 e 
3(M) - 4 e   2+8+4= 14 e   Z = 14
2.Modelaţi structura învelişului electronic a elementului
căruia îi lipsesc doi electroni pentru a avea structură stabilă pe
stratul al doilea şi precizaţi care este numărul lui atomic Z.
Rezolvare:
1(K) - 2 e 
2(L) - (8-2)= 6 e   Z = 2+6 = 8  Z = 8

4. Sistemul periodic al elementelor

Cea dintâi clasificare a elementelor chimice s-a bazat pe


deosebirile care există între proprietăţile lor fizice. Din acest
punct de vedere, elementele au fost clasificate în metale şi
nemetale. S-a constatat, însă, că există elemente chimice care
prezintă proprietăţi caracteristice atât metalelor cât şi
nemetalelor. S-a tras concluzia că aspectul şi proprietăţile
fizice ale elementelor nu pot constitui un criteriu ştiinţific de
clasificare.
D.I. Mendeleev (1834-1907) era ferm convins de existenţa
unei legi generale a naturii, care determină toate asemănările

23
Gabriela Păunescu

şi deosebirile dintre elemente. El afirma: „O adevărată lege a


naturii prevede faptele şi indică numerele" - şi a stabilit o
astfel de lege generală, care determină asemănările şi
deosebirile dintre elemente. Dispunând elementele în ordinea
creşterii masei atomice şi după asemănarea chimică,
Mendeleev a observat repetarea proprietăţilor elementelor
după anumite intervale (perioade) şi a enunţat legea
periodicităţii:
Proprietăţile fizice şi chimice ale elementelor se repetă în
mod periodic, în funcţie de masele lor atomice.
Mendeleev a împărţit şirul elementelor (format în ordinea
creşterii maselor atomice) în mai multe rânduri (numite
perioade), fiecare începând cu un element care are un pro-
nunţat caracter metalic (Li, Na, K...). A aşezat perioadele
unele sub altele în aşa fel încât elementele cu proprietăţi
asemănătoare să fie unele sub altele. A rezultat prima formă a
SISTEMULUI PERIODIC.
Mendeleev a fost nevoit să lase o serie de locuri goale în
tabelul său, corespunzând elementelor încă necunoscute în
acea vreme. Unora dintre acestea (scandiu, galiu, germaniu)
Mendeleev le-a prevăzut proprietăţile, care au fost confirmate
după descoperirea elementelor respective. El a intuit care ar fi
căile cele mai probabile de obţinere a elementelor încă
nedescoperite.
De asemenea, a arătat că pentru o serie de elemente
(beriliu, uraniu, staniu) masele atomice erau calculate greşit,
ceea ce s-a confirmat mai târziu. în unele cazuri a făcut
inversiuni faţă de masele atomice (a pus argonul înaintea
potasiului, cobaltul înaintea nichelului, telurul înaintea
iodului).
După descoperirea structurii atomului, s-a constatat că
proprietăţile elementelor depind de numărul atomic Z, astfel
că legea periodicităţii a fost reformulată:

24
Chimie.Sinteze pentru

Proprietăţile fizice şi chimice ale elementelor se repetă în


mod periodic, în funcţie de numărul atomic Z.

4.1. Structura sistemului periodic

Sistemul periodic conţine şiruri orizontale de elemente,


numite perioade, şi coloane verticale de elemente, numite
grupe.
Perioadele sunt în număr de şapte şi sunt notate cu cifre
arabe de la 1 la 7.
Prima perioadă conţine 2 elemente (hidrogenul şi heliul),
în perioadele a 2-a şi a 3-a există câte 8 elemente, în
perioadele a 4-a şi a 5-a sunt câte 18 elemente. În perioada a
6-a se găsesc 32 de elemente, iar în perioada a 7-a nu s-au
descoperite toate cele 32 de elemente.
Din perioadele a 6-a şi a 7-a fac parte câte 14 elemente cu
proprietăţi asemănătoare numite lantanide (cele din perioada
a 6-a) şi actinide (cele din perioada a 7-a).
Coloanele verticale, cuprinzând elemente cu proprietăţi
fizice şi chimice asemănătoare, se numesc grupe sau familii
chimice.
Sistemul periodic al elementelor este format din 18 grupe,
notate cu cifre arabe de la 1 la 18, sau (o notaţie mai veche)
cucifre romane de la I la VIII urmate de litera A pentru
grupele principale şi de litera B pentru grupele secundare.
În sistemul periodic se găsesc opt grupe principale şi zece
grupe secundare.
Cele opt grupe principale se mai numesc:
- gr. 1(I-A) - grupa metalelor alcaline (Li, Na, K, Rb, Cs,
Fr);
- gr. 2 (II-A) - grupa metalelor alcalino-pământoase (Be,
Mg, Ca, Sr, Ba, Ra);

25
Gabriela Păunescu

- gr.13(III-A) - grupa elementelor pământoase (B, Al, Ga,


In, Tl);
- gr.14(IV-A) - grupa carbonului (C, Si, Ge, Sn, Pb);
- gr.15(V-A) - grupa azotului (N, P, As, Sb, Bi);
- gr.16(VI-A) - grupa oxigenului (O, S, Se, Te, Po);
- gr.17(VII-A) - grupa halogenilor (F, Cl, Br, I, At);
- gr.18(VIII-A) - grupa gazelor rare sau inerte (Ne, Ar, Kr,
Xe, Rn).
Se observă că fiecare perioadă începe cui un metal alcalin
şi se termină cu un gaz rar.
În sistemul periodic se află o linie mai groasă, în zig-zag
ce separă metalele de nemetele. Metalele se găsesc în partea
stângă a liniei, iar nemetalele în dreapta acesteia.

4.2. Proprietăţi fizice generale ale elementelor

Spunem că, din punct de vedere al caracterului chimic,


elementele se clasifică în metale şi nemetale.

4.2.1. Proprietăţi fizice ale metalelor


- sunt solide, cu excepţia Hg care este lichid;
- prezintă luciu caracteristic;
- sunt bune conducătoare de electricitate şi căldură;
- sunt maleabile (pot fi trase în foi);
- sunt ductile (pot fi trase în fire).

4.2.2. Proprietăţi fizice ale nemetalelor


- se găsesc în toate stările de agregare;
- nu au luciu;
- sunt izolatori electrici şi termici;
- sunt sfărâmicioase (cele solide).

26
Chimie.Sinteze pentru

4.3. Legătura dintre structura atomului şi locul ocupat


de un element în sistemul periodic

Numărul electronilor de pe ultimul strat este egal cu


numărul grupei principale.
Ţinând cont de această observaţie, putem defini grupele:
Coloanele verticale, care cuprind elemente cu aceeaşi
configuraţie electronică pe ultimul strat, se numesc grupe.
Numărul straturilor ocupate cu electroni ne dă numărul
perioadei.
Ţinând cont de această observaţie, putem defini
perioadele:
Şirurile orizontale, care cuprind elemente ce au acelaşi
număr de straturi ocupate cu electroni, se numesc perioade.
Numărul atomic Z, notat în fiecare căsuţă, indică:
- ordinea aşezării elementelor în sistemul periodic (este
număr de ordine în s.p.);
- numărul protonilor din nucleu;
- numărul electronilor din învelişul electronic.
Exemplu:
6 C , are Z = 6, deci este al şaselea element în sistemul
12

periodic, şi are 6 protoni şi 6 electroni. Configuraţia


electronică a carbonului:
1(K) - 2 e 
2(L) - 4 e   carbonul se găseşte în perioada 2, pentru că
are două straturi ocupate cu electroni, şi în grupa IV-A(14),
pentru că are 4 e  pe ultimul strat (stratul al doilea).

27
Gabriela Păunescu

5. Valenţa

Proprietăţile fizice şi chimice ale elementelor depind de


structura invelişului lor electronic şi, îndeosebi, de numărul
electronilor de pe ultimul strat.
Capacitatea de combinare a atomilor unui element cu
atomii altor elemente se numeşte valenţă.
Valenţa unui element chimic poate fi determinată în
funcţie de valenţa hidrogenului sau a oxigenului, elemente
luate drept unitate de valenţă.

5.1. Valenţa faţă de hidrogen


Hidrogenul este constant monovalent (are valenţa I).
Dacă atomul unui element se combină cu un atom de
hidrogen, acel element are valenţa I (este monovalent).
Dacă atomul unui element se combină cu doi atomi de
hidrogen, acel element are valenţa II (este divalent).
Dacă atomul unui element se combină cu trei atomi de
hidrogen, acel element are valenţa III (este trivalent).
Dacă atomul unui element se combină cu patru atomi de
hidrogen, acel element are valenţa IV (este tetravalent).
Pentru grupele principale I-A, II-A, III-A, IV-A, valenţa
este egală cu numărul grupei.
Pentru grupele principale V-A, VI-A, VII-A, valenţa este
egală cu diferenţa dintre 8 şi numărul grupei.

5.2. Valenţa faţă de oxigen


Valenţa elementelor poate fi determinată şi faţă de oxigen.
Oxigenul este constant divalent (cu excepţia valenţei lui în
apa oxigenată şi în peroxizi).
Când un atom al unui element se combină cu un atom de
oxigen, acel element este divalent, când se combină cu doi

28
Chimie.Sinteze pentru

atomi de oxigen, este tetravalent şi când se combină cu trei


atomi de oxigen este hexavalent.
Valenţa maximă a elementelor faţă de oxigen este egală cu
numărul grupei principale (excepţie face fluorul ce este
constant monovalent). Nemetalele grupelor V-A, VI-A, VII-A
pot avea şi valenţe cu două unităţi mai mici decât numărul
grupei.

6. Ioni

Unele substanţe nu sunt alcătuite din atomi, ci din


particule încărcate cu sarcini electrice. Aceste particule se
numesc ioni.
Spre exemplu, cristalele de clorură de sodiu (NaCl - sarea
de bucătărie) sunt formate din ioni de sodiu, pozitivi, şi ioni
de clor, negativi.

Atomul de sodiu:

11 Na , are Z = 11, deci are 11 e . Aceştia sunt aşezaţi pe
23

straturi:
1(K) - 2 e 
2(L) - 8 e 
3(M) - 1 e 
El tinde să aibă structură stabilă (a gazului rar anterior-Ne)
de octet.
În anumite condiţii, atomul de sodiu cedează electronul de
pe ultimul strat, ajungând la structura gazului rar neon.
Na  Na  + 1 e  - ion de sodiu

29
Gabriela Păunescu

S-a format ionul pozitiv de sodiu, deoarece numărul


protonilor a devenit cu o unitate mai mare decât al
electronilor.
Sarcina (relativă) particulei este +1.
Atomul de clor:

17 Cl , are Z = 17, deci are 17 e . Aceştia sunt aşezaţi pe
35

straturi:
1(K) - 2 e 
2(L) - 8 e 
3(M) - 7 e 
El tinde spre structura gazului rar care-l urmează
(argonul), faţă de care are un electron mai puţin, şi care are
structură stabilă de octet pe stratul al treilea.
Atomul de clor poate accepta un electron, ajungând la
structura electronică a gazului rar argon.
Cl + 1 e   Cl  - ion de clor sau ion clorură
Numărul electronilor este cu o unitate mai mare decât
numărul protonilor.
Sarcina particulei este -1.
Electronul cedat de atomul de sodiu este acceptat de
atomul de clor. Acest transfer se produce în timpul reacţiei
chimice dintre sodiu şi clor.
Ionii sunt particule încărcate cu sarcini electrice şi provin
din atomi prin cedare sau acceptare de electroni.
Între ionii pozitivi (de sodiu) şi ionii negativi (de clor)se
exercită forţe de atracţie de natură electrostatică. Astfel se
formează compusul ionic (clorură de sodiu), neutru din punct
de vedere electric, numărul sarcinilor pozitive fiind egal cu
numărul sarcinilor negative.
Elementele cu 1, 2, 3 electroni pe ultimul strat îi pot ceda
ajungând la structura stabilă de octet şi formează ioni pozitivi.

30
Chimie.Sinteze pentru

Elementele cu 4 electroni pe ultimul strat nu cedează şi nu


acceptă electroni decât în foarte puţine cazuri, deoarece
energia necesară pentru transferul de electroni ar fi foarte
mare.
Elementele cu 5, 6, 7 electroni pe ultimul strat pot accepta
3, 2, 1 electroni pentru a ajunge la structura stabilă de octet, şi
pot forma ioni negativi.
Elementele grupei 18(VIII-A) nu ionizează. Ele au
structuri stabile.
Procesul de transformare a atomilor în ioni se numeşte
ionizare.
Elementele care cedează electroni şi formează ioni pozitivi
sunt elemente cu caracter electropozitiv.
Elementele care acceptă electroni şi formează ioni negativi
sunt elemente cu caracter electronegativ.
Din punct de vedere al electrochimic elementele se pot
clasifica în:
- elemente cu caracter electropozitiv (formează ioni
pozitivi);
- elemente cu caracter electroneutru (nu formează ioni);
elemente cu caracter electronegativ (formează ioni
negativi).
Valenţa exprimată prin număr de electroni cedaţi sau
acceptaţi se numeşte electrovalenţă.
Ea este pozitivă şi egală cu numărul de electroni cedaţi,
pentru elementele cu caracter electropozitiv, şi negativă şi
egală cu numărul de electroni acceptaţi, pentru elementele cu
caracter electronegativ.
Substanţele formate din ioni se numesc compuşi ionici, iar
legătura dintre ioni se numeşte legătură ionică.

31
Gabriela Păunescu

6.1. Proprietăţi ale substanţelor formate din ioni


- compuşii ionici în stare solidă nu conduc curentul electric
deoarece ionii ocupă poziţii fixe în cristalele respective. Ei se
atrag prin forţe de natură electrostatică foarte puternice.
- compuşii ionici în stare topită sunt buni conducători de
electricitate;
- prin dizolvarea în apă, ionii devin mobili. Ionii pozitivi
vor fi atraşi de electrodul negativ al sursei de curent ( K(-)
catod), iar ionii negativi de electrodul pozitiv al sursei (A(+)
anod).
La cei doi electrozi are loc procesul de neutralizare a
ionilor.
Soluţiile şi topiturile compuşilor ionici se numesc
electroliţi.
Procesul de dirijare a ionilor dintr-un electrolit către
electrozi şi de neutralizare a lor se numeşte electroliză.
Electroliza reprezintă efectul chimic al curentului electric.
Aplicaţii ale electrolizei:
- acoperirea suprafeţelor metalelor care se corodează uşor
cu un strat subţire din alte metale, mai rezistente la coroziune (
zincarea, cromarea, argintarea, etc.);
- obţinerea unor substanţe (aluminiu, oxigen, hidrogen,
sodă caustică etc.);
- purificarea unor metale (cupru, argint etc.).

7. Molecule

În urma experimentelor şi a cercetărilor chimice


întreprinse de chimişti, s-a ajuns la concluzia că substanţele
sunt alcătuite din particule foarte mici numite molecule, care,
la rândul lor sunt formate din alte particule, mai mici, numite
atomi.

32
Chimie.Sinteze pentru

Molecula este cea mai mică particulă dintr-o substanţă


care poate exista în stare liberă şi care prezintă toate
caracteristicile substanţei respective.
Moleculele pot fi:
- simple - monoatomice
- diatomice
- poliatomice
- compuse - diatomice
- poliatomice
Molecula unei substanţe simple este alcătuită din atomi de
acelaşi fel, iar molecula unei substanţe compuse din atomi
diferiţi. De exemplu molecula de hidrogen este alcătuită din
doi atomi de hidrogen pe când molecula de apă este alcătuită
din atomi diferiţi (doi de hidrogen şi unul de oxigen).

7.1. Covalenţa
Atomii care formează moleculele sunt foarte apropiaţi,
astfel că electronii de pe ultimul strat aparţin ambilor atomi.
Valenţa exprimată prin numărul de electroni pe care un
atom îi pune în comun cu electronii altui atom (de acelaşi fel
sau diferit) se numeşte covalenţă.

8. Formule chimice

Notarea prescurtată a moleculei unei substanţe cu


ajutorul simbolurilor chimice se numeşte formulă chimică.
Formula chimică are dublă semnificaţie:
- calitativă - indică felul atomilor componenţi;
- cantitativă - la scară microscopică, indică câţi atomi din
fiecare fel sunt în moleculă.
Formula chimică generală a substanţelor simple este:
Xn ,

33
Gabriela Păunescu

unde X este simbolul elementului repectiv, iar n (indicele)


arată numărul de atomi.

8.1. Stabilirea formulelor chimice pe baza valenţei


Pentru scrierea formulelor chimice ale substanţelor
compuse este necesară cunoaşterea valenţelor elementelor
care intră în componenţa substanţei respective.
În cazul moleculelor alcătuite din două feluri de atomi:
X abYba
Satisfacerea reciprocă a tuturor valenţelor impune ca
produsul dintre valenţă şi numărul de atomi dintr-un element
să fie egal cu produsul dintre valenţă şi numărul de atomi din
celălalt element.
Reguli:
- indicele 1 nu se scrie, deoarece simbolul indică prezenţa
unui atom;
- dacă cele două valenţe sunt egale, nu se mai scrie nici un
indice, deoarece asta înseamnă că un atom al unui element se
combină cu un atom al celui de-al doilea element;
- dacă ambele valenţe sunt numere pare, diferite între ele,
se simplifică mai întâi cu 2 şi apoi se scriu indicii
corespunzători.
Exemple:
Al2III O3II , H 2I S II , Cu II O II , C IV O2II , S VI O3II , Cl 2VII O7II
etc.
Unele substanţe conţin în compoziţia lor grupări de atomi
(radicali). Cel mai des întâlnite grupări sunt:
OH - hidroxil (monovalentă)
NO3 - azotat (monovalentă)
NO2 - azotit (monovalentă)
SO4 - sulfat (divalentă)

34
Chimie.Sinteze pentru

SO3 - sulfit (divalentă)


CO3 - carbonat (divalentă)
PO4 - fosfat (trivalentă)
Pentru scrierea formulei chimice a unei substanţe care
conţine grupări, se procedează la fel ca în cazurile anterioare.
X ba ( grupareaZ)ba

Exemple:
- sulfat de sodiu : Na 2 SO4
- sulfat de aluminiu: Al 2 (PO4 ) 3
- azotat de calciu: Ca (NO3 ) 2
- azotat de sodiu: NaNO3

9. Masă moleculară. Mol

Deoarece folosirea maselor reale ale moleculelor este


dificilă, s-a stabilit ca masa moleculară să fie exprimată în
unităţi atomice de masă (u.a.m.).
Se numeşte masă moleculară numărul care arată de
câte ori masa unei molecule este mai mare decât unitatea
atomică de masă.
Este o mărime relativă şi se notează cu litera M,
obţinându-se prin însumarea maselor atomilor componenţi.
Exemple:
M N2 = 2 AN = 2x14 = 28
M NH3 = AN + 3 AH = 14+3=17
M H2SO4 = 2 AH + AS +4 AO = 2+32+64=98

35
Gabriela Păunescu

Cantitatea de substanţă, numeric egală cu masa


moleculară a cesteia, exprimată în grame, se numeşte
MOL.
Un multiplu al molului, de o mie de ori mai mare decât
acesta, se numeşte kilomol(kmol).
Într-un mol din orice fel de substanţă se găsesc
6,0231023 molecule.
N A = 6,0231023 se numeşte numărul lui Avogadro

9.1. Calcule pe baza formulelor chimice

a) Raportul numărului de atomi


Exemple:
- apa ( H 2 O ): H:O = 2:1
- amoniac ( NH 3 ): N:H = 1:3
- acid sulfuric ( H 2 SO4 ): H:S:O = 2:1:4

b) Masa moleculară. Molul


Exemple:
- metan ( CH 4 )
M CH4 = 12+4 = 16
1 mol = 16 g
1 kmol = 16 kg
- dioxid de carbon ( CO2 )
M CO2 = 12+32 = 44
1 mol = 44 g
1 kmol = 44 kg

36
Chimie.Sinteze pentru

c) Numărul de moli când se cunoaşte masa substanţei şi


invers
Numărul de moli ne arată de câte ori se cuprinde masa
moleculară în masa de substanţă.
m
n şi m = nM
M
Exemple:
1. Câţi moli de metan se găsesc în 64 g metan.
M CH4 = 16
64
n = 4 moli
16
sau cu regula de trei simplă:
1mol CH 4 ................16g
64  1
x moli........................64g  x = = 4 moli CH 4
16
2. Câte grame reprezintă 5 moli de apă.
M H 2O = 2+16=18
m = nM = 5x18 = 90g

sau cu regula de trei simplă:


1mol H 2 O ...................18 g
5 18
5 moli............................x g  x = = 90 g H 2 O
1

d) Raportul de masă în care se combină elementele


Exemple:
- apă:
M H 2O = 2+16=18
În 18 g H 2 O se găsesc 2g H şi 16g O. Raportul de masă în
care se găsesc elementele:

37
Gabriela Păunescu

H:O = 2:16 = 1:8

e) Compoziţia procentuală
Se calculează procentele în care sunt conţinute elementele
respective în 100g, 100kg, 100 părţi din substanţa respectivă.
Acest calcul se poate face pornind de la raportul de masă sau
de la masa molară.
Exemplu:
- apă- pornind de la raportul de masă:
În 9 părţi de apă..............1 parte H...............8 părţi O
100 părţi...........................x H.......................y O
100 1
x= = 11,11% H
9
100 8
y= = 88,88% O
9
- apă - pornind de la masa molară:
masa molară = masa ce se găseşte într-un mol de
substanţă
1 mol H 2 O = 18g
Dacă în 18g H 2 O ..............2g H..................16g O
100g H 2 O .............x.........................y

100 2
x= = 11,11% H
18
100 16
y= = 88,88% O
18

f) Cantitatea dintr-un element conţinută într-o anumită


cantitate de substanţă compusă şi cantitatea de substanţă
compusă corespunzătoare unei cantităţi dintr-un element
Exemplu:

38
Chimie.Sinteze pentru

1. Ce cantitate de hidrogen se găseşte în 54 g H 2 O ?


Dacă în 18g H 2 O .....................2g H
54  2
54g H 2 O .....................x  x = =6gH
18
2. În ce cantitate de apă se găsesc 48g O?
Dacă în 18g H 2 O .......................16g O
48 18
x....................................48g O  x = = 54
16
g H 2O

g) Numărul de molecule cuprinse într-o masă dintr-o


anumită substanţă şi masa corespunzătoare unui anumit
număr de molecule
Exemplu:
1. Câte molecule de apă se găsesc în 36g H 2 O ?
În 18g H 2 O (1 mol) .................. 6,0231023 molecule
36g (2 moli)..........................................x 
36  6,0231023
x= = 2  6,0231023 molecule (N)
18
unde cu N se notează numărul de molecule
N
n=
NA
2. Care este masa unei molecule de apă?
Dacă 18g H 2 O .................. 6,0231023 molecule
x..................................1 moleculă  x =
18
= 2,9881023 g H 2 O
6,02310 23

1 moleculă H 2 O cântăreşte 2,9881023 g

39
Gabriela Păunescu

III. Reacţii chimice

Transformările chimice pe care le suferă substanţele se


numesc REACŢII CHIMICE.
Substanţele care reacţionează între ele se numesc
REACTANŢI, iar substanţele ce rezultă din reacţiile
chimice se numesc PRODUŞI DE REACŢIE.
Exemplu:
carbon + oxigen = dioxid de carbon
Carbonul şi oxigenul sunt reactanţi iar dioxidul de carbon
este produs de reacţie.

1. Clasificarea substanţelor compuse anorganice

Substanţele compuse anorganice se clasifică în:


a) Oxizi - compuşi binari ai oxigenului cu metale sau
nemetale.
Oxizii sunt de două feluri:
- oxizi nemetalici - se mai numesc şi oxizi acizi deoarece
în reacţia cu apa dau acizi;
Exemple: CO 2 , SO2 , SO3 etc.
- oxizi metalici - se mai numesc şi oxizi bazici deoarece în
reacţia cu apa dau baze.
Exemple: Na 2 O , CaO(var nestins), MgO etc.

b) Baze - substanţe compuse în alcătuirea cărora intră


un metal şi una sau mai multe grupări hidroxil (oxidril).
Exemple: NaOH , Ca (OH ) 2 (var stins), KOH etc.

c) Acizi - substanţe compuse alcătuite dintr-un radical


acid şi unul sau mai mulţi atomi de hidrogen.
Exemple: HCl, HI, HF, HNO3 , H 2 SO4 etc.

40
Chimie.Sinteze pentru

d) Săruri - substanţe compuse formate din metale şi


radicali acizi.
Exemple: NaCl, KI, NaF, CaCO3 (calcar sau piatra de
var), CuSO4 etc.

2. Ecuaţii chimice

Reprezentarea unei reacţii chimice cu ajutorul


simbolurilor şi al formulelor chimice se numeşte
ECUAŢIA REACŢIEI CHIMICE.
În egalarea ecuaţiilor reacţiilor chimice se foloseşte legea
conservării atomilor:
Atomii de un anumit tip intraţi într-o reacţie chimică
se regăsesc în acelaşi număr în produşii de reacţie.
Exemple:
H 2 + Cl 2 = 2 HCl
Reguli de scriere a ecuaţiilor reacţiilor chimice:
- trebuie cunoscuţi reactanţii, produşii de reacţie şi
formulele chimice ale acestora;
- în faţa fiecărei molecule se scrie un coeficient ce indică
câte molecule trebuie luate, din substanţa respectivă, pentru a
fi respectată legea conservării atomilor (coeficientul 1 nu se
scrie);
- dacă din reacţie rezultă substanţe gazoase, în dreapta
formulei acestora se pune o săgeată cu vârful în sus ce arată că
se degajă;
- dacă din reacţie rezultă precipitate, în dreapta formulei se
pune o săgeată cu vârful în jos care arată că se depune.

41
Gabriela Păunescu

2.1. Proprietăţi care nu se modifică în timpul reacţiilor


chimice:
- tipul şi numărul atomilor reactanţi;
- masa întregului sistem;
- numărul de electroni;
- numărul de neutroni;
- numărul de protoni.

2.2. Proprietăţi care se pot modifica în timpul reacţiilor


chimice:
- starea de agregare a reactanţilor;
- proprietăţile fizice;
- numărul de molecule;
-numărul de moli;
- volumul total al sistemului;
- configuraţia electronică a atomilor.
Exemple:
3NaOH + AlCl3  3NaCl+ Al (OH ) 3
Numărul atomilor din reactanţi: 3Na, 3Cl, Al, 3H, 3O;
Numărul atomilor din produşii de reacţie: 3Na, 3Cl, Al,
3H, 3O.
După egalare ecuaţia reacţiei chimice se poate scrie:
3NaOH + AlCl3 = 3NaCl+ Al (OH ) 3
Ecuaţia chimică are o dublă semnificaţie:
- calitativă - indică natura substanţelor reactante şi pe cea
a produşilor de reacţie;
Exemplu: 2 H 2 + O2 = 2 H 2 O
hidrogen + oxigen  apă
- cantitativă - indică raportul în care se combină reactanţii
pentru a forma produşii de reacţie.
Exemplu: 2 H 2 + O2 = 2 H 2 O
2 molecule H 2 + 1 moleculă O2  2 molecule H 2 O sau

42
Chimie.Sinteze pentru

2 moli H 2 + 1 mol O2  2 moli H 2 O


Legea conservării masei substanţelor:
Într-o reacţie chimică, suma maselor reactanţilor este
egală cu suma maselor produşilor de reacţie.
2 moli H 2 = 2x2 = 4 g
1 mol O2 = 32g
2 moli H 2 O = 36g
4 + 32 = 16  suma maselor reactanţilor = suma maselor
produşilor de reacţie

3. Tipuri de reacţii chimice

3.1. Reacţii de combinare


Reacţia de combinare este reacţia chimică în care doi
sau mai mulţi reactanţi se unesc formând un singur
produs de reacţie.
Un caz particular al acestui tip de reacţie îl constituie
reacţia de sinteză a substanţelor, din elemente.
Exemple:
1. Reacţia de sinteză a apei:
2 H 2 + O2 = 2 H 2 O
2. reacţia de sinteză a cidului clorhidric:
H 2 + Cl 2 = 2HCl
3. Stingerea varului:
CaO+ H 2 O = Ca (OH ) 2
4. Sinteza amoniacului:
3 H 2 + N 2 = 2 NH 3
5. Reacţia amoniacului cu acidul clorhidric din care rezultă
clorura de amoniu:
NH 3 + HCl = NH 4 Cl
clorura de amoniu = ţipirig

43
Gabriela Păunescu

6. Arderea aluminiului:
4 Al + 3 O2 = 2 Al 2 O3
Arderea aluminiului în aer are loc cu scântei strălucitoare,
transformându-se într-o substanţă solidă, albă, numită oxid de
aluminiu.
Arderea aluminiului în oxigen se produce cu o degajare
mai mare de lumină.
În reacţia de combinare, reactanţii pot fi substanţe simple
(racţii de sinteză) sau compuse, iar produşii de reacţie sunt
substanţe compuse.

3.2. Reacţii de descompunere


Reacţia de descompunere este reacţia chimică prin care
un reactant se transformă în doi sau mai mulţi produşi de
reacţie.
Exemple:
1. Descompunerea HgO prin încălzire:
2HgO = 2Hg + O2
2. Descompunerea termică a carbonaţilor:
CuCO3 = CuO + CO 2
CaCO3 = CaO + CO 2
3. Descompunerea apei prin electroliză:
2 H 2 O = 2 H 2 + O2

3.3. Reacții de înlocuire sau substituție


Reacția de înlocuire sau substituție, este reacția
chimică în care o substanță simplă ia locul unui element
dintr-o substanță compusă.
Condiția ca substanța simplă să ia locul elementului este ca
cea dintâi să fie mai reactivă chimic decât elementul chimic
din substanța compusă.
Seria activității chimice a celor mai importante metale:

44
Chimie.Sinteze pentru

- Reactivitatea scade de la stânga spre dreapta


K, Ca, Na, Mg, Al, Zn, Fe, Sn, Pb, H Cu, Hg, Ag, Pt,
Au
Elementele din fața hidrogenului iau locul acestuia într-o
substanță compusă, pe când cele de după el nu.
Exemple:
1. Reacția dintre fier și sulfatul de cupru:
Fe + CuSO 4 = Fe SO 4 + Cu
2. Reacția dintre Zn și acidul clorhidric:
Zn + 2HCl = ZnCl 2 + H 2
Reacția este folosită pentru obținerea hidrogenului în
laborator.
3. Reacția Al cu oxidul de fier(III) (reacția se produce cu o
mare degajare de căldură, fierul obținându-se în stare topită):
Al + Fe2O3 = Al 2O3 + Fe
Această metodă se folosește la lipirea șinelor de tramvai.
Metoda se mai numește și aluminotermie.
4. Reacția dintre zinc și azotatul de argint:
Zn + 2AgN O3 = Zn(N O3 ) 2 +2Ag

3.4. Reacția de schimb sau dublă înlocuire


Reacția de schimb sau dublă înlocuire este reacția
chimică în care două substanțe compuse schimbă între ele
unele elemente.
Un caz particular al acestui tip de reacție este reacția de
neutralizare.
Reacția de neutralizare este reacția dintre un acid și o
bază, în urma căreia se obține o sare și apă.
Exemple de reacții de neutralizare:
Reacția acidului clorhidric cu hidroxidul de sodiu:
HCl + NaOH = NaCl + H 2 O
Alte exemple de reacții de schimb:

45
Gabriela Păunescu

1.Reacția acidului clorhidric cu azotatul de sodiu:


HCl + AgN O3 =AgCl +H N O3
În urma acestei reacții rezultă precipitatul alb de clorură de
argint care, fiind o substanță fotosensibilă, se înnegrește la
lumină.
Reacția cu azotatul de argint este folosită ca reacție de
identificare pentru acidul clorhidric și a clorurilor, tocmai
datorită obținerii precipitatului de clorură de argint.
Soluția de azotat de argint atacă pielea și hainele
înnegrindu-le. Azotatul de argint se mai numește și piatra
iadului și este folosită la cauterizarea negilor.
2. Reacția acidului sulfuric cu clorura de bariu:
H 2 SO4 +Ba Cl 2 = BaSO4 + 2HCl
În urma reacției se obține precipitatul alb lăptos de sulfat
de bariu.
Reacția cu clorura de bariu este folosită la
identificarea(recunoașterea) acidului sulfuric și a sulfaților.

3.5. Reacții exoterme și reacții endoterme


Reacțiile chimice care se produc cu degajare de
căldură se numesc reacții exoterme.
Exemple: reacția de neutralizare dintre HCl și NaOH,
reacția dintre Al și Fe2O3 , arderea carbonului, a metanului, a
hidrogenului, stingerea varului etc.
Reacția de stingere a varului:
CaO + H 2 O =Ca(OH) 2
Reacțiile chimice care se produc cu absorbție de
căldură din mediul înconjurător se numesc reacții
endoterme.
Sunt reacțiile care au nevoie de o anumită temperatură
pentru a avea loc(spre exemplu descompunerile termice).

46
Chimie.Sinteze pentru

3.6. Reacții rapide și reacții lente


Exemple:
În urma reacției dintre clorura de sodiu și azotatul de
argint apare instantaneu precipitatul alb de clorură de argint
(aceasta este o reacție rapidă), pe când înnegrirea clorurii de
argint (descompunerea acesteia) are loc în timp, deci este o
reacție lentă.
Reacții rapide:
- exploziile;
- arderea panglicii de magneziu;
- reacția dintre clorura de bariu și acidul sulfuric sau
sulfuri etc.

Reacții lente:
- coroziunea metalelor;
- râncezirea grăsimilor;
- fermentația alcoolică;
- reacția dintre fier și sulfatul de cupru etc.

3.7. Reacții catalizate


Viteza de desfășurare a unei reacții chimice poate fi mărită
cu ajutorul catalizatorilor.
Catalizatorii sunt substanțe care măresc viteza unei
reacții chimice, ei înșiși rămânând aparent neschimbați.
Catalizatorii se găsesc în aceeași cantitate și compozitie la
sfârșitul reacției ca la începutul acesteia. Cantități foartye mici
de catalizatori pot transforma cantități foarte mari de reactanți.
Exemple:
Descompunere cloratului de potasiu are loc la temperatura
de topire a acestuia:
2KCl O3 =2KCl +3 O2

47
Gabriela Păunescu

Dacă introducem dioxid de mangan (Mn O2 ), însă,


degajarea oxigenului are loc înainte de atingerea temperaturii
de topire a cloratului de potasiu.
Marea majoritate a proceselor ce se desfășoară în industria
chimică sunt procese catalitice.
Prin intermediul biocatalizatorilor (enzime sau fermenți),
cataliza intervine direct în desfășurarea proceselor vieții
(digestia, respirația celulară, fotosinteza etc.).

4. Calcule pe baza ecuațiilor reacțiilor chimice

4.1. Scrierea unei ecuații stoechiometrice

- se scrie ecuația reacției chimice studiate:


Exemplu:
2 H 2 + O2 = 2 H 2 O
La nivel molecular putem spune:
2 molecule H 2 + 1 moleculă O2 = 2 molecule H 2 O
Dacă luăm de 6,023  1023 ori mai multe molecule, vom
avea:
2 moli H 2 +1 mol O2 = 2 moli H 2 O
Dacă transformăm molii în grame:
M H 2 = 2, M O2 = 32, M H2O = 18 
4g H 2 + 32g O2 = 36g H 2 O

4.2.Calcule pe baza ecuațiilor chimice


În probleme:
- se poate lucra în moli, în grame, în moli și grame, sau în
kilomoli și kilograme;
- ecuațiile reacțiilor chimice trebuie scrise corect;

48
Chimie.Sinteze pentru

- se calculează masele moleculare ale substanțelor ce ne


interesează (masa unui mol de substanță – masa moleculară
exprimată în grame – se numește masă molară);
- se marchează, prin subliniere, pe ecuația reacției chimice
substanțele ce ne interesează;
- deasupra substanțelor se scrie ce ne indică ecuația
reacției chimice (corect scrisă), în moli sau în grame (ecuația
stoechiometrică);
- sub substanțe se trece ce ne indică problema;
- din proporțiile obținute se calculează necunoscutele.
În calcule se utilizează cantitățile de substanțe pure. Dacă
în probleme se lucrează cu soluții ale substanțelor de anumite
concentrații, este necesar calculul masei de dizolvat. Dacă în
probleme se lucreză cu amestecuri de substanțe și impurități,
este necesar calculul masei de substanță pură.

49
Gabriela Păunescu

CUPRINS
I. Corp. Substanţă. Amestec ............................... 5
1. Introducere în studiul chimiei şi importanţa acesteia
....................................................................................... 5
2. Proprietăţi fizice şi chimice ale substanţelor .......... 5
3. Fenomene fizice şi fenomene chimice..................... 6
4. Substanţe pure şi amestecuri de substanţe ............ 6
5. Separarea substanţelor din amestecuri .................. 9
6. Soluţii ...................................................................... 11
II. Sistemul periodic. Formulele ....................... 15
1. Atom ....................................................................... 15
1.1. Nucleul atomic..................................................... 16
1.2. Număr atomic...................................................... 17
1.3. Număr de masă ................................................... 17
2. Element chimic ....................................................... 18
2.1. Simbol chimic ...................................................... 18
2.2. Masă atomică ...................................................... 19
3. Învelişul de electroni .............................................. 21
3.1. Structura învelişului de electroni pentru primele 18
elemente chimice ....................................................... 21
3.2. Completarea straturilor cu electroni .................. 22
4. Sistemul periodic al elementelor ........................... 23
4.1. Structura sistemului periodic.............................. 25
4.2. Proprietăţi fizice generale ale elementelor ....... 26
4.3. Legătura dintre structura atomului şi locul ocupat de
un element în sistemul periodic ................................ 27
5. Valenţa .................................................................... 28
5.1. Valenţa faţă de hidrogen .................................... 28
5.2. Valenţa faţă de oxigen ........................................ 28
6. Ioni .......................................................................... 29
6.1. Proprietăţi ale substanţelor formate din ioni .... 32

50
Chimie.Sinteze pentru

7. Molecule ................................................................. 32
8. Formule chimice ..................................................... 33
9. Masă moleculară. Mol ........................................... 35
9.1. Calcule pe baza formulelor chimice .................... 36
III. Reacţii chimice ............................................ 40
1. Clasificarea substanţelor compuse anorganice ..... 40
2. Ecuaţii chimice ........................................................ 41
2.1. Proprietăţi care nu se modifică în timpul reacţiilor
chimice: ....................................................................... 42
2.2. Proprietăţi care se pot modifica în timpul reacţiilor
chimice: ....................................................................... 42
3. Tipuri de reacţii chimice ......................................... 43
4. Calcule pe baza ecuațiilor reacțiilor chimice ......... 48

51
Gabriela Păunescu

BIBLIOGRAFIE

 Manualele Şcolare de chimie


 Programa de chimie în vigoare

52