UN AN NOU DEOSEBIT

Curelariu Andreea Katinca

Clasa a IIIa A
Școala Gimnazială nr.117
București,sector 6
Învățător Ștefănescu Florentina

Era vacanța de iarnă. Toată familia era tristă deoarece ploua de zile întregi. Îl așteptasem pe
Moș Crăciun printre picăturile de ploaie, speram să ningă ca în povești,dar nu s-a întâmplat. Ne
uitam lung pe ferestra și observam cum apa se prelinge șiroaie, dar fulgii tot nu veneau.

Mama a venit lângă noi și ne-a întrebat de ce suntem triști. I-am povestit. Atunci,că de fiecare
dată,îi veni o idee. Să mergem la Dornești,comună unde s-a născut și a crescut,de Anul Nou.
Ne-am făcut rapid bagajele și am urcat toți în mașină. Eram foarte entuziaști,mai ales că știam
din povestirile mamei că la Suceava ninge întotdeauna. Deci urmau zile cu bătaie cu zăpadă, săniuș
și multă veselie.
Pe drum mama ne-a întrebat dacă știm plugușorul. Tradițiile sunt foarte importante în
Bucovina. Toți copii merg cu plugușorul. Îl cam uitasem,dar eu și fratele meu l-am repetat până l-
am știut la perfectie.
Dupa ce ne-am convins că îl știm,mama ne-a povestit că în Bucovina sunt și piese de Anul
Nou. Cu oameni mascați. Majoritatea copiilor merg cu plugușorul până ce se întunecă,și apoi tinerii
pornesc cu piesele pe la casele oamenilor. Abia așteptam să ajungem. Din povestirile mamei avea să
fie o vacanță extraordinară.
De la jumătatea drumului a început să ningă că în povești. Ne făceam probleme dacă mai
ajungem sau rămânem înzăpeziți pe undeva. Nu a fost cazul.
Cand am intrat în județul Suceava,și eu și fratele meu stăteam cu nasul lipit de geam să
vedem mai bine priveliștea. Era un peisaj de vis. Parcă intrasem într-o poveste. Totul era alb.
Ningea mult cu fulgi mari de zăpadă, parcă niciodată nu mai văzusem fulgi atât de mari. Zăpada se
așternuse în strat mare,era înaltă și sclipea în lumina beculetelor de ziceai că este sclipici.Mă
întrebăm dacă mă acoperă,dacă sar în ea. Pomii erau și ei albi, plini de zăpadă și promoroacă,parcă
erau pictați. Totul părea un tablou,atât de frumos era.
Cand am ajuns la Dornești,la casă bunicului mamei mele,ne-au întâmpinat unchii mei.Am
coborât din mașină și am avut surpriză frumoasă să intru în zăpadă până la genunchi. Vă dați seama
că nu am intrat în casă până nu ne-am jucat în zăpadă. Am făcut îngerași,ne-am bulgarit,era că într-
un vis de frumos.
A doua zi am început pregătirile de Revelion. Am gătit cu mama și mătușa, am făcut prăjituri
și ne-am pregătit pentru urători.
La ora trei la prânz mama ne-a pus să ne pregătim să mergem cu uratul. Ne-am îmbrăcat și
așteptam să se îmbrace și ea, să vină cu noi,așa cum face de fiecare dată la București.Surpriza a fost
că ne-a lăsat singuri. Ne-a explicat că în Dornești toată lumea cunoaște pe toată lumea și nu e cazul
să fim însoțiți. Am plecat cam cu frică deoarece nu știam bine vecinii și credeam că nu o să ne
deschidă nimeni porțile. Noi mergem în vizită cam la doi ani, și stăteam o săptămâna. Deci de unde
să ne cunoască? Pentru prima dată aveam emoții mari. Nu că o să ne încurcăm, ci cum vom fi
primiți. Surpriza a fost mare. Toți vecinii știau cine suntem și ne-au primit cu brațele deschise. Ne
povesteau de copilăria cu mama și de trăsnaile pe care le făceau când erau de vârstă noastră. Ne-au
primit cu dulciuri, prăjituri,suc și ne-au dat și bănuți pentru urătură.Ba mai mult,chiar ne-au
mulțumit că i-am urat și asta însemna că o le meargă bine. Nu am găsit o poartă închisă.Toți au fost
foarte primitori și darnici cu noi.
Când a început să se întunece ne-am întors acasă,cu bani,prăjituri și bomboane. Eram fericiți
din cale afară și nu mai pridideam să îi povestim mamei cât de frumos a fost și cât de mult ne-a
plăcut. Vorbeam și eu și fratele meu deodată, nu ne ajungea timpul să spunem tot. Deodată mama a
început să radă din toate puterile. Ne-am oprit și am întrebat-o ce se întâmplase. Atunci ne-a spus că
în sfârșit știm ce înseamnă să fii copil adevărat, că asta înseamnă copilăria și ea a avut o copilărie
minunată. Nu majoritatea timpului cu tablete, telefoane,calculator sau televizor. Atunci am realizat
că trecuse o zi și nici nu am simțit nevoia lor. Era minunat ce făceam și ce experimentăm. Mult mai
frumos decât toate acele aparaturi.

Mama ne-a rugat să o ajutăm cu pregătirea mesei pentru ceilalți urători. Am așezat o masă
mare pe care am pus platouri cu prăjituri făcute de noi și fel și fel de băuturi,și cu alcool,și fără,
sucuri și apă. Acum fiind totul terminat,așteptam nerabdatori.
S-a auzit soneria. Nu stiam cum să ieșim mai repede să vedem. Am rămas uimiți când am
văzut băieții și piesa. Erau trei băieți îmbrăcați frumos, în haine de militari, unul era machiat ca un
bătrân și în zdrențe, și un copil îmbrăcat foarte frumos, hainele parcă erau atunci cumpărate. Ne-au
întrebat dacă primim piesa. Bineînțeles că da. Pe parcurs am înțeles despre ce era vorba. Cei
îmbrăcați în militari îi cereau socoteală celui în vârstă ce a făcut tot anul. Persoană în vârstă era de
fapt anul vechi, ce tocmai se termină, și trebuia să spună de ce a fost bun,de ce a fost rău, iar copilul
era anul viitor și trebuia să învețe de la anul vechi să nu facă aceleași greșeli, să fie mai bun. La
sfârșitul piesei anul cel vechi a plecat și cel nou a venit în față și a făcut promisiuni că va fi mai bun
și va face mult mai multe lucruri bune. A fost extraordinar de frumos și am înțeles că și noi,și copii
și adulți,la sfârșitul unui an ar trebui să ne gândim la ce am făcut bine, ce am făcut rău, și ar trebui
să promitem, în primul rând nouă și apoi celor din jur,că vom fi mai buni și vom face mai mult.
Au urmat multe piese,a fost o piesă cu Ursul și am aflat cu mirare că era chiar o blană de urs
autentică,nu era artificială, apoi Capra, Frumoșii îmbrăcați în haine de generali, jandarmi, Uratii ce
erau îmbrăcați în babe, moșnegi, țigani, vrăjitori și Jocul Caiutilor. Piese minunate, pe care nu cred
că le voi uită vreodata.
Nici nu am știut că s-a făcut ora 12.Am strigat toți La Mulți Ani,am aprins artificii și ne-am
bucurat de venirea Anului Nou.

A fost prima dată când am simțit din plin ce înseamnă tradiția,cât de mult înseamnă pentru
noi și cât de frumoasă și de minunată este. Niciodată nu ar trebui să uităm de ea și trebuie să ne facă
plăcere să o păstrăm și să fim mandrii că suntem români.

Nu o să uit niciodată acel Revelion. Cel mai frumos și unic de până acum. Ori de câte ori o să
am ocazia, o să merg la Suceava și sper că aceste tradiții să se păstreze și peste ani,să pot merge și
eu cu copii mei să se bucure de aceste lucruri minunate.