Sunteți pe pagina 1din 6

S.A.M. Nr.

1 MATCA
Jud. GALAŢI
COMISIA DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLAR

CALENDARUL DE PREVENIRE A AGRESIVITĂŢII ÎN


MEDIUL ŞCOLAR
Anul şcolar 2009-2010

Având în vedere înmulţirea alarmantă a cazurilor de violenţă din mediul şcolar, pe fondul creşterii continue a
dezinteresului faţă de şcoală şi de valorile promovate de către aceasta, atât al elevilor, cât şi al părinţilor, Comisia de
Prevenire şi Combatere a Violenţei în Mediul Şcolar din S.A.M. MATCA a elaborat un CALENDAR DE PREVENIRE
A AGRESIVITĂŢII ÎN MEDIUL ŞCOLAR. În elaborarea acestuia s-au avut în vedere câteva dintre principiile directoare
recomandate de către Consiliul Europei în confruntarea cu fenomenul violenţei şcolare :
 centrarea prevenirii violenţei pe educaţie, pe valorile civismului democratic promovate de către aceasta ( soluţionarea
pacifistă a conflictelor, interculturalitate, nondiscriminare, toleranţă, respectarea drepturilor omului, valorizarea
persoanei etc.) ;
 prevenirea timpurie a violenţei ;
 includerea elevilor, ca actori principali şi/sau parteneri, în toate acţiunile anti-violenţă ;
 anticiparea unor modalităţi rapide şi eficiente de reacţie în cazul declanşării faptelor de violenţă ;
 consensul privind parteneriatul instituţional în elaborarea strategiilor de abordare a violenţei şcolare şi coordonarea
eforturilor cu organismele societăţii civile ;
 colaborarea şi dialogul intracomunitar ;
 integrarea atenţiei acordate familiilor în programele şi proiectele de prevenire.
CALENDARUL DE PREVENIRE A AGRESIVITĂŢII ÎN
MEDIUL ŞCOLAR
Anul şcolar 2009-2010

Nr. Titlul Data Dura Tipul activităţii Grup Obiective urmărite Nr. Respon Parteneri Rezultate
crt activităţii ta ţintă partici sabil Modalităţi de
panţi evaluare
1. Sem. I- 1 oră -Activitate comună – elevii, -Cunoaşterea Elevii Înv. şi Autoritatea Schimbări în
15 sept. /sem elevi, părinţi, cadre părinţii normelor legislative şi diriginţii locală comportamen-
2009 didactice; cadrele privind securitatea si părinţii tul elevilor;
-Dezbatere cu privire didacti siguranţa elevilor în de la Observarea
la normele legislative ce unităţile de fiecare sistematică a
referitoare la învăţământ. clasă. elevilor.
securitatea şi -Receptarea activă a
siguranţa elevilor în conţinutului R.O.I.
şcoală; prelucrarea
R.O. I.
-Afişarea criteriilor
pe baza cărora se
acordă nota la
purtare.
2. Să ne 16 oct. 2 ore -Consiliere Elevii -Identificarea 80 CPCV Consilierul Autoevaluare
cunoaştem! 2009 individuală pentru cl I cazurilor de elevi cu inst. şcolar Teste
copiii clasei I , care Elevii potenţial agresiv. 90 Chirilă Observarea
au manifestat tendinţe cl. aVa -Consilierea G. sistematică a
de violenţă în relaţiile individuală şi de grup Prof. elevilor.
cu colegii . a elevilor în vederea Pîrlea I. Produse ale
-Aplicarea unor prevenirii act. elevilor
chestionare de comportamentelor
cunoaştere elevilor de agresive.
clasa a Va ;

3. Împreună 6 nov. 1 zi -Realizarea de Părinţi -Colaborarea Poliţiei Elevii CPCV Poliţia Schimbări în
împotriva 2009 lectorate cu părinţii elevi şi a Bisericii în cl. V- diriginţii Biserica comportamen-
violenţei! pe tema educaţiei identificarea VIII tul elevilor şi
(Comunica non-violente; familiilor cu al părinţilor.
re inter- -Dezbateri, comportament violent Evaluarea
instituţională workshop-uri în asupra copiilor şi reciprocă.
parteneriat cu implicarea acestora în
reprezentanţii rezolvarea situaţiei;
societăţii civile -Implicarea copiilor
-Realizarea de în aplanarea
pliante, conflictelor din
fluturaşi,postere pe şcoală şi din familie.
tema nonviolenţei.

14-18 5 -Instalarea urnei elevii, -Optimizarea Elevii CPCV Autoritatea Produse ale
4. Săptămâna dec. zile Violenţă versus părinţii comunicării între cl. V- Înv. şi locală act. elevilor;
Toleranţei 2009 toleranţă; cadrele elevii de culte VIII diriginţii Prof. Irimia Schimbări în
-Activităţi comune didacti religioase diferite şi Dorina comportamen-
ale elevilor şi ce între familiile inst. Prof. de ed. tul elevilor şi
părinţilor aparţinând acestora; Chirilă plastică al părinţilor.
diferitelor culte -Verificarea cu G. Observarea
religioase –Toleranţă operativitate a Prof. sistematică a
reciprocă; informaţiilor obţinute Pîrlea I. elevilor.
-Studii de caz; referitoare la Prof. Fişe de ev.
- Aplicaţii pe tema situaţiile de risc Irimia Portofoliul
nonviolenţei , cu privind iminenţa Dorina
elevii claselor V-VIII comiterii unor acte
(fişe de lucru de tulburare a
individual şi de grup, procesului instructiv
Concursuri) –educativ şi de
-O lume a toleranţei implicare a elevilor în Elevii
– concurs de desene. acte de violenţă. cl. I-IV
6 Agresivitatea 27 ian. 1 oră - Acţiune de Elevi -Receptarea activă şi 40 CPCV Consilierul Observarea
în mass-media 2010 informare în vederea de la critică a mesajului elevi Prof. şcolar sistematică a
conştientizării cl. VII- media. de la Irimia elevilor.
elevilor şi părinţilor VIII; -Emiterea de opinii cl. VII- Dorina
cu privire la impactul părinţi cu privire la filme VIII
agresivităţii din mass- agresive urmărite părinţi Prof.
media asupra - Centrarea prevenirii Corodea-
comportamentului . violenţei pe educaţie, nu C-tin
-Studiu de caz pe pe valorile civismului
baza filmelor democratic.
agresive .
7. Informare în Sem II 1 -Dezbateri cu privire Elevii -Cunoaşterea CPCV Poliţia Schimbări în
domeniul 8-12 oră/ la normele legislative cl.I-IV normelor legislative Elevii Înv. şi comportamen-
legislativ feb. clasa referitoare la privind securitatea si cl.I-IV diriginţii tul elevilor;
2010 drepturile copilului; siguranţa elevilor în şi Evaluarea
- Prezentarea unităţile de înv. şi a V-VIII reciprocă.
normelor legislative Elevii drepturilor copiilor. Portofoliul
legate de prevenirea cl. V- -Adoptarea , la
şi combaterea VIII nivelul fiecărei clase,
violenţei şcolare în a unor măsuri de
cadrul primelor ore prevenire şi
de diriginţie. combatere a violenţei

8. Conflictul şi 19 2 ore -Organizarea de act. Elevi - Soluţionarea 30 CPCV Consilierul Produse ale
soluţionarea martie comune elevi-părinţi; părinţi pacifistă a elevi Inst. şcolar act. elevilor;
acestuia 2010 - Organizarea unor conflictelor ; de la Chirilă Schimbări în
act, pe grupe de -Identificarea unor cl. I-IV G. comportamen-
vârstă, pe tema situaţii conflictuale, a Prof. tul elevilor şi
comunicării eficiente, cauzelor care le-au 30 Pîrlea I. al părinţilor.
a abordării generat şi a elevi Observarea
conflictelor, imaginii modalitîţilor de de la sistematică a
de sine, dezvoltării soluţionare; cl. V- elevilor.
autonomiei personale. -Implicarea copiilor VIII Autoevaluare
în aplanarea Teste
conflictelor din
şcoală şi din familie
9. Să 14-15 2 -Implementarea unor Elevi -Implicarea copiilor Elevi CPCV Consiliul Schimbări în
exmatriculăm aprilie zile act. de prevenire a de la în prevenirea şi de la cl Prof. elevilor comportamen-
violenţa! 2010 violenţei de către cl. V- combaterea violenţei V-VIII Pîrlea I. tul elevilor şi
elevi organizaţi în VIII şcolare; al părinţilor.
echipe coordonate de -Participarea Prof. Observarea
un prof. elevilor, ca actori Irimia sistematică a
-Implicarea principali şi/sau Dorina elevilor.
Consiliului elevilor în parteneri, în toate
consilierea celor care acţiunile Prof.
manifestă antiviolenţă . Corodea-
comportament nu C-tin
agresiv sau violent.
10. Violenţă zero 20 mai 1 oră -Întâlniri cu Elevi - Comunicarea Elevii CPCV Poliţia Teste
reprezentanţii Poliţiei părinţi eficientă între poliţist cl. I-IV Autoevaluare
şi autorităţilor locale şi elevi; şi V- Observarea
pentru dezbaterea -Scăderea numărului VIII sistematică a
cauzelor şi condiţiilor de acte de violenţă la elevilor.
de manifestare a nivelul şcolii şi
violenţei în societate comunităţii.
şi în şcoală;
-Concurs între şcolile
din comună.

Realizat de instit. CHIRILA GINA

S-ar putea să vă placă și