Clasificarea tarilor UE dupa IDU

Aceasta este lista țărilor după indicele dezvoltării umane așa cum apare în Raportul Dezvoltării Umane al Programul
Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Ultimul raport a fost publicat la 21 martie 2017 și coonține date bazate pe estimările
pentru 2015. Acesta acoperă 185 dintre statele membre ale Organizației Națiunilor Unite(din 193), la acestea se
adaugă Hong Kongul și Teritoriile Palestiniene; 8 state ONU nu sunt incluse deoarece nu sunt disponibile date. IDU
mediu pentru regiunile din lume și grupuri de state este inclus pentru a avea o bază de comparație. [1]
Indicele dezvoltării umane măsoară speranța de viață, gradul de alfabetizare, educație, standardul de viață și calitatea
vieții pentru toate țările. Acesta este un mijloc standardizat de măsurare a bunăstării, în special a bunăstarii copilului.
Acesta este utilizat pentru a stabili dacă țara este o dezvoltată, în curs de dezvoltare sau o țară subdezvoltată, precum și,
de asemenea, pentru a măsura impactul politicilor economice asupra calității vieții. Indexul a fost creat în 1990
de economistul pakistanez Mahbub ul Haq[2] și de economistul indianAmartya Sen.[3]
Țările se încadrează în patru categorii ample de dezvoltare umană, fiecare dintre acestea cuprinde 47 de țări: dezvoltare
umană foarte ridicată, dezvoltare umană ridicată, dezvoltare umană medie și dezvoltarea umană redusă (46 de țări intră
în această categorie).
Datorită noilor metodologii adoptate începând cu Raportul de Dezvoltare Umană pe 2010, în noul raportat cifrele IDU
sunt mai mici decât cifrele IDU din rapoartele anterioare.
Din 2007 până în 2010, țările din prima categorie erau denumite țări dezvoltate, iar cele din ultimele trei au fost toate
grupate în categoria țări în curs de dezvoltare.
Unele grupări mai vechi ( țări cu venituri mari/medii/mici) au fost eliminate, deoarece se bazau pe produs intern
brut (PIB) în paritatea puterii de cumpărare (PPC) pe cap de locuitor, și au a fost înlocuit cu un alt indice bazat
pe venitul național brut (VNB) în paritatea puterii de cumpărare pe cap de locuitor.
Tara cu cea mai mare scădere în IDU din 1998 este Zimbabwe, a cărei indice a scăzut de la 0,514 în 1998 la 0,140 în
2010, Țara cu cea mai mare scădere începând cu 2009 este Capul Verde, IDU scăzând cu 0,170,
Mai mult de jumătate din populația lumii trăiește în țări cu „dezvoltare umană medie” (51%), în timp ce mai puțin de o
cincime populație (18%) în țările care intră în categoria „dezvoltare umană redusă”. Țările cu un indice „ridicat” sau
„foarte ridicat” reprezintă 30% din populația totală.
R.Moldova face parte din tarile cu dezvoltare medie.
Sistemul asigyrarilor sociale private si de stat

Sistemul public de asigurări sociale de stat este o parte integrantă a sistemului de protecţie socială, avînd ca
obiectiv principal acordarea unor prestaţii în bani persoanelor asigurate aflate în imposibilitatea obţinerii
veniturilor salariale în urma anumitor situaţii de risc (incapacitate temporară sau permanentă de muncă,
maternitate, bătrîneţe, şomaj, etc.).
Sistemul public de asigurări sociale acoperă, de regulă, toţi rezidenţii Republicii Moldova, din care o parte
(cei încadraţi în cîmpul muncii) plătesc contribuţii de asigurare, iar alţii beneficiază de prestaţiile sistemului
(pensii, indemnizaţii, etc.). Rolul principal al sistemului de asigurări constă în garantarea unui venit
asiguratului în caz de pierdere a acestuia, ca urmare a îmbolnăvirii, şomajului, vîrstei înaintate, etc. Mărimea
prestaţiei acordate este condiţionată de durata stagiului de cotizare (muncă), mărimea salariului, gradul de
pierdere a capacităţii de muncă, precum şi de alţi factori care sînt stipulaţi în cadrul juridic respectiv.
Asigurari sociale private:
Studiile si analizele efectuate pe plan international au scos în evidenta faptul ca, siguranta financiara a
persoanelor vârstnice si dezvoltarea economica pot fi sustinute daca sistemul de pensii se bazeaza pe
diversificarea surselor de obtinere a pensiilor. Astfel, si în România, concomitent cu existenta unui sistem
public national de asigurari sociale, se prevede posibilitatea de organizare si de functionare a unor societati
private de asigurari sociale.
Discutiile cu privire la reforma sistemului actual de pensii au început în la sfârsitul anilor 90. În toata
aceasta perioada au fost instituite înca doua componente esentiale, complementare sistemului public
(pilonul I) reglementate prin Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (pilonul II)
si Legea nr.249/2004 privind pensiile ocupationale (pilonul III).
 Conceptual de politici sociale
Diacronic conceptualizarea politicilor sociale a fost dependenta de orizontul teoretic utilizat impunandu-se in deosebi
paradigma politologica ca aplicatie practica a ideologiilor.
O prima definitie a politicilor sociale a fi “prin excludere “: este de domeniul politicilor sociale tot ceea ce ramane din
politica unui guvern sau a unor autoritati locale, dupa excluderea politicilor publice fara impact social direct(in domeniul
apararii, relatiilor externe etc.).
Elena Zamfir afirma “ Politica sociala reprezinta interventia statului in configuratia proceselor sociale caracteristice unei
anumite colectivitati, in scopul modificarii lor intr-o directie considerata de catre actorii politici a fi dezirabila.Se
incearca astfel prin mecanisme proprii de distribuire si redistribuire a resurselor existente in comunitate la un momnt dat,
realizarea unei bunastari colective.“
Politicile sociale reprezintă măsuri şi acţiuni ale statului (strategii, programe, proiecte, instituţii, legislaţie etc)
care se adresează nevoilor de protecţie socială, educaţie, sănătate, locuire şi care în general vizează promovarea
bunăstării sociale.
 Politicile sociale au ca scop modificarea caracteristicilor vieţii sociale a comunităţii într-un sens considerat
dezirabil. Elementul central este bunăstarea individului, a familiei, a colectivităţii şi a societăţii în general.
Elena Zamfir(1995) identifica mai multe tipuri de obiective ale politicii sociale:
1. Promovarea unor bunuri publice: aparare, securitate, infrastructura urbanistica, sanatate, educatie, cultura, stiinta.
2. Protectia sau securitatea sociala a segmentelor populatiei, care dintr-un motiv sau altul, sunt in dificultate.Acesta are
in vedere doua componente relativ distincte: sistemul asigurarilor sociale si sistemul asistentei sociale.
3. Dezvoltarea sociala care formuleaza genuri de obiective de asigurare a unor conditii sociale, care sunt considerate a fi
importante global pentru colectivitate in procesul dedezvoltare a stiintei si culturii, a sistemului de educatie, de difuzare
a culturii, promovare a familiei si a ingrijirii copilului, de crestere a solidaritatii sociale si aspiritului de colaborare
international, a responsabilitatii umane etc.
La baza definirii conceptului de politici sociale stau doua abordari:
- Abordarea politologica a politicilor sociale (ideologica) – aceasta se raporteaza la ipoteza intemeierii statului,
bunastarii (welfare state) pe “ratiuni politice”(legate de doctrina si paxis in acelasi timp). Statul bunastarii s-a dezvoltat
ca rezultat al actiunii actorilor politici si a institutiilor politice de a schimba/dezvolta colectiv si sistematic realitatea
sociala.
- Abordarea pragmatica a politiclor sociale –acest tip de analize emerg din abordarile politologice cand s-a pus
problema testarii/masurarii riguroase a consecintelor ale politicilor sociale in societate.
Structura sistemului de politici social
Politicile sociale sunt elaborate şi promovate de sat, prin instituţiile centrale şi locale, cu sprijinul comunităţilor.
Parlamentul adoptă legislaţia, Guvernul propune legi, le pune în practică prin ministere, agenţii naţionale şi structurile
din teritoriu.
1. Legislaţia în domeniul social reprezintă cadrul general al politicilor sociale, stabilind responsabilităţile legate
de finanţare, implementare şi chiar şi de evaluare a politicilor sociale.
2. Finanţarea se referă la resursele necesare pentru implentarea programelor, proiectelor, pentru acordarea
beneficiilor, serviciilor etc.
3. Resursele umane reprezintă specialiştii în politici sociale, asistenţă socială, personalul administrativ şi restul
personalului necesar pentru funcţionarea sistemului.
Finanţarea politicilor sociale
Principalele surse de finanţare de care dispune administraţia centrală şi locală pentru a finanţa politicile publice sunt:
 Bugetul de stat şi
 Bugetele locale – constituite prin colectarea de taxe şi impozite
o Impozitul direct: se aplică pe venituri si bunuri – ex: impozitul pe venit, impozitul pe salariu, impozitul
pe profit, impozitul pe proprietate, etc.
o Impozit indirect: se plaică pe consum – ex: TVA, accize (pe anumite produse considerate de lux sau cu
externalităţi negative precum cafea, tutun, alcool, haine de blană)
 Fondurile sociale – se constituie prin intermediul unor contribuţii speciale şi au destinaţie specifică. Ex: Fondul
de asigurări soaciale, Fondul de şomaj, Fondul de asigurări sociale de sănătate, etc
 CONTINUTUL POLITICII SOCIALE
1. Semnificatia conceptului de politici sociale
2. Obiectivele politicii sociale
3. Rolul politicilor sociale
4. Structura politicii sociale
5. Tipologia politicii sociale.
 Semnificatia conceptului de politici sociale
O politica sociala este cea care poate contribui la prevenirea sau atenuarea unor problem sociale cu impact puternic asupra
vietii umane.
Exista mai multe definitii cu referire la politicile sociale ,In literature rominesca este utilizata definirea politicii sociale atit de
E. cit si C. Zamfir.
Acesti autori mentioneaza ca conceptual de politica sociala se refera la o sfera larga de actori ale statului care au ca scop
promovarea bunastarii individului familiei sau comunitatii in ansamblul ei.
Conceptual de politici sociale are o istorie scurta si se afla in process de transformare si completare.
 Obiectivele politicii sociale:
In plan practice politicile sociale este orientate spre promovarea unor bunuri publice de importanta majora pentru
colectivitate(securitate,infrastructura,educatie,sanatate,cultura)spre protectia sociala a segmentlor de popultie care dintrun
motiv sau altul sunt in dificultate.
Astfel ca obiective a politicii sociale ne apar:
 Obiective social globale precum sunt diminuarea saraciei
 Distributia pe domenii sociale cum sunt sanatatea invatamint locuinte securitatea sociala
 Programe sociale ce vizeaza categorii defavorizate a populatiei cum ar fi :programe de sustinere pentru batrini,copii,personae
cu dizabilitati,someri
Orice stat are o politica sociala proprie caracterizata prin obiective specific.
 Rolul politicilor sociale consta in compensarea limitelor economice de piata.In cadrul economic de piata pot fi deosebite 2
tipuri de limite:
 In sfera productiei si consumului
 In sfera distributiilor economice.
Economia de piata nu asigura productia optima a bunurilor ci doar a unor din ele.Drept urmare piata libera nu asigura o
distributie optima a resurselor colectivitatii.
Distributia primara a sistemului economic al pietii care genereaza o distributie inegala a resurselor.Astfel o parte insemnata
a colectivitatii cistiga prea putin sau de loc situinduse sub nivelul minim de viata considerate a fi acceptabila in contextual
respective colectivitati.O alta parte cistiga foarte mult insa pentru cei care cistiga foarte putin este foarte mult.Pot fi desprinse
mai multe surse de dezichilibre mari in distributia primara realizata prin mecanismul economiei de piata:
 Este vorba de limitary ale capacitatii individuale de obtinere a veniturilor nu din vina lor.
 Exista inegalitati in sursa de cistig datorita unor factori sociali structurali dar nu individuali(somerii)
 Dezichilibru dintre nevoi si posibilitatii de istig.
 Structura politicilor sociale
Politicile sociale sunt promovate de stat prin intermediul institutiilor central si locale cu sprijinul localitatii.parlamentul adopta
legislatia sociala (legea bugetului de stat,legea asigurarii sociale,legea AS) iar guvernul le promoveaza in practica prin
intermediulministerelor si agentiilor nationale si a structurilor din teritoriu.
In calitate de component structural ale politicilor sociale sunt:securitatea sociala;serviciilor sociale fundamentale;politicile
programele sociale.
Protectia sociala include 2 componente ce o completeaza reciproc:
 Asigurarile sociale sunt un system de beneficii contributive,un system de indemnizatii banesticare permit compensarea
principalelor tipuri de pierdere a capacitatii de munca si in consecinta a veniturilor din motive obiective.
 Asistenta sociala constituie un ansamblu de beneficii noncontributive in bani sau alte forme.AS are la baza principiul
nominative sau categorical adica aceste servicii pot fi oferite unor segmente de populatie in baza testarii mijloacelor sau a
simplei necesitati.
Programele sociale reprezinta o activitate colectiva orientate spre obtinerea unei modificari delimitate in timp a unei stari
sociale.
Resursele financiare ale politicii sociale sunt fonduri pentru asigurarea bunastarii collective pentru solutionarea problemelor
devenite obiective de politici sociale .
Contributii la diferite forme de asigurare sunt impozite care formeaza bugetul de stat iar contributiile formeaza bugetul
asigurarii sociale.
 CRIZA STATULUI BUNASTARII

O definitie a statului bunastarii o da Wilensky (1975) care afirma: “ Esenta statului bunastarii este garantarea
guvernamentala a unor standarde minime privind venitul, alimentatia, sanatatea, educatia si locuinta, asigurate fiecarui
cetaten ca drepturi sociale”.
Criza sistemului statului bunastarii
In perioada 1950 – 1973, tarile cu economie de piata dezvoltate au trecut printr-o perioada de prosperitate
economica si de dezvoltare fara precedent a politicilor sociale.
Inca de pe la mijlocul anilor `70 lumea occidentala este intr-o stare de confuzie. Acum apar primele simptome
ale crizei. Cu referire la criza statului bunastarii in Europa, fara a o desprinde de contextul mondial, se poate descrie ca o
criza multidimensionala :
Criza economica propriu-zisa se caracterizeaza prin urmatoarele procese :
- crestereaa economica in majoritatea statelor vest-europene atinsese nivele de 1-2%.
- scade nivelul investitional prin democratizare fiscala ;
- aplicarea rigida a vechilor scheme manageriala ;
- politicile macro-economice se orienteaza exclusiv spre crestere industriala si se ignora sectorul tertiar ;
- supraincarcarea indelungata a organigramelor in intreprinderi, ca urmare a incercarilor de mentinere a situatiei
„somaj 0” ;
Criza fiscala si birocratica este conexa crizei economice si se manifesta prin urmatoarele procese :
- cresterea continua a rezistentei populatiei si agentilor economici fata de presiunile impozitarilor care au atins
nivele „sufocante ;
- refuzul societatii civile de a se mai supune regulilor din ca in ce mai complicate impuse de birocratia de stat ;
- aparitia si dezvoltarea evaziunii fiscale si scaderea dramatica a investitiilor la care se adauga cota de crestere a
somajului.
Acestea sunt doar cateva din procesele conexe crizei economice.
Criza socio-demografica este o dimensiune sesizata prin anii `80, dupa ce sociologii au semnalat imbatranirea
populatiei. A fost un proces ce s-a produs in stare latenta, fiind estompat de criza economica. Acum se semnaleaza ca
rezultat a unor cercetari sociologice urmatoarele procese socio-demografice care au contribuit la criza statului bunastarii
:
- cresterea sperantei de viata la 77 de ani pentru barbati si 79 de ani pentru femei, asociata cu politicile de
pensionare timpurie au determeinat in anii `70 la cresterea cheltuielilor sociale in cadrul sistemului de asigurari sociale.
Ca urmare, sistemul de pensii si in general sistemul de asigurari sociale (situatii de boala, batranete, invaliditate,
recuperare sau tratament cronic indelungat) au ajuns in pragul falimentului ;
- sporuri naturale negative in multe tari vest-europene generate de inversarea piramidei demografice prin
reducerea substantiala a generatiei tinere (criza de copii).
Criza politica s-a manifestat pe duoa niveluri :
1. La nivelul unificarii Europei (nivelul „comunitar”) producandu-se in anii `80 ceea ce s-a numit eurostagnare in
constructia institutiilor comunitare. Fenomenul s-a manifestat printr-un foarte modest progres in ceea ce priveste pasii si
deciziile majore ce trebuiau adoptate pentru unificarea Europei. Scade interesul tarilor membre pentru „problemele
comunitare”, preocuparile concentrandu-se spre rezolvarea crizei economice.
2. La nivel national, criza politica s-a manifestat in tarile vest-europene prin desolidarizarea fata de tipul
keynesian postbelic de „stat al bunastari”, sustinut anterior de programe de bunastare de catre marea majoritate a
partidelor, indiferent de orientare.
Perioada de intrare in criza „a statului bunastarii”, incepand cu anii `70, a fost marcata si de declansarea cresterii
pretului petrolului in anul 1973 (socul petrolier).
In viziunea lui Pierson (1991, 1998), expresia „criza statului bunastarii” avea 3 semnificatii principale:
- punct de cotitura in politicile sociale si economice ;
- soc exterior (statului, pretul petrolului pentru toate tarile fiind impus doar de cele cateva tari explotatoare de
petrol grupate in O.E.P.E.C. ;
- o problema de lung termen, fara solutie previzibila.
Catalin Zamfir considera ca au existat doua componente ale crizei anilor `70 :
- criza in sensul de imposibilitate de continuare a finantarii statului bunastarii ;
- criza in sensul de evidenta a insuficientei statului bunastarii
Evolutii ale comportamentelor demografice in RM si argument pentru o politica demografica posibila in perioada de
tranzitie

politica demografică este un ansamblu coerent de măsuri şi mijloace interconectate, gîndite pe perioade lungi, de
natură economică, administrativă, legislativă, socială, sanitară etc., luate de stat sau un grup de state, în funcţie de
condiţiile sale concret-istorice, prin care se reglează deliberat în aşa fel evoluţia generală şi specifi că a numărului,
ritmului de creştere, structurii şi distribuţiei teritoriale a populaţiei prin acţiunea natalităţii, mortalităţii, formării
familiei, migraţiior şi mobilităţii sociale, ţinînd seama de interdependenţele dintre toate aceste variabile demografi ce,
încît să faciliteze realizarea obiectivelor prevăzute în strategiile generale de dezvoltare economico-socială a ţării şi ale
ameliorării nivelului de trai şi calităţii vieţii fi ecăruia.3

Schimbările radicale din societate produse în ultimii zece ani, mişcările demografice şi migratorii au influenţat
considerabil structura de vârstă a populaţiei. In principiu, cea mai evidenţiată tendinţă demografică în Moldova
continuă să rămână a fi depopulaţia – diminuarea permanentă a numărului populaţiei şi îmbătrânirea acesteia, fapt
legat de schimbarea structurii de vârstă a populaţiei în rezultatul micşorării dramatice a ratei natalităţii, longevităţii
vieţii şi sporirii numărului persoanelor de vârstă înaintată.

De fapt, procese de scădere a natalităţii şi a sporului natural au avut loc şi în perioadele anterioare, ceea ce ne face să
opinăm chiar despre o posibilă tranziţie de comportament demografic: în condiţiile industrializării ţării şi modernizării
satului în Republica Moldova devenea tot mai răspândit modelul familiei cu doi copii, inclusiv în mediul rural, ceea ce a
şi condus la această scădere a ratei fertilităţii totale.

Numărul populaţiei republicii în funcţie de vârstă se caracterizează printr-un procent înalt de copii şi bătrâni, copii şi
persoane pensionate printre populaţie, fapt ce demonstrează o presiune economică grea asupra populaţiei aptă de
muncă şi o îmbătrânire încontinuu a populaţiei ţării.

Unul din principalii factori care afectează profund procesele pozitive demografi ce din Republica Moldova este exodul
masiv de populaţie care se îndreaptă cu preponderenţă către ţările bogate din Occident. Lipsa unei monitorizări stabile
a evoluţiei fenomenelor demografi ce face difi cilă evidenţierea legităţilor şi tendinţelor proceselor sociale şi demografi
ce. Este necesară constituirea unei instituţii specializate de domeniu sau a unei Comisii Naţionale pentru Populaţie şi
Dezvoltare, cu responsabilităţi primare de a evalua politici naţionale şi planuri ce se bazează pe astfel de date şi
proiectări de analize demografice.

Măsurile preconizate a fi întreprinse în Republica Moldova ar fi : - Acordarea locurilor de muncă tinerilor specialişti şi
acordarea spaţiului locativ (actualmente acestea sunt doar promisiuni, sau tinerii pot obţine doar un serviciu prost
platit, iar la avansarea în carieră întîmpină multe obstacole, cît despre un spaţiu locativ acesta fi e că nu se acordă, fi e
că este în condiţii dezastruoase, ce necesită reparaţii capitale.) - Susţinerea familiei tinere, prin acordarea unor
indemnizaţii avantajoase la naşterea primului şi pentru al doilea copil. - Calitatea în învaţamînt (mai ales în cel superior
universitar), micşorarea numărului de studenţi. - Combaterea corupţiei în orice domeniu (învaţă- mînt, medicină, etc). -
Angajarea şomerilor în cîmpul muncii. - Mărirea vîrstei de pensionare.
IMPORTANTA STUDIERII POLITICII SOCIALE

Politica socială rămâne a fi una dintre cele mai importante pentru statele de drept din cea de-a doua jumătate a sec. XX,
începutul sec. XXI. Pe lângă protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, statele bunăstării, precum tinde
a fi şi Republica Moldova, sunt ferm angajate în apărarea şi garantarea drepturilor sociale. Un astfel de stat poate fi
conceput ca rezultat al acţiunii actorilor politici şi a instituţiilor politice de a dezvolta colectiv şi sistematic realitatea
politică şi cea economică. Deţinând resurse importante şi pe baza unei voinţe generale de compensare a limitelor sociale
ale economiei de piaţă, poate fi constituit un sistem social de tip nou.
Rolul primordial pentru protecţia socială la nivel local îi aparţine asistentului social profesionist, care este veriga cheie în
implementarea politicii sociale în Republica Moldova. În conformitate cu fişa de post, asistentul social este persoană cu
studii speciale în domeniu, care prestează servicii specializate persoanelor şi familiilor care, temporar, se află în
dificultate şi care, din motive de natură economică, socială, fizică sau psihologică, nu sînt în stare să îşi realizeze, prin
mijloace şi eforturi proprii, un nivel decent de viaţă. Asistentul social face parte din echipa administraţiei publice locale,
dar se subordonează metodologic secţiei raionale de asistenţă socială şi protecţie a familiei.
Obiectivele politicilor sociale, adică obiectivele sociale, vizează protecţiasocială. Protecţia socială este un rezultat al
politicilor sociale, dar ea sepoate realiza pe mai multe căi. Politicile sociale nu sunt decât una dintrestrategiile ce au ca
obiectiv protecţia socială. Sectorul non-guvernamentalreprezintă, de exemplu, o altă modalitate de adresare a protecţiei
sociale.

INDICATORII DEZVOLTARII UMANE

Indicele dezvoltării umane reflectă realizările obţinute prin mijloace umane primare în trei dimensiuni
fundamentale
 o viaţă lungă şi sănătoasă
 o educaţie adecvată
 un standard de viaţă decent (care sunt oarecum în corelaţie cu factorii care contribuie la calitatea vieţii, şi
anume bunăstarea materială, calitatea populaţiei şi calitatea sistemului social)
Indicele Dezvoltării Umane (IDU) cuprinde trei elemente de bază:
 longevitatea – este măsurată prin speranţa de viaţă la naştere, care este influenţată în mod direct de nivelul de
dezvoltare a ţării;
 mediul de educaţie –este calculat ca o medie aritmetică ponderată între gradul de alfabetizare a populaţiei
adulte (cu o pondere de două treimi) şi rata brută de cuprindere în învăţământul de toate nivelurile (o treime);
 standardul de viaţă – ca măsură a standardului de viaţă se foloseşte Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor
calculat la paritatea puterii de cumpărare
S-au stabilit valori fixe minime şi maxime pentru indicatorii componenţi ai IDU:
 speranţa de viaţă la naştere: valoarea minimă este de 25 de ani, şi maxima este de 85 de ani
 gradul de alfabetizare al populaţiei adulte: valoarea minimă este 0%, iar valoarea maximă de 100%
 rata brută de cuprindere în învăţământ: valoarea min. este de 0% şi max.de 100%
 PIB pe locuitor la ppc(Paritatea Puterii de Cumpărare în USD): valoarea min.: 100 USD valoarea max. 40.000
USD
 Masuri de interventie in domeniul politicii privind populatia si familia
Masuri de interventie in domeniul politicii privind populatia si familia:masuri de control a comportamentelor
demografice,masuri de reglementare juridical a comportamentelor demografice,masuri economice si sociale.
Măsurile legislative cuprind un şir de reglementări ce acţionează în mod direct asupra comportamentelor demografice şi
familiale şi care formează politica demografică în sens restrâns. Ele ţin de aspectele cantitative, în special de reglarea
natalităţii. Măsurile legislative cel mai frecvent utilizate includ reglementarea accesului la mijloacele de controlul
fecundităţii, reglementarea avorturilor, reglementări privind celibatul şi familiile fără copii, reglementarea divorţurilor,
reglementări privind cuplurile consensuale. Reglementarea comportamentelor demografice şi familiale se referă la
cadrul juridic. Reglementarile juridice pot avea un rol dublu:
- activ, de promovare sau chiar de inducere a unor comportamente dezirabile din punct de vedere social;
- pasiv, de recunoaştere, inclusiv în plan juridic, a unor comportamente noi în cadrul societăţii.
Măsurile economice şi sociale urmăresc să influenţeze în mod direct comportamentele demografice, structura şi
funcţiile familiei. Ele vizează îndeosebi aspectele calitative ale vieţii familiale. În acest context, mai frecvent folosite
sunt măsurile de asistenţă a familiei, de ameliorare a statutului femeii, de dezvoltare a serviciilor sociale.
Măsurile legislative, economice şi sociale pot avea un caracter incitativ, limitativ şi regulative, astfel:
- măsurile incitative stimulează anumite tipuri de comportamente demografice şi familiale considerate dezirabile din
punct de vedere social;
- măsurile limitative au ca obiective frânarea sau eliminarea unor comportamente demografice şi familiale indezirabile
din punct de vedere social;
- măsurile regulative urmăresc direcţionarea într-un sens precis a comportamentelor demografice şi familiale,
reglementarea relaţiilor familiale, formularea unor dispoziţii legislative sau economice privind persoanele căsătorite,
naşterile, copiii, mamele, înfierile, divorţul, celibatul etc.
Controlul comportamentelor demografice se bazează pe planningul familial, care constituie principalul mijloc
guvernamental de influenţare a fertilităţii atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. Acest mijloc a
cunoscut o răspândire rapidă în ultimii 30 de ani. Dacă în 1965 planningul familial era susţinut de numai 21 de ţări, în
1973 numarul acestora a crescut la 102, în 1983 la 127, în 1993 la peste 150, iar la sfârşitul sec. al XX-lea - aproape 200
de ţări utilizau mijloace de planning familial. În unele ţări planningul familial este asigurat prin servicii guvernamentale,
iar în altele - prin agenţii private sau prin ambele categorii de servicii. Mijloace de planning familial cel mai des utilizate
sunt contraceptivele şi sterilizarea voluntară.
Taxe generale

Impozite indirecte
Bugetul de
TVA, accize stat

Impozite directe

venit, profit, Bugete locale

proprietăţi
(judeţene şi ale
Taxe locale oraşelor şi
comunelor)

Transferuri de la
bugetul de stat Fonduri sociale

- fondul de asigurări
sociale
Cotizaţii sociale
- fondul de şomaj
- fondul de asigurări
de sănătate
 Tipologii de politici sociale
Într-un plan concret şi din perspectivă temporală, politica socială a evoluat diferenţiat pe ţări, diferenţieri ce se pot vedea reproduse şi
astăzi.
Începând cu ultima parte a secolului XIX şi până spre anii 1930 ai secolului nostru se pot distinge două modele contrastante de
politică socială:
1) primul, în regimurile liberale, se regăseşte în ţările anglo-saxone. Unul dintre cei mai mari creatori a fost William Henry
Beveridge (şef al serviciului de şomaj şi ocupare, economist şi administrator britanic). Politicile sociale din această categorie au fost
orientate spre sisteme tradiţionale de combatere a sărăciei şi de încurajare a soluţiilor private de asigurări sociale. Această abordare a
fost conformă cu ideile economiei politice liberale clasice, politicile sociale având, ca principale instrumente, sisteme de verificare a
mijloacelor de trai şi prestaţii publice orientate numai spre nevoi care pot fi dovedite a fi, în mod real, neacoperite şi care nu grevează
esenţial bugetul public.
2) cel de-al doilea model este regăsit în Europa continentală. El s-a bazat pe asigurarea socială - lansată de Otto von Bismarck în
anii 1880-, iniţial privată şi voluntară, devenită ulterior obligatorie. Acest model s-a construit în ideea unui rol puternic şi direct al
statului, în special prin stipularea participării obligatorii a populaţiei şi prin stabilirea unor standarde ce trebuie atinse. Aceasta a
favorizat dezvoltarea de programe de asigurări sociale pe principii ocupaţionale, cu statut distinct şi administrare autonomă.
Politica de protectie a familiei si copilului in RM
Politica sociala actuala in acest sens propune rezolvarea problemei prin descentralizare, prin implicarea comunitatii si asumarea de
responsabilitati de catre aceasta in scopul realizarii sociale a acestor tineri proveniti din institutii. Solutia cea mai potrivita in acest
sens pare "elaborarea unui cadru legal adecvat si pregatirea unor mecanisme social-economice care sa faciliteze in mod natural, prin
mecanismele pietei muncii, integrarea tinerilor care ies din institutii."(Zamfir et al., 1999:311).
Ei trebuie sa beneficieze de toate drepturile pe care le are orice cetatean (cum ar fi de exemplu dreptul la o locuinta sociala sau de
scutire de impozit la angajare, pe o anumita perioada), fiind important sa nu se creeze in mod exagerat privilegii pentru acest statut
(ex: locuinte protejate, construite special pentru ei), deoarece aceasta ar duce la o atractie pentru statutul de copil institutionalizat.
De asemenea, este important ca procesul de pregatire si chiar de plasare pe piata muncii sa inceapa timpuriu, la varsta de 14-16 ani.
Dupa Zamfir et al. (1999), adoptarea unei legi care sa permita si sa incurajeze (prin scutiri de impozite pentru patroni) angajarea cu
program redus (4 ore) a tinerilor din institutii ar fi benefica. Aceasta atat pentru ca tinerii ar invata (prin sistemul de ucenicie) o
meserie, iar dupa 16 sau 18 ani s-ar putea angaja cu contract.

Conceptul dezvoltarii umane

Dezvoltarea umana se refera la procesul prin care omul, de la nastere si pana la varsta maturitatii, trece printr-o serie de
schimbari cantitative si calitative, adica achizitioneaza noi capacitati si dobandeste un nou mod de organizare a 757f53h l lor, aspecte
care se observa in ratiune si comportament.
Schimbarile prin care trece fiinta umana se produc intr-o ordine logica, fiecare achizitie pregateste noi achizitii, astfel incat,
orice achizitie intr-o anumita etapa de dezvoltare include achizitiile anterioare si adauga achizitiile specifice stadiului (varstei) de
dezvoltare.
Tendinte in mecanismul dezvoltarii (E. Benchis / M. Secui, 2004)
- dezvoltarea umana este reglata de factori interni, in special de maturizarea echipamentului biologic: A. Gessel;
- dezvoltarea este rezultatul actiunii organismului cu mediul, interactiuni reglate de mecanisme functionale cu caracter
innascut (asimilare, acomodare, echilibrare), (Piaget si colaboratorii);
- interactionismul social care postuleaza existenta a doua filiere de dezvoltare: prima bazata pe actiunea factorilor interni, iar
a doua este rezultatul apropierii si interiorizarii de catre individ a semnificatiilor socio-istorice (Vegetski);
- dezvoltarea este rezultatul invatarii si este deci, puternic influentata de mediu, exprimandu-se printr-o imbogatire a
repertoriului comportamental, perspectiva permitand studiul interactiunii dintre dezvoltarea mediului si dezvoltarea psihologica
(behavioristii).
Dezvoltarea poate fi:
- normativa, referindu-se la schimbari generale in comportament, pe parcursul etapelor de varsta pe care ar trebui sa le
parcurga toti copiii;
- individuala comportand doua sensuri: in primul rand se refera la variatii in jurul mediei (a normativului), la cursul
dezvoltarii unei abilitati; in al doilea rand, dezvoltarea individuala se refera la unicitatea oricarei persoane, la diferentele individuale.
Dezvoltarea psihica este un concept fundamental pentru psihologia varstelor pentru ca de continutul si valoarea lui
explicativa si interpretativa depinde abordarea tuturor celorlalte probleme. Psihologia contemporana considera ca viata psihica, asa
cum se prezinta, la omul adult, este rezultatul unui lung proces de dezvoltare care este multideterminat si multiconditional (T. Cretu,
2001).
 Particularitatile de dezviltare a societatii in contextual globalizarii
Plan:
1. Trasaturi definitorii ale globalizarii/consecintele globalizarii pe plan social.
2. Schimbari in conceptual dezvoltarii in conditii transformarilor globale contemporane.
3. Dezvoltarea umana si durabila/indicatorii dezvoltarii umane.
4. Problem sociale punct de plecare in elaborarea politicilor sociale.
1.Trasaturile GLOBALIZARII:
In lumea contemporana suntem marcati de schimbari fara precedent generate de procesele de globalizare care isi fac
aparitia din ce in ce mai evident exprimand intensificarea relatiilor interdependentei tarilor si popoarelor la nivel
mondial suc cele mai diverse aspect:economic,politic,social,cultural.
Glogalizarea este un fenomen care patrunde in toate domeniile vietii nu doar in cel economic.
Termenul cheie al acestui concept este cel de interdependenta.iar globalizarea este interdependent in majoritatea
cazurilor ca process de intensificare a legaturilor interdependente.a popoarelor,tarilor si regiunilor.aceste legaturi sunt in
asa masura incit evenimentele locale pot fi moderate de evenimentele ce se desfasoara la mare distant si invers.
Globalizarea indica ca deacum inainte totul ce se intimpla pe planeta noastra pentru pot fi reduse la eveniment local.
Toate inventiile ,biruintele ,catastrofele se refera la intreaga lume,iar noi trebuie sa ne reorganizam viata si actiunile
noastre in conformitate cu axa locala,globala.
Consecintele globalizarii pot fi atit positive cit si negative printer laturile positive enumeram:
 Avantajele diviziunii muncii intre tari
 Modalitatea sporirii capitalului
 Axista pieti de desfacere
 Investitii in zone mai putin dezvoltate sint favorabile.
2.Theoretic globalizarea ar trebui sa contribuie la cresterea bunastarii umane dar si posibilitatide dezvoltare ,in realitate
observam insa cu totul alt tablou ce pune in lumina un sir de problem negative ale globalizarii.
Sociologul American Wallerstein scria ca lumea actual este stratificata in semiperiferii si periferii,statele din
antichitate aflate totdeauna in occident unde domina economia mondiala dezvolta si exploateaza restul sistemului.
Globalizarea sistemului modern si mondializarea dimpotriva a subdezvoltat saracia ori pentru unii globalizarea
inseamna lux,prosperitate pentru altii globalizarea inseamna marginalizare si candidarea la saracie.
Astfel consecintele dintre cele mai dureroase sunt:la inceputul mileniului 12% din populatia bunurilor dezvoltate
defineau 60% din produsul local brut,pe cind 12% din populatie bunurilor mai putin dezvoltate detin doar 1%.
Globalizarea a transformat saracia intro problema globala.
Desigur saracia este perezenta si in tarile dezvoltate dar este diferita de cea din tarile slabdezvoltate.
In aceste tari saracia inseamna sub limite,lipsa de posibilitati.
Saracia genereaza nu numai lipsuri financiare dar si multe alte vicii globale precum migratia ilegala criminaliatea
traficul de finite terorismul.
Contradictiile globalizarii nu pot stopa acest process.
Globalizarea este un process ireversibil un mediu nou de internationalizare a vietii socialeextindere si aprofundarea
legaturilor sociale de investigare a interdependentei statelor si popoarelor in toate domeniile.
caracteristici care prezintă o certă continuitate:
– globalizarea contemporană este rezultat al unor transformări tehnologice şi economice (ordine economică mondială
mult mai liberală), al unor evoluţii politice şi mediatice;
– globalizarea contemporană este indisolubil legată de modernizare (de aceea ea este văzută, adeseori, ca expresie a
intereselor statelor capitaliste dezvoltate, capabile să susţină, financiar în primul rând, modernizarea);
– pentru prima dată, subiectul globalizării devine comunitatea internaţională;
3.Dezvoltarea durabilă subsumează şi pune în corelaţie următoarele elemente: expansiunea, creşterea, progresul,
dezvoltarea şi subdezvoltarea, cu dublă finalitate, dezvoltarea economică şi dezvoltarea umană
Ca dezvoltare umană, acest proces sustenabil reliefează, în primul rând, că dezvoltarea este făcută pentru oameni şi
implică participarea acestora la obţinerea rezultatelor economice şi la distribuirea echitabilă a veniturilor.
Cea de-a doua trăsătură a dezvoltării umane relevă că dezvoltarea economico-socială se realizează prin oameni şi, de
aceea, trebuie creat şi perfecţionat potenţialul uman pe baza investiţiilor în om, respectiv în domeniul învăţământului, al
educaţiei şi culturii, al formării profesionale şi al sănătăţii.
Dezvoltarea umană durabilă – ca dezvoltare universală specifică indivizilor şi populaţiilor, în calitatea lor de scop ce
subordonează ţelurile pieţelor, administraţiilor guvernamentale, organismelor şi organizaţiilor internaţionale (economice,
politice şi militare), ale tuturor instituţiilor societăţii contemporane – a devenit un concept operant în lumea
contemporană.
4.Problemele globalizarii impugn necesitatea gestionarii acestor procese inducerii corelatiilor in structurile
international care reglementeaza fluxurile financiare si comerciale problema consta in crearea unui asemenea flux
mondial care ar permite sa fie obtinut in globalizare un rezultat pozitivmaxim.
Reducind la minim costurile sociale pierderile umane este nevoie de creat sanse egale pe cit mai multi locuitori a
planetei de a avea o viata demna aceasta va permite sa fie solutionat problemele cheie care sau intensificat pe procesele
de globalizare.
 Perspective de depasire a starii de criza
Programul statului minimal al bunastarii
Principiile care stau la baza statului minimal al bunastarii sunt (C. Zamfir, 1995) :
a) Retragerea statului din economie. Economia keynesista considera ca interventia statului in economie este
vitala pentru mentinerea unui nivel ridicat al cresterii economice. Programul neoconservator respinge teoria keynesista si
opteaza pentru teoriile neoliberale si neomonetariste.
b) Retragerea statului din functia de producere a bunastarii. Conform acestui principiu, economia de piata este
mecanismul care produce cel mai eficient bunastarea colectiva, fara interventii din exterior. Modalitatea prin care se
produce bunastarea colectiva este cresterea economica. O economie in expansiune ofera locuri de munca si ea insasi
produce in mod natural o reducere a inegalitatilor sociale.
c) Politica sociala focalizata. Se apreciaza ca prin functionarea libera a economiei de piata, cea mai mare parte
a populatiei va avea deci un nivel satisfacator de bunastare, fara interventia statului. Totusi, este posibil ca un segment
al populatiei sa ramana, datorita unor factori exogeni procesului economic, intr-o situatie considerata dificila.
Directii de actiune pentru un stat minimal al bunastarii :
• Scaderea sunstantiala a impozitelor. Doua obiective se urmaresc prin acesta operatie : pe de o parte,
stimularea motivatiei, pe de alta parte, sporirea libertatii de alegere de pe piata privata a serviciilor necesare. Reformele
fiscale de la inceputul anilor `80 au tins in toate tarile sa reduca rata impozitarii marginale (impozitul pe ultima, cea mai
ridicata transa de venit).
• Somajul devine o solutie a cresterii economice, ci nu o problema sociala. Astfel, somajul devine esential in
combaterea inflatiei si in disciplinizarea fortei de munca. Se asigura un stimulent al cresterii economice si al competitiei
pe piata muncii.
• Disciplinizarea sindicatelor. Este un esential pentru programul neo-conservator. Sindicatele sunt considerate
blocaje in piata muncii si impun artificial salarii salariale, fapt care duce la destabilizare economica si la inflatie.
• Reducerea substantiala a beneficiilor sociale universale. Aceste beneficii sociale s-au redus pana la inlocuirea
totala cu asistenta sociala pentru cei mai saraci pe baza testarii mijloacelor. Prin acesta actiune se urmareste ca resursele
economice sa ajunga la cei care efectiv se aflau in nevoie, dar numai in limite care sa-i determine sa faca eforturi proprii,
evitandu-se generarea unei situatii de dependenta si de demotivare.
• Retragerea statului din rolul de furnizor universal de servicii sociale.
Critici aduse programului statului minimal al bunastarii
1. Presupozitia ca economia de piata contine in ea insasi mecanisme sa asigure o crestere fara probleme sociale
nu este probata. Statul se pare ca nu poate fi eliminat din rolul sau de stimulator al economiei.
2. Aplicarea teoriei neomonetariste (prin eliberarea, in primul rand de povara fiscalitatii) nu a reusit sa reduca
substantial somajul si nici sa produca o relansare economica spectaculoasa care sa asigure bunastare colectiva.
3. Economia de piata, chiar daca asigura o crestere a bunastarii pe ansamblu, nu elimina nevoia de transfer in
scopul reducerii diferentelor prea mari. Prin urmare, statul bunastarii este caracterizat printr-o polarizare economica
excesiva a colectivitatii.
4. Se constata ca in ciuda promisiunilor conform carora se va asigura o asistenta sociala mai buna segmentului
sarac al societatii, rezultatele efective au fost contrate. De exemplu, atat in SUA, cat si in Marea Britanie in anii `80 a
avut loc o crestere dramatica a numarului persoanelor fara locuinta. Reducerea transferului de beneficii sociale prin
intermediul statului si privatizarea sistemului de securitate a condus la cresterea segmentului de populatie vulnerabil la
risc. De exemplu, in SUA proportia persoanelor lipsite de asistenta medicala gratuita a crescut substantial dupa politica
sociala a lui Reagan.
5. Politica sociala de focalizare a asistentei sociale tinde sa sparga colectivitatea in doua mari clase : o clasa a
persoanelor care obtin un nivel de bunastare acceptabil din economia de piata si o alta clasa care traieste in conditii
precare, devenind dependenta de ajutoare sociale.
Solutia social-democratica si social-corporatista a iesirii din criza a statului bunastarii
Statul bunastarii social-democrat are ca principala caracteristica universalismul serviciilor sociale. Interventia
statului in reglarea mecanismelor pietei este acceptata, iar nivelul impozitelor este foarte mare.
Beneficiile de pe urma programelor de securitate sociala sunt determinate si de venituri, dar aceasta ca o
masura de a stimula participarea la sistemul universal de asigurari si sustinerea lui de catre populatie.
Statul este principalul „furnizor” de bunastare sociala. De asemenea este preocupat de mentinerea ocuparii
totale a fortei de munca, pentru a limita dependenta totala de serviciile sociale. Tarile care au utilizat acesta solutie
pentru iesire din criza au fost Suedia, Austria, dar si Olanda, Germania si Franta.
Regimul social-corporatist a pastrat preocuparea pentru trei elemente de baza ale statului bunastarii: ocuparea
totala a fostei de munca, servicii sociale universaliste si mentinerea unui nivel minim de trai.
Aceste regimuri au sustinut ca nu exista dovezi care sa ateste ca eficienta si cresterea economica ar fi afectate
ca urmare a mentinerii unui somaj scazut si a unor cheltuieli ridicate (Mishra, 1990). Exemple reprezentative : Suedia,
Austria.
 POLITICI FAMILIALE
Familia in societatea contemporana:schimbari de modele si functii
Problem ale familiei din societatea contemporana
Obiectivele si tipologia politicilor sociale privind familia si populatia
Masuri si interventii in domeniul populatiei si familiei
Tipuri de politici familial in tari UE si RM
1. Familia este un grup social organizat care isi are originea in casatorie si este alcatuita sin sot sotie si copii nascuti din relatia lor sau
alte rude ,este un grup unit prin drepturi si obligatii morale juridice economice religioase si sociale.
2. Problemele familiei:Multitudinea de problem cu care se confrunta familial sunt:
Socio economice
Sociale de trai
Psihosociale
De panificare familial
De stabilitate a familiei
De educare a familiei
Specific famiilor din grupul de risc
3. Obiectivele politicii in domeniul populatiei si familiei:
 Asigurarea imortalitatii societatii-asigurarea inlocuirii generatiilor mentinerea trasturilor nationale specific cresterea si mentinerea
rolului international a unei societati.
 Sa asigure imortalitatea societatii
 Asigurarea fortei de munca prin cresterea natalitatii importul fortei de munca crestrea productivitatii muncii
 Cresterea calitatii vietii de familie prin crestrea nuvelului de trai a membrilor familiei si ameliorarea socializarii copiilor
 Socializarea copiilor conform normelor si valorilor sociale promovate de societate mentinerea identitatii cultural
 Asigurarea egalitatii de gen
Politicile familial urmaresc in plan final bunastarea familiei si a copiilor si cuprind mai multe tipuri de masuri:
 Legislative-un sir de reglementari ce actioneaza in mod direct asupra comportamentelor geografice si familial si ce formeaza politici
geografice in sens restrins.
 Masuri economice si sociale care vizeaza in deosebi aspectele calitative ale vietii familial
A) Criteriu cantitativ Masurile enumerate pot fi inscrise in 3 tipuri de politici demografice si socilae privind populatia:
 Politici pronataliste care stimuleaza cresterea fertilitatii si a dimensiunilor familiilor
 Politici antinataliste care urmaresc scaderea fertilitatii si dimensiunilor familiei
 Politici neutralist urmaresc ameliorarea situatiei familial lasind indivizlor si cuplurilor libertatea de a hotari nr de copii pe care sai aiba.
B) Criteriul calitativ :
 Politici ameliorative care au ca scop imbunatatirea conditiilor de viata de familie acest tip de politici include 2 categorii de masuri:alocatii
familial si reducerea de taxe.Scopul acestor masuri este de a realizaa o redistribuire pe orizontala de la familiile restrinse la cele mai
numeroase .
 Politici de remediu care urmaresc educarea vietii de familie si oferirea de informatii privind problemele familial.Aceste politici pot fi
realizate de institutii publice sau private. Din aceasta categorie fac parte serviciile de consiliere si de terapie a familiei.
 Politici substitutionale dezvoltate mai ales dupa anii 60 acestea sunt axate pe problemele rezultate din cresterea participarii femeilor la
activitati extrafamiliale de aici fac parte:servicii de asistenta a familiei,ingrijirea copiilor,servicii de prestare a unor activitati menajere la
domiciliu.
4. Masuri de interventie in domeniul populatiei si familiei pot fi clasificate in citeva grupe principale:
 Masuri de control al comportamentelor demografice-controlul se bazeaza pe planificarea familial care constituie principalul mijloc de
infiintare a fertilitatii tarilor dezvoltate cit si in curs de dezvoltare.Mijloacele de planificare utilizate sunt contraceptivele si sterilizarea
voluntara aceasta fiind cel mai raspindit mijloc de control a fertilitatii.
 Masuri de reglementare demografica si familial-statul continua sasi exercite dreptul de reglementare a comportamentului demographic si
familial in citeva domenii considerate mai importante:casatoria,divortul,avortul,infierea,ingrijirea persoanelor dependente,comportamentul
sexual,deviant.
 Masuri economice si sociale se refera la alocatii pentru copii ,sprijin acordat tinerilor familii,ameliorarea conditiilor de munca si familial
.In tarile dezvoltate pentru a incuraja fertilitatea este folosit ca mijloc stimulatoriu aloctiile pentru copii ,aceasta trebuie sa fie sufficient de
consistent pentru a compensa macar partial diminuarea veniturilor medii pe membru de familie
5. Tipuri de politici familial in RM:
 Promovarea egalităţii de gen în cadrul familiei prin educarea indivizilor privind aspectele ce ţin de rolurile de gen, cum ar fi diviziunea
muncii, negocierea şi mecanisme de conducere. [servicii sociale comunitare (nivelul 1)]
 Promovarea implicării tatălui în creşterea copiilor prin acordarea concediului de paternitate şi a concediului pentru creşterea copilului cu
prevederi speciale pentru taţi. [servicii sociale comunitare (nivelul 1)
 Concediu medical acordat femeilor şi bărbaţilor pentru îngrijirea unui membru al familiei bolnav/cu dizabilităţi.
 Ore de muncă flexibile pentru a facilita procesul de creştere a copiilor [servicii sociale comunitare (nivelul 1)].
 Plată egală pentru femei şi bărbaţi.
 Programe de intervenţie - consiliere a indivizilor, cuplurilor, familiilor, grupuri de sprijin
 Educaţie pentru viaţa de familie cu accent pe planificare familială şi diferite tipuri de contacepţie
 Educaţie parental
 Politici de sporire a gradului de participare a tatălui la naşterea copiilor săi.
 Seminare obligatorii pentru părinţii adolescenţi (mame şi taţi) privind îngrijirea şi dezvoltarea copilului
Esenta conceptului protectiei sociale ,asig sociale,assist sociala
Protectia sociala este un system de mijloace eficiente care permit stabilirea solidaritatii intre persoanele care obtin
venituri din munca si persoanele care nu au venuturi din cauza virstei inaintate,starii de sanatate sau imposibilitatii de asi
gasi un loc de munca
Asigurarile sociale sunt beneficii contributive
Asistenta sociala sunt beneficii noncontributive.
Asigurari private si publice
Termenul asigurare desemneaza o actiune intreprinsa pentru a obtine siguranta in legatura cu ceva precum si rezultatul
acestei actiuni.asigurarea exprima un contract ce intervine intre parti unaaa dintre aceste parti urmareste sa obtina
certitudinea despagubirii a compensarii in cazul esecului unei actiuni pe care o intreprinde ,cealalta parte furnizeaza la
un prêt dinainte stability alternative de care solicitatntul are nevoie cel mai des o suma de bani.
Riscul asigurat se refera lapierderi de bunuri ,venit sau ambele la vatamarea corporala sau la decesul persoanei.
Organizarea asigurarilor de risc se poate realize in sistemul privat sau public respective avem:asigurare private si
asisgurare publica.
Asigurarea private (despagubiri)tine de identificarea unei situatii actuale aceasta se refera la cunosterea probabilitatii de
producer a riscului.
De regula probabilitatea de risc se determina pe baza evolutiei anterioare ale evenimentului .Daca se poate realize o
estimare adecvata a probabilitatii aparitiei riscului atunci se pot determina si primele(sumele) de plat ace au o anumita
va;loare asigurata de asemenea despagubirile datorate si profitul asiguratorului dupa scaderea tuturor cheltuielilor sale.
Asigurari sociale publice cind nu este posibil organizarea asigurarilor private se trece la sitemul de asigurari sociale
acestea se dovedesc necesare atunci cind nu se poate determina o baza actual a riscului.Asigurarile sociale sunt cel mai
important mijloc de realizare a protectiei a populatiei in caz de pierdere a venitului.acest risc apare datorita
imposibilitatilor de a mai lucre pentru o anumita perioada de timp sau chiar definitive.
In cazul asig private beneficiarul primeste o despagubire pentru daunele suferite,in asigurarea sociala beneficiarul este
compensate pentru pierderea de venit partial sau total.
Furnizarea de venit se realizeaza pe perioade determinate sau nedeterminate intrun coantum neperecizat de timp.
Asig sociale au aparut in conditiile marilor riscuri la care esrau supusi patronii si salariatii ca urmare a frecventei
ridicate a accidentelor de munca si a imbolnavirilor.
Primul sist de asig sociala a fost dezvoltat in Germania pe cind cancelar era Bismark in 1883 se introduce mai intii asig
de baza apoi in 1884 se trece la organizarea asigurarilor de accidente iar din 1889 se introduce asigurarile de invaliditate
si batrinete.
Introducerea sigurarilor sociale a insemnat o multiplicare a modalitatilor de protective sociala si totodata o desprindere a
unor categorii de populatie de sistemul de asistenta sociala la care ar fi trebuit sa apeleze in conditii mai mult sau mai
putin umilitoare.
Modalitati de organizare a asigurarilor publice :1..asigurari sociale prin transferuri in flux,,2..pe baza de fond.
Se cunosc 2 modalitati principale de organizare a asigurarii sociale:
1..redistributive se organizeaza prin analogie cu sistemul general de impozite adica platile pe masura ce cistigi.Din
incasarile effectuate se repartizeaza diverselor cheltuieli suportate de bugetul public pe baza in dependent de riscurile
aparute.
Asigurarile redistributive se bazeaza pe solidaritatea intre generatii dar si interpersonal din cadrul aceleeasi
generatii,generatia active sustine prin contributiile de asigurari sociale prestatiile beneficiarilor actuali urmind ca si ea la
rindul ei sa fie sustinuta de generatia active viitoare.
2..asigurarile pe baza de fond acestea pot fi publice sau private,contributiile beneficiarilor sunt accumulate prin
plasamente bancare.Dupa expirarea timpului de acumulare nu mai putin de 10 ani si nu mai mult de 30 ani aceste
acumulari pot fi platite asiguratului fiind retinute din ele cheltuielile de adminidtrare a fondului.Avantajul principal al
acestei modalitati de asigurare consta in mobilizarea resurselor financiare de la populatie pentru constituirea capitalului
de investitii de aici interesul aparte pentru promovarea asigurarilor pe baza de fond.
In conditiile realizarilor pe baza de fond suma rezultatat este pusa la dispozitia beneficiarului la incheierea perioadei in
contract.De regula astfel de asigurari sunt practicate in cazul asigurarilor de pensii.La pensionare beneficiarul poate
incasa direct intreaga suma sau aceasta este transformata intro pensie viagera.
Asigurarile pe baza de fond inseamna o forma de economisire dar totodata este si o dificultate din cele mai mari dat fiind
faptul ca generatia active ar trebui sa contribuie simultan la sustinerea sitemului social de tip redistributive si aceste
plasamente bancare pentru beneficiile bancare.
 sectorul nonprofit ca sursa de creare a bunastarii
1. Specificul sectorului nonprofit in furnizarea de servicii:exista multiple posibilitati de creare si completare
a bunastarii un rol semnificativ ii revine si sectorului nonprofit,acesta include mai multe domenii precum:institutii
de ocrotire a sanatatii,scoli,centre de instruire,institutii de cultura ,muzee,institutii de AS pentru someri persone
cu dizabilitati.Esential este pentru sectorul nonprofit oferta unor servicii publice sau personale diversificate si
respectarea riguriasa a restrictiei nondistribuitivitatii profitului intre proprii membri sau conducatori.
Domeniile acestui sector sunt diverse avind insa toate un rol important in orientarea politicilor guvernamentale
spre comunitate.Contributia cea mai importanta a sectorului nonprofit tine de reconstructia sentimentelor de
apartenenta a oamenilor la comunitate prin dezvoltarea simtului ceetateniei.Strategia politica orientat spre
comunitate nu inseamna diminuarea sau negarea rolului statului si a responsabilitatii guvernamentale in
asigurarea si doar transferarea catre organizatiile comunitatii a unor functii pe care acestea lear putea indeplini de
cint ar face organizatiile guvernamentale.
2. Teorii explicative ale funtiilor sectorului nonprofit:
Teoria care explica functiile sectorului nonprofit a fost dezvoltata de B.Berstol in teoria cererii diversificate prin
care se argumenteaza ca aparitia si existenta acestui sector reprezinta o consecinta a esecului institutiilor
agentiilor guvernamentale in producerea bunurilor publice.Politicile traditionale considera ca bunurile publice
intra in aria de responsabilitate a guvernului deoarece acesta este singurul care poate impune taxe pentru
producerea lor.Exista insa imprejurari in care o parte a comunitatii siar putea dori si alte categorii de bunuri ce nu
sunt dorite de majoritatea comunitatii.In acest context rolul organizatiilor nonprofit se explica prin capacitatea lor
de a raspunde unor cerinte suplimentare nesatisfacute de guvern. Cererea mai mare vizeaza insa nu numai
aspectul cantitativ dar sic el calitativ astref pe linga cererea mai mare in raport cu oferta guvernamentala exista si
preferinte diferite ale oamenilor cu privire la calitatea bunurilor oferite.nevoia de varietate apare in anumite
conditii si anume atunci cind comunitatea se caracterizeaza prin urmatoarele:exista o accentuate diferentiere
religioasa,lingvistica si etnica;preferintele sunt diversificate geographic incit greu pot fi satisfacute de agentiile
guvernamentale locale;guvernul este constrains sa furnizeze un produs relative uniform;grupul relatic dominant
nu isi poate impune preferintele asupra celorlalti incit alternative este o solutie aceptabila. Prin aceasta teorie se
mentioneaza ca nevoia de varietate a comunitatii este un argument in explicarea rolului necesitatii sectorului
nonprofit.
O alta teorie este teoria contractului preventive aceasta vizeaza un anumit tip de esec al economiei de piata
definit de unii autori ca esec al contractului,sunt avute in vedere situatiile in care cumparatorii unor bunuri sau
servicii nu sunt consumatorii acestor servicii. Dificultatea evaluarii bunurilor sau serviciilor cumparate pentru o
terta persoana tinde sa se constituie intro sursa a neincrederii cumparatorilor fata de firma private care din dorinta
de a obtine profit ar putea oferi servicii de calitate inferioara din potriva o firma nonprofit datorita nondistributiei
profitului adica interdictiilor celor ce dirijeaza organizatia de a obtine beneficii de calitate inferioara ar oferi
consumatorilor o incredere crescuta in calitatea serviciilor.Astfel organizatiile nonprofit sar putea constitui in
situtiile in care mecanismele normale ale economiei de piata nu ofera consumatorilor mijloace adecvate de a
control producatorii sau furnizorii unor servicii.Organizatiile nonprofit ofera posibilitatea e a beneficia de servicii
de calitate la preturi rezonabile si chiar mai mici.
Teoria mecanismului preferat aici guvernul reprezinta instituiile a caror necessitate este generate de unele
deficient sau lacune ale sectorului voluntary.Interventia guvernului este justificata doar prin limitele deficientele
sectorului nonprofit ,Lester Seur evidentiaza citeva limite precum:
 Insuficienta filantropica se refera la incapacitatea organizatiilor nonprofit de a genera resursele necesare
pentru a face fata problemelor sociale cu care se confrunta o societate dezvoltat.desi organizatiile nonprofit
dispun de o varietate de surse si mijloace pentru constituirea propriilor venituri nu sunt sufucient de maari pentru
a raspunde tuturor necesitatilor sociale.
 Particularismul filantropic se refera latendinta organizatiilor voluntare si a donatorilor acestora de a furniza
servicii sociale anumitor grupuri sau subdrupuri de populatie.Particularismul inseamna furnizarea serviciilor prin
selectarea extreme de riguroasa atit a problemelor cit si a grupurilor ce urmeaza sa fie servite.
 Paternalismul filantropic este un alt factor care limiteazacapacitatea sectorului voluntary de a rasounde la
necesitatile comunitatii .Paternalismul implica imposibilitatea ce dispun de majoritatea resurselor de a influenta
modul de definire a necesitatilor intregii comunitati,este posibil ca cei ce controleaza aceste resurse sa poata
define ce trebuie sa faca sectorul nonprofit.
 Amatorismul filantropic este determinat in mare parte de modul de abordare a problemei saraciei
 Sisteme de protective sociala in EU
Clasificarea sistemelor de protective sociala este realizata In functie de mai multe aspect care au relevant
practica maxima. Pentru tarile din EU aceste criteria de clasificare sunt:
1. Gradul de acoperire a situatiilor de risc si eligibilitate
2. Structura prstatiilor
3. Reglementarile financiare (marimea cheltuielilor,modul de finantare)
4. Formulele organizationale
In dependent de aceste criteria in tarile member a UE sunt evidentiate 4 grupuri geosociale care au
traditii si caracteristici commune.
 Sistemul tarilor Nordice suedia si danemarca in care protectia sociala este un drept al cetateanului care
poate astfel primi un minim de resurse repezentativ pentru tarile nordice este considerat a fi sistemul de
protective sociala din Suedia.Trasaturile acestui system sunt:cetatenia este o conditie de bazala primirea
protectiei sociale,nivelul ridicat al cheltuielilor sociale,principiul universalitatii si solidaritatii, rolul central
al sistemului—statul este finantator si administrator de protective sociala.Sistemul de proetctie sociala din
Suedia acopera toate riscurile si cuprinde asistenta edicala publica,asigurarile de boala,system mixt de
pensii de batrinete si invaliditate accidente si boli profesionale ,asigurari pentru somaj,alocatii pentru
familii ,ajutor social si alte prestatii specific.
Sistemul de pensii cuprinde:pensia de batrinete,de urmas,de invaliditate.
Actualmente sistemul de protectie sociala suedez suporta un sir de reforme indepartinduse tot mai mult
de la principiul universalitatii.
 Sistemul anglosaxon Marea Britanie si Danemarca se bazeaza pe principiul universalitatii.Sistemul de
pritectie din MB este dualist deoarece se intemeiaza pe coexistent unui system de asigurari bazat pe
contributia angajatorilor si angajatilor.Universalitatea sistemului britanic este limitata spre deosebire de
tarile scandinave pensia de batrinete este acordata in MB pe baza vizei de resedinta de asemenea
numeroasele prestatii acordate sunt bazate pe o verificare minutioasa a veniturilor solicitantului in
scopul directionarii resurselor catre cei defavorizati.
 Sistemul mediteranian Italia,Spania,Portugalia,Grecia acest system contine multe contradictii intre
regimul dintre aceste tari dar principiul general care le uneste este cel al protectiei universal .Sistemul de
protective sociala este finantat prin contributii individuale platite din salariu.
Pentru tarile sud europene reprezentativ este considerat din portugalia ,prestatiile sociale sunt atit
contributive (pensia de batrinete si invaliditate,alocatia de somaj,indemnizatia de boala si
materninate)cit si noncontributive (pensia sociala venitul minim garantat si alte prestatii specific unor
categorii defavorizate.).Cuantumul pensiei se calculeaza in functie de venitul asiguratului si se calculeaza
proportional cu evoluti preturilor.
 Sistemul tarilor sudice si est europeneUngaria,Polonia,Republica
ceha,Estonia,Letonia,Lituania,Rominia,Slovenia ,Slovacia si Bulgaria.
Aceste state imbina in sistemeled e protective sociala elemente de la regimurile precedente social
democratice si liberale.
 Statul bunastarii.caracteristici definitorii

Definitii ale statului bunastarii

Factorii ce au condus la etatizarea protectiei sociale in societatea moderna
Statul bunastarii fondat pe economie de piata si statul bunastarii fondat pe economia socialista.
1. In sens ingust statul bunastarii se refera la masurile de acordare a serviciilor cheie precum serviciile de sanatate educatie
locuinta ,in sens mai larg statul bunastarii defineste o forma particulara de stat o forma distinct politica.
Statul bunstarii reprezinta o etapa in evolutia statului un raspuns la cererea crescinda pentru siguranta economica sociala si
deasemenea ca rezultat al bunastarii crescinde a societatii precum si a posibilitatii economice al statelor dezvoltate in perioada
postbelica.
Putem considera stat al bunastarii ca fiind o institutie speciala tipica pentru tarile dezvoltate care produce ,organizeaza,distribuie si
reglementeaza bunurile sociale.
Aparitia statului bunastarii in societatile industrial nu este lipsita de premise istorice ,necesitatea statului bunastarii poate fi
identificata in tranzitiede la societatea traditional la cea moderna de tip industrial.In toate societatile producerea bunastarii personale
sa axat pe eforturile individuale sis a realizat in cadrul familiei prin efortul comun al membrilor acesteia.
Bunastarea in societatea traditonala este fondata pe o anumita acumulare ade pamint,animale,zestrea.
2. Printer necesitatile care au dus la etatizate se enumera:
 Extinderea sistemelor salariale spre deosebire de societatea traditionala in societatea moderna obtinerea resurselor financiare sub
forma de salarii va lua proportii de masa.
 Nuclearizarea familiei copii tind tot mai mult sasi stabileasca gospodaria separate de parinti
 Cresterea perioadei de viata in conditiile in care speranta de viata coincide cu viata active ,cresterea sperantei de viata a dus
laschimbari demografice ponderea virstnicilor a crescut semnificativ.
 Dezvoltarea tehnicilor medicale
 Necesitatea colectivitatii de educatie
 Efectul democratiei cresterea proportiei celor care sunt in situatie de risc sau care infrunta riscuri face ca aceasta parte a populatiei sa
devina semnificativa in procesul demographic.

Tipuri si modele ale statului bunastarii

Una dintre cele mai serioase incercari de a oferi o clasificare imbunatatita o reprezinta modelele de politica sociala ale lui
Titmuss (1974). Aceasta tipologie se refera la diferente nu de grad, ci de strategie a abordarii bunastarii colective, bazandu-se pe
ideologii si teorii sociale distincte. Ea sta si la baza disputelor politice actuale.
Exista 3 astfel de modele politice:
1) Modelul statului rezidual al bunastarii (minimal) –se caracterizeaza prin faptul ca isi asuma responsabilitatea doar
pentru un anumit segment delimitat al colectivitatii: grupurile cele mai sarace.
Acest model se bazeaza pe premisa ca exista doua canale „naturale” (sau „date social”) prin intermediul carora nevoile unui
individ sunt intr-adevar satisfacute: economia de piata si familia. Numai cand acestea dispar, pot intra in functiune institutiile
protectiei sociale, dar si atunci numai temporar.
Deci, statul intervine doar in situatiile in care familia sau economia de piata esueaza in producerea unui nivel acceptabil de
bunastare.
Politica sociala nu are deci ca obiect intreaga colectivitate (nu este universala), ci doar un segment marginal, rezidual al ei.
Acest tip de stat al bunastarii este caracterizat prin urmatoarele:
· impozite scazute pe venituri si complementar, cheltuieli publice (in special cheltuieli sociale) reduse;
· nu este orientat spre reducerea inegalitatilor sociale; in consecinta, transferul social este limitat doar la segmentul cel
mai sarac al colectivitatii;
· obiectivul sau nu este promovarea unui nivel de bunastare satisfacator la nivelul intregii colectivitati, ci asigurarea
unui minim de subzistenta celor saraci in mod absolut. Din acest motiv, pragurile de saracie utilizate tind sa fie
scazute, apropiate de pragul saraciei absolute. Saracia relativa prezinta un interes mai redus;
· in centrul sistemului sau, sta asistenta sociala bazata pe testarea mijloacelor materiale ale individului. Se considera ca
economia de piata este capabila sa satisfaca necesitatile marii majoritati a populatiei, asistenta sociala urmand sa ofere
un sprijin focalizat, doar acolo unde economia de piata esueaza. Formele universale de sprijin sunt marginale sau
complet inexistente. Cei care se califica pentru asistenta sociala pe baza testarii mijloacelor, primesc si alte forme de
sprijin in bunuri sau servicii: servicii medicale, ajutor pentru chiria si intretinerea locuintei, alimente etc.;
· servicii sociale reziduale – oferite gratuit doar populatiei sarace. Ideea de serviciu social universal tinde sa fie
abandonata;
· somajul trebuie lasat sa evolueze normal pana la punctul determinat de dinamica economiei. Orice interventie
publica este considerata a fi in fapt contraproductiva.
Un asemenea tip de stat minimal al bunastarii il gasim in tarile anglo-saxone cu o puternica traditie liberala: S.U.A., Canada,
Australia, Noua Zeelanda. De asemenea il regasim in centrul orientarii neo-liberale care a dominat in anii 1980 scena politica din
S.U.A. (Regan) si Anglia (Thatcher). Chile este de asemenea un exemplu in acest sens (prin constituirea unui guvern de uniune
nationala in 1990 care a fost insotita de o relansare masiva a cheltuielilor sociale).
2) Modelul statului industrial de atingere a performantelor (sau „servitor”) – incorporeaza un rol semnificativ al
institutiilor bunastarii sociale ca ajutatoare economiei.
Acesta sustine ideea ca, nevoile sociale trebuie satisfacute in functie de merit, performanta a muncii si productivitate;
bunastarea este subordonata structurii economice. Germania reprezinta un exemplu pentru acest model.
3) Modelul statului institutional redistributiv al bunastarii (universalist) – priveste bunastarea sociala ca o institutie
majora integrata in societate, asigurand servicii universale in afara pietei, pe principiul necesitatilor.
Conceptul de „stat al bunastarii” este apreciat pornind de la definitiile existente in literatura de specialitate ca o doctrina
bazata pe realizarea acelei impletiri intre tendinta laburista si social-democratia.